Adama aprilie 2020
update 9 Apr 2020

Cele mai faine oi din Hunedoara

Am răspuns pozitiv invitaţiei de a vedea cele mai frumoase oi din Hunedoara şi am descoperit nu doar cele mai apreciate oi, ci şi o fascinantă poveste de viaţă a familiei Bodea, care de patru generaţii se ocupă doar de creşterea animalelor. Oieritul este viaţa lor, rostul lor, hrana şi satisfacţia acestor oameni. Nu au lucrat nicio zi pentru alţii, nu au datorii şi tot ce au obţinut în viaţă este mulţumită oilor pe care le cresc.

Plecând din comuna Boșorod, ultima localitate așezată la poalele Munților Șureanu, lăsăm în urmă asfaltul civilizației și pătrundem pe meleagurile străbunilor daci. Parcurgem 12 km pe un drum de pământ șerpuit, abrupt și alunecos, ca după ploaie, și punem la încercare toate încheieturile mașinii. Trecem de indicatorul ce îndrumă spre vestigiile antice ale cetății Piatra Roșie, parte a sistemului de fortificații care apăra capitala regatului dac de la Sarmizegetusa Regia, și ajungem pe platoul Luncani, a cărui deschidere și peisaj răsfață mintea obosită a oricărui orășean. Între munții Orăștiei și Retezat, pe platoul Luncani, aflat la vreo mie de metri altitudine, stă așezat în vatra dacică satul Târsa. Imaginea acestuia scăldată în liniștea munților, cu câteva case răzlețe înconjurate de mesteceni și turmele de oi păscând alene pe coama dealurilor, dezvăluie un decor magic, al cărui timp pulsează parcă după alte repere, ce te fac să simți vibrația ancestrală a dacilor. Un colț de lume care nu a fost atins de colectivizare, dar care cunoaște azi primele semne ale europenizării, semn că nu este chiar rupt de spectacolul colorat al lumii moderne. Autoturismele de teren cu motoare puternice, utilajele agricole salvează timp și ușurează de câțiva ani viața celor 200 de oameni care populează aceste meleaguri. Din primul moment ne-au întâmpinat mult premiatele țurcane ale domnului Gheorghe Bodea, masive, lățoase, care ne-au privit nepăsătoare doar un moment, pentru ca apoi să-și continue „siesta“. Am înțeles imediat ce anume le face demne de orice concurs de frumusețe. Capul negru cu breton blond, picioare subțiri dar puternice ce duc cojocul gros de lână fină dau aspectul grațios al rasei.

Vizita noastră a picat în momentul în care întreaga gospodărie era cuprinsă de febra fătărilor. Atât oile, cât și vaca, scroafa și cățelușa familiei aduceau pe lume o altă generație de suflete care să anime locul și viața stăpânilor. Deși vizibil preocupată de acest moment, familia Bodea și-a făcut timp să ne primească, să depene cu noi fragmente din lunga istorie a locului, a strămoșilor, a vieții alături de animale, lăsându-ne să întrezărim și o parte din planurile lor de viitor.

Cei mai valoroşi berbeci, 5.000 lei

Membrii familiei își împart zilnic atribuțiile, astfel încât să îngrijească și să întrețină bine cele 180 de oi, 2 vaci, 2 scroafe cu purcei, 1 cal, 1 măgar, 3 câini, 16 ha de fâneață și 20 ha de pășune. E toată avuția lor și sunt mândri de ceea ce gospodăresc. Nici nu e de mirare. Țurcana Bucălaie de Luncani, rasa omologată cu certificat de origine pe care o păstoresc, le-a adus numai satisfacții peste tot pe unde au prezentat-o, fiind premiată ani la rând cu locul I, atât la târgurile locale, cât și la renumita expoziție IndAgra de la București. „Pe vremuri aici nu au fost CAP-uri și s-a păstrat rasa autentică a zonei, crescută de străbuni. Se pretează foarte bine la transhumanță, au multă lână, fată câte 2 miei, dau mult lapte, sunt rezistente la boli, ușor de întreținut pentru că sunt blânde și parcă mai înțelegătoare“, spune domnul Gheorghe (tatăl). Faptul că deține certificat de origine la animale l-a ajutat să le valorifice mai bine. „Anul trecut, în perioada aprilie-septembrie, am vândut berbecuții cu 2.000 de lei, berbecii de montă cu 3.000-3.500 lei, iar mieluțele de 3-4 luni le-am vândut după înțărcare, cu 500-700 lei. Chiar acum am un berbec frumos pe care îl vând cu 5.000 lei. Și pot spune că nu am ce să vând, după cât e cererea. Sunt oameni care vin din toate colțurile țării, deja ne cunosc și dacă le-a mers bine cu rasa asta se întorc după câțiva ani și mai cumpără. Am cei mai frumoși berbeci din Europa“, mai adaugă domnul Gheorghe.

Vara se strâng 24 kg de brânză de la o oaie

Dacă vă întrebați ce se valorifică cel mai bine de la această rasă aflați că răspunsul oierului din Luncani a fost „cam tot“. În momentul vizitei noastre, familia Bodea avea 180 de oi, dintre care 120 oi mamă, de la care erau așteptați 115 miei, dacă nu mai mulți. După fătări strategia va fi următoarea: „O să-i cresc până în toamnă și, în funcție de câte mieluțe și câți miei vor fi, îmi opresc ce este mai bun și restul îi dau. Am o regulă, țin întotdeauna berbecul cel mai bun și mama cea mai bună, pentru că din cele mai bune exemplare am garanția că vor ieși produși cu talie mare, cu lână frumoasă și producție bună de lapte“, ne dezvăluie Bodea. Oierii își direcționează acțiunile în funcție de ceea ce vor să valorifice de la animale. În cazul familiei Bodea, anul acesta oile vor fi ținute pentru reproducție și în curând vor ajunge pe cele mai frumoase pășuni, aflate la 2.500 m altitudine în munții Retezat, pentru ca toamna să le coboare grase și sănătoase. Anii trecuți însă, imediat după încheierea fătărilor, oile erau „puse pe brânză“, adică erau mulse, iar din lapte se pregătea brânza, pe care o valorificau pentru a-și recupera cheltuielile cu iernatul. Doar se spune că „tot ciobanul are caș dulce de Paște, dacă nu, nu-i cioban“. Vara ciobanii „măsoară oile“, cum spun ei și, în funcție de cantitatea de lapte pe care o dă animalul, proprietarii primesc o anumită cantitate de brânză. De obicei, producția de lapte depinde de modul de furajare, dar și de rasă. Țurcanele familiei Bodea au dat vara trecută câte 24 kg de brânză fiecare, din aprilie până în septembrie. Și aceasta pentru că, vorba domnului Gheorghe, „masa, rasa și ochiul stăpânului îngrașă animalul“. Totuși, oricât de performantă ar fi rasa, „au trecut vremurile când cu banii obținuți din lâna de pe 70 de oi tata ținea un om la cosit toată vara și reușea să plătească și ciobanii care stăteau cu oile la munte. Acum plătim pe vară 6.000 lei pentru un om care stă de pază la oi.“

Oieritul – viaţă aspră, cu multe peripeţii

Stilul de viață stă brăzdat pe chipul acestor oameni. Duc o viață simplă, sănătoasă, dar aspră și asta se vede pe obrajii rumeni, înroșiți de vânturile tăioase, ploile sau iernile aprige. Privită din afară, viața acestor suflete pare lipsită de griji, cuvântul stres neavând rezonanță în lumea lor. Însă realitatea confirmă o viață anevoioasă, presărată cu peripeții. „Iarna uneori ne cucerește, sunt ani în care zăpada ține din octombrie până în mai.“ Pentru școală sau alte urgențe locuitorii străbat păduri, dealuri, poteci anevoioase ca să ajungă la un mijloc de transport care să-i ducă la Boșorod sau în Călan. „Aici tot timpul trebuie să fii atent la animalele sălbatice. Lupii și urșii sunt protejați, nu ai voie să le faci rău, trebuie doar să te ferești. Într-o seară veneam spre casă cu oile și ursul era în urma turmei, după mine, să atace oile. Nu am pățit niciodată nimic, pentru că am doi câini buni, unul care știe să bată oile și să le adune și altul care simte ursul, lupul și apără turma. Am văzut urși destui, dar niciodată nu mi-a luat oaia. Dacă nu ești atent, dacă lași oile să scape după un dâmb, atunci atacă ursul. Cu lupul am pățit-o, dar cu ursul nu. Lupul stă la pândă, dacă ai ciopor (turmă) mare și nu le-ai supra­vegheat atent, face minciună la câine și imediat înhață oaia“, povestește oierul.

Familia, la trecut, prezent şi viitor

Cei cinci membri ai familiei Bodea întruchipează perfect trecutul, prezentul și viitorul. Bunicul Gheorghe, zis Sufletul, poreclă moștenită de la mama sa luată de suflet de o familie din zonă și care a păstorit și ea cândva oi, este, la cei 85 de ani, încă senin și luminos, aleargă după oi, vorbește puțin, dar cu tâlc și cosește cot la cot cu tinerii. Gheorghe, tatăl, este cel mai ancorat în prezentul tumultos plin de griji și probleme pe care îl înfruntă bărbătește, cum a făcut-o în toți cei 45 de ani de viață. Îi stă alături soția sa, Maria, și cei doi fii, Gheorghe și Ioan. Cel mic stă toată ziua printre animale și e nădejdea seniorilor, care speră să ducă ferma mai departe. Băiatul cel mare e fascinat de utilaje, „exact ce ne trebuie“, spune zâmbind cu înțeles tatăl, gândindu-se la planurile de viitor. Și-au propus ca de anul acesta să înmulțească oile și să mărească turma. Fiul cel mare a depus deja un proiect pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, cu care speră să obțină 40.000 euro din fonduri europene. Cu ei vrea să construiască un saivan, să refacă gardurile care țin închise animalele peste noapte și să cumpere un tractor. Privind retrospectiv, tatăl spune că „de când mă știu nu am întors banii cu lopata, dar întotdeauna am avut pe ce pune mâna, pentru că am și muncit“.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

Oaia - istoric şi legendă

În cadrul dezvoltării creşterii animalelor domestice, ovinele prezintă o importanţă economică deosebită. De aceea, încă din cele mai îndepărtate timpuri, atenţia omului a fost atrasă către această specie, punând bazele unei tradiţionale îndeletniciri la multe popoare.

La noi, creşterea ovinelor reprezintă una dintre cele mai vechi şi importante ocupaţii, datând încă de la începuturile formării poporului nostru. Conformaţia geografică, suprafeţele întinse de păşuni bogate în vegetaţie, climatul temperat, precum şi interesul şi ataşamentul poporului român faţă de această specie au permis răspândirea ei pe întreg teritoriul ţării, de la munte la şes.

Asupra originii ovinelor opiniile sunt împărţite, deoarece specia a suferit de-a lungul timpului o serie de dislocări, amestecuri şi încrucişări întâmplătoare, la care ulterior se mai adaugă şi intervenţia omului. Din această cauză au apărut o diversitate de transformări somatice şi fiziologice şi ca urmare o diversitate de rase şi varietăţi de oi. Elementele care au stat la baza stabilirii strămoşilor din care au derivat rasele de oi domestice se referă la anumite caractere comune ca: forma şi mărimea cozii, forma şi mărimea coarnelor, însuşirile învelişului pilos, anumite particularităţi economice. În cele din urmă, în funcţie de caracteristicile acestor elemente, s-a tras concluzia că ovinele au origine polifiletică (provin din mai mulţi strămoşi diferiţi), respectiv în principal din Muflon, Arkar şi Argal. Speciile sălbatice care au afinitate reproductivă atât între ele cât şi cu actualele rase de ovine sunt reprezentate de: Muflon, Arkar, Argal şi Ovis montana. Pentru acest fapt s-a considerat că acestea sunt formele sălbatice, respectiv strămoşii raselor de oi domestice. În stare sălbatică, aceste forme mai trăiesc şi astăzi şi preferă de obicei regiunile muntoase până în zonele cu zăpadă perma­nentă, cu excepţia Ovis vignei Arkar, care preferă zonele de şes.

Odată cu trecerea omului de la îndeletnicirea de vânător la păstor, oile prinse au fost îmblânzite şi domesticite simultan, în mai multe locuri în scop utilitar, apoi folosite ca unitate de schimb în natură contra cerealelor sau altor produse.

Primul şi cel mai vechi centru de domesticire se presupune că a fost în sud-vestul Asiei, în actualul Irak şi în Turkmenistan. Aici a fost domesticit Arkarul, din care au derivat oile cu coadă lungă şi cele cu coadă groasă, care s-au răspândit apoi în Europa şi Asia. Al doilea centru se consideră sudul Europei, unde s-a domesticit Muflonul şi din care au derivat oile cu coadă scurtă, care, odată cu migraţia popoarelor, au ajuns în nordul Europei, locul lor în sud fiind luat de alte rase mai productive. Al treilea centru îl constituie Asia Centrală, unde s-a domesticit Argalul, din care au derivat oile cu fesă grasă răspândite în aceeaşi zonă geografică.

În mitologia populară, oaia este considerată un animal sfânt, căci cine se ocupă de creşterea oilor şi a albinelor va avea noroc la toate. Tot în popor se spune că atunci când nu vor mai fi oi şi albine va fi sfârşitul lumii. Sacralitatea acestui animal derivă din utilitatea lui: oaia oferă lapte şi, implicit, brânză, carne, lână şi piele. Ea hrăneşte şi îmbracă omul, îl „îndulceşte“ şi îl „încălzeşte“; în plus, pe lângă rostul alimentar şi vestimentar, oaia are şi o anumită eficienţă de natură agrară. În zonele deluroase şi de munte s-au crescut multe oi nu numai pentru avantaje economice, cât şi pentru gunoirea terenurilor arabile de pe înălţimi, lucru foarte important în zonele muntoase. O bună parte din terenurile în pantă trasate de răzoare înalte au fost menţinute în culturi, secole în şir, numai datorită unei astfel de gunoiri.

Fiind nu numai extrem de folositoare, dar şi foarte blândă, oaia a fost considerată ca o vietate pură, curată, de unde şi asocierea cu albina. Legendele o prezintă ca pe o creaţie divină: oile le-a făcut Dumnezeu şi umbla cu ele la păşunat cu fluierul. El era îndestulat şi tare fericit. Caprele le-a făcut dracul, cu picioare lungi-lungi, după care tot fugea şi trudea şi umbla necăjit cu cetera după ele. De altfel, oile se bucură întotdeauna de dragostea şi protecţia figurilor divine, Dumnezeu fiind nu numai creatorul lor, ci şi păstorul care le creşte şi le păzeşte de duşmani.

Credinţele şi imaginile străvechi legate de sacralitatea oii au generat unul dintre cele mai cunoscute motive ale literaturii folclorice: acela al „mioarei năzdrăvane“. Ea apare ca un „ajutor destoinic al ciobanului“, care conduce turma şi după care se iau, orbeşte, toate celelalte mioare.

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

Crescătorii de ovine şi caprine pot depune, începând de vineri, cererea pentru plata subvenţiilor pe cap de animal

Crescătorii de ovine şi caprine pot depune, începând de vineri, cererea pentru plata subvenţiilor pe cap de animal aferente anului 2013, a anunţat joi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

"APIA informează potenţialii beneficiari că în perioada 5 - 30 aprilie 2013 pot depune cererea de plată aferentă anului 2013, în cadrul 'Plăţilor naţionale directe complementare pentru sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine'. De această primă pe cap de animal pot beneficia producătorii agricoli crescători de ovine, persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale", se arată într-un comunicat al APIA, remis AGERPRES.
Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la centrul APIA judeţean/local pe a cărui rază teritorială se află înregistrată exploataţia de ovine şi/sau caprine. 

Potrivit APIA, prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli, înscrişi în evidenţa agenţiei cu cod unic de identificare, pentru femele ovine şi/sau femele caprine identificate conform legislaţiei în domeniu. Pentru a primi plata pe cap de animal, beneficiarii trebuie să deţină un efectiv în exploataţie de minimum 50 de capete femele de ovine/25 de capete femele de caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la 31 martie a anului în care se face solicitarea primei, iar efectivul pentru care se solicită prima trebui să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei.

De asemenea, numărul de animale trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere pe perioada de retenţie până la data de 3 august 2013, iar cererea urmează să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite.

Asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, care vizează cererile solicitanţilor primei pe cap de animal, trebuie să fie afiliate la o federaţie a crescătorilor de ovine/caprine organizată la nivel naţional şi pot depune toate documente necesare la centrul judeţean al APIA sau al municipiului Bucureşti, în perioada 2 - 4 aprilie 2013. Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal ori prin intermediul reprezentantului asociaţiilor crescătorilor de ovine/caprine legal constituite. 

Controlul la faţa locului se desfăşoară în perioada 3 mai - 3 august 2013 pentru speciile ovine şi caprine, la adresa menţionată în cerere, timp în care solicitanţii primelor au obligaţia de a menţine în exploataţie efectivul de animale pentru care au solicitat primă.

Sursa: AGERPRES

800.000 de mici fermieri riscă să dispară după eliminarea cotelor la lapte

În România sunt circa 800.000 de fermieri mici, cu 2-3 vaci, care ar putea dispărea de pe harta producătorilor de lapte, din 2015, dacă ar fi eliminate cotele de lapte, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, într-un interviu acordat AGERPRES.

Pentru România este important sectorul zootehnic, cel al ovinelor şi bovinelor, spune Achim Irimescu, pentru că în actualul pachet financiar nu a fost prins în subvenţiile europene şi România risca să nu primească bani decât pe suprafaţă, nu şi pe animale. 

'De exemplu, dacă un fermier are o mie de vaci şi 50 de hectare de teren primea bani europeni doar pentru cele 50 de hectare. Ca să primească şi pentru animale erau două soluţii, una să facem conversia animalelor în dreptul de plata pe suprafaţă, dar ar fi crescut foarte mult suprafaţa echivalentă. Acum avem recunoscută de Comisia Europeană o suprafaţă de bază de 9,7 milioane hectare, faţă de 7 milioane hectare iniţial', spune Irimescu. 

Dacă cota de lapte dispare, din 2015 vine laptele din alte state membre şi pe fermierii cu 2-3 vaci îi omoară. Nu o să meargă Danone să alerge cu camionul să ia câte 10 litri de la unul şi de la altul, ci vine camionul la procesator cu lapte conform, adaugă secretarul de stat.

Vom avea şi în viitorul PNDR o măsură ca să încurajăm sectorul laptelui, spune Achim Irimescu. Acum avem în zonele defavorizate subvenţii speciale, care pot ajunge şi la 300 de euro pe cap de animal, dar ei au luat doar subvenţia, au zis mersi şi nu au făcut nimic. Sunt vreo 800.000 de beneficiari în situaţia asta, cu 2-3 vaci, adică 90% dintre ferme. Aceştia au cele mai mari şanse să dispară. Nu vor face concurenţă celor din afară, care vor veni cu lapte ieftin. Germanii au 10 tone pe cap de vacă, iar aceşti români produc cel mult 3 tone, în cel mai fericit caz. De exemplu, eu am luat din Germania lapte proaspăt, integral, netratat, la 58 de cenţi ambalat în cutie Tetra Pack, iar în România nu o să găsim niciodată sub un euro.

În fine, pe cota de zahăr, noi am cerut prelungirea până în 2019-2020, dar s-a acceptat până în 2017, spune Irimescu. Asta înseamnă că România are o cotă actuală de 104.000 tone de zahăr din sfeclă până în 2015. Prelungirea acestui sistem până în 2017 îmi oferă garanţia că nu omor cultivatorii de sfeclă de zahăr. Privind dintr-un anumit punct de vedere mă felicit că nu mai am cotă, după 2017, şi pot să produc cât vreau eu pentru consumul naţional de jumătate de milion de tone, dar restul este din procesarea zahărului brut importat sau zahăr rafinat.

Sursa: AGERPRES

 

Asociaţia Crescătorilor de Oi „Retezatul“ - Haţeg a strâns în 5 ani 200 de membri şi 20.000 de oi

Pavel Iovăneasă a terminat un liceu cu profil industrie alimentară, a urmat o facultate de management la stat, a condus o brutărie, este student la a doua facultate, cea de zootehnie, şi se ocupă full-time de ferma proprie, continuând tradiţia familiei de a creşte oi şi mergând mai departe cu crezul că „cine produce mâncare nu poate muri de foame“. În plus, este preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Oi „Retezatul“ – Haţeg, o gazdă extrem de ospitalieră cu cei care îi trec pragul şi un interlocutor foarte comunicativ când vine vorba de activitatea sa.

90% dintre oieri s-au asociat

Vizitând judeţul Hunedoara am ajuns şi pe plaiurile satului Valea Dâlji, comuna Râu de Mori, aflată la poalele munţilor Retezat, undeva la câţiva kilometri de intrarea în Parcul Naţional Retezat. Dacă până în 1990 pe aceste meleaguri existau peste 1.300 de oi, astăzi au mai rămas doar 400, toate ale domnului Pavel Iovăneasă, singurul oier din sat. Acest lucru nu îl descurajează, ba mai mult îl ambiţionează să continue meseria străbunilor, sperând că va fi un exemplu de urmat şi pentru alţi tineri din zonă.

Are oi de când se ştie, iar meseria îi este în sânge.

În 2007 şi-a propus înfiinţarea unei asociaţii şi în 2008 a şi reuşit. „La prima întâlnire în octombrie 2007, am fost 7 fermieri care am decis să pornim înfiinţarea asociaţiei. Dar, fiind campania de toamnă, nu am reuşit să ne mai întâlnim, motiv pentru care abia în ianuarie 2008 ne-am revăzut cei 7 şi alţi 6 crescători de animale, majoritatea tineri, şi am pus bazele asociaţiei, devenind membri fondatori. Astăzi asociaţia numără puţin peste 200 de membri, cu un efectiv de aproape 20.000 de animale“, îşi aminteşte Pavel Iovăneasă.

Asociaţia cuprinde toată depresiunea Haţegului, Valea Jiului, 90% din crescătorii de ovine din aceste zone şi câţiva crescători de pe zona Bradului, veniţi la asociaţie motivaţi de rezultatele acesteia. Fermele membrilor asociaţiei dispun de efective cu 50 până la 1.200 de oi. „Nu sunt foarte multe animale, pentru că în zonele submontane şi montane nu există posibilitatea de a ţine efective mari, dar am încercat ca prin această asociaţie să ne luptăm pentru drepturile crescătorilor montani şi ai zonelor defavorizate“, a spus Pavel Iovăneasă, preocupat de fătările care aveau loc chiar în momentul întâlnirii noastre.

Reuşitele asociaţiei

Întrebat despre ce a reuşit să facă asociaţia pentru oieri, într-o perioadă în care oamenii sunt încă sceptici când vine vorba să-şi unească interesele sub o singură „umbrelă“, domnul Pavel Iovăneasă a avut ce spune.

„În primul rând am făcut o promovare a oilor din zona noastră. Apoi, i-am ajutat pe crescători să intre în legătură cu furnizorii de crotalii. De regulă, stabilim câte crotalii sunt necesare, noi negociem cu furnizorii şi apoi aceştia le alocă direct fermierilor“, a declarat Pavel Iovăneasă. În felul acesta fermierii cumpără crotaliile la 4,53 lei/ bucata, adică la un preţ mai mic faţă de cel de listă. Discutând cu membrii asociaţiei, am aflat că problema nu este preţul cu care se vând crotaliile, ci adaosul comercial pe care şi-l pun medicii veterinari, pentru că există situaţii în care crescătorii ajung să plătească la medicul veterinar concesionar 10 lei, deci un preţ dublu faţă de preţul de listă de 5,02 lei/bucata. „Medicul vine, aplică crotalia şi percepe preţul lui pe manoperă, deşi ar fi normal să nu câştige nimic din tranzacţia crotaliilor, dar, cum noi trăim în România, mai sunt şi altfel de situaţii. Există zone în care relaţia cu medicul veterinar este foarte bună, dar sunt şi situaţii în care colaborarea este aproape imposibilă. Oamenii ştiu care este preţul de listă al crotaliilor, dar când ajung la medic şi li se cere un preţ dublu normal că ambele părţi sunt deranjate şi apar situaţiile conflictuale“, spun oierii. Cei mai mulţi dintre fermieri acceptă situaţia, preferând să nu se pună rău cu medicul veterinar pentru că depind de el.

Rasa Ţurcană domină zona Haţeg – Valea Jiului

Oile care animă superbele peisaje montane ale zonei Haţeg – Valea Jiului sunt din rasa Ţurcană, cu cele două varietăţi: Brează şi Oacheşă. Aceste rase s-au adaptat foarte bine condiţiilor de climă şi relief din aceste locuri. „Sunt oi mixte de carne şi lapte, cu o producţie bună mai ales la lapte. Spun asta ţinând cont de perioada de lactaţie datorată fătărilor. În cazul nostru, anul trecut, 65% dintre oi au avut câte doi miei. Anul trecut eu am muls oile din 3 martie, până în 27 octombrie. Sunt oi de talie mare, nu exagerat de bogate în lână, dar cu miei mari şi frumoşi. Am avut miei şi de 7 kg la fătare“, a menţionat preşedintele asociaţiei. Cele două varietăţi, Breaza şi Oacheşa, au cam aceleaşi caracteristici productive, singura diferenţă fiind configuraţia feţei. Puţine dintre oile membrilor asociaţiei sunt înscrise în registrul de control oficial, însă crescătorii îşi fac propria selecţie în ferme şi spun celor care vor să cumpere oi de prăsilă că „sunt oi care merg foarte bine la condiţiile de munte, la condiţiile de hrană din această zonă, oi care nu sunt prea pretenţioase.“

Stâna, parte a agroturismului zonal

Mieii şi brânza au întotdeauna cumpărători datorită fidelizării clienţilor, dar şi amplasării stânei, care atrage turiştii veniţi în Retezat, după cum recunoaşte chiar domnul Iovăneasă. Clienţii încearcă o dată şi apoi revin. În fiecare primăvară clienţii vin cu o săptămână înainte de Paşti şi comandă mielul pe care şi-l doresc. „Cei care au venit în primul an au venit şi în anii următori, aşa au început să consume şi brânză, caş sau urdă. Nu este o zonă bogată în sortimente de brânză, dar cele pe care le facem se vând. Ne-am gândit să diversificăm paleta de produse, însă trebuie mai întâi să învăţăm să facem şi altceva. Dar, atât timp cât nu avem stoc de brânză, nu ne legăm la cap dacă nu ne doare“, spune fermierul. „Personal beneficiez de o amplasare foarte bună. Stâna este într-o zonă turistică, undeva în marginea Parcului Naţional Retezat, unde există câteva zeci de cabane şi brânza o vindem turiştilor. Aceştia vin şi cer să vadă cum se mulg oile, cum se strecoară laptele, cum şi cu ce se încheagă. Întâi au vrut să miroasă, să guste şi apoi au cumpărat. În felul acesta oamenii fac o verificare exactă a produsului pe care îl consumă.

Un caz fericit de exploatare a păşunilor

Perseverenţa omului care luptă pentru promovarea şi creşterea efectivelor de oi nu s-a oprit la nivelul asocia­ţiei. „Am înscris asociaţia în Federaţia Oilor de Munte, la care sunt vicepreşedinte. Am luat această decizie pentru a obţine o forţă de reprezentare mai mare, dar şi pentru că această federaţie se luptă pentru zona montană, iar nouă ni se potrivea cel mai bine. Facem deplasări, uneori săptămânale, la Bucureşti, pentru a discuta cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în privinţa problemelor care ne frământă pe noi zi de zi, cum ar fi Legea pajiştilor“, spune Pavel Iovăneasă. Din fericire, în zona Haţegului 80% din pajişti au fost arendate către crescătorii de animale, datorită primarilor şi relaţiei care există între aceştia şi fermieri. „Sperăm să apară cât mai curând Legea pajiştilor aşa cum trebuie, astfel încât să ajute crescătorii de animale. Eu am 100 ha de păşune luate în arendă, lângă Parcul Naţional Retezat. Plătesc anual 70 lei/ha, dar preţul diferă de la primărie la primărie, în funcţie de cum vede primarul lucrurile. Pot spune că sunt privilegiat pentru că edilul nostru este zootehnist de meserie şi înţelege situaţia.“

Întrebat cum priveşte viitorul, Pavel Iovăneasă merge mai departe „cu nădejde şi speranţă, mai ales dacă Dumnezeu se va îndura de noi să ne dea şi ceva ploaie, altfel va fi o problemă. Totuşi, până acum… semne bune anul are!“, a conchis Pavel Iovăneasă.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2013

Râia la ovine, caprine şi bovine - o boală păguboasă!

Râia sau scabia este o boală parazitară a pielii care apare mai ales în anotimpurile reci şi umede, în condiţii de igienă şi alimentaţie necorespunzătoare. Agenţii etiologici ai bolii sunt mai multe specii de paraziţi din familia Sarcoptidae, care se localizează în diferite regiuni ale corpului, producând leziuni specifice. Boala produce pierderi economice însemnate, constând în scăderea producţiilor de lapte, carne şi lână. La ovine şi caprine se întâlnesc următoarele tipuri de râie: sarcoptică, psoroptică, corioptică, uneori asociate între ele.

Râia sarcoptică sau râia capului se caracterizează prin apariţia unor cruste foarte groase, de culoare alb-cenuşie, cu aspect văros, în regiunea capului, în jurul buzelor şi ochilor. Această formă de râie este rară la oaie, în schimb la capră este mai des întâlnită, fiind generalizată la cap, torace, abdomen, mamele şi membre.

Râia psoroptică sau râia corpului este cea mai frecventă şi severă scabie întâlnită la oaie, deoarece apare pe regiunea superioară a spetei, pe regiunea dorsală, gât, părţile laterale ale toracelui, generalizându-se cu repeziciune pe întreg corpul. Boala apare mai ales în anotimpurile reci şi umede, în condiţiile unei igiene necorespunzătoare, fiind influenţată de o alimentaţie carenţată sau de prezenţa altor boli.

Contaminarea se face fie prin contactul direct al animalelor sănătoase cu cele bolnave, fie indirect cu diferite obiecte parazitate (ustensile din grajd, aşternut etc.).

Din punct de vedere clinic, această râie provoacă prurit (mâncărimi), căderea lânii în smocuri mai întâi pe anumite zone ale corpului, apoi se întinde pe toată suprafaţa lui. Pe piele se observă mici noduli, vezicule şi cruste, iar în râia generalizată animalele pot prezenta şi unele complicaţii (pulmonare, carenţiale etc.).

La capre, râia psoroptică se localizează la ureche, determinând cruste abundente, de culoare brună, urât mirositoare, prurit, otite etc.

Râia corioptică sau râia picioarelor are o frecvenţă mai redusă şi se localizează mai mult pe părţile inferioare ale membrelor posterioare, sub forma unor papule (mici noduli) pruriginoase.

La bovine evoluează aceleaşi tipuri de râie ca şi la ovine şi caprine, râia corioptică fiind însă forma cea mai gravă. Paraziţii se localizează la baza cozii, în fosa anală, pe crupă, pe întreg trenul posterior. Aceasta se caracterizează prin prurit intens, depilaţii şi cruste groase. Pielea animalului se îngroaşă şi formează falduri, pe care apar crăpături sângerânde, care se pot infecta.

Diagnosticul prezumptiv al acestor parazitoze se pune pe baza semnelor clinice şi este confirmat prin examene de laborator.

Profilaxie şi tratament

Pe lângă măsurile de igienă privind adăpostirea corespunzătoare a animalelor şi o alimentaţie echilibrată, se instituie un tratament al întregului efectiv de animale cu ROMIVERMECTIN 1% şi ROMAVERMECTIN B1 1% PLUS şi soluţii de uz extern ca ROMPARASECT 5%. Pentru întărirea rezistenţei organismului este foarte importantă vitaminoterapia cu MULTIVITAROM, VITAMINA AD3E, VITAMINA B1-B6, COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, precum și administrarea blocurilor pentru lins.

Pentru a feri animalele de noi recontaminări, concomitent cu deparazitarea animalelor, este obligatoriu să se facă igienizarea adăposturilor şi a ustensilelor din fermă, prin dezinfecţia cu DECONTAMINOL sau DEZINFECTANT CATIONIC, precum şi prin deparazitarea acestora cu ROMPARASECT 5%.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
SC Romvac Company SA
LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2013

 

Merinos de Palas, de ani buni în estul ţării

Oaia Merinos de Palas, linia de carne, este rezultatul muncii reprezentanţilor Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea ovinelor şi caprinelor (ICDCOC) Palas. Ea a fost creată în cadrul institutului, fiind omologată ca rasă în anul 1960, iar astăzi poate fi considerată cea mai performantă rasă de oi din România, fiind competitivă pe plan internaţional cu rase de tip Merinos. Nu degeaba crescătorii de ovine din judeţul Constanţa mizează de ani buni pe această rasă.

Ile de France a sporit productivitatea rasei

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Patricia Alexandra POP

Răsfugul alb şi răsfugul negru, două boli infectocontagioase grave ale oilor şi caprelor

Cele două boli prezente pe tot globul, inclusiv în ţara noastră, provoacă pagube economice însemnate la oi şi capre, atât prin mortalitate, cât şi prin afectarea producţiei de lapte.

AGALAXIA CONTAGIOASĂ A OILOR ȘI CAPRELOR, numită popular „răsfugul alb“, este o boală infectocontagioasă la care sunt sensibile, de obicei, femelele în lactație, dar se pot îmbolnăvi și femelele sterpe, masculii, precum și tineretul. Agentul etiologic al bolii este Mycoplasma agalactiae, cu rezistență redusă în mediul exterior, dar care poate să rămână în stare latentă în glanda mamară un timp îndelungat.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Dr. Viorica CHIURCIU - Medic veterinar,
Doctor în ştiinţe medicale
SC ROMVAC COMPANY SA
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Oaia cu cap negru de Teleorman cucereşte şi alte judeţe

Carabaşa oltenească, conservată, selecţionată, ameliorată ca rasă timp de peste 10 ani de Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Teleorman şi omologată ca Oaia cu cap negru de Teleorman, a devenit astăzi un fel de „miss oiţa de la ţară“, admirată şi dorită de toţi crescătorii care mizează pe animalele pentru lapte şi reproducţie.

Munca şi dăruirea nasc întotdeauna performanţă

Oaia cu cap negru de Teleorman, ale cărei performanţe sunt azi atât de lăudate, are în spate multă muncă, pasiune şi dăruire. Am întâlnit-o pe doamna Ruxandra Joiţoiu (foto), preşedinta Asociaţiei Crescătorilor de ovine şi caprine din Teleorman, care de-o viaţă îşi pune toată pasiunea în munca de conservare şi ameliorare a raselor autohtone de oi.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Patricia Alexandra POP
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Băla de Bistriţa, o Ţurcană îmbunătăţită

Vasile Turculeţ, preşedintele Asociaţiei judeţene a crescătorilor montani de ovine „Dealul Negru“ din Bistriţa-Năsăud, lucrează din anul 1984 la ameliorarea unei subvarietăţi a rasei de oi Ţurcană, cunoscută sub numele de Băla de Bistriţa. N-a făcut acest lucru de unul singur, ci alături de alţi crescători de animale şi specialişti în domeniu. Unii au abandonat  proiec­tul, alţii i-au rămas fideli chiar şi astăzi, în ultima categorie înscriindu-se şi fermierul Turculeţ.

Ca o curiozitate, acesta nu este zootehnist, având o cu totul altă profesie de bază, în domeniul construcţiei de drumuri, şi nici nu creşte un efectiv numeros, ci doar 60-70 de capete, folosite mai ales în scop ameliorativ.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Maria Bogdan
LUMEA SATULUI NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS