reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 Feb 2020

Obiceiuri și superstiții de Crăciun

În perioada Sărbătorilor de iarnă, bătrânii de odinioară obișnuiau să țină cont de anumite tradiții și obiceiuri moștenite din tată în fiu. În opinia acestora, respectând anumite reguli, belșugul și sănătatea erau de partea lor, iar ghinionul și supărările nu le mai pătrundeau în case. În rândurile de mai jos vă prezentăm cele mai populare și des practicate obiceiuri și superstiții de Crăciun.

  • Generozitatea este cheia bunătății și avuției. Dacă în Ajunul Crăciunului nu ai făcut un cadou cuiva nu vei avea parte de un an prosper.
  • Bătrânii satului încurajau consumul de mere în Ajunul Crăciunului. Se spune că, dacă vei gusta din acest fruct, vei fi sănătos tot anul.
  • La fel ca în seara de Sfântul Andrei, pentru a alunga farmecele și duhurile rele se așază căței de usturoi pe masă și la ferestre, iar în multe sate românești se obișnuiește să se ungă cu usturoi animalele din ogradă și grajdurile. Mai mult, în seara de Ajun unele persoane mătură pragul locuinței pentru a avea noroc pe tot parcursul anului următor.
  • O vorbă a bătrânilor spune că cei care au venit pe lume în această zi vor fi răsfățații destinului, iar relele îi vor ocoli.
  • O altă superstiție privitoare la noroc spune că, dacă nu decorezi căminul cu crenguțe de vâsc, vei avea parte de ghinion. În schimb, vinul vărsat pe masă prevestește vești bune.
  • În dimineața primei zile de Crăciun se obișnuiește ca oamenii să se spele pe față cu apa în care a fost pus un ban de argint. Acest lucru se face pentru a respinge bolile în anul următor.
  • O altă superstiție spune că lumânările aprinse în noaptea de Crăciun trebuie să fie lăsate să se stingă singure pentru a avea un an liniștit.
  • Colindătorii sunt răsplătiți cu colaci de către femei, pentru ca locuința să fie îmbelșugată, iar roadele bogate. În același timp, cel care nu primește colindătorii și nu îi recompensează nu va avea recoltă bună și nici belșug în casă.
  • În ziua de Crăciun superstiția spune că nu este bine să lași pe altcineva să închidă ușa întrucât îți poate alunga norocul.

O superstiție populară este legată de vremea primei zile de Crăciun. Se spune că, dacă cerul este senin, anul ce urmează va fi unul roditor, cu recolte sănătoase și bogate.

Ruxandra HĂBEANU

  • Publicat în Traditii

Tradiții și obiceiuri în luna lui Gustar

Numită în popor Gustar, august este ultima lună de vară. În această perioadă se coc cele mai multe dintre fructe și legume, de aici rezultând și denumirea populară. Pentru creștinii ortodocși prima zi înseamnă și debutul postului Adormirii Maicii Domnului, care se sărbătorește în data de 15 august. Despre acest post se spune că se desprinde din postul Paștelui care se ținea nouă săptămâni, dar cum primăvara nu sunt atât de multe legume și fructe care să ajute în înlocuirea proteinelor, iar oamenii erau slăbiți, două săptămâni s-au pus înaintea zilei de Sfânta Măria Mare. În această perioadă se fac arăturile de toamnă, se seamănă unele culturi – rapiță, spanac, pătrunjel, țelină, se recoltează legumele de sezon, se adună semințe și plante de leac, se îngrijesc pomii tineri și oile se separă de berbeci.

Prima zi este cunoscută ca fiind Macaveiul ursului, iar oamenii din lumea satului o respectă tocmai pentru ca gospodăria să nu le fie vizitată de animalele sălbatice. Tot în această zi se stropesc grădinile cu agheasmă, în unele zone grâul se sfințește la biserică tocmai pentru ca să fie amestecat cu sămânța ce urmează a fi semănată, iar apicultorii scot miere din stupi deoarece se consideră ca având puteri vindecătoare.

Următoarea sărbătoare importantă este Schimbarea la Față, 6 august, cunoscută și sub denumirea de Probejenie sau Obrejenie. Această zi este considerată ca fiind hotarul dintre vară și toamnă; se spune că iarba nu mai crește, păsările încep să plece spre țările calde și frunzele copacilor încep să își schimbe culoarea. Femeile adună plante de leac, strugurii și prunele devin bune de gustat, iar, dacă vremea-i frumoasă, e semn că toamna va fi îmbelșugată, iar de plouă, va fi mohorâtă. Dacă în perioada de post plouă, se anunță o iarnă plină de ninsori. Este bine să nu fii certat cu nimeni în această zi, pentru că se spune că așa vei rămâne tot anul. De asemenea este indicat să te rogi mai ales dacă vrei să scapi de vreun viciu, iar cei care nu respectă sărbătoarea riscă să se îmbolnăvească. După perioada de post, pe 15 august, se sărbătorește Sfânta Maria Mare, cum mai este cunoscută sărbătoarea în lumea satului. În această zi femeile se duc la biserică și dau de pomană pentru pomenirea morților. De asemenea, duc flori la icoana Fecioarei și culeg planta numită palma Maicii Domnului, care se fierbe și se folosește la îmbăiere pentru a fi ferit de boli. Există și o superstiție a acestei zile: dacă înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă.

În a doua jumătate a lunii sunt alte câteva sărbători respectate mai ales în mediul rural. Pe 23 august nu se face treabă tocmai pentru ca lupii să nu atace turmele de oi, această zi dând startul sărbătorilor de toamnă consacrate lupilor. Apoi, pe 25 se sărbătoresc Vârtolomeii; tradiția spune că în această zi nu e bine să faci nicio acțiune care presupune învârtire: nu se face mămăligă, nu se toarce etc. Singura care se răsucește este ziua, adică noaptea devine mai mare.

Luna se încheie cu sărbătoarea Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul – 29 august –, zi în care se spune că nu este bine să tai ce este rotund, mai ales legume și fructe. Tot în această zi nu este bine să bei vin sau să mănânci struguri deoarece sunt produse asociate sângelui, care amintesc de tăierea capului Sfântului Ioan.

Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 15,1-15 august 2016 – pag. 58

Tradiții și obiceiuri în luna lui Cuptor

Iulie este cunoscută în popor ca fiind luna lui Cuptor nu întâmplător, ci pentru că este mijlocul verii și se înregistrează cele mai înalte temperaturi. Fiecare săptămână are denumirea ei și face referire la obiceiurile din acea perioadă. Prima este cea a secerișului, urmează săptămâna Panteliilor, a treia este dedicată Sfântului Ilie, iar ultima poartă denumirea generică săptămâna verii.

Săptămâna secerișului, după cum sugerează și denumirea, este dedicată muncilor agricole, însă este important să știm că în prima zi a lunii nu se face treabă deoarece este sărbătoarea Ana-Foca care se ține pentru ca gospodăria să fie ferită de foc și trăsnete; bătrânii spun chiar că cel care nu respectă sărbătoarea va rămâne fără grâne. Tot pe 1 iulie se sărbătorește și Cosmadinul care îi amintește pe „Sfinţii doctori fără de argint“, Cosma și Damian, doi fraţi ce umblau şi tămăduiau fără să ceară ceva în schimb. Pe timpuri această zi era considerată prielnică pentru practicarea medicinii populare; se ține cu sfințenie și astăzi în unele zone din țară tocmai pentru a fi ferit de boală.

Următoarea sărbătoare care nu trece neobservată în lumea satului este Pricupul sau ziua coacerii. Ea face referire la Sfântul Pricopie, cunoscut ca fiind cel care coace cerealele semănate primăvara și ferește culturile de grindină și vijelie. Dacă sărbătoarea este neglijată, atunci e pericol de arșiță.

A doua săptămână, cea a Panteliilor, face referire la surorile Sfântului Ilie și sunt sărbătorite de două ori: prima dată cu şapte zile înainte de ziua Sfântului Ilie şi la şapte zile după. Cea mai ameninţătoare soră a Sfântului Ilie este Ciurica, divinitatea care le dă dreptul femeilor să-şi bată bărbaţii, fără ca aceştia să riposteze.

Sfânta Marina, celebrată pe 17 iulie, este protectoarea sufletului copiilor morţi. Este ziua în care oamenii devin mai buni, iar femeile țin această sărbătoare de frica bolilor. Dacă în această zi veți culege in veți avea parte de dragoste.

Cea mai importantă sărbătoare a lunii iulie este Sfântul Ilie, celebrată pe 20 iulie. În viziune populară, Sfântul Ilie este cunoscut ca fiind zeul solar care se plimbă într-un car tras de cai înaripați și luminează cerul cu fulgere. De aceea este numit și stăpânul norilor, al fulgerelor, al trăsnetelor şi tunetelor pe care le foloseşte ca să trăsnească dracii. În popor este cunoscută și o povestioară care explică de ce plouă de cele mai multe ori în acea zi. Se spune că acesta își aștepta cu nerăbdare ziua și îl tot întreba pe Dumnezeu când va fi, dar nu primea un răspuns, pentru că Tatăl ceresc știa că de bucurie sfântul va plesni din biciul său neiertător și va face pagube. La un moment dat primește răspunsul că ziua lui a trecut deja și din acest motiv Ilie trimite pe pământ ploi însoțite de tunete și fulgere, cunoscute ca fiind ploile „de după Sântilie“. Tot o povestioară din popor spune că atunci când tună trebuie să îți faci cruce deoarece Dumnezeu i-a poruncit lui Ilie să trăsnească în toate, numai în cruce nu.

În trecut, la această dată, ciobanii coborau în sat pentru prima dată după urcarea oilor pe munte, iar femeile culegeau plante de leac pe care le puneau la uscat. După această sărbătoare urmează altele 3, în zilele de 21 – Ilie Pălie, 22 – Sf. Mucenic Foca și 27 iulie – Sf. Mare Mucenic Pantelimon care se țin tot de frica focului, a bolilor, a grindinei și furtunilor.

Se spune că, dacă în luna iulie e cald, în februarie va fi frig, iar căldura excesivă anunță un an mănos; dacă furnicile își fac mușunoaie înalte, iarna va fi aprigă. Și cum vara e sezonul nunților, se spune că cine se cunună în iulie va avea bogăție și fericire în căsnicie.

Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 13,1-15 iulie 2016 – pag. 58

Tradiţii şi obiceiuri în luna lui Cireşar

Numit Cireşar în popor, iunie este prima lună de vară. Este vremea cireşelor, a zilelor călduroase şi a nopţilor mai scurte, precum şi a semănatului legumelor de toamnă – ridichii, gulii sau conopidă. Se spune că dacă în această lună vor fi ploi cu tunete şi fulgere, atunci întreaga vară va fi ploioasă, iar recolta de grâu bogată; dacă vremea va fi uscată, e semn că vor fi mulţi struguri.

Şi în această lună sunt sărbători cu date mobile care influenţează tradiţiile din lumea satului, însă indiferent de datele acestora, prima zi de vară este dedicată copiilor, o sărbătoare nu neapărat tradiţională sau naţională, ci mai degrabă universală. Prima sărbătoare cu dată mobilă este Înălţarea sau Ispasul. La 6 săptămâni după Paşte, creştinii ortodocşi sărbătoresc praznicul Înălţării Domnului, însă de ceva vreme sărbătoarea a devenit şi Ziua Eroilor. În popor această zi mai este cunoscută ca fiind şi Paştele Cailor, chiar dacă această idee a devenit mai mult o zicală care înseamnă niciodată; se spune că denumirea vine de la blestemul Maicii Domnului care, la naşterea Mântuitorului, ar fi blestemat caii să fie sătui doar o zi din an. O a doua sărbătoare cu dată mobilă din iunie este Cincizecimea sau ziua de Rusalii. La 50 de zile după Paște, Sfântul Duh s-a pogorât asupra ucenicilor lui Iisus, iar de-a lungul timpului s-au adăugat tot felul de tradiții care diferă în funcție de fiecare zonă a țării. Denumirea de Rusalii ar veni de la sărbătoarea romană Rosalia, atunci când pe morminte erau puse flori, în special trandafiri. În popor se spune că rusaliile ar fi un fel de zâne ale apelor, asemănătoare sirenelor, de aceea nu este bine să te scalzi în această zi. În unele zone se spune că sunt totuna cu ielele sau că reprezintă zâne rele care iau mințile oamenilor, iar pentru a se apăra de ele trebuie să aibă la ei frunze de pelin. Tot legat de această sărbătoare ar fi și celebrul dans al călușarilor, un ritual străvechi despre care se spune, pe de o parte, că este patronat de iele, pe de altă parte că, odată cu practicarea lui, se pot vindeca relele provocate de acestea. În anumite zone din țară se țin moșii de Rusalii și se dă de pomană celor nevoiași.

Pe data de 21 iunie este solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, iar în data de 24 iunie se sărbătorește nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. În aceeași zi sunt celebrate zânele bune, denumirea populară a sărbătorii fiind Sânziene sau Drăgaica. În unele zone din țară, fetele nemăritate fac coronițe de flori pe care le aruncă în ajunul zilei pe acoperișul caselor, iar în dimineața următoare se verifică dacă au rouă pe ele pentru că dacă au din belșug e semn de măritiș. În alte zone coronițele sunt aruncate chiar pe data de 24 iunie; dacă rămân pe acoperiș anunță găsirea ursitului și chiar nunta; dacă nu, fetele trebuie să mai aștepte un an. Tot în această zi au loc diferite ritualuri de fertilitate a pământului – Caloianul, Drăgaica sau Paparudele – acestea diferă de la zonă la zonă și chiar de la sat la sat. Și despre Sânziene există numeroase legende, punctul comun fiind dat de faptul că acestea erau considerate femei frumoase care trăiau ascunse de privirile oamenilor, iar conform bătrânilor erau divinități nocturne care umblau dezbrăcate în aer sau pe pământ în noaptea de 23 - 24 iunie și se prindeau în hore pentru a sărbători miezul verii. În popor sărbătoarea mai poartă denumirea Amuțitul Cucului deoarece acesta cântă doar 3 luni pe an, de la Buna Vestire până la Sânziene. În această zi nu se lucrează, însă este recomandat să se adune plante de leac.

Ultima sărbătoare importantă din această lună este în ziua de 29 iunie, atunci când se celebrează Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În popor mai este cunoscută și ca Sâmpetru de vară, zi în care se spune că, dacă tună sau fulgeră, alunele și nucile vor avea viermi. Nu se face treabă pentru ca gospodăria să fie apărată de lupi și de grindină și tot acum se dau de pomană colaci și mere, până în această zi nefiind indicat să mănânci mere din noua cultură.

Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 56-57

Tradiții și obiceiuri în luna lui Florar

În popor se spune că în luna mai e Raiul pe Pământ. Putem interpreta în felurite moduri această sintagmă, însă cred că, oricare ar fi opinia noastră despre Rai, ea include automat ideea de Bine și ideea de Frumos. În mai totul prinde viață, este o lună a culorilor, a prospețimii, de aceea este adesea numită și luna florilor sau a ierburilor, însă denumirea cel mai des întâlnită este Florar.

În acest an, prima săptămână a lunii mai este una de mare sărbătoare deoarece Învierea Domnului este celebrată de creștinii ortodocși pe data de 1 Mai. Astfel, dacă în alți ani luna începea cu celebrul 1 Mai Muncitoresc, cu grătare și ieșiri la pădure, în acest an tradiția se va focaliza pe bucatele din miel, pe cozonac, ouă roșii și masa în familie. Această zi mai este cunoscută ca începutul verii, Armindenul sau Ziua Pelinului. Armindenul – ziua profetului Irimia cel care aduce rod și belșug, se celebrează tocmai pentru ca pământul să rodească, să nu bată grindina, să nu se îmbolnăvească vitele și membrii familiei. De obicei, în această zi de sărbătoare se mănâncă carne de miel și caș, se bea vin roșu cu pelin, iar de dimineață este bine să te speli cu rouă pe față. La poartă se pun ramuri verzi pentru a aduce noroc și belșug. Dacă nu ar fi fost Învierea Domnului, ar fi fost recomandat să se semene fasole, pepeni și castraveți, însă nu ar fi fost indicat să se facă și alte munci agricole pentru că recolta ar fi fost distrusă de grindină.

traditii si obiceiuri in luna lui florar

Pe lângă obiceiurile specifice acestei mari sărbători creștine, în lumea satului gospodarii duc mai departe și alte datini. În luna mai ciobanii urcă oile și vacile la munte, în unele zone încă se mai face măsura oilor, iar muncile din grădină sau de la câmp devin o prioritate. Tot în această perioadă se spune că nu e bine să faci nuntă, pentru că nu e o perioadă favorabilă. Superstiții se întâlnesc și în ceea ce privește anul agricol: dacă serile vor fi răcoroase și cu rouă, atunci va fi belșug la fân și vin; dacă va ploua, culturile de grâu și porumb vor fi bogate, iar de vor fi ploi cu tunete și fulgere, se prevestește un întreg an roditor, însă dacă toată luna e ploioasă, iunie va fi secetos; apariția gândacilor în luna mai prevestește un an mănos.

În cea de a treia săptămână după Paști, în Marțea Dracului, Joia Mânioasă sau Vinerea Șchioapă se păstrează, mai ales în anumite zone ale țării, obiceiul Paparudelor și al Caloianului. Se spune despre acestea că vor aduce ploi, fertilitate și belșug, iar gospodăriile vor fi ferite de secetă. Ritualul Paparudelor este închinat zeiței ploii și nu are o dată fixă, se practică atunci când soarele începe să afecteze culturile. Acesta presupune ca niște copii, în special fete, să se împodobească cu frunze și să invoce ploaia prin dans, cântec și bătăi din palme, trecând prin curțile oamenilor din sat care la rândul lor stropesc alaiul cu apă.

traditii si obiceiuri in luna lui florar2

Caloianul este cel care poate aduce sau opri ploaia. Ritualul presupune confecţionarea unei figurine din lut sau lemn, împodobită cu coji de ouă roşii sau cu elemente vegetale, și ceremonial de înmormântare. Figurina este așezată în sicriu, este bocită de un întreg alai condus de un preot. În unele zone este îngropată, pentru ca mai apoi să fie dezgropată și aruncată bucăți pe apă, însă în alte zone sicriul este dat pe o apă curgătoare imediat după încheierea ceremoniei de înmormântare.

Loredana Larissa SOFRON

Datini și obiceiuri de Florii

În Duminica Floriilor sărbătorim ziua în care Iisus Hristos a intrat ca un împărat, spun cărţile cele vechi, în Ierusalim. A fost singura dată când, în timpul vieţii sale pământeşti, Mântuitorul a acceptat să fie aclamat. Duminica Floriilor este precedată de sâmbăta lui Lazăr. În această zi Mântuitorul Iisus Hristos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori și l-au aclamat pe Mântuitorul, la intrarea în Ierusalim. Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută, de asemenea, drept Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate. După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite sau bine înverzite cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are putere vindecătoare şi de mare regenerare.

Tradiţii de Florii

Pe lângă sărbătoarea creştină a Intrării Mântuitorului în Ierusalim, au apărut și nenumărate obiceiuri şi tradiţii atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână. De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită“, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.

Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi din Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste și sănătate. De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarnă la rădăcina unui păr în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit. În acelaşi timp, dacă cineva îndrăzneşte să se spele pe cap chiar în ziua de Florii, fără apă descântată şi sfinţită, riscă să albească. Sigur, „câte bordeie, atâtea obiceie...!“, datini și „obiceiuri care nu prea mai au loc, nu are nici cine să le practice şi nici de la cine să înveţe, modernismul şi tehnica comunicaţiilor şi informaţiilor strâmbând lumea asta în chip şi fel…!

Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile și ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Ramurile de salcie amintesc de cele de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Cu acestea, după ce au fost aduse la biserică spre a fi sfinţite, se duc acasă pentru apărarea casei şi familiei, până la anul următor. Tradiţia populară spune că salcia este copacul binecuvântat de însăşi Fecioara Maria, pentru că s-a transformat în punte, ajutând-o pe Preacurată să treacă un râu.

Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un măgar întâlnindu-se frecvent în pictură. De Florii se organizează târguri pentru ca oamenii să-şi procure cele necesare unui an agricol mănos, pentru reînnoirea totală a îmbrăcămintei pentru întâmpinarea Sfintelor Paşti, toate în curăţenie trupească şi sufletească. Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirea de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare“.

Obiceiuri în Săptămâna Mare

În Lunea Mare femeile începeau, unele şi acum, curăţenia de Paşti. Se scotea totul afară, se aerisea casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruia, se spăla totul. Marţea Seacă oamenii se spală ritualic pentru a seca bolile. Centrându-se pe termenul generic al săptămânii (a seca, secare, secat), ziua este caracterizată de practici magice ambivalenţe, ce utilizează atât magia negativă (interdicţii pentru a nu stârni golul, secul, nenorocul), cât şi pe cea pozitivă (scăldatul ritualic pentru a seca bolile). Joia Mare, în cele mai multe locuri, este ziua în care se roşesc ouăle. Apoi, femeile fac pomană. La Joia Mare, dis-de-dimineaţă, se împart la săraci fiertură, pâine, varză, mazăre, fasole, cartofi, care se pun în ulcele noi, frumoase, împodobite cu floricele numite brebeni. În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici, nu se pune oţet în mâncare, iar după datină se ţine post negru. Dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi mănos, femeile nu cos, nu ţes, nu fac borş, nu coc pâine şi nici altele asemenea. În Sâmbăta Mare se face pasca, femeile se spală pe cap, se piaptănă, se îmbracă cu haine curate, se închină şi se roagă la icoane, apoi se apucă de plămădit pasca. La miezul nopţii spre duminică se cântă troparul Învierii, iar preotul cântă cu toţi creştinii: „Veniţi de primiţi lumină!/Hristos a înviat din morţi/Cu moartea pre moarte călcând/Şi celor din morminte/ Viaţă dăruindu-le“. Odată, cu primirea Luminii la Sfintele Paşti începe cea mai frumoasă săptămână din an din punct de vedere creştinesc – Săptămâna Luminată; de aceea se spune că oricine moare în această săptămână se duce direct în rai, fără judecată... Sărbătorile sunt un prilej de bucurie, de împăcare sufletească, lumina sfântă din noaptea învierii Mântuitorului călăuzindu-ne spre o viaţă mai bună, lipsită de griji!

Vasile ALEXANDRU

Tradiţii şi obiceiuri în luna lui Prier

Aprilie, cea de a patra lună a anului, poartă denumirea populară Prier, de la verbul a prii, şi se referă la perioada prielnică sau favorabilă pentru lucrările agricole de primăvară sau pentru munca pe lângă gospodărie. În unele zone din ţară se mai numeşte Florar sau Luna Florilor şi chiar Traista-n băţ, o denumire folosită atunci când vremea este rece, secetoasă, vestind astfel o perioadă sărăcăcioasă. Dacă afară va fi frumos, luna mai va fi friguroasă şi cu furtuni, dacă-s ploi, temperaturile vor fi mai ridicate.

Tradiţiile şi superstiţiile încep încă din prima zi pentru că e vremea păcălelilor, o tradiţie ce se întâlneşte şi la alte popoare. Aprilie e perioada în care se finalizează perioada însămânţărilor, se pregătesc turmele de oi pentru transhumanţă, iar casa şi curtea pentru Sfintele Sărbători Pascale. De cele mai multe ori, în această perioadă se ţine Postul Mare, iar în acest an chiar toată luna este sub semnul tradiţiilor creştine pentru că Paştele este-n vară, aşa spun ţăranii atunci când sărbătoarea este în luna mai. Sărbătorile din această lună sunt fie cu dată fixă – Sângiorzul, Marcul Boilor, Antipa sau mobilă, influențate de data în care se sărbătorește Nașterea Domnului, precum Lăzărelul, Moşii de Florii, Floriile.

În data de 11 aprilie se ține Sărbătoarea Dinţilor, zi dedicată Sfântului Antipa despre care oamenii din popor cred că vindecă durerile de dinţi şi măsele. În această săptămână, 10-17 aprilie, au loc și primele Denii. Următoarea dată importantă a acestei luni este 23 aprilie, zi în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe, însă în acest an coincide cu Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiurile încep încă din ajunul acestei zile deoarece în unele zone din țară se face Focul viu, un foc magico-religios aprins de feciori fie în gospodărie, fie la stâni acolo unde urmează să stea toată vara. Sângiorzul se sărbătorește la o lună după echinocțiul de primăvară și se spune că „ține cheile cerului și sloboade soarele să urce să aducă vara“. În calendarul bisericesc, Marele Mucenic Gheorghe este celebrat la 23 aprilie, iar în iconografia ortodoxă apare ca un sfânt ecvestru pe un cal alb, ce simbolizează soarele și puritatea celestă. Sângeorzul reprezintă un vechi zeu al vegetației, peste care biserica ortodoxă l-a suprapus pe Sfântul Gheorghe. În această zi, în unele zone, se urcă oile la munte, iar feciorii umblă cu „moroiu“ prin sat. Moroiul este un fecior împodobit cu frunză verde de mesteacăn; ceilalți feciori se îmbracă cu haine rele și se vopsesc pe față cu funingine pentru a nu fi recunoscuți. Tot în această zi oamenii se scaldă dimineața în râu, se spală cu rouă, se urzică și beau vin roșu pentru a fi sănătoși tot anul. Gospodinele trebuie să semene busuioc pentru noroc și dragoste. Tot în această zi se sărbătorește în acest an și Sâmbăta lui Lazăr, Lăzărelul sau Moșii de Florii. Acum slujbele bisericești fac referire la învierea lui Lazăr de către Domnul Iisus Hristos, iar femeile coc și dau de pomană săracilor. Tot acum se mai practică un ceremonial de renaștere a naturii prin moartea și învierea unui zeu autohton, Lăzărel, Lăzărica, obicei după modelul colindelor, însă dedicat zeului vegetației.

Duminica Floriilor, ziua tuturor florilor, este una dintre sărbătorile cele mai importante pentru creștinii din întreaga lume pentru că se prăznuiește Intrarea Domnului Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului. Numeroase tradiții s-au adăugat acestei sărbătorii, una dintre ele fiind legată de legenda Maicii Domnului care, în căutarea lui Iisus, a dat peste o apă și a rugat o salcie să facă punte, binecuvântând-o apoi ca în fiecare an să fie dusă la biserică de Florii. Din acest motiv se presupune că oamenii duc la biserică flori şi ramuri de salcie pentru a fi sfinţite. Mâțișorii sfințiți de preot au puteri magice, se așază la fereastră, uși sau icoane pentru a apăra casa de rele și de boli. Una dintre superstiții îndeamnă fetele să fiarbă la miezul nopții busuioc în apă, iar dimineaţa să se spele pe cap cu această fiertură pentru a avea un păr frumos şi strălucitor.

Săptămâna Mare, Săptămâna Deniilor sau Săptămâna Floriilor reprezintă timpul prielnic pentru săditul şi îngrijitul florilor din grădină, dar nepotrivit pentru celelalte lucrări de însămânţare deoarece doar florile vor rodi. În fiecare seară se țin deniile şi încă din prima zi a săptămânii femeile încep curățenia de Paști, se scot relele din casă, se văruiește și se spală. În Marțea Seacă există superstiția conform căreia țăranii trebuie să se spele pentru a înlătura bolile, până miercuri inclusiv sunt permise muncile în câmp, apoi bărbații trebăluiesc, ajutându-şi nevestele la treburile gospodărești. În ziua de miercuri a Săptămânii Mari, în anumite zone există obiceiul ca seara, atunci când soarele asfințește, copiii să meargă cu colindul, la sfârșit primind ouă pentru a le înroși. Joia Mare este ziua în care se înroşesc ouăle, se ține post cu mâncare uscată, iar în unele zone din țară fetele obişnuiesc ca, în timpul slujbei celor 12 Evanghelii, să facă pe o sfoară câte un nod, după fiecare Evanghelie, apoi îşi pun sfoara sub pernă ca să-şi viseze alesul. În Vinerea Mare, numită și Vinerea Neagră, conform datinii credincioșii care se întorc de la biserică aduc acasă lumina Prohodului, a punerii Domnului Iisus în mormânt, și înconjoară casa ținând în mână lumânarea aprinsă. În această zi este interzisă coacerea bucatelor la cuptor, superstițiile spunând că, dacă cineva se va încumeta să coacă, face mare păcat, iar coptura nu va fi mâncată nici măcar de pești. De asemenea nu se coase sau ţese fiindcă e pericol de boală şi spirite rele. Dacă în această zi va ploua, anul va fi unul mănos. Sâmbăta Paştelui, ultima zi a Săptămânii Mari, este ziua în care trupul Mântuitorului Iisus s-a odihnit în mormânt. În miez de noapte, în biserici se oficiază slujba Sfintelor Paşti. Credincioșii aduc la biserică pască, ouă roşii şi alte bucate pentru a fi sfințite și ulterior așezate pe masă în ziua de Paști pentru că postul a luat sfârşit.

Credincioşii se salută cu „Hristos a înviat!“ şi „Adevărat a înviat!“ vreme de 40 de zile, până la Înălţare. Tot acum gospodinele trebuie să pună vasele în cuptor doar cu mâna dreaptă, iar numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuie să fie cu soţ, altfel pot apărea necazuri. În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu toţi cei cu care au fost în duşmănie.

GALERIE FOTO

Loredana Larissa SOFRON

Tradiţii şi obiceiuri în luna lui Mărţişor - calendar popular

Martie este prima lună din anotimpul cald, iar în popor are mai multe denumiri: luna Babei Dochia, luna Femeii sau a Mărţişorului. Încă din prima zi sunt fel de fel de tradiţii care se pun în practică şi care diferă în funcţie de regiune. Este cunoscut faptul că la începutul primăverii se oferă mărţişoare, însă nu doar fetelor. În partea de nord a Moldovei, şi în special în Bucovina, fetele oferă mărţişoare băieţilor, 1 martie fiind considerată Ziua bărbatului, iar aceştia de 8 martie – Ziua Femeii le răsplătesc cu ciocolată, ghiocei sau cu alte flori de primăvară. Tot în prima zi a lunii se vorbeşte despre firul vremii tors de Baba Dochia atunci când se spune că se împletesc culorile celor două anotimpuri – alb şi negru (mai nou roşu), iarna şi vara, ziua şi noaptea, moartea şi viaţa.

Primele 9 zile sunt numite în popor şi zilele Babei Dochia sau Babele despre care se spune că ar reprezenta perioada în care aceasta urca cu oile la munte. Cele 9 zile simbolizează tot atâtea cojoace de care se descotoroseşte treptat. Un obicei străvechi se referă la alegerea unei Babe, iar vremea din acea zi îţi va spune cum vor fi şi următoarele zile – de va fi frumos tot anul îţi va fi spornic şi vei avea parte de bucurii, de va fi întunecat, nu-i semn de prea multe bucurii. După aceste zile încep Moşii despre care se spune că bat cu ciomagele în pământ să iasă căldura.

Pe 9 martie, în ziua celor 40 de Sfinţi Mucenici, în lumea satului se practică diferite obiceiuri: gospodinele fac mucenici, se beau sau se dau de pomană 40 de păhărele pentru a avea putere şi sănătate peste an şi pentru ca din vii să se recolteze mulţi struguri, se face curat în gospodărie şi se arde gunoiul pentru a fi ferită casa de lighioane ş.a.m.d. Următoarea sărbătoare cu o mare importanţă pentru ţărani este în data de 17 - Alexiile sau Ziua Şarpelui. Se spune că omul lui Dumnezeu sau Cuviosul Alexie este cel care descuie pământul. Acum încolţesc buruienile, ies şerpii şi insectele ale căror nume nu trebuie rostit pentru că altfel vor face pagubă pe lângă casă. Tot despre această zi se spune că marchează începutul anului piscicol.

Buna Vestire, Blagoveştania sau Ziua Cucului este sărbătorită de creştini la data de 25 martie, atunci când Arhanghelul Gabriel îi aduce vestea Fecioarei Maria că-L va naşte pe Mântuitor. Sărbătoarea este dedicată fertilităţii, se ară pământul, dar nu se şi seamănă pentru că păsările vor mânca boabele. Dacă-i timp frumos, anul agricol va fi spornic, dacă plouă până la amiază toamna va fi lungă. De asemenea este şi ziua în care încep să revină rândunelele şi cucul să cânte. Şi vremea din această lună are semnificaţiile ei. De exemplu, dacă nu va ploua, în aprilie va fi moină, iar de plouă şi tună, anul va fi roditor.

Dacă este cald e semn că vor urma 40 de zile calde, de nu, urmează tot atâtea zile cu dimineţi reci. E drept că în fiecare zonă a ţării sunt fel şi fel de obiceiuri care se păstrează, iar a le înşira în această pagină ar fi imposibil, însă ar mai fi de menţionat faptul că anul acesta postul Sfintelor Paşti începe în luna martie. Astfel, pe data de 6 martie este Lăsatul de carne, urmând Săptămâna Albă în care este dezlegare la brânză, peşte şi ouă, iar din data de 14 martie începe Postul Mare care durează 6 săptămâni.

Loredana Larissa SOFRON

Tradiții și obiceiuri în luna lui Gerar

Ianuarie, și implicit noul an, debutează în spirit de sărbătoare. De Sfântul Vasile, încă dis-de-dimineață în sate începe să răsune toba pentru că cetele de mascați își continuă drumul pe la casele gospodarilor. Copiii merg cu semănatul, sorcova sau plugușorul, iar gospodarii trebuie să pună mâna pe unelte pentru că altfel nu vor avea spor la muncă. Se mai spune că și vremea din această zi va arăta cum va fi noul an: dacă-i frumos, anul va fi unul bun în toate privințele, dacă ninge e semn de belșug, de-i senin și ger, oamenii vor fi sănătoși, iar prezența chiciurei pe crengile pomilor indică fructe multe.

Gerar, Cărindar sau Calendar sunt denumirile populare ale acestei luni. Prima, și cel mai adesea folosită, face referire la gerurile năprasnice de altă­dată, iar următoarele amintesc de un alt obicei al sătenilor, acela de a realiza calendare meteorologice din foi de ceapă.

Pe 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, creștinii țin post, uneori chiar post negru, preotul, alături de copii care strigă chiralesa, merg prin sat pentru a anunța Botezul Domnului, iar fetele care vor să-și afle ursitul trebuie să fure un fir de busuioc de la preot și să îl pună sub pernă. Femeile fac răcituri pentru că se spune că le va fi fața fragedă asemeni piftiei. Următoarea zi trebuie să înceapă cu slujba de la biserică; preotul sfințește apele și în unele zone este aruncată o cruce în apele unui râu, iar băieții pornesc înot pentru a o recupera. Cel care o aduce la mal este primul botezat și se consideră a fi cel mai vrednic dintre toți. Odată cu această zi se încheie perioada colindelor, iar femeile nu au voie să spele două săptămâni pentru că se spune că sunt sfințite apele.

Urmează sărbătoarea lui Sântion, numită și Iordanitul sau Iordanitul femeilor - cândva ritualul presupunea ca un grup de bărbați să arunce în aer femeile, apoi în apă, pentru a le asigura sănătate și fertilitate. Țăranii considerau că Sfântul Ioan Botezătorul, cel care l-a botezat pe Mântuitor, este protectorul pruncilor, al gospodăriilor pe care le ferește de foc, al animalelor pe care le protejează de sălbăticiuni. De asemenea, începe să se înmoaie gerul, temperaturile încep să crească, semn că primăvara e mai aproape.

După jumătatea lunii, pe 17-18, se serbează Atanasiile. În aceste zile nu se face treabă tocmai pentru a fi feriți de duhurile rele, de farmece sau boli. Pe 20 ianuarie se ține sărbătoarea sfântului Eftimie cel Mare pentru ca pomii să rodească frumos, iar bărbaţii să fie sănătoși.

Perioada 25 ianuarie-2 februarie este cunoscută sub numele de Filipii de iarnă care marchează sfârșitul perioadei de împerechere a lupilor începută încă din toamnă, când se țin Filipii de toamnă. În aceste zile nu fac treabă în special ciobanii sau cei care au multe animale, nu trebuie să te speli pe cap sau să dai cu împrumut, altfel vor ataca lupii. În unele sate gospodinele lipesc gura sobei pentru că se spune că așa vor lega și gura lupilor. Sărbătoarea este respectată și de către cei care lucrează cu lemnul pentru ca să aibă o activitate prosperă peste an.

La sfârșitul lui Gerar se sărbătoresc Trisfetitele, Teclele sau Sfinții Treierași, adică Sf. Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur, cei care erau considerați un fel de medici miraculoși care protejau de friguri, arsuri sau bube. Sărbătoarea se ține în special pentru că se consideră că fetele vor fi fericite, pentru împerecherea păsărilor, spor la tors, se face colivă pentru morții neîmpărtășiți. Dacă este cald în această zi e semn că primăvara va fi friguroasă, iar dacă-i ger, vara va fi una foarte călduroasă.

Loredana Larissa SOFRON

De Anul Nou, „Câte bordeie, atâtea obiceie“

Se spune că, dacă vrei să simți cu adevărat magia Sărbătorilor de iarnă, trebuie să poposești în acele sate unde, pe lângă casele mândru împodobite, tradițiile ce se păstrează din neam în neam fac parte din traiul locuitorilor. Cu siguranță sunt multe astfel de localități la noi în țară, însă de această dată vă propun o incursiune în zona Moldovei pentru a descoperi obiceiurile de Anul Nou. Pornim din Bucovina, din Mălinii lui Labiș, pentru a admira jocul caprei, trecem pe la Vorona, unde nea’ Țugui confecționează măștile ursarilor și ne oprim în comuna Grințieș pentru a ne reaminti ce înseamnă dramaturgia folclorică.

Deschideți zăvoarili, vine Capra de la Mălini!

În satele din zona Bucovinei spiritul sărbătorilor se simte încă de la Lăsata Secului, când tinerii încep să bată toba de răsună munții și astfel se dă startul pregătirilor pentru Anul Nou. Numai băieții fac parte din cete, însă asta nu m-a împiedicat atunci când eram copil să stau pe lângă ei și să aud ce strigături pregătesc pentru jocul caprei. Și asta deoarece jocul caprei de la Mălini este cel mai cunoscut obicei al zonei. Fiecare sat din comună își prezintă în data de 31 decembrie, pe scena din fața Căminului Cultural, spectacolul, care mai de care mai frumos. Ceata de la Văleni - Stânișoara, cea pe care o cunosc cel mai bine, prezintă Capra Mare: un mire și o mireasă (tot un băiat) conduc alaiul, apoi damele și împărații, caprele și toboșarii, căiuții, urșii, dar și muzicanți, în total mai mult 40 de flăcăi, mențin viu un obicei vechi de sute de ani. Costumele sunt păstrate din generație în generație, mirele este îmbrăcat diferit, respectă întru totul portul popular din sat, cu cămașă, ițari, cojoc și căciulă din piele de oaie; apoi împărații sunt îmbrăcați la fel, costumele fiind împodobite cu oglinzi și mărgele, iar damele sau împărătesele respectă portul popular femeiesc: poale, catrință, ie, bondiță și basma.

După ce urcă pe scena din centrul comunei, se întorc în sat, unde joacă și cântă, din casă-n casă, până în seara lui Sfântu’ Vasile. Reprezentația începe cu toboșarii care pregătesc strigături speciale ce fac referire mai întâi la căprițele care intră în joc. Apoi în jurul acestora pornesc, acompaniați de muzicanți, în horă, ținându-se unul de altul nu de mână, ci de traistă și de baltag, mirele și mireasa, împărații și damele care interpretează un cântec specific zonei. Pe rând, toboșarii cheamă căiuții și cerbul cel mare (ale cărui coarne sunt grele și cel puțin doi băieți fac cu schimbul să-l joace), uneori chiar și urșii. Vreme de câteva minute gazdelor li se urează un an nou mai bun, iar acestea, la rândul lor, îi răsplătesc pe urători cu țuică și vin, cu prăjituri, cozonac sau plăcinte poale-n brâu, să aibă curaj și putere să ajungă până la capătul satului.

Și celelalte sate se prezintă cu programe speciale în centrul comunei, resimțindu-se o oarecare rivalitate între cete. Însă cel mai așteptat moment, mai ales de către turiști, este reprezentația ansamblului folcloric de la Mălini, care în fiecare an, prin spectacole, duce tradiția de sub Stânișoara în întreaga țară. Strigătura cea mai cunoscută este „Frunzuliță, lozioară/ Bine mai era ast’vară/ Colo sus pe Stânișoară/ Când tăiam câte-o nioară/ Și fumam câte-o țigară“ și face referire la activitatea ciobanilor și la dorul resimțit în timpul iernii când trebuie să stea în propriile case și nu pe vârful munților.

Mascații de la Vorona

Obiceiurile cu mascați datează încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare; treptat a ajuns una dintre cele mai apreciate datini care se păstrează și în zilele noastre mai ales în satele din nord-estul țării. La cumpăna dintre ani, în comuna Vorona din județul Botoșani are loc o adevărată paradă a măștilor, una mai frumoasă ca alta, doar sunt realizate de unul dintre cei mai cunoscuți meșteri populari, Gheorghe Țugui. De la dumnealui am aflat cum s-a păstrat obiceiul de-a lungul timpului, cum se realizează măștile și care este povestea urșilor.

Se presupune că jocul ursului se desprinde din povestea unui țigan. Într-o zi, un țigan mai amărât, cu mulți copii, a plecat în pădure să adune vreascuri. La un moment dat, sub o cetină de brad a găsit doi ursuleți rămași fără mamă în urma vânătorii de sezon. A luat puii, i-a dus acasă și și-a îndemnat nevasta să îi alăpteze ca pe proprii copii. Însă când au crescut, ursuleții au început să atace cu gura și ghearele, iar țiganul a luat măsuri, lăsându-i fără vedere. Inventiv de fel, s-a gândit să îi învețe să joace, să câștige câteva parale. Atunci a început să lovească cu lingura într-o tigaie, iar urșii, ținând câte o rădăcină de copac între gheare, au început a dansa în jurul lui, chiar dacă nu mai vedeau. În timp s-a ajuns ca flăcăii să se îmbrace în piei de oaie, uneori chiar de urs, tocmai pentru a-i speria pe cei adevărați.

Jocul cu măști de urs simbolizează moartea și reînvierea naturii, iar în zilele noastre voronenii cei mai vrednici se îmbracă în urși, purtând pe cap măști războinice, care întruchipează binele sau răul. Nici țiganul din poveste nu a fost lăsat uitării, ci este prezent la întregul obicei în fruntea urșilor. Sunt mai mulți toboșari mascați în țigani, în special acei săteni care știu și strigături. Adesea, cel care dă startul este tot nea’ Țugui, după cum i se spune, care a ținut să ducă mai departe jocul ursului, scenă cu scenă, și care a menționat că astăzi confecționează măști draconice și laice mult mai reușite decât cele confecționate cu ani în urmă când se făceau din pălării vechi, iar dinții aplicați erau de fapt fasole.

Parada începe de pe 31 decembrie, de pe la amiază, din centrul Voronei, apoi ceata merge la pas prin sat în sunetul tobelor, al muzicii și al strigăturilor, până seara, iar a doua zi o iau de la capăt pentru ca toți sătenii să se poată bucura de spectacol.

Ceata lui Bujor de la Grințieș

În zona de munte a județului Neamț, în comuna Grințieș, de Anul Nou se pune în scenă o piesă veche de sute de ani, Ceata/Banda lui Bujor. Se spune că munții Moldovei erau străbătuți de haiduci, unul dintre cei mai de temut fiind Ștefan Bujor. Căpitan de ceată de haiduci, Bujor a devenit cunoscut, la vremea sa, în întreaga țară, numele său apărând în rândurile mai multor scriitori dintre care îi amintim pe Alecu Russo, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu. Învinuit pentru numeroase jafuri, el a fost spânzurat într-o piață publică și se spune că din anul morții lui sătenii din mai multe localități au început să joace această piesă. Dovadă stă faptul că în întreg județul circulă mai mult de 20 de variante ale piesei, rolurile se păstrează, însă participanții cântă alte doine și balade diferite.

Actorii din piesă sunt localnicii care țin la tradiție și o transmit din generație în generație. Căpitanul de jandarmi, grecul Ghincu, un Vânător și un Roşior, bine înarmați, urmați îndeaproape de „Jidanul“ Strul și „Jidoavca“ Rifca, pleacă dis-de-dimineață în căutarea haiducilor. Zvonul se dovedește a fi adevărat, aceștia îi găsesc pe haiduci și încep disputa. Startul este dat prin cântecul „Dare-ar bunul Dumnezeu/ Să vină Bujor al meu/ Să mă-ntrebe de ce plâng/ și de viu intru-n mormânt“, de aici începe o întreagă reprezentație în care se confruntă, prin cântec și joc scenic, cele două tabere, fiecare participant având un rol bine determinat în desfășurarea corectă a scenariului. Piesa are un final neașteptat pentru unii: în mijlocul haiducilor este chemat Jidanul care trebuie să interpreteze un cântec jidănesc ce stârnește amuzamentul tuturor actorilor: „În pădure am venit, Hii buschi!/ Trei haiduci am întâlnit, Histai babiloi!/ I-am bătut de m-o stâlcit!“ Aceste versuri marchează și deznodământul, haiducii pleacă-n munți, din cauza lipsei probelor care să-i învinuiască, iar ceilalți se întorc în sat. De remarcat este faptul că la Grințieș tradiția este păstrată atât prin cântec, cât și prin port, personajele putând fi recunoscute foarte ușor chiar și de către cei care nu cunosc tradiția zonei.

Loredana Larissa SOFRON

Americanii, cuceriţi de tradiţiile româneşti

Obiceiurile, datinile, dansurile şi cântecele populare din Bucovina au fost prezentate la sfârşitul anului 2014 în Statele Unite ale Americii de către Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor“ din Vatra Dornei şi de solistul de muzică populară Eusebiu Gafiţa.

În perioada 15 noiembrie - 3 decembrie 2014, un grup folcloric din cadrul Ansamblului „Plaiurile Dornelor“, alcătuit din 11 elevi (dansatori şi instrumentişti), coordonaţi de profesorii Dorin Pardău şi Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, au fost prezenţi în nord-estul SUA, unde au participat la un amplu schimb de experienţă cultural-educativ organizat de Folk Arts Center of New England, Boston – Massachusetts.

Dorneni i-au învăţat pe americani dansuri populare

În decursul celor 17 zile ale turneului nord-american, tinerii artişti dorneni au susţinut nouă ateliere de lucru şi spectacole în diferite spaţii culturale, şcoli, colegii şi universităţi din statele Massachusetts, Maine, New Hampshire şi zona metropolitană Boston. Programul pregătit pentru publicul american a fost alcătuit din suite de jocuri populare, piese instrumentale şi grup vocal, reprezentând principalele zone folclorice ale României: Ţara Dornelor, Bucovina, Moldova, Muntenia şi Banat. O parte specială a spectacolelor, foarte apreciată, a fost Alaiul obiceiurilor de iarnă din Bucovina, care a cuprins colinde, pluguşorul, jocul căiuţilor, jocul ursului, jocul caprelor şi cel al măştilor. Au fost prezentate şi expoziţii cu obiecte de artă populară şi proiecţii cu scurtmetraje şi imagini din România.

„În programul stabilit de organizatori au fost incluse o vizită la prestigioasa universitate Massachusetts Institut of Technology şi un atelier de lucru împreună cu membrii Clubului internaţional de dans din cadrul universităţii. Un alt moment important a fost şi prezenţa timp de o oră, în direct, în studioul postului de radio WUNH, la emisiunea Worlds of Music. Foarte importante au fost atelierele de lucru realizate împreună cu elevii americani, membri ai clubului de dans Mladost şi formaţia instrumentală Mierlita, grupuri care şi-au exprimat dorinţa de a rămâne în legătură permanentă cu elevii români şi în viitor, chiar dacă distanţa foarte mare îi desparte, pentru a iniţia proiecte cultural-educative comune. Foarte interesantă a fost ziua de joi, 27 noiembrie, când elevii români şi profesorii lor s-au aflat printre cei 28 de invitaţi ai dnei Arlene Ferguson la masa de Ziua Recunoştinţei, sărbătoare tradiţională importantă a poporului american“, ne-a spus prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.

Cea mai importantă şi mai emoţionantă zi a turneului a fost duminică, 30 noiembrie, când reprezentanţii comunităţii românilor din Boston, împreună cu Folk Arts Center of New England, au organizat un amplu eveniment dedicat zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Manifestările s-au desfăşurat timp de patru ore, într-o sală aparţinând armatei SUA. Pe lângă jocurile şi cântecele populare româneşti, artiştii dorneni au pregătit cântece vechi patriotice, colinde şi obiceiuri de iarnă din Bucovina. Pentru că în sală s-au aflat foarte mulţi copii născuţi în America, ei au învăţat de la tinerii dorneni primii paşi ai jocurilor populare româneşti, Alunelul, Coasa, Hora, iar părinţii şi-au reamintit Braşoveanca.

Colaborarea româno-americană va continua

Românii din Atlanta au avut bucuria de a petrece Crăciunul la şezătorile la care a participat fălticeneanul Eusebiu Gafiţa, elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti“ din Bucureşti, secţia canto tradiţional, clasa profesoarei Loredana Streche, solist vocal şi solist instrumentist la Orchestra Populară „Gheorghe Zamfir“ din cadrul aceluiaşi colegiu, condusă de prof. dirijor Nicolae Falcuie şi la Orchestrele Hora Bucureşti & Ciocârlia Junior, condusă de prof. dirijor Lucian Goiana. Eusebiu Gafiţa i-a încântat pe românii de peste Ocean cu doine şi balade acompaniate de sunetul viorii lui, cântece de joc, colinde şi un concert de pricesne susţinut în Biserica Ortodoxă „Sfinţii Împăraţi“ din Atlanta.

„A fost o onoare şi o experienţă deosebită această plecare în America şi de aceea ţin să-i mulţumesc pentru invitaţie domnului Florian Ion. Înainte de a pleca în America m-am întâlnit la Fălticeni cu învăţătorul Gheorghe Popa, cel care a înfiinţat Festivalul „Şezătoarea copiilor“, la care m-am făcut remarcat în urmă cu câţiva ani. De la învăţătorul Popa am luat CD-uri şi DVD-uri cu activitatea copiilor din Fălticeni, pentru a le duce tinerilor din SUA. De la Doina Baciu de la Radio Iaşi am dus în America CD-uri şi DVD-uri ale unor artişti consacraţi din zona Moldovei, printre care şi ale solistului Sorin Filip, cel care a pus o cărămidă de bază la cariera mea muzicală. De la biserica din satul părinţilor mei, Mihăieşti, părintele paroh Florin Axinia a trimis o felicitare Bisericii Ortodoxe Române din Atlanta, o icoană şi câteva daruri sfinte“, ne-a spus Eusebiu Gafiţa.

Talentatul solist sucevean ne-a spus că această colaborare cu partea americană va continua. În urma discuţiilor cu câţiva oameni de seamă din comuna Horodniceni s-a iniţiat un proiect de bună colaborare între comunitatea românilor de acolo şi localitatea suceveană, având ca finalitate o înfrăţire între aceste comunităţi. Deja preotul paroh George Acsente de la Biserica Ortodoxă Română Atlanta a luat legătura cu preotul Florin Axinia de la Parohia Mihăieşti pentru o viitoare colaborare.

Eusebiu Gafiţa, sursă de inspiraţie pentru americani

Eusebiu Gafiţa le-a câştigat inimile americanilor, dovadă fiind intenţia lor de a-l invita pe sucevean la câteva festivaluri din America.

„Eusebiu a fost pentru noi o sursă de inspiraţie, cum să ne creştem şi să ne educăm copiii. Este rezultatul nenumăratelor ore de repetiţie şi studiu şi multă trudă din partea părinţilor care l-au dus la repetiţii şi s-au sacrificat pentru fiul lor. Nădăjduiesc că şi Eusebiu s-a simţit bine între noi, cei care ne petrecem viaţa departe de scumpa noastră ţară, între românii din comunitatea din Atlanta, statul Georgia. Doresc ca această relaţie a noastră să fie doar începutul a ceea ce va urma. Dorim să îl avem pe Eusebiu şi la festivalurile noastre de aici, din Atlanta, din octombrie“, a precizat preotul George Acsente la finalul concertului de Crăciun din Atlanta.

Principalul proiect la care lucrează în prezent Eusebiu Gafiţa este lansarea celui de-al doilea album al său care conţine melodii populare autentice, interpretate vocal, şi piese interpretate la vioară.

Silviu Buculei

Sărbătoarea Paştelui. Obiceiuri şi tradiţii de altădată

Datinile şi credinţele privitoare la această mare sărbătoare poartă încărcături emoţionale inconfundabile, aşa cum ne spunea doamna învăţătoare Florentina Baciu din Ruginoasa, Neamţ. „În ciuda timpului care a trecut, îmi amintesc şi astăzi de această icoană a copilăriei mele pe care de-a lungul vieţii n-am făcut altceva decât să le-o prezint copiilor şi nepoţilor mei. Acum lucrurile s-au mai schimbat, dar multe datini şi obiceiuri se păstrează încă.“

Aşteptată cu nerăbdare după cele şapte săptămâni de post, slujba din noaptea Învierii se încheie cu sfinţirea bucatelor tradiţionale care se consumă în cele trei zile de Paşti. La ieşirea din biserică, pe prosoape albe sunt aşezate coşuri speciale care în părţile Neamţului se numesc colivare, iar pe Valea Trotuşului coş pentru rodin.

La sfârşitul slujbei din noaptea Învierii, credincioşii pleacă acasă cu lumânările aprinse. În unele sate oamenii străbat uliţele şi se opresc la cimitire pentru a duce celor adormiţi vestea Învierii lui Cristos. Pe morminte se aşază feţe de masă şi are loc un ospăţ nocturn cu cele dintâi bucate sfinţite.

Marcând debutul anului ritual creştin situat – ca un centru de echilibru – între echinocţiul de primăvară (începutul anului nou agrar) şi ziua Sfântului Gheorghe (anul nou pastoral), în tradiţia satului românesc Paştele, „Praznicul praznicelor“ şi „Sărbătoarea sărbătorilor“, s-a bucurat întotdeauna de o aleasă cinstire. Sărbătorile de Paşti includ o perioadă de 12 zile – între Florii şi Duminica Tomei – interval atemporal în care sunt concentrate simbolic cele douăsprezece luni ale anului ritual creştin. În primele şase zile anul îmbătrâneşte şi se degradează treptat, situaţie evidenţiată de Săptămâna Patimilor, după care urmează o perioadă de purificare a mediului înconjurător marcată de Învierea lui Iisus Cristos, când toate şi totul intră sub cele mai bune auspicii.

În unele gospodării se obişnuia ca la venirea de la slujba de Înviere să se aducă în casă apă neîncepută care se turna într-un vas foarte curat, unde se puneau un ou roşu şi un bănuţ, altădată de aur sau argint. Membrii familiei se spălau pe faţă atingând obrajii cu oul roşu pentru a fi sănătoşi tot anul şi fruntea cu moneda, ca să aibă parte de belşug.

Cu apa neîncepută se stropeau casa şi acareturile gospodăriei „ca să fie ferite de lucrurile necurate“, uneltele agricole „pentru mana câmpului“ şi animalele de tracţiune, „să fie spornice la umblat“.

Dar slujba de Înviere nu se încheia aici. După masa de prânz la care luau parte toţi membrii familiei se participa la Învierea a doua, când se dădea de pomană pentru „morţii noştri din neam“.

„Imediat după Sfânta Sărbătoare a Paştelui, spunea doamna Florentina Baciu, aveam dezlegare la joc şi la cântec de drag, de jale şi de bucurie.“

În fiecare sat apăreau scrânciobele fără de care nu se puteau concepe sărbătorile pascale. Prilej de idile şi împrieteniri, legănatul a fost ţinut în viaţă de tineri, obicei ce se practică şi acum în multe sate din această parte a Moldovei. În vechime, prezenţa unui flăcău alături de o fată în scrânciobul pascal echivala cu o cerere în căsătorie.

E iarăşi adevărat că a existat o vreme când în satele româneşti toate categoriile de vârstă considerau că este bine şi sănătos să se dea în orice fel de scrânciob măcar o dată pe an. Acum, din păcate, scrânciobul tradiţional vertical cu patru băncuţe, numit şi dulap, a fost înlocuit cu „lanţurile“ care în Săptămâna Mare apar în sate şi în zgomotul asurzitor al megafoanelor fac să dispară o tradiţie de veacuri.

Plecând de la faptul că „scăldatul de Paşti“ constituie una dintre cele mai vechi practici magice de fortificare a sănătăţii organismului, în satele Moldovei se practica pe lângă apa curgătoare şi umezirea corpului cu roua dimineţii potrivit căreia omul se simţea purificat de toate relele, se simţea uşor şi putea să facă faţă oricărui efort fizic pe tot parcursul anului.

De la băile regeneratoare rituale s-a trecut la obiceiul stropirii cu apă a tuturor membrilor unei familii. Apoi se stropeau şi alţi membri ai comunităţii. În unele sate de pe Valea Siretului flăcăii umblau în grupuri la casele unde erau fete de măritat. În alte localităţi fetele luau aghiazmă de la biserică şi cutreierau tot satul stropindu-i pe cei întâlniţi în cale. Binecuvântau casele, grajdurile, animalele etc. Când fetele părăseau încăperile în care erau primite erau udate din cap până în picioare. Apa rece, conform tradiţiei, aruncată prin surprindere, avea capacitatea de a alunga bolile, de a îndepărta toate relele.

Săptămâna dintre prima zi de Paşti şi Duminica Tomei era marcată de petreceri la care erau invitaţi toţi tinerii satului.

În a doua duminică, în Moldova, se sărbătorea Paştele Blajinilor, prilej de cinstire şi pomenire a celor plecaţi în veşnicie. După slujba de pomenire, pe iarba proaspătă, lângă mormintele celor dragi, cei prezenţi se ospătau cu bucate aduse, închinând câte un pahar cu vin pentru cei care nu mai sunt. Se credea astfel că şi morţii s-au bucurat de sărbătoare alături de cei vii. Cojile ouălor roşii erau îngropate în pământul mormântului, iar dacă în apropiere se afla un pârâu copiii trimiteau cojile pe apă cu credinţa ca ele să ajungă la blajini – cuvânt care înseamnă bunătate – pentru a-i bucura pe cei dispăruţi.

Stelian CIOCOIU

Fuga Lolelor

Acest vechi obicei al saşilor din Agnita, aşezare sibiană de pe Valea Hârtibaciului, are loc curând după începutul fiecărui an.

Se crede că aceste personaje mascate alungă iarna grea şi spiritele rele, grăbind astfel sosirea primăverii. În vremurile de demult pregătirile începeau în familiile saşilor odată cu trecerea pragului noului an, grupurile de „Lole fugare“ fiind constituite pe breslele meşteşugarilor! Fiecare cu „lada ei de zestre“, cum ar fi cele ale croitorilor, cizmarilor, blănarilor, dogarilor sau fierarilor.

Membrii fiecărei bresle stăpâneau şi apărau bastionul care le aparţinea, situat pe una dintre laturile zidurilor fortificate ale Bisericii Evanghelice, care la nevoie ţinea loc de cetate de apărare. În dosul acelor ziduri se retrăgea întreaga comunitate. La „Fuga Lolelor“ luau parte majoritatea locui­torilor, indiferent că erau bătrâni sau tineri, feciori şi fete. Inclusiv copiii.

Tradiţia s-a păstrat până în zilele noastre. Şi costumele s-au păstrat ca în acele îndepărtate vremuri, cusute din bucăţi de stofă neagră, ca nişte franjuri sub care, la mişcări, se distinge culoarea albă. Măştile lor reproduc aceleaşi fizionomii înfricoşătoare de animale sălbatice, precum lupul, ursul, vulpea sau porcul mistreţ. Plesnitul bicelor, ecoul talăngilor şi bubuitul tobelor cetelor de lole acoperă cu zgomotele lor întreaga zonă centrală a Agnitei. Apoi alaiul lolelor străbate principalele străzi ale oraşului cu zarvă mare.

Există şi o legendă despre originea lolelor, care în limba germană se numesc „Urzeln“. Se spune că pe vremuri, când cetatea Agnitei era asediată de turci, o femeie curajoasă, pe numele de Ursula, s-a îmbrăcat în zdrenţe negre, şi-a pus mască pe faţă şi cu un bici şi un clopt în mâini s-a năpustit afară din cetate şi i-a pus pe fugă pe duşmani. Astfel, Agnita a fost salvată de năvălitori.

În acest an Fuga Lolelor a avut loc în cea dintâi duminică a lunii februarie, iar ca loc principal al întâlnirii a fost aleasă zona centrală a aşezării. Momentul de debut al „Paradei Lolelor“ l-au anunţat cele zece bătăi ale clopotului ceasului din turnul înalt al Bisericii Evanghelice. Sunetele plăcute ale vechiului orologiu pot fi auzite până dincolo de pădurile maialurilor săseşti „Grigore“ şi „Ţepelbeş“ şi până în oaza de distracţii şi odihnă „Sărături“ din Valea Olbocului. Din primăvară şi până toamna târziu ciurdarii vitelor din păşunile „Hevăzului“ şi „Văii Stricaţii“, precum şi ciobanii îndepărtatelor turme de oi, ca şi ţăranii saşi, români şi ţigani, aflaţi la lucrul câmpului, prânzeau şi mâncau de „o jină“, orientându-se după arătătoarele şi bătăile ceasului din turnul „Bisericii saşilor“. Sunetele lui ajungeau până şi în prispa caselor gospodarilor celor cinci sate învecinate: Dealu Frumos, Ruja, Coveş, Vărd şi Veseud.

Precizăm că „Fuga Lolelor“ repre­zintă o datină pornită din popor, fiind consemnată în vechile hrisoave ale anului 1689. Acele mărturii glăsuiesc cum că, uneori, printre invitaţii de onoare se aflau chiar şi reprezentanţii unor comunităţi locale. Şi atunci, ca şi acum, drept răsplată pentru efortul de a fi venit la Agnita pe frigul şi viscolul iernii, Lolele servesc musafirii cu gogoşi calde pe care le oferă prinse în nişte cleşti lungi din lemn, cu mai multe braţe.

Duminică, 2 februarie 2014, mai-marii gazdelor ospitaliere şi-au exprimat convingerea că noul an agricol va fi cât mai îmbelşugat cu putinţă în roadele acelor pământuri troienite de puţinele şi întârziatele zăpezi ale iernii.

Ioan Vulcan-Agniteanul

Obiceiuri şi tradiţii de Sărbători în Dobrogea

Sărbătorile de iarnă la români au încă obiceiuri şi tradiţii bine conservate. Toate sărbătorile sunt însoţite de datini care pot fi laice sau păgâne (Anul Nou), ce reflectă obiceiurile de muncă sau ţin de relaţia om - natură, dar şi de datini creştine şi reprezintă relaţia dintre om şi divinitate (Crăciunul). Ca în orice altă zonă a ţării, în Dobrogea se întâlnesc câteva obiceiuri specifice.

Reprezentantul Muzeului de Artă Populară din Constanţa, muzeograful Ioana Tompea, spune că în Dobrogea obiceiurile de Crăciun au un fond comun cu celelalte zone ale ţării, pentru că foarte multe au pătruns în această zonă prin transhumanţă, ca şi prin politica de colonizare a statului din cele trei valuri venite din Muntenia, Moldova şi Oltenia.

Obiceiul colindatului, care este forma de manifestare specifică sărbătorii creştine a Naşterii Domnului, cunoaşte şi în Dobrogea, mai ales în satele româneşti tradiţionale de pe limesul dunărean de la Ostrov la Seimeni şi Topalu, o puternică tendinţă de conservare, chiar dacă nu înregistrează o diversitate a repertoriului ca-n alte zone etnografice ale ţării. În majoritatea satelor dobrogene, colindatul copiilor începe în după-amiaza Ajunului de Crăciun şi îl precede colindatul flăcăilor.

Datini creştine

De obicei, copiii colindă în dimineaţa Ajunului de Crăciun până la prânz. La Aliman, Cochirleni, Rasova, Ciobanu, Gârliciu, Seimenii, Seimenii Mici şi în general pe limesul dunărean colindatul începe dis-de-dimineaţă, înaintea apariţiei zorilor, şi se termină a doua zi, când se luminează bine.

Colindele copiilor sunt scurte şi hazlii, vestesc sărbătoarea, urează belşug şi sănătate şi mai ales cer daruri, pe care gospodinele le pregătesc din timp: colăcei, fructe şi, bineînţeles, bani. Un asemenea colind, vechi de peste un secol şi care a fost înlocuit recent de „Bună dimineaţa la Moş Ajun“, se mai întâlneşte numai în localităţile constănţene Rasova şi Băneasa, este „Chitii – Mitii“ (Chitii - mitii după sac/ Zgâii ochii la colac, Daţi colacu’ şi hornacu/ Că plecăm la altă casă/ Că e fata mai frumoasă/ Şi slănina mai gustoasă). Copiii din Dobrogea mai au câteva colinde specifice precum „Bună dimineaţa“, „Raza soarelui“ şi „Portocala“, care, de asemenea, au texte adaptate vârstei colindătorilor. Tot în Ajunul Crăciunului şi flăcăii merg la colindat odată cu lăsarea serii. Aceştia se constituie, încă de la Lăsatul Secului, în cete de câte 2-4 persoane pentru fiecare sat şi încep să colinde odată cu lăsarea întunericului de la casa preotului, unde se cântă un colind specific „Colindul de preot“, urmat de colinde obişnuite: „Colindatul de cu seară“, „Sus în slava cerului“, „Colindul cel mare“, etc. Repertoriul cetelor de flăcăi este foarte bogat şi cuprinde colinde religioase şi laice: colinde de casă cu caracter general, colinde de fecior şi fată mare, colinde pentru tineri căsătoriţi, colinde legate de diferite ocupaţii: pescari şi ciobani. Gazdele răsplătesc pe fiecare membru al echipei de colindători cu cozonac, gogoşi şi ţuică fiartă. La Oltina, pe de altă parte, există obiceiul de a se împleti coroniţe de flori nemuritoare pe care gazdele cu fete de măritat le dăruiau anumitor flăcăi din ceată.

Datini laice în Dobrogea

Colindatul cetelor de copii şi flăcăi continuă şi în noaptea Ajunului Anului Nou, când se fac urăturile cu Pluguşorul, Sorcova şi Plugul, centrate pe urări legate de belşug şi sănătate pentru colectivitate. În Dobrogea aceste obiceiuri au pătruns mai ales pe calea transhumanţei şi colonizării, prin care nou veniţii din Transilvania, Muntenia şi Moldova au ajuns în lumea satului dobrogean, aducând cu ei obiceiuri din alte zone, pe care le-au adaptat specificului local. Aşa este, de exemplu, jocul cu măştile denumit „Struţul“, care se practică încă în localităţile dobrogene Saraiu, Gârliciu şi Ciobanul. Este o adaptare a textului şi personajelor „Brezaiei“ munteneşti, în care apare masca animalieră a caprei, cu botic clămpănitor, adaptată la o costumaţie specifică, o ţesătură groasă din lână, de care sunt prinse legături de stuf, plantă care se găsea din abundenţă pe malul lacurilor dobrogene.

Cum şi când se constituie ceata

Ceata este o grupare juvenilă exclusiv masculină, care are ca principală atribuţie performarea obiceiurilor de grup dintre Ajunul Crăciunului şi Bobotează. Cetele autentice de flăcăi sunt formate din feciori, adică tineri necăsătoriţi, participarea la colindat constituind o altă etapă de iniţiere şi de certificare a maturităţii, a statutului de tânăr ce-şi poate întemeia o familie. La Aliman colindă trei cete: cea de copii, ceata mică şi ceata mare. Dintre acestea cea cu sectorul de colindat (numit local „mahala“) în centrul satului este în mod obligatoriu formată din flăcăi, cunoscută sub numele de Ceata Mică. Aceasta coexistă cu Ceata Mare, alcătuită din bărbaţi însuraţi, de regulă fiind trecuţi de 30 de ani. Ceata se constituie, de regulă, la Sfântul Nicolae, când încep şi repetiţiile. În marea majoritate a satelor dobrogene care conservă obiceiul colindatului, membrii cetei sunt priviţi cu admiraţie, ca nişte tineri de încredere, serioşi, ce vor deveni buni gospodari în sat. Admiterea în ceată este un semn de confirmare a calităţilor, seriozităţii şi modului pozitiv în care comunitatea îl percepe pe tânărul respectiv. În mod obişnuit, o ceată are între 10 şi 12 membri, întotdeauna număr par, dar componenţa numerică diferă de la localitate la alta şi se înregistrează extreme de la 6-8 membri la 30 de membri la Rasova, Dunăreni, Seimeni, Dunărea.

Componenţa cetelor

Complexitatea ceremonialului şi performarea lui în grup necesită existenţa unui conducător care să coordoneze actele rituale şi să vegheze la cât mai corecta lor împlinire. El se numeşte cap de ceată în majoritatea satelor dobrogene, vătaf în satele Tichileşti, Almălău, Esechioi, Bugeac, Gârliţa şi Galiţa, şef de ceată la Aliman şi Vlahi, casier la Oltina, Satul Nou, Răzoare, Viile, Dunăreni, Topalu, Crucea şi Gârliciu, împărat sau rege la Carvăn, Cuiugiuc şi Goruni. Nefiind o alcătuire aleatorie, ci o grupare bine organizată, ceata de colindători funcţionează în baza unei organigrame judicioase, în care fiecare membru are atribuţii bine stabilite, intrând într-un sistem de relaţii de subordonare faţă de conducător şi de colaborare cu ceilalţi colindători. Aşezate într-o ordine ierarhică, funcţiile sunt: ajutorul (la Cochirleni) sau susţinătorul (la Ciobanu), capul de chez numai la Rasova, casierul, contabilul (la Canlia), socotitorul (Ion Corvin şi Viile), măgarul numit la Băneasa şi cărăuş, ţuicarul, iapa (Rasova) şi pisic, care are un rol mai pitoresc pentru că în timpul urăturilor cercetează amănunţit dacă gazda nu a uitat cumva afară la uscat cârnaţii şi colăcarul. Din păcate, această funcţie tradiţională în cetele de colindători este dispărută în Dobrogea de sud şi se mai întâlneşte doar în Oltina şi Cochirleni.

Costumaţie şi recuzită

Pentru colindat flăcăii se îmbracă în haine civile cum ar fi pantaloni şi pulovere de culoare închisă, cojoace cu faţă de stofă ca de exemplu şubă şi căciuli negre de astrahan. Tinerii poartă în picioare bocanci, pantofi sau cizme. Ca elemente de recuzită nu întâlnim decât coroniţe făcute de fete şi purtate peste căciulă de flăcăii din satele din sud-vestul Dobrogei. Mai avem şi toiagul, dar care se regăseşte tot mai rar. În localitatea Adamclisi evoluţia cetei de colindători este însoţită de jocul caprei, care este obicei singular, nefiind specific zonei. Obiceiul a fost adus de coloniştii veniţi din Teleorman (unde este cunoscut sub numele de Brezoaia, în timp ce localnicii dobrogeni îi spun ţurca) şi a rezistat până în zilele noastre datorită caracterului spectaculos pe care-l imprimă colindatului. Ţurca sau Brezoaia este numele ce se dădea unei măşti care avea o înfăţişare compusă dintr-o barză cu coarne de cerb sau cerb cu cioc de barză. Ea însoţea ceata la casele de colindat, executând un joc scurt, singură sau în acelaşi timp cu colindătorii, iar a doua zi, în prima zi a Crăciunului, juca singură un dans lung şi spectaculos în mijlocul mulţimii adunate în centrul satului.

Marieta Iorga

Folclorul românesc, izvor nesecat de obiceiuri şi tradiţii

Interviu cu dr. conferenţiar Doina IşfănonI, cercetător etnolog

Suntem printre popoarele care au un repertoriu de colindă aproape incredibil de variat, pentru că numărul colindelor dintr-o zonă, fie că e vorba de Muntenia, de Banat sau centrul Transilvaniei, poate depăşi la un moment dat şi 50 de piese. Noi ca neam avem colinda cosmogonică, colinda şarpelui, colinda de soare, care reprezintă miturile de întemeiere ale omenirii. Pe lângă acestea, există colindele ocupaţionale în care atât vânătorul, pescarul, cât şi agricultorul sunt cinstiţi, pentru că şi ei fac parte din acest univers.

Urmează 12 zile sacre

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Gheorghe VERMAN
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

La pragul dintre ani obiceiuri şi tradiţii din Ţara de Sus

„Păduri şi câmpii misterioase care, sub ocrotirea lui Dumnezeu, au păstrat frumuseţile trecutului, sate pitite sub colnice ori ascunse în văi, în care, sub aceeaşi binecuvântare, acest neam şi-a ocrotit fiinţa.“ Cuvintele lui Mihail Sadoveanu sunt ilustrate de multitudinea, varietatea şi frumuseţea fără egal a datinilor şi obiceiurilor sărbătorilor de iarnă din Moldova.

Continuând sărbătoarea Crăciunului, cele 12 zile până la Bobotează nu sunt altceva în credinţa moldoveanului decât o prefigurare a lunilor anului ce vine. Cum arată fiecare zi aşa va fi şi o lună din an.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Stelian CIOCOIU
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Malanca de la Mihoveni, cel mai frumos obicei bucovinean

Bucovinenii sunt vestiţi pentru tradiţiile de Anul Nou, jocuri cum ar fi Ursul, Capra, Căiuţii sau Mascaţii fiind printre cele mai vechi obiceiuri, dar diferite de la o localitate la alta. Malanca de la Mihoveni este un obicei specific acestui sat, fiind prezentat din ajunul Anului Nou până în seara zilei de Sfântul Vasile de feciorii satului, dar şi de copii sau la diverse manifestări culturale din preajma Sărbătorilor de iarnă. La Mihoveni se fac mai multe malănci, pe diverse categorii de vârstă, şi asta pentru a nu se pierde tradiţia.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Silviu BUCULEI
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS