reclama youtube lumeasatuluitv

Experimente... exotice în ferma familiei Domide din Chițorani

Gabriela și Ștefan Domide au făcut loc, în ferma lor familială din Chițorani (Prahova), unor specii exotice de arbuști, plante sau pomi fructiferi. Amândoi fac horticultură din pasiune, care le și asigură integral existența, dar plăcerea de a studia și a urmări natura în tot miracolul ei i-a determinat să treacă și în zona experimentală. Iar rezultatele se simt în bucuria pe care o manifestă atunci când vorbesc despre această ocupație favorită. Nici ei nu mai știu cu ce au început să facă un fel de colecție de plante, în afară de ceea ce cultivă în mod curent (viță-de-vie, măr, păr, cireș, gutui, caise, piersici etc.). Sau... da!

Moșmonul

Primul adus în grădină a fost moșmonul (Mespilus germanica), pe care generația mai în vârstă îl asimiliează cu pomicultura arhaică. Cărțile de specialitate îi localizează „actul de naștere“ prin Asia și sud-estul Europei, dar românii îl revendică drept pom autohton. Fructele se coc la începutul iernii, după primul îngheț, acestea fiind o importantă sursă de vitamina C și B1, beta-caroten, fier și calciu. Frunzele, scoarța și fructele au proprietăți curative pentru diverse afecțiuni, dar principalul uz rămâne cel de consum alimentar. Plus că pomul în sine, cu ramurile răsucite și tulpina strâmbă, este spectaculos! În acest an cu secetă prelungită au rezultat fructe mari și cărnoase, prin udări repetate.

Kaki

kaki

Este fructul divin, persimmon, fructul zeilor, fructul îngerilor – de la denumirea grecească Diospyros kaki, deseori confundat cu curmalul japonez; a fructificat în 3 din cei 7 pomișori. Satisfacția față de calitățile fructului și întreținerea relativ ușoară a pomului au produs hotărârea de a extinde specia cu 30-60 de exemplare, producție destinată inclusiv pentru comercializare. Pomul – de înălțimea unui măr – poate fi reglat ca dezvoltare prin tăiere, intră pe rod în anul al patrulea, dar fructifică abundent din anul 6-7. Frunza este cerată, lucioasă, mare, cu valențe ornamentale, florile albe, cu miros suav, apar în luna mai, iar înfloritul durează o singură zi, fructul – portocaliu la coacere este de mărimea unui măr mijlociu, cu forme diferite, în funcție de soi, rotund, rotund-aplatizat (imită dovleacul) sau alungit, cu gust deosebit, pulpă inițial crocantă și apoi afânată. Acesta este bogat în vitaminele A, C, E și B, conține fibre alimentare, mangan, cupru, magneziu, potasiu și fosfor, compuși cum ar fi catehinele, galocatehinele și acidul betulinic. Se spune că are efecte terapeutice: stimulează imunitatea, previne cancerul, ajută digestia, îmbunătățește vederea, ține sub control tensiunea arterială etc. Ca o observație: exemplarele mature nu au fost tratate chimic, iar pomii nu au împrumutat boli sau dăunători specifici pomilor fructiferi. În primii ani trebuie însă să fie protejați împotriva temperaturilor scăzute de peste iarnă.

Kiwi (Actinidia chinensis și Actinidia deliciosa)

kiwi

Cu pulpă verde, galbenă, roșie, cu varietăți cu și fără pubescență reușește fără probleme în România, cel puțin în zona de sud. Planta este o liană, cu creșteri de 5-7m, deci necesită distanță mare la plantare și sistem de susținere, iar esențial ar fi să cunoaștem că este o specie dioică, deci are plante mascule și femele (raport 1:5). Tehnologie este prea puțin complicată și, din nou un mare avantaj, rezistă fără tratamente chimice, ceea ce asigură un fruct sută la sută ecologic. Fructul este considerat o „farmacie“, conținând luteină, potasiu, magneziu, fier, calciu, mangan, crom, vitaminele A, B1, B2, B3, B6, B9, E, C (mai mult decât o portocală).

Mirt (Myrtus communis)

mirt fructe

Este o plantă perenă, cu frunze persistente, specifică zonei mediteraneene, unde crește și în flora spontană, în liziere, mai ales. Frunzele sunt alungite, groase, cărnoase, foarte frumos mirositoare (iz de eucalipt, mentă), iar florile sunt mici, albe, asemănătoare steluțelor, cu stamine galbene, parfumate, din care se dezvoltă un fruct mic, brun sau negru. În anumite zone, lemnul este folosit pentru grătare (împrumută preparatelor aroma) sau pentru băuturi alcoolice. Dar utilizarea majoră ține de industria de cosmetice. Mirtul are acțiune tonică, balsamică, antiseptică, dezinfectantă, astringentă și hemostatică.

Lacrima lui Iov (Coix lacryma-jobi)

lacrima lui iov 2

Este o plantă anuală din familia Gramineae, cu creștere de până la 8 cm, cu frunze lungi, subțiri, în interiorul cărora se formează spicul purtător de semințe. Asiaticii susțin că semințele au proprietăți anticancerigene și antiinflamatoare. Are rol însă și ornamental. Se cultivă în spații protejate în februarie-martie, iar afară, în luna mai. Semințele ajung la maturitate în 4-5 luni.

Trandafirul deșertului (Adenium obesum)

trandafir desert

Originară chiar din regiunea deșertului Sahara, planta este mare iubitoare de lumină și căldură, deci nu necesită o îngrijire complexă. Grație formei tulpinii și a rădăcinilor, se pretează ideal pentru obținerea bonsailor. Florile – asemănătoare leandrului – se găsesc într-o multitudine de culori și forme. Înflorirea efectivă se desfășoară din luna aprilie și până în septembrie. În anotimpul rece, planta se păstrează în interior, la o fereastră cu expoziție sudică sau sud-estică (de altfel, iarna intră în repaus, pentru a se pregăti de înflorire), iar vara poate fi scoasă afară, de preferat într-un loc ușor umbrit. Cel mai important de reținut: planta trebuie udată constant pe tot parcursul sezonului de creștere (iarna, se înțelege, udarea este redusă).


În colțul exotic, soții Domide au mai cultivat: fistic (nu a reușit să fructifice, dar are rol decorativ), măslin, banane (plantele au fructificat, dar acestea nu ajung la coacere), rodii, portocali, lămâi, ștevie pentru zahăr etc. Materialul de față nu are rol științific, dar poate fi de folos celor care cultivă plante în grădină.


Maria BOGDAN

5 culturi profitabile care se pot înființa toamna

Culturile de nișă pe suprafețe mici sunt printre cele mai profitabile investiții în agricultură, mai ales dacă ținem cont de faptul că alegerile pot fi variate, iar alegerile adaptate în funcție de zonă.

 Vă prezentăm în cele ce urmează planul de la A la Z pentru 5 culturi de nișă pe care le puteți înființa în această toamnă și care vă pot garanta profit în scurt timp.

AFINUL SIBERIAN

afin

Afinul siberian se adaptează destul de bine în ţara noastră. Preferă un sol puţin acid, cu Ph-ul 6, dar la fel de bine vegetează şi în soluri uşor alcaline cu Ph-ul 7,5. După plantare, când se acomodează cu solul, devine rezistent şi la arşiţă. Ca aproape în cazul tuturor plantaţiilor, recomandarea specialiştilor este să plantăm toamna imediat după ce plantele intră în pauza vegetativă. Atunci umiditatea din sol este ridicată, iar riscurile să nu se prindă sunt foarte mici. Mai mult decât atât, rădăcina se fixează în sol înainte ca planta să intre în vegetaţie şi vom avea plante care pleacă în vegetaţie foarte devreme. Foarte important este îngrăşământul organic (gunoiul de grajd) pe care ar fi bine să-l administrăm în fiecare groapă la plantare. Plantarea se face la 2 m între rânduri şi 1,5 m pe rând.
(Citește mai mult despre Afinul Siberian)

ARONIA

ARONIA

Este recomandată plantarea aroniei toamna sau primăvara devreme, dar poate fi plantată chiar şi iarna, cu condiţia ca solul să nu fie înghețat și plantele să nu fi început să vegeteze. Chiar dacă preferă locuri deschise, luminoase, cu umiditate înaltă, nu este pretenţioasă faţă de soluri, însă pH-ul optim pentru creşterea producţiei de fructe trebuie să fie uşor acid (6,0-6,5), tolerând o gamă mai largă a pH-ului, situată între 5,0 si 8,5. Se înmulţeşte prin seminţe, drajoni sau altoire. Puieţii pot fi achiziţionaţi din pepiniere, preţul variind între 13 lei, pentru cei de 1 an, şi 23 de lei, pentru cei de 3 ani.

Pregătirea terenului constă în prelucrarea de bază, aratul la o adâncime de aproximativ 30 cm, discuire sau afânarea solului, pentru a nivela stratul de suprafață fragmentat. Plantarea se face cel mai bine la scurt timp după obţinerea materialului săditor dintr-o pepinieră.
(Citește mai mult despre Aronia)

GOJI

goji

Deşi considerată o cultură exotică, goji este un arbust rezistent şi nepretenţios, care se cultivă relativ uşor şi care s-a adaptat foarte bine climei din ţara noastră. În primii doi ani goji rezistă la temperaturi scăzute de -23 grade Celsius şi până la -30 grade Celsius după aceea, iar maximele suportate sunt până la +38 - 40 grade Celsius. Preferă zonele cu grad total de expunere solară şi o umiditate moderată a solului. O cerinţă specială este aceea că nu agreează solurile acide. Pregătirile pentru înfiinţarea unei plantaţii de goji încep din toamnă, atunci când terenul se ară şi se frezează. Odată cu aceste două operaţiuni se poate încorpora în sol şi gunoi de grajd. Plantările se fac cel mai bine toamna pentru că pământul are foarte multă apă şi nu este nevoie de irigare. Dacă se plantează toamna, atunci sunt recomandaţi butaşii de 40 cm pentru că sunt mai rezistenţi.
(Citește mai mult despre Goji)

MOȘMON

mosmon

Deși cunoscut de secole, moșmonul nu prea a atras atenția pomicultorilor din România, însă în urmă cu câțiva ani interesul pentru acest arbust a cunoscut un trend ascendent. Astfel, anumiți distribuitori de material săditor au devenit promotorii acestei specii tocmai pentru că valorificarea nu ar reprezenta o problemă deoarece în piață nu se prea găsesc aceste fructe.

Înființarea unei plantații trebuie să respecte pașii obișnuiți: analiza solului, pregătirea terenului și afânarea. Apoi plantarea se realizează din 4 în 4 metri – 4 m distanţa între plante şi 4 m între rânduri, se poate reduce distanța şi la 3 metri pe rând, dar nu și între plante. Moșmonii plantați sunt arareori crescuți pe propria rădăcină, ci pe port­altoi de gutui. Specialiștii atrag atenția asupra calității materialului săditor care trebuie să fie neapărat certificat pentru a obține rezultatele dorite. Plantarea se poate realiza primăvara sau toamna, atunci când solul nu este îmbibat cu apă sau înghețat. Dacă arbuștii au fost crescuți în ghiveci, se pot planta în orice perioadă a anului. În ziua dinaintea plantării este recomandată pregătirea unei mocirle din bălegar, pământ roșu și apă în care se pune rădăcina tăiată pentru a se înmuia. Acest proces este recomandat deoarece ajută la cauterizarea rănilor și stimulează creșterea radiculară. Costul pentru înființarea unui hectar de livadă diferă în funcție de vârsta materialului săditor. Recomandate sunt plantele de cel puțin un an, iar prețul lor este cuprins între 25 și 30 de lei/buc.
(Citește mai mult despre Moșmon)

COACĂZUL NEGRU

coacazul negru

O plantație poate fi înființată fie primăvara, fie toamna, însă specialiștii recomandă plantarea în toamnă deoarece este garantată plecarea mai rapidă în vegetație după anotimpul răcoros, unii amintind chiar faptul că, plantând în toamnă, mai câștigi un an. Primul pas recomandat este analiza de sol, pregătirea terenului care presupune curățarea terenului de resturi vegetale, dacă este cazul, apoi aratul la o adâncime de aproximativ 30 cm și discuirea sau afânarea solului, pentru a nivela stratul de suprafață fragmentat. Plantarea se face cel mai bine la scurt timp după obţinerea materialului săditor care trebuie să provină dintr-o pepinieră care poate oferi garanția, prin acte, a mărfii. Pentru cei care vor să acceseze fonduri europene în vederea înființării unei culturi, alegerea pepi­nierei este foarte importantă deoarece materialul săditor trebuie să fie achiziționat cu toate actele necesare solicitate pentru acordarea banilor. După pregătirea terenului, coacăzul se conduce cel mai adesea în sistem clasic, unde plantele cresc în formă de tufă. Pentru plantare se recomandă distanța între rânduri de 2,5-3 m și între plante de 1-1,5 m, ceea ce înseamnă maximum 4.000 de plante/ha. Se sapă gropi de 30 x 30 x 30 cm, se așază planta, se acoperă cu pământ și se udă. În cazul în care pentru plantare au fost folosiți arbuști la ghiveci, prinderea lor este garantată.
(Citește mai mult despre Coacăzul Negru)

Străvechiul moșmon, redescoperit de pomicultori

Ați auzit de moșmon? Unii poate că da, alții poate că nu. Unii poate îl aveți în curte pentru că această specie se întâlnește încă din vechi timpuri pe teritoriul României, dar nu a fost valorificată la nivel de plantație. Totuși ar fi momentul apariției pe piață a moșmoanelor, acele fructe exotice cu proprietăți medicinale și folosite în special pentru pregătirea deserturilor. Despre înființarea unei culturi în țara noastră ne-a detaliat domnul Marin Constantin, unul dintre primii promotori ai moșmonului și cel care pune la dispoziția pomicultorilor material săditor.

Mespilus germanica

Moșmonul sau Mespilus germanica este un arbust cunoscut încă din Evul Mediu și se consideră că ar fi originar din sud-vestul Asiei și sud-estul Europei. Preferă iernile blânde și verile calde și necesită locuri însorite, cu sol ușor acid. Poate atinge până la 8 metri înălțime, însă în general dimensiunile sunt mai reduse. De aceea este încadrat adesea în rândul arbuștilor. Este rezistent la temperaturile scăzute, mult sub 20°C, înflorește primăvara târziu tocmai pentru ca un eventual îngheț să nu afecteze recolta. Florile sunt albe, hermafrodite, polenizate de albine, cresc solitar și aproape fiecare leagă fructe. Frunzele sunt căzătoare, de culoare verde-închis și eliptice, au între 8-15 cm lungime și 1,2-2 cm lățime și pot fi folosite la prepararea ceaiului.

Însă fructele de culoare brun-roșiatică, cu semințoase și care au diametrul cuprins între 2-3 cm sunt adevărata comoară a moșmonului. Mulți încearcă să identifice moșmoanele cu alte fructe, de aici ideea că arată asemeni perelor sau merelor mai mici. Fructele rămân în pom până ce cade o brumă serioasă sau chiar până la primul îngheț deoarece inițial sunt tari și trebuie să se înmoaie. Pot fi păstrate până în primăvară dacă sunt depozitate la loc întunecos, în pivniță sau debara. Moșmoanele au efecte terapeutice asupra stomacului, intestinelor, reumatismului, ajută la reglarea tranzitului intestinal, contribuie la cicatrizarea rănilor și refacerea mucoaselor gastrice și previn infarctul miocardic. Fructele pot fi consumate crude sau preparate în diverse rețete de compot, dulceață, bomboane, băuturi răcoritoare sau sirop. Și semințele pot fi valorificate sub formă de pulbere ce poate fi consumată în vin alb și ajută la combaterea gutei. Durata medie de viață a arbustului care are tulpina strâmbă și scurtă, iar ramurile răsucite este de 30 de ani.

Înființarea unei culturi

Deși cunoscut de secole, moșmonul nu prea a atras atenția pomicultorilor din România, însă în urmă cu câțiva ani interesul pentru acest arbust a cunoscut un trend ascendent. Astfel, anumiți distribuitori de material săditor au devenit promotorii acestei specii tocmai pentru că valorificarea nu ar reprezenta o problemă deoarece în piață nu se prea găsesc aceste fructe.

Înființarea unei plantații trebuie să respecte pașii obișnuiți: analiza solului, pregătirea terenului și afânarea. Apoi plantarea se realizează din 4 în 4 metri – 4 m distanţa între plante şi 4 m între rânduri, se poate reduce distanța şi la 3 metri pe rând, dar nu și între plante. Moșmonii plantați sunt arareori crescuți pe propria rădăcină, ci pe port­altoi de gutui. Specialiștii atrag atenția asupra calității materialului săditor care trebuie să fie neapărat certificat pentru a obține rezultatele dorite. Plantarea se poate realiza primăvara sau toamna, atunci când solul nu este îmbibat cu apă sau înghețat. Dacă arbuștii au fost crescuți în ghiveci, se pot planta în orice perioadă a anului. În ziua dinaintea plantării este recomandată pregătirea unei mocirle din bălegar, pământ roșu și apă în care se pune rădăcina tăiată pentru a se înmuia. Acest proces este recomandat deoarece ajută la cauterizarea rănilor și stimulează creșterea radiculară. Costul pentru înființarea unui hectar de livadă diferă în funcție de vârsta materialului săditor. Recomandate sunt plantele de cel puțin un an, iar prețul lor este cuprins între 25 și 30 de lei/buc.

Înmulțirea se poate realiza prin semințe stratificate 15 luni și se seamănă în luna februarie, prin marcotaj sau altoire. Moșmonul leagă încă din primul an, iar din cel de al III-lea an se poate vorbi despre producție, iar din anul al VII-lea, cum se întâmplă și la gutui, se văd recoltele bogate.

Întreținere și recoltare

Noua plantație nu trebuie neglijată, iar dl Constantin menționează că cei care se hotărăsc să cultive moșmoni sau arice alt arbust trebuie să se hotărască ce fel de tratamente vor folosi: chimice sau ecologice. Mai întâi, plantele tinere se vor uda, iar toamna, până să se înregistreze temperaturi negative, se recomandă îmbăierea cu zeamă bordeleză, după care, la 3 zile, se aplică ulei horticol care înfăşoară scoarţa şi omoară posibilii dăunători rămaşi pe plantă. În primăvară se reia procesul. Se mai pot aplica și tratamente preventive, fungicide și insecticide, care pot fi ecologice sau chimice. Și pentru că planta are nevoie de vitamine, se recomandă aplicarea unui îngrășământ foliar, care se pulverizează pe frunze din 10 în 10 zile, seara, după ce asfințește soarele.

În general, moșmonii nu au probleme cu bolile și dăunătorii, însă pot apărea rugina sau focul bacterian, dar care nu provoacă daune majore.

Asemeni merilor, moșmonii trebuie curățați iarna pentru a avea o formă deschisă. Plantele tinere necesită tăierea tuturor vârfurilor pentru a înlătura mugurii de floare și a ajuta pomul să-și direcționeze energia înspre creștere și nu rodire. Pomii maturi nu ar trebui să aibă nevoie de tundere, ci doar de îndepărtarea crengilor uscate și de o eventuală rărire.

Moșmoanele sunt verzi înainte de coacere, după care devin maro și se lasă în pom cât de mult permit temperaturile, chiar spre sfârșitul toamnei, în noiembrie. Recoltarea se face cu tot cu codiță pentru a se putea păstra până în primăvară.

Dulceață de moșmoane

Fructele dulci-acrișoare ce conțin substanțe active importante precum vitaminele B, C, tanin, săruri minerale, proteine și zaharuri pot fi valorificate în diverse moduri. Iată un exemplu concret – rețetă de dulceață.

Pentru un borcănel este nevoie de:

– 500 g de moşmoane;

– 200 g de zahăr;

– 1 lingură cu oţet (opţional).

Timp de preparare: 2 ore.

Mod de preparare: fructele se spală, se decojesc, se taie în două și se scot sâmburii. În fiecare jumătate de fruct se pune zahăr pentru a obține zeamă. Moșmoanele se pun pe foc, se adaugă oțetul, se amestecă și se lasă la foc mediu timp de 45 de minute.

Loredana Larissa SOFRON

Abonează-te la acest feed RSS