Lumea satului 750x100

update 26 Oct 2020

Exporturile de miere, în creştere cu 16% în 2012

România a exportat în 2012 o cantitate de 11.460 de tone de miere, în creştere cu aproape 16 procente faţă de anul 2011, când exporturile au totalizat puţin peste 9.898 de tone, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Încasările din exporturile de miere au însumat 34,758 milioane de euro în 2012, cu peste 17% mai mult decât cele 29,688 milioane euro încasate în anul precedent.
Potrivit datelor MADR, valoarea importurilor de miere în 2012 a depăşit patru milioane de euro, pentru o cantitate de 1.712 tone, în timp ce în perioada similară a anului trecut a totalizat 2,62 milioane euro, pentru 1.067 tone de miere aduse de pe pieţele externe.

Atât exporturile cât şi importurile de miere au fost realizate în şi din ţările Uniunii Europene şi cele extracomunitare.

România produce în medie, anual, 20.000 - 22.000 de tone de miere, clasându-se pe locul patru în Europa, dar în 2012, din cauza condiţiilor climaterice, s-a realizat între 50-60% din această producţie, cele mai mari scăderi înregistrându-se la mierea de salcâm şi la cea de floarea soarelui. România are, în prezent, aproape 1,25 -1,3 milioane de familii de albine.

În ceea ce priveşte consumul de miere, România are o medie de 500 de grame pe an pe locuitor, un consum în creştere faţă de acum 10 ani, dar, comparativ cu două kilograme în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia, se situează încă la un nivel redus.

Sursa: AGERPRES

Un troc cu miere l-a transformat în fermier

Viaţa şi uneori chiar nevoia creează în destinul fiecărui om momente şi situaţii de cotitură. Mulţi dintre noi le văd ca pe o pedeapsă, iar alţii, mai curajoşi, dau piept cu fiecare provocare şi se aventurează în competiţia cu sine, cu ceilalţi şi, mai ales, cu mediul în care trăiesc. În ultimul timp, cadrele didactice au fost puse la grea încercare, salariile mici obligându-i pe mulţi dintre profesori la decizii radicale. Cei care nu au plecat din sistem caută mereu soluţii colaterale de finanţare pentru un trai decent. Iar unii chiar reuşesc acest lucru cu succes, oferind în felul acesta un model nu doar de supravieţuire, dar şi de reuşită în viaţă. Este şi cazul domnului Radu Mălan pe care viaţa, vrând nevrând, l-a făcut profesor, psiholog, apicultor, jurnalist şi om de afaceri.

Apicultor de la 10 ani

Deşi s-a născut la Zalău, a crescut şi copilărit în Sighetul Silvaniei, un sat din comuna Chieşd, judeţul Sălaj, sau „insula dintre păduri“, aşa cum îl numesc localnicii. Acolo a învăţat de la părinţi dragostea de muncă. „Cum provin dintr-o familie cu 7 copii, unde diviziunea muncii începea de pe la 3-4 ani cu gâşte şi continua apoi cu oi, vaci, sapă, coasă, am fost obişnuit de mic cu astfel de activităţi gospodăreşti. La tata în bătătură existau întotdeauna 4-5 vaci, 20-30 de oi şi orătănii cu grămada, atât cât era necesar pentru necesarul familiei“, îşi aminteşte Radu Mălan.

Apicultura a fost prima meserie pe care a iubit-o, a învăţat-o şi a moşteni-o de la tatăl său. „Apicultor sunt de când mă ştiu, pentru că de pe la 10-11 ani îl ajutam pe tata şi atunci am prins drag de această meserie. El mă punea să am grijă de albine şi să fiu atent când roiesc. Pe vremea aceea albinele stăteau în buduroaie, coşniţele acelea clasice. Când eram mic mă uitam la tata şi observam că niciodată nu avea uneltele necesare şi le împrumuta de la prieteni. De aceea, mai târziu, am început să-mi cumpăr uneltele mele şi aşa am pornit cu 30-40 familii de albine“, povesteşte Radu Mălan, vorbind de începuturile activităţii de api­cultor, meserie pe care a făcut-o în paralel cu facultatea, cursuri la Bucureşti, armată, pedagogie. Astăzi, interlocutorul nostru are 200 familii de albine şi este la fel de convins că apicultura este necesară şi rentabilă dacă este făcută cu muncă şi dăruire.

Vorbind de situaţia actuală, Radu Mălan spune că, „din păcate, în ultimii ani am depins de starea vremii. Dacă la animale poţi duce apa cu găleata, albinele, fără floare, mor. Cândva consideram arealul unde am eu stupina un loc binecuvântat de Dumnezeu, pentru că nu exista să nu am 5-6 recolte pe an. Din nefericire, în ultimii doi ani nu s-a mai întâmplat acest lucru din cauza secetei“.

Cât albinele sunt în repaus iarna, Radu Mălan are timp să-şi practice meseria de profesor, psiholog şi, mai nou, pe cea de jurnalist.

Subvenţia pentru animale, mai mare decât salariul de profesor

După ’90, dorul de libertate, spiritul de întreprinzător, dar şi situaţia din învăţământ l-au determinat să facă ceva. Şi a pornit în afaceri fără capital, ci doar cu o idee, aceea de a creşte animale. Primul schimb comercial a fost trocul. „După 1990, când familiei mele i s-a retrocedat pământul, părinţii şi fratele meu au început să crească animale. Aveau 50-60 de oi, iar fratele meu la un moment dat a vrut să vândă mieii. Eu i-am propus să facem troc, să-mi dea mieii, iar eu să-i dau miere în schimb. Aşa am ajuns să înmulţesc oile fără bani. În primul an au fost 20, dar în anii următori efectivul a crescut“, îşi aminteşte Mălan. Astăzi ferma numără 400 de oi şi capre de care domnul Mălan nu se mai ocupă singur. În ceea ce priveşte caprele, ele au povestea lor. Acum 2 ani, fermierul nostru a aflat de rasa Alpină franceză şi a achiziţionat de la un crescător câteva ieduţe şi câţiva masculi, pe care i-a înmulţit, pentru ca acum să se mândrească cu 150 de capete. Mai nou, prin metisare proprietarul fermei şi-a propus să înlocuiască rasa autohtonă cu cea Alpină franceză, considerând-o mai productivă, mai prolifică şi mai rezistentă la boli. Cu microbul agriculturii în sânge şi dragostea de pământ moştenită de la părinţi, Radu Mălan nu a ratat niciun moment atunci când s-a ivit ocazia de a cumpăra teren. Aşa a ajuns să deţină 25 ha, din care o parte păşune şi 5-10 ha pe care le lucrează singur cu ajutorul a două tractoare şi o gamă relativ mică de utilaje. Deşi şi-a cumpărat în timp două pluguri, disc, cositoare, presă pentru baloţi, două remorci pentru transportul nutreţului, îi lipsesc o serie de echipamente. Dar şi-a pus pe lista de priorităţi o semănătoare, o maşină de ierbicidat şi o combină pentru cereale păioase.

Privind retrospectiv la tot ce a construit, s-ar putea spune că uneori lipsurile şi nevoia te duc departe. Probabil că dacă nivelul salarial din învăţământ era măcar satisfăcător postul de profesor ar fi fost şi acum preocuparea de bază, locul călduţ şi fără bătăi de cap. Însă „salariul în învăţământ era foarte mic, în jur de 1.000 lei, or în zootehnie, dacă mă gândesc, doar subvenţiile pe care le iau pentru animale sunt mai mari decât salariul unui profesor“, subliniază Radu Mălan.

Salmonella i-a înjumătăţit producţia de iezi

Ferma de animale aduce la pachet atât satisfacţii, cât şi provocări. Acum 4-5 ani fermierul nostru a cumpărat câteva capre probabil netratate şi care s-au dovedit a fi bolnave de Agalaxie, o boală care afectează ugerul animalelor şi care poate duce chiar la orbirea acestora. După ce animalele au fost tratate şi s-au vindecat, mai nou caprele s-au pricopsit cu Salmonella. Din 150 de capre care trebuiau să fete, circa 50-60 au avut avort salmonelic, astfel încât acum au rămas doar 40-50 de capre neafectate de boală. „Am vorbit cu medici specialişti, analizele au fost duse la laborator şi deja combatem boala cu două medicamente Alamycin şi Salmovin“, a declarat Radu Mălan. Însă, în aceste condiţii anul acesta este compromis din punctul de vedere al valorificării iezilor. „Din 110-120 de iezi, cât ar fi trebuit să avem de Paşti, vor fi valorificaţi doar 25-30 de capete, cu care nu voi scoate nici costul tratamentelor. Mai compensăm cu 50 de berbecuţi, pentru că femelele nu le dau niciodată, le păstrez de sămânţă.“ Până anul acesta, fermierul nu s-a plâns când a venit vorba de valorificare. Ba mai mult, susţine că, „indiferent ce cantitate avem, se valorifică, mai ales că sunt ecologice. Se întâmplă să vină iarna şi să nu îmi pot asigura consumul propriu. Clienţii au aflat de noi şi vin să cumpere. Avem caş, brânză telemea amestec oaie-capră, brânză de burduf, lapte de capră, miei şi iezi. În ceea ce priveşte produsele apicole, pot spune că Sălajul este cel mai mare producător de polen, asigurând peste 50% din producţia României. Întreaga cantitate este valorificată în magazinele proprii, la procesatori şi în magazinele naturiste din ţară“, susţine Radu Mălan.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2013

Cluj: Miere, polen crud, uleiuri rafinate la rece şi sucuri naturale, la Târgul 'Pentru un viitor Sănătos'

Peste 80 de expozanţi din toată ţara îşi prezintă produsele la Târgul ''Pentru un Viitor Sănătos'' de la Expo Transilvania din Cluj-Napoca, vizitatorii fiind interesaţi de miere, polen crud, uleiuri rafinate la rece şi sucuri naturale.
La standul Casei Bio se poate cumpăra polen crud, pe care amfitrionii îl recomandă "în primul rând cumpărătorilor".

"Polenul crud are o valoare inestimabilă. Conţine aminoacizi, mai mult decât procentul din ouă, carne şi lactate şi asigură cantitatea de minerale necesară pentru organism. Avem la stand produse cu propolis, miere şi polen. Apoi spray pentru inflamaţiile în gât, cremă de uz extern cu venin de albine, lumânări medicinale cu propolis, sirop de cătină şi de ghimbir cu miere, fără zahăr - care este o otravă pentru organism", a declarat, duminică, pentru AGERPRES Alina Varadi.

Ea atrage atenţia că la raioanele cu produse "bio" din magazine se vând multe sortimente care nu au nimic în comun cu atributul de "bio", iar înainte de a le cumpăra, consumatorii trebuie să citească atent ce scrie pe etichete.
"Casa Bio din Cluj-Napoca încearcă să aducă pentru consumatori ceea ce le este necesar pentru a fi sănătoşi şi a se hrăni corect. Noi scoatem din coşul de cumpărături ceea ce ştim că nu are voie să consume unul sau altul dintre clienţii noştri. Ne dorim ca adulţii şi copiii să fie sănătoşi prin consumul corect de alimente", a explicat Alina Varadi. În opinia sa, Casa Bio "este un concept şi nu un magazin", cu un stil de viaţă sănătos, care previne bolile prin hrana naturală, de calitate.

La unul dintre standuri, vizitatorii pot cumpăra uleiuri comestibile obţinute prin presare la rece, din dovleac, in, nuci, susan, cânepă sau sâmburi de caise.
"Uleiul de dovleac este bun pentru ficat şi rinichi. Cele de in şi cânepă sunt indicate în cure de detoxifiere şi în constipaţie. Cânepa are multe proprietăţi, fiind şi anticancerigenă, la fel şi sâmburii de caise. Susanul stabilizează calciul în organism. Uleiul de nucă este un protector cardiac şi cu efect anticolesterol. Are Omega 3 şi 6. Uleiul de mac este bun când avem insomnii, iar cel de migdale ne protejează pielea de razele soarelui, la plajă", spune Camelia Rac de la "Carmita Classic" din Alba-Iulia.

Vizitatorii târgului sunt invitaţi, la standul companiei "Tremont Dobre şi Fii" din Băicoi (Prahova), să cumpere sirop ecologic de zmeură, de afine, de coarne şi de cătină, cu miere de salcâm. De asemenea, vinul de cătină îmbie publicul "la o degustare cu sănătate".

Producătorul Simule Petru, din localitatea Solomon (Sălaj), a venit la târg cu sucuri naturale de cătină, struguri şi mere.

"Sunt sucuri fără zahăr şi conservanţi, îndulcite cu miere de albine. Avem şi magiun de măceşe, bun de tot. Poftiţi de gustaţi! Eu cred că încet-încet, populaţia va ajunge să aprecieze astfel de produse naturale, în loc să consume Coca-Cola sau alte băuturi zise 'din fructe', cu coloranţi sintetici dăunători sănătăţii. Cătina nu a fost tratată niciodată cu pesticide", spune, cu mândrie, Simule Petru, adăugând că a început afacerea cu suc de cătină, ca persoană fizică autorizată, în urmă cu un deceniu, iar cea cu fructe de pădure - în urmă cu doi ani.

"Este nefiresc ca fructele de pădure din România să fie exportate în Germania, de unde să se întoarcă în ţară prelucrate, cu conservanţi şi cu termen de valabilitate de doi ani. Sucul de Solomon are termen de valabilitate de o lună, tocmai pentru că nu are conservanţi şi este cu miere naturală", a explicat pentru AGERPRES Simule Petru.

Sursa AGERPRES

Sfaturi pentru apicultori. Îngrijirea corespunzătoare aduce profituri dulci

De câţiva ani apicultura a luat avânt în România, mai ales de când a devenit prioritară pentru guvernanţi şi a început să fie bine susţinută cu fonduri substanţiale. Era şi păcat să nu se întâmple aşa, în condiţiile în care ţara noastră este favorizată de o climă blândă şi de o natură darnică, ce dăinuie din martie până în octombrie, oferind plante medicinale variate, păduri întinse de tei şi salcâmi, suprafeţe mari cultivate cu pomi fructiferi şi floarea-soarelui. Şi la Sibiu activitatea de creştere a albinelor a trecut de la nivelul de exploataţie familială la cel de afacere, cât se poate de viabilă, ce ar putea aduce profituri dulci în viitor pentru apicultorii profesionişti.

Un sector încă susţinut şi în plină creştere

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Dr. Ioan Penţea, DSVSA Sibiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2013

România, un model pentru Marea Britanie, în domeniul apiculturii

Odată cu scăderea dramatică a producţiei de miere din acest an, apicultorii britanici sunt din ce în ce mai frustraţi de lipsa de fonduri guvernamentale şi ale UE. După un an dezastruos pentru miere, ei se întreabă de ce nu ajung şi la ei mai mulţi bani ai UE şi ai guvernului, în contextul în care fondurile alocate unor ţări precum Ungaria şi România au contribuit la o creştere semnificativă a producţiei de miere în ultimul deceniu, relatează vineri The Telegraph.

Asociaţia Britanică a Apicultorilor a anunţat recent o scădere de 72% în producţia de miere din acest an, din cauza vremii nefavorabile. O cercetare recentă a Asociaţiei Fermierilor din Albinărit a relevat că producţia s-a redus la jumătate în 2012, echivalentul unei pierderi de 7 milioane de lire sterline pentru industria din Marea Britanie.

Comercianţii apicoli, precum James Hamill de la ''Hive Honey Shop'' din sudul Londrei, cred că finanţarea UE ar putea îmbunătăţi productivitatea, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări din Europa "Am dori să vedem că fondurile guvernamentale sunt plătite direct apicultorilor şi nu unor firme de cercetare, organizaţii de caritate şi universităţi, ci direct oricui creşte albine şi întreţine un stup", a afirmat Hamill.

Apicultorii din România, care primesc deja finanţare directă de la UE, şi-au dublat coloniile de albine în ultimul deceniu. Între 2000 şi 2010, ţara a produs 24.700 de tone de miere. Apicultorilor români li s-a promis continuarea finanţării UE până la sfârşitul lui 2014. Ţara va primi 3,4 milioane de euro pâna la sfârşitul lui 2012, la fel şi în 2013. Această creştere a producţiei pare să progreseze în anii următori, în contextul în care o continuare a finanţării UE, îmbinată cu programe educaţionale, măsuri ale agriculturii ecologice, registre ale apicultorilor şi factori geografici se dovedesc esenţiale pentru succesul mierii în această ţară, subliniază ziarul britanic.

În condiţiile în care peste 80% din produsele apicole de pe rafturile din Marea Britanie sunt importate din ţări ale UE, printre care şi România, Patrick Robinson, directorul de operaţiuni de la compania ''Rowse Honey'', a constatat avantajele programelor apicole, cum ar fi cele din România.

''Noi folosim tipuri de miere din România, cum ar fi cea de salcâm şi tei, precum şi cea polifloră. Prin finanţare UE, România încurajează apicultura iar numărul apicultorilor este, credem noi, în creştere", a afirmat el.

Francisc Eget, 65 de ani, este din Maramureş, în nordul României, şi foloseşte metodele apicole tradiţionale. Deplasându-se spre sud pentru nectarul din Delta Dunării şi până la dealurile din Transilvania, a fost prompt în a sublinia beneficiile fondurilor UE pentru nivelul său de trai.

"În prezent, în Maramureş există aproximativ 400 de comercianţi apicoli, deoarece guvernul a intervenit pentru a ajuta stimularea industriei apicole. Aproape toţi sunt înregistraţi şi ne împărtăşim toate constatările. Noi primim aproape 4.500 de euro la fiecare trei ani, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile", spune el.

Această distribuire a fondurilor între toţi apicultorii înregistraţi a avut un impact pozitiv asupra apiculturii locale şi comerciale. Într-o ţară în care preţul mediu lunar de închiriere a unui apartament cu trei camere este de doar 240 de lire, aceste fonduri relativ modeste au contribuit la distribuirea de tratamente împotriva paraziţilor şi la costurile de întreţinere a stupilor. Au creat, de asemenea, programe educaţionale accesibile. 

În timp ce beneficiile pot fi văzute in Europa, apicultorii britanici sunt încă confuzi legat de unde merg fondurile UE în ţara lor. Gill Maclean, de la Asociaţia Apicultorilor, împărtăşeşte această îngrijorare. "Banii de la UE intră în Trezorerie, dar nu există o transparenţă privind modul în care sunt distribuite fondurile europene legate de apicultură", a afirmat Maclean.

În timp ce producţia de miere este dependentă de vremea caldă pentru a avea florile care dau nectar şi condiţiile meteorologice adecvate de căutare pentru albine, experţii în apicultură şi albinărit sunt de părere că se poate face mai mult pentru a încuraja floricultura sălbatică în întregul Regat Unit. 

James Hamill este convins că aceste condiţii pot fi ameliorate dacă banii vor fi disponibili. "Vrem să vedem mai multe fonduri pentru plantarea pajiştilor cu flori sălbatice şi flori agreate de albine de-a lungul liniilor de cale ferată, în parcuri şi de-a lungul autostrăzilor. Consiliile şi companiile private trebuie să facă disponibile zone deschise pentru amplasarea de stupi pe acoperişuri, în parcuri auto, terenuri virane şi plante de apă", a afirmat Hamill.

Francis Ratnieks, profesor de apicultură la Universitatea din Sussex, consideră că Marea Britanie ar putea învăţa de la România şi cultiva mai multe flori sălbatice, în scopul de a oferi albinelor o şansă mai bună pe viitor. 

"O zonă despre care cred că are un mare potenţial este cea a pajiştilor. Fânul este cea mai mare recoltă din Marea Britanie şi foloseşte cele mai multe terenuri. Ar trebui să fie mult mai uşor să se încurajeze floricultura pe terenuri cu pajişti decât pe terenuri arabile având în vedere că animalele pot paşte plantele care produc florile pe care le vizitează albinele, cum ar fi trifoiul", a spus el.

În timp ce apicultorii britanici se uită la vecinii europeni pentru modalităţi de ameliorare a producţiei de miere, profesorul Ratnieks consideră că această schimbare de atitudine faţă de natura sălbatică se va dovedi semnificativă. Creşterea de mai multe albine şi sporirea numărului de apicultori este fără valoare în absenţa florilor cu nectar care să le hrănească pe albine.

"Terenurile agricole reprezintă 75% din teritoriul Marii Britanii, probabil la fel de mult ca în oricare altă ţară din lume. Tot aşa cum sunt o sursă de hrană, ele trebuie să fie şi o casă pentru natura sălbatică. A le face pe amândouă se va dovedi o provocare", a subliniat Ratnieks.

Sursa: AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS