Adama 04 mai 2020
update 29 May 2020

Francezii, uimiți de longevitatea albinei românești

Aflaţi într-o vizită în România pentru a descoperi peisajele virgine ale ţării noastre, câţiva apicultori profesioniști din Franţa au urcat la 1.200 m altitudine în Apuseni pentru a face cunoștinţă cu stuparul Mihai Grama, dar mai ales pentru a vedea cum arată stupii unui pavilion aflat în pastoral la munte. Mare le-a fost uimirea când vânătorul de albine i-a provocat pur și simplu, punându-i pe străini să-și aleagă orice ladă și să se uite în ea.

Reacția a fost incredibilă: la început ochii mari, puține cuvinte și, în final, multe întrebări. Ceea ce i-a fascinat cel mai mult pe francezi a fost longevitatea mătcilor, stupii cu mătci din 2012, 2013 și 2014, între care nu exista nicio diferență, ci la fel de multă miere, puiet, faguri căpăciți; toate păreau pentru străini de domeniul irealului. Se întrebau cu toții cum este posibil așa ceva, când ei schimbă mătcile la 6 luni?

Sigur, se întâmplă toate acestea pentru că există diferențe uriașe între albina lor și regina noastră – albina carpatină. „După ani de sacrificiu și mulți bani băgați în apicultură, în tot ce înseamnă cercetare și ameliorare, și-au dat seama că hibrizii de albine pe care îi au nu le pot aduce satisfacții așa cum o face albina românească. Nu sunt mulțumiți deloc, este o problemă gravă, pentru că schimbă matca de două ori într-un an. La ei nu există o linie genetică care ar putea concura cu Apis Melifera Carpatica, care la noi poate rezista și 4-5 ani într-o scorbură, dacă nu umblă nimeni la ea“, povestește Grama după vizita francezilor.

Pavilionul apicultorului român a fost pentru francezi ca mierea pentru albină și, ademeniți de productivitatea lucrătoarelor, aceștia nu s-au abținut de la a face propuneri. Reprezentanții asociației de apicultori francezi ar fi fost dispuși să plece cu câteva mătci acasă, însă „ursul Grama“, cum îl alintăm noi, nu s-a lăsat înduplecat. Deși francezii plătesc cam 27 de euro pe o regină, de data aceasta ar fi deschis punga să plătească chiar și 50-70 de euro pe un exemplar. Când Mihai Grama a auzit de 27 de euro a sărit ca ars și a explicat străinilor că el nu și-ar da gâzele pentru care a umblat prin păduri pentru a obține exemplare valoroase la prețul unui hibrid realizat industrial. „Regina pentru care mi-am rupt picioarele prin păduri nu aș putea să o dau nici în ruptul capului la prețul unui hibrid. Eu nu pot să cobor la nivelul ăla, să-mi bat joc de munca mea de ani de zile. Sărut mâna, mă scuzați, vedeți-vă de treabă“, a spus Grama explicând gestul.

Totuși, cu toată mândria unui moț adevărat și a riscului că rămâne fără miere, Grama admite că ar putea da mătci spre vânzare în viitor, dar la un preț corect. „Rămâne să negociem, să ne înțelegem, pentru că, ok, eu risc să nu mai fac miere în următorii ani, doar le produc lor albină, dar să știu pentru ce o fac. Ei vor să fiu un fel de bancă de gene pentru ei, sunt de acord să se ocupe de tot ce înseamnă hârtii, acte, birocrație, iar eu să le asigur matca“, afirmă apicultorul român.

Unul dintre apicultorii francezi a crezut că va găsi totuși un element de care să nu fie mulțumit și, crezând că îl va pune în încurcătură pe Grama, l-a rugat să-i desfacă un stup ales de el. „Al patrulea de jos, pe acesta vreau să-l văd“, a spus acesta. Iar eu i-am spus: „Aici am ramă clăditoare cu puiet numai de trântori, unde este în mod normal la mulți apicultori maternitatea de varroa. Am scuturat rama, am scos-o afară, iar doi francezi, pe două părți, cu furculițele, au scos de acolo puiet, apilarnil și nu a găsit nimeni niciun păduche. Au spus francezii că la ei nu există așa ceva. La ei sunt zeci de păduchi varroa într-o larvă“, povestește Grama în urma vizitei grupului de apicultori francezi.

După o evaluare corectă, stuparul din Apuseni este așteptat de asociația apicultorilor francezi să comunice un preț mulțumitor pentru munca de 27 de ani realizată în stupina lui. Experiența de lucru în Italia l-a făcut să prețuiască banul și munca depusă, vorba lui: „Eu nu lucru degeaba, altfel fac eu miere de zmeură, de zburătoare, de mană, o dau în Elveția, îmi umplu buzunarul și voi rămâneți fără albine și vând eu miere unde trebuie“.

Întrebarea este: se aclimatizează albina românească pe alte meleaguri, cum este Franța, și cât trăiește în condițiile de acolo? Ei bine, Mihai Grama susține că cel puțin trei ani albina își va face treaba. „Dacă îi bat eu capacul în cuie aici, îl sigilez și nu umblă nimeni la el 3 ani e ok, stupul nu are nicio treabă. Vorbim de adaptarea la mediu, există niște explicații, eu le știu, dar le spun la momentul potrivit, cui trebuie.“

După vizita în România apicultorii francezi au plecat convinși până în măduva oaselor că trebuie să schimbe ceva în activitatea lor. Diferențele sunt mari între ceea ce au ei și ce au văzut în stupina unui apicultor de munte din țara noastră. „Practic, trebuie să se întoarcă la o linie genetică care este selecționată, ameliorată, ceea ce eu am făcut în regim propriu, nu pe banii Statului, nu pe fonduri europene. Vă garantez că în următorii 5-10 ani o matcă Mihai Gramă va deveni un brand pentru care garantez calitatea și eficiența ei“, încheie Grama.

Fermecați de albinele românești și, ca ultimă distracție, în stil apicol, francezii au cerut ghidului lor, Alina Varadi de la Casa Bio, câteva albine românești pentru a-și face microînțepături cu care să-și amelioreze durerile reumatice.

Patricia Alexandra POP

Obținerea mătcilor prin transvazare - metoda Grama

Mătci de calitate înseamnă familii puternice, sănătoase, produse ale stupului în cantităţi mai mari.

Mihai Grama este unul dintre apicultorii cunoscuţi ai României. S-a pregătit pentru asta, a avut apicultori în familie, a urmat cursurile Liceului Apicol din București și de peste 20 de ani practică această minunată meserie.

Deși a fost și în străinătate – a practicat apicultura și în Italia –, iar cu ceva ani în urmă se deplasa cu stupina sa în pastoral la punctele melifere cu renume din țară, Mihai Grama nu vrea să mai părăsească Munții Apuseni, acolo unde își are de fapt și originile.

Iată ce îi place de multe ori să spună: „Fug de tot ce înseamnă aglomerație de albine pentru a evita pericolul hibridării. Atunci când matca merge și se împerechează cu trântori aflați la 2-3 km în alte stupine, cu trântori de nu știu unde, nu știu din ce familie provin, din nu știu ce hibrizi de toate felurile, nu cred că trebuie să speri la succes.“ Mihai Grama, „vânătorul de albine“ cum este cunoscut, își selectează albinele din cele mai bune familii capturate din pădurile Apusenilor. Le aduce în stupina sa, le urmărește un timp și din cele care dovedesc însușiri deosebite selectează permanent. Le multiplică pe acelea care dovedesc cea mai bună producție, cea mai bună adaptabilitate, pe cele care au instinct spre roire cât mai diminuat, care sunt mai blânde, mai rezistente la boli, mătcile care primăvara încep ponta mai devreme și care toamna o prelungesc cât mai mult și alte însușiri pe care le dorește în stupina sa.

Cât mai aproape de natural

Obținerea mătcilor prin transvazare este una dintre metodele cunoscute apicultorilor. Mihai Grama însă face acest lucru în felul său. Dorința sa de a întreține albinele cât mai aproape de natural l-a determinat să-și confecționeze singur botcile, fără a apela în niciun fel la trusa NICOT sau JENTER. A confecționat câteva cepuri dintr-un lemn de esență tare cu un diametru de 8,5-9 mm pe care, după ce le udă în apă rece, le introduce în ceară topită de 3-4 ori. Apoi, desprinde acest început de botcă din ceară naturală și îl lipește pe leațul mobil al unei rame dinainte pregătite. Aceste botci sunt întotdeauna montate pe o foiță de ceară (din cele ce se dau la clădit albinelor) pe care în prealabil a lipit-o pe leațul ramei cu botci.

Vânătorul de albine nu vrea să facă o dublă transvazare pentru că, spune el, e pierdere de timp. Dintr-un stup în care familia a fost obligată să pornească clădirea de botci recoltează 3-5 din acestea din care cu lanțeta ia o cantitate mică de lăptișor de matcă pe care îl pune pe fundul fiecărei botci.

Alegerea larvelor

Cu 4 zile înainte introduce o ramă clădită și mai închisă la culoare, stropită cu nectar, în cuibul familiei dinainte stabilite ca fiind cea cu însușirile cele mai bune și care va da larve pentru viitoarele mătci. Această larvă, după ce a fost ouată de matcă, se ridică cu atenție și, într-un moment al zilei în care nu este prea cald, dar nici frig, va fi dusă la locul unde se află rama cu botcile pregătite. Larvele nu trebuie să fie mai mari de 3 zile. Cu ajutorul unei lupe montate pe un dispozitiv special și al unei lanterne tip miner puteți şi dumneavoastră să vedeți ouăle și larvele mai tinere. Pentru a transvaza direct ouă, Grama spune că trebuie să ai multă experiență, un ochi bun și o mână sigură. Așa că, pentru a evita un eșec total, puteți transvaza larve de până în 3 zile.

Transvazarea propriu-zisă

Cu ajutorul lanțetei dinainte pregătite, udând-o permanent în gură începe să recolteze larvele. Mihai devine în acest moment un mic prestidigitator. Introduce cu rapiditate și cu mare precizie capătul curbat al lanțetei sub larvă, răsucește ușor spre stânga sau spre dreapta, extrage larva din celulă și cu aceeași siguranță, printr-o mișcare inversă celei prin care a luat-o, o așază pe patul de lăptișor de matcă pregătit anterior. O ramă conține 50-60 de botci pentru că spune el: „Îmi pot permite să introduc așa multe (aproape ca la botcile de roire) fiindcă am ales pentru creștere o familie puternică, cu forță biologică deosebită.“

Familia crescătoare

Rama cu botcile în care au fost transvazate larvele este introdusă într-o familie ce le va prelua și crește până aproape de eclozare, dar nu mai mult de 9-10 zile. Termenul e foarte important pentru a evita o eventuală ieșire a unei mătci provenite dintr-o larvă ce ar fi putut avea la transvazare mai mult de 3 zile. Ar putea fi un dezastru pentru că tânăra matcă ce iese prima le poate ucide pe celelalte înainte de a ieși din botci. Mihai face acest lucru într-un alt mod decât cel clasic, fără izolarea mătcii existente în familia crescătoare. Aduce și această familie în pragul roitului, ea va începe construirea propriilor botci și numai atunci introduce rama cu botcile transvazate. Ideal este ca familia să fi început un schimb liniștit de matcă, pentru a transmite și tinerelor mătci acest sentiment, familiile care acceptă schimbul liniștit de matcă fiind apreciate de apicultori. Când va veni timpul potrivit mătcile sunt fie introduse în bigudiuri, fie date unor tinere roiuri sau familii care au nevoie de matcă tânără pentru a-şi continua evoluția: eclozare, împerechere și începerea pontei în noua lor familie.

Marin DOROBANȚU

VIDEO

An rodnic pentru stupăritul montan

În toamna anului 2013 filmam pentru emisiunea Din Lumea Satului de pe AGRO TV și scriam în revista Lumea Satului despre vânătoarea de albine, o îndeletnicire deloc agresivă, ba chiar nobilă, care aduce periodic în stupina lui Mihai Grama mătci valoroase pe care apicultorul le foloseşte în activitatea de ameliorator al familiilor de albine din stupine proprii. Experienţa de atunci, una fabuloasă pentru mine, m-a făcut să urmăresc cu mare atenţie activitatea acestui stupar.

De ce apicultură în munți

De data aceasta am bătut peste 500 km pentru a-l găsi în Apuseni, la peste 1.200 m altitudine, acolo unde își ține albinele peste vară, pentru a afla de ce face această alegere an de an și ce înseamnă un an apicol bun.

Revederea a fost una de-a dreptul prietenească, așa că mi-am permis chiar să-l „botez“ cu o poreclă care cred că-i face cinste – URSUL GRAMA. Motivul este lesne de înțeles, doar l-am văzut cu ochii mei cum bagă mâna în scorbură după albine. Îmbrăcat într-un combinezon galben aprins, cu masca de apicultor agățată de umeri, ne aștepta în fața pavilionului cu aproape 200 de familii de albine.

Deși se lăsase seara, bâzâitul intens din preajma pavilionului indica o muncă asiduă. Albinele încă erau la cules. Îngreunate de povara nectarului cules peste zi, multe dintre ele cădeau răpuse de istoveală chiar pe tabla din fața urdinișului sau la câțiva metri pe iarba grasă din fața pavilionului. E clar că pentru unele albine se risipeau ultimele clipe de viață. Altele intrau grăbite în stup, ducând cu greu pe piciorușe polenul şi în guşă nectarul, astfel împlinindu-și menirea.

Peisajul era de vis, o gură de rai nu doar pentru albine, ci pentru toți cei care iubesc Țara Moților. Dacă în sudul țării căldura sufocantă răpune orice inițiativă, aici, la 25 de grade, respiri și trăiești după alte coordonate. „Locația este extraordinară“, confirmă Mihai Grama, ceea ce deja simțeam prin toți porii, „dar pentru albine depindem de condițiile de mediu, de climă, să nu plouă, să nu fie frig. Dacă în sud este caniculă, aici se face miere. Nu se poate compara. Suntem în plin cules la zmeur, urmează zburătoarea, mana, apoi murul.“

Profit de subiectul discuției și întreb cu curiozitate gazetărească care este diferența între culesul de la munte și cel de la șes. Parcă am dat apă la moară, pentru că argumentele s-au prăvălit imediat peste mine cu menirea să mă convingă fără a lăsa vreo urmă de îndoială. „Vreau să subliniez că aici albina are viață pentru că nu există chimizare, nu există insecticide, erbicide. Aici albina moare de bătrânețe sau de la prea multă muncă sau din cauza aripilor roase de la turația prea mare. Anul acesta nu am văzut urmă de păduche. Motivul este simplu: nu am vecini cu stupine de jur-împrejur pe câțiva kilometri. Vin aici pentru că sunt departe de orice altă sursă care ar putea să mă contamineze cu trântori sau boli. Ca să îmi mențin linia genetică eu trebuie să stau aici, cât mai izolat.“

Altă zonă, alte provocări

Deși există toate motivele ca pastoralul să aibă ca destinație zona montană, nu toți apicultorii pot face acest lucru, asta este clar. Chiar și Mihai Grama o recunoaște. „Nu poate sta oricine aici. Anul trecut ursul a distrus 12 familii de albine. Fără gard electric nu ai ce căuta. Aceasta ar fi prima măsură de siguranță, este o investiție necesară.“

Apoi, dacă la şes lumea se luptă cu căldura, la munte frigul este cea mai mare problemă, mai ales pe timpul nopţii. Iar o stupină performantă este şi una bine dotată. Ei bine, la acest capitol

Mihai Grama nu a făcut rabat. „Am ultima generație de stup din poliuretan care asigură o temperatură constantă atât iarna cât și vara. Aici, la munte, am avut săptămâna trecută, noaptea, 4-5°C și, dacă nu ai o izolație termică foarte bună la stup, ai surpriza să apară locă americană și europeană, puiet varos. Deci riscurile sunt foarte mari. Fiecare încearcă diverse variante. Am avut și stupi orizontali și verticali, mi-am făcut și din lemn de brad și de tei, dar am considerat că asta mi se potrivește. Am cumpărat 170 de bucăți pe care am plătit aproape 16.000 euro. O ladă echipată complet costă aproape 100 de euro, dar e o treabă foarte bună, pentru că vara, când e foarte cald, stupul este protejat, iar iarna se reduce consumul la 5-6 kg de miere pe familie, ceea ce înseamnă că îți rămân ție 10 kg de miere. Plus ușurința de a lucra, de a face tratamente, de a-i manipula“, argumentează cu patos Grama.

La momentul vizitei noastre în Apuseni, de pe crenguţele tinere de brad „ploua“ cu mană. „De aceea aş vrea să atrag atenția stuparilor din zonele montane, semimontane că, dacă nu va fi scoasă afară mierea de mană, vor fi pierderi, va fi o catastrofă la iarnă. Apare Nosema, albina e tot mai puțină și până la urmă rămâne lada goală. Mierea de mană trebuie scoasă acum în august și, dacă nu este cules, trebuie începute hrănirile stimulative ca să-și refacă din timp stocul pentru iarnă“, spune Mihai Grama.

Secretul performanţei: masa, rasa, casa!

În condiţii ideale, aşa cum s-au înregistrat anul acesta în Apuseni, şi rezultatele sunt de excepţie. „La munte este un an foarte bun. Te întâlnești cu așa ceva o dată la 5-7 ani, spun bătrânii, care au zeci de ani de apicultură. Acum, și eu am vreo 27 de ani de muncă printre albine și pot să spun că, o dată la 5-6 ani, parcă te întâlnești cu Moș Crăciun care vine cu tolba plină la tine. E mai greu să te întâlnești la munte cu asemenea condiții prielnice: să fie timpul bun, să ai albine bune. Eu am avut mătci tinere pregătite de anul trecut și toate acestea își spun cuvântul acum. E plină lada, construiesc foarte bine, încă nu am văzut păduche. De aceea de 12 ani nu mai fac pastoral în marile masive, nu mă mai bag în aglomerații de albine. Sfatul meu, pentru cine are posibilitatea, este să se tragă pe lângă munte, la fâneață, la o zmeură, la mure sau mană pentru că merită să o facă“, afirmă convingător Grama.

Şi se ştie, pentru apicultori cuvântul „merită“ se traduce în producţie, despre care am aflat, pe când ne întorceam la Bucureşti, că a fost una bună, nu mai puţin de 1.800 kg de miere la o primă tranşă.

„Secretul este: masa, rasa, casa. Masa o vedeți, au din belșug, rasa știți bine că la mine este o muncă de ani de zile de selecție și ameliorare. În toate ramurile din zootehnie se pune tot mai mult accent pe genetică, pe ameliorare. Acesta este viitorul. Au apărut tot felul de anunțuri pe Internet cu tot felul de hibrizi aduși din diverse colțuri ale lumii. Gândiți-vă cum ar fi să vin aici în munte și să înființez o plantație de portocale sau măsline, credeți că ar merge? Același principiu se aplică și la albine. Aici merge albina aclimatizată zonei noastre. Și vă garantez că, în 2-5 ani, nu știu cât mai durează, România va exporta material genetic. Dacă până acum eram recunoscuți pe plan mondial ca exportatori de miere, de acum vom exporta albine. Cine știe să stea departe de hibridare, acela va avea albine care vor fi căutate de străini și va avea succes. Albina este un patrimoniu de care trebuie să avem mare grijă, păcat că nu avem o legislație care să ne protejeze Apis Melifera Carpatica“, îşi încheie Mihai Grama pledoaria.

Patricia Alexandra POP

Ce se întâmplă dacă se introduc alte rase de albine în România (II)

Continuând ideile expuse în numărul trecut al revistei Lumea Satului, studiile știinţifice arată fără echivoc că introducerea altor rase de albine duce la degradarea ireversibilă a fondului genetic autohton. Astfel, literatura de specialitate consemnează faptul că asemenea situaţii au existat în multe ţări, printre care Germania, Polonia, Franţa etc.

În cazul acestor introduceri de noi rase încrucişările interrasiale sunt inevitabile şi acestea au efecte nedorite. Condrea Drăgănescu, coordonator naţional pentru managementul resurselor genetice, afirma că „o încrucişare înterrasială sau între hibridul Buckfast şi albina carpatină ar putea avea efecte nedorite“. Rusia a trecut printr-un fenomen asemănător în urmă cu ani buni. Astfel, după 50 de ani de cercetare şi încrucişări interrasiale, ce au dat la început rezultate bune, s-a format o masă de albine pestriţă cu productivitate scăzută. Cercetătorii români susţin că şi România s-ar putea trezi în faţa unui fenomen asemănător. „Introducerea unei rase străine în aria albinei carpatine este o cale aproape sigură de a o distruge pe ea sau poate pe amândouă, ajungând la rezultatele sesizate în Rusia“, mai precizează Drăgănescu. Cea mai mare problemă o constituie însă neadaptarea hibrizilor rezultaţi la condiţiile locale. Aceasta pentru că, odată cu transferul unei asemenea rase, trebuie transferat şi mediul ei, şi sistemul de administrare; în caz contrar, rasa dispare. „Din cele 34 de rase dispărute în ultimul secol din România, multe, peste 21 de rase, erau importate. Cauza dispariţiei a constituit-o tocmai neputinţa de a crea condiţiile de viaţă în care ele s-au format“, argumentează profesorul Drăgănescu.

Îmbucurător în cadrul acestei tevaturi privind oportunitatea introducerii de hibrizi sau rase de albine în locul albinei noastre româneşti este că cercetătorii în domeniul apiculturii, dar şi majoritatea apicultorilor români susţin că o încrucişare între hibrizi sau rasele introduse ar fi inevitabile, având efecte nedorite ireversibile asupra fondului genetic al albinei noastre, în condiţiile în care ar împărţi acelaşi areal.

Referitor la aceste afirmaţii, Kelemen Ferencz, un maramureşean pentru care stupăritul pastoral anual în sudul ţării până la gurile Dunării cu pavilioanele pline cu peste 80 de stupi cu albine este un mod de viaţă, spune: „Albinele acestea au de obicei productivitate scăzută, o poate spune oricine creşte albine. Pentru că nu poţi să fii apicultor fără să ai minime cunoştinţe în domeniu. Au mai fost în timp experimente cu încercări de introducere de noi rase de albine, care s-au dovedit a fi neinspirate. Cei care vor să facă acum acelaşi lucru ar putea citi lucrări de specialitate şi s-ar convinge. Sunt pur şi simplu interese economice la mijloc, destul de obscure. Sper să nu se ajungă la acest lucru. Albina românească ar trebui să ajungă un brand, nu să devină un metis.“

Preocuparea unor apicultori de a încerca să îmbunătăţească calităţile familiilor de albine în scopul obţinerii unor profituri mai mari are o motivaţie reală deoarece în ultimii ani se constată o diminuare a recoltelor de produse apicole.

Cauzele acestor diminuări pot fi:

- manifestările fenomenului de încălzire globală, care au dus la schimbări ale condiţiilor climatice ce au cauzat sincope în dezvoltarea familiilor de albine şi chiar în condiţiile de secreţie a nectarului de către flora meliferă;

- continuarea tratamentelor cu substanţe neonicotinoide pe teritoriul României, deşi majoritatea ţărilor UE le-au interzis;

- înmulţirea suprafeţelor acoperite de culturi monoflorare, unde prin chimizare s-a distrus flora spontană. Practic acolo, în afară de planta cultivată, există numai pământ negru, uscat şi curat, fără altă sursă de hrană pentru albine;

- încercările de completare a rezervelor de hrană energetică şi proteică cu diverse substanţe ale căror componente nu se regăsesc în miere şi polen şi aici nu mă pot abţine să-l citez pe Rudolf STEINER, care în 1923 spunea: „În cazul în care umanitatea continuă să întreţină albinele prin mijloace artificiale vom fi martori în decurs de 50-80 de ani la dispariţia în masă a albinelor“ – astăzi vedeţi Sindromul Depopulării Coloniilor de Albine (SDC - CCD);

- cultivarea, mai ales la floarea-soarelui, a unor soiuri şi hibrizi cu autopolenizare care au un slab potenţial melifer şi, nu în ultimul rând,

- slaba implicare a cercetării româneşti în apicultură în găsirea unor soluţii practice pentru depăşirea fenomenelor neplăcute care apar în exploatarea stupinelor româneşti.

În final îmi exprim speranţa că părerile mele privind protejarea albinei româneşti Apis mellifera carpatica vor fi corect înţelese şi aici trebuie să precizez că, referitor la fenomenele uneori nefavorabile care i se opun, această albină românească copiază repede evoluţia sezonului, se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune decât rasele şi hibrizii străini produşi în alte zone geografice şi pedoclimatice.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Ce se întâmplă dacă se introduc alte rase de albine în România (I)

În articolul „De ce dacă Apis mellifera carpatica în România“ am încercat să aduc argumente pentru necesitatea protejării rasei de albine româneşti Apis mellifera carpatica. Astfel de materiale au mai apărut în ultimii ani în mass-media şi chiar pe forumurile care se ocupă de apicultură au fost discuţii ample, e adevărat, uneori contradictorii.

Totuşi, ne confruntăm cu o adevărată emulaţie privind dorinţa unor apicultori români care doresc să încerce să lucreze şi cu alte rase de albine sperând, în primul rând, la obţinerea unor mai mari recolte de produse apicole.

Venind în întâmpinarea acestor dorinţe, o serie de comercianţi de regine autorizaţi sau nu fac oferte de vânzare de regine din diferite rase de albine şi hibrizi. Printre aceste oferte predomină ofertele cu hibridul Buckfast şi rasele carnica – Apis mellifera carnica, italiană – Apis mellifera lingustica, caucaziană – Apis mellifera caucasica. Aşa cum evoluează alergarea după obţinerea profitului cu orice preţ, mizând pe naivitatea unor apicultori-cumpărători, n-ar fi exclus să ne trezim – Doamne fereşte! – pe teritoriul României şi cu albina africană – Apis mellifera scutellata, care creează acum atâtea necazuri pe continentul american.

Rasele străine, în condiţiile ţării noastre, nu pot depăşi din punctul de vedere al calităţilor rasa românească Apis mellifera carpatica deoarece aceasta, trăind din generaţie în generaţie, de mii de ani în condiţiile de climă şi floră caracteristice ţării noastre, ca rezultat al selecţiei naturale, este cea mai bine adaptată acestor condiţii, deci trebuie să ne orientăm numai pentru creşterea, înmulţirea şi îmbunătăţirea albinei noastre locale Apis mellifera carpatica.

În lucrarea ştiinţifică „Consecinţele hibridării interrasiale“, elaborată de prof. univ. dr. ing. Marian Bura şi colectiv, se arată referitor la consecinţele hibridării următoarele:

„La o analiză atentă a literaturii de specialitate se desprind următoarele concluzii:

- rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, al climei şi al resurselor florale în care s-au format;

- eficienţa economică a unei stupine este determinată de potenţialului genetic al albinelor (rasă), de mediu (climă, resurse florale) şi de preocuparea pentru perfecţionarea tehnologiei de creştere şi de ameliorare a albinelor;

- producerea de hibrizi are costuri ridicate ca urmare a cheltuielilor pentru crearea şi menţinerea unor linii consangvinizate corespunzătoare (Laidlaw şi Page, citaţi de C. Drăgănescu, 2006);

- datorită efectului heterozis, hibrizii F1 pot fi mai productivi şi cu o vitalitate mai ridicată, dar nu întotdeauna la albine s-au dovedit a avea efect benefic;

- crescătorii vor deveni dependenţi de mătci hibride;

- va trebui să creăm rezervaţii pentru conservarea rasei româneşti (Apis mellifera carpatica) sau a hibridului crescut (Siceanu şi Cecilia Rădoi, 2006);

- există pericolul de a pierde rasa autohtonă, contravenind Convenţiei de la Rio (1992) pentru conservarea biodiversităţii;

- în cazul în care scapă de sub control, unii hibrizi interrasiali ai albinelor pot reprezenta un real pericol biologic şi economic.“

Ţinând cont de concluziile mai sus arătate şi de semnalele primite de la unii apicultori care au introdus în stupinele lor hibridul Buckfast pot să afirm că, chiar dacă iniţial, în primul an, acesta a dat rezultate favorabile, după un an rezultatele nu au mai fost atât de bune, familiile cu acest hibrid având rezultate mediocre, chiar schimbându-şi liniştit reginele şi nerăspunzând la măsurile de selecţie.

Concluzionând, hibridul Buckfast nu-şi păstrează caracterele în descendenţă şi astfel se impune achiziţionarea altor exemplare de hibrizi Buckfast, făcându-i pe apicultori dependenţi de hibrizi, de rase, de nişte corcituri care nu mai răspund la selecţie.

De asemenea, şi cercetătorii români consideră că scopul aducerii acestui hibrid în ţara noastră nu este altul decât unul strict economic. Aceasta este metoda clasică prin care apicultorul român va deveni dependent de importul de regine din Germania, ţara de origine a hibridului. Mai mult decât atât, ei susţin că distrugerea fondului genetic al albinei carpatine va fi iminentă. Toate acestea în condiţiile în care Uniunea Europeană acordă programe de subvenţionare pentru conservarea raselor locale de animale. Albina carpatină ar intra şi ea în categoria prevăzută pentru subvenţionare de către Uniunea Europeană.

Aceste introduceri ale hibridului Buckfast s-au produs în ultimii ani şi în sudul Germaniei, unde acesta a atins o amploare de 30-50% din efectivul total de familii de albine. Hibridarea practicată a reprezentat o parazitare a rasei locale deoarece se ştie că, prin utilizarea diferenţelor genetice dintre două rase, se ajunge la degradarea ireversibilă a bazei genetice a acestora.

S-a semnalat şi aspectul că albinele hibride introduse acolo în alte condiţii geografice şi pedoclimatice decât cele în care au fost create consumă 2 kg de miere pe lună în timpul iernii, în timp ce albina autohtonă 600-700 de grame. Astfel albinele respective rămân fără rezerve de hrană şi mor. În plus, îşi încarcă intestinele în timpul iernii repede şi astfel ajung la diaree şi nosemoză. (va urma)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Stabilirea stării de sănătate a familiilor de albine

Se înţelege că la ieşirea din iarnă apicultorii doresc să aibă certitudinea că toate familiile de albine pe care le au în stupină sunt dezvoltate corespunzător şi indemne de boli, fiind gata să intre în sezonul activ fructificând cu succes ofertele melifere şi să fie folosite pentru obţinerea de miere şi a altor produse apicole, precum şi pentru producerea de roiuri şi regine.

Sunt cazuri când, observând cu atenţie familiile de albine, apar următoarele simptome:

– albinele se mişcă diferit decât în mod obişnuit, se târăsc sau sar, nu mai zboară normal sau deloc, sunt ameţite, tremură şi cad pe urdiniş;

– albinele au abdomenul umflat;

– pe peretele frontal şi pe scândura urdinişului apar pete cafenii de fecale;

– în familiile de albine sunt multe albine negre, fără perişori, cu aripi rupte, zdrenţuite şi abdomen curbat;

– în faguri există larve sau pupe moarte, puietul pe faguri este împrăştiat şi este posibil ca pe una dintre rame regina să depună câteva ouă fără să extindă suprafaţa ouată;

– pe fundul stupului şi pe scândura urdinişului se găsesc albine moarte şi puiet calcificat.

Existenţa unuia sau a mai multora din simptomele mai sus enumerate indică o familie posibil bolnavă. O familie bolnavă la ieşirea din iarnă, cu o populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate, se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu am­ploare activităţile enunţate.

Evident, pentru a cunoaşte starea de sănătate a familiilor de albine din stupină, în afară de observaţiile proprii ale apicultorilor la reviziile de primăvară executate, este imperios necesar a trimite probe la laboratoarele specializate în depistarea bolilor de care, eventual, pot suferi familiile de albine din stupină.

Cu ajutorul acestor analize, principalele boli care pot fi decelate, în această perioadă, sunt varoza, nosemoza şi puietul văros.

Modalitatea de prelevare, împachetare, păstrare, expediere şi nominalizare a beneficiarilor rezultatelor analizelor este reglementată prin Ordinul nr. 25 al ANSVSA de emitere a normei sanitar-veterinare din 19 martie 2008 privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, care reglementează pentru albine următoarele:

● Materiale necesare prelevării de probe de albine sunt: echipament apicol de protecţie, trusă entomologică; aspirator apicol pentru prelevare de probe; perie apicolă, daltă apicolă, cuşti Foti – pentru probe de albine vii, recipiente de sticlă cu capac perforat, cu capacitate de 150 ml, pentru prelevare de probe de albine vii, recipiente din material plastic, de preferat de polietilenă, PTFE, PVC, PET, cu posibilitate de închidere etanşă, cu capacitate maximă de 800 ml, pentru prelevare de probe de albine şi probe asociate acestora pentru examen toxicologic, cutii de carton cu dimensiuni de maximum 450 mm x 310 mm, optim 150 mm x 150 mm, cu capac, pentru prelevare de probe de fagure cu conţinut; pungi din hârtie de 500 g, pentru prelevare de probe de albine moarte, pungi de plastic cu sistem de etanşeizare; marker permanent; etichete de identificare şi cutii termoizolante.

● Prelevarea de probe de la speciile de albine din genul API se realizează cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

– pentru supraveghere sanitar-veterinară şi, în caz de necesitate, pentru diagnosticul bolilor infecţioase şi parazitare la albine, numărul probelor prelevate trebuie să reprezinte cel puţin 5% din efectivul unei stupine de producţie şi 15% din efectivul unei pepiniere de mătci;

– pentru prelevarea probelor de albine se poartă în mod obligatoriu echipament de protecţie specific;

– probele de albine vii se prelevă prin măturare cu peria apicolă ori acestea se aspiră cu un dispozitiv special de pe rame şi de la urdiniş;

– fragmentele de fagure se prelevă prin decupare între zonele de inserţie metalică ale ramei, cu ajutorul unui bisturiu, după îndepărtarea albinelor de acoperire;

– ramele întregi cu conţinut se extrag din stup şi se scutură albinele de pe fagure deasu­pra stupului deschis;

– pentru prelevarea probelor se foloseşte numai instrumentar steril;

– prelevarea se poate realiza concomitent, pentru monitorizarea atât a bolilor infecţioase, cât şi a celor parazitare.

● Probele prelevate trebuie să fie într-o cantitate reprezentativă de material biologic din aceeaşi specie, astfel:

– pentru boli bacteriene ale albinelor sau ale puietului se prelevă o probă de 25 g albine vii, prele­vate de la urdiniş, sau un fragment de 20 cm2 de fagure cu puiet căpăcit ori necăpăcit, cu modificări, sau o ramă întreagă cu puiet şi rezervă de hrană ori miere căpăcită;

– pentru boli parazitare ale albinelor sau ale puietului se procedează astfel:

1. pentru acarapioză se prelevă o probă de 15 g de albine vii din stup;

2. pentru nosemoză, amibiază şi alte endo­parazitoze digestive se prelevă o probă de 10 g de albine vii sau moarte de la urdiniş;

3. pentru varrooză se prelevă o probă de 25 g de albine vii din stup ori 25 g de albine moarte de pe planşeul stupului ori un fragment de 10/15 cm fagure cu puiet căpăcit de trântor sau de albină lucrătoare ori o ramă întreagă cu puiet căpăcit sau detritus de pe planşeul stupului;

4. pentru tropilelapsoză, atacul gândacului mic de stup, galerioză şi alte ectoparazitoze ale puietului se prelevă o probă de fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10/15 cm2 sau o ramă întreagă cu puiet căpăcit ori detritusul de pe planşeul stupului;

5. pentru boli micotice ale albinelor şi puietului se prelevă o probă de 10 g de albine moarte de la urdiniş, de pe planşeul şi de pe oglinda stupului sau un fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10x15 cm2.

● Transportul probelor de insecte utile la laborator

a) Pentru materialul biologic prelevat viu, probele sunt transportate la laborator în maximum 24 de ore din momentul prelevării, la temperatura mediului ambiant. Aceasta nu trebuie să depăşească maximum 38°C.

b) Pentru materialul biologic prelevat după survenirea morţii, probele se transportă la laborator în cel mai scurt timp posibil, nu mai târziu de 72 de ore de la moartea insectelor. Transportul acestor probe se realizează pe gheaţă naturală sau artificială, în recipiente izoterme care menţin temperatura de refrigerare.

c) Probele prelevate pentru examenul toxicologic şi care nu pot fi transportate în timp util la laborator se congelează până la expediere.

d) Probele prelevate sunt însoţite de documente de însoţire tipizate, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare. Se analizează cererea de ofertă şi, în funcţie de scopul prelevării probelor, se completează formularele prezentate la anexele nr. 3 şi 4.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Cu ce hrănim albinele?

Pe parcursul activităţii apicole de gestionare a dezvoltării familiilor de albine din stupina pe care o administrăm, din cauze variate apare necesitatea ajutorării familiilor de albine cu hrană.

Hrănirile albinelor pot fi de mai multe feluri, astfel că putem categorisi: hrănirile de necesitate, numite şi de completare, ce se aplică familiilor de albine care, neavând suficiente rezerve de hrană, sunt în situaţia de a muri de foame; hrăniri stimulative care au scopul de a amplifica efectivul de albine; hrăniri medicamentoase prin care se efectuează administrarea unor medicamente şi hrăniri pentru dresaj efectuate în scopul de a determina albinele să viziteze cu predilecţie anumite plante, a căror polenizare sau al căror cules de nectar se doreşte cu prioritate.

În scopul unei dezvoltări complete şi armonioase, familiile de albine au nevoie de aşa-numita hrană energetică reprezentată de miere şi aşa-numita hrană proteică – hrană plastică, reprezentată de polen şi păstură (păstura reprezintă o modalitate de conservare de către albine a constituenţilor polenului în urma unor procedee mecanice şi biochimice).

Hrana energetică reprezintă hrana folosită la obţinerea energiei. Astfel, mie­rea conţine molecule de glucoză şi fructoză şi prin arderea acestora organismele albinelor obţin energie.

Hrana proteică este hrana din componenţa căreia albina extrage substanţe care vor intra în alcătuirea corpului ei, respectiv vor acţiona la formarea celulelor, ţesuturilor şi organelor sale. Conţinutul esenţial al polenului îl constituie proteinele, de unde şi denumirea de hrană proteică.

Proteinele obţinute din polen sunt necesare albinelor în primul rând pentru creşterea puietului, astfel, pentru prepararea hranei necesare larvelor, albinele doici au nevoie să consume polen. Dar, ar fi greşit să credem că rolul polenului se reduce numai la aceasta. Tinerele albine, timp de câteva zile după ecloziune, trebuie să consume polen, în caz contrar ele vor rămâne debile, cu durata de viaţă scurtată substanţial. Totodată, în perioada de toamnă albinele au nevoie de polen şi păstură, prin consumarea cărora îşi formează corpul gras care constituie o rezervă de proteine şi grăsimi necesare pentru o bună iernare.

Hrănirea albinelor trebuie făcută pe cât posibil cu produse naturale ale stupului, adică cu MIERE, POLEN şi PĂSTURĂ şi numai în absenţa acestora, respectiv numai în situaţii de excepţie, se va recurge la înlocuitori ai acestor produse naturale.

În caz de necesitate şi de urgenţă pentru înlocuirea mierii se pot folosi zahărul de masă, numit în limbajul chimiei sucroză, şi zahărul invertit.

Zahărul (sucroza) este un dizaharid, în sensul că molecula de sucroză constă dintr-o moleculă de glucoză şi una de fructoză legate chimic împreună.

Pentru a putea folosi zahărul de masă, albinele trebuie să îl transforme rupând legătura chimică dintre glucoză şi fructoză şi astfel molecula de sucroză este desfăcută, zahărul devenind un conglomerat de molecule de glucoză şi fructoză numit zahăr invertit pe care albinele îl pot folosi pentru producere de energie. Această transformare are loc pe baza secreţiei de către albine a enzimei numite invertază.

Din păcate, producerea invertazei implică un efort serios din partea albinelor, fapt care duce la uzura prematură a acestora, scurtându-le drastic durata de viaţă.

Pe lângă zahărul de masă neinvertit se mai poate folosi ca înlocuitor al mierii şi zahărul gata invertit, găsit la comercianţi, care eliberează albinele de efortul secretării enzimei denumite invertază, evitându-se astfel uzura lor prematură.

Totuşi, zaharul – fie neinvertit sau invertit – este un produs rafinat, în timp ce mierea este un produs natural, adică un produs care este dat consumului albinelor aşa cum se prezintă el în natură, fără nicio modificare.

Dimpotrivă mierea, fiind un produs natural, neprelucrat mecanic sau termic, conţine, pe lângă fructoză şi glucoză, mai multe tipuri de vitamine, o serie de enzime şi elemente minerale care sunt absolut necesare pentru sănătatea organismului albinelor. Lipsa vitaminelor şi elementelor minerale din organismul albinelor poate duce la boli grave sau chiar la moarte.

Concluzia celor relatate mai sus este aceea că trebuie evitată, pe cât posibil, folosirea zahărului în locul mierii pentru hrănirea albinelor, iar, dacă totuşi împrejurările impun folosirea zahărului, trebuie avut grijă ca, la evaluarea rezervelor, cantităţile de miere obţinute din zahăr să nu depăşească 30-40%, restul fiind miere.

Pentru înlocuirea polenului au fost încercaţi ca substituenţi laptele degresat, gălbenuşul de ou, făina de soia degresată, drojdia de bere dezactivată ş.a.m.d.

Trebuie precizat că, dacă mierea din stupi procesată din zahăr este un fel de miere naturală sărăcită, înlocuitorii polenului conţin doar câteva elemente în comun cu polenul, pe lângă acestea aflându-se şi substanţe care nu se găsesc în mod obişnuit în hrana familiilor de albine.

Se încearcă şi s-au încercat numeroase reţete de hrană pe bază de zahăr şi înlocuitori ai polenului, fără ca vreuna dintre ele să-şi demonstreze viabilitatea.

Aşadar, recomand ca în cazul hrănirii albinelor să nu se folosească înlocuitori de polen, ci numai polen şi păstură provenite din familii sănătoase sau polen recoltat direct de om din natură, de exemplu din panicule de porumb sau din inflorescenţele alunului.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Hrănirea albinelor la sfârşitul iernii

Asigurarea, la intrarea în iarnă, a unor cantităţi de hrană suficiente şi de bună calitate este primordială pentru trecerea cu bine a acestui anotimp şi pentru crearea premiselor de dezvoltare a familiilor de albine, astfel încât acestea să-şi reia în primăvară activitatea susţinută de înmulţire şi strângere de provizii din resursele oferite de natură.

Apar totuşi cazuri când toamna, la pregătirea familiilor de albine pentru intrarea în iarnă, natura este vitregă, astfel că albinele nu pot înmagazina suficientă miere şi păstură necesare trecerii iernii şi nici apicultorii nu le-au lăsat, cu ocazia culesurilor de producţie, suficiente rezerve şi nu au intervenit la timp şi cu discernământ, pentru îndreptarea acestor situaţii, cu hrăniri de completare.

Mai mult, cu ocazia hrănirilor de completare din toamnă, unii apicultori realizează aceste hrăniri cu produse numai pe bază de zaharuri fie pentru că la rezerva stupinei nu mai au miere şi polen fie pentru că, din zgârcenie, reţin aceste produse pentru comercializare.

Trebuie precizat că iernarea pe rezerve de hrană numai pe bază de zahăr se reflectă negativ asupra traversării sezonului rece şi a dezvoltării familiilor de albine la desprimăvărare pentru că din hrană lipsesc macroelementele, aminoacizii şi vitaminele absolut necesare dezvoltării armonioase şi complete a puietului.

Cu ocazia aprecierii stării familiilor de albine din stupină spre sfârşitul iernii (în perioada celei de a doua jumătăţi a lunii ianuarie, luna februarie şi, uneori, chiar şi în prima jumătate a lunii martie) se poate constata că sunt familii de albine bănuite a-şi fi epuizat parţial sau total rezervele de hrană, ceea ce prezintă un mare pericol privind ritmul de dezvoltare sau, mai grav, supravieţuirea familiilor de albine respective.

În cazurile prezentate mai sus, dacă starea timpului o permite, trebuie făcută o constatare suplimentară, şi anume: se va ridica podişorul cu atenţie, astfel încât albinele să nu se neliniş­tească şi se va observa vizual interiorul stupului printre rame, caz când pot apărea două aspecte:

• albine mărginaşe ghemului se află mai jos de partea superi­oară a fagurilor, ceea ce înseamnă că familia de albine respectivă mai are rezerve de hrană sau

• albinele mărginaşe ghemului au ajuns la partea superioară a ramelor stând deasupra stinghiilor orizontale ceea ce, de asemenea, poate implica două cazuri distincte: astfel, dacă familia este slabă, se poate concluziona că rezervele sale de hrană sunt pe sfârşite şi deci aceasta trebuie hrănită sau, dacă familia este puternică, nu putem trage nicio concluzie clară. Sau e posibil ca familia să nu mai aibă multă hrană, dar se poate de asemenea ca ea să aibă suficientă mâncare, albinele stând în partea de sus deoarece ghemul este atât de mare încât partea superioară ajunge deasupra stinghiilor superioare ale ramelor.

După identificarea cu siguranţă a familiilor de albine ale căror rezerve de hrană sunt epuizate total sau parţial se va trece neîntârziat la completarea acestora.

Hrana administrată poate fi energetică sau proteică în funcţie de prognozele evoluţiei vremii; astfel, dacă nu se preconizează o vreme care să permită zboruri de curăţire ale albinelor, acestea se vor hrăni cu hrană energetică, iar dacă se preconizează zboruri de curăţire se poate administra şi hrană proteică.

Completarea rezervelor cu hrană energetică poate fi făcută cu faguri cu miere, fluidă sau cristalizată, sau cu turte cu miere cristalizată, cu pastă de zahăr pudră şi miere, cu şerbet din zahăr, cu şerbet din zahăr cu miere sau cu plăci din zahăr candi şi cu diverse turte conţinând zaharuri preparate industrial sub formă de pastă şi omologate, respectiv, notificate ca fiind acceptate pentru hrăniri de completare sau stimulative ale familiilor de albine.

În principal, completarea rezervelor de hrană se face în a doua jumătate a lunii ianuarie, în luna februarie şi începutul lunii martie în funcţie de necesităţi şi evoluţia vremii.

Administrarea hranei se face în stupină într-o zi mai călduroasă, fără vânt şi precipitaţii, şi se recomandă ca turtele cu hrană să aibă în medie 1-1,5 kg, să fie bine întinse şi introduse în pungi de plastic cărora li se fac câteva perforaţii pentru a facilita pătrunderea albinelor. Aplicarea turtelor se face deasupra fagurilor din zona în care se găseşte ghemul de iernare şi se acoperă bine cu naylon şi podişorul pentru a nu pătrunde frigul.

De asemenea, spre sfârşitul perioadei, în zilele mai calde, se poate folosi cu rezultate bune şi siropul călduţ administrat direct în faguri amplasaţi imediat lângă ghem sau în hrănitoare amplasate în acelaşi loc.

Când zilele călduroase facilitează zborurile de curăţire şi avem certitudinea că mai urmează şi alte zile călduroase se pot introduce în turtele cu hrană energetică şi elemente proteice cum ar fi polenul şi păstura.

A doua jumătate a lunii februarie este caracterizată prin fenomenul de creştere a puietului pe suprafeţe din ce în ce mai mari, iar rezervele de proteine din organismul albinelor se epuizează, apărând aşa-numita „foame de proteină“. Deci, fără prezenţa păsturii şi a rezervelor de miere în cuprinsul ghemului nu este posibilă intensificarea creşterii de puiet, iar completarea rezervelor cu hrană energetică şi proteică are şi un pronunţat caracter de stimulare a ouatului reginei şi a activităţilor albinelor doici.

În final, trebuie să precizez că este important ca apicultorii să urmărească ca în fagurii familiilor de albine să existe suficiente rezerve de hrană de bună calitate, aceasta contribuind la intensificarea creşterii de puiet în perioada de iernare şi, implicit, la scurtarea perioadei de înlocuire a albinelor iernate cu albine tinere. Cu cât se vor creşte mai multe albine tinere în timpul iernii cu atât se va creşte puietul în continuare şi prin aceasta va începe creşterea puterii familiilor de albine mai devreme .

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Specialităţile din miere, un plus pentru apicultori și consumatori

Producţia de miere din acest an de pe piaţa internă a fost cu mult sub aşteptările apicultorilor, fapt evidenţiat şi într-o analiză publicată în ediţia trecută a revistei noastre. Întrebarea firească în acest moment este cum încearcă apicultorii să facă faţă unui declin al mierii. Două dintre soluţii par a fi fabricarea şi comercializarea unor specialităţi care au la bază mierea de albine.

Pentru cei mai mulţi dintre noi cel mai cunoscut produs apicol este mierea de albine din borcane pe care o cumpărăm fie de pe rafturile magazinelor, fie direct de la apicultori, iar beneficiile pe care le are ne sunt transmise pe diverse căi. Cu toate acestea, nu doar mierea aduce beneficii, specialităţile obţinute din miere au o căutare tot mai mare, fapt care i-au determinat pe aceştia să aducă pe piaţă produse din ce în ce mai inovatoare.

Mierea în faguri

Mierea pe care o procurăm pentru consumul propriu este extrasă din fagure, însă este bine de ştiut că şi consumul mierii direct din fagure are numeroase beneficii. Astfel, unii apicultori realizează, cu un efort suplimentar, miere în faguri sau miere în secţiuni.

Acest sortiment de miere are numeroase calităţi mai ales datorită faptului că este o miere sterilizată direct de către albine. Astfel, dacă în obţinerea mierii se folosesc diferite instrumente şi dacă există contact cu aerul ar putea conduce la schimbarea conținutului acesteia; în cazul mierii în fagure această probabilitate dispare.

Beneficiile acestui produs sunt date de ceara şi propolisul pe care le conţine. Cele trei componente apicole ce intră în compoziţia mierii în secţiuni fac ca acest produs să fie unul apreciat nu doar ca aliment, ci şi ca medicament care ajută la tratarea afecţiunilor respiratorii, la albirea dinţilor sau însănătoşirea gingiilor.

Cerinţele pieţei au făcut ca apicultorii să se adapteze şi să producă miere în faguri. Un astfel de apicultor este Victor Cimil, un arădean care vrea să readucă pe mesele românilor un produs cu beneficii reale. „Mierea în faguri nu este adesea prezentată pentru a putea fi comercializată în zilele noastre. Vin foarte mulţi oameni în vârstă care privesc cu nostalgie fagurii şi îmi spun că nu au mai mâncat din copilărie. Iar copiii vin, se miră şi mă întreabă ce sunt pentru că nu au văzut niciodată.“

Faguri crescuţi direct în borcan, fără intervenţia omului

Pornind de la ideea că piaţa are nevoie de o mai bună cunoaştere în ceea ce priveşte consumul mierii direct din fagure, apicultorii vin cu produse noi care stârnesc interesul consumatorului. Unul dintre acestea este mierea din faguri crescuţi direct în borcan. Pentru mulți dintre noi realizarea unui fagure în borcan, fără ajutor din partea omului, pare un lucru irealizabil, însă nu de aceeași părere sunt și apicultorii. Acelaşi apicultor ne-a povestit parcursul încercării până la reuşită: „Am început în urmă cu 5-6 ani, însă în primii 3 ani am încercat să conving albinele să intre în borcan. Nu e aşa de greu, dar la început nu am avut nici tehnologia şi nici cunoştinţele necesare, abia apoi, în al 4-lea an, s-a justificat încercarea.“

Aşadar, borcanele se aşază în stup, albinele intră şi clădesc ceara în diverse forme, rezultând nu doar un produs alimentar benefic ci şi unul cu o estetică deosebită deoarece niciun fagure nu seamănă cu altul. „Borcanele se pun în stup, însă secretul este altul: acela de a convinge albinele să intre în borcan, să clădească pe sticlă un fagure curat, natural. În unele borcane fagurii sunt compleţi mai mari, în 6 colţuri, sau în 4 colţuri, ele alegând cum clădesc fagurele. Depinde de spaţiu, de volumul mierii din natură pentru că, de exemplu, dacă este o zi cu ploaie fagurele iese cu malformaţii, nu curat“, adaugă apicultorul.

Pentru realizarea acestor produse nu este nevoie doar de idee, timp şi tehnică, ci şi de o atenţie deosebită în alegerea coloniilor de albine care să realizeze acest produs, continuă Victor Cimil: „Aleg coloniile de elită dintre cele 200 de familii de albine pe care le am. Fac acest lucru tocmai pentru ca aceste produse, fagurele direct în borcan şi cel porţionat în ramă mai mică, să păstreze calităţile mierii; omul nu poate interveni, toată ceara este poleită cu un strat subţire de propolis pe care omul nu îl percepe, iar propolisul, fiind un antibiotic natural, are proprietăţi deosebite.“

Produsele din miere, un plus pentru sănătate

Ca şi în cazul altor produse alimentare, şi în cazul mierii se poate vorbi de produse adiacente, lăptişorul de matcă, tinctura sau polenul fiind alte produse benefice pentru sănătatea omului, pentru tratarea sau prevenirea anumitor boli.

„Tinctura este un antibiotic natural, cu beneficii pentru cavitatea bucală, gât, stomac, absorbție intestinală sau pentru uz extern – infecţii, eczeme. Polenul este foarte bogat mai ales în B1, B2, B3, B6, B12, antioxidanţi, inclusiv betacaroten, vitamina C şi vitamina E, acid folic şi provitamina A“, ne lămureşte apicultorul.

Despre lăptişorul de matcă cunoaştem faptul că este hrana exclusivă a mătcii şi are numeroase beneficii. În primul rând este folosit în mod tradițional pentru a întări imunitatea, apoi combate stresul, reduce colesterolul din sânge, contribuie la metabolismul celular şi lista nu se opreşte aici.

În încercarea de a aduce noutăți pe mesele consumatorilor, apicultorul arădean propune un nou produs, cremă de miere cu pulpă de fructe. Produsul care are la bază miere și diferite fructe – mure, afine, merișoare, vișine – sau cafea poate fi consumat ca o delicatesă care nu conține coloranți sau conservanți.

Căpăcelele de miere

Un produs nu foarte cunoscut este căpăceala de albine care este un produs apicol cu numeroase substanțe active. Căpăceala este împărțită în două categorii: uscată, cu un procent de miere mai redus, și căpăceala umedă, cu mai multă miere. „Căpăceala se obține prin îndepărtarea cu cuțitul de pe mierea căpăcită a primului strat. Rolul acestui produs apicol este unul medical, reglează metabolismul și contribuie, la fel ca și în cazul fagurilor de miere, la ameliorarea și vindecarea anumitor boli“, conchide Victor Cimil.

Specialităţile din miere sunt pentru toate buzunarele, chiar dacă preţul/kg de miere este mai ridicat, nu cu mult, faţă de preţul mierii brute. Însă, apicultorii pledează pentru astfel de produse ale căror beneficii le explică pe înțelesul consumatorilor. Așadar, într-un an apicol lipsit de rezultatele așteptate, specialitățile din miere, deși puține, au o reală contribuție în alimentația consumatorilor și bugetele apicultorilor.

Loredana Larissa SOFRON

2014, cel mai prost an pentru apicultură din ultimii 50 de ani

Anul apicol 2013-2014 poate fi caracterizat doar printr-un singur cuvânt: dezastru. Motivul este în principal unul climateric. Iarna blândă, dar și vara extrem de ploioasă au lovit afacerile apicultorilor. Producția de miere de salcâm este aproape de zero, la fel și producția de miere de tei, iar cea polifloră s-a înjumătăţit. De aici scumpirea logică a kilogramului de miere și cu 50 de procente. În plus, populația de albine și așa slăbită a fost lovită de parazitul numit Varroa Jacobsoni.

Fără salcâm și tei

Așadar, acest an apicol, din cauza vremii neprielnice, a fost unul nefavorabil polenizării. Și asta în condițiile în care anul trecut crescătorii de albine au avut o producție foarte mare de miere polifloră sau de salcâm. Acum, apicultorii se plâng că nu au obținut nici măcar un gram de miere de salcâm. La producția de miere de tei situația este aproape la fel. Vasile Nașca, apicultor în județul Mureș, ne-a declarat că anul acesta s-au „topit“ toți banii pe care i-a investit în familiile de albine. „Eu lucrez în apicultură de doar 15 ani, dar tatăl meu, care are decenii în spate în această îndeletnicire, mi-a spus că este cel mai prost an din ultima jumătate de secol. Principala vinovată este vremea care a fost total nefavorabilă albinăritului. De exemplu, dacă anii trecuți realizam două, trei culesuri de salcâm, anul acesta, nimic. Deci nu putem vorbi de cules. Știu de la colegii apicultori că ceva miere de salcâm s-a făcut în sudul Moldovei, dar foarte puțină. Oricum, cei mai afectați au fost apicultorii care au plecat în pastoral în județele din sudul țării pentru că transportul stupilor costă mult. Oricum, doresc să trag un semnal de alarmă: pe fondul inactivității albinelor s-a dezvoltat parazitul Varroa Jacobsoni care va afecta puternic familiile la primăvară. Așa că trebuie luate urgent măsuri,“ explică Vasile Nașca. Printre apicultori se știe că parazitul provoacă o boală cu impact economic negativ asupra industriei apicole. Specialiștii atenționează apicultorii cu privire la acest parazit și îi sfătuiesc să facă cât mai multe tratamente până nu este prea târziu.

Mor familiile de albine

Și Iosif Korb, un apicultor care își desfășoară activitatea în județele Cluj, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți, confirmă dezastrul. „Lucrez din 1978 în Asociația Crescătorilor de Albine și nu am mai văzut așa ceva. Și da, cu siguranță este cel mai prost an din ultimii 50 de ani. Și spun asta pentru că, în medie, nu am realizat nici măcar 10% dintr-o producție normală. De salcâm nici nu vorbesc, iar la tei am avut o producție sub 5 procente din ce realizam în mod normal. Nici la mierea de floarea-soarelui situația nu e bună. Am obținut 10-15 kg pe familia de albine, ceea ce înseamnă circa 30-40% din producția din 2013,“ declară Iosif Korb. Totodată, apicultorul este îngrijorat că „la salcâm au început să moară familiile de albine.“ „Mai mult decât atât, și la mierea din fructele de pădure producția este zero. Ce pot să vă mai spun că o reală problemă va fi mortalitatea mare în familiile de albine din iarna care vine și din primăvară. În concluzie, apicultorii pierd producție, pierd bani, e o catastrofă“, conchide Iosif Korb. La rândul său, apicultorul Ioan Urs, profesor de matematică, ne-a declarat că apicultura este „o știință foarte precisă“. „În apicultură, dacă nu sunt condițiile de secreție a plantelor se întâmplă ce s-a întâmplat anul acesta. Adică prea multă apă strică. Iar 2014 a fost ploios exact în perioada secreției plantelor, de salcâm și de tei. Acum, principala noastră preocupare este să prelungim activitatea mătcii care, pentru noul an apicol, trebuie să producă cât mai multe ouă,“ a explicat Ioan Urs.

Ajutor de la stat

Tocmai situația dramatică din apicultură le-a făcut pe autorități să se gândească la acordarea de ajutoare. Astfel, ajutorul va fi oferit pentru a compensa pierderile pe care apicultorii le-au suferit în acest an din cauza producției scăzute de miere cauzate în principal de condițiile meteo nefavorabile. „Vrem să facem două ajutoare de minimis, unul pentru apicultură și altul pentru agricultura ecologică. În acest an apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut, cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire“, a anunțat recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Potrivit acestuia, nu vor fi probleme cu procurarea fondurilor pentru aceste ajutoare întrucât agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie, acestui sector urmând a-i fi alocate peste 200 de milioane de lei. Astfel, potrivit proiectului privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai-iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol“, resursele financiare necesare aplicării acesteia sunt de 4,131 milioane de lei. Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai-iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/familia de albine pentru o stupină de până la 75 de familii și până la 50% din cheltuielile pentru hrana familiilor de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii. „Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente“, se arată în actul guvernamental.

Bogdan PANȚURU

Prognozarea culesurilor de miere de mană

Elaborarea prognozei secreţiei de mană şi respectiv a culesurilor de miere de mană constituie o problemă complexă, acest fenomen fiind condiţionat pe de o parte de răspândirea şi înmulţirea producătorilor de mană, iar pe de altă parte, de nivelul de vegetaţie a plantelor-gazdă, sub influenţa factorilor meteorologici şi pedoclimatici.

Metodele pe care se bazează elaborarea prognozelor la culesurile de mană sunt prelucrarea statistică a rezultatelor fenologice şi a datelor cântarului de control, corelarea prognozelor sinoptice meteorologice cu evoluţia culesurilor de mană, controlul biologic al producătorilor de mană pentru prognozarea evoluţiei lor, corelarea factorilor cosmici cu apariţia în masă a insectelor producătoare de mană şi altele.

La fel ca şi în cazul prognozelor la culesurile de nectar şi în acest caz în cadrul acestor metode se diferenţiază elemente care concură la elaborarea prognozei de lungă durată, pe 2 la 6 luni, şi a celei de scurtă durată, pe 1 la 3 săptămâni.

Pe baza metodelor mai sus enumerate, în toamna anului precedent, pe baza determinărilor şi observaţilor efectuate în terenul diferitelor masive de foioase şi conifere, se întocmesc prognoze privind perspectivele viitoare la culesurile de mană, în funcţie de gradul de răspândire şi de densitatea larvelor de lecaniide sau a ouălelor de lachnide, precum şi în funcţie de prezenţa dăunătorilor acestora, cum ar fi prezenţa în număr mare al viespilor şi buburuzelor.

De asemenea, trebuie precizat că, pe lângă elementele biologice amintite, trebuie înregistrate şi evoluţiile lor, condiţiile meteorologice din cursul toamnei deoarece şi acestea pot influenţa favorabil sau negativ producţia de mană din anul următor.

Primăvara devreme, pe lângă prognozele de orientare elaborate anterior toamna, pentru unele specii care prezintă interes naţional trebuie întocmite prognoze de scurtă durată pe baza elementelor biologice determinate, corelate cu evoluţia factorilor meteorologici, cu privire la data de ecloziune a producătorilor de mană şi începerea secreţiilor de mană.

Pentru întocmirea prognozei pe scurtă durată, identificarea producătorilor de mană trebuie să se efectueze cu una la trei săptămâni înaintea culesului. Astfel, pentru lecaniide, care în anumite masive încep să secrete mană în jurul datei de 25 mai, primele cercetări şi investigaţii pe teren, în vederea elaborării prognozei la Lecaniida mare (Physokermes piceae), trebuie să se efectueze în intervalul 1 la 5 mai, când se pot observa pe ramurile mici ghemotoace de firişoare albe-argintii de ceară, care indică prezenţa larvelor secundare L2. Între 20 şi 30 mai apar vizibil adulţii – femelele – care şi-au făcut între timp apariţia de sub solzii mugurilor. Mărimea femelelor adulte în acest stadiu este de 1 la 2 mm şi prezintă o culoare deschisă asemănătoare culorii pielii omului. Acesta reprezintă momentul începutului activ de secreţie şi fenologic corespunde cu faza de înmugurire a molidului. În continuare se succed stadiile de dezvoltare a lecaniidelor.

La Lecaniida mică (Physokermes hemicryphus), evoluţia precum şi stadiile caracteristice de dezvoltare şi secreţie se desfăşoară în mod asemănător ca la Lecaniida mare, cu o decalare de 25 la 28 zile, astfel că cercetările şi investigaţiile pe teren pentru elaborarea prognozei trebuie să aibă loc în perioada 1-10 iunie.

Trebuie precizat că, la fiecare cercetare şi investigaţie, trebuie înregistrată, odată cu prezenţa şi densitatea tinerelor colonii de lacaniide în număr de adulţi pe metru liniar, existenţa şi frecvenţa furnicilor pe arborii-gazdă. Totodată, trebuie stabilit şi stadiul de secreţie de mană având în vedere că ar fi nerentabil să se deplaseze familii de albine la culesul de mană atunci când stadiul biologic al secreţiei de mană se apropie de sfârşit.

Pentru lachanide (Cinara sp.) controlul arboretelor de molid şi brad se efectuează în perioada aprilie-mai, urmărindu-se să se identifice adulţii lachandelor pe ramurile tinere. Spre deosebire de lecaniide, care au aspectul unor muguraşi, lachnidele au aspect de insecte şi prezenţa lor este semnalată de existenţa unei circulaţii intense a furnicilor şi apariţia diferiţilor dăunători, cum ar fi viespi şi diptere.

Pe baza cercetărilor în domeniu referitoare la biologia şi ecologia producătorilor de mană, de tipurile lecaniide şi lachnide şi evoluţia culesurilor în raport cu desfăşurarea condiţiilor meteorologice s-au stabilit câteva concluzii preliminare cu privire la elementele ce pot da indicaţii valoroase la elaborarea prognozei, şi anume:

l Evoluţia vremii în intervalul august –noiembrie în anul precedent.

Astfel, dacă în această perioadă vremea este caldă şi cu precipitaţii moderate, vegetaţia se dezvoltă normal şi plantele-gazdă ale producătorilor de mană, în speţă molidul, bradul, teiul şi altele, pot să-şi acumuleze sufi­ciente substanţe de rezervă în muguri, care vor constitui viitoarele mlădiţe. Aceste condiţii sunt cele mai bune pentru ecloziunea, dezvoltarea şi răspândirea larvelor de lachnide, precum şi pentru naşterea unei generaţii sexuate puternice la lachnide, obţinându-se astfel o depunere masivă de ouă de iarnă în toamna respectivă şi asigurându-se astfel o dezvoltare puternică a coloniilor viitoare de producători de mană.

l Prezenţa coloniilor de furnici şi circulaţia acestora pe trunchiurile arborilor coniferi.

Din acest punct de vedere, cu cât densitatea de furnici este mai mare pe unitatea de suprafaţă, cu atât perspectivele pentru o recoltă mai bună de miere de mană sunt mai mari.

l Intensitatea de cercetare a arborilor de către albine, de entomofaună spontană (viespi, diptere etc.) şi existenţa burniţei de mană sub arborii-gazdă.

Intensificarea cercetării arborilor posibili gazde ale insectelor producătoare de mană de către albine, viespi, dioptere şi alte insecte care se hrănesc cu mană şi, într-un stadiu mai avansat, observarea sub arborii respectivi a burniţei de mană sunt semnale sigure ale existenţei secreţiei de mană şi, prin urmare, ale existenţei condiţiilor pentru realizarea unor culesuri de miere de mană de către familiile de albine.

l Influenţa condiţiilor meteorologice în perioada de secreţie a manei.

În privinţa influenţei condiţiilor meteorologice este de remarcat că producţia culesului de mană are perspective sigure atunci când, în perioada secreţiei, vremea se menţine călduroasă, stabilă şi liniştită.

De asemenea, în privinţa vânturilor, existenţa acestora are un efect dăunător, împiedicând, pe de o parte, zborul albinelor, iar pe de altă parte uscarea manei de pe frunze şi ramuri, astfel că aceasta devine inaccesibilă culesului de către albine.

Cât despre ploile abundente de durată, urmate de temperaturi scăzute, acestea influenţează negativ intensitatea secreţiilor de mană, culesurilor la mană şi, implicit, producţiile de miere de mană obţinute.

Diferenţa dintre temperaturile din timpul nopţi şi cele din timpul zilei influenţează, de asemenea, culesurile de la mană. Astfel, o diferenţă de maximum 12oC şi o umiditate atmosferică de cel puţin 70% constituie condiţii optime pentru culesurile de mană.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(După cartea „Plante melifere de foarte mare şi mare pondere economico-apicolă“

autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Ministerul Agriculturii pregătește ajutoare de minimis în agricultura ecologică și apicultură

Apicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis pentru a compensa pierderile înregistrate în acest an din cauza ploilor, iar în agricultura ecologică fondurile vor fi suplimentate tot printr-o schemă de minimis, a declarat, pentru AGERPRES, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

"Vrem să facem două ajutoare de minimis unul pentru agricultura ecologică și altul pentru apicultură. În acest an, apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire", a spus ministrul de resort.

Referitor la schema de minimis privind tancurile de răcire, Constantin a precizat că, deși nu s-a bucurat de succesul scontat, există 300 de comune din 3.000 care au aplicat pentru aceste ajutoare.

De asemenea, ministrul a mai subliniat că agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie.

"Rectificarea din septembrie o să fie pozitivă pentru agricultură. Vom avea deblocată rezerva de 10% prevăzută pentru cheltuieli bugetare ceea ce înseamnă peste 200 de milioane de lei și alte câteva milioane pentru câteva măsuri pe care le luăm, respectiv pentru cele două scheme de minimis", a arătat Constantin.

Potrivit proiectului de HG privind acordarea de plăți suplimentare exploatațiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, bugetul total estimat al schemei este de 10,6 milioane lei, iar numărul maxim estimat de beneficiari este de 9.600. Durata schemei este prevăzută a se derula între 1 octombrie și 31 decembrie 2014.

Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis va fi de aproximativ 270 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 1.180 lei/exploatație pentru cei care dețin între 0,30 ha și 5 ha, inclusiv, și de aproximativ 192 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 845 lei/exploatație pentru exploatațiile din categoria 5,1 ha — 20 ha, inclusiv.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarului începând cu data de 1 noiembrie 2014.

Potrivit proiectului privind aprobarea schemei 'Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai — iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol', resursele financiare necesare aplicării acesteia sunt de 4,131 milioane lei.

Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai — iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/ familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii și până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Ce este mierea de mană?

Cu câţiva ani în urmă mierea de mană era cunoscută doar de o mică parte din consumatorii de produse apicole români, aşa că am găsit de cuviinţă să fac o caracterizare succintă a acestui sort de miere.

Prin mană sau rouă de miere se înţelege acea substanţă dulce, limpede şi vâscoasă care se află, în anumite perioade ale anului, pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor. După provenienţă, mana poate fi de origine vegetală, când este secretată direct de către plante, şi de origine animală, când provine de la insecte.

Mana de origine vegetală prezintă o însemnătate mică pentru apicultură, apărând în cantităţi mici în anumite zone, primăvara de timpuriu, pe ramurile de arţar, mesteacăn, tei, anin, salcie, viţă-de-vie ş.a.m.d., ca urmare a presiunii radiculare care produce o „lăcrimare“ determinată de trecerea plantelor de la starea de repaus la starea activă. Totodată, mana vegetală mai poate apărea primăvara după înfrunzirea plantelor, atunci când seva este abundentă şi bogată în zaharuri, ea eliminându-se prin nişte celule speciale, numite hidatode, ce se găsesc la vârful frunzelor. Fenomenul de eliminare a excesului de sevă prin vârful frunzelor poartă denumirea de gutaţie.

În schimb, mana de origine animală prezintă o importanţă deosebită pentru apicultură. Aceasta provine din secreţiile anumitor insecte (Homoptere) ce se hrănesc cu seva plantelor şi asimilează o parte din sucul introdus în organism, în special proteinele şi o mare parte din apă, eliminând substanţele zaharoase sub formă de mană.

Capacitatea de înmulţire a producătorilor de mană este foarte mare. Astfel, o singură matcă, numită şi fundatrice, naşte în cursul vieţii mai multe duzini de urmaşi, care împreună dau naştere la mii de nepoţi şi aceştia în continuare la zeci de mii de strănepoţi. Dacă nu ar fi factorii de menţinere a echilibrului biologic din natură, în generaţia următoare s-ar putea ajunge apoi la miliarde de urmaşi.

În România, principalii producători de mană cu importanţă pentru apicultură sunt insectele din familiile Lachnidae şi Lecanidae şi acestea se caracterizează printr-o construcţie specială a aparatului bucal, care se compune din două maxile şi două mandibule alungite, subţiri şi ascuţite la vârf, cu ajutorul cărora acestea înţeapă şi sug seva elaborată a plantelor.

Explicaţia biologică a manei este aceea că, datorită regimului sedentar de viaţă, aceste insecte nu consumă hidraţi de carbon decât în mică măsură pentru funcţiile lor organice, restul fiind eliminat sub formă de zaharuri-mană; în schimb, pentru dezvoltarea lor au nevoie de însemnate cantităţi de proteine care se găsesc în sevă în proporţii foarte mici. Substanţa uscată a sucului vegetal conţine 5% proteine şi 90% hidraţi de carbon. Astfel, pentru a-şi satisface necesarul de substanţe proteice, aceste insecte absorb în tubul digestiv o mare cantitate de sevă din care îşi reţin numai substanţele indispensabile dezvoltării lor şi elimină restul sub forma sucului dulce numit mană.

Insectele producătoare de mană sunt în general foarte răspândite în natură, unele fiind specifice anumitor specii de plante, altele având un caracter mai general, parazitând pe plante din diferite genuri şi familii. Ele parazitează pe diferiţi arbori, arbuşti şi plante ierboase, precum molidul, bradul, pinul, laricele, arţarul, teiul, ulmul, mesteacănul, stejarul, salcia, plopul, cătina, cireşul, piersicul, tutunul, sorgul, sfecla, mazărea, floarea-soarelui etc.

Culesul manei de către albine are loc de obicei în cursul dimineţii până la orele 11-12, precum şi în a doua jumătate a zilei începând cu ora 16 până la sfârşitul zborurilor; în locuri umbroase însă, unde mana nu se usucă, culesul poate avea loc în tot cursul zilei.

Totodată, culesul la mană este foarte capricios. Astfel, durata la culesul de mană la molid variază de la an la an foarte mult, la aceeaşi altitudine culesul putând dura trei săptămâni sau trei zile. Aceasta depinde de specia producătoare, de ritmul ei de dezvoltare şi de înmulţire, precum şi de condiţiile meteorologice şi pedo­climatice. În anii favorabili, cu o înmulţire în masă puternică a lecaniidelor şi lachnidelor, deşi pot surveni mai multe perioade de timp nefavorabil, neaşteptat, culesul albinelor la mană continuă.

Intensitatea culesului la mană este condiţionată, în primul rând, de cantităţile de mană produse, de concentraţia ei şi de posibilităţile de deplasare a albinelor culegătoare care, în principal, depind de condiţiile meteorologice, cum ar fi temperatura, precipitaţiile, umiditatea şi, nu în ultimul rând, existenţa şi viteza vânturilor.

Cercetările în studierea comportării albinelor la culesul de mană au stabilit că, în mod obişnuit, în condiţii normale de cules şi cu familii de albine dezvoltate corespunzător, sporurile zilnice sunt de

2-4 kg/familie de albine şi la familii foarte dezvoltate de 7 kg, iar recoltele medii de miere ale familiilor de albine s-au situat în jurul valorii de 40 kg/sezon şi, în mod excepţional, s-au semnalat şi producţii-record de 70 kg de miere/familie de albine.

Pentru consumatori mierea de mană are valori deosebite, conţinând calciu şi magneziu în cantităţi de 20 de ori mai mari decât cele conţinute în mierea florală. Şi organismul uman asimilează mult mai bine aceste minerale din această alimentaţie naturală, prin consum de miere de mană, decât prin administrare sintetică.

Mierea de mană este închisă la culoare, uneori spre un maro foarte închis, cristalizează greu, numai când mai are în ea şi miere florală, consistenţa, în timp devine sticloasă şi are un parfum, respectiv o aromă şi gust deosebit.

În străinătate mierea de mană se vinde la un preţ dublu faţă de sorturile de miere florală şi aceasta explică superioritatea ei şi faptul că se obţine în cantităţi mai mici şi că străini au înţeles că niciun preţ nu este prea mare ca să ne îmbunătăţim şi să ne păstrăm sănătatea.

În final, din cele relatate mai sus, se poate concluziona că mana, supranumită şi roua de miere, poate constitui o sursă meliferă deosebit de valoroasă, în special în zonele cu păduri de răşinoase. Astfel, acest cules poate constitui o alternativă de care apicultorii ar trebui să se preocupe pentru a o valorifica, mai ales că mierea de mană este foarte apreciată în consumul uman, în special datorită existenţei în ea a unei cantităţi mult mai mari de substanţe minerale care nu există în cazul mierii elaborate din nectarul florilor.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(După cartea „Plante melifere de foarte mare şi mare pondere economico-apicolă“
autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Floarea-soarelui, ultima speranţă a multor apicultori

După culesul melifer de producţie de la rapiţă, salcâm şi tei, in perioada iunie - iulie este aşteptat cu speranţe culesul de la floarea-soarelui. Floarea-soarelui este originară din nordul Mexicului şi din Statele Unite ale Americii, specia de origine fiind Helianthus lenticularis, întâlnită în flora spontană, din care ca urmare a unui proces îndelungat de selecţie şi ameliorare a rezultat specia tehnică cultivată astăzi.

Potenţialul noilor hibrizi de floare, sub semnul întrebării

Pe lângă importanţa tehnică deosebită a florii-soarelui, principală plantă producătoare de ulei din România, aceasta este o valoroasă plantă meliferă a cărei înflorire se încadrează în conveerul melifer salcâm – tei – floarea-soarelui.

Mai mult, suprafeţele mari cultivate cu floarea-soarelui în ultimii ani accentuează importanţa meliferă a acestei culturi, la care se adaugă importanţa deosebită a culesului de la floarea-soarelui pentru dezvoltarea familiilor de albine mai ales şi datorită faptului că înflorirea ei are loc vara, când flora meliferă este, în general mai redusă. Având în vedere perioada scurtă de timp de la omologare şi chiar situaţia precară a cercetării româneşti în domeniu este de recunoscut faptul că în prezent pentru majoritatea hibrizilor de floarea-soarelui cultivaţi nu se cunoaşte cu exactitate potenţialul lor melifer.

În ultimii ani s-a constatat o mare variabilitate în timp şi spaţiu a recoltei de miere obţinută de familiile de albine deplasate în pastoral la culesul de floarea-soarelui, iar mai nou s-a constatat o diminuare crescândă a secreţiei de nectar la această plantă şi implicit o scădere a producţiilor de miere.

Cauzele diminuării producţiei de nectar

Cercetările în domeniu au stabilit cauzele principale posibile ale acestei diminuări continue:

- Astfel, o cauză ar fi condiţiile climaterice din ultimii ani, reprezentate în special de precipitaţiile şi temperaturile medii anormale care au acţionat în sens invers, mărirea temperaturii determinând micşorarea umidităţii mediului ambiant al culturilor de floarea-soarelui.

- Un alt posibil motiv a acestei diminuări ar fi faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a acordat o importanţă deosebită însuşirilor productive şi de calitate a hibrizilor obţinuţi, cum ar fi producţia de seminţe la hectar, conţinutul de ulei, raportul favorabil între acizii graşi, procentul de coaje, rezistenţa la boli, dăunători, secetă, frângere etc., secreţia de nectar nefiind un caracter prioritar.

Acest mod de impunere a condiţiilor este profund păgubos, având în vedere faptul că în cazul unui hibrid cu potenţial melifer ridicat şi polenizarea va fi mai completă, având ca rezultat final o producţie superioară.

● Altă cauză ar fi constituită de faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a mers pe o tendinţă susţinută de creştere a autofertilităţii hibrizilor de floarea-soarelui şi de promovare a hibrizilor cu grad ridicat de autofertilitate.

Se poate spune, fără a greşi, că nu există o corelaţie directă între indicele melifer al unui hibrid de floarea-soarelui şi cantităţile de miere obţinută de familiile de albine de la el deoarece în calculul cantităţilor de miere obţinute de la un hibrid de floarea-soarelui intervin, în afara indicelui melifer, şi alţi factori.

Alţi factori care influenţează producţia de miere

Caracteristica principală care influenţează producţia de miere este indicele glucidic.

În principal factorii care influenţează cantitatea de miere obţinută de la un hibrid sunt indicele melifer, densitatea plantelor la hectar, numărul de flori pe calatidiu şi durata de înflorire a unei flori.

Aceşti factori sunt la rândul lor influenţaţi de factorii tehnologici şi factorii pedoclimatici şi climatici, în special temperaturile şi umiditatea mediului ambiant.

Astfel pentru optimizarea producţiei de miere obţinută de la culturile de floarea-soarelui este importantă integrarea factorilor genetici (utilizând numai hibrizi cu potenţial melifer ridicat), pedoclimatici şi tehnologici.

Din cercetările făcute de Institutul de Dezvoltare-Cercetare pentru Apicultură şi observaţiile apicultorilor se poate concluziona că cele mai mari şi stabile producţii de miere pe familia de albine (15-30 kg) se obţin la solele de floarea-soarelui cultivate în Câmpia Dunării, care este de altfel zona cea mai favorabilă acestei culturi. Fluctuaţiile de producţie de la o stupină la alta sunt determinate de gradul de dezvoltare a familiilor de albine, condiţiile de sol, soi şi microclimat.

Dintre factorii climatici, temperatura are rolul hotărâtor asupra secreţiei de nectar, ceilalţi având mai mult un rol de corecţie. Astfel, cercetările în domeniu au stabilit că temperatura optimă pentru o secreţie abundentă de nectar la floarea-soarelui este cuprinsă în intervalul 28-32°C.

Pregătirea albinelor pentru pastoral

Pentru exploataţiile apicole şi stupinele care efectuează stupărit pastoral este important locul de amplasare a familiilor de albine în aşa fel încât albinele culegătoare să poată vizita cel puţin 2-3 sole cu perioade de înflorire diferite. Anterior deplasării trebuie studiată prognoza înfloririi solelor cu floarea-soarelui şi trebuie identificate tipurile de hibrizi cultivate în ele şi potenţialul melifer al acestora.

S-a constatat că producţii abundente de nectar se obţin de la floarea-soarelui cultivată pe soluri fertile, adânci şi suficient de calde, aşa cum sunt cernoziomurile din Câmpia Dunării. Totodată, pentru obţinerea unor producţii optime este esenţial ca suma gradelor de temperatură în perioada de vegetaţie să se apropie de valoarea de 2600°C.

Legat de corelaţia strânsă dintre evoluţia temperaturii şi secreţia de nectar la floarea-soarelui, s-a observat că frecvenţa şi intensitatea maximă de cercetare a florilor s-au înregistrat între orele 10 şi 15, când tempera­tura a variat în jurul valorii de 30°C.

În final, concluzionând, se poate afirma că din punct de vedere melifer floarea-soarelui poate fi considerată cu o pondere economico-apicolă foarte mare (FM), deoarece, în condiţii prielnice, soiurile şi hibrizii de floarea-soarelui pot asigura familiilor de albine culesuri constante având o producţie de miere evaluată la 34-130 kg/ha, iar secreţia de nectar este de 0,16-0,373 mg/floare şi având o concentraţie de zahar de 55-69%. În aceste condiţii familiile de albine dezvoltate bine şi foarte bine pot realiza 10-30 kg de miere-marfă.

Totodată, trebuie specificat faptul că, odată cu culesul nectarului albinele efectuează şi polenizarea culturilor de floarea-soarelui, realizându-se în felul acesta o sporire a producţiilor de seminţe cu cel puţin 15-20%.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(După cartea „Plante melifere de foarte mare  şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Caracterizarea salcâmului din punct de vedere melifer

Salcâmul reprezintă principala plantă meliferă de la care se obţin producţii mari de miere monofloră, superioară şi de foarte bună calitate.

Trebuie precizat că, spre deosebire de culesurile de la alte plante melifere, culesurile de la salcâm sunt mai capricioase şi nesigure şi pot dura 5-7 zile sau mai puţin, timp în care albinele cercetează florile cu o intensitate deosebită. Existenţa unor păduri care au mai multe varietăţi de salcâm cu înflorire eşalonată până la 14 zile este un caz particular.

În general, în condiţii optime, un cules de salcâm durează 8-12 zile şi, având în vedere varietatea reliefului şi condiţiile meteorologice, diferite zone cu salcâmi înfloresc la perioade diferite, ceea ce dă posibilitatea exploatării eşalonate a acestuia de către apicultori, existând două sau chiar trei culesuri de salcâm, bineînţeles în condiţii de stupărit pastoral. Astfel, de exemplu, apicultorii din Prahova practică primul cules la sud de Ploieşti de la 1-10 mai, al doilea cules lângă Vălenii de Munte de la 15-25 mai şi al treilea cules la Măneciu Ungureni, de la 1-15 iunie.

În vederea practicării unui stupărit pastoral raţional şi cu maximum de eficienţă nu este suficientă numai cunoaşterea masivelor de salcâm, ci şi a perioadelor de înflorire a acestora.

Factorul meteorologic cel mai important care influenţează secreţia de nectar este temperatura, astfel:

- secreţia începe la temperatura de 10°C;

- secreţia este maximă în intervalul 20-30°C;

- secreţia scade treptat până când încetează la 35°C;

- în cazul nopţilor, când temperatura scade sub 10°C, albinele ies la cules după răsăritul soarelui;

- în cazul nopţilor calde (15°C) secreţia are loc devreme şi albinele ies la cules înainte de răsăritul soarelui.

Alţi factori meteorologici care influenţează secreţia de nectar sunt presiunea atmosferică, viteza vântului şi umiditatea.

Pentru o secreţie optimă presiunea atmosferică trebuie să fie în plaja 763,8 mmHg la 767,6 mmHg, viteza vântului de maximum 2 m/s şi umiditatea 70-80%, cu precipitaţii slabe sau absente.

În condiţii meteorologice normale cantitatea de nectar secretată de salcâm este de la 1 mg la 4 mg/ floare, cu o concentraţie de zahar de 40-70%.

Cantitatea de nectar şi concentraţia de zahăr depind de expunerea masivului faţă de soare, stadiul de înflorire, varietatea, vârsta şi densitatea arboretelor.

Producţiile de miere obţinute la hectar sunt de:

- 1.100-1.700 kg la arborii răzleţi;

- 900-1.500 kg la arbori în masiv;

- 300-700 kg la plantaţiile tinere şi drajoni.

La un cules normal de salcâm se pot realiza producţii de miere extrasă de 10-25 kg pe fiecare familie de albine dezvoltată normal.

Se poate considera că ponderea economico-apicolă a salcâmului este foarte mare (FM).

Prognoza fazei de înflorire a salcâmului în principalele masive melifere din România este solicitată anual de Serviciul Tehnic al ACA din România de la Administraţia Naţională de Meteorologie – Grupul de agrometeorologie, pentru toate masivele principale din România şi această prognoză este pusă la dispoziţia apicultorilor. Din punctul de vedere al evaluării datelor de înflorire şi aprecierii posibilelor producţii de miere obţinute într-un masiv de salcâm se ţine cont de următoarele:

- data înfloririi este în funcţie de evoluţia vremii şi la cinci săptămâni de la pornirea în creştere a primilor muguri; tot în funcţie de evoluţia vremii, când bobocul florii de salcâm atinge lungimea de 3 cm lungime, se poate aprecia că înflorirea începe după două săptămâni.

- floarea de salcâm ţine 8-10 zile la pomii solitari şi cu 2-3 zile mai mult în masiv, în funcţie de umiditate şi după nopţile cu temperatura de cel puţin +14°C secreţia de nectar începe să devină apreciabilă, iar după nopţile cu +18°C secreţia nectarului devine foarte abundentă; fiind expuşi mai bine razelor solare, salcâmii solitari produc mai mult nectar.

-salcâmii pe soluri uşoare, cu pânza freatică la suprafaţă, şi cei din apropierea lacurilor şi râurilor dau producţii mari de miere la hectar (1.100-1.700 kg/ha).

- salcâmii aflaţi pe soluri grele şi argiloase sunt slab productivi.

- evoluţia culesului în primele zile este modestă, urcând apoi până la 10-12 kg/zi şi, în final, în ultimele două zile, scăzând brusc la 1-2 kg/zi.

Din punctul de vedere al producţiilor de miere obţinute la culesurile de salcâm, rezultatele obţinute în urma observaţiilor şi analizelor efectuate la punctele experimentale ale ICDA (Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură) şi a datelor înregistrate la cântarul de control privind producţia de miere au arătat că, în anii favorabili, totalizarea sporurilor zilnice ale cântarului de control au oscilat între 34 şi 39,2 kg de miere pe familia de albine sau chiar mai mult. Aceste sporuri s-au realizat sub influenţa unui complex de factori favorabili, şi anume: temperatura de 24-29°C, presiunea atmosferică peste 760 mmHg, umiditatea aerului 70-80%, vânt slab şi precipitaţii slabe. Dimpotrivă, cele mai mici recolte de miere de 4,8-9,4 kg/familia de albine s-au obţinut la presiune atmosferică scăzută, sub 760 mm Hg, precipitaţii de durată, urmate de scăderea temperaturilor.

Dar, oricât de favorabile ar fi condiţiile de secreţie ale nectarului, producţia de miere care se realizează depinde de puterea familiilor de albine. Astfel, dacă la o familie slab dezvoltată recolta de miere a înregistrat 18,5 kg/familie, cu un spor maxim înregistrat la cântarul de control de 4 kg/zi, la familiile puternice s-au înregistrat 34,5 kg/familie, cu un spor maxim de 6,8 kg/zi.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Plante melifere de foarte mare şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Târgul "SĂRBĂTOAREA MIERII – Blaj ", Joi 27 - Vineri 28 Martie 2014

Din dorinţa de a promova miraculoasele produse ale stupului: miere, polen, propolis, lăptișor de matcă, pastură și derivate ale acestora, precum şi alte produse tradiționale românești, Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Blaj și Compania Apidava organizează la BLAJ în 27 -28 Martie 2014târgul "SĂRBĂTOAREA MIERII", (ediția a VII-a ).
Evenimentul din acest an își propune promovarea în rândul consumatorilor a unui stil de viață sănătos, a unei alimentații bazate pe produse 100% naturale.
O amplă varietate de produse apicole și apiterapeutice,  cosmetice, suplimente nutritive, toate  pe baza de miere și alte produse ale stupului, vinuri, produse de panificație și patiserie, dulciuri (turtă dulce, halvița, marțipan), artizanat, obiecte ceramice, tablouri, etc. și  multe altele  vor putea fi achiziționate direct de la expoziția cu vânzare:
 
 JOI 27  Martie – Cea mai vizitată zi a târgului (~ 5000 vizitatori în 2013)
 
Locație NOUĂ: PIAȚA 1848, în fața Primăriei Blaj
* DESCHIDERE  OFICIALĂ 10.30
* Dansul Apicultorului, susținut de majoretele de la Școala TOMA COSICIU – Blaj,
* Grupul vocal de copii Allegrino, Miniton Și Gama
* TÂRG CU VÂNZARE: (peste 150 de firme expozante din țară și străinătate):
- Produse apicole: miere, vin cu miere, produse apiterapeutice, alte produse naturiste
- Produse tradiționale românești: carne, brânzeturi, produse de panificație și patiserie, produse artizanale / plante decorative.
*PESTE  150 DE EXPOZANȚI CU ECHIPAMENTE, UTILAJE APICOLE;
*DEGUSTĂRI de vinuri și produse tradiționale
* TOMBOLA CU PREMII PENTRU CUMPĂRĂTORI
* SECȚIUNE de COMUNICĂRI și DEZBATERI pe teme de interes pentru domeniul apicol, în prezența invitaților de la Ministerul Agriculturii, APIA, ANSVSA  și ANARZ.
 
Alte evenimente din program:
JOI, 27 Martie 2014
-  CONCERT LIVE pentru tineret: – DJ PROJECT & ADELA POPESCU
                orele 18.00-21.00 -  În deschidere: LevelUp, All 4 Music, Emanuel Cîrstea, The Puzzles
-CINA FESTIVĂ – Ora 19:00, restaurant “ LA Popa”–Blaj, acces pe baza de  invitație
               Concurs “ Regina Mierii” / Dansul  albinuțelor
 
VINERI, 28 Martie 2014    - zi  dedicată copiilor
* TÂRG CU VÂNZARE ( ziua a doua)
- orele 12.00-14.00 – “SPECTACOL cu NĂZDRĂVĂNII pentru Părinți și Copii”, susținut de LEON MAGDAN – Profesorul De Joacp, dedicat copiilor din  clasele primare și gimnaziale.      

             SPONSORI PLATINUM :                                          PARTENERI:                                                            PARTENERI MEDIA:
                         CORPO -POLONIA                                         S.C. APIS s.r.l- BLAJ                                                   Emisiunea EUROFERMA
                         LYSON -POLONIA                                                 Apiardeal.ro                                                                       ALBA TV
                         SPONSOR  GOLD                                              Primaria  Alba Iulia                                                                TTM-TV   
            S.C.  FILEOMERA s.r.l – Fagaras                          Rustiq Hotel&Restaurant                                          Radio  Romania Antena Satelor                             
                      SPONSOR  SILVER                            Asociatia  Produselor Traditionale  Alba                                Radio  Romania  Tg. Mures                
                   DULCOFRUCT-Focsani                                                                                                                                        Radio BLAJ
                                                                                                     JUNIOR SPONSORI:                                                       Radio  FOLCOR                                    
                      JUNIOR SPONSORI:                                          APISROM - Vaslui                                                                InfoBlaj.ro
                          GIGU TRANS                                                    FND’s PUB - Blaj                                                           Radio Ardeleanul
                     RANDOX - ANGLIA                                            HUZAR-POLONIA                                                            Radio ATLAS

Hrana albinelor în timpul iernii

Am vizitat stupina unuia dintre cei mai mari apicultori ai ţării, Dan Puişoru, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor Profesionişti „Albina Râmniceană“, pentru a afla cum se prezintă o familie de albine în lunile de iarnă.

La începutul anului albinele încep să-şi reia ritmul biologic. Din prima decadă a lunii ianuarie matca începe să depună ponta în familia de albine, chiar şi când afară sunt temperaturi negative. Nu trebuie să uităm, însă, că am trecut printr-o toamnă lungă, călduroasă. Apoi a venit o iarnă capricioasă, cu temperaturi ridicate, care poate induce în eroare familia de albine.

„Albina de iernare este diferită de cea de vară, pentru că aportul de polen şi nectar pe care l-a consumat în toamnă formează aşa-numitul corp gras, în care se acumulează rezervele de proteină necesare supravieţuirii perioadei de iernare, până la apariţia noilor pomi, a florilor şi a bazei melifere.“ Am mai aflat de la Dan Puişoru că un kg de albine, adică aproximativ 15.000 de indivizi, consumă în perioada noiembrie-martie 6,5-7 kg de miere. Această cantitate trebuie administrată în locul potrivit din cuibul familiei de albine, astfel încât mâncarea să se afle în apropierea ghemului de iernare, mai precis, deasupra acestuia. Când temperaturile sunt ridicate ghemul se „afânează“, iar când este ger se „compactează.“

Familia de albine trebuie să fie bine împachetată, dar nu închisă ermetic. Este nevoie de cel puţin un metru cub de aer în interiorul stupului. Cei mai nocivi factori sunt umiditatea şi curenţii de aer. În primele luni ale anului nu este indicată deschiderea stupului, aşa încât e necesară o pregătire minuţioasă şi făcută din timp. Domnul Puişoru a deschis unul pentru a ne demonstra că într-o iarnă uşoară ca aceasta o ramă poate fi încărcată cu miere chiar şi în proporţie de 75%.

„Dacă totuşi familia de albine nu are hrană suficientă, apicultorul trebuie să intervină cu o hrană de completare. Lucrările cele mai importante încep în prima decadă a lunii august. Se spune că la 1 august 2013, de exemplu, începe anul de apicultură 2014. De atunci apicultorul profesionist trebuie să intervină cu anumite lucrări tehnologice, astfel încât familia să fie puternică la intrarea în iarnă. Concret: să schimbe reginele, să asigure spaţiul de ouat la reginele tinere, să completeze rezervele de hrană, să stimuleze familia de albine pentru noile generaţii de puiet, să efectueze tratamentele antivarroa conştiincios“, a detaliat Dan Puişoru. „Pe timpul unui sezon apicol contra parazitului varroa se efectuează 5 tratamente: 3 în toamnă şi 2 primăvara“, a completat domnia sa.

Întrebat cum hrăneşte albinele în condiţiile actuale, apicultorul ne-a arătat diferite tipuri de hrană pe bază de fructoză, glucoză, maltoză şi ne-a mai informat că ar putea crea, în condiţii gospodăreşti, o pastă proteică alcătuită din zahăr farin şi miere: 8 kg de zahăr pudră, 2 kg de miere şi 350 ml de Apiprotostop, care este un extract de plante ce ajută la reglarea tractului digestiv al albinei.

Apiprotostop este un extract inventat de Dan Puişoru, acesta fiind chiar pe cale de a-l omologa. Întrebat ce conţine, ne-a informat: „Este un amestec de plante care ajută familia de albine să treacă mai uşor peste sezonul de iernare şi, totodată, o fortifică pentru viitorul sezon de primăvară. Avem în componenţă anumite tincturi din plantele deosebite care conţin tananţii – coada-şoricelului, muşeţel, sunătoare şi gălbenele, principalele plante din acest extract –, pelin, busuioc, cimbru, anason, levănţică, tinctură de usturoi... Aceste extracte din 14 plante, împreună cu cele enumerate mai devreme, reprezintă o bună hrană de iernare.“

Marin DOROBANŢU

Exporturile de miere, în creştere cu 16% în 2012

România a exportat în 2012 o cantitate de 11.460 de tone de miere, în creştere cu aproape 16 procente faţă de anul 2011, când exporturile au totalizat puţin peste 9.898 de tone, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Încasările din exporturile de miere au însumat 34,758 milioane de euro în 2012, cu peste 17% mai mult decât cele 29,688 milioane euro încasate în anul precedent.
Potrivit datelor MADR, valoarea importurilor de miere în 2012 a depăşit patru milioane de euro, pentru o cantitate de 1.712 tone, în timp ce în perioada similară a anului trecut a totalizat 2,62 milioane euro, pentru 1.067 tone de miere aduse de pe pieţele externe.

Atât exporturile cât şi importurile de miere au fost realizate în şi din ţările Uniunii Europene şi cele extracomunitare.

România produce în medie, anual, 20.000 - 22.000 de tone de miere, clasându-se pe locul patru în Europa, dar în 2012, din cauza condiţiilor climaterice, s-a realizat între 50-60% din această producţie, cele mai mari scăderi înregistrându-se la mierea de salcâm şi la cea de floarea soarelui. România are, în prezent, aproape 1,25 -1,3 milioane de familii de albine.

În ceea ce priveşte consumul de miere, România are o medie de 500 de grame pe an pe locuitor, un consum în creştere faţă de acum 10 ani, dar, comparativ cu două kilograme în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia, se situează încă la un nivel redus.

Sursa: AGERPRES

Un troc cu miere l-a transformat în fermier

Viaţa şi uneori chiar nevoia creează în destinul fiecărui om momente şi situaţii de cotitură. Mulţi dintre noi le văd ca pe o pedeapsă, iar alţii, mai curajoşi, dau piept cu fiecare provocare şi se aventurează în competiţia cu sine, cu ceilalţi şi, mai ales, cu mediul în care trăiesc. În ultimul timp, cadrele didactice au fost puse la grea încercare, salariile mici obligându-i pe mulţi dintre profesori la decizii radicale. Cei care nu au plecat din sistem caută mereu soluţii colaterale de finanţare pentru un trai decent. Iar unii chiar reuşesc acest lucru cu succes, oferind în felul acesta un model nu doar de supravieţuire, dar şi de reuşită în viaţă. Este şi cazul domnului Radu Mălan pe care viaţa, vrând nevrând, l-a făcut profesor, psiholog, apicultor, jurnalist şi om de afaceri.

Apicultor de la 10 ani

Deşi s-a născut la Zalău, a crescut şi copilărit în Sighetul Silvaniei, un sat din comuna Chieşd, judeţul Sălaj, sau „insula dintre păduri“, aşa cum îl numesc localnicii. Acolo a învăţat de la părinţi dragostea de muncă. „Cum provin dintr-o familie cu 7 copii, unde diviziunea muncii începea de pe la 3-4 ani cu gâşte şi continua apoi cu oi, vaci, sapă, coasă, am fost obişnuit de mic cu astfel de activităţi gospodăreşti. La tata în bătătură existau întotdeauna 4-5 vaci, 20-30 de oi şi orătănii cu grămada, atât cât era necesar pentru necesarul familiei“, îşi aminteşte Radu Mălan.

Apicultura a fost prima meserie pe care a iubit-o, a învăţat-o şi a moşteni-o de la tatăl său. „Apicultor sunt de când mă ştiu, pentru că de pe la 10-11 ani îl ajutam pe tata şi atunci am prins drag de această meserie. El mă punea să am grijă de albine şi să fiu atent când roiesc. Pe vremea aceea albinele stăteau în buduroaie, coşniţele acelea clasice. Când eram mic mă uitam la tata şi observam că niciodată nu avea uneltele necesare şi le împrumuta de la prieteni. De aceea, mai târziu, am început să-mi cumpăr uneltele mele şi aşa am pornit cu 30-40 familii de albine“, povesteşte Radu Mălan, vorbind de începuturile activităţii de api­cultor, meserie pe care a făcut-o în paralel cu facultatea, cursuri la Bucureşti, armată, pedagogie. Astăzi, interlocutorul nostru are 200 familii de albine şi este la fel de convins că apicultura este necesară şi rentabilă dacă este făcută cu muncă şi dăruire.

Vorbind de situaţia actuală, Radu Mălan spune că, „din păcate, în ultimii ani am depins de starea vremii. Dacă la animale poţi duce apa cu găleata, albinele, fără floare, mor. Cândva consideram arealul unde am eu stupina un loc binecuvântat de Dumnezeu, pentru că nu exista să nu am 5-6 recolte pe an. Din nefericire, în ultimii doi ani nu s-a mai întâmplat acest lucru din cauza secetei“.

Cât albinele sunt în repaus iarna, Radu Mălan are timp să-şi practice meseria de profesor, psiholog şi, mai nou, pe cea de jurnalist.

Subvenţia pentru animale, mai mare decât salariul de profesor

După ’90, dorul de libertate, spiritul de întreprinzător, dar şi situaţia din învăţământ l-au determinat să facă ceva. Şi a pornit în afaceri fără capital, ci doar cu o idee, aceea de a creşte animale. Primul schimb comercial a fost trocul. „După 1990, când familiei mele i s-a retrocedat pământul, părinţii şi fratele meu au început să crească animale. Aveau 50-60 de oi, iar fratele meu la un moment dat a vrut să vândă mieii. Eu i-am propus să facem troc, să-mi dea mieii, iar eu să-i dau miere în schimb. Aşa am ajuns să înmulţesc oile fără bani. În primul an au fost 20, dar în anii următori efectivul a crescut“, îşi aminteşte Mălan. Astăzi ferma numără 400 de oi şi capre de care domnul Mălan nu se mai ocupă singur. În ceea ce priveşte caprele, ele au povestea lor. Acum 2 ani, fermierul nostru a aflat de rasa Alpină franceză şi a achiziţionat de la un crescător câteva ieduţe şi câţiva masculi, pe care i-a înmulţit, pentru ca acum să se mândrească cu 150 de capete. Mai nou, prin metisare proprietarul fermei şi-a propus să înlocuiască rasa autohtonă cu cea Alpină franceză, considerând-o mai productivă, mai prolifică şi mai rezistentă la boli. Cu microbul agriculturii în sânge şi dragostea de pământ moştenită de la părinţi, Radu Mălan nu a ratat niciun moment atunci când s-a ivit ocazia de a cumpăra teren. Aşa a ajuns să deţină 25 ha, din care o parte păşune şi 5-10 ha pe care le lucrează singur cu ajutorul a două tractoare şi o gamă relativ mică de utilaje. Deşi şi-a cumpărat în timp două pluguri, disc, cositoare, presă pentru baloţi, două remorci pentru transportul nutreţului, îi lipsesc o serie de echipamente. Dar şi-a pus pe lista de priorităţi o semănătoare, o maşină de ierbicidat şi o combină pentru cereale păioase.

Privind retrospectiv la tot ce a construit, s-ar putea spune că uneori lipsurile şi nevoia te duc departe. Probabil că dacă nivelul salarial din învăţământ era măcar satisfăcător postul de profesor ar fi fost şi acum preocuparea de bază, locul călduţ şi fără bătăi de cap. Însă „salariul în învăţământ era foarte mic, în jur de 1.000 lei, or în zootehnie, dacă mă gândesc, doar subvenţiile pe care le iau pentru animale sunt mai mari decât salariul unui profesor“, subliniază Radu Mălan.

Salmonella i-a înjumătăţit producţia de iezi

Ferma de animale aduce la pachet atât satisfacţii, cât şi provocări. Acum 4-5 ani fermierul nostru a cumpărat câteva capre probabil netratate şi care s-au dovedit a fi bolnave de Agalaxie, o boală care afectează ugerul animalelor şi care poate duce chiar la orbirea acestora. După ce animalele au fost tratate şi s-au vindecat, mai nou caprele s-au pricopsit cu Salmonella. Din 150 de capre care trebuiau să fete, circa 50-60 au avut avort salmonelic, astfel încât acum au rămas doar 40-50 de capre neafectate de boală. „Am vorbit cu medici specialişti, analizele au fost duse la laborator şi deja combatem boala cu două medicamente Alamycin şi Salmovin“, a declarat Radu Mălan. Însă, în aceste condiţii anul acesta este compromis din punctul de vedere al valorificării iezilor. „Din 110-120 de iezi, cât ar fi trebuit să avem de Paşti, vor fi valorificaţi doar 25-30 de capete, cu care nu voi scoate nici costul tratamentelor. Mai compensăm cu 50 de berbecuţi, pentru că femelele nu le dau niciodată, le păstrez de sămânţă.“ Până anul acesta, fermierul nu s-a plâns când a venit vorba de valorificare. Ba mai mult, susţine că, „indiferent ce cantitate avem, se valorifică, mai ales că sunt ecologice. Se întâmplă să vină iarna şi să nu îmi pot asigura consumul propriu. Clienţii au aflat de noi şi vin să cumpere. Avem caş, brânză telemea amestec oaie-capră, brânză de burduf, lapte de capră, miei şi iezi. În ceea ce priveşte produsele apicole, pot spune că Sălajul este cel mai mare producător de polen, asigurând peste 50% din producţia României. Întreaga cantitate este valorificată în magazinele proprii, la procesatori şi în magazinele naturiste din ţară“, susţine Radu Mălan.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2013

Cluj: Miere, polen crud, uleiuri rafinate la rece şi sucuri naturale, la Târgul 'Pentru un viitor Sănătos'

Peste 80 de expozanţi din toată ţara îşi prezintă produsele la Târgul ''Pentru un Viitor Sănătos'' de la Expo Transilvania din Cluj-Napoca, vizitatorii fiind interesaţi de miere, polen crud, uleiuri rafinate la rece şi sucuri naturale.
La standul Casei Bio se poate cumpăra polen crud, pe care amfitrionii îl recomandă "în primul rând cumpărătorilor".

"Polenul crud are o valoare inestimabilă. Conţine aminoacizi, mai mult decât procentul din ouă, carne şi lactate şi asigură cantitatea de minerale necesară pentru organism. Avem la stand produse cu propolis, miere şi polen. Apoi spray pentru inflamaţiile în gât, cremă de uz extern cu venin de albine, lumânări medicinale cu propolis, sirop de cătină şi de ghimbir cu miere, fără zahăr - care este o otravă pentru organism", a declarat, duminică, pentru AGERPRES Alina Varadi.

Ea atrage atenţia că la raioanele cu produse "bio" din magazine se vând multe sortimente care nu au nimic în comun cu atributul de "bio", iar înainte de a le cumpăra, consumatorii trebuie să citească atent ce scrie pe etichete.
"Casa Bio din Cluj-Napoca încearcă să aducă pentru consumatori ceea ce le este necesar pentru a fi sănătoşi şi a se hrăni corect. Noi scoatem din coşul de cumpărături ceea ce ştim că nu are voie să consume unul sau altul dintre clienţii noştri. Ne dorim ca adulţii şi copiii să fie sănătoşi prin consumul corect de alimente", a explicat Alina Varadi. În opinia sa, Casa Bio "este un concept şi nu un magazin", cu un stil de viaţă sănătos, care previne bolile prin hrana naturală, de calitate.

La unul dintre standuri, vizitatorii pot cumpăra uleiuri comestibile obţinute prin presare la rece, din dovleac, in, nuci, susan, cânepă sau sâmburi de caise.
"Uleiul de dovleac este bun pentru ficat şi rinichi. Cele de in şi cânepă sunt indicate în cure de detoxifiere şi în constipaţie. Cânepa are multe proprietăţi, fiind şi anticancerigenă, la fel şi sâmburii de caise. Susanul stabilizează calciul în organism. Uleiul de nucă este un protector cardiac şi cu efect anticolesterol. Are Omega 3 şi 6. Uleiul de mac este bun când avem insomnii, iar cel de migdale ne protejează pielea de razele soarelui, la plajă", spune Camelia Rac de la "Carmita Classic" din Alba-Iulia.

Vizitatorii târgului sunt invitaţi, la standul companiei "Tremont Dobre şi Fii" din Băicoi (Prahova), să cumpere sirop ecologic de zmeură, de afine, de coarne şi de cătină, cu miere de salcâm. De asemenea, vinul de cătină îmbie publicul "la o degustare cu sănătate".

Producătorul Simule Petru, din localitatea Solomon (Sălaj), a venit la târg cu sucuri naturale de cătină, struguri şi mere.

"Sunt sucuri fără zahăr şi conservanţi, îndulcite cu miere de albine. Avem şi magiun de măceşe, bun de tot. Poftiţi de gustaţi! Eu cred că încet-încet, populaţia va ajunge să aprecieze astfel de produse naturale, în loc să consume Coca-Cola sau alte băuturi zise 'din fructe', cu coloranţi sintetici dăunători sănătăţii. Cătina nu a fost tratată niciodată cu pesticide", spune, cu mândrie, Simule Petru, adăugând că a început afacerea cu suc de cătină, ca persoană fizică autorizată, în urmă cu un deceniu, iar cea cu fructe de pădure - în urmă cu doi ani.

"Este nefiresc ca fructele de pădure din România să fie exportate în Germania, de unde să se întoarcă în ţară prelucrate, cu conservanţi şi cu termen de valabilitate de doi ani. Sucul de Solomon are termen de valabilitate de o lună, tocmai pentru că nu are conservanţi şi este cu miere naturală", a explicat pentru AGERPRES Simule Petru.

Sursa AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS