reclama youtube lumeasatuluitv

Apicultura, în Uniunea Europeană, din 2020 (II)

În luna ianuarie 2018, a fost prezentat la Bruxelles, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, un Raport referitor la perspective și provocări din sectorul apicol din UE, unde s-au făcut o serie de propuneri pentru sectorul apicol european.

Printre altele, se arată ce ar trebui să reprezinte sprijinul Uniunii Europene pentru apicultură; astfel raportul:

„– propune o creștere cu 47,8% a bugetului UE pentru programele apicole naționale – în conformitate cu creșterea efectivă a populației de albine – comparativ cu nivelul din 2004, ceea ce înseamnă 47 de milioane de euro pe an;

– solicită Comisiei să includă un nou sistem de sprijin direct pentru apicultori, pe baza numărului de colonii, în propunerile sale pentru Politica Agricolă Comună pentru perioada de după 2020;

– consideră că ar fi oportun să se împărtășească temele de cercetare din domeniul apiculturii și concluziile cercetărilor, în special atunci când acestea sunt finanțate de UE, între statele membre, pentru a evita suprapunerile;

– invită Comisia să adopte recomandări în vederea introducerii în UE a unui program de educație uniform și de înaltă calitate, la nivelul de bază și profesional, în domeniul apiculturii;

– consideră că trebuie să se acorde apicultorilor scutiri fiscale în fiecare stat membru, având în vedere importanța activității lor pentru agricultură și mediu și

– invită statele membre să flexibilizeze normele stricte privind transportul rutier aplicabile în cazul apicultorilor, în special pentru exceptarea acestora de la utilizarea tahografului pe distanțe mai mari de 100 km, pentru a promova migrația roiurilor de albine.“

Majorarea bugetului alocat apiculturii cu 47,8% este justificată, având în vedere faptul că între 2004 și 2016 bugetul programelor naționale din sectorul apicol a crescut  numai cu 12%, de la 32 la 36 milioane de euro pe an, deși numărul familiilor de albine a crescut în această perioadă cu 47,8%. Deci din 2020 bugetul pentru sectorul apicol va trebui să fie de cel puțin 47 de milioane euro pe an.

Evident această creștere nu ar trebui decât să bucure apicultorii europeni și să îi stimuleze să-și mărească numărul de familii de albine. Și aceasta mai ales că raportul recomandă ca, din 2020, sprijinul direct pentru apicultori să se facă pe baza numărului de familii de albine deținute.

Referitor la acest număr al familiilor de albine din stupinele deținute de apicultorii români, Ordinul nr. 251 din 2017 al MADR a reușit să simplifice modalitățile de identificare a stupinelor și familiilor de albine și cred că, făcând o anumită corectură, simplificarea va fi și mai bună. Stabilirea numărului de familii de albine trebuie să o facă numai primăriile deținătoare ale registrelor agricole unde stuparii sunt obligați să le declare. 

O altă temă luată în discuție de raport este cercetarea științifică și perfecționarea unui pro­gram de educație uniform și profesional de bază în domeniul apiculturii.

În multe țări ale Uniunii Europene există institute de cercetare în domeniul apiculturii care au în lucru multe teme de mare importanță pentru apicultură. Problema este ca să se știe de aceste teme la nivel european astfel încât ele să nu se suprapună și, chiar dacă se suprapun, să existe o colaborare și comunicare a rezultatelor, ceea ce ar fi benefic în dez­voltarea și susținerea apiculturii statelor europene. 

Ultima temă luată în discuție în acest material o reprezintă înlesnirile financiare pentru apicultorii din statele membre ale UE. 

Aceste înlesniri se vor putea concretiza prin desființarea impozitelor în cazul activităților apicole și scutirea de taxe în cazul transporturilor în interes apicol.

Actualmente, în România apicultorii sunt impozitați pe bază de normă de venit pentru familiile de albine care depășesc numărul de 75. Această prevedere legislativă aduce inconvenientul că unii apicultori tind să nu depășească numărul de 75 de familii de albine, ceea ce atrage după sine micșorarea numărului de familii la nivelul țării noastre.

Totodată, există tendința de a se evita declararea numărului de stupi ca urmare a suspiciunii că, chiar dacă acest număr este sub 75, s-ar putea întâmpla ca o schimbare nouă a legislației fiscale să determine impozitarea.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Prognozarea culesurilor melifere

De la început țin să precizez că prognozarea culesurilor melifere în apicultură este o problemă foarte complexă a cărei rezolvare necesită cercetări laborioase și multilaterale cu privire la biologia și ecologia înfloririi la principalele specii nectarifere, precum și de fiziologia secreției nectarului corelată cu evoluția factorilor meteorologici pe durată mai lungă.

Totodată, prognozarea culesurilor melifere prezintă o importanță deosebită pentru întreținerea și dezvoltarea familiilor de albine și pentru obținerea unor cantități apreciabile de produse apicole în scopul valorificării lor care, de altfel, este și scopul principal al apiculturii.

Este evident că stabilirea anticipată a perioadelor de înflorire la principalele specii de plante melifere face posibilă aplicarea măsurilor de stimulare a dezvoltării familiilor de albine astfel încât acestea să fie în stare ca, la declanșarea secrețiilor optime de nectar, să le valorifice la maximum. De asemenea, prognoza bogăției florale, a duratei și gradului de secreție a nectarului permite alegerea optimă și efi­cientă a masivelor melifere și organizarea cât mai rațională a stupăritului pastoral.

Prognozarea culesurilor melifere este o problemă care ar trebui să intereseze la cel mai înalt nivel pe cei care practică apicultura și pe cei care au ca preocupare cercetări în acest domeniu. Dar până în prezent sunt de părere că s-au realizat numai rezultate disparate astfel că stabilirea legității evoluției culesurilor melifere în perspectivă este un deziderat ce este realizabil numai pe baza unor cunoștințe moderne bioclimatice.

culesuri melifere 2

În ultimii ani a luat o mare dezvoltare ecologia agricolă, studiile fenologice și cele referitoare la corelația între dezvoltarea ontogenetică a organismelor și factorii externi și astfel aceste studii fac posibilă cunoașterea legității evoluției corelative a florei melifere și a familiilor de albine și, de asemenea, studiile staționare permit să se tragă concluzii importante pentru programarea culesurilor melifere.

Totodată, trebuie să recunoaștem că, până în prezent, deși au existat preocupări privind evidența evoluției vremii și a culesurilor melifere nu au fost elaborate încă metode complexe de prognozare a culesurilor melifere în cursul sezoanelor apicole active.

În speranța trezirii interesului celor cu preocupări în acest domeniu, voi încerca în continuare să descriu o parte din cercetările întreprinse în secolul trecut de către înaintașii noștri I. Cârnu, A. Tomescu, E. Sănduleac și alți specialiști recunoscuți în studiul plantelor melifere.

Astfel, prognozarea culesurilor melifere s-a făcut folosind metode ca: prelucrarea statistică a datelor fenologice și a datelor cântarelor de control din stupinele folosite în cercetare; analiza chimică a substanțelor care condiționează formarea elementelor florale și nectarogeneza; corelarea factorilor cosmici cu secreția de nectar (descărcări electrice și radiații cosmice); coordonarea prognozelor sinoptice meteorologice cu evoluția culesurilor și controlul biologic al organogenezei plantelor melifere pentru prognozarea evoluției lor ontogenetice.

Având în vedere că în principal culesurile apicole sunt condiționate de factorii pedoclimatici și biologici foarte variați, cercetătorii mai sus amintiți și-au propus să elaboreze o metodă complexă pentru prognozarea acestora. Pentru elaborarea unei metode de prognozare a culesurilor melifere de lungă durată trebuie să se țină cont de o serie de elemente, cum ar fi organogeneza, fenologia, abundența florală, ecologia, meteorologia și sinoptica.

Totodată, trebuie avute în vedere și elementele care permit prognoza secreției de nectar pe perioadă apropiată ca avertizare la declanșarea culesurilor și evoluția stupinelor care participă la cercetare.

Metodologia de lucru în cazul prognozelor de lungă durată are la bază elemente din domeniul biologiei și ecologiei plantelor și orgogeneza se stabilește prin analize de muguri și permite, pe de o parte, stabilirea datei de apariție a primordiilor, iar pe de altă parte, cunoașterea influenței climei asupra evoluției organelor care determină secreția de nectar.

Metodele curente meteorologice și climatice sunt folosite pentru cercetarea mediului astfel că se înregistrează fenofazele, evoluția temperaturii, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului, insolația ș.a.m.d.

În cazul iernilor grele, la începutul lunii martie, se va face determinarea gradului de vătămare a mugurilor florali pe ramuri puse la forțat la temperaturi de 20 la 24°.

Densitatea florală se determină prin metoda ramurilor de probă, în momentul când inflorescențele apar vizibile pe lujeri. Astfel că se numără inflorescențele pe ramuri, stabilindu-se numărul acestora pe metrul de ramură, numărul mediu de flori pe inflorescență și proporția lujerilor fertili.

Prognoza de lungă durată a nectarogenezei se stabilește pe baza corelației pozitive care există între elementele organogenezei, factorii ereditari, pedoclimatici și fitosanitari.

De asemenea, prognoza pe perioadă apropiată se stabilește pe baza metodologiei curente de avertizare, adică pe baza prognozei meteorologice de scurtă durată, a elementelor biologice și chiar a caracteristicilor culesului.

Totodată, la speciile melifere cu înflorire de durată mai lungă, un aport însemnat ar putea aduce folosirea unor stupi de control sondă situați în punctele pentru urmărirea culesului, numite și puncte fenologice.

Și, în fine, în întocmirea prognozelor melifere rezultatele obținute prin metodele amintite mai sus se completează prin datele statistice pe mai mulți ani, acestea referindu-se la determinările anuale ale secrețiilor de nectar (cantitate, densitate, compoziție etc.) la principalele plante melifere, prin metoda capiloarelor, a analizelor chimice și a evoluției greutății stupilor de control.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 28-29

Târgul Național al Mierii. ​Un eveniment dedicat tuturor iubitorilor albinei şi produselor apicole

TÂRGUL NAȚIONAL AL MIERII - EDIŢIA DE PRIMĂVARĂ,  organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, se deschide vineri, 31 martie 2017, ora 10.00, pe platforma apicolă din Băneasa, Bucureşti, B-dul Ficusului nr. 42, sector 1. 

CEA DE-A 16-A EDIŢIE a Târgului Naţional al Mierii, organizată în perioada 31 MARTIE -2 APRILIE, reprezintă deja un eveniment cunoscut şi aşteptat la nivelul Capitalei, fiind dedicat în principal consumatorilor de produse apicole.

Cei aproximativ 100 de expozanţi prezenţi - apicultori şi firme specializate, îşi vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată: de la produse apicole obţinute direct din stupină până la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole -  suplimente nutritive, cosmetice etc.

De asemenea, de acest târg vor putea beneficia şi apicultorii deoarece vor fi prezente şi produsele dedicate acestora - stupi şi componente, utilaje şi alte echipamente apicole, produse pentru sănătatea albinelor, produse pentru nutriţie, cărţi de specialitate etc.

Bucureştenii şi nu numai sunt aşteptați la Târgul Național al Mierii, locul perfect pentru a se îndulci cu minunatele produse ale stupului, miere, polen, propolis, lăptişor de matcă, suplimente nutritive şi cocktail-uri, produse complet naturale ce vin din bogăţia naturii, dar şi din hărnicia albinelor şi apicultorilor.

EPILOG la periplul apicol european (III)

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, iar acum, după încheierea acestui periplu și trecerea unui timp de sedimentare și cristalizare a informațiilor, voi încerca să trag niște concluzii despre ce am aflat și văzut în privința desfășurării stupăritului în țara noastră – România.

Fac aceste relatări în speranța ca apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de acest domeniu să tragă învățăminte și să procedeze în consecință, „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

Una dintre principalele teme de discuție în spațiul apiculturii românești din partea apicultorilor, dar și din partea autorităților statului, care ar trebui să reglementeze această activitate, este ce rasă, respectiv ce rase de albine ar trebui să folosească apicultorii pentru a obține produse apicole cât mai multe, bune și sănătoase.

Totodată, este îndeobște cunoscut că eficienţa economică a unei stupine este determinată, în primul rând, de potenţialul genetic al albinelor, respectiv de rasa lor așa că una dintre preocupările mele în această documentare a fost aflarea unor informații despre utilizarea și obținerea reginelor din rase pure, protejarea acestora pentru a nu fi impurificate de alte rase și ameliorarea, respectiv conservarea raselor de albine folosite.

O concluzie majoră pe care am tras-o este aceea că în Austria apicultorii încă folosesc în majoritate rasa lor tradițională – albina carniolioniană (Apis mellifera carnica Polm) care poate fi considerată rasă locală și este o albină mult apreciată datorită producțiilor ridicate pe care le realizează și a blândeții care o caracterizează.

În continuare, trecând la vizite și discuții cu apicultorii elvețieni, am dedus că în Elveția, deși apicultorii folosesc și ei albina carniolioniană, încearcă, și nu fără succes, revitalizarea rasei lor autohtone – albina neagră (Apis mellifera mellifera L.), rasă care în trecut a fost răspândită în cea mai mare parte a Europei (Elveția, Germania, Franța, Anglia, Olanda și Peninsula Scandinavă) și tot apicultorii elvețieni ne-au declarat că folosirea hibridului Buckfast în Elveția nu a dat rezultate mulțumitoare, așa că nu-l prea folosesc, axându-se pe carnica sau pe albina neagră.

Referitor la reginele și rasele de albine utilizate în prezent în Germania, trebuie să ne reamintim că, încă din anul 1980, RUTTNER consemnează că importurile de albine în Germania au făcut să supravieţuiască doar albinele carnioliene şi italiene, care sunt bine adaptate la condiţiile de iernare şi la cele din primăvară, la care adaptarea nu este uşoară. În urma încrucişărilor necontrolate, reputatul cercetător a constatat o sporire a vitalităţii şi productivităţii, dar şi o mai mare agresivitate şi înclinare spre roire.

Actualmente, pe teritoriul Germaniei albina neagră, fostă autohtonă, aproape a dispărut în totalitate, fiind înlocuită de rasa carnioliană (carnica) sau de hibridul Fratelui Adam – Buckfast, acestea răspunzând mai bine cerințelor actuale ale apicultorilor germani.

Evident, în timpul documentării am încercat să aflu cum în aceste țări se protejează puritatea raselor de albine utilizate și cum sprijină și încurajează organele de stat această acțiune și am aflat mai multe aspecte.

Astfel, protecția raselor de albine folosite se face organizând punctele de împerechere ale reginelor în zone libere de existența altor familii de albine, care de altfel sunt protejate de reglementările legale pentru efectuarea stupăritului în cele trei țări vizitate. Acestea prevăd să se păstreze distanța minimă de stupinele din zonă de 3 km pentru stupinele de multiplicare și de 10 km pentru stupinele de elită și aceste restricții sunt respectate cu strictețe.

periplu european fig1a

De asemenea, este de remarcat asi­gurarea de către organele statale (ale cantoanelor în Elveția și ale landurilor în Germania) de suport material pentru menținerea stării de sănătate a familiilor de albine și restricționarea deplasării stupinelor în zone unde există semnalate unele boli ale albinelor.

O acțiune salutară o constituie încurajarea existenței asociațiilor care își propun ca obiectiv revitalizarea rasei tradiționale istorice albina neagră (Apis mellifera mellifera L.), rasă care în trecut a fost răspândită în cea mai mare parte a Europei (Elveția, Germania, Franța, Anglia, Olanda și Peninsula Scandinavă). Astfel că am constatat că, susținută științific de Institutul pentru Cercetare Apicolă din Hohen Neuendorf, institut gestionat de Guvernul Landului Baden – Württembergde din Germania, în zonă există Asociația Internațională Apis mellifera mellifera, la care este afiliată și asociația elvețiană Association for Apis melifera melifera din Cantonul Zürich, cu scop de protecție și revitalizare a aceleiași rase.

periplu european fig2

Și, referitor la această asociație elvețiană, este de remarcat că promovarea acestei rase se face și prin organizarea de cursuri de apicultură și astfel mulți dintre participanții la aceste cursuri (circa 35%) devin apicultori care vor fi sprijiniți și convinși să folosească această rasă. De asemenea, Guvernul Cantonului Zürich se implică, subvenționând anumite analize și tratamente specifice în valoare de până la 6.000 euro, determinări ADN – finanțate în totalitate și tot în acest scop asociația are organizate 6 stații izolate de împerechere a reginelor astfel că, de exemplu în 2016, au fost produse peste 6.000 de regine din rasa albinei negre și există și 30 de stațiuni de testare și selectare a acestora de unde apicultorii cumpără reginele. De altfel, este de specificat că momentan există din ce în ce mai mulți apicultori, membri ai asociației, care lucrează numai cu albina neagră elvețiană. Tot pentru stimulare s-a impus că, dacă un apicultor care face miere cu albina neagră dă mierea pentru vânzare într-un magazin din canton, acesta din urmă va vinde 250 g cu 9 CHF, din care 7 CHF vor fi remiși apicultorului.

Revenind acasă la apicultorii români, trebuie să recunoaștem că situația nu este roză din punctul de vedere al păstrării și revitalizării rasei noastre istorice albina carpatină – Apis mellifera carpatica F. Altfel spus, se pare că atât apicultorii cât și cei în drept, însărcinați să vegheze și chiar să emită reglementări ca dezideratul mai sus amintit să se îndeplinească, nu pot și chiar, îi bănuiesc că nu vor să-și facă treaba.

Astfel, importul legal și mai ales ilegal de regine din alte rase este scăpat complet de sub control, reprezentanții MADR-ului ascunzându-se după reglementarea UE privind libertatea comerțului în țările sale. Acești reprezentanți, neputând înțelege că acest comerț cu material genetic va duce ireversibil la distrugerea rasei locale – albina carpatină, ceea ce contravine Convenției de la Rio de Janeiro (1992) privind conservarea diversității biologice, altfel spus, conservarea rasei albinei românești Apis mellifera carpatica F.

periplu european 3fig

Este adevărat că Autoritatea Națională de Zootehnie (ANZ) a emis o reglementare privind instituirea unor zone de protecție în jurul stupinelor de elită și de multiplicare, dar în România, spre deosebire de țările vizitate, aceste restricții nu sunt respectate și nici nu există organele care să pună aceste restricții în aplicare. Totodată, având în vedere că în România există și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (I.C-D.A), acesta ar trebui stimulat, chiar obligat și susținut financiar, pentru orientarea cercetărilor către realizarea unor programe de conservare și ameliorare bazate pe creștere selectivă în rasă curată și pe material biologic certificat de către ANZ și, împreună cu acesta din urmă, va desfășura un program amplu de identificare și nominalizare a unor stupine din fiecare zonă bioapicolă din România, unde urmează să fie conservat material genetic autohton care să fie valorificat prin programe de selecție și creștere de regine.

Aici închei seria epilogurilor cu speranța rezultării unor concluzii benefice pentru apicultorii români, formele asociative care îi reprezintă și organele statului, cu răspunderi în domeniu, care, aplicate simplu și eficient, să ducă la îmbunătățirea activității apicole în țara noastră.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 32-34

Reţete de hrană proteică pentru albine

A doua jumătate a lunii februarie și începutul lunii martie se caracterizează prin amplificarea creșterii de puiet în familiile de albine și, implicit, a creșterii destul de mari a consumului rezervelor de hrană existente în cuiburile familiilor de albine, astfel că lunar consumul de hrană tinde chiar la peste 2 kg.

Totodată, țin să precizez că, având în vedere că anul 2016 a fost dezastruos din punct de vedere apicol, familiile de albine nu au intrat în cele mai bune condiții în iarnă și deja s-au anunțat de la unele stupine masive depopulări, mortalități și chiar dispariții de familii de albine. Astfel devine imperios necesară evaluarea de urgență a stării familiilor de albine și trecerea, în caz de nevoie, la hrăniri cu produse energetice și proteice.

Și dacă până la apariția condițiilor de efectuare de zboruri de curățire am recomandat efectuarea de hrăniri cu turte (paste) energetice, acum, odată cu apariția condițiilor de efectuare a acestor zboruri, recomand și administrarea de hrăniri proteice.

Produsele pentru hrăniri proteice trebuie, în principal, să fie pe bază de polenuri sau păstură deoarece proteinele obţinute din polen sau păstură sunt necesare albinelor în primul rând pentru creşterea puietului, astfel că pentru prepararea hranei necesare larvelor, albinele doici au nevoie să consume polen. Dar, ar fi greşit să credem că rolul polenului se reduce numai la aceasta. Tinerele albine, timp de câteva zile după ecloziune, trebuie să consume polen, în caz contrar ele vor rămâne debile, cu durata de viaţă scurtată substanţial. Totodată, este de știut că albinele doici nu numai că hrănesc puietul, dar hrănesc cu proteină și culegătoarele peste noapte.

Este de precizat că, pentru înlocuirea polenului, au fost încercaţi ca substituenţi laptele degresat, gălbenuşul de ou, făina de soia degresată, drojdia de bere dezactivată ş.a.m.d., dar niciunul dintre acești înlocuitori nu și-au demonstrat totala viabilitate, așa că eu personal recomand ca în cazul hrănirii albinelor să nu se folosească înlocuitori de polen, ci numai polen şi păstură provenite din familii sănătoase sau polen recoltat direct de om din natură, de exemplu din panicule de porumb sau din inflorescenţele alunului.

Hrana proteică suplimentară se administrează în doze reduse şi la intervale mici de timp deoarece, când este distribuită în doze mari şi la intervale mari, creează şocuri nutritive, fapt dăunător stării generale a familiei de albine.

Produsele și modalitățile de administrare a hranei proteice pe care mi le-am propus să le descriu sunt: administrarea de polen sau păstură în afara stupilor, turte cu polen, turte din miere și păstură și rame cu polen sau păstură. Toate aceste produse și modalități le-am aplicat, de cele mai multe ori cu succes, în stupinele proprii, iar hrănirile cu diverși înlocuitori nu le folosesc și nu le recomand dacă vreți să aveți într-adevăr albine viabile și sănătoase.

De asemenea, atenționez că cea mai bună hrană proteică este păstura în faguri de la rezerva stupinei, mierea folosită la amestecuri trebuie lichefiată, polenul recoltat de albine înainte de utilizare se macină fin, păstura și polenul utilizate la hrăniri nu trebuie să fie mai vechi de un an și să nu fie înghețate, iar prin folosirea amestecurilor proteice se pot activa sporii de nosemă și în acest sens trebuie luate măsuri de prevenție.

În final, nu uitați că albina este o insectă inteligentă; ea știe când are mâncare sau nu, dar și să facă economie, noi trebuie doar să cunoaștem acest lucru şi să procedăm ca atare.

Hrănirea albinelor cu polen sau păstură în afara stupilor

retete fig 1 Hraniri in afara stupilor 2

La hrănirea în aer liber, polenul se expune, în zilele favorabile zborului albinelor, sub formă de praf, obţinut prin măcinarea granulelor, în tăviţe, lădiţe, capace de stupi sau hrănitoare speciale (fig.1 și 2), aşezate în locuri însorite, amplasate în imediata apropiere a stupinei.

În cazul hrănirilor cu păstură, aceasta se recoltează cu prilejul reformării fagurilor vechi la sfârşitul verii sau toamnei din anul precedent, reţinând şi păstrând la rezerva stupinei importante cantităţi. Păstura se păstrează la loc uscat, răcoros și întunecat, în recipiente fără aer (obligatoriu). Mai poate fi păstrată şi în formă refrigerată, însă unele dintre calităţile ei se diminuează în acest caz.

retete fig2 Malaxoare pentru framantat turte 2

Hrănirile cu păstură în aer liber se fac procedând ca în cazul polenului, iar pentru hrănirile cu polen şi cu păstură trebuie să avem siguranţa că hrănim numai albinele stupinei proprii.

Turte cu polen

În cazul hrănirii în interiorul stupului polenul se administrează sub formă de turte şi pasta turtelor se prepară din 20% polen măcinat şi 80% miere prin frământare (fig. 3) și apoi se duce amestecul într-un loc răcoros (8-12°C), ferit de lumină și uscat, unde se frământă zilnic.

retete fig3 Polen macinat

După circa două săptămâni produsul devine omogen, putând fi astfel pus în pungi a câte 500 g (fig. 4) și apoi este lăsat până se cristalizează mierea și cu un sucitor se aplatizează pungile până la o grosime care să fi compatibilă cu spațiul dintre podișor și spetezele superioare ale ramelor cuibului familiilor de albine.

retete fig4 Turte cu polen

Până la administrare pungile se păstrează în continuare într-un loc răcoros (8-12°C), ferit de lumină și uscat.

Turte din miere şi păstură

retete fig 5 fagure cu pastura

O reţetă mai veche, dar totuşi de actualitate, este pasta din miere şi păstură. Cum se procedează: în luna ianuarie se expun fagurii cu păstură (fig. 5) la ger. Înainte de a îngheţa păstura (atenţie, se depreciază) şi când devin casanţi, se taie în fâşii prin mijlocul celulelor, care se freacă între palme, obținând păstura (fig. 6).

retete fig 6 pastura

Păstura astfel obţinută se amestecă cu o cantitate egală de miere lichefiată şi se pune în borcane. Când borcanul este aproape plin, se toarnă deasupra un strat de miere. Spre sfârşitul iernii, când vrem să hrănim albinele, trecem amestecul de miere şi păstura prin maşina de tocat. La 2 kg de pastă se toarnă, picurând şi amestecând, 1 litru de apă caldă, în care am dizolvat 20 g de sare de bucătărie.

Se fac turtiţe de 0,5 kg şi se administrează deasupra ramelor. Administrarea poate dura până la apariţia polenului în natură, din 10 în 10 zile. Pentru prevenirea apariţiei nosemozei, o parte din apă se poate înlocui cu ceaiuri din diverse plante sau protofil.

Rame cu polen

Trebuie arătat că hrana proteică din stupi este mai dificil de păstrat ca rezervă, mai ales că în toamnă albinele consumă aproape toată păstura, formând corpul gras.

Evident că apare necesitatea ca, atunci când apare o fereastră de timp favorabil, să se introducă lângă ramele cu început de puiet o ramă cu hrană proteică și această ramă se prepară după cum urmează:

Se ia polen, nu mai vechi de un an, se macină foarte fin, după care acesta se presară în celulele fagurelui (fig. 7) până când acestea se umplu, apoi se ung celulele cu sirop de zahăr care se prepară în proporție de două părți zahăr și o parte apă, apoi după 2-3 zile, după ce se întărește, ungem cu foarte puțină miere și, când timpul ne permite, introducem această ramă la marginea cuibului.

retete fig 7 Fagure cu polen

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 36-38

Cupajarea mierii ar putea fi interzisă

Apicultorii români acuză faptul că prin amestecul mierii românești cu cea din import și datele insuficiente trecute pe etichetă (se menționează doar dacă mierea provine din UE sau non UE) clienții sunt voit induși în eroare. În plus, dacă produsele rezultate din aceste mixuri nu respectă normele de calitate, această metodă poate aduce un deficit de imagine apicultorilor români. În consecință, președintele ACA, Ioan Fetea, spune că asociația a inițiat un proiect de lege prin care să fie interzisă cupajarea mierii. Dacă proiectul va fi prezentat în Parlament și va fi validat, fiecare borcan va trebui să conțină miere doar dintr-o singură țară, iar clientul va găsi pe etichetă proveniența clară a produsului.

O nouă grevă la orizont?

De data aceasta, cei care amenință cu greva sunt medicii veterinari. Reprezentanții Federației Sindicale a Veterinarilor din România susțin că motivul care ar putea genera un astfel de protest este refuzul Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelelor (ANSVSA) de a semna un contract colectiv de muncă. Ca urmare a fost convocată o întâlnire de urgență la care a participat și președintele-secretar de stat al ANSVSA, Radu Roatiș. Însă potrivit comunicatului FSVR, după o prezentare succintă, acesta a părăsit întrunirea fără să răspundă întrebărilor legate de proiectul referitor la „reorganizarea“ instituției.

Ce fonduri mai sunt disponibile prin PNDR

Peste 317 milioane de euro mai sunt disponibile prin PNDR în cadrul sesiunilor active pentru depunerea cererilor de finanțare deschise în anul 2016, potrivit Agenției pentru Finanțarea Investițiilor. Fondurile pot fi accesate de cei interesați de finanțarea fermelor de familie pentru sectorul pomicol, de procesarea produselor agricole și pomicole, dezvoltarea fermelor mici, de infrastructura la scara mica, dar și de înființarea grupurilor de producători din sectorul agricol și pomicol. Fondurile pot fi accesate până pe data de 31 octombrie.

Cât de curată este mierea autohtonă

ROMAPIS-Federația Asociațiilor Apicole din România, a întreprins o acțiune de monitorizare a calității mierii vândută în târgurile apicole de primăvară din România denumită „Miere curată”. Cercetarea s-a derulat în parteneriat cu organizatorii a patru târguri apicole care au avut loc la Slobozia, Câmpina, Galați și Râmnicu Vâlcea și au fost prelevate în mod aleatoriu 19 mostre de miere care au fost analizate în laboratorul Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (acreditat RENAR) din București.

Din totalul de mostre analizate s-au constatat probleme minore de calitate la 2 dintre acestea, dar care nu presupun existența unor încercări de falsificare, ci mai degrabă erori de evaluare a sortimentului și respectiv greșeli neintenționate de procesare primară a mierii.

Producția de miere, criteriu în alegerea reproducătorilor de regine

Esențial pentru a obține regine de calitate, care să ne dea satisfacție, este alegerea de familii de reproducători materni și paterni prin aplicarea unor criterii de selecție.

Bazându-mă pe faptul că diverse surse bibliografice le clasifică și le denumesc ușor diferit, mi-am permis să le clasific împărțindu-le în trei categorii: criteriul de selecție primordial, criterii de selecție principale și criterii de selecție secundare.

Criteriul de selecție primordial este PRODUCȚIA DE MIERE, care este principalul indicator în munca de selecție și constituie scopul principal pentru care apicultorii exploatează familiile de albine din stupinele pe care le dețin.

Apicultura faguri miere cules de la mazariche

În categoria criteriilor de selecție principale se disting: producția de ceară și capacitatea de a crește faguri, producția de polen, producția de propolis, rezistența la boli, prolificitatea reginei, instinctul de roire, intensitatea zborului albinelor în timpul culesurilor, intensitatea activității pe timp nefavorabil și agresivitatea sau instinctul de apărare.

Criteriile de selecție secundare sunt: longevitatea reginei și albinelor lucrătoare, dezvoltarea în primăvară a familiei de albine, capacitatea de a ierna, lungimea trompei albinelor lucrătoare, modul de organizare a cuibului, modul de depozitare și de căpăcire a mierii, predispoziția la furtișag, simțul mirosului și puterea aripilor, simțul de orientare și igiena cuibului.

Pentru a face selecție apicultorii cu stupine de producție, dar și cei specializați în producerea de regine nu pot să țină cont de majoritatea criteriilor de selecție enumerate mai sus, ci selecția se va face numai după criteriul primordial PRODUCȚIA DE MIERE, la care se pot adăuga și altele câteva în funcție de ce interese se urmăresc.

Astfel, în funcție de mărimea stupinei, de scopurile pentru care se exploatează aceasta, de gradul de calificare a apicultorului, activitatea de ameliorare cuprinde o grupă mai restrânsă sau mai largă de criterii de selecție, dar întotdeauna se aplică criteriul producției de miere. Aici precizez că, pentru stupinele specializate în producția de roiuri unde aparent nu interesează producția de miere și unde ar putea interesa pe moment numai familiile de albine capabile să producă mari cantități de albine, așa-numitele familii de carne, totuși însușirea de familii bune producătoare de miere trebuie trecută pe primul plan deoarece roiurile produse se folosesc mai departe pentru producerea de cât mai multă miere. O selecție nebazată pe considerente economice poate compromite stupina respectivă.

Criteriul producției de miere este cel mai important criteriu, el constituind motivul principal pentru care unii oameni, numiți apicultori, stupari sau prisăcari, cresc familii de albine. De producția de miere a familiilor de albine din stupină depinde rentabilitatea familiilor de albine și, pe ansamblu, a stupinei. Cu cât această producție este mai mare, cu atât și rentabilitatea este mai mare.

Producția de miere realizată de o familie de albine în timpul anului, numită și producție brută sau globală anuală în miere, este partea rămasă neconsumată până toamna din cantitatea totală realizată de familie în timpul sezonului activ.

apicultura stupi cantar de control

Producția brută anuală în miere se determină prin însumarea următoarelor cantități de miere: mierea extrasă de la diferitele culesuri de producție, mierea dată ca ajutor în cursul anului la alte familii din stupină, mierea din fagurii trecuți la rezerva stupinei, mierea realizată de roiurile provenite de la familia respectivă și miere existentă în familii cu ocazia pregătirii pentru intrare în iarnă.

În cazul când familia de albine primește în timpul sezonului ajutor de hrană constituit din miere sau alte tipuri de hrană aceste cantități se vor scădea când se vor totaliza cantitățile de miere enumerate mai sus.

Cantitățile de miere din categoriile definite mai sus trebuie stabilite cât mai precis. Astfel, pentru determinarea mierii extrase din ramele familiei cu ocazia culesurilor de producție se procedează la cântărirea ramelor cu miere destinată extragerii de la fiecare familie în parte, urmată de cântărirea acelorași rame după extracție. Diferența reprezintă producția de miere de la culesul de producție și ceara din căpăcelele celulelor. După scurgerea căpăcelelor, cantitatea de miere netă obținută se repartizează proporțional cu cantitatea brută provenită de la fiecare familiile de albine. Bineînțeles că în cazul mai multor culesuri de producție din timpul anului cantitățile de miere obținute prin diferența cântăririlor se însumează.

Pentru celelalte categorii de miere care intră în componența producției brute anuale de miere, dar care nu se extrag ci se găsesc în ramele cu faguri, trebuie folosită o altă metodă. Cantitățile de miere din aceste rame se stabilesc cunoscând că 1 dm2 conține 350 g de miere căpăcită pe ambele fețe sau 175 g pe o față sau că: o ramă 435 x 300 mm (ramă de stup vertical sau orizontal 1/1) plină cu miere conține aproximativ

3,5-4 kg de miere, o ramă 435 x 230 mm (rama stup multietajat 2/3) plină cu miere conține aproximativ 2,5-3 kg de miere și o ramă 435 x 162 mm (ramă magazin 1/2) plină cu miere conține aproximativ 1,5-2 kg de miere.

O apreciere mai exactă se poate face ce ajutorul Ramei Netz care este o ramă împărțită cu sârmă în pătrățele cu suprafețele de 25 cm2 (cu laturi de 5 cm). Numărând pătratele cu miere căpăcită, echivalând ceea ce lipsește dintr-un pătrat cu ceea ce există în altul, se poate ajunge la o inventariere destul de exactă a mierii din ramele cu faguri, cu toate că este vorba de o apreciere relativă.

O altă variantă a Ramei Netz o poate constitui o bucată de material plastic transparent de dimensiunile ramei cu caroiajul trasat ca la Rama Netz.

Referitor la precizia de determinare a producției brute anuale de miere trebuie avut în vedere faptul că, cu cât cantitatea de miere stabilită prin apreciere vizuală reprezintă mai puțin față de mierea extrasă, apreciată prin cântărire, cu atât crește și procentul de precizie în determinarea producției brute anuale de miere.

Producția brută de miere anuală este un indice cu care se lucrează în selecție și activitatea de ameliorare a albinelor, dar trebuie să ținem seama că el este rezultatul unei întregi serii de însușiri ale familiilor de albine ca tot unitar și ale reginei și albinelor ei luate separat. Voi reveni mai târziu asupra acestei afirmații.

Evident, se vor alege ca reproducători materni și paterni pentru producerea de regine familii cu producții brute de miere anuale maxime.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Producția de miere, criteriu în alegerea reproducătorilor de regine Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 24-25

În 2016, mierea de salcâm, sortiment rar și scump

Mierea de salcâm reprezintă 40% din producția de miere obținută de apicultori. În plus, prețul acestui sortiment este net mai ridicat decât la alte tipuri de miere, doar mierea de mană depășind ca preț salcâmul. Iată deci motive serioase de îngrijorare printre apicultori acum, când capriciile vremii au compromis o mare parte din florile de salcâm.

Apicultor Mihai Grama

Mihai Grama, apicultor Gilău, județul Cluj: „În multe locuri, poate chiar jumătate din masivele de salcâm sunt compromise, înghețate, brumate, iar acolo unde au scăpat de frig, încă depindem de vreme. Am vorbit cu un prieten stupar din Târgu-Neamț care spunea că suntem la limită. La Râmnicu-Vâlcea, pe Valea Oltețului apicultorii sunt nevoiți să dea de mâncare la albine, în condițiile în care frigul ține albinele ghem. Salcâmii sunt plini de floare, însă nu au nectar din cauza temperaturilor foarte scăzute din ultima perioadă. Așadar, culesul la salcâm s-a redus la jumătate. Abia în două săptămâni ne putem pronunța dacă vom mai avea miere de salcâm anul acesta. Va fi problemă cu acest sortiment de miere La acest moment putem spune clar că producția va fi la sfert față de un an normal, lucru care va influența și prețul mierii. Dacă în mod normal la vremea aceasta încă se mai poate cumpăra miere de salcâm la 35 lei/kg, în toamnă-iarnă prețul poate ajunge și la 50 lei/kg“.

Apicultor Petre Iordache

Prof. univ. dr. ing. Petre Iordache, apicultor Creveia Mare, județul Dolj: „Salcâmul a debutat bine în zona Cetatea, necazul a fost că nopțile au fost destul de reci (5-6 grade C) și atunci albinele intră în ghem, iar ziua degeaba s-a încălzit până la 20 de grade C pentru că albinelor le-a trebuit timp să iasă din ghem și să plece la cules. După frig, au venit ploile. În zona Mihai Bravu, salcâmul a debutat cu 600 g la cântar, era un semnal bun, ca mai apoi să vină ploile și cântarul să nu mai arate nimic pentru că albinele nu au mai ieșit la cules. În unele zone ploile torențiale și chiar grindina au distrus florile de salcâm. Am semnale de la apicultori din Poiana Mare, Dăbuleni și tot județul Dolj că acolo se mai poate face ceva. Totuși, încă nu putem trage o concluzie. Am înțeles că și salcâmul 2 care înflorește acum este afectat din cauza frigului. Mai sunt speranțe pentru cei care au posibilitatea să plece în zone unde floarea de salcâm mai are nectar.“

Urmează teiul, un cules la fel de dificil, în sensul în care niciodată nu știi dacă merge bine sau nu. Spre exemplu, în anumite zone ale țării teiul merge bine o dată la 7 ani din cauza condițiilor pedoclimatice, spun apicultorii. Dacă în toamnă a fost secetă, în primăvară se dezvoltă mai mult mugurii vegetativi decât cei florali. Iar floarea-soarelui, un cules important altădată, acum este privit cu scepticism de apicultori din cauza depopulărilor masive de anul trecut puse pe seama neonicotinoidelor.

Patricia Alexandra POP

Cupajarea mierii, o minciună pentru consumatori

Adaptarea la schimbările climatice, depopularea familiilor de albine, consumul redus de miere pe cap de locuitor sunt doar câteva dintre problemele apicultorilor români enunțate de către președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea (foto). În interviul pe care ni l-a acordat, domnia sa a mai tras și alte semnale de alarmă pe care vi le supunem atenției.

Ioan Fetea presedinte Aca Romania

– Dle președinte, ce îi așteaptă pe apicultori în 2016?

– Provocările la care apicultura a fost supusă în ultimii ani au fost numeroase. În urma negocierilor purtate la Comisia de Agricultură din Senat și Camera Deputaților am reușit să îndreptăm unele lucruri strecurate în modificarea Legii apiculturii și care erau în defavoarea apicultorilor. Se solicita, spre exemplu, ca amplasarea stupinei față de vecini să se facă la 10 metri. Asta implica scoaterea stupilor în extravilan, mai ales că majoritatea proprietăților au un front stradal care nu permite amplasarea la 10 metri. Ar fi fost nevoie de o proprietate cu un front stradal mai mare de 25 m. S-a rămas până la urmă la distanța de 5 metri stipulată în vechea lege. Am obținut protecția materia­lului biologic autohton prin faptul că am propus ca introducerea în țară a mătcilor, familiilor de albine să se facă în baza unui aviz din partea Autorității Sanitar-Veterinare și Agenției Naționale în Zootehnie și cu un aviz consultativ din partea Institutului de Cercetări Apicole. Împreună cu Ministerul de Finanțe am reușit să obținem introducerea în Codul Fiscal a neimpozitării mijloacelor de transport folosite și specializate pentru transportul stupilor în pastoral. O provocare este adaptarea la schimbările climatice, temperaturile excesive sau prelungirea secetei provocând mari depopulări ale familiilor de albine. Însă cea mai mare problemă pentru România sunt importurile de produse „surogate“, care calitativ nu corespund cerințelor pieței europene și nu pot concura cu mierea românească. Există în hypemarketuri oferte de miere halucinante, spre exemplu un borcan de jumătate de kilogram costă 10 lei. Eu am mari dubii că aceasta este miere de albine pentru că la 10 lei nu ai cum să produci un astfel de produs. În plus, pe etichetă scrie miere UE și non UE. România va trebui să facă mult mai mult în ceea ce privește modul de etichetare, iar această cupajare a produselor din România cu miere din China, Argentina, Mexic sau alte state nu mi se pare normală. Ar trebui să avem o legislație mai dură și fiecare sortiment cu țara de origine să se regăsească doar într-un borcan, astfel încât cumpărătorul să nu fie mințit. Exceptând mierea unităților noastre, în momentul de față consumatorul nu știe ce cumpără. Ar trebui să facem o promovare mai intensă pentru a crește consumul de miere românească. Noi încercăm acest lucru din fonduri proprii, dar cred că și statul, prin fondurile de reclamă și publicitate, ar trebui să susțină această inițiativă.

– În momentul de față producția internă poate acoperi cererea de pe piață?

– România se află printre primele trei sau patru țări din Europa atât ca efective, cât și ca producție de miere. Am ajuns cu efectivele la nivelul celor din 1989, avem aproape un milion și jumătate de familii, dar din nefericire România are un consum de miere redus. Cu un consum mediu de 550 de grame pe cap de locuitor suntem penultimii din Europa. În aceste condiții România exportă jumătate din producție. Din păcate, toate inițiativele noastre pentru a crește consumul de miere, chiar și cel cu introducerea mierii în școli, au căzut. Sperăm totuși ca legiuitorul să înțeleagă că avem produse naturale și că, dacă ne dorim copii sănătoși, ar fi bine să începem să mâncăm și miere nu doar lapte și corn. Ca producție, spre exemplu, anul trecut s-a realizat doar un procent de 75% datorită secetei și ploilor succesive care s-au suprapus cu culesul de rapiță. În plus, în vara anului 2015 am avut probleme grave cu mortalitatea albinelor, în parte cauzată de utilizarea pesticidelor. În toată Lunca Dunării, Mehedinți, Tulcea, Brăila au murit aproximativ 120.000 de familii. Nu ne canalizăm acuzația doar pe utilizarea pesticidelor, dar la nivel mondial acestea sunt primul pericol pentru familiile de albine.

apicultura roi albine

– Totuși România continuă să le folosească.

– Este un subiect extrem de sensibil. Nu vreau să îi supăr pe cei din sectorul vegetal, pentru că albina și plantele sunt în simbioză. Sectorul vegetal are probleme pe care le-am înțeles, cu acei dăunători din sol care nu pot fi eradicați cu ușurință. Mi se pare totuși anormal că de ani de zile folosim aceste tratamente, iar suprafața tratată cu aceste pesticide nu se reduce. În aceste condiții albina va avea de suferit. Legat de neonicotinoide, în anii 2014 și 2015 a fost prevăzut să nu fie folosite în Europa, mai sunt doar două sau trei țări care au folosit aceste substanțe, iar România a primit în ambii ani derogări. Sigur, dacă ar fi niște zone individualizate, particularizate, cu analize care să confirme că mai este nevoie de utilizarea lor, atunci apicultorii ar înțelege. Dar am primit informări de la Ministerul Agriculturii și peste 90% din suprafața agricolă a României este tratată cu neonicotinoide. Se pare totuși că în toamna acestui an Uniunea Europeană va lua o hotărâre definitivă care nu va mai permite derogări.

Laura ZMARANDA

Hrană bio pentru albine

După o evoluție care a culminat cu chimizarea excesivă a aproape tuturor produselor pe care le folosim în alimentație, omenirea încearcă acum să inverseze polii. A început să se pună accent pe agricultura bio și pe mâncarea sănătoasă. Și nu numai pentru oameni, ci și pentru albine. Yanko Yanev, un cercetător bulgar, profesor al Institutului de Cercetări de Soia din Bulgaria, a reușit anul trecut să omologheze în țara natală un produs bio pentru hrănirea albinelor. L-a prezentat și românilor în cadrul unui târg apicol organizat în Câmpina

„Oamenii încearcă în ultima vreme să mănânce tot mai multe produse naturale, iar produsele apicole sunt cele mai prețioase.“ De la această premisă, spune dl Yanko Yanev, au pornit și experimentele sale concentrate pe realizarea unui produs care să fie folosit în hrănirea albinelor. Cercetările s-au concretizat în cele din urmă în obținerea unei hrane bio pentru albine care are în compoziția sa făina de soia nemodificată genetic, cu o finețe de 60 de microni, zahărul pudră inversat, enzime (invertrază, neutrază, amilază, xilanază fosfoliza), lactobacterii, extracte din Colții babei, cicoare și minerale. Nu are în ingredientele sale niciun fel de stimulent de creștere sintetic, iar cercetătorul bulgar spune că această compoziție, în special prezența enzimelor, face ca stomacul albinei să absoarbă mai repede nutrienții. Practic, digestia se face mai ușor, iar albinele își folosesc energia în zboruri și nu în procesul de asimilare a hranei. În experimentele sale a constatat că folosirea acestei hrane face ca în stup să fie puiet mai mult, albinele sunt mai puternice, mai viguroase și cu durată de viață mai mare. Acest produs este folosit ca hrană pentru stimulare primăvara, în perioada martie-aprilie, și vara, ca instigator în lunile iulie și august.

Pastoral stupi albine salcam

Un alt produs apicol bio obținut de cercetătorul bulgar Yanko Yanev este folosit pentru tratarea și prevenirea diareei și a nosematosis. Acesta are aceeași perioadă de administrare, adică martie-aprilie și iulie-august, iar ingredientele din compoziția sa sunt zahărul pudră, izolatul de soia nemodificată genetic, bacteriile lactice și extractul de aronia.

Laura ZMARANDA

Apicultorii români sunt optimiști în privința producției de miere, în ciuda condițiilor climatice din această perioadă

Apicultorii români sunt optimiști în privința producției de miere din acest an, chiar dacă în unele zone din țară temperaturile au fost destul de scăzute, în această perioadă, mizând pe o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000 - 24.000 de tone, potrivit reprezentanților Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).

Anul trecut, seceta și depopulările familiilor de albine au redus producția de miere până la cel mult 16.000 — 17.000 de tone.

"Vremea a fost destul de ciudată în această perioadă pentru că a nins în Moldova și în Ardeal. Temperaturile au fost scăzute și au înghețat primii piersici și caiși, iar din acest punct de vedere albina nu poate valorifica nectarul timpuriu. În iarnă au fost mortalități în limita normală, între 3 și 5%, și de aceea speram să avem dezvoltate albinele pentru rapiță. Dacă se încălzește vremea, așa cum s-a anunțat, iar albina poate valorifica nectarul cât de cât și apicultorii mai suplimentează hrana, putem spera la un an mai mai bun decât în 2015, respectiv la o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000—24.000 tone, adică să facem în jur de 19.000 de tone, față de 60—70% cât am raportat în 2015. Într-adevăr se anunță și o vară secetoasă și dacă va fi afectată floarea soarelui, care acoperă mai mult de 35 — 40% din producția de miere s-ar putea să avem probleme. Prognoza este însă prognoză și ne rugăm ca și meteorologii să greșească", a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Acesta a precizat că anul trecut în sector "a mers rău" la rapiță și tei, iar în sudul țării, parțial, au fost înregistrate depopulări masive ale familiilor de albine din cauza tratării culturilor agricole cu pesticide, în special la floarea soarelui.

"Am încheiat anul 2015 cu o producție de 16.000-17.000 tone. Au fost zone în Moldova care au dat miere foarte bine, dar și în centrul sau vestul țării. Salcâmul a fost foarte valoros, exceptând estul țării. În schimb, anul trecut la floarea soarelui au murit 120.000 — 140.000 de familii de albine, a fost o depopulare masivă din cauza tratării cu neonicotinoide. Am aflat că s-ar fi primit deja derogarea pentru anul 2016 la floarea soarelui și la porumb pe neonicotinoide, iar rapița de anul trecut este oricum tratată. Tot ceea ce a fost anul trecut de-a lungul Dunării, de la Timiș, până la Tulcea și Brăila, a fost tratat. Este cea mai urâtă problemă a noastră, dar am înțeles că în toamnă va fi în Parlamentul European o reuniune pentru scoaterea definitivă a neonicotinoidelor și nu se mai acceptă nicio derogare. Ar fi bine foarte bine pentru apicultori", a explicat Fetea.

În ceea ce privește mierea falsificată de pe piața autohtonă, despre care au apărut în ultima perioadă numeroase informații în spațiul public, șeful ACA a precizat că a sesizat Parlamentul și Ministerul Agriculturii, iar în prezent se conturează o soluție pe partea de etichetare, însă este nevoie și de schimbarea legislației europene.

"Am sesizat Parlamentul, în speță Comisia de Agricultură din Camera Deputaților. Am primit un răspuns și chiar s-au făcut ceva controale. De asemenea, am solicitat ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, să nu se mai permită amestecul de miere românească cu alta adusă din alte țări, din China sau chiar din Italia, să nu scrie pe etichetă miere non UE sau UE, iar consumatorul să poată alege ceea ce vrea să consume. Cine vrea să consume miere din China, din Argentina sau miere românească să fie informat, să aibă certitudinea că așa este, pentru că sub masca asta de non UE sau UE se poate ascunde orice. Cum poți să iei miere la prețul de 7-8 lei kilogramul când anul trecut s-a luat la cel mai slab preț cu 12 lei pe kilogram? Sigur că se aduc aceste surogate din afară, se amestecă cu miere românească să îi dea un pic de buchet și calitate și astfel își permit să scadă atât de mult prețul. În schimb, pe noi ne obligă să asigurăm trasabilitatea până la vânzare. Pentru ceea ce exportăm noi facem analize la laboratoarele din Germania inclusiv pentru Organisme Modificate Genetic. Cred că o soluție ar fi schimbarea legislației europene", a menționat președintele ACA.

De asemenea, referitor la Programul Național Apicol pentru perioada 2017 — 2019, Ioan Fetea a subliniat că o variantă a fost transmisă deja la Bruxelles, însă ACA a avut câteva obiecțiuni.

"PNA trebuie să apară de la Bruxelles, MADR a trimis deja o variantă. ACA a avut unele obiecțiuni și sperăm ca forma trimisă să fi ținut cont de ceea ce am cerut. În primul rând s-a dorit să se ia 400.000 de euro din cele 7 milioane euro alocate anual ca să doteze cu aparate de analiză laboratoarele statului, deși banii din program sunt pentru apicultori. Au dorit, de asemenea, să crească pragul privind efectivele pentru cei care cumpără stupi sau material biologic, de la 50 la 75 de familii de albine, deși în România mai mult de 50% din stupine sunt cu mai puțin de 50 de familii de albine și așa nu-i ajutăm pe cei mici. Am cerut ca apicultorul să meargă direct la APIA cu cererea de finanțare, nu prin forme asociative, pentru că sunt deja 20 de procese cu APIA pentru nereguli care nu ne aparțin nouă. Ne transferă aceste responsabilități și chiar ne iau și banii", a adăugat președintele ACA.

Suma estimată a fi alocată în perioada 2017 — 2019 prin PNA este de peste 7 milioane de euro pe an, respectiv 21 de milioane de euro pe trei ani.

România produce, în medie, 22.000 — 24.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, și deține un efectiv de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel național sunt înregistrați în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceștia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

ACA este o asociație înființată în 1958, singura cu acoperire națională, care are 40 de filiale județene și societăți comerciale de desfacere pentru aprovizionarea apicultorilor cu toate echipamentele și materialul genetic necesar.

AGERPRES

Pregătirea stupinelor pentru culesurile melifere de producție

După ieşirea din iarnă, efectuarea reviziei de fond, evaluarea numărului și a stării familiilor de albine ce alcătuiesc stupina, fiecare apicultor trebuie să ia în considerare ce metode trebuie aplicate în managementul stupinei pentru ca aceasta să-și îndeplinească principala sarcină, aceea de a obține producții maxime de miere de la culesurile melifere de producție, deziderat pe care de altfel se sprijină rentabilitatea stupinei.

Se știe că sunt foarte multe stupine, destul de mari care, deși situate în zone foarte bune din punctul de vedere al ofertei melifere, au o rentabilitate scăzută sau foarte scăzută. Cauza este că cel care conduce stupina, fie din lipsă de timp, nepricepere sau neglijență, lasă familiile de albine să se dezvolte în voia sorții și rezultatul este că 20-30%, cel mult, dau producții de miere mari, alte 20-30% dau producții mijlocii sau slabe, iar restul nimic, se depopulează și o parte dintre ele mor. În aceste condiții de management defectuos și necorespunzător, în anii secetoși dezastrul acestor stupine este foarte mare, fiind în prag de dispariție.

De asemenea, există și o altă categorie de apicultori care, deși depun mult efort și bunăvoință în managementul stupinelor pe care le conduc, totuși rezultatele nu sunt prea bune, cauza fiind aplicarea unor metode greșite și neverificate.

Înainte de orice trebuie precizat că numai familiile de albine foarte populate dau producțiile de miere cele mai mari, deci toată atenția noastră trebuie îndreptată în această direcție, de a avea familii de albine foarte populate în ajunul marilor culesuri de producție și de a le menține în această stare pe toată perioada culesurilor. A îngriji familii de albine care să devină populate după culesurile de producție înseamnă a irosi munca și timpul fără folos.

Îngrijirile de dat unei stupine sunt foarte simple, ușoare, precise și nu cer prea mult când avem la îndemână, pentru manipulare, un material corespunzător, însă condiția este ca acele îngrijiri să se facă la momentul oportun. Amânările sunt foarte dăunătoare și se răsfrâng întotdeauna negativ asupra rentabilității.

Acțiunile corespunzătoare de îngrijire trebuie aplicate tuturor familiilor de albine, dar mai ales celor identificate la revizie ca fiind slabe. Acestea se vor transforma în familii bine populate egale cu cele desemnate ca puternice și astfel ar trebui să se ajungă ca cel puțin 90-95% din familiile stupinei să fie la fel de dezvoltate în pragul culesurilor de producție.

Principalele acțiuni de aplicat pentru atingerea acestui deziderat trebuie să urmărească ca:

1. Familiile de albine să aibă regine tinere (de maximum 2 ani) și viguroase, bune ouătoare

Reginele mai bătrâne de doi ani pot fi unele bune, dar majoritatea lor ne lasă tocmai în mijlocul drumului, astfel că la mijlocul lui aprilie activitatea lor de ouat slăbește tot mai mult, iar populația familiei nu crește, ci abia se menține și astfel recolta va fi slabă sau pierdută. Mai mult, aceste regine bătrâne vor fi înclinate spre roire naturală, făcându-și familiile improprii culesurilor.

Deci este bine ca într-o stupină să se schimbe reginele din doi în doi ani, iar pentru ușurință acestea se vor schimba numai la jumătate din numărul familiilor într-un an și la cealaltă jumătate în al doilea an.

2. Familiile de albine să aibă în permanență cel puțin 2-3 kg de provizii

Modul cum trebuie așezate aceste provizii are mare importanță, astfel că la începutul lui martie, când temperatura scăzută poate dura săptămâni la rând, proviziile trebuie să se găsească aproape de cuib, la îndemâna ghemului, ce poate fi imobilizat de perioade reci, prea mari câteodată. În aprilie, când timpul se încălzește, cuibul nu trebuie să fie stânjenit în extinderea lui de depozite prea mari de miere. Cei doi faguri de la marginile puietului sunt suficienți.

Dacă familia de albine nu are provizii, trebuie să se dea imediat ori faguri cu miere păstrați la rezervă din toamnă, ori sirop de zahăr, fie turnat direct în fagure dacă timpul este rece, fie în hrănitor dacă timpul e mai cald.

Totodată, dacă în natură nu este cules se vor face hrăniri de stimulare care se încep cu 50-60 zile înainte de declanșarea culesurilor de producție.

3. Familiile să aibă cât mai multă căldură

Pentru concentrarea căldurii asupra cuibului vom reduce numărul de faguri din cuib la atâția cât pot fi bine acoperiți de albine ale familiei, chiar dacă aceasta se simte puțin strâmtorată.

Totodată, sub podișor se poate pune o folie, iar între podișor și capac se așază o pernuță termoizolantă pentru păstrarea căldurii cuibului și urdinișul se strâmtorează corespunzător circulației albinelor.

Este de precizat că, pe măsura apariției de noi generații de albine care umplu la maximum ramele familiei, cuibul acestora se lărgește treptat folosind rame cu faguri clădiți cu celule de lucrătoare și de culoare închisă.

Dacă familiile de albine s-au dezvoltat cu mult înaintea declanșării culesurilor de producție, vom profita de ocazie pentru a face roi artificiali, pentru mărirea efectivului stupinei sau pentru comercializare.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

GALERIE FOTO

Programul Național Apicol 2017 - 2019 va fi transmis Comisiei Europene pentru aprobare, în martie

Programul Național Apicol 2017 - 2019 va fi transmis Comisiei Europene pentru aprobare în cursul lunii martie 2016, a anunțat, luni, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În acest context, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a avut luni o întâlnire de lucru cu reprezentanții crescătorilor de albine pentru agrearea programului în vederea transmiterii la Bruxelles.

"Țin foarte mult la o discuție constructivă și încercăm să preluăm recomandările dumneavoastră. Eu însumi sunt un mare consumator de miere de albine și cred că stă în puterea noastră să valorificăm producția cât mai bine dar, în același timp, să și educăm românii să consume miere de calitate și astfel să reușim să creștem consumul de miere în România", a subliniat ministrul Agriculturii, la întâlnirea cu apicultorii.

Discuțiile s-au axat pe modul de decontare a cheltuielilor prin PNA și condițiile de eligibilitate pentru a beneficia de sprijinul oferit prin intermediul acestui program, îmbunătățirea calității produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piață, fiind analizate și măsurile de asistență pentru repopularea șeptelului apicol etc.

Programul Național Apicol 2017-2019 se adresează atât apicultorilor care dețin până la 75 familii de albine cât și celor care dețin peste 75 familii de albine (cu condiții diferite de eligibilitate) și vizează măsuri precum achiziția de medicamente, de familii de albine, de mătci ori de utilaje pentru apicultori.

Potrivit MADR, apicultorii pot achiziționa produsele și depune dosarele la APIA direct sau prin intermediul formei asociative.

Potrivit datelor Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), producția de miere din 2015 s-a diminuat în medie cu 30% față de o producție medie anuală de 22.000 de tone, din cauza secetei și a depopulărilor familiilor de albine.

Datele statistice arată că românii consumă, în medie, 450 — 500 de grame de miere pe an pe locuitor, un consum în creștere față de acum 10 ani, dar, comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda și Belgia, ei se situează încă în coada clasamentului european.

România deține, la ora actuală, locul patru în Europa din punct de vedere al producției de miere, după Germania, Franța și Ungaria, cu circa 20.000 de tone anual, și locul șapte la numărul de familii de albine cu 1,47 milioane.

AGERPRES

Francezii, uimiți de longevitatea albinei românești

Aflaţi într-o vizită în România pentru a descoperi peisajele virgine ale ţării noastre, câţiva apicultori profesioniști din Franţa au urcat la 1.200 m altitudine în Apuseni pentru a face cunoștinţă cu stuparul Mihai Grama, dar mai ales pentru a vedea cum arată stupii unui pavilion aflat în pastoral la munte. Mare le-a fost uimirea când vânătorul de albine i-a provocat pur și simplu, punându-i pe străini să-și aleagă orice ladă și să se uite în ea.

Reacția a fost incredibilă: la început ochii mari, puține cuvinte și, în final, multe întrebări. Ceea ce i-a fascinat cel mai mult pe francezi a fost longevitatea mătcilor, stupii cu mătci din 2012, 2013 și 2014, între care nu exista nicio diferență, ci la fel de multă miere, puiet, faguri căpăciți; toate păreau pentru străini de domeniul irealului. Se întrebau cu toții cum este posibil așa ceva, când ei schimbă mătcile la 6 luni?

Sigur, se întâmplă toate acestea pentru că există diferențe uriașe între albina lor și regina noastră – albina carpatină. „După ani de sacrificiu și mulți bani băgați în apicultură, în tot ce înseamnă cercetare și ameliorare, și-au dat seama că hibrizii de albine pe care îi au nu le pot aduce satisfacții așa cum o face albina românească. Nu sunt mulțumiți deloc, este o problemă gravă, pentru că schimbă matca de două ori într-un an. La ei nu există o linie genetică care ar putea concura cu Apis Melifera Carpatica, care la noi poate rezista și 4-5 ani într-o scorbură, dacă nu umblă nimeni la ea“, povestește Grama după vizita francezilor.

Pavilionul apicultorului român a fost pentru francezi ca mierea pentru albină și, ademeniți de productivitatea lucrătoarelor, aceștia nu s-au abținut de la a face propuneri. Reprezentanții asociației de apicultori francezi ar fi fost dispuși să plece cu câteva mătci acasă, însă „ursul Grama“, cum îl alintăm noi, nu s-a lăsat înduplecat. Deși francezii plătesc cam 27 de euro pe o regină, de data aceasta ar fi deschis punga să plătească chiar și 50-70 de euro pe un exemplar. Când Mihai Grama a auzit de 27 de euro a sărit ca ars și a explicat străinilor că el nu și-ar da gâzele pentru care a umblat prin păduri pentru a obține exemplare valoroase la prețul unui hibrid realizat industrial. „Regina pentru care mi-am rupt picioarele prin păduri nu aș putea să o dau nici în ruptul capului la prețul unui hibrid. Eu nu pot să cobor la nivelul ăla, să-mi bat joc de munca mea de ani de zile. Sărut mâna, mă scuzați, vedeți-vă de treabă“, a spus Grama explicând gestul.

Totuși, cu toată mândria unui moț adevărat și a riscului că rămâne fără miere, Grama admite că ar putea da mătci spre vânzare în viitor, dar la un preț corect. „Rămâne să negociem, să ne înțelegem, pentru că, ok, eu risc să nu mai fac miere în următorii ani, doar le produc lor albină, dar să știu pentru ce o fac. Ei vor să fiu un fel de bancă de gene pentru ei, sunt de acord să se ocupe de tot ce înseamnă hârtii, acte, birocrație, iar eu să le asigur matca“, afirmă apicultorul român.

Unul dintre apicultorii francezi a crezut că va găsi totuși un element de care să nu fie mulțumit și, crezând că îl va pune în încurcătură pe Grama, l-a rugat să-i desfacă un stup ales de el. „Al patrulea de jos, pe acesta vreau să-l văd“, a spus acesta. Iar eu i-am spus: „Aici am ramă clăditoare cu puiet numai de trântori, unde este în mod normal la mulți apicultori maternitatea de varroa. Am scuturat rama, am scos-o afară, iar doi francezi, pe două părți, cu furculițele, au scos de acolo puiet, apilarnil și nu a găsit nimeni niciun păduche. Au spus francezii că la ei nu există așa ceva. La ei sunt zeci de păduchi varroa într-o larvă“, povestește Grama în urma vizitei grupului de apicultori francezi.

După o evaluare corectă, stuparul din Apuseni este așteptat de asociația apicultorilor francezi să comunice un preț mulțumitor pentru munca de 27 de ani realizată în stupina lui. Experiența de lucru în Italia l-a făcut să prețuiască banul și munca depusă, vorba lui: „Eu nu lucru degeaba, altfel fac eu miere de zmeură, de zburătoare, de mană, o dau în Elveția, îmi umplu buzunarul și voi rămâneți fără albine și vând eu miere unde trebuie“.

Întrebarea este: se aclimatizează albina românească pe alte meleaguri, cum este Franța, și cât trăiește în condițiile de acolo? Ei bine, Mihai Grama susține că cel puțin trei ani albina își va face treaba. „Dacă îi bat eu capacul în cuie aici, îl sigilez și nu umblă nimeni la el 3 ani e ok, stupul nu are nicio treabă. Vorbim de adaptarea la mediu, există niște explicații, eu le știu, dar le spun la momentul potrivit, cui trebuie.“

După vizita în România apicultorii francezi au plecat convinși până în măduva oaselor că trebuie să schimbe ceva în activitatea lor. Diferențele sunt mari între ceea ce au ei și ce au văzut în stupina unui apicultor de munte din țara noastră. „Practic, trebuie să se întoarcă la o linie genetică care este selecționată, ameliorată, ceea ce eu am făcut în regim propriu, nu pe banii Statului, nu pe fonduri europene. Vă garantez că în următorii 5-10 ani o matcă Mihai Gramă va deveni un brand pentru care garantez calitatea și eficiența ei“, încheie Grama.

Fermecați de albinele românești și, ca ultimă distracție, în stil apicol, francezii au cerut ghidului lor, Alina Varadi de la Casa Bio, câteva albine românești pentru a-și face microînțepături cu care să-și amelioreze durerile reumatice.

Patricia Alexandra POP

Obținerea mătcilor prin transvazare - metoda Grama

Mătci de calitate înseamnă familii puternice, sănătoase, produse ale stupului în cantităţi mai mari.

Mihai Grama este unul dintre apicultorii cunoscuţi ai României. S-a pregătit pentru asta, a avut apicultori în familie, a urmat cursurile Liceului Apicol din București și de peste 20 de ani practică această minunată meserie.

Deși a fost și în străinătate – a practicat apicultura și în Italia –, iar cu ceva ani în urmă se deplasa cu stupina sa în pastoral la punctele melifere cu renume din țară, Mihai Grama nu vrea să mai părăsească Munții Apuseni, acolo unde își are de fapt și originile.

Iată ce îi place de multe ori să spună: „Fug de tot ce înseamnă aglomerație de albine pentru a evita pericolul hibridării. Atunci când matca merge și se împerechează cu trântori aflați la 2-3 km în alte stupine, cu trântori de nu știu unde, nu știu din ce familie provin, din nu știu ce hibrizi de toate felurile, nu cred că trebuie să speri la succes.“ Mihai Grama, „vânătorul de albine“ cum este cunoscut, își selectează albinele din cele mai bune familii capturate din pădurile Apusenilor. Le aduce în stupina sa, le urmărește un timp și din cele care dovedesc însușiri deosebite selectează permanent. Le multiplică pe acelea care dovedesc cea mai bună producție, cea mai bună adaptabilitate, pe cele care au instinct spre roire cât mai diminuat, care sunt mai blânde, mai rezistente la boli, mătcile care primăvara încep ponta mai devreme și care toamna o prelungesc cât mai mult și alte însușiri pe care le dorește în stupina sa.

Cât mai aproape de natural

Obținerea mătcilor prin transvazare este una dintre metodele cunoscute apicultorilor. Mihai Grama însă face acest lucru în felul său. Dorința sa de a întreține albinele cât mai aproape de natural l-a determinat să-și confecționeze singur botcile, fără a apela în niciun fel la trusa NICOT sau JENTER. A confecționat câteva cepuri dintr-un lemn de esență tare cu un diametru de 8,5-9 mm pe care, după ce le udă în apă rece, le introduce în ceară topită de 3-4 ori. Apoi, desprinde acest început de botcă din ceară naturală și îl lipește pe leațul mobil al unei rame dinainte pregătite. Aceste botci sunt întotdeauna montate pe o foiță de ceară (din cele ce se dau la clădit albinelor) pe care în prealabil a lipit-o pe leațul ramei cu botci.

Vânătorul de albine nu vrea să facă o dublă transvazare pentru că, spune el, e pierdere de timp. Dintr-un stup în care familia a fost obligată să pornească clădirea de botci recoltează 3-5 din acestea din care cu lanțeta ia o cantitate mică de lăptișor de matcă pe care îl pune pe fundul fiecărei botci.

Alegerea larvelor

Cu 4 zile înainte introduce o ramă clădită și mai închisă la culoare, stropită cu nectar, în cuibul familiei dinainte stabilite ca fiind cea cu însușirile cele mai bune și care va da larve pentru viitoarele mătci. Această larvă, după ce a fost ouată de matcă, se ridică cu atenție și, într-un moment al zilei în care nu este prea cald, dar nici frig, va fi dusă la locul unde se află rama cu botcile pregătite. Larvele nu trebuie să fie mai mari de 3 zile. Cu ajutorul unei lupe montate pe un dispozitiv special și al unei lanterne tip miner puteți şi dumneavoastră să vedeți ouăle și larvele mai tinere. Pentru a transvaza direct ouă, Grama spune că trebuie să ai multă experiență, un ochi bun și o mână sigură. Așa că, pentru a evita un eșec total, puteți transvaza larve de până în 3 zile.

Transvazarea propriu-zisă

Cu ajutorul lanțetei dinainte pregătite, udând-o permanent în gură începe să recolteze larvele. Mihai devine în acest moment un mic prestidigitator. Introduce cu rapiditate și cu mare precizie capătul curbat al lanțetei sub larvă, răsucește ușor spre stânga sau spre dreapta, extrage larva din celulă și cu aceeași siguranță, printr-o mișcare inversă celei prin care a luat-o, o așază pe patul de lăptișor de matcă pregătit anterior. O ramă conține 50-60 de botci pentru că spune el: „Îmi pot permite să introduc așa multe (aproape ca la botcile de roire) fiindcă am ales pentru creștere o familie puternică, cu forță biologică deosebită.“

Familia crescătoare

Rama cu botcile în care au fost transvazate larvele este introdusă într-o familie ce le va prelua și crește până aproape de eclozare, dar nu mai mult de 9-10 zile. Termenul e foarte important pentru a evita o eventuală ieșire a unei mătci provenite dintr-o larvă ce ar fi putut avea la transvazare mai mult de 3 zile. Ar putea fi un dezastru pentru că tânăra matcă ce iese prima le poate ucide pe celelalte înainte de a ieși din botci. Mihai face acest lucru într-un alt mod decât cel clasic, fără izolarea mătcii existente în familia crescătoare. Aduce și această familie în pragul roitului, ea va începe construirea propriilor botci și numai atunci introduce rama cu botcile transvazate. Ideal este ca familia să fi început un schimb liniștit de matcă, pentru a transmite și tinerelor mătci acest sentiment, familiile care acceptă schimbul liniștit de matcă fiind apreciate de apicultori. Când va veni timpul potrivit mătcile sunt fie introduse în bigudiuri, fie date unor tinere roiuri sau familii care au nevoie de matcă tânără pentru a-şi continua evoluția: eclozare, împerechere și începerea pontei în noua lor familie.

Marin DOROBANȚU

VIDEO

An rodnic pentru stupăritul montan

În toamna anului 2013 filmam pentru emisiunea Din Lumea Satului de pe AGRO TV și scriam în revista Lumea Satului despre vânătoarea de albine, o îndeletnicire deloc agresivă, ba chiar nobilă, care aduce periodic în stupina lui Mihai Grama mătci valoroase pe care apicultorul le foloseşte în activitatea de ameliorator al familiilor de albine din stupine proprii. Experienţa de atunci, una fabuloasă pentru mine, m-a făcut să urmăresc cu mare atenţie activitatea acestui stupar.

De ce apicultură în munți

De data aceasta am bătut peste 500 km pentru a-l găsi în Apuseni, la peste 1.200 m altitudine, acolo unde își ține albinele peste vară, pentru a afla de ce face această alegere an de an și ce înseamnă un an apicol bun.

Revederea a fost una de-a dreptul prietenească, așa că mi-am permis chiar să-l „botez“ cu o poreclă care cred că-i face cinste – URSUL GRAMA. Motivul este lesne de înțeles, doar l-am văzut cu ochii mei cum bagă mâna în scorbură după albine. Îmbrăcat într-un combinezon galben aprins, cu masca de apicultor agățată de umeri, ne aștepta în fața pavilionului cu aproape 200 de familii de albine.

Deși se lăsase seara, bâzâitul intens din preajma pavilionului indica o muncă asiduă. Albinele încă erau la cules. Îngreunate de povara nectarului cules peste zi, multe dintre ele cădeau răpuse de istoveală chiar pe tabla din fața urdinișului sau la câțiva metri pe iarba grasă din fața pavilionului. E clar că pentru unele albine se risipeau ultimele clipe de viață. Altele intrau grăbite în stup, ducând cu greu pe piciorușe polenul şi în guşă nectarul, astfel împlinindu-și menirea.

Peisajul era de vis, o gură de rai nu doar pentru albine, ci pentru toți cei care iubesc Țara Moților. Dacă în sudul țării căldura sufocantă răpune orice inițiativă, aici, la 25 de grade, respiri și trăiești după alte coordonate. „Locația este extraordinară“, confirmă Mihai Grama, ceea ce deja simțeam prin toți porii, „dar pentru albine depindem de condițiile de mediu, de climă, să nu plouă, să nu fie frig. Dacă în sud este caniculă, aici se face miere. Nu se poate compara. Suntem în plin cules la zmeur, urmează zburătoarea, mana, apoi murul.“

Profit de subiectul discuției și întreb cu curiozitate gazetărească care este diferența între culesul de la munte și cel de la șes. Parcă am dat apă la moară, pentru că argumentele s-au prăvălit imediat peste mine cu menirea să mă convingă fără a lăsa vreo urmă de îndoială. „Vreau să subliniez că aici albina are viață pentru că nu există chimizare, nu există insecticide, erbicide. Aici albina moare de bătrânețe sau de la prea multă muncă sau din cauza aripilor roase de la turația prea mare. Anul acesta nu am văzut urmă de păduche. Motivul este simplu: nu am vecini cu stupine de jur-împrejur pe câțiva kilometri. Vin aici pentru că sunt departe de orice altă sursă care ar putea să mă contamineze cu trântori sau boli. Ca să îmi mențin linia genetică eu trebuie să stau aici, cât mai izolat.“

Altă zonă, alte provocări

Deși există toate motivele ca pastoralul să aibă ca destinație zona montană, nu toți apicultorii pot face acest lucru, asta este clar. Chiar și Mihai Grama o recunoaște. „Nu poate sta oricine aici. Anul trecut ursul a distrus 12 familii de albine. Fără gard electric nu ai ce căuta. Aceasta ar fi prima măsură de siguranță, este o investiție necesară.“

Apoi, dacă la şes lumea se luptă cu căldura, la munte frigul este cea mai mare problemă, mai ales pe timpul nopţii. Iar o stupină performantă este şi una bine dotată. Ei bine, la acest capitol

Mihai Grama nu a făcut rabat. „Am ultima generație de stup din poliuretan care asigură o temperatură constantă atât iarna cât și vara. Aici, la munte, am avut săptămâna trecută, noaptea, 4-5°C și, dacă nu ai o izolație termică foarte bună la stup, ai surpriza să apară locă americană și europeană, puiet varos. Deci riscurile sunt foarte mari. Fiecare încearcă diverse variante. Am avut și stupi orizontali și verticali, mi-am făcut și din lemn de brad și de tei, dar am considerat că asta mi se potrivește. Am cumpărat 170 de bucăți pe care am plătit aproape 16.000 euro. O ladă echipată complet costă aproape 100 de euro, dar e o treabă foarte bună, pentru că vara, când e foarte cald, stupul este protejat, iar iarna se reduce consumul la 5-6 kg de miere pe familie, ceea ce înseamnă că îți rămân ție 10 kg de miere. Plus ușurința de a lucra, de a face tratamente, de a-i manipula“, argumentează cu patos Grama.

La momentul vizitei noastre în Apuseni, de pe crenguţele tinere de brad „ploua“ cu mană. „De aceea aş vrea să atrag atenția stuparilor din zonele montane, semimontane că, dacă nu va fi scoasă afară mierea de mană, vor fi pierderi, va fi o catastrofă la iarnă. Apare Nosema, albina e tot mai puțină și până la urmă rămâne lada goală. Mierea de mană trebuie scoasă acum în august și, dacă nu este cules, trebuie începute hrănirile stimulative ca să-și refacă din timp stocul pentru iarnă“, spune Mihai Grama.

Secretul performanţei: masa, rasa, casa!

În condiţii ideale, aşa cum s-au înregistrat anul acesta în Apuseni, şi rezultatele sunt de excepţie. „La munte este un an foarte bun. Te întâlnești cu așa ceva o dată la 5-7 ani, spun bătrânii, care au zeci de ani de apicultură. Acum, și eu am vreo 27 de ani de muncă printre albine și pot să spun că, o dată la 5-6 ani, parcă te întâlnești cu Moș Crăciun care vine cu tolba plină la tine. E mai greu să te întâlnești la munte cu asemenea condiții prielnice: să fie timpul bun, să ai albine bune. Eu am avut mătci tinere pregătite de anul trecut și toate acestea își spun cuvântul acum. E plină lada, construiesc foarte bine, încă nu am văzut păduche. De aceea de 12 ani nu mai fac pastoral în marile masive, nu mă mai bag în aglomerații de albine. Sfatul meu, pentru cine are posibilitatea, este să se tragă pe lângă munte, la fâneață, la o zmeură, la mure sau mană pentru că merită să o facă“, afirmă convingător Grama.

Şi se ştie, pentru apicultori cuvântul „merită“ se traduce în producţie, despre care am aflat, pe când ne întorceam la Bucureşti, că a fost una bună, nu mai puţin de 1.800 kg de miere la o primă tranşă.

„Secretul este: masa, rasa, casa. Masa o vedeți, au din belșug, rasa știți bine că la mine este o muncă de ani de zile de selecție și ameliorare. În toate ramurile din zootehnie se pune tot mai mult accent pe genetică, pe ameliorare. Acesta este viitorul. Au apărut tot felul de anunțuri pe Internet cu tot felul de hibrizi aduși din diverse colțuri ale lumii. Gândiți-vă cum ar fi să vin aici în munte și să înființez o plantație de portocale sau măsline, credeți că ar merge? Același principiu se aplică și la albine. Aici merge albina aclimatizată zonei noastre. Și vă garantez că, în 2-5 ani, nu știu cât mai durează, România va exporta material genetic. Dacă până acum eram recunoscuți pe plan mondial ca exportatori de miere, de acum vom exporta albine. Cine știe să stea departe de hibridare, acela va avea albine care vor fi căutate de străini și va avea succes. Albina este un patrimoniu de care trebuie să avem mare grijă, păcat că nu avem o legislație care să ne protejeze Apis Melifera Carpatica“, îşi încheie Mihai Grama pledoaria.

Patricia Alexandra POP

Ce se întâmplă dacă se introduc alte rase de albine în România (II)

Continuând ideile expuse în numărul trecut al revistei Lumea Satului, studiile știinţifice arată fără echivoc că introducerea altor rase de albine duce la degradarea ireversibilă a fondului genetic autohton. Astfel, literatura de specialitate consemnează faptul că asemenea situaţii au existat în multe ţări, printre care Germania, Polonia, Franţa etc.

În cazul acestor introduceri de noi rase încrucişările interrasiale sunt inevitabile şi acestea au efecte nedorite. Condrea Drăgănescu, coordonator naţional pentru managementul resurselor genetice, afirma că „o încrucişare înterrasială sau între hibridul Buckfast şi albina carpatină ar putea avea efecte nedorite“. Rusia a trecut printr-un fenomen asemănător în urmă cu ani buni. Astfel, după 50 de ani de cercetare şi încrucişări interrasiale, ce au dat la început rezultate bune, s-a format o masă de albine pestriţă cu productivitate scăzută. Cercetătorii români susţin că şi România s-ar putea trezi în faţa unui fenomen asemănător. „Introducerea unei rase străine în aria albinei carpatine este o cale aproape sigură de a o distruge pe ea sau poate pe amândouă, ajungând la rezultatele sesizate în Rusia“, mai precizează Drăgănescu. Cea mai mare problemă o constituie însă neadaptarea hibrizilor rezultaţi la condiţiile locale. Aceasta pentru că, odată cu transferul unei asemenea rase, trebuie transferat şi mediul ei, şi sistemul de administrare; în caz contrar, rasa dispare. „Din cele 34 de rase dispărute în ultimul secol din România, multe, peste 21 de rase, erau importate. Cauza dispariţiei a constituit-o tocmai neputinţa de a crea condiţiile de viaţă în care ele s-au format“, argumentează profesorul Drăgănescu.

Îmbucurător în cadrul acestei tevaturi privind oportunitatea introducerii de hibrizi sau rase de albine în locul albinei noastre româneşti este că cercetătorii în domeniul apiculturii, dar şi majoritatea apicultorilor români susţin că o încrucişare între hibrizi sau rasele introduse ar fi inevitabile, având efecte nedorite ireversibile asupra fondului genetic al albinei noastre, în condiţiile în care ar împărţi acelaşi areal.

Referitor la aceste afirmaţii, Kelemen Ferencz, un maramureşean pentru care stupăritul pastoral anual în sudul ţării până la gurile Dunării cu pavilioanele pline cu peste 80 de stupi cu albine este un mod de viaţă, spune: „Albinele acestea au de obicei productivitate scăzută, o poate spune oricine creşte albine. Pentru că nu poţi să fii apicultor fără să ai minime cunoştinţe în domeniu. Au mai fost în timp experimente cu încercări de introducere de noi rase de albine, care s-au dovedit a fi neinspirate. Cei care vor să facă acum acelaşi lucru ar putea citi lucrări de specialitate şi s-ar convinge. Sunt pur şi simplu interese economice la mijloc, destul de obscure. Sper să nu se ajungă la acest lucru. Albina românească ar trebui să ajungă un brand, nu să devină un metis.“

Preocuparea unor apicultori de a încerca să îmbunătăţească calităţile familiilor de albine în scopul obţinerii unor profituri mai mari are o motivaţie reală deoarece în ultimii ani se constată o diminuare a recoltelor de produse apicole.

Cauzele acestor diminuări pot fi:

- manifestările fenomenului de încălzire globală, care au dus la schimbări ale condiţiilor climatice ce au cauzat sincope în dezvoltarea familiilor de albine şi chiar în condiţiile de secreţie a nectarului de către flora meliferă;

- continuarea tratamentelor cu substanţe neonicotinoide pe teritoriul României, deşi majoritatea ţărilor UE le-au interzis;

- înmulţirea suprafeţelor acoperite de culturi monoflorare, unde prin chimizare s-a distrus flora spontană. Practic acolo, în afară de planta cultivată, există numai pământ negru, uscat şi curat, fără altă sursă de hrană pentru albine;

- încercările de completare a rezervelor de hrană energetică şi proteică cu diverse substanţe ale căror componente nu se regăsesc în miere şi polen şi aici nu mă pot abţine să-l citez pe Rudolf STEINER, care în 1923 spunea: „În cazul în care umanitatea continuă să întreţină albinele prin mijloace artificiale vom fi martori în decurs de 50-80 de ani la dispariţia în masă a albinelor“ – astăzi vedeţi Sindromul Depopulării Coloniilor de Albine (SDC - CCD);

- cultivarea, mai ales la floarea-soarelui, a unor soiuri şi hibrizi cu autopolenizare care au un slab potenţial melifer şi, nu în ultimul rând,

- slaba implicare a cercetării româneşti în apicultură în găsirea unor soluţii practice pentru depăşirea fenomenelor neplăcute care apar în exploatarea stupinelor româneşti.

În final îmi exprim speranţa că părerile mele privind protejarea albinei româneşti Apis mellifera carpatica vor fi corect înţelese şi aici trebuie să precizez că, referitor la fenomenele uneori nefavorabile care i se opun, această albină românească copiază repede evoluţia sezonului, se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune decât rasele şi hibrizii străini produşi în alte zone geografice şi pedoclimatice.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Ce se întâmplă dacă se introduc alte rase de albine în România (I)

În articolul „De ce dacă Apis mellifera carpatica în România“ am încercat să aduc argumente pentru necesitatea protejării rasei de albine româneşti Apis mellifera carpatica. Astfel de materiale au mai apărut în ultimii ani în mass-media şi chiar pe forumurile care se ocupă de apicultură au fost discuţii ample, e adevărat, uneori contradictorii.

Totuşi, ne confruntăm cu o adevărată emulaţie privind dorinţa unor apicultori români care doresc să încerce să lucreze şi cu alte rase de albine sperând, în primul rând, la obţinerea unor mai mari recolte de produse apicole.

Venind în întâmpinarea acestor dorinţe, o serie de comercianţi de regine autorizaţi sau nu fac oferte de vânzare de regine din diferite rase de albine şi hibrizi. Printre aceste oferte predomină ofertele cu hibridul Buckfast şi rasele carnica – Apis mellifera carnica, italiană – Apis mellifera lingustica, caucaziană – Apis mellifera caucasica. Aşa cum evoluează alergarea după obţinerea profitului cu orice preţ, mizând pe naivitatea unor apicultori-cumpărători, n-ar fi exclus să ne trezim – Doamne fereşte! – pe teritoriul României şi cu albina africană – Apis mellifera scutellata, care creează acum atâtea necazuri pe continentul american.

Rasele străine, în condiţiile ţării noastre, nu pot depăşi din punctul de vedere al calităţilor rasa românească Apis mellifera carpatica deoarece aceasta, trăind din generaţie în generaţie, de mii de ani în condiţiile de climă şi floră caracteristice ţării noastre, ca rezultat al selecţiei naturale, este cea mai bine adaptată acestor condiţii, deci trebuie să ne orientăm numai pentru creşterea, înmulţirea şi îmbunătăţirea albinei noastre locale Apis mellifera carpatica.

În lucrarea ştiinţifică „Consecinţele hibridării interrasiale“, elaborată de prof. univ. dr. ing. Marian Bura şi colectiv, se arată referitor la consecinţele hibridării următoarele:

„La o analiză atentă a literaturii de specialitate se desprind următoarele concluzii:

- rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, al climei şi al resurselor florale în care s-au format;

- eficienţa economică a unei stupine este determinată de potenţialului genetic al albinelor (rasă), de mediu (climă, resurse florale) şi de preocuparea pentru perfecţionarea tehnologiei de creştere şi de ameliorare a albinelor;

- producerea de hibrizi are costuri ridicate ca urmare a cheltuielilor pentru crearea şi menţinerea unor linii consangvinizate corespunzătoare (Laidlaw şi Page, citaţi de C. Drăgănescu, 2006);

- datorită efectului heterozis, hibrizii F1 pot fi mai productivi şi cu o vitalitate mai ridicată, dar nu întotdeauna la albine s-au dovedit a avea efect benefic;

- crescătorii vor deveni dependenţi de mătci hibride;

- va trebui să creăm rezervaţii pentru conservarea rasei româneşti (Apis mellifera carpatica) sau a hibridului crescut (Siceanu şi Cecilia Rădoi, 2006);

- există pericolul de a pierde rasa autohtonă, contravenind Convenţiei de la Rio (1992) pentru conservarea biodiversităţii;

- în cazul în care scapă de sub control, unii hibrizi interrasiali ai albinelor pot reprezenta un real pericol biologic şi economic.“

Ţinând cont de concluziile mai sus arătate şi de semnalele primite de la unii apicultori care au introdus în stupinele lor hibridul Buckfast pot să afirm că, chiar dacă iniţial, în primul an, acesta a dat rezultate favorabile, după un an rezultatele nu au mai fost atât de bune, familiile cu acest hibrid având rezultate mediocre, chiar schimbându-şi liniştit reginele şi nerăspunzând la măsurile de selecţie.

Concluzionând, hibridul Buckfast nu-şi păstrează caracterele în descendenţă şi astfel se impune achiziţionarea altor exemplare de hibrizi Buckfast, făcându-i pe apicultori dependenţi de hibrizi, de rase, de nişte corcituri care nu mai răspund la selecţie.

De asemenea, şi cercetătorii români consideră că scopul aducerii acestui hibrid în ţara noastră nu este altul decât unul strict economic. Aceasta este metoda clasică prin care apicultorul român va deveni dependent de importul de regine din Germania, ţara de origine a hibridului. Mai mult decât atât, ei susţin că distrugerea fondului genetic al albinei carpatine va fi iminentă. Toate acestea în condiţiile în care Uniunea Europeană acordă programe de subvenţionare pentru conservarea raselor locale de animale. Albina carpatină ar intra şi ea în categoria prevăzută pentru subvenţionare de către Uniunea Europeană.

Aceste introduceri ale hibridului Buckfast s-au produs în ultimii ani şi în sudul Germaniei, unde acesta a atins o amploare de 30-50% din efectivul total de familii de albine. Hibridarea practicată a reprezentat o parazitare a rasei locale deoarece se ştie că, prin utilizarea diferenţelor genetice dintre două rase, se ajunge la degradarea ireversibilă a bazei genetice a acestora.

S-a semnalat şi aspectul că albinele hibride introduse acolo în alte condiţii geografice şi pedoclimatice decât cele în care au fost create consumă 2 kg de miere pe lună în timpul iernii, în timp ce albina autohtonă 600-700 de grame. Astfel albinele respective rămân fără rezerve de hrană şi mor. În plus, îşi încarcă intestinele în timpul iernii repede şi astfel ajung la diaree şi nosemoză. (va urma)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Abonează-te la acest feed RSS