În numerele trecute ale revistei am început să detaliem modul în care pot fi extrase substanțele active din plante, amintind despre: infuzii, macerate, decocturi, tincturi etc., așa cum a explicat Maria Treben în cartea sa Sănătate din farmacia Domnului. Dar să vedem ce beneficii are fiecare plantă în parte, potrivit autoarei care și-a dedicat întreaga viață fitoterapiei.

Despre brusture

Una dintre plantele cu multiple calități în tratarea diferitelor afecțiuni este brusturele (Petasites officinalis). Întâlnit și sub denumirea de brustur, broscălan, lipan, podval-mare, smântânică etc., brusturele crește pe maluri de râuri și pâraie, în șanțuri și liziere. Rădăcina brusturelui are acțiune antitermică și, așa cum scrie Maria Treben în cartea sa, a fost foarte căutată în timpul epidemiilor de ciumă. Rădăcinile de brusture se culeg încă din perioada de înflorire, iar ceaiul sudorific se administrează în caz de febră, insuficiență respiratorie, artrită (gută) și epilepsie. „Se beau, zilnic, încetul cu încetul, 1-2 cești. Frunzele mari și proaspete se aplică sub formă de comprese, nu doar la entorse, luxații și picioare rănite de prea mult umblat, ci și în orice fel de arsură, în leziuni ulceroase, canceroase și în plăgi usturătoare.“

Cum se folosește brusturele

Se poate prepara un macerat dintr-o linguriță rasă de rădăcină de brusture care se pune peste noapte în ¼ litru de apă, se încălzește ușor dimineața, se strecoară și se bea. Sub formă de compresă, frunzele proaspete de brusture se spală, se zdrobesc și se aplică pe locul cu probleme. Se repetă această operațiune de câteva ori pe zi.

Nalba, mai mult decât o floare frumoasă

Denumită și cașul-popii, bănuți, caș, colăcel, covrigel etc., nalba (Malva vulgaris – M. neglecta) poate fi găsită pe lângă garduri, margini de drum, ziduri vechi și grohotișuri de pantă, dar numai în imediata apropiere a unei zone populate. Iar, dacă se găsește departe de orice așezare omenească, este sigur că acolo a fost odată o curte, o casă, o fermă, scrie Maria Treben în cartea sa. Potrivit autoarei, florile, frunzele și tulpinile se culeg din iunie până în septembrie, întrucât la uscat se pierd din substanțele mucilaginoase, iar planta trebuie utilizată cât se poate de proaspătă pentru a beneficia pe deplin de puterile sale tămăduitoare. „Nalba se dovedește benefică mai ales sub formă de ceai în inflamațiile mucoaselor din interiorul organismului, în gastrite, în inflamațiile mucoaselor vezicale (ale vezicii urinare), gastro-intestinale și ale cavității bucale, ca și în ulcerele gastrice (stomacale) și intestinale“, scrie Maria Treben. Potrivit fitoterapeutei austriece, pentru leacurile afecțiunilor menționate mai sus se poate prepara o supă din frunze amestecate cu orz. Întâi se lasă orzul să fiarbă, iar după răcire se adaugă și frunzele de nalbă. De asemenea, mai explică Treben, nalba este indicată și în caz de secreție pulmonară abundentă, bronșite, tuse și răgușeală puternică (laringită), amigdalită și gură uscată.

Maceratul, cel mai eficient

Pentru că este mai eficientă în stare proaspătă, cel mai indicat este maceratul. Astfel, pentru a nu se distruge substanțele mucilaginoase, planta se lasă peste noapte în apă rece, iar a doua zi se încălzește ușor, se strecoară și se beau 2-3 cești pe zi, cu înghițituri mici. În cercetările sale, Treben a descoperit că „nalba are un efect lecuitor chiar și în cazul unui emfizem pulmonar rebel, considerat adesea incurabil, care provoacă grele insuficiențe respiratorii“. Se beau minimum 3 cești pe zi, iar frunzele și florile, bine strecurate și încălzite, se pun peste noapte sub formă de comprese în zona bronhiilor și pe piept. Nalba este eficientă și pentru ten ori pentru ochi. Astfel, spălăturile cu nalbă călduță sunt benefice în alergiile tenului, care provoacă mâncărimi și usturimi faciale. De asemenea, când apare o „secare a secreției lacrimale“, se dovedesc excelente băile de ochi și compresele la ochi făcute cu ceai călduț de nalbă. Dar despre alte beneficii ale nalbei și ale altor plante din farmacia Domnului, în numărul viitor al revistei.

Deși plantele au puteri tămăduitoare incredibile, nu trebuie ocolit medicul. În cazul în care ne simțim rău, este recomandat să mergem la un consult de specialitate.

Cine a fost Maria Treben?

Născută Günzl, în 1907, Maria Treben a fost o botanistă și scriitoare austriacă. Considerată o specialistă în domeniul medicamentelor pe bază de plante și a altor metode alternative de tratament în tradiția lui Sebastian Kneipp, Treben a sintetizat puterea plantelor în cartea sa Gesundheit aus der Apotheke Gottes (Sănătate din farmacia Domnului), publicată în peste 20 de limbi străine, în mai mult de opt milioane de exemplare. În ianuarie 1947, în urma expulzării germanilor din Cehoslovacia, Maria Treben a fost adăpostită într-o tabără de refugiați din Wülzburg (Bavaria), scrie Wikipedia. Acolo a avut o erupție cutanată și, după o ședere de trei săptămâni, s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. A fost transferată din tabără la un spital, unde, din cauza războiului, nu existau prea multe medicamente și nu era nicio perspectivă de salvare. Surorile i-au dat să bea suc de rostopască, iar starea ei de sănătate s-a îmbunătățit imediat. Această experiență cheie a determinat-o să înceapă să studieze herbalismul. În următorii ani, Treben a studiat ca autodidactă medicina pe bază de plante (fitoterapie). A practicat în Austria și Germania, fără a fi o practicantă recunoscută. Recomandarea folosirii bitterului suedez („ierburile suedeze“) a devenit deosebit de cunoscută, această practică bazându-se pe redescoperirea unei rețete a medicului suedez Claus Samst, care la rândul său a atribuit-o lui Urban Hjärne (1641-1724).

Simona-Nicole David

Știința face progrese, iar veștile cele mai bune vin din străinătate. Citeam recent că oamenii de știință din SUA și-au concentrat eforturile pentru a studia o specie de melci marini. De ce sunt atât de speciali acești melci încât să ajungă sub lupa științei? Conus magus este o specie care trăiește în Marea Roșie, Oceanul Indian și în anumite regiuni ale Oceanului Pacific. Ca toate speciile din genul Conus  acești melci sunt prădători, iar arma lor este veninul. În pofida dimensiunilor inofensive, aceștia trebuie manipulați cu mare atenție pentru că veninul lor are efecte neurotoxice foarte puternice. Știința a descoperit însă că arma letală a acestei specii de melci are și o proprietate extraordinară care ar putea sta la dezvoltarea unei noi terapii în controlul durerii.

Veninul lor este compus dintr-o sută sau chiar mai multe peptide diferite. Peptidele sunt șiruri scurte de aminoacizi care formează proteinele. Potrivit oamenilor de știință, cele mai multe dintre peptidele acestui venin sunt nocive pentru organismul uman, însă o anumită peptidă din conținutul lui are capacitatea de a reduce dramatic durerea. De fapt, este de 100 de ori mai puternic decât morfina și funcționează la doze mult mai mici, fără riscul de a crea dependență. Știința a profitat de această proprietate specială a melcilor Conus magus și a creat un medicament care are în compoziția sa și această peptidă miraculoasă. Medicamentul acesta este folosit doar în cazuri extreme, când durerea nu mai poate fi controlată prin administrarea morfinei. Din nefericire, această descoperire are o problemă majoră. Medicamentul nu poate fi administrat decât printr-o injecție în coloana vertebrală. Altfel nu poate trece de bariera hematoencefalică a creierului. Ce este această barieră? O membrană semipermeabilă, selectivă, care are rolul de a împiedica pătrunderea în creier a unor substanțe toxice sau germeni patogeni din sânge.

Pentru a evita acea injecție în coloana vertebrală, oamenii de știință caută soluții pentru a găsi o metodă mai ușoară de a introduce în organismul uman peptida din veninul melcilor Conus magus. Una dintre metodele experimentale făcute în acest sens presupune folosirea strategiei calului troian. Astfel, oamenii de știință au pus peptida din venin într-un purtător numit nanocontainer viral. Acesta este practic un receptacul minuscul realizat din proteinele găsite în virusuri. Nanocontainerul conține – pe lângă această peptidă – și o celulă care poate penetra orice membrană, inclusiv cea a creierului. Odată lansat către bariera hematoencefalică a creierului, nanocontainerul își atinge scopul. Strategia calului troian pare să funcționeze, cel puțin la nivel de laborator. Știința face însă eforturi pentru a descoperi o metodă prin care acest miracol al naturii, peptida din veninul melcilor Conus Magus, să poată fi încorporată într-o pastilă care poate fi înghițită. Se pare că natura are soluții pentru orice problemă a ome­nirii. În ce măsură există interes să exploatăm aceste miracole ale naturii? Nu știu. Este mai rentabil poate să investim în medicamentele de sinteză, cu efecte adverse nu doar pentru sănătate, ci și pentru buzunare.

Laura ZMARANDA

Ca să supraviețuiești în jungla capitalismului trebuie să fii ingenios. Unii rămân fideli vechilor tipare, în vreme ce alții aduc „culoare“ peisajului românesc prin afacerile neobișnuite pe care le pun în funcțiune. Așa a apărut în 2009 și ferma de lipitori din localitatea Cârligele, județul Vrancea, o afacere manageriată de doamna Veronica Burgă.

Singura biofabrică autorizată din țară

Lipitorile medicinale sunt folosite astăzi în medicina umană și veterinară, industria farmaceutică și în cosmetică pentru realizarea unor produse ce conțin hirudina extrasă din aceste nevertebrate. Doamna Burgă este unul dintre pacienții care s-au convins de beneficiile tratamentului cu lipitori. Efectele terapeutice ale acestor viețuitoare au convins-o de importanța lor, dar și de potențialul economic pe care l-ar putea avea.

În 2009 hirudoterapia era puțin cunoscută și nu exista o biofabrică de lipitori în România. A fost așadar deschizătoare de drumuri. După ce s-a documentat privind tehnologia de creștere și reproducere a hotărât să înființeze o fermă de lipitori. Aşa că a început construcţia unei clădiri cu o suprafață de 625 mp, special proiectată pentru această activitate. Biofabrica a fost concepută la o capacitate de 1 milion de exemplare. Apoi a achiziționat primul lot de lipitori matcă. În 2010, la un an de la implementarea proiectului, a primit autorizație de funcționare, iar astăzi biofabrica are peste 150.000 de lipitori.

Proiectul dnei Burgă a rezistat pe piață, iar portofoliul societății cuprinde atât clienți din țară, cât și din străinătate – exportul a început încă din 2010. Fără a intra în detalii „intime“ privind rentabilitatea afacerii, dna Burgă spune că este un sector de activitate către care se pot îndrepta toți cei care au perseverență în afaceri și care nu așteaptă câștiguri imediate. Pentru o fermă cu o capacitate de 400.000 de lipitori este nevoie de o investiție de 150.000 de euro, spune managerul din Cârligele.

Atenţie la crescătorii neautorizaţi!

După șase ani de funcționare, biofabrica de la Cârligele s-a dovedit un proiect viabil în pofida tuturor provocărilor. Respectarea normelor şi profesionalismul i-au asigurat menţinerea pe o piaţă asaltată şi de crescători neautorizați care, sub costurile de producţie ale fermelor autorizate, vând lipitori luate din baltă. Induși în eroare de prețul mai mic, unii cumpărători aleg varianta mai ieftină, fără să știe că îşi expun sănătatea unor riscuri. În plus, cei care vând astfel de lipitori aduc un prejudiciu și economiei societăților plătitoare de taxe şi impozite. Prin convenția de la Washinghton din 1973 lipitoarea a fost declarată specie protejată.

Aşa că pentru a vinde exemplarele dna Burgă trebuie să obțină avize de la mai multe instituții: Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, Academia Română etc. Deocamdată în România lipitorile sunt distribuite către persoane fizice, dar şi juridice. În Germania, spre exemplu, o fermă de lipitori poate vinde doar către o firmă similară ei sau către cabinete medicale unde există medici atestați în hirudoterapie, iar persoanele fizice nu pot cumpăra lipitori decât din farmacii. Dna Burgă spune că a făcut demersuri pentru a înregistra lipitoarea ca medicament, dar nu s-au aprobat.

Condiții de întreținere

Ca să crești și să reproduci lipitori trebuie să cunoști biologia acestor nevertebrate și condițiile pe care le au în mediul natural. Sunt date importante pentru o dezvoltare normală și sănătoasă a lipitorilor în captivitate. Se acordă o atenție deosebită luminozității, temperaturii, umidității, zgomotului și se evită expunerea lipitorilor la substanțe chimice. Aceste nevertebrate depun coconi tot anul, iar în laborator se face o selecție a lipitorilor-mamă. O singură lipitoare poate avea între 80-150 descendenți care încă de la eclozare sunt identici cu mama lor.

Puietul are nevoie de o îngrijire specială care implică hrănirea lor cu sânge proaspăt pus în intestine sau în site ce au la bază o membrană de colagen prin care puișorii pătrund cu mușcătura lor până la sângele proaspăt pus într-un alt vas. Lipitorile rămân în laborator 18-24 de luni înainte de a pleca spre clienți. Lipitorile sunt hrănite intensiv aproximativ 10 luni, după care urmează o perioadă de carantină într-un spațiu special amenajat, aseptic. Practic, timp de patru luni nu sunt hrănite, iar după această perioadă de carantină lipitorile pot fi distribuite către clienți. Sunt transportate în săculeți umeziți, pe un pat de burete umed, închise în cutii de polistiren. Este foarte important de menționat că există foarte mulți vânzători de lipitori pe Internet care nu au autorizație de funcționare și nicio sursă sigură pentru proveniența lipitorilor.

Cei care cumpără de la crescătorii care nu au documente ce atestă faptul că lipitorile lor sunt crescute în captivitate se expun unor riscuri.

În saliva lipitorii se găsesc 300 de substanțe biologic-active ce asigură efecte curative. Lipitoarea are acțiune reflexogenă, mecanică, biologică și cuantică, vindecă rănile purulente. Specialiștii în terapii alternative susțin că este o metodă eficientă în tratarea sterilității, micșorează durata reabilitării în caz de hepatită virală și tratează paralizia vertebrală.

Lipitorile de laborator nu prezintă riscuri din punct de vedere medical pentru că sunt hrănite cu sânge de origine animală controlat biologic, ce provine de la abatoare avizate sanitar-veterinar. Lipitorile livrate sunt însoțite de certificatul de conformitate și instrucțiunile de întreținere și păstrare. Odată ajunse la client, lipitorile trebuie păstrate în apă într-un borcan de sticlă acoperit cu o pânză.

Spre deosebire de lipitorile din natură care ajung la maturitatea reproductivă abia la un an, cele crescute în laborator se pot reproduce de la 6-8 luni. Dezavantajul este că această creștere forțată le reduce viața cu câțiva ani. Lipitorile medicinale seamănă cu cele sălbatice, cu mențiunea că unele pot fi mai deschise la culoare.

Laura ZMARANDA