reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

Poate deveni făina fân de lucernă (Medicago sativa) o practică în hrana porcilor în creştere-îngrăşare?

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră din familia leguminoaselor. În România, această plantă se cultivă pe o suprafață mai mare de 442.000 ha, ceea ce reprezintă peste 30% din structura bazei furajere a țării noastre (Schitea, 2010). Acest aspect situează România în clasamentul ţărilor mari cultivatoare de lucernă, după SUA, Argentina, Italia. Este important de subliniat faptul că extinderea lucernei în cultură s-a datorat însușirilor sale valoroase precum: producții mari, durată în cultură de peste 3 ani, capacitate mare de a se reface după cosit, puțin pretențioasă față de condițiile de creștere (rezistă la secetă, frig etc.), precum și folosinței multiple (nutreț verde, fân, făină de fân, siloz, semisiloz etc.). La acestea se adaugă însușiri agrotehnice deosebite, respectiv refacerea fertilității solului prin cantitățile mari de azot și resturi organice care rămân în sol la finalul perioadei de vegetație (Ignat, 2000).

Lucerna a fost recunoscută din cele mai vechi timpuri ca fiind pretabilă pentru hrana rumegătoarelor. De remarcat este faptul că nivelul ridicat în proteine (în special lizină), celuloză brută, minerale (magneziu, potasiu, cupru, fier etc.), dar şi în vitamine (A, D, E, K, etc.) situează această plantă imediat după porumb, șrot de soia şi grâu sub aspectul valorii nutritive pentru porci (Seerley, 1991; Thacker, 1990; Thacker și Haq 2008). În plus, potrivit National Research Council, biodispo­nibilitatea fosforului din lucernă se consideră a fi de 100%, ceea ce aduce un plus de valoare acestei plante. Totuși, adaosul de lucernă în hrana porcilor moderni, care provin din animale riguros selecţionate în direcţia obţinerii unor mari performanţe productive şi mai puţin privind capacitatea de folosire a nutreţurilor „neconvenţionale“, nu este o practică obișnuită în România. Hrana porcilor crescuți la noi în țară este constituită în principal din porumb, şrot de soia şi floarea-soarelui deoarece aceste ingrediente furajere au o disponibilitate ridicată pe plan local, o digestie ridicată a substanțelor nutritive și o compoziție nutritivă complementară.

Potrivit rezultatelor obținute în urma analizelor chimice, lucerna uscată, măcinată și ulterior peletizată are un conținut în proteină brută de 16,72%, cu o digestibilitate de peste 60%, un conținut de 32,09% celuloză brută și 7,65 minerale. Astfel, inclusă în rețetele de nutreț combinat sub formă peletizată poate reprezenta o potențială sursă proteică locală pentru porcii destinați producției de carne.

Având în vedere cele prezentate anterior, în cadrul Biobazei INCDBNA – Baloteşti a fost realizat un experiment pe porci, hibridul Topigs cu o greutate medie inițială de 30,28 kg, pe o perioadă de 25 de zile, ce a avut ca obiectiv evidențierea efectului productiv al surselor proteice locale. Porcii au fost repartizați în două loturi și furajați diferențiat: martor (M) cu nutreț combinat clasic (pe bază de porumb-șrot de soia-șrot de floarea soarelui) și experimental (L) cu un adaos de făină fân de lucernă 5%, ce a substituit o parte din șrotul de floarea-soarelui. Hrana a fost administrată sub formă peletizată o dată pe zi, cu înregistrarea zilnică a consumului. Pentru o evidență precisă a consumului de furaje și a efectului productiv al făinii fân de lucernă, porcii au fost întreținuți pe perioada de derulare a experimentului în cuști de digestibilitate. Factorii de microclimat au fost asigurați conform cerințelor fiziologice ale speciei și categoriei de animale.

Prin folosirea unui adaos de 5% făină fân de lucernă măcinată/peletizată în rețetele porcilor în faza de creștere-îngrășare, obținem performanțe productive comparabile cu administrarea surselor clasice. În plus, făina fân de lucernă inclusă în structura rețetei de nutreț combinat în procente de 5% asigură obținerea a peste 32,48 kg de carne cu un consum mediu zilnic de 2,33 kg de nutreț combinat/kg spor. Având în vedere calitatea proteinei, precum și influența pozitivă asupra indicilor productivi, dar și în scopul diversificării gamei de materii prime vegetale disponibile local, recomandăm făina fân de lucernă peletizată la un nivel de 5% pentru hrana purceilor destinați producției de carne. 

Rezultatele prezentate au fost realizate în cadrul Programului Nucleu, proiect 18.20.01.03 și prin Programul 1. Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2. Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI, Contract nr. 17 PFE/17.10.2018, finanțate de Ministerul Cercetării și Inovării.

Lavinia Idriceanu, Nicoleta Lefter, Mihaela Hăbeanu, Anca Gheorghe

Leguminoase perene pentru pajiști

Trifoi alb (Trifolium repens)

Exceptând zonele uscate, trifoiul alb este leguminoasa de pajiște cu cea mai mare răspândire; crește și dă rezultate într-un areal care începe din câmpie și până la etajul pădurilor de molid. Planta se menține mai mulți ani chiar și acolo unde există exces temporar de umiditate, având în același timp rezistență mare la ger. Se poate cultiva pe toate solurile, dar le preferă pe cele bogate în fosfor și potasiu, având capacitatea să fixeze în substrat cantități mari de azot cu ajutorul bacteriilor din nodozitățile rădăcinii. În România se întâlnesc trei tipuri de trifoi alb: silvestris (talie și pețiol scurt, foliole mici); hollandicum (talie intermediară, cel mai răspândit în cultură); giganteum (talie înaltă, cu foliolele mari și pețiol lung). Cercetătorii români au omologat soiurile Dacia, Carmen, Măgurele, Miorița, Carpatin și Danitim. Planta prezintă rădăcină pivotantă, pe care se inserează altele adventive, tulpină târâtoare, cu putere de înrădăcinare, pețiol erect, de până la 30 cm, peduncul al inflorescenței de 20-40 cm, pe care se dezvoltă capitolul globulos, cu flori albe sau roz-gălbuie, brun-deschis, după înflorire.

Trifoiul roșu (Trifolium pratense)

leguminoase perene trifoi rosu

Ca și lucerna, este o plantă alogamă entomofilă, principalii agenți polenizatori fiind bondarii. Trifoiul roșu are rădăcini pivotante, ramificate, lăstari subțiri, simpli sau ramificați. Frunzele de la baza plantei au pețiolul mai lung, formând rozete; foliolele – ovate sau eliptice – sunt păroase pe margini și pe partea inferioară, prezentând la mijloc o maculă (pată de culoare deschisă), de formă și mărime diferită, în funcție de soi. Florile sunt grupate în capitule terminale, de formă globuloasă sau ovală, cu petale purpurii deschis sau roșu-roz. Trifoiul roșu corespunde ca arie de cultură cu etajul foioaselor. Dă rezultate bune în climat răcoros și umed, cu temperaturi moderate în perioada de vegetație și cu precipitații de peste 600 mm anual. Crește pe soluri argilo-lutoase, ușor acide-neutre. Pe soluri acide, fertilizarea cu îngrășăminte organice este mai mult decât indicată, iar pe cele cu pH sub 5,5, amendarea este o condiție obligatorie. Specia este una dintre cele mai valoroase plante de nutreț din zona colinară.

Ghizdei alb (Lotus corniculatus)

leguminoase perene ghizdei alb

Este o leguminoasă perenă, alogamă, entomofilă, cu rezistență mare la secetă și ger, dar cu sensibilitate la excesul de umiditate. Crește și se poate cultiva pe aproape toate tipurile de sol, de la cele ușoare până la cele grele, de la reacție alcalină la puternic acidă, motiv pentru care are cea mai largă arie de cultură. În România au fost produse soiurile Livada, Alina, Nico, Oltim, Falnic, Super, Doru. Ghizdeiul prezintă lăstari semierecți sau culcați, lungi de pe până la 45-60 cm. Frunzele au pețiolul scurt, fiind compuse din 3-7 foliole oval-lanceolate. Inflorescențele dezvoltă 5 până la 9 flori de culoare galbenă, care pot prezenta uneori striații roșii.

Lucerna albastră (Medicago sativa)

leguminoase perene lucerna albastra

Lucerna este o plantă cu rădăcină pivotantă, care pătrunde în sol până la 1 m adâncime chiar după primul an de vegetație, dar marea masă a sistemului radicular se dezvoltă în stratul de până la 50 cm.

Tulpinile sunt erecte sau ascendente, înalte de 40-90 cm, cu frunze trifoliate dispuse altern și flori albastru-violet, grupate în racem. Înflorește începând cu luna mai, până în luna octombrie. Durata sa de viață poate ajunge la 8-10 ani, însă în producția agricolă dă rezultate excelente 4-6 ani. Cele mai cunoscute soiuri sunt Fundulea, Luxin, Triumf, Gloria, Teodora, Cezara, Magnat și Primola. Planta are mare rezistență la secetă, dar realizează producții mari numai în condiții de precipitații de 500-600 mm anual sau în regim irigat (700-800 mm). Are cerințe mari față de căldură în timpul perioadei de vegetație și rezistă foarte bine iarna, la temperaturi scăzute de până la -25 grade Celsius. Preferă soluri profunde, bine aerate, bogate în humus și calciu, cu reacție neutră sau alcalină. Nu dă rezultate satisfăcătoare pe soluri acide, grele, cu exces de umiditate. Condițiile bune de cultură sunt întrunite în sud-vestul și centrul Moldovei, în Câmpia Dunării și în Dobrogea, în Câmpia Transilvaniei și în centrul Câmpiei Banatului, în Câmpia de Vest, nord-estul Câmpiei Bărăganului și luncile râurilor.

Sparceta (Onobrychis viciifolia)

leguminoase perene sparceta

Sparceta este o plantă furajeră valoroasă, folosită în hrana animalelor atât sub formă de masă verde, cât și ca fân sau în pășune. Ocupă terenurile mai sărace, uscate, calcaroase, versanții supuși eroziunii. Planta rezistă foarte bine la iernare și la secetă. Pentru o bună instalare, are nevoie de multă apă la însămânțare și în prima perioadă de vegetație. Planta are o rădăcină pivotantă și tulpini erecte sau ușor arcuite, înalte de 40-80 cm. Frunzele sunt compuse din 15-25 foliole opuse în perechi, cu o foliolă în vârful axului. Florile sunt grupate în inflorescențe de tipul recemului spiciform, cu un peduncul lung, având petale cu culoare purpurie sau roz deschis, cu striațiuni de culoare mai închisă.

Maria Bogdan

Din secretele unei culturi reuşite

Unul dintre cei mai prestigioşi agronomi ai României, dr. ing. Lucian Buzdugan, povestea că, dacă l-ar fi întrebat cineva care este gândul său pentru Insula Mare a Brăilei, ar fi răspuns, invariabil: „Să cultiv lucernă“. Şi a făcut-o. Pe suprafaţă mare. Dar nu s-a oprit la cultura în sine. A completat-o cu o unitate de procesare care livrează nutreţ pentru export.

De ce lucerna?

Pentru că, aşa cum o descrie doctorul în agronomie Lucian Buzdugan, oferă o mulţime de avantaje: lucerna înseamnă cea mai mare cantitate de proteină la unitatea de suprafaţă pe care o poate da o plantă (n.n. – 1.980 kg/ha proteină brută, la o producţie medie de 45 t/ha masă verde, sau 18-20% proteină brută în substanţa uscată, mai mare cu 50% decât la soia şi cu 60% decât în cazul porumbului boabe); este o plantă care foloseşte singură azotul din atmosferă şi-l fixează în sol. În general, după ce eliberează terenul, lasă solul mai bogat în elemente nutritive de două-trei ori mai mult decât alte culturi; trece singură peste anumite calamităţi naturale în sensul în care, de exemplu, la o grindină poate fi cosită şi porneşte iar în vegetaţie; aerează solul foarte bine şi sparge hardpanul graţie sistemului radicular bogat şi care se duce în profunzime (masa principală de rădăcini, 80-85%, se dezvoltă în stratul 40-60 cm, restul plecând şi peste un metru adâncime), iar după lucernă nu mai este nevoie de scarificare; are plasti­citate ecologică, putând fi cultivată pe întreg teritoriul României; are o utilizare largă în zootehnie, putând fi folosită ca nutreţ verde, fân, nutreţ însilozat, granule sau brichete.

Secretul unei producţii bune stă în semănat

Cultura lucernei este una aparent uşoară. Cultivând-o şi studiind-o mai mulţi ani în condiţiile din Insula Mare a Brăilei, cu rezultate excepţionale din punctul de vedere al producţiei şi calităţii, dr. ing. Lucian Buzdugan spune că cheia unei recolte bune stă în condiţiile de semănat: „Chiar dacă lucerna are o largă plasticitate, fiind rezistentă la secetă, totuşi ea reacţionează bine când are umiditate. Deci una dintre condiţii este să aibă apă. Pe urmă, nu este pretabil un sol acid, ci unul neutru către bazic; Insula are pH-ul 8. În fine, trebuie să ţinem cont că lucerna îşi trimite doar o mică parte din rădăcini la peste un metru, masa importantă dezvoltându-se în stratul de 60 cm.

Plecând de la aceste aspecte generale, trebuie să vă spun că mulţi greşesc la înfiinţarea culturii, folosind sămânţă de slabă calitate, pe care o seamănă şi într-un pat moale. Tot secretul stă în folosirea seminţei tratate cu Nitragin şi o lucrare cu tăvălugul înainte de semănat, pentru a asigura un bun contact al acesteia cu solul. Sămânţa se încorporează la 1 cm adâncime; dacă ai scăpat brăzdarul la 4 cm, e clar că ai terminat cultura din start.“

Scurtă schemă tehnologică

„Pentru că eu am utilaje performante şi nu mai folosesc de mult timp tehnologia care include aratul, vă spun cum procedez la înfiinţarea culturii: fac o scarificare a solului şi introduc cantitatea de fosfor care să ajungă plantei vreme de patru ani, la adâncimea unde se dezvoltă masa rădăcinilor, 60 cm. Pregătesc apoi patul germinativ ca pentru oricare altă cultură (afânez solul la 25 cm şi discui), dar înainte de semănat vin cu tăvălugul, tasez solul, deci asigur pe de o parte contactul seminţei cu solul, iar, pe de altă parte, am refăcut capilaritatea, astfel încât apa din profunzime ajunge exact la sămânţă. Când înfiinţez cultura am grijă să nu duc sub nicio formă sămânţa mai jos de 1 cm. Pentru mine nu cantitatea de sămânţă este foarte importantă, pot foarte bine să folosesc doar 5 kg/ha (norma optimă este de 10-15 kg/ha), ci modul în care o semăn, adâncimea la care o pun. Pentru cine nu are utilaje performante şi utilizează încă plugul tehnologia de înfiinţare se poate rezuma la scarificare, împrăştierea fosforului, arătura adâncă (asigură inclusiv încorporarea îngrăşămintelor chimice), pregătirea pentru semănat, tăvălugirea, semănatul în condiţiile de adâncime menţionate.“

Atenţie la colet!

Aşadar, am semănat lucerna, a germinat, a răsărit. Ce facem mai departe? Grijă mare la colet: „Cea mai importantă parte a unei plante de lucernă este coletul. Acolo se face rezistenţa la iernat, acolo se constituie rezerva pentru repornirea în vegetaţie şi tot acolo se creează rezistenţa la secetă. Coletul este esenţial aşadar. Cum putem avea grijă de el? Neepuizând lucerna, tăind-o numai tânără. Trebuie să o lăsăm să şi înflorească. Prin înflorire apare o curbă de depunere a substanţelor uscate exact în colet. Noi ştim că la această plantă cea mai mare cantitate de proteină se acumulează în perioada de formare a butonului floral (mărime la palpat, bob de orez către bob de mazăre); atunci se recoltează, indiferent de talie. Dar măcar o coasă din an – ultima, dacă fermierul nu reuşeşte altfel – trebuie lăsată să înflorească. Pe urmă, înainte de iernat, lucerna nu se lasă fără vegetaţie, să nu o prindă gerul rasă complet, are şi ea nevoie de hrană peste iarnă, altfel se epuizează coletul. Apropo, din motivele de mai sus este greşit cum procedează unii, dând lucerna la păşunat toamna târziu.“

Nutreţ pentru export

În lipsa unei solicitări pe piaţa internă, lucerna produsă în Insula Mare a Brăilei este trimisă la export. Pentru a condiţiona furajul aşa cum l-a solicitat beneficiarul a fost nevoie de investiţii într-o fabrică: „În mod obişnuit, noi condiţionăm lucerna în baloţi mari, de 300 kg. Beneficiarul nostru a cerut însă baloţi de mare densitate. Aşa a apărut necesitatea construirii unei fabrici. Dar el a mai venit cu o condiţie, că vrea ca lucerna să-şi păstreze culoarea verde, nu cea a fânului uscat la soare, care merge spre nuanţa brun. Şi atunci mi-a trebuit o tehnologie specială. Recoltez deci lucerna, uniformizez brazda, o las să se pălească la soare o zi, o zi şi jumătate, până când ajunge de la 60-65% umiditate, la 30-35%, o strâng într-o brazdă groasă şi o balotez. Dar cum fac să o usuc de la 30-35%, până la 12 procente, şi să păstrez culoarea? O bag într-un cuptor rotativ, iar ca sursă de încălzire a cuptorului folosesc brichetele (peleţi) din resturile vegetale de pe cele 12.000 ha de soia obţinute în instalaţia noastră de brichetat şi rezultă un furaj şi cu mare densitate, şi de culoare verde, şi cu umiditate cât să fie păstrată, fără probleme, timp îndelungat. Cam aceasta este istoria noastră privind lucerna, valorificarea ei şi fabrica de condiţionare a nutreţului.“

Maria Bogdan

Fânul vitaminos

Culturile ce se pretează pentru producerea fânului sunt: lucerna, trifoiul, borceagul, iarba de Sudan, ierburile din fâneţele naturale şi cele cultivate.

Din punct de vedere economic conservarea plantelor furajere sub formă de fân are loc în perioada de vară până la începutul toamnei. Pregătirea fânului la sol se face prin metode tradiţionale, mai ales în gospodăriile ţărăneşti, şi constau în cosirea plantelor în faza de vegetaţie optimă, uscarea în brazdă 4-6 ore, întoarcerea brazdelor şi uscarea în continuare 1-2 zile până la umiditatea de 20-25%, urmată de strângerea în căpiţe sau clăi în care uscarea continuă până la 17-20% umiditate. Prin această metodă, chiar la o manipulare foarte atentă, frunzele şi florile – părţile cele mai importante ale plantei, în care se găsesc majoritatea substanţelor nutritive – devin sfărâmicioase şi se scutură pe sol.

Atunci când leguminoasele şi ierburile de pe suprafeţele mari trebuie conservate sub formă de fân se recomandă aplicarea tehnologiilor speciale pentru deshidratarea plantelor. Una dintre aceste tehnologii este aceea de producere a fânului în baloţi sau vrac şi uscarea cu aer rece.

Instalaţia folosită pentru uscarea fânului prin ventilator cu aer rece se compune din:

- Electroventilator axial de 30.000 m3 aer/h sau cu debit reglabil (5.000-60.000 m3/h) prin modificarea poziţiei paletelor în limitele 12-20°.

- Canalul de distribuţie a aerului (care străbate lungimea de la un capăt la celălalt), de suprafaţă (de formă trapezoidală sau pătrată) sau semiîngropat, ce se continuă lateral cu două canale secundare. Canalul trapezoidal de suprafaţă poate fi folosit atât pentru uscarea fânului în vrac, cât şi a baloţilor aduşi din câmp cu umiditate mai mare.

- Sisteme de grătare construite din bile de lemn sau şipci, care se aşază pe părţile laterale (la 25 cm de sol) şi deasupra canalului principal, cu rolul de a distribui aerul în masa furajului.

- Tuburi-dop din scândură, tablă, carton sau alte materiale, cu lungimea de 2 m şi închise la capete, care formează canale pentru circulaţia aerului pe verticală prin straturile de fân supuse uscării. Tuburile se aşază în poziţie verticală, pe 3 rânduri în lungul şirei, calculându-se 4-5 cm2 de şiră pentru un tub.

În cazul uscării fânului în baloţi, plantele cosite şi ofilite până la umiditatea de 25-30% se balotează. Baloţii sunt transportaţi în spaţiul amenajat pentru ventilare cu aer rece, unde se află instalaţia de uscare. Baloţii sunt aşezaţi pe grătarele de lemn, fără a mai folosi tuburi-dop.

Atunci când este supus uscării fânul în vrac, plantele se ofilesc în brazdă până la umidităţi de 30-40% pentru lucernă şi de 40-50% pentru amestecurile de leguminoase şi graminee. La acest grad de umiditate frunzele plantelor nu se usucă şi nu se mai scutură, fiind strânse în pale cu grebla mecanică şi lăsate câteva ore pentru uniformizarea veştejirii. Fânul parţial uscat se încarcă, cu ajutorul maşinilor de adunat furaje, în remorci şi se transportă la locul de depozitare. Aici fânul se aşază în straturi uniforme pe grătarele instalaţiei, depăşind cu cca 1,5 m marginile exterioare ale acestora. De la aşezarea primului strat, care nu trebuie să depăşească 3 m grosime, tuburile se fixează la locul lor. Fânul depozitat nu trebuie tasat cu picioarele, pentru a facilita pătrunderea aerului prin masa de furaj. Când primul strat a ajuns la 2,5-3 m înălţime se pune în funcţiune ventilatorul şi se ridică tuburile (se trag în sus prin masa furajului), având grijă ca la fiecare ridicare jumătate din lungimea tubului să rămână în şiră. Pentru evitarea pierderilor de aer pe lângă tuburi se recomandă tasarea moderată a fânului, de jur-împrejurul fiecărui tub. Când umiditatea porţiunii superioare a primului strat a ajuns la 20-25%, se aşază al doilea, a cărui grosime va fi de 3-3,5 m. Respectând aceleaşi reguli se continuă cu al treilea şi al patrulea strat, ultimul având grosimea de 3-3,5 m. Când ultimul strat a ajuns la înălţimea de 1,5 m faţă de stratul anterior, tuburile se scot definitiv, iar fânul se aşază uniform pe toată suprafaţa, până la terminarea şirei. Dacă în timpul depozitării vremea devine ploioasă, şira se va acoperi cu prelate sau folie de polietilenă, aşezate pe un schelet de lemn, pentru a permite circulaţia aerului, iar ventilatorul se va opri.

Atunci când se constată o creştere a temperaturii interioare peste 35°C (măsurată cu un termometru prevăzut cu o tijă metalică), ventilatorul va funcţiona 6 ore cu o oră pauză, până când fânul nu se mai încălzeşte. Dacă timpul este frumos, ventilatorul va funcţiona în prima zi până la ora 24, apoi numai în timpul zilei, ţinând seama de umiditatea relativă a aerului. Orele de funcţionare a ventilatorului sunt prezentate în tabelul 1 (vezi tabel în revistă). Durata mişcării unui strat de lucernă variază între 40-60 de ore în funcţie de debitul şi viteza aerului ventilat, de condiţiile atmosferice şi gradul de umiditate a fânului după recoltare.

După o zi de la terminarea uscării, se va face o ventilare de probă, pentru a constata temperatura aerului care iese din şiră. Dacă aerul care iese din şiră este rece, se consideră că uscarea este completă. Dacă aerul este cald, ventilarea va continua încă 12 ore, după care proba se va repeta până la uscarea definitivă.

Procedeul prezentat elimină în totalitate pierderile de frunze şi flori prin scuturare, cu creşterea procentului de proteină brută şi caroten (tabelul 2) (vezi tabel în revistă). Furajul astfel obţinut are valoare vitaminică superioară, cu menţinerea stabilităţii clorofilei care, potrivit cercetărilor, contribuie la creşterea conţinutului de hemoglobină, eritrocite şi leucocite din sânge, cu efect benefic asupra dezvoltării mai rapide a tineretului. Animalele lactante hrănite cu fân vitaminos înregistrează o creştere a producţiei de lapte, iar tineretul un spor de greutate superior celui realizat în condiţiile furajării cu nutreţ uscat natural.

Conţinutul ridicat de proteină, vitamine şi săruri minerale al fânului vitaminos pledează pentru producerea prin acest procedeu a unor cantităţi de furaj cel puţin pentru furajarea viţeilor şi a vacilor în perioada repausului mamar, ca o măsură eficace atât pentru realizarea unor indici ridicaţi de creştere şi reproducţie cât şi pentru menţinerea sănătăţii animalelor, ceea ce compensează cheltuielile făcute cu costul medicamentelor şi al energiei electrice.

Ing. Bogdan MACOVSCHI

Lucerna şi trifoiul în hrana animalelor

Cele două culturi sunt cele mai valoroase plante de nutreţ, oferind mari cantităţi de proteină naturală pe hectar. Atât lucerna cât şi trifoiul pot fi administrate în hrana animalelor atât sub formă de masă verde, dar mai ales sub formă de fân, semifân şi siloz pe timpul iernii.

Lucerna se cultivă mai des în zona de şes, unde sunt precipitaţii mai reduse, fiind specie cu înrădăcinare profundă, şi reprezintă cea mai valoroasă leguminoasă pentru hrana animalelor. Este în acelaşi timp şi o bună premergătoare pentru toate speciile cultivate.

Trifoiul se cultivă în zona colinară, de deal şi chiar submontană, zonă mai bogată în precipitaţii.

Ambele specii sunt perene, lucerna rezistând în cultură până la 5-6 ani, iar trifoiul 2-3 ani.

Pentru administrarea în hrana animalelor recomandăm:

Sub formă de masă verde, proaspăt cosită, pentru cai, porci şi păsări.

Pentru rumegătoare – vaci, oi, capre – sub formă de masă verde, dar pălită. În caz de nepălire se produc grave tulburări digestive (meteorism, indigestie) care, de cele mai multe ori, duc la un sfârşit tragic.

Păşunatul lucernei şi trifoiului nu este recomandat.

De asemenea, pe timp ploios, cele două culturi nu se vor administra animalelor rumegătoare.

Altă formă de administrare a lucernei şi trifoiului o reprezintă fânurile recoltate manual sau mecanic, care, după uscare, se depozitează în şure sau şoproane (fânare) fie sub formă vrac, fie balotat. Fânurile de lucernă şi trifoi sunt un excelent furaj pentru animalele de reproducţie, vacile de lapte, în special animalele gestante.

În sistem gospodăresc de creştere a porcilor cele două culturi pot intra în raţia animalelor până la 50-70%. De asemenea, se pot folosi cu succes în furajarea găinilor, raţelor, gâştelor, curcilor sau struţilor în cantităţi de 0,2-1,5 kg/cap/zi sub formă de masă verde tocată mărunt.

Cantităţile de masă verde recomandate:

- vaci lapte: 45-50 kg;
- tineret bovin: 20-25 kg;
- cabaline: 30-50 kg;
- oi: 3-8 kg;
- porci adulţi: 5-6 kg.

Cantităţile de fân recomandate:

- vaci în lactaţie: 6-9 kg;
- tauri de reproducţie: 2-6 kg;
- oi adulte: 0,5-1,0 kg;
- berbeci: 1,0-1,5 kg;
- cai de muncă: 10-12 kg.

Lucerna, cerută la export în ţările arabe

Lucerna este o cultură câştigătoare în acest an pe fondul cererii în creştere pe pieţele arabe, în special în Kuweit şi Arabia Saudită, ţări care oferă preţuri bune, spun fermierii. Unii sunt de părere chiar că este cea mai rentabilă cultură.

„Vând foarte bine lucernă în Kuweit. Se vinde mai bine decât porumbul. Eu o vând în baloți la 135 de euro, plus TVA/tonă. Mai vând și alții, dar brichetată, uscată la 270 de grade Celsius, însă nu mai rămâne mare lucru din ea așa“, a declarat Victor Chivu, un fermier din Teleorman.

Suprafeţe mai mari în 2014

Se pare că lucerna este una dintre cărțile câștigătoare pentru agricultura românească în acest an, motiv pentru care fermierii măresc suprafețele.

„O să cultiv și eu mai multă anul asta și o să mă duc să aduc o mașină de balotat din Ungaria. Și alții vor să investească în lucernă anul acesta. InterAgro vrea să cultive vreo 5.000 ha, iar Jihad de la Chirnogi alte vreo 5.000 ha pentru Arabia Saudită“, a mai spus Chivu.

InterAgro a anunțat anul trecut că intenţionează să construiască o fabrică de lucernă balotată, a cărei producţia va avea ca destinaţie principală piaţa externă. Fabrica ar urma să fie dată în funcţiune în luna martie, materia primă urmând să provină din producţia proprie, au precizat oficialii InterAgro. Grupul are în plan cultivarea a circa 5.000 ha de lucernă, suprafaţă suficientă pentru a asigura necesarul fabricii. Investiţia totală ar urma să se ridice la circa 10 milioane de euro.

Un alt mare agricultor, libanezul Jihad El Khalil, a anunțat că are planificate circa 15 milioane de euro pentru producţia de lucernă balotată pentru export. Suma include cheltuielile pentru înfiinţarea a circa 5.000 ha de lucernă, dar şi construcţia fabricii.

„Lucerna este cea mai rentabilă cultură, în plus lasă şi terenul curat. Poţi să scoţi profit de 170-180 euro la tonă“, spune omul de afaceri.

Marius ŞERBAN

Abonează-te la acest feed RSS