La nivel internațional și național există un interes deosebit pentru longevitatea animalelor. Ovinele și bovinele cu o reproducție și o stare de sănătate bune au o longevitate productivă mare. Longevitatea productivă reprezintă perioada de timp de la prima fătare a animalului până la ieșirea din efectiv.

În cadrul INCDBNA-IBNA Balotești s-au efectuat studii privind longevitatea productivă a ovinelor și bovinelor. Pentru evaluarea genetică a animalelor privind longevitatea productivă s-a utilizat metoda parametrică Weibull (Modelul Proporțional Hazard) – analiza supraviețuirii. Din studiile efectuate s-a observat că longevitatea este influențată

într-o proporție mică de factorii genetici și într-o proporție mult mai mare de factorii de mediu, cum ar fi nutriția, condițiile de adăpostire, starea de sănătate a animalului. Managementul fermei are un rol important în realizarea performanțelor productive și în asigurarea unei stări bune de sănătate. Un management bun determină realizarea unor producții ridicate și determină o bună supraviețuire a animalelor.

Fermierii păstrează în turme ovinele care prezintă o bună prolificitate și o producție de lapte mare și reformează oile cu probleme de reproducție și cu o producție de lapte mică. În fermele de vaci sunt păstrate vacile care sunt bune din punctul de vedere al producției și reproducției. Supraviețuirea mieilor și vițeilor influențează producția de carne. Longevitatea pentru miei și viței reprezintă perioada de timp de la naștere până la ieșirea din efectiv.

Longevitatea influențează profitul în fermele de ovine și bovine. O bună longevitate determină un profit mai mare pentru fermieri.

Evaluarea genetică a ovinelor și bovinelor pentru longevitate productivă este importantă în programele de selecție.

Rodica Ștefania PELMUȘ

pelmus_rodica_stefania @yahoo.com

Aflaţi într-o vizită în România pentru a descoperi peisajele virgine ale ţării noastre, câţiva apicultori profesioniști din Franţa au urcat la 1.200 m altitudine în Apuseni pentru a face cunoștinţă cu stuparul Mihai Grama, dar mai ales pentru a vedea cum arată stupii unui pavilion aflat în pastoral la munte. Mare le-a fost uimirea când vânătorul de albine i-a provocat pur și simplu, punându-i pe străini să-și aleagă orice ladă și să se uite în ea.

Reacția a fost incredibilă: la început ochii mari, puține cuvinte și, în final, multe întrebări. Ceea ce i-a fascinat cel mai mult pe francezi a fost longevitatea mătcilor, stupii cu mătci din 2012, 2013 și 2014, între care nu exista nicio diferență, ci la fel de multă miere, puiet, faguri căpăciți; toate păreau pentru străini de domeniul irealului. Se întrebau cu toții cum este posibil așa ceva, când ei schimbă mătcile la 6 luni?

Sigur, se întâmplă toate acestea pentru că există diferențe uriașe între albina lor și regina noastră – albina carpatină. „După ani de sacrificiu și mulți bani băgați în apicultură, în tot ce înseamnă cercetare și ameliorare, și-au dat seama că hibrizii de albine pe care îi au nu le pot aduce satisfacții așa cum o face albina românească. Nu sunt mulțumiți deloc, este o problemă gravă, pentru că schimbă matca de două ori într-un an. La ei nu există o linie genetică care ar putea concura cu Apis Melifera Carpatica, care la noi poate rezista și 4-5 ani într-o scorbură, dacă nu umblă nimeni la ea“, povestește Grama după vizita francezilor.

Pavilionul apicultorului român a fost pentru francezi ca mierea pentru albină și, ademeniți de productivitatea lucrătoarelor, aceștia nu s-au abținut de la a face propuneri. Reprezentanții asociației de apicultori francezi ar fi fost dispuși să plece cu câteva mătci acasă, însă „ursul Grama“, cum îl alintăm noi, nu s-a lăsat înduplecat. Deși francezii plătesc cam 27 de euro pe o regină, de data aceasta ar fi deschis punga să plătească chiar și 50-70 de euro pe un exemplar. Când Mihai Grama a auzit de 27 de euro a sărit ca ars și a explicat străinilor că el nu și-ar da gâzele pentru care a umblat prin păduri pentru a obține exemplare valoroase la prețul unui hibrid realizat industrial. „Regina pentru care mi-am rupt picioarele prin păduri nu aș putea să o dau nici în ruptul capului la prețul unui hibrid. Eu nu pot să cobor la nivelul ăla, să-mi bat joc de munca mea de ani de zile. Sărut mâna, mă scuzați, vedeți-vă de treabă“, a spus Grama explicând gestul.

Totuși, cu toată mândria unui moț adevărat și a riscului că rămâne fără miere, Grama admite că ar putea da mătci spre vânzare în viitor, dar la un preț corect. „Rămâne să negociem, să ne înțelegem, pentru că, ok, eu risc să nu mai fac miere în următorii ani, doar le produc lor albină, dar să știu pentru ce o fac. Ei vor să fiu un fel de bancă de gene pentru ei, sunt de acord să se ocupe de tot ce înseamnă hârtii, acte, birocrație, iar eu să le asigur matca“, afirmă apicultorul român.

Unul dintre apicultorii francezi a crezut că va găsi totuși un element de care să nu fie mulțumit și, crezând că îl va pune în încurcătură pe Grama, l-a rugat să-i desfacă un stup ales de el. „Al patrulea de jos, pe acesta vreau să-l văd“, a spus acesta. Iar eu i-am spus: „Aici am ramă clăditoare cu puiet numai de trântori, unde este în mod normal la mulți apicultori maternitatea de varroa. Am scuturat rama, am scos-o afară, iar doi francezi, pe două părți, cu furculițele, au scos de acolo puiet, apilarnil și nu a găsit nimeni niciun păduche. Au spus francezii că la ei nu există așa ceva. La ei sunt zeci de păduchi varroa într-o larvă“, povestește Grama în urma vizitei grupului de apicultori francezi.

După o evaluare corectă, stuparul din Apuseni este așteptat de asociația apicultorilor francezi să comunice un preț mulțumitor pentru munca de 27 de ani realizată în stupina lui. Experiența de lucru în Italia l-a făcut să prețuiască banul și munca depusă, vorba lui: „Eu nu lucru degeaba, altfel fac eu miere de zmeură, de zburătoare, de mană, o dau în Elveția, îmi umplu buzunarul și voi rămâneți fără albine și vând eu miere unde trebuie“.

Întrebarea este: se aclimatizează albina românească pe alte meleaguri, cum este Franța, și cât trăiește în condițiile de acolo? Ei bine, Mihai Grama susține că cel puțin trei ani albina își va face treaba. „Dacă îi bat eu capacul în cuie aici, îl sigilez și nu umblă nimeni la el 3 ani e ok, stupul nu are nicio treabă. Vorbim de adaptarea la mediu, există niște explicații, eu le știu, dar le spun la momentul potrivit, cui trebuie.“

După vizita în România apicultorii francezi au plecat convinși până în măduva oaselor că trebuie să schimbe ceva în activitatea lor. Diferențele sunt mari între ceea ce au ei și ce au văzut în stupina unui apicultor de munte din țara noastră. „Practic, trebuie să se întoarcă la o linie genetică care este selecționată, ameliorată, ceea ce eu am făcut în regim propriu, nu pe banii Statului, nu pe fonduri europene. Vă garantez că în următorii 5-10 ani o matcă Mihai Gramă va deveni un brand pentru care garantez calitatea și eficiența ei“, încheie Grama.

Fermecați de albinele românești și, ca ultimă distracție, în stil apicol, francezii au cerut ghidului lor, Alina Varadi de la Casa Bio, câteva albine românești pentru a-și face microînțepături cu care să-și amelioreze durerile reumatice.

Patricia Alexandra POP