reclama youtube lumeasatuluitv
update 11 Dec 2019

Zilele Horticulturii Bucureștene, punte între trecut și viitor

În fiecare an, în luna lui Florar, din peisajul bucureștean nu poate lipsi și o sărbătoare a florilor. Și unde ar putea aceasta să-și găsească mai bine locul decât în parcul Facultății de Horticultură? Și în anul acesta, ca în toți cei 15 ani din 2004 încoace, în generosul campus al USAMV București festivalul Zilele Horticulturii Bucureștene a încântat participanții.

Flori, plante rare și tehnologii moderne

Pentru mulți dintre vizitatori festivalul, desfășurat pe parcursul a patru zile, a fost doar un prilej de a-și bucura ochii cu spectacolul oferit de florile comercializate cu acest prilej. Pentru încă și mai mulți a fost și o ocazie de a-și procura plante din soiuri mai mult sau mai puțin deosebite, cu care să își sporească farmecul grădinilor sau al balcoanelor și jardinierelor de la ferestre. Desigur că a existat și o minoritate alcătuită din grădinari pătimași care au venit la expoziție pentru a obține plante rare, greu de găsit altfel.

O categorie aparte au constituit-o specialiștii, studenții și masteranzii care au participat și la celelalte activități desfășurate în cadrul festivalului. Între manifestări, de mare efect a fost inaugurarea Parcului științific româno-chinez. În cadrul acestui proiect, în locul vechilor sere de flori au fost create, în colaborare cu Academia de Științe Agricole a Chinei, o seră nouă, bazată pe un sistem cu totul nou de utilizare a energiei solare. În cadrul aceluiași program a fost inaugurată și Fabrica de Plante. „Este uimitor cum într-un spațiu insalubru, unde s-a aflat vechea centrală termică, este acum o seră în sistem hidroponic în care au fost plantate 3.300 de plante de salată. Ciclul acestora de creștere este de 20 de zile, așa încât pot fi realizate mai mult de 12 cicluri pe an“, a arătat dl Florin Stănică, prodecan al USAMV București și principalul organizator al festivalului.

Un acord sigilat cu trandafiri

Un alt proiect lansat cu această ocazie a fost și acela intitulat Orașe Verzi. În cadrul acestuia, o echipă de specialiști olandezi, împreună cu specialiști dar și studenți și masteranzi ai Facultății de Horticultură din București, se vor strădui ca pe parcursul următorilor trei ani să găsească cât mai multe căi de a dezvolta noi spații verzi în orașele românești.

Un început simbolic al acestei inițiative l-a reprezentat sădirea a doi trandafiri roz în rozariul USAMV. Unul dintre ei, olandez, a fost plantat de ambasadorul Olandei la București, dna Stella Ronner-Grubacic. Trandafirul, din varietatea Romantica, a fost rebotezat în cinstea evenimentului Donau (Dunărea, în limbile neerlandeză și germană), Cel românesc, Petrina, a fost denumit și Rhenus (Rin, în limba neerlandeză). Astfel a fost pecetluită înțelegerea româno-olandeză.

În timpul festivalului au mai avut loc demonstrații de tundere și îngrijire a pomilor și viței-de-vie în livada și în via USAMV. Un moment însemnat al evenimentului a fost marcat de omagierea seniorilor horticulturii românești. Cu această ocazie au fost omagiați acei reprezentanți de frunte ai domeniului care au împlinit vârste rotunde, de 80, 85 și 90 de ani, în prima jumătate a acestui an. Dintre cei șapte aflați pe listă, prof. dr. ing. Ioan Pop, dr. ing. Ștefan Popescu, dr. ing. Otilia Popa, dr. ing. Ovidiu Lozoveanu, dr. ing. Boris Plămădeală, prof. dr. ing. Vergil Gângu și dr. ing. Gheorghe Bernaz, doar doi au putut participa la eveniment.

Rolul horticulturii nu e încă înțeles

„Nu e o noutate că horticultura asigură securitatea alimentară, socială și morală a societății. Toți doctorii ne îndeamnă, și pe posturile TV, și în mod direct, să consu­măm fructe și legume în fiecare zi, să fim atenți la consumul produselor de panificație și al celor din carne. Dar, din păcate, nici societatea în ansamblul ei, nici politicienii care ne conduc nu par să înțeleagă rolul horticulturii în viața de zi cu zi, importanța ei“, a subliniat dl Gheorghe Glăman, președintele secției de Horticultură a ASAS și al Societății Române de Horticultură.

„Din păcate, sute de milioane de euro și, dacă nu suntem atenți, în curând peste un miliard, ies din buzunarul țării pentru legume și fructe aduse din străinătate. În același timp, sate întregi din zona de deal dispar. Experții în horticultură au încercat să arate ceea ce este nou în domeniu, să pună în evidență modul cum se pot face bani din acest domeniu. Deși pâinea se regăsește în Biblie de 104 ori, în timp ce vinul și strugurii apar de 168 de ori, se pare că guvernanților noștri nu le intră în cap! I-am auzit vorbind despre cum trebuie să facem noi solarii, dar nu i-am auzit vorbind despre serele distruse în ultimii 20 de ani. Pe de altă parte, dacă mergem prin toată țara, vom vedea pe marginea drumurilor destule solarii părăsite, neacoperite. De ce, probabil că știți mai bine ca mine“, a mai punctat președintele SRH.

Vremea de a trage învățăminte din istorie

„Îmi pare rău că la această ceremonie lipsește Alteța Sa Principesa Margareta, care ne-a fost alături la ultimele două-trei ediții. Întreaga manifestare, Zilele Horticulturii Bucureștene, se desfășoară sub patronajul Casei Regale a României încă de la prima ediție, care a avut loc în 1915. Șapte dintre edițiile desfășurate între cele două războaie au fost patronate de Regina Maria. Aceasta este o recunoaștere a ceea ce Casa Regală a dat României, dar și a ceea ce horticultura înseamnă pentru țara noastră“, a arătat Gheorghe Glăman.

„Regele Ferdinand își imputa lui și miniștrilor săi că, la intrarea României în Marele Război, nu aveau cu ce să-și hrănească soldații. La vremea aceea, guvernanții gândeau ca și acum și nu acordau horticulturii atenția cuvenită. Mai târziu au fost cumpărate fabrica de magiun, care a fost amplasată la Topoloveni, instalații de uscare a fructelor, fabrici de conserve, tocmai pentru a repara această greșeală. Cred că este timpul ca cei care conduc această țară să învețe ceva din istorie“, a îndemnat academicianul.

Alexandru GRIGORIEV

MAI JOS MATERIALUL VIDEO

Seniorii horticulturii românești, adevărate valori

Câteodată, mulți dintre noi nu realizează cât sunt de norocoși să fi crescut în jurul unei întregi pleiade de valori. Iar atunci când își dau seama mulțumesc Providenței care i-a plasat într-o epocă favorabilă, într-o clipă astrală a omenirii. Probabil că astfel de gânduri au trecut prin mintea participanților la festivitatea care a avut loc în Aula Magna a Academiei de Științe Agricole și Silvice la sfârșitul lunii decembrie.

În cadrul unei ceremonii organizate de Secția de Horticultură a ASAS, în parteneriat cu Societatea Română a Horticultorilor, au fost omagiați seniorii horticulturii românești. Nu mai puțin de zece specialiști de marcă, ajunși la vârste venerabile, cuprinse între 80 și 95 de ani, au primit omagiile colegilor mai tineri, ei înșiși specialiști de marcă.

Ștefan Nicolae, decanul horticultorilor români

Decanul necontestat al horticulturii românești, atât ca vârstă, dar și din punctul de vedere al activității sale, întinse pe parcursul a peste șapte decenii, este considerat a fi dl prof. dr. doc. Nicolae Ștefan. La vârsta de 95 de ani, încă le stă alături colegilor săi ca președinte de onoare al Societății Române a Horticultorilor și al Societății Române de Pomicultură.

Dar acestea sunt numai două aspecte, care, ca o parte văzută a icebergului reflectă o uriașă muncă. În anul 1957 Nicolae Ștefan a fost inițiatorul înființării primului institut de cercetări în domeniul hortiviticol din România. Mai târziu, în 1966, avea să înființeze și Departamentul pentru valorificarea legumelor și fructelor. Dar poate că mai cuminte ar fi să punctăm, cronologic, câteva dintre momentele-cheie ale activității prodigioase de cercetător, profesor, ministru și diplomat a acestei uriașe personalități. S-a născut pe 18 decembrie 1923 la Ploiești. În anul 1948 a absolvit Facultatea de Agronomie a Politehnicii din București, apoi în 1952 a obținut titlul de doctor în pomicultură la Moscova. Între anii 1962-1964 a urmat cursuri de specializare la Universitatea California din SUA.

În ceea ce privește cariera didactică, încă din 1948 a fost numit asistent la Catedra de Vinificație a Facultății de Horticultură din București, urcând pas cu pas în ierarhia didactică. Din 1971 a devenit și îndrumător științific de doctoranzi. Încă din 1969 a fost primit ca membru titular al ASAS.

O carieră ca dintr-un roman: agricultor, profesor, ministru, diplomat

Dacă aspectele din carieră prezentate până acum, deși strălucite, se înscriu oarecum în sfera normalității, în schimb cariera sa profesională pare desprinsă mai degrabă dintr-un roman de ficțiune. După ce vreme de mai mulți ani a lucrat ca profesor și cercetător științific, în anul 1966 a devenit prim-vicepreședinte în cadrul Uniunii Naționale a Cooperativelor de Producție. În această calitate a înființat și coordonat Departamentul de Valorificare a Legumelor și Fructelor.

În 1969 a fost numit adjunct, apoi prim-adjunct al ministrului Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Apelor, poziție din care a coordonat producția agricolă vegetală a României. Apoi, în anul 1975 a preluat funcția de prim-adjunct al Ministrului Comerțului Exterior, responsabil cu cooperarea economică internațională. Această responsabilitate a fost ca o treaptă necesară spre următoarea sa îndatorire în slujba României: ambasador în Iran și ambasador nerezident în Afganistan și Oman. Într-o perioadă complicată și tulbure, din 1978 până în 1986, a reprezentat interesele României în regiunea respectivă. Alegerea sa ca decan al corpului diplomatic din Iran, între anii 1982 și 1986, a venit în mod firesc, ca o recunoaștere a valorii sale umane și profesionale.

Întors în țară în 1986, a devenit adjunct al ministrului Industriei Alimentare. După 1989 a fost ministru al Agriculturii în primul guvern provizoriu. După aceea s-a dedicat într-o mai mare măsură activității științifice și academice.

Până acum a publicat peste 350 de lucrări, studii și articole de specialitate.

„A fost un om al deciziilor fundamentale pentru înființarea, organizarea și funcționarea unor structuri și instituții care au contribuit la dezvoltarea sectorului de producție horticolă în România și la formarea specialiștilor pentru domeniul horticol“, a evidențiat președintele ASAS, Valeriu Tabără, în discursul pe care l-a ținut în cadrul adunării omagiale. „Cred că nu greșesc dacă afirm cu tărie că domnul profesor Nicolae Ștefan a fost un om al datoriei, care a servit în primul rând România și poporul român“, a mai adăugat președintele înaltului for.

O pleiadă de corifei

În aceeași notă, de înaltă apreciere a activității și de mulțumire pentru toate eforturile depuse în activitatea desfășurată pe parcursul mai multor decenii, au fost omagiați și ceilalți nouă seniori ai horticulturii românești: dr. ing. Dumitru Beznea (90 de ani), dr. ing. Nicolae Cojocaru (90 de ani), acad. Cristian Hera (85 de ani), ing. Nicolae Voștinar (85 de ani), dr. ing. Lucia Luncă (80 de ani), dr. ing. Petre Munteanu (80 de ani), dr. ing. Emeric Bedo (80 de ani), ing. Ovidiu Natea (80 de ani) și dr. ing. Dumitru Strîmtu (80 de ani). Dacă ar fi să punem la un loc laudatiourile adresate acestor distinse figuri ale cercetării și producției horticole, am întocmi un volum demn de orice bibliotecă. De aceea vom spune doar că numitorul comun al tuturor acestor discursuri a fost acela că cei omagiați s-au remarcat printr-o muncă susținută, prin caracterul lor puternic și prin voința de a nu ceda în fața piedicilor de care s-au izbit. Toate aceste trăsături de caracter i-au făcut să câștige respectul, admirația și recunoștința celor care s-au aflat în jurul lor.

Și ca o concluzie, până la urmă firească, a acestui eveniment, cu asemenea oameni este de mirare cum în horticultura românească există o asemenea ruptură între tradiție și realitatea din teren! Sau poate că versul „La trecutu-ți mare, mare viitor!“ se referă la o altă Românie?

Alexandru GRIGORIEV

Secvențe horticulturale din nordul Italiei

În vara anului trecut am avut prilejul să cunosc mai îndeaproape unele aspecte privind culturile horticole din nordul Italiei, mai exact din regiunile Toscana, Emilia – Romagna, Piemont, Lombardia și Veneția.

O primă constatare a fost grija deosebită a italienilor pentru preîntâmpinarea factorilor limitativi ai producției agricole, cum ar fi înlăturarea excesului și lipsei de umiditate din Lunca Padului și combaterea eroziunii solului pe terenurile în pantă.

Lucrări grandioase de regularizare a Padului cu canale de irigație și o rețea densă de canale de desecare, efectuate de-a lungul secolelor, nu pot decât să te impresioneze. Principalele canale de irigație sunt în rambleu deasupra terenurilor agricole, de unde prin gravitație apa, fără nicio cheltuială, este dirijată spre canalele secundare de unde se alimentează utilajele de udare prin aspersiune sau picătură.

În mănoasa Luncă a Padului, îmblânzită prin aceste ample lucrări de îmbunătățiri funciare, se întâlnesc suprafețe mari cultivate cu legume, dar și livezi superintensive de pomi fructiferi.

Pe terenurile în pantă bine consolidate împotriva eroziunii pe soluri mai profunde și fertile sunt amplasate în special plantațiile de vie și pomi fructiferi, precum și de măslini pe cele pietroase mai sărăcăcioase; totul este bine gândit, astfel ca să se obțină o producție cât mai bună, de calitate corespunzătoare și la un preț concurențial. O atenție deosebită este dată culturilor ornamentale care înfrumusețează parcurile și grădinile localităților. În marea ei majoritate, producția horticolă este procesată local, după metode tradiționale, și se întâlnește în micile magazine și pensiuni frecventate de o sumedenie de turiști.

O varietate inimaginabilă de sortimente de vinuri în sticle care de care mai arătoase îți fac cu ochiul la tot pasul în vitrine măiestrit amenajate.

La fel, în recipiente atractive, murături sau dulciuri și sucuri naturale din producția legumicolă sau pomicolă locală, realizate de micii producători agricoli, te îmbie să le cumperi și să le guști. Prin acest mod firesc de producere și valorificare a roadelor pământului autohton prin așa-zisul „lanț scurt“ se ține piept marilor supermarketuri cu tendințe de globalizare a alimentelor.

Peste tot întâlnești un peisaj agricol neostentativ armonios și echilibrat între culturi potrivite la locul potrivit, cu grade diferite de intensivizare, în funcție de condițiile naturale și intervenția benefică a omului.

Din punctul de vedere al culturilor horticole, Italia a fost pentru noi un exemplu pe care l-am urmat în trecut, când am înființat livezi intensive de pomi fructiferi pe care din păcate în ultimele trei decenii, le-am abandonat în marea lor majoritate. Poate acum, cu noul program PNDR privind pomicultura, o să ne redresăm, urmând experiența proprie și, de ce nu, exemplul italian care ar putea fi aplicat și de miile de români reveniți în țară din Italia, dispuși și stimulați să se ocupe de acest important domeniu al agriculturii.

Teodor MARUȘCA

GALERIE FOTO


 

  • Publicat în Turism

Pândind mingea de handbal între stâlpii horticulturii

Primul lucru cu care te cucerește Gheorghe Glăman este relaxarea pe care o răspândește în jurul său. Indiferent cât de tensionată ar fi atmosfera, prezența sa reușește să liniștească. Probabil că ăsta a fost unul dintre atuurile cu care a putut să răzbată atât în sport, cât și în profesie. Mă întreb dacă, așezat într-o livadă, atunci când soarele se încăpățânează să rămână ascuns după nori, nu cumva prezența lui n-ar face pomii să înflorească.

„M-am bucurat că scap de mers cu oile“

Gheorghe Glăman este astăzi preșe­dintele secției de Horticultură din cadrul ASAS. Deși susține că este doar un pensionar care își dorește relaxare, în el se simte energia omului care mai are încă multe de făcut. Sau a pomului matur care pregătește încă multe fructe. Scrie cărți, participă la conferințe, e veșnic pe drumuri. Și chiar dacă nu pierde nicio ocazie să spună că nu îi place să se trezească de dimineață, rezultatele muncii sale îl contrazic. Sub o aparență lejeră se ascunde luptătorul care, odată ce s-a apucat de un lucru, nu îl lasă neterminat. Și nici n-ar fi avut cum să fie altfel.

S-a născut pe dealurile argeșene, la Dedulești („acolo unde se vând micii ăia mari“, cum ține el să precizeze), în gospodăria unor țărani înstăriți. Comu­niștii n-au ajuns până acolo cu cooperativizarea, astfel încât oamenii din zonă au dus-o destul de bine, raportat la nivelul vremurilor. Până în clasa a VII-a a studiat la școala din comună. „Probabil că de mic am prins dragostea pentru horticultură, de la livezile din zonă. Nu-mi dau seama“, spune el.

Era în vacanța de după clasa a VI-a, când fratele tatei, care era profesor de matematică și inspector școlar, a venit să petreacă un concediu de câteva zile la Dedulești. „A stat de vorbă cu tata despre liceul la care o să merg. Ei m-ar fi vrut învățător. A început unchiul să mă testeze la diferite materii și apoi i-a spus tatei: „Băi, ce ne facem cu ăsta, că nu intră nicăieri?“. Până la urmă au hotărât să merg în clasa VII-a la Păușești, lângă Râmnicu-Vâlcea, unde unchiul putea să se ocupe de mine“, își amintește. „M-am bucurat, pentru că scăpam de mersul cu oile.“

Anul următor, deși bine pregătit, n-a intrat la Școala Normală, pentru că nu avea nici ureche, și nici voce muzicală. Așa că a rămas la „Nicolae Bălcescu“, cel mai bun liceu din Vâlcea.

Cu mingea de handbal, la Horticultură

În oraș se înființase o școală sportivă, cu cinci secții. Avea profesori, terenuri, dar nu și sportivi. „La început nu m-a tentat. Dar apoi, când doi colegi din internat care se duseseră au primit maieuri, teniși, echipament, m-am dus și eu. Am luat-o ca pe o joacă la început. Apoi m-a prins“, povestește Gheorghe Glăman despre cum a întâlnit prima mare dragoste a vieții sale, handbalul.

A jucat la diverse echipe, până când, la sfârșitul liceului, era portar al Naționalei. Nici prin cap nu-i trecea că ar putea face altă facultate decât IEFS. În vacanță s-a dus acasă. „M-a întrebat tata ce am de gând și i-am spus. «Adică o să ajungi ca Mihăescu?», a întrebat părintele. Acesta era profesorul de sport de la școală, care pe la unu – două, când ăștia mergeau la sapă își lua undița și pleca la pescuit. «Da», am răspuns eu. «’Tu-ți crucea mă-tii, te dezmoștenesc! Cum să ajungi tu ca ăla?» Dodu Dumitru, consătean, care era student la Medicină veterinară în Iași, mi-a spus că «acolo există o echipă a universității și o facultate pentru flori și pomi». Nu mi-a spus și despre legume și vița-de-vie“, istorisește, plin de umor, Glăman. Și așa, călăuzit de pasiunea pentru handbal, a ajuns la întâlnirea cu al doilea stâlp al destinului său, horticultura. A absolvit facultatea în 1968 și a fost repartizat, ca stagiar, la Murfatlar.

De la 4,5 milioane butuci de vie la 350.000 ha de livadă

Un an mai târziu, pe la mijlocul lui decembrie, a fost repartizat la Ostrov. „Stoicescu, care era șeful fermei viticole, m-a trimis cu un tehnician să-mi arate via. Ninsese și am plecat cu sania. La un moment dat, ne-am oprit în mijlocul unui platou de 96 ha cu vie. Nu se vedea niciun capăt. Doar zăpadă și vie. Când am mai aflat că sunt acolo 4,5 milioane de butuci, mi-a venit să fug.“ De Sărbători s-a dus acasă și i-a povestit tatălui său. I-am zis că nu știu cum o să pot să tai atâția butuci până să înfrunzească. Tata, cu gândirea lui de țăran, m-a liniștit: „Dacă anul trecut a putut să taie via un tehnician, atunci n-o să poți tu, ditamai inginerul?“ Și așa a prins curaj tânărul inginer Gheorghe Glăman. Timp de 11 ani s-a ocupat de via de la Ostrov ca inginer, apoi ca inginer-șef și director tehnic. Până când a fost numit director la Medgidia. În fiecare an, în preajma Crăciunului, organiza câte un meci de handbal între echipa locală și glorii ale Naționalei. În 1983, cu o zi înainte de meci, l-a sunat prim-secretarul județului și l-a trimis la București, la Emil Bobu. Și, fără să știe exact cum și de ce, s-a pomenit că a ajuns să fie numit ministru adjunct al Agriculturii și director general al direcției Horticultură, în locul lui Marin Constantin. A fost primit chiar de Ceaușescu, care a întărit decizia. Dar tot Ceaușescu a revenit și l-a iertat pe Constantin după două zile, așa că Gheorghe Glăman a rămas „doar“ director general al direcției de Pomicultură, pentru aproape un an și jumătate. Din acest timp, șapte luni le-a petrecut în mașină, ca să realizeze inventarul patrimoniului pomicol din toată țara. Din 350.000 ha de livezi, câte figurau în scripte, s-a vădit că nu mai existau decât 250.000. Restul erau pășuni, pe care ici și colo mai exista câte un copac.

Paratrăsnetul lui Dincă

În februarie 1985 se afla la Institutul de la Mărgineni, când a fost chemat din nou la Ion Dincă. I s-a spus, de data asta fără prea multe fasoane, că a fost din nou numit ministru adjunct. Acum a rămas în funcție până în 1990. Multe probleme a avut de rezol­vat, dar a cunoscut și multe satisfacții. De multe ori a trebuit să fie paratrăsnetul descărcărilor mai-marilor vremii, fie ei Dincă, Bobu sau chiar Nicolae ori Elena Ceaușescu. De fiecare dată a reușit să iasă din încur­cătură, probabil ajutat de acea calitate a sa despre care vorbeam la început, de a răspândi calm în jurul său.

O întâmplare ilustrativă în acest sens s-a petrecut în toamna lui 1987. Într-o inspecție, Dincă s-a oprit și la CAP Olteni¡a. Toată lumea era la cules porumbul. Dar, pe o tarla de aproximativ 4,5 ha, era o cultură de roșii, coapte și neculese. O parte dintre ele putreziseră pe loc. Dincă a hotărât s-o aresteze pe tânăra stagiară care gira postul de șef de fermă. Glăman a fost cel care l-a făcut pe satrapul comunist să priceapă că fata este doar o stagiară, iar roșiile nu au fost culese pentru că șefii cooperativei foloseau toți oamenii la culesul porumbului. Rezultatul a fost că, în acel an, Dincă s-a ambiționat să se ocupe personal de roșii, iar România a realizat producția record de pastă de roșii de 95.000 tone, față de doar 65.000 în anul anterior.

După 1990, Gheorghe Glăman s-a înhămat la alt vis, numit UNISEM. „Am reușit să creez acolo o societate la scară națională. Am înfiinţat o secție de cercetare, am cumpărat magazine în toată țara. Era, cum se spune, boboc. Când am ieșit la pensie, am lăsat în locul meu un om care se pricepea. După două luni l-au schimbat cu un vicepreședinte PDL Ialomița, Marian Hoinaru, care a distrus totul“, spune cu regret Gheorghe Glăman. De fapt, acesta este singurul regret al vieţii sale.

Ca sfat pentru cei mai tineri spune: „Toată viața am avut un principiu, pe care îl am și acum: nu poți să conduci ceva dacă atunci când vorbești cu oamenii nu îi ai și în față. Dacă vorbești cu Ionescu trebuie să îl și cunoști.“

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2016 – pag. 42-44

Hortus Florshow România 15-18 mai 2014

Facultatea de Horticultură din București vă invită la cea de a treia ediție a evenimentului HORTUS FLORSHOW ROMANIA 2014, manifestare dedicată HORTICULTURII (floricultură, pomicultură, legumicultură) ce se adresează profesioniștilor din sector și publicului larg. 
Evenimentul are loc în București, în cadrul Manifestării Zilele Horticulturii Bucureștene (ediția a XI-a), în parteneriat cu Universitatea de Stiințe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București și este organizat de Green Box SRL.
 
Perioada de desfășurare: 15-18 mai 2014 în București, orele 10-18.

Loc de desfășurare:
  •  zone externe din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
ZONĂ STANDURI CU VÂNZARE (intrarea principală în campusul USAMV - Agronomia): 50 de standuri.
Suprafața standard de 40 mp pe care fiecare expozant și-o amenajează cum dorește (cu cort, mobilier etc propriu). Poate fi împărțită între 2 sau 3 expozanți.
Taxă pentru 4 zile / 40 mp este de 650 ron + TVA = 806 RON.
 
Există acces la apă și curent electric, pază permanentă, parcare, acces cu mașinile pentru a descărca materialele.
 
Există posibilitatea de cazare la prețuri accesibile în caminele studentești pentru cei din afara Bucureștiului.
 
Categorii de produse ce pot fi expuse și vândute:
Plante ornamentale și flori
Produse horticole
Material săditor floricol, pomicol și legumicol
Produse și accesorii pentru grădinărit
Amenajări exterioare
Mașini și instalații horticole
Articole pentru florării
Servicii pentru întreprinderi
Produse agro-alimentare tradiționale și de artizanat
 
Evenimente colaterale (GRATUIT): în cadrul campusului universitar
Simpozion tehnico-științific pe teme de horticultură
Demonstrații practice în livadă și parcul dendrologic
Demonstrații de artă florală
Vizitarea serei de cercetare Hortinvest 

Acces liber pentru vizitatori în spațiile dedicate evenimentului.
 
De aici puteti descarca:
1. Flyerul de prezentare Hortus Florshow București 2014 (PDF)
2. Formularul de inscriere ca expozant (PDF)
Cei interesați sunt rugați să completeze și să expedieze formularul prin fax sau email la adresele și conform indicațiilor din formular, până la data de 04.05.2014.
 
Pentru informații suplimentare:
Mobil: + 40 723 777 924
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Viorica Lagunovschi-Luchian

0745254406
 

Congresul SRH, la a XI-a ediţie

Importanţa activităţii de cercetare în horticultură, dar şi existenţa unor politici care să permită introducerea inovării şi a rezultatelor cercetării în fermele agricole au fost principalele subiecte punctate la cel de-al XI-lea Congres Horticol. Acesta s-a desfăşurat la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti“ (SRH), fiind dedicat sărbătoririi Centenarului Societăţii Române a Horticultorilor. Printre participanţi s-au numărat preşedintele României, Traian Băsescu, comisarul european pentru Agricultură Dacian Cioloş, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Achim Irimescu şi vicepreşedintele Academiei Române Cristian Hera.

O politică fermă pentru agricultură

Preşedintele țării speră ca în viitorul apropiat să fie definitivată şi asumată Strategia Comisiei prezidenţiale pentru agricultură, susţinând că politicul trebuie să și-o asume pentru că este vorba de viitorul unui domeniu important. „Este una dintre speranţele pe care eu le am, şi anume acea comisie prezidenţială pentru agricultură, care a finalizat un raport în luna iulie şi pe care l-a lansat în dezbatere publică până în septembrie, va lua observaţiile primite, le va insera şi în perioada imediat următoare vom avea definitivată şi asumată acea strategie pe agricultură, pentru perioada 2014-2020. Este nevoie ca politicul să îşi asume o politică fermă pentru agricultură. O politică agricolă care să pună în valoare şi calitatea şi potențialul pământului, priceperile agricultorilor români şi să aibă ca obiectiv reducerea până la eliminare a importurilor. Este nepermis ca o ţară ca România să nu-şi poată asigura sută la sută hrana de care are nevoie“, a declarat Băsescu.

Puţini cercetători în domeniul horticol

Printre problemele din agricultură semnalate de șeful statului în domeniul horticulturii se numără scăderea dramatică a numărului de cercetători, dar şi a staţiunilor de cercetare. „Dacă în anul 1990 aveam 700 de cercetători în horticultură, astăzi mai avem 250. Dacă în 1990 aveam 45 de stațiuni de cercetare, astăzi mai avem 18. Nu spun că trebuia să avem tot 45, dar în mod cert trebuia să avem nu 700, ci 1.700 de cercetători“, a adăugat Traian Băsescu.

De asemenea, conform președintelui, sectorul legumelor și fructelor din România se confruntă cu multe probleme, pentru că se recoltează o cantitate mică de legume comparativ cu țările din Uniunea Europeană și se importă o cantitate foarte mare de fructe comparativ cu exporturile.

În ceea ce priveşte viticultura, Băsescu apreciază că există un „salt extraordinar“ al calităţii vinurilor. „Dacă apreciem cantităţile, vedem că importăm 54 milioane de litri de vin şi exportăm 11. A crescut calitatea, dar este clar că trebuie să facem ceva pentru revenirea la suprafeţele existente cu 20 de ani în urmă, care să ne facă din nou un jucător important pe piaţa vinurilor din UE şi nu numai. Avem calitate din ce în ce mai bună, însă mai trebuie lucrat la cantitate“, a spus președintele.

Finanţarea subprogramelor sectoriale din PNDR

Ca soluții la problemele ridicate de președintele țării, comisarul european Dacian Cioloș a propus introducerea finanțării subprogramelor sectoriale în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Iar pentru zona de pomicultură, cu ajutorul acestor subprograme se poate finanța nu doar partea de reconversie a plantațiilor, ci și dotarea cu utilaje, producţia de material săditor, sistemul de susţinere şi de irigaţii, partea de depozitare şi procesare.

„Viticultura a beneficiat de un program de reconversie imediat după aderarea la UE și rezultatele se văd. Acest lucru a fost posibil pentru că problemele structurale nu sunt doar ale României, sunt probleme cu care se confruntă întreg sectorul viticol și atunci am putut vorbi de un Program de reconversie structurală la nivel european. Nu același lucru se întâmplă și în sectorul pomicol, unde ar trebui să găsim soluții pentru a finanța restructurarea sectorului. De aceea am introdus, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, posibilitatea de a finanța subprograme sectoriale. Acest subprogram poate să fie mai mult decât a fost Programul de reconversie/restructurare în sectorul viticol, pentru că prin acesta se poate finanța nu doar partea de reconversie a plantațiilor, ci se poate merge la pachet și cu dotarea cu utilaje, partea de producere a materialului săditor, a soiurilor cu potențial de piață și care să valorifice specificul agropedoclimatic din România. Se pot finanța și programe de formare profesională a producătorilor și toată această parte de organizare a producătorilor. Cred că există toate ingredientele ca în trei, patru, cinci ani să vedem și mai multe fructe și legume românești nu doar la noi, ci și pe piața europeană“, a menționat Cioloș.

Dincolo de acest subprogram din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, comisarul Dacian Cioloș a menționat că mai are în vedere câteva idei legate de reformarea regulamentului european pentru sectorul legume-fructe, care vizează organizațiile de producători. România a beneficiat foarte puțin de acest program deoarece nu are decât o organizație și câteva grupuri de producători în sector. „Vreau să vin cu niște idei de modificare a acestui regulament, tocmai pentru a lua mai bine în considerare și specificul lipsei de organizare a unor țări cum este România“, a spus Cioloș.

Daniela CRISTESCU

100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române a Horticultorilor

• Interviu cu profesorul universitar doctor, preşedinte al Societăţii Române a Horticultorilor, Gheorghe Glăman

Evoluţia societăţilor de horticultură

– Să ne întoarcem puţin în timp, spuneţi-mi care sunt începuturile acestei Societăţi?

– A luat fiinţă pe data de 24 ianuarie 1913, când un grup de horticultori s-au întâlnit cu totul întâmplător să bea o bere şi s-au gândit că nu au niciun fel de organizaţie şi astfel s-au decis să facă o societate de horticultură. Majoritatea dintre ei erau străini. Asta pentru că Societatea Română a Horticultorilor, în prima ei formulă, s-a bazat mult pe cei veniţi în România să lucreze din diverse motive. Unii ca să câştige bani, alţii au fost aduşi odată cu regele Carol I. Apoi, foarte mulţi oameni au plecat din Ţara Românească la studii în străinătate, au văzut grădinile de pe acolo şi când s-au întors au realizat tot felul de aranjamente de grădini interioare, au deschis stabilimente. De exemplu, Ştirbei avea la Buftea una dintre cele mai mari pepiniere. Aşadar, începutul îl putem stabili pe 24 ianuarie 1913. Aceştia au trimis cărţi poştale, cum era pe vremea aceea, şi astfel s-au strâns 41 de horticultori.

– Exista vreun model în Europa?

– Da. În 1928 Societatea Română a Horticultorilor a fost invitată la centenarul Societăţii franceze. A participat preşedintele societăţii, Jean Charles Faraudo, care a prezentat un referat despre soiurile de fructe româneşti şi, de asemenea, o miniexpoziţie de fructe din soiuri locale, dar şi străine. Audienţa a fost foarte impresionată, astfel încât l-a ales membru al juriului şi lucrarea lui a şi fost publicată. Doi ani mai târziu a sărbătorit Elveţia centenarul. În 1931, Societatea Regală de Horticultură din Anglia a sărbătorit 100 de ani, eveniment la care a luat parte şi regina Maria a României. Deci 1913 înseamnă, faţă de societăţile importante din Europa a acelor vremuri, relativ puţin şi spun că diferenţa de performanţă între horticultura din ţara noastră şi aceste ţări este vizibilă. Sigur că între timp s-au mai făcut paşi importanţi, dar să nu uităm că primul Congres de Horticultură a fost organizat tot de francezi, în 1898, Congresul Mondial de Horticultură. La anul va avea loc al 29-lea Congres de Horticultură la Bisbee, iar România, din 1923, a fost invitată în mod frecvent la aceste manifestări.

Legătura între cercetare şi producţie

– În fapt, ce rost au aceste societăţi?

– În primul rând scopul pentru care au fost create este unul ştiinţifico-tehnic. Activitatea se desfăşoară pe secţii: legumicultură, pomicultură, cultura cartofului, plante medicinale şi subsecţii: genetică, ameliorare, mecanizare etc. şi coordonează cercetările din toată lumea. De exemplu, la congresul desfăşurat în Portugalia în 2010 au luat parte peste 5.000 de cercetători. Iar cu această ocazie au fost prezentate publicului 6.000-7.000 de referate ştiinţifice. Apoi, un alt rol al Societăţii este de a publica lucrări, de a realiza consultanţă în unităţile de producţie, în exploataţiile horticole şi de a face legătura între cercetare şi producţie. Noi nu suntem o societate sindicală. Sigur că ne luptăm, de exemplu, pentru înfiinţarea unei direcţii tehnice, pentru că Ministerul Agriculturii nu are o direcţie tehnică de horticultură. Nu poţi să ceri să ai vacă dacă nu are cine să o mulgă. Şi mai avem o bătălie, cu evaziunea fiscală în domeniul legumelor şi fructelor.

– Aveţi vreo legătură cu cercetarea ştiinţifică românească, cu Institutul Naţional, cu staţiunile de cercetare?

– În Societate sunt înscrişi membri persoane fizice şi persoane juridice. Toate institutele, staţiunile de cercetări horticole sau care au preocupări de cercetare în domeniul horticulturii, toate facultăţile de horticultură, aproape toate liceele horticole din ţară şi asociaţiile profesionale, dar şi societăţi comerciale producătoare de legume, fructe, vin fac parte din Societatea Romană a Horticultorilor, pentru că numai aşa ne putem organiza, să ne cunoaştem şi să învăţăm unii de la alţii.

– Cei care produc legume renunţă să le mai ducă în pieţe, pentru că acolo există o concurenţă neloială. Ce părere aveţi?

– Dincolo de lipsa de bani, de probleme din consultanţă, de lipsă de sprijin ne confruntăm cu evaziunea fiscală, care omoară orice iniţiativă a celor care produc legume şi, pe de altă parte, deschid larg porţile celor care câştigă fără să aibă niciun merit. Sunt aceşti intermediari care vor să ia pe nimic. Uitaţi-vă ce scandal este la grâu şi la porumb, deci problema este generală. La fel se întâmplă şi în viticultură. Anul trecut a fost în jur de 2 lei kg de struguri, în funcţie de soi. Anul acesta, fără niciun fel de motiv, kilogramul nu trece de 1,60 lei. Or eu nu ţin minte ca în ultimii 20 de ani preţul la vin să fi scăzut vreodată. Aşadar, este de neînţeles această tăcere a Guvernului şi mai ales a Ministerului de Finanţe, care se plânge tot timpul că nu are bani, în loc să fiscalizeze totul.

Lucrări prezentate cu ocazia centenarului

– Cu ce veniţi nou la întâlnirea horticultorilor de pe 29 octombrie 2013, când se marchează 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române a Horticultorilor?

– În primul rând marcăm momentul, 100 de ani. Apoi vom lansa o monografie a Societăţii Române a Horticultorilor cu date, fapte şi oameni în perioada 1913-2013, o lucrare bazată pe informaţii certe din ziare, din reviste ale vremii până în zilele noastre, în aşa fel încât să avem toţi cunoştinţă de ceea ce s-a făcut, pentru că cine nu cunoaşte istoria poate să o repete. De asemenea, vom publica o altă lucrare, care se numeşte Cartea de aur a slujitorilor horticulturii româneşti, care numără peste 1.400 de persoane, cu CV-ul fiecăreia în parte, cu fotografiile şi realizările acestora. A treia lucrare este „Horticultura României de-a lungul timpului“, iar a patra lucrare este Pomologia României.

– Va fi de asemenea un prilej de a trage linie pentru a vedea unde vă aflaţi?

– Vom prezenta şi opt referate ştiinţifice privind perspectivele fiecărui sector în parte, cercetarea împreună cu cei din producţie, cu asociaţiile profesionale, care vor marca perioada următoare a fiecărui sector: legume, cartofi, flori etc. Există şi o propunere interesantă privind alegerea bujorului ca floare naţională. România nu are nicio floare naţională în momentul de faţă. Mai sunt şi premiile Societăţii Române a Horticulturii, pe zona de cercetare, pe carte ştiinţifică şi un premiu nou, pentru dezvoltarea societăţilor comerciale.

– Ce se mai întâmplă cu Camerele agricole? Vă întreb pentru că dvs. aţi fost preşedinte al Comitetului Naţional de Iniţiativă pentru Camerele Agricole.

– Legea Camerelor agricole a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 57, care prevede şi desfiinţarea Comitetul Naţional de Iniţiativă. Eu am vrut din toată inima să aplic legea pentru că sunt format la „şcoala legii“. Dacă în lege scrie că trebuie văruit zidul alb, n-am să-mi propun niciodată să-l fac bleu. Aşa am încercat şi cu Camera agricolă, să o fac exact după lege. Probabil că cei care au votat legea în Parlament n-au citit-o. Acum este o Cameră agricolă practic numai pentru consultanţă, dar nu este consultanţa care ar trebui făcută pe banii fermierului. Or consultanţa înseamnă învăţământ, iar învăţământul, prin Constituţie, este suportat de stat. Vă spun cinstit că va fi greu să iasă ceva din această cameră agricolă aşa cum este concepută ea. Şi cea care era din vechea lege avea destule bube. Dar ca orice lege, la fel ca o maşină se rodează; mai schimbi un şurub, iar cu timpul putea să devină excelentă. Pentru că puterea trebuia dată în mâna fermierului.

Gheorghe VERMAN

Horticultura - trecut glorios, prezent umilitor, viitor... incert

• Interviu cu prof. dr. Gheorghe Glăman, preşedintele Societăţii Române a Horticultorilor

Activităţile din copilărie dictează uneori cariera

– Cum a fost iarna aceasta pentru horticultură?

– Pentru horticultură iarna a fost bună. Nu au fost călduri prea mari ca să intre în vegetaţie, deci să avem o înmugurire falsă, apă nu este încă destulă, dar sperăm că ne va ajuta Dumnezeu în continuare.

– Sunteţi din Argeş, cum aţi ales horticultura?

– Da, sunt argeşean din comuna Morăreşti, sat Deduleşti. Este o zonă de deal, care nu a fost cooperativizată, iar la noi întotdeauna oamenii au trăit din pomicultură şi creşterea animalelor. Acestea sunt cele două meserii cu care practic m-am născut în curte şi pe care le-am profesat vrând-nevrând până la terminarea liceului.

De ce am ales horticultura? Simplu, pentru că eram apropiat de ea. Studiile superioare le-am făcut la Iaşi, am fost al doilea absolvent de facultate din comuna noastră, am învăţat într-o facultate serioasă, cu profesori extraordinari şi oameni deosebiţi. Pentru mine alegerea de a merge la facultate a fost cu noroc.

– Spuneaţi că aţi avut de câştigat la Iaşi, dar şi Iaşiul a avut de câştigat, dovadă că Universitatea Agronomică din Iaşi v-a recunoscut meritele.

– Da, acum 2 ani m-au onorat cu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru care sigur le-am mulţumit la vremea respectivă şi le sunt recunoscător în continuare.

Cândva exportam fructe chiar şi la Polul Nord

– Totuşi, cei care vă ştiu vă asociază cu Ostrov. Cred că acolo a fost şcoala de bază.

– Pentru orice student, după părerea mea, indiferent cât de practică este facultatea, este nevoie de un mediu în care să dobândească deprinderile practice. Şi, într-adevăr, bazele carierei le-am pus timp de 11 ani, cât am lucrat la Ostrov, după ce am terminat facultatea. Acolo am urcat treaptă cu treaptă, am fost repartizat şef de fermă, inginer-şef, director tehnic şi director general, unitatea fiind specializată în struguri de masă. Îmi aduc aminte că anual produceam 40.000-50.000 tone de struguri şi exportam 12.000-16.000 tone anual. Din această cantitate, pe relaţia vestică mergeau în jur de 2.000-3.000 tone. A fost o şcoală, dar a fost şi o muncă formidabilă. Gândiţi-vă că toamna trebuia să coordonezi circa 6.000 de oameni pe care îi aveam zi de zi în vie. Trebuia să le dai de mâncare, să-i transporţi, să le asiguri cazare. O unitate foarte grea, dar profitabilă.

– Am aflat de la un fost şofer de tir că Ostrovul expedia struguri până la Polul Nord şi că această unitate era un fel de ambasador pentru România.

– Sigur, exportam către Finlanda, Norvegia şi sigur că atunci când cineva găseşte în Canada, spre exemplu, o sticlă de vin românesc, dacă este şi pe gustul celui care a cumpărat-o, nu poate fi un ambasador mai bun. Ostrovul a fost cu adevărat o unitate fanion, care şi-a făcut datoria. De 4 ori la rând a fost premiată cu locul I pe ţară cu titlul de „Unitate erou al muncii socialiste“.

– Aş mai aminti un episod din viaţa dumneavoastră. Câţi ani aveaţi când aţi devenit adjunct al ministrului Agriculturii şi şeful horticulturii româneşti?

– Sunt născut în 1945, iar în 1985 am fost numit, deci aveam 39 de ani.

– V-a folosit trecerea prin Ministerul Agriculturii?

– Da. Când am ajuns la minister am avut impresia că mă voi descurca, dar după 2 luni mi-am dat seama că nu ştiu nimic, pentru că a conduce la nivel naţional este cu totul altceva. Aveam în subordine peste 200.000 de oameni şi 200 de unităţi. Cel mai greu a fost în primul an, când am reuşit să văd teritoriul şi să-i cunosc pe oameni.

Am „uitat“ să producem

– Azi în pieţe doar mai tânjim după produsele româneşti, pentru că în rest e plin de produse importate.

– Sigur că noi, horticultorii, suntem cei mai frustraţi din acest punct de vedere. Sunt şi explicaţii corecte, valabile, ce ţin de globalizare, dar există şi delăsare din partea noastră şi nu aş da vina numai pe guvernanţi. Anul 1990 ne-a prins descoperiţi această maşinărie a globalizării şi pe lângă aceasta am avut neinspiraţia de a împărţi terenurile. Importăm pentru că nu mai suntem în stare să acoperim consumul intern. Marea noastră problemă este că nu mai avem cu ce să concurăm pe piaţa mare, pe piaţa en-gros de fructe şi legume. Pe piaţa agroalimentară, piaţa ţărănească cum o numim noi, ne descurcăm, dar în en-gros-uri, unde trebuie să duci zilnic cantităţi mari de marfă, suntem deficitari.

De aceea, câteva programe sunt esenţiale în horticultură pentru România. Avem semnale extrem de pozitive la viticultură, unde datorită programului iniţiat de UE privind reconversia s-au replantat câteva zeci de mii de hectare, practic am ajuns la o producţie bună de vinuri, care a echilibrat raportul dintre importuri cu exporturi.

La pomicultură UE nu a făcut un program, dar nici noi nu am fost în stare să croim un program de reabilitare a bazinelor pomicole. În opinia mea nu fermele industriale de 30.000 ha care asigură competitivitate ar fi problema, ci cele mici, care se regăsesc în mediul sătesc. Ar trebui să ne gândim la ferma familială, altfel vom depopula multe zone.

În legumicultură lipsa de solarii ne face să importăm legume şi într-o perioadă în care noi le-am putea produce, dacă am avea, pe lângă cele 6.000-7.000 ha de solarii, încă vreo 13.000-14.000 ha pentru a ajunge la 20.000 ha. Atunci am importa, dar nu la nivelul actual, am aduce fructe exotice, dar nu mere, pere sau ce mai putem face. Aceste programe trebuiau puse pe roate în momentul în care am văzut că importurile încep să depăşească cu mult nivelul normal. Avem posibilitatea să exportăm căpşuni, caise, prune, ca să nu mai spun de tomate, ardei, care aveau câteva pieţe sigure pe vremuri.

Din păcate, noi, horticultura, cei care am adus surplus în balanţa de plăţi a României, acum plătim tribut pentru ceea ce importăm.

Camerele Agricole smulg puterea din braţele administraţiei

– Ştiu că faceţi parte dintr-un colectiv care încearcă reorganizarea agriculturii, astfel încât specialistul să fie mai apropiat de producător. În ce stadiu se află proiectul cu Camerele Agricole?

– A fost ca un copil frumos, care a început bine, dar pe care politicul a încercat să-l blocheze. Şi a şi reuşit printr-o ordonanţă care a amânat, chipurile, alegerile, pentru că se suprapuneau peste alegerile parlamentare. Listele sunt aprobate, totul este pus la punct, trebuiau făcute doar alegerile, practic tipărite buletinele de vot. Dar pentru acest lucru era nevoie de bani, iar ministrul Agriculturii nu a aprobat sumele necesare. Ba mai mult, am înţeles că se va mai umbla la lege pentru că are unele imperfecţiuni.

– Cu ce ne ajută, practic, aceste Camere Agricole (pentru cei care nu cunosc subiectul)?

– Conducerea agriculturii se mută din administraţie la producători. Camera Agricolă va fi organul de conducere al fermierilor, indiferent dacă sunt mici sau mari.

Toată politica se va face la nivel de fermier, administraţia de stat, ministerul Agriculturii rămânând să pună de acord politicile cu bugetul de stat cu legislaţia şi mai ales cu controlul.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013

Societatea Română a Horticultorilor solicită redimensionarea Direcţiei de horticultură din MADR

Comitetului Director al Societăţii Române a Horticultorilor (SRH) cere, printr-o moţiune adresată ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, reînfiinţarea şi redimensionarea în cadrul ministerului a Direcţiei de Horticultură, considerând că funcţionarea defectuoasă a sectorului este cauzată şi de managementul horticol la nivel central. „Nu trebuie să fii doctor în management ca să realizezi că 6 persoane nu pot să cuprindă o activitate care aduce anual circa o treime din PIB-ul agriculturii (inclu­siv industrializate) şi care se desfăşoară pe o suprafaţă de circa 900.000 hectare, pe care se cultivă peste 45 de specii, multe dintre ele cu tehnologii diferenţiate: protejate, câmp, timpurii, de vară, de toamnă“, declară Gheorghe Glăman, preşedintele Societăţii Române de Horticultură.

Din punct de vedere tehnic, horticultorii consideră cultivarea legumelor, alături de zootehnie, drept cel mai complex sector. Deşi aduce încasări substanţiale la bugetul de stat, dezvoltarea horticulturii s-a realizat în ultimii 8 ani „de la sine“, exact în momentul în care retrocedarea suprafeţelor impunea mai mult ca oricând competenţă şi personal specializat în minister şi structurile administrative judeţene de consultanţă şi control, după cum susţin reprezentanţii SRH.

De-a lungul timpului, constrângerile financiare şi reducerile de personal din MADR au dus la eliminarea unor direcţii din organigrama administrativă, printre care şi cea care superviza zona legumelor.

Istoric vorbind, Direcţia de Horticultură a fost înfiinţată în Ministerul Agriculturii şi Domeniilor la 1 ianuarie 1925, în mandatul ministrului Alexandru Constantinescu. În pe­rioada 1945-1989 au funcţionat Direcţiile Generale specializate pe legume, cartofi, vie, pomi, spaţii protejate. După 1990 s-au reorganizat într-o Direcţie Generală de specialitate, ulterior într-o Direcţie Horticolă, în Direcţia Generală a Producţiei Vegetale, iar în prezent funcţionează sub umbrela Serviciului Politici şi strategii în horticultură, din cadrul Direcţiei Generale Politici Agricole şi Strategii.

Faptul că există şi acest serviciu este un lucru mulţumitor, însă numărul angajaţilor care au în grijă acest sector este insuficient – 2 persoane la legume şi fructe, 2 la vie-vin, 1 la cartof şi tutun şi 1 şef serviciu, susţin cei din conducerea SRH. „Suntem conştienţi că prim-ministrul cere imperios şi, probabil justificat, reducerea funcţionarilor din ministere, tocmai de aceea propunem ca, pe lângă Direcţia de Horticultură, să se înfiinţeze ca organ de sprijin şi consultanţă un Consiliu Horticol, format din practicieni, cercetători şi universitari, în regim de voluntariat, care sunt dispuşi să-şi ofere sprijinul necondiţionat, nefiindu-le indiferentă situaţia jenantă în care s-a ajuns“, a declarat Gheorghe Glăman.

Această măsură se impune mai ales în contextul posibilităţii de aprobare de către UE a Programului de reconversie pentru pomicultură, moment în care va fi clar nevoie de personal specializat, competent, capabil să răspundă noilor provocări. În acest sens, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti, Societatea Naţională de Pomicultură, împreună cu Societatea Română a Horticultorilor au dezbătut problema reconversiei şi au depus în mai multe rânduri un Proiect coerent de organizare a pomiculturii, care să permită punerea în funcţiune a eventualului Program de reconversie.

Mai mult, aceştia consideră că „nu se mai poate merge pe improvizaţii. Concurenţa pe piaţa produselor horticole este mai crâncenă ca oricând. Noi am pierdut startul, ne-am transformat din exportatori de luat în seamă în importatori de zi cu zi şi plătim greşeala an de an, cu circa 2 miliarde de euro pentru importuri“.

A consemnat Patricia-Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS