reclama youtube lumeasatuluitv
update 12 Nov 2019

Cum poți înființa o cultură de garofițe

Garofițele (Dianthus spp.) aparțin familiei Caryophyllaceae, ce cuprinde aproximativ 300 de specii de plante, majoritatea fiind originare din Europa și Asia, apoi din Africa de Nord și doar una singură din America de Nord Arctică. (D. repens). Denumirea de Dianthus provine din grecescul Dios și înseamnă Dumnezeu, iar Anthos înseamnă floare. Prin urmare aceasta se poate traduce ca fiind floarea divină.

Specii și cultivaruri

D. alpinus (în imaginea de mai sus) este o specie perenă de talie mică, prezintă tulpină ușor ramificată și flori de culoare roz intens.

Dianthus caryophillus

D. caryophylus var. semperflorens este o specie perenă ce poate fi cultivată și ca plantă anuală sau bienală. Aceasta cuprinde mai multe varietăți, printre care garoafa de seră ce se înmulțește prin butași în spații protejate, garoafa de vară (Chabaud) care se înmulțește prin semințe și se cultivă ca plantă anuală înflorind atât vara, cât și toamna, garoafa de Viena ce se înmulțește prin semințe și se cultivă numai ca plantă bienală și garoafa Grenadin care poate fi cultivată ca plantă bienală.

D. chinensis sau garoafa chinezească se poate cultiva ca plantă anuală sau bienală. Prezintă o tulpină și ramificații mai scurte și viguroase cu noduri pronunțate și frunze linear lanceolate, de culoare verde deschis. Florile sunt simple sau involte cu petale cu marginea dințată. Pot fi unicolore sau în combinații de culori dispuse în cercuri sau striuri.

dianthus barbatus

D. barbatus sau garoafa turcească (în imaginea de mai sus) este o specie perenă cultivată ca bienală sau anuală. Frunzele de la bază sunt pețiolate, dispuse în rozetă, iar florile sunt numeroase, de dimensiuni mici, unite în cime corimbiforme. Petalele au marginea fin dințată și sunt de diferite nuanțe, de la alb-roz până la roșu și violet.

0 Dianthus deltoides

D. deltoides prezintă frunze fine și flori roz cu o pată purpurie de forma literei grecești delta.

dianthus plumarius

D. plumarius prezintă tulpini foarte ramificate, de 20-30 cm, ce formează o tufă densă. Frunzele sunt lanceolate, de culoare albăstruie. Florile sunt solitare, puternic parfumate, simple sau duble, de culoare cărămizie, violet, alb etc.

dianthus superbus

D. superbus prezintă lăstari numeroși cu înălțimi de 35-65 cm ce îi conferă un aspect de tufă ce poate fi cultivată ca plantă bienală. Culoarea frunzelor este verde deschis, iar forma acestora este liniar obtuză. Florile sunt așezate în panicule corimbiforme ce înfloresc în prima parte a verii, deosebit de parfumate, iar culoarea acestora variază de la alb, roz, lila sau violet.

Dianthus spp. s-a adaptat cu ușurință la condițiile pedoclimatice ale țării noastre și a căpătat tradiție, devenind o specie rustică. Este regăsită chiar și ca plantă endemică în munții Piatra Craiului și se numește Dianthus callizonus – garofița Pietrei Craiului.

Tehnologie de cultură și exigențe ecologice

În funcție de perioada de vegetație și cultivarul utilizat, planta poate avea caracter anual, bienal sau peren. Cultura speciilor anuale și bienale se realizează prin semințe, iar speciile perene se înmulțesc fie prin semințe, fie pe cale vegetativă (divizarea tufei, marcotaj, butășire).

În 1962, odată cu înființarea Laboratorului de Floricultură și Plante Rare la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, a fost luată în studiu specia de garofița Dianthus Chabaud, iar soiul cel mai apreciat și introdus în programul de selecție conservativă a fost soiul Feuer Koning, comercializat chiar și în prezent. Soiul poate fi cultivat ca plantă anuală sau perenă, în jardiniere sau ghivece, iar în câmp, prin protejare pe timpul iernii (folie de mulcire, paie). Soiul prezintă aspect de tufă cu înălțimea de 45-55 cm. Prezintă flori roșii, involte, deosebit de parfumate, cu o perioadă de înflorire din luna iunie până la căderea brumei.

Înființarea culturii debutează cu producerea răsadurilor. Semințele se seamănă în răsadnițe, solarii sau seră, începând cu prima decadă a lunii februarie. Pentru o răsărire uniformă în aproximativ o săptămână este necesară o temperatură de 18-21°C, cu mențiunea că după răsărire, pentru obținerea unei tufe bogate, viguroase, cu internoduri scurte, este necesară scăderea temperaturii la 13-16°C, dar să se asigure cât mai multă lumină. Dacă semănătura este prea deasă se recomandă repicarea la 2 frunze adevărate (aproximativ două săptămâni de la răsărire). Lucrările de îngrijire a răsadurilor constau în menținerea în optim a factorilor de vegetație, în special asigurarea necesarului de apă prin udări repetate și aerisirea zilnică a spațiilor de producere. Cu 10-12 zile înainte de plantat se recomandă călirea răsadurilor prin mărirea perioadei de aerisire, chiar și pe timpul nopții. Înființarea culturii se realizează în câmp în ultima decadă a lunii aprilie.

Specia suportă mai multe variante tehnologice în funcție de sistemul de irigare. Pe teren nemodelat se respectă distanțele de 25-30 cm între plante pe rând, iar între rânduri de la 50-70 cm. Irigarea se poate face prin microaspersie sau picurare. De asemenea, cultura se poate înființa și pe teren modelat la 70 cm între rânduri și 25-30 cm între plante/rând, folosindu-se irigarea pe rigole.

Lucrările de îngrijire sunt cele specifice, respectiv 2-3 prășile manuale și 1-2 mecanice pentru combaterea buruienilor și menținerea solului afânat, irigarea în timp optim a culturii, fertilizarea și aplicarea de tratamente pentru prevenirea și combaterea atacului principalilor agenți patogeni.

Specia manifestă cerințe ridicate față de lumină, necesită temperatură moderată pentru o creștere vegetativă și înflorire echilibrată. Preferă solurile calcaroase sau lutonisipoase, bine drenate, unde nu apare procesul de băltire.

Recoltarea florilor se realizează în faza de deschidere aproape completă a inflorescenței, prin rupere sau tăiere.

Bianca ZAMFIR, Camelia BRATU, cercetători științifici SCDL Buzău

Abonează-te la acest feed RSS