reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Sep 2019

MADR vrea să redreseze sectorul de creștere a bovinelor, dar nu prea reușește

Înspre și dinspre unul dintre izlazurile comunale ale localității mele de baștină deunăzi vreme treceau 20-25 de capete de vaci cu lapte. Astăzi, o singură familie mai crește 2-3 exemplare. Decimarea efectivelor de bovine din gospodăriile populației ține de mai multe motive: lipsa de organizare a colectării laptelui; prețul neconvenabil al acestuia; lipsa forței de muncă la recoltarea nutrețului (fân); o oarecare comoditate care a pus stăpânire și pe populația rurală; migrația. Același aspect l-am întâlnit în sutele de comune pe care le-am vizitat în calitate de reporter. Practic, n-am auzit despre o localitate în care procesul să fie invers, în sensul creșterii numărului de bovine în gospodăriile populației. În schimb, în unele locuri au apărut ferme după ce au fost depopulate și desființate marile crescătorii de altădată de vaci cu lapte, dar mai ales de îngrășare. Această realitate stârnește curiozitatea de a vedea care a fost evoluția efectivelor de bovine în ultimii 30 de ani.

Și începem cu 1990. Atunci, în România existau 5.381 mii capete bovine (inclusiv bivolițe). În 2007, anul aderării României la UE, numărul a scăzut la 2.819 mii capete, ceea ce reprezintă o diminuare de 47,62%. Anul trecut, efectivul de bovine ajunsese la 2.002 mii capete, mai puțin cu 62,8% față de 1990 și cu 28,99% față de 2007. După aderare, cele mai scăzute efective s-au înregistrat în 2010, când numărul de bovine a scăzut pentru prima dată sub 2 milioane (1.990 mii capete). Datele recensămintelor generale agricole din 2002 și 2010 arată că, așa cum anticipam, cea mai accentuată scădere a efectivelor de bovine s-a înregistrat în fermele mici, numărul gospodăriilor ce dețin 1-2 vaci reducându-se cu 54%, iar cele cu efective de 3-9 vaci, cu 28%. Revenind la anul 2018, regiunea Nord-Est, aspect neschimbat aproape din 1990 încoace, deține cel mai mare număr de bovine, iar cel mai mic – Vest, asta fără să socotim, se înțelege, regiunea Ilfov-București. În tabelul următor găsiți numărul de capete pe fiecare regiune, iar în grafic, procentele.

cresterea bovinelor grafic

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale amintește de ani buni (din 2013, mai exact) că scopul principal ar fi relansarea sectorului de creștere a bovinelor. Cum a făcut-o sau o va face nu știm. Specialiștii ne spun doar că România dispune de niște „puncte tari“: suprafață mare de pășuni; o cantitate mare de produse secundare de la producția vegetală; piață de desfacere pentru produsele obținute; capacități de creștere și exploatare a taurinelor pentru îngrășare; efectiv matcă suficient de mare pentru structurarea producțiilor la taurine în cele două direcții – lapte și carne; disponibil de resurse umane în mediul rural; disponibil mare de specialiști în domeniu; stare bună de sănătate a efectivelor de bovine manifestată prin absența unor boli majore. Și atunci, ce ne determină să nu fructificăm aceste avantaje? Tot MADR ne spune care sunt hibele: slaba organizare a crescătorilor în vederea valorificării producției obținute; structura dimensională scăzută a exploatațiilor de bovine; funcționarea defectuoasă a sistemului de reproducție¸ slaba productivitate în sectorul producerii furajelor; lipsa unui sistem organizat de aprovizionare a abatoarelor cu animale; costul ridicat al procesării cărnii. Pe fondul subvențiilor europene și naționale substanțiale în sector, conexate cu alte ajutoare (pășuni, fânețe, zone naturale defavorizate), ar veni întrebarea: când se va întâmpla miracolul redresării? Nu știm! În orice caz sunt slabe speranțe să se mai petreacă acest lucru în micile gospodării ale populației! De altfel, nici nu trebuie să ne mai așteptăm ca zootehnia să mai fie ca odinioară fiindcă economia de piață se reglează de una singură, fără prea multe intervenții ale statului.

Maria BOGDAN

Tehnologia de întreţinere a vacilor de lapte în sistem liber

În căutarea celor mai bune rezultate atât sub aspect economic, cât şi productiv, managerii fermei trebuie să aibă în vedere elaborarea unei strategii de modernizare şi retehnologizare a proceselor specifice creșterii diferitelor categorii de animale din ferma prin care să devină competitivi. Aplicarea unor tehnologii performante poate duce la evidenţierea cantitativă şi calitativă a potenţialului genetic al animalului. O astfel de strategie poate fi dată de organizarea fermei ce are la bază principiile creşterii vacilor de lapte în sistem intensiv, cu corelarea perfectă a tuturor verigilor tehnologice.

Întreţinerea în sistem liber prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Avantajele constau în faptul că există posibilitatea aplicării progresului tehnico-ştiinţific (creşte productivitatea muncii până la patru ori), creşte gradul de mecanizare şi de automatizare a proceselor de producţie, scade efortul fizic al lucrătorilor, vacile beneficiază de mişcare, se obţine lapte cu calităţi igienice superioare. Dintre dezavantaje se manifestă puternic comportamentul de grup şi ca atare nu toate vacile beneficiază de condiţii asemănătoare de odihnă şi furajare, intervine dificultatea ţinerii sub control a stării de sănătate a animalelor, creşte frecvenţa accidentelor, a avorturilor mecanice şi a suptului reciproc.

Vacile de lapte pot fi întreţinute în grajduri, dispuse liniar, unul în continuarea celuilalt, legate între ele de un culoar, care duce la sala de muls. De regulă, adăpostul este compartimentat pe trei zone, respectiv zona de odihnă, zona de circulaţie a animalelor şi de evacuare a dejecţiilor şi zona de furajare.

Zona de odihnă este împărţită în cuşete individuale, cu pardosea din beton, acoperită cu aşternut de paie, asigurându-se între 3-6 kg paie/vacă/zi iarna şi între 2-3 kg paie/vacă/zi vara. Dimensiunile unei cuşete sunt: lungime 1,3 m, lăţime 1,2 m şi înălţime 1 m. La partea dinspre perete, cuşeta este prevăzută cu o bară metalică (opritori de grebăn), care împiedică animalul să defece în zona de odihnă atunci când acesta se ridică. Cuşetele sunt ridicate cu 15-25 cm deasupra zonei de circulaţie pentru a reduce aportul de dejecţii printre ongloanele animalelor.

Zona de circulaţie, are lăţimea de 3 m. Această zonă permite circularea a două animale din sensuri opuse, fără a fi deranjate cele care se află deja la iesle. Aleea de circulaţie este totodată şi zonă de defecaţie, evacuarea dejecţiilor făcându-se cu lama într-un batal situat la capătul adăpostului.

Zona de furajare, este betonată, are o lăţime de 2,5 m şi permite administrarea hranei cu ajutorul unei remorci tehnologice. Aceasta zonă este prevăzută cu iesle betonată care are o înălţime de 30 cm de la sol, şi cu sistem de blocare la alee (grilaje de individualizare care divizează frontul de furajare în lăţimi de 0,7 m, permiţând furajarea simultană a întregului efectiv şi înlătură totodată risipa de furaje din iesle). Grilajele sunt fixate pe bordura ieslei.

Adăparea se face din adăpători cu nivel constant, prevăzute cu încălzire electrică care asigură o temperatură optimă a apei pe timpul iernii de 8-12º C. Se asigură 60-100 l apă/cap/zi din cele două adăpători situate la capetele adăpostului.

Microclimatul se asigură prin existenţa unor fante de admisie a aerului curat, situate la înălţimea de 80 cm de la sol şi a gurilor de evacuare a aerului viciat, amplasate în tavan din 5 în 5 metri. Iluminatul este asigurat de becuri incandescente (din 5 în 5 metri). Temperatura în adăpost este asigurată iarna de căldura biologică.

Din adăpost animalele au acces liber în padoc, betonat, prevăzut cu iesle tip masă betonată, cu umbrar şi cu o adăpătoare cu nivel constant. Împrejmuirea padocului este făcută cu bare metalice. Se asigură o suprafaţă de 7m2/cap.

Un astfel de adăpost are o lungime de 80 m şi o lăţime de 10 m. Lăţimea padocului este de 6 m.

Dr. ing. Andreea Vasilachi – INCDBNA-IBNA Balotești

Suceava și Bacău, în topul celor mai mari crescători de bovine și păsări

Două lucruri semnificative s-au întâmplat în zootehnia județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea: la Bacău, efectivul de păsări din 2015 este mai mare decât cel din 1990; în Vrancea, la putere ar fi creșterea suinelor, efectivul din 2015 fiind mai mare decât cel de acum 27 de ani. La acestea s-ar mai adăuga un fapt pozitiv: în Neamț a crescut, în 2015, față de 2007, numărul de ovine și de păsări, iar în Suceava, cel de ovine. Și ar mai fi un amănunt: chiar dacă numărul este la jumătate față de 1990, județul Suceava este cel mai mare crescător de bovine din țară. În rest, lucrurile se întâmplă ca peste tot în țară, cu o diminuare de 30-70% a numărului de animale față de perioada de referință 1990. Poate că nici n-ar mai trebui să facem comparație între o agricultură centralizată și una liberă. Sau cine știe?

Chiar dacă au întindere (Suceava este al doilea cel mai mare județ din România, după Timiș), populație și putere economică (cel mai mai PIB/cap de locuitor – în Bacău) diferite, cele patru județe din Subcarpații Orientali au o similitudine: relieful etajat în câmpie (est), dealuri și piemonturi, precum și munți. Exceptând Vrancea, celelalte județe au suprafață de pășune și fânețe suficientă cât să permită cel puțin dezvoltarea a două sectoare, creșterea bovinelor și a ovinelor. Ca suprafață arabilă (materie primă pentru furajare) nu sunt diferențe extrem de mari între zone, deci baza cerealieră ar fi cât de cât apropiată. Cu toate acestea, veți vedea, sunt evoluții diferite de la județ la județ și de la specie la specie.

Suceava – cel mai puternic județ în sectorul taurine

Dintre cele patru zone analizate, și-n 1990 și astăzi cel mai mare crescător de bovine este Suceava. De altfel, județul deține locul I pe țară la efectivul de taurine. Vrancea a avut și are unul dintre cele mai mici efective din România. Ca notă comună, în 2015 numărul de bovine a scăzut în toate cele patru județe și în raport cu anul 1990, și cu 2007. Altfel spus, nicio modificare după ce au fost posibile investițiile cu fonduri europene. Cea mai puternică prăbușire a sectorului de creștere a bovinelor se înregistrează în Bacău, iar din 2007 și până astăzi acest sector și-a revenit cel mai bine în Suceava.

Vrancea: efective de suine mai mari în 2015 decât în 1990

În privința creșterii suinelor, comparativ cu taurinele, să zicem că Suceava face schimb cu Vrancea. Adică: Vrancea a reușit performanța de a dezvolta acest sector mai mult decât în 1990, iar Suceava înregistrează o scădere dramatică (minus 73% în 2015, față de 1990) a efectivului. Nici măcar oportunitățile după anul aderării României la UE n-au modificat lucrurile, tendința fiind de constantă scădere a numărului de porcine. Și în Bacău lucrurile stau la fel: efectivul din 2015 este mai scăzut cu aproape 67% față de 1990 și cu 31% față de 2007 (procentul este egal cu cel de la Neamț; și în acest județ numărul de animale a scăzut cu 31,5% în 2015, față de 2007.

Creșterea ovinelor, o afacere cât de cât constantă

Ovinele sunt pesemne o bună afacere, indiferent de sistemul economic, centralizat sau după regula economiei de piață. Este sectorul care n-a avut în niciunul dintre cele patru județe o diminuare mai mare de 50% (2015 față de 1990), iar în Suceava și Neamț efectivul din 2015 îl depășește pe cel din 2007, ceea ce e un semn bun. Nici în Bacău sau Vrancea lucrurile nu stau foarte rău, numărul de oi fiind, e adevărat, mai mic decât în 2007, dar diferența nu depășește minus 11%.

Bacău, al doilea mare producător de carne de pasăre din țară

În România sunt cinci județe în care efectivul de păsări este mai mare de 3 milioane de capete: Buzău (3,974 mil. capete), Bacău (3,696 mil. capete), Vaslui (3,512 mil. capete), Călărași (3,438 mil. capete) și Prahova (3,436 mil. capete). Așadar, Bacăul și-a păstrat tradiția în creșterea păsărilor, plasându-se pe poziția a doua în țară. Unitățile avicole construite înainte de 1990 nu au fost, ca mai peste tot, demolate, ci conservate și, mai apoi, modernizate. Afacerea (în special cu carne de curcan) este atât de profitabilă încât efectivul din 2015 este mai mare decât cel din 1990. O redresare a sectorului se observă și în Neamț, unde numărul de păsări a crescut cu 23% în 2015, comparativ cu 2007, la fel și în Vrancea.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 32-33

Blonde d'Aquitane, „gladiatoarea“ bovinelor pentru carne

„Suntem în faţa începutului unei noi istorii a raselor de bovine pentru carne în România.“ Afirmaţia aparţine dlui Ion Bura, directorul general al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Rasei Blonde d' Aquitane în ţara noastră. L-am întâlnit la ediţia de anul acesta a târgului IndAgra, acolo unde a prezentat în premieră o rasă de vaci pentru carne foarte puţin cunoscută românilor. Este vorba despre Blonde d' Aquitane, o rasă originară din sudul Franţei, obţinută în urma unor procese genetice. Rezultatul obţinut în urma selecţiei şi ameliorării este spectaculos. Exemplarele din această rasă impresionează printr-o statură impozantă în care fiecare muşchi este perfect reliefat. Fireşte că aspectul ei impresionant a câştigat admiraţia crescătorilor de animale, astfel încât astăzi rasa este răspândită în multe alte ţări decât cea de origine.

Ion BuraIon Bura este deschizător de drumuri în România, pentru că în urmă cu trei ani a adus în ţara noastră primele exemplare de Blonde d'Aquitane. Spune că această încercare a sa de a promova rasa în ţară vine ca urmare a faptului că a trăit foarte mult timp în străinătate, unde a avut şansa de a vedea evoluţia mai multor rase şi că, în final, Blonde d'Aquitane a fost o alegere uşor de făcut. Astăzi are în ferma sa 80 de exemplare şi este singurul din ţară care creşte această rasă. Spune că vreme de trei ani a testat potenţialul acestei rase şi capacitatea de adaptare la clima şi condiţiile geografice din România şi că a fost o reuşită de 100%.

„Istoria Asociaţiei pentru Dezvoltarea Rasei Blonde d' Aquitane abia începe. Suntem singurii deţinători ai acestei rase în România şi intenţia noastră este să o promovăm şi să creştem efectivul. Sper ca în următorii doi ani să ajungem la 1.000 de capete. Scopul final este de a exporta apoi către Franţa, Grecia, Spania şi cred că avem şanse să realizăm acest lucru, pentru că astăzi calitatea îşi spune cuvântul, iar carnea acestei rase depăşeşte standardele actuale. Este în opinia mea numărul 1 în topul bovinelor pentru carne. În Franţa, spre exemplu, un kilogram de carne din această rasă costă între 60 şi 90 de euro. Blonde d' Aquitane este o rasă reuşită, cu un potenţial de creştere foarte mare, cu o carne de calitate foarte bună, care nu conţine grăsimi dăunătoare sănătăţii. Este o rasă robustă, nu există probleme la fătare, iar viţeii pot avea la fătare 80 de kilograme, în vreme ce viţeluşele cântăresc între 60-65 de kilograme. Potenţialul de creştere este de 1-1,5 kg pe zi. Masculii ajung la 1.700 de kilograme, chiar două tone, iar vârsta de sacrificare porneşte de la şase luni.“

rasa bovine blonde daquitane

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 32

O fermă ca-n Vest în Țara Oașului

Locuitorii Țării Oașului sunt renumiți mai ales pentru trei lucruri: măiestria cu care știu să lucreze lemnul, palinca pe care o fac și priceperea în ceea ce privește creșterea animalelor. O dovadă a faptului că, cel puțin în ceea ce privește această din urmă faimă, renumele nu este doar o vorbă goală am avut-o la ferma Zootehnica SA Crișani, din județul Satu Mare.

„Îndemn oricând fermierii să cultive triticale“

Ferma SC Zootehnica SA Crișani este construită după cele mai noi standarde în domeniu, ne spune cu mândrie conducătorul ei, dl Sorin Dindirigan. Exploatația cuprinde aproximativ 400 ha de terenuri agricole, trei grajduri ultramoderne, spații tehnologice, precum și o locuință de serviciu pentru dra Diana Bâtica, tânăra medic veterinar care are grijă de vaci.

Pe cele 400 de hectare se cultivă porumb siloz, triticale, păioase și lucernă, care sunt apoi folosite pentru hrana animalelor. După cum spune dl Dindirigan, o atenție deosebită este acordată rotației culturilor, după normele tehnologice, astfel încât să se poată obține rezultate optime și să fie evitată apariția și înmulțirea dăunătorilor.

L-am întrebat pe șeful fermei ce părere are despre cultura triticale, o plantă mai rar folosită de fermierii români, în special de cei din sudul țării. Domnia sa a fost oarecum surprins: „Folosim această cultură de mai mulți ani. Triticale este o plantă realizată prin combinația dintre grâu, orz și secară. Ca urmare, a luat ceea ce este mai bun de la fiecare dintre acestea. Are înălțimea optimă, o structură foarte bună și o productivitate excelentă. În ce mă privește, îi sfătuiesc oricând pe fermieri să cultive triticale, căci nu vor rămâne nemulțumiți.“

Pământul, îngrășat cu materii din grajdurile proprii

Ferma2 vaci Zootehnica SA Crisani

În ceea ce privește producțiile obținute, sunt printre cele mai bune. Dincolo de cifre, e mai interesant să spunem că sunt suficiente pentru a acoperi necesarul de hrană al celor 360 de vaci din fermă. Unul dintre secretele acestei performanțe este și utilizarea bălegarului provenit de la grajduri ca îngrășământ pentru sol. An de an, dejecțiile, fermentate timp de cel puțin șase luni sunt împrăștiate pe câmp. Astfel sunt rezolvate două probleme dintr-o dată: pe de o parte se scapă de bălegar, iar pe de alta se fac economii substanțiale în ceea ce privește substanțele necesare pentru pregătirea terenului.

E drept că pentru a se ajunge aici au fost necesare o serie de investiții. Totul a început cu sistemul automat de racleți care curăță grajdurile. Gunoiul adunat într-un bazin este pompat într-un storcător. Partea solidă este pusă la fermentat, iar cea lichidă este strânsă într-un bazin, spre a fi neutralizată

Investiție cu fonduri europene, gândită de la cap la coadă

Totul a început acum cinci ani. Atunci, cu fon­durile europene obținute au fost construite grajdurile. „A fost destul de complicat“, spune dl Dindirigan, referindu-se la procedura de accesare a banilor. „Acum însă am prins curaj și chiar ne gândim să aplicăm pentru un nou proiect. Ne-ar mai trebui un depozit și un uscător de cereale, ca să putem închide circuitul“, spune domnia sa.

Cu banii obținuți în urmă cu cinci ani au fost ridi­cate grajdurile. Așa cum spuneam, tehnologia adop­tată este una de ultimă generație. Structura este metalică, pereții laterali sunt, de fapt, niște prelate care se pot monta sau strânge, în funcție de necesități. Înălțimea grajdurilor depășește cinci metri la streașină. „Această structură asigură o ventilație foarte bună, pe două căi. În primul rând este vorba despre volumul mare de aer și faptul că pereții laterali sunt deschiși, apoi este vorba despre circulația de aer care se produce grație modului cum au fost construite grajdurile“, spune șeful fermei. La rândul său, medicul veterinar Diana Bâtica adaugă: „În plus, există și ventilatoare, speciale pentru perioadele foarte calde. În vară ne-au ajutat foarte mult. Am trecut peste zilele caniculare fără să avem niciun fel de probleme, mai ales în ceea ce privește producția de lapte.“

„Vacile au fost achiziționate acum patru ani, la o licitație, în Germania. Prețul lor a variat între 1.500 și 1.800 euro/cap“, spune dl Dindirigan. Toate sunt din rasa Fleckvich. „Erau juninci la prima fătare. Acum sunt deja la a treia. Sunt niște animale excelente“, consideră domnia sa.

Îngrijire de cinci stele

Ferma vaci Zootehnica SA Crisani

La ora actuală, în fermă există un efectiv-matcă de 200 de capete, la care se adaugă 165 de viței și vaci care se pregătesc de fătare. Viţeii sunt ținuți în fermă până în jurul vârstei de șase luni. După aceea sunt transportați într-o altă fermă, unde sunt crescuți și, mai apoi, junincile sunt inseminate. La aproximativ șase-șapte luni după montă, revin la ferma de bază.

O altă caracteristică a grajdului este dată de podelele speciale. De fapt, pe jos se află pământ, peste care se pun paie tocate. Astfel, problemele cauzate de bolile copitelor, specifice vitelor crescute în stabulație, sunt reduse. „Le ținem din scurt cu copitele“, spune Diana Bâtica. „Avem un specialist care vine la fiecare două-trei săptămâni și facem podotehnie. El se ocupă de cazurile mai grave, rămânând ca eu să le schimb pansamentele, la trei-patru zile.“ În fermă există și perii automate pentru scărpinat animalele. „Le place foarte mult“, povestește veterinarul. „La un moment dat, s-au stricat și a durat cam două săptămâni până ce s-au reparat. Când au reînceput să funcționeze, văcuțele făceau efectiv coadă la perii.“ Pentru prepararea hranei sunt folosite moara și remorca tehnologică aflate în fermă. „Primesc în jur de 24 kg de siloz, 3 – 4 kg de fân și 7,5 – 8 kg de concentrate, la care se adaugă premixurile și șroturile adiacente, pentru fiecare animal“, spune dl Dindirigan. „Desigur că această cantitate este variabilă, în funcție de animal și de perioadă“, precizează veterinarul.

Rezultate pe măsura muncii

Interviu ferma vaci Zootehnica SA Crisani

Important este însă că rezultatele acestui mod de îngrijire și de hrană se văd în cantitatea de lapte pe care o dau animalele: în jur de 25 de litri /zi. Mulsul se face de două ori pe zi, într-o sală de muls dotată cu 10 instalații, fiecare având câte două posturi.

Laptele rezultat este unul de foarte bună calitate. Conținutul de grăsime depășește binișor 4%. Ca atare, este căutat de procesatori. Dar aceștia nu ajung la el în condițiile pe care și le-ar dori ei. Oșenii au știut cum să se organizeze. „Laptele îl vindem în cadrul unei coope­rative, care are 7-8 membri. Dar să nu vă imaginați că sunt ferme mici. Dimpotrivă, sunt cei mai mari fermieri din județul Satu Mare“, povestește Sorin Dindirigan. „Fiind vorba despre astfel de producători, cantitatea de lapte este mare și, ceea ce este la fel de important, constantă. În același timp, calitatea este asigurată, căci astfel de ferme produc lapte de calitate superioară. Așa se face că procesatorii sunt interesați să lucreze cu cooperativa noastră și sunt dispuși să ofere un preț decent. Pe de altă parte, faptul că suntem împreună ne dă altă putere de a negocia. Asta se traduce în prețul bun pe care am reușit să îl obținem“, ne-a mai dezvăluit domnia sa.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 34-35

Dozatoarele, o afacere pentru Cristian Lungu

„Laptele este un aliment complet, care concentrează în el tot ceea ce este necesar organismului. Eu aş declara laptele un aliment strategic“, spune Cristian Lungu (foto). El este unul dintre oamenii care şi-au găsit chemarea abia în a doua parte a vieţii. Tânărul inginer absolvent de TCM a devenit în ultimii 13 ani un cunoscut fermier. Povestea sa vă invităm să o urmăriți în cele ce urmează.

Poveste cu un morar şi o văcuţă

În 2003, la marginea comunei Dascălu, aflată la vreo 15 km de Bucureşti, funcţiona o moară de făină şi mălai şi un urluitor. Proprietarul lor era fiul unui localnic, fost inginer la oraş şi care îşi deschisese o mică afacere. Lumea venea şi măcina cerealele, fie pentru hrana proprie, fie pentru animale. Într-o zi, cineva a venit la stăpânul morii şi l-a întrebat dacă nu ar vrea să cumpere o vacă, cu tot cu viţica de după ea, la un preţ bun. Nu era o vacă rea, susţinea vânzătorul. Dădea câte şase litri de lapte dimineaţa şi şase seara. Şi nici nu cerea mult: doar şapte milioane de lei vechi. Morarul s-a gândit că pe lângă orice moară serioasă se găseşte şi câte un animal, aşa că a încheiat târgul. Şi, după două săptămâni în care vaca, botezată „Băbuţa“, a primit hrană bună şi îngrijire ca la carte, a început să dea câte 24 de litri de lapte pe zi. Adică dublu. Şi de aici a început cotitura în viaţa inginerului Cristian Lungu. I-a plăcut atât de mult ideea, încât s-a dus în Covasna, de unde a mai cumpărat două viţele din rasa Bălţată Românească: Ildiko şi Mariko. Acum avea trei viţele şi o vacă. Apoi a urmat taurul Nicu şi alte două viţele. În anul 2006 avea şase vaci cu lapte şi un taur.

„Atunci mi-am dat seama că se poate trăi de pe urma a şase vaci. Litrul de lapte se vindea cu 0,8 lei, iar preţul de producţie era de 0,4 lei. Vindeam totul la un procesator din Dâmboviţa“, povesteşte fermierul despre începuturile afacerii sale.

Din nou la şcoală

Între timp, prin vecini umbla o delegaţie care încerca să-i convingă pe proprietarii de animale să urmeze nişte cursuri de specializare, în cadrul unui program finanţat de Banca Mondială. Pe dl Lungu nu a fost necesar să-l lămurească. S-a dus cu plăcere la ore, timp de un an şi jumătate, cât mai rămăsese din cursul de trei ani. Pasiunea sa pentru vaci l-a făcut să asimileze cu uşurinţă noţiunile predate. Pe lângă aceasta, pregătirea sa inginerească l-a îndreptat, în mod firesc, să ridice probleme la care, de multe ori, nici lectorii nu se gândiseră. Şi aşa, pe nesimţite şi pe negândite, între Cristian Lungu şi profesorul său Mihai Paraschivescu s-a născut o frumoasă prietenie.

La sfârşitul cursului, pentru că din fondurile alocate de Banca Mondială mai rămăsese o sumă suficientă, s-a organizat o excursie de documentare în Austria. „Acolo am văzut lucruri la care nu m-aş fi gândit şi pe care nu le învăţasem la curs. Ei aveau cu totul alt mod de a creşte vacile“, îşi aminteşte fermierul.

Între timp se adoptase şi un program naţional de stimulare a producătorilor de lapte. Pentru laptele de calitate se plătea un spor de 0,3 lei/litru. Astfel, în 2004 cei care puteau furniza un lapte cu conţinut ridicat de proteină obţineau 1,1 lei/litru. Preţ bun!

O fermă „ciudată“

„Atunci m-am hotărât cu adevărat să încep afacerea aceasta. Deja aveam ceva cunoştinţe în domeniu şi o oarecare experienţă. Aveam un teren pe care l-am vândut.

11.600 euro am investit în construirea sălii de muls. Alţi aproape 40.000 de euro i-am dat pe 20 de vaci Holstein, cumpărate din Germania.“ În martie 2006 vacile germane au început să fete. Pentru că fuseseră însămânţate cu material seminal de foarte bună calitate, viţelele erau mai performante decât mamele lor. Astăzi, în fermă se mai găsesc două dintre ele.

Construcţia grajdului a fost o altă poveste. La vremea aceea, cel puţin în Dascălu, oamenii nu concepeau decât grajduri joase şi bine închise, pe toate laturile, doar cu câte o uşă îngustă, cât să treacă vaca. Dar Cristian Lungu văzuse în Austria grajdurile aerisite, cu una sau chiar două laturi libere, alcătuite doar dintr-o temelie de un metru şi din stâlpii de susţinere ai acoperişului. „Vacile nu suferă din cauza frigului. Pentru ele cel mai mare duşman este căldura. Pe timpul caniculei, vacile pot să piardă până la 80% din lapte. De aceea e foarte important să poată beneficia de răcoare. Apoi, grajdul trebuie bine aerisit şi din alt considerent: laptele este filtrat din sânge. Dacă vaca trăieşte într-un grajd strâmt şi neaerisit, amoniacul degajat din urină este respirat de animal, trece în sânge şi de acolo în lapte. Aşa că există o relaţie directă între gradul de aerisire a grajdului şi calitatea şi cantitatea laptelui. Dar oamenii nu ştiau asta și de aceea am avut tot felul de discuţii. Oricum, în mare parte, grajdul – ca şi sediul propriu-zis al fermei – l-am construit eu cu băieţii mei“, mai povesteşte fermierul. Erau vremuri bune. Laptele ajunsese să fie cumpărat de „Natura“, din Dâmboviţa, cu 1,9 lei/litru.

În paralel, pe lângă ferma cu vaci a dezvoltat şi o fermă vegetală în care cultivă mare parte din cele necesare pentru a asigura furajarea vacilor.

Dozatorul, soluţie de criză

Apoi a început declinul pieţei de lapte. Preţurile oferite de procesatori au început să scadă. Şi din nou Cristian Lungu a găsit o soluţie pentru a-şi face ferma mai eficientă: în 2010 a cumpărat primul distribuitor automat de lapte proaspăt, pe care l-a amplasat în Bucureşti. „Nu a fost simplu deloc. Nu exista nicio experienţă şi nicio reglementare. Am participat, împreună cu alţi specialişti la elaborarea Ordinului Ministrului nr. 55 şi apoi a modificărilor următoare. Dar am descoperit că pot să îmi desfac toată producţia prin cele patru automate pe care le am.“

Din nefericire, în ultima perioadă vânzările de lapte proaspăt s-au redus drastic. „De când Lactate Brădet a fost acuzat pe nedrept, vânzările au scăzut la jumătate.“ Motivele sunt legate pe de o parte de lipsa de informare a consumatorilor care nu realizează că laptele din dozator este muls şi manipulat în condiţii de igienă foarte stricte. În plus, consumatorii nu mai ştiu că laptele ambalat, de la supermarket, are la bază lapte reconstituit şi, în general, mai mult sau mai puţin procesat. Acela nu este un lapte integral, ca cel de la dozator, consideră producătorul. „În acest sens, noua lege privind etichetarea produselor este o mare victorie, căci în felul acesta consumatorii pot să vadă ce cumpără“, spune el.

Şi pentru că am ajuns la acest capitol, trebuie să descriem drumul laptelui de la vacă la client. Din sala de muls, unde se obţine prin intermediul unor maşini automate, laptele trece prin conducte într-un tanc de depo­zitare, din inox, în care este păstrat etanş, la temperatura de 4-5°C. De acolo este transvazat cu o pompă în cilindrii de inox cu care este transportat la dozatoare. Respectivele vase sunt introduse cu totul în dozator, astfel că laptele nu mai este transferat încă o dată. Atât pe durata transportului, cât şi în dozator, temperatura se păstrează constantă, la 5°C. Aşadar, nu se pune pro­blema unei eventuale infestări în timpul manipulării. Cât despre avantajele laptelui proaspăt, vom spune doar că permite consumatorilor să prepare acasă o serie de produse, cum ar fi iaurt, lapte bătut, brânză de casă etc.

Brânza maturată, ca plan de viitor

Dar Cristian Lungu nu s-a mărginit doar la propria sa fermă. El s-a implicat şi în activitatea mai multor organizaţii ale fermierilor din România. A înfiinţat Asociaţia Fermierilor Utilizatori de Automate pentru Desfacerea Laptelui Crud în România, al cărui preşedinte este.

Cristian Lungu

La sfârşitul lunii martie, împreună cu alţi 23 de producători de lapte şi produse lactate din România, a vizitat Austria. Au fost la un târg al fermierilor austrieci care oferă brânzeturi bio, fabricate după reţete tradiţionale. „Am avut o surpriză neplăcută: am descoperit că poţi introduce tot felul de chimicale în brânză şi să păstrezi, în acelaşi timp, eticheta bio“, spune el. Principalul obiectiv al vizitei românilor a fost acela de a prezenta câteva dintre produsele pe care le pot fabrica în fermele lor. Printre ele, câteva care nu au echivalent nicăieri în lume, cum ar fi brânza maturată în vin roşu. „Austriecii, deşi mulţi dintre ei nu au spus nimic, din mândrie, au fost foarte impresionaţi de ce le-am oferit. Şi ei au o tradiţie în domeniu!“, spune dl Lungu.

Ideea care a stat la bază este aceea de a realiza un minim de procesare în cadrul fermei. „Vaca nu are robinet pe care să-l poţi închide atunci când nu mai ai desfacere la lapte. Şi m-a durut sufletul atunci când a trebuit să amestec laptele nevândut cu bălegar şi să-l arunc pe câmp ca îngrăşământ“, spune fermierul. „Şi atunci, în mod firesc m-am gândit că cea mai bună formă de conservare a laptelui pe termen destul de lung este aceea de a-l folosi la fabricarea brânzeturilor maturate. De aici a pornit totul“, explică el.

Idei pentru o fermă mai eficientă

În cursul lunii viitoare, sub egida ASAS, va avea loc o întâlnire a marilor fermieri români din sectorul de cultură vegetală cu cercetătorii şi producătorii români de seminţe. „Capul răutăţilor“ în această chestiune este tot Cristian Lungu, după cum însuşi mărturiseşte. „Într-una dintre zilele astea ploioase stăteam şi mă gândeam cum să cresc eficienţa fermei. Am luat contractele din urmă cu câţiva ani şi pe cele de acum şi m-am speriat: preţul kilogramului de sămânţă de porumb a crescut în câţiva ani de la 7-8 lei la 27 lei, iar la floarea-soarelui de la 6 lei la 78 lei. Aceste creşteri sunt impuse de companiile multinaţionale, care vând seminţele şi n-au nicio legătură cu preţurile reale. Următorul pas a fost să iau legătura cu fermierii români care produc seminţe şi să văd care sunt preţurile pe care le primesc ei. Sunt infime, prin comparaţie: 1,6 lei/kg la porumb, de exemplu. Apoi am vorbit cu cei de la ASAS să mijlocească o întâlnire între producătorii de seminţe şi cercetătorii de la Fundulea. Să vedem cât costă selecţia şi procesarea şi să revigorăm această ramură. Dacă majoritatea fermierilor români vor cumpăra seminţe produse în ţară, de la producători români, atunci probabil că şi multinaţionalele vor fi obligate să-şi ajusteze preţurile“, povesteşte plin de entuziasm Cristian Lungu.

Alexandru GRIGORIEV

Crescătorii de vaci cer 398 tancuri de răcire

Până la data de 15 aprilie 2014 s-au înfiinţat 312 asociaţii ale deţinătorilor de vaci care au depus cereri la primării pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui. Aceste asociaţii au 53.079 capete de vaci şi au solicitat 398 de tancuri.

Consilierul superior în cadrul Direcţiei Generale de Politici Agricole şi Strategii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Tănase Voicu, a explicat pentru revista Lumea Satului că nu toate cererile vor fi automat şi aprobate. Acestea vor fi analizate şi, în funcţie de îndeplinirea condiţiilor, vor fi aprobate sau respinse. Una dintre condiţii este aceea ca solicitanţii să nu fi beneficiat, în ultimii trei ani, de alte ajutoare de minimis.

„Cei care în cadrul ultimelor trei exerciţii financiare au beneficiat de alte ajutoare de minimis, cum ar fi cel din sectorul vegetal, nu pot beneficia de acest sprijin“, a precizat consilierul din cadrul MADR.

Până la 15 mai, asociaţiile care au făcut cererea trebuie să depună toate documentele la primării. Următorul pas va fi analizarea documentelor, aprobarea dosarelor care corespund, iar în final transmiterea dosarelor la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), care va face plăţile.

În şedinţa Guvernului din data de 5 februarie a fost aprobată o Hotărâre de Guvern pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 859/2013 privind acordarea ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia.

Adoptarea acestui act normativ a venit ca o necesitate de asigurare a conformităţii laptelui românesc, având în vedere că, începând cu data de 1 ianuarie 2014, nu se mai poate livra lapte neconform. Astfel, Hotărârea Guvernului nr. 859/06 noiembrie 2013 prevede acordarea în anul 2014 a ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri noi de răcire a laptelui producătorilor agricoli crescători de animale care deţin până la cinci capete vaci de lapte şi sunt organizaţi în acest scop într-o singură formă asociativă constituită în cadrul unităţii administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună.

Valoarea totală a sprijinului financiar este de 68.879 mii lei, iar cuantumul este de maximum 5.000 euro pentru fiecare formă asociativă care a solicitat acest ajutor şi cuprinde costurile aferente achiziţionării, instalării tancului/tancurilor de răcire a laptelui cu o capacitate de maximum 1.000 litri/unitate administrativ-teritorială organizată la nivel de comună, instruirii necesare pentru utilizarea acestuia/acestora, precum şi asigurarea service-ului pentru o perioadă de 12 luni de la instalare.

MADR a cerut implicarea Asociaţiei Comunelor din România – A.Co.R. pentru organizarea crescătorilor de animale şi asigurarea spaţiului necesar instalării tancurilor cu toate utilităţile necesare funcţionării acestora.

Ministerul a solicitat direcţiilor agricole judeţene să se implice în acţiunea de achiziţionare prioritară a tancurilor de răcire a laptelui, prin promovarea programului şi prin consultanţă gratuită acordată producătorilor agricoli, în toate etapele, de la constituirea formei asociative şi până la decontarea cheltuielilor.

Lidia Truică

Crescătorii de vaci, la răscruce de drumuri

În unele zone ale ţării, încet dar sigur, vacile de lapte dispar din fermele zootehnice, făcând loc raselor de carne. Noile măsuri anunţate de autorităţi şi impuse de Uniunea Europeană, precum eliminarea cotei de lapte şi imposibilitatea de a mai valorifica laptele neconform, sunt semnale care îi determină pe mulţi crescători de animale să se alinieze cerinţelor sau să dispară. Alternativele sunt puţine, iar deciziile dureroase.

Rasele de carne înlocuiesc vacile de lapte

Micii crescători de animale au de ales. Fie trec la rasele de carne, fie investesc serios pentru modernizarea fermei, creşterea efectivelor şi realizarea unor producţii adecvate pentru procesare. În lipsa unui sistem financiar care să le permită să facă investiţii, ultima variantă este greu de urmat pentru mulţi fermieri mici, motiv pentru care vor fi nevoiţi să iasă pe uşa din dos a sectorului zootehnic, făcând loc evident importurilor de lapte şi produse lactate. Aşa va ajunge vaca de lapte să populeze doar gospodăriile ţărăneşti şi să asigure doar consumul propriu al familiilor de la ţară. De acest lucru este convins şi cunoscutul doctor veterinar Vasile Pachiţanu, preşedinte al Asociaţiei Angus.ro. „Vaca de carne reprezintă o alternativă la producţia de lapte care încet, încet se va restrânge în această zonă şi va dispărea odată cu dispariţia cotei de lapte. Dar, pe de altă parte, oamenii trebuie să ştie că gospodăriile ţărăneşti nu trebuie să moară, ci să se modernizeze, ele trebuie să producă eficient, atât pentru ele, cât şi pentru piaţă. Oamenii deja ştiu că nu vor mai putea folosi laptele pentru livrare şi atunci venim cu alternativa.“

Fermierii din Bucovina au început deja de câţiva ani să aducă animale din rasele de carne, valorificând cu succes potenţialul păşunilor cu care sunt înzestrate aceste meleaguri. În multe cazuri rasa Angus a fost alegerea crescătorilor din zonă. Motivele sunt multe: „Angus are un mixt de caractere care o face atractivă pentru crescători, are o viteză bună de creştere, este o rasă cu fătări uşoare, fără distocii, o calitate extraordinară a cărnii, se pretează bine în zonele de deal şi munte datorită calităţilor morfoproductive ale rasei“, apreciază Vasile Pachiţanu. Am putea vorbi şi despre rasa Albastru Belgian, acceptată şi apreciată în Ardeal, însă doctorul Pachiţanu este de părere că aceasta creează mari probleme, mai ales în cazul necunoscătorilor. „Dacă specialiştii nu informează omul şi acesta nu ştie exact cu ce femelă să lucreze, pot exista probleme. Fermierul introduce material seminal pe o vacă corespunzătoare din punctul de vedere al rasei, conformaţiei corporale, dar trebuie să fie atent ce face cu hibridul, să nu vină tot cu Albastru Belgian, pentru că va avea probleme la fătare“, spune veterinarul.

Având în vedere că în topul a cinci rase de carne din lume Angus este pe primul loc, nu este de mirare că aceasta şi-a găsit un loc şi pe păşunile din România. Şi chiar trebuie spus că această rasă foloseşte cel mai bine pajiştea naturală. Are un sistem de cosire special faţă de alte rase care smulg iarba, ceea ce înseamnă că regenerarea ierbii de pe pajiştile naturale este mai rapidă atunci când foloseşti rasa Angus decât dacă optezi pentru alte rase. „Consumă orice fel de iarbă, nu are un păşunat selectiv. Chiar dacă pajiştea pe care introducem animalele nu este încă organizată, modernizată, nu sunt introduse plante de cultură valoroase, ci mai mult floră spontană, Angus-ul coseşte tot ce găseşte în faţă“, spune Pachiţanu.

Abatorizarea şi valorificarea raselor de carne rămâne o problemă

În urmă cu 12-13 ani, când au fost făcute primele transferuri de embrioni, temerarii care au avut curajul să pornească ferme cu rase de carne îşi puneau problema valorificării cărnii. Timpul a trecut, dar problema a rămas. Şi astăzi crescătorii spun: „Bine, bine, preiau o junincă pe care dau 1.700-2.000 de euro, dar ce fac cu produsul, cui îl vând ca eu să recuperez cheltuiala pe care am făcut-o, având în vedere că această vacă nu produce lapte?“. Totuşi există o speranţă, dată de programul „Angus – Bucovina“, care îşi propune promovarea acestui brand şi realizarea unui microabator care să proceseze carcasele conform protocolului impus de această rasă. „Pe lângă promovarea rasei, noi le vom arăta oamenilor cum se produce mâncarea pentru aceste vaci, cum se îmbunătăţeşte iarba, ce trebuie introdus în iarbă, ce utilaje trebuie folosite pentru întreţinerea ei“, a menţionat Vasile Pachiţanu.

Tot domnia sa consideră că asociaţiile crescătorilor de bovine constituite la nivel judeţean au rolul de a prezenta fermierilor alternativele, pentru că ei sunt cei care vor continua activitatea economică de creştere a bovinelor.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS