cemrom iulie 2018
update 19 Aug 2018

Răsplată vie a înfrățirii comunelor Prahovei cu satele basarabene

De aproape douăzeci de ani, fenomenul înfrățirii dintre cele două maluri ale Prutului a cuprins aproape toate satele și orașele prahovene, județul nostru devenind astfel cap de afiș în această salutară acțiune, cu efecte benefice pentru ambele părți, cu deosebire la susținerea UNIRII celor două state românești.

Dintre localitățile Prahovei, se distinge azi comuna Gorgota, înfrățită cu satul Cenac, prin remarcabile reușite în plan edilitar-gospodăresc și cultural, între care și o modernă casă de cultură, socotită de localnici un dar de mare preț al prahovenilor de la Gorgota, fapt pentru care ei se simt îndatorați. Și, pentru a marca cumva aceasta, ei i-au invitat acum să petreacă împreună la o mare serbare românească, cum rar s-a mai văzut aici. Prilejul a fost oferit de marea lor sărbătoare, cea a hramului satului, prea binecunoscut printre cele din sudul Republicii Moldova.

Manifestarea, desfășurată la sfârșitul lunii mai, a prilejuit și o întâlnire frățească cu numeroasa delegație alcătuită din fruntașii comunei Gorgota, în frunte cu primarul Ionuț Dumitru Nicolae și cu viceprimarul Marin Frățilă, maestru în arta lemnului, care a venit împreună cu cei doi nepoți ai săi, ucenici în arta lemnului și dansatori, membri ai Ansamblului artistic al gimnaziului din comună. A mai venit aici și preotul Enache, părintele paroh de la Gorgota, consilieri locali, alți fii ai satului, distinși în diferite activități.

Ziua hramului a fost o mare și originală sărbătoare, care a reunit tot Cenacul și primarii tuturor localităților vecine așezării. Străzile au fost invadate, așijderea instituțiile de cultură ale așezării, precum și gospodăriile sutelor de săteni din zona centrală, gospodării frumoase, chivernisite, încărcate de verdeață, de pomi fructiferi, mai ales nuci și flori. Cel mai mult a impresionat mulțimea localnicilor, extrem de bucuroși de oaspeți. Întocmai ca și la slujba de la Biserica Sf. Nicolae, plină ochi de lume, unde chiar și în curtea sa nu puteai arunca un ac.

Cântul și jocul românesc au răsunat până hăt departe, pe dealurile și văile din preajmă, până la pescarii aflați pe întinderile de pe celebrul lac Ialpug, acum înstrăinat Ucrainei.

Prahova P1110311

Cine a văzut Cenacul, așezare tipic românească, al cărui nume provine din limba turcă, și anume farfurie, strachină, rămâne profund încântat de poziția geografică a localității, cu văi și vâlcele, cu o puzderie de pâraie și izvoare, cu care măsoară între 80 și 180 de metri, dealuri acoperite cu vii și livezi, cu ogoare lucrate ca la carte, cu pășuni întinse, cu iarbă grasă, pline de cârduri de oi și capre.

Aici omul a locuit încă din vechime. Prima așezare cunoscută grație descoperirilor arheologilor a fost cea din vremea cuceririi romane, din anul 106 e.n, Asta chiar dacă atestarea documentară a localității este cunoscută de-abia de pe la 1789, 1811 și 1817, iar biserica satului, din 1853.

Pe timpul migrației popoarelor această zonă a fost loc predilect al hunilor, până prin anii 376. Mai târziu, cete de nomazi au poposit pe aci în atacuri de jaf și cucerire. Între aceștia tătarii, din urma cărora au rămas mai multe movile și movilițe, morminte ale căpeteniilor lor, trei dintre acestea putând fi văzute și astăzi.

Oamenii locului se ocupă azi, deopotrivă, cu agricultura, creșterea vitelor și cu apicultura. Prezența lor era semnalată încă din vechime pe la târguri și iarmaroace cu produse specifice: lână, brânză, cojoace, miere, ceară și cereale.

Revenind la oaspeții din Gorgota și la pomenita mare serbare românească, stăm de vorbă cu primarul din comună, inginerul Ionuț Dumitru Nicolae, un tânăr vioi, de statură mijlocie, cu ochi vii și vorbă dulce, foarte bucuros că se află în mijlocul fraților din Cenac. Așa cum am amintit mai sus, el a venit însoțit de viceprimar, de consilieri, de preotul satului său, de meșteșugari în arta lemnului și a olăritului, a împletiturilor, precum și de ansamblul artistic al celor două școli gimnaziale, cu toții veniți cu gând de serbare comună, cum s-a și întâmplat, cu deplin succes. El ne vorbește de ceea ce a făcut pentru împlinirea protocolului de înfrățire, de noua casă de cultură cu150 locuri, dar și de alte reușite, de căldura cenecenilor, de primarul satului, Oleg Sandu, un om săritor și tare grijuliu cu sătenii și cu oaspeții din Prahova, de preotul Constantin, sufletul satului său.

Întrebat ce are de gând pentru perioada care urmează, acesta ne-a mai declarat că, în ordinea urgenței, va fi realizat Monumentul eroilor care au luptat aici în cel de-al Doilea Război Mondial. Primarul din Cenac are deja lista eroilor din satul său, așa cum o are primarul din Gorgota pentru cei din comuna pe care o conduce. Astfel de monument al eroilor locului a mai fost pe aici, dar a fost distrus, știm de cine, iar din el a rămas doar... un bloc de beton. Ambii primari vor monumentul repede, chiar în centrul satului, în viitorul parc al tinerilor. Și ca treaba să fie încheiată, primarul din Gorgota dorește să amenajeze și zona centrală cu alei pietonale, betonate, care să schimbe fața satului, ca la anul să aibă cu ce se mândri.

Cu speranța că se vor ține de cuvânt, le urăm deplin succes!

Cristea BOCIOACĂ

  • Publicat în Sate

Comuna în care s-au construit 1.200 de case în 26 de ani

Despre Cornu (județul Prahova) s-au scris sute de pagini în presa centrală și locală. Localitatea a fost considerată, mai întâi, prima din regiune care ar fi atins anumite standarde de dezvoltare. Autoritățile le spun „standarde europene“. Noi nu agreăm sintagma pentru simplul motiv că a asigura un confort decent trebuie să fie țelul oricărei comunități, indiferent în care colț al continentului s-ar afla. Comuna și-a căpătat notorietate și pentru alt motiv: a devenit un soi de paradis imobiliar pentru marii demnitari, după ce mai mulți foști premieri și miniștri, generali de armată sau parlamentari și-au ridicat vile de vacanță aici. Probabil că această comună din gura Văii Prahovei este una dintre puținele din România în care s-a construit mult și masiv, la propriu.

Oficial, în 1990 în Cornu erau 1.324 de locuințe. În 2016 numărul acestora a crescut la 2.524 de locuințe, ceea ce înseamnă că, în cele două sate, Cornu de Sus și Cornu de Jos, în acest interval s-au construit 1.200 de case, rezultând o medie anuală de 46 de unități locative.

Vârful imobiliar s-a înregistrat în 2006, când au fost finalizate 79 de construcții. Din punctul de vedere al autorizațiilor de construire, în 2002 au fost eliberate 6.738 de documente (acestea sunt necesare și pentru extindere gospodării, anexe, garduri, reparații capitale, lucrări publice etc.), iar în 2017 numărul a fost de aproape 3 ori mai mic (2.191). Să nu credeți că veniturile obținute din impozitul pe clădiri este uriaș, pe cât de uriașe sunt unele proprietăți: în 2017, de exemplu, suma colectată la bugetul local de la persoanele fizice a fost de 388.512 lei, o medie așadar de 154 lei/clădire... De fapt, impozitul total pe clădiri (persoane fizice și juridice) și terenuri (intravilan și extravilan, inclusiv ale formelor juridice) se ridică la 1,524 milioane de lei, adică în jur de 10% din bugetul total al comunei, de 15,433 mil. lei.

Infrastructură spre 100%

Dacă infrastructura privată este una la superlativ, comuna Cornu are și o infrastructură publică bine pusă la punct. În 2017 autoritățile au dat următoarele cifre: drumuri asfaltate – 90%, gaze – 100%, apă – 100%, canalizare – 72%. E adevărat, în comparație de alte comune, Cornu a beneficiat de foarte mult sprijin guvernamental, din rațiunile deja știute și despre care am vorbit la început. Cât despre dezvoltarea economică, în localitate sunt 340 de firme, de la buticari la societăți comerciale mari și mijlocii, acestea asigurând, împreună cu alte structuri bugetare, o cotă anuală din impozitul pe venit de 2,4 milioane de lei (16% din total buget). Cu toate acestea, o parte din locuitori au plecat în străinătate, în căutarea unor locuri de muncă bine plătite, 15 persoane au trăit din venitul minim garantat, iar 43 au primit ajutor social pentru încălzirea locuinței. Altfel, comuna are o rețea de clădiri publice completă: o școală gimnazială, două grădinițe, o sală de sport, trei terenuri de sport, două dispensare, o farmacie, un cabinet stomatologic, un cămin cultural, o bibliotecă, două biserici, o mănăstire. Iar ambițiile autorităților locale nu se opresc aici; până în 2020 sunt în program o serie de alte investiții, unele de anvergură.

Dintre proiectele importante amintim: construire sediu primărie și grădiniță cu program prelungit în satul Cornu de Jos; extindere și modernizare infrastructură de alimentare cu apă, extindere capacitate de stocare a apei potabile; extindere și reabilitare rețea de colectare apă uzată; modernizare clădire în care funcționează biblioteca și Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Populară; amenajare mini-teren de fotbal, teren de tenis, bazin de înot, amenajare peisagistică centrul sportiv; crearea infrastructurii serviciilor de sănătate și asistență socială – bază de tratament, clinică de recuperare persoane cu handicap. Ca o pată de culoare, aici se află o expoziție permanentă unicat, Muzeul Hărților, secție a Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi din București, cu 160 de piese donate de fostul premier al României și locuitor al comunei, Adrian Năstase.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Comune și orașe prahovene, înfrățite cu sate din Republica Moldova

  • Grație acestei salutare acțiuni, în diferite așezări basarabene sunt construite, în sistem de parteneriat, centre de cultură, muzee, biblioteci școlare, biserici, grădinițe și diferite alte obiective edilitare.

Cu câțiva ani în urmă, la inițiativa Consiliului Județean Prahova, a demarat o lăudabilă acțiune de înfrățire între comune și orașe din Prahova și administrații locale din Republica Moldova, care în prezent a ajuns să cuprindă aproape totalitatea comunelor și a orașelor din județ.

În legătură cu aceasta am avut un dialog, în exclusivitate pentru revista Lumea Satului, cu doamna Ludmila Sfârloagă, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, coordonatoare a acestei lăudabile și frumoase acțiuni.

– Am început acțiunea noastră la 27 august 2000 cu fostul județ Lăpușna și am continuat apoi cu raioanele formate după reforma administrativă a acelor ani din Basarabia. Acțiunea a fost repede îmbrățișată de ambele părți, astfel că în momentul de față aproape toate cele 86 de comune și cele 14 orașe din Prahova au ajuns să fie înfrățite cu diferite așezări din diferite zone ale Republicii Moldova, ne spune interlocutoarea noastră.

De remarcat că noi, cei de la CJ Prahova, avem astfel de acte de înfrățire cu șapte raioane. Astfel, municipiul Ploiești, cu raionul Hâncești, municipiul Câmpina și orașul Vălenii de Munte au fost înfrățite cu orașul și raionul Cimișlia.

Prahova dsc 1151 import

La rândul lor, acte de înfrățire au și orașele Boldești – Scăeni, Băicoi, Azuga, Bușteni, Sinaia, Breaza și Mizil cu diferite orașe și comune din Basarabia.

Asemenea acte au încheiat și un mare număr de comune din județul nostru. Între acestea menționăm comunele Gorgota, Lipănești, Măgurele, Dumbrăvești, Drajna, Cocorăștii Mislii, Albești Paleologu, Păulești, Ariceștii Rahtivani, Măneciu, Gornet, iar de curând comuna Chiojdeanca s-a înfrățit cu satul Căpriana, așezare apărută din vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cel care a și ctitorit aici celebra mănăstire, cu același nume, din spațiul de puternică românitate de peste Prut.

– Practic, în ce stadiu se află acum acțiunea de înfrățire?

– Se poate spune că acum este o veritabilă competiție între comunele și orașele Prahovei, care mai de care vor să încheie astfel de acte de înfrățire cu diferite localități basa­rabene, astfel că județul Prahova se află, în prezent, pe primul loc pe țară între județele României. Dar alături de noi, cei din Prahova, sunt și săteni și orășeni din județele Iași, Arad, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Cluj și altele. Precizăm, de asemenea, că acțiunea de înfrățire este susținută și coordonată de către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România.

– Ce efecte imediate au astfel de acte de înfrățire între comunele și orașele prahovene și cele din Basarabia?

– Da, acestea au efecte deosebite asupra vieții fraților din Basarabia. Astfel, prin acțiuni în sistem de parteneriat, au fost și continuă să fie realizate numeroase obiective de cultură și artă, construcții social-culturale. Foarte important este și faptul că acțiunea de înfrățire este susținută atât prin donați, cât și prin colecte de fonduri. La donația de la sfârșitul anului 2017 au fost strânse câteva zeci de mii de lei moldovenești.

prahova dsc 1157 qpr

– Puteți menționa unele dintre reușitele notabile ale prahovenilor?

– Da. Bunăoară, CJ Prahova a realizat în orașul Hâncești Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului raional și Sala de conferințe „Constantin Stere“ din același oraș, iar în orașul Cimișlia au fost realizate: Muzeul de istorie și civilizație românească, precum și insolitul obiectiv edilitar denumit „Scările Prahovei“. Totodată, tot noi, cei de la CJ Prahova, am asigurat și dotarea cu mobilier și cărți a Bibliotecii orășenești din Cimișlia. La rândul său, Primăria Câmpina finanțează construirea unei biserici. În același timp, Primăria comunei Măneciu asigură pentru raionul Cimișlia alimentarea cu apă a unor localități din zonă. Tot grație CJ Prahova asigură cărți și mobilier pentru Biblioteca raională „Antonie Plămădeală“ din raionul Călărași. În curând, tot la Călărași, urmează să fie dezvelite statuia lui Mihai Viteazul și cea a lui Alexandru Ioan Cuza. Iar în comuna Ipoteni din același raion va fi construită și o grădiniță.

– Cum potoliți setea de carte a basarabenilor?

– Prin donații masive de carte românească la fiecare deplasare de a noastră , dar și a delegațiilor comunelor și orașelor înfrățite. La toate acestea se mai alătură și frecvente donații de carte de literatură din partea Bibliotecii județene Nicolae Iorga – Ploiești.

– Există și alte obiective?

– Avem, în vedere acum și alte solicitări de aici în plan cultural, așa cum sunt ridicarea mai multor statui. Pe lângă statuile lui Mihai Viteazul și ale lui Al. I. Cuza, în orașul Călărași vor mai fi realizate, în curând, busturile lui Ion Inculeț și al   lui Pantelimom Halippa.

prahova dsc 1166 qpr

– Ce mai aveți în vedere în perioada următoare?

– Acum, principala noastră preocupare este susținerea acțiunilor de UNIRE a Republicii Moldova cu România.

– Însă mai este ceva timp până atunci...

– Într-adevăr. Noi muncim, pe mai departe, pentru deplina reușită a acțiunilor noastre comune.

– Vă dorim mult succes!

Dialog realizat de Cristea BOCIOACĂ

prahova dsc 1170 qpr

  • Publicat în Sate

Comuna care era să fie El Dorado românesc și n-a mai fost

Comuna Secăria, din Prahova, este situată la o altitudine cuprinsă între 700 m și 1.000 m, la 8 km de orașul Comarnic și 6 km de Valea Doftanei. Terenul este greu accesibil, iar singurul avantaj să zicem că-l reprezintă peisajul fantastic; în rest, în clipa de față, fiind destul de izolată, localitatea nu are perspective de dezvoltare cât să le ofere locuitorilor alte soluții în afară de a se îndeletnici cu agricultura (creșterea oilor și pomicultura) ori a face naveta la Comarnic, pentru un loc de muncă. Dacă mai sunt locuri de muncă!

Comuna are un singur sat, cu 1.230 de locuitori, ceea ce, la o suprafață de 47,26 kmp, înseamnă o densitate de 26 de loc./kmp, cu mult sub media județului, de 150 de loc./kmp. Așezarea este atestată documentar din 1538.

Ca toate localitățile din Subcarpații Prahovei, Secăria a fost parțial întemeiată de ardelenii care, din diferite cauze, își părăseau satele de origine și se stabileau în Țara Românească.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul actual era parte integrantă a Comarnicului, situație păstrată și în perioada interbelică. Localitatea s-a separat în 1931, când figurează drept unitate administrativă de sine stătătoare. În 1950 a fost transferată raionului Câmpina, din regiunea Prahova – Ploiești. În 1968 a devenit parte a reînființatului județ Prahova.

Cariera de unde Saligny a luat piatră pentru podul de la Cernavodă

Comuna are, cam tot ceea ce i-ar trebui ca infrastructură socială, respectiv școală, grădiniță, dispensar, farmacie, cămin cultural, bibliotecă, biserică. Ba chiar dispune de o sală de sport. Și, spre surprinderea multora, are sistem de alimentare cu apă și drumuri sătești asfaltate. Ca resurse naturale, în afară de mediul propice pentru oierit și ceva pomicultură, ar mai fi exploatarea pietrișului, prelucrarea lemnului și turismul. Despre turism vom vorbi un pic mai târziu. Revenind la rezerva de pietriș, puțini cunosc faptul că, la câțiva kilometri distanță de centrul localității, în punctul numit Colțul Mare – Gâlma, se află o veche carieră de unde renumitul constructor Anghel Saligny a comandat, în anul 1890, piatră pentru construcția faimosului pod de la Cernavodă. Mărturie în acest sens stă înscrisul păstrat și astăzi pe unul dintre pilonii de susținere a podului peste Dunăre. Piatra a fost  transportată cu carele trase de boi. De aici și denumirea cărării ce unește Secăria de carieră, „Drumul Carului“.

Un megaproiect turistic, eșuat din prea multă fantezie

comuna Secaria PH

Prin anii 2008-2012 exista, la nivelul administrației locale, credința că localitatea va căpăta valențe teribile prin dezvoltarea turismului. La un moment dat a fost concesionată o suprafață de teren unui om de afaceri care promitea că va ridica aici o stațiune cum nu mai era alta în România. Proiectul, unul fabulos pe hârtie și vorbe, prevedea: două lacuri artificiale, teren de golf și heliport pe 100 ha; un sat de vacanță ecologic, cu cartiere de blocuri, vile și hoteluri, pe alte 500 ha; o telegondolă care să lege Secăria de DN1A București-Brașov, cu îmbarcare de la Comarnic; mocăniță și pârtie de schi etc. Ce s-a ales de acest proiect? Bineînțeles, praful! A venit criza, omul de afaceri a pierdut, în instanță, concesiunea pentru că n-a respectat nimic din termenii contractuali, primarul cu planuri mărețe nu a mai fost ales, iar astăzi... Astăzi, toată lumea așteaptă să-și mai ridice o vilă-două oameni importanți, capabili apoi să atragă fonduri publice înspre comună, cum s-a întâmplat la Cornu. De fapt, câteva case de vacanță au fost ridicate, dar altminteri, locuitorii își duc viața ca acum 20 de ani. Sau poate nici măcar atât!

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Comuna cu plugul tras de cai, dar fără datorii la stat

  • Primarul n-a plecat, în 18 ani, nici măcar o zi la mare

A făcut înconjurul Internetului imaginea dintr-o comună din România în care deszăpezirea se face cu un plug tras de cai, iar materialul antiderapant este cărat cu mașina primarului. Șeful administrației, Dan Boștină, din Salcia, județul Prahova, fiindcă despre această localitate este vorba, spune că anul acesta a îndepărtat zăpada de pe drumurile sătești și cu un tractor căruia i-a atașat o lamă, dar cei care au lansat știrea n-au dorit să adauge și acest amănunt. Este de reținut însă un lucru: de 18 ani, de când este primar, Primăria Salcia n-a plătit niciun leu pentru deszăpezire, până și motorina fiind achitată din buzunarul edilului șef.

Aceasta este soarta comunelor mici, ne spunea Dan Boștină: „Dacă ar fi să contractez lucrări de deszăpezire cu o firmă specializată ar însemna ca jumătate din buget să fie cheltuit iarna. Așa că prefer să nu stau la gura sobei, ies la muncă împreună cu viceprimarul și lucrăm cot la cot cu cei care primesc venitul minim garantat.“ Doar drumurile sătești, accidentate și multe dintre ele neasfaltate, sunt întreținute pe timp de iarnă cu plugul tras de cai. Materialul antiderapant este cărat cu mașina primarului, într-o remorcă: „Eu sunt la volan, iar oamenii și uneori și viceprimarul împrăștie nisipul cu lopata“. Anul acesta, prin bunăvoința unui localnic, deszăpezirea s-a efectuat și cu un tractor adaptat: „Noi am improvizat o lamă și am pus-o în fața utilajului.“ Exceptându-i așadar pe beneficiarii venitului minim garantat, deszăpezirea se face prin voluntariat. Drumul județean se află în grija autorităților de la Ploiești.

Primarul și viceprimarul întrețin și iluminatul public

comuna Salcia dan bostinaDar nu numai deszăpezirea se face astfel: „Noi nu angajăm firme nici pentru igienizarea școlii sau grădiniței. Am avut mai demult lucrări complexe de renovare, dar de atunci facem întreținerea curentă cu oamenii din sat. Nu vrem pur și simplu, nu doar pentru că nu avem bani, să oferim firmelor bani cu lopata pentru ceva ce putem face și noi, pe plan local.“ Dan Boștină ne povestea că și mentenanța sistemului de iluminat public o asigură domnia sa cu viceprimarul, alături de alți consăteni: „Nu avem un serviciu de specialitate și nici nu-mi doresc, la câți bani solicită operatorii de profil. Dacă e nevoie să înlocuim becuri o facem noi, sâmbăta și duminica.“ Interesant este că Primăria Salcia, chiar dacă are un buget foarte mic, nu a încheiat niciun an cu datorii. Probabil acest fapt se datorează fix faptului că localitatea apelează la mult voluntariat. Și încă ceva, apropo de disponibilitatea primarului de a munci în felul în care o face, „fără cravată și stat la birou, ci pe teren, cea mai mare parte a zilei“: în 18 ani, de când este primar, nu a avut nici măcar o zi de vacanță la mare sau la munte.

Salcia, o comună cu buget mic și lipsită de resurse economice

Comuna Salcia, alcătuită dintr-un singur sat cu 8 cătune (Rast, Muche, Hilet, Birdea, Hotar, Ciocan, Valea Câinelui, Valea Oancei, Valea Sării și Linie), este situată în zona de deal din nord-estul Prahovei, la granița cu Buzăul. Are 1.045 de locui­tori și un buget anual de 800.000 până la un milion de lei, în funcție de alocările bugetare provenite din cotele pentru echilibrare. Ca orice așezare dincolo de care nu se mai ajunge nicăieri, Salcia abia dacă are câteva firme, forța de muncă angajată făcând naveta la Ploiești (50 km) sau Urlați (24 km). Dispune de școală (două au fost închise), grădiniță, cămin cultural și dispensar uman, însă în general zona este una vitregită, în care agricultura colinară nu dă mari rezultate. Practic, nu asigură nimănui venituri convenabile, cât să trăiască exclusiv din creșterea animalelor sau pomicultură. Localitatea nu are sistem de alimentare cu apă sau gaze. Drumurile locale principale, în schimb, au fost asfaltate.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate

Comuna Ștefănești din județul Vâlcea, vatra folclorică a Olteniei

Situată în imediata vecinătate a municipiului Drăgășani, comuna Ștefănești face parte din zona viticolă a podgoriei Drăgășani, având centrul său viticol „Dobrușa“.

Se întinde pe o lungime de peste 15 km, sprijinindu-se cu un capăt în pădurea de foioase Dobrușa și cu celălalt capăt în pădurea Stăneasca, parte componentă a vestitului codru al Mamului care a constituit cuibul de șoimi al Buzeștilor (căpitanii lui Mihai Viteazu) și cărările umbrite ale haiducilor Jianu, Dragu, Miu, Stanciu, Munteanu ș.a., precum și drumurile pe care au călătorit în zonă Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu și Tudor Vladimirescu.

 stefanesti d

Comuna Ștefănești are o suprafață de 3.493 ha și o populație de 3.675 locuitori, fiind constituită din 5 sate (Ștefănești – centru, Șerbănești, Condoiești, Dobrușa de jos și Dobrușa de sus) și având ca activitate principală viticultura, legumicultura și culturile de câmp. Este atestată documentar din 1.437, când Vlad Dracul întărește unele drepturi de stăpânire ale supu­șilor săi „să le fie lor satele anume zise Dobrușa și Șerbănești“.

A devenit vatră folclorică a Olteniei datorită preotului Teodor Bălășel. Acesta s-a născut în 7 noiembrie 1869 în satul Bogdănești, județul Vâlcea, a absolvit seminarul din Râmnicu Vâlcea și în 1889 a venit ca învățător în comuna Ștefănești, iar din 1894, ca preot, unde a rămas până la sfârșitul vieții (1940). Preotul

A. Bălășel a fost o personalitate importantă a timpului său, având relații apropiate cu personalități de seamă ale vremii și fiind vizitat, la el acasă, în Dobrușa, de Nicolae Iorga, Spiru Haret, C. S. Nicolăescu-Plopșor, Gala Galaction, Artur Gorovei, George Coșbuc ș.a.

Pe când era în seminar la Râmnicu Vâlcea, a citit în diferite reviste culegeri de folclor românesc și a conchis bucuros că aceste piese se pot tipări, ele fiind, sublinia elevul seminarist Bălășel, „cântecele pe care eu le cântam când pășteam vitele la tata“.

„Atunci, spune el, m-am gândit că și eu aș putea face acest lucru, adică să adun cântece populare, ceea ce am și început să fac.

Așa m-am făcut folclorist.“

El menționa că este o imperioasă datorie de a aduna cât se poate de mult din vechile cântece, basme, obiceiuri etc. ale poporului român. Acționând în mod serios în acest domeniu, a adunat de la oamenii în vârstă, de la săteni, de la lăutarii vestiți ai zonei cântece, balade ș.a., ajungând la 2.000 de bucăți.

Având un volum așa mare de material adunat, se adresează lui Simion Florea Marian (un bucovinean instruit), cu rugămintea de a-l ajuta în organizarea și clasificarea materialului respectiv.

Acesta îi recomandă să-l clasifice astfel: 1) colinde, 2) cântece bătrânești, 3) doine, 4) cântece de veselie, 5) cântece de joc, 6) satire, 7) vrăji, farmece și descântece, 8) ovațiuni de nuntă și cu alte prilejuri.

stefanesti c

Spre sfârșitul vieții, opera folcloristică a lui T. Bălășel reprezenta un tezaur cu diamante strălucitoare care luminează prin vremuri lungul drum urcat de poporul nostru pe treptele istoriei. Ea cuprindea 84 colinde, 93 cântece, 288 ghicitori, 110 jocuri de copii, 279 de satire, 80 cântece de leagăn, de nuntă și de moarte, 81 cântece de dor, 207 de dragoste, 159 doine haiducești, ostășești și istorice, 21 cântece bahice, 81 balade. În total, peste 1.600 de bucăți, în 3.000 de pagini.

O parte dintre acestea a fost publicată în timpul vieții, restul se găsește în „Casa muzeu Teodor Bălășel“ din Dobrușa care cuprinde „Centrul cultural T. Bălășel“ și care a fost întreținut și valorificat parțial de ginerele său, preot Gh. Ionescu, și în prezent de fam. Florin Radu.

În anul 2016 a văzut lumina tiparului o amplă și valoroasă lucrare a unui scriitor vâlcean Costea Marinoiu, numită „Preotul Teodor Bălășel învățător, folclorist și apostol haretian.“

Printre preocupările preotului T. Bălășel s-au aflat și cele legate de organizarea folclo­riștilor. În anul 1923 se încearcă convocarea unui Congres al folcloriștilor la Râmnicu Vâlcea în amintirea lui Anton Pann. După multe frământări abia în zilele de 3-4-5 ianuarie 1927, în casa preotului T. Bălășel, din Dobrușa, se semnează „Legământul“, ce pune temelia „Asociației folcloriștilor din Oltenia“ sub genericul „Tovărășia folcloriștilor olteni“ la care au participat Gh. Ceaușeanu, N.I. Dumitrașcu – Dolj, Gh. N. Dumitrescu – Bistrița, Ion N. Popescu, Constantin Ciobanu, I.I. Buligan, C.S. Nicolăescu-Plopșor și Teodor Bălășel. Pentru conducerea asocia­ției a fost ales preotul T. Bălășel, iar ca organ de presă revista „Suflet oltenesc“.

Se subliniază că Tovărășia folclorului oltenesc și revista Suflet oltenesc au jucat un rol important în organizarea vieții folcloristice din Oltenia.

Semnatarul acestor rânduri menționează cu mândrie că s-a născut și a crescut în această comună.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

  • Publicat în Sate

Dorna Candrenilor, comuna model din Bucovina

Colectarea selectivă a deşeurilor, responsabilitatea personală a fiecărui cetăţean, exemplul propriu şi voluntariatul sunt elementele care au contribuit în mod decisiv ca Dorna Candrenilor să fie declarată cea mai curată comună din judeţul Suceava. Primarul comunei, Dănuţ Candrea, spune că meritul este al locuitorilor celor trei sate componente – Dorna Candrenilor, Dealul Floreni şi Poiana Negri pentru că au dovedit că sunt într-adevăr gospodari şi că merită acest titlu.

În urmă cu şapte ani, la Dorna Candrenilor s-a înfiinţat un Centru de educaţie pentru voluntari, în cadrul proiectului „Paşaportul Verde“, aproximativ 160 de tineri voluntari fiind implicaţi în proiectul educaţional Paşaportul verde, lansat de Asociaţia „Tăşuleasa Social“ şi Coca-Cola HBC România şi susţinut de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Parcul Naţional Călimani. Tinerii au mers din casă în casă pentru a-i informa pe localnici că zona Dorna Candrenilor trebuie să rămână curată.

În 2016, Dănuţ Candrea a venit la cârma comunei cu o bogată experienţă în mediul privat şi a decis împreună cu Consiliul Local să ofere locuitorilor mai multe posibilităţi de a avea şi a păstra o comună cât mai curată.

Cu un sistem de colectare a deşeurilor menajere pus la punct prin proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Suceava, cu numeroase activităţi de ecologizare susţinute de unul dintre cei mai mari producători de băuturi răcoritoare din România, cetăţenii comunei au fost de acord să facă toate eforturile pentru ca localitatea în care trăiesc să ajungă în topul celor mai curate din ţară.

Educaţia e esenţială şi poate schimba mentalităţi

„Înainte puteai să faci o vânătoare prin Dorna Candrenilor. Copaci necurăţaţi, iarbă necosită pe multe terenuri, garduri degradate la instituţii din subordinea Consiliului Local. Într-un an Dorna Candrenilor arată impecabil, este curată. Când am venit primar am spus că această comună trebuie să arate cum arată bisericile, şcolile, dispensarul, primăria şi gospodăriile cetă­ţenilor – frumoase, curate. Exemplul a fost Poiana Negrii, un sat foarte frumos, cu multe pensiuni. După ce am făcut drumurile, şanţurile, pentru ca cetăţenii comunei noastre sa aibă cu adevărat un «drum bun», după ce am pus bănci şi coşuri de gunoi, am modernizat staţiile de autobuz, am reabilitat iluminatul public, am avut curajul să îi rog pe dragii mei gospodari să vină jumătate de zi să facă și curăţenie. Cum eu i-am ajutat să circule în condiţii bune, aşa şi ei mă ajută să avem o comună curată.

Oamenii s-au autoeducat, muncesc să facă curat şi nu mai aruncă deşeurile. Curăţenie în comună fac şi cu angajaţii de la societatea pe care am administrat-o până a deveni primar, cu ei mătur. Am cerut ajutorul celor care administrează pădurile, sunt două ocoale silvice, unul de stat, unul privat, ei fac curat în zona lor de responsabilitate.

Şi cele câteva companii private mari şi-au educat angajaţii să recicleze deşeurile. Comuna este traversată de DN 17 care leagă Moldova de Ardeal şi sunt aruncate gunoaie din maşini. La acest capitol mai avem de lucrat, mai ales la Poiana Negrii, unde şoferii din tirurile care vin după apă minerală, pe lângă mizeria aruncată pe geam, o adaugă şi pe cea rezultată din curăţenia pe care o fac în maşini în timpul cât aşteaptă la rând pentru încărcare“, ne-a spus primarul Dănuţ Candrea.

O comună fără beneficiari ai Legii nr. 416 arată impecabil

Edilul comunei spune că este foarte greu de a menţine şi a face curat într-o localitate în care ajutorul social îl primeşte doar o singură persoană. În iunie 2016, când a venit primar, la Legea nr. 416, a venitului minim garantat, erau oameni care numeric puteau asigura curăţenia comunei. Când au fost puşi să efectueze orele de muncă conform legii şi să respecte normarea pentru fiecare lucrare realizată au renunţat la ajutorul primit de la stat. A rămas o singură persoană care goleşte mizeria din coşurile de gunoi în satul în care locuieşte.

După ce a fost amenajat muzeul satului într-o casă veche, cumpărată de fostul primar Maftei Candrea, şi vecinii au văzut că acesta este vizitat de turişti, fac curăţenie. Ei susţin că le este ruşine ca un om venit din altă parte să găsească mizerie. Şi la grădiniţa cu program prelungit, construcţie nouă realizată cu banii comunităţii, şi la dispensar oamenii vin şi fac curat pentru că ştiu că ei sau copiii lor folosesc aceste unităţi, iar dacă cumva este aruncat un ambalaj sau un rest de la un produs nu a făcut-o decât un copil de-al lor, un vecin sau o rudă. Comuna Dorna Candrenilor este printre singurele din judeţ în care domeniul public beneficiază de o amenajare peisagistică la fel ca la oraş. Din dorinţa de a avea o comună frumoasă, anul acesta s-au amenajat jardiniere stradale cu flori, cetăţenii ocupându-se de udarea şi îngrijirea florilor din zonele aferente gospodăriei acestora.

Munca prin voluntariat dă roade şi îi încurajează pe oameni

Pentru ca Dorna Candrenilor să fie un reper pentru judeţul Suceava, la intrarea în comună dinspre Vatra Dornei, cu ajutorul voluntarilor s-a amenajat, pe DN 17, o parcare cu loc de popas, mese şi scaune din lemn, toaletă ecologică şi s-a captat apă din munte de la 4 kilometri distanţă pentru ca cei care vizitează Bucovina să poată bea o cană de apă curată de munte. Tot cu voluntari s-a făcut curăţenie şi s-au marcat trasee turistice în Rezervaţia 12 Apostoli sau până la Vârful Ouşorul.

Voluntarii participă şi la campanii de curăţenie sau ajută bătrânii neputincioşi să-şi înfrumuseţeze curţile şi clădirile. Elevi de la Liceul Tehnologic şi angajaţi din mediul privat participă la curăţat cursuri de apă, trotuare, decolmatat rigolile şi şanţuri, cosit sau curăţat arbori.

„Am avut multe demolări, clădiri vechi din domeniul public care stăteau să cadă sau care necesitau reabilitare. Cu voluntariat, cu câte 50-60 de oameni pe zi, le-am demolat sau am realizat lucrări de renovare. Sunt lucrări de reparaţii care nu necesită specialişti; primăria a venit cu materialele, oamenii cu munca. Tot cu voluntari de la firmele de prelucrare a lem­nului curăţăm toţi arborii de pe marginea drumului, realizăm campanii de împădurire. Dacă acasă eşti gospodar, ai o curte îngrijită, o casă curată, ai flori etc., la fel trebuie să fie la instituţii, la primărie, la şcoli şi la biserici, impecabil. Acestea nu sunt nici ale primarului, nici ale preotului, nici ale profesorilor, sunt ale comunităţii. Comuna este o gospodărie mai mare, de aceea facem mereu întâlniri publice, în zile de sărbătoare, ne consultăm şi stabilim ce avem de făcut împreună sau dacă am făcut ceva greşit, cum putem să reparăm.

Mi-am dorit foarte mult ca Dorna Candrenilor să fie la fel de curată şi îngrijită ca un oraş, iar acest lucru se întâmplă, felul în care arată comuna spune ceva despre oamenii locului şi, de ce nu, şi despre cel care îi reprezintă. Ca să nu existe incidente am montat camere de supraveghere în toate locurile publice şi pe drumuri, pentru că mai aveam elevi, persoane aflate sub influenţa alcoolului etc. care mai dădeau cu picioarele în mobilierul stradal, făceau mizerie sau nu aveau un comportament civilizat. Văzând că imediat se află despre faptele lor la şcoală, află părinţii, află comunitatea în urma vizionării înregistrărilor de pe camere, situaţia s-a ameliorat foarte repede şi astfel de fapte au devenit foarte rare“, ne-a spus primarul Dănuţ Candrea.

GALERIE FOTO


Silviu Buculei

  • Publicat în Sate

Manele la ușa lui Ciprian Porumbescu!

În urmă cu mulți, foarte mulți ani, am ajuns la Stupca, azi comuna Ciprian Porumbescu (Suceava). Era un du-te vino neîntrerupt, o mare de adolescenți și tineri, iar satul răsuna în acordurile Baladei. De Rusalii, sărbătoare în care a avut liber aproape toată România, s-a întâmplat să fiu în zonă și să doresc să revăd nu musai locurile, ci neapărat casa, micuța și fermecătoarea casă memorială în care a trăit și a sfârșit tragic de tânăr (29 de ani) compozitorul. Ce-am găsit? Pustiu. Mult pustiu. Căci pustiu se cheamă și impietatea de-a lăsa să „țipe“ manele la ușa muzeului!

Între timp, da, în comună nu mai este doar casa memorială, ci și un muzeu care poartă numele marelui compozitor. Și ce mare ar fi ajuns dacă n-ar fi sfârșit atât de tânăr! Pesemne că un muzeu ar fi fost necesar dacă investiția ar fi fost continuată cu, nu știu cum să-i zic, un plan prin care zona să se dezvolte turistic pe seama bogăției culturale de care dispune. Căci indiscutabil trebuie să te socotești bogat dacă l-ai avut cândva și azi ai amintirile (casa, muzeul, mormântul, locurile, povestea de iubire neîmplinită, episodul cu Eminescu de la Putna, sfârșitul prematur, patriotismul, biografia în sine, obiectele pe care le-a atins) creatorului nemuritoarei Balade. Sau... Să nu mai fie interesat omul de valorile culturale?

Frumusețe și pustiu răvășitor la Casa memorială

Cirian Porumbescu casa memoriala farni nici macar un turist

Dinspre șoseaua europeană E 58 (Suceava – Baia Mare) sunt două intrări în localitatea Ciprian Porumbescu. La sosire am nimerit drumul cel mai rău, prin pădure, dar și cel mai frumos. Preț de 6 km n-am întâlnit nicio mașină. Casa memorială am (re)găsit-o ușor. Cu poarta închisă. Și iarbă necosită în grădină. Și niciun vizitator în curte. Și nicio Baladă nu răsuna, ca altădată, în sat. El, Ciprian, privea de la înălțimea statuii peste cătun. Și peste iarba care-i ajungea la jumătate. Frumoasă și ea, ca-n dorurile de altădată puse-n vioară. Am desfăcut încuietoarea de la poartă și am intrat în pustiul răvășit din curte și casă. O casă mică, îngrijită, ca o jucărie, presărată la un capăt cu flori. O bancă, un nuc și un bilețel în ușă: „Sunt la muzeul din vale“. Mai târziu, la muzeu am găsit alt bilet: „Sunt la casa din deal“. E adevărat, am întâlnit un grup de trei persoane pe drum, iar una dintre ele, o doamnă, sigur era muzeograful navetist. Tristețe. Cam acesta este sentimentul dominant. Și dorul de Baladă. Și dorul de Ciprian. Ce facem noi cu valorile României? Uite, asta facem! Le uităm. Deopotrivă noi, românii, deopotrivă și dregătorii veacului acesta; noi, că nu aprindem lumânări și nu depunem o floare la mormântul compozitorului, nici măcar nu mai trecem pragul căsuței sale; dregătorii – că nu ne amintesc mai des că au cu ce se lăuda. Și, poftim, dascălii, că-și duc elevii la parcul dinozaurilor sau la Drakula Parc, dar nu și la Stupca.

Manele la ușa... Baladei!

Balci la usa muzeului Cirian Porumbescu

Am plecat la muzeu... N-aș mai fi mers! O clădire cenușie, în fine, îngrijită și ea, o curte mare, alt bust al compozitorului, dar la poartă... La poartă era un mini bâlci: bere, grătar, chinezisme, mici și manele, „auuu, iubirea mea, ce mă fac eu fără ea, ochii tăi“. Dacă nu se răsucește Porumbescu în mormânt nici acum... Ce fel de administrator poți să fii să nu găsești alt loc de văicăreli maneliste decât la ușa Baladei? La ușa Craiului Nou? Nu mi-a venit să cred! Mi-am aruncat privirea spre cimitirul unde-și are crucea Ciprian. Și spre Cer, unde-i sălășluiește spiritul. Și unde se aude încă muzica sa. Ce-a ajuns Stupca? N-a ajuns... Am plecat de-acolo cu inima strânsă, alegând drumul bun al Ilișeștilor, același pe care alerga compozitorul la revederea cu nenorocoasa lui Bertha. Sau el a fost cel nenorocos și neîmplinit. Chiar și la 134 de ani (de la dispariție). Să-i cânte la ușă manele!??

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 54

  • Publicat în Turism

Vlad Țepeș, comuna cu ambiții mici și planuri mari

Comuna Vlad Țepeș se află în județul Călărași, undeva pe un drum județean ce taie Bărăganul nesfârșit. Iarna crivățul suflă în voie peste localitate, vara soarele topește casele cu arșița sa, iar oamenii trăiesc și ei cum pot. Mai ales din agricultură, ca aproape toți cei pe care Dumnezeu i-a hărăzit să locuiască în Câmpia Bărăganului. Dar, de la an la an, locuitorii comunei sunt tot mai puțini, în ciuda eforturilor autorităților locale de a îmbunătăți condițiile existente. Cam așa s-ar putea sintetiza în trei fraze discuția pe care am avut-o cu dl Mihalache Constantin, primarul comunei.

Patru secole de istorie în inima Bărăganului

„Comuna Vlad Țepeș este alcătuită din două sate, ambele botezate după numele unor mari domnitori: Vlad Țepeș și Mihai Viteazul“, spune primarul. Cel mai vechi este satul Mihai Viteazul, a cărui atestare docu­mentară datează de pe la 1600. Doar că pe atunci se numea Bărăganu și se afla pe alt ampla­sament decât astăzi, pe Valea Berzei. În timpul unei epidemii de ciumă, locuitorii și-au părăsit casele și au reîntemeiat satul. Și așa s-a mai întâmplat încă de două ori. Abia a treia oară a fost cu noroc și localnicii au rămas așezați definitiv.

VladTepes IMG 1513

Cu Vlad Țepeș, povestea e mai scurtă. Prin 1893 a apărut ca un sat micuț, aproape de Mihai Viteazul. În mare parte era locuit de tineri care și-au întemeiat acolo gospodării. Inițial s-a numit Bărăganul Nou, după satul Bărăgan, de unde veneau și locuitorii săi. Apoi, în anul 1920, după ce ambelor sate li s-a schimbat numele, a devenit sediul comunei. Era mai mare și mai modern.

„Că Mihai Viteazul este un sat mai vechi se vede în primul rând după structura sa urbanistică. Străzile sunt înguste, strâmbe, orientate cumva haotic. Asta ne creează foarte mari probleme atunci când facem lucrări de modernizare“, constată edilul-șef al comunei.

Tinerii au plecat în străinătate

La ora actuală, în cele două sate mai trăiesc, oficial cam 2.400 de oameni. „În realitate, eu estimez că nu mai sunt decât 2.100. Cel puțin 200 sunt plecați la muncă în străinătate. Restul, tot la muncă, care pe unde a găsit. Necazul meu cel mai mare este că oamenii aceștia despre care vorbesc au vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani. Adică sunt exact oamenii tineri, în putere, care dau viață unei localități“, își mărturisește oful dl Constantin. „Jumătate dintre locuitori sunt oameni în vârstă, de peste 60 de ani. Unii dintre ei au trăit aici toată viața și acum au câte o pensie de la CAP, iar alții au trăit la oraș, la Călărași, Giurgiu sau chiar București, unde au lucrat în fabrici. După pensionare s-au întors în casele bătrânești și și-au lăsat copiii în apartamentele de la oraș“, își continuă domnia sa ideea. Copiii din comună sunt în număr de 250 – 260. „Există câțiva copii ale căror familii s-au destrămat. Ei stau când la noi, la unul dintre părinți, când în alte localități. De aici vine această aproximație“, explică primarul.

VladTepes IMG 1514

Pentru copii, autoritățile locale s-au străduit destul de mult și cu rezultate frumoase. Școala gimnazială din comună a fost reabilitată în urmă cu doi ani. Acum este o clădire elegantă, căreia tencuiala și zugrăveala modernă nu reușesc să-i îndepărteze un anume iz patriarhal. Reabilitarea nu a cuprins doar modernizarea clădirii. Școala a fost dotată cu tot ceea ce îi trebuie unei instituții de învățământ moderne, fie că vorbim despre mobilier sau despre zestrea laboratoarelor școlare.

Acum, pe listă urmează grădinița și școala primară. Deja licitația pentru unul dintre proiecte s-a încheiat, dar deocamdată nu a demarat pentru că au apărut două contestații, care trebuie soluționate. Este o investiție de 1,3 milioane de euro, la care se mai adaugă încă 260.000, cofinanțarea locală. Scopul este modernizarea grădiniței din Mihai Viteazul. Studiul de fezabilitate pentru modernizarea școlii primare a fost și el depus la Ministerul Dezvoltării, în cadrul PNDR.

VladTepes IMG 1528

Facilități ca la oraș

Dar nu numai școlile au constituit obiective de investiții pentru primăria locală. O altă direcție importantă pe care s-a mers a fost modernizarea comunei. Prin Agenția Fondului de Mediu se derulează două programe care au ca obiect extinderea alimentării cu apă a locuitorilor din Mihai Viteazul și a canalizării în Vlad Țepeș. „În Vlad Țepeș alimentarea cu apă era deja încheiată, așa că, în mod firesc, era necesară și canalizarea“, consideră edilul. „În Mihai Viteazul nu era făcută alimentarea cu apă, așa că o facem. Încă două proiecte mai sunt depuse la Ministerul Dezvoltării. Unul este legat de asfaltare, căci după lucrările de construire a cana­lizării și a alimentării cu apă, este necesară oricum refacerea drumurilor. Așa că dacă tot o facem, atunci să o facem odată și bine. Alt proiect urmărește construirea rețelei de canalizare și în Mihai Viteazul. Așa vom ajunge să avem, din acest punct de vedere, o comună modernă.“

„Soluția constă în activități nonagricole“

Mai are și alte planuri primarul Constantin. Numai că „nu prea mai sunt bani la PNDR“, spune el. Ar vrea să facă și un after-school în comună, pentru a veni în ajutorul celor care nu au cu cine lăsa copiii. Un alt proiect este cel intitulat „Școala pentru toți“, care a trecut de evaluarea tehnică și financiară. E vorba de un buget de aproximativ patru milioane de euro. În cadrul programelor din acest proiect se vor organiza diverse cursuri pentru locuitorii comunei, indiferent de vârstă. Ba, mai mult decât atât, circa un milion de euro sunt alocați pentru sprijinirea celor care, după absolvirea unor cursuri de antreprenoriat, își vor începe afaceri proprii. „E foarte important acest aspect, în condițiile în care aici în localitate se trăiește la limita subzistenței. Există doar două activități principale: agricultura și comerțul. Comerțul înseamnă cele câteva magazine. În aceste condiții, oamenii trebuie să se implice și în alte activități, neagricole, aș zice eu. Dezvoltarea unor ateliere meșteșugărești, de exemplu, ar fi o soluție. Cred că în dezvoltare trebuie să se pună mai mult accent pe școală. Niște oameni mai bine pregătiți pot face mai multe. Acum, cei care locuiesc în sate se ocupă de vii și de grădinile de legume pentru propria lor subzistență. Nu în felul acesta se rezolvă problemele. Cred că e nevoie de o descentralizare mai accentuată, astfel încât autoritățile locale, care cunosc cel mai bine problemele, să se poată implica mai eficient. Spre exemplu, programul „Cornul și laptele“ să fie transferat la nivel local. Astfel elevii ar primi niște produse proaspete, produse de comunitatea locală. Și acesta e doar un exemplu...“, își expune părerile edilul.

VladTepes IMG 1521

Dar până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. De vreo trei ani se chinuie să rezolve o problemă simplă și absurdă. Pentru că prin comună trece un sistem de irigații care nu a mai funcționat de prin 2004, agricultorii primesc o subvenție mai mică decât cei din alte zone. Primarul a bătut pe la toate ușile, demonstrând că acel sistem de irigații nu mai poate funcționa de cel puțin 13 ani și, ca atare, neacordarea integrală a subvenției nu are nicio bază. Degeaba a fost și la ministrul Daniel Constantin, și la ministrul Achim Irimescu. Degeaba a scris și în revista noastră, în urmă cu un an, despre această situație. Nu s-a schimbat nimic. Așa că primarul i-a adunat la un loc pe fermierii din comună ca, împreună, să dea Statul în judecată. Deocamdată au reușit să adune banii pentru taxa de timbru...

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 48-49

  • Publicat în Sate

Drăgănești, Prahova - o comună care a învățat să scrie proiecte europene

Drăgănești, Prahova - o comună care a învățat să scrie proiecte europene

Comuna Drăgănești, din județul Prahova, nu este cea mai dezvoltată localitate din mediul rural și nici printre așezările bogate ale acestei părți de țară, dar are un merit al său care o diferențiază de toate celelalte entități administrative: pentru că nu s-au bucurat foarte mult de sprijinul financiar al județului ori al structurilor centrale, autoritățile au început să scrie proiecte europene și aproape toate investițiile pe care le-au realizat sunt din fonduri externe. Această conectare la resursele europene și obișnuința de a aplica programe riguroase au generat un anumit tip de comportament în rândul angajaților din administrația locală, ieșit din tiparul clasic al funcționarului, și a conferit multă disponibilitate spre transparență. De fapt, transparența este cumva la ea acasă la Drăgănești...

Situată în sudul județului, la graniță cu Ialomița, comuna Drăgănești este, cu 8.756 ha, a patra cea mai mare localitate ca suprafață, după Valea Doftanei, Măneciu și Cerașu. Cele șapte sate (Meri, Drăgănești, Bărăitaru, Cornu de Jos, Belciug, Hătcărău, Tufani) sunt dispersate teritorial, cu distanțe de 10 km de parcurs între diferite cătune, aspect ce generează o mai dificilă gestionare a treburilor care țin de funcționarea așezării. Cel mai mic sat are 48 de locuitori, iar cele mai mari, 1.370 de locuitori – Drăgănești, respectiv, 1. 068 de locuitori – Meri. Comuna dispune de o infrastructură care răspunde în mare parte nevoilor populației: o școală gimnazială, două școli primare și patru grădinițe (27 de clase, cu 569 de elevi și preșcolari); patru cabinete medicale individuale, toate asigurate cu medici; farmacie umană; cabinet veterinar; 2 cămine culturale; o bibliotecă; servicii de salubritate și unul dintre cele mai performante sisteme de colectare, selectare și reciclare deșeuri; alimentare cu apă. Ca oportunități de afaceri, predomină cele din agricultură (6.800 ha arabil), sector în care activează 20 de agenți economici, dar în zonă s-au dezvoltat și câteva business-uri din alte sectoare: tratare ape uzate, servicii de decontaminare și intervenții în caz de poluare, managementul deșeurilor periculoase și nepericuloase, procesarea combustibilului alternativ; fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții; fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice etc. Ca standard de viață al locuitorilor, acesta nu este unul ridicat și pesemne mai este mult de lucru în acest segment.

Dezvoltare realizată în proporție de 50-60% din fonduri externe

Vorbind despre ceea ce constituie subiectul articolului de față, proiectele cu finanțare externă, completate cu cele realizate din bugetul local și în mai mică măsură cu ajutor județean sau guvernamental, trebuie să spunem că administrația condusă de învățătorul Ion Dumitrache, aflat acum la al șaptelea mandat de primar, și-a început experiența accesării fondurilor europene – și nu numai europene – dinainte de anul 2000. Primul proiect, finanțat prin Banca Mondială, a vizat reabilitarea dispensarului uman, acesta fiind urmat de o finanțare prin programul Phare, prin care chiar administrația a fost dotată cu aparatură, pentru o mai bună și operativă funcționare. Prin anii 1999-2000, comuna Drăgănești a fost printre primele din județ care a obținut o finanțare de un milion de dolari pentru alimentarea cu apă în trei din cele mai populate sate (Drăgănești, Meri și Bărăitaru), sistem extins și modernizat azi și în Cornu de Jos (în prima fază a fost vorba despre realizarea captărilor de apă, a rețelei de aducțiune și montarea cișmelelor stradale. În prezent, rețeaua are 19,2 km și alimentează cu apă patru din cele șapte sate.

Ultima investiție prin OG 7 a fost de 2 milioane de lei). În perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană, localitatea a fost, de asemenea, prima din județ care a scris un proiect și a obținut o finanțare Sapard (un milion de euro) pentru asfaltarea a 8,5 km de drumuri de interes local, proiect completat prin alte programe cu finanțare de la bugetul local sau de la Consiliul Județean (Program Infrainvest), astfel că lungimea drumurilor modernizate este de 41,1 km (o parte a drumurilor de interes local sunt doar pietruite). La școli, reabilitate și dotate cu grupuri sanitare în interior (una dintre comunele care dețin autorizație sanitară de funcționare pentru toate sediile), a fost aplicat programul telecentru de informatică, în valoare de 80.000 de euro, și un proiect de reabilitare a uneia dintre clădiri printr-un proiect de 1,6 milioane de lei, desfășurat prin Banca Mondială. A fost finalizat și un proiect derulat prin Fondul de Mediu, în valoare de 1,3 milioane de lei, privind reconstrucția ecologică forestieră pe terenuri degradate, constituite într-un perimetru de ameliorare pe suprafața de 39 ha, iar sediul Primăriei a fost reabilitat și modernizat tot din fonduri europene (proiect derulat prin GAL „Valea Cricovului“).

De remarcat ar fi că localitatea are și un serviciu propriu de pompieri, cu autoutilitară de intervenții care aparține Primăriei, dar în această zonă a serviciilor cea mai mare realizare o reprezintă serviciul de salubritate. 800.000 de euro a costat programul Phare de înființare a sistemului de colectare, selectare și transfer deșeuri menajere pentru trei comune, cu Drăgănești în chip de șef de proiect, transformat ulterior într-un exemplu de management al deșeurilor. A fost creată o firmă de colectare, cu mașini proprii, iar stația de separare și reciclare a deșeurilor funcționează cu succes și astăzi, lucru mai rar în cazul autorităților din mediul rural. Planurile primarului Dumitrache nu se opresc aici: deja a depus proiecte pentru modernizarea tuturor drumurilor comunale, pentru extinderea alimentării cu apă în alte trei sate și, începând cu 2017, ajunge la Drăgănești și proiectul de alimentare cu gaze, un parteneriat public-privat aplicat în sudul județului.

GALERIE FOTO


Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 54-55

  • Publicat în Sate
Abonează-te la acest feed RSS