reclama youtube lumeasatuluitv

În satul Văleni-Stânișoara, tradițiile de Sărbători se transmit din generație în generație

Anul trecut, pandemia de Covid-19 punea sub semnul întrebării obiceiurile de Crăciun și de Anul Nou, ba chiar mai mult, organizările de cete și mersul din casă-n casă în grupuri mai mari a fost interzis. Așa s-a ajuns ca, în acele zile de sărbătoare, lumea satului de altădată să devină în 2020 doar o amintire. Au existat însă și zone unde păstrarea tradițiilor a fost mai presus decât orice. Așa s-a întâmplat de pildă în satul meu natal, Văleni-Stânișoara, unde câțiva părinți și-au încurajat copiii să nu uite obiceiurile zonei și, chiar dacă nu au mers din casă-n casă să joace Capra de Anul Nou, au reușit să bucure o întreagă comunitate prin gestul lor.

În vremea copilăriei mele, străzile erau pline în ajunul Anului Nou și-n ziua de Sfântul Vasile. Copiii mergeau cu uratul, existau câteva grupuri mai mici de căprițe sau mascați și mai era Capra Mare, adică cea mai importantă ceată formată din adolescenți și chiar și din adulți, care transpuneau într-un mod spectaculos obiceiurile de iarnă. Trebuia să fii suficient de bun pentru a intra în această ceată, să fii responsabil și de cuvânt pentru a nu-i încurca pe ceilalți. Și, ce era cel mai important, din aceste cete nu făceau parte fetele. Doar băieții erau acceptați. Așa era datina! Fetele puteau fie să meargă cu uratul fie să facă o scenetă prin care deveneau „țigănci“ și plecau prin sat cu fărașul de tablă și tolba plină de strigături. Tare mi-aș fi dorit și eu să merg cu ceata de băieți, dar nu se putea! Dar iată că lucrurile se schimbă, iar anul trecut Iasmina Cojocariu și Ilaria Berheci au fost acceptate în grupul băieților care au mers cu capra.

Dacă Ilaria a fost țărăncuța cu trăistuță și batic de la care nu-ți puteai lua ochii, Iasmina a devenit toboșar, rol exclusiv masculin până nu demult, și a impresionat prin determinarea cu care rostea strigăturile. Alături de fete au fost 3 căprițe și un căluț, dar și alți doi toboșari.

M-am bucurat enorm atunci când am auzit că, în ciuda pandemiei, s-a păstrat obiceiul. Sper să se întâmple la fel și în acest an, cel puțin știu că cei mici se pregătesc încă de la începutul postului pentru acest moment.

Andrei Amariei, fiul lui Alin și al Simonei, are 11 ani și a jucat căprița, la fel ca și Andrei Aanei, băiatul lui Gheorghiță și al Elenei în vârstă de 13 ani. Tot un Andrei, de această dată fiul lui Iulian și al Cătălinei Ailincăi – Norocel, în vârstă de 6 ani, a fost căluț.

Iasmina este fiica lui Adrian și a Ancăi Cojocariu, are 6 ani și a dobândit pasiunea cel mai probabil de la tatăl ei, nelipsit ani la rând din ceata de Anul Nou din vremea copilăriei mele.

Ilaria-Elena și Radu-Gabriel sunt copiii lui Tudor și ai Roxanei Berheci. Dacă Ilaria are doar 4 ani și este un pic mai timidă, nu același lucru îl putem spune despre Răducu, care are 7 ani, este toboșar și a moștenit dârzenia tatălui său în tot ceea ce înseamnă tradițiile de Anul Nou. Tudor era motorul cetei de Anul Nou însă, chiar și după ce nu a mai participat activ în cadrul obiceiului, a fost ani la rând organizatorul cetelor de la noi din sat. Ca și în prezent de altfel, pentru că ne-a spus mereu: „Dacă nu ne organizăm într-un an, obiceiul se pierde!“

Sorin și Vasilică Moglan sunt frați, dar nu au crescut de mici copii în Văleni-Stânișoara, însă de când se află în grija unchiului Vasile și a mătușii Mioara Țica s-au alăturat copiilor din sat în păstrarea acestui obicei. Vasilică are 11 ani și a jucat căprița, în timp ce Sorin are 12 ani și a fost toboșar.

Trebuie să menționez că rolurile menționate mai sus sunt cele pe care copiii le-au avut anul trecut, însă vârsta corespunde prezentului.

traditii colind Valeni Stanisoara Suceava

Cu tobele încălzite, căprițele pregătite, căluțul aranjat și cojocelele și căciulile din blană de oaie la purtător, copiii au pornit prin sat în dimineața de Sfântul Vasile. Lângă ei, bineînțeles părinții, care-i sprijină și aranjează neîncetat, ba chiar le suflă din când în când dacă uită ceva ori se încurcă-n versuri. Printre gazde am fost și eu anul trecut și chiar mi s-a făcut pielea de găină când au început a juca.

În fiecare an, strigătura de început e aceeași:

Deschide-ți zăvoarele

C-apar căprioarele!

Și de aici, în funcție de toboșarul care comandă, strigăturile diferă. Iată ce ne spune Radu Berheci:

Frunzuliță foi ca nucul

Vă comandă și Răducu!

Asta-i capra dorului

Din fundul Văleniului!

Asta-i capra de la munte

Cu steluță albă-n frunte,

Cu canaci și cu hurmuz

Și s-aruncă tot mai sus! (…)

Asta-i calul cel bătrân

I-am dat paie, i-am dat fân

Acolo sus în Plai Bătrân!

Încercați să vă imaginați această strigătură rostită din toată inima de copil cu accent moldovenesc. Cuvintele vor avea alt impact, vă garantez.

Și pentru că tot vă povesteam de Iasmina Cojocariu, atunci când a început a comanda, pentru că așa se spune – toboșarul comandă la capre, uimirea a fost și mai mare. Umbla vorba-n sat ca tare frumos mai zice și că-i tare îndrăzneață și abia așteptam s-o aud, dar tot am fost surprinsă. Determinare, entuziasm și mândrie. Asta transmitea! Iasmina ne strigă așa:

Am avut 100 de capre

Și-o dat lupul într-o noapte

Și am rămas cu patru capre!

Patru capre și doi cai

Eu mă duc cu ele-n Rai

Pân’ la Sfântul Neculai!

De trei ori era să mor

Dintr-o gură de izvor

Din pricina caprelor! (…)

Ei, cum credeți că răsună aceste cuvinte rostite de o mână de copilă? Vă asigur că cel puțin la fel de puternic ca din gura celui mai zdravăn flăcău!

Acestea sunt doar câteva strigături, însă trebuie spus că toate au o ordine și-un rost pentru cei din sat. Inclusiv referirile de la diverse persoane ori locuri fac parte din farmecul jocului caprei de la Văleni.

Cum o fi anul acesta? Pandemia va goli iar străzile și ulițele satelor? Momentan n-am ști a spune, însă sperăm că tradițiile vor merge mai departe. Și, din câte am auzit, acasă copiii se pregătesc frenetic, vor avea strigături mai multe în acest an, ba chiar ceata este posibil să se mărească. Important este însă că, indiferent de cât de greu e peste tot în lume, obiceiurile din satul meu nu vor muri, iar pentru acest lucru le mulțumesc celor care știu că, dincolo de mese îmbelșugate și case împodobite, Sărbătorile de iarnă înseamnă tradiții și obiceiuri!

Larissa Dinu

  • Publicat în Traditii

De Anul Nou, „Câte bordeie, atâtea obiceie“

Se spune că, dacă vrei să simți cu adevărat magia Sărbătorilor de iarnă, trebuie să poposești în acele sate unde, pe lângă casele mândru împodobite, tradițiile ce se păstrează din neam în neam fac parte din traiul locuitorilor. Cu siguranță sunt multe astfel de localități la noi în țară, însă de această dată vă propun o incursiune în zona Moldovei pentru a descoperi obiceiurile de Anul Nou. Pornim din Bucovina, din Mălinii lui Labiș, pentru a admira jocul caprei, trecem pe la Vorona, unde nea’ Țugui confecționează măștile ursarilor și ne oprim în comuna Grințieș pentru a ne reaminti ce înseamnă dramaturgia folclorică.

Deschideți zăvoarili, vine Capra de la Mălini!

În satele din zona Bucovinei spiritul sărbătorilor se simte încă de la Lăsata Secului, când tinerii încep să bată toba de răsună munții și astfel se dă startul pregătirilor pentru Anul Nou. Numai băieții fac parte din cete, însă asta nu m-a împiedicat atunci când eram copil să stau pe lângă ei și să aud ce strigături pregătesc pentru jocul caprei. Și asta deoarece jocul caprei de la Mălini este cel mai cunoscut obicei al zonei. Fiecare sat din comună își prezintă în data de 31 decembrie, pe scena din fața Căminului Cultural, spectacolul, care mai de care mai frumos. Ceata de la Văleni - Stânișoara, cea pe care o cunosc cel mai bine, prezintă Capra Mare: un mire și o mireasă (tot un băiat) conduc alaiul, apoi damele și împărații, caprele și toboșarii, căiuții, urșii, dar și muzicanți, în total mai mult 40 de flăcăi, mențin viu un obicei vechi de sute de ani. Costumele sunt păstrate din generație în generație, mirele este îmbrăcat diferit, respectă întru totul portul popular din sat, cu cămașă, ițari, cojoc și căciulă din piele de oaie; apoi împărații sunt îmbrăcați la fel, costumele fiind împodobite cu oglinzi și mărgele, iar damele sau împărătesele respectă portul popular femeiesc: poale, catrință, ie, bondiță și basma.

După ce urcă pe scena din centrul comunei, se întorc în sat, unde joacă și cântă, din casă-n casă, până în seara lui Sfântu’ Vasile. Reprezentația începe cu toboșarii care pregătesc strigături speciale ce fac referire mai întâi la căprițele care intră în joc. Apoi în jurul acestora pornesc, acompaniați de muzicanți, în horă, ținându-se unul de altul nu de mână, ci de traistă și de baltag, mirele și mireasa, împărații și damele care interpretează un cântec specific zonei. Pe rând, toboșarii cheamă căiuții și cerbul cel mare (ale cărui coarne sunt grele și cel puțin doi băieți fac cu schimbul să-l joace), uneori chiar și urșii. Vreme de câteva minute gazdelor li se urează un an nou mai bun, iar acestea, la rândul lor, îi răsplătesc pe urători cu țuică și vin, cu prăjituri, cozonac sau plăcinte poale-n brâu, să aibă curaj și putere să ajungă până la capătul satului.

Și celelalte sate se prezintă cu programe speciale în centrul comunei, resimțindu-se o oarecare rivalitate între cete. Însă cel mai așteptat moment, mai ales de către turiști, este reprezentația ansamblului folcloric de la Mălini, care în fiecare an, prin spectacole, duce tradiția de sub Stânișoara în întreaga țară. Strigătura cea mai cunoscută este „Frunzuliță, lozioară/ Bine mai era ast’vară/ Colo sus pe Stânișoară/ Când tăiam câte-o nioară/ Și fumam câte-o țigară“ și face referire la activitatea ciobanilor și la dorul resimțit în timpul iernii când trebuie să stea în propriile case și nu pe vârful munților.

Mascații de la Vorona

Obiceiurile cu mascați datează încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare; treptat a ajuns una dintre cele mai apreciate datini care se păstrează și în zilele noastre mai ales în satele din nord-estul țării. La cumpăna dintre ani, în comuna Vorona din județul Botoșani are loc o adevărată paradă a măștilor, una mai frumoasă ca alta, doar sunt realizate de unul dintre cei mai cunoscuți meșteri populari, Gheorghe Țugui. De la dumnealui am aflat cum s-a păstrat obiceiul de-a lungul timpului, cum se realizează măștile și care este povestea urșilor.

Se presupune că jocul ursului se desprinde din povestea unui țigan. Într-o zi, un țigan mai amărât, cu mulți copii, a plecat în pădure să adune vreascuri. La un moment dat, sub o cetină de brad a găsit doi ursuleți rămași fără mamă în urma vânătorii de sezon. A luat puii, i-a dus acasă și și-a îndemnat nevasta să îi alăpteze ca pe proprii copii. Însă când au crescut, ursuleții au început să atace cu gura și ghearele, iar țiganul a luat măsuri, lăsându-i fără vedere. Inventiv de fel, s-a gândit să îi învețe să joace, să câștige câteva parale. Atunci a început să lovească cu lingura într-o tigaie, iar urșii, ținând câte o rădăcină de copac între gheare, au început a dansa în jurul lui, chiar dacă nu mai vedeau. În timp s-a ajuns ca flăcăii să se îmbrace în piei de oaie, uneori chiar de urs, tocmai pentru a-i speria pe cei adevărați.

Jocul cu măști de urs simbolizează moartea și reînvierea naturii, iar în zilele noastre voronenii cei mai vrednici se îmbracă în urși, purtând pe cap măști războinice, care întruchipează binele sau răul. Nici țiganul din poveste nu a fost lăsat uitării, ci este prezent la întregul obicei în fruntea urșilor. Sunt mai mulți toboșari mascați în țigani, în special acei săteni care știu și strigături. Adesea, cel care dă startul este tot nea’ Țugui, după cum i se spune, care a ținut să ducă mai departe jocul ursului, scenă cu scenă, și care a menționat că astăzi confecționează măști draconice și laice mult mai reușite decât cele confecționate cu ani în urmă când se făceau din pălării vechi, iar dinții aplicați erau de fapt fasole.

Parada începe de pe 31 decembrie, de pe la amiază, din centrul Voronei, apoi ceata merge la pas prin sat în sunetul tobelor, al muzicii și al strigăturilor, până seara, iar a doua zi o iau de la capăt pentru ca toți sătenii să se poată bucura de spectacol.

Ceata lui Bujor de la Grințieș

În zona de munte a județului Neamț, în comuna Grințieș, de Anul Nou se pune în scenă o piesă veche de sute de ani, Ceata/Banda lui Bujor. Se spune că munții Moldovei erau străbătuți de haiduci, unul dintre cei mai de temut fiind Ștefan Bujor. Căpitan de ceată de haiduci, Bujor a devenit cunoscut, la vremea sa, în întreaga țară, numele său apărând în rândurile mai multor scriitori dintre care îi amintim pe Alecu Russo, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu. Învinuit pentru numeroase jafuri, el a fost spânzurat într-o piață publică și se spune că din anul morții lui sătenii din mai multe localități au început să joace această piesă. Dovadă stă faptul că în întreg județul circulă mai mult de 20 de variante ale piesei, rolurile se păstrează, însă participanții cântă alte doine și balade diferite.

Actorii din piesă sunt localnicii care țin la tradiție și o transmit din generație în generație. Căpitanul de jandarmi, grecul Ghincu, un Vânător și un Roşior, bine înarmați, urmați îndeaproape de „Jidanul“ Strul și „Jidoavca“ Rifca, pleacă dis-de-dimineață în căutarea haiducilor. Zvonul se dovedește a fi adevărat, aceștia îi găsesc pe haiduci și încep disputa. Startul este dat prin cântecul „Dare-ar bunul Dumnezeu/ Să vină Bujor al meu/ Să mă-ntrebe de ce plâng/ și de viu intru-n mormânt“, de aici începe o întreagă reprezentație în care se confruntă, prin cântec și joc scenic, cele două tabere, fiecare participant având un rol bine determinat în desfășurarea corectă a scenariului. Piesa are un final neașteptat pentru unii: în mijlocul haiducilor este chemat Jidanul care trebuie să interpreteze un cântec jidănesc ce stârnește amuzamentul tuturor actorilor: „În pădure am venit, Hii buschi!/ Trei haiduci am întâlnit, Histai babiloi!/ I-am bătut de m-o stâlcit!“ Aceste versuri marchează și deznodământul, haiducii pleacă-n munți, din cauza lipsei probelor care să-i învinuiască, iar ceilalți se întorc în sat. De remarcat este faptul că la Grințieș tradiția este păstrată atât prin cântec, cât și prin port, personajele putând fi recunoscute foarte ușor chiar și de către cei care nu cunosc tradiția zonei.

Loredana Larissa SOFRON

Pluguşorul agriculturii

Aho, Aho, copii şi fraţi

Staţi puţin şi ascultaţi

Că pornirăm pluguşorul

Să cinstin ogorul!

Şi pe MĂRIA SA ţăranul

Că închise anul

Punând în brazda roditoare

Bobii speranţei viitoare!

Mânaţi, măi flăcăi,

Să răsune peste văi

Hăi, Hăi, Hăi!

Dee Domnul să răsară

Tot ce semănară!

Să-şi umple hambarele

Şi în cont paralele

Multe ferme mijlocii

Stăpâne pe câmpii

Şi maxim prospere

În…asociere!

La unire, măi flăcăi,

Şi sunaţi din zurgălăi

Hăi, Hăi, Hăi!

Să avem irigaţii

Nu doar inundaţii

Curgă ape prin canale

Înspre bobul de cereale!

Grâne multe, felurite

Şi mai bine preţuite

Nu ca-n anii ce trecură

Când rămase de-o prescură!

Mânaţi măi, mânaţi

Pe samsari de alungaţi

 

Viile cu roadele

Să ne umple cramele

Vinuri albe, roşii, seci

În budanele din beci!

Nu vă îmbătaţi, flăcăi

Şi plesniţi din bice, măi!

Hăi, Hăi, Hăi!

Mere, pere şi gutui

Din livezile-aurii

Nuci şi prune în panere

La tot omul, vere!

Pieţe doldora de zarzavat

La preţ bun şi cu rabat

De la harnici grădinari

Nu de la samsari!

            Minaţi, măi, mânaţi

            Şi vă minunaţi!

                        Hăi, Hăi, Hăi!

În vitrinele din hală

Doar produsele de fală

Aromate, ieftine şi bune

Din reţetele străbune!

            Mânaţi, măi, mânaţi

            La cârnaţi să mai visaţi!

                        Hăi, Hăi, Hăi!

Pita bună de pe vatră

Ca la mama mea, acasă

Rumenă, sadea

Fără taxe TVA!

Şi de lapte s-avem parte

De la vaci şi capre

Ouă mari de la găini,

Să mai dăm şi la vecini!

            Bateţi bicele, flăcăi,

            Şi sunaţi din zurgălăi

                        Hăi, Hăi, Hăi!

Să urăm ca şi-n alţi ani

Viaţă lungă la ţărani!

La parlamentari vom cere

Să ne facă-n vrere:

Din bugetul gras de ţară

Mari subvenţii să răsară!

Iar din Uniune,

Multe… şi mai bune!

            Mânaţi măi, mânaţi,

                        Hăi, Hăi, Hăi!

La anu` şi la mulţi ani!

 

Ec. Paul Schiopu, Comuna Nanov, judeţul Teleorman

La mulţi ani, 2015!

Abonează-te la acest feed RSS