Adama 04 mai 2020
update 4 Jun 2020

2015 - anul cel mai fierbinte din istorie

Cele mai călduroase luni ale verii au fost iunie şi iulie, când s-au înregistrat temperaturi mai mari decât în mod normal în aproape toată ţara. În unele zone din sud, sud-est şi vest canicula a făcut ravagii, fiind înregistrate temperaturi medii de 26°C, cu 4 grade mai mult decât media din ultimii 30 de ani. Şi aici vorbim de măsurători efectuate la umbră. În Bucureşti, de exemplu, la nivelul solului, la soare, în zilele caniculare temperaturile depăşeau lejer 50°C.

Seceta, atentat la siguranţa naţională

De acum, din toamnă, lucrurile par a intra pe un făgaş normal; dar, din păcate, chiar dacă canicula pleacă, seceta rămâne. Foarte afectată de seceta prelungită rămâne Centrala atomică de la Cernavodă, cel mai important obiectiv energetic la nivel naţional, răspunzătoare cu livrarea de energie pentru foarte multe zone ale ţării. În contextul în care debitul Dunării la intrarea în ţară se află cu 50% mai mic decât media anuală normală, centrala ar putea fi oricând oprită. De exemplu, pe timpul verii (lunile iulie - august) debitul Dunării la intrarea în ţară era ieri de doar 2.900 metri cubi pe secundă în loc de 5.350 de metri pe secundă cum ar fi normal. Din datele furnizate de Institutul de Hidrologie situaţia este deosebit de critică şi, dacă nu va ploua abundent în următoarea perioadă, sunt şanse foarte mari să se ajungă la oprirea centralei, ceea ce ar fi un serios  semnal de alarmă.

Prognozele meteorologice emise pentru o perioadă mai lungă de timp avertizează asupra lipsei precipitaţiilor, iar în cazul în care ţările din amonte de România, cum sunt Serbia şi Ungaria, vor fi ocolite de asemenea de precipitaţii abundente centrala de la Cernavodă îşi va sista temporar activitatea. Oprirea activităţii se va face dacă debitul Dunării va atinge pragul critic de 1.900 metri cubi pe secundă. Un caz similar a fost înregistrat în 2003, atunci când debitul a fost unul deosebit de scăzut, atingând doar 1.900 metri cubi pe secundă, deci insuficient pentru a oferi apă pentru răcirea reactoarelor.

Mai cald decât în 2014

Specialiştii au anunţat că seceta se va prelungi şi în septembrie şi va deveni tot mai rea în aproape toată ţara. De altfel, iunie 2015 a fost declarată cea mai călduroasă lună din ultimii 135 de ani, de când se fac măsurători climaterice. Totodată, primele şase luni ale anului 2015 au stabilit de asemenea un record de temperatură, potrivit raportului lunar al Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA). „Temperatura medie globală la suprafaţa pământului şi oceanelor în iunie 2015 a fost cea mai ridicată pentru o lună iunie de la începutul monitorizărilor în 1880“, a precizat NOAA într-un comunicat. „Temperatura medie pentru luna iunie la suprafaţa pământului şi oceanelor a fost cu 1,58 grade Fahrenheit (0,88°C) peste media din secolul al XX-lea“, potrivit cercetătorilor.

Recordul anterior pentru luna iunie a fost stabilit în 2014, a precizat NOAA. Pentru primele şase luni ale anului, 2015 a depăşit recordul de căldură din 2010. Temperaturile înregistrate în această perioadă „la suprafaţa pământului şi oceanelor au fost cu 1,53 grade Fahrenheit (0,85°C) peste media din secolul al XX-lea. Aceasta a fost cea mai caldă perioadă ianuarie-iunie din 1880 până în 2015“, a menţionat NOAA.

Am fost avertizaţi...

În 2015 Terra se va confrunta cu o caniculă fără precedent. Această prognoză se bazează pe tendinţele ultimilor ani, în special pe temperaturile record înre­gistrate în cursul acestui an. Din 1880, când au început să fie efectuate măsurători climatice, tot mai des se constată anomalii de temperatură, cele mai mari valori fiind consemnate în 1995, 1997, 1998, 2005 şi 2010. În septembrie 2014 temperatura medie globală a fost de 15,7°C, ceea ce a reprezentat un nou record din ultimii 135 de ani. Pe ansamblul primelor nouă luni, tempera­tura medie a planetei a fost de 14,7°C. Specialiştii Agenţiei spaţiale americane susţin că anul în curs poate fi considerat cel mai călduros începând din 1998 şi prognozează pentru 2015 o secetă ieşită din comun în unele zone de pe Terra şi o caniculă fără precedent. Într-un cuvânt, populaţia planetei trebuie să se pregătească pentru o perioadă de provocări majore. Că ceva ciudat se întâmplă legat de clima din România ne-o confirmă şi scrisoarea unui angajat la Serviciului German de Meteorologie (Deutscher Wetterdienst), care a trimis-o pe Internet sub protecţia anonimatului. Reproducem în continuare o mică parte a scrisorii. „Lucrez la Serviciul German de Meteorologie, Deutscher Wetterdienst, de mai mulţi ani. Zilele trecute (luna aprilie n.r.) mi-a parvenit întâmplător un raport confidenţial pe care scria «Secret de serviciu!», adică toate informaţiile cuprinse acolo nu trebuie să le mai spun nimănui. Însă nu pot să tac, am familie şi prieteni în România şi ţin la ţara aceasta. Acolo scria, printre altele, că între lunile iulie şi august 2015 în mai multe ţări din Europa de Est, printre care era trecută şi România, vor avea loc schimbări climatice dramatice, adică se vor semnala mai multe valuri de căldură ucigătoare, cu temperaturi incredibil de mari, situate între 50° şi 60°C. În România foarte rar temperaturile depăşesc 40°C. Acest lucru ar fi ca urmare, conform specialiştilor germani, a unor schimbări climatice dramatice, neînţelese pe deplin.“ Potrivit oficialilor din Ministerul Mediului, scenariile climatice viitoare indică la nivelul României o creştere progresivă a valorilor de temperaturi în toate anotimpurile, mai pronunţate în vară şi iarnă, şi o descreştere a precipitaţiilor îndeosebi în zonele sudice, sud-estice şi estice.

Avem o mare problemă

2014 fusese declarat deja cel mai căldu­ros an înregistrat vreodată. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a avertizat la începutul lunii iulie că încălzirea ar putea fi de 5-6°C până la sfârşitul secolului. Februarie 2015 a fost a doua cea mai călduroasă lună februarie de pe planetă din 1880, de când se fac măsurători de temperatură, a anunţat Agenţia Americană Oceanografică şi Atmosfe­rică (NOAA).

Împreună, primele două luni ale acestui an au fost cele mai calde de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Anul cu cea mai ridicată temperatură medie din anuale a fost 2014. În februarie 2015, temperatura medie la suprafaţa uscatului şi a oceanelor a fost cu 0,82°C mai mare decât cea a secolului al XX-lea şi a doua cea mai ridicată din perioada 1880 – 2015. Cea mai călduroasă lună februarie a fost înregistrată în 1998, cu 0,86°C mai mare decât media. Luna trecută temperatura medie pe uscat a fost cu 1,68 de grade Celsius mai mare decât cea din secolul al XX-lea, a doua cea mai ridicată din 1880. Recordul a fost stabilit în 2002, cu 1,70°C deasupra mediei, precizează NOAA. Temperatura la suprafaţa oceanelor planetei a fost în februarie 2015 cu 0,51°C mai ridicată decât media secolului al XX-lea şi a treia cea mai călduroasă din 1880.

Bogdan Panţuru

Căldura și insectele - o amenințare serioasă pentru sănătatea oilor!

Unele dintre bolile frecvente care ameninţă sănătatea animalelor în sezonul cald sunt miazele cutanate. Aceste boli parazitare ale pielii afectează în special oile și sunt produse prin dezvoltarea pe piele, plăgi sau în cavităţile naturale a larvelor de muşte din familia Calliphoridae sau Sarcophagidae.

Musca, principalul vinovat

Cel mai des întâlnite insecte ale căror larve parazitează animalul sunt musca albastră de carne, musca verde şi musca de cadavre. Adulţii acestor insecte sunt activi mai ales în sezonul cald. Atrase de mirosul caracteristic, femelele depun ouă pe pielea animalului, în pliuri sau pe pielea murdară de fecale, mai ales la baza cozii, zona fesieră sau dorso-lombară şi baza coarnelor.

Contaminarea animalelor se realizează în perioada iunie - septembrie, pe măsura apariţiei insectelor adulte în natură, sub influenţa temperaturii şi umidității. Receptivitatea la boală este influenţată de specie, rasă și starea de întreţinere. Cele mai sensibile rase sunt cele ameliorate, cu piele fină şi umedă, precum Merinos și Corriedale. Rasele locale sunt mai rezistente, în special Ţurcana şi metişii acesteia.

Semnele care indică boala

Oile afectate de miazele cutanate sunt agitate, bat din picioare, scutură coada, apucă cu gura zona afectată sau se scarpină de obiectele din jur. În zonele unde se găsesc larvele lâna se desprinde uşor, lăsând loc unor zone roase care sângerează. În fazele avansate de boală apar zone de piele putrezită şi puroi în care se regăsesc larvele şi ouăle de muscă. Zona afectată miroase respingător, lâna este murdară şi aglomerată într-un loc din cauza secreţiilor bubelor. Animalele nu mai au poftă de mâncare şi slăbesc, iar în stări toxice fac temperatură, stau mai mult culcate şi în câteva zile mor.

În funcţie de localizarea larvelor pe corpul animalului, se diferențiază miaza corpului cu leziuni în regiunea dorso-lombară, greabăn şi flancuri; miaza codală şi pericodală produsă în urma tăierii cozii şi care cuprinde baza cozii, zona anusului şi vulva; miaza pericornuală care apare în perioada montei la berbecii cu leziuni la baza coarnelor și miaza mamară care apare mai ales la oile în lactaţie.

Diagnosticul se stabileşte prin examenul leziunilor, recoltarea şi identificarea larvelor din secreţii şi exudate.

Pierderi economice mari

Prognosticul este favorabil, în special în cazurile diagnosticate în faza de început, agravându-se atunci când apar leziuni la nivelul pielii, septicetie şi toxiemie. Pierderile economice sunt însemnate ca urmare a scăderii producţiei de lână şi lapte, a reducerii sporului de creştere, la care se adaugă deprecierea pieilor şi a cazurilor de mortalitate.

Profilaxie şi tratament

Fiind dificil să ferim animalele de insectele adulte, în sezonul de păşunat este indicat să se aplice măsuri de dezinsecţie în jurul adăposturilor, în perioada de zbor a insectelor. Se recomandă insecticide persistente ca ROMPARASECT 5% și TETRACIP. Dezinsecţiile trebuie făcute începând cu sezonul de iarnă pentru distrugerea eventualelor larve, astfel încât să se întrerupă ciclul biologic al insectei şi, ca urmare, să nu mai apară insecte mature anul următor. Foarte importantă este deparazitarea animalelor cu soluţie injectabilă ROMIVERMECTIN 1%. În cazurile grave, se îndepărtează ţesutul afectat şi se administrează timp de 3-5 zile antibiotic injectabil AMOXYLROM 10% sau AMOXICOLISTIN, iar pe zona respectivă se aplică soluţia cicatrizantă CICATRISOL.

Ca măsură de prevenire, lâna trebuie menţinută uscată prin combaterea oricăror stări diareice sau a altor surse de umezire. La oi, înainte de fătare se practică codinitul, iar la mieii din rasele de lână, după 3 săptămâni, se tund părţile laterale ale perineului pe o distanţă de 2-5 cm. Tunsul oilor se face cu atenţie pentru evitarea producerii plăgilor.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA

Abonează-te la acest feed RSS