În conjunctura prin care trece agricultura noastră, în zonele rurale calul este încă în actualitate din raţiuni economice practice, ca o sursă importantă de energie neconvenţională pentru tracţiune, pentru lucrările agricole ce se efectuează în gospodăriile individuale, în construcţii, în exploatarea lemnului din păduri, precum și în zonele de agrement şi pentru sport.

Rentabilitatea creşterii acestei specii este condiţionată şi de modul în care crescătorii de cabaline respectă condiţiile de bunăstare (adăpostire, furajare, adăpare, microclimat, exploatare) şi în mod prioritar, normele de protecţie sanitară veterinară, respectiv asigurarea statusului de sănătate.

Dintre bolile transmisibile cu un înalt grad de periculozitate pentru efectivele de ecvine, anemia infecțioasă este afecțiunea care generează pierderi economice importante prin reducerea efectivelor din cauza sacrificării sau morții animalelor bolnave, prin costurile mari pentru supravegherea și eradicarea bolii, a restricţiilor privind mişcarea animalelor pe plan local, național și internațional.

Pentru informarea crescătorilor de cabaline reamintim că anemia infecţioasă ecvină (AIE), cunoscută şi sub denumirea de febra de mlaştină, este o boală virală produsă de un lentivirus cu acţiune complexă, răspândită pe tot globul, mai des în zonele endemice unde există ape stătătoare sau mlaştini şi unde principalii vectori și, anume insectele hematofage, se dezvoltă în număr mare. Este o afecţiune la care sunt receptive toate ecvinele, indiferent de rasă, vârstă, sex (cai, măgari, catâri).

Virusul are capacitatea unică de a infecta animalele receptive pe viaţă, producând atacuri intermitente de boală, urmate de perioade în care animalul poate părea normal ca stare generală.

Sursa principală de infecţie o reprezintă animalele bolnave, fără semne clinice de boală, virusul fiind transmis mecanic prin sânge, pe orizontală şi pe verticală, prin:

  • contaminarea prin vecinătate, care presupune prezenţa agentului etiologic în mediul apropiat (exploataţii şi efective de animale învecinate) pe o rază de 200 de metri, permiţând introducerea virusului într-un efectiv indemn, prin insecte hematofage (ţânţari, muşte de grajd) care imprimă bolii un caracter sezonier în perioadele calde şi umede ale anului, când insectele au o activitate maximă;
  • contaminarea prin folosirea de seringi infectate, ace, sonde stomacale sau alte echipamente chirurgicale nesterilizate;
  • contaminarea prin introducerea în exploataţii indemne a animalelor din efective şi exploataţii contaminate prin cumpărare, transfer temporar, donaţii etc;
  • contaminarea pe verticală se realizează prin utilizarea în activitatea de reproducţie a materialului seminal sau a armăsarilor potenţial infectaţi cu virusul AIE şi transmiterea transplacentară a infecţiei de la mamă la făt.

Perioada de incubaţie a bolii este de 1-3 săptămâni până la 90 de zile. În forma acută animalele prezintă febră ridicată permanentă sau cu remisiuni, anemie, edeme declive reci în diferite regiuni ale corpului, tulburări cardiovasculare (puls accelerat, aritmic, şoc cardiac puternic). Un simptom caracteristic este tahicardia de efort şi puls evidenţiat la nivelul jugularei. Spre sfârşitul bolii animalele slăbesc foarte mult, prezintă ataxie, decubit şi mor.

Cazurile cele mai frecvente de boală au o evoluţie cronică manifestată prin tulburări generale şterse, slăbiciune şi anemie progresivă, care pot evolua ani de zile.

Diagnosticul se stabileşte coroborând datele epizootologice (existenţa bolii în zonă) cu datele clinice şi morfopatologice şi se confirmă prin teste specifice de laborator efectuate din probele de sânge recoltate de la întreg efectivul de cai, măgari, catâri existenţi.

De reţinut că, până în prezent, nu există tratament specific şi nici vaccin, protejarea animalelor de infecţia cu virusul AIE asigurându-se prin respectarea măsurilor generale de profilaxie care se realizează prin verificarea anuală a statusului de imunitate a cailor prin teste serologice efectuate în laborator, distrugerea vectorilor (muşte şi ţânţari) din adăposturi şi din jurul acestora, efectuarea acţiunilor de curăţire mecanică şi dezinfecţia grajdurilor pentru animale, respectarea normelor privind circulația animalelor, etc.

Eradicarea bolilor transmisibile la animale de pe teritoriul ţării noastre, printre care şi a anemiei infecţioase ecvine, reprezintă angajamente prioritare ale serviciilor sanitare-veterinare, stipulate în programe naţionale de supraveghere, prevenire şi combatere şi care cuprind măsuri specifice pentru fiecare boală.

În context, Programul de asanare a focarelor de AIE se desfăşoară în baza prevederilor unor acte normative emise de președintele ANSVSA privind aprobarea programului accelerat de eradicare a anemiei infecțioase ecvine, de asemenea privind controlul circulaţiei ecvinelor pe teritoriul României, acte normative prin care se asigură cadrul legal pentru supravegherea efectivelor receptive, depistarea, izolarea şi eliminarea ecvideelor bolnave în termen de cel mult 30 zile de la primirea buletinului de analiză cu rezultat pozitiv.

Responsabilitatea realizării programului de supraveghere şi asanare a focarelor de AIE revine în egală măsură serviciilor sanitare-veterinare, proprietarilor de cabaline şi a autorităţiilor locale, care au obligaţia să respecte şi să aplice legislaţia specifică prin:

  • identificarea prin microcip, pașaport, cod de exploatație şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a tuturor ecvideelor existente în proprietate;
  • colaborarea cu medicii veterinari la acţiunea de recoltare a probelor de sânge de la întregul efectiv de cabaline şi asini existenţi pe raza judeţului pentru supravegherea incidenţei AIE prin examene de laborator;
  • confirmarea și declararea bolii după emiterea buletinului de analiză de către laboratorul acreditat, cu rezultat pozitiv;
  • izolarea cabalinelor suspecte sau bolnave de restul efectivului şi eliminarea cazurilor pozitive în termen legal, respectiv în maximum 30 de zile de la confirmarea bolii;
  • supunerea măsurilor de carantină şi combatere a exploatației unde au fost înregistrate cazuri de anemie infecţioasă;
  • în focarele declarate, după eliminarea animalelor bolnave unde mai există animale condiţionat sănătoase, se prelevează probe de sânge din trei în trei luni, până la obținerea a două rezultate negative consecutive;
  • întocmirea documentelor de despăgubire pentru proprietarii cabalinelor tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boală, în afara sumelor cuvenite prin asigurări, conform prevederilor H. G. nr.1.214 / 2009. Valoarea de înlocuire a animalului se stabileşte în funcţie de valoarea genetică, zootehnică, sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producţie, la valoarea de înlocuire corelată cu preţul pieţei la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală şi se achită prin DSVSA judeţeană;
  • efectuarea lucrărilor de curăţire mecanică a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi deparazitărilor în adăposturi, cu echipe sau unităţi specializate în acest domeniu;
  • curăţirea şi sterilizarea acelor de seringă, a tuturor instrumentelor folosite în intervenţii medicale;
  • comercializarea cabalinelor în târgurile de animale, la alte exploataţii sau la abatorizare se poate efectua numai în condiţiile legii, respectiv să nu se achiziţioneze şi să nu se înstrăineze animale neidentificate, fără documente sanitare veterinare şi paşaportul acestora;
  • certificatul sanitar-veterinar de sănătate este eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit doar pentru ecvinele care sunt identificate cu microcip, care deţin paşaport în care se menționează acțiunile sanitare veterinare efectuate şi care fac obiectul comerţului intern;
  • mişcarea ecvinelor pe teritoriul naţional diagnosticate pozitiv cu anemie infecţioasă ecvină este interzisă, cu excepţia abatorizării;
  • ecvinele destinate comerţului intracomunitar sau la export se expediază doar din centrele de colectare autorizate sanitar-veterinar, în condiţiile legislaţiei specifice.

De reținut că, în condiţiile în care autoritatea sanitară veterinară respectă obligaţiile legale de supraveghere a anemiei infecţioase ecvine prin diagnostic de laborator, evaluarea animalelor bolnave de către specialiştii în domeniu şi plata contravalorii animalelor eliminate din focar la preţul pieţei, prin costuri suportate de la bugetul de stat, în aceeaşi măsură proprietarii de ecvine au obligaţia să respecte legislaţia specifică şi măsurile stabilite de DSVSA judeţeană, prin medicii veterinari responsabili cu efectuarea şi finalizarea acestei importante acţiuni.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA, secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Emfizemul cailor sau boala obstructivă a căilor respiratorii, denumită popular tignafes sau târnafes, este o boală destul de des întâlnită în rândul cailor. Boala determină apariția unei tuse puternice, dificultăți în respirație și rezistență diminuată la efort. Caii cu emfizem pulmonar tușesc des și sec, la eforturi mici obosesc repede, respirația devine greoaie, nările se dilată, iar cutia toracică se mărește. Această boală apare în urma unei exploatări necorespunzătoare a cailor, prin folosirea îndelungată a acestora la efort și lipsa pauzelor pentru refacere și odihnă, cu precădere atunci când deja există afecțiuni cronice respiratorii.

Manifestarea bolii

În cazul în care boala este cronică, animalele prezintă simptomatologie mai puțin vizibilă. Doar în cazul supunerii la efort se observă că animalele obosesc mai repede și respiră greu. La debutul bolii caii prezintă apetit, cu o stare de întreținere bună, iar la nivelul nărilor se observă serozități mucoase. Volumul plămânilor duce la modificarea cutiei toracice ca aspect, în formă de butoi, iar insuficiența cardiacă duce la dilatarea venelor, în mod deosebit cea a pintenului. În cazul complicării emfizemului pulmonar cu alte afecțiuni respiratorii (bronșite) urinarea se face sacadat, din cauza presiunii abdominale.

Această boala, deseori exprimată prin bronșită recidivantă, cu caracter asmatiform, induce de cele mai multe ori emfizem pulmonar secundar cronic.

Factori agravanți

Pe lângă o anumită predispoziție, pot interveni și factori ocazionali, cu efect iritativ sau alergic care agravează boala: praful, sporii de mucegaiuri sau alți compuși poluanți ai aerului, care se regăsesc, în principal, în adăposturi. Praful din grajduri (din furaje și așternuturi) trebuie eliminat prin înlocuirea fânului cu furaje granulate, pășunat, cositură, însilozare. Astfel, se evită împrăștierea sporilor de mucegaiuri și a prafului. Este recomandat ca, înaintea distribuirii fânului în grajd, să se înlocuiască paiele de așternut cu fâșii de hârtie, talaș sau turbă. În cazurile de microbronșită și astm, pentru a se evita inducerea emfizemului pulmonar cronic, este necesar tratamentul medicamentos timp de 4-6 săptămâni cu expectorante, antibiotic, antiinflamatorii nonsteroidiene sau steroidiene cu înalte proprietăți antihistaminice (antialergice).

Din punct de vedere economic, emfizemul pulmonar înseamnă o problemă gravă întrucât animalele nu mai pot fi folosite la efort. În cazul în care nu se renunță la expunerea la efort, emfizemul pulmonar va duce la moartea animalului, prin edem pulmonar acut și insuficiență cardiacă. În tratamentul tusei acute, un rol important îl au condițiile igieno-dietetice preferențiale, evitarea eforturilor fizice și a eforturilor depuse de organismul cailor pentru adaptarea la solicitările climatice. Se recomandă ventilația strictă a adăposturilor sau chiar întreținere în libertate, eventual la pășune.

Prevenția

Prevenirea îmbolnăvirii se face prin pauzele de refacere și odihnă după efort, prin supravegherea animalelor și observarea semnelor timpurii de alte boli respiratorii și prin furajarea cu nutrețuri calitative. De asemenea, igienizarea grajdurilor trebuie făcută corect, pentru a evita contaminarea căilor respiratorii cu mucegaiuri sau bacterii și ventilația grajdurilor trebuie asigurată la un nivel corespunzător.

Tratamentul

pandrom

Tratamentul emfizemului pulmonar se face cu antibiotice, precum Pandrom 1ml/10 kg, antiinflamatorii – Dexametarom 5-10 ml, administrat timp de 1-2 zile, antitusive și expectorante Tusifug, Pneumoguard care, pe lângă proprietățile de antiseptic pulmonar și fluidifiant al secrețiilor bronșice, susține și funcția inimii; Vitahorses, pulbere hidrosolubilă 10 g/10 kg furaj sau 10 g/10 litri apă. Tratamentul aplicat nu duce la vindecarea totală a bolii, dar poate ameliora evoluția acesteia, prin încetinirea ei.

Dr. Diana OPRIȘIU, Romvac Company S.A.

Armăsarul Neapolitano XXXI-42 este noul campion mondial la categoria ”Cai de 5 ani". Titlul i-a fost acordat în Ungaria, acolo unde a avut loc Campionatul Mondial de Cai Tineri pentru Atelaje.

La evenimentul de anul acesta au fost reprezentate vârfurile unor crescătorii faimoase din lume, dar Herghelia Beclean a reușit să se impună prin echipajul Clubului Hipic "Romsilva" format din sportivul principal Roland Istvan Varga și secundul Leon Onișor.

Specialiștii Romsilva de la Herghelia Beclean desfășoară un proiect amplu de perfecționare genetică și de punere în valoare a nucleului de rasă Lipițană, iar victoria armăsarului Neapolitano XXXI-42 este o performanță unică pentru sportul românesc, dar și o încununare a profesionalismului de care aceștia dau dovadă.  

,,Transmit felicitările mele sportivilor și colegilor mei implicați în creșterea cailor de rasă pentru această performanță deosebită, obținerea titlului de campion mondial pentru România. Este o premieră pentru țara noastră și o confirmare a anilor de muncă în care determinarea, pasiunea, răbdarea, respectul și încrederea reciprocă au fost calități esențiale pentru obținerea acestui rezultat și pentru stabilirea legăturii emoționale între cal și om.

Sâmbăta aceasta voi merge personal la Herghelia Beclean să văd cel mai bun cal din lume la categoria ,,Cai de 5 ani” și invit publicul, pe această cale, să viziteze Herghelia Beclean, singurul loc din lume unde este crescut în mod sistematic Lipițanul colorat cu roba neagră și murgă” a declarat directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, Gheorghe MIHĂILESCU.

Campionatul Mondial de Cai Tineri pentru Atelaje a fost organizat de Federația Ecvestră Internațională, și a avut loc între 4 și 8 septembrie a.c., în localitatea Mezohegyes din Ungaria. La aceasta competiție au participat reprezentanți din zece țări, crescătorii faimoase precum Herghelia de stat Kladrub și crescătoria Tlumačov din Cehia, Herghelia de Stat Mezohegyes, gazdele evenimentului, Crescătoria Zarodowa w Kamieńcu Zabkowickim Sp. din Polonia și Austria, reprezentată de un cal produs de Herghelia Federală Piber.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează prin Direcția Creștere, Exploatare și Ameliorare a Cabalinelor, 12 herghelii și 4 depozite de armăsari unde sunt conservate și ameliorate genetic 13 rase de cai.

Mai multe detalii despre caii de rasă din hergheliile administrate de Romsilva le găsiți pe pagina de internet www.hergheliidestat.ro 

Ţinând cont de noile tendinţe în medicină, ce vizează orientarea spre produsele fitoterapice şi pentru a veni în sprijinul crescătorilor de cai care doresc să folosească pentru întreţinerea animalului produse naturale, Romvac a creat Ecvipur, un şampon pentru cabaline în a cărui reţetă s-au folosit infuzii de plante şi uleiuri volatile (esenţiale).

Beneficiile extractelor din plante

Intenţia specialiştilor care au creat acest şampon a fost de a obţine un produs cu un conţinut cât mai scăzut în componente chimice, înlocuind conservantul clasic cu unul natural, respectiv cu un extract de sâmburi de struguri. Se evită substanţele chimice potenţial alergene, iritante sau chiar tumorale. Extractele din plante hrănesc firul de păr, conferindu-i luciu şi culoare naturală. Pielea devine elastică şi are un aspect sănătos. Nu trebuie omis mirosul plăcut pe care şamponul îl conferă animalului.

Ecvipur pentru pelaj închis

Revenind la compoziţia şamponului, trebuie precizat că în substanţele tensioactive care sunt baza ce dă consistenţa şi gradul de spumare, se înglobează infuziile de plante şi uleiurile esenţiale care diferă în funcţie de cele două formule ale produsului Ecvipur, respectiv cel pentru pelaj de culoare închisă şi cel pentru pelaj de culoare deschisă. 

În reţeta pentru pelaj închis este inclusă urzica bogată în substanţe proteice, vitaminele A, B2, C şi K şi săruri minerale, combinaţie care permite revitalizarea şi fortifierea firului de păr, fără a mai sublinia şi rolul antiinflamator şi astringent al acesteia.

Lavanda are proprietăţi bactericide, anticongestive şi calmante ale durerii şi pruritului.

Uleiurile volatile de salvie sunt un bun cicatrizant, cu bogat conţinut în vitaminele A, B şi C, ceea ce îi conferă produsului un rol important în stările de alopecie. De asemenea, geranium este un excelent antifungic, antiseptic şi antiinflamator, un deodorant natural şi restaurator al ph-ului pielii. Uleiul de tămâie are proprietăţi regeneratoare, antiinfecţioase, hidratante, antialergice şi analgezice (calmante) în cazul arsurilor şi dermatitelor pruriginoase.

Ecvipur pentru pelaj deschis

Ecvipur pentru culoarea deschisă a părului are în compoziţie muşeţel, plantă cunoscută ca având proprietăţi antiseptice şi calmante. Această formulă integrează şi salvia, uleiul esenţial de lemn de trandafir cu proprietăţi antiseptice, analgezice, deodorante, antibacteriene şi cicatrizante.

Mai mult, uleiul de geranium şi cel de lămâie din compoziţia sa au calităţi nutritive pentru piele, elimină mătreţa, se constituie într-un bun tonic al părului, bun antiparazitar şi redau luciul părului.

Adjuvant în tratamentul inflamaţiilor cauzate de agenţi bacterieni sau parazitari

Aşadar, şamponul Ecvipur, în cele două formule ce se adresează pelajului de culoare închisă şi deschisă, în condiţii de sănătate ale pielii, se foloseşte exclusiv în conformitate cu nuanţa. Însă, în condiţii patologice pot fi folosite concomitent sau pot fi schimbate între ele, în funcţie de cauza ce trebuie tratată.

În concluzie, Ecvipur nu a fost creat numai în scopul igienizării pielii sănătoase, ci şi în scop curativ, acesta fiind şi un bun adjuvant în tratamentele clasice (alopate) ale inflamaţiilor cauzate de agenţi bacterieni sau parazitari.

Este cunoscut ca dermul cabalinelor, fiind extrem de sensibil la influenţele mediului exterior. Lipsa de igienă duce la grave afecţiuni ale pielii, greu de tratat şi astfel legea de aur conform căreia profilaxia este mai ieftină decât tratamentul rămâne un mare adevăr.

Dr. Dana BANCIU, Romvac Company SA

De-a lungul istoriei umanității, calul a fost o prezență constantă în preajma omului. Antropologii susțin că ar fi cel de-al doilea animal domesticit, după câine. Cert este că, pe măsură ce omenirea s-a dezvoltat, calul s-a transformat și el din mijloc de muncă în blazon. Cu cât un personaj era mai bine poziționat pe scara socială, cu atât el deținea cai mai frumoși, mai iuți, mai mulți. Astăzi, când motoarele au înlocuit în majoritatea locurilor caii, acest nobil animal a dobândit noi valențe. Este folosit tot mai mult ca mijloc de tratament al unor boli la copii sau ca parte din mijloacele de agrement puse la îndemâna turiștilor. Dar un lucru a rămas constant: și astăzi, bogații lumii sau cei foarte pasionați se mândresc cu superbele lor exemplare de cai de rasă. Despre un loc din România unde caii de rasă sunt la ei acasă vorbim în reportajul de față.

O herghelie demnă de un rege

Cislău este una dintre localitățile înșirate de-a lungul Văii Buzăului. Ascunsă printre pădurile ce acoperă dealurile din zonă, se bucură de un microclimat ideal pentru pășuni bogate. Poate că și acesta a fost unul dintre motivele pe care regele Carol I le-a avut în vedere când, în 1884, a ordonat înființarea unei her­ghelii în această localitate. Caii care au fost crescuți la Cislău au fost destinați nevoilor armatei. Pe de altă parte, caii răniți în timpul serviciului erau aduși aici pentru tratament și refacere.

Mii de cai au plecat de aici către toate zările, însoțind trupele românești în cele două războaie mondiale. Dar, odată cu evoluția tehnicii, nevoia de cai a militarilor s-a redus tot mai mult. Ca atare, și activitatea hergheliei s-a restrâns.

Începând din 1946, menirea de căpătâi a hergheliei de la Cislău a încetat a mai fi aceea de a furniza cai armatei. Dar locul era prea prielnic, iar amenajările făcute între 1910 și 1915 prea bine gândite pentru ca locul să fie lăsat în paragină. Și așa se face că herghelia a devenit una specializată. Aici a fost instalat nucleul de rasă Pur Sânge Englez din România. De peste 70 de ani, aici sunt selecționate și păstrate pentru reproducție cele mai reușite exemplare din această rasă. Din anul 2011, la Cislău a fost adus, de la Tulucești, de lângă Galați, și nucleul rasei Gidran.

Pur Sângele Englez, regele galopului

„Pur Sângele Englez este un cal de curse. Principala sa însușire este aceea că fuge foarte repede. De fapt, aceasta este caracteristica în funcție de care a fost selecționată rasa. Încă de pe la 1700 lorzii englezi au început crearea acestei rase. Așa au ajuns să obțină acești cai care sunt destinați, prin excelență, curselor de galop, fie că sunt pe distanțe scurte, fie că sunt pe distanțe medii și lungi. În schimb, nu sunt prea talentați la sărituri“, ne-a spus dl Bela Gaboș, șeful hergheliei.

Pur Sângele Englez este un cal înalt, ajungând să măsoare la șa între 1,55 și 1,75 metri. „Standardul este destul de larg în această privință, tocmai pentru că cel mai important este să alerge repede“, explică șeful hergheliei. Are un cap fin, cu urechi ascuțite. Cum e și firesc, picioarele sunt fine, lungi și nervoase. De culoare murg sau roib, în general, mai rar deschis la culoare, încântă privirea cu silueta sa suplă, distinsă.

„La vârsta de doi ani, toți caii trec printr-o selecție destul de severă. Prima probă este una de viteză, apoi urmează o examinare amănunțită a aspectului general, care trebuie să fie în concordanță cu standardele rasei. Doar exemplarele care trec aceste probe sunt păstrate în cadrul hergheliei, fiind folosite pentru reproducție“, explică dl Gaboș. Caii care nu trec de aceste examene sunt îndepărtați din nucleul de rasă.

Iapa din birou

Însă, înainte de a ajunge la examen, caii sunt dresați de către călăreții special angajați la Cislău. Ei sunt învățați să fie călăriți și să răspundă la comenzile de bază. „Din păcate, în România nu mai există niciun hipodrom pentru curse de galop. În consecință, caii noștri nu au unde să își demonstreze calitățile. Acest lucru se reflectă în scăderea prețului lor. Un armăsar se vinde cu 1.200 euro, un preț mic pentru această rasă“, mai spune șeful hergheliei. După cum ne-a explicat domnia sa, principalii clienți sunt persoane particulare care doresc să cumpere un cal de rasă pentru agrement. „Nu demult a venit o familie care dorea să cumpere o iapă pentru fetița lor. Au tot insistat ca animalul să fie unul cuminte. În final, ca să le demonstrez cât este de cuminte, am adus iapa la mine în birou. Timp de vreo jumătate de oră, cât a durat să facem toate actele, calul a stat cu noi, fără nicio problemă“, și-a amintit el.

Gidran – calul husarilor

Dacă Pur Sângele Englez este un cal de curse, altfel stau lucrurile cu rasa Gidran. În timp ce primul era destinat ofițerilor, și doar la parade, celălalt era un cal de luptă, destinat cavaleriei ușoare. Rasa a luat naștere prin încrucișarea dintre Pur Sângele Englez și Pur Sângele Arab. De la strămoșul arab a luat rezistența și abilitatea de a se descurca pe teren accidentat. „Un Gidran trebuia, pe vremuri, să fie în stare să parcurgă câte 65 km pe zi, cu un călăreț de 85 kg echipat complet, timp de mai multe zile la rând“, spune dl Gaboș.

„Deși învață mai greu decât Englezul, este un cal mai docil, care se descurcă bine și la sărituri, și la curse pe teren mai accidentat. Când se face selecția, la Gidran se dă și o probă de viteză în teren accidentat“, adaugă domnia sa. Pentru a întregi imaginea acestei rase, ar trebui să adăugăm că este calul specific trupelor de husari, atât de celebre la jumătatea secolului trecut.

Ordinea dintre cai

herghelie IMG 2469

La ora actuală, herghelia de la Cislău se află într-una dintre perioadele sale cele mai bune. Grajdurile, construite acum un secol, au fost reparate și modernizate. „Putem acum să ne axăm pe principala noastră misiune: aceea de a produce exemplare deosebite de cai de rasă, în număr suficient“, consideră șeful de la Cislău.

În prezent, din fiecare rasă se află în efectivul hergheliei câte 40 de armăsari tineri, câte 200 de iepe și mai mulți mânji și armăsari pepinieri. Caii sunt împărțiți pe rase și categorii. Armăsarii tineri pasc separat de iepe. Mânjii stau lângă mamele lor, doar până la sfârșitul toamnei. Armăsarii pepinieri au propriul lor grajd, cu boxe și țarcuri separate, afară, pentru a evita eventualele lupte între ei. Celelalte categorii pasc la un loc pe pășuni care se rotesc periodic. Când nu sunt la pășune, stau în padocuri, grajdurile rămânând deschise.

Este impresionantă ordinea care domnește printre cai. Chiar și când se deplasează în cel mai năprasnic galop, ordinea este mereu aceeași, ca și la pășune.

„Există o ierarhie foarte clar stabilită în comunitățile de cai, moștenită probabil din sălbăticie. Conducătorul grupului este, de regulă, iapa cu cea mai mare experiență. Ea merge întotdeauna în frunte, dă viteză deplasării și cercetează locurile. Ordinea în grup se stabilește în urma unor lupte, care nu îmbracă neapărat forme violente. De fapt, destul de rar se ajunge la bătaie și, mult mai rar, la răniri. De regulă se rezumă la atitudini amenințătoare, nechezaturi și la alte gesturi demonstrative. E mai degrabă un soi de ceartă, de grozăveală“, povestește doctorul Bela Gaboș.

În loc de concluzie, după toate poveștile pe care le-am auzit despre frumoșii cai de la Cislău, nu putem decât să ne întrebăm: când vom avea un hipodrom de galop care să pună în valoare însușirile cailor crescuți la noi?

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 42-44

„Câinele și calul sunt cele două animale care au însoțit omul de-a lungul întregii sale istorii“, spune dl ing. Romică Bîzu, șeful Hergheliei de la Rușețu. Tocmai din acest motiv, oamenii au fost interesați de crearea unor rase de cai adaptate cerințelor specifice unor anumite zone și tipuri de activități. La fel s-a întâmplat și la Rușețu, care a devenit locul de naștere a rasei Semigreu Românesc.

Nonius și iepe ungurești, pe Domeniul Coroanei

Rușețu este o comună în plină câmpie, aflată la confluența a trei județe: Buzău, Brăila și Ialomița. Dintotdeauna aici a fost o câmpie mănoasă. Poate nu la fel de productivă ca Bărăganul, la a cărui margine se află, dar suficient de bogată ca să fie râvnită de mulți. Până în anul 1864, cele aproximativ 3.000 ha aparținând comunei s-au aflat în proprietatea Mănăstirii Văcărești din București și a Mănăstirii Mărgineni din Prahova. După secularizarea averilor mănăstirești din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, pământul a intrat în proprietatea Statului, pentru ca, mai apoi, în 1884, să devină domeniu al Coroanei. În acest context au ajuns la Rușețu primii cai de rasă. Încă din anul 1900, consemnează documentele, pe domeniul regal au fost aduși un armăsar din rasa Nonius și două iepe ungurești de prăsilă. În anul 1906 a mai fost cumpărat și un armăsar arab pentru prăsilă. În felul acesta, administratorul domeniului își propunea să îmbunătățească rasa locală de iepe ialomițene. Însă acesta a fost doar începutul.

Caii armatei din Câmpia Rușețului

În anul 1918, la Rușețu, a fost înființată, prin Decret Regal, Herghelia Națională Rușețu. Poveștile spun că inițiativa ar fi aparținut Reginei Maria, care era o mare iubitoare de cai și o călăreață desăvârșită. Fapt este că Majestatea Sa a vizitat de multe ori herghelia. De fapt, pe domeniu se află și un palat în miniatură, lăsat în paragină de comuniști și care s-a prăbușit la cutremurul din 1986. Dar unele lucruri din vechea construcție s-au păstrat până astăzi. Spre exemplu, biroul șefului Hergheliei, o piesă masivă din mahon. De asemenea, o parte din mozaicul care acoperea podelele „castelului“, cum i se spune, a fost folosit cândva la reamenajarea pavilionul administrativ al fermei. Fragmente din el se mai găsesc și astăzi prin padocuri...

Primul motiv pentru care a fost înființată Herghelia de la Rușețu a fost nevoia de cai a Armatei Române. În 1919 aici s-a aflat un nucleu al rasei Nonius. Din 1924, locul lor a fost luat de caii din rasa Ghidran, o varietate de cal arab, aduși de la Rădăuți. În 1941 sunt aduși de la Slobozia caii pur sânge arabi. Odată cu mutarea lor la Mangalia, în 1964, Rușețu devine locul în care se desfășoară o intensă activitate de cercetare.

Un cal creat special pentru Câmpia Română

„Era nevoie de o rasă de cai care să poată fi folosită la diverse munci în condițiile de câmpie. Trebuia un cal care să suporte arșița verii, să poată trage greutate în condițiile unui teren relativ plat, dar care să aibă și ceva viteză“, ne-a explicat dl Romică Bîzu, șeful Hergheliei. „După ce s-au încercat tot felul de variante, s-a ajuns la combinarea a trei linii: Ardenezul, care este un cal greu și puternic, Ialomițeanul, un metis adaptat la condițiile de mediu, și Trăpașul Românesc, care să aducă un plus de viteză“, a deslușit inginerul.

În anul 1988 rasa a fost brevetată. Semigreul Românesc se caracterizează printr-o înălțime de

158 cm și un perimetru toracic de cca 186 cm. El poate tracta greutăți de 1,5 tone pe o distanță de șapte kilometri în cel mult 70 de minute, la pas, sau greutăți de 500 kg, la trap. Conform probelor de calificare în standardele rasei, în acest din urmă caz, poate parcurge 15 km în mai puțin de 43 de minute.

La ora actuală, herghelia deține un nucleu de 65 de iepe mamă și opt armăsari pepinieri. Lor li se adaugă mânjii.

Armăsari pentru monta publică

La vârsta de trei ani, caii intră în programul de dresaj, timp de șase luni. După aceasta, o comisie specială îi examinează. Cei care se încadrează perfect în standardele rasei rămân în elita hergheliei, fiind, de asemenea, păstrați pentru reproducere. Ceilalți sunt vânduți.

Pe lângă grupele deja enunțate mai există și 25 – 30 de armăsari de montă publică. Aceștia, riguros selecționați, sunt destinați ameliorării raselor de cai aflate la populație. Practic, dacă într-o localitate se dorește ca iepele populației să fie împerecheate cu unul dintre acești armăsari, edilul face o cerere către herghelie. După îndeplinirea a câteva formalități, armăsarul este dat în custodie pentru o perioadă de până la șase luni unei persoane din localitatea unde se află iepele. În acest timp el se împerechează cu iepele din satul respectiv. Mânjii rezultați vor moșteni aptitudinile tatălui și vor primi certificat de origine.

Și pentru că veni vorba despre certificate de origine, transmitem și cititorilor noștri întrebarea pe care a pus-o dl Bîzu: „Câți dintre noi ne cunoaștem înaintașii până în urmă cu patru generații?“. Ei bine, în ceea ce privește înaintașii cailor de la Rușețu există evidențe începând încă din anii '30!

Caii ofițerilor austrieci s-au mutat la noi

De câțiva ani încoace, la una dintre fermele de la Rușețu se află și nucleul unei alte rase, Furioso Northstar. Această rasă este destinată călăriei și tracțiunii ușoare. Rasa a fost creată în Imperiul Austro-ungar, prin încrucișarea a două linii derivând din armă­sari pur sânge englez, încrucișați cu iepe ungurești. Prima linie a fost cea a armăsarului Furioso, cumpărat la începutul secolului trecut din Anglia. Linia Northstar derivă din armăsarul cu același nume, cumpărat din SUA. Caii din această rasă erau destinați ofițerilor superiori din armata imperială. Acum de ei se pot bucura amatorii de sporturi ecvestre, dar și Poliția și Jandarmeria, care încă mai utilizează caii.

Grajdurile hergheliei au fost construite în anii '20 de meșteri sași, în stilul lor specific. Renovate, ele pot asigura și astăzi toate condițiile de care au nevoie animalele. De pe terenul aferent hergheliei, de aproape 700 ha, se poate obține o mare parte din necesarul de hrană. Așadar, există contextul de a realiza o activitate profitabilă, mai ales în situația în care caii de rasă tind să devină tot mai interesanți pentru unii investitori. Bine gestionată, această afacere ar putea aduce bani frumoși bugetului național! Iar cei 170 de Semigrei Românești, împreună cu cei 130 de Furioso-Northstar, ar putea constitui o frumoasă continuare a unei povești de un secol a Hergheliei Rușețu...

GALERIE FOTO


Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 34-36

Imagine a libertăţii şi a puterii, aflat mereu în miezul legendelor, calul a avut dintotdeauna o putere halucinantă asupra omului. De-a lungul mileniilor acest animal nobil a luat chipul unicornului, a împrumutat din puterile zeilor şi s-a lăsat încălecat de cei mai puternici stăpâni ai lumii. Şi totuşi viaţa lui, dincolo de fantezie, a fost marcată de extreme. A fost adorat şi ponegrit în acelaşi timp, dar omul, în pofida dualităţii sale, a reuşit să păstreze calul aproape de sufletul său. Fără să îi ştirbească din frumuseţea nativă, a modelat rase noi şi le-a dat strălucire.

Deşi nu este fruntaşă în sectorul ecvestru mondial, ţara noastră atrage admiraţia altor state prin faptul că are cele mai pure rase de cai. În fiecare dintre cele 12 herghelii de stat (unde există câte un nucleu de reproducţie) şi în cele patru depozite de armăsari de montă păstrăm un patrimoniu genetic naţional extrem de preţios. La nivel naţional există aproximativ 650 de armăsari de montă publică, 660 de iepe-mamă şi 100 de armăsari pepinieri, cei care montează doar iepele din herghelia naţională. Aceştia sunt caii-simbol al României. Este un „tezaur ecvestru“ păstrat cu eforturi mari de oamenii care iubesc caii de rasă.

Şi la herghelia Ruşeţu această misiune este primordială. Unitatea oferă crescătorilor de cai de rasă şansa de a folosi cei mai buni armăsari pentru monta iepelor din marea creştere. Construită la 100 de metri de fostul castel al regelui Mihai, rădăcinile secţiei Stupina, acolo unde astăzi sunt crescuţi armăsarii de montă publică, pornesc din anul 1920. Mai târziu, după Revoluţie, a fost abandonată, pentru ca abia în 2014 să-şi recapete statutul. Meritul de a repune în funcţie această secţie aparţine Regiei Naţionale a Pădurilor, care a făcut aici o investiţie de 400 mii de lei pentru a construi un fânar cu o capacitate de 400 de tone de fibroase, adăpostul de vară şi pentru a repara acoperişul şi geamurile padocului unde sunt cazaţi caii. Astăzi această secţie adăposteşte 23 de armăsari de montă publică, din rasa Semigreu Românesc, patru exemplare din rasa Lipiţan Românesc şi un exemplar din rasa Trăpaş. Din rasa Furioso North Star nu există încă armăsari de montă publică în herghelia de la Ruşeţu, dar urmează o clasare a tinerei generaţii în urma căreia vor fi aleşi, cel mai probabil, armăsarii pepinieri şi armăsarii pentru montă publică.

Întruchipare a lui Adonis în lumea ecvinelor, armăsarii de montă publică sunt o categorie specială destinată perpetuării patrimoniului genetic naţional. Exemplarele se dau către montă publică în marea creştere printr-un contract de custodie încheiat între ROMSILVA şi unitatea sau persoana fizică ce doreşte caii pentru ameliorarea şi îmbunătăţirea genetică a propriilor exemplare. Solicitarea oficială trebuie lansată de primăria de care aparţine. De regulă, armăsarii pleacă primăvara şi se întorc în depozit toamna, însă înainte de pleca de la Ruşeţu sunt verificate condiţiile pe care le asigură cei care au solicitat armăsarii. Acestea se referă la îndeplinirea unor norme igienico-sanitare, la dimensiunea grajdului, iluminarea lui, hrana asigurată, spaţiul de plimbat armăsarii şi de scos la padoc. Dacă nu sunt întrunite aceste condiţii, caii sunt retraşi.

Misiunea de perpetuare a patrimoniului genetic naţional nu are caracter comercial, în consecinţă pentru susţinerea ei sunt necesare eforturi financiare. Calculele arată că întreţinerea, creşterea şi hrănirea cailor din Herghelia Naţională costă anual 7 milioane de lei. Pentru că, de cele mai multe ori, bugetul se termină înainte de a fi achitate toate datoriile, de cele mai multe ori Regia Naţională a Pădurilor primeşte doar 2 milioane lei. Restul până la 7 milioane de lei este acoperit de RNP din fonduri proprii.

Pentru armăsarii pepinieri se acordă o alocaţie zilnică de aproximativ 17 lei, pentru iepe-mamă aproximativ 11 lei, iar pentru armăsarii de montă publică 15,86 lei. Cel mai probabil, din cauza procedurilor birocratice complexe, banii pe anul acesta nu au intrat încă în conturile hergheliei Ruşeţu şi, mai mult decât atât, există o restanţă, pe trei luni, de anul trecut.

Laura ZMARANDA

În 1919 regele Ferdinand începe să scrie primele rânduri din istoria unei herghelii înfiinţate din dorinţa sa în inima Bărăganului. Prin decret regal, din colbul câmpiei se ridică un adevărat regat al cailor. Herghelia Ruşeţu, un paradis de 2.900 de hectare, mărginit de păduri şi terenuri agricole, a fost locul în care urmaşii fără aripi ai lui Pegas au poposit din galopul lor pentru a strecura în sufletele muritorilor stropi de libertate.

Graniţele sale s-au deschis pentru a primi de-a lungul anilor cai din rasa Nonius, rasa Arabă, Trăpaş Românesc şi, în cele din urmă, Semigreul Românesc şi Furioso North Star. Vreme de 96 de ani, herghelia Ruşeţu, nestemata din Domeniul Coroanei, a strălucit puternic în mijlocul pământurilor vitrege din Bărăgan, amintind mereu de originea sa distinsă şi legătura cu regele Ferdinand. Şi totuşi, destinul intenţionează să spună „şah mat“ regelui. Mutările de pe tabla de joc prevestesc că apărarea calului ar putea fi ameninţată.

Din 2013, herghelia Ruşeţu se află la răscruce de destin. Vremea i-a modelat chipul după propria voinţă şi, din cele 2.900 de hectare, mai are acum doar 696 ha. Incomparabil mai puţin decât i-a fost dăruit, dar suficient pentru nevoile sale, pământul pe care îl mai are este vital pentru supravieţuirea hergheliei.

Din nefericire, acest teren este astăzi subiectul unei dispute între Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi RNP-Romsilva, cea care are în grijă herghelia Ruşeţu.

În 2013, ASAS a iniţiat un proces pe rolul Judecătoriei Topoloveni prin care solicită terenuri asupra cărora susţine că are drept de proprietate în calitate de succesoare a Institutului de Cercetări Agronomice a României şi a Institutului Naţional Zootehnic. Vestea că ultima rămăşiţă de pământ, baza furajeră a unităţii, se află pe lista de revendicări a ASAS a căzut ca o ploaie rece asupra celor 50 de angajaţi de la Ruşeţu, care se tem că acesta va fi sfârşitul hergheliei regelui Ferdinand. Prin decizia judecătorească ce urmează a fi luată, va fi hotărâtă nu doar soarta cailor de aici, un patrimoniu genetic naţional extrem de preţios, ci şi soarta celor care îi îngrijesc. Va fi o tragedie dacă unitatea va fi desfiinţată, mai ales că unii muncesc aici din tată-n fiu.

La fel ca pe o tablă de şah, fiecare tabără a scos la atac cele mai bune piese. Intrigată de deznodământul acestui joc, am pornit spre Domeniul Coroanei, în Buzău. L-am găsit pe dl Romică Bîzu, şeful hergheliei Ruşeţu, în secţia Mărgineanca, în biroul său înconjurat de documente istorice şi registre genealogice şi monografii, vizibil apăsat de povara gândului că herghelia ar putea să dispară odată ce îi va fi luat terenul. După ce am răsfoit împreună manuscrisele vechi am înţeles că istoria pare să ţină partea hergheliei şi a celor 320 de cai pe care îi are. Cât de mult va cântări acest lucru în balanţa justiţiei rămâne de văzut. Cert este că şeful hergheliei nu este singur în această luptă pentru cauza cailor de la Ruşeţu. Ulterior, discuţiei noastre i s-a alăturat şi dl Cornel Pitiş, directorul Direcţiei Silvice Buzău, care a spus un „nu“ categoric retrocedării terenului către ASAS

„Direcţia Silvică Buzău a preluat herghelia în 2002, atunci când se afla într-o stare deplorabilă. La data preluării, herghelia mai avea 700 de hectare de teren arabil în patrimoniu, da, odată cu aplicarea legilor Fondului Funciar, am fost implicaţi într-un proces cu ASAS, care solicită şi acest teren pretextând calitatea de succesoare a Institutului Naţional Zootehnic. Din punctul meu de vedere, istoria acestui teren trebuie avută în vedere încă din 1919, când a fost înfiinţată herghelia şi nu începând cu anul 1942, când a fost încorporată în Institutul Naţional Zootehnic. Este o nedreptate imensă ca terenul pe care regele l-a dat prin decret regal în 1919 Hergheliei Naţionale Ruşeţu să fie dat succesoarei unei societăţi înfiinţate după herghelie.“

De cealaltă parte se află reprezentanţii ASAS, care susţin că trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului. Spun totuşi că cei de la herghelia Ruşeţu nu au de ce să se teamă.

„În 1990 unităţile de cercetare aveau în administrare 156.000 de hectare în aproape toate zonele ţării. Scopul era acela de a surprinde diferite condiţii pedoclimatice, iar cercetările oamenilor de ştiinţă aveau menirea de a da rezultate cât mai bune în marea producţie. Astăzi mai sunt doar aproximativ 32.000 de hectare şi există intenţii de a lua şi aceste suprafeţe. De aici şi iniţiativa noastră de a comasa terenurile care ne aparţin. Sperăm ca astfel unităţile de cercetare să nu mai fie supuse presiunii de a li se lua terenurile. În cazul situaţiei de la Ruşeţu, colegii noştri nu trebuie să fie îngrijoraţi pentru că nu am cerut să preluăm practic suprafaţa, ci doar dreptul de proprietate.“ Spusele vicepreşedintelui ASAS, Mihai Nicolescu, au fost susţinute de juristul instituţiei.

„După mai multe proceduri legale, a rezultat un dosar pe rolul judecătoriei Topoloveni, aflat acum în faza de expertiză. Pe un temei al Legii 45, ASAS poate să-şi reconstituie terenurile din actualele suprafeţe administrate de unităţile de cercetare din subordinea sa. În cazul Ruşeţu, nu am solicitat vechiul amplasament al hergheliei, ci s-a solicitat iniţial compensare în perimetrul Staţiunii Brăila. Ulterior, solicitarea a fost schimbată şi s-a cerut compensarea cu terenuri din cadrul Staţiunii Suceava şi Staţiunii Tulcea.“

Cu toate asigurările celor de la ASAS care susţin că terenul nu le va fi luat, pentru cei aflaţi în slujba cailor de rasă de la Ruşeţu atmosfera este una apăsătoare. Au convingerea că pământul trebuie să rămână proprietarului de drept, adică hergheliei. Către cine se va înclina într-un final talerul justiţiei va arăta doar timpul. Până atunci caii îşi vor duce liniştiţi traiul la herghelia Ruşeţu. Nu vom şti niciodată dacă simt în tremurul mâinilor care îi mângâie teama că paradisul lor ar putea fi destrămat.

În justiţie jocul de şah ar putea continua multă vreme. Să sperăm că rezoluţia nu va fi şah mat.

Herghelia Ruşeţu se înfiinţează în anul 1919 prin secularizarea averii mănăstirilor Văcăreşti şi Mărgineanca. Primii 300 de cai din rasa Nonius au fost aduşi de la Domeniul Coroanei, dar şi din alte părţi ale ţării. A urmat apoi un maraton al celor mai frumoase rase de cai din ţară. În anul 1948 se înfiinţează Institutul Naţional Zootehnic şi se decide comasarea hergheliei cu Staţiunea de Cercetare Ruşeţu. Funcţionează sub această formă până în anul 1972, când herghelia îşi recapătă independenţa. Se află apoi sub patronajul Centrului Republican al Calului până în anul 2000, când este dată în grija Societăţii Naţionale „Cai de Rasă“. După doar doi ani este preluată prin Ordonanţa 139 de Regia Naţională a Pădurilor.

Herghelia Ruşeţu are astăzi 187 de exemplare din rasa Semigreu Românesc şi 131 de cai din rasa Furioso North Star. Din fiecare rasă au fost selecţionaţi 14 pepinieri, 110 iepe mamă, 23 de armăsari de montă publică, iar restul este tineret în creştere. Caii hergheliei Ruşeţu sunt crescuţi în trei locaţii: secţia Mărgineanca, centrul unităţii, secţia Stupina şi secţia Lunca Nouă. La Mărgineanca sunt crescute femelele din rasa Semigreu Românesc şi femelele tinere din aceeaşi rasă. În secţia Lunca nouă sunt ţinute iepele mamă şi femelele tinere din rasa Furioso North Star. Secţia Stupina este rezervată armăsarilor de montă publică şi masculilor din rasa Semigreu Românesc şi Furioso North Star.

Laura ZMARANDA

Caii Shagya Arab de la Herghelia Radăuţi constituie nucleul cel mai valoros din Europa al acestei rase. Tot aici se găsesc şi cai din rasele Gidran, Semigreu Românesc şi Huţul care activează ca armăsari de montă publică, cu rol de a ameliora rasele autohtone de cai.

În judeţul Suceava sunt două herghelii mari, Herghelia de la Rădăuţi, cu trei secţii, şi Herghelia de cai huţuli de la Lucina, comuna Moldova Suliţa. Herghelia Rădăuţi a fost înfiinţată în 1792 de către statul austriac în vederea asigurării celor mai buni cai de călărie pentru armata imperială. În acest scop armata austriacă a arendat 9.810 hectare de teren, la înfiinţare herghelia având 1.400 de capete din mai multe rase: cai moldoveneşti, ruseşti, poloni, turceşti.

La început, creşterea cailor în herghelie se făcea primitiv, într-o stare semisălbatică, pentru a costa mai puţin întreţinerea cailor, iar monta era liberă. Începând cu anul 1818, în Herghelia Rădăuţi creşterea semisălbatică încetează, ea făcându-se după principii zootehnice, cu monte dirijate. În anul 1881 se aflau în herghelie 1.132 de capete. La bazele formării Hergheliei Rădăuţi au stat 5 armă­sari de rasă arabă, doi armăsari turceşti, un armăsar transilvănean şi unul Barbarino, acesta din urmă adus de la moşia contelui Bethlem din Ungaria. În 1842 se aduc de la Mezohegyes şi Babolna doi armăsari arabi, Shagya şi El Bedavy, dar şi primul armăsar pur sânge englez. În 1856 se înfiinţează Herghelia de huţuli de la Lucina, care, aproape 100 de ani, a fost secţie a Hergheliei Rădăuţi, acum fiind o herghelie de sine stătătoare. În anul 1862 se introduc în herghelie primul armăsar Gidran şi primul Siglavy.

La începutul Primului Război Mondial, Herghelia Rădăuţia a fost evacuată şi adăpostită în Austria de Jos. După război, statul român a reînfiinţat herghelia şi a împroprietărit-o cu 3.253 hectare de teren, în anul 1922 fiind adusă aici herghelia de cai din rasa Gidran Arab de la Sâmbăta de Jos.

În prezent, la Herghelia Rădăuţi se cresc şi se ameliorează cabaline din rasa Shagya, în acest loc fiind nucleul de reproducţie pentru această rasă. Tot de aici pleacă armăsari reproducători pentru staţiunile de montă publică, se asigură consultanţă de specialitate privind reproducţia la cabaline în scopul ameliorării raselor din sectorul privat, se fac cursuri de echitaţie, se fac dresaj şi antrenament pentru tineretul cabalin şi au loc spectacole şi concursuri sportive ecvestre. Shagya este o rasă care se pretează foarte bine atât curselor de galop, cât şi celor de enduranţă, dresajului academic şi obstacolelor.

Caii sunt evaluaţi pentru promovarea exemplarelor

Aşa cum am aflat de la medicul veterinar Corneliu Şimotă, şeful Hergheliei Rădăuţi, unitatea are în cele trei secţii de la Mitoc, Rădăuţi şi Brodina 265 de capete din rasele Shagya Arab, Gidran, Huţul, Semigreu Românesc şi Lipiţan. Este singura herghelie din ţară în care se creşte Shagya Arab şi cea mai renumită herghelie de Shagya Arab din Europa. Din rasa Shagya sunt 8 armăsari pepinieri, 60 de iepe mamă şi 45 de armăsari de montă publică. Până la vârsta de 3-3,5 ani mânjii se cresc la secţia de la Mitoc, apoi se aduc la Rădăuţi, unde, timp de 6 luni, fac dresajul. Dresajul este făcut de persoane specializate, iar după 6 luni de antrenament toţi caii din generaţia respectivă sunt evaluaţi de Comisia Naţională de Clasare şi Evaluare a Cabalinelor de Rasă formată din reprezentanţi ai Direcţiei de Creştere a Calului din Cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Reproducţie şi Ameliorare în Zootehnie, repre­zentanţi de la Direcţiile Sanitar-Veterinare.

„Evaluarea se face pentru a păstra rase prin promovarea exemplarelor celor mai reuşite în categoria Herghelie Naţională. La evaluare sunt două probe de calificare. O probă de galop în care caii trebuie să alerge pe 2.400 de metri într-un anumit timp şi o probă de progresie, probă de dresaj care se desfăşoară în manej. În funcţie de rezultatele celor două probe de calificare şi de măsurătorile care se fac la fiecare cal în parte, se întocmesc fişe de bonitare. Exemplarele care se încadrează în clasa „Cele mai reuşite exemplare“ sunt promovate în categoria „Herghelia Naţională“, ca armăsar pepinieră, armăsar de montă publică sau iapă mamă. Exemplarele care sunt cu 1-2 cm sub talie faţă de standardul rasei, care scot timpi mai slabi la proba de galop sau primesc note mai mici la proba de progresie sunt trecute în alte categorii, sport şi agrement, disponibil pentru vânzare etc.“, ne-a spus dr. Corneliu Şimotă.

O rasă nobilă

Shagya Arab se desprinde din rasa Pur Sânge Arab, fiind rezultatul a peste 150 de ani de selecţie. Deosebirea cea mai pregnantă faţă de rasa Pur Sânge Arab constă în creşterea dezvoltării corporale şi îmbunătăţirea aptitudinilor pentru cabaline. Registrul genealogic al rasei a fost deschis în 1789 la Babolna, în cadrul rasei existând 8 linii: Dahoman, El-Sbaa, Gazal, Hadban, Koheiland, Mersuch, Shagya şi Siglavy – Bagdady. Linia Dahoman creată la Rădăuţi este de reputaţie internaţională, fiind o sursă de Shagya foarte rară în lume.

„Mai sunt herghelii în Europa unde se creşte această rasă, în Ungaria la Mezohegyes, în Austria, Cehia, dar la Rădăuţi este nucleul cel mai valoros din rasa Shagya din Europa“, a adăugat Corneliu Şimotă.

Silviu BUCULEI

Furbura și urmările ei grave

Furbura (laminita/şchiopătura) este o inflamație aseptică generalizată a formațiunilor anatomice (lamina) de la nivelul copitei. Aceasta este o afecțiune cu importanță deosebită la cal deoarece capacitatea de efort este redusă, chiar nulă, fiind, de asemenea, însoțită de tulburări generale grave. Furbura apare, de regulă, la picioarele din față, mai rar la cele din spate și aproape niciodată la un picior. Se produce în urma eforturilor susținute și de intensitate mare, a traumatismelor, a reumatismului, gestației avansate și toxiinfecțiilor alimentare.

Cauzele afecțiunii

Există mai multe tipuri de furbură în funcție de agenții cauzatori.

Astfel, furbura de suport apare în momentul în care animalul este nevoit să își susțină greutatea pe un singur picior din cauza vreunui accident suferit la celălalt picior. În această situație picioarele din față preiau cea mai mare parte din greutatea animalului. Dacă unul dintre picioarele calului este accidentat și animalul nu își pune greutatea pe el, celălalt va trebui să preia în­treaga greutate, determinând apariția furburii.

Un alt tip de furbură este cea traumatică. Aceasta apare în momentul în care un cal este exploatat în mod excesiv pe un teren dur, cum ar fi asfaltul. De asemenea, există și furbura biochimică provo­cată de excesul de carbohidrați din alimentație, corelat cu lipsa de activitate. Furbura de origine endocrină apare ca urmare a unei boli a sistemului endocrin.

Furbura de natură alimentară este frecventă deoarece se produce des și se corelează cu exploatarea defectuoasă a animalului. Aceasta este cauzată de alimentația excesivă de nutrețuri concentrate, de furaje verzi bogate în proteine și de trecerea bruscă la pășunatul pe pășuni valoroase sub raportul calității (proteinei).

Simptomele

Furbura se poate recunoaște după instalarea febrei de 40-41°C, lipsa poftei de mâncare, respirația accelerată, abdomenul contractat, ritmul cardiac crescut, mucoasele congestionate, deplasarea dificilă cu mers nesigur, balansări laterale, membrele anterioare fiind deplasate înainte când animalul este în stațiune, pentru a modifica suprafața de sprijin. În această situație durerea este pronunțată pe vârful copitei. Un alt simptom este decubitul prelungit. În cazurile cu evoluție rapidă și gravă se produce moartea.

Netratată, afecțiunea evoluează cu desprinderea cutiei de corn de falangă a treia care produce bombarea sau chiar perforarea tălpii.

Diagnosticul

Clinic, simptomatologia este suficientă în stabilirea diagnosticului.

Tratamentul

Pentru tratarea furburii se recomandă regim dietetic cu furaje verzi laxative bogate în vitamine, eliminarea concentratelor, ținerea animalelor cu picioarele în apă rece sau aplicarea de comprese reci pe picioare câteva ore pe zi.

De asemenea, este nevoie de administrarea de antiinflamatorii precum Dexametarom 1%, dar și de vitamine injectabile ca Multivitarom.

În plus, se recomandă slăbirea caielelor de la potcoavă fără a se recurge la despotcovire, plimbarea ușoară pe pământ, însă numai în situația în care nu s-au instalat modificări ale copitei. Așternutul trebuie să fie în start gros și abundent pentru a reduce presiunea la nivelul copitei.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ
Romvac Company SA

Este o boală parazitară produsă de nematode din familia Oxyuridae, ce parazitează în intestinul gros, determinând mâncărimi anale şi ducând la apariţia zonelor lipsite de păr la baza cozii. Adulţii sunt localizaţi în colon şi cecum (intestin gros) la cal, măgar şi catâr, iar masculii şi femelele tinere se regăsesc liberi în intestinul subţire, hrănindu-se din conţinutul acestuia.

Contaminarea

Sursele de contaminare sunt reprezentate de animalele infestate, care eliberează ouăle în adăpost și pe pășune. Contaminarea se realizează prin ingerarea ouălor infestate odată cu hrana sau prin așternutul infestat.

Cum se manifestă boala

Se întâlnesc două forme clinice de manifestare a bolii: oxiuroza intestinală şi oxiuroza anală.

Oxiuroza intestinală evoluează fără semne clinice, iar atunci când viermii sunt foarte numeroși pot apărea colici.

Oxiuroza anală are semne clinice caracteristice și este produsă de femelele mature care depun ouăle perianal, determinând mâncărimi în zona anusului și inflamarea acestuia. În consecință, apar peri zburliți la baza cozii sau chiar zone lipsite de păr. În zona rectului se poate observa scurgerea unui lichid alburiu sau brun ce conține un număr mare de ouă de parazit.

Diagnosticul se poate suspiciona pe baza mâncărimilor anale și a prezenței crustelor din cauza scărpinatului excesiv. Diagnosticul diferențial se face față de râia psoroptică și infestația masivă cu păduchi.

Prevenire şi tratament

Este necesară menținerea igienei corporale și igienizarea adăposturilor, a obiectelor de pansaj și a harnașamentelor cu ROMPARASECT 5% sau DECONTAMINOL. De asemenea, periodic, animalele trebuie să fie deparazitate cu ECVIROM sau ECVIROM I, medicamente antiparazitare cu spectru larg de acțiune. Tratamentul trebuie aplicat tuturor animalelor de 2-3 ori pe an.

Pereții adăpostului se spală cu apă clocotită sau cu soluție dezinfectantă (Dezinfectant cationic sau Pursept) la temperatură ridicată, iar gunoiul se va depozita pe platformă pentru sterilizare biotermică.

Dr. Gabriela LOTREA
Medic veterinar
SC Romvac Company S.A.
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2013

Conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva îşi doreşte o strategie clară în sectorul creşterii şi întreţinerii cailor de rasă pentru o gestionare corespunzătoare a acestei activităţi, precum şi atragerea unor resurse financiare, altele decât bugetul regiei.

"Romsilva nu poate face o strategie în sectorul de creştere a cabalinelor pentru că regia nu se ocupă de strategii. Solicităm Ministerului Agriculturii să vină cu o strategie clară în acest domeniu. Avem un material genetic care trebuie folosit, iar partea ecvestră trebuie să o dezvoltăm mult mai mult. După întâlnirile pe care le vom avea după 1 ianuarie 2013 cu reprezentanţii MADR trebuie să găsim o soluţie ca să avem posibilitatea de a atrage şi alte surse de finanţare a acestei activităţi nu numai bugetul RNP", a declarat, joi, directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.

Activitatea de creştere, exploatare şi ameliorare a cabalinelor de rasă se desfăşoară în prezent în cele 17 secţii de creştere din subordinea regiei, la ora actuală existând 1.538 de cabaline în patrimoniul genetic naţional, în creştere cu 2% faţă de programul estimat la începutul anului, respectiv 1.508 capete (102%). Totodată s-au realizat un număr de 325 capete cabaline valorificate. Pentru asigurarea hranei efectivelor s-a realizat o cantitate de 20.374 tone producţie vegetală, pe suprafaţa totală de 7.863 ha teren agricol, din care 5.441 ha teren arabil.

RNP-Romsilva a preluat activitatea de întreţinere a cabalinelor în 2002, anual cheltuind circa 6-7 milioane lei pentru administrarea acestei activităţi. AGERPRES

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti