Adama 04 mai 2020
update 3 Jun 2020

Salmonella poate supraviețui 6 luni în biscuiți și fursecuri

Cercetători de la Universitatea din Georgia, Statele Unite, au descoperit că agenți patogeni precum Salmonella pot supraviețui chiar și șase luni în biscuiți, fursecuri și prăjituri uscate, mai ales dacă ele sunt umplute cu creme. Descoperirile lor au fost publicate în luna februarie în revista de specialitate „Journal of Food Protection“. Studiul a fost condus de către dr. Larry Beuchat, un distins profesor emerit și cercetător de la Universitatea din Georgia (UGA), din cadrul Colegiului de Științe Agricole și de Mediu. Dr. Beuchat, împreună cu coautorul studiului, David Mann, un profesionist în cercetare, a căutat să vadă cât de mult timp bacteriile patogene sunt capabile să supraviețuiască în anumite alimente.

„A existat un număr crescut de focare de boli asociate cu consumul de alimente uscate contaminate“, a spus dr. Beuchat, care colaborează cu Centrul pentru Siguranța Alimentelor din campusul UGA. „Nu ne așteptam să crească Salmonella în alimente cu un mediu foarte uscat.“ Dr. Beuchat și prof. David Mann au constatat nu numai că bacteriile dăunătoare pot supraviețui în alimente uscate, cum ar fi biscuiții cu cremă și fursecurile dar, de aseme­nea, ele pot supraviețui perioade lungi de timp. În studiul lor cercetătorii au folosit cinci serotipuri diferite de Salmonella, care au fost izolate din produsele alimentare implicate în focare de boli anterioare momentului cercetării.

„Serotipurile izolate au fost sustrase din alimente cu un conținut foarte scăzut de umiditate“, a spus dr. Beuchat. Cercetătorii s-au axat pe biscuiți cu cremă și fursecuri, punând Salmonella în patru tipuri de umpluturi care se găsesc pe piața de consum, în magazine. Astfel, ei au folosit umpluturi cu brânză și unt de arahide, dar și cu ciocolată și vanilie. „Acestea sunt genul de dulciuri pe care le găsim în magazinele alimentare sau la distribuitoarele automate“, a spus dr. Beuchat. După inseminarea probelor, cercetătorii au determinat cât de mult timp a fost capabilă Salmonella să supraviețuiască în fiecare umplutură. Concluzia a fost că agentul patogen a supraviețuit în toate tipurile de creme, dar cel mai mult în cremele cu care sunt umpluți biscuiții. În unele cazuri Salmonella a supraviețuit și 6 luni. „Nu ne-am așteptat la asta“, a conchis dr. Beuchat.

salmonela a

„Salmonella a supraviețuit în toate tipurile de prăjituri testate, dar cel mai mult în biscuiții cu cremă. În unele cazuri, agentul patogen a fost capabil să supraviețuiască timp de șase luni!, a adăugat acesta. „Următorii pași ar fi să testăm toate ingredientele care sunt folosite în aceste produse alimentare“, a conchis dr. Beuchet, anunțând un lung program de cercetare privind dulciurile cu pricina, atât de consumate mai ales de către copii.

Patrik Antonio Scoruș, student USAMV, IMAPA

Abonează-te la acest feed RSS