reclama youtube lumeasatuluitv

Ce se întâmplă dacă se introduc alte rase de albine în România (I)

În articolul „De ce dacă Apis mellifera carpatica în România“ am încercat să aduc argumente pentru necesitatea protejării rasei de albine româneşti Apis mellifera carpatica. Astfel de materiale au mai apărut în ultimii ani în mass-media şi chiar pe forumurile care se ocupă de apicultură au fost discuţii ample, e adevărat, uneori contradictorii.

Totuşi, ne confruntăm cu o adevărată emulaţie privind dorinţa unor apicultori români care doresc să încerce să lucreze şi cu alte rase de albine sperând, în primul rând, la obţinerea unor mai mari recolte de produse apicole.

Venind în întâmpinarea acestor dorinţe, o serie de comercianţi de regine autorizaţi sau nu fac oferte de vânzare de regine din diferite rase de albine şi hibrizi. Printre aceste oferte predomină ofertele cu hibridul Buckfast şi rasele carnica – Apis mellifera carnica, italiană – Apis mellifera lingustica, caucaziană – Apis mellifera caucasica. Aşa cum evoluează alergarea după obţinerea profitului cu orice preţ, mizând pe naivitatea unor apicultori-cumpărători, n-ar fi exclus să ne trezim – Doamne fereşte! – pe teritoriul României şi cu albina africană – Apis mellifera scutellata, care creează acum atâtea necazuri pe continentul american.

Rasele străine, în condiţiile ţării noastre, nu pot depăşi din punctul de vedere al calităţilor rasa românească Apis mellifera carpatica deoarece aceasta, trăind din generaţie în generaţie, de mii de ani în condiţiile de climă şi floră caracteristice ţării noastre, ca rezultat al selecţiei naturale, este cea mai bine adaptată acestor condiţii, deci trebuie să ne orientăm numai pentru creşterea, înmulţirea şi îmbunătăţirea albinei noastre locale Apis mellifera carpatica.

În lucrarea ştiinţifică „Consecinţele hibridării interrasiale“, elaborată de prof. univ. dr. ing. Marian Bura şi colectiv, se arată referitor la consecinţele hibridării următoarele:

„La o analiză atentă a literaturii de specialitate se desprind următoarele concluzii:

- rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, al climei şi al resurselor florale în care s-au format;

- eficienţa economică a unei stupine este determinată de potenţialului genetic al albinelor (rasă), de mediu (climă, resurse florale) şi de preocuparea pentru perfecţionarea tehnologiei de creştere şi de ameliorare a albinelor;

- producerea de hibrizi are costuri ridicate ca urmare a cheltuielilor pentru crearea şi menţinerea unor linii consangvinizate corespunzătoare (Laidlaw şi Page, citaţi de C. Drăgănescu, 2006);

- datorită efectului heterozis, hibrizii F1 pot fi mai productivi şi cu o vitalitate mai ridicată, dar nu întotdeauna la albine s-au dovedit a avea efect benefic;

- crescătorii vor deveni dependenţi de mătci hibride;

- va trebui să creăm rezervaţii pentru conservarea rasei româneşti (Apis mellifera carpatica) sau a hibridului crescut (Siceanu şi Cecilia Rădoi, 2006);

- există pericolul de a pierde rasa autohtonă, contravenind Convenţiei de la Rio (1992) pentru conservarea biodiversităţii;

- în cazul în care scapă de sub control, unii hibrizi interrasiali ai albinelor pot reprezenta un real pericol biologic şi economic.“

Ţinând cont de concluziile mai sus arătate şi de semnalele primite de la unii apicultori care au introdus în stupinele lor hibridul Buckfast pot să afirm că, chiar dacă iniţial, în primul an, acesta a dat rezultate favorabile, după un an rezultatele nu au mai fost atât de bune, familiile cu acest hibrid având rezultate mediocre, chiar schimbându-şi liniştit reginele şi nerăspunzând la măsurile de selecţie.

Concluzionând, hibridul Buckfast nu-şi păstrează caracterele în descendenţă şi astfel se impune achiziţionarea altor exemplare de hibrizi Buckfast, făcându-i pe apicultori dependenţi de hibrizi, de rase, de nişte corcituri care nu mai răspund la selecţie.

De asemenea, şi cercetătorii români consideră că scopul aducerii acestui hibrid în ţara noastră nu este altul decât unul strict economic. Aceasta este metoda clasică prin care apicultorul român va deveni dependent de importul de regine din Germania, ţara de origine a hibridului. Mai mult decât atât, ei susţin că distrugerea fondului genetic al albinei carpatine va fi iminentă. Toate acestea în condiţiile în care Uniunea Europeană acordă programe de subvenţionare pentru conservarea raselor locale de animale. Albina carpatină ar intra şi ea în categoria prevăzută pentru subvenţionare de către Uniunea Europeană.

Aceste introduceri ale hibridului Buckfast s-au produs în ultimii ani şi în sudul Germaniei, unde acesta a atins o amploare de 30-50% din efectivul total de familii de albine. Hibridarea practicată a reprezentat o parazitare a rasei locale deoarece se ştie că, prin utilizarea diferenţelor genetice dintre două rase, se ajunge la degradarea ireversibilă a bazei genetice a acestora.

S-a semnalat şi aspectul că albinele hibride introduse acolo în alte condiţii geografice şi pedoclimatice decât cele în care au fost create consumă 2 kg de miere pe lună în timpul iernii, în timp ce albina autohtonă 600-700 de grame. Astfel albinele respective rămân fără rezerve de hrană şi mor. În plus, îşi încarcă intestinele în timpul iernii repede şi astfel ajung la diaree şi nosemoză. (va urma)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Stabilirea stării de sănătate a familiilor de albine

Se înţelege că la ieşirea din iarnă apicultorii doresc să aibă certitudinea că toate familiile de albine pe care le au în stupină sunt dezvoltate corespunzător şi indemne de boli, fiind gata să intre în sezonul activ fructificând cu succes ofertele melifere şi să fie folosite pentru obţinerea de miere şi a altor produse apicole, precum şi pentru producerea de roiuri şi regine.

Sunt cazuri când, observând cu atenţie familiile de albine, apar următoarele simptome:

– albinele se mişcă diferit decât în mod obişnuit, se târăsc sau sar, nu mai zboară normal sau deloc, sunt ameţite, tremură şi cad pe urdiniş;

– albinele au abdomenul umflat;

– pe peretele frontal şi pe scândura urdinişului apar pete cafenii de fecale;

– în familiile de albine sunt multe albine negre, fără perişori, cu aripi rupte, zdrenţuite şi abdomen curbat;

– în faguri există larve sau pupe moarte, puietul pe faguri este împrăştiat şi este posibil ca pe una dintre rame regina să depună câteva ouă fără să extindă suprafaţa ouată;

– pe fundul stupului şi pe scândura urdinişului se găsesc albine moarte şi puiet calcificat.

Existenţa unuia sau a mai multora din simptomele mai sus enumerate indică o familie posibil bolnavă. O familie bolnavă la ieşirea din iarnă, cu o populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate, se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu am­ploare activităţile enunţate.

Evident, pentru a cunoaşte starea de sănătate a familiilor de albine din stupină, în afară de observaţiile proprii ale apicultorilor la reviziile de primăvară executate, este imperios necesar a trimite probe la laboratoarele specializate în depistarea bolilor de care, eventual, pot suferi familiile de albine din stupină.

Cu ajutorul acestor analize, principalele boli care pot fi decelate, în această perioadă, sunt varoza, nosemoza şi puietul văros.

Modalitatea de prelevare, împachetare, păstrare, expediere şi nominalizare a beneficiarilor rezultatelor analizelor este reglementată prin Ordinul nr. 25 al ANSVSA de emitere a normei sanitar-veterinare din 19 martie 2008 privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, care reglementează pentru albine următoarele:

● Materiale necesare prelevării de probe de albine sunt: echipament apicol de protecţie, trusă entomologică; aspirator apicol pentru prelevare de probe; perie apicolă, daltă apicolă, cuşti Foti – pentru probe de albine vii, recipiente de sticlă cu capac perforat, cu capacitate de 150 ml, pentru prelevare de probe de albine vii, recipiente din material plastic, de preferat de polietilenă, PTFE, PVC, PET, cu posibilitate de închidere etanşă, cu capacitate maximă de 800 ml, pentru prelevare de probe de albine şi probe asociate acestora pentru examen toxicologic, cutii de carton cu dimensiuni de maximum 450 mm x 310 mm, optim 150 mm x 150 mm, cu capac, pentru prelevare de probe de fagure cu conţinut; pungi din hârtie de 500 g, pentru prelevare de probe de albine moarte, pungi de plastic cu sistem de etanşeizare; marker permanent; etichete de identificare şi cutii termoizolante.

● Prelevarea de probe de la speciile de albine din genul API se realizează cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

– pentru supraveghere sanitar-veterinară şi, în caz de necesitate, pentru diagnosticul bolilor infecţioase şi parazitare la albine, numărul probelor prelevate trebuie să reprezinte cel puţin 5% din efectivul unei stupine de producţie şi 15% din efectivul unei pepiniere de mătci;

– pentru prelevarea probelor de albine se poartă în mod obligatoriu echipament de protecţie specific;

– probele de albine vii se prelevă prin măturare cu peria apicolă ori acestea se aspiră cu un dispozitiv special de pe rame şi de la urdiniş;

– fragmentele de fagure se prelevă prin decupare între zonele de inserţie metalică ale ramei, cu ajutorul unui bisturiu, după îndepărtarea albinelor de acoperire;

– ramele întregi cu conţinut se extrag din stup şi se scutură albinele de pe fagure deasu­pra stupului deschis;

– pentru prelevarea probelor se foloseşte numai instrumentar steril;

– prelevarea se poate realiza concomitent, pentru monitorizarea atât a bolilor infecţioase, cât şi a celor parazitare.

● Probele prelevate trebuie să fie într-o cantitate reprezentativă de material biologic din aceeaşi specie, astfel:

– pentru boli bacteriene ale albinelor sau ale puietului se prelevă o probă de 25 g albine vii, prele­vate de la urdiniş, sau un fragment de 20 cm2 de fagure cu puiet căpăcit ori necăpăcit, cu modificări, sau o ramă întreagă cu puiet şi rezervă de hrană ori miere căpăcită;

– pentru boli parazitare ale albinelor sau ale puietului se procedează astfel:

1. pentru acarapioză se prelevă o probă de 15 g de albine vii din stup;

2. pentru nosemoză, amibiază şi alte endo­parazitoze digestive se prelevă o probă de 10 g de albine vii sau moarte de la urdiniş;

3. pentru varrooză se prelevă o probă de 25 g de albine vii din stup ori 25 g de albine moarte de pe planşeul stupului ori un fragment de 10/15 cm fagure cu puiet căpăcit de trântor sau de albină lucrătoare ori o ramă întreagă cu puiet căpăcit sau detritus de pe planşeul stupului;

4. pentru tropilelapsoză, atacul gândacului mic de stup, galerioză şi alte ectoparazitoze ale puietului se prelevă o probă de fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10/15 cm2 sau o ramă întreagă cu puiet căpăcit ori detritusul de pe planşeul stupului;

5. pentru boli micotice ale albinelor şi puietului se prelevă o probă de 10 g de albine moarte de la urdiniş, de pe planşeul şi de pe oglinda stupului sau un fragment de fagure cu puiet căpăcit de 10x15 cm2.

● Transportul probelor de insecte utile la laborator

a) Pentru materialul biologic prelevat viu, probele sunt transportate la laborator în maximum 24 de ore din momentul prelevării, la temperatura mediului ambiant. Aceasta nu trebuie să depăşească maximum 38°C.

b) Pentru materialul biologic prelevat după survenirea morţii, probele se transportă la laborator în cel mai scurt timp posibil, nu mai târziu de 72 de ore de la moartea insectelor. Transportul acestor probe se realizează pe gheaţă naturală sau artificială, în recipiente izoterme care menţin temperatura de refrigerare.

c) Probele prelevate pentru examenul toxicologic şi care nu pot fi transportate în timp util la laborator se congelează până la expediere.

d) Probele prelevate sunt însoţite de documente de însoţire tipizate, conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare. Se analizează cererea de ofertă şi, în funcţie de scopul prelevării probelor, se completează formularele prezentate la anexele nr. 3 şi 4.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Cu ce hrănim albinele?

Pe parcursul activităţii apicole de gestionare a dezvoltării familiilor de albine din stupina pe care o administrăm, din cauze variate apare necesitatea ajutorării familiilor de albine cu hrană.

Hrănirile albinelor pot fi de mai multe feluri, astfel că putem categorisi: hrănirile de necesitate, numite şi de completare, ce se aplică familiilor de albine care, neavând suficiente rezerve de hrană, sunt în situaţia de a muri de foame; hrăniri stimulative care au scopul de a amplifica efectivul de albine; hrăniri medicamentoase prin care se efectuează administrarea unor medicamente şi hrăniri pentru dresaj efectuate în scopul de a determina albinele să viziteze cu predilecţie anumite plante, a căror polenizare sau al căror cules de nectar se doreşte cu prioritate.

În scopul unei dezvoltări complete şi armonioase, familiile de albine au nevoie de aşa-numita hrană energetică reprezentată de miere şi aşa-numita hrană proteică – hrană plastică, reprezentată de polen şi păstură (păstura reprezintă o modalitate de conservare de către albine a constituenţilor polenului în urma unor procedee mecanice şi biochimice).

Hrana energetică reprezintă hrana folosită la obţinerea energiei. Astfel, mie­rea conţine molecule de glucoză şi fructoză şi prin arderea acestora organismele albinelor obţin energie.

Hrana proteică este hrana din componenţa căreia albina extrage substanţe care vor intra în alcătuirea corpului ei, respectiv vor acţiona la formarea celulelor, ţesuturilor şi organelor sale. Conţinutul esenţial al polenului îl constituie proteinele, de unde şi denumirea de hrană proteică.

Proteinele obţinute din polen sunt necesare albinelor în primul rând pentru creşterea puietului, astfel, pentru prepararea hranei necesare larvelor, albinele doici au nevoie să consume polen. Dar, ar fi greşit să credem că rolul polenului se reduce numai la aceasta. Tinerele albine, timp de câteva zile după ecloziune, trebuie să consume polen, în caz contrar ele vor rămâne debile, cu durata de viaţă scurtată substanţial. Totodată, în perioada de toamnă albinele au nevoie de polen şi păstură, prin consumarea cărora îşi formează corpul gras care constituie o rezervă de proteine şi grăsimi necesare pentru o bună iernare.

Hrănirea albinelor trebuie făcută pe cât posibil cu produse naturale ale stupului, adică cu MIERE, POLEN şi PĂSTURĂ şi numai în absenţa acestora, respectiv numai în situaţii de excepţie, se va recurge la înlocuitori ai acestor produse naturale.

În caz de necesitate şi de urgenţă pentru înlocuirea mierii se pot folosi zahărul de masă, numit în limbajul chimiei sucroză, şi zahărul invertit.

Zahărul (sucroza) este un dizaharid, în sensul că molecula de sucroză constă dintr-o moleculă de glucoză şi una de fructoză legate chimic împreună.

Pentru a putea folosi zahărul de masă, albinele trebuie să îl transforme rupând legătura chimică dintre glucoză şi fructoză şi astfel molecula de sucroză este desfăcută, zahărul devenind un conglomerat de molecule de glucoză şi fructoză numit zahăr invertit pe care albinele îl pot folosi pentru producere de energie. Această transformare are loc pe baza secreţiei de către albine a enzimei numite invertază.

Din păcate, producerea invertazei implică un efort serios din partea albinelor, fapt care duce la uzura prematură a acestora, scurtându-le drastic durata de viaţă.

Pe lângă zahărul de masă neinvertit se mai poate folosi ca înlocuitor al mierii şi zahărul gata invertit, găsit la comercianţi, care eliberează albinele de efortul secretării enzimei denumite invertază, evitându-se astfel uzura lor prematură.

Totuşi, zaharul – fie neinvertit sau invertit – este un produs rafinat, în timp ce mierea este un produs natural, adică un produs care este dat consumului albinelor aşa cum se prezintă el în natură, fără nicio modificare.

Dimpotrivă mierea, fiind un produs natural, neprelucrat mecanic sau termic, conţine, pe lângă fructoză şi glucoză, mai multe tipuri de vitamine, o serie de enzime şi elemente minerale care sunt absolut necesare pentru sănătatea organismului albinelor. Lipsa vitaminelor şi elementelor minerale din organismul albinelor poate duce la boli grave sau chiar la moarte.

Concluzia celor relatate mai sus este aceea că trebuie evitată, pe cât posibil, folosirea zahărului în locul mierii pentru hrănirea albinelor, iar, dacă totuşi împrejurările impun folosirea zahărului, trebuie avut grijă ca, la evaluarea rezervelor, cantităţile de miere obţinute din zahăr să nu depăşească 30-40%, restul fiind miere.

Pentru înlocuirea polenului au fost încercaţi ca substituenţi laptele degresat, gălbenuşul de ou, făina de soia degresată, drojdia de bere dezactivată ş.a.m.d.

Trebuie precizat că, dacă mierea din stupi procesată din zahăr este un fel de miere naturală sărăcită, înlocuitorii polenului conţin doar câteva elemente în comun cu polenul, pe lângă acestea aflându-se şi substanţe care nu se găsesc în mod obişnuit în hrana familiilor de albine.

Se încearcă şi s-au încercat numeroase reţete de hrană pe bază de zahăr şi înlocuitori ai polenului, fără ca vreuna dintre ele să-şi demonstreze viabilitatea.

Aşadar, recomand ca în cazul hrănirii albinelor să nu se folosească înlocuitori de polen, ci numai polen şi păstură provenite din familii sănătoase sau polen recoltat direct de om din natură, de exemplu din panicule de porumb sau din inflorescenţele alunului.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Hrănirea albinelor la sfârşitul iernii

Asigurarea, la intrarea în iarnă, a unor cantităţi de hrană suficiente şi de bună calitate este primordială pentru trecerea cu bine a acestui anotimp şi pentru crearea premiselor de dezvoltare a familiilor de albine, astfel încât acestea să-şi reia în primăvară activitatea susţinută de înmulţire şi strângere de provizii din resursele oferite de natură.

Apar totuşi cazuri când toamna, la pregătirea familiilor de albine pentru intrarea în iarnă, natura este vitregă, astfel că albinele nu pot înmagazina suficientă miere şi păstură necesare trecerii iernii şi nici apicultorii nu le-au lăsat, cu ocazia culesurilor de producţie, suficiente rezerve şi nu au intervenit la timp şi cu discernământ, pentru îndreptarea acestor situaţii, cu hrăniri de completare.

Mai mult, cu ocazia hrănirilor de completare din toamnă, unii apicultori realizează aceste hrăniri cu produse numai pe bază de zaharuri fie pentru că la rezerva stupinei nu mai au miere şi polen fie pentru că, din zgârcenie, reţin aceste produse pentru comercializare.

Trebuie precizat că iernarea pe rezerve de hrană numai pe bază de zahăr se reflectă negativ asupra traversării sezonului rece şi a dezvoltării familiilor de albine la desprimăvărare pentru că din hrană lipsesc macroelementele, aminoacizii şi vitaminele absolut necesare dezvoltării armonioase şi complete a puietului.

Cu ocazia aprecierii stării familiilor de albine din stupină spre sfârşitul iernii (în perioada celei de a doua jumătăţi a lunii ianuarie, luna februarie şi, uneori, chiar şi în prima jumătate a lunii martie) se poate constata că sunt familii de albine bănuite a-şi fi epuizat parţial sau total rezervele de hrană, ceea ce prezintă un mare pericol privind ritmul de dezvoltare sau, mai grav, supravieţuirea familiilor de albine respective.

În cazurile prezentate mai sus, dacă starea timpului o permite, trebuie făcută o constatare suplimentară, şi anume: se va ridica podişorul cu atenţie, astfel încât albinele să nu se neliniş­tească şi se va observa vizual interiorul stupului printre rame, caz când pot apărea două aspecte:

• albine mărginaşe ghemului se află mai jos de partea superi­oară a fagurilor, ceea ce înseamnă că familia de albine respectivă mai are rezerve de hrană sau

• albinele mărginaşe ghemului au ajuns la partea superioară a ramelor stând deasupra stinghiilor orizontale ceea ce, de asemenea, poate implica două cazuri distincte: astfel, dacă familia este slabă, se poate concluziona că rezervele sale de hrană sunt pe sfârşite şi deci aceasta trebuie hrănită sau, dacă familia este puternică, nu putem trage nicio concluzie clară. Sau e posibil ca familia să nu mai aibă multă hrană, dar se poate de asemenea ca ea să aibă suficientă mâncare, albinele stând în partea de sus deoarece ghemul este atât de mare încât partea superioară ajunge deasupra stinghiilor superioare ale ramelor.

După identificarea cu siguranţă a familiilor de albine ale căror rezerve de hrană sunt epuizate total sau parţial se va trece neîntârziat la completarea acestora.

Hrana administrată poate fi energetică sau proteică în funcţie de prognozele evoluţiei vremii; astfel, dacă nu se preconizează o vreme care să permită zboruri de curăţire ale albinelor, acestea se vor hrăni cu hrană energetică, iar dacă se preconizează zboruri de curăţire se poate administra şi hrană proteică.

Completarea rezervelor cu hrană energetică poate fi făcută cu faguri cu miere, fluidă sau cristalizată, sau cu turte cu miere cristalizată, cu pastă de zahăr pudră şi miere, cu şerbet din zahăr, cu şerbet din zahăr cu miere sau cu plăci din zahăr candi şi cu diverse turte conţinând zaharuri preparate industrial sub formă de pastă şi omologate, respectiv, notificate ca fiind acceptate pentru hrăniri de completare sau stimulative ale familiilor de albine.

În principal, completarea rezervelor de hrană se face în a doua jumătate a lunii ianuarie, în luna februarie şi începutul lunii martie în funcţie de necesităţi şi evoluţia vremii.

Administrarea hranei se face în stupină într-o zi mai călduroasă, fără vânt şi precipitaţii, şi se recomandă ca turtele cu hrană să aibă în medie 1-1,5 kg, să fie bine întinse şi introduse în pungi de plastic cărora li se fac câteva perforaţii pentru a facilita pătrunderea albinelor. Aplicarea turtelor se face deasupra fagurilor din zona în care se găseşte ghemul de iernare şi se acoperă bine cu naylon şi podişorul pentru a nu pătrunde frigul.

De asemenea, spre sfârşitul perioadei, în zilele mai calde, se poate folosi cu rezultate bune şi siropul călduţ administrat direct în faguri amplasaţi imediat lângă ghem sau în hrănitoare amplasate în acelaşi loc.

Când zilele călduroase facilitează zborurile de curăţire şi avem certitudinea că mai urmează şi alte zile călduroase se pot introduce în turtele cu hrană energetică şi elemente proteice cum ar fi polenul şi păstura.

A doua jumătate a lunii februarie este caracterizată prin fenomenul de creştere a puietului pe suprafeţe din ce în ce mai mari, iar rezervele de proteine din organismul albinelor se epuizează, apărând aşa-numita „foame de proteină“. Deci, fără prezenţa păsturii şi a rezervelor de miere în cuprinsul ghemului nu este posibilă intensificarea creşterii de puiet, iar completarea rezervelor cu hrană energetică şi proteică are şi un pronunţat caracter de stimulare a ouatului reginei şi a activităţilor albinelor doici.

În final, trebuie să precizez că este important ca apicultorii să urmărească ca în fagurii familiilor de albine să existe suficiente rezerve de hrană de bună calitate, aceasta contribuind la intensificarea creşterii de puiet în perioada de iernare şi, implicit, la scurtarea perioadei de înlocuire a albinelor iernate cu albine tinere. Cu cât se vor creşte mai multe albine tinere în timpul iernii cu atât se va creşte puietul în continuare şi prin aceasta va începe creşterea puterii familiilor de albine mai devreme .

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Evaluarea albinelor la sfârşitul iernii

Aprecierea stării familiilor de albine în perioada ianuarie-februarie se face prin controlul vizual al stupilor, prin ascultarea zgomotelor generate de familiile de albine, examinarea reziduurilor extrase de pe fundul stupului, aprecierea stării de umiditate din interiorul stupului şi măsurarea temperaturii din diversele zone ale ghemului de iernare.

Controlul vizual al stupilor care adăpostesc familiile de albine se referă la inspectarea urdinişurilor, a scândurilor de zbor şi a fundurilor stupilor, ceea ce poate releva următoarele concluzii:

- în cazul în care pe scândura de zbor apare o regină moartă trebuie să se înţeleagă fie că familia de albine a rămas orfană, fie că aceasta a intrat în iarnă cu două regine şi acum regina cea mai tânără a lichidat regina mai bătrână, efectuându-se schimbarea liniştită a reginei. În primul caz, când se constată că familia a rămas orfană, aceasta se va uni cu o altă familie cu regină sau i se va da o regină de la rezerva stupinei, urmând procedurile adecvate acestei operaţiuni;

- dacă se cercetează prin urdiniş cu o lanternă, de preferat cu leduri, fundul stupului şi se remarcă tocături de faguri, care sunt mult mai mari decât cele ale tocăturii de ceară, care rezultă de la descăpăcirea de către albine a celulelor de miere pentru hrănire, este probabil ca în stup să fie sau să poată intra şoareci şi în acest caz aceştia trebuie eliminaţi sau trebuie eliminate toate posibilităţile acestora de a intra în stup. Un alt indiciu care semnalează atacul şoarecilor îl constituie prezenţa pe fundul stupului a cadavrelor de albine dezmembrate şi/sau fără capete;

- apariţia, spre primăvară, a nimfelor la urdiniş indică existenţa în familie a unor porţiuni ale puietului răcit;

- dacă pe scândura de zbor sau pe peretele frontal al stupului se văd pete cafenii, acesta este un semn că familia de albine este bolnavă de diaree sau chiar de nosemoză, impunându-se tratament corespunzător;

- dacă în perioadele iernii cu zile mai calde (12 la 13oC) şi cu soare apar în nişa urdinişului albine moarte înseamnă că familia de albine este bine şi puternică, curăţindu-şi singură stupul şi, în sfârşit,

- dacă la urdinş, spre sfârşitul iernii, apar broboane de gheaţă acesta este semn bun – în familia de albine există puiet.

Ascultarea zgomotelor generate de familiile de albine se face fie prin lipirea urechii apicultorului de peretele frontal al stupului, fie cu ajutorul unui stetoscop al cărui capăt al furtunului se introduce în stup prin urdiniş.

În cazul ascultării cu urechea lipită de stup apicultorul va lovi uşor peretele stupului cu degetul mijlociu şi, în funcţie de starea familiei de albine, distingem următoarele cazuri:

- dacă la ciocănire familia de albine reacţionează imediat printr-un zumzet puternic, care încetează rapid, aceasta indică o familie sănătoasă şi puternică,

- reacţionarea cu un zgomot foarte slab, asemănător cu foşnetul unor frunze, indică o familie înfometată;

- un zumzet destul de slab urmat de bâzâituri disperate indică o familie slabă, depopulată;

- un zumzet continuu – plângător, care nu se atenuează, indică o familie orfană, fără regină;

- absenţa oricărui reacţii înseamnă fie că familia a murit, fie că este aproape de moarte şi trebuie procedat în consecinţă.

Efectuarea controlului auditiv se poate efectua şi cu ajutorul unui tub flexibil cu diametrul de 8 la 12 mm, lung de 80 la 100 cm având un capăt introdus prin urdiniş pe fundul stupului şi un capăt în urechea apicultorului sau, mai eficient, folosind un stetoscop.

Examinarea reziduurilor extrase de pe fundul stupului implică iniţial tragerea în afara stupului a reziduurilor de pe fundul stupului, efectuând cu această ocazie şi deblocarea urdinişului pentru circulaţia liberă a albinelor afară când există condiţii favorabile. Tragerea se efectuează prin introducerea prin urdiniş pe fundul stupului a unei sârme îndoite în formă de L şi este de precizat că anterior acestei operaţiuni se va face curăţirea zăpezii şi a gheţii de la urdinişuri şi de pe scândurelele de zbor şi că extragerea reziduurilor de pe fundul stupului va fi mai uşoară, dacă toamna pe acesta a fost aşezată o foaie (hârtie sau carton) de control.

Resturile de pe fund scoase cu sârma sau cu foaia de control vor fi atent observate întrucât ele dau indicaţii exacte asupra mersului iernării, astfel:

- mortalitatea exagerată de albine poate fi cauzată de faptul că familia a iernat cu prea multe albine vârstnice sau din cauza uzurii organismului lor ca urmare a unor condiţii nefavorabile de iernare şi/sau din cauza unor boli;

- prezenţa albinelor moarte umede şi/sau mucegăite indică faptul că în stup este prea multă umiditate din cauza lipsei de ventilaţie;

- dacă pe fundul stupului rezultă cristale de miere aceasta înseamnă că o parte din mierea din rezervele familiei de albine a cristalizat şi în acest caz albinele pot consuma numai partea care a rămas lichidă, nu şi cristalele mari pe care le aruncă pe fundul stupului şi, în acest caz, rezervele de miere ale familiei trebuie suplimentate cu turte cu hrană uscată;

- albinele moarte au abdomenul umflat şi se văd pete de diaree la urdiniş sau pe scândura de zbor, ceea ce înseamnă că familia respectivă de albine este bolnavă de nosemoză şi/sau de diaree din cauza proviziilor de calitate inferioară sau a consumului exagerat de hrană ca urmare a condiţiilor nefavorabile de iernare;

- dacă mortalitatea este neînsemnată şi rumeguşul de faguri nu este umed înseamnă că iernarea decurge normal.

Aprecierea stării de umiditate din interiorul stupului se efectuează examinând, când temperatura mediului ambiant o permite, pereţii interiori ai stupului, existenţa sau nu a mucegaiului pe ramele cu faguri ai familiei, starea resturilor de ceară de pe fundul stupului şi starea de uscăciune sau de umiditate a podişorului şi a materialelor termoizolatoare de pe acesta.

Umiditatea excesivă din stupii familiilor de albine este un fenomen nedorit ce apare în stupi mai ales începând cu a doua parte a lunii februarie şi are două cauze principale: ventilaţia insuficientă şi o izolaţie defectuoasă.

Pe lângă faptul că umiditatea excesivă măreşte consumul de hrană, ea creează şi un mediu propice de dezvoltare a agenţilor patogeni, cu precădere a ciupercilor.

Măsurarea temperaturii din diversele zone ale ghemului de iernare se poate face utilizând un senzor termoelectric de tip terocuplu (sondă) care se introduce în diferitele puncte ale ghemului de iernare a familiei de iernare fără a deranja prea mult alcătuirea acestuia.

Indicarea temperaturilor din diversele puncte ale ghemului se pot face on-line pe aparate de măsură analogice sau digitale sau valorile acestora se pot memora pe înregistratoare cu memorie adecvate.

Pentru a putea face aprecieri pertinente asupra stării familiilor de albine în funcţie de temperaturile măsurate în diversele zone ale ghemului de iernare trebuie să ţinem cont de temperaturile măsurate în ghemul de iernare:

- dacă temperatura din mijlocul ghemului nu depăşeşte 24-25oC familia de albine nu are puiet şi

- dacă temperatura din mijlocul ghemului este între 34 şi 35oC familia de albine are puiet.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

2014, cel mai prost an pentru apicultură din ultimii 50 de ani

Anul apicol 2013-2014 poate fi caracterizat doar printr-un singur cuvânt: dezastru. Motivul este în principal unul climateric. Iarna blândă, dar și vara extrem de ploioasă au lovit afacerile apicultorilor. Producția de miere de salcâm este aproape de zero, la fel și producția de miere de tei, iar cea polifloră s-a înjumătăţit. De aici scumpirea logică a kilogramului de miere și cu 50 de procente. În plus, populația de albine și așa slăbită a fost lovită de parazitul numit Varroa Jacobsoni.

Fără salcâm și tei

Așadar, acest an apicol, din cauza vremii neprielnice, a fost unul nefavorabil polenizării. Și asta în condițiile în care anul trecut crescătorii de albine au avut o producție foarte mare de miere polifloră sau de salcâm. Acum, apicultorii se plâng că nu au obținut nici măcar un gram de miere de salcâm. La producția de miere de tei situația este aproape la fel. Vasile Nașca, apicultor în județul Mureș, ne-a declarat că anul acesta s-au „topit“ toți banii pe care i-a investit în familiile de albine. „Eu lucrez în apicultură de doar 15 ani, dar tatăl meu, care are decenii în spate în această îndeletnicire, mi-a spus că este cel mai prost an din ultima jumătate de secol. Principala vinovată este vremea care a fost total nefavorabilă albinăritului. De exemplu, dacă anii trecuți realizam două, trei culesuri de salcâm, anul acesta, nimic. Deci nu putem vorbi de cules. Știu de la colegii apicultori că ceva miere de salcâm s-a făcut în sudul Moldovei, dar foarte puțină. Oricum, cei mai afectați au fost apicultorii care au plecat în pastoral în județele din sudul țării pentru că transportul stupilor costă mult. Oricum, doresc să trag un semnal de alarmă: pe fondul inactivității albinelor s-a dezvoltat parazitul Varroa Jacobsoni care va afecta puternic familiile la primăvară. Așa că trebuie luate urgent măsuri,“ explică Vasile Nașca. Printre apicultori se știe că parazitul provoacă o boală cu impact economic negativ asupra industriei apicole. Specialiștii atenționează apicultorii cu privire la acest parazit și îi sfătuiesc să facă cât mai multe tratamente până nu este prea târziu.

Mor familiile de albine

Și Iosif Korb, un apicultor care își desfășoară activitatea în județele Cluj, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți, confirmă dezastrul. „Lucrez din 1978 în Asociația Crescătorilor de Albine și nu am mai văzut așa ceva. Și da, cu siguranță este cel mai prost an din ultimii 50 de ani. Și spun asta pentru că, în medie, nu am realizat nici măcar 10% dintr-o producție normală. De salcâm nici nu vorbesc, iar la tei am avut o producție sub 5 procente din ce realizam în mod normal. Nici la mierea de floarea-soarelui situația nu e bună. Am obținut 10-15 kg pe familia de albine, ceea ce înseamnă circa 30-40% din producția din 2013,“ declară Iosif Korb. Totodată, apicultorul este îngrijorat că „la salcâm au început să moară familiile de albine.“ „Mai mult decât atât, și la mierea din fructele de pădure producția este zero. Ce pot să vă mai spun că o reală problemă va fi mortalitatea mare în familiile de albine din iarna care vine și din primăvară. În concluzie, apicultorii pierd producție, pierd bani, e o catastrofă“, conchide Iosif Korb. La rândul său, apicultorul Ioan Urs, profesor de matematică, ne-a declarat că apicultura este „o știință foarte precisă“. „În apicultură, dacă nu sunt condițiile de secreție a plantelor se întâmplă ce s-a întâmplat anul acesta. Adică prea multă apă strică. Iar 2014 a fost ploios exact în perioada secreției plantelor, de salcâm și de tei. Acum, principala noastră preocupare este să prelungim activitatea mătcii care, pentru noul an apicol, trebuie să producă cât mai multe ouă,“ a explicat Ioan Urs.

Ajutor de la stat

Tocmai situația dramatică din apicultură le-a făcut pe autorități să se gândească la acordarea de ajutoare. Astfel, ajutorul va fi oferit pentru a compensa pierderile pe care apicultorii le-au suferit în acest an din cauza producției scăzute de miere cauzate în principal de condițiile meteo nefavorabile. „Vrem să facem două ajutoare de minimis, unul pentru apicultură și altul pentru agricultura ecologică. În acest an apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut, cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire“, a anunțat recent ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Potrivit acestuia, nu vor fi probleme cu procurarea fondurilor pentru aceste ajutoare întrucât agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie, acestui sector urmând a-i fi alocate peste 200 de milioane de lei. Astfel, potrivit proiectului privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai-iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol“, resursele financiare necesare aplicării acesteia sunt de 4,131 milioane de lei. Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai-iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/familia de albine pentru o stupină de până la 75 de familii și până la 50% din cheltuielile pentru hrana familiilor de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii. „Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente“, se arată în actul guvernamental.

Bogdan PANȚURU

Ministerul Agriculturii pregătește ajutoare de minimis în agricultura ecologică și apicultură

Apicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis pentru a compensa pierderile înregistrate în acest an din cauza ploilor, iar în agricultura ecologică fondurile vor fi suplimentate tot printr-o schemă de minimis, a declarat, pentru AGERPRES, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

"Vrem să facem două ajutoare de minimis unul pentru agricultura ecologică și altul pentru apicultură. În acest an, apicultorii au fost foarte afectați de ploile abundente, iar în agricultura ecologică vrem să suplimentăm fondurile. Aceste două scheme de minimis se adaugă celorlalte două pe care le-am avut cele cu sere și solarii și cele pentru tancuri de răcire", a spus ministrul de resort.

Referitor la schema de minimis privind tancurile de răcire, Constantin a precizat că, deși nu s-a bucurat de succesul scontat, există 300 de comune din 3.000 care au aplicat pentru aceste ajutoare.

De asemenea, ministrul a mai subliniat că agricultura va beneficia de mai mulți bani la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, care va avea loc până la finele lunii septembrie.

"Rectificarea din septembrie o să fie pozitivă pentru agricultură. Vom avea deblocată rezerva de 10% prevăzută pentru cheltuieli bugetare ceea ce înseamnă peste 200 de milioane de lei și alte câteva milioane pentru câteva măsuri pe care le luăm, respectiv pentru cele două scheme de minimis", a arătat Constantin.

Potrivit proiectului de HG privind acordarea de plăți suplimentare exploatațiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, bugetul total estimat al schemei este de 10,6 milioane lei, iar numărul maxim estimat de beneficiari este de 9.600. Durata schemei este prevăzută a se derula între 1 octombrie și 31 decembrie 2014.

Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis va fi de aproximativ 270 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 1.180 lei/exploatație pentru cei care dețin între 0,30 ha și 5 ha, inclusiv, și de aproximativ 192 euro/exploatație, respectiv echivalentul în lei a 845 lei/exploatație pentru exploatațiile din categoria 5,1 ha — 20 ha, inclusiv.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarului începând cu data de 1 noiembrie 2014.

Potrivit proiectului privind aprobarea schemei 'Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai — iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol', resursele financiare necesare aplicării acesteia sunt de 4,131 milioane lei.

Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis se acordă beneficiarilor prevăzuți în schema pentru cheltuielile suplimentare efectuate de aceștia, suportate ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai — iunie 2014, în cuantum de până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 4 lei/ familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii și până la 50% din cheltuielile efectuate cu achiziția hranei necesare menținerii efectivului de familii de albine, dar nu mai mult de 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Floarea-soarelui, ultima speranţă a multor apicultori

După culesul melifer de producţie de la rapiţă, salcâm şi tei, in perioada iunie - iulie este aşteptat cu speranţe culesul de la floarea-soarelui. Floarea-soarelui este originară din nordul Mexicului şi din Statele Unite ale Americii, specia de origine fiind Helianthus lenticularis, întâlnită în flora spontană, din care ca urmare a unui proces îndelungat de selecţie şi ameliorare a rezultat specia tehnică cultivată astăzi.

Potenţialul noilor hibrizi de floare, sub semnul întrebării

Pe lângă importanţa tehnică deosebită a florii-soarelui, principală plantă producătoare de ulei din România, aceasta este o valoroasă plantă meliferă a cărei înflorire se încadrează în conveerul melifer salcâm – tei – floarea-soarelui.

Mai mult, suprafeţele mari cultivate cu floarea-soarelui în ultimii ani accentuează importanţa meliferă a acestei culturi, la care se adaugă importanţa deosebită a culesului de la floarea-soarelui pentru dezvoltarea familiilor de albine mai ales şi datorită faptului că înflorirea ei are loc vara, când flora meliferă este, în general mai redusă. Având în vedere perioada scurtă de timp de la omologare şi chiar situaţia precară a cercetării româneşti în domeniu este de recunoscut faptul că în prezent pentru majoritatea hibrizilor de floarea-soarelui cultivaţi nu se cunoaşte cu exactitate potenţialul lor melifer.

În ultimii ani s-a constatat o mare variabilitate în timp şi spaţiu a recoltei de miere obţinută de familiile de albine deplasate în pastoral la culesul de floarea-soarelui, iar mai nou s-a constatat o diminuare crescândă a secreţiei de nectar la această plantă şi implicit o scădere a producţiilor de miere.

Cauzele diminuării producţiei de nectar

Cercetările în domeniu au stabilit cauzele principale posibile ale acestei diminuări continue:

- Astfel, o cauză ar fi condiţiile climaterice din ultimii ani, reprezentate în special de precipitaţiile şi temperaturile medii anormale care au acţionat în sens invers, mărirea temperaturii determinând micşorarea umidităţii mediului ambiant al culturilor de floarea-soarelui.

- Un alt posibil motiv a acestei diminuări ar fi faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a acordat o importanţă deosebită însuşirilor productive şi de calitate a hibrizilor obţinuţi, cum ar fi producţia de seminţe la hectar, conţinutul de ulei, raportul favorabil între acizii graşi, procentul de coaje, rezistenţa la boli, dăunători, secetă, frângere etc., secreţia de nectar nefiind un caracter prioritar.

Acest mod de impunere a condiţiilor este profund păgubos, având în vedere faptul că în cazul unui hibrid cu potenţial melifer ridicat şi polenizarea va fi mai completă, având ca rezultat final o producţie superioară.

● Altă cauză ar fi constituită de faptul că în procesul de ameliorare şi creare a hibrizilor de floarea-soarelui s-a mers pe o tendinţă susţinută de creştere a autofertilităţii hibrizilor de floarea-soarelui şi de promovare a hibrizilor cu grad ridicat de autofertilitate.

Se poate spune, fără a greşi, că nu există o corelaţie directă între indicele melifer al unui hibrid de floarea-soarelui şi cantităţile de miere obţinută de familiile de albine de la el deoarece în calculul cantităţilor de miere obţinute de la un hibrid de floarea-soarelui intervin, în afara indicelui melifer, şi alţi factori.

Alţi factori care influenţează producţia de miere

Caracteristica principală care influenţează producţia de miere este indicele glucidic.

În principal factorii care influenţează cantitatea de miere obţinută de la un hibrid sunt indicele melifer, densitatea plantelor la hectar, numărul de flori pe calatidiu şi durata de înflorire a unei flori.

Aceşti factori sunt la rândul lor influenţaţi de factorii tehnologici şi factorii pedoclimatici şi climatici, în special temperaturile şi umiditatea mediului ambiant.

Astfel pentru optimizarea producţiei de miere obţinută de la culturile de floarea-soarelui este importantă integrarea factorilor genetici (utilizând numai hibrizi cu potenţial melifer ridicat), pedoclimatici şi tehnologici.

Din cercetările făcute de Institutul de Dezvoltare-Cercetare pentru Apicultură şi observaţiile apicultorilor se poate concluziona că cele mai mari şi stabile producţii de miere pe familia de albine (15-30 kg) se obţin la solele de floarea-soarelui cultivate în Câmpia Dunării, care este de altfel zona cea mai favorabilă acestei culturi. Fluctuaţiile de producţie de la o stupină la alta sunt determinate de gradul de dezvoltare a familiilor de albine, condiţiile de sol, soi şi microclimat.

Dintre factorii climatici, temperatura are rolul hotărâtor asupra secreţiei de nectar, ceilalţi având mai mult un rol de corecţie. Astfel, cercetările în domeniu au stabilit că temperatura optimă pentru o secreţie abundentă de nectar la floarea-soarelui este cuprinsă în intervalul 28-32°C.

Pregătirea albinelor pentru pastoral

Pentru exploataţiile apicole şi stupinele care efectuează stupărit pastoral este important locul de amplasare a familiilor de albine în aşa fel încât albinele culegătoare să poată vizita cel puţin 2-3 sole cu perioade de înflorire diferite. Anterior deplasării trebuie studiată prognoza înfloririi solelor cu floarea-soarelui şi trebuie identificate tipurile de hibrizi cultivate în ele şi potenţialul melifer al acestora.

S-a constatat că producţii abundente de nectar se obţin de la floarea-soarelui cultivată pe soluri fertile, adânci şi suficient de calde, aşa cum sunt cernoziomurile din Câmpia Dunării. Totodată, pentru obţinerea unor producţii optime este esenţial ca suma gradelor de temperatură în perioada de vegetaţie să se apropie de valoarea de 2600°C.

Legat de corelaţia strânsă dintre evoluţia temperaturii şi secreţia de nectar la floarea-soarelui, s-a observat că frecvenţa şi intensitatea maximă de cercetare a florilor s-au înregistrat între orele 10 şi 15, când tempera­tura a variat în jurul valorii de 30°C.

În final, concluzionând, se poate afirma că din punct de vedere melifer floarea-soarelui poate fi considerată cu o pondere economico-apicolă foarte mare (FM), deoarece, în condiţii prielnice, soiurile şi hibrizii de floarea-soarelui pot asigura familiilor de albine culesuri constante având o producţie de miere evaluată la 34-130 kg/ha, iar secreţia de nectar este de 0,16-0,373 mg/floare şi având o concentraţie de zahar de 55-69%. În aceste condiţii familiile de albine dezvoltate bine şi foarte bine pot realiza 10-30 kg de miere-marfă.

Totodată, trebuie specificat faptul că, odată cu culesul nectarului albinele efectuează şi polenizarea culturilor de floarea-soarelui, realizându-se în felul acesta o sporire a producţiilor de seminţe cu cel puţin 15-20%.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(După cartea „Plante melifere de foarte mare  şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Caracterizarea salcâmului din punct de vedere melifer

Salcâmul reprezintă principala plantă meliferă de la care se obţin producţii mari de miere monofloră, superioară şi de foarte bună calitate.

Trebuie precizat că, spre deosebire de culesurile de la alte plante melifere, culesurile de la salcâm sunt mai capricioase şi nesigure şi pot dura 5-7 zile sau mai puţin, timp în care albinele cercetează florile cu o intensitate deosebită. Existenţa unor păduri care au mai multe varietăţi de salcâm cu înflorire eşalonată până la 14 zile este un caz particular.

În general, în condiţii optime, un cules de salcâm durează 8-12 zile şi, având în vedere varietatea reliefului şi condiţiile meteorologice, diferite zone cu salcâmi înfloresc la perioade diferite, ceea ce dă posibilitatea exploatării eşalonate a acestuia de către apicultori, existând două sau chiar trei culesuri de salcâm, bineînţeles în condiţii de stupărit pastoral. Astfel, de exemplu, apicultorii din Prahova practică primul cules la sud de Ploieşti de la 1-10 mai, al doilea cules lângă Vălenii de Munte de la 15-25 mai şi al treilea cules la Măneciu Ungureni, de la 1-15 iunie.

În vederea practicării unui stupărit pastoral raţional şi cu maximum de eficienţă nu este suficientă numai cunoaşterea masivelor de salcâm, ci şi a perioadelor de înflorire a acestora.

Factorul meteorologic cel mai important care influenţează secreţia de nectar este temperatura, astfel:

- secreţia începe la temperatura de 10°C;

- secreţia este maximă în intervalul 20-30°C;

- secreţia scade treptat până când încetează la 35°C;

- în cazul nopţilor, când temperatura scade sub 10°C, albinele ies la cules după răsăritul soarelui;

- în cazul nopţilor calde (15°C) secreţia are loc devreme şi albinele ies la cules înainte de răsăritul soarelui.

Alţi factori meteorologici care influenţează secreţia de nectar sunt presiunea atmosferică, viteza vântului şi umiditatea.

Pentru o secreţie optimă presiunea atmosferică trebuie să fie în plaja 763,8 mmHg la 767,6 mmHg, viteza vântului de maximum 2 m/s şi umiditatea 70-80%, cu precipitaţii slabe sau absente.

În condiţii meteorologice normale cantitatea de nectar secretată de salcâm este de la 1 mg la 4 mg/ floare, cu o concentraţie de zahar de 40-70%.

Cantitatea de nectar şi concentraţia de zahăr depind de expunerea masivului faţă de soare, stadiul de înflorire, varietatea, vârsta şi densitatea arboretelor.

Producţiile de miere obţinute la hectar sunt de:

- 1.100-1.700 kg la arborii răzleţi;

- 900-1.500 kg la arbori în masiv;

- 300-700 kg la plantaţiile tinere şi drajoni.

La un cules normal de salcâm se pot realiza producţii de miere extrasă de 10-25 kg pe fiecare familie de albine dezvoltată normal.

Se poate considera că ponderea economico-apicolă a salcâmului este foarte mare (FM).

Prognoza fazei de înflorire a salcâmului în principalele masive melifere din România este solicitată anual de Serviciul Tehnic al ACA din România de la Administraţia Naţională de Meteorologie – Grupul de agrometeorologie, pentru toate masivele principale din România şi această prognoză este pusă la dispoziţia apicultorilor. Din punctul de vedere al evaluării datelor de înflorire şi aprecierii posibilelor producţii de miere obţinute într-un masiv de salcâm se ţine cont de următoarele:

- data înfloririi este în funcţie de evoluţia vremii şi la cinci săptămâni de la pornirea în creştere a primilor muguri; tot în funcţie de evoluţia vremii, când bobocul florii de salcâm atinge lungimea de 3 cm lungime, se poate aprecia că înflorirea începe după două săptămâni.

- floarea de salcâm ţine 8-10 zile la pomii solitari şi cu 2-3 zile mai mult în masiv, în funcţie de umiditate şi după nopţile cu temperatura de cel puţin +14°C secreţia de nectar începe să devină apreciabilă, iar după nopţile cu +18°C secreţia nectarului devine foarte abundentă; fiind expuşi mai bine razelor solare, salcâmii solitari produc mai mult nectar.

-salcâmii pe soluri uşoare, cu pânza freatică la suprafaţă, şi cei din apropierea lacurilor şi râurilor dau producţii mari de miere la hectar (1.100-1.700 kg/ha).

- salcâmii aflaţi pe soluri grele şi argiloase sunt slab productivi.

- evoluţia culesului în primele zile este modestă, urcând apoi până la 10-12 kg/zi şi, în final, în ultimele două zile, scăzând brusc la 1-2 kg/zi.

Din punctul de vedere al producţiilor de miere obţinute la culesurile de salcâm, rezultatele obţinute în urma observaţiilor şi analizelor efectuate la punctele experimentale ale ICDA (Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură) şi a datelor înregistrate la cântarul de control privind producţia de miere au arătat că, în anii favorabili, totalizarea sporurilor zilnice ale cântarului de control au oscilat între 34 şi 39,2 kg de miere pe familia de albine sau chiar mai mult. Aceste sporuri s-au realizat sub influenţa unui complex de factori favorabili, şi anume: temperatura de 24-29°C, presiunea atmosferică peste 760 mmHg, umiditatea aerului 70-80%, vânt slab şi precipitaţii slabe. Dimpotrivă, cele mai mici recolte de miere de 4,8-9,4 kg/familia de albine s-au obţinut la presiune atmosferică scăzută, sub 760 mm Hg, precipitaţii de durată, urmate de scăderea temperaturilor.

Dar, oricât de favorabile ar fi condiţiile de secreţie ale nectarului, producţia de miere care se realizează depinde de puterea familiilor de albine. Astfel, dacă la o familie slab dezvoltată recolta de miere a înregistrat 18,5 kg/familie, cu un spor maxim înregistrat la cântarul de control de 4 kg/zi, la familiile puternice s-au înregistrat 34,5 kg/familie, cu un spor maxim de 6,8 kg/zi.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Plante melifere de foarte mare şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)

Albinele româneşti, un tezaur genetic pentru Europa

Interviu cu Adrian Siceanu, director ştiinţific Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură.

„România are o diversitate a soiurilor de miere unică în Europa, dar din păcate a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţara noastră – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – hibrizi interrasiali sau alte rase de albine, care în timp distrug albina şi populaţiile locale, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, făcându-i pe apicultori dependenţi de nişte „corcituri“ care nu mai răspund la selecţie. Albina românească se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune“, afirmă Siceanu.

– Am înţeles că tocmai v-aţi întors de la Bruxelles. Ce aţi prezentat acolo?

– Am fost la o întrunire la nivel înalt, la Parlamentul European, desfășurată sub tema „O nouă primăvară pentru albine“, şi la care au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene, parlamentari, precum şi alte organisme în directă relaţie cu dezvoltarea apiculturii. În cadrul întâlnirii au fost puse în discuţie şi o serie de măsuri legislative cu privire la dezvoltarea apiculturii în Uniunea Europeană. Eu am fost invitat ca să prezint o serie de aspecte privind organizarea apiculturii în România, organizarea Asociaţiei Crescătorilor de Albine, a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură, deoarece acestea sunt unice din punct de vedere organizatoric şi structural în Uniunea Europeană prin faptul că sunt private şi aparţin apicultorilor. Acest model de organizare nu mai există în UE. Eu am prezentat, de fapt, acest sistem integrat românesc, care cuprinde o asociaţie care îndeplineşte funcţiile specifice unor organizaţii profesionale ale apicultorilor, dar are un sistem economic, marketing şi aprovizionare asemănătoare cooperativelor de producţie din Vest. Institutul are laboratoare care răspund nevoilor apicultorilor, cu rezultate practice pentru dezvoltarea agriculturii româneşti.

– Cum se prezintă România comparativ cu alte state europene?

– România, spre deosebire de ţările europene, nu s-a confruntat de foarte mulţi ani cu un fenomen foarte cunoscut, este vorba de colony disorder, care se manifestă prin pierderi masive de albine. La momentul actual, în Uniunea Europeană albinele mor în număr mare, iar cauzele sunt foarte complexe. Cu toate acestea, în România nu s-a înregistrat acest fenomen. Am explicat în oarecare măsură de ce. În vestul Europei cauzele se leagă şi de bolile albinelor, în special de varoză, dar şi de folosirea intensivă a tratamentelor în agricultură, combaterea în special cu neonicotinoide, care afectează sistemul de orientare al albinelor, care se pierd. Aceasta este doar una dintre cauzele de depopulare.

O altă cauză este legată de culturile monoflorale care există acolo. În general, albinele sunt duse la culturi monoflorale. Prin chimizare s-a distrus flora concurentă culturilor monoflorale, practic este pământ uscat, curat, negru, fără altă sursă de hrană pentru albine, ceea ce în România nu se întâlneşte. România are o biodiversitate foarte mare, pe care ei nu o au, noi avem o ţară cu un mediu sănătos, dar probabil nu conştientizăm ce avem la momentul actual. În agricultură, chiar dacă se folosesc substanţe chimice de combatere a dăunătorilor, există multe zone în care sunt acele 5% perdele pe terenurile agricole unde trebuie lăsată să se dezvolte flora spontană ca să poată să fie o sursă alternativă de hrană atât pentru albine, cât şi pentru alte insecte polenizatoare. Aceasta ar fi o soluţie pe care o văd parlamentarii. 

– Ce alte probleme au mai fost discutate la Bruxelles?

– O altă problemă pe care am ridicat-o se referă la această necunoaştere a Parlamentului în ceea ce priveşte realitatea din agricultură. Am propus să se constituie, la nivel de UE, un grup de lucru ca organ consultativ pentru Parlamentul European în deciziile politice pe care le iau pentru evoluţia şi rezolvarea problemelor concrete cu care se confruntă agricultura, idee care a fost acceptată. De asemenea, am propus un sistem legislativ nou pentru comercializarea albinelor în spaţiul UE pentru că, la momentul actual, legea care este liberală susţine comerţul liber cu animale, inclusiv cu albine. Or, la albine este un caz special, deoarece împerecherea în aer liber nu poate genera controlul asupra împerecherilor şi astfel s-au distrus multe populaţii de albine din Europa. În acest context am propus să se constituie măsuri asemănătoare cu cele pe plan sanitar-veterinar, unde există măsuri restrictive pentru comerţul cu material genetic. 

– De ce nu poate fi reglementată această piaţă?!!

– Practic, în România ni se impune să nu aplicăm măsuri legale prin care să restricţionăm comerţul cu albine. Din această cauză România a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţară – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – nişte hibrizi interrasiali sau alte rase de albine care în timp, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, distrug albina şi populaţiile locale, făcându-i pe apicultori dependenţi de hibrizi, de rase, de nişte corcituri care nu mai răspund la selecţie. Acest lucru este deja dovedit în Franţa, de exemplu, unde noi am trimis anul trecut 500 de mătci. Pentru acest an avem cerere mult mai mare din rasă curată românească, despre care francezii au spus că este incomparabil mai bună.

De exemplu, albina hibridă introdusă acolo consumă, să zicem, 2 kg de miere pe lună în timpul iernii, în timp ce albina românească 600-700 de grame. Albina res­pectivă rămâne fără rezervă de hrană şi moare. În plus, îşi încarcă intestinul în timpul iernii repede, ajunge la diaree şi nosemoză. Albina românească copiază repede evoluţia sezonului, se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune. Or, dacă nu protejăm legislativ acest fond genetic naţional facem o crimă. Sper că la nivel de UE se va lua această decizie.

Noi nu am conştientizat diversitatea soiurilor de miere pe care o avem, care nu prea mai există în Europa, pentru că în cele mai multe ţări, în general, se obţin sortimente de miere de la plante cultivate.

– Cât de rentabilă mai este apicultura în aceste condiţii?

– În ţările din Vest aceasta este o altă problemă. Spre exemplu, în Franţa apicultura a început să devină, din cauza acestor pierderi, tot mai puţin rentabilă. De pildă, ca să poţi să ai un profit din apicultură, trebuie să ai o fermă de 600 de familii de albine, ceea ce este foarte mult. În România se consideră că un apicultor cu 150-200 de familii de albine poate să trăiască o viaţă normală, nu să se îmbogăţească.

Marius ŞERBAN

Evaluarea stării de sănătate a familiilor de albine

Examinarea exteriorului stupului, care adăposteşte familia de albine, presupune examinarea urdinişului şi a traficului albinelor la urdiniş, observarea zonei din faţa urdinişului (oglinda stupului) şi din jurul stupului, aprecierea zborului albinelor şi ascultarea stupului din exterior.

În examinarea urdinişului şi a traficului albinelor la urdiniş în primul rând se are în vedere observarea cu atenţie a numărului şi frecvenţei albinelor zburătoare, a numărului şi activităţii albinelor pe platforma urdinişului şi circulaţia acestora de dus-întors la nivelul intrării în stup. Traficul albinelor la urdiniş poate fi clasificat în trei categorii: intens, mediu şi scăzut.

Pe parcursul dimineţilor călduroase, când polenul şi nectarul sunt disponibile, traficul la urdiniş ar trebui să fie ridicat. Dacă există un trafic scăzut, când ar trebui să fie un trafic ridicat, se va proceda la un control mai amănunţit al populaţiei de albine precum şi a depozitelor de miere, nectarului din celule, a cantităţii de puiet, apariţia de larve, dăunători sau orice altceva care poate să indice o pro­blemă anormală la nivelul familiei de albine.

Odată cu evaluarea traficului albinelor la urdiniş se va aprecia vioiciunea, densitatea, direcţia zborului, în funcţie de condiţiile meteorologice din timpul observaţiilor.

În afară de aprecierea traficului la urdiniş, în urma examinării urdinişului, se mai pot constata următoarele aspecte:

- existenţa albinelor care intră şi ies din stup indică o activitate normală;

- albine multe care zboară la amiază sau când soarele bate direct pe peretele din faţă al stupului şi urdiniş indică ieşirea la zbor a albinelor tinere;

- prezenţa la urdiniş a unui număr mare de albine înseamnă fie pază sporită, caracteristică familiilor fără regină sau cu regină neîmperecheată, fie aerisire deficitară la nivelul stupului;

- existenţa urdinişurilor brumate în zilele reci de primăvară dovedeşte faptul că în interiorul stupului există o familie de albine puternică, cu puiet în cuib;

- existenţa la urdiniş, pe timpul culesului, a unui număr mare de culegătoare de polen indică prezenţa în stup a unei regine prolifice şi a unui cuib extins, pe când un număr mic de culegătoare de polen indică o situaţie critică dată de o familie de albine slabă, iar când culegătoarele de polen nu sunt observate la urdiniş este un indiciu clar al lipsei reginei din stup;

- prezenţa albinelor care cad greoaie pe scândura de zbor indică un cules bogat;

- prezenţa albinelor la urdiniş care-şi balansează abdomenul stând pe scândura de zbor întoarse cu capul către largul câmpului este dovada unui cules intens, iar orientarea albinelor cu capul spre urdiniş este indiciul unui cules spre sfârşite;

- existenţa larvelor de trântori la urdiniş, eliminate în perioada aprilie-mai este un semn că albinele nu au rezerve suficiente de hrană şi se impune completarea acestora;

- prezenţa albinelor care urcă pe peretele frontal al stupului şi care caută agitate ceva indică o familie de albine orfană, cu regină lipsă;

- un zbor intens şi dezordonat, cu mai multe albine care ies şi se întorc imediat la urdiniş, iar altele aleargă pe peretele stupului sau de-a lungul scândurii de zbor, poate indica fenomenul de furtişag;

- lupta dintre albine pe scândura de zbor indică, de asemenea, existenţa unui furtişag, iar dacă în acelaşi timp este observat un zbor activ al albinelor înseamnă că furtişagul se desfăşoară chiar în acel moment;

n zborul intens foarte abundent şi aparent dezordonat în faţa unui stup indică faptul că familia respectivă este în curs de roire;

- o activitate intensă a trântorilor în luna mai indică un semn al pregătirii de roire a familiei respective;

- aglomerarea albinelor pe peretele frontal al stupului sau sub urdiniş, sub formă de barbă, indică faptul ca familia de albine este aproape de roit şi trebuie să i se lărgească cuibul;

- existenţa la urdiniş a câtorva albine care prezintă tremurături ale aripilor sau care abia se leagănă pe scândura de zbor, iar în faţa stupului se găsesc mai multe albine moarte şi/sau muribunde, indică existenţa unei boli sau intoxicaţii, ceea ce necesită examen de laborator pentru stabilirea diagnosticului;

- prezenţa albinelor moarte pe scândura de zbor şi la oglinda stupului presupune, de asemenea, existenţa unei boli sau a dăunătorilor la nivelul stupului;

- dacă printre resturile aruncate de albine la urdiniş sau în faţa stupului se găseşte şi puiet eliminat în stare larvară, fără modificări, este o dovadă a lipsei păsturii în cuibul familiei de albine;

n dacă se constată la urdiniş prezenţa larvelor moarte sau a unor resturi cretoase sau pietrificate sunt semnele unei boli micotice (ascosferoza – puiet văros sau aspegiloza – puiet pietrificat) sau a puietului răcit;

- existenţa la urdiniş a unor cadavre de albine tinere sub formă de pupă este un semn al dezvoltării în familia de albine a larvelor de găselniţă, care atacă puietul în celule;

- eliminarea din stup a păsturii întărite sau pietrificate este o dovadă a excesului de umiditate în stup;

- trântorii scoşi la urdiniş fără a fi lăsaţi să intre în stup şi care stau îngrămădiţi pe scândura de zbor sau pe peretele frontal al stupului indică o criză de nectar şi polen în zona de cules melifer;

- albinele care întârzie sau nu ies deloc din stup denotă o stare critică dată de existenţa unei familii de albine muribunde sau ca urmare a blocării urdinişului cu albine moarte.

În ceea ce privește observarea zonei din faţa urdinişului şi din jurul stupului pot fi întâlnite următoarele aspecte:

- existenţa unui grup de albine care stau pe pământ în faţa stupului, ceea ce indică faptul că regina a murit probabil de moarte naturală şi a fost eliminată din stup;

- prezenţa în număr mare a albinelor moarte şi/sau muribunde în faţa stupului poate fi rezultatul existenţei unor boli, dăunători sau intoxicaţii;

- albinele care se târăsc pe sol indică posibile probleme la nivelul familiei de albine.

Examinarea exteriorului stupului trebuie să fie premergătoare examinării stupului în interior, iar pentru mărirea eficienţei şi preciziei evaluării fiecărei familii de albine trebuie să se ţină seama de observaţiile de la controlul exterior al stupului.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Patologia albinelor“, autori: Vasilică SAVU şi Agripina ŞAPCALIU)

Evaluarea situaţiei familiilor de albine în funcţie de temperaturile mediului ambiant

Bineînţeles că la începutul primăverii, când se apropie începutul sezonului activ apicol, apicultorii sunt nerăbdători să examineze situaţia familiilor de albine astfel încât, în caz de nevoie, să poată interveni pentru a remedia anumite stări anormale (lipsă de hrană, necesitatea strângerii cuiburilor, orfanizări, boli etc.).

Se ştie că în această perioadă, de cele mai multe ori, starea timpului este foarte capricioasă, alternându-se perioade mai lungi sau mai scurte cu temperaturi scăzute sau ridicate. Astfel, se impune ca, în funcţie de valorile temperaturilor mediului ambiant, să se procedeze în consecinţă.

Astfel, autorii Savu V. şi Şapcaliu A. în cartea „Patologia albinelor“ descriu foarte bine cazuri şi pro­ceduri specifice, astfel:

– dacă temperatura mediului ambiant este mai mică de - 1oC, stupul se va deschide doar în caz de urgenţă (hrănire urgentă sau extragerea benzilor de contact pentru tratarea varozei). În caz de necesitate de hrănire aceasta se va face cu hrană solidă sub formă de turte, deoarece în această stare nu va îngheţa;

– dacă temperatura este mai mică de + 5°C, stupul se va deschide şi de această dată numai în situaţii de urgenţă, situaţii date de necesitatea de hrănire urgentă şi trebuie reţinut că în acest caz albinele nu se pot deplasa mai mult de zona ghemului de iernare astfel că turta cu hrană solidă se va administra direct deasupra ghemului de albine;

– la temperatura de + 10°C, albinele au un ghem mai afânat, nu atât de strâns şi de compact şi stupul poate fi deschis, fagurii cu puiet nu trebuie scoşi dar fagurii marginali pot fi extraşi, astfel că se creează spaţiu pentru examinarea vizuală rapidă laterală a fagurilor cu puiet, dar fagurii marginali trebuie reintroduşi în scurt timp la locul lor, evitându-se astfel răcirea puietului;

– dacă temperatura mediului ambiant atinge valoarea de + 13°C albinele desfac ghemul de iernare şi încep să zboare, în special efectuând zboruri de curăţire şi de recunoaştere şi pot chiar să execute zboruri pentru colectare de polen şi nectar, dacă acestea sunt disponibile. Stupul se poate deschide efectuându-se o revizie sumară, dar trebuie avut grijă să se efectueze rapid, preîntâmpinând astfel răcirea puietului;

– la temperatura de + 16°C poate fi efectuată revizia de fond de primăvară a familiilor de albine, dar fagurii cu puiet trebuie rapid reintroduşi în stup, pentru a evita răcirea acestora şi,

– în fine, la temperatura de + 21°C este destul de cald pentru a se putea efectua fără probleme diverse operaţiuni de lucru în stupul familiilor de albine.

Ţinând cont de precizările de mai sus, apicultorii trebuie să-şi planifice acţiunile pe care trebuie să le efectueze asupra familiilor de albine astfel încât să stimuleze dezvoltarea impetuoasă şi rapidă a acestora pentru ca la primele culesuri de producţie, la rapiţă şi salcâm, să dea maximum de randament.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

(după cartea „Patologia albinelor“ având ca autori pe Vasilică SAVU şi Agripina ŞAPCALIU)

De 46 de ani în slujba albinei româneşti

Multe şi mari probleme ridică azi creşterea albinelor, aproape pe tot timpul anului. Una dintre acestea este şi activitatea de selecţie şi de reproducţie. Sătui de lipsa de sprijin a celor în drept, membrii familiei Enescu s-au apucat, pe cât le este cu putinţă, să-şi rezolve singuri problemele legate strict de complicata activitate de reproducţie în domeniu.

– Domnule Traian Enescu, sunteţi preşedintele Asociaţiei Fermelor de Reproducţie Apicolă din Prahova, după ce ani buni aţi fost preşedintele filialei judeţene de profil. Când aţi înfiinţat această asociaţie şi de unde această dragoste pentru albine?

– Asociaţia noastră, ale cărei baze le-am pus încă din anul 2005, a fost concepută pentru a răspunde ne­voilor, cel puţin la nivelul regiunii de sud-est a României, de selecţionare şi de reproducţie a albinelor din specia Apis Meliffera Carpatica. Sunt crescător de albine de la 20 de ani, mai precis din anul 1968, când am preluat de la o rudă misiunea, ca să nu zic pasiunea de creştere a albinelor. De atunci am rămas credincios toată viaţa albinelor, mai precis a albinei româneşti Meliffera Carpatica, care s-a dovedit a fi cea mai bună pentru întreaga zonă a Ţării Româneşti. Împreună cu fratele şi cu fiul meu, deţinem acum peste 300 de familii de albine, cu care ne mândrim datorită calităţii produselor noastre la care am ajuns prin muncă şi perseverenţă de-a lungul anilor.

– Cum vă desfăşuraţi activitatea, pe parcursul unui an. Mergeţi şi în pastoral?

– În activitatea noastră ne propunem să păstrăm intactă atmosfera din mediul natural de dezvoltare a albinei. În acest sens folosim modelul de stup multietajat STAS 8128/1977, conceput după tipul de stup Langstroth şi Rooth, ce face parte din categoria stupilor verticali de mare capacitate, care permite albinei să se dezvolte pe verticală.

2013 a fost un an bun, începând cu culesul de la pomii fructiferi şi continuând cu culesul florii de salcâm. Cât priveşte culesul la tei, acesta, din păcate, a devenit toxic în zona de cules, fapt ce ne-a determinat să părăsim zona pentru a nu avea pierderi prea mari de albine. Pentru o mai bună valorificare a culesului de la plantele melifere, consider că o colaborare între agronomi şi crescători de albine ar fi mult mai benefică pentru ambele părţi. Şi anume: folosirea cât mai puţin posibil a substanţelor nocive albinelor şi semănarea de plante fără modificări de structură genetică.

– Ce anume v-a determinat să dedicaţi mai mult timp selecţiei şi reproducţiei ?

– Fac totul din dragoste şi respect faţă de albine. Practicarea albinăritului în domeniul reproducţiei a venit pentru a răspunde nevoilor personale, adică nevoia de a avea o albină cât mai competitivă.

– Ce obiective v-aţi propus în direcţia reproducţiei şi ce anume aţi obţinut?

– Activitatea de selecţie şi de ameliorare am desfăşurat-o în sistem particular încă din anul 1982, acum o facem la nivel superior, în cadrul asociaţiei judeţene.

Obiectivul principal al asociaţiei noastre este creşterea potenţialului genetic al familiilor de albine, prin aplicarea şi promovarea unui sistem de ameliorare în rasa curată şi valorificarea materialului biologic valoros, mătci, colonii şi roiuri de albine.

– Cum a fost anul 2013 din punct de vedere economic? Aţi avut, ori nu, profit?

– Pot mărturisi, fără să greşesc, că în anul 2013 venitul pe stup nu a diferit prea mult faţă de anii anteriori, dar cheltuielile aproape că s-au dublat, luând în calcul şi faptul că mâna de lucru responsabilă a devenit tot mai greu de găsit, iar remuneraţia a fost pe măsură. La toate acestea putem adăuga şi preţul carburanţilor.

– Cum vă descurcaţi cu asigurarea sănătăţii albinelor? Aveţi un medic veterinar de spe­cialitate?

– Nu au fost probleme deosebite. Medicul veterinar care ne acordă asistenţă este chiar un membru al asociaţiei noastre, doctorul Gheorghe Dobre.

Recomandările pe care le aplicăm sunt acelea de a asigura albinei dezvoltarea în condiţii cât mai aproape de cele oferite de natură, curăţenie în stup, un cules curat şi diversificat.

– Ce v-aţi propus pentru acest an?

– Ne-am propus să facem o gamă cât mai diversificată de produse apicole de o calitate ireproşabilă, cu atât mai mult cu cât o parte din produsele noastre sunt achiziţionate de clienţi fideli, care urmăresc întotdeauna calitatea.

Pentru primele luni de primăvară avem în vedere o serie de lucrări specifice de întreţinere şi de creştere a puterii coloniei de albine.

Cristea BOCIOACĂ

Apivirol Forte, vital pentru albine!

Albinele pot fi afectate de diferite boli infectocontagioase, bacteriene sau virale, precum şi de boli parazitare. Aceste boli pot să afecteze insecta în toate stadiile de dezvoltare. Un rol important în declanşarea acestora îl au factorii favorizanţi care duc la slăbirea sistemului imunitar.

Cele mai cunoscute boli ale albinelor sunt varooza, loca americană, loca europeană, paralizia cronică şi paralizia acută a albinelor.

Varooza este o parazitoză care afectează puietul şi albinele adulte, mai ales albinele melifere. Boala determină tulburări grave, ducând la o mortalitate ridicată şi fiind una dintre cele mai păgubitoare boli ale albinelor. Aceasta se manifestă în general la familiile slăbite, malnutrite, neexploatate raţional, în care acarienii se multiplică intens.

Astfel, activitatea coloniei este slabă, puietul şi albinele nu se hrănesc, sunt adinamice şi pot chiar să îşi înceteze activitatea.

Loca americană

Este una dintre cele mai grave boli manifestată la puietul albinelor, moartea survenind după căpăcire. În mod obişnuit, boala apare după culesul de salcâm.

Boala se recunoaşte clinic în primul rând după aspectul capacelor de la puiet, care sunt per­forate şi concave, ca urmare a faptului că larvele aderă de acestea, precum şi de fundul celulei.

Larvele prezintă culoarea galbenă-castanie care se transformă într-o masă putrefiată, filantă, cu miros asemănător cleiului de oase.

Loca europeană

Este o boală a puietului de albine care apare primăvara timpuriu şi se menţine până toamna, când încetează creşterea puietului. Boala afectează în special larvele tinere, necăpăcite şi numai rareori pe cele căpăcite.

Boala apare de obicei în luna mai, în special la familiile slab dezvoltate, necorespunzător îngrijite, carenţate nutriţional prin lipsa culesului de nectar şi polen, fiind favorizată şi de timpul rece şi ploios. În prima fază a îmbolnăvirii larvele devin mai transparente, iar după puţin timp corpul se înmoaie, devine gălbui, luând forme diferite (răsturnate, răsucite). Apoi acestea mor şi începe procesul de descompunere treptată.

Paralizia cronică este o boală virală, infectocontagioasă, care afectează albinele adulte. Albinele bolnave nu mai pot zbura, se târăsc pe pământul din faţa urdinişului, abdomenul este balonat, apar tremurături ale corpului sub formă de accese, boala terminându-se cu mortalităţi în procent variabil.

Paralizia acută a albinelor este produsă de un virus prezent în ţesutul adipos şi în glandele salivare, dar şi în corpul acarianului Varroa jacobsoni. Prezenţa virusului în organism duce la paralizii generalizate şi moarte.

Diagnosticul bolilor la albine este suspicionat pe baza examenului clinic şi epidemiologic, iar confirmarea se face numai prin examene de laborator.

APIVIROL FORTE, soluţie orală, datorită componentelor active (Amină cuater­nară – Benzyl (C12-C16) alkyl dimethyl ammonium chloride, maltol, propolis) are un puternic efect antiviral şi antibacterian, fiind un adjuvant deosebit de eficient în profilaxia şi combaterea paraliziei virale acute şi cronice, locii americane şi europene, precum şi varoozei.

Produsul este, totodată, un biostimulator cu rol în revigorarea întregii populaţii de albine din stup, intensificând ouatul la mătci, crescând vitalitatea şi durata de viaţă a albinelor culegătoare.

Important! APIVIROL FORTE nu are contraindicaţii sau efecte secundare negative asupra albinelor, mătcilor şi puietului şi nu produce reziduuri în miere, polen, păstură şi propolis, permiţând obţinerea de produse apicole de cea mai înaltă calitate.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în ştiinţe medicale, SC Romvac Company SA

Identificarea stupilor

Interviu cu dr. ing. Cristinel ŞONEA

Începând din 2011 a început identificarea familiilor de albine de pe teritoriul României, măsură deseori contestată de apicultori şi de unele asociaţii de apicultori. Totuşi, cu bune şi cu rele, sistemul de identificare a familiilor de albine şi stupinelor a început să fie aplicat mai ales datorită faptului că acordările de fonduri financiare de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru apicultori nu se puteau efectua fără această identificare.

– Pentru punerea în aplicare a acestei acţiuni se vor pune la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ) 8.000.000 lei, ceea ce reprezintă 17,96% din cei 44.545.756,81 lei, valoarea totală a sprijinului financiar pentru Planul Naţional Apicol 2014-2016. Care au fost iniţial problemele la aplicarea sistemului unic de identificare a stupilor?

– Acest sistem unic de identificare a stupinelor şi stupilor este implementat şi în ţările UE şi reprezintă o stare de normalitate. Deşi la început unii apicultori români au fost reticenţi şi au pus problema costurilor plăcuţelor şi panoului de identificare, pe parcurs au realizat că aceste costuri sunt mici şi se amortizează în timp. De asemenea, apicultorii români au realizat că implementarea acestuia este o condiţie esenţială pentru atragerea de fonduri substanţiale. Finanţarea se acordă pentru dezvoltarea stupinelor, îmbunătăţirea calităţii produselor apicole şi susţinerea măsurilor pentru realizarea de produse apicole. În plus, se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii genetice a familiilor de albine şi a indicatorilor de producţie, creşterea nivelului de valorificare a resurselor de natură vegetală, ceea ce va genera creşterea ofertei de produse apicole şi majorarea exporturilor. Sprijinul financiar se acordă apicultorilor în vederea dezvoltării unor exploataţii viabile şi eficiente pentru asigurarea cu produse competitive a pieţei interne şi externe în condiţii de calitate controlată, precum şi în vederea dezvoltării economiei rurale, creându-se cadrul concurenţial prin dezvoltarea sistemului de cerere-ofertă şi prin impunerea regulilor competitivităţii şi, implicit, crearea unor noi locuri de muncă prin dezvoltarea economiei rurale şi păstrarea tradiţiei albinăritului.

– Cum ţine ANARZ-ul evidenţa numerelor unice de identificare a stupilor?

– În prezent, ANARZ-ul are o bază de date care îi permite să vizualizeze numerele de identificare alocate fiecărei asociaţii şi prin aceasta deţine evidenţa numărului de apicultori şi a numărului de familii de albine, pe judeţ şi în ţară.

– Cum intenţionează ANARZ-ul să realizeze sistemul informatic pentru identificarea stupilor?

– Planul Naţional Apicol pe perioada 2014-2016 prevede asistenţă tehnică pentru apicultori şi grupuri de apicultori – Realizarea sistemului informatic pentru identificarea stupilor. ANARZ-ul are în vedere ca prin aplicarea acestei acţiuni să realizeze îmbunătăţirea substanţială a evidenţei acţiunilor de identificare a stupilor şi stupinelor apicultorilor români şi extinderea funcţionalităţilor de software ce va asigura trasabilitatea stupilor şi a apicultorilor, interfaţarea cu alte sisteme informatice (MADR, ANARZ, APIA, APDRP, ANSVSA, INS, ASOCIAŢII, APICULTORI), vizualizarea pe o hartă interactivă a distribuţiei stupilor şi apicultorilor, precum şi a stupăritului pastoral şi gestiunea unitară a operaţiunilor de control din teren.

Prof. univ. dr. Petre IORDACHE

Martie - început de sezon apicol activ

Această lună poate oferi destul de multe surprize neplăcute, prin schimbări bruşte ale vremii, îngheţuri şi chiar căderi de lapoviţă şi ninsoare în unele zone ale ţării şi de aceea lucrările în stupină sunt încă destul de limitate şi îndreptate îndeosebi spre asigurarea hranei necesare – miere şi păstură – şi a unui regim termic cât mai bun cuiburilor de albine.

În prima jumătate a lunii martie, în majoritatea zonelor, albinele continuă să efectueze zboruri generale de curăţire, momente importante în viaţa familiilor de albine ca urmare, eliberarea tractului intestinal de excremente.

Tot în prima jumătate a lunii, între 2 şi 23 martie apar primele generaţii de albine tinere, crescute în cursul iernii, şi se măreşte capacitatea de creştere a puietului, astfel că ouatul reginelor din familiile puternice atinge, în anii favorabili, valorile de 1.000 ouă la 24 ore.

De asemenea, în zilele favorabile albinele culeg nectar şi polen de la plante melifere timpurii (salcie căprească, salcie, flori de pădure etc.), dar, având în vedere tendinţa crescendo a activităţii de dezvoltare a familiilor de albine, consumul de hrană creşte la 2-2,5 kg pe familia de albine.

În funcţie de puterea familiei, a calităţii reginei şi a condiţiilor de microclimat din cuib, puietul poate ocupa suprafeţe diferite pe faguri, însă, indiferent de cantitatea acestuia, albinele sunt obligate să menţină, mai ales în zona puietului, temperatura necesară de circa +35°C, fapt care sporeşte consumul de hrană hidrocarbonată (mierea), în acelaşi timp crescând şi consumul de substanţe proteice (păstură) necesare creşterii puietului.

Stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire

Ca şi în luna anterioară se continuă stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire. Toţi apicultorii ştiu că stimularea şi supravegherea zborului de curăţire sunt lucrări uşoare, chiar plăcute, cu efect benefic în familiile care efectuează aceste zboruri. Un zbor vioi, intens şi de durată în atmosfera încălzită de razele soarelui este o imagine reconfortantă pentru oricare privitor.

Menţinerea activă a adăpătorului pentru albine

Adăpătorul deja instalat în luna anterioară este foarte util şi trebuie menţinut alimentat cu apa necesară în care s-au dizolvat 5-10 g de sare la litrul de apă sau 12,5 ml oţet de mere la litrul de apă, care, prin acţiunea lor antiseptică şi bactericidă, contribuie la întărirea sănătăţii şi la creşterea capacităţii productive a familiilor de albine.

Sunt autori care recomandă să se folosească, în locul sării de bucătărie, ureea în cantitate de 1-2 g la 10 litri apă sau amoniacul, 4-5 picături la 10 litri apă.

Consumul de apă al unei familii de albine este impus de puterea familiei şi de temperatura mediului, el fiind de 100-200 g/zi pentru o familie de putere medie, din care 40-60 g/zi sunt consumate pentru creşterea puietului.

Este de precizat că, în zilele călduroase, cu vânturi uscate, în stupii aflaţi direct în plin soare, familiile de albine consumă până la 500 g de apă pe zi, ceea ce impune ca 90% din albinele culegătoare să care apă şi deci numai 10% se pot deplasa la cules, iar, în cazul stupilor de la umbră, feriţi de razele directe ale soarelui, numai 30-35% aduc apă.

Cercetătorii au constatat că lipsa apei scurtează mult viaţa albinelor (cu circa 50-70%) şi că în perioadele critice albinele pot chiar să recurgă la sacrificarea unei părţi de puiet sugând lichidul din larve.

Efectuarea reviziei sumare de primăvară

Revizia sumară de primăvară este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică peste 12-13°C şi, practic, la această lucrare este vorba despre un control oarecum superficial constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaţurile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de regină şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate. Tot cu această ocazie se apreciază tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor şi în cazul absenţei se vor face hrăniri de completare.

De asemenea, fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului şi, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar a reginei, în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşază cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.

Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Hrana albinelor în timpul iernii

Am vizitat stupina unuia dintre cei mai mari apicultori ai ţării, Dan Puişoru, preşedintele Asociaţiei Apicultorilor Profesionişti „Albina Râmniceană“, pentru a afla cum se prezintă o familie de albine în lunile de iarnă.

La începutul anului albinele încep să-şi reia ritmul biologic. Din prima decadă a lunii ianuarie matca începe să depună ponta în familia de albine, chiar şi când afară sunt temperaturi negative. Nu trebuie să uităm, însă, că am trecut printr-o toamnă lungă, călduroasă. Apoi a venit o iarnă capricioasă, cu temperaturi ridicate, care poate induce în eroare familia de albine.

„Albina de iernare este diferită de cea de vară, pentru că aportul de polen şi nectar pe care l-a consumat în toamnă formează aşa-numitul corp gras, în care se acumulează rezervele de proteină necesare supravieţuirii perioadei de iernare, până la apariţia noilor pomi, a florilor şi a bazei melifere.“ Am mai aflat de la Dan Puişoru că un kg de albine, adică aproximativ 15.000 de indivizi, consumă în perioada noiembrie-martie 6,5-7 kg de miere. Această cantitate trebuie administrată în locul potrivit din cuibul familiei de albine, astfel încât mâncarea să se afle în apropierea ghemului de iernare, mai precis, deasupra acestuia. Când temperaturile sunt ridicate ghemul se „afânează“, iar când este ger se „compactează.“

Familia de albine trebuie să fie bine împachetată, dar nu închisă ermetic. Este nevoie de cel puţin un metru cub de aer în interiorul stupului. Cei mai nocivi factori sunt umiditatea şi curenţii de aer. În primele luni ale anului nu este indicată deschiderea stupului, aşa încât e necesară o pregătire minuţioasă şi făcută din timp. Domnul Puişoru a deschis unul pentru a ne demonstra că într-o iarnă uşoară ca aceasta o ramă poate fi încărcată cu miere chiar şi în proporţie de 75%.

„Dacă totuşi familia de albine nu are hrană suficientă, apicultorul trebuie să intervină cu o hrană de completare. Lucrările cele mai importante încep în prima decadă a lunii august. Se spune că la 1 august 2013, de exemplu, începe anul de apicultură 2014. De atunci apicultorul profesionist trebuie să intervină cu anumite lucrări tehnologice, astfel încât familia să fie puternică la intrarea în iarnă. Concret: să schimbe reginele, să asigure spaţiul de ouat la reginele tinere, să completeze rezervele de hrană, să stimuleze familia de albine pentru noile generaţii de puiet, să efectueze tratamentele antivarroa conştiincios“, a detaliat Dan Puişoru. „Pe timpul unui sezon apicol contra parazitului varroa se efectuează 5 tratamente: 3 în toamnă şi 2 primăvara“, a completat domnia sa.

Întrebat cum hrăneşte albinele în condiţiile actuale, apicultorul ne-a arătat diferite tipuri de hrană pe bază de fructoză, glucoză, maltoză şi ne-a mai informat că ar putea crea, în condiţii gospodăreşti, o pastă proteică alcătuită din zahăr farin şi miere: 8 kg de zahăr pudră, 2 kg de miere şi 350 ml de Apiprotostop, care este un extract de plante ce ajută la reglarea tractului digestiv al albinei.

Apiprotostop este un extract inventat de Dan Puişoru, acesta fiind chiar pe cale de a-l omologa. Întrebat ce conţine, ne-a informat: „Este un amestec de plante care ajută familia de albine să treacă mai uşor peste sezonul de iernare şi, totodată, o fortifică pentru viitorul sezon de primăvară. Avem în componenţă anumite tincturi din plantele deosebite care conţin tananţii – coada-şoricelului, muşeţel, sunătoare şi gălbenele, principalele plante din acest extract –, pelin, busuioc, cimbru, anason, levănţică, tinctură de usturoi... Aceste extracte din 14 plante, împreună cu cele enumerate mai devreme, reprezintă o bună hrană de iernare.“

Marin DOROBANŢU

Vânătoarea de albine, o practică veche renăscută în lumea modernă

Am avut ocazia să cunosc mulţi apicultori pasionaţi de meseria lor, însă cu toţii şi-au început activitatea similar, au cumpărat albine de la alţi crescători şi în felul acesta şi-au dezvoltat stupina. De curând însă am întâlnit un apicultor care şi-a transformat hobby-ul în meserie şi o face îmbinând cunoştinţele străvechi cu noua tehnologie şi experienţa dobândită muncind în străinătate.

Material genetic din zone nepoluate

Mihai Grama (foto) nu a cumpărat niciodată nicio albină, este „bârcar“, după cum sunt denumiţi în literatura de specialitate vânătorii de albine. A învăţat să caute albine de la bunicul său, pe care îl însoţea uneori la vânătoare. Pe vremea aceea era copil şi nu înţelegea prea multe, însă acum, cu toate informaţiile culese după ani buni de studiu, totul se leagă şi are un rost. „Am moştenit de la bunicul meu vânătoarea de albine, apoi am făcut Liceul Apicol, am lucrat în Institutul de Cercetare pentru Apicultură Bucureşti, aşa am învăţat să îmbin apicultura tradiţională, veche cu cea modernă. În plus, îmi place să merg să-mi găsesc materialul genetic cu care să lucrez, în munte, în zone îndepărtate de civilizaţie, unde nu sunt rase poluate, hibridate“, spune crescătorul de albine. Motivul pentru care recurge la această tactică este acela că „albina din munte are proprietatea de a se autoapăra de boli, paraziţi sau intemperii“, explică Mihai Grama.

Cu alte cuvinte, fondul genetic este mult mai valoros decât cel al albinelor crescute tradiţional, iar faptul că stupul este construit în pădure, departe de culturile agricole, îi dă garanţia că albinele nu sunt afectate de tratamentele aplicate culturilor agricole. „În munte nu se dă cu pesticide. Din punctul acesta de vedere avem un avantaj şi vă spun cu mâna pe inimă că în câţiva ani România va deveni o ţară exportatoare de albine. Tot ce înseamnă agricultură modernă în Europa distruge albina. În Italia, spre exemplu, toate asociaţiile au pus mână de la mână şi au dovedit practic că substanţele folosite în agricultură dau la unele insecte, dar şi la albină un efect retard. Gândacul de Colorado îşi pierde memoria, la fel şi albina, pleacă de acasă şi nu mai ştie să se întoarcă“, declară Mihai Grama.

Domnia sa vinde doar miere de zmeur şi salcâm şi spune că „de când am dat de zmeură în pădure, nu mai există noţiunea de cules de floarea-soarelui unde sunt loturi hibride, fără irigaţii şi trebuie spus că cine merge acolo îşi distruge albinele. În schimb, a merge în munte este o terapie şi pentru mine, e aer curat, răcoare, linişte, poluare 0 şi gândesc că, dacă îmi este mie bine, le este şi lor bine.“

Mierea bio, vândută cu etichetă standard

Mergând pe aceste considerente şi respectând principiul vechi de selecţie a mătcilor, Mihai Grama şi-a dezvoltat stupina bazându-se doar pe albine preluate din natură, studiate timp de un an şi ţinute pentru o producţie 100% bio. „Am în stupină doar albine vânate, aduse din pădure. Iniţial am pornit cu 7 stupi, mi-am făcut apoi 12, 18, 20, 40, 80 şi aşa mai departe. Astăzi am un număr de 200 de familii de bază, plus, minus 50, pentru că numărul lor exact este greu de precizat, însă tot ce am realizat este făcut pe cont propriu, fără a apela la Programul Naţional Apicol. Nu am beneficiat nici de lăzi, nici de tratamente. Motivul este birocraţia“, explică apicultorul.

Deşi a parcurs întregul program de conversie pentru obţinerea certificării mierii ca produs bio, apicultorul îşi vinde producţia folosind eticheta standard. „Am obţinut certificatul verde după primul an de conversie, după al doilea an l-am primit şi pe cel bej, care atestă că sunt certificat bio, acum, fiind în al patrulea an de certificare, am dreptul să ies pe piaţă cu miere bio. Cu toate acestea, nu am pe borcane etichetă care să menţioneze acest lucru“, spune Mihai Grama. Procedura de aprobare a etichetelor şi costul acestora nu îi încurajează pe producători să şi le procure, ba mai mult, pare a fi o sită deasă care cerne încă o dată apicultorii performanţi şi valoroşi pe care România îi are. „Dacă am 10 tipuri de miere, trebuie să fac 10 etichete diferite pentru care trebuie să obţin aprobarea Ministerului Agriculturii şi pentru care trebuie să plătesc 100 euro/bucata. De aceea am renunţat la etichetele bio“, adaugă indignat stuparul.

Problema se răsfrânge în ograda noastră, pentru că străinii nu se împiedică de această etichetă. Ei vin şi cumpără atât mierea cât şi albinele, pentru că le recunosc valoarea. Din păcate pentru noi, mierea românească pleacă din ţară vrac, neprocesată. Străinii, în schimb, au grijă să adauge valoare fiecărui sortiment, ambalând-o la 20 g, 50 g, 150 g, 250 g şi foarte rar la jumătate de kilogram. „La noi, dacă s-ar putea, s-ar vinde şi la 5 kg. La ei nu se întâmplă acest lucru, pentru că mierea este considerată delicatesă“, menţionează Grama.

80% din producţie merge la export

Toate opreliştile şi greutăţile pe care le-a întâmpinat în România l-au făcut pe apicultorul nostru să privească spre orizonturi îndepărtate, dar mult mai prietenoase şi care îi asigură dezvoltarea şi profitabilitatea afacerii. În opinia sa, „România nu este pregătită pentru a achiziţiona miere de calitate, aici se cumpără ce e mai ieftin, adus de afară şi de proastă calitate“.

A lucrat o perioadă în Franţa şi Italia, dar după un timp şi-a transformat angajatorii în parteneri de afaceri. „Le-am dat la început un borcan cu miere şi le-am spus să se ocupe ei de tot ce înseamnă analize şi, după ce le-au făcut, au văzut că e foarte bună. Atunci le-am spus: «Nu mai sunt sluga voastră pentru 1.000 de euro, veniţi voi şi cumpăraţi de la mine, eu mă ocup de gâzele mele la mine în ţară, în munte»“, povesteşte Mihai Grama. Aşa a ajuns ca 80% din ceea ce produce, adică câteva tone, să le trimită la export, iar restul să o vândă pe la târgurile cu produse tradiţionale, cu doar 10 lei borcanul de 450 grame. În aceste condiţii, poate nu e de mirare că atunci când a fost la Biofach, Târgul Mondial de produse apicole bio de la Nürnberg – Germania, apicultorul a reprezentat Italia şi nu România, cum ar fi fost normal.

Pe lângă valorificarea mierii, exportul de albine aduce încasări deloc de neglijat. Partenerii francezi sunt dispuşi să vină până în România, în munţi, şi să plătească 100 euro pentru o familie de albine, pentru că au garanţia că ceea ce primesc de la Mihai Grama are valoare biologică mare.

Cum se desfăşoară vânătoarea de albine

În limbajul stuparilor, această practică se numeşte furtişag provocat. În primul rând se merge într-o zonă depărtată de orice aşezare umană unde ar putea fi stupi cu albine. Apoi, totul pleacă de la ştiinţa de a alege momentul şi tehnica potrivită de a căuta o albină. Dacă albina a fost găsită, mai este nevoie doar de puţină răbdare pentru a descoperi şi stupul. „Albina prinsă se pune pe un fagure, se lasă acolo 3-4 minute, cât să-şi umple abdomenul, apoi se eliberează. După ce face zorul de recunoaştere, pleacă spre stup. Dar după 7-10-15 minute se întoarce la sursa de hrană şi de obicei vine cu 2-3 surate. Se încarcă cu miere, apoi iar pleacă şi se întoarce mai repede cu un minut. Importantă este prima, a doua plecare şi direcţia exactă. Atunci aflu direcţia către stupul creat de ele. Am în vedere că albina se deplasează cu 60 km/h şi merg pe direcţia ei pentru a localiza stupul. În prima zi îl descopăr şi a doua zi revin, anesteziez albinele ca să ajung la matcă şi o duc acasă. Anul viitor îi urmăresc comportamentul familiei rezultate, clădeşte bine, căpăceşte bine, nu e agresivă, propolizează? Totuşi stuparii se feresc să provoace furtişagul, pentru că atunci când albinele dau de o sursă de mâncare în altă parte se mobilizează toată armata şi omoară întreg stupul în câteva minute“, încheie Mihai Grama.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Comisia Europeană va interzice folosirea unor pesticide dăunătoare albinelor

Comisia Europeană va restricţiona temporar folosirea a trei dintre cele mai populare pesticide din cauza temerilor legate de pericolul pe care îl reprezintă acestea pentru viaţa albinelor, a indicat luni o sursă a Comisiei citată de Reuters. Decizia survine după ce UE a supus din nou la vot interdicţia, în urma unui prim vot neconcludent desfăşurat în martie.

Nici în urma votului de luni nu s-a ajuns la o poziţie unitară, însă '15 state membre au votat în favoarea propunerii, aşa încât CE va trece la adoptarea ei', a precizat sursa.

Reprezentanţa franceză pe lângă Uniunea Europeană /UE/ a anunţat la rândul ei pe twitter că votul s-a soldat cu o 'majoritate de 15 state membre /din cele 27/, inclusiv Franţa, în susţinerea Comisiei care doreşte să interzică cele trei insecticide' neonicotinoide, a transmis AFP.

Germania, care la primul vot, cel din 15 martie, s-a abţinut, a trecut în tabăra partizanilor interdicţiei, în pofida presiunilor din partea grupului Bayer, care comercializează, alături de compania elveţiană Syngenta, pesticidele incriminate. În schimb Italia, care iniţial votase pentru interdicţie, a trecut în tabăra opozanţilor ei, pentru că nu a obţinut posibilitatea de a trata culturile înainte de înflorire, au indicat surse din rândul participanţilor la vot.

Berlinul şi Roma dispuneau de câte 29 de voturi fiecare. Pentru adoptarea ori respingerea propunerii CE era nevoie de o majoritate calificată de 255 de voturi. Pe lângă Italia, şapte state, între care Marea Britanie şi Ungaria, au votat împotriva interdicţiei, iar patru s-au abţinut.

Sursa AGERPRES 

Abonează-te la acest feed RSS