reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Dec 2019

Târgul Național al Mierii. ​Un eveniment dedicat tuturor iubitorilor albinei şi produselor apicole

TÂRGUL NAȚIONAL AL MIERII - EDIŢIA DE PRIMĂVARĂ,  organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, se deschide vineri, 31 martie 2017, ora 10.00, pe platforma apicolă din Băneasa, Bucureşti, B-dul Ficusului nr. 42, sector 1. 

CEA DE-A 16-A EDIŢIE a Târgului Naţional al Mierii, organizată în perioada 31 MARTIE -2 APRILIE, reprezintă deja un eveniment cunoscut şi aşteptat la nivelul Capitalei, fiind dedicat în principal consumatorilor de produse apicole.

Cei aproximativ 100 de expozanţi prezenţi - apicultori şi firme specializate, îşi vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată: de la produse apicole obţinute direct din stupină până la produse apicole condiţionate sau alte preparate derivate din produse apicole -  suplimente nutritive, cosmetice etc.

De asemenea, de acest târg vor putea beneficia şi apicultorii deoarece vor fi prezente şi produsele dedicate acestora - stupi şi componente, utilaje şi alte echipamente apicole, produse pentru sănătatea albinelor, produse pentru nutriţie, cărţi de specialitate etc.

Bucureştenii şi nu numai sunt aşteptați la Târgul Național al Mierii, locul perfect pentru a se îndulci cu minunatele produse ale stupului, miere, polen, propolis, lăptişor de matcă, suplimente nutritive şi cocktail-uri, produse complet naturale ce vin din bogăţia naturii, dar şi din hărnicia albinelor şi apicultorilor.

Revizia de fond de primăvară a familiilor de albine

Revizia de fond se poate efectua în zile însorite, fără vânturi puternice şi cu temperaturi de peste +14°C, notând în fişele familiilor de albine şi în carnetul de stupină constatările legate de: puterea familiei – exprimată în număr de intervale bine ocupate cu albine, cantitatea de hrană în kg miere şi/sau păstură, numărul de rame parţial ocupate cu puiet de diferite vârste, prezenţa reginei şi starea de sănătate a familiei.

Referitor la aprecierea puterii familiei de albine, aceasta poate fi aproximată, considerând că primăvara devreme, la începutul sezonului activ, un interval conţine 0,25 kg albină astfel că, spre exemplu, în cazul când familia s-a dezvoltat pe 10 rame, deci pe 9 intervale, aceasta are o cantitate de albină de aproximativ 2,25 kg.

De asemenea, cantitatea de miere din rame se poate evalua, considerând că 6 dm2 de fagure cu miere căpăcit conţine 1 kg de miere, iar o ramă mare de stup vertical, 1/1 (cu înălţime de 30 cm) plină cu miere, are 3,5-4 kg de miere şi cea de stup multietajat, 2/3 (cu înălţimea de 23 cm) plină cu miere are 2,5-3 kg de miere.

În funcţie de constatările ocazionate de revizia de fond, de la care nu trebuie să scape nicio familie, se vor stabili diferenţiat, pentru fiecare familie de albine, lucrările obligatorii în conformitate cu realitatea văzută şi notată.

Fig1 Evaluarea cantitatilor de hrana albinelor si puietului 2

Astfel, familiile orfane vor primi o regină de la rezervă, dacă există, sau se vor unifica cu alte familii slabe dar cu regină, familiile excesiv de slăbite vor fi unificate, cele lipsite de hrană sau cu hrană insuficientă ori de calitate necorespunzătoare vor fi ajutate de urgenţă, procedând la aşa-numitele hrăniri de necesitate.

Unificarea familiilor de albine se face prin simpla transvazare a cuibului familiei orfane lângă cuibul familiei cu regină sau deasupra acesteia și izolarea reginei nu este obligatorie deoarece în această perioadă reginele sunt acceptate uşor de albinele străine – pericolul apare doar în cazul în care în familia orfană au apărut albine ouătoare, situaţie care se recunoaşte prin prezenţa de puiet bombat – de trântor – sau de ouă depuse neregulat pe pereţii celulelor sau mai multe ouă într-o celulă, în asemenea cazuri izolarea reginei fiind obligatorie.

Ce administrăm familiilor de albine înfometate sau în pericol de înfometare? Simplu: faguri cu miere descăpăcită sau sirop de zahăr 1:1, rame cu păstură sau chiar turte din miere, zahăr şi polen. În cuib se lasă doar fagurii cu hrană şi puiet bine acoperiţi de albine, astfel încât acesta să fie cât mai bine strâmtorat cu putinţă. Trebuie avut în vedere că în această perioadă, deşi a început apariţia albinelor tinere, schimbul de generaţii se face încă destul de încet, mortalitatea albinelor de iarnă prevalând apariţiei albinelor tinere, iar puterea familiei este încă în descreştere.

Nu e rău ca tot acum să se refacă şi să se cureţe aşa-numita „oglindă a stupului“ situată în faţa acestuia (fig. 2), în acest mod putându-se urmări mai uşor gunoaiele (resturile) aruncate afară de albine, trăgând concluzii şi dându-se, în acelaşi timp, un aspect mai curat şi plăcut stupinei.

Fig2 Curatarea intervalelor dintre stupi si oglinzilor

Fagurii puternic murdăriţi de pete de diaree se îndepărtează din cuiburi, chiar dacă sunt ocupaţi cu cantităţi mici de puiet, iar în cazul în care pe asemenea faguri sunt cantităţi mai mari de puiet se curăţă petele de diaree prin răzuire urmând ca, mai târziu, după ieşirea puietului, fagurii respectivi să fie scoşi şi topiţi.

În funcţie de evoluţia vremii e de preferat să se menţină gratiile împotriva şoarecilor la urdinişuri, tocmai pentru că în această perioadă şoarecii devin mai activi, îşi caută locuri izolate şi călduroase pentru a-şi face cuiburile în care să nască puii și, cu toate că albinele nu mai au ghemurile atât de compacte ca în timpul iernii, şoarecii circulă nestingheriţi prin părţile laterale ale cuibului şi mai ales în spaţiul din spatele diafragmei şi deasupra podişorului, unde-şi fac de regulă cuiburile, deranjând albinele prin foiala lor şi mai ales prin mirosul pe care-l degajă ei şi excrementele lor.

O altă acțiune care trebuie realizată cu ocazia acestei revizii este recoltarea de probe de albine şi de faguri pentru efectuarea de analize pentru stabilirea precisă a stării de sănătate a familiilor de albine.

Se înţelege că la ieşirea din iarnă toţi apicultorii doresc să aibă certitudinea că toate familiile de albine pe care le au în stupină sunt dezvoltate corespunzător şi indemne de boli, fiind gata să intre în sezonul activ și să fructifice cu succes ofertele melifere şi să fie folosite pentru obţinerea de miere şi a altor produse apicole, precum şi pentru producerea de roiuri şi regine.

Fig3 Albine cu acarieni Varroa destructor

O familie bolnavă (fig. 3 și 4) la ieşirea din iarnă, cu o populaţie puţină formată din albine îmbătrânite şi anemiate, se va manifesta ca un organism slăbit, ca o unitate biologică incapabilă să desfăşoare cu succes activităţile enunţate, astfel că de multe ori familiile cu handicap sunt compromise, mai ales dacă nu se intervine rapid cu măsuri de îndreptare a stărilor anormale.

Oricum, familiile slabe sau slăbite nu au şanse de a se alinia la startul de la care vor porni la valorificarea culesurilor de producţie (salcâm, răpiță ş.a.) cu familiile sănătoase şi puternice.

Evident, pentru a cunoaşte starea de sănătate a familiilor de albine din stupină, în afară de observaţiile proprii ale apicultorilor la reviziile de primăvară executate, uneori este imperios necesar să se trimită probe la laboratoarele specializate în depistarea bolilor de care, eventual, pot suferi familiile de albine din stupină (DSVSA-urile județene, IC-DA și IDSA) unde, analizând probele trimise, pot fi decelate cu prioritate varoza, nosemoza şi puietul văros.

Fig4 Fagure de la familie besmetica

Modalitatea de prelevare, împachetare, păstrare, expediere şi nominalizare a beneficiarilor rezultatelor analizelor este reglementată prin Ordinul nr. 25 al ANSVSA de emitere a NORMEI SANITAR VETERINARE din 19 martie 2008 privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare şi transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătăţii animalelor, care reglementează prelevarea și trimiterea probelor pentru albine.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 34-35

Revizia sumară de primăvară a familiilor de albine

Martie, numit şi Mărţişor, este considerată luna începutului primăverii, a echinocţiului de primăvară – 23 martie, cu adierile vântului primăvăratic şi prezenţa ghioceilor şi a viorelelor care vestesc sosirea primăverii. Cerul devine schimbător, presiunea atmosferică scade sub 760 mm, iar umiditatea relativă confirmă atributul lunii echinocţiului de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, Acum trebuie efectuată neapărat o revizie, fie chiar una sumară.

Revizia sumară de primăvară este o lucrare care se poate efectua în zile calde, calme şi însorite în care temperatura se ridică la peste 12-13°C şi, practic, la această lucrare este vorba despre un control oarecum superficial, constând uneori numai în observarea de sus a cuibului privind leaţurile superioare ale ramelor sau extrăgând o ramă din centru.

Dacă, cu această ocazie, se constată că există puiet căpăcit de albine lucrătoare, ouă corect depuse de regină şi puiet necăpăcit de vârste diferite este un prim semn că activitatea din stup se înscrie în parametrii de normalitate.

Tot cu această ocazie se apreciază tot sumar dacă există hrană suficientă, de calitate şi accesibilă albinelor şi în cazul absenţei se vor face hrăniri de completare.

De asemenea, fără a se desface cuibul prea mult, pentru a se evita pierderile de căldură, din partea dinspre diafragmă se scot fagurii goliţi de miere sau cu miere puţină şi se apropie de zona puietului fagurii mai plini cu miere şi păstură de la marginea cuibului şi, în lipsa acestora, se introduc faguri cu miere din rezervă.

Fagurii goi care se scot din cuib, plini cu albine atât la suprafaţă cât şi în celule, nu se scutură, pentru a nu se provoca pierderi de albine şi chiar şi a reginei, în cazul în care aceasta este ascunsă în masa de albine, ci se aşază cu grijă mai spre marginea cuibului, de unde albinele, datorită temperaturii ridicate din cuib, se vor retrage încet spre zona puietului.

Deosebit de importantă în această perioadă este combaterea umezelii şi a mucegaiurilor din stupi, acolo unde este cazul. Pentru aceasta, fundurile stupilor se curăţă, iar acolo unde umezeala este prea mare sau dacă fundurile sunt deteriorate acestea se înlocuiesc cu altele uscate şi dezinfectate.

Umiditatea ridicată reduce puternic în această perioadă capacitatea albinelor de menţinere a unei temperaturi normale în cuib, influenţând negativ ponta reginelor şi sporeşte gradul de uzură a albinelor şi aşa slăbite în urma trecerii peste perioada de iernare, grăbindu-le sfârşitul. Un rol tot atât de nefast îl are umiditatea ridicată în creşterea gradului de dezvoltare al bolilor şi în special în cel al nosemosemozei care, în cazul familiilor slabe şi puternic infestate, poate avea un efect fatal.

Totodată, trebuie ţinut seama că eliminarea umidităţii se face printr-o bună ventilaţie şi cu ocazia împachetării suplimentare ar fi de dorit să se asigure stupului o înclinare spre înainte de 6-8°, caz în care are loc o mai bună aerare (ventilaţie) a cuibului şi totodată albinele îndepărtează mai uşor cadavrele albinelor moarte şi alte gunoaie care apar în această perioadă pe fundul stupilor. De asemenea, în caz de mare necesitate se efectuează transvazarea cuiburilor în corpuri (stupi) noi.

Posibilele variaţii mari de temperatură de la zi la noapte din luna martie şi existenţa unui număr încă mic de albine pentru acoperirea puietului, care este din ce în ce mai mult, impun o protecţie termică suplimentară pentru păstrarea căldurii mai ales în spaţiul ocupat de zona cuibului unde temperatura generată de albine pentru creşterea puietului este de aproximativ 34 la 35°C şi pentru aceasta, acolo unde este cazul, trebuie suplimentate materialele termoizolatoare şi, dacă materialele care asigură protecţia termică (salteluţe sau alte materialelor izolatoare) sunt umede, acestea se usucă la soare ori vor fi înlocuite cu altele uscate.

Dacă la revizia sumară se constată absenţa sau insuficienţa hranei se intervine cu hrăniri sub formă de sirop de zahăr 1:1 sau, mai bine, cu faguri cu miere de la rezervă, descăpăcind periodic câte 1 dm2 şi se pot administra şi turte din miere şi polen, dar numai în cazul în care albinele zboară sau au efectuat anterior cel puţin un zbor de curăţire.

revizia primavara albine 3

În lipsa zborurilor, dacă nu mai există faguri cu miere căpăcită la rezerva stupinei, hrănirile de completare şi de stimulare trebuie efectuate cu şerbet cu zahăr, şerbet cu zahăr şi miere, zahăr candi sau cu pastă de zahăr pudră amestecat cu miere (zahăr 80% şi miere 20%) , toate fără adaos de hrană proteică.

După efectuarea de zboruri de curățire și când prognozele meteorologice ne dau certitudinea că vremea se stabilizează, încălzindu-se și favorizând viitoare zboruri de curățire, se poate trece la hrăniri cu turte proteice, respectiv realizate cu miere și polen.

Totodată, mărirea pontei reginelor şi stimularea creşterii puietului se pot face imediat ce timpul se încălzeşte şi prin hrăniri de stimulare cu miere sau cu sirop de zahăr, în proporţie de 1/1, administrat călduţ în porţii mici, la început de 150-250 ml, şi pe măsură ce timpul se încălzeşte şi în funcţie de puterea familiilor de albine, în porţii nu mai mari de 300-500 ml periodic la 1 sau 2 zile, în funcţie de rapiditatea cu care albinele îl prelucrează şi hrănitorul se goleşte.

revizia primavara albine 4

Se va evita introducerea în stupi, în scopul asigurării rezervelor de hrană, a fagurilor cu miere cristalizată şi eventual se vor scoate din stupi fagurii cu asemenea miere, înlocuindu-se cu faguri cu miere lichidă. Aceasta pentru că în această perioadă albinele dizolvă cu greu cristalele de miere, consumând doar mierea lichefiată din jurul lor şi aruncând, de regulă, cristalele de miere pe fundul stupului; în plus, consumul unui asemenea sortiment de miere provoacă de multe ori diaree la albine, mai ales în cazurile în care acestea nu au efectuat un zbor de curăţire de mai mult timp.

Fagurii cu miere cristalizată pot fi daţi în consum mai târziu, în perioada activă, descăpăcindu-se câte o porţiune redusă şi fiind udaţi bine cu apă călduţă şi puşi după diafragmă ca hrană stimulentă în perioadele de dezvoltare lipsite de cules din primăvară sau din toamnă.

Dacă nu a fost instalat adăpătorul cu apă acesta va fi instalat de urgenţă deoarece, odată cu apariţia puietului, când temperatura în cuib trece de 32oC, albinele vor duce lipsă de apă deoarece aerul cald are o capacitate de absorbţie a vaporilor mai mare decât cea a mierii descăpăcite (sub 50%).

În general, adăpătoare sunt compuse dintr-un rezervor de apă cu robinet în partea de jos şi capac sus. Apa din rezervor pică pe o scândură lată de 20 la 25 cm şi groasă de 5 cm, înclinată convenabil, pe suprafaţa căreia este săpat un şanţ în zig-zag de 1,5-2 cm adâncime şi 2 cm lăţime.

revizia primavara albine 5

O altă variantă de adăpător este cel comus dintr-o tavă din material plastic în care se plasează un grătar realizat din leţuri de lemn.

Adăpătoarele se instalează în zilele călduţe, alimentându-se cu apă călduţă în care se dizolvă un adaos de 5 g/sare la litrul de apă.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 32-33

EPILOG la periplul apicol european (III)

Vizita celor nouă obiective apicole din Austria, Germania și Elveția, prilejuită de excursia de documentare apicolă de la începutul lunii octombrie 2016, mi-a permis să răspund la o serie de întrebări privind unele aspecte ale desfășurării stupăritului în aceste țări, iar acum, după încheierea acestui periplu și trecerea unui timp de sedimentare și cristalizare a informațiilor, voi încerca să trag niște concluzii despre ce am aflat și văzut în privința desfășurării stupăritului în țara noastră – România.

Fac aceste relatări în speranța ca apicultorii români și, de ce nu, autoritățile care se preocupă de acest domeniu să tragă învățăminte și să procedeze în consecință, „să organizeze activitatea apicolă și controlul ei simplu și eficient“.

Una dintre principalele teme de discuție în spațiul apiculturii românești din partea apicultorilor, dar și din partea autorităților statului, care ar trebui să reglementeze această activitate, este ce rasă, respectiv ce rase de albine ar trebui să folosească apicultorii pentru a obține produse apicole cât mai multe, bune și sănătoase.

Totodată, este îndeobște cunoscut că eficienţa economică a unei stupine este determinată, în primul rând, de potenţialul genetic al albinelor, respectiv de rasa lor așa că una dintre preocupările mele în această documentare a fost aflarea unor informații despre utilizarea și obținerea reginelor din rase pure, protejarea acestora pentru a nu fi impurificate de alte rase și ameliorarea, respectiv conservarea raselor de albine folosite.

O concluzie majoră pe care am tras-o este aceea că în Austria apicultorii încă folosesc în majoritate rasa lor tradițională – albina carniolioniană (Apis mellifera carnica Polm) care poate fi considerată rasă locală și este o albină mult apreciată datorită producțiilor ridicate pe care le realizează și a blândeții care o caracterizează.

În continuare, trecând la vizite și discuții cu apicultorii elvețieni, am dedus că în Elveția, deși apicultorii folosesc și ei albina carniolioniană, încearcă, și nu fără succes, revitalizarea rasei lor autohtone – albina neagră (Apis mellifera mellifera L.), rasă care în trecut a fost răspândită în cea mai mare parte a Europei (Elveția, Germania, Franța, Anglia, Olanda și Peninsula Scandinavă) și tot apicultorii elvețieni ne-au declarat că folosirea hibridului Buckfast în Elveția nu a dat rezultate mulțumitoare, așa că nu-l prea folosesc, axându-se pe carnica sau pe albina neagră.

Referitor la reginele și rasele de albine utilizate în prezent în Germania, trebuie să ne reamintim că, încă din anul 1980, RUTTNER consemnează că importurile de albine în Germania au făcut să supravieţuiască doar albinele carnioliene şi italiene, care sunt bine adaptate la condiţiile de iernare şi la cele din primăvară, la care adaptarea nu este uşoară. În urma încrucişărilor necontrolate, reputatul cercetător a constatat o sporire a vitalităţii şi productivităţii, dar şi o mai mare agresivitate şi înclinare spre roire.

Actualmente, pe teritoriul Germaniei albina neagră, fostă autohtonă, aproape a dispărut în totalitate, fiind înlocuită de rasa carnioliană (carnica) sau de hibridul Fratelui Adam – Buckfast, acestea răspunzând mai bine cerințelor actuale ale apicultorilor germani.

Evident, în timpul documentării am încercat să aflu cum în aceste țări se protejează puritatea raselor de albine utilizate și cum sprijină și încurajează organele de stat această acțiune și am aflat mai multe aspecte.

Astfel, protecția raselor de albine folosite se face organizând punctele de împerechere ale reginelor în zone libere de existența altor familii de albine, care de altfel sunt protejate de reglementările legale pentru efectuarea stupăritului în cele trei țări vizitate. Acestea prevăd să se păstreze distanța minimă de stupinele din zonă de 3 km pentru stupinele de multiplicare și de 10 km pentru stupinele de elită și aceste restricții sunt respectate cu strictețe.

periplu european fig1a

De asemenea, este de remarcat asi­gurarea de către organele statale (ale cantoanelor în Elveția și ale landurilor în Germania) de suport material pentru menținerea stării de sănătate a familiilor de albine și restricționarea deplasării stupinelor în zone unde există semnalate unele boli ale albinelor.

O acțiune salutară o constituie încurajarea existenței asociațiilor care își propun ca obiectiv revitalizarea rasei tradiționale istorice albina neagră (Apis mellifera mellifera L.), rasă care în trecut a fost răspândită în cea mai mare parte a Europei (Elveția, Germania, Franța, Anglia, Olanda și Peninsula Scandinavă). Astfel că am constatat că, susținută științific de Institutul pentru Cercetare Apicolă din Hohen Neuendorf, institut gestionat de Guvernul Landului Baden – Württembergde din Germania, în zonă există Asociația Internațională Apis mellifera mellifera, la care este afiliată și asociația elvețiană Association for Apis melifera melifera din Cantonul Zürich, cu scop de protecție și revitalizare a aceleiași rase.

periplu european fig2

Și, referitor la această asociație elvețiană, este de remarcat că promovarea acestei rase se face și prin organizarea de cursuri de apicultură și astfel mulți dintre participanții la aceste cursuri (circa 35%) devin apicultori care vor fi sprijiniți și convinși să folosească această rasă. De asemenea, Guvernul Cantonului Zürich se implică, subvenționând anumite analize și tratamente specifice în valoare de până la 6.000 euro, determinări ADN – finanțate în totalitate și tot în acest scop asociația are organizate 6 stații izolate de împerechere a reginelor astfel că, de exemplu în 2016, au fost produse peste 6.000 de regine din rasa albinei negre și există și 30 de stațiuni de testare și selectare a acestora de unde apicultorii cumpără reginele. De altfel, este de specificat că momentan există din ce în ce mai mulți apicultori, membri ai asociației, care lucrează numai cu albina neagră elvețiană. Tot pentru stimulare s-a impus că, dacă un apicultor care face miere cu albina neagră dă mierea pentru vânzare într-un magazin din canton, acesta din urmă va vinde 250 g cu 9 CHF, din care 7 CHF vor fi remiși apicultorului.

Revenind acasă la apicultorii români, trebuie să recunoaștem că situația nu este roză din punctul de vedere al păstrării și revitalizării rasei noastre istorice albina carpatină – Apis mellifera carpatica F. Altfel spus, se pare că atât apicultorii cât și cei în drept, însărcinați să vegheze și chiar să emită reglementări ca dezideratul mai sus amintit să se îndeplinească, nu pot și chiar, îi bănuiesc că nu vor să-și facă treaba.

Astfel, importul legal și mai ales ilegal de regine din alte rase este scăpat complet de sub control, reprezentanții MADR-ului ascunzându-se după reglementarea UE privind libertatea comerțului în țările sale. Acești reprezentanți, neputând înțelege că acest comerț cu material genetic va duce ireversibil la distrugerea rasei locale – albina carpatină, ceea ce contravine Convenției de la Rio de Janeiro (1992) privind conservarea diversității biologice, altfel spus, conservarea rasei albinei românești Apis mellifera carpatica F.

periplu european 3fig

Este adevărat că Autoritatea Națională de Zootehnie (ANZ) a emis o reglementare privind instituirea unor zone de protecție în jurul stupinelor de elită și de multiplicare, dar în România, spre deosebire de țările vizitate, aceste restricții nu sunt respectate și nici nu există organele care să pună aceste restricții în aplicare. Totodată, având în vedere că în România există și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (I.C-D.A), acesta ar trebui stimulat, chiar obligat și susținut financiar, pentru orientarea cercetărilor către realizarea unor programe de conservare și ameliorare bazate pe creștere selectivă în rasă curată și pe material biologic certificat de către ANZ și, împreună cu acesta din urmă, va desfășura un program amplu de identificare și nominalizare a unor stupine din fiecare zonă bioapicolă din România, unde urmează să fie conservat material genetic autohton care să fie valorificat prin programe de selecție și creștere de regine.

Aici închei seria epilogurilor cu speranța rezultării unor concluzii benefice pentru apicultorii români, formele asociative care îi reprezintă și organele statului, cu răspunderi în domeniu, care, aplicate simplu și eficient, să ducă la îmbunătățirea activității apicole în țara noastră.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 32-34

Reţete de hrană proteică pentru albine

A doua jumătate a lunii februarie și începutul lunii martie se caracterizează prin amplificarea creșterii de puiet în familiile de albine și, implicit, a creșterii destul de mari a consumului rezervelor de hrană existente în cuiburile familiilor de albine, astfel că lunar consumul de hrană tinde chiar la peste 2 kg.

Totodată, țin să precizez că, având în vedere că anul 2016 a fost dezastruos din punct de vedere apicol, familiile de albine nu au intrat în cele mai bune condiții în iarnă și deja s-au anunțat de la unele stupine masive depopulări, mortalități și chiar dispariții de familii de albine. Astfel devine imperios necesară evaluarea de urgență a stării familiilor de albine și trecerea, în caz de nevoie, la hrăniri cu produse energetice și proteice.

Și dacă până la apariția condițiilor de efectuare de zboruri de curățire am recomandat efectuarea de hrăniri cu turte (paste) energetice, acum, odată cu apariția condițiilor de efectuare a acestor zboruri, recomand și administrarea de hrăniri proteice.

Produsele pentru hrăniri proteice trebuie, în principal, să fie pe bază de polenuri sau păstură deoarece proteinele obţinute din polen sau păstură sunt necesare albinelor în primul rând pentru creşterea puietului, astfel că pentru prepararea hranei necesare larvelor, albinele doici au nevoie să consume polen. Dar, ar fi greşit să credem că rolul polenului se reduce numai la aceasta. Tinerele albine, timp de câteva zile după ecloziune, trebuie să consume polen, în caz contrar ele vor rămâne debile, cu durata de viaţă scurtată substanţial. Totodată, este de știut că albinele doici nu numai că hrănesc puietul, dar hrănesc cu proteină și culegătoarele peste noapte.

Este de precizat că, pentru înlocuirea polenului, au fost încercaţi ca substituenţi laptele degresat, gălbenuşul de ou, făina de soia degresată, drojdia de bere dezactivată ş.a.m.d., dar niciunul dintre acești înlocuitori nu și-au demonstrat totala viabilitate, așa că eu personal recomand ca în cazul hrănirii albinelor să nu se folosească înlocuitori de polen, ci numai polen şi păstură provenite din familii sănătoase sau polen recoltat direct de om din natură, de exemplu din panicule de porumb sau din inflorescenţele alunului.

Hrana proteică suplimentară se administrează în doze reduse şi la intervale mici de timp deoarece, când este distribuită în doze mari şi la intervale mari, creează şocuri nutritive, fapt dăunător stării generale a familiei de albine.

Produsele și modalitățile de administrare a hranei proteice pe care mi le-am propus să le descriu sunt: administrarea de polen sau păstură în afara stupilor, turte cu polen, turte din miere și păstură și rame cu polen sau păstură. Toate aceste produse și modalități le-am aplicat, de cele mai multe ori cu succes, în stupinele proprii, iar hrănirile cu diverși înlocuitori nu le folosesc și nu le recomand dacă vreți să aveți într-adevăr albine viabile și sănătoase.

De asemenea, atenționez că cea mai bună hrană proteică este păstura în faguri de la rezerva stupinei, mierea folosită la amestecuri trebuie lichefiată, polenul recoltat de albine înainte de utilizare se macină fin, păstura și polenul utilizate la hrăniri nu trebuie să fie mai vechi de un an și să nu fie înghețate, iar prin folosirea amestecurilor proteice se pot activa sporii de nosemă și în acest sens trebuie luate măsuri de prevenție.

În final, nu uitați că albina este o insectă inteligentă; ea știe când are mâncare sau nu, dar și să facă economie, noi trebuie doar să cunoaștem acest lucru şi să procedăm ca atare.

Hrănirea albinelor cu polen sau păstură în afara stupilor

retete fig 1 Hraniri in afara stupilor 2

La hrănirea în aer liber, polenul se expune, în zilele favorabile zborului albinelor, sub formă de praf, obţinut prin măcinarea granulelor, în tăviţe, lădiţe, capace de stupi sau hrănitoare speciale (fig.1 și 2), aşezate în locuri însorite, amplasate în imediata apropiere a stupinei.

În cazul hrănirilor cu păstură, aceasta se recoltează cu prilejul reformării fagurilor vechi la sfârşitul verii sau toamnei din anul precedent, reţinând şi păstrând la rezerva stupinei importante cantităţi. Păstura se păstrează la loc uscat, răcoros și întunecat, în recipiente fără aer (obligatoriu). Mai poate fi păstrată şi în formă refrigerată, însă unele dintre calităţile ei se diminuează în acest caz.

retete fig2 Malaxoare pentru framantat turte 2

Hrănirile cu păstură în aer liber se fac procedând ca în cazul polenului, iar pentru hrănirile cu polen şi cu păstură trebuie să avem siguranţa că hrănim numai albinele stupinei proprii.

Turte cu polen

În cazul hrănirii în interiorul stupului polenul se administrează sub formă de turte şi pasta turtelor se prepară din 20% polen măcinat şi 80% miere prin frământare (fig. 3) și apoi se duce amestecul într-un loc răcoros (8-12°C), ferit de lumină și uscat, unde se frământă zilnic.

retete fig3 Polen macinat

După circa două săptămâni produsul devine omogen, putând fi astfel pus în pungi a câte 500 g (fig. 4) și apoi este lăsat până se cristalizează mierea și cu un sucitor se aplatizează pungile până la o grosime care să fi compatibilă cu spațiul dintre podișor și spetezele superioare ale ramelor cuibului familiilor de albine.

retete fig4 Turte cu polen

Până la administrare pungile se păstrează în continuare într-un loc răcoros (8-12°C), ferit de lumină și uscat.

Turte din miere şi păstură

retete fig 5 fagure cu pastura

O reţetă mai veche, dar totuşi de actualitate, este pasta din miere şi păstură. Cum se procedează: în luna ianuarie se expun fagurii cu păstură (fig. 5) la ger. Înainte de a îngheţa păstura (atenţie, se depreciază) şi când devin casanţi, se taie în fâşii prin mijlocul celulelor, care se freacă între palme, obținând păstura (fig. 6).

retete fig 6 pastura

Păstura astfel obţinută se amestecă cu o cantitate egală de miere lichefiată şi se pune în borcane. Când borcanul este aproape plin, se toarnă deasupra un strat de miere. Spre sfârşitul iernii, când vrem să hrănim albinele, trecem amestecul de miere şi păstura prin maşina de tocat. La 2 kg de pastă se toarnă, picurând şi amestecând, 1 litru de apă caldă, în care am dizolvat 20 g de sare de bucătărie.

Se fac turtiţe de 0,5 kg şi se administrează deasupra ramelor. Administrarea poate dura până la apariţia polenului în natură, din 10 în 10 zile. Pentru prevenirea apariţiei nosemozei, o parte din apă se poate înlocui cu ceaiuri din diverse plante sau protofil.

Rame cu polen

Trebuie arătat că hrana proteică din stupi este mai dificil de păstrat ca rezervă, mai ales că în toamnă albinele consumă aproape toată păstura, formând corpul gras.

Evident că apare necesitatea ca, atunci când apare o fereastră de timp favorabil, să se introducă lângă ramele cu început de puiet o ramă cu hrană proteică și această ramă se prepară după cum urmează:

Se ia polen, nu mai vechi de un an, se macină foarte fin, după care acesta se presară în celulele fagurelui (fig. 7) până când acestea se umplu, apoi se ung celulele cu sirop de zahăr care se prepară în proporție de două părți zahăr și o parte apă, apoi după 2-3 zile, după ce se întărește, ungem cu foarte puțină miere și, când timpul ne permite, introducem această ramă la marginea cuibului.

retete fig 7 Fagure cu polen

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 36-38

Reţete de hrană energetică sub formă de turte pentru albine

Sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie se caracterizează prin începerea creșterii de puiet în familiile de albine și, implicit, al creșterii consumului rezervelor de hrană existente în cuiburile familiilor de albine, astfel că lunar consumul de hrană prin creșterea la 1-1,5 kg, tinzând chiar la peste 2 kg.

Totodată, țin să precizez că, având în vedere că anul 2016 a fost dezastruos din punct de vedere apicol, că familiile de albine nu au intrat în iarnă în cele mai bune condiții și deja s-au anunțat la unele stupine masive depopulări, mortalități și chiar dispariții de familii de albine.

Astfel devine imperios necesară evaluarea de urgență a stării familiilor de albine și trecerea, în caz de nevoie, la hrăniri.

Până la apariția condițiilor de efectuare a zborurilor de curățire recomand efectuarea de hrăniri cu turte (paste) energetice poziționate deasupra ramelor cuiburilor. Operațiunea de introducere a turtelor se va face între podișoare și spetezele de sus (fig. 1 și 2) ale ramelor rapid, astfel încât să nu deranjeze prea mult echilibrul termic din cuiburi.

retete fig2 Turte introduse in stup

În practica apicolă, în afară de hrănirile cu miere care sunt cele mai bune, sunt vehiculate foarte multe reţete de hrană energetică, dar spaţiul alocat rubricii nu-mi permite să le prezint pe toate, aşa că voi alege câteva care folosesc, pe lângă zahăr, miere și chiar ceaiuri. Sunt testate personal şi mi-au dat rezultate pozitive. Astfel:

Pentru prepararea pastei de zahăr se folosesc 4 părţi zahăr pudră şi o parte miere fluidă (800 g de zahăr + 200 g de miere). Mierea cristalizată se lichefiază în bain-marie înainte de a se folosi şi i se adaugă zahărului pudră frământând amestecul până se obţine un aluat tare. Apoi pasta obținută se lasă să se „odihnească“ până a doua zi. Dacă amestecul apare moale - curgător se mai adaugă zahăr până capătă din nou consistenţa tare, dar posibil de întins.

Trebuie avut în vedere că turta este aplicată peste rame (fig. 3), deasupra ghemului şi temperatura ridicată degajată de albine poate determina înmuierea, scurgerea conţinutului printre rame şi năclăirea albinelor.

retete fig3 Turta din zahar pudra cu miere

Apoi pasta se introduce în pungi de plastic cu greutate de 0,2-1 kg, se întinde obţinând turte cu o grosime uniformă și aici, trebuie specificat, că grosi­mea turtelor nu trebuie să depăşească înălţimea spaţiului dintre rame şi podişor. Până la utilizare este bine ca pungile să se depoziteze în mediu uscat, la răcoare.

Referitor la materialele folosite, zahărul pudră trebuie să fie de calitate și, dacă se poate, de sfeclă, iar mierea să provină de la familii sănătoase și să nu fie cristalizată sau cel mult cristalizată fin, de consistența untului.

Totodată, recomand introducerea în turte a protofilului sau a altui medicament pentru prevenirea dezvoltării nosemozei și a 1-2 g/kg sare de lămâie pentru invertire. Aceste turte sunt ideale pentru hrăniri de stimulare sau de salvare a familiilor rămase fără provizii în timpul iernii sau primăverii.

● Şerbet de zahăr cu miere

Acest şerbet conţine, pe lângă zahăr, şi o anumită cantitate de miere, ceea ce face ca albinele să-l consume cu o plăcere mai mare.

Pentru preparare, într-un vas emailat sau din inox de 10 litrii se amestecă 5 kg de zahăr tos cu 0,850 de litri apă sau ceai din plante* şi se amestecă cele două produse până când se constată că zahărul este bine umezit, iar apa nu bălteşte. Apoi, vasul cu amestecul rezultat se aşază pentru fierbere la foc moale, negrăbind fierberea şi înlăturând permanent spuma rezultată. De asemenea, tot în timpul fierberii, o operaţiune foarte importantă este îndepărtarea cristalelor de zahăr ce se depun pe pereții vasului cu o cârpă udă şi stoarsă.

Durata fierberii este de 15-30 minute, în funcţie de tăria focului, şi apoi se controlează concentraţia siropului. Respectiv, se ia cu o linguriţă sirop şi se introduce într-un pahar cu apă rece şi vom şti că amestecul ajunge la concentraţia optimă când siropul rămâne închegat pe linguriţă şi se poate modela între degete.

În acest moment se adaugă 800 g de miere şi se mai clocotește încă 3 minute, amestecând continuu pentru înglobarea mierii în amestec.

Mierea folosită trebuie să nu fie cristalizată sau, dacă este, se lichefiază în prealabil prin încălzire până la 40°C.

Apoi se ia vasul de pe foc şi se lasă să se răcească uşor până la circa 70-80°C când, cu ajutorul unei linguri mari de lemn, soluţia de zahăr cu apă şi miere se amestecă continuu până se constată că devine opacă, începând să se albească (fig. 4).

retete fig4 Fierberea zaharului

Amestecarea se continuă până la temperatura de 40 – 50°C, când începe să se formeze şerbetul şi acesta se toarnă în tăviţe căptuşite cu hârtie cerată, pergament etc.

Înainte de răcirea completă şerbetul se taie în plăci cu dimensiunile dorite (fig. 5) care se introduc în pungi de plastic, acestea fiind depozitate în mediu uscat la răcoare (8-12°C, împachetat în pungi sau în recipiente etanșe).

retete fig5 Taierea turtelor de serbet

Dacă încercarea de a obţine şerbet a însemnat un eşec, se adaugă apă sau ceai de plante din nou şi o luam de la capăt, dar de reţinut, în caz de eşec, nu se retopeşte amestecul mai mult de 3 ori.

● Plăci de zahăr candi cu miere.

Pentru prepararea zahărului candi, într-o oală smălţuită sau din inox se introduce o parte ceai de plante* şi cinci părţi zahăr după care, amestecând continuu, acestea se pun la foc. Trebuie precizat că oala trebuie să aibă o capacitate dublă faţă de volumul amestecului pentru ca acesta să nu dea în foc.

După topirea întregii cantităţi necesare pentru o şarje, amestecul se fierbe până când ajunge la temperatura de 116°C, când vasul este luat de pe foc şi lăsat liniştit până se răceşte la circa 70-80° C, timp în care se umezesc tăvile cu apă, se tapetează cu hârtia cerată sau pergament şi se aşază pe o suprafaţă perfect plană.

După trecerea timpului de răcire şi liniştire se amestecă lichidul cu lingura sau paleta de lemn învârtind într-un singur sens şi se va observa că la început soluţia are o culoare mai închisă, ca după 3-4 minute de amestecare culoarea să se deschidă către crem. Se continuă amestecarea până când soluţia începe să opună rezistenţă şi acum trebuie să se toarne repede în tăvi.

Odată terminată operaţia de turnare, se lasă tăvile liniştite până ce materialul cristalizează şi după ce au trecut circa 30 de minute se taie plăcile de zahăr candi şi, după răcirea completă, se introduc în pungi care vor fi depozitate una peste alta, la o temperatură de +8 la +12°C.

Pentru a face mai atractive plăcile candi pentru albine se poate adăuga la fiecare kilogram de zahăr câte 100 la 200 g de miere indiferent de sortiment, exceptând mierea de mană şi în această situaţie, când soluţia din oală începe să fiarbă, alături, pe un alt foc, se pune la încălzit direct pe flacără oala cu mierea necesară. Când amestecul de zahăr a atins temperatura de 116°C, mierea încălzită se adaugă amestecului.

* Ceai folosit la prepararea şerbetului şi a zahărului candi

Acest ceai are ca scop să facă hrana administrată albinelor mai atrac­tivă şi să combată preventiv apariţia nosemozei. El se prepară din mai multe plante medicinale, cum ar fi:

• sunătoare (Hypericum perforatum),

• flori de coada-şoricelului (Achilia millefolium),

• frunze de mentă (Mentha piperita),

• flori de muşeţel (Matricaria chamomilla),

• frunze şi flori de busuioc (Ocimum basilicum),

• cimbrișor (Thymus serpyllum),

• roiniță (Melisa officinalis) ș.a.m.d.

retete fig6 Ceaiuri si turte

Infuzia se prepară astfel: cantitatea de plante uscate trebuie să fie de 20 g la un litru de apă, în total, nu de fiecare plantă. Infuzia la nevoie se poate face din una, două, trei sau toate plantele indicate, luate în părţi egale.

Plantele mărunţite se pun într-un vas emailat peste care se toarnă o cantitate de 150 ml de apă rece ca să se îmbibe, în alt vas se fierbe 850 ml de apă care se toarnă fierbinte peste plantele din vasul în care s-au îmbibat cu apă rece.

Apoi vasul cu plante şi apa fierbinte se lasă 5 minute la foc mic, fără să fiarbă, după care se stinge focul, se acoperă vasul şi se lasă timp de 30 de minute pentru a se produce extracţia principiilor active.

Infuzia obţinută se strecoară şi la un litru i se adaugă zeama stoarsă de la o jumătate de lămâie, după care poate fi folosită la prepararea şerbetului şi zahărului candi. Infuzia poate fi păstrată maximum 48 de ore la frigider.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 36-38

Apicultură - Pregătirea de iernare

Verificarea stării de sănătate, a rezervelor de hrană și organizarea cuibului

Având în vedere că prognozarea datei la care se va produce intrarea în iarnă este mai greu de făcut, trebuie luate măsuri să nu fim surprinși cu familiile de albine nepregătite corespunzător. Această cerință implică verificări mai dese ale stării familiilor de albine și executarea rapidă și cu promptitudine a lucrărilor care se impun.

Până la intrarea în iarnă periodic trebuie verificată existența în cantități suficiente și corect distribuite în cuib a rezervelor de hrană.

Fig 2 Aspersor cu pompa si butelie

Totodată, pe măsura răcirii timpului și restrângerii cantității de puiet, se fac reorganizarea și reducerea cuiburilor, având grijă ca ramele păstrate la rezerva familiei să conțină cel puțin 2 kg de miere, astfel că cele cu puțină miere se trec la marginea cuibului sau după diafragmă descăpăcite, pentru ca albinele să transporte mierea în partea de mijloc a cuibului, iar pe măsura golirii acestora ele se scot din stup. Atenție, să nu ne surprindă facerea ghemului de iernare pe o ramă sau mai multe după diafragmă în afara cuibului deoarece sunt șanse ca albinele să moară de inaniție.

De asemenea, în cuib trebuie lăsați unu-doi faguri în care să fi fost crescută cel puțin o generație de puiet care să aibă coronițe cu miere în partea de sus a ramei. Aceștia sunt necesari reginei când începe să ouă în ianuarie-februarie.

Fig 3 Hartie de control

Odată cu reorganizarea cuiburilor se impune eliminarea ramelor vechi și negre deoarece acestea pot înmagazina vectorii unor boli și, având dimensiunile celulelor micșorate, ca urmare a resturilor rămase de la generațiile de puiet găzduite anterior, nu oferă condiții optime de dezvoltare a larvelor și nimfelor următoare.

Familiile slabe care nu au reușit să ajungă la un nivel de dezvoltare de cel puțin 6-7 rame cred că trebuie unificate deoarece acestea, chiar dacă trec iarna, în primăvară nu vor avea o dezvoltare suficient de susținută pentru a participa la primele culesuri de producție.

Fig 4 Introducerea fumigatiei cu minisuflanta

De asemenea, cu prilejul controalelor se vor astupa eventualele orificii existente la componentele stupilor, se vor monta gratiile de urdiniș și se va face izolarea termică corespunzătoare a familiilor, asigurând și o circulație a aerului pentru eliminarea umidității în exces.

La dispariția puietului căpăcit și larvar se impun efectuarea unor ultime tratamente preventive împotriva varroozei și efectuarea evaluării gradului de infestare.

Referitor la produsele folosite și procedurile de aplicare am explicat pe larg în articolul „Tratamentul varroozei, acțiune actuală și urgentă“, publicat în revista Lumea Satului nr. 15 (236 1-15 august 2015), deci mă voi referi numai la metode de aplicare mai greoaie sau mai rapide pe care personal le-am experimentat pe parcursul întregii mele activități practice apicole.

Fig 5 Introducerea tavitei prin urdinis

După ce am experimentat diverse produse pentru tratamente împotriva varroozei am rămas la cele pe bază de amitraz și taufluvalinat aplicate pe bază de fumigație, completate de benzile impreg­nate cu substanță activă taufluvalinat care prezintă o remanență de circa 90 de zile.

Mijloacele de aplicare pot fi:

• Aplicarea cu ajutorul benzilor de hârtie impregnate cu substanță inflamabilă, pe care se aplică picăturile produsului cu substanțele active pomenite mai sus, așezarea benzilor pe tăvițe metalice care, după aprinderea acestora, se introduc prin urdinișuri în stupi, se închid urdinișurile circa 15 minute și apoi se redeschid și se scot tăvițele cu resturile benzilor arse. Procedeul este foarte greoi și incomod mai ales când bate vântul și productivitatea este foarte mică, fiind impropriu când avem de tratat multe familii de albine (vezi figurile 1, 8, 5).

• Suflarea fumigației de la arderea benzilor de hârtie cu ajutorul unor minisuflante, metodă mult mai rapidă decât cea anterioară, dar tot destul de înceată și cu productivitate mică (vezi figurile 6, 4).

Fig 6 Minisuflante

• Aplicarea substanței active prin amestecarea într-o emulsie de ulei de parafină, care se introduce într-un aspersor unde prin încălzire se transformă emulsia în vapori pompați printr-o țeavă în stupii familiilor de albine provocând căderea acarienilor de pe albine. Experimentez această metodă de doi ani și pot afirma cu tot simțul răspunderii că este foarte eficientă și rapidă, tratamentul la circa 150 de familii efectuându-se în 20-25 minute (vezi fig. 2).

Referitor la aceste metode de aplicare trebuie arătat că fabricantul (I.C-D.A) nu descrie decât prima metodă care este foarte veche, și chiar învechită, poate ar fi cazul să execute niște cercetări științifice practice referitor la metode moderne și rapide de aplicare, pe care să le notifice și omologheze, preîntâmpinând astfel erorile pe care unii apicultori le fac inventând pe bâjbâite diverse metode empirice, neverificate științific, mai mult sau mai puțin eficiente.

În fine, de o deosebită importanță este operațiunea de determinare, înainte de intrarea în iarnă, a gradului de infestare cu varroză a familiilor de albine și luarea de măsuri în consecință.

Metode de determinare a gradului de infestare sunt mai multe, așa că voi alege spre descriere trei:

• Metoda foilor de control lipicioase, care se introduc pe fundul stupilor sau, în cazul fundurilor antivarrooa, pe fundul glisant al acestora, la un număr de 10% din stupi înainte de efectuarea tratamentului și numărarea paraziților căzuți după 2 ore de la tratament și analizarea evoluției la următoarele tratamente. Consider că o cădere mai mare de 20 de paraziți impune repetarea tratamentelor (vezi figurile 3, 7).

Fig 7 Numararea acarienilor cazuti

• Metoda foilor de control lipicioase, care se introduc la fel ca anterior și numărarea paraziților căzuți după 10 zile după moartea naturală a acestora. După dr. Ralph Buchler, acest număr se multiplică cu 120 obținându-se, cu aproximație, numărul de acarieni din familia de albine controlată.

• Metoda înghețării a unui număr de 200 de albine vii, spălarea acestora și numărarea acarienilor căzuți stabilind numărul de acarieni la o sută de albine.

În general se poate considera că pragul admis al infestări albinelor cu varrooa este de 0,5%.

Fig 8 Pregatirea fumigatiei

Mai precis, dr. vet. Dobre Gheorghe, într-un articol din LUMEA APICOLĂ nr. 17 din septembrie 2008, arăta gradele de parazitare în funcție de numărul de acarieni căzuți zilnic pe foile de control și măsurile ce se impun, astfel:

• la o cădere zilnică de 0-8 paraziți, gradul de infestare este considerat slab (pentru sub 100 acarieni) și se va repeta controlul;

• la o cădere zilnică de 8-15 paraziți, gradul de infestare este considerat moderat (pentru 100 la 1.000 acarieni) și se va executa tratament;

• la o cădere zilnică de 15-30 paraziți, gradul de infestare este considerat mare (pentru 1000 la 2000 acarieni) și se va executa tratament de urgență și

• la o cădere zilnică mai mult de 30 acarieni, gradul de infestare este considerat critic (pentru peste 2.000 acarieni) și se vor executa măsuri complexe de combatere.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 30-31

Acțiuni premergătoare pregătirii de iernare Evaluarea puterii familiilor de albine și a hrănirilor (I)

După un sezon apicol activ 2016 foarte defavorabil apiculturii din România este cu atât mai important să începem din timp și cu maximă atenție operațiunile de pregătire a familiilor de albine pentru intrarea la iernat.

Fenomenele climatice pe care avem neșansa să le trăim nu ne mai dau șansa să prevedem cu precizie evoluția vremii până la apariția anotimpului rece, așa că trebuie să ne luăm măsuri asiguratorii că sosirea acestui anotimp nu ne prinde cu familiile de albine nepregătite corespunzător.

August-septembrie este perioada propice începerii operațiunilor de pregătire pentru iernare, care în principal ar trebui să fie următoarele: evaluarea puterii și existenței rezervelor de hrană pentru iernare, hrăniri de completare și stimulative, aprecierea stării de sănătate a familiilor de albine, tratamente preventive împotriva varoozei și nosemei, îndreptarea stărilor anormale și începerea restructurării cuiburilor pentru iernare și altele, după caz.

Puterea familiei de albine este dată de numărul de indivizi, număr care variază foarte mult de la un sezon la altul și influențează starea de sănătate a acestuia. În timpul vârfului sezonului activ, o familie de albine este considerată puternică dacă are un număr cuprins între 40.000-60.000 de albine, respectiv 4-6 kg de albine. Familia de putere medie prezintă 20.000-40.000 albine, respectiv 2-4 kg, iar o familie este considerată de putere slabă dacă are sub 20.000 albine, respectiv sub 2 kg de albine.

Rezervele de hrană necesare existente sunt în funcție de puterea familiilor de albine, astfel că ele cantitativ ar trebui să se situeze în intervalul 15-20 kg miere și 2-3 kg păstură. Trebuie precizat că o familie de putere slabă s-ar putea să consume rezerve mai mari de hrană pentru faptul că pierderile de căldură în timpul iernii la aceasta sunt mai mari, implicând consum mai mare de hrană pentru echilibrarea regimului termic necesar supraviețuirii.

Apicultura evaluare stupi

Trebuie specificat că pentru a produce o albină tânără și sănătoasă este necesar ca la rezerve să existe o celulă cu miere și una cu polen. Deci, pentru supraviețuirea și continuarea dezvoltării familiilor de albine în sezonul rece, pe lângă rezervele sub formă de miere, care reprezintă hrană energetică, familiile de albine au nevoie de hrană proteică care este înmagazinată sub formă de păstură.

Pentru aprecierea rezervelor de hrană se poate ține cont de următorii indicatori aproximativi: o ramă mare 1/1 (ramă Dadant 435 x 300 mm) plină complet cu miere conține 4-4,5 kg de miere, o ramă mică 1/4 (ramă magazin 435 x 162 mm) plină complet conține 2-2,5 kg de miere și o ramă mijlocie 2/3 (ramă ME 435 x 235 mm) plină complet conține 3-3,5 kg de miere și, în fine, pentru o evaluare mai precisă se poate considera că 6 dm2 de miere căpăcită reprezintă 1 kg de miere.

La evaluarea rezervelor de hrană trebuie verificată și apreciată calitatea acestora și aici trebuie ținut cont de faptul că în cuprinsul acestor rezerve nu trebuie să existe miere de mană sau provenită din siropul unor fructe ca struguri, prune ș.a.m.d. deoarece aceste mieri au un conținut mare de substanțe minerale și au un caracter alcalin, ceea ce duce la producere de diaree, permițând dezvoltarea unor vegetații în tubul digestiv al albinei în lipsa zborurilor de curățire în perioada de iarnă.

Studii efectuate de înaintașul nostru ing. Ion Cârnu au relevant faptul că în zona de munte se poate ierna bine dacă procentul mierii de mană de conifer nu depășește 20-30%, dar în zona de deal și câmpie însă prezența manei de stejar, tei sau salcie poate provoca diaree sau chiar moartea și la proporții de 10-20%.

Pentru depistarea existenței mierii de mană în rezervele de hrană ale familiilor de albine ne stau la îndemână două metode destul de simple: metoda cu alcool sau metoda cu apă de var.

Pentru aplicarea metodei cu alcool, într-un cilindru de sticlă gradat se toarnă o parte de miere care se amestecă cu o parte egală de apă distilată și la acest amestec soluție se adaugă 10 părți de alcool de 96o și se amestecă bine. În cazul prezenței manei, soluția se tulbură și după un timp se depune un sediment pe fundul eprubetei. Dacă mierea de mană este mai puțină nu este depunere, dar soluția se tulbură. Dacă nu este miere de mană, soluția rămâne transparentă.

În cazul metodei cu apă de var mierea se dizolvă cu o cantitate egală de apă distilată, apoi această soluție se amestecă cu o parte egală de lichid limpede de deasupra varului proaspăt stins. Amestecul obținut se încălzește până la fierbere la flacără mică. În cazul existenței manei, apar flocoane care se depun pe fundul eprubetei sub formă de precipitat. Cu cât stratul de sediment este mai gros, cu atât proba de miere conține o cantitate mai mare de mană.

În cazul rezervelor de hrană insuficiente sau necesității înlocuirii lor acestea se pot completa prin așa-numitele hrăniri de completare și aceste completări cu hrană energetică poate fi făcută cu predilecție cu faguri cu miere, fluidă sau cristalizată sau, în lipsă de faguri la rezerva stupinei, cu siropuri obținute din zahăr de sfeclă 2:1 administrat în cantități de 1-2 litri sau, în cel mai rău caz, cu siropuri care conţin zaharuri preparate industrial, acestea fiind omologate, respectiv notificate ca fiind acceptate pentru hrăniri de completare sau stimulative ale familiilor de albine.

Este recunoscut faptul că niciun înlocuitor de miere folosit ca hrană pentru albine nu prezintă calitățile mierii așa că recomand ca, dacă dorim o dezvoltare armonioasă și sănătoasă în noul an apicol care vine după iernare, cel puțin 40-50% din rezervele de hrană pentru iernare să fie constituite din miere de albine verificată ca fiind sănătoasă.

La administrarea de siropuri de zaharuri neinvertite trebuie ținut cont că prin invertire albinele care fac această operațiune se uzează și își scurtează perioada de viață, astfel că se recomandă ca aceste hrăniri cu zaharuri neinvertite să se facă până cel mult la sfârșitul lunii august sau, cel mult, până la începutul lunii septembrie. Astfel în iarnă vor intra albine care nu au organismul uzat prin participare la invertirea siropurilor de zahăr date pentru completarea rezervelor de hrană.

Dacă perioada august-septembrie se prezintă secetoasă această situație face ca oferta de culesuri melifere de întreținere să fie foarte mică sau să lipsească cu desăvârșire, ceea ce face ca reginele să-și micșoreze densitatea ouălelor depuse. Aceasta ar duce ca la intra­rea în iarnă familiile de albine să aibă populații reduse.

Astfel, pentru stimularea pontei și creșterea albinei de iernare în cantitate suficientă sunt necesare hrăniri de stimulare. Acestea se realizează prin adminis­trare de faguri cu miere căpăcită, sirop de zahăr de sfeclă 1:1, zahăr tos etc.

În cazul folosirii fagurilor cu miere căpăcită, la interval de 2-3 zile se pun după diafragmă faguri care conțin cantități reduse de miere de pe care se descăpăcesc 2-3 dm2, iar dacă se folosește sirop de zahăr acesta se administrează fie în doze zilnice de 100-200 g, fie în doze de 250-500 g la intervale de 3-5 zile și, în absența culesului de polen, recomand ca în siropul de zahar să se introducă 5% polen recoltat din stupina proprie pentru a fi siguri că odată cu polenul nu intro­ducem și ceva vectori de boli din alte stupine.

Hrăniri de stimulare se pot face și prin administrarea de zahăr tos uscat în hrănitor și, pentru a obișnui albinele cu acest mod de hrănire, zahărul se umectează superficial sau se toarnă peste el un strat subțire de miere.

În final, țin să precizez că întâi trebuie realizate hrănirile de completare și apoi cele stimulative deoarece practica a arătat că, fără existența în cuib a rezervelor de hrană necesare iernării, rezultatele hrănirilor de stimulare sunt slabe.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 28-30

Acarianul Acarapis sp. nu pune în pericol albina românească (I)

Considerând mult prea important subiectul abordat în interviul intitulat „Un nou acarian atacă albina românească“, am contactat-o pe doamna dr. biolog Gabriela Chioveanu, coordonator al Laboratorului Naţional pentru Bolile Albinelor şi ale altor insecte utile din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală București, căreia i-am relatat subiectul dezbătut în interviul anterior și i-am adresat câteva întrebări necesare lămuririi apicultorilor români.

– Care este poziția dumneavoastră privind existența acarianului traheial Acarapis sp. pe teritoriul României și cum va afecta existența acestuia activitatea apicolă în țara noastră?

– În întrebarea dumneavoastră vreți să faceți referire la singura specie cunoscută de acarian cu localizare traheală, mai precis specia care parazitează numai trunchiul traheal principal al albinei adulte, și anume Acarapis woodi care face parte din genul Acarapis.

Este incorect din punct de vedere științific să vorbim de acarianul traheal Acarapis sp, iar dacă există cercetători, specialiști care au identificat o nouă specie de acarieni, alta decât Acarapis woodi, aceasta trebuie confirmată și agreată de comunitatea științifică națională și internațională. De asemenea, este aberant, tot din punct de vedere științific, să vorbim de o localizare la nivelul larvelor de trântor a acarianului Acarapis woodi.

În altă ordine de idei, în România există un Program Naţional de supraveghere a efectivelor de albine care se derulează prin ANSVSA, autoritate care coordonează rețeaua sanitară veterinară de stat. Programul național cuprinde și acțiuni de supraveghere a acarapiozei albinelor produsă de acarianul traheal Acarapis woodi. România este teritoriu declarat indemn (liber) pentru această specie endoparazită, așa că orice semnalare a prezenței acestuia, fie că este făcută de un specialist de la un laborator sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor județean, fie că este făcută de un alt specialist din altă instituție sau de un apicultor trebuie, potrivit legii, confirmată de Laboratorul Național de Referință pentru Bolile Albinelor și ale altor Insecte Utile din cadrul IDSA.

LNR din cadrul IDSA are competență recunoscută pentru a confirma sau infirma o suspiciune pentru un agent etiologic dintr-o specie nouă și este singurul abilitat legal să declanșeze procedurile de notificare la nivel național și ulterior prin ANSVSA la nivel internațional a unei boli noi pentru care România este declarată indemnă.

În anul 2016, până în prezent, nu m-am confruntat cu nicio suspiciune de parazitare a efectivelor de albine cu specia Acarapis woodi.

În anii anteriori (1988-2015) au existat suspiciuni privind alte specii de acarieni din genul Acarapis, care pot exista numai pe corpul albinei sau în stup, specii semnalate de către colegii parazitologi de la laboratoarele sanitare veterinare județene sau direct de către apicultori. În urma analizelor efectuate atât în stupine cât și în laborator s-a dovedit că speciile încriminate erau acarieni externi din genul Acarapis aparținând uneia dintre speciile: Acarapis externus, Acarapis vagans și Acarapis dorsalis, iar în cele mai multe cazuri era vorba de un alt acarian frecvent întâlnit în sezonul activ în rezervele de păstură din faguri, și anume Glycyphagus domesticus.

Deci, din genul Acarapis, principala specie cu importanţă medical-veterinară este Acarapis woodi, care este un endoparazit care se localizează la nivelul sistemului respirator al albinelor adulte.

Repet, acest parazit intratraheal pătrunde, se dezvoltă şi se reproduce în traheea principală prototoracică a albinei din speciile: Apis mellifera (albina europeană), Apis mellifera scutellata (albina africană) şi Apis cerana (albina asiatică). Se hrăneşte numai cu hemolimfa gazdei. În infestaţiile masive acarienii pot fi găsiţi în cap, torace şi sacii aeriferi abdominali. Pot fi parazitate atât lucrătoarele, cât şi trântorii şi matca. Capacitatea acarianului de a trăi în această nişă ecologică este rezultatul adaptărilor numeroase de morfologie şi comportamentale. De exemplu, adaptarea morfologică principală a speciei este transformarea pieselor bucale într-o structură capabilă să ingere cu uşurinţă hrana, adică specia are aparat bucal adaptat la înţepat şi supt.

Genul mai cuprinde şi alte specii, dar cu localizare externă, fiind condiţionaţi paraziţi ai albinei adulte. Speciile Acarapis externus, Acarapis vagans şi Acarapis dorsalis sunt morfologic similare cu Acarapis woodi, dar nu au aparatul bucal adaptat pentru înțepat și supt hemolimfa.

Speciile Acapis externus, Acarapis vagans și Acarapis dorsalis sunt considerate bioagresoare ale familiei de albine, se întâlnesc numai în familiile slabe și agresează mecanic albinele adulte, nehrănindu-se cu hemolimfa, așa cum se întâmplă în cazul endoparazitului Acarapis woodi. Aceste specii există în entomofauna sălbatică din Europa și în general acolo unde sunt albine.

În concluzie, la momentul acesta nu putem vorbi de existența endoparazitului traheal Acarapis woodi în familiile de albine din România, iar celelalte specii de acarieni externi nu sunt specii nou introduse în România, ele existând în entomofauna sălbatică a Europei.

– Cum ar putea apicultorii să depisteze eventuala existență a acestui acarian în familiile de albine deținute și, în caz de răspuns afirmativ, cum trebuie să procedeze în continuare?

– Apicultorii nu pot să depisteze endoparazitul Acarapis woodi, ei pot numai să suspicioneze existența acestuia și evoluția bolii numită acarapioză. Prezența parazitului traheal Acarapis woodi poate fi depistată de un specialist numai în condiții de laborator, în urma unei disecții care evidențiază trunchiul traheal principal al albinei adulte și a unui examen microscopic care permite identificarea morfologică a speciei.

Dar am să prezint câteva elemente care indică disfuncționalități la nivelul familiei de albine și care pot să alarmeze apicultorii.

În primul rând, boala, acarapioza, produsă de Acarapis woodi se manifestă clinic în a doua jumătate a iernii și începutul primăverii, adică pentru țara noastră începând cu 15 ianuarie, lunile februarie, martie și câteodată până la 15 aprilie.

Semnele clinice ale bolii nu sunt caracteristice pentru că albinele manifestă simptome comune altor boli, și anume: depopularea familiei ca urmare a efectului spoliator al parazitului, abdomen dilatat și diaree, incapacitate de zbor, înaintarea albinelor în salturi și tremurături ale corpului, aripi destinse asimetric, albine care mor cu aripile în forma literei „K“; albinele bolnave părăsesc stupul și pe vreme nefavorabilă, se adună în grupuri mici și, pierzându-și capacitatea de zbor, mor în afara stupului.

Modificările anatomopatologice sunt evidențiate numai de examenul microscopic și numai la nivelul sistemului respirator al albinei adulte, deci pentru diagnostic este obligatoriu examenul de laborator. Pentru efectuarea în condiții optime a examenului de laborator este necesară o cantitate minimă de 10 g de albine vii și moarte/proba, recoltate de pe suprafața fagurelui.

În cazul unui rezultat pozitiv pentru Acarapis woodi într-o stupină, diagnostic stabilit de o autoritate recunoscută, atunci se declanșează alertă la nivel național, iar apicultorul în cauză va beneficia de supravegherea și consilierea autorităților sanitare veterinare.

În cazul celorlalte specii de acarieni externi, ele nu sunt considerate a avea importanță medical veterinară, deci nu pot fi impuse restricții sanitare veterinare și, având în vedere dimensiunile și caracteristicile fiziologice ale acestora, un simplu tratament antivarroa ar trebui să fie suficient pentru combaterea lor din familia de albine.

De reținut că aceste specii de acarieni externi nu apar decât în familiile de albine foarte slabe, neigienizate corespunzător, la fel ca și triungulinii, larvele de muscă sau ca larvele de la molia cerii și că efectele asupra albinelor sunt date numai de numărul mare al acestor bioagresori.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 28-29

Un nou acarian atacă albina românească (I)

Profitând de o deplasare la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură București, am intrat în Laboratorul de Patologia Albinelor pentru a mă interesa de situația eventualelor apariții de boli în familiile de albine, pe fondul unei cvasigenerale penurii de culesuri de întreținere pe aproape întreg teritoriul României din cauza situației meteorologice atipice, nefavorabilă dezvoltării și evoluției familiilor de albine.

Aici am avut plăcerea să-l întâlnesc pe dr. med. vet. SAVU VASILICĂ care, printre altele, mi-a relatat că în unele dintre probele trimise de apicultorii români pentru analize a depistat, cu surprindere, existența unui anumit acarian, care până acum nu a fost semnalat pe teritoriul României.

Sesizând gravitatea apariției acestui acarian în unele familii de albine de pe teritoriul României, l-am rugat pe dl dr. Savu Vasilică să-mi răspundă la câteva întrebări. Iată și răspunsurile:

– Cine este acarianul traheal Acarapis sp., de unde vine și cum afectează familiile de albine?

Tracheal mite Acarapis woodi

– Acarapioza traheală a albinelor (HBTM – Honey Bee Traheal Mite) este produsă de acarianul Acarapis woodi, care este un endoparazit obligatoriu al albinelor. Acarianul a fost descris pentru prima dată de Rennie în 1921 la albinele vestice Apis mellifera şi denumit iniţial Tarsonemus woodi. Această descoperire a urmat unei mortalităţi extinse a coloniilor de albine în Isle of Wight, Scoţia, între anii 1904-1919. În 1921 Hirst a reclasificat specia şi a denumit-o Acarapis woodi, nume sub care se găseşte şi astăzi. Astăzi HBTM este semnalată în multe ţări de pe majoritatea continentelor, incluzând Europa, Asia, părţi din Africa, America de Sud şi de Nord. În 2011 au fost raportate de către Kojima et al. infestări cu Acarapis woodi în Japonia, la albinele asiatice Apis cerana japonica. Până în prezent nu se cunoaşte existenţa acestui parazit în Australia, Noua Zeelandă sau Scandinavia., dar nici în România. Începând cu anul 2013, noi, cei de la Laboratorul de Patologia albinelor din cadrul ICDA Bucureşti (dr. Savu Vasilică, dr. Agripina Şapcaliu), am semnalat existenţa unui acarian la o probă de puiet de trântor primită de la un apicultor din judeţul Teleorman, care ne-a trimis spre analiză şi o ramă cu puiet văros. Am extras o larvă cu puiet văros din celulă şi am efectuat o amprentă pe o lamă de microscop. Spre surprinderea mea, în timp ce examinam la microscop (x400) am observat existenţa unui acarian asemănător cu Acarapis Woodi, parazitul care trăieşte în traheile albinelor, dar care nu a fost întâlnit pe teritoriul României. Am trimis probe şi la un laborator din Franţa, dar rezultatele au fost negative. Despre existenţa acestui parazit am publicat o lucrare ştiinţifică cotată ISI, în anul următor, la Congresul Internaţional de Biotehnologii. De atunci am început să examinăm foarte amănunţit toate probele de albine şi de faguri trimise de către apicultori şi surprizele au început să apară an de an.

– Despre ce surprize este vorba?

– Imediat în anul următor, adică în 2014, unii apicultori din zona de sud a ţării au venit cu probe la laborator pentru că au semnalat depopulări în cadrul familiilor de albine şi chiar dispariţia albinelor din stup. Nu mică ne-a fost mirarea când am constatat existenţa pe albine a unei noi specii de acarieni care trăiesc la exteriorul albinelor.

– Din ce zone ale României au fost probele de albine, unde s-a depistat acest acarian și cât de mare este infestarea cu el?

– Iniţial probele de albine au provenit din acelaşi judeţ Teleorman, urmând ca foarte curând după aceea să ne parvină prove cu acelaşi tip de paraziţi şi din judeţele Giurgiu, Argeş, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Tulcea. Începând cu anul 2015, acelaşi parazit a fost întâlnit şi în judeţele Ilfov, Sibiu, Arad. Iată că de la an la an infestaţia parazitară se extinde, manifestările la albine fiind aceleaşi: depopulare, plecarea albinelor din stup cu sau fără matcă, scăderea oatului la mătci şi apariţia altor boli conexe. Numărul de acarieni existenţi pe albine a fost variabil, de la câteva exemplare la câteva zeci de exemplare.

– Cum se depistează existența acestui acarian în familiile de albine?

– Spre deosebire de acarienii traheali care sunt microscopici (femelele au 140-175 microni, iar masculii au 125-136 microni), acarienii externi ai albinelor sunt mai mari, având dimensiuni de 0,15-0,25 mm, dar din punct de vedere morfologic există foarte puţine diferenţe. Acarienii externi se pot vedea pe albinele moarte (în special) şi pe albinele vii cu o lupă, iar pentru cine vede foarte bine, aceştia pot fi zăriţi şi cu ochiul liber, în lumină puternică, fiind de mărimea unui vârf de ac cu gămălie. Au o culoare albicioasă şi pe suprafaţă au foarte mulţi peri. Iată mai jos o fotografie efectuată la microscopul cu cameră de luat vederi.

– Câte specii de acarieni externi există?

Cele trei specii de acarapis

– Există 3 specii de acarieni din genul Acarapis, unul fiind parazit intern – Acarapis woodi, şi 2 specii sunt paraziţi externi: Acarapis dorsalis şi Acarapis externus. Un acarian extern, morfologic diferit faţă de Acarapis woodi, a fost raportat în 1926, la 5 ani după ce Acarapis woodi a fost descris de către Rennie. Morgenthaler a propus numele de Acarapis externus şi mai târziu a observat că aceşti acarieni trăiesc pe marginea inferioară a gâtului albinei gazdă. Moroson a detectat acarieni externi pe toracele albinelor, care sunt diferiţi de cei descrişi de Morgenthaler şi aceştia au fost denumiţi Acarapis dorsalis. Totuşi, aceste două specii de acarieni nu au fost descrise de Morgenthaler până în 1934. A. externus se întâlneşte pe partea inferioară a gâtului, pe zona membranoasă dintre cap şi torace şi în adânciturile tentoriale ale capului. A. dorsalis utilizează canelura dorsală a toracelui dintre scut şi scutelum, în timp ce A. woodi infestează traheia. Ca şi A. woodi, ambele specii de acarieni externi sunt migratorii şi au fost prelevaţi din alte părţi ale corpului albinelor, cum sunt aripile, propodeumul, toracele lângă bazele aripilor şi de pe primul segment al abdomenului. Această capacitate a lor de a utiliza aceleaşi zone pentru îngrămădire sau pentru reproducere complică identificarea ulterioară a speciilor de acarieni externi.

Aceste două specii de acarieni externi, ca şi Acarapis woodi, sunt consumatori de hemolimfă. Cele două specii de acarieni externi nu au fost raportate că produc simptome vizibile sau leziuni albinelor gazdă, iar Shaw et al. cred că nu există nicio relaţie între prevalenţa acarienilor externi şi performanţa coloniilor de albine. Ambele specii de acarieni externi sunt considerate în general paraziţi inofensivi pentru albine, deşi Acarapis externus poate cauza pierderea aripilor sau malfuncţii. Ibay a raportat mortalitate la familiile de albine experimentale din Oregon, SUA, care au fost înalt infestate cu ambele specii de acarieni externi. Astfel, aceste specii pot fi mai supărătoare pentru albine decât s-a crezut în general. Totuşi, statusul dăunător al acestor două specii nu a fost niciodată complet investigat.

(va urma)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2016 – pag. 28-29

An apicol slab... Trebuie să ne salvăm albinele!

Anul 2015 a fost, din punct de vedere apicol, destul de slab per ansamblu, iar pentru unii apicultori foarte slab, motiv pentru care am considerat că anul 2016 nu poate fi mai rău. Ei bine, se pare că 2016 este mult mai rău decât ne puteam închipui.

Rapița în acest an a înflorit cu două săptămâni mai repede decât în mod obișnuit, dar familiile de albine nu au fost dezvoltate cu două săptămâni mai repede, astfel că producțiile de miere, în cele mai multe cazuri, au fost sub așteptări. Dar, măcar la culesurile de rapiță familiile de albine s-au dezvoltat mulțumitor, astfel că apicultorii au așteptat cu mari speranțe culesurile de la salcâm. Dar, deziluzie, în majoritatea cazurilor, culesurile la salcâm au fost un dezastru. Ploile și nopțile reci au făcut ca secrețiile de nectar să fie mici sau deloc și, colac peste pupăză, în lipsă de culesuri și de posibilitate de a ieși din stupi din cauza ploilor, familiile de albine au început să intre în frigurile roitului. Mai mult, la unele stupine, din cauza lipsurilor de culesuri de întreținere, albinele au început să-și evacueze trântorii ceea ce, având în vedere perioada în care ne aflăm, este foarte grav; mai rămâne ca albinele să înceapă să-și consume puietul larvar.

Situația este foarte gravă și, dacă nu se intervine cu hrăniri sau culesuri de întreținere, familiile se vor depopula iar, din cauza scăderii imunității, vor izbucnii diverse boli care le vor slăbi și mai mult, mergând până la distrugere.

Speranța, care moare ultima, este să menținem vitalitatea familiilor până la culesurile de la tei, dacă vor fi și acelea, sau până la floarea-soarelui. Până ajungem la mult speratele culesuri de producție ar trebui să căutăm eventuale zone care pun la dispoziție culesuri de întreținere sau, în lipsa acestora, neapărat să recurgem la hrăniri de completare a rezervelor de hrană.

Hrănirea albinelor trebuie făcută pe cât posibil cu produse naturale ale stupului, adică cu MIERE, POLEN și PĂSTURĂ și numai în absența acestora, respectiv numai în situații de excepție, se va recurge la înlocuitori ai acestor produse naturale.

În caz de necesitate și de urgență pentru înlocuirea mierii se pot folosi zahărul de masă, numit în limbajul chimiei sucroză, și zahărul invertit.

Zahărul (sucroza) este un dizaharid, în sensul că molecula de sucroză constă dintr-o moleculă de glucoză și una de fructoză legate chimic împreună.

Pentru a putea folosi zahărul de masă, albinele trebuie să îl transforme rupând legătura chimică dintre glucoză și fructoză și astfel molecula de sucroză este desfăcută, zahărul devenind un conglomerat de molecule de glucoză și fructoză numit zahăr invertit pe care albinele îl pot folosi pentru producere de energie. Această transformare are loc pe baza secreției de către albine a enzimei numite invertază.

Din păcate, producerea invertazei implică un efort serios din partea albinelor, fapt care duce la uzura prematură a acestora, scurtându-le drastic durata de viață.

Pe lângă zahărul de masă neinvertit se mai poate folosi ca înlocuitor al mierii și zahărul gata invertit, găsit la comercianți, care eliberează albinele de efortul secretării enzimei denumite invertază, evitându-se astfel uzura lor prematură.

Totuși, zaharul – fie neinvertit sau invertit – este un produs rafinat, în timp ce mierea este un produs natural, adică un produs care este dat consumului albinelor așa cum se prezintă el în natură, fără nicio modificare.

Dimpotrivă mierea, fiind un produs natural, neprelucrat mecanic sau termic, conține, pe lângă fructoză și glucoză, mai multe tipuri de vitamine, o serie de enzime și elemente minerale care sunt absolut necesare pentru sănătatea organismului albinelor. Lipsa vitaminelor și elementelor minerale din organismul albinelor poate duce la boli grave sau chiar la moarte.

Concluzia celor relatate mai sus este aceea că trebuie evitată, pe cât posibil, folosirea zahărului în locul mierii pentru hrănirea albinelor, iar, dacă totuși împrejurările impun folosirea zahărului, trebuie avut grijă ca, la evaluarea rezervelor, cantitățile de miere obținute din zahăr să nu depășească 30-40%, restul fiind miere.

Pentru înlocuirea polenului au fost încercați ca substituenți laptele degresat, gălbenușul de ou, făina de soia degresată, drojdia de bere dezactivată ș.a.m.d.

Trebuie precizat că, dacă mierea din stupi procesată din zahăr este un fel de miere naturală sărăcită, înlocuitorii polenului conțin doar câteva elemente în comun cu polenul, pe lângă acestea aflându-se și substanțe care nu se găsesc în mod obișnuit în hrana familiilor de albine.

Se încearcă și s-au încercat numeroase rețete de hrană pe bază de zahăr și înlocuitori ai polenului, fără ca vreuna dintre ele să-și demonstreze viabilitatea. Așadar, recomand ca în cazul hrănirii albinelor să nu se folosească înlocuitori de polen, ci numai polen și păstură provenite din familii sănătoase sau polen recoltat direct de om din natură, de exemplu din panicule de porumb sau din inflorescențele alunului.

Măzărichea, zisă Landră, o oportunitate meliferă în mai - iunie

În această perioadă în unele zone din țară, cum ar fi Câmpia Dunării și unele zone colinare, înflorește o plantă spontană și anuală numită Măzăriche sau Landră (Vicia spp. din ordinul Fabales și familia Fabaceae). Această plantă este răspândită cu preponderență în fânețe, pe terenuri necultivate, dar mai ales în semănături și pe marginea lor, printre tufișuri și de-a lungul drumurilor la altitudini de la 0 la 850 m.

Există și varietatea de măzăriche cultivată (Vicia sativa) care este furajeră și intră în componența borceagului împreună cu ovăzul care are proprietatea că fixează foarte bine azotul în și poate fi folosit ca îngrășământ natural și pentru conservarea umidității în solurile pe care cresc.

Măzărichea prezintă frunze alternative și compuse, fiecare formată din 3 până la 8 perechi opuse liniare sau cu vârf de ac în formă de pană alungită în formă de lance de până la 2,5 la 3,5 centimetri lungime și fiecare frunză compusă se termină cu un lujer ramificat.

Înflorește în perioada mai-iunie, florile apărând în axilele frunzelor solitare sau în perechi, fiind de culoare purpurie, roz-violet și, mai rar, albicioase sau galbene.

În perioadele zilelor suficient de călduroase și nu excesiv de uscate măzărichea pune la dispoziția albinelor nectar și polen, fiind deosebit de atractive, astfel că se obține o miere deschisă la culoare și foarte parfumată.

Literatura de specialitate arată că secreția de nectar a florilor de măzăriche este de 0,2-1,5 mg/floare și lanurile sale au o producție de miere de 30-100 kg/ha.

Fructul măzărichei este sub formă de păstaie de 6 la 7 centimetri lungime, care este păroasă atunci când este crudă, mai târziu netedă, apoi maro sau neagră la maturitate. Această păstaie conține 4-12 semințe.

Evident că acolo unde există măzăriche această oportunitate meliferă trebuie fructificată, scoțând astfel din impas familiile de albine în privința culesurilor de întreținere și menținându-le pregătite pentru culesurile de producție de la tei și floarea-soarelui dacă vor fi în acest an.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 – pag. 32-33

Cu ce schimbăm reginele necorespunzătoare

Afirmam într-un articol anterior despre necesitatea schimbării periodice a reginelor din familiile de albine ale stupinelor de producție, aceasta fiind o condiție imperioasă, alături de altele, pentru menținerea unui randament ridicat la producțiile de miere.

Trebuie știut că viața și viabilitatea unei regine sunt de 4 la 5 ani dar, pe măsură ce vârsta ei înaintează peste 2-3 ani, cantitatea de spermatozoizi depozitați în spermateca ei se împuținează și astfel prolificitatea ei scade.

Practicienii în apicultură recomandă imperios ca în stupinele care practică stupărit staționar, cu cel mult 2-3 culesuri de producție, reginele să fie schimbate la 2 ani și în stupinele care practică stupărit pastoral intensiv, cu 5-6 culesuri de producție, reginele să fie schimbate anual.

O problemă spinoasă este de unde apicultorii își vor procura reginele de schimb ca astfel să obțină rezultatele scontate prin schimbarea reginelor.

Principalele categorii de surse pentru procurarea reginelor pentru schimbarea celor necorespunzătoare sau bătrâne de către apicultori pot fi: stupinele de elită, stupinele de multiplicare, sectorul propriu al apicultorului unde își produce reginele necesare schimbului și diverși comercianți care aduc și, uneori, multiplică regine de alte rase sau diverși hibrizi din alte biotopuri (habitaturi) diferite de cele ale României.

Apicultura stupina multiplicare

Actualmente, stupine de elită, pe teritoriul României, deține numai Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (I.C-D.A.) care, pentru asigurarea unei presiuni de selecție în zonele de influență și pentru menținerea în stare curată a materialului biologic ce constituie patrimoniul genetic apicol, respectiv cel din rasa de albină românească Apis mellifera carpatica, are organizate pepiniere la București (Băneasa), Moara Vlăsiei-Ilfov, Poieni-Iași și Bididia-Tulcea, unde se produc anual regine selecționate pentru a se livra în teritoriu apicultorilor și stupinelor de multiplicare autorizate.

Aici trebuie amintit că ameliorarea și conservarea rasei de albine romanești Apis mellifera carpatica au constituit preocupări constante ale instituțiilor de cercetare apicole care, începând cu anul 1957, când s-a înființat Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Apicultură și Sericicultură, și continuând cu 1974, odată cu înființarea IC-DA. În 1974 s-a trecut la un program amplu de conservare și ameliorare a albinei românești pe subpopulații aferente diferitelor zone bioapicole, bazat pe selecție în masă și apoi prin selecția intrafamilială. În paralel cu aceasta, s-a urmărit evoluția caracterelor morfometrice specifice rasei de albine românești Apis mellifica carpatica.

În ultimele 2-3 decenii, datorită stupăritului pastoral intens practicat în România, cercetările au evidențiat o tendință de omogenizare a albinelor din diferite zone bioapicole și această situație ar trebui să impună orientarea cercetărilor către realizarea unor programe de conservare și ameliorare bazate pe creșterea selectivă în rasă curată și pe material biologic certificat cu mare atenție de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

De asemenea, IC-DA, sub îndrumarea și controlul strict al ANZ, ar trebui să desfășoare un program amplu și atent de identificare și nominalizare a unor stupine din fiecare zonă bioapicolă din România, unde ar urma să fie conservat material genetic autohton care să fie valo­rificat prin programe de ameliorare, selecție și creștere de regine.

Apicultura micronuclee de imperechere

Stupinele de multiplicare regine sunt acele stupine controlate și autorizate anual de ANZ pentru a multiplica regine de elită achiziționate cu un an înainte de la stupinele de elită pe care apoi să le distribuie apicultorilor pentru schimbarea reginelor necorespunzătoare, bătrâne sau pentru realizarea de roiuri la pachet, roiuri pe faguri și familii de albine pentru utilizare proprie sau comercializare.

Cei care deservesc stupinele de multiplicare trebuie să ia toate măsurile pentru a îndeplini următoarele condiții:

- stupina de multiplicare trebuie să aibă vatră permanentă tot timpul anului într-o zonă reproductivă geografică izolată, în sensul că pe o rază de 10 km nu se găsesc stupine cu familii de albine din altă rasă de albine omologată sau hibrizi interrasiali;

- să realizeze multiplicarea numai din regine certificate ca fiind de elită;

- reginele de elită vor fi achiziționate cu un an înainte de realizarea multiplicării într-un număr de cel puțin 10% față de numărul familiilor deținute de stupina de multiplicare și astfel reginele de elită destinate multiplicării vor putea fi testate din punctul de vedere al calităților prezentate și viabilității trecerii peste iarnă, iar cele necorespunzătoare vor fi excluse de la operațiunile de multiplicare;

- livrarea reginelor multiplicate către beneficiari se va efectua în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

Producerea de către apicultori a reginelor de care au nevoie pentru schimbarea reginelor necorespunzătoare, bătrâne sau pentru producerea de roiuri la pachet, roiuri pe faguri sau familii de albine pentru folosință proprie sau vânzare se va putea face conform tehnologiilor cunoscute și însușite prin studiu teoretic și practic de apicultorii în cauză.

Cei care doresc să-și producă singuri reginele necesare vor avea două căi de ales: fie achiziționează regine de elită de la stupine de elită autorizate, fie își selecționează din stupina proprie familii de albine care îndeplinesc criteriile principale de selecție și, în principal, criteriul producției de miere.

Despre criteriile de selecție și verificările minime care trebuie aplicate pentru a verifica reginele obținute voi face referiri în articole viitoare.

Și, în fine, referitor la procurarea de regine de la diverși comercianți care aduc și, uneori, multiplică regine de alte rase sau diverși hibrizi din alte biotopuri (habitaturi) diferite de cele ale României personal nu recomand această sursă.

Manifest această respingere având în vedere faptul că Programul Național de Ameliorare a rasei de albine românești Apis mellifera carpatica ar trebui să impună interzicerea importului sau introducerea pe orice alte căi a albinelor aparținând altor rase de albine deoarece aceste acțiuni ar putea duce la degradarea ireversibilă a fondului genetic autohton. De altfel, literatura de specialitate arată că asemenea situații au existat în multe țări, printre care Germania, Polonia, Franța etc.

Consider că organele în drept ar trebui să ia măcar în considerație instituirea unor zone de conservare și protecție a albinei românești Apis mellifera carpatica. De fapt, în unele țări ale Uniunii Europene ca Slovenia, Croația, Austria ș.a. există astfel de zone de protejare a raselor autohtone.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Ce albine folosim și de ce trebuie să schimbăm reginele

Visul oricărui apicultor este ca stupina sau stupinele pe care le administrează să obţină recolte maxime de produse apicole şi astfel profitul său să fie cât mai mare.

Printre dezideratele care trebuie să conducă la împlinirea acestui vis este și utilizarea unei rase de albine corespunzătoare biotopului apicol unde se desfășoară activitatea apicolă și, referitor la acest aspect, părerea celor mai mulți cercetători științifici din România este că cea mai potrivită rasă de albine este albina românească Apis mellifera carpatica aclimatizată din timpuri străvechi pe teritoriul României și pe unele teritorii învecinate.

Cercetările asupra acestei albine româneşti au fost inițiate de un grup de cercetători sub directivele ing. Nicolae Foti, stabilindu-i-se caracteristici proprii şi făcându-se studii biometrice asupra ei.

Apoi, în urma susţinerii materialului ştiinţific şi documentar privind omologarea rasei de către reprezentanţi din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, Consiliul tehnico-ştiinţific al ANARZ a aprobat omologarea albinei româneşti cu CERTIFICATUL DE OMOLOGARE nr. 1 eliberat la data de 28.10.2009, în conformitate cu Legea zootehniei nr. 72/2002 şi cu OM nr. 383/2009.

Omologarea s-a făcut ca rasă sub denumirea de Apis mellifera carpatica, împlinindu-se astfel visul înaintaşilor noştri în apicultura românească de a avea o rasă autohtonă recunoscută oficial.

Cercetările în domeniu arată că Apis mellifera carpatica s-a format în condițiile specifice climei, reliefului și bazei melifere de la noi din țară și prezintă trei varietăți: de câmpie, deal și de munte. Se aseamănă cu albina caucaziană sură de munte (Apis mellifera caucasica Grob.), iar varietatea din Câmpia Dunării, cu albina italiană – Apis mellifera lingustica Spin.

Din punctul de vedere al caracteristicilor biometrice, albinele autohtone românești au lungimea trompei cuprinsă între 6,30 mm, la albinele din Podișul Moldovei și Câmpia Dunării, 6,35 mm la cele din Câmpia Vestică a țării și 6,44 mm la populația din Podișul Transilvaniei, indicele cubital 40-45% și dislocarea discoidală pozitivă 70% sau neutră 30%.

Regina Apis mellifera carpatica

Culoarea este, în general, brună-închisă, putând apărea și exemplare cu inele sau puncte galbene pe abdomen. Greutatea reginelor împerecheate se încadrează între 160 și 200 mg și acestea trebuie să aibă o profilicitate de 1.600-2.000 ouă/24 de ore.

Această rasă se caracterizează printr-un comportament deosebit de liniștit pe faguri în timpul inspecției apicultorului, permițând în general intervenția acestuia chiar și fără folosirea afumătorului. Este puțin predispusă la furtișag, prezintă instinct moderat de roire și, în caz de roire naturală, construiește 30-50 botce (numai în cazuri excepționale 200). Căpăcește celulele cu miere preponderent uscat, mai rar umed și prezintă, în timpul culesurilor, predispoziție accentuată pentru blocarea fagurilor cu miere, ceea ce îngreunează întreținerea, impunându-se deblocarea pentru asigurarea spațiului pentru ouat reginei. Propolizarea este moderată.

Familiile cu albine din această rasă sunt destul de productive și sunt bine adaptate la condițiile de schimbări frecvente și rapide ale condițiilor meteorologice din țara noastră, având și însușirea de a sesiza venirea ploilor, situație în care albinele se întorc la stup fără a fi surprinse de ploi pe câmp și preîntâmpinând astfel depopulări.

Examinând cele afirmate mai sus putem trage concluzia că apicultorii români dispun de o rasă de albină românească pe care ar trebui s-o conserve şi s-o îmbunătăţească, ea fiind perfect adaptată condiţiilor celor cinci zone bioapicole de pe teritoriul României.

Totuși, nu pot trece cu vederea faptul că actualmente, în condițiile schimbărilor climatice, apariției unor lungi perioade secetoase severe, monoculturilor și tratamentelor tot mai masive cu pesticide, albinele noastre fac din ce în ce mai greu față acestor condiții, dar trebuie să sperăm că, așa cum cu mii de ani în urmă s-au readaptat și au supraviețuit, și acum se vor adapta noilor condiții.

O problemă spinoasă apărută pe teritoriul României este faptul că rasa noastră autohtonă este puternic depreciată prin faptul că tot mai mulți apicultori încearcă să introducă în stupinele lor regine din alte rase mai pure sau mai puțin pure sperând la creșterea randamentului exploatațiilor apicole pe care le dețin.

Deprecierea amintită se produce prin faptul că toate reginele care au ca mame reginele din alte rase, aduse de stupari pentru îmbunătățirea randamentelor stupinelor exploatate, se vor împerechea cu trântori din rasa locală din alte stupine de pe o rază de 5 la 15 km și astfel se vor obține hibrizi. Altfel spus, se va produce o încrucișare între fiicele obținute de la reginele importate în stupine și trântorii veniți în locurile unde au loc fecundările reginelor.

Rezultatul este obținerea unor metiși care în primă generație pot să dea rezultate bune și foarte bune din punctul de vedere mai ales al producțiilor de miere, dar apoi în generațiile următoare aceste calități se diminuează drastic și importul de regine trebuie repetat.

Un alt aspect de luat în discuție este necesitatea ca la anumite intervale de timp să se schimbe reginele familiilor de albine din stupinele de producție.

Viața și viabilitatea unei regine este de 4 la 5 ani dar, pe măsură ce vârsta ei înaintează peste 2-3 ani, cantitatea de spermatozoizi depozitați în spermateca ei se împuținează și astfel prolificitatea ei scade.

Practicienii în apicultură recomandă imperios ca în stupinele care practică stupărit staționar, cu cel mult 2-3 culesuri de producție, reginele să fie schimbate la 2 ani și în stupinele care practică stupărit pastoral intensiv, cu 5-6 culesuri de producție, reginele să fie schimbate anual.

De unde își vor procura apicultorii reginele de schimb și de ce voi relata pe larg într-un material viitor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Protocol pentru protecția albinelor împotriva intoxicațiilor cu pesticide

Ministerul Agriculturii, prin Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului prin Departamentul pentru Administrația Locală au luat o serie de măsuri pentru protecţia familiilor de albine împotriva intoxicaţiilor cu pesticide.

Conform Protocolului de colaborare cu nr. 328.432 semnat la data de 31.03.2015, producătorii agricoli, utilizatorii profesioniști (fermierii), unitățile silvice, alte societăți care execută (prestatorii de servicii) sau beneficiază de tratamente fitosanitare cu pesticide au următoarele obligații:

- Să înştiinţeze în scris cu cel puţin 48 de ore înainte de începerea tratamentului cu ppp: consiliile locale, primăriile pe teritoriul cărora se găsesc suprafeţele ce urmează a fi tratate, precum şi cele ale căror limite teritoriale se află la mai puţin de 5 km de aceste suprafeţe.

- Să efectueze tratamente cu produse de protecția plantelor numai pe timp liniştit, fără vânt şi numai asupra culturilor agricole entomofile sau pomilor fructiferi care nu se află în stadiul de înflorire.

- Măsura specială și pentru această primăvară este marcarea în câmp prin Plăcuţe de avertizare a solelor unde se seamănă culturi de floarea-soarelui și/sau porumb ale căror semințe (necesare însămânţării) au fost tratate cu unul dintre produsele neonicotinoide: Cruiser 350 FS, Nuprid Al 600 FS, Poncho 600 FS, Seedoprid 600 FS.

- Semănătorile folosite la însămânţarea acestor culturi vor fi dotate cu echipamente adecvate (deflectoare) pentru incorporarea în sol și reducerea la minimum a emisiilor de praf (din aer) generate.

- Fermierii au obligația de a anunța primăriile și apicultorii din zonă de perioada în care se va derula acțiunea de semănat a semințelor tratate cu unul dintre produsele menționate mai sus.

- Toți utilizatorii de ppp vor ţine și vor completa la zi „Registrul de evidență a tratamentelor pe culturi.“

- În perioada înfloririi culturilor, a pomilor fructiferi a căror polenizare se face cu ajutorul insectelor, tratamentele se execută numai cu produse de protecția plantelor „selective pentru insectele polenizatoare“, albine, bondari.

- Este interzisă aplicarea pesticidelor cu excepția celor care poartă mențiunea: nu sunt toxice pentru albine la culturile entomofile, pomii fructiferi sau la speciile forestiere melifere (salcâm, tei).

- Dacă tratamentul împotriva dăunătorilor – viespi, gărgăriţe, molii, alți dăunători specifici – este absolut necesar în această perioadă (specii a căror polenizare se realizează cu ajutorul insectelor) atunci alegeți obligatoriu un insecticid care este selectiv sau cu potențial de risc redus pentru albine.

Mavrik 2 F; Calypso 480 SC; Mospilan 20 SG; Biscaya 240 OD (pomi fructiferi, culturi de cereale și rapiță).

Respectați eticheta produsului folosit; doza omologată, fenologia plantei, momentul aplicării (activitate minimă a albinelor), condițiile meteo: viteza și direcția vântului, buruienile înflorite, culturile din câmpurile învecinate, duze performante pentru reducerea devierii pulverizărilor în zonele nevizate.

Obligaţiile apicultorilor: asociații și apicultori cu stupine personale

- Amplasează în maximum 24 de ore de la instalarea vetrei de stupină a Panoului de Identificare a stupinei și comunică în scris autorităților, consiliului local și proprietarilor de terenuri agricole ori silvice de teritoriul pe care se află stupina.

- Să închidă, după caz, sau să îndepărteze la o distanţă de peste 5 km de suprafeţele supuse tratamentului familiile de albine atunci când au fost înştiinţaţi. Intervalul de timp în care este necesar ca familiile de albine să fie îndepărtate poate fi de 24-48 ore la erbicide; 24 de ore la unele fungicide și acaricide; 72-48 de ore la unele insecticide.(Ord. 45/1991)

- Să sesiseze imediat circumscripţia sanitar-veterinară în cazul producerii intoxicaţiilor la familiile de albine.

Angelica BACIU, coordonator Oficiu Fitosanitar Cluj

Măsuri ale apicultorilor pentru eventuala depopulare a stupinelor

După cum se știe, anul activ apicol 2015 a fost, pentru majoritatea apicultorilor români, slab din punctul de vedere al dezvoltării familiilor de albine pentru culesurile de producție și din punctul de vedere al producțiilor de miere obținute.

Cauzele sunt foarte complexe, unele fiind determinate, altele sunt bănuite și altele, deocamdată, sunt necunoscute.

Însă o cauză este certă, fără să poată fi tăgăduită, faptul că depopularea masivă a familiilor de albine este produsă de efectuarea culesurilor de producție și de întreținere din zone unde plantele au fost tratate cu neonicotinoide.

Deși în 24 mai 2013 Comisia Europeană a emis Regulamentul (EU) 485/2013 prin care se interzicea utilizarea în UE a 3 pesticide folosite la tratarea semințelor unei serii de culturi agricole din cauza riscului de a afecta albinele și alți polenizatori, interdicția, valabilă pe o perioadă de 2 ani începând cu 1 decembrie 2013, a fost anulată pe teritoriul României prin decizia Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care a emis în anul 2014 două derogări succesive de la aceste prevederi, permițând comercializarea în continuare a semințelor impregnate cu neonicotinoide.

Mai grav, există posibilitatea ca România să obțină o derogare pe termen nelimitat pentru utilizarea pesticidelor din clasa neonicotinoidelor după declarația președintelui LAPAR, Laurențiu Baciu.

Este clar că interesele apicultorilor români sunt diametral opuse față de interesele fermierilor din sectorul vegetal, aceștia din urmă având câștig de cauză.

Față de această situație Federația ROMAPIS, sub semnătura președintelui ei, drd. Mircea Ciocan (www.romapis.org, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.), a făcut publică o scrisoare către apicultorii români care îi va ajuta să determine obiectiv cauzele care duc la decimarea parțială sau totală a familiilor de albine. Consider că este util să reproduc această scrisoare în continuare:

„În situația în care și în anul 2016 vor apărea cazuri de mortalitate excesivă la diversele culesuri, cum s-a întâmplat la floarea-soarelui în 2015, este în interesul nostru, al tuturor, să încercăm să aflăm cauzele certe ale acestor situații. Deoarece suspiciunea principală a fost anul trecut cea de intoxicare a albinelor vă propunem să fim de această dată bine pregătiți pentru a reacționa rapid, dacă va fi cazul. În acest scop vă propunem colaborarea sub următoarele aspecte:

1. Pentru a acoperi costurile necesare la IDSA cu analizele pentru un set de probe (3 probe de albine moarte și una de țesut vegetal) ar fi nevoie de 153 lei (screening complet pentru pesticidele cunoscute în România = 85 lei metoda lichid cromatograf + 68 lei, respectiv gaz cromatograf). Acești bani pot fi suportați de ANSVSA cu condiția să fie solicitați din timp de apicultori la DSVSA din fiecare județ. Analizele se fac la laboratorul IDSA, dar solicitările se fac la județul unde se aflau albinele la momentul producerii incidentului. În aceste zile se face planificarea acestor bani de către ANSVSA, la solicitarea județelor. Noi am trimis deja cereri pentru prinderea în buget a sumelor necesare, în numele ROMAPIS, în toate județele României.

2. Pentru ca analizele pe care ne propunem să le realizăm să fie relevante trebuie ca recoltarea probelor să se facă în mod corect.

Pe site-ul nostru

(http://romapis.org/index.php?id=informatii_apicole), la link-ul Procedură de recoltare a probelor de albine moarte și țesut de plante, puteți descărca în format pdf procedura recomandată pentru recoltare de probe, discutată anul trecut cu specialiștii de la IDSA și specialiști în fiziologia plantelor de la USAMV București.“

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Apicultorii români sunt optimiști în privința producției de miere, în ciuda condițiilor climatice din această perioadă

Apicultorii români sunt optimiști în privința producției de miere din acest an, chiar dacă în unele zone din țară temperaturile au fost destul de scăzute, în această perioadă, mizând pe o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000 - 24.000 de tone, potrivit reprezentanților Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA).

Anul trecut, seceta și depopulările familiilor de albine au redus producția de miere până la cel mult 16.000 — 17.000 de tone.

"Vremea a fost destul de ciudată în această perioadă pentru că a nins în Moldova și în Ardeal. Temperaturile au fost scăzute și au înghețat primii piersici și caiși, iar din acest punct de vedere albina nu poate valorifica nectarul timpuriu. În iarnă au fost mortalități în limita normală, între 3 și 5%, și de aceea speram să avem dezvoltate albinele pentru rapiță. Dacă se încălzește vremea, așa cum s-a anunțat, iar albina poate valorifica nectarul cât de cât și apicultorii mai suplimentează hrana, putem spera la un an mai mai bun decât în 2015, respectiv la o producție de cel puțin 80% din media anuală de 22.000—24.000 tone, adică să facem în jur de 19.000 de tone, față de 60—70% cât am raportat în 2015. Într-adevăr se anunță și o vară secetoasă și dacă va fi afectată floarea soarelui, care acoperă mai mult de 35 — 40% din producția de miere s-ar putea să avem probleme. Prognoza este însă prognoză și ne rugăm ca și meteorologii să greșească", a declarat președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Acesta a precizat că anul trecut în sector "a mers rău" la rapiță și tei, iar în sudul țării, parțial, au fost înregistrate depopulări masive ale familiilor de albine din cauza tratării culturilor agricole cu pesticide, în special la floarea soarelui.

"Am încheiat anul 2015 cu o producție de 16.000-17.000 tone. Au fost zone în Moldova care au dat miere foarte bine, dar și în centrul sau vestul țării. Salcâmul a fost foarte valoros, exceptând estul țării. În schimb, anul trecut la floarea soarelui au murit 120.000 — 140.000 de familii de albine, a fost o depopulare masivă din cauza tratării cu neonicotinoide. Am aflat că s-ar fi primit deja derogarea pentru anul 2016 la floarea soarelui și la porumb pe neonicotinoide, iar rapița de anul trecut este oricum tratată. Tot ceea ce a fost anul trecut de-a lungul Dunării, de la Timiș, până la Tulcea și Brăila, a fost tratat. Este cea mai urâtă problemă a noastră, dar am înțeles că în toamnă va fi în Parlamentul European o reuniune pentru scoaterea definitivă a neonicotinoidelor și nu se mai acceptă nicio derogare. Ar fi bine foarte bine pentru apicultori", a explicat Fetea.

În ceea ce privește mierea falsificată de pe piața autohtonă, despre care au apărut în ultima perioadă numeroase informații în spațiul public, șeful ACA a precizat că a sesizat Parlamentul și Ministerul Agriculturii, iar în prezent se conturează o soluție pe partea de etichetare, însă este nevoie și de schimbarea legislației europene.

"Am sesizat Parlamentul, în speță Comisia de Agricultură din Camera Deputaților. Am primit un răspuns și chiar s-au făcut ceva controale. De asemenea, am solicitat ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, să nu se mai permită amestecul de miere românească cu alta adusă din alte țări, din China sau chiar din Italia, să nu scrie pe etichetă miere non UE sau UE, iar consumatorul să poată alege ceea ce vrea să consume. Cine vrea să consume miere din China, din Argentina sau miere românească să fie informat, să aibă certitudinea că așa este, pentru că sub masca asta de non UE sau UE se poate ascunde orice. Cum poți să iei miere la prețul de 7-8 lei kilogramul când anul trecut s-a luat la cel mai slab preț cu 12 lei pe kilogram? Sigur că se aduc aceste surogate din afară, se amestecă cu miere românească să îi dea un pic de buchet și calitate și astfel își permit să scadă atât de mult prețul. În schimb, pe noi ne obligă să asigurăm trasabilitatea până la vânzare. Pentru ceea ce exportăm noi facem analize la laboratoarele din Germania inclusiv pentru Organisme Modificate Genetic. Cred că o soluție ar fi schimbarea legislației europene", a menționat președintele ACA.

De asemenea, referitor la Programul Național Apicol pentru perioada 2017 — 2019, Ioan Fetea a subliniat că o variantă a fost transmisă deja la Bruxelles, însă ACA a avut câteva obiecțiuni.

"PNA trebuie să apară de la Bruxelles, MADR a trimis deja o variantă. ACA a avut unele obiecțiuni și sperăm ca forma trimisă să fi ținut cont de ceea ce am cerut. În primul rând s-a dorit să se ia 400.000 de euro din cele 7 milioane euro alocate anual ca să doteze cu aparate de analiză laboratoarele statului, deși banii din program sunt pentru apicultori. Au dorit, de asemenea, să crească pragul privind efectivele pentru cei care cumpără stupi sau material biologic, de la 50 la 75 de familii de albine, deși în România mai mult de 50% din stupine sunt cu mai puțin de 50 de familii de albine și așa nu-i ajutăm pe cei mici. Am cerut ca apicultorul să meargă direct la APIA cu cererea de finanțare, nu prin forme asociative, pentru că sunt deja 20 de procese cu APIA pentru nereguli care nu ne aparțin nouă. Ne transferă aceste responsabilități și chiar ne iau și banii", a adăugat președintele ACA.

Suma estimată a fi alocată în perioada 2017 — 2019 prin PNA este de peste 7 milioane de euro pe an, respectiv 21 de milioane de euro pe trei ani.

România produce, în medie, 22.000 — 24.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, și deține un efectiv de 1,47 milioane de familii de albine. La nivel național sunt înregistrați în jur de 40.000 de apicultori, peste 60% dintre aceștia fiind membrii ACA, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.

ACA este o asociație înființată în 1958, singura cu acoperire națională, care are 40 de filiale județene și societăți comerciale de desfacere pentru aprovizionarea apicultorilor cu toate echipamentele și materialul genetic necesar.

AGERPRES

Pregătirea stupinelor pentru culesurile melifere de producție

După ieşirea din iarnă, efectuarea reviziei de fond, evaluarea numărului și a stării familiilor de albine ce alcătuiesc stupina, fiecare apicultor trebuie să ia în considerare ce metode trebuie aplicate în managementul stupinei pentru ca aceasta să-și îndeplinească principala sarcină, aceea de a obține producții maxime de miere de la culesurile melifere de producție, deziderat pe care de altfel se sprijină rentabilitatea stupinei.

Se știe că sunt foarte multe stupine, destul de mari care, deși situate în zone foarte bune din punctul de vedere al ofertei melifere, au o rentabilitate scăzută sau foarte scăzută. Cauza este că cel care conduce stupina, fie din lipsă de timp, nepricepere sau neglijență, lasă familiile de albine să se dezvolte în voia sorții și rezultatul este că 20-30%, cel mult, dau producții de miere mari, alte 20-30% dau producții mijlocii sau slabe, iar restul nimic, se depopulează și o parte dintre ele mor. În aceste condiții de management defectuos și necorespunzător, în anii secetoși dezastrul acestor stupine este foarte mare, fiind în prag de dispariție.

De asemenea, există și o altă categorie de apicultori care, deși depun mult efort și bunăvoință în managementul stupinelor pe care le conduc, totuși rezultatele nu sunt prea bune, cauza fiind aplicarea unor metode greșite și neverificate.

Înainte de orice trebuie precizat că numai familiile de albine foarte populate dau producțiile de miere cele mai mari, deci toată atenția noastră trebuie îndreptată în această direcție, de a avea familii de albine foarte populate în ajunul marilor culesuri de producție și de a le menține în această stare pe toată perioada culesurilor. A îngriji familii de albine care să devină populate după culesurile de producție înseamnă a irosi munca și timpul fără folos.

Îngrijirile de dat unei stupine sunt foarte simple, ușoare, precise și nu cer prea mult când avem la îndemână, pentru manipulare, un material corespunzător, însă condiția este ca acele îngrijiri să se facă la momentul oportun. Amânările sunt foarte dăunătoare și se răsfrâng întotdeauna negativ asupra rentabilității.

Acțiunile corespunzătoare de îngrijire trebuie aplicate tuturor familiilor de albine, dar mai ales celor identificate la revizie ca fiind slabe. Acestea se vor transforma în familii bine populate egale cu cele desemnate ca puternice și astfel ar trebui să se ajungă ca cel puțin 90-95% din familiile stupinei să fie la fel de dezvoltate în pragul culesurilor de producție.

Principalele acțiuni de aplicat pentru atingerea acestui deziderat trebuie să urmărească ca:

1. Familiile de albine să aibă regine tinere (de maximum 2 ani) și viguroase, bune ouătoare

Reginele mai bătrâne de doi ani pot fi unele bune, dar majoritatea lor ne lasă tocmai în mijlocul drumului, astfel că la mijlocul lui aprilie activitatea lor de ouat slăbește tot mai mult, iar populația familiei nu crește, ci abia se menține și astfel recolta va fi slabă sau pierdută. Mai mult, aceste regine bătrâne vor fi înclinate spre roire naturală, făcându-și familiile improprii culesurilor.

Deci este bine ca într-o stupină să se schimbe reginele din doi în doi ani, iar pentru ușurință acestea se vor schimba numai la jumătate din numărul familiilor într-un an și la cealaltă jumătate în al doilea an.

2. Familiile de albine să aibă în permanență cel puțin 2-3 kg de provizii

Modul cum trebuie așezate aceste provizii are mare importanță, astfel că la începutul lui martie, când temperatura scăzută poate dura săptămâni la rând, proviziile trebuie să se găsească aproape de cuib, la îndemâna ghemului, ce poate fi imobilizat de perioade reci, prea mari câteodată. În aprilie, când timpul se încălzește, cuibul nu trebuie să fie stânjenit în extinderea lui de depozite prea mari de miere. Cei doi faguri de la marginile puietului sunt suficienți.

Dacă familia de albine nu are provizii, trebuie să se dea imediat ori faguri cu miere păstrați la rezervă din toamnă, ori sirop de zahăr, fie turnat direct în fagure dacă timpul este rece, fie în hrănitor dacă timpul e mai cald.

Totodată, dacă în natură nu este cules se vor face hrăniri de stimulare care se încep cu 50-60 zile înainte de declanșarea culesurilor de producție.

3. Familiile să aibă cât mai multă căldură

Pentru concentrarea căldurii asupra cuibului vom reduce numărul de faguri din cuib la atâția cât pot fi bine acoperiți de albine ale familiei, chiar dacă aceasta se simte puțin strâmtorată.

Totodată, sub podișor se poate pune o folie, iar între podișor și capac se așază o pernuță termoizolantă pentru păstrarea căldurii cuibului și urdinișul se strâmtorează corespunzător circulației albinelor.

Este de precizat că, pe măsura apariției de noi generații de albine care umplu la maximum ramele familiei, cuibul acestora se lărgește treptat folosind rame cu faguri clădiți cu celule de lucrătoare și de culoare închisă.

Dacă familiile de albine s-au dezvoltat cu mult înaintea declanșării culesurilor de producție, vom profita de ocazie pentru a face roi artificiali, pentru mărirea efectivului stupinei sau pentru comercializare.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

GALERIE FOTO

Programul Național Apicol 2017 - 2019 va fi transmis Comisiei Europene pentru aprobare, în martie

Programul Național Apicol 2017 - 2019 va fi transmis Comisiei Europene pentru aprobare în cursul lunii martie 2016, a anunțat, luni, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În acest context, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a avut luni o întâlnire de lucru cu reprezentanții crescătorilor de albine pentru agrearea programului în vederea transmiterii la Bruxelles.

"Țin foarte mult la o discuție constructivă și încercăm să preluăm recomandările dumneavoastră. Eu însumi sunt un mare consumator de miere de albine și cred că stă în puterea noastră să valorificăm producția cât mai bine dar, în același timp, să și educăm românii să consume miere de calitate și astfel să reușim să creștem consumul de miere în România", a subliniat ministrul Agriculturii, la întâlnirea cu apicultorii.

Discuțiile s-au axat pe modul de decontare a cheltuielilor prin PNA și condițiile de eligibilitate pentru a beneficia de sprijinul oferit prin intermediul acestui program, îmbunătățirea calității produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piață, fiind analizate și măsurile de asistență pentru repopularea șeptelului apicol etc.

Programul Național Apicol 2017-2019 se adresează atât apicultorilor care dețin până la 75 familii de albine cât și celor care dețin peste 75 familii de albine (cu condiții diferite de eligibilitate) și vizează măsuri precum achiziția de medicamente, de familii de albine, de mătci ori de utilaje pentru apicultori.

Potrivit MADR, apicultorii pot achiziționa produsele și depune dosarele la APIA direct sau prin intermediul formei asociative.

Potrivit datelor Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), producția de miere din 2015 s-a diminuat în medie cu 30% față de o producție medie anuală de 22.000 de tone, din cauza secetei și a depopulărilor familiilor de albine.

Datele statistice arată că românii consumă, în medie, 450 — 500 de grame de miere pe an pe locuitor, un consum în creștere față de acum 10 ani, dar, comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda și Belgia, ei se situează încă în coada clasamentului european.

România deține, la ora actuală, locul patru în Europa din punct de vedere al producției de miere, după Germania, Franța și Ungaria, cu circa 20.000 de tone anual, și locul șapte la numărul de familii de albine cu 1,47 milioane.

AGERPRES

An rodnic pentru stupăritul montan

În toamna anului 2013 filmam pentru emisiunea Din Lumea Satului de pe AGRO TV și scriam în revista Lumea Satului despre vânătoarea de albine, o îndeletnicire deloc agresivă, ba chiar nobilă, care aduce periodic în stupina lui Mihai Grama mătci valoroase pe care apicultorul le foloseşte în activitatea de ameliorator al familiilor de albine din stupine proprii. Experienţa de atunci, una fabuloasă pentru mine, m-a făcut să urmăresc cu mare atenţie activitatea acestui stupar.

De ce apicultură în munți

De data aceasta am bătut peste 500 km pentru a-l găsi în Apuseni, la peste 1.200 m altitudine, acolo unde își ține albinele peste vară, pentru a afla de ce face această alegere an de an și ce înseamnă un an apicol bun.

Revederea a fost una de-a dreptul prietenească, așa că mi-am permis chiar să-l „botez“ cu o poreclă care cred că-i face cinste – URSUL GRAMA. Motivul este lesne de înțeles, doar l-am văzut cu ochii mei cum bagă mâna în scorbură după albine. Îmbrăcat într-un combinezon galben aprins, cu masca de apicultor agățată de umeri, ne aștepta în fața pavilionului cu aproape 200 de familii de albine.

Deși se lăsase seara, bâzâitul intens din preajma pavilionului indica o muncă asiduă. Albinele încă erau la cules. Îngreunate de povara nectarului cules peste zi, multe dintre ele cădeau răpuse de istoveală chiar pe tabla din fața urdinișului sau la câțiva metri pe iarba grasă din fața pavilionului. E clar că pentru unele albine se risipeau ultimele clipe de viață. Altele intrau grăbite în stup, ducând cu greu pe piciorușe polenul şi în guşă nectarul, astfel împlinindu-și menirea.

Peisajul era de vis, o gură de rai nu doar pentru albine, ci pentru toți cei care iubesc Țara Moților. Dacă în sudul țării căldura sufocantă răpune orice inițiativă, aici, la 25 de grade, respiri și trăiești după alte coordonate. „Locația este extraordinară“, confirmă Mihai Grama, ceea ce deja simțeam prin toți porii, „dar pentru albine depindem de condițiile de mediu, de climă, să nu plouă, să nu fie frig. Dacă în sud este caniculă, aici se face miere. Nu se poate compara. Suntem în plin cules la zmeur, urmează zburătoarea, mana, apoi murul.“

Profit de subiectul discuției și întreb cu curiozitate gazetărească care este diferența între culesul de la munte și cel de la șes. Parcă am dat apă la moară, pentru că argumentele s-au prăvălit imediat peste mine cu menirea să mă convingă fără a lăsa vreo urmă de îndoială. „Vreau să subliniez că aici albina are viață pentru că nu există chimizare, nu există insecticide, erbicide. Aici albina moare de bătrânețe sau de la prea multă muncă sau din cauza aripilor roase de la turația prea mare. Anul acesta nu am văzut urmă de păduche. Motivul este simplu: nu am vecini cu stupine de jur-împrejur pe câțiva kilometri. Vin aici pentru că sunt departe de orice altă sursă care ar putea să mă contamineze cu trântori sau boli. Ca să îmi mențin linia genetică eu trebuie să stau aici, cât mai izolat.“

Altă zonă, alte provocări

Deși există toate motivele ca pastoralul să aibă ca destinație zona montană, nu toți apicultorii pot face acest lucru, asta este clar. Chiar și Mihai Grama o recunoaște. „Nu poate sta oricine aici. Anul trecut ursul a distrus 12 familii de albine. Fără gard electric nu ai ce căuta. Aceasta ar fi prima măsură de siguranță, este o investiție necesară.“

Apoi, dacă la şes lumea se luptă cu căldura, la munte frigul este cea mai mare problemă, mai ales pe timpul nopţii. Iar o stupină performantă este şi una bine dotată. Ei bine, la acest capitol

Mihai Grama nu a făcut rabat. „Am ultima generație de stup din poliuretan care asigură o temperatură constantă atât iarna cât și vara. Aici, la munte, am avut săptămâna trecută, noaptea, 4-5°C și, dacă nu ai o izolație termică foarte bună la stup, ai surpriza să apară locă americană și europeană, puiet varos. Deci riscurile sunt foarte mari. Fiecare încearcă diverse variante. Am avut și stupi orizontali și verticali, mi-am făcut și din lemn de brad și de tei, dar am considerat că asta mi se potrivește. Am cumpărat 170 de bucăți pe care am plătit aproape 16.000 euro. O ladă echipată complet costă aproape 100 de euro, dar e o treabă foarte bună, pentru că vara, când e foarte cald, stupul este protejat, iar iarna se reduce consumul la 5-6 kg de miere pe familie, ceea ce înseamnă că îți rămân ție 10 kg de miere. Plus ușurința de a lucra, de a face tratamente, de a-i manipula“, argumentează cu patos Grama.

La momentul vizitei noastre în Apuseni, de pe crenguţele tinere de brad „ploua“ cu mană. „De aceea aş vrea să atrag atenția stuparilor din zonele montane, semimontane că, dacă nu va fi scoasă afară mierea de mană, vor fi pierderi, va fi o catastrofă la iarnă. Apare Nosema, albina e tot mai puțină și până la urmă rămâne lada goală. Mierea de mană trebuie scoasă acum în august și, dacă nu este cules, trebuie începute hrănirile stimulative ca să-și refacă din timp stocul pentru iarnă“, spune Mihai Grama.

Secretul performanţei: masa, rasa, casa!

În condiţii ideale, aşa cum s-au înregistrat anul acesta în Apuseni, şi rezultatele sunt de excepţie. „La munte este un an foarte bun. Te întâlnești cu așa ceva o dată la 5-7 ani, spun bătrânii, care au zeci de ani de apicultură. Acum, și eu am vreo 27 de ani de muncă printre albine și pot să spun că, o dată la 5-6 ani, parcă te întâlnești cu Moș Crăciun care vine cu tolba plină la tine. E mai greu să te întâlnești la munte cu asemenea condiții prielnice: să fie timpul bun, să ai albine bune. Eu am avut mătci tinere pregătite de anul trecut și toate acestea își spun cuvântul acum. E plină lada, construiesc foarte bine, încă nu am văzut păduche. De aceea de 12 ani nu mai fac pastoral în marile masive, nu mă mai bag în aglomerații de albine. Sfatul meu, pentru cine are posibilitatea, este să se tragă pe lângă munte, la fâneață, la o zmeură, la mure sau mană pentru că merită să o facă“, afirmă convingător Grama.

Şi se ştie, pentru apicultori cuvântul „merită“ se traduce în producţie, despre care am aflat, pe când ne întorceam la Bucureşti, că a fost una bună, nu mai puţin de 1.800 kg de miere la o primă tranşă.

„Secretul este: masa, rasa, casa. Masa o vedeți, au din belșug, rasa știți bine că la mine este o muncă de ani de zile de selecție și ameliorare. În toate ramurile din zootehnie se pune tot mai mult accent pe genetică, pe ameliorare. Acesta este viitorul. Au apărut tot felul de anunțuri pe Internet cu tot felul de hibrizi aduși din diverse colțuri ale lumii. Gândiți-vă cum ar fi să vin aici în munte și să înființez o plantație de portocale sau măsline, credeți că ar merge? Același principiu se aplică și la albine. Aici merge albina aclimatizată zonei noastre. Și vă garantez că, în 2-5 ani, nu știu cât mai durează, România va exporta material genetic. Dacă până acum eram recunoscuți pe plan mondial ca exportatori de miere, de acum vom exporta albine. Cine știe să stea departe de hibridare, acela va avea albine care vor fi căutate de străini și va avea succes. Albina este un patrimoniu de care trebuie să avem mare grijă, păcat că nu avem o legislație care să ne protejeze Apis Melifera Carpatica“, îşi încheie Mihai Grama pledoaria.

Patricia Alexandra POP

Apicultura - Recomandările unui specialist

Profitând de participarea la seminarul apicol desfăşurat la Hamba, am adresat un set de întrebări domnului dr. Wolfgang RITTER, de la Institutul Chimic şi Veterinar, conducătorul Departamentului pentru Sănătatea Albinelor din Freiburg – Germania şi preşedintele ştiinţific pentru bolile albinelor al APIMONDIEI, la care acesta a răspuns cu amabilitate.

În continuare prezentăm întrebările adresate şi răspunsurile primite:

– Observăm că, în ultimii ani, activitatea apicolă și-a diminuat profitabilitatea, astfel că rezultatele obținute din această activitate sunt mai scăzute. Care considerați că sunt principalele cauze care conduc la această situație?

– Principalele cauze care provoacă scăderea profitabilităţii activităţii apicole sunt:

- încălzirea globală, care schimbă condiţiile de dezvoltare a coloniilor de albine, ducând la mărirea pierderilor parţiale şi totale de populaţii şi astfel reducând potenţialul de culesuri de întreţinere şi producţie;

- folosirea intensivă a pesticidelor, erbicidelor şi, în special, a neonicotinoidelor, care duc la acumularea masivă de toxine în sol şi plante care apoi apar în nectarul şi, în special, în polenul cules de albine care le afectează starea de sănătate, ducând la depopulări parţiale şi chiar totale ale coloniilor de albine;

- extinderea monoculturilor, care micşorează diversitatea ofertelor de plante cu potenţial melifer;

- utilizarea de soiuri şi hibrizi de plante care nu necesită polenizare entomofilă şi astfel acestea nu sunt atractive pentru albine pentru cules de polen şi nectar, precum şi

- utilizarea agriculturii intensive, care secătuieşte potenţialul de susţinere a următoarelor culturi.

– Ce efecte au asupra iernării coloniilor de albine completările în toamnă a rezervelor energetice cu diverse siropuri zaharoase, în principal pe bază de hidrolizat de porumb și/sau zahăr de trestie?

– Completarea rezervelor de hrană energetică a coloniilor de albine ar trebui să se facă cu miere verificată, ca să nu fie purtătoare de germeni ai diferitelor boli, iar numai în caz de necesitate, cu siropuri de zaharuri invertite, excluzând dintre acestea cele pe bază de hidrolizat de porumb şi zahăr de trestie de zahăr, ca părere proprie. La aceste completări ar fi bine ca rezervele de hrană pentru iarnă să conţină cel puţin 30-40% miere şi restul zaharuri.

– Care sunt principalele metode de a scăpa de existența nosemozei din coloniile de albine?

– Aici trebuie precizat că, în actuala etapă, Nosema Apis, caracteristică zonei temperate, este înlocuită din ce în ce mai mult de Nosema Ceranae, caracteristică zonelor cu climă mai caldă care, spre deosebire de Nosema Apis, nu se distinge prin pete de diaree şi acţionează pe perioada întregului sezon apicol activ.

Pentru faptul că reglementările sanitare veterinare interzic folosirea de antibiotice pentru tratarea nosemozei voi indica câteva metode de prevenţie şi ţinere a acesteia sub control, şi anume:

- igiena fagurilor depozitaţi în afara stupilor prin dezinfecţia cu acid acetic (60%) şi/sau îngheţarea acestora (1-2 zile);

- stimularea creşterii de puiet care va înlocui albinele bolnave;

- la familiile bolnave se poate practica aşa-numita roire artificială prin care se înlocuiesc complet fagurii familiei cu alţi noi neinfectaţi şi chiar separarea albinelor bolnave de cele sănătoase şi, în fine,

- elaborarea de către cei în drept de produse antinosema pe bază de extracte din plante ş.a.m.d.

– Ce șanse are gândacul mic de stup, numit și scorobeiul de stup (Aethina Tumida), să infecteze coloniile de albine din România, având în vedere faptul că larvele acestuia, pentru transformare în pupe, își formează galerii în pământ la o adâncime de 20-30 cm unde frigurile de iarnă le distrug, întrerupând astfel anual ciclul de înmulțire?

– Într-adevăr, în actualele condiţii climatice din România, invadarea coloniilor de albine de către gândacul mic de stup este puţin probabilă, dar apicultorii români trebuie să fie vigilenţi şi, în caz de constatare a apariţiei acestuia, să anunţe organele de resort (n.n.: asociaţia apicolă din care face parte, IC-DA – Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, IDSA – Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, DSVSA-ul judeţului din care face parte şi să ia măsuri pentru distrugerea acestuia şi urmărilor atacului provocat.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Abonează-te la acest feed RSS