În România, apicultura este o afacere cât se poate de viabilă, fiind favorizată de o climă blândă şi de o natură darnică, cu plante melifere variate, cu păduri întinse de tei şi salcâmi, cu suprafeţe mari cultivate cu pomi fructiferi şi floarea-soarelui, ce dăinuie anual din martie până în octombrie.

Produsele de bază obţinute de la albine, miere, ceară, lăptişor de matcă, polen, venin de albine, apilarnil, propolis sau păstură, sau combinate şi prezentate sub formă de loţiuni sau creme, sunt din ce în ce mai mult solicitate pe piaţa naţională sau la export, România reprezentând în acest domeniu cca 2% din totalul mondial şi cca 9-10% din producţia Europei, conform unor date statistice publicate.

Efectele terapeutice şi energovitalizante ale produselor apicole, având în vedere că 1 kg de miere este echivalentul a 3 l de lapte, 50 de ouă, 12 kg de carne sau 30 de banane, justifică orientarea tot mai puternică a cumpărătorilor, indiferent de vârstă, spre astfel de produse.

Din aceste motive, precum și prin faptul că apicultura poate asigura o îndeletnicire permanentă sau ca o a doua ocupaţie, asigurând venituri băneşti consistente, creşterea albinelor s-a dezvoltat simţitor atât prin creşterea numerică a famililor de albine, dar și prin organizarea persoanelor care practică această activitate, ca persoane fizice sau juridice, deținătoare de stupine sau de exploataţii apicole cu activitate complexă înregistrate/autorizate la DSVSA județeană.

Activitatea cu albinele presupune respectarea unor reguli tehnologice sau de protecție sanitară foarte stricte, pentru a se evita anumite accidente sau modificări în starea de sănătate a albinelor, implicit a stupinei.

Calitatea mierii şi a produselor apicole este monitorizată permanent prin examene efectuate la laboratoarele acreditate pentru verificarea parametrilor cu referire la umiditate, aciditate, zaharoză, zahăr invertit, glucoză, lactoză, substanţe insolubile, analize prin care se pot identifica şi eventualele falsificări ale mierii.

Albinele, ca şi alte organisme vii, se pot îmbolnăvi de diferite boli care, prin mortalitea pe care o produc, reduc numărul albinelor şi prin aceasta familiile de albine se depopulează, devenind neproductive, pagubele materiale şi financiare fiind însemnate atât pentru apicultori, cât şi pentru economia naţională (dat fiind rolul major pe care îl au albinele în polenizarea culturilor entomofile).

Bolile albinelor se împart în boli contagioase, necontagioase şi intoxicaţii.

► Bolile contagioase se grupează în:

■ virotice (puietul în sac, boala neagră);

■ bacteriene (loca americană, europeană, septicemia, paratifoza);

■ micotice (ascosferoza, aspergiloza, melanoza);

■ parazitare (nosemoza, varooza, amibioza, acarioza, brauloza, senotainioza, triunghiulinoza).

► Bolile necontagioase ale albinelor sunt reprezentate prin:

■ puietul răcit;

■ boala de mai;

■ diareea albinelor;

■ anomaliile mătcilor.

► Intoxicaţiile albinelor se pot produce cu: polen, nectar, miere de mană, medicamente, pesticide folosite pentru combaterea dăunătorilor.

► Dăunătorii albinelor sunt: găselniţa, fluturele „Cap de mort“, viespiile, lupul albinelor, furnicile, prigoriile, ciocănitorile, şoarecii.

În cadrul măsurilor de prevenire a bolilor la albine, pe lângă acţiuniile specifice pentru fiecare boală specifică, un rol important îl reprezintă aplicarea măsurile de profilaxie generală, din care pentru perioada de iernat se recomandă următoarele:

► Alegerea vetrei de iernare, asigurând următoarele: să poată fi protejată de vânturile reci, să asigure liniştea necesară albinelor, să poată fi curăţată uşor de zăpadă, iar apa după dezgheţ să se scurgă uşor (să nu băltească), să fie protejată de şoareci prin instalarea de grătare la urdiniş.

► Supravegherea modulului de iernare şi a stării famililor de albine prin controale auditive (ascultare), fără a se recurge la deschiderea stupului:

■ zumzetul moderat şi uniform arată că familia de albine este în stare bună şi că iernarea decurge normal;

■ bâzâitul puternic arată că familia este în suferinţă;

■ zumzetul slab, însoţit de zgomotul asemănător foşnetului frunzelor, înseamnă că familia este înfometată;

■ când zumzetul este foarte slab sau nu se percepe aproape deloc, se va interveni, fără abuz însă, prin lovirea cu mâna a peretelui din faţă al stupului, iar dacă albinele răspund printr-un zumzet puternic, care însă încetează imediat, înseamnă că familia iernează în condiţii bune.

► Îndepărtarea fără zgomot a zăpezii neafânate şi a gheţii (când este cazul) de pe scândurelele de zbor ale stupilor şi desfundarea urdinişurilor blocate de albinele moarte.

► Asigurarea şi supravegherea zborurilor de curăţire ale albinelor având în vedere că, în sezonul nefavorabil, albinele au capacitatea de a acumula în intestinul gros o cantitate importantă de excremente, care pot declanşa diaree pe al cărei fond se pot instala boli grave, în special nosemoza, excremente care se vor elimina prin zboruri de curăţire în zilele cu temperaturi de +12°C.

► Aprecierea modului de iernare a albinelor se face după aspectul diferitelor resturi scoase de pe fundul stupului, după cantitatea de albine moarte găsite pe jos, în faţa urdinişului, respectiv:

■ mortalitatea crescută a albinelor atenţionează faptul că familia a iernat cu prea multe albine-vârstnice;

■ uzura organismului lor din cauza unor boli;

■ prezenţa albinelor umede, mucegăite, arată că în stup este prea multă umiditate.

• Prezența obligatorie a apicultorului în stupină pentru a urmări modul de desfăşurare a zborului, identificarea familiilor ce prezintă stări anormale şi soluţionarea altor situaţii constatate.
• Colaborarea permanentă cu serviciile sanitare veterinare şi cu Asociaţia Crescătorilor de Albine din zonă.

Apicultura este sprijinită financiar de Guvernul Român, conform Programului Naţional Apicol, prin alocarea de sume substanţiale din fonduri europene şi din bugetul naţional, sume destinate pentru sprijinirea activităţilor de profilaxie şi combatere a varoozei, a analizelor fizico-chimice ale mierii, achiziţionarea materialului biologic pentru refacerea efectivului apicol, precum şi pentru achiziţionarea stupilor şi inventarierea tuturor masivelor melifere de pe teritoriul României, analiza aspectelor geografice judeţene şi de infrastructură rutieră, sprijin care favorizează obţinerea în stupine de produse apicole importante cantitativ și la parametri calitativi superiori.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA,

Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Prețuri derizorii, producții condiționate de schimbările climatice și de hibrizii folosiții în agricultură, importuri de miere la preț de dumping, etichetare care dezavantajează apicultorii români. Sunt ideile principale dintr-o cronologie a falimentării unui sector important, respectiv apicultura.

Vasilică Marino, apicultor din Însurăței, județul Brăila, a spus multe lucruri la obiect și a semnalat niște probleme grave din apicultură pe care, chiar dacă le știu, autoritățile le ignoră.

„Apicultura este nu păguboasă, ci dezastruoasă acum“

Reporter: Aveți 40 de ani de experiență în apicultură și ați fost martor la toate schimbările care au survenit în acest timp. Care este concluzia dvs. legată de evoluția sau involuția apiculturii?

Vasilică Marino: Mă ocup cu apicultura intensivă și dețin o stupină cu 150 de familii. Fac apicultură convențională care nu mai este rentabilă sub nicio formă pentru că prețul mierii este foarte mic și nu o mai ia nimeni. Dacă acum 10 ani spuneam că apicultura este o ramură rentabilă, mierea mergea la export, acum aș fi mult mai rezervat. M-aș abține să spun cuiva acum să investească în apicultură.

Având în vedere că ultimele generații de pesticide care au apărut în agricultură îți distrug stupina, e un dezastru. Asta, coroborat cu prețul mierii, face apicultura nu păguboasă, ci dezastruoasă.  Apicultura, această ramură a economiei, a fost scoasă și din Legea Zootehniei. Una peste alta, nu este nimic de bine.

Rep.: Ce măsuri de sprijin sunt necesare din punctul dvs. de vedere?

VM: Atât timp cât guvernanții nu se uită către noi, să vadă problemele noastre și nu se înclină și în direcția asta, nu e bine. Ei zic că ne dau. Ce ne dau? Ceva pe care îl cumpărăm cu banii noștri și din care decontează prin PNA doar un sfert. Ce măsuri de sprijin aș propune? Practic, nu aș avea nevoie de nimic. Aș vrea să plătesc un impozit mai mare la stat, dar să mă ajute într-adevăr. Să scăpăm de neonicotinoide, să avem contracte prin care să ne ni se plătească mierea la un preț real. Nu aș avea nevoie de nimic altceva, să se dea pomană, ci să se eticheteze miere corect. Nu ca acum, pe surogaturile care vin să scrie miere și dedesubt să scrie din China și non-UE. Măcar atât să facă și chiar m-aș oferi să dau către stat o cotă mai mare decât ceea ce mi se impune acum. Nu am nevoie de pomană, dar să știți că pesticidele, etichetarea făcută așa cum se face acum și importurile de miere ne fac pe noi, apicultorii români, necompetitivi și chiar falimentari. Asta e părerea mea.

„Mulți apicultori sunt în pragul falimentului“

Rep.: Problemele continuă și când vorbim despre valorificare.

VM: Prețul care se oferă acum pe kilogramul de miere este rușinos, dar pentru că eu asta produc și din asta trăiesc trebuie să vând. La începutul lunii septembrie se ofereau 9,7 lei pe kilogramul de miere polifloră și prețul era în scădere la tei, 11 lei. Prețurile de achiziție ar trebui să fie cel puțin duble ca să putem vorbi despre o minimă rentabilitate, să poți achita facturi și să ai un trai cât de cât decent. Eu am construit o casă, dar din veniturile obținute din apicultura veche, nu din ce se practică acum. Acum mulți apicultori sunt în faliment. Dacă înainte apicultura mergea și așa, iar stupii se dezvoltau de la sine, acum oricât de mult ai investi și oricât de mult ai fi pasionat de apicultură și ai cunoaște meserie vezi că stupina tot nu se dezvoltă. Este atât de multă chimizare și poluare încât ființa asta, care este un vector al sănătății, nu are cum să se dezvolte și să mai facă și producțiile de odinioară. Cine știe apicultură o să îmi dea dreptate.

„Cine ignoră realitatea este răuvoitor sau nu cunoaște situația din teren“

Rep.: Intenționați să vă restrângeți activitatea?

VM: Dacă familiile de albine nu se dezvoltă sunt obligat să le restrâng și să păstrez un nucleu biologic cât mai puternic ca să poată ierna. Am totuși prea multă experiență în spate ca să rămân fără stupi, nu aș putea, dar nu pot să spun că tind către efectivele care sunt în Statele Unite, spre exemplu, unde apicultura este protejată. Anul acesta, în unele zone ale țării a fost dezastru, iar eu sunt la pe linia de plutire. Am obținut în jur de 20 de kilograme la toate sortimentele pe care le-am făcut. Înainte producția asta puteam să o obțin numai de la floarea-soarelui dintr-o singură extracție. Cea mai bună producție am avut-o la floarea-soarelui pentru că am prins niște hibrizi care au fost meliferi. Poți să te duci la floarea-soarelui, să arate frumos, dar nu faci niciun fel de producție de miere. Am avut norocul să mă duc într-o zonă în care hibrizii au înflorit eșalonat. În general, hibrizii de acum rămân înfloriți 10 zile și apoi se usucă, înainte te duceai la floarea-soarelui, era un singur lan de sute de hectare, dar florile rămâneau înflorite cel puțin trei săptămâni. Acum, în 10 zile spargi bobul de sămânță. Asta este realitatea, cine ignoră lucrul ăsta înseamnă că este răuvoitor sau nu cunoaște ce se întâmplă în teren.

Laura ZMARANDA

Târgul Național al Mierii de la București este deja un eveniment consacrat printre apicultori și consumatorii de miere. Platforma apicolă de la Băneasa, din curtea Institutului de Cercetare- Dezvoltare pentru Apicultură, a găzduit, în intervalul 1-3 septembrie, producători de miere din toate regiunile țării. Pentru noi evenimentul a fost un prilej potrivit de a lua pulsul apiculturii.

China exportă către UE cca 100.000 de tone de miere

„Anul acesta a trebuit să insistăm un pic mai mult pentru că situația economică a apicultorilor a fost destul de precară în ultimii doi ani, așa că efortul celor care au expus la târg a fost destul de mare. În principiu, toate târgurile de profil de anul acesta au fost destul de slăbuțe. La București au fost prezenți în jur de 60 de apicultori din toate regiunile țării și cca 30 de producători de echipamente și accesorii apicole. Ca evoluție în piață, în ultimii doi ani, mierea fiind mai scumpă, s-a diminuat volumul vânzărilor și nu mă refer doar la consumul intern, ci și la faptul că România înregistrează o blocadă la export. Nu este doar cazul României, ci și al altor țări din UE, iar motivele sunt importul de miere din Ucraina și, în special, din China. Singura soluție care ar funcționa ar fi un antidumping pe care Uniunea Europeană să îl impună pentru mierea din China. În cazul Ucrainei nu cred că se va reuși acest lucru prea curând. China ajunge să exporteze aproape 100.000 de tone către UE și trebuie să avem un cuvânt de spus. Mierea este acum mai ieftină decât zahărul, deși se obține mult mai greu, iar calitățile ei sunt extraordinare. Volumul de miere comercializată la edițiile acestui târg variază în funcție de puterea de cumpărare. Au fost ani când apicultorii nu mai aveau ce vinde și ani în care au plecat cu o parte din produse înapoi. Cantitatea totală vândută la târg variază probabil între 5-10 tone“, a declarat Răzvan Coman, reprezentant ACA.

Mulți apicultori au închis stupinele

Apicultura, cu toate provocările și problemele din ultimii ani, a devenit nerentabilă pentru unii apicultori, spun producătorii de miere.

„Mulți apicultori care au investit anii trecuți au fost nevoiți să vândă echipamentele pentru că mulți factori au făcut ca apicultura să nu mai fie rentabilă. Nu mai sunt anii propice dezvoltării apiculturii ca acum 15 ani. Atunci făceam la culesul de salcâm, spre exemplu, chiar și două extracții. Marele cules de la floarea-soarelui aducea întotdeauna o producție de 15-20 kg. Acum, dacă avem această producție ne considerăm norocoși. Cheltuielile au crescut și oamenii își fac un calcul economic. Oricât de mult ai iubi albinele, dacă nu este rentabil trebuie să renunți“, a declarat Emilian Săftoiu, apicultor din județul Râmnicu Vâlcea.

Schimbările climatice, costurile de producție ridicate și prețurile de valorificare mici au închis din stupinele pe care România le avea.

„Anul acesta a fost destul de provocator, dar am reușit să obținem culesuri bune la mierea polifloră. În schimb, la salcâm producția a fost foarte slabă. Prețurile de valorificare sunt destul de mici, ele nu reprezintă un echilibru între valoarea cheltuielilor, muncă și profit. Au fost și ani în care inflația nu a fost așa de mare și prețurile nu s-au scumpit și atunci a fost un echilibru mai bun. Ce pot să spun este că prețurile ar trebui să fie puțin mai mari. Concurența este acerbă, piața este plină de miere, mai ales producție din import adusă la prețuri foarte mici și apicultorul autentic român are destul de multe cheltuieli pentru a face producție“, ne-a spus Alina Onea, apicultor județul Maramureș.

Din punctul de vedere al producției, anul apicol 2023 a fost mai bun decât anul 2022, cu toate că față de media anuală de 25.000-30.000 de tone, producția de anul acesta este redusă cu 35-40% din cauza schimbărilor climatice și a puterii scăzute a familiilor de albine care au ieșit slăbite din iarnă. Au fost și depopulări. Până la 7% se consideră populare tehnologică, dar sunt și zone unde au dispărut stupine întregi. Nu multe, dar cca 4% din apicultori au avut mortalități mari spre deosebire de un an obișnuit“- Ioan Fetea, președinte ACA.

Laura ZMARANDA

VIDEO

Asociația Crescătorilor de Albine din România a realizat un calendar al lucrărilor realizate în stupină pentru fiecare lună a anului. Astfel, apicultorii aflați la începutul acestei activități își pot organiza mai eficient activitatea printre stupi. În rândurile următoare prezentăm concret etapele lucrărilor pe care apicultorii ar trebui să le realizeze în luna iulie.

Activitatea familiilor de albine se reduce

Odată cu încetarea principalelor culesuri are loc şi o reducere a activității familiilor de albine deoarece, în lipsa surselor nectaro-polenifere, ponta mătcii se reduce ca intensitate, creşterea de trântori, de asemenea, se reduce semnificativ, iar roirea naturală nu mai pune probleme.

Încă din această perioadă încep o serie de griji privind pregătirea rezervelor de hrană și a albinei de iernare. În lipsa culesurilor de întreținere, familiile de albine consumă din rezervele proprii, de aceea apicultorii trebuie să aibă în vedere și în această perioadă deplasarea familiilor de albine la o serie de culesuri care, chiar dacă nu sunt productive, aduc un stimulent natural menținerii la un nivel maxim a pontei mătcii, cu efecte favorabile în perioada următoare.

În prima parte a lunii încă se derulează culesul la floarea-soarelui și, în funcție de hibrid și condițiile pedoclimatice, poate să aducă venituri importante. De menționat că la acest cules are loc ocuparea spațiului de ouat cu miere, rezultatul fiind un blocaj al pontei, cu efecte defavorabile asupra creșterii de noi generații de puiet care să înlocuiască albina uzată. În acest sens, apicultorul trebuie să intervină, introducând rame goale pentru pontă în centrul cuibului.

În continuare, o serie de resurse melifere ar putea fi valorificate: floarea-soarelui târzie, busuiocul de miriște, coriandrul, hrișca, lavanda, lucerna, muștarul alb, pepenele galben, pepenele verde, castraveții, fâneața sau flora spontană alcătuită din cicoare, muștar de câmp, păpădie, iarba șarpelui, menta, isop, jaleș de câmp, limba mielului, rapiță sălbatică, roiniță, salvie de câmp, sulfina, talpa gâștei, trifoi alb, zămoșiță, zburătoare, zmeur.

Ce trebuie să facă apicultorii

Pentru o bună derulare a activității apicole, în această  perioadă se vor avea în vedere următoarele aspecte:

• se vor continua lucrările de recoltare și extracție a fagurilor cu miere;
• se va reorganiza cuibul familiilor de albine, lăsând în stupi numai fagurii cu puiet și rezervele aferente. Se va evalua situația acestora, precum și starea de sănătate. Fagurii goi sau cu miere puțină se descăpăcesc şi se așază după diafragmă pentru ca mierea să fie consumată;
• se va preveni declanșarea furtişagului prin restrângerea cuibului, micșorarea urdinișului și efectuarea de intervenții rapide în familiile de albine, precum şi întărirea familiilor mai slabe, care ar putea fi vulnerabile;
• în lipsa unor culesuri de întreținere, se vor administra hrăniri stimulente în perioadele lipsite de cules pentru menținerea unor familii cât mai puternice și creșterea albinelor de iernare;
• se vor întări familiile slabe sau roiurile artificiale formate în lunile anterioare;
• din această perioadă se poate începe schimbarea mătcilor bătrâne, necorespunzătoare, pentru a avea timp suficient să depună ouă înainte de a întrerupe ouatul pe perioada sezonului inactiv;
• în cazul unor culesuri târzii (fâneața, floarea-soarelui cu înflorire tardivă), se vor pregăti familiile pentru transport, așa cum am descris în calendarul lunilor anterioare;
• se vor scoate din stupi fagurii destinați reformei și se va extrage ceara; fagurii de rezervă se vor trata împotriva găselniței;
• se vor efectua tratamentele medicamentoase, în caz de necesitate. Pentru stabilirea gradului de infestare cu varroa se va folosi foaia de control sau alte metode descrise în literatură;
• se vor efectua activități de stocare și/sau valorificare a producției obținute;
• în completarea producției de miere se poate recolta polen (acolo unde există un cules abundent, mai ales în zonele de deal) sau propolis.

Laura ZMARANDA

„Voi prezenta o posibilitate de formare a unui roi artificial, cu mult puiet căpăcit dintr-o familie de albine. Suntem după culesul de la salcâm, care anul acesta nu a mers bine. La momentul actual ne aflăm într-un gol de cules. Dacă lucrăm mai mult în familia de albine ar exista risc de furtișag și atunci am ales să formez roiul fără căutarea mătcii, asigurând selectarea albinelor din roi prin gratia izolatoare în corpul în care voi forma roiul respectiv. Metoda este simplă, o practic de mulți ani, iar rezultatele sunt bune. Munca este restrânsă, iar riscul de furtișag este mic. În cazul famiilor cu gratii izolatoare este foarte simplu de format roiul. Într-o primă fază, preluăm fagurii cu puiet pentru roi, iar trecerea către corpul nou se face foarte simplu. Acolo unde există un larvar, acesta este preluat în corpul nou pentru că sunt interesat să atrag multe albine tinere, doici, în noul roi.

Scuturăm fagurele ca să nu avem matca și periem pentru că urmează să facem tratamentul cu acid formic, prin pensulare. Iau din această familie trei faguri. După preluarea lor, nu mai există riscul ca această familie să intre în frigurile roitului. Există o probabilitate și un risc foarte mari de a transfera în noua unitate biologică cea mai mare parte a paraziților din familiile de albine. Vom introduce doi faguri artificiali la hrănit în familia de unde am preluat puietul. Trebuie să lucrăm destul de repede, nu mai căutăm matca. În lipsa culesului, albinele sunt mult mai iritate. Voi introduce tot aici și o diafragmă pentru că este posibil ca, după ce luăm albina în noua unitate biologică, să întoarcem puietul în familia de bază. Asta hotărăsc apicultorii. Punem gratia în stupul din care am preluat puietul și putem începe tratamentul în noua unitate biologică. Vom folosi o formulă cu 42% acid formic.

Se lucrează cu masca, ochelari de protecție și mănuși. În sezonul activ, cea mai mare parte din paraziții varroa sunt în puietul de trântor, cca 70-80% din paraziți, iar în cadrul puietului 70-80% poate fi puiet de trântor. De aceea, este foarte important când facem aceste tratamente să pensulăm foarte bine cu acid formic puietul de trântor. Nu o să tai puietul de trântor, iar apicultorii se vor întreba de ce. Intenționez să folosesc acest puiet de trântor pentru extracte proteice și făină proteică din puiet trântor, tehnologie pe care o voi prezenta curând. Timpul pentru a aduce la zero populația de paraziți este foarte scurt. Insistăm cu pensularea pe puietul de trântor. Facem tratamentul ținând cont de următorul fapt. Un decimetru pătrat de puiet pe ambele fețe are 800 de celule. Când am preluat acest puiet dintr-o familie de albine, am preluat practic 16 decimetri de pătrați. Asta înseamnă la o pontă de 1.500 de ouă pe zi.

Dacă nu aș face acest tratament, acest roi ar porni la start cu o cantitate mare de paraziți. Această cantitate se dublează la 4-5 săptămâni. Dacă la început avea 200-300 de paraziți, luna viitoare va avea 600, iar peste două luni va avea 1.200 de paraziți. De aceea, este important să facem acest tratament pe puiet de fiecare dată când formăm roiuri sau transferăm faguri.

Operațiunea de pensulare este simplă și sigură și cu 45%, la cât am redus concentrația de substanță, riscurile sunt minore atât pentru albinele care vin în contact cu produsul, cât și pentru apicultor. Căpăcelul se va impregna și va prelua din cantitatea de substanță care să asigure moartea a practic 100% din paraziți, în următoarele două-trei zile de la realizarea tratamentului Întreaga populație de paraziți varroa din acești faguri va muri, dar trebuie să facem și tratamentul albinei din roiul nou format. În stadiul actual, lângă cei trei faguri preluați, mai adăugăm un fagure cu miere. Apoi luăm corpul cu unitatea nou formată și o punem peste familia de albine din care am preluat fagurii. Matca din stupul de unde i-am preluat este separată prin gratii separatoare, deci nu are cum să ajungă în unitatea biologică nou formată. În familiile unde nu avem gratii separatoare între cuib și corpul de strânsură punem două gratii izolatoare, astfel încât, dacă matca este sus, să nu poată ajunge. În situația prezentată de mine nu este nevoie. Punem doar catul la loc și unitatea nou formată va prelua albine. În felul acesta am format un roi artificial.

Pentru că avem acel procent de paraziți varroa pe albină înainte de a pleca cu roiul sau imediat ce ajungem pe vatra unde va rămâne roiul nou tratăm albina cu acid oxalic cu 4,2% concentrație, maximum 5 ml pe ambele fețe. Pentru familia de albine putem face tratamentul cu seringa sau cel mai simplu cu Varachet forte. Cu o zi înainte de formarea roiului, tratăm albina și atunci, la formarea noii unități biologice, nu mai este nevoie de tratament suplimentar.“

Laura ZMARANDA

Faptul că mai mult de 70% din alimentele pe care le punem pe masă zilnic au legătură cu polenizarea realizată de albine este probabil o informație puțin cunoscută, de aceea Sergey Petrov, un inginer aerospațial pasionat de rezolvarea problemelor complexe, și Vladimir Vasilev, un antreprenor în serie cu o foarte bună capacitate de a înțelege clienții, au pus în 2015 bazele unui proiect numit Pollenity. Acesta are o extensie și în România. Pollenity România este o platformă care poate fi accesată de apicultori și de consumatorii de miere. Chintesența proiectului este de a proiecta, dezvolta și implementa soluții inovatoare pentru a asigura hrană generațiilor viitoare.

2.000 de clienți primesc lunar miere

Echipa proiectului are în prezent 20 de membri, dar probabil că până în 2024 numărul lor va crește până la 50 de oameni. Misiunea echipei Pollenity România este conservarea albinelor (au fost create dispozitive care permit apicultorilor să monitorizeze și să mențină starea de sănătate și un nivel optim de productivitate a albinelor) și realizarea unei conexiuni directe între apicultori și consumatori. Unul dintre conceptele implementate în acest sens este „Adoptă un stup“, un proiect prin care se creează transparență și trasabilitate cu ajutorul tehnologiei. Astfel, încrederea consumatorilor de miere în apicultori va crește, iar aceștia din urmă sunt plătiți corect pentru serviciile lor și au suficient timp să se concentreze pe grijă față de albine. Practic, programul „Adoptă un stup“ utilizează puterea comerțului electronic modern pentru a crea o punte de legătură între producători și consumatori. Cum funcționează această platformă electronică? Apicultorii locali sunt promovați pe platformă și furnizează produse echipei Pollenity. „Adopția unui stup înseamnă că decideți să sprijiniți direct un apicultor. Trebuie doar să-l alegeți pe cel care vă place cel mai mult și veți începe să primiți lunar un pachet de miere din mierea pe care acesta o produce. Veți crea o legătură cu ei și chiar veți avea ocazia să îi vizitați și să vă educați familia mai mult despre rolul albinelor în ecosistem. Mai departe, noi ne ocupăm de tot: ne asigurăm că selectăm cei mai buni apicultori, analizăm mierea într-un laborator, o ambalăm în conformitate cu toate standardele alimentare și o trimitem la ușa dvs. cu o amprentă de carbon cât mai mică posibil.“

Menținerea și dezvoltarea biodiversității, un alt avantaj al programului

Prin adopția unui stup practic se asigură conservarea și protecția a peste 60.000 de albine. În plus, prin înscrierea în programul „Adoptă un Stup“ implicarea are conotații multiple și în egală măsură la fel de importante. Prin protejarea albinelor, oamenii contribuie la menținerea și chiar dezvoltarea biodiversității din diferite regiuni și, implicit, la creșterea populației de albine din România.

Potrivit informațiilor de pe platformă, „în ultimii 15 ani, aproape 40% dintre acestea au dispărut la nivel mondial și, în fiecare an, apicultorii europeni suferă pierderi din ce în ce mai mari din cauza infestărilor, a pierderii biodiversității și a prețurilor inechitabile ale mierii.“ Până în prezent, mai mult de 25.000 de persoane au consumat miere din stupii apicultorilor de pe platformă, peste 2.000 de consumatori primesc miere lunar, iar aproximativ 200 de corporații au folosit oportunitatea de a promova mierea sănătoasă pentru angajații lor ca înlocuitor al zahărului.

„Am decis să valorificăm potențialul comerțului electronic, tehnologia inovatoare și bunele practici de afaceri pentru a crea o soluție avantajoasă pentru ambele părți. Apicultorii sunt plătiți în mod echitabil, consumatorii beneficiază de caracteristicile sănătoase ale mierii, iar noi toți putem fi fericiți că asigurăm polenizarea pentru agricultură și pentru ecosistemul nostru într-un mod transparent și avantajos.“

„Inspirația noastră izvorăște din dorința de a readuce echilibrul în ecosistem. Albinele de miere locuiesc pe planeta noastră de aproximativ 3,5 milioane de ani și, de atunci, au fost o parte inseparabilă a naturii.“

• Calitatea mierii furnizate de apicultor este testată prin analize de laborator care arată dacă aceasta îndeplinește toate criteriile impuse și dacă este produsă de apicultorul în cauză.
• În fiecare lună este livrată acasă cantitatea de miere conform abonamentului „Adoptă un stup“. Livrarea este gratuită și se realizează în fiecare lună, în termen de 6 zile lucrătoare de la data comenzii. Borcanele au o capacitate de 450 g. În funcție de pachetul ales, veți primi unul, 2 sau 3 borcane pe lună.
• Albinele polenizează zilnic mii de flori și plante și de multe ori este dificil să realizăm acest lucru pentru că este aproape invizibil pentru noi. Tehnologia Pollenity, bazată pe senzori cu care sunt dotați apicultorii, permite crearea unui raport al efectului pozitiv al coloniei de albine în regiunea stupului.

Laura ZMARANDA

Lume multă, peste 8.000 de vizitatori, la cel mai așteptat Târg apicol din Regiunea Moldovei, mai ales că albinele ies din perioada de hibernare și apicultorii se pregătesc de activitatea din sezonul cald. A XV-a ediție a Târgului Apicol Iași 2023 a adunat peste 90 de participanți din mai multe țări, producători zonali de miere și echipamente apicole. Organizatorii au spus că acest eveniment a marcat ieșirea din iarnă și are scopul de crea legături mai strânse între producătorii și consumatorii îndrăgitului aliment.

La Iași, un răsfăț pentru iubitorii de miere

Târgul apicol Iași 2023 a avut loc la începutul lunii martie. Sebastian Ciocan, organizatorul evenimentului apicol, ne-a dat mai multe detalii.

„Târgul apicol s-a ținut în al doilea week-end din luna martie. Târgul de la Iași este printre cele mai vechi târguri din țară. Este un târg internațional, cu apicultori care participă și din Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Serbia și toată zona Moldovei de la noi. Noi am organizat și o petrecere, o sesiune de comunicări cu cei de la Direcția Agricolă, de la Direcția Sanitară Veterinară. Locația târgului de miere de la Iași a fost tot în parcarea Carrefour Era, în spațiu deschis“, a spus organizatorul.

La târg au fost prezenți agenți economici veniți chiar din Harkov, zonă din Ucraina în care se dau lupte grele.

„Compania mea este din Ucraina și are 30 de ani. Este o afacere de familie. Noi trăim în regiunea Harkov din Ucraina. Produsele noastre sunt de ajutor pentru apicultori, avem echipamente apicole“, a specificat Sergei Lemisev, producător de echipamente apicole din Ucraina.

Cum putem crește consumul de miere

În rândul apicultorilor autohtoni, tradiția este foarte importantă, așa cum este și cazul producătorului local Gheorghe Apetrei, apicultor din Grumăzești, județul Neamț.

„Suntem la a patra generație de apicultori, eu respectiv a treia, copiii mei a patra, pentru că și ei sunt implicați. Într-o lume într-o continuă schimbare este foarte important să fii adaptabil și să reușești să te menții pe piață. Am ales de 14 ani să ne certificăm în agricultura ecologică și să facem doar produse certificate bio, astfel încât să avem sortimente de miere mai specială, și anume avem miere de cireș sălbatic, miere de salcâm cu păducel în amestec, miere de zmeură și miere de mană de brad. Din păcate, mediul nostru în care ne trăim viața este din ce în ce mai poluat, mai plin de pesticide, iar albinele sunt niște indicatori care ne spun cât de greu le este să trăiască.“

Mierea de albine produsă din diferite tipuri de flori rămâne un aliment îndrăgit și sănătos. Totuși, participanții la târgul apicol de la Iași au fost sceptici că anul în curs va fi un an bun pentru apicultori.

„Se pare că începe să meargă mai bine. Cu toate că prețurile pentru stupină nu arată chiar bine și prețul materialelor a crescut foarte tare, sperăm să ieșim pe plus anul acesta“, a specificat Sandor Tokes, producător de echipamente apicole din Harghita.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ștefan Ungureanu este un tânăr antreprenor din Scobinți, județul Iași, care se ocupă de creșterea albinelor. A investit 40.000 de euro, fonduri nerambursabile obținute de la AFIR, într-un proiect apicol pentru dezvoltarea nucleului de rase autohtone (mătci) și modernizarea fermei.

Mulți tineri apicultori din Iași aleg albina românească, numită și „albina din Carpați“, o rasă autohtonă care s-a adaptat foarte bine condițiilor climatice din România. Unul dintre aceștia este și Ștefan, care a ales această rasă de albine deoarece este rezistentă la boli și are o productivitate mare, având și un temperament prietenos.

Producție de 4-6 tone miere/sezon

Tânărul ieșean administrează o fermă apicolă cu un efectiv de aproximativ 200 de familii de albine.

„Pasiunea pentru apicultură a fost moștenită de la tatăl meu, ocupându-ne și în prezent împreună de această activitate. Apicultura nu este un bussines ușor, necesită multă muncă și timp și doar cei care sunt pasionați pot ajunge și la rezultate. Am accesat fonduri europene în valoare de 40.000 de euro, care m-au ajutat să-mi dezvolt exploatația apicolă la standarde europene, prin achiziția de echipamente moderne de extracție a mierii, lăzi apicole și mătci autohtone pentru o productivitate bună. În medie, într-o stupină de 200 de familii de albine, poți obține producții între 4-6 tone miere/sezon, dar în acest domeniu ești strict condiționat de condițiile meteorologice. Sortimentele pe care le valorificăm sunt mierea de salcâm, tei, rapiță și polifloră. Recomand acest domeniu doar persoanelor care sunt iubitoare de aceste mici vietăți și pasionați de tot ce îți pot oferi ele“, ne mărturisește Ștefan Claudiu Ungureanu, tânărul apicultor ieșean.

Banii i-a accesat în Submăsura 6.1

Sute de afaceri au fost deschise în mediul rural cu ajutorul fondurilor europene obținute în cadrul acestei submăsuri. În ultimii ani a crescut interesul ieșenilor pentru dezvoltarea unor afaceri în domeniul apicol. Unii dintre aceștia sunt apicultori cu tradiție, cum este și situația lui Ștefan Claudiu, alții se apucă din pasiune, iar apoi transformă totul într-o afacere de succes.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ovidiu Gheabă, un tânăr de 31 de ani din localitatea Vintileasca, județul Vrancea, se ocupă de îngrijirea unei stupine staționare de aproximativ 5 ani. Dar această poveste a început în urmă cu mai bine de 10 ani, când, din dorința de a avea un dulce sănătos și natural în casă, a decis împreună cu tatăl său să cumpere o familie de albine de la un apicultor din apropiere.

„Deci, totul a pornit de la un singur stup, tatăl meu ocupându-se de el și mai apoi înmulțind familiile în fiecare an. Vă spun sincer, la acea vreme eu chiar nu eram atras de apicultură și nu îmi vedeam viitorul în această ocupație, aveam cu totul și cu totul alte planuri și câteodată, când eram acasă liber, îmi mai ajutam tatăl la diferite activități în mica stupină și, totodată, mai învățăm câte ceva. Acum să fim serioși, chiar dacă nu ne place câteodată ceea ce facem, ceva cunoștințe tot ne rămân. Dar, timpul a trecut, iar la un moment dat, când tatăl meu nu s-a mai putut ocupa de familiile de albine care de acum nu mai erau așa de puține, peste 30 la număr, și vrând să le vândă, am decis să preiau eu stupina și să mă ocup de ea, totodată mergând mai departe cu dezvoltarea activității și creșterea efectivului de familii din stupină la un număr de aproximativ 70“, ne mărturisește tânărul.

Stupină înregistrată, certificată și autorizată

Între timp, Ovidiu a dobândit și calificarea de apicultor, pe lângă faptul că stupina este înregistrată, certificată și autorizată, iar mierea pe care o produce este atestată ca produs montan.

„O familie de albine se compune din: regină (matca), care este una singură pentru întreaga comunitate de albine din acea colonie; trântorii, care sunt crescuți începând cu luna martie, odată cu dezvoltarea coloniei, în scopul reproducerii, mai apoi aceștia fiind eliminați odată cu venirea iernii deoarece ei sunt doar consumatori de hrană, deci inutili pe timpul iernii; și albine, un număr însemnat de indivizi care au diferite roluri în colonie. După ce matca depune un ou într-o alveolă, durează 21 de zile ca să se nască albina; în aceste 21 de zile albina are trei stadii de dezvoltare: ou, larvă şi nimfă. De-a lungul vieţii, albina munceşte încontinuu, în funcţie de vârstă; în primele 20 de zile, albina lucrătoare execută tot felul de lucrări în stup, iar în ultimile 15-20 de zile ale vieţii devine albină culegătoare. Chiar în ultimele zile de viaţă, albina de regulă rămâne în stup, muncind în continuare, până la ultima răsuflare“, ne specifică apicultorul vrâncean.

Bolile și dăunătorii, imune în timp la tratamente

Tânărul din Vintileasca, județul Vrancea, nu practică apicultura în pastoral, întreaga stupină fiind în staționar, putând fi vizitată oricând în minunata zonă de munte a Carpaților de Curbură, deci toate produsele sunt produse într-un mediu cât mai ferit de poluare și chimizare, dintr-o floră cât mai diversificată.

„Din această cauză și a altor factori, producția este una minimă de la an la an, dar foarte gustoasă, iar eu sunt mulțumit pentru că albinele au hrana lor, chiar dacă mie îmi dau doar câteva procente. Printre factori mai sunt și clima care este într-o continuă schimbare și, fiind zonă de munte, timpul și temperaturile nu țin întotdeauna cu noi. Pe lângă clima care duce la o evoluție precară, mai sunt bolile și dăunătorii, păduchele albinei, Varroa destructor, care pe timp ce trece devine imun la tratamente, dar și viespile care sunt într-un număr foarte mare pe timp de toamnă și pe care uneori nu le putem ține sub control departe de stupi, ducând la slăbirea familiilor și, în final, la dispariția acestora. Astfel mă confrunt uneori cu pierderi mai puțin sau mai mult însemnate de la an la an“, mai adaugă tânărul.

Apar depopulările din cauza vremurilor

În momentul de față albinele iernează cu hrana lor culeasă din natură în decursul anului trecut, fără niciun adaos de hrană din comerț, acesta fiind încă un motiv pentru care producția este și mai mică, dar din cauza iernilor din ultimul timp și a variațiilor de temperatură de care sunt păcălite uneori, ieșind la zbor și nemaiajungând înapoi la stupi, apar depopulările și în situația actuală uzarea albinei de iernat datorită îngrijirii puietului foarte timpuriu, specifică apicultorul.

„O familie de albine necesită o deosebită atenție și îngrijire, iar întreaga investiție am realizat-o pe parcursul anilor din fonduri proprii și cu ajutor din partea părinților. Totodată, din valoarea puținelor produse valorificate am investit în întreținerea și îngrijirea stupinei (rame, faguri, cutii etc.), mai puțin în dezvoltarea echipamentelor necesare pentru a ușura lucrul în stupină. Am încercat în urmă cu câțiva ani accesarea unui proiect, dar în ultimă fază dosarul a fost declarat neeligibil, iar de atunci m-am limitat doar la ceea ce pot investi în mica mea fermă din fonduri proprii. Cu toate că nu mă ocup de această meserie de foarte mult timp, o îndrăgesc ca și când m-aș ocupa de o viață.“

Omenirea ar mai supraviețui doar 4 ani dacă albinele ar dispărea

Se spune că omul cât trăiește învață, dar niciodată nu va putea învăța să facă ce face o albină.

„Deci, provocările ar fi să învățăm cât mai multe de la ele, să avem mai mare grijă de ele și să nu uităm că de aceste mici insecte depinde întreaga omenire, de polenizarea lor și de faptul că mai bine de 70% din ceea ce punem pe masă pentru alimentația noastră se datorează acestor ființe sfinte. Știți ce spunea Einstein, că omenirea ar mai supraviețui doar 4 ani dacă albinele ar dispărea. Gândiți-vă o clipă cum ar fi viața noastră fără albine, în acești 4 ani, pentru că nu vom putea trăi fără polenizarea la fructe, legume, alimentele cele mai importante“, atrage un semnal de alarmă apicultorul din județul Vrancea.

Albina trebuie să te simtă că te dedici ei

Ovidiu are speranța că 2023 va fi un an mai bun nu atât pentru el, cât pentru viitorul apiculturii și al albinelor, să viețuiască mai departe în condiții mai bune.

„Sper să le oferim o bază meliferă prin plantarea cât mai multor pomi și diverse flori, nu să ne gândim doar la câștig. Și știți cum se spune, nu anul trebuie să fie mai bun, ci noi, oamenii. Recomand apicultura tuturor celor care vor relaxare și celor care iubesc natura, în special tinerilor care sunt din ce în ce mai puțin atrași de această meserie. Nu o recomand în niciun caz celor care o consideră o afacere și se gândesc doar la profit. Nu va merge! Albina trebuie să te simtă că i te dedici, că îi dai toată atenția cuvenită, că atunci când umbli în stup nu vei umbla pe repede înainte și îi vei strivi suratele. Chiar dacă se întâmplă să mai omori câte una, celelalte trebuie să simtă că nu ai făcut-o intenționat, astfel nu vei fi nici atacat cu înțepături și albinele te vor iubi și îți vor dărui tot ce au mai dulce, mierea“, încheie Ovidiu Gheabă.

Beatrice Alexandra MODIGA

Apicultura... Sau despre o pasiune devenită afacere profitabilă pentru un tânăr apicultor vasluian. Suntem bucuroși să putem oferi exemple de bune practici, de tineri care reușesc să depășească obstacolele, să aibă o viziune și să-și dezvolte afaceri de succes. Sorin Băbîi este un tânăr apicultor din satul Cepești, comuna Bogdănița, județul Vaslui, care a moștenit această pasiune de la tatăl lui.

A început cu 5 stupi în urmă cu 14 ani și an de an s-a ridicat prin investițiile proprii, ajungând în 2022 la 220 stupi. Cum a fost începutul, ce probleme întâmpină, aflăm în materialul realizat la stupina tânărului. „Am început acest business în urmă cu 14 ani, cu un număr de 5 familii primite de la tatăl meu și, ușor-ușor, an de an, am crescut efectivul, ajungând astăzi la un număr de 220 familii de albine. Tot profitul scos l-am reinvestit în stupină, în modernizarea ei și ușurarea muncii mele. Este o afacere de familie, lucrez împreună cu soția, iar venitul nostru e din această afacere, facem totul cu iubire față de albine. Chiar să nu mai pot obține venit, tot nu m-aș putea desprinde de ele“, specifică apicultorul vasluian.

2022 a fost un an prost din punctul de vedere al comercializării

Sorin a rămas cu 3 tone de miere de salcâm pe stoc deoarece nu a avut unde să o vândă.

„2022 este un an greu și pentru apicultură. Avem mierea pe stoc, nu am reușit să o vindem din cauza prețului mic și a lipsei de cerere. Prețul mierii de albine a scăzut cu 10 lei pe kilogram angro. La momentul actual, familiile de albine sunt bine datorită și vremii de afară“, adaugă vasluianul.

„Urmează să hrănim familiile luna aceasta cu turte din miere naturală din stupină. Pot spune că nu este o muncă ușoară lucrul cu albinele, dar în același timp este frumos atât timp cât faci totul din pasiune și cu drag. Așteptările sunt minime, nu cred să se mai reglementeze piața mierii la noi în țară, totuși speranța moare ultima, sperăm să ne fie și nouă apreciate munca și calitatea produselor. Așteptăm un an mai bun, din toate punctele de vedere. Recomand acest domeniu, dar în același timp cred că tot ce contează este să iubești ceea ce faci și să îți placă lucrul în stupină, altfel nu cred că poți reuși“, încheie Sorin Băbîi, apicultor din satul Cepești, comuna Bogdănița, județul Vaslui.

Războiul din Ucraina a afectat și producția de miere

2022 a fost un an nu tocmai bun pentru producătorii autohtoni. S-a înregistrat o producție cu minimum 40% mai mică decât în anul precedent. Unii apicultori susțin că producția a fost chiar și cu 60% mai mică. Trei au fost motivele care pot explică recolta slabă: războiul din Ucraina, criza economică și seceta. Urmarea: producția limitată a dus la prețuri mai mari.

Prețul mierii de albine este influențat de conflictul din Ucraina, principalul producător din Europa. Apicultorii români spun că producția din țară vecină a scăzut semnificativ de la declanșarea războiului.

Beatrice Alexandra MODIGA

Viața albinelor este una extrem de interesantă și de complexă pe timpul iernii. Apicultorii verifică modul în care decurge iernarea acestor insecte incredibile, dar fără a deschide stupul. Supravegherea se face doar prin controlul auditiv și prin examinarea resturilor de pe fundul stupilor. În continuare, vă dezvăluim metodele prin care se realizează acestea pentru o familie de albine.

Intensitatea zumzetului produs de albine arată starea familiilor

Pentru controlul auditiv este nevoie de un tub de cauciuc lung de 1-2 metri. Unul dintre capetele acestuia se introduce prin urdiniș în interiorul stupului, iar celălalt se ţine în dreptul urechii. De asemenea, se poate folosi și un stetoscop medical. Intensitatea zumzetului produs de albine arată starea familiilor. Un zumzet uniform şi moderat arată că familia este în stare bună, în timp ce un bâzâit mai puternic arată că familia este în suferință. Bâzâitul prelung şi plângător, repetat în mai multe zile consecutive, arată că familia a pierdut matca. Un zumzet foarte slab, însoțit de un zgomot asemănător cu foșnetul frunzelor, indică lipsa proviziilor de hrană. Atunci trebuie verificată greutatea stupului, ridicându-l uşor din spate de pe suportul său și cântărindu-l. În cazul în care zumzetul este extrem de slab sau nu se mai aude se va ciocăni uşor în peretele stupului. Dacă albinele răspund printr-un bâzâit puternic, care însă încetează imediat, înseamnă că familia iernează în condiţii bune, dacă nu se aude niciun zgomot se poate ca familia să nu fi supravieţuit.

Examinarea resturilor de pe fundul stupilor

Scoaterea periodică a resturilor de pe fundul stupilor se realizează folosind o tijă metalică îndoită la un capăt şi înfăşurată în tifon sau vată pentru a nu face zgomot. Numărul mare de albine moarte denotă îmbolnăvirea familiei ori faptul că s-a intrat în iarnă cu un număr prea mare de albine bătrâne şi uzate. De asemenea, dacă se găsesc albine mucegăite trebuie să știm că umiditatea este prea ridicată în stup. Prezenţa albinelor decapitate, a resturilor-fărâmituri de faguri şi a unor excremente, înseamnă că acolo au pătruns şoareci.

Dacă se găsesc albine cu abdomenul umflat înseamnă că hrana a fost de calitate inferioară sau familia s-a îmbolnăvit de diaree. Prezența cristalelor de miere indică cristalizarea mierii în faguri. Apicultorii trebuie să țină cont și de faptul că examinarea resturilor de pe fundul stupilor și controlul auditiv se efectuează lunar în prima jumătate a iernii, numai la familiile slabe şi la cele care au provizii de hrană la limită. În a doua jumătate a iernii se realizează la toate familiile, la interval de 10 zile sau săptămânal.

Fixarea fagurilor artificiali

Fagurii artificiali sunt folii de ceară de cea mai bună calitate pe care sunt imprimate, cu ajutorul unor prese speciale, bazele viitoarelor celule de albine lucrătoare. Aceste folii se fixează în interiorul ramelor pe un schelet de sârmă întins în prealabil. Când sunt introduse, albinele alungesc pereţii alveolelor imprimate mecanic prin surplusul de ceară rezultat din fasonarea acestora, apoi propria lor secreție („solzii“ de ceară de pe abdomen), construind fagurii cunoscuți, cu adâncimea şi forma cunoscută a celulelor.

Avantajele utilizării fagurilor artificiali:

– sunt mai rezistenți în timpul extragerii mierii, dar și în timpul transportului stupilor în pastoral datorită scheletului de sârmă întins în prealabil;

– albinele sunt obligate să construiască faguri în care predomină celule de albine lucrătoare şi nu celule de trântor. Albinele au mai mult timp pentru culesul nectarului.

Este interzisă confecționarea fagurilor artificiali în instalații improvizate deoarece nu se asigură sterilizarea cerii la temperatura de 120EC, existând astfel riscul vehiculării unor boli grave ale puietului (loca americană).

Sârma utilizată pentru însârmarea ramelor trebuie să fie galvanizată (pentru a nu se oxida, depreciind fagurele), subțire, cu diametrul de 0,4-0,5 mm. Sârmele se întind longitudinal, în patru şiruri la rama stupului multietajat şi în cinci şiruri la rama stupului orizontal. Sârmele se întind foarte bine pentru ca fagurele artificial să nu se deformeze din cauza temperaturii ridicate din stup. Foaia de fagure artificial trebuie poziționată în aşa fel încât, după lipirea ei de sârme, să rămână o distanţă de 2-3 mm între marginile laterale ale acesteia şi spetezele laterale ale ramei şi 5-10 mm între marginea inferioară şi speteaza inferioară a ramei. Rolul acestora este de a permite dilatarea fagurelui artificial din cauza temperaturii ridicate din stup, evitându-se ondularea lui, fapt care ar cauza construirea de către albine a unor faguri cu defecte. După tăierea foii de fagure la dimensiunile corespunzătoare, se îndoaie marginea superioară pe o lățime de 1 cm. Această margine va fi lipită de speteaza superioară a ramei, exact pe mijlocul acesteia, utilizându-se tăvălugul apicol sau dalta, încălzite în apă care fierbe.

Pentru a evita zgomotul, scândura de zbor şi urdinişul se curăță de gheaţă şi zăpadă cu o tijă metalică încălzită. Dacă în timpul iernii sunt zăpezi mari care acoperă parțial sau total stupii, nu este recomandată înlăturarea imediată deoarece zăpada afânată permite accesul aerului în stupi, constituind în acelaşi timp un bun strat termoizolator.

Pe toată durata iernii se va urmări zilnic ca familiile de albine să nu fie deranjate de păsări de curte, ciocănitori sau alți dăunători, să nu se producă zgomote diverse şi trepidaţii în apropierea stupinei.

Este necesară îndepărtarea zăpezii imediat ce începe să se topească deoarece crusta de zăpadă întărită ce se formează împiedică accesul aerului şi pătrunde umiditatea.

Anca LĂPUȘNEANU

Concluziile studiului prin care cercetătorii (dr. ing. Eliza Căuia, dr. ing. Adrian Siceanu, dr. ing. Oana Gabriela Vișan) de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură și-au propus să demonstreze că monitorizarea hibridizării albinelor este vitală susțin că, până în momentul de față, transformările suferite de albina românească nu sunt semnificative.

Pe baza acestei analize s-au obținut și distanțele Mahalanobis dintre grupele studiate. Pentru a compara efectul posibil al temperaturii și al Munților Carpați asupra formei aripilor probele au fost grupate pe cele două areale (intra- și extracarpatice) sau pe cele două grupe de temperaturi (cele cu o temperatură anuală de peste și de sub 9°C). În continuare, cele două perechi de grupe au fost analizate prin metoda CVA pentru a determina rata de clasificare și distanța Mahalanobis dintre forma aripii din diferite zone sau temperaturi. Succesul diferențierii a fost verificat prin validarea încrucișată de tip leave-one-out, folosind software-ul Past 3.11 [62]. Toate celelalte analize statistice au fost efectuate cu software-ul Statistica v. 13. Datele despre forma aripilor au fost comparate cu probele de referință obținute de la Banca de date morfometrice a albinelor din Oberursel, Germania. Aceste probe au constat din imagini cu aripi de albine aparținând a 15 familii de albine de rasă A. m. carnica și 2 familii de albine de rasă A. m. macedonica. Pentru identificarea albinelor din România este necesar să se utilizeze software-ul IdentiFly, în conformitate cu explicațiile furnizate de Nawrocka și colaboratorii.

Analiza canonică a variației arată că forma aripii (reprezentată de 34 scoruri principale) la albinele din România este foarte diferită de cea a probelor de referință din rasa A. m. carnica și A. m. macedonica, probe obținute de la Banca de Date Morfometrice din Oberursel. Diferențe semnificative s-au obținut și între cele două areale, intra- și extracarpatice (MANOVA, doi factori, factorul areal: Wilks’ lambda = 0.35, p 0.0001), dar și între albinele colectate înainte de anul 2000 și cele colectate după acest an (MANOVA, doi factori, factorul perioadă: Wilks’ lambda = 0.39, p 0.0001). Și în cazul interacțiunii dintre cei doi factori diferențele au fost semnificative (deși mai scăzute) (MANOVA, doi factori, interacțiunea areal* perioadă: Wilks’ lambda = 0.75, p = 0.0340).

Rezultatele obținute ne arată că, în general, albinele din România sunt mai asemănătoare cu A. m. carnica decât cu A. m. macedonica. Mai mult, asemănarea cu A. m. carnica a fost mai mare în probele provenite din arealul intracarpatic comparativ cu cele din arealul extracarpatic. Pe de altă parte, asemănarea cu A. m. macedonica a fost mai mare în probele provenite din arealul extracarpatic. Diferențele dintre probele provenite din cele două zone (intra- și extracarpatice) sunt localizate mai mult în partea de mijloc și în cea anterioară a aripii. Pe de altă parte, diferențele dintre probele mai vechi de anul 2000 față de cele mai noi s-au identificat în partea distală, posterioară și proximală a aripii.

Diferențele dintre probele intra- și extracarpatice colectate înainte de anul 2000 sunt mai mari față de cele dintre probele de dată mai recentă. Totuși, aceste diferențe au fost mai mari decât diferențele dintre probele mai vechi și mai noi, respectiv dintre cele două zone studiate. Aceste rezultate ne arată că, în timp, populația de albine din arealul intracarpatic va fi mai puțin asemănătoare cu referința A. m. carnica și mai asemănătoare cu referința A. m. macedonica. Pe de altă parte populația extracarpatică va deveni în timp mai puțin asemănătoare cu ambele referințe A. carnica și A. macedonica.

Când probele de colecție și cele contemporane au fost comparate, distanța Mahalanobis dintre areale, ridicată la pătrat, a fost de 9.02. Analiza discriminantă liniară ne-a permis să clasificăm corect în proporție de 85.28% probele colectate din zonele intra- și extracarpatice, prin validare încrucișată. Probele clasificate greșit au fost situate nu numai în apropierea granițelor dintre cele două zone, ci și în interiorul acestora. Când probele au fost grupate în funcție de temperatura anuală (sub și peste 9°C), distanța Mahalanobis ridicată la pătrat, dintre probele separate pe grupe de temperaturi, a fost de 1.79. În acest sens, analiza discriminantă liniară a clasificat corect, prin validare încrucișată, 58.88% dintre probe. Temperatura anuală s-a corelat negativ semnificativ cu latitudinea (corelația Pearson: r = −0.54, p 0.0001), cu longitudinea (corelația Pearson: r = −0.17, p = 0.0201) și cu altitudinea (corelația Pearson: r = −0.93, p 0.0001). De asemenea, s-a stabilit o relație semnificativ pozitivă între forma aripii și latitudine (regresia multivariată: Wilks’ lambda = 0.39, p 0.0001), longitudine (regresia multivariată: Wilks’ lambda = 0.60, p 0.0001), altitudine (regresia multivariată: Wilks’ lambda = 0.69, p = 0.0011) și temperatura medie anuală (regresia multivariată: Wilks’ lambda = 0.62, p 0.0001). Indicele cubital a fost diferit în mod semnificativ între cele două areale intra și extracarpatice (ANOVA, doi factori, factorul areal: F(1,193) = 8.37, p = 0.0042), dar nu s-au înregistrat diferențe semnificative între albinele colectate înainte și după anul 2000 (ANOVA, doi factori, factorul perioadă: F(1,193) = 2.04, p = 0.1539). La interacțiunea dintre cei doi factori nu s-au constatat diferențe semnificative.

Laura ZMARANDA

Revenim asupra unui subiect foarte important, și anume păstrarea în rasă pură a albinei românești. În rândurile următoare prezentăm concluziile studiului „Modificări temporale la nivelul nervurii aripilor în populația de albine melifere din România“, ai cărui autori sunt dr. ing Adrian Siiceanu, dr. ing. Eliza Căuia, dr. ing Gabriela Oana Vișan de la ICDA București și prof. univ. Adam Tofliski (Universitatea de Agricultură din Cracovia).

„Majoritatea studiilor privind modificările albinelor care au survenit de-a lungul timpului au fost efectuate în afara arealului lor de origine. Aceste studii au vizat în principal schimbările legate de înlocuirea albinelor europene cu albinele africanizate invazive pe continentele americane sau au raportat unele diferențe existente între diverse sușe de albine utilizate de crescătorii de mătci din SUA. Unele studii care au evaluat frecvența alozimelor arată că nu s-au detectat diferențe semnificative pe perioade de câțiva ani. În alte studii, care au avut ca scop secvențierea întregului genom, s-au detectat diferențe clare la nivel temporal. În insulele Azore, de exemplu, unde albinele au fost introduse probabil de către colonizatori, s-au pus în evidență modificări în compoziția haplotipului mitocondrial între albinele din diverse insule. În unele dintre acestea a existat o influență sporită a populațiilor de albine din linia filogenetică C. În legătură cu modificările identificate la nivel temporal în populațiile de albine din Europa continentală există puține informații. Unul dintre aceste studii, bazat pe secvențierea întregului genom a unor specimene muzeale și contemporane, a avut ca scop evaluarea diversității genetice a rasei A. m. mellifera în Elveția. Din acest studiu, totuși, nu a fost posibil să se estimeze gradul de amestecare a raselor non-native deoarece eșantioanele din populația contemporană au fost alcătuite din indivizi selectați, cu un grad mare de asemănare cu rasa locală. Cu toate acestea, în combinație cu un alt studiu și având în vedere o eșantionare randomizată s-a putut estima că în Elveția gradul de amestecare a raselor a crescut de la 4,5-9,1%, înainte de 1959, la 31-60%, în 2016. De asemenea, într-un alt studiu s-a observat că, în timp, albinele din Malta sunt mai puțin asemănătoare cu albinele din linia filogenetică A, fiind mai apropiate de cele din linia C.

Studiile privind modificările temporale sunt deosebit de interesante atunci când implică granițele dintre două subpopulații sau ecotipuri. O astfel de situație există în România, unde Munții Carpați formează o barieră naturală între populația intracarpatică din nord-vest și cea extracarpatică din restul țării. În prima jumătate a secolului XX s-au cercetat o serie de diferențe între diferitele populații de albine din România. Albinele din România sunt distincte de albinele din țările învecinate, așa că au fost desemnate ca rasă separată – Apis mellifera carpatica. Cu toate acestea, Ruttner a sugerat că în arealul intracarpatic din Romania albinele ar aparține rasei A. m. carnica, iar în arealul extracarpatic ar aparține rasei A. m. macedonica. Studiile mai vechi cu privire la rasa autohtonă A. m. carpatica s-au concentrat în special pe mărimea aripii și pe indicele cubital (care reprezintă raportul dintre lungimea a două nervuri ale celulei cubitale a aripii). Mai târziu au apărut și studii pe ADN mitocondrial, microsateliți și polimorfism uninucleotidic. A. m. carpatica aparține liniei filogenetice C și poate fi identificată utilizând metode moleculare. Această rasă diferă de alte rase nu doar prin morfologie, dar și prin fiziologie și comportament. În studiul de față am utilizat metoda de morfometrie geometrică a aripii albinelor prin evaluări asupra configurației nervurii aripii ca amprentă de rasă deoarece este o metodă sigură de identificare a raselor la albine și nu necesită echipament sofisticat, putând fi aplicată chiar și de apicultori. Mai mult, această metodă nu presupune o manoperă complexă, așa cum presupune morfometria clasică care se bazează pe un număr mare de măsurători pe multe aripi. Albina românească reprezintă o populație utilizată de apicultorii locali, se pare, încă din Antichitate, apicultura fiind o ocupație importantă și documentată din Evul Mediu. Chiar și între cel de-al Doilea Război Mondial și 1989, când România era izolată de alte țări, apicultura a continuat să se dezvolte pe baza albinei locale, susținută și de Asociația Crescătorilor de Albine din România, prin infrastructura sa de cercetare și producție. Concepte precum conservarea albinei locale și interzicerea importului sunt mai vechi în România. Pe baza florei melifere și a condițiilor climatice existente în România, tot în sprijinul protecției albinei locale s-au desemnat mai multe ecotipuri locale. Pentru conservarea și ameliorarea rasei s-a instituit un program național de protecție și creștere a albinei autohtone, iar importul de albine din alte rase a fost controlat de stat prin autorizație ministerială, așa cum reiese din unele documente elaborate de Mârza în anii 1965, 1968, 1970. În condițiile de limitare a călătoriilor, dar și existenței unor controale vamale stricte în acea perioadă, importurile de albine au fost mult scăzute ca intensitate în comparație cu alte țări din vestul și chiar din estul Europei. Ca urmare, pentru o perioadă lungă de timp, creșterea și schimbul de material biologic ca și activitatea de transport la culesuri au fost limitate la spațiul din interiorul granițelor, fiind practicate în toată țara, inclusiv între cele două zone – intra și extracarpatice. La ora actuală, transportul în pastoral este practicat pe scară largă de până la 30-40% dintre apicultorii din Romania; aceștia transportă familiile de albine la diferite culesuri chiar și până la 600 km de vatra permanentă, în interiorul țării. Apicultura intensivă este practicată în toată țara, cu excepția unor zone mai înalte din Munții Carpați sau mai izolate și se bazează în mod special pe albina locală. Majoritatea apicultorilor români consideră că albina locală este cea mai potrivită pentru a practica apicultura și înțeleg necesitatea protecției rasei.“

Laura ZMARANDA

Păstrarea Apis Mellifera în rasă pură trebuie să fie o prioritate pentru că vorbim despre o albină cu caracteristici unice. Aceasta a fost concluzia discuției purtate acum ceva vreme cu dr. ing. Eliza Căuia (ICDA-București) și dr. ing Adrian Siiceanu. Pentru a confirma importanța acestui lucru, cei doi oameni de știință, împreună cu alți doi cercetători, Adam Tofilski și prof. ing Gabriela Oana Vișan, au întreprins un studiu care să arate nivelul de hibridizare a Apis Melifera. În rândurile următoare redăm din cercetările lor.

„Albina meliferă (Apis mellifera) este o specie importantă din punct de vedere ecologic și economic, care oferă servicii de polenizare sistemelor naturale și agricole. Biodiversitatea albinei este pusă în pericol de importul în masă al mătcilor. În multe regiuni este neclar modul cum au fost afectate populațiile locale prin hibridizarea dintre rase și nu sunt multe informații despre schimbările apărute în timp. În România, în mod natural se găsește A. m. carpatica, iar unele studii arată că există și două subpopulații separate de Munții Carpați. În acest studiu am investigat modificările apărute la nivelul nervurii aripilor la albina românească în ultimele patru decenii. Am constatat că în populația contemporană există încă diferențe clare între subpopulațiile intra și extracarpatice, ceea ce indică faptul că variabilitatea naturală a albinelor din România se află încă într-o stare bună de conservare. De asemenea, am identificat diferențe semnificative între albinele colectate înainte de și după anul 2000. Modificările observate sunt cel mai probabil cauzate de încrucișarea dintre albinele autohtone și cele din afara țării, introduse sporadic de către apicultori. Pentru a susține conservarea și monitorizarea albinei locale am dezvoltat o metodă care să-i faciliteze identificarea. Albinele melifere (Apis mellifera) sunt polenizatori importanți pentru plantele cultivate și cele din flora spontană. Distribuția naturală a albinelor melifere cuprinde teritorii vaste, între Scandinavia în emisfera nordică și Capul Bunei Speranțe în emisfera sudică și din Portugalia (în vest) până în China (în est). În arealul lor de origine și evoluție s-au identificat peste 20 de rase naturale (geografice) [2, 3, 4, 5, 6], care sunt grupate în 4-6 linii evolutive. În general, este acceptat faptul că anumite rase sunt în pericol de supraviețuire ca urmare a fenomenului de hibridizare. Acest fenomen este, în principal, rezultatul importului de rase din afara arealului de origine (este vorba în special de rasele A. m. carnica, A. m. ligustica și hibrizi ai acestora) și al înmulțirii intensive a acestora prin creșterea și difuzarea de mătci. Hibridizarea introgresivă cauzată de introducerea de albine din alte rase este o problemă serioasă deoarece împerecherea naturală nu poate fi controlată de apicultori. Împerecherea are loc în locurile de adunare a trântorilor, unde se adună mătci și trântori de pe areale relativ mari, în mai multe zboruri de împerechere cu până la 28 de trântori (în medie 17). În consecință, o familie de albine din altă rasă poate produce hibrizi cu familiile de albine locale, gestionate de apicultori sau din fondul genetic din afara stupinelor (cuiburi sălbatice), în arealul său de împerechere de până la 15 km. Această problemă este una stringentă, în special în Europa, unde există o densitate mare, apicultura fiind una intensivă, iar populațiile de albine sălbatice, negestionate de om, sunt relativ mici.

În multe zone din Europa există problema hibridizării dintre rasele locale și cele non-locale. Prin urmare, comunitatea științifică pledează în mod constant pentru conservarea diverselor resurse genetice ale albinelor adaptate la nivel local deoarece probabilitatea de a supraviețui în prezența diferiților factori de stres este mai mare în cazul raselor și ecotipurilor adaptate local. Acest lucru este deosebit de important pentru activitățile de ameliorare, în special având în vedere principiul de conservare prin Monitorizarea hibridizării între rasele endemice și non-endemice este vitală pentru protecția raselor și a ecotipurilor locale. Este important să știm nu numai dacă hibridizarea este prezentă, dar și cât de repede progresează. Din păcate, există foarte puține informații despre dinamica hibridizării. Chiar dacă s-au monitorizat în mod repetat de-a lungul timpului aceleași areale geografice, trebuie menționat că metodologia diferă foarte mult între studii. Studiile mai vechi s-au bazat adesea pe aspecte ce țin de morfologie, în timp ce studiile mai noi se bazează din ce în ce mai mult pe markeri moleculari. Chiar dacă, prin diverse abordări, se detectează o anumită hibridizare, este dificil de tras concluzia dacă nivelul de introgresie a genelor străine progresează sau nu.“

Laura ZMARANDA

Ing. Ioan Fetea- „Uniunea Europeană și guvernanții ar trebui să protejeze producția de miere“    

Recent, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din București a fost organizată, la propunerea Asociației Crescătorilor de Albine în parteneriat cu reprezentanți ai ambasadei Sloveniei și Muzeul Antipa, Ziua Mondială a Albinei.

„Interdicția de a avea albine în București trebuie corectată“

Marian Pătrașcu, președinte al Asociației Crescătorilor de Albine din România, filiala București/Ilfov a declarat: „În 2018 am aflat cu bucurie că ziua de 20 mai a fost hotărâtă de Organizația Națiunilor Unite ca fiind Ziua Mondială a Albinei. Atunci filiala noastră, București/Ilfov, împreună cu Asociația Crescătorilor de Albine din România și ambasada Sloveniei, a organizat acest eveniment. Ne-am bucurat, a fost o reușită. Acum suntem la a IV- a ediție, desfășurată sub sloganul „Albina Unește“. Oamenii iubesc albina și vrem ca toți să conștientizeze că albinele sunt prietenii noștri. Fără albine nu ar fi viață. De aceea trebuie să încercăm să protejăm și să salvăm albina. În București avem chiar și o echipă de voluntari care răspunde prompt la solicitările legate de albine adresate de populație, dar și de poliția locală, instituțiile de situații de urgență, primării. Voluntarii încearcă întotdeauna să răspundă solicitărilor autorităților, adică să ridice acele albine care puneau în pericol viața oamenilor. În acest moment suntem singura capitală din Europa care are interdicția de a crește albine. Ceea ce ne bucură este că albinele nu știu acest lucru, altfel Bucureștiul ar risca să fie un oraș fără flori deoarece polenizarea albinelor este foarte importantă. Noi credem că această interdicție trebuie să fie corectată cât mai urgent. Albinele nu sunt o amenințare pentru populație și, cum spuneam noi, putem să gestionăm aceste situații. Apicultorii sunt pregătiți și știu cum să reacționeze. Fenomenul de înroire sau de înmulțire nu trebuie să ne sperie, trebuie doar să sunăm autoritățile.“  

Un membru nou implicat în organizarea evenimentului este directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, cercet. Șt. Gr. I Luis Ovidiu POPA. Acesta consideră că implicarea mai multor instituții în astfel de evenimente ar ajuta la educarea noii generații și la formarea unei relații de prietenie cu natura. „Muzeul Antipa s-a implicat de anul acesta în desfășurarea evenimentului Ziua Mondială a Albinei. Am avut deja un prim eveniment la muzeul Antipa unde a fost demarat un proiect în care vrem să expunem stupi de diferite forme din diferite țări. Prin acest mod consider că vom ajuta noua generație să cunoască albina mai bine, să înțeleagă rolul ei în natură,“ a menționat directorul muzeului. 

România, a doua putere europeană la producția de miere

România este una dintre țările apreciate pentru producția de miere despre care se spune că este una dintre cele mai bune și de calitate. România este astăzi considerată a doua putere europeană la producția de miere. Președintele Asociației Crescătorilor de Albine, ing. Ioan Fetea a precizat: „Mierea din România încă este de calitate. Spun «încă» deoarece această globalizare economică, aceste schimburi foarte rapide de produse apicole intercontinentale și aici mă refer nu doar la cele din Europa ci și la cele din America, China ne afectează într-un mod negativ. În sensul că mierea din alte regiuni intră pe piață la prețuri mult mai reduse și astfel ne obligă și pe noi să valorificăm produsele apicole la prețuri mici. Astfel, valorificarea nu mai este atât de rentabilă, deși este vorba de o miere de calitate. Este adevărat că România a devenit a doua putere europeană la producție, dar asta înseamnă niște eforturi deosebite din partea apicultorilor. Și aici mă refer  și la faptul că apicultorii sunt nevoiți să plece cu stupii prin țară cu mijloace de transport nu tocmai economice și în aceste cheltuielile sunt mai mari și implicit și prețurile de valorificare. Din punctul meu de vedere, Uniunea Europeană și guvernanții ar trebui să protejeze într-un fel producția autohtonă din orice domeniu, dar în mod special pe cea de miere pentru că vorbim despre un produs deficitar pe piața mondială. Dacă nu mă înșel, mierea constituie aprox. 1% din totalul îndulcitorilor la nivel mondial. Există așadar perspective de dezvoltare sub aspect cantitativ al segmentului de producere a mierii și produselor apicole. Dar există și un mare semn de întrebare legat de modul în care România își asigură autoconsumul. În prezent exportăm aproape jumătate din producție și nu consumăm decât jumătate din ce rămâne în țară, dar, în același timp, importăm din țări extracomunitare 20 – 30 % din producția de miere. Aceste produse importate nu întotdeauna au cea mai bună calitate, sunt valorificate la prețuri foarte reduse și din cauza asta apicultorul român are de pierdut“, a conchis președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România.

Liliana POSTICA

Pe scara evoluţiei, diferenţa între Homo sapiens şi Apis mellifera  este aşa de mare încât în tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate care combat fie agentul patogen, fie neutralizează tulburările din organismul albinei produse de acest agent. Nu putem folosi nici tehnicile homeopate sau de fizioterapie, placebo sau alte tehnici imaginate de-a lungul timpului de mintea omenească (descântece, incantaţii, hipnoză etc.) deoarece sunt fără efect.

De ce este ineficientă combaterea bolilor la albine

Semnalele de alarmă lansate în diferite locuri de pe glob de asociaţii apicole, organizații sau asociaţii ecologiste, fie chiar de autorităţi, se aud din ce în ce mai des – „albinele sunt în pericol“, „albinele sunt vitale pentru oameni, pentru economie, pentru planetă“. Printre cauzele care generează declinul coloniilor de abine este incriminată şi lipsa medicamentelor pentru acest domeniu. În consecință, lipsa lor sau interzicerea folosirii în tratamentul albinelor a medicamentelor folosite în medicina umană sau veterinară la alte specii pe motiv că lasă reziduuri în miere a făcut posibilă comercializarea unor produse neautorizate, eliberate fără prescripţie medicală sau pur şi simplu achiziţionate de pe piaţa neagră. În apicultură folosim de regulă produse industriale tipizate sau specialităţi farmaceutice cu o formulă precisă, cu o acţiune bine stabilită și comercializate pe baza autorizării lor de către Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar.

În cazul albinelor, de cele mai multe ori se folosesc „preventiv“ sucuri, decocturi şi extracte din plante fără să fie dozate și fără să fi fost făcute în prealabil experimente care să arate modul lor de acțiune. În afară de acestea se mai folosesc fel de fel de produse sau substanţe ineficiente, uzate moral sau folosite cu alte scopuri în medicină sau agricultură, produse considerate de unii „medicamente“ sau, mai grav, „remedii universale“. Lipsa medicamentelor, dar şi administrarea în mod empiric a unor produse neînregistrate la Autoritatea pentru Controlul Medicamentelor au condus la o combatere impropie şi ineficientă a bolilor la albine, cu consecinţe imprevizibile dintre cele mai grave. Din cauza unor tratamente empirice, nu numai eu, care de-a lungul timpului, datorită profesiei, am coordonat anchete epizootologice şi am investigat eficienţa unor tratamente, dar şi foarte mulți apicultori s-au confruntat cu accidente sau cu reacţii adverse.

Tehnica farmaceutică a renunţat parţial la soluţiile extractive

Ceaiurile (infuziile decocturile) au fost folosite din vechime în tratamentul diferitelor afecţiuni. Dar, încă din secolul al XIX-lea, datorită progreselor înregistrate în medicină se renunță parţial la ele și rămân în terapie doar ca adjuvanţi, ca suplimente nutritive sau ca placebo. O cană cu un pliculeț de ceai poate fi benefică unui om de 80 de kg, dar aceeași cantitate administrată primăvara unei colonii de albine care, de regulă, cântărește sub 1 kg poate însemna un conţinut mult prea mare de alcaloizi sau principii necunoscute din plante pe kg/corp (o albină cântăreşte în jur de 80 mg). Așadar, vorbim despre faptul că efectele unui conținut de zeci de ori mai mare, atunci când folosim pentru prepararea infuziei un pliculeţ, sau de sute de ori mai mare când folosim necântărit un mănunchi de plante, pot fi foarte grave în cazul albinelor.

Extractele (alcoolice sau apoase) din plante sau sucurile din ceapă și usturoi conţin zeci de componente al căror mod de acţiune nu îl cunoaștem şi care nu pot fi dozate. În plus, conţinutul ridicat de substanţe volatile poate imprima un gust şi un miros neplăcut mierii. Într-un amestec de plante întâlnim sute de principii active pe care metabolismul albinei melifere nu le poate folosi și din această cauză tehnica farmaceutică a renunţat parţial la soluţiile extractive în favoarea substanţelor pure. Considerăm aceste produse suplimente alimentare? Albina se hrănește cu altceva, așa că de ce să le adăugăm în hrana energetică? Avem nevoie de balast sau de substanţe nedigerabile care încarcă intestinul gros al albinei mai ales pe timpul iernii? Nu.

Antibioticele ar trebui prescrise în baza unei antibiograme

Tratamentele cu antibiotice efectuate în scop profilactic în colonia de albine reprezintă o agresiune şi determină poluarea cu reziduuri a produselor apicole şi stări de intoxicaţie subclinice sau cronice în colonia de albine. De regulă, folosirea antibioticelor în tratamentul bolilor la albine suprimă sau maschează semnele clinice fără a putea eradica boala, creează antibiorezistenţă şi lasă reziduuri în miere. În medicina umană şi veterinară antibioticele se prescriu în urma unui diagnostic cert şi pe bază de antibiogramă. Acest lucru trebuie făcut şi în combaterea bolilor la albine şi, în plus, avem nevoie de strategii de combatere bine puse la punct pentru a nu lăsa reziduuri în produsele apicole.

În tratamentul albinelor melifere au apărut și efecte adverse ori s-au produs intoxicații. Insecticidele folosite în horticultură conţin adjuvanţi chimici (agenţi de înmuiere, de emulsionare, de fixare, antigel etc.) care ușurează combaterea acarienilor, dar care contaminează produsele apicole. Subdozarea sau supradozarea pot provoca rezistenţă la acaricid şi pierderi de albine și nu putem ignora toxicitatea acestora în timp. Cercetări recente au demonstrat că amitrazul (substanţa activă din vatrachet) rămâne în corpul gras al albinei atât timp cât trăieşte aceasta (vezi LA nr. 40 p22). La fel de gravă este şi imitarea sau contrafacerea unor produse aflate pe piaţă (protofil), fără a se cunoaşte exact compoziţia sau tehnogia de fabricaţie.

Medicamentele veterinare specifice combaterii bolilor la albine trebuie să fie utilizate corect şi să fie monitorizate efectele adverse. Este nevoie să cunoaștem proprietăţile produsului medicamentos, modul lui de acţiune la nivel celular şi/sau subcelular, având la bază experimente în acest sens. Hotărâtor pentru utilizarea unui medicament este efectul său terapeutic şi cât de bine este tolerat de albine.

Utilizarea medicamentelor trebuie redusă la minim

În procedeele de autorizare şi înregistrare a medicamentelor se verifică, pe lângă compatibilitate, şi pericolul pe care îl reprezintă produsele de origine animală pentru consumator. Produsele melifere sunt produse naturale faţă de care consumatorul are cerinţe extrem de mari, de aceea utilizarea medicamentelor trebuie bine gândită şi redusă la minimum. Cheltuielile făcute cu metode biotehnice de combatere sau cu substanţe naturale sunt răsplătite printr-un preţ corespunzător al produselor apicole „bio“.

Deoarece mijloacele de combatere de care dispunem la această oră nu ne permit să acționăm la întâmplare nu putem trata preventiv fără un diagnostic cert şi nici nu putem folosi în exces substanţe chimice antiparazitare deoarece comunitatea europeană controlează din ce în ce mai amănunțit reziduurile din miere. Acțiunile de combatere trebuie să aibă ca țintă întreaga structură parazitară, iar la baza lor trebuie să stea cunoașterea întregii încărcături parazitare (starea de sănătate a stupinei). Trebuie să apreciem medicamentul, fără a-l considera însă panaceu universal. Trebuie să-i cunoaştem proprietăţile şi să ne gândim bine înainte de a-l folosi deoarece poate fi armă cu două tăişuri.

Pentru a obţine un medicament, pe lângă o muncă laborioasă de mare complexitate în care sunt angrenate echipe întregi de chimişti, farmacologi, toxicologi, clinicieni etc., sunt necesare după aceea numeroase studii de specialitate concepute în urma experimentării, studii care stau la baza autorizării. Pentru toate acestea sunt necesare fonduri considerabile.

Din cauză că albina este considerată de mulţi agenţi economici o specie minoră, neaducătoare de profit, marile firme de medicamente nu sunt interesate de obţinerea şi lansarea pe piaţă a unor produse necesare apiculturii. De aici necesitatea ca formele asociative atât la nivel național, cât şi internaţional (comunitate europeană) să ceară autorităţilor sprijinirea unor programe de cercetare în această direcţie.

Formula chimică a medicamentelor aflate pe piaţă este cunoscută, la fel și proprietăţile terapeutice, indicaţiile şi contraindicaţiile. De asemenea, medicamentele sunt testate pentru a stabili riscurile potenţiale asupra organismelor vii (mutagenitatea, teratogenitatea etc.) şi a mediului, li se fac teste de siguranţă şi de eficacitate, sunt supravegheate în teren pentru evetualele intoxicaţii sau efecte adverse care trebuie raportate obligatoriu la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi la Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar.

• Avem nevoie de o piaţă de desfacere a medicamentelor pentru albine care să fie sub supravegherea autorităţilor şi a asociaţiilor profesionale, iar prepararea, controlul şi conservarea produselor medicamentoase trebuie să se facă la nivelul cerinţelor contemporane.
• Pentru a ţine bolile albinelor sub control avem nevoie de medicamente veterinare specifice, prescrise de medici veterinari specializaţi în patologie apicolă care trebuie să se asigure că acestea sunt utilizate corect, folosind strategii de combatere nepoluante şi care trebuie să monitorizeze eventuale efecte adverse.
• Tratamentul medicamentos trebuie asociat cu măsuri de împiedicare a răspândirii agentului infecţios şi de stimulare cu hrană proteică și glucidică a albinelor în vederea menținerii puterii biologice a coloniei.

Dr. Gh. Dobre — Romapis

Crearea unei noi rase de albine  sau a unui hibrid superproductiv care să nu țină cont de realitățile social-economice și climatice, de șanse și de hazard, de modul de coexistență, de interesele dintre agricultura tradițională, ecologică și de interesele celei industriale este o utopie.

În România, după propriile constatări, mai mult de 2/3 sunt stupine mici și mijlocii care, de regulă, nu fac stupărit pastoral. Micile stupine staționare, cu albine din ecotipul local, adaptate la condițiile de climă și floră din habitatul respectiv, asigură biodiversitatea zonei prin polenizarea plantelor entomofile. Marile ferme apicole care fac stupărit pastoral pe distanțe mari, preocupate economic de o producție cât mai mare de miere, nu sunt interesate să mențină în producție ecotipul local. Micile stupine, crescătoare a ecotipului local, trebuie, pentru producerea de regine, să-și selecționeze și să-și înmulțească coloniile care răspund cel mai bine cerințelor locale (selecție în interiorul populației).

Pentru a gestiona numeroasele riscuri cu care ne confruntăm trebuie să avem o altă abordare a tehnologiilor apicole și să nu le amestecăm pe cele intensive, profesioniste, care au la bază profitul și pun în pericol menținerea și supraviețuirea albinei locale cu tehnologia apicolă naturală, darwiniană, a apicultorilor amatori care asigură biodiversitatea.

Producția de regine în propria stupină este vitală pentru micul apicultor pentru a evita roirea necontrolată și a face o înmulțire dirijată. Un avantaj de necontestat este posibilitatea apicultorului de a transforma în mai puțin de un sezon (câteva luni) – prin schimbarea mătcii – o colonie necorespunzătoare într-o colonie puternică și productivă.

Pentru a scădea presiunea infecțioasă trebuie să luăm roiul din colonia-mama fără rame, așa cum pleacă în mod natural și să-l introducem în stup pe rame noi. Albina meliferă nu este domesticită, este numai adaptată. Evoluția și dezvoltarea acesteia într-un anumit areal (dispersia trântorilor, împerecherea în natură și roirea necontrolată) nu sunt decât parțial sub controlul omului.

Lăsând în urmă ramele – din care a eclozat puiet –, cu puiet și ramele cu miere și păstură scădem presiunea infecțioasă asupra roiului, lăsând în vechiul stup acarienii din celulele cu puiet, sporii de locă, de nosema sau alți dăunători și agenți infecțioși.

Apicultura darwiniană, naturală, care se integrează respectând albinele și folosindu-le în scopuri practice, mi se pare o modalitate bună de a fi păstrători responsabili ai acestor mici creaturi, insectele cele mai apropiate de om și cele mai folositoare.

Activitățile și comportamentul albinei lucrătoare se concentrează asupra procurării de rezerve și acumulării lor în faguri. Pentru a avea miere de calitate nu trebuie să extragem miere din cuib. Pentru recoltă trebuie să folosim caturi și gratie Hanneman. Dacă nu vrem să compromitem brandul miere românească nu trebuie să admitem în jurul nostru apicultori care falsifică produsele stupului sau nu respectă condiții minime de igienă.

În noul PNA (Program Apicol Național) apicultorii sunt sprijiniți, printre altele, pentru a deconta medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, precum şi prin acordarea unor resurse financiare formelor asociative apicole legal constituite pentru consultanță în apicultură și pentru organizarea de cursuri de perfecționare. Acestea sunt măsuri imperios necesare pentru o apicultură performantă. Ca apicultori trebuie să ne adaptăm la cerințele actuale, să ne documentăm din cât mai multe surse și să promovăm adevărul științific pentru a nu face muncă în zadar.

Dr. Gh. DOBRE – Romapis

Numeroasele riscuri cu care ne confruntăm aproape zilnic ne fac să intuim faptul că a șasea extincție este iminentă (poluarea și folosirea excesivă a chimizării, schimbările climatice, dăunătorii, pandemiile, acțiunile antropice, lipsa de conștientizare a factorilor de decizie etc.) și ne obligă pe noi, apicultorii, să ne implicăm social, să ne apărăm interesele și să găsim cele mai bune soluții pentru a putea menține biodiversitatea, un mediu prietenos în jur și o stupină în condiții de producție.

Nu putem acționa la întâmplare dacă vrem material biologic de calitate

La ultimul congres Apimodia (Montreal 2019) s-au conturat mai multe idei importante: pe primul plan s-a pus calitatea produselor apicole; pentru biodiversitate este mai important să avem mii de apicultori amatori cu câțiva stupi decât sute de apicultori profesioniști cu mii de stupi; pentru micul apicultor amator cea mai bună tehnologie este apicultura darwiniană sau naturală ori convențională; perspectivele apiculturii urbane sunt de viitor și, nu în ultimul rând, pe primul plan s-a menționat sănătatea coloniei de albine și pericolul bolilor emergente.

Nu putem acționa la întâmplare, după interese mercantile, sau „după ureche“ atunci când vrem să obținem material biologic de calitate. Când nu avem în jur o floră diversificată, cu ofertă suficientă de polen și nectar, nu avem ce face cu o „super albină“. Nu putem obține producții mulțumitoare de miere dacă nu avem în natură aport de nectar sau dacă suntem aglomerați pe un spațiu restrâns. Nu putem rezista la presiunea unei piețe necontrolabile și a unor informații și recomandări fanteziste și mercantile dacă nu avem produse de calitate. În apicultură, ca în toate domeniile, avem nevoie de multă informație; dar fără un filtru eficient, fără a discerne între adevăr și fals, riscăm să facem muncă în zadar.

Sănătatea coloniilor de albine

Succesul în asigurarea sănătății stupinei depinde de anotimp, de puterea coloniei de albine, de presiunea infecțioasă, de cunoașterea aprofundată a biologiei și a comportamentului agentului etiologic și a modului de acțiune și de aplicare a mijloacelor de combatere.

Eforturile sunt mari și nu întotdeauna rezultatele obținute ne mulțumesc. Ne lipsește organizarea, iar calitatea informațiilor de care dispunem – în special în mediul online – lasă de dorit. Nu putem acționa la întâmplare – în special pentru asigurarea sănătății coloniilor de albine – pe baza unor păreri preconcepute, fără suport științific. Nu putem folosi produse neînregistrate la ICPBMV (Institutul pentru Controlul Produselor Biologice și Medicamentelor de Uz Veterinar) sau medicamente de multe ori intrate în țară fraudulos. În această situație, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să verificăm calitatea informației, să învățăm din experiența înaintașilor și să cunoaștem foarte bine biologia și instinctele ancestrale ale albinei, determinate de codul genetic al acesteia, altfel muncim în zadar. Dacă cunoaștem bine colonia de albine, dacă admitem că încă nu este domesticită și îi respectăm instinctele, putem face abstracție de toate recomandările oferite, în special pe canalele social media, de falși mentori, de dascăli fără școală, dar cu diplome fără valoare sau de așa-ziși „pricepuți“, dar nepricepuți.

Să nu uităm că „leacul“ (scabatox, batic, acizi organici nepurificați și nedozați corespunzător etc.), ignoranța (am văzut la tîrgul de la Câmpina un negustor care vindea capcane pentru gândacul mic de stup Aethina tumida (3) drept evaporatoare de acid formic!??) sau administrare agresivă (Furreto, sublimare, etc.) pot face mai mult rău coloniei de albine decât agentul infecțios pe care îl combatem.

În tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate

Nu numai de acum, dar și din vechime au fost minuni care nu s-au confirmat și s-a pus problema prelucrării pe baze științifice a datelor, a elaborării unor ipoteze pertinente, a folosirii corecte a informației și a discerne între axiome și sofisme. Așa au apărut postulatele lui Koch. Pe baza acestora au fost elaborate metode și tehnici fundamentale pentru identificarea cauzelor unor maladii infecțioase în special și s-a fundamentat teoretic și faptic, cu argumente indubitabile, orice cercetare științifică, principii care se cunosc foarte bine în mediile academice și în institutele de cercetare, dar nu și de „mentorii“ care postează filmulețe pe Youtube.

Intoxicațiile, efectele secundare, acțiunile adverse și incompatibilitățile farmacodinamice ale medicamentelor au obligat autoritățile să reglementeze și să controleze circulația medicamentelor atât în mediul uman, cât și veterinar. În apicultură folosim de regulă produse industriale tipizate sau specialități farmaceutice, cu o formulă precisă, cu o acțiune bine stabilită, comercializate pe baza autorizării de către institutul de profil.

Pe scara evoluției, diferența între homo sapiens și apis mellifera este așa de mare încât în tratamentul albinelor nu putem folosi decât medicamente alopate care combat fie agentul patogen, fie neutralizează tulburările din organismul albinei produse de acest agent. Nu putem folosi nici tehnicile homeopate, nici tehnici de fizioterapie, nici placebo și nici alte tehnici imaginate de-a lungul timpului de mintea omenească (ceaiuri, descântece etc.) deoarece sunt fără efect. În lipsa medicamentelor alopate, pe baza unuia dintre principiile lui Hipocrat, este mai bine să prevenim, să lăsăm și să sprijinim colonia să lupte cu bolile și dăunătorii ajutată de propriile mijloace de autoapărare.

În cazul varoozei trebuie să luăm în calcul mai multe variante

Provocările perioadei actuale ne obligă să ținem cont de realități în prevenirea și combaterea unor boli sau dăunători și să aplicăm principiile luptei și protecției integrate {Integrated Pest (Control) Management} elaborate de OMS (Organizația Mondială a Sănătății) încă din anii 1967-1968.

Dacă ne referim la varrooză, pentru a putea elabora concluzii logice și a aplica mijloace eficiente de combatere trebuie să luăm în calcul mai multe variante. Trebuie să ținem cont de biologia parazitului în funcție de anotimpul în care ne aflăm (fenologie) și de modul cum acționează medicamentul. Iarna nu putem folosi substanțe de contact (piretroizi) când Varroa se află ascuns între plăcile chitinoase ale abdomenului albinelor care îl apără deoarece au eficiență redusă, iar în timpul culesului putem polua produsele apicole. Tehnicile de aplicare (administrare) trebuie să fie ușoare și să nu creeze efecte adverse populației de albine și nici disfuncții pentru operator. Fumigarea, evaporarea necontrolată, sublimarea sunt tehnici agresive atât pentru om, cât și pentru colonia de albine și presupun temperaturi constante și dispozitive specializate. De asemenea, într-un anumit areal, pentru a evita recontaminarea, toate stupinele trebuie să fie tratate în același timp.

Nu trebuie să apreciem un medicament numai după numărul de paraziți care cad, ci și după numărul de paraziți care rămân pe albine și puiet.

În aceste condiții trebuie să verificăm gradul de infestare în stupină și să tratăm cu produse înregistrate la ICPBMV sau la nivelul Uniunii Europene și recomandate de producător pentru fiecare perioadă a anului. Dintre produsele autorizate menționez că cele mai bune rezultate se obțin cu medicamentele „bio“. Trebuie să renunțăm la chimioterapie deoarece reziduurile rămân în stup, iar produsele apicole le consumăm și noi, apicultorii (oamenii).

Dr. Gh. DOBRE – Romapis

În urmă cu aproximativ doi ani prezentam eforturile cercetătorilor de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură de a găsi soluții eficiente, mai puțin poluante și care pot fi aplicate în mai multe perioade ale anului pentru combaterea unuia dintre cei mai agresivi „prădători“ ai albinelor, Varroa destructor. Cercetarea s-a axat pe folosirea acizilor organici volatili, iar rezultatele promit dezvoltarea unui tratament mult mai eficient în combaterea Varroa decât cele deja existente. Studiul cercetătorilor români a fost publicat și în jurnalul INSECTS – Insects Ecology and Biocontrol Applications în prima lună a acestui an. Revenim în atenția dvs. cu informații extrase din studiul privind concluziile și rezultatele experimentelor cercetătorilor de la ICDA, dr. ing. Adrian Siceanu și dr. ing. Eliza Căuia.

În cazul Apis mellifera înmulțirea acarienilor are o dinamică mult mai mare

Este bine cunoscut faptul că acarianul Varroa destructor provoacă pagube semnificative la nivel mondial în apicultură, fiind considerat un factor major pentru scăderea populațiilor de albine (Apis mellifera) din ultima vreme. Efectul distructiv este determinat de comportamentul de hrănire, dar şi de transferul virusurilor specifice aflate în strânsă legătură cu diverşi factori precum cantitatea și tipul puietului, durata sezonului activ, transferul inter-colonii. Toți acești factori favorizează creşterea nivelului de infestare. Relația gazdă-parazit și procesul său de înmulțire la Apis cerana ne arată că mecanismele de apărare ale acestei specii de albine împotriva acarianului Varroa se bazează, în principal, pe dinamica populației sale și pe comportamente de igienă diferite, foarte pronunțate, pe limitarea reproducerii la puietul de trântori și chiar pe un comportament foarte specific care duce la sacrificarea propriei progenituri prin așa-numitul fenomen de înmormântare al puietului de trântori. Toate acestea fac parte dintr-o strategie foarte complexă, rezultatul unei coevoluții extrem de lungi și al unui fenomen de adaptare interspecific. Din păcate, A. mellifera nu are toate aceste comportamente adaptative într-un mod atât de complex, fiind o specie mult mai puțin rezistentă. Înmulțirea acarienilor are o dinamică mult mai mare, cu o creștere continuă a populației, ceea ce duce la prăbușirea coloniilor în 1-3 ani în absența tratamentelor.

Este nevoie de tratamente care pot fi aplicate și în faza de reproducere

Reproducerea albinei Apis mellifera are loc în puietul cu capac, unde se regăsește atât puietul de trântor, cât și puietul muncitor. Dinamica populației de acarieni în timpul sezonului activ este foarte variabilă și se bazează pe o rată de înmulțire de 0,7-1,45 fiice la femela matură în puietul muncitor și 1,6-2,6 fiice în puietul de trântori, în cca 1,5-3 cicluri de reproducere la fiecare femelă matură și o rată de infestare de 5 până la 12 ori mai mare la puietul de trântori. Diferiți alți factori naturali (de exemplu, plutirea, jefuirea, roiul, igiena, perioada puietului, alte condiții locale etc.) pot accelera sau limita întregul proces de multiplicare. Deoarece calotele de puiet reprezintă o barieră în aplicarea acaricidelor de contact, iar tratamentele actuale se aplică în special spre sfârșitul sezonului activ pentru a ucide acarienii foretici, ținând cont și de sfârșitul fluxurilor principale de miere, populația Varroa poate atinge praguri semnificative. Acest lucru determină deteriorarea albinelor de iarnă și o ineficacitate generală a metodelor de combatere. Ca urmare, devine din ce în ce mai importantă abordarea noilor strategii de control prin metode nepoluante, care să poată fi aplicate cât mai devreme posibil în sezon, vizând astfel și faza de reproducere. În acest sens, aplicarea acizilor organici volatili (de exemplu, acidul formic și acetic) în tratamente de scurtă durată pe întreaga colonie sau puiet prin diferite metode s-a dovedit deja utilă.

Se pot aplica în toată perioada sezonului activ

Combaterea Varroa într-un mod natural și durabil este esențială pentru apicultură, ținând cont de importanța albinelor pentru polenizare, precum și pentru obținerea de produse curate. În ultima perioadă, au fost dezvoltate noi proceduri de tratare a varoozei în faza de reproducere, care pot fi aplicate oricând în timpul sezonului activ deoarece folosesc acizi organici volatili, larg acceptați pentru apicultura ecologică. O astfel de procedură constă în periajul puietului acoperit cu acid formic, care este foarte eficient în uciderea acarienilor Varroa, dar și minim invaziv pentru coloniile de albine melifere. Importanța tratamentelor împotriva varroozei înainte de creșterea albinelor de iarnă este evidentă și acceptată pe scară largă deoarece majoritatea tratamentelor sunt limitate la aplicațiile târzii de sezon din diferite motive și sunt concentrate asupra acarienilor foretici. Având în vedere flexibilitatea aplicării noii proceduri în toată perioada sezonului activ, am început un studiu pilot pentru a testa preliminar eficiența aplicărilor de primăvară în combaterea Varroa. Rezultatele arată diferențe semnificative în ceea ce privește infestarea cu puiet între loturile experimentale și cele martor, în aceeași stupină, ceea ce oferă indicii clare că aplicarea tratamentului primăvara ar putea fi benefice pentru îmbunătățirea strategiilor de combatere a varroozei.

Acest tratament ar putea fi un instrument important pentru studii ulterioare și strategii de control al Varroozei adaptate condițiilor locale, cu costuri și riscuri minime și cu avantaje maxime asupra sănătății familiilor de albine.

În cadrul studiului-pilot au fost utilizate două grupuri tratate experimental și un grup de control. Tratamentul a constat în periajul puietului acoperit cu acid formic cu o concentrație de 65% în una și două aplicații. Rezultatele obținute arată diferențe foarte semnificative între loturile tratate și cele martor în ceea ce privește procentele de celule infestate evaluate în perioada iulie-august. În consecință, tratamentele de primăvară ar putea fi un instrument important în limitarea înmulțirii acarienilor varroa, dar sunt necesare experimente suplimentare pentru a le testa și adapta la diferite condiții locale.

(D.Z.)

Albert Einstein spunea: „Dacă albinele ar dispărea, omenirea va mai supraviețui 4 ani, cel mult“, iar conform unei comunicări a institutului Earthwatch, albinele sunt cele mai importante ființe vii de pe planetă, însă au intrat în categoria insectelor cu risc crescut de dispariție. Așadar, albinele ne oferă viață. Ne mai oferă și miere, unul dintre cele mai sănătoase alimente, iar consumul constant ne poate feri de numeroase afecțiuni. Mai mult decât atât, studiile arată faptul că folosirea mierii în anumite momente ale zilei ajută în mod diferit organismul.

Mierea consumată dimineața, pe stomacul gol:

• normalizează digestia;
• elimină balonarea;
• energizează organismul;
• întărește sistemul imunitar;
• stimulează arderile la nivel celular;
• elimină bacteriile nocive din organism;
• oprește dezvoltarea microbilor;
• contribuie la refacerea celulelor pielii;
• ameliorează tusea.

Mierea consumată seara, înainte de culcare:

• te ajută să ai un somn liniștit;
• întreține flora intestinală sănătoasă;
• ajută sistemul imunitar sã repare celulele afectate;
• ajută ficatul sã elimine toxinele;
• contribuie la arderea grăsimilor;
• tratează simptomele gripei și răcelii.

Mierea consumată înainte de efort fizic:

• oferă energie;
• contribuie la arderea grăsimilor;
• scade riscul apariției febrei musculare;
• crește rezistența organismului la efort.

Mierea consumată după antrenament:

• oferă energie musculaturii epuizate;
• reduce senzația de oboseală;
• accelerează recuperarea mușchilor suprasolicitați.

Știați că…

• Regina este cea mai mare dintre albinele din stup?
• Într-o singură expediție, o albină vizitează 50-100 de flori, iar într-o zi albinele dintr-un stup vizitează 225.000 de flori în fiecare zi?
• Albinele dintr-un stup parcurg în medie 8.000 km pentru un kg de miere?
• Viteza maximă pe care o poate atinge o albină este de 70 km/h, în timp ce, atunci când este încărcată cu polen şi nectar, viteza acesteia este de doar 20 km/h?
• Albinele pot bate din aripi foarte rapid, 200 de bătăi/ secundă, respectiv 12.000 de bătăi din aripi pe minut?
• Cea mai „bătrână“ albină cunoscută de cercetători are 100 de milioane de ani? Este conservată într-o bucată de chihlimbar şi a fost descoperită în Myanmar.

A consemnat Larissa DINU