reclama youtube lumeasatuluitv
update 15 Nov 2019

Cum (nu) e protejată rasa autohtonă de albine în România

În articolul intitulat „Protejarea raselor locale de albine în țările Europei“ publicat în revista Lumea Satului în septembrie 2019 descriam cum se realizează conservarea raselor locale în majoritatea țărilor Europei cu activitate apicolă.

Justificarea măsurilor de conservare și protecție a raselor autohtone în unele țări se datorează faptului că controlul reproducției la albine nu se poate realiza ca la celelalte specii de animale datorită particularităților de reproducție a albinelor. Printre aceste particularități se pot enumera aceea că împerecherea reginelor are loc în zbor și că distanța de zbor a reginelor și trântorilor poate fi de circa 10 km de stupine.

De asemenea, este de știut că reginele se împerechează cu mai mulți trântori și că aceștia apar în număr mare în sezonul activ, iar fenomenul de roire naturală conduce la diseminarea materialului biologic, respectiv a genelor în natură.

Drept urmare, apicultorii care utilizează alte rase și hibrizi interrasiali pentru reproducție sau producție nu pot asigura controlul reproducției în raza de zbor a reproducătorilor produși sau achiziționați. Producția de regine poate fi foarte mare, iar vânzarea acestora în toată țara este un fapt obișnuit, astfel că pe parcursul unui an se pot vinde sau cumpăra mii de regine și, dacă acestea sunt de alte rase sau hibrizi interrasiali, aceasta va duce implicit la o metisare foarte rapidă a rasei autohtone, depreciind-o iremediabil. Bineînțeles și România a trebuit să se alinieze la curentul favorabil luării unor măsuri de protecție a rasei albinei românești Apis mellifera carpatica și astfel se declară oficial că întreg teritoriul României este o arie de conservare pentru rasa autohtonă și conservarea se realizează, teoretic, prin Legea apiculturii și programul Național de Reproducere.

Deși albina carpatină este singura rasă recunoscută la noi în țară, de câțiva ani au început să se importe și alte rase sau hibrizi care promit apicultorilor români producții duble. Cu costuri uriașe și efecte dezastruoase pe termen lung, spun cercetătorii autohtoni, care apreciază că, în acest ritm al importului necontrolat, genetica apicolă românească va dispărea în 5-6 ani.

De asemenea, afirm și sunt și alții de acord cu mine că măsurile de protecție, luate de organele responsabile în domeniu, nu reușesc practic să protejeze în totalitate albina româneasca de pericolul impurificării de către alte rase sau hibrizi interrasiali, fiind foarte greu de controlat importurile clandestine spre România de alte rase și hibrizi interrasiali de albine.

Mai mult, chiar pe teritoriul României există stupine unde se multiplică mai mult sau mai puțin controlat alte rase cum ar fi Buckfast, Carnica, Lingustica, Caucasica și altele care apoi sub o formă sau alta sunt diseminate pe teritoriul României.

Totodată, știm că sunt prevăzute zone circulare de izolare de 10 km în jurul stupinelor autorizate pentru multiplicare, iar acestea în anul 2019 sunt în număr de 334.

Dacă facem un exercițiu de imagine cu zonele de izolare din jurul acestor stupine de multiplicare pe întreg teritoriul României vom constata că foarte puține zone vor rămâne libere în care să se poată efectua stupărit pastoral.

De asemenea, este foarte greu de controlat în familiile de albine existența sau nu a altor rase de albine sau metiși interrasiali. De altfel, DSVSA-urile și OJZ-urile nu au nici mijloace tehnice adecvate și nici specialiști în acest domeniu. Despre posibilitatea unor teste ADN pe albine, la ora actuală, nici nu poate fi vorba.

Autoritățile abilitate să controleze aceste aspecte în România s-au rezumat la emiterea unor reglementări legale, evitându-se alocarea unor fonduri financiare pentru acest scop. Consider că nu se poate controla fenomenul numai cu reglementări – hârtii, trebuie și alocări de fonduri – bani, pentru asigurarea unor dotări adecvate.

Ținând cont de cele arătate mai sus încerc să creionez niște propuneri practice pentru a se reuși totuși protecția și conservarea rasei albinei românești Apis mellifera carpatica având în vedere condițiile actuale de pe teritoriul României.

Este evident că o asemenea protecție și conservare a rasei autohtone se poate realiza numai printr-o împerechere strict controlată a reginelor prin reproducere închisă, ceea ce se poate face prin folosirea de stații de împerechere controlate sau a echipamentelor de inseminare artificială a reginelor.

Stațiile de împerechere controlată realizează reproducerea selectivă sau asistată, ceea ce presupune controlul deplin al împerecherii. Împerecherea, deși este liberă, presupune ca realizarea cuplajelor între regine și trântori să aibă loc în spații geografice izolate, împerecherea reginelor realizându-se doar cu trântori proveniți de la familiile de tată selectate.

Stupinele de împerechere controlată trebuie amplasate în locuri izolate la care să nu aibă acces alte albine în afară de albinele nucleelor de împerechere și familiilor de albine producătoare de trântori. Această izolare aproape perfectă poate fi realizată fie pe insule situate la cel puțin 15 km de țărm, fie în zone alpine perfect izolate biologic.

La noi în România cele mai la îndemână ar fi stațiile situate în zone alpine pe teritoriul unor rezervații naturale, ceea ce ar implica eforturi din partea MADR și ANZ pentru identificarea acestora.

Bineînțeles, aceste acțiuni implică încheierea de protocoale cu gestionarii rezervațiilor naturale pentru admiterea accesului în aceste zone, găsirea și alegerea responsabililor cu administrarea stupinelor de împerechere controlată și asigurarea suportului financiar necesar acțiunii.

La alegerea locațiilor stațiilor de împerechere controlată se va ține cont că zonele în care nu există oferte nectaro-polenifere asigură imposibilitatea supraviețuirii albinelor sălbatice și că trântorii nu trec peste culmi mai înalte decât locația stației dacă aceștia întâlnesc pe vale regine fecioare; de aceea locația aceasta trebuie situată într-o vale îngustă.

Astfel de locații favorabile amplasării stațiilor de împerechere controlată sunt de obicei situate la noi în țară la munte la cote mai înalte de circa 1.500 m.

Ca măsură de siguranță ca să nu existe alte albine și trântori decât cele ale stației este amplasarea în cel puțin două tranșe a unui număr de câteva nuclee cu regine fecioare și apoi, după un control la un interval de 3-4 săptămâni, ele trebuie găsite toate fecioare, pontând doar puiet de trântor. Dacă se îndeplinește această condiție, stația de împerechere este perfect izolată biologic, atingându-și scopul pentru care este destinată.

Inseminarea artificială a reginelor se utilizează pentru a se preîntâmpina impurificarea rasei, selectarea indivizilor cu cele mai apropiate caractere de standardul rasei și pentru a obține material genetic de calitate superioară, capabil să realizeze producții importante de miere.

La alegerea materialului biologic pe care să se facă însămânțare artificială pentru a realiza material genetic excepțional este nevoie atât de regine provenite din familii selecționate, cât și de trântori proveniți din familii de excepție și pentru a realiza această operațiune este nevoie de aparate de inseminare artificială a reginelor, dar și de personal calificat care să facă acest lucru.

Pentru a efectua inseminarea artificială se utilizează un complet de instrumente special compus din: microscop, butelie de dioxid de carbon, lampă cu lumină rece, pensetă, aparatul de inseminare propriu-zisă și alte accesorii mici (soluţie salină folosită la pomparea lichidului seminal prin seringă, vaselină albă pentru sigilarea tuburilor cu spermă și şerveţele umede). Se poate preciza că microscopul poate fi dotat și cu o cameră video care transmite semnalul la un monitor, astfel că întreaga operaţiune de inseminare poate fi urmărită pe monitor sau înregistrată pe suport CD sau DVD.

Este evident că pentru a obliga stupinele de elită și de multiplicare să efectueze inseminare artificială a reginelor trebuie îndeplinite următoarele condiții minimale:

  • dotarea acestora cu aparatură pentru inseminare artificială, respectiv sprijinirea acestora cu suport financiar în acest scop;
  • organizarea de cursuri de specializare în inseminare artificială pentru persoane ale stupinelor de elită și multiplicare;
  • instituirea unor comisii specializate în domeniu care să controleze periodic și de câte ori este necesar corectitudinea inseminărilor artificiale și calitatea materialului biologic obținut.

Acestea sunt propunerile mele și închei cu speranța că voi trezi interesul apicultorilor români și autorităților, cu atribuții în domeniu, care să vină cu critici constructive și propuneri pertinente astfel încât să reușim să adoptăm cele mai bune măsuri în scopul protecței eficiente a rasei de albine românești – Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Protejarea raselor locale de albine în țările Europei

Se știe că, în goana după profituri cât mai mari din apicultură, diverși apicultori încearcă să-și înlocuiască rasele locale de albine din stupine cu alte rase și hibrizi interrasiali și, având în vedere specificul schimbării reginelor și modul lor de împerechere, aceste acțiuni duc și la impurificarea rasei locale.

Totodată, pentru o mai bună edificare a cititorilor, trebuie arătat că rasele de albine sunt rase naturale, geografice, adaptate și eficiente în zona în care s-au format. Rinderer, în1986, la pag. 309 afirma:

„Rasele ecogeografice sunt cele mai bune albine pentru ariile ecologice ale unei zone.“

Astfel, rasele de albine sunt în principal un produs al selecţiei naturale, climei şi al resurselor florale în care s-au format. Ele nu sunt de regulă unităţi panmictice, ci compuse din populaţii genetice distincte morfoproductiv. Omul nu a putut modifica şi controla decât maximum 10% din condiţiile de viaţă ale coloniilor de albine, spre deosebire de celelalte animale domestice unde se poate controla împerecherea 100%.

De asemenea, trebuie să se țină cont de faptul că fiecare rasă naturală a fost şi este cel mai bine adaptată şi mai productivă în zona ei de formare, în nişa ei ecologică. Transferul unor asemenea rase în alte zone presupune, pentru a le menţine valoarea, transferarea odată cu ele şi a ecosiste­mului lor natural, ceea ce este imposibil, presupunând o anumită depreciere a lor.

Ca exemple a rezultatului negativ al introducerii altor rase și hibrizi interrasiali pe teritoriul unor regiuni este cazul Rusiei și Germaniei, care pe anumite regiuni nu mai dețin rasele autohtone.

Ca soluție a ameliorării tot Rinderer arată că:

„Populaţiile închise sunt ferite de introducerea unui material genetic necontrolat.“

Ținând cont de aprecierile de mai sus, în Raportul referitor la perspective și provocări pentru sectorul apicol din UE, dezbătut marți, 23 ianuarie 2018, în Comisia de agricultură din Parlamentul European, se făcea invitația ca:

„Statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE.“

Trebuie precizat că, actualmente, în Europa sunt recunoscute 15 rase distincte (subspecii) de Apis mellifera (după Ruttner 1988) și aceste populații prezintă adaptabilitate la condițiile locale (hrană, condiții climatice) și caracteristici diferite de comportare și de producție.

Au fost și sunt cazuri când, cu ocazia încercărilor, de cele mai multe ori nereușite, de introducere pe teritoriul altor regiuni a altor rase peste cele autohtone, în speranța obținerii unor producții mai mari de miere, când în anumite regiuni ale unor țări europene (Germania, Anglia, Rusia șamd) rasele autohtone fie au dispărut, fie s-au depreciat.

Acest fenomen apare ca urmare a faptului că acțiunile de mai sus duc la pierderea diversității genetice ce se leagă de pierderea caracteristicilor ce favorizează adaptarea la condițiile locale și, eventual, la pierderea de familii de albine valoroase, în special în ultimul deceniu.

Drept urmare a celor arătate mai sus. majoritatea țărilor europene cu o apicultură dezvoltată au luat măsuri pentru conservarea raselor de albine autohtone și chiar îmbunătățirea calității acestora.

Pentru această conservare pe teritoriul acestor țări s-au constituit regiuni în care se lucrează numai cu rase curate și în care este restricționat importul de alte rase sau metiși interrasiali, lucrându-se în sistem închis (rasă curată).

Ariile de conservare stabilite sunt de obicei protejate prin lege sau alte reglementări legale și mișcarea albinelor spre și din afara ariilor este, în general, restricționată.

Trebuie precizat că între ariile de conservare din diferitele țări europene pot exista diferențe ca: mărimea și structura ariilor de conservare, numărul de familii de albine și apicultori implicați, tipurile de organizare și de conducere a ariilor de conservare, sursele de finanțare, monitorizare și migrație în afara lor a familiilor de albine performante.

Concret, mai jos voi detalia pe fiecare țară europeană în parte cum realizează conservarea raselor sale locale. Astfel:

  • În BELGIA există o arie de conservare pentru albina autohtonă Apis mellifera mellifera.
  • CROAȚIA este în întregime constituită ca arie de conservare pentru Apis mellifera carnica.
  • DANEMARCA are o arie de conservare pentru Apis mellifera melifera și protecția ariei de conservare este asigurată de un ordin al Ministerului Agriculturii și Mediului, albinele fiind proprietate privată, iar terenul având mai mulți proprietari.
  • În ELVEȚIA există 5 arii de conservare pentru Apis mellifera melifera și acestea sunt monitorizate de Biroul Federal de Agricultură și asociațiile de apicultori.
  • FRANȚA are 11 arii de conservare organizate insular pe 3 insule și continental într-o zonă circulară (zonă sanctuar) și o zonă tampon, iar importul de albine în zonele protejate este interzis. Protecția este pentru Apis mellifera mellifera. Monitorizarea se face prin folosirea markerilor moleculari și, dacă se detectează o introgresiune într-o familie de albine, aceasta este înlocuită.
  • În IRLANDA se conservă, Apis mellifera mellifera pe tot teritoriul țării și activitățile de conservare sunt promovate de IRISH Honey Bee Society și Galtee Bee Breeding.
  • ITALIA are 5 arii de conservare pentru Apis mellifera lingustica și o arie de conservare pentru Apis mellifera siciliana. Pentru Apis mellifera lingustica diferite stații de prelucrare gestionează eforturile de conservare în diferite locații și în unele există suport guvernamental.
  • MALTA conservă rasa Apis mellifera rutnerri și activitățile de conservare se desfășoară în cadrul Proiectului de Conservare Rutnerri.
  • În NORVEGIA sunt 2 arii de conservare pentru Apis mellifera melifera și pentru ambele arii albinele sunt proprietate privată și terenurile pot avea mai mulți proprietari. Se acordă suport financiar din partea Ministerului Alimentației și Agriculturii.
  • POLONIA are 4 arii de conservare pentru Apis mellifera mellifera și o arie de conservare pentru Apis mellifera carnica și acestea sunt monitorizate de Ministerul Agriculturii.
  • În PORTUGALIA există 2 arii de conservare pentru rasa locală Apis mellifera iberiensis.
  • REGATUL UNIT are pe teritoriul său 3 locații cu activități de conservare pentru Apis mellifera mellifera.
  • În ROMÂNIA – declarativ oficial – întreg teritoriul este o arie de conservare pentru rasa autohtonă Apis mellifera carpatica și conservarea se realizează, teoretic, prin Legea Apiculturii și Programul Național de Reproducere. Voi reveni cu un articol despre situația din România.
  • SPANIA are 2 arii de conservare pentru Apis mellifera iberiensis.
  • TURCIA are 4 arii de conservare pentru Apis mellifera caucasica, 2 arii de conservare pentru Apis mellifera anatolica, două arii sunt administrate de Ministerul Alimentației, Agriculturii și Zootehniei, iar patru arii de către Ministerul Pădurii și Gestionării Apelor.

Analizând cele de mai sus putem trage concluzia că nu se poate realiza o conservare a rasei autohtone până când în această acțiune nu se vor implica cu răspundere și dăruire toate organele statului din domeniul agriculturii (din care face parte apicultura), federațiile, asociațiile și cooperativele apicole, precum și apicultorii.

De asemenea, organele statului, MADR, ANZ și ANSVSA trebuie să înțeleagă că nu este suficient ca, pentru a realiza o conservare eficientă, să se elaboreze legi și reglementări, ci trebuie ca acestea să se implice și în sprijinirea organizării arilor de conservare, controlul acestora și, de ce nu, în sprijinirea lor financiară. Sprijin de același fel se poate aștepta și de la federațiile, asociațiile și cooperativele apicole și chiar de la apicultorii individuali.

(Articolul de față a fost inspirat din lucrarea științifică „Conservarea raselor locale“, autoare dr. Fani HATJINA, Div. of Apiculture – Greece, susținută la Conferința BeeCome – Blaj 2019)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Cum putem proteja albina noastră românească (V)

Publicarea ciclului de articole Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere a amplificat valurile dezbaterilor apicultorilor români interesați de subiect și chiar instigați de diverse persoane direct interesate mai ales comercial. Părerile exprimate sunt foarte diferite, dintre care unele corespund părerilor mele. dar sunt și unele care nu corespund dar, așa cum am promis la începutul publicării acestui ciclu, le voi publica așa cum au fost făcute. Punctul de vedere din acest material a fost publicat pe Forumul Stupăritul de Peterneamț Barbu Daniel, ing. chimie alimentară, apicultor din tată în fiu, lector la cursuri ACA pentru meseria de apicultor și titular al Î.I. Peterneamț Barbu Daniel prin care administrează 150-200 familii de albine. Consider că părerile sale, deși uneori cam dure, exprimă de cele mai multe ori adevărul crud despre ce se petrece în gestionarea apiculturii românești de către autoritățile cu atribuții în domeniu. În continuare vă las să analizați și să dezbateți, dacă aveți răbdare, materialul așa cum l-am luat de pe forum.

Hei! Păi ce facem aici? Ne tăiem craca de sub picioare sau ne dăm în cap apicultor contra apicultor? Ne dăm amenzi nouă? Nu apicultorii sunt de vină că statul român nu are ferme de elită pentru albine, patronate (conduse) și plătite de statul român... cum au alte specii..., ci doar ferme ale unor particulari (ACA și ai lor) care vor monopol, că doar ei știu și pot să vândă...

  • Nu apicultorii sunt de vină că există mafia exportatorilor de miere (asociație a așa-zișilor procesatori (a pro­cesa = a prelucra = a modifica, or mierea nu se modifică...) care oferă prețuri de rahat având monopolul...!
  • Nu apicultorii sunt de vină că poliția de frontieră și dsv-urile nu au treabă cu animalele ce intră sau tranzi­tează România (nu au carantine, nu au laboratoare de analize, nu au personal competent, au doar șpăgari...)
  • Nu apicultorii sunt de vină că mierea din România conține pesticide (cum ar fi neonicotinoidele, dar și...) și este refuzată la export sau i se oferă un preț de nimic!
  • Nu apicultorii sunt de vină că se importă miere fără acte din Republica Moldova și Ucraina și se vinde la export ca miere românească!
  • Nu apicultorii sunt de vină că Germania a refuzat loturi de miere românească ce conținea antibiotice, dar și polen de eucalipt!
  • Nu apicultorii sunt vinovați că le sunt otrăvite sistematic albinele cu pesticide!
  • Nu apicultorii sunt vinovați că se folosește glifosatul și în canalele de irigații...
  • Nu apicultorii sunt vinovați că se taie pădurile, inclusiv rezervațiile naționale!
  • Nu apicultorii sunt de vină că nu avem laboratoare acreditate internațional care să fie capabile să facă analize recunoscute de instanțe... la boli și paraziți ai albinelor; falsificarea produselor apicole; intoxicații cu pesticide; intoxicații cu metale grele etc.
  • Nu apicoltorii sunt de vină că aproape toată mierea din supermarket-uri e falsificată... ca și alte produse alimentare, dar fără a fi alimente...!
  • Nu Apicultorul Român trebuie să rezolve situația dezastruoasă în care au ajuns Țara și Apicultura, ci politicienii și ministerele pe care le conduc!

Ing. Peterneamț Barbu Daniel, apicultor

Ca epilog la ciclul Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere trebuie reamintit că studiile privind albina românească datează încă din 1937-1939 (Fişteag și Farcaş), ea fiind propusă ca rasă de sine stătătoare – A.m. carpatica în 1965, la nivel internațional (Foti, 1965), pe baza unor studii de amploare care au continuat și ulterior; în data de 28 octombrie 2009, la propunerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, s-a emis Certificatul de Omologare a rasei de albine românești Apis melifera carpatica.

Evident, omologarea ar fi trebuit urmată de cercetări practice de îmbunătățire a rasei și de menținere a ei în standardele comunicate la omologare, ceea ce, din păcate, nu s-a prea făcut și a mai apărut și tendința de înlocuire de către unii apicultori români a rasei noastre autohtone cu alte rase de albine sau cu metiși interrasiali.

Aceste acțiuni sunt profund dăunătoare rasei, ducând la impurificarea necontrolată a ei, fenomen pe care l-am arătat în articolele publicate anterior.

Atât Agenția Națională pentru Zootehnie, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, cât și alte organisme ale MADR cred că prin diferite dispozitii și reglementări, de altfel foarte legal, vor putea interzice importul de alte rase și hibrizi intrrasiali de albine pe teritoriul României.

Practic, consider că aceste măsuri nu vor putea opri în totalitate aceste acțiuni, mai ales că au avut unii grijă ca prin diverse manevre să scoată albina din Legea zootehniei și, totodată, să întârzie elaborarea Legii apiculturii, acțiune care face ca, la ora actuală, să nu existe sancțiuni pentru importurile mai sus men­ționate.

O altă acțiune, practic inaplicabilă, este reglementarea ca să se instituie zone de protecție de 5 la 10 km în jurul stupinelor autorizate de elită și multiplicare. Spun că reglementarea este inoperabilă pentru că, dacă într-adevăr s-ar aplica, mai ales în jurul a peste 250 de stupine de multiplicare, practic stupăritul pastoral pe întreg teritoriul României nu s-ar mai putea executa, ceea ce e inacceptabil.

Singura soluție aplicabilă este ca executarea fecundării reginelor să aibă loc în mediu strict controlat, ceea ce se poate obține numai dacă stupinele de elită și de multiplicare împere­chează reginele în stații de împerechere perfect izolate și controlate sau prin înseminare artifcială.

„Populaţiile închise sunt ferite de introducerea unui material genetic necon­trolat“, după Laidlaw şi Page (în Rinerer 1986 pag. 338)

Bineînțeles că o astfel de acțiune implică suportul material și organizatoric al organelor Statului Român pentru găsirea zonelor adecvate de împerechere controlată, încheierea de protocoale între Ministerul Agriculturii și Ministerul Mediului pentru acces în rezervațiile montane și concesionarea stațiilor de împerechere unor apicultori care să nu mai facă altceva decât administrarea acestor stații și controlul riguros al acestora.

De asemenea, trebuie susținute financiar stupinele de elită și multiplicare pentru achizițio­narea de aparataj de înseminare artificială și instruire pentru această acțiune.

Și, nu în ultimul rând, trebuie să se înființeze și alte stupine de elită independente de ICDA pentru a înlătura monopolul și a crea o concurență sănătoasă.

Sunt sceptic în privința succesului demersurilor mele, dar, având în vedere că iubesc albina românească și am administrat aproape toată viața familii de albine din rasa autohtonă atât cu succese cât și cu multe eșecuri, îmi fac o datorie de onoare de a genera protecție pentru acest bun național pe care îl reprezintă albina românească – Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Cum putem proteja albina noastră românească. Puncte de vedere (IV)

În continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere, vă prezint pe scurt câteva idei cu justificări pertinente și explicații despre necesitatea păstrării, ameliorării și selecționării rasei autohtone. Doamna dr. ing. Melinda Tofalvi a obținut în anul 2009 doctoratul în apicultură sub conducerea reputatului prof. univ. dr. Liviu Alexandru Mărghitaș și practică apicultura din copilărie.

Se pare, de altfel, că apicultoarea împătimită Melinda Tofalvi are legături strămoșești cu omul de știință prof. univ. dr. Zoltán Pál ÖRÖSY, recunoscut pe plan mondial, cu merite deosebite în domeniul biologiei și mai ales in domeniul apiculturii, cu prepoderență în creșterea reginelor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Nu am altă modalitate de a-mi exprima admirația mea decât să mă închin și să admir această ființă minusculă de miligrame, care, plutind sub albastrul cerului, poate să susțină o bază ereditară atât de ciudat concepută. (Limba maghiară definește și acest miracol: albina mamă (matca) este Mamă, chiar dacă este virgină, și Regină. Cuvântul méh (albina) înseamnă și uter – organul genital femel din care se nasc urmași).

Sunt conștientă și știu că, dacă am lansa întrebarea: Oare suntem datori să salvăm o specie de animal indigen? Din start va apărea răspunsul în unison: da, trebuie salvată!

Determinismul genetic al sexelor la albine se realizează la nivelul genelor (nu la nivel cromozomal – Mackensen 1955) și starea de homozigot al genelor răspunzătoare de sex determină sexul masculin, indiferent dacă cromozomii sunt în stare haploidă sau diploidă (Woyke 1962).

Acesta este un factor menit să susțină și să asigure menținerea permanentă a genomului albinei în stare heteroalelă. Vitalitatea ei este ascunsă în această variabilitate genetică. Echilibrul morfofiziologic și vitalitatea unei populații pot fi măsurate prin numărul alelelor sexuale existente în populație. Dacă într-o populație nu sunt cel puțin 9-16 feluri de alele sexuale, această populație va deveni neviabilă (Mackensen, 1955; Ladilaw és Gomes, 1956; Kerr, 1967; Woyke, 1976; Adamus, 1977).

Prin încrucișarea ecotipurilor (raselor), efectele de heterozis se accentuează și mai mult. Dar avem deja destule experiențe, ca să fim prudenți.

Trebuie să observăm că la această specie, care cu mecanisme multiple asigură păstrarea variabilității, se pun totuși bariere pentru intrări de gene de la alte ecotipuri sau rase.

Se știe că pe zonele unde în mod natural se suprapune arealul ecotipurilor, reprezentanții acestora ies la împerechere în alte intervale de timp, evitând astfel încrucișarea. (Gilles Fert)

Ecotipurile formate de natură au structuri genetice „întocmite“, încercate și testate de către și pentru condiții pedoclimatice, floristice date. În condițiile respective, structurile genetice ale unor alte ecotipuri poate n-ar fi avantajoase sau ar reprezenta o povară fără sens pentru ele.

Dacă omul a forțat această hibridare, populații lăsate pe seama legilor proprii sunt capabile și tind să elimine elementele străine (alele fără confirmări că ar fi utile) și tind, sunt capabile să refacă structurile genetice. (Observații proprii).

Albina indigenă, autohtonă... Să se implice omul și în genetica lor? Întrebarea pare depășită. Omul deja a cucerit lumea vie pământească. Pe jumătate inconștient și indirect, dar din ce în ce mai puternic are influență incontestabilă asupra genomurilor oricărei specii care astăzi mai există. Factorul uman a devenit un factor aproape egal cu cel al naturii.

Schimbările mediului determinate de om au caracter brusc, ceea ce presupune o supraîncercare a speciilor, altfel acomodabile la schimbările mult mai lente ale naturii.

În momentul de față, neimplicarea omului în viața oricărei viețuitoare se pare că se traduce prin dispariția sigură a speciei respective. Habitatul actual și de perspectivă este atât de mult determinat de om încât nu va permite supraviețuirea albinei autohtone, oricât de valoroasă și viabilă a fost construită de natură, fără intervenția conștientă a omului, în direcția salvării.

Deci menținerea speciei Apis din ce în ce mai mult se poate asigura numai prin intervenția omului, tocmai în zestrea ei ereditară. Numai conștiința și munca omului pot asigura realizările care vor fi capabile să ocrotească și să găsească în timp util structuri genetice supraviețuitoare. Trebuie să recunoaș­tem că, fără munca conștientă a omului, variabilitatea genetică nu mai poate fi menținută.

Omul are dreptul, este obligat să se implice în ultimele cetăți ale zestrei ereditare a raselor autohtone? Întrebarea și răspunsul nu-i privesc numai pe cei care trăiesc în mijlocul acestora, în jurul cărora mai există din aceste bogății ale variabilății genetice. Sărăcia, modestia economică au contribuit la menținerea bogăției genofondului albinei autohtone.

Dar tocmai pentru oamenii care trăiesc în astfel de condiții este mai important să aibă acces la familii performante productive, cu care poate realiza produse apreciate economic.

Totodată, păstrarea zestrei ereditare, bogată a rasei noastre autohtone tot supraviețuirea omului slujește. Ajungând la intersecție, cine alege exploatarea familiilor performante e bine să meargă pe drumul ales.

Ajutorul acordat apicultorilor pentru păstrarea populațiilor de albine autohtone este interesul tuturor.

Prin însămânțarea artificială cu o spermă mixată de la un număr mare de trântori putem asigura variabilitate și curățenie genetică (Rothenbuhler), lucru pus în pericol în mod natural.

Melinda Tofalvi, apicultor Phd

Mátyás Szász, ecolog, apicultor

Am considerat că este necesar să cerem și părerea domnului Ilie Anghel apicultor teleormănean deținător al unor stupine de producție care însumează peste 400 de familii și care practică stupăritul de producție de 34 de ani.

Valurile apărute pe forumuri apicole și în general în lumea apicolă românească sunt semne că domeniul reprezintă interes. Oamenii își apără afacerile și, odată cu ele, albina, apicultura și toate beneficile ei.

Protecția Apis mellifera carpatica, rasă autohtonă românească, se poate realiza cu ajutorul reglementărilor precise și fără echivoc, cu implicarea organelor responsabile ale statului și apicultorilor.

Principalele măsuri care cred că ar trebui luate sunt:

  • • subvenționarea producției de miere obținute de la albinele din rasa autohtonă;
  • • subvenționarea famililor de albine din rasa autohtonă cumpărate;
  • • subvenționarea reginelor din rasa autohtonă cumpărate.

De asemenea, păstrarea nealterată a fondului genetic autohton trebuie să fie în responsabilitatea autorităților compe­tente: stat, minister, ANZ sau cum se mai numesc acestea.

Ilie Anghel, apicultor

Cum putem proteja albina noastră românească - Puncte de vedere (III)

În continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere – ing. Cristina Moraru, absolventă din anul 1984 a Facultății de Agricultură, Secția Generală, care a lucrat din 1987 la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură conducând stupine de producere regine ameliorate și selecționate și în prezent deținătoarea unei stupine autorizate pentru multiplicare regine situată la Horezu județul Vâlcea, face următoarele propuneri privind protecția rasei de albine românești Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Având în vedere pericolul actual crescut de impurificare a rasei locale românești, consider că se impune necesitatea urgentă a unui Program de Conservare a albinei carpatine, pus în practică prin identificarea ei, izolarea reproductivă și conservarea prin realizarea unei bănci de gene. De asemenea, producerea de elite în stupine autorizate, iar în acest scop să se prezinte pedigree și fișe genealogice.

Totodată, este imperios necesar să se facă actualizarea măsurătorilor la exemplarele de albine autohtone considerate în rasă curată, având în vedere că aceste măsurători nu s-au efectuat de mult, clima s-a schimbat, multe oferte melifere au dispărut și este actuală o tendință de globalizare a rasei românești.

Multiplicarea exemplarelor de elită pentru a fi livrate pe teritoriul României se va face numai prin stupinele autorizate pentru multiplicare pentru care se vor lua măsuri reale de izolare reproductivă.

Pentru obținerea unor rezultate pozitive în acțiunile de selecție și ameliorare, producerea de elită și multiplicarea acesteia, crescătorii implicați trebuie să fie calificați pentru aceste acțiuni și, drept urmare, cei în drept trebuie să se preocupe de organizarea unor cursuri de specializare adecvate. Aici trebuie să precizăm că, deși eram în trecut pe primele locuri din Europa privind învățământul apicol având și un liceu axat pe apicultură, actualmente nu mai avem o școală apicolă.

În final, propun ca pentru stupinele autorizate de elită și multiplicare stațiile de împerechere controlată și laboratoarele care vor trebui să facă teste AND pe albine să se asigure un suport financiar, având în vedere că acestea nu sunt în totalitate profitabile.

ing. Cristina MORARU

Administratoare de stupină autorizată pentru multiplicare

Tot în continuarea ciclului Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere – am considerat necesar a cere părerea și a unui comerciant de materiale, scule și utilaje pentru apicultură care să fie în același timp și apicultor. În acest sens l-am abordat pe dl Ionel Drăgan, administrator al SC MentorPlus SRL Timișoara care, în afară de faptul că vinde materiale, scule și utilaje pentru apicultură, administrează și 300 de familii de albine. Dl Ionel Drăgan a avut amabilitatea să-mi comunice punctele sale de vedere privind protecția rasei locale românești și, deși acestea nu converg în totalitate cu ale mele, consider că trebuie publicate așa cum au fost transmise. (prof. univ. dr. ing. Petre Iordache)

Legea apiculturii trebuie să reglementeze problematica raselor de albine din România ținând cont de contextul politic european din care România face parte și de realitatea din teren.

Astfel, în Europa funcționează principiul egalității de șanse, libertății de mișcare și dreptul la proprietate privată, fără îngrădiri în cele 3 direcții.

Pentru mine asta înseamnă că fiecare apicultor trebuie lăsat să practice apicultura fără nicio îngrădire ca și până acum, deci fiecare să aleagă rasa de mătci pe care a testat-o și este foarte mulțumit de ea în funcție de caracteristicile individuale urmărite și aici aș dori să le specific pe cele mai importante... blândețe, instinct scăzut de roire, agresivitate scăzută, rezistență la boli și, nu în ultimul rând, productivitate.

Realitatea de pe piața românească este că nu avem o rasă curată și tot ce există pe piață a fost metisat de cele mai importante rase testate și crescute în România în ultimii 50 de ani, respectiv mătci Carnica, Macedonica, Caucaziana, Lingustica, Buckfast, Carpatina, Sahariana, Anatolica și Albina Neagră.

Problema trebuie tranșată doar la stupinele de elită și de multiplicare, care prin lege trebuie plasate în zone izolate pentru a crea cadrul de împerechere controlată. Multiplicatorii trebuie certificați/calificați/ specializați în genetică și verificați strict pentru a vinde material controlat. În Europa sunt zone protejate pentru anumite rase în care au loc ameliorari și încrucișări și așa cred că trebuie stabilit prin lege și la noi. În jurul unei stupine de elită și/sau multiplicare pe o rază de 25 km nu trebuie să existe albine la crescătorii privați. Stupinele de multiplicare trebuie să dețină obligatoriu laborator de înseminare artificială mătci, un sistem de depozitare material genetic certificat, managementul calității agreat de UE în domeniu și un sistem de marketing controlat de un organism național în privința trasabilității rasei.

În ceea ce privește MONOPOLUL I.C-D.A. și/sau alte institute private... acesta trebuie desființat pentru că sună a concurență neloială.

Apicultor Ionel DRAGĂN

Cum putem proteja albina noastră românească - Puncte de vedere (II)

Când am elaborat articolul „Cum putem proteja albina noastră românească – Puncte de vedere – (1)“ inițial intenționam ca acesta să constituie o însumare a punctelor de vedere ale unor specialiști români în apicultură și drept urmare am cerut părerea unor asemenea persoane. I-am contactat la telefon și in corpore mi-au declarat că sunt de acord cu protecția rasei noastre autohtone Apis mellifera carpatica, dar părerile erau ușor diferite asupra modului cum s-ar putea realiza această protecție. Drept urmare, am hotărât să public separat aceste puncte de vedere, ceea ce fac în continuare. Așadar, vă prezentăm opinia apicultorului ing. Andrei Gabriel Ghiță.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Îngrijesc în mod serios albine din 2004, în 2012 am înființat o stupină de multiplicare regine în nordul județului Mehedinți, mai exact pe teritoriul Geoparcului Platoul Mehedinți, iar din 2014 sunt dedicat 100% apiculturii, gestionând în medie 200 de colonii (100 în stupina de multiplicare și 100 într-o stupină de producție) și producând anual câteva tone de miere, câteva sute de regine și roiuri pe rame.

Pasiunea pentru albine am moștenit-o de la bunicul meu, însă celui care îi datorez încurajarea și îndrumarea de a crește regine este nea Ionică Vișan, un respectat apicultor în rândul colegilor de breaslă.

Dacă în centrul stemei Consiliului județean Mehedinți se află la loc de cinste albina, asta nu denotă doar privilegiul și bogăția unei vechi tradiții în apicultură, ci și o enormă responsabilitate nu doar locală, ci și națională de a păstra curată această moștenire și a o transmite noilor generații, aducându-ne maxima contribuție posibilă.

A nu se uita că România a fost prima țară din lume care a investit și înființat un institut apicol de cercetări și datorită dedicării unor oameni cu adevărat români și dedicați apiculturii. Și noi, actuali apicultori români, ar trebui să „construim viitorul apicol pe temelia tradiției străbune!“

Vedeți dumneavoastră, stimați colegi, apicultura românească trece astăzi printr-o perioadă critică. Pe lângă provocările datorate schimbărilor climatice, agriculturii intensive ce utilizează încă tratamente criminale pentru albine, cercetării total nefinanțate, nivelului de pregătire redus al apicultorilor și din surse neavizate, neasumate, puse doar pe câștig cu orice preț, neținând cont de urmări pe termen mediu și lung etc.

Un alt mare pericol dovedit de specialiști recunoscuți național și internațional îl reprezintă importurile de albine din alte rase și hibrizi interrasiali.

Aceste importuri au adus la pachet bolile și dăunătorii specifici acelor regiuni, de exemplu: Varooa destructor, originar din estul Rusiei și recunoscut ca fiind principalul dăunător pentru care Uniunea Europeană consumă anual milioane de euro pentru a-l ține cât de cât sub control, Nosema cerana, deja semnalată existentă în țară și, Doamne ferește, gândacul mic de stup ș.a.m.d.

Pe lângă acestea, alte mari pericole ireparabile sunt impurificarea, metisarea și chiar nimicirea albinei locale Apis mellifera carpatica și toate astea pentru că o minoritate tupeistă cu un marketing bine regizat vrea cu orice preț să facă bani, nepăsându-i de consecințele pe termen lung asupra rasei locale.

Ținând cont că în această perioadă au loc consultări pentru o nouă variantă a Legii apiculturii, atragem atenția autorităților ce ne reprezintă să facă tot ceea ce este necesar pentru a proteja interesele apiculturii naționale, luând măsuri ferme și eficiente pentru protejarea și conservarea albinei carpatine, așa cum și alte state își protejează interesele, cum este și normal.

Dacă nu suntem gălăgioși și vocali nu înseamnă că suntem puțini și pasivi, ba din contră, în vremuri critice suntem dispuși să luăm măsuri critice și acesta este un moment critic, când albina a fost scoasă din Legea zootehniei.

În speranța că la aceste dezbateri vor fi analizate cât mai multe propuneri pentru o variantă finală cât mai bună și fiind convinși că, dacă se vrea, se poate, aducem la cunoștință propunerile noastre:

  • Să se creeze cadrul legislativ care să interzică importul, multiplicarea, vânzarea sau diseminarea sub orice formă a raselor străine și hibrizilor interrasiali pe teritoriul țării și nerespectarea acestei reglementări să fie sancționată penal sau cu amendă foarte mare, de exemplu cu 20, 30 mii de lei.
  • Crearea de programe eficiente care să susțină dezvoltarea și performanța stupinelor de elită, precum și multiplicarea prin alocarea de resurse financiare și organizarea de cursuri intensive teoretice și practice cu specialiști din țară și străinătate.
  • Alocarea de resurse financiare pentru cercetare; fără cercetare nu se poate performanță.
  • Delimitarea zonelor de fecundare pe o rază de 10-15 km, în jurul stupinelor de elită și multiplicare, inventarierea lor și publicarea lor pe site-ul MADR. Accesul în aceste zone: fie pastoral, fie înființare de noi vetre – să fie permis doar în baza controlului efectuat sanitar-veterinar și de rasă, prin prelevare de probe și nu pe bază de declarație. De asemenea, propunem sancțiuni drastice pentru nerespectarea acestor reguli, de exemplu 10.000 RON și interdicția de a face pastoral 5 ani. Totodată, stupinele deja existente în aceste zone să fie evaluate prin prelevare de probe și susținute pentru a remedia eventuale neconcordanțe prin programe de înlocuire cu material biologic selecționat din rasa autohtonă și acordarea cu titlu gratuit din partea stupinelor de multiplicare a unui număr de regine periodic.
  • Înființarea unei comisii, echipe, departament în fiecare județ, alcătuită din reprezentant Anz (OJZ), reprezentant ANSVSA (DSVSA), reprezentant Direcția agricolă, reprezentant apicultori, care să aibă urmă­toarele pregătiri și atribuțiuni:

– controale pe teren solicitate sau inopinate, cu prelevare de probe;

– verificarea mai multor aspecte: respectarea și implementarea politicilor naționale apicole, de ameliorare și selecție, ghidului de bune practici în apicultură, deplasările în pastoral, starea coloniilor sanitar-veterinară și rasă, distanțele între stupine și supraaglomerările la anumite culesuri ce duc la producții nerentabile etc. și 

– aplicarea de sancțiuni.

Componența comisiei poate fi gândită și stabilită, dar este imperios necesar să existe și un reprezentant al apicultorilor (obligatoriu voluntar, fără renumerație, ales prin vot de către formele asociative active ale fiecărui județ).

  • Propunem cu insistență ca eliberarea ordinului de deplasare în pastoral să fie făcut pe baza buletinelor de analiză, prin prelevare de probe și nu pe baza declarațiilor pe proprie răspundere; astfel controlăm răspândirea de maladii în teritoriu.
  • O altă problemă întâlnită în pastoral este obligația apicultorului de a declara în 24 ore la primărie noul amplasament și propunem completarea la Legea apiculturii cu mențiunea că, dacă sosirea se face vineri noaptea (la primării nefiind program în weekend), anunțarea să fie până maximum luni orele 10:00.
  • Deoarece camioanele omologate RAR ca fiind pavilioane cu albine amplasate pe ele sunt utilizate exclusiv pentru albine și parcurg un număr de kilometri relativ mic în comparație cu cele de transport mărfuri, coroborat cu enorma dificultate fizică de a da stupii jos de pe pavilion și bulversarea la care sunt supuse albinele, propunem ca pentru aceste camioane ITP-ul să se facă la 2 ani.
  • Propunem mărirea cuantumului sancțiunilor aplicate apicultorilor ce nu respectă prevederile legii, la un nivel suficient de mare încât să se descurajeze orice intenție de nerespectare a acestora.
  • Referitor la tratarea culturilor vegetale cu neonicotinoide și alte produse de ierbicidare propunem creșterea sancțiunilor față de cultivatorii care nu anunță în timp rezonabil stropirile și nu amplasează panouri în apropierea culturilor tratate.

Ing. Andrei Gabriel GHIȚĂ, Asociația NOMAG
email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Cum putem proteja albina noastră românească

Puncte de vedere (I)

În data de 4 decembrie 2018, la Parlamentul României, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a luat în discuție conținutul Legii zootehniei privind apicultura și a hotărât, peste părerile reprezentanților MADR, ANZ, ACA și ale unor reprezentanți ai apicultorilor, să scoată albinele din Legea zootehniei.

Se pare că majoritatea deputaților din Comisia pentru agricultură nu au înțeles scopurile acestui demers, implicațiile lăsării albinei românești fără protecție și, după cum au decurs discuțiile, se pare că excluderea albinei din Legea zootehniei era deja hotărâtă înainte de începerea ședinței prin lobby-ul exercitat de autointitulatul Marian Stuparul Oltean asupra unor membri ai comisiei și chiar asupra președintelui comisiei, deputatul Stănescu Alexandru.

Astfel, în prezent singura prevedere în Legea apiculturii privind protecția albinei românești este la art. 4, lit. h) „păstrarea și selecția purității albinei autohtone (Apis mellifera carpatica) și simultan folosind mătci provenind din stupinele de elită și multiplicare“. Analizând cu atenție acest test, se vede că acesta este superfluu pentru protecția rasei românești.

Bănuiesc că s-a vrut un moment de respiro pentru cei care importă, produc și distribuie, unor apicultori români, mătci, roiuri și/sau familii de albine din alte rase sau cu hibrizi fără a putea fi sancționați de organele în drept.

Așa stând situația cu protecția rasei de albine românești, trebuie să considerăm „că am pierdut o bătălie și nu războiul“ și ca atare trebuie să ne mobilizăm noi, apicultorii, organele răspunzătoare în domeniu ale statului, respectiv Ministerul Agriculturii prin ANZ și Institutul Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură astfel încât să se realizeze o nouă lege a apiculturii care să protejeze fără ambiguități puritatea rasei albinei românești.

De altminteri, în sprijinul acestei acțiuni este de precizat că marți, 23 ianuarie 2018, s-a dezbătut în Comisia de agricultură din Parlamentul European un raport referitor la perspective și provocări pentru sectorul apicol din UE în care, printre altele, „invită statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE“.

Aceasta fiind situația, prin noua lege a apiculturii, care este în curs de elaborare, vor trebui să se instituie reglementări ca să se evite impurificarea rasei noastre de albine Apis mellifera carpatica prin existența pe teritoriul României a altor rase sau metiși aduse în speranța obținerii rapide a unor cantități mai mari de miere.

După îndelungi consultări cu diverși specialiști în apicultură, practicieni și teoreticieni, și studierea a ce se face actualmente în țările Europei, în continuare voi încerca să enumăr principalele acțiuni pe care cred că trebuie să se bazeze protecția și asigurarea purității rasei de albine autohtone. Acestea ar fi:

  • minimizarea și chiar interzicerea totală a introducerii pe teritoriul României a unor rase sau hibrizi interrasiali;
  • asigurarea unor zone de protecție în jurul stupinelor autorizate pentru producere de regine de elită și pentru multiplicarea acestora astfel încât să se evite metisarea cu alte rase;
  • identificarea și stabilirea unor locații posibile pentru stații de împerechere controlată în zone montane;
  • înființarea unor noi stupine autorizate pentru elită;
  • înființarea de rezervații naturale pentru protecția albinelor din rasa autohtonă – Apis mellifera carpatica în rasă curată;
  • alocarea de fonduri financiare pentru susținerea eforturilor de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone;
  • executarea de controale specializate asupra organizării și funcționării tuturor organismelor autorizate pentru activități reproductive și
  • stabilirea contravențiilor și infracțunilor, precum și sancționarea acestora în funcție de gravitatea lor pentru încălcarea reglementărilor privind activitatea de reproducere a albinelor și de protecție a rasei autohtone.
  • Referitor la interzicerea introducerii de alte rase/ ecotipuri/hibrizi interrasiali provenite/proveniți din alte țări, este foarte importantă conștientizarea acestui aspect în rândul apicultorilor și factorilor de decizie în spiritul conceptului de protecție a rasei autohtone românești.

albina romaneasca 3

De altfel, păstrarea genofondului autohton existent (A.m. carpatica) și ameliorarea sa permanentă, în rasă curată, reprezintă obiective de interes națio­nal și conceptul de conservare a albinei locale din România se încadrează în obiectivul european – păstrarea diversității genetice a albinelor din Europa.

Totodată, trebuie să se știe că rezultatul final al utilizării altor rase și hibrizi este o poluare genetică a populației locale în care se vor manifesta genotipuri mai mult sau mai puțin adaptate la condițiile locale (o metisare a populației cu apariția de caractere nedorite) și astfel o dependență a apicultorilor de achiziția hibrizilor.

Comercializarea de hibrizi interrasiali poate conduce în timp relativ scurt la hibridarea în masă a unor populații locale deoarece vânzarea de mătci hibride se poate face de exemplu în toată țara, într-un sezon, fiind posibil să se realizeze mii de mătci. Ca urmare, riscul de hibridare și de înlocuire a unor populații geografice în timp scurt este foarte mare, iar apicultorii vor deveni dependenți de mătcile hibride.

  • Asigurarea unor zone de protecție în jurul stupinelor autorizate pentru reproducție se poate realiza interzicând ca pe o rază de cel puțin 10-15 km să pătrundă în zonele de protecție alte stupine. Stupinele care la data autorizării sunt în zonele de protecție, fiind înregistrate la registrul agricol din zonă, vor fi controlate de comisii constituite în acest scop, pentru a se preveni a avea alte rase decât rasa autohtonă – Apis mellifera carpatica.
  • Stabilirea unor locații pentru stații de împerechere controlată a reginelor este o necesitate care se impune pentru a avea un control total al împerecherilor și pentru găsirea acestor locații trebuie să se implice organele de stat.

Este evident că rezervațiile naturale montane pot oferi oportunități în acest sens, dar aici trebuie să se realizeze o colaborare între MADR și Romsilva care gestionează aceste rezervații.

Existența unor locații pentru stații de împerechere controlate este imperios necesară, mai ales dacă pe viitor nu se va putea stopa intrarea pe teritoriul țării noastre a altor rase și hibrizi. Categoric în acest caz se va impune ca toate stupinele de reproducție autorizate, de elită sau multiplicare, să facă împerecherile reginelor numai în stații de împerechere controlată sau prin înseminare artificială.

Totodată, în locațiile stațiilor de împerechere controlată identificate se va verifica izolarea acestora și se vor lua măsuri de preîntâmpinare a pătrunderii altor familii de albine în zona lor de acțiune care trebuie considerată a fi de cel puțin 20 km.

  • Înființarea de noi stupine de elită se impune mai ales pentru a se desființa monopolul existent. Astfel, se va realiza o concurență în privința calității elitelor livrate pentru stupinele de multiplicare.

Având în vedere că pe teritoriul României există cinci zone bioapicole, ideal ar fi ca pe teritoriul fiecărei astfel de zone să funcționeze cel puțin o stupină producătoare de elită.

Aceste stupine autorizate a fi producătoare de elită ar trebui să lucreze în sistemul de populație închisă, înțelegând prin aceasta că în aceste stupine nu se va introduce material genetic din afara lor. Aceste populații (50-150 familii de albine) pot fi menținute doar prin izolare geografică completă sau prin însămânțări artificiale, dar nu mai mult de 20 de generații, știut fiind că menținerea îndelungată a unei populații în stare închisă pune în pericol existența acestuia, ca urmare a depresiunii de consangvinizare. Totuși, prin difuzarea într-o anumită zonă a materialului biologic valoros (regine și trântori) din cadrul populației închise, se exercită o anumită presiune de selecție; cu implicații profunde în ameliorarea albinelor din zona de acțiune.

  • În vederea păstrării în rasă curată a celor mai valoroase populații de albine din rasa autohtonă trebuie trecut la înființarea de rezervații naturale pentru protecția albinelor din rasa autohtonă – Apis mellifera carpatica, în stare curată. Aceste rezervații se amplasează, la fel ca și stupinele de împerechere controlată, în văile izolate ale munților sau în alte zone în care există numai populații de albine din rasa autohtonă cu însușiri valoroase crescute în rasă pură și în condiții de izolare, climă și cules.

Familiile de albine din aceste rezervații se bonitează, cele necorespunzătoare fiind îndepărtate, iar în locul acestora se introduc familii valoroase din aceeași zonă bioapicolă. În cadrul rezervației se aplică o selecție riguroasă prin crearea de linii și încrucișarea între linii de înaltă productivitate. Totodată, în vederea împerecherilor dirijate ale reginelor se vor efectua împerecheri în stațiile de împerecheri controlate sau prin înseminări artificiale.

  • Alocarea de fonduri financiare pentru susținerea eforturior de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone este imperios necesară. Totodată, având în vedere că selecția la albina meliferă este o activitate importantă, complexă și de lungă durată, pentru a obține rezultate vizibile este absolut necesar un sprijin legislativ și financiar din partea statului.

Aceste fonduri vor trebui alocate pentru susținerea eforturlor de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone, stupinelor de elită și multiplicare, stațiilor de împerechere controlată, rezervațiilor naturale pentru protecția albinelor din rasa autohtonă în rasă curată și Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură.

Fondurile financiare pot proveni de la Statul Român și/sau din fondurile alocate de UE pentru programele naționale apicole. Referitor la legalitatea reținerii acestor fonduri vreau să aduc aminte organelor de stat că în două cazuri din anii anteriori s-a încercat să se facă finanțări pentru informatizarea identificării familiilor de albine, pentru ANZ și înfințarea de laboratoare, pentru ANSVSA, cele două instituții fiind organisme ale MADR, dar nu s-a aprobat. În cazul de față se vor finanța proprietăți ale apicultorilor, deci nu se pune problema de deturnare de fonduri destinate apicultorilor.

Tot aici s-ar putea încadra finanțarea parțială a organizării unor cursuri de calificare profesională în domeniul activităților de reproducție a albinelor organizate prin grija ANZ, I.C-D.A. și a unor forme asociative apicole.

  • Executarea de controale specializate se va realiza prin înființarea unor comisii formate din reprezentanți din partea ANZ (OJZurilor), ANSVSA (DSVSA-urilor) și ai formelor asociative apicole care să controleze izolarea reproductivă a stupinelor de elită, de multiplicare, stațiilor de împerechere controlată și rezervațiilor naturale pentru protecția albinelor din rasa curată autohtonă.

De asemenea, aceste comisii vor controla permanent acuratețea realizării lucrărilor de selecție, ameliorare și de conservare a rasei curate autohtone – Apis mellifera carpatica.

Aici trebuie să arăt în final că membrii acestor comisii trebuie să fie în cunoștință de cauză profesional, să cunoască cu acuratețe reglementările legislative în domeniu și să se ferească să aducă completări mai mult sau mai puțin originale acestor reglementări.

  • Stabilirea contravențiilor și infracțiunilor, precum și sancționarea acestora în funcție de gravitatea lor pentru încălcările reglementărilor privind activitatea de reproducerea a albinelor și de protecție a rasei autohtone se vor face astfel încât să descurajeze tendințele de încălcare a acestora.

Acesta este punctul meu de vedere referitor la dezideratele ce ar trebui să stea la baza reglementărilor din noua Lege a apiculturii pentru a realiza protecția rasei albinei noastre autohtone și a se reuși susținerea eforturilor de selecție, ameliorare și conservare a rasei autohtone în cele mai bune condiții.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Albina românească, lipsită de protecție

În luna decembrie 2018, la Parlamentul României, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a luat în discuție conținutul Legii zootehniei privind apicultura.

În proiectul de lege amintit singurele referiri exprese la apicultură erau la art. 41 lit. r care prevedea ca reprezentând contravenție: „introducerea pe teritoriul României de material biologic apicol fără autorizație conform legislației în vigoare“ și la alin. 2 sancțiunea prevăzută la contravenția arătată mai sus: „d) cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei, faptele prevăzute la lit. r) ...“

Discuția a avut loc în prezența reprezentanților Ministerului Agriculturii, Agenției Naționale pentru Zootehnie, Asociației Crescătorilor de Albine din România, Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură și reprezentanți declarați ai unor forme asociative apicole.

La început, președintele comisiei a arătat că, având în vedere că există o lege a apiculturii în vigoare, se va stabili dacă este sau nu oportun ca Legea zootehniei să mai facă referire la probleme apicole sau acestea trebuie excluse din lege.

Fiind prezent la această întâlnire, am precizat că marți, 23 ianuarie 2018, s-a dezbătut în Comisia de agricultură din Parlamentul European un raport referitor la perspective și provocări pentru sectorul apicol din UE în care, printre altele, „invită statele membre și regiunile să utilizeze toate mijloacele posibile pentru a proteja varietățile de albine locale și regionale de răspândirea nedorită a varietăților străine naturalizate sau invazive în UE“.

De asemenea, am adus argumente pentru necesitatea protejării rasei de albine românești Apis mellifera carpatica, menționând că actualmente apicultura românească se confruntă cu o adevărată emulație a unor apicultori români care doresc să încerce să lucreze și cu alte rase de albine. Speranța lor este, în primul rând, să obțină recolte de produse apicole mai mari.

Trăgând o concluzie a celor arătate mai sus și datorită faptului că prevederile Legii apicul­turii nu sunt prea adecvate și suficiente pentru protecția rasei de albine românești, am cerut să fie excluse prevederile din Legea zootehniei privind apicultura.

În continuare a luat cuvântul Irinei Ioan Marin, consilier județean în județul Dolj din partea PNL, ca împuternicit al grupului Jurnalul apicultorului, care a susținut că reprezintă interesele a peste 25.000 de apicultori și ale Federației Apicole ROMAPIS. Acesta a susținut exclu­derea albinei din Legea zootehniei, având în vedere că există și Legea apiculturii. Demersul acestuia a fost susținut de 5-6 deputați (dintre care unul de la UMDR).

Pe final au luat cuvântul directorul general al ANZ Lelior IACOB, directorul științific al I.C.D-A. Adrian Siceanu, vicepreședintele ACA Răzvan Coman, directoarea ANZ Maria Gherghiță și ministrul secretar de stat Sorin Roșu Mareș, care în corpore au susținut rămânerea în conținutul Legii zootehniei a referirilor la apicultură.

La sfârșit, după mai puțin de o oră, problema s-a supus la vot și cu o majoritate, cu un vot împotrivă și două abțineri, s-a votat pentru excluderea albinei din Legea zootehniei.

Se pare că majoritatea deputaților din Comisia pentru agricultură nu au înțeles scopurile acestui demers și implicațiile lăsării albinei românești fără protecție. După cum au decurs discuțiile, se pare că excluderea albinei din Legea zootehniei era deja hotărâtă înainte de începerea ședinței prin lobby-ul exercitat de Irinei Ioan Marin asupra unor membri ai comisiei și chiar asupra președintelui acesteia, deputatul Stănescu Alexandru.

Poate ar fi trebuit ca unii apicultori să se ferească să întineze albina aducând-o în politică, acțiune care este detestabilă.

Se vrea un moment de respiro pentru cei care importă, produc și distribuie unor apicultori români, mătci, roiuri și/sau familii de albine din alte rase sau cu hibrizi fără a putea fi sancționați de organele în drept.

Singura prevedere în Legea apiculturii privind protecția albinei românești este la art. 4, lit. h) „păstrarea și selecția purității albinei autohtone (Apis mellifera carpatica) și simultan folosind mătci provenind din stupinele de elită și multiplicare“. Textul este superflu pentru protecția rasei românești.

Totodată, în sprijinul afirmației că excluderea albinei din Legea zootehniei era prestabilită, vine și faptul că, deși în afară de părerile pentru excludere ale tuturor deputaților membri ai comisiei care au luat cuvântul și a dlui Irinei Ioan Marin, toți ceilalți vorbitori: reprezentanții Ministerului Agriculturii, Agenției Naționale pentru Zootehnie, Asociației Crescătorilor de Albine din România și Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, au susținut argumentat rămânerea albinei și în Legea zootehniei, totuși a fost scoasă din această lege.

Afirmația președintelui al comisiei „că protecția rasei de albine românești se va face prin Legea apiculturii“ nu este viabilă deoarece, conform afirmațiilor dnei director al Direcției Patrimoniu Genetic ANZ Maria Gheorghiță, până la modificarea în acest sens a Legii apiculturii, datorită continuării introducerii și producerii de noi rase și metiși pe teritoriul României, rasa noastră autohtonă va fi impurificată ireversibil.

Este știut că actualmente, venind în întâmpinarea dorințelor unor apicultori de a obține recolte de miere rapide, o serie de comercianți de regine, autorizați sau nu, fac oferte de vânzare de regine din diferite rase de albine și hibrizi. Printre aceste oferte predomină ofertele cu hibridul Buckfast și rasele carnica – Apis mellifera carnica, italiană – Apis mellifera lingustica, caucaziană – Apis mellifera caucasica.

Din păcate, rasele străine în condițiile țării noastre nu pot depăși din punctul de vedere al calităților rasa românească Apis mellifera carpatica. Aceasta, trăind din generație în generație, de mii de ani, în condițiile de climă și floră caracteristice țării noastre, ca rezultat al selecției naturale, este cea mai bine adaptată acestor condiții, deci trebuie să ne orientăm numai pentru creșterea, înmulțirea și îmbunătățirea albinei noastre locale, Apis mellifera carpatica.

Așa stând situația cu protecția rasei de albine românești, trebuie să considerăm „că am pierdut o bătălie și nu războiul“ și ca atare să ne mobilizăm noi, apicultorii, organele răspunzătoare în domeniu ale statului, respectiv Ministerul Agriculturii prin ANZ și Institutul Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, astfel încât să se realizeze o lege a apiculturii care să protejeze fără ambiguități puritatea rasei albinei românești.

Acum, după dispariția referirilor la apicultură din Legea zootehniei, trebuie să recunoaștem că legislația românească este printre cele mai permisive din Uniunea Europeană, în contextul în care nu se face o verificare riguroasă a importurilor de albine atât timp cât ele respectă legislația comunitară.

Aici trebuie arătat că alte state – Franța, Italia, Germania și altele din zona iberică, care au avut și ele libertate – s-au trezit la realitate când au rămas fără rasa autohtonă națională.

Astfel, albinele melifere din zona iberică, deși natural adaptate și rezistente la mediul în care s-au format, au fost tot timpul recunoscute ca foarte dificil de administrat din cauza agresivității și, pentru a diminua acest caracter nedorit, în zonă au fost sistematic importate diferite rase de albine. Dar se știe că, prin împerecheri libere, caracterele bune se pierd și sunt înlocuite de fondul genetic ancestral al zonei, care este metisat și nu este înlocuit decât parțial de gene de import.

De asemenea, se semnalează că, în ultimii ani, în sudul Germaniei, hibridul Buckfast a atins 30-50% din efectivul de familii de albine și hibridarea practicată s-a dovedit o parazitare a rasei locale deoarece s-a remarcat că, prin utilizarea diferențelor genetice dintre două rase, se ajunge la degradarea ireversibilă a bazei genetice a acestora.

O acțiune benefică, în scopul protejării rasei autohtone, a luat Slovenia care a interzis complet rasele și hibrizii străini, iar CE nu a avut nimic de obiectat cu privire la această decizie.

În final, trebuie spus că organele statului român, prin Ministerul Agriculturii și implicit prin Agenția Națională pentru Zootehnie, în acțiunea de asigurare și păstrarea a purității rasei albinei românești, în afară de reglementări – pe hârtie, ar trebui să se implice material, subvenționând integral anumite analize și tratamente specifice, determinări ADN. Tot în acest scop ar trebui să sprijine asociațiile apicole care organizează stații izolate de împerechere a reginelor și care au stații de testare și selectare pentru reginele din rasa românească.

Ar fi bine ca specialiștii, care trebuie să recunoaștem sunt buni, talentați și motivați de pasiune, în loc să cocheteze cu studierea mijloacelor și tertipurilor utilizării altor rase pe teritoriul României, să militeze pentru ameliorarea și revigorarea rasei românești Apis mellifera carpatica.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

IT-ul a intrat și în apicultură. O nouă aplicație spune când trebuie schimbată matca

Organizat pe platforma Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură, Târgul Mierii a adus și la ediția de toamnă noutăți, inovații, mulți vizitatori și expozanți din toată țara. De data aceasta, ca o concluzie, pot spune cu certitudine că tehnologia IT a ajuns și în domeniul apicol. Oricât de iscusiți ar fi apicultorii, soft-urile inteligenței artificiale ne vor spune de acum totul despre activitatea din stup. La polul opus, pentru implicarea fizică în munca stupăritului a apărut o unealtă mai eficientă pentru descăpăcitul ramelor. Iată doar câteva idei care ar putea să vă ușureze munca, dragi apicultori. În rest, am găsit stupari mai mult sau mai puțin mulțumiți de recolta anului 2018.

Îmi place ca de fiecare dată când intru într-un târg mai întâi să merg pe la toate standurile, să admir, să ascult păreri, impresii, pentru ca în final să cer lămuriri și eventual să testez lucruri noi. Așa am făcut și de data aceasta, numai că fiecare oprire pe la standurile apicultorilor s-a lăsat obligatoriu cu degustarea a cel puțin unui sortiment de miere sau polen. Iar la o linguriță de miere musai merge și o conversație legată de cum a fost anul apicol. Și trebuie să vă spun că răspunsurile nu au fost una­nime, ci, bag de seamă, au variat în funcție de zona în care s-au făcut culesurile și norocul fiecăruia.

Pentru că evenimentul a devenit o tradiție, la fiecare ediție îmi face o maximă plăcere să mă revăd cu apicultorii statornici, care nu lipsesc niciodată de la această manifestare. Prima oprire am făcut-o la standul familiei Meseșan specializată în creșterea mătcilor, pentru că îmi sunt tare dragi. De fiecare dată vin cu fetița lor, pesemne au grijă să insufle dragostea și responsabilitatea albinăritului și tinerei generații și mereu își surprind clientela de la București cu sortimente noi de polen. La standul lor am văzut oameni cumpărând polen cu kilogramul, ca să nu mai spun că mierea de munte s-a vândut în prima zi. Da, pentru că oamenii au înțeles că mierea obținută din plante aflate departe de sursele de poluare oferă garanția unui produs curat, nealterat de eventuale reziduuri chimice. „Am adus un sortiment nou de polen, de la o plantă din Munții Apuseni, numită Caluna Vulgaris sau iarba neagră, un polen de păducel, de păpădie și altele“, m-a întâmpinat Cosmin Meseșan. De la el am aflat că polenul obținut de la iarba neagră din Munții Apuseni ajută la combaterea prostatei, iar cel de păpădie ajută ficatul. Clienții lui știu deja că în fiecare an el pleacă în pastoral la munte, pentru că de ani buni evită culturile agricole stropite cu pesticide. Dintre cele două culesuri la care a fost – salcâm și plante de munte – primul a mers binișor, adică a strâns cam 15 kg miere/familie, însă la plante de munte a fost dezastruos (6-7 kg de miere/familie) pentru că a fost frig și a plouat mai tot timpul. Ploile din acest an le-a dat de furcă și cu creșterea mătcilor. Dacă într-un an bun pune la vânzare și 1.000 de mătci, anul acesta multe dintre ele s-au pierdut la zborul de împerechere din cauza vremii. Concluzia: „2018 nu a fost un an apicol bun.“ Ce am remarcat și mi-a mers la suflet a fost tricolorul pus pe toate cutiile, borcanele și sticluțele puse la vânzare, semnul apicultorului patriot.

Cu Adrian Ivașcu din județul Argeș am făcut cunoștință prima oară la această ediție și trebuie să spun că m-a uimit cu numărul mare de sortimente de miere, 7 la număr. Ceea ce mi-a părut interesant a fost mierea de primăvară, adică o miere obținută din florile pomilor fructiferi (măr, păr, prun, cireș, cais) în combinație cu păducel și păpădie, un amestec care pare dedicat organelor interne și cu precădere rinichilor. Alte sortimente interesante sunt mierea de tei din Dobrogea, unde culesul a adus producții bune, și mierea de coriandru. Strategia tânărului apicultor este să-și împartă cele 300 de familii în două stupine și să plece în pastoral atât la câmpie, cât și la munte. În felul acesta poate avea mai multe culesuri și implicit mai multe sortimente. Comparativ cu anii trecuți, pentru Adrian Ivașcu anul acesta „a fost unul relativ bun. Avem miere de primăvară, de salcâm, tei și mană. La salcâm am obținut 30 kg de miere/familie, dar nu a fost bine pentru toată lumea, pentru că în unele zone a plouat mult“. Pe lângă sortimentele de miere, am văzut multe produse terapeutice – imunoenergizant (o combinație de miere, polet, tinctură de propolis, cătină și lăptișor de matcă), ideal pentru persoanele aflate în convalescență, elevi, studenți, produse pentru somn liniștit sau afecțiuni respiratorii. Toate realizate după rețete moștenite din tată în fiu, după cum spune Adrian Ivașcu.

O nouă furculiță pentru descăpăcit rame

Cu siguranță cunoașteți mișcările care se fac la bărbierit. Exact aceleași mișcări se aplică și la descăpăcirea ramelor cu ajutorul noii furculițe produse la Timișoara după un model sârbesc. „Aceasta este cea mai grea muncă pentru apicultor – descăpăcitul, operațiunea care se face înainte de introducerea ramelor în centrifugă. Furculița aceasta se produce în Timișoara la Apicultura. Pro, o companie care a făcut de-a lungul timpului o serie de inovații și chiar invenții dedicate sectorului apicol. De data aceasta, furculița pentru descăpăcit este o copie fidelă a unui produs realizat în Serbia. Unealta produsă de noi păstrează întocmai cotele, este realizată din inox alimentar și are un mâner din lemn“, îmi spunea producătorul acestei unelte. Pentru 70 de lei noua furculiță v-ar putea ușura munca.

Aplicația care decodifică sunetele produse de albine în stup

Tot reprezentanții companiei Apicultura. Pro au venit la această ediție cu o aplicație software care decodifică sunetele emise de albine în funcție de activitatea din stup, avertizând totodată dacă există pericolul roirii sau alte necazuri apărute în stup. „Albinele emit niște semnale acustice. Sunt două forme de comunicare la albine, prin atingere și prin vibrație – din aripi sau piciorușe, în funcție de lucrarea executată în stup. Ce face acest soft? Caută acele vibrații și printr-un algoritm le interpretează și ne poate spune câte albine doici avem, câte culegătoare sunt în stup. Când albinele vin încărcate cu miere se emit alte vibrații decât atunci când vin fără miere. Practic, acest soft ne spune fără să deschidem stupul dacă avem sau nu cules, dacă avem puiet căpăcit, matcă. Este nevoie doar de un microfon extern atașat la telefonul mobil. Acesta se introduce pe urdiniș, timp în care apicultorul poate sta în spatele stupului și așteaptă câteva secunde până când softul emite un mesaj cu datele analizate și interpretate. Odată descărcată aplicația, pe ecranul telefonului apar câteva butoane care furnizează anumite informații despre activitatea din stup. Spre exemplu, o informație extrem de prețioasă este cea care anunță, cu două săptămâni înainte, dacă albinele se pregătesc de roire, dacă există producție de miere sau dacă este cazul să schimbăm matca“, îmi explica Csosz Francisc, reprezentant Apicultura.Pro.

Patricia Alexandra Pop

Verificarea stării de sănătate a familiilor de albine

Anul activ apicol 2016 este unul problemă pentru buna dezvoltare a familiilor de albine de pe teritoriul României.

Aceasta din cauza situației culesurilor de producție și de întreținere, care, din cauza condițiilor climatice nefavorabile, nu prea au fost, iar dacă totuși au existat nu au răspuns așteptărilor și numai în anumite zone, de altfel destul de rare.

Din această cauză rezervele de hrană ale familiilor de albine au fost în cantități insuficiente, fiind necesară completarea acestora cu siropuri de zahăr sau cu alte produse omologate pentru hrănirea albinelor, evitând astfel moartea lor.

Necazul este că aceste produse folosite pentru completarea rezervelor de hrană nu conțin decât în mică măsură, în afară de zaharuri, componentele mierii de albine, astfel că nu se obține o dezvoltare suficient de armonioasă a familiilor de albine. Și mai mult, zaharurile din acestea fiind în majoritatea cazurilor neinvertite, se produce uzura albinelor care le invertesc, scurtându-le drastic viața care duce la depopularea familiilor.

Altă urmare a acestei situații o constituie scăderea imunității albinelor, ducând la posibilitatea izbucnirii unor boli cum ar fi varrooza, nosemoza, loca americană și altele.

Pentru a ține sub control sănătatea albinelor, apicultorii, cu ocazia controalelor curente și periodice, trebuie să fie în cunoștință de cauză cu starea de sănătate a familiilor de albine deținute.

În realizarea acestui deziderat un rol însemnat revine ANSVSA-lui (Autoritatea Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) care, prin Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din diferitele județe ale țării, pot, prin analize de laborator și specialiștii pe care îi au, să semnaleze existența sau nu a unor boli în familiile de albine, indicând în caz de nevoie măsurile pentru stoparea și eradicarea acestora.

Pentru a ne lămuri în privința acestor aspecte am pus un set de întrebări Direcției Generale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și domnul director general dr. Marius MOISE (foto) a avut amabilitatea să răspundă prompt și punctual la toate întrebările.

– Care sunt bolile albinelor prevăzute în Programul Național de Supraveghere, Control și Eradicare și cine dintre medicii veterinari din teritoriu sprijină aceste acțiuni și cu ce costuri pentru apicultori?

– ASVSA are un Program Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare al Bolilor la Animale, care include și bolile albinelor, prevăzute în Ordinul președintelui ANSVSA nr.35/2016 care stabilește un program de supraveghere pasivă pentru acaropioză, locă americană, tropilaelapsoză și para­zitoză cu gândacul mic de stup și un program de supraveghere activă pentru locă americană, varrooză și nosemoză. Sistemul veterinar de stat cuprinde medicii veterinari oficiali, respectiv medicii veterinari ai DSVSA-urilor județene și medicii veterinari ai circumscripțiilor-veterinare zonale care aplică la nivel local Programul Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare al Bolilor la Animale, incluzând și bolile albinelor. Adițional față de rețeaua veterinară de stat, există și o rețea constituită din medici veterinari de liberă practică împuterniciți de către DSVSA să efectueze acțiunile sani­tare veterinare, în baza unui contract de concesiune pentru implementarea Programului Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare a Bolilor la Animale.

– În caz de suspiciune a existenței unor boli în familiile de albine deținute, apicultorii cui trebuie să se adreseze?

– DSVSA-urile județene organizează supravegherea activă pe teritoriul județului lor și atribuie un număr de vizite medicilor veterinari oficiali din subordine, care selectează stupinele ce urmează să fie vizitate. Departamentul de epidemiologie al Laboratorului național de referință (IDSA București) colectează trimestrial date privind punerea în aplicare a programului. În cazul exploatațiilor apicole familiale, apicultorii, persoane fizice care nu au obligația să aibă contract de prestări servicii cu un medic veterinar de liberă practică, trebuie să se adreseze medicului veterinar oficial, așa cum am arătat în cadrul răspunsului la întrebarea 1. Exploatațiile apicole comerciale au obligația să aibă contract de prestări de servicii cu un medic veterinar de liberă practică.

– Ce fel de probe trebuie să se preleveze din familiile de albine în caz de necesitate pentru efectuarea analizelor de laborator și unde se trimit acestea?

– Tipurile de probe care se prelevează de la familiile de albine sunt menționate în detaliu în Anexa Ordinului președintelui ANSVSA nr. 25/2008 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind metodologia de prelevare, prelucrare primară, ambalare și transport al probelor destinate examenelor de laborator în domeniul sănătății animalelor. Cele mai importante tipuri de probe sunt probe de fagure cu puiet căpăcit și/sau necăpăcit – fragment de 10x10 cm – cu modificări sau o ramă întreagă cu puiet și rezervă de hrană; miere căpăcită și păstură pentru locă americană, locă europeană; probe de albine vii prelevate din stup în cantitate de 15 g/probă pentru acarapioză; probe de albine vii sau moarte prelevate de la urdiniș, în cantitate de minimum 10 g/probă pentru nosemoză, amibiază și alte endopara­zitoze digestive; probe de albine vii prelevate din stup sau albine moarte, prelevate de pe planșeul stupului în cantitate de minimum 25 g sau un fragment de 10 x 15 cm fagure cu puiet căpăcit de trântor sau de albină lucrătoare ori o ramă întreagă cu puiet căpăcit sau detritus de pe planșeul stupului pentru varrooză.

– Pe baza HG nr.1156 din 23.12.2013, ce analize se pot executa gratuit și în ce condiții?

– Orice prelevare efectuată de medical veterinar oficial, pentru supravegherea sanitar-veterinară, în cadrul Programului Național Strategic de Supraveghere, Control și Eradicare al Bolilor la Animale și analizele ulterioare se suportă din bugetul de stat. Apicultorul poate să preleveze probe din stupină și să solicite efectuarea investigațiilor pentru confirmarea suspiciunii de boală, direct unui laborator acreditat sanitar-veterinar, contra cost. Pentru supravegherea sanitar-veterinară și, în caz de necesitate, pentru diagnosticul bolilor infecțioase și parazitare la albine numărul probelor prelevate trebuie să reprezinte cel puțin 5% din efectivul unei stupine de producție și 15% din efectivul unei pepiniere de mătci, în așa fel încât să se poată detecta cu o precizie de minimum 95%, cel puțin 5% din albinele bolnave.

– În cazul depistării unor boli pentru care se instituie carantină și se dispune distrugerea prin ardere a materialului apicol, ce despăgubiri și în ce condiții primește apicultorul păgubit?

– Compensarea financiară a mortalităților la familiile de albine se acordă potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1.214 din 2009, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că pentru locă americană, varrooză, nosemoză și boli virotice pot fi atribuite compensații apicultorilor afectați atunci când sunt aplicate măsuri oficiale pentru combaterea bolilor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 28-29

Acarianul Acarapis sp. nu pune în pericol albina românească (II)

– Având în vedere anul apicol dificil 2016 și știind că pe fondul lipsei culesurilor satisfăcătoare de întreținere există predispoziția izbucnirii a o serie de boli în familiile de albine. Ce sfătuiți apicultorii în privința exploatării și supravegherii familiilor de albine?

– În primul rând, familiile de albine nu trebuie „exploatate“, adică este bine ca, în condițiile în care nu a existat un cules satisfăcător la rapiță, salcâm sau tei, să nu se extragă mierea și să nu se înlocuiască cu diferite suplimente nutritive, știut fiind faptul că culesul natural are un rol decisiv în menținerea stării de sănătate a albinelor.

De asemenea, supravegherea stării de sănătate a albinelor este o datorie pe care apicultorul o are față de albinele pe care le crește și de la care are atâtea beneficii. Este mai bine să previi o boală decât s-o tratezi și atunci este mai bine ca apicultorul să solicite la un laborator acreditat în domeniu, cel puțin o dată pe an, preferabil toamna înainte de iernat, efectuarea unui set minim de analize care constau în examen bacteriologic pentru Locă americană și europeană și examen parazitologic pentru Varrooză și Nosemoză. Pachetul de bază la analize ca și cost, la orice laborator din rețeaua sanitară veterinară de stat, se ridică la maximum 50 de lei. Desigur, apicultorul poate solicita în orice altă perioadă a anului aceste analize, precum și altele pentru alte boli suspicionate a evolua în stupină sau recomandate de către un specialist.

Apicultorul trebuie să facă anual tratamentele de combatere a varroozei numai cu produse care sunt autorizate pentru comercializare. Este bine ca la nivelul asociațiilor apicole să existe medici veterinari care să organizeze aceste tratamente antiparazitare, unde eficacitatea maximă este dată de stabilirea unei scheme de tratament completă care să fie efectuată concomitent la toate stupinele de pe un teritoriu, cu o rază de 10 km.

apicultura albine stupi

Pe de altă parte, într-o stupină, în cazul existenței ramelor cu puiet neuniform, nu trebuie administrate antibiotice fără prescripție din partea unui specialist, pentru că din experiență spun că tipul de antibiotic, concentrația acestuia în produsul comercial, dozele și modul de administrare de cele mai multe ori sunt complet greșite.

Nu în ultimul rând, apicultorii trebuie să se asigure că mătcile, care trebuie schimbate o dată la trei ani, provin din familii perfect sănătoase, iar multiplicarea acestora este autorizată.

– Știm că există tendința ca, în speranța îmbunătățirii performanțelor familiilor de albine, unii apicultori să introducă în stupine alte rase de albine diferite de rasa noastră autohtonă, Apis mellifera carpatica, sau diferiți metiși, oare importarea acestui material genetic, rase noi, roiuri la pachet și regine cu albine însoțitoare nu pot constitui cauze ale răspândirii unor noi boli pe teritoriul României?

– Desigur, importul de familii de albine, roiuri la pachet, regine cu albine însoțitoare pot să constituie cauze ale răspândirii unor boli pe teritoriul României. Dar România este stat membru al Uniunii Europene, în consecință comerțul intracomunitar cu materialul biologic menționat anterior se face fără restricții, numai pe baza certificării stării de sănătate la locul de origine. Excepție de la această regulă este numai comerțul cu material biologic (roiuri, regine, familii de albine) care provin din regiunea Calabria – Italia, unde a fost depistat gândacul mic de stup, zonă care este sub restricție sanitară veterinară.

Situația este diferită față de importul de material biologic din țări terțe, adică din afara Uniunii Europene, unde trebuie verificată starea de sănătate a familiilor de albine, roiurilor sau a reginelor pentru fiecare lot importat în parte, ba mai mult, legislația în vigoare prevede și o perioadă de izolare și supraveghere a materialului biologic importat timp de 30 zile, înainte de a fi introdus în stupinele din România. Deci, teoretic legislația sanitară veterinară asigură protecția necesară pentru a preveni introducerea de agenți patogeni noi pe teritoriul României, dar din păcate în practică nu întotdeauna lucrurile se desfășoară așa cum ne-am dori.

Publicăm acest interviu cu speranța că acesta va constitui un semnal de alarmă pentru organismele în drept să ia măsuri care se impun pentru a stopa posibilitățile răspândirii de noi boli ale familiilor de albine pe teritoriul României.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2016 – pag. 28-30

Acarianul Acarapis sp. nu pune în pericol albina românească (I)

Considerând mult prea important subiectul abordat în interviul intitulat „Un nou acarian atacă albina românească“, am contactat-o pe doamna dr. biolog Gabriela Chioveanu, coordonator al Laboratorului Naţional pentru Bolile Albinelor şi ale altor insecte utile din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală București, căreia i-am relatat subiectul dezbătut în interviul anterior și i-am adresat câteva întrebări necesare lămuririi apicultorilor români.

– Care este poziția dumneavoastră privind existența acarianului traheial Acarapis sp. pe teritoriul României și cum va afecta existența acestuia activitatea apicolă în țara noastră?

– În întrebarea dumneavoastră vreți să faceți referire la singura specie cunoscută de acarian cu localizare traheală, mai precis specia care parazitează numai trunchiul traheal principal al albinei adulte, și anume Acarapis woodi care face parte din genul Acarapis.

Este incorect din punct de vedere științific să vorbim de acarianul traheal Acarapis sp, iar dacă există cercetători, specialiști care au identificat o nouă specie de acarieni, alta decât Acarapis woodi, aceasta trebuie confirmată și agreată de comunitatea științifică națională și internațională. De asemenea, este aberant, tot din punct de vedere științific, să vorbim de o localizare la nivelul larvelor de trântor a acarianului Acarapis woodi.

În altă ordine de idei, în România există un Program Naţional de supraveghere a efectivelor de albine care se derulează prin ANSVSA, autoritate care coordonează rețeaua sanitară veterinară de stat. Programul național cuprinde și acțiuni de supraveghere a acarapiozei albinelor produsă de acarianul traheal Acarapis woodi. România este teritoriu declarat indemn (liber) pentru această specie endoparazită, așa că orice semnalare a prezenței acestuia, fie că este făcută de un specialist de la un laborator sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor județean, fie că este făcută de un alt specialist din altă instituție sau de un apicultor trebuie, potrivit legii, confirmată de Laboratorul Național de Referință pentru Bolile Albinelor și ale altor Insecte Utile din cadrul IDSA.

LNR din cadrul IDSA are competență recunoscută pentru a confirma sau infirma o suspiciune pentru un agent etiologic dintr-o specie nouă și este singurul abilitat legal să declanșeze procedurile de notificare la nivel național și ulterior prin ANSVSA la nivel internațional a unei boli noi pentru care România este declarată indemnă.

În anul 2016, până în prezent, nu m-am confruntat cu nicio suspiciune de parazitare a efectivelor de albine cu specia Acarapis woodi.

În anii anteriori (1988-2015) au existat suspiciuni privind alte specii de acarieni din genul Acarapis, care pot exista numai pe corpul albinei sau în stup, specii semnalate de către colegii parazitologi de la laboratoarele sanitare veterinare județene sau direct de către apicultori. În urma analizelor efectuate atât în stupine cât și în laborator s-a dovedit că speciile încriminate erau acarieni externi din genul Acarapis aparținând uneia dintre speciile: Acarapis externus, Acarapis vagans și Acarapis dorsalis, iar în cele mai multe cazuri era vorba de un alt acarian frecvent întâlnit în sezonul activ în rezervele de păstură din faguri, și anume Glycyphagus domesticus.

Deci, din genul Acarapis, principala specie cu importanţă medical-veterinară este Acarapis woodi, care este un endoparazit care se localizează la nivelul sistemului respirator al albinelor adulte.

Repet, acest parazit intratraheal pătrunde, se dezvoltă şi se reproduce în traheea principală prototoracică a albinei din speciile: Apis mellifera (albina europeană), Apis mellifera scutellata (albina africană) şi Apis cerana (albina asiatică). Se hrăneşte numai cu hemolimfa gazdei. În infestaţiile masive acarienii pot fi găsiţi în cap, torace şi sacii aeriferi abdominali. Pot fi parazitate atât lucrătoarele, cât şi trântorii şi matca. Capacitatea acarianului de a trăi în această nişă ecologică este rezultatul adaptărilor numeroase de morfologie şi comportamentale. De exemplu, adaptarea morfologică principală a speciei este transformarea pieselor bucale într-o structură capabilă să ingere cu uşurinţă hrana, adică specia are aparat bucal adaptat la înţepat şi supt.

Genul mai cuprinde şi alte specii, dar cu localizare externă, fiind condiţionaţi paraziţi ai albinei adulte. Speciile Acarapis externus, Acarapis vagans şi Acarapis dorsalis sunt morfologic similare cu Acarapis woodi, dar nu au aparatul bucal adaptat pentru înțepat și supt hemolimfa.

Speciile Acapis externus, Acarapis vagans și Acarapis dorsalis sunt considerate bioagresoare ale familiei de albine, se întâlnesc numai în familiile slabe și agresează mecanic albinele adulte, nehrănindu-se cu hemolimfa, așa cum se întâmplă în cazul endoparazitului Acarapis woodi. Aceste specii există în entomofauna sălbatică din Europa și în general acolo unde sunt albine.

În concluzie, la momentul acesta nu putem vorbi de existența endoparazitului traheal Acarapis woodi în familiile de albine din România, iar celelalte specii de acarieni externi nu sunt specii nou introduse în România, ele existând în entomofauna sălbatică a Europei.

– Cum ar putea apicultorii să depisteze eventuala existență a acestui acarian în familiile de albine deținute și, în caz de răspuns afirmativ, cum trebuie să procedeze în continuare?

– Apicultorii nu pot să depisteze endoparazitul Acarapis woodi, ei pot numai să suspicioneze existența acestuia și evoluția bolii numită acarapioză. Prezența parazitului traheal Acarapis woodi poate fi depistată de un specialist numai în condiții de laborator, în urma unei disecții care evidențiază trunchiul traheal principal al albinei adulte și a unui examen microscopic care permite identificarea morfologică a speciei.

Dar am să prezint câteva elemente care indică disfuncționalități la nivelul familiei de albine și care pot să alarmeze apicultorii.

În primul rând, boala, acarapioza, produsă de Acarapis woodi se manifestă clinic în a doua jumătate a iernii și începutul primăverii, adică pentru țara noastră începând cu 15 ianuarie, lunile februarie, martie și câteodată până la 15 aprilie.

Semnele clinice ale bolii nu sunt caracteristice pentru că albinele manifestă simptome comune altor boli, și anume: depopularea familiei ca urmare a efectului spoliator al parazitului, abdomen dilatat și diaree, incapacitate de zbor, înaintarea albinelor în salturi și tremurături ale corpului, aripi destinse asimetric, albine care mor cu aripile în forma literei „K“; albinele bolnave părăsesc stupul și pe vreme nefavorabilă, se adună în grupuri mici și, pierzându-și capacitatea de zbor, mor în afara stupului.

Modificările anatomopatologice sunt evidențiate numai de examenul microscopic și numai la nivelul sistemului respirator al albinei adulte, deci pentru diagnostic este obligatoriu examenul de laborator. Pentru efectuarea în condiții optime a examenului de laborator este necesară o cantitate minimă de 10 g de albine vii și moarte/proba, recoltate de pe suprafața fagurelui.

În cazul unui rezultat pozitiv pentru Acarapis woodi într-o stupină, diagnostic stabilit de o autoritate recunoscută, atunci se declanșează alertă la nivel național, iar apicultorul în cauză va beneficia de supravegherea și consilierea autorităților sanitare veterinare.

În cazul celorlalte specii de acarieni externi, ele nu sunt considerate a avea importanță medical veterinară, deci nu pot fi impuse restricții sanitare veterinare și, având în vedere dimensiunile și caracteristicile fiziologice ale acestora, un simplu tratament antivarroa ar trebui să fie suficient pentru combaterea lor din familia de albine.

De reținut că aceste specii de acarieni externi nu apar decât în familiile de albine foarte slabe, neigienizate corespunzător, la fel ca și triungulinii, larvele de muscă sau ca larvele de la molia cerii și că efectele asupra albinelor sunt date numai de numărul mare al acestor bioagresori.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 28-29

Un nou acarian atacă albina românească (II)

Continuăm interviul cu dr. med. vet. Savu Vasilică realizat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură București privind noul acarian care ar putea pune în pericol familiile de albine

– Cu ce se hrănesc acești acarieni?

– Cercetările efectuate de noi au arătat că speciile de Acarapis externi se hrănesc cu hemolimfa albinelor, intrând pe sub tergitele acestora sau pe la nivelul articulaţiilor aripilor şi picioarelor, producând slăbirea albinelor, pierderea capacităţii de zbor, scăderea imunităţii şi apariţia altor boli, în special loca europeană şi loca americană, prin transmiterea la albine a acestor agenţi patogeni.

Există şi o a treia specie de acarieni externi, numită Acarapis vagans (Schneider), descrisă în Europa centrală şi în Noua Zeelandă, găsită în principal pe trântori, localizată la baza aripii posterioare a albinelor (Lindquist, 1986). Din păcate, astăzi acarapioza este umbrită de acarianul Varroa destructor, care afectează toate coloniile de albine; din această cauză nu se mai investighează în mod regulat infestaţia cu acarieni din genul Acarapis.

Caracterele diferenţiale între speciile de Acarapis sunt redate în tabelul de mai jos:

albina romaneasca II tabel

– Cât trăiesc aceste specii de acarieni?

– Longevitatea acarienilor externi nu a fost studiată, dar studiile efectuate pe Acarapis woodi au arătat că adulţii acestor acarieni pot trăi până la 40 de zile. Conform datelor din literatură, longevitatea acarienilor externi poate fi mai redusă decât cea a lui A. woodi, considerând că speciile externe trăiesc în microhabitate externe mai puţin protejate de pe suprafaţa corpului albinelor. Când albina moare, toate stadiile de A. dorsalis mor şi ele în aproximativ 72 h.

Cercetările efectuate de noi în cadrul laboratorului au arătat că speciile de acarieni externi pot trăi pe albinele moarte, în condiţii de menţinere la frigider, mai mult de un an de zile (14 luni), în timp ce la temperaturi de peste 25°C nu trăiesc decât maximum 2 luni (60 de zile).

– Care sunt principalele metode de a scăpa de existența acestor acarieni din familiile de albine și cum pot fi acestea protejate pentru a nu se infesta cu ei?

– Căldura este asociată cu mortalitatea acarienilor traheali (Harbo, 1993), observaţie valabilă şi la acarienii Varroa destructor. Expunerea stupilor la razele solare împiedică creşterea populaţiei, iar umbrirea acestora tinde să accelereze acest lucru (de Guzman, 2001). Observaţii similare au fost făcute la acarienii de Varroa destructor, unde s-a constatat împiedicarea creşterii populaţiei de acarieni în coloniile care au fost expuse la lumina directă a razelor solare, în timp ce condiţiile de umbră tind să accelereze creşterea şi dezvoltarea acarienilor (Rinderer et al., 2004). Infestarea cu acarieni traheali scade pe timpul verii din cauza diluării populaţiei de acarieni ca urmare a apariţiei de noi albine, scădere care se constată şi în cazul acarienilor externi, în timp ce vârful de infestaţie cu acarieni externi este situat toamna târziu şi primăvara devreme (februarie, martie).

Acarian MDipLat

Vaporii de dioxid de sulf au scăzut şi ei, de asemenea, numărul de acarieni externi. Eficienţa mentolului şi Apistanului (folosit pentru controlul acarienilor traheali şi ai lui Varroa) pentru controlul acarienilor externi nu a fost studiată, dar, fiind acarieni externi, controlul lor ar trebui să fie mai uşor decât cel al acarienilor traheali, care sunt protejaţi în interiorul traheilor.

Cercetările efectuate de noi au arătat că singurul mod de a scăpa de acarienii externi este efectuarea tratamentelor periodice cu Varachet Forte. Acesta conţine 2 substanţe active: amitraz şi taufluvalinat, fiind singurul produs din lume de acest gen care practic nu a înregistrat nicio rezistenţă în rândul paraziţilor externi (Varroa, Acarapis, Braula). Administrarea doar a unei singure substanţe active, cum ar fi Taktic (amitraz) sau Mavrik (taufluvalinat), nu duce la distrugerea acarienilor externi, ba mai mult, ar putea duce la crearea de rezistenţă în rândul acestora. Administrarea de Varachet Forte se face o dată în primăvară, când albinele şi-au început activitatea normală, urmată în luna august de 3 administrări la interval de 7-10 zile, după recoltarea mierii, plus încă două administrări în toamnă, la interval de 7-10 zile, ultima administrare efectuându-se în absenţa totală a puietului în stup.

– Oare importarea de material genetic, rase noi, roiuri la pachet și regine cu albine însoțitoare ar putea fi principalele cauze ale răspândirii acestei boli pe teritoriul României?

– Diseminarea acarienilor în interiorul şi în afara coloniei de albine este cauzată doar de contactul direct dintre albine. Răspândirea acarienilor este cauzată probabil de pastoral şi de vânzarea de albine infestate, lucru ce duce la o dispersie rapidă a acarienilor, aşa cum s-a întâmplat în SUA şi Canada. În cadrul stupinei, infestarea unei colonii de albine poate duce la infestarea altei colonii vecine, probabil din cauza albinelor bezmetice. De asemenea, importul de rase noi, roiuri la pachet şi mătci cu albine însoţitoare poate să fie şi el una dintre cauzele principale de apariţie a acestor paraziţi pe teritoriul României.

Sper ca acest interviu să constituie un semnal de alarmă pentru organismele în drept să ia măsuri care se impun pentru a stopa răspândirea acestui acarian în familiile de albine de pe teritoriul României.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 14,16-31 iulie 2016 – pag. 28-29

Un nou acarian atacă albina românească (I)

Profitând de o deplasare la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură București, am intrat în Laboratorul de Patologia Albinelor pentru a mă interesa de situația eventualelor apariții de boli în familiile de albine, pe fondul unei cvasigenerale penurii de culesuri de întreținere pe aproape întreg teritoriul României din cauza situației meteorologice atipice, nefavorabilă dezvoltării și evoluției familiilor de albine.

Aici am avut plăcerea să-l întâlnesc pe dr. med. vet. SAVU VASILICĂ care, printre altele, mi-a relatat că în unele dintre probele trimise de apicultorii români pentru analize a depistat, cu surprindere, existența unui anumit acarian, care până acum nu a fost semnalat pe teritoriul României.

Sesizând gravitatea apariției acestui acarian în unele familii de albine de pe teritoriul României, l-am rugat pe dl dr. Savu Vasilică să-mi răspundă la câteva întrebări. Iată și răspunsurile:

– Cine este acarianul traheal Acarapis sp., de unde vine și cum afectează familiile de albine?

Tracheal mite Acarapis woodi

– Acarapioza traheală a albinelor (HBTM – Honey Bee Traheal Mite) este produsă de acarianul Acarapis woodi, care este un endoparazit obligatoriu al albinelor. Acarianul a fost descris pentru prima dată de Rennie în 1921 la albinele vestice Apis mellifera şi denumit iniţial Tarsonemus woodi. Această descoperire a urmat unei mortalităţi extinse a coloniilor de albine în Isle of Wight, Scoţia, între anii 1904-1919. În 1921 Hirst a reclasificat specia şi a denumit-o Acarapis woodi, nume sub care se găseşte şi astăzi. Astăzi HBTM este semnalată în multe ţări de pe majoritatea continentelor, incluzând Europa, Asia, părţi din Africa, America de Sud şi de Nord. În 2011 au fost raportate de către Kojima et al. infestări cu Acarapis woodi în Japonia, la albinele asiatice Apis cerana japonica. Până în prezent nu se cunoaşte existenţa acestui parazit în Australia, Noua Zeelandă sau Scandinavia., dar nici în România. Începând cu anul 2013, noi, cei de la Laboratorul de Patologia albinelor din cadrul ICDA Bucureşti (dr. Savu Vasilică, dr. Agripina Şapcaliu), am semnalat existenţa unui acarian la o probă de puiet de trântor primită de la un apicultor din judeţul Teleorman, care ne-a trimis spre analiză şi o ramă cu puiet văros. Am extras o larvă cu puiet văros din celulă şi am efectuat o amprentă pe o lamă de microscop. Spre surprinderea mea, în timp ce examinam la microscop (x400) am observat existenţa unui acarian asemănător cu Acarapis Woodi, parazitul care trăieşte în traheile albinelor, dar care nu a fost întâlnit pe teritoriul României. Am trimis probe şi la un laborator din Franţa, dar rezultatele au fost negative. Despre existenţa acestui parazit am publicat o lucrare ştiinţifică cotată ISI, în anul următor, la Congresul Internaţional de Biotehnologii. De atunci am început să examinăm foarte amănunţit toate probele de albine şi de faguri trimise de către apicultori şi surprizele au început să apară an de an.

– Despre ce surprize este vorba?

– Imediat în anul următor, adică în 2014, unii apicultori din zona de sud a ţării au venit cu probe la laborator pentru că au semnalat depopulări în cadrul familiilor de albine şi chiar dispariţia albinelor din stup. Nu mică ne-a fost mirarea când am constatat existenţa pe albine a unei noi specii de acarieni care trăiesc la exteriorul albinelor.

– Din ce zone ale României au fost probele de albine, unde s-a depistat acest acarian și cât de mare este infestarea cu el?

– Iniţial probele de albine au provenit din acelaşi judeţ Teleorman, urmând ca foarte curând după aceea să ne parvină prove cu acelaşi tip de paraziţi şi din judeţele Giurgiu, Argeş, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Tulcea. Începând cu anul 2015, acelaşi parazit a fost întâlnit şi în judeţele Ilfov, Sibiu, Arad. Iată că de la an la an infestaţia parazitară se extinde, manifestările la albine fiind aceleaşi: depopulare, plecarea albinelor din stup cu sau fără matcă, scăderea oatului la mătci şi apariţia altor boli conexe. Numărul de acarieni existenţi pe albine a fost variabil, de la câteva exemplare la câteva zeci de exemplare.

– Cum se depistează existența acestui acarian în familiile de albine?

– Spre deosebire de acarienii traheali care sunt microscopici (femelele au 140-175 microni, iar masculii au 125-136 microni), acarienii externi ai albinelor sunt mai mari, având dimensiuni de 0,15-0,25 mm, dar din punct de vedere morfologic există foarte puţine diferenţe. Acarienii externi se pot vedea pe albinele moarte (în special) şi pe albinele vii cu o lupă, iar pentru cine vede foarte bine, aceştia pot fi zăriţi şi cu ochiul liber, în lumină puternică, fiind de mărimea unui vârf de ac cu gămălie. Au o culoare albicioasă şi pe suprafaţă au foarte mulţi peri. Iată mai jos o fotografie efectuată la microscopul cu cameră de luat vederi.

– Câte specii de acarieni externi există?

Cele trei specii de acarapis

– Există 3 specii de acarieni din genul Acarapis, unul fiind parazit intern – Acarapis woodi, şi 2 specii sunt paraziţi externi: Acarapis dorsalis şi Acarapis externus. Un acarian extern, morfologic diferit faţă de Acarapis woodi, a fost raportat în 1926, la 5 ani după ce Acarapis woodi a fost descris de către Rennie. Morgenthaler a propus numele de Acarapis externus şi mai târziu a observat că aceşti acarieni trăiesc pe marginea inferioară a gâtului albinei gazdă. Moroson a detectat acarieni externi pe toracele albinelor, care sunt diferiţi de cei descrişi de Morgenthaler şi aceştia au fost denumiţi Acarapis dorsalis. Totuşi, aceste două specii de acarieni nu au fost descrise de Morgenthaler până în 1934. A. externus se întâlneşte pe partea inferioară a gâtului, pe zona membranoasă dintre cap şi torace şi în adânciturile tentoriale ale capului. A. dorsalis utilizează canelura dorsală a toracelui dintre scut şi scutelum, în timp ce A. woodi infestează traheia. Ca şi A. woodi, ambele specii de acarieni externi sunt migratorii şi au fost prelevaţi din alte părţi ale corpului albinelor, cum sunt aripile, propodeumul, toracele lângă bazele aripilor şi de pe primul segment al abdomenului. Această capacitate a lor de a utiliza aceleaşi zone pentru îngrămădire sau pentru reproducere complică identificarea ulterioară a speciilor de acarieni externi.

Aceste două specii de acarieni externi, ca şi Acarapis woodi, sunt consumatori de hemolimfă. Cele două specii de acarieni externi nu au fost raportate că produc simptome vizibile sau leziuni albinelor gazdă, iar Shaw et al. cred că nu există nicio relaţie între prevalenţa acarienilor externi şi performanţa coloniilor de albine. Ambele specii de acarieni externi sunt considerate în general paraziţi inofensivi pentru albine, deşi Acarapis externus poate cauza pierderea aripilor sau malfuncţii. Ibay a raportat mortalitate la familiile de albine experimentale din Oregon, SUA, care au fost înalt infestate cu ambele specii de acarieni externi. Astfel, aceste specii pot fi mai supărătoare pentru albine decât s-a crezut în general. Totuşi, statusul dăunător al acestor două specii nu a fost niciodată complet investigat.

(va urma)

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2016 – pag. 28-29

Francezii, uimiți de longevitatea albinei românești

Aflaţi într-o vizită în România pentru a descoperi peisajele virgine ale ţării noastre, câţiva apicultori profesioniști din Franţa au urcat la 1.200 m altitudine în Apuseni pentru a face cunoștinţă cu stuparul Mihai Grama, dar mai ales pentru a vedea cum arată stupii unui pavilion aflat în pastoral la munte. Mare le-a fost uimirea când vânătorul de albine i-a provocat pur și simplu, punându-i pe străini să-și aleagă orice ladă și să se uite în ea.

Reacția a fost incredibilă: la început ochii mari, puține cuvinte și, în final, multe întrebări. Ceea ce i-a fascinat cel mai mult pe francezi a fost longevitatea mătcilor, stupii cu mătci din 2012, 2013 și 2014, între care nu exista nicio diferență, ci la fel de multă miere, puiet, faguri căpăciți; toate păreau pentru străini de domeniul irealului. Se întrebau cu toții cum este posibil așa ceva, când ei schimbă mătcile la 6 luni?

Sigur, se întâmplă toate acestea pentru că există diferențe uriașe între albina lor și regina noastră – albina carpatină. „După ani de sacrificiu și mulți bani băgați în apicultură, în tot ce înseamnă cercetare și ameliorare, și-au dat seama că hibrizii de albine pe care îi au nu le pot aduce satisfacții așa cum o face albina românească. Nu sunt mulțumiți deloc, este o problemă gravă, pentru că schimbă matca de două ori într-un an. La ei nu există o linie genetică care ar putea concura cu Apis Melifera Carpatica, care la noi poate rezista și 4-5 ani într-o scorbură, dacă nu umblă nimeni la ea“, povestește Grama după vizita francezilor.

Pavilionul apicultorului român a fost pentru francezi ca mierea pentru albină și, ademeniți de productivitatea lucrătoarelor, aceștia nu s-au abținut de la a face propuneri. Reprezentanții asociației de apicultori francezi ar fi fost dispuși să plece cu câteva mătci acasă, însă „ursul Grama“, cum îl alintăm noi, nu s-a lăsat înduplecat. Deși francezii plătesc cam 27 de euro pe o regină, de data aceasta ar fi deschis punga să plătească chiar și 50-70 de euro pe un exemplar. Când Mihai Grama a auzit de 27 de euro a sărit ca ars și a explicat străinilor că el nu și-ar da gâzele pentru care a umblat prin păduri pentru a obține exemplare valoroase la prețul unui hibrid realizat industrial. „Regina pentru care mi-am rupt picioarele prin păduri nu aș putea să o dau nici în ruptul capului la prețul unui hibrid. Eu nu pot să cobor la nivelul ăla, să-mi bat joc de munca mea de ani de zile. Sărut mâna, mă scuzați, vedeți-vă de treabă“, a spus Grama explicând gestul.

Totuși, cu toată mândria unui moț adevărat și a riscului că rămâne fără miere, Grama admite că ar putea da mătci spre vânzare în viitor, dar la un preț corect. „Rămâne să negociem, să ne înțelegem, pentru că, ok, eu risc să nu mai fac miere în următorii ani, doar le produc lor albină, dar să știu pentru ce o fac. Ei vor să fiu un fel de bancă de gene pentru ei, sunt de acord să se ocupe de tot ce înseamnă hârtii, acte, birocrație, iar eu să le asigur matca“, afirmă apicultorul român.

Unul dintre apicultorii francezi a crezut că va găsi totuși un element de care să nu fie mulțumit și, crezând că îl va pune în încurcătură pe Grama, l-a rugat să-i desfacă un stup ales de el. „Al patrulea de jos, pe acesta vreau să-l văd“, a spus acesta. Iar eu i-am spus: „Aici am ramă clăditoare cu puiet numai de trântori, unde este în mod normal la mulți apicultori maternitatea de varroa. Am scuturat rama, am scos-o afară, iar doi francezi, pe două părți, cu furculițele, au scos de acolo puiet, apilarnil și nu a găsit nimeni niciun păduche. Au spus francezii că la ei nu există așa ceva. La ei sunt zeci de păduchi varroa într-o larvă“, povestește Grama în urma vizitei grupului de apicultori francezi.

După o evaluare corectă, stuparul din Apuseni este așteptat de asociația apicultorilor francezi să comunice un preț mulțumitor pentru munca de 27 de ani realizată în stupina lui. Experiența de lucru în Italia l-a făcut să prețuiască banul și munca depusă, vorba lui: „Eu nu lucru degeaba, altfel fac eu miere de zmeură, de zburătoare, de mană, o dau în Elveția, îmi umplu buzunarul și voi rămâneți fără albine și vând eu miere unde trebuie“.

Întrebarea este: se aclimatizează albina românească pe alte meleaguri, cum este Franța, și cât trăiește în condițiile de acolo? Ei bine, Mihai Grama susține că cel puțin trei ani albina își va face treaba. „Dacă îi bat eu capacul în cuie aici, îl sigilez și nu umblă nimeni la el 3 ani e ok, stupul nu are nicio treabă. Vorbim de adaptarea la mediu, există niște explicații, eu le știu, dar le spun la momentul potrivit, cui trebuie.“

După vizita în România apicultorii francezi au plecat convinși până în măduva oaselor că trebuie să schimbe ceva în activitatea lor. Diferențele sunt mari între ceea ce au ei și ce au văzut în stupina unui apicultor de munte din țara noastră. „Practic, trebuie să se întoarcă la o linie genetică care este selecționată, ameliorată, ceea ce eu am făcut în regim propriu, nu pe banii Statului, nu pe fonduri europene. Vă garantez că în următorii 5-10 ani o matcă Mihai Gramă va deveni un brand pentru care garantez calitatea și eficiența ei“, încheie Grama.

Fermecați de albinele românești și, ca ultimă distracție, în stil apicol, francezii au cerut ghidului lor, Alina Varadi de la Casa Bio, câteva albine românești pentru a-și face microînțepături cu care să-și amelioreze durerile reumatice.

Patricia Alexandra POP

Albinele româneşti, un tezaur genetic pentru Europa

Interviu cu Adrian Siceanu, director ştiinţific Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură.

„România are o diversitate a soiurilor de miere unică în Europa, dar din păcate a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţara noastră – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – hibrizi interrasiali sau alte rase de albine, care în timp distrug albina şi populaţiile locale, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, făcându-i pe apicultori dependenţi de nişte „corcituri“ care nu mai răspund la selecţie. Albina românească se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune“, afirmă Siceanu.

– Am înţeles că tocmai v-aţi întors de la Bruxelles. Ce aţi prezentat acolo?

– Am fost la o întrunire la nivel înalt, la Parlamentul European, desfășurată sub tema „O nouă primăvară pentru albine“, şi la care au participat reprezentanţi ai Comisiei Europene, parlamentari, precum şi alte organisme în directă relaţie cu dezvoltarea apiculturii. În cadrul întâlnirii au fost puse în discuţie şi o serie de măsuri legislative cu privire la dezvoltarea apiculturii în Uniunea Europeană. Eu am fost invitat ca să prezint o serie de aspecte privind organizarea apiculturii în România, organizarea Asociaţiei Crescătorilor de Albine, a Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură, deoarece acestea sunt unice din punct de vedere organizatoric şi structural în Uniunea Europeană prin faptul că sunt private şi aparţin apicultorilor. Acest model de organizare nu mai există în UE. Eu am prezentat, de fapt, acest sistem integrat românesc, care cuprinde o asociaţie care îndeplineşte funcţiile specifice unor organizaţii profesionale ale apicultorilor, dar are un sistem economic, marketing şi aprovizionare asemănătoare cooperativelor de producţie din Vest. Institutul are laboratoare care răspund nevoilor apicultorilor, cu rezultate practice pentru dezvoltarea agriculturii româneşti.

– Cum se prezintă România comparativ cu alte state europene?

– România, spre deosebire de ţările europene, nu s-a confruntat de foarte mulţi ani cu un fenomen foarte cunoscut, este vorba de colony disorder, care se manifestă prin pierderi masive de albine. La momentul actual, în Uniunea Europeană albinele mor în număr mare, iar cauzele sunt foarte complexe. Cu toate acestea, în România nu s-a înregistrat acest fenomen. Am explicat în oarecare măsură de ce. În vestul Europei cauzele se leagă şi de bolile albinelor, în special de varoză, dar şi de folosirea intensivă a tratamentelor în agricultură, combaterea în special cu neonicotinoide, care afectează sistemul de orientare al albinelor, care se pierd. Aceasta este doar una dintre cauzele de depopulare.

O altă cauză este legată de culturile monoflorale care există acolo. În general, albinele sunt duse la culturi monoflorale. Prin chimizare s-a distrus flora concurentă culturilor monoflorale, practic este pământ uscat, curat, negru, fără altă sursă de hrană pentru albine, ceea ce în România nu se întâlneşte. România are o biodiversitate foarte mare, pe care ei nu o au, noi avem o ţară cu un mediu sănătos, dar probabil nu conştientizăm ce avem la momentul actual. În agricultură, chiar dacă se folosesc substanţe chimice de combatere a dăunătorilor, există multe zone în care sunt acele 5% perdele pe terenurile agricole unde trebuie lăsată să se dezvolte flora spontană ca să poată să fie o sursă alternativă de hrană atât pentru albine, cât şi pentru alte insecte polenizatoare. Aceasta ar fi o soluţie pe care o văd parlamentarii. 

– Ce alte probleme au mai fost discutate la Bruxelles?

– O altă problemă pe care am ridicat-o se referă la această necunoaştere a Parlamentului în ceea ce priveşte realitatea din agricultură. Am propus să se constituie, la nivel de UE, un grup de lucru ca organ consultativ pentru Parlamentul European în deciziile politice pe care le iau pentru evoluţia şi rezolvarea problemelor concrete cu care se confruntă agricultura, idee care a fost acceptată. De asemenea, am propus un sistem legislativ nou pentru comercializarea albinelor în spaţiul UE pentru că, la momentul actual, legea care este liberală susţine comerţul liber cu animale, inclusiv cu albine. Or, la albine este un caz special, deoarece împerecherea în aer liber nu poate genera controlul asupra împerecherilor şi astfel s-au distrus multe populaţii de albine din Europa. În acest context am propus să se constituie măsuri asemănătoare cu cele pe plan sanitar-veterinar, unde există măsuri restrictive pentru comerţul cu material genetic. 

– De ce nu poate fi reglementată această piaţă?!!

– Practic, în România ni se impune să nu aplicăm măsuri legale prin care să restricţionăm comerţul cu albine. Din această cauză România a devenit în ultimii ani o piaţă a speculanţilor şi grupurilor de interese care au introdus în ţară – şi prostesc efectiv apicultorii să cumpere – nişte hibrizi interrasiali sau alte rase de albine care în timp, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări, distrug albina şi populaţiile locale, făcându-i pe apicultori dependenţi de hibrizi, de rase, de nişte corcituri care nu mai răspund la selecţie. Acest lucru este deja dovedit în Franţa, de exemplu, unde noi am trimis anul trecut 500 de mătci. Pentru acest an avem cerere mult mai mare din rasă curată românească, despre care francezii au spus că este incomparabil mai bună.

De exemplu, albina hibridă introdusă acolo consumă, să zicem, 2 kg de miere pe lună în timpul iernii, în timp ce albina românească 600-700 de grame. Albina res­pectivă rămâne fără rezervă de hrană şi moare. În plus, îşi încarcă intestinul în timpul iernii repede, ajunge la diaree şi nosemoză. Albina românească copiază repede evoluţia sezonului, se adaptează mult mai bine şi dă rezultate mai bune. Or, dacă nu protejăm legislativ acest fond genetic naţional facem o crimă. Sper că la nivel de UE se va lua această decizie.

Noi nu am conştientizat diversitatea soiurilor de miere pe care o avem, care nu prea mai există în Europa, pentru că în cele mai multe ţări, în general, se obţin sortimente de miere de la plante cultivate.

– Cât de rentabilă mai este apicultura în aceste condiţii?

– În ţările din Vest aceasta este o altă problemă. Spre exemplu, în Franţa apicultura a început să devină, din cauza acestor pierderi, tot mai puţin rentabilă. De pildă, ca să poţi să ai un profit din apicultură, trebuie să ai o fermă de 600 de familii de albine, ceea ce este foarte mult. În România se consideră că un apicultor cu 150-200 de familii de albine poate să trăiască o viaţă normală, nu să se îmbogăţească.

Marius ŞERBAN

Abonează-te la acest feed RSS