reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

1.600 de hectare au fost împădurite în Suceava

Direcţia Silvică Suceava realizează în primăvara acestui an regenerarea fondului forestier pe o suprafaţă de 1.600 ha, din care 650 ha regenerări naturale şi 950 ha împăduriri integrale. Programul lucrărilor de regenerarea pădurilor se derulează în fond forestier de stat, în fond forestier privat administrat cu contracte şi în fond forestier ce aparţine persoanelor fizice cu contracte de servicii silvice, fiind plantaţi puieţi în majoritate de răşinoase, brad, molid, larice.

Fondul forestier de stat

Programul pentru lucrările de regenerarea pădurilor în fondul forestier de stat în primăvara anului 2018 se realizează pe suprafaţa de 1.400 ha, din care regenerări naturale 630 ha şi împăduriri integrale 770 ha. Concomitent cu noile regenerări, se efectuează lucrări de completări curente pe o suprafaţă de 191 ha şi de refacerea plantaţilor calamitate pe o suprafaţă de un hectar. Cea mai mare suprafaţă împădurită este în zona Broşteni, unde s-au înregistrat cele mai multe doborâri de vânt. Necesarul de puieţi pentru campania de împăduriri din primăvara acestui an este de cinci milioane bucăţi, puieţii fiind produşi în cea mai mare parte în pepinierele proprii ale Direcţiei Silvice Suceava.

Suprafețele private administrate de RNP

Aşa cum am aflat de la ing. Strugariu Dorin, şeful Biroului regenerarea şi protecţia pădurilor, în baza contractelor de administrare încheiate cu alţi deţinători de păduri, Direcţia Silvică Suceava execută lucrări de regenerare pe o suprafaţă de 90 ha, suprafeţele cu cele mai mari cu lucrări de regenerare a pădurilor fiind pe raza ocoalelor silvice Broşteni, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Iacobeni, Vatra Dornei, iar pe 20 ha urmează a fi realizate regenerări naturale. Tot în fondul forestier privat administrat de Direcţia Silvică Suceava se vor executa completări pe o suprafaţă de 58 ha.

Păduri neregenerate aparţinând persoanelor fizice

În suprafeţele neregenerate ce aparţin persoanelor fizice cu fond de conservare constituit conform Legii nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în primăvară sunt programate a se executa lucrări de regenerare pe aproximativ 100 ha.

Pentru împădurirea suprafeţelor ce aparţin persoanelor fizice cu contracte de servicii silvice, rolul Gărzii Forestiere Suceava este de a determina persoanele fizice care deţin suprafeţe pe care s-au executat tăieri în anii anteriori să le împădurească. Direcţia Silvică Suceava asigură puieţii necesari şi asistenţa tehnică pentru împădurirea suprafeţelor neregenerate din fond forestier pentru cei care au încheiat contracte de servicii silvice.

Luna plantării arborilor

În acţiunile şi manifestările ce vor avea loc în cadrul „Lunii plantării arborilor“ se implică atât Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava, cât şi societatea civilă.

Scopul programului este de a reaminti şi sensibiliza omul obişnuit, dar şi factorii de decizie despre rolul pădurii și importanţa menţinerii echilibrului ecologic al mediului.

„O componentă importantă a activităţii de regenerare a pădurilor o reprezintă susţinerea din punct de vedere tehnic şi logistic a acţiunilor promovate de societatea civilă pentru dezvoltarea conştiinţei apărării, conservării şi dezvoltării pădurii, a respectului pentru pădure în societatea actuală.

În cadrul acestor acţiuni cu rol de conştientizare a valorii pădurilor în perioada inclusă în «Luna plantării arborilor» se desfăşoară plantări de puieţi forestieri în şantiere de împăduriri din fond forestier şi din afara acestuia, conferinţe pe teme ecologice, expoziţii pe teme specifice pădurii, concursuri profesionale, sponsorizări cu material forestier pentru plantat“, ne-a spus ing. Strugariu Dorin, şef birou regenerarea şi protecţia pădurilor.

La Direcţia Silvică Suceava se pregăteşte producţia anilor următori, puieţii folosiţi la împăduriri fiind produşi doar în pepinierile proprii. În solarii şi repicaje sunt puieţii pentru producţia anului viitor şi s-au realizat semănatul şi celelalte lucrări pentru producţia noilor puieţi.

„În această primăvară am început «Luna plantării arborilor» cu câteva acţiuni concrete legate de împădurire. De pe 10 aprilie împăduririle le facem cu firme specializate şi cu angajaţii noştri, însă în unele situaţii apelăm în scop educativ la elevi din şcoli, la studenţi şi la societatea civilă în cadrul parteneriatelor încheiate ca să înveţe şi ei cum se plantează un arbore.“ În fiecare an noi am început „Luna pădurii“ mai târziu faţă de alte judeţe, anul acesta plantarea arborilor fiind programată şi în prima decadă a lunii mai“, ne-a spus ing. George Celsie, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Suceava.

Campanii de împădurire dedicate Centenarului Marii Uniri

În cadrul Programului Naţional pentru aniversarea centenarului „Pădurea centenar“, desfăşurat de Ministerul Apelor şi Pădurilor, iniţiativă constând în acţiuni de plantare a minimum 30 de puieţi la nivelul fiecărei localităţi pe raza căreia au fost ridicate monumente în cinstea militarilor căzuţi în Primul Război Mondial, angajaţii Gărzii Forestiere Suceava au plantat câteva sute de puieţi pe raza municipiului Rădăuţi, în preajma Monumentului eroilor români.

În cadrul proiectului „O sută de oameni, o sută de arbori, o sută de ani de la Marea Unire“, derulat de Ocolul Silvic Moldoviţa, o sută de elevi, silvicultori şi şefii Gărzii de Mediu Suceava, Agenţiei judeţene pentru Protecţia Mediului, Inspectoratului Şcolar, Prefecturii, Ocolului Silvic Moldoviţa, au plantat peste 100 de puieţi de brad în localitatea Argel. Şefa Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, a precizat că acţiunea de împădurire de la Moldoviţa este cea mai reuşită campanie de acest fel la care a participat până acum, mai ales că deplasarea pe o distanţă de peste 12 km s-a făcut cu mocăniţa, un tren de epocă care circulă în scop turistic în zonă.

Arbori şi arbuşti pentru populaţie

Pe lângă necesarul de puieţi pentru regenerarea fondului forestier din această primăvară, Direcţia Silvică Suceava are şi un excedent de puieţi, după cum urmează: brad – 208 mii de bucăţi, pin silvestru – 15 mii de bucăţi, molid – 531 mii de bucăţi şi plop – 2,6 mii de bucăţi. Alături de arbori, Direcţia Silvică Suceava pune la dispoziţia celor interesaţi prin pepiniera de la Salcea şi o gamă variată de arbuşti ornamentali.

„Puieţii disponibili din speciile menţionate pot fi livraţi de la pepiniera de la Salcea persoanelor fizice şi juridice interesate astfel încât oricine să-şi permită să cumpere un exemplar de foioase, răşinoase, arbori sau arbuşti ornamentali pentru a extinde vegetaţia forestieră înfrumuseţând curtea, un teren viran și pentru a opri degradarea unui teren sau a realiza o perdea de protecţie la un teren agricol“, a precizat ing. George Celsie.

Silviu Buculei

Peste 850 de oieri suceveni s-au înregistrat pentru subvenţia la lână

Campania de sprijinire a crescătorilor de ovine care livrează lână în vederea valorificării se bucură de interes în judeţul Suceava. În cadrul programului privind ajutorul de minimis acordat crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava au fost înregistraţi 852 de potenţiali beneficiari ai ajutorului financiar de 1 leu la kilogramul de lână vândută către unităţile care preiau respectiva materie primă, dintr-un total de 1.280 de crescători de oi din judeţ.

De acest ajutor pot avea parte crescătorii persoane fizice care au atestat de producători, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice, alte forme asociative cu personalitate juridică. Un singur beneficiar poate primi maximum 15.000 de euro pe durata a 3 exerciţii financiare, respectiv în 2018 şi în cele două exerciţii financiare precedente, adică în 2016 şi 2017. În judeţul Suceava este un efectiv de 255.547 de ovine, iar de la un singur animal, în funcţie de rasă şi vârstă, se pot recolta, în medie, 2-3 kg de lână.

„Cei care sunt luaţi în baza de date au timp, până în august 2018, să facă dovada cantităţilor de lână comercializate. În baza acestor dovezi ei vor primi ajutorul prevăzut de Guvernul României“, ne-a spus Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei Agricole Suceava. La dosar se depune cererea-tip, declaraţie pe proprie răspundere, copie după cartea de identitate sau actul de constituire de la ONRC, după caz, dovadă de cont activ, documentul de la medicul veterinar prin care se atestă că exploataţia este identificată, precum şi o aproximare privind cantitatea de lână pentru livrare. Ulterior, la dosar se vor adăuga şi documentele doveditoare ale comercializării lânii.

Lâna prelucrată poate avea un preţ bun

De patru ani, în judeţul Suceava există un singur agent economic cu sediul în Fălticeni care preia lâna de la crescătorii de animale. Firma oferă 80 de bani pentru kilogramul de lână adus de crescător la depozit şi 50 de bani pentru lâna achiziţionată direct din fermă. Lâna este exportată în Turcia, unde este folosită la fabricarea saltelelor. Conform reprezentanţilor societăţii, preţul oferit depinde de bursa internaţională, agentul economic neefectuând nici măcar o prelucrare sumară a lânii, condiţii în care ar putea fi exportată la un preţ mai bun. „Prin adoptarea Hotărârii de Guvern, crescătorii de oi vor comercializa în număr mult mai numeros lâna. Varianta cu agentul economic din Fălticeni care preia lâna ar trebui să fie doar una de tranziţie, scopul Guvernului României fiind ca, prin acordarea subvenţiei, să fie încurajată înfiinţarea de depozite mari, în urma unor parteneriate public-private. Într-un astfel de depozit, lâna ar fi prelucrată şi comercializată mai departe la un preţ decent, inclusiv pentru crescătorul de oi care o vinde. Piaţa lânii este considerată a fi una de perspectivă, în condiţiile în care lâna este folosită ca materie primă în industria textilă, dar şi la fabricarea de materiale izolante“, a precizat Haralampie Duţu.

Anul trecut au depus în judeţ cereri de înscriere în program peste 100 de crescători de oi, dar nu au revenit toţi pentru completarea dosarelor cu documentele solicitate.

Silviu Buculei

Târgul viu al Băii, prima capitală a Moldovei

Baia este una dintre localităţile judeţului Suceava atestată din Evul Mediu sub numele de Civitas Moldaviae, fiind unul dintre cele mai vechi oraşe din Moldova şi cea mai veche reşedinţă domnească a ţării. Localitatea este considerată locul unde a luat naştere Moldova şi se bucură de notorietate şi în ziua de astăzi datorită perioadei istorice pe care a parcurs-o cu strălucire, ctitoriilor monument rămase în această comună până în ziua de astăzi şi prin „Târgul viu“, o veche tradiţie care a fost reluată în anul 2017.

Primele schimburi de cereale între Europa şi Asia au trecut pe la Baia

Cea mai mare locuinţă pre-Cucuteni, datând din perioada 5200-5100 Î.Hr., a fost descoperită la Baia, vestigiile descoperite de arheologii români şi specialişti de la Universitatea Cambridge schimbând concluziile istoricilor de până acum. Prin obiectele scoase la iveală, specialiştii britanici au tras concluzia că situl poate avea legătură cu primele ferme care începuseră să apară în Europa de atunci şi chiar existenţa unor prime schimburi comerciale.

În anul 2013, profesorul Martin Kenneth Jones de la Universitatea Cambridge, unul dintre cei mai importanţi specialişti în arheologie biomoleculară a cerealelor, a spus că studiază de zece ani modul în care a început schimbul de cereale între agricultori din Europa şi Asia şi că cercetările le-a început în China, unde a descoperit cereale aduse din Europa.

„Este interesant, pentru acea perioadă, că nu s-au găsit numai în China cereale provenind din Europa, ci şi în Europa cereale din China, precum meiul. Cultura Cucuteni este foarte importantă pentru arheologii din lumea întreagă, fiind cunoscută pentru fascinanta ceramică, dar și pentru etapele iniţiale de ferme care s-au răspândit în partea de est a Europei. Descoperirea de la Baia este foarte importantă pentru că nu este uşor de găsit un sit arheologic atât de vechi care să poată aduce indicii sau dovezi cu privire la rolul pe care fermierii l-au avut în răspândirea anumitor culturi pe distanţe atât de mari, din China prin Kazahstan până în estul Europei şi invers“, a declarat Martin Kenneth Jones în 2013.

Vamă şi cel mai important nod comercial al Moldovei

Oraşul Baia, prima capitală a voievodului Dragoş, s-a dezvoltat dintr-o aşezare sătească de pe malul stâng al râului Moldova şi a servit ca loc de popas pentru comercianţii care circulau între porturile de la ţărmul Mării Negre şi oraşele din nordul Transilvaniei. Conform inscripţiilor în limba latină, mai întâi au apărut în documente numele râului Moldova şi al oraşului Baia/Moldavia şi apoi numele ţării. În secolul al XIV-lea scaunul Moldovei era la Baia, pe sigiliul oraşului Baia/Moldavia fiind scris în latină „Sigiliul oraşului Moldavia, capitala Ţării Moldoveneşti“. Localitatea era situată la răscrucea a două artere comerciale mari, care făceau legătura între Ţaratul Vlaho-Bulgar, Transilvania, Polonia şi Imperiul Otoman, şi avea statut de vamă, fapt care a determinat evoluţia locului, fiind unul dintre cele mai importante centre economice, strategice şi administrative medievale ale Moldovei.

Localitatea a intrat în istorie prin victoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt împotriva armatei regelui Matia Corvin. Domnitorul moldovean a reuşit să strângă 12.000 de răzeşi, pentru a opri armata regelui ungar formată din aproximativ 40.000 de soldaţi. Bătălia dintre cele două oştiri s-a dat în noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467.

Târgul ocupaţiilor din trecut

După sute de ani, gospodarii din comună au reluat tradiţia târgului de odinioară organizând în faţa porţilor „Târgul viu al Băii“, în care expun bucate, obiecte confecţionate în gospodărie sau obiecte de valoare pentru familie, moştenite de la bunici şi străbunici.

„În Baia erau târguri organizate la nivelul ţării Moldovei. Aici veneau negustori din Polonia, Ungaria, Transilvania şi Ţara Românească. Cel mai mare iarmaroc de la Baia era de Sfânta Maria, veneau negustori din toate ţările din jur, se plătea vamă domnească, Baia era ceva deosebit, iar în piaţa aşezării se făcea târgul mare.

S-a încercat să se reînvie meşteşugurile care erau la Baia pe vremuri, o parte dintre obiceiurile tradiţionale, din meseriile tradiţionale. Încercarea este timidă, avem expuneri la gospodarii din Baia, este un început, astfel de activităţi scoţând în evidenţă vechea aşezare. În luna decembrie organizăm un târg prin care scoatem în evidenţă ocupaţiile locuitorilor Băii din trecut“, ne-a spus profesorul de istorie Ioan Natu.

„Târgul viu al Băii“

„Târgul viu al Băii“ a fost pus în valoare şi cu ocazia aniversării a 550 de ani de la lupta de la Baia. „Am scos la poartă cozonac, colac, mere, pere, plăcinte, mălai, făină de porumb, obiecte moştenite de la părinţi. Pe gard am aşezat covoare ţesute în casă, pânză de sac. Pe vremuri era o tradiţie să scoatem la poartă tot ce era mai frumos în casă, era un mod de a demonstra dacă locuitorii acelei case erau oameni gospodari sau nu prea le plăcea munca. Lângă poartă se pune şi un scaun pe care trecătorul obosit se aşază pentru odihnă şi să poată privi mai mult obiectele expuse. Este o tradiţie ca aproape toată lumea să iasă la poartă cu ceea ce are mai frumos înainte de Sărbători iar asta înseamnă că suntem un sat de oameni gospodari“, ne-a spus Maria Şandru. 

Expoziţiile din poarta gospodăriei

La o altă poartă câţiva gospodari au ieşit cu plita la drum pe care au copt cartofi pe care îi ofereau trecătorilor împreună cu o căniţă de lapte acru sau vin fiert. Gospodari din tată în fiu, ei au expus şi coveţi, ciubăre de lemn, hamuri de lux şi hamuri de muncă pentru cai, curele şi diverse produse din piele, dar şi o gamă variată de cereale şi legume din producţia din acest an.

„Şi pe vremea lui Ştefan se coceau cartofi, iar vinul era nelipsit de la ospăţurile domnitorului. Şi pe vremea bunicilor se făceau hore, mai târziu au apărut balurile, lumea se distra mai mult, dar în ultimii ani au cam început să se piardă obiceiurile, fiecare îşi vede de casa lui. Reînviind această tradiţie a «târgului de la poartă», în care oamenii expun tot ce au mai bun, nu ne uităm istoria localităţii“, ne-a spus Sorin Munteanu.  

Tradiţii şi obiecte păstrate de la străbuni

La o altă poartă am găsit o gospodină care prezenta epopeea obţinerii fibrelor şi firelor de in şi cânepă şi ţesutul ştergarelor din bumbac. În această zonă cânepa a fost cultivată de sute de ani pentru fibre, în perioada medievală fiind de neconceput ca o gospodărie sau moşie să nu aibă o plantaţie de cânepă şi o turmă de oi, îmbrăcămintea purtată de strămoşii noştri şi tot ce era lenjerie într-o casă fiind din in, cânepă şi lână.

O altă gospodină a pregătit bucate tradiţionale în oale de lut. Sărmăluţe de post cu opintici, mămăligă tăiată cu sfoara, mujdei proaspăt, turte pe plită, zacuscă cu ciuperci, murături, salată de bureţi sunt o parte din bunătăţile pregătite pentru perioada de post şi care s-au găsit la târg.

„Aceste produse le servim oaspeţilor. De la străbunici păstrăm tradiţia de a expune la poartă bucatele pregătite pentru postul Crăciunului şi pe gard cele mai frumoase covoare ţesute în casă. La mijlocul porţii se pune icoana cu prosop, busuioc, la fel cum le punem în casă la răsărit. Prosopul acesta este vechi de peste 100 de ani, este de la soacra mamei mele. Şi pe masă sunt nelipsite candela aprinsă şi icoana. Pe lângă bucate sunt prezentate şi îndeletnicirile gospodarilor din casă. Eu am furca, fusul, sucala, fierul de călcat cu cărbuni, cuverturile sunt făcute cu andrelele. Părinţii mei aveau stative, ţeseau covoare şi pânză pentru sumane, obiecte care sunt mai mult ca o zestre pe care o păstrăm cu sfinţenie. Pe vremuri acest târg era organizat la fiecare sărbătoare religioasă mare; după ce veneau de la biserică şi serveau masa în familie, oamenii ieşeau la poartă cu tot ce aveau mai frumos“, ne-a mărturisit Doina Gogu.

GALERIE FOTO


Silviu Buculei

  • Publicat în Sate

Dorna Candrenilor, comuna model din Bucovina

Colectarea selectivă a deşeurilor, responsabilitatea personală a fiecărui cetăţean, exemplul propriu şi voluntariatul sunt elementele care au contribuit în mod decisiv ca Dorna Candrenilor să fie declarată cea mai curată comună din judeţul Suceava. Primarul comunei, Dănuţ Candrea, spune că meritul este al locuitorilor celor trei sate componente – Dorna Candrenilor, Dealul Floreni şi Poiana Negri pentru că au dovedit că sunt într-adevăr gospodari şi că merită acest titlu.

În urmă cu şapte ani, la Dorna Candrenilor s-a înfiinţat un Centru de educaţie pentru voluntari, în cadrul proiectului „Paşaportul Verde“, aproximativ 160 de tineri voluntari fiind implicaţi în proiectul educaţional Paşaportul verde, lansat de Asociaţia „Tăşuleasa Social“ şi Coca-Cola HBC România şi susţinut de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Parcul Naţional Călimani. Tinerii au mers din casă în casă pentru a-i informa pe localnici că zona Dorna Candrenilor trebuie să rămână curată.

În 2016, Dănuţ Candrea a venit la cârma comunei cu o bogată experienţă în mediul privat şi a decis împreună cu Consiliul Local să ofere locuitorilor mai multe posibilităţi de a avea şi a păstra o comună cât mai curată.

Cu un sistem de colectare a deşeurilor menajere pus la punct prin proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Suceava, cu numeroase activităţi de ecologizare susţinute de unul dintre cei mai mari producători de băuturi răcoritoare din România, cetăţenii comunei au fost de acord să facă toate eforturile pentru ca localitatea în care trăiesc să ajungă în topul celor mai curate din ţară.

Educaţia e esenţială şi poate schimba mentalităţi

„Înainte puteai să faci o vânătoare prin Dorna Candrenilor. Copaci necurăţaţi, iarbă necosită pe multe terenuri, garduri degradate la instituţii din subordinea Consiliului Local. Într-un an Dorna Candrenilor arată impecabil, este curată. Când am venit primar am spus că această comună trebuie să arate cum arată bisericile, şcolile, dispensarul, primăria şi gospodăriile cetă­ţenilor – frumoase, curate. Exemplul a fost Poiana Negrii, un sat foarte frumos, cu multe pensiuni. După ce am făcut drumurile, şanţurile, pentru ca cetăţenii comunei noastre sa aibă cu adevărat un «drum bun», după ce am pus bănci şi coşuri de gunoi, am modernizat staţiile de autobuz, am reabilitat iluminatul public, am avut curajul să îi rog pe dragii mei gospodari să vină jumătate de zi să facă și curăţenie. Cum eu i-am ajutat să circule în condiţii bune, aşa şi ei mă ajută să avem o comună curată.

Oamenii s-au autoeducat, muncesc să facă curat şi nu mai aruncă deşeurile. Curăţenie în comună fac şi cu angajaţii de la societatea pe care am administrat-o până a deveni primar, cu ei mătur. Am cerut ajutorul celor care administrează pădurile, sunt două ocoale silvice, unul de stat, unul privat, ei fac curat în zona lor de responsabilitate.

Şi cele câteva companii private mari şi-au educat angajaţii să recicleze deşeurile. Comuna este traversată de DN 17 care leagă Moldova de Ardeal şi sunt aruncate gunoaie din maşini. La acest capitol mai avem de lucrat, mai ales la Poiana Negrii, unde şoferii din tirurile care vin după apă minerală, pe lângă mizeria aruncată pe geam, o adaugă şi pe cea rezultată din curăţenia pe care o fac în maşini în timpul cât aşteaptă la rând pentru încărcare“, ne-a spus primarul Dănuţ Candrea.

O comună fără beneficiari ai Legii nr. 416 arată impecabil

Edilul comunei spune că este foarte greu de a menţine şi a face curat într-o localitate în care ajutorul social îl primeşte doar o singură persoană. În iunie 2016, când a venit primar, la Legea nr. 416, a venitului minim garantat, erau oameni care numeric puteau asigura curăţenia comunei. Când au fost puşi să efectueze orele de muncă conform legii şi să respecte normarea pentru fiecare lucrare realizată au renunţat la ajutorul primit de la stat. A rămas o singură persoană care goleşte mizeria din coşurile de gunoi în satul în care locuieşte.

După ce a fost amenajat muzeul satului într-o casă veche, cumpărată de fostul primar Maftei Candrea, şi vecinii au văzut că acesta este vizitat de turişti, fac curăţenie. Ei susţin că le este ruşine ca un om venit din altă parte să găsească mizerie. Şi la grădiniţa cu program prelungit, construcţie nouă realizată cu banii comunităţii, şi la dispensar oamenii vin şi fac curat pentru că ştiu că ei sau copiii lor folosesc aceste unităţi, iar dacă cumva este aruncat un ambalaj sau un rest de la un produs nu a făcut-o decât un copil de-al lor, un vecin sau o rudă. Comuna Dorna Candrenilor este printre singurele din judeţ în care domeniul public beneficiază de o amenajare peisagistică la fel ca la oraş. Din dorinţa de a avea o comună frumoasă, anul acesta s-au amenajat jardiniere stradale cu flori, cetăţenii ocupându-se de udarea şi îngrijirea florilor din zonele aferente gospodăriei acestora.

Munca prin voluntariat dă roade şi îi încurajează pe oameni

Pentru ca Dorna Candrenilor să fie un reper pentru judeţul Suceava, la intrarea în comună dinspre Vatra Dornei, cu ajutorul voluntarilor s-a amenajat, pe DN 17, o parcare cu loc de popas, mese şi scaune din lemn, toaletă ecologică şi s-a captat apă din munte de la 4 kilometri distanţă pentru ca cei care vizitează Bucovina să poată bea o cană de apă curată de munte. Tot cu voluntari s-a făcut curăţenie şi s-au marcat trasee turistice în Rezervaţia 12 Apostoli sau până la Vârful Ouşorul.

Voluntarii participă şi la campanii de curăţenie sau ajută bătrânii neputincioşi să-şi înfrumuseţeze curţile şi clădirile. Elevi de la Liceul Tehnologic şi angajaţi din mediul privat participă la curăţat cursuri de apă, trotuare, decolmatat rigolile şi şanţuri, cosit sau curăţat arbori.

„Am avut multe demolări, clădiri vechi din domeniul public care stăteau să cadă sau care necesitau reabilitare. Cu voluntariat, cu câte 50-60 de oameni pe zi, le-am demolat sau am realizat lucrări de renovare. Sunt lucrări de reparaţii care nu necesită specialişti; primăria a venit cu materialele, oamenii cu munca. Tot cu voluntari de la firmele de prelucrare a lem­nului curăţăm toţi arborii de pe marginea drumului, realizăm campanii de împădurire. Dacă acasă eşti gospodar, ai o curte îngrijită, o casă curată, ai flori etc., la fel trebuie să fie la instituţii, la primărie, la şcoli şi la biserici, impecabil. Acestea nu sunt nici ale primarului, nici ale preotului, nici ale profesorilor, sunt ale comunităţii. Comuna este o gospodărie mai mare, de aceea facem mereu întâlniri publice, în zile de sărbătoare, ne consultăm şi stabilim ce avem de făcut împreună sau dacă am făcut ceva greşit, cum putem să reparăm.

Mi-am dorit foarte mult ca Dorna Candrenilor să fie la fel de curată şi îngrijită ca un oraş, iar acest lucru se întâmplă, felul în care arată comuna spune ceva despre oamenii locului şi, de ce nu, şi despre cel care îi reprezintă. Ca să nu existe incidente am montat camere de supraveghere în toate locurile publice şi pe drumuri, pentru că mai aveam elevi, persoane aflate sub influenţa alcoolului etc. care mai dădeau cu picioarele în mobilierul stradal, făceau mizerie sau nu aveau un comportament civilizat. Văzând că imediat se află despre faptele lor la şcoală, află părinţii, află comunitatea în urma vizionării înregistrărilor de pe camere, situaţia s-a ameliorat foarte repede şi astfel de fapte au devenit foarte rare“, ne-a spus primarul Dănuţ Candrea.

GALERIE FOTO


Silviu Buculei

  • Publicat în Sate

An cu producţii bune în judeţul Suceava

Anul 2017 este unul foarte bun pentru agricultura din judeţul Suceava. Conform ing. Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei Agricole Suceava, producţiile la păioase sunt peste mediile din ultimii ani. La grâu producţia este de 3,9 tone de grâu la hectar, faţă de producţiile medii obţinute între anii 2009-2016 de 2,4 – 3,3 tone la hectar, în judeţul din nordul ţării majoritatea terenurilor fiind fărâmiţate, cu suprafeţe mici. În cazul fermierilor mari din zona Siret – Dorneşti s-a atins o producţie de peste 8 tone/hectar. Fermierii care au obţinut producţii peste medie spun că au semănat în noiembrie, mult mai târziu decât în perioada optimă, iar precipitaţiile de anul acesta i-au ajutat foarte mult. Datele centralizate de Direcţia Agricolă arată că şi micii fermieri au producţii bune, oficialul DAJ punând recolta superioară şi pe seama tendinţei cultivatorilor de a folosi sămânţă certificată din soiuri bune, de a aplica tehnologia specifică, dar şi tratamentele de rigoare, însă există şi agricultori care obţin doar 2.000 kg/ha.

Producţie record la porumb

În privinţa culturilor semănate în primăvară, precum porumbul, cultivat pe cea mai mare suprafaţă în judeţ, peste 37.000 ha, floarea-soarelui şi sfecla de zahăr, producţiile sunt mai bune ca în anii trecuţi. La porumb producţia medie obţinută este de 4,44 tone/hectar (faţă de 2,9 tone în 2016), la floarea-soarelui, cu o medie 2,24 tone/hectar, s-a înregistrat cea mai mare producţie din judeţ din ultimii cinci ani, iar producţia medie de orz este de 3,4 tone/hectar (faţă de o medie anul trecut de 2,6 tone/hectar), la o fermă din comuna Moara ajungându-se la o producţie de 7,8 tone la hectar. Calitatea seminţelor, solul corespunzător pregătit pentru fiecare tip de cultură, tehnologia şi precipitaţiile venite la timp şi în cantităţi suficiente au dus la producţii bune.

Tot producţii bune sunt şi la sfecla de zahăr, media de 42,1 tone la hectar depăşind recolta ultimilor cinci ani. Cartofii au fost cultivaţi pe aproximativ 20.000 ha (suprafaţă în continuă scădere în fiecare an deoarece agricultorii se orientează spre culturi cu valorificare sigură şi rapidă), în zonele Dorneşti, Bălcăuţi, Rădăuţi şi Siret producţiile obţinute fiind şi peste 25 de tone la hectar, iar în restul judeţului producţia medie fiind de 20 tone la hectar, cea mai mare din ultimii cinci ani. Sunt şi ferme unde a fost evidenţiată râia cartofului pe coajă la unele soiuri care au manifestat sensibilitate la secetă sau unde nu au fost eliminaţi de la plantare tuberculii cu pustule de râie comună sau nu au fost evitate monoculturile.

Producţiile medii realizate la măr în bazinul Rădăşeni – Fălticeni – Vultureşti sunt bune şi foarte bune, de 40-60 tone/hectar.

În zootehnie, efectivul de bovine este într-o scădere continuă de la un an la altul, la fel şi cantităţile de lapte colectate, în schimb s-a dublat numărul de porci şi de familii de albine.

„Am avut umiditatea necesară, ploaia a fost la timp, astfel încât acolo unde întreţinerea culturilor s-a făcut în mod corespunzător rezultatele sunt cele aşteptate. Condiţiile meteorologice ale anului agricol 2016-2017 au avut efecte negative asupra speciilor legumicole. Având în vedere că nu suntem un judeţ cu specific pentru legumicultură, producţiile medii înregistrate se constituie din realizări pe suprafeţe mici în gospodăriile populaţiei, excepţie făcând varza şi cartoful, care ocupă suprafeţe mai mari“, a precizat Haralampie Duţu.

Gerul şi grindina au produs pagube

Singura cultură cu probleme a fost rapiţa, după ce în toamna anului trecut a fost o perioadă de secetă, iar în ianuarie a fost o perioadă lungă de ger. Pe majoritatea terenurilor rapiţa nu a fost acoperită cu strat de zăpadă, cultura fiind compromisă, iar fermierii nevoiţi să reînsămânţeze terenul. Unde nu au fost probleme producţia a fost de 5,4 tone de rapiţă la hectar.

În acest an fenomenul de îngheţ de la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai a diminuat producţia de fructe din acest an cu 5-10 tone la hectar şi au înjumătăţit-o în fermele de pe Valea Moldovei, iar fermierii de pe Valea Siretului, care au vrut să profite de umiditatea ridicată din sol şi au semănat porumbul mai repede, au fost nevoiţi să reînsămânţeze terenurile unde această cultură era răsărită. Şi grindina a făcut pagube mari la Forăşti, unde s-au raportat 1.116 hectare afectate grav sau compromise, şi la Boroaia, unde au fost afectate 338 de hectare.

Chiar şi micii producători folosesc sămânţă de calitate

„Cu satisfacţie se poate arăta că factorul genetic şi factorul tehnologic, ambii aflaţi sub controlul direct al producătorilor agricoli, sunt respectaţi în procent de 85-90%. Abateri apar, inclusiv la marii producători, în ceea ce priveşte încadrarea în epoca de semănat, rotaţia culturilor în funcţie de favorabilitate, efectuarea la timp şi în condiţii corespunzătoare a lucrărilor de întreţinere, şi altele. Ceea ce trebuie evidenţiat este faptul că şi micii producători acordă atenţia cuvenită celor doi factori, utilizând sămânţă de calitate şi respectând tehnologiile.

Pentru anul agricol 2016-2017 factorul independent – mediul, analizat prin prisma celor doi parametri de bază, temperatură şi precipitaţii, se caracterizează astfel: precipitaţiile au fost mai reduse cantitativ, neuniform repartizate, excepţia fiind înregistrată în luna octombrie 2016, când s-a acoperit deficitul şi s-a asigurat necesarul pentru perioada următoare. Temperaturile medii lunare au fost apropiate mediilor multianuale, exceptând lunile: septembrie, martie, iulie şi august. Efect negativ asupra creşterii şi dezvoltării plantelor au avut oscilaţiile înregistrate de la zi la zi şi cele noapte-zi.

Pe ansamblu s-ar putea arăta că iarna a fost mai săracă în precipitaţii şi cu temperaturi apropiate mediilor multianuale, primăvara a pornit promiţător, dar a avut oscilaţii mari ale temperaturilor, cu zăpadă şi îngheţuri târzii, care au afectat culturile legumicole şi pomicole, iar vara a fost cu precipitaţii puţine, neuniform repartizate pe fondul unor temperaturi mai ridicate, având ca rezultat perioade mai scurte sau mai lungi de arşiţă şi secetă. Toamna a fost cu umiditate în sol la nivel optim şi temperaturi normale“, ne-a declarat ing. Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei Agricole Suceava.

Silviu BUCULEI

Suceava și Bacău, în topul celor mai mari crescători de bovine și păsări

Două lucruri semnificative s-au întâmplat în zootehnia județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea: la Bacău, efectivul de păsări din 2015 este mai mare decât cel din 1990; în Vrancea, la putere ar fi creșterea suinelor, efectivul din 2015 fiind mai mare decât cel de acum 27 de ani. La acestea s-ar mai adăuga un fapt pozitiv: în Neamț a crescut, în 2015, față de 2007, numărul de ovine și de păsări, iar în Suceava, cel de ovine. Și ar mai fi un amănunt: chiar dacă numărul este la jumătate față de 1990, județul Suceava este cel mai mare crescător de bovine din țară. În rest, lucrurile se întâmplă ca peste tot în țară, cu o diminuare de 30-70% a numărului de animale față de perioada de referință 1990. Poate că nici n-ar mai trebui să facem comparație între o agricultură centralizată și una liberă. Sau cine știe?

Chiar dacă au întindere (Suceava este al doilea cel mai mare județ din România, după Timiș), populație și putere economică (cel mai mai PIB/cap de locuitor – în Bacău) diferite, cele patru județe din Subcarpații Orientali au o similitudine: relieful etajat în câmpie (est), dealuri și piemonturi, precum și munți. Exceptând Vrancea, celelalte județe au suprafață de pășune și fânețe suficientă cât să permită cel puțin dezvoltarea a două sectoare, creșterea bovinelor și a ovinelor. Ca suprafață arabilă (materie primă pentru furajare) nu sunt diferențe extrem de mari între zone, deci baza cerealieră ar fi cât de cât apropiată. Cu toate acestea, veți vedea, sunt evoluții diferite de la județ la județ și de la specie la specie.

Suceava – cel mai puternic județ în sectorul taurine

Dintre cele patru zone analizate, și-n 1990 și astăzi cel mai mare crescător de bovine este Suceava. De altfel, județul deține locul I pe țară la efectivul de taurine. Vrancea a avut și are unul dintre cele mai mici efective din România. Ca notă comună, în 2015 numărul de bovine a scăzut în toate cele patru județe și în raport cu anul 1990, și cu 2007. Altfel spus, nicio modificare după ce au fost posibile investițiile cu fonduri europene. Cea mai puternică prăbușire a sectorului de creștere a bovinelor se înregistrează în Bacău, iar din 2007 și până astăzi acest sector și-a revenit cel mai bine în Suceava.

Vrancea: efective de suine mai mari în 2015 decât în 1990

În privința creșterii suinelor, comparativ cu taurinele, să zicem că Suceava face schimb cu Vrancea. Adică: Vrancea a reușit performanța de a dezvolta acest sector mai mult decât în 1990, iar Suceava înregistrează o scădere dramatică (minus 73% în 2015, față de 1990) a efectivului. Nici măcar oportunitățile după anul aderării României la UE n-au modificat lucrurile, tendința fiind de constantă scădere a numărului de porcine. Și în Bacău lucrurile stau la fel: efectivul din 2015 este mai scăzut cu aproape 67% față de 1990 și cu 31% față de 2007 (procentul este egal cu cel de la Neamț; și în acest județ numărul de animale a scăzut cu 31,5% în 2015, față de 2007.

Creșterea ovinelor, o afacere cât de cât constantă

Ovinele sunt pesemne o bună afacere, indiferent de sistemul economic, centralizat sau după regula economiei de piață. Este sectorul care n-a avut în niciunul dintre cele patru județe o diminuare mai mare de 50% (2015 față de 1990), iar în Suceava și Neamț efectivul din 2015 îl depășește pe cel din 2007, ceea ce e un semn bun. Nici în Bacău sau Vrancea lucrurile nu stau foarte rău, numărul de oi fiind, e adevărat, mai mic decât în 2007, dar diferența nu depășește minus 11%.

Bacău, al doilea mare producător de carne de pasăre din țară

În România sunt cinci județe în care efectivul de păsări este mai mare de 3 milioane de capete: Buzău (3,974 mil. capete), Bacău (3,696 mil. capete), Vaslui (3,512 mil. capete), Călărași (3,438 mil. capete) și Prahova (3,436 mil. capete). Așadar, Bacăul și-a păstrat tradiția în creșterea păsărilor, plasându-se pe poziția a doua în țară. Unitățile avicole construite înainte de 1990 nu au fost, ca mai peste tot, demolate, ci conservate și, mai apoi, modernizate. Afacerea (în special cu carne de curcan) este atât de profitabilă încât efectivul din 2015 este mai mare decât cel din 1990. O redresare a sectorului se observă și în Neamț, unde numărul de păsări a crescut cu 23% în 2015, comparativ cu 2007, la fel și în Vrancea.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 32-33

Cetatea de Scaun a Sucevei, un obiectiv turistic care îmbină istoria și tehnologiile moderne

Unul dintre obiectivele turistice pe care nu trebuie să le ratezi dacă vizitezi nordul țării este Cetatea de Scaun a Sucevei. Ar trebui să faceți acest lucru nu doar din pricina trecutului impresionant, ci și datorită noului mod de prezentare implementat odată cu restaurarea monumentului. Cetatea de astăzi este dovada vie că trecutul, proiectat prin uneltele prezentului, poate atrage tot mai mulți turiști și mai ales copii. Mă refer aici la proiecțiile și hologramele pe care le întâlnești atunci când pășești în anumite încăperi. Încă de la începutul vizitei vei constata că nu va fi doar o experiență cum ai mai avut atunci când ai vizitat alte cetăți, ci va fi una inedită, așa cum nu te-ai fi așteptat și care te va determina să te reîntorci ori de câte ori ai ocazia.

Despre trecut…

Construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat și fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare, cetatea face parte din sistemul de fortificații construit în Moldova, care aveau rolul de adăpost în luptele cu otomanii. Pentru construcție s-a folosit piatră extrasă din zone apropiate orașului. Inițial au existat 7 șanțuri de apărare, iar laturile construcției aveau 36 m, cele din sud și nord, respectiv 40 m cele din est și vest. Însă, în perioada lui Ștefan cel Mare, cetatea și-a modificat și suprafața, și sistemul de apărare, astfel încât să fie mai rezistentă. De-a lungul timpului a fost supusă mai multor asedii, iar în anul 1538 a fost ocupată de către sultanul Soliman Magnificul.

În perioada lui Vasile Lupu s-au înregistrat alte modificări, însă ulterior domnitorii moldoveni au ales să locuiască la Iaşi, pentru o lungă perioadă, iar vechea capitală şi cetatea ei au intrat treptat în decădere. Apoi, în anul 1675 a fost aproape distrusă din ordinul turcilor și transformată de orăşeni în carieră de piatră, zidurile fiind acoperite, de-a lungul anilor, cu moloz şi pământ. Începând cu 1895 au început lucrările de recuperare a ruinelor, iar din 1951 a avut parte de ample campanii arheologice.

…și prezent

În prezent, curțile interioare, zidurile și încăperile au fost restaurate, astfel încât să păstreze cât mai vie imaginea locuinței voievozilor moldoveni. Aflată la înălțimea de 70 m față de Lunca Sucevei, cetatea îți va oferi o minunată priveliște asupra orașului și a întregii văi, mai ales dacă ai prilejul să o vizitezi seara, pentru că accesul este permis până la ora 22:00. După ce treci podul, intri în curtea interioară și de acolo urmezi cursul încăperilor, dintre care nu trebuie să ratezi închisoarea, baia cu aburi, pivniţa sau capela. În unele încăperi vei constata că, odată ce ai pășit pragul, un senzor va porni fie o proiecție, fie o hologramă. Vei avea ocazia să afli mai multe detalii despre istoricul cetății, dar și informații despre alte cetăți din țară și din Republica Moldova, să îl urmărești pe Ștefan cel Mare în diverse discuții și ipostaze, să răsfoiești o carte digitală în care istoria îți va fi prezentată altfel decât până acum. Vei putea admira arme medievale, monede vechi și obiecte din perioada voievozilor, iar în unele încăperi sunt amenajate chiar și câteva scene din viața acestora.

Odată recondiționată și modernizată, Cetatea de Scaun a devenit un loc tot mai atractiv pentru turiști, iar autoritățile locale au făcut demersuri astfel încât să se desfășoare aici tot mai multe evenimente. De exemplu, în acest an a fost implementat un nou eveniment intitulat „Programul Ștefanian“, ce presupune o serie de evenimente, spectacole, proiecții de film ș.a.m.d., organizate în cadrul cetății în luna iunie. Astfel că la prima ediție a fost oficiată o slujbă religioasă în cadrul capelei, o noutate după mai bine de 350 de ani. Un alt exemplu este Festivalul de artă medievală Ștefan cel Mare, care în acest an se va încheia în data de 20 august. Turiștii pot admira în cadrul festivalului costume din epoca medievală, pot participa la diferite spectacole organizate de trupe din țară și străinătate, iar printre cele mai așteptate astfel de evenimente au fost reconstituirea încoronării domnitorilor Moldovei, învestirea Sfatului Domnesc, dar şi întoarcerea glorioasă de la război a domnitorului Ştefan cel Mare. De asemenea, la baza cetății sunt organizate spectacole cu făclii, jonglerii și steaguri, lupte cu săbii și topoare, iar ca turist poți participa și tu la unele activități. De menționat este faptul că în fiecare an, în luna august, are loc acest festival, iar surprizele pregătite de organizatori îi determină pe participanți să revină la tot mai multe ediții.

Aș vrea să revin la titlul articolului. Cred că, indiferent dacă ești un împătimit al istoriei, al noilor tehnologii ori un simplu turist curios care vrea să-și cunoască țara, cele prezentate mai sus, doar câteva dintre motive de altfel, te-au determinat să mergi în vizită la Cetatea de Scaun a Sucevei.

GALERIE FOTO


Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 56-57

  • Publicat în Turism

Manele la ușa lui Ciprian Porumbescu!

În urmă cu mulți, foarte mulți ani, am ajuns la Stupca, azi comuna Ciprian Porumbescu (Suceava). Era un du-te vino neîntrerupt, o mare de adolescenți și tineri, iar satul răsuna în acordurile Baladei. De Rusalii, sărbătoare în care a avut liber aproape toată România, s-a întâmplat să fiu în zonă și să doresc să revăd nu musai locurile, ci neapărat casa, micuța și fermecătoarea casă memorială în care a trăit și a sfârșit tragic de tânăr (29 de ani) compozitorul. Ce-am găsit? Pustiu. Mult pustiu. Căci pustiu se cheamă și impietatea de-a lăsa să „țipe“ manele la ușa muzeului!

Între timp, da, în comună nu mai este doar casa memorială, ci și un muzeu care poartă numele marelui compozitor. Și ce mare ar fi ajuns dacă n-ar fi sfârșit atât de tânăr! Pesemne că un muzeu ar fi fost necesar dacă investiția ar fi fost continuată cu, nu știu cum să-i zic, un plan prin care zona să se dezvolte turistic pe seama bogăției culturale de care dispune. Căci indiscutabil trebuie să te socotești bogat dacă l-ai avut cândva și azi ai amintirile (casa, muzeul, mormântul, locurile, povestea de iubire neîmplinită, episodul cu Eminescu de la Putna, sfârșitul prematur, patriotismul, biografia în sine, obiectele pe care le-a atins) creatorului nemuritoarei Balade. Sau... Să nu mai fie interesat omul de valorile culturale?

Frumusețe și pustiu răvășitor la Casa memorială

Cirian Porumbescu casa memoriala farni nici macar un turist

Dinspre șoseaua europeană E 58 (Suceava – Baia Mare) sunt două intrări în localitatea Ciprian Porumbescu. La sosire am nimerit drumul cel mai rău, prin pădure, dar și cel mai frumos. Preț de 6 km n-am întâlnit nicio mașină. Casa memorială am (re)găsit-o ușor. Cu poarta închisă. Și iarbă necosită în grădină. Și niciun vizitator în curte. Și nicio Baladă nu răsuna, ca altădată, în sat. El, Ciprian, privea de la înălțimea statuii peste cătun. Și peste iarba care-i ajungea la jumătate. Frumoasă și ea, ca-n dorurile de altădată puse-n vioară. Am desfăcut încuietoarea de la poartă și am intrat în pustiul răvășit din curte și casă. O casă mică, îngrijită, ca o jucărie, presărată la un capăt cu flori. O bancă, un nuc și un bilețel în ușă: „Sunt la muzeul din vale“. Mai târziu, la muzeu am găsit alt bilet: „Sunt la casa din deal“. E adevărat, am întâlnit un grup de trei persoane pe drum, iar una dintre ele, o doamnă, sigur era muzeograful navetist. Tristețe. Cam acesta este sentimentul dominant. Și dorul de Baladă. Și dorul de Ciprian. Ce facem noi cu valorile României? Uite, asta facem! Le uităm. Deopotrivă noi, românii, deopotrivă și dregătorii veacului acesta; noi, că nu aprindem lumânări și nu depunem o floare la mormântul compozitorului, nici măcar nu mai trecem pragul căsuței sale; dregătorii – că nu ne amintesc mai des că au cu ce se lăuda. Și, poftim, dascălii, că-și duc elevii la parcul dinozaurilor sau la Drakula Parc, dar nu și la Stupca.

Manele la ușa... Baladei!

Balci la usa muzeului Cirian Porumbescu

Am plecat la muzeu... N-aș mai fi mers! O clădire cenușie, în fine, îngrijită și ea, o curte mare, alt bust al compozitorului, dar la poartă... La poartă era un mini bâlci: bere, grătar, chinezisme, mici și manele, „auuu, iubirea mea, ce mă fac eu fără ea, ochii tăi“. Dacă nu se răsucește Porumbescu în mormânt nici acum... Ce fel de administrator poți să fii să nu găsești alt loc de văicăreli maneliste decât la ușa Baladei? La ușa Craiului Nou? Nu mi-a venit să cred! Mi-am aruncat privirea spre cimitirul unde-și are crucea Ciprian. Și spre Cer, unde-i sălășluiește spiritul. Și unde se aude încă muzica sa. Ce-a ajuns Stupca? N-a ajuns... Am plecat de-acolo cu inima strânsă, alegând drumul bun al Ilișeștilor, același pe care alerga compozitorul la revederea cu nenorocoasa lui Bertha. Sau el a fost cel nenorocos și neîmplinit. Chiar și la 134 de ani (de la dispariție). Să-i cânte la ușă manele!??

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 54

  • Publicat în Turism

Cu mocănița prin Moldovița

Până nu demult, pe căile ferate forestiere din satele montane circulau trenuri care transportau material lemnos. Astăzi, în multe cazuri, rolul acestora este de a-i plimba pe turiștii care poposesc în zonă. Cel puțin așa se întâmplă la Moldovița, acolo unde începând cu anul 2005 mocănița a devenit una dintre principalele atracții turistice.

Mocanita Bucovina

Se spune că, dintre toate cele 35 de căi ferate forestiere care existau în întreaga Bucovină, doar aceasta mai este funcțională. Are lungimea de 11 km și pleacă din Moldovița spre Argel o dată, de două sau de trei ori pe zi, începând cu ora 10:00, numărul curselor diferind în funcție de sezon. Nu demult am avut ocazia să mă plimb pe acest traseu și pot spune că, timp de 2 ore cât a durat plimbarea, parcă aș fi fost într-o altă lume. În vagoane nu mai era niciun loc liber, mai mult de jumătate dintre turiști erau copii, iar entuziasmul lor făcea ca excursia să devină și mai interesantă.

Am plecat încet la ora 14:00 și adesea am trecut foarte aproape de curțile localnicilor, mulți dintre ei chiar erau ieșiți la poartă pentru a face cu mâna turiștilor. Din vagoanele închise sau deschise, am admirat case tradiționale cu motive specifice zonei, dar și clădiri moderne. Ce am apreciat în mod deosebit a fost faptul că majoritatea erau construite din lemn, așa cum este normal pentru o astfel de zonă. Grădinile și livezile erau curate și îngrijite, cunoscut fiind faptul că bucovinenii sunt oameni gospodari. Dincolo de toate aceste peisaje la realizarea cărora a contribuit omul, peisajele naturale erau de vis. De o parte și de alta a drumului sunt păduri de conifere, iar râul, situat când de o parte, când de alta a șoselei și a căii ferate, completa atmosfera liniștită din comuna suceveană. Singurul care i-a „distras“ pe călători a fost controlorul, care, îmbrăcat în uniformă, avea grijă ca toate lucrurile să fie în ordine, dar mai ales să le zâmbească turiștilor, urându-le călătorie plăcută.

Mocanita Bucovina3

La un moment dat chiar și copiii au încetat să mai vorbească și se uitau cuminției ba la văcuțele care pășteau în livezi, ba la alți copii care zburdau veseli prin ogradă, iar liniștea era tulburată doar de zgomotul produs de mocăniță.

Destinația era o de fapt o poieniță desprinsă parcă din povești. Lângă pârâul Moldovița, sub brazii înalți, erau amenajate locuri speciale unde te puteai odihni și lua masa. Locomotiva a fost realimentată cu apă și lemne, timp în care toți cei prezenți în vagoane au coborât, dar n-au stat degeaba, ci s-au îndreptat către foișoarele unde au putut mânca bucate tradiționale. Pe lângă sărmăluțe, tochitură moldovenească și gogoși, turiștii își pot achiziționa pentru acasă caș și urdă, dar și obiecte tradiționale de la meșterii care știu că, indiferent pe unde călătorește, un turist își alege cel puțin un suvenir.

Bătrâna Huțulca, cum îi mai spun oamenii locului, este o adevărată emblemă a zonei, dar și o mândrie pentru artiștii bucovineni, care adesea au filmat video­clipuri în timpul unei astfel de plimbări. Nici n-ar avea cum să nu fie mândri când tocmai versurile despre frumoasele locuri sunt acompaniate de imagini cu peisaje pitorești, cu imagini ale râului, ale codrilor, dar mai ales ale vieții satului bucovinean. Printre turiștii din vagonul în care am călătorit, erau unii care susțineau că ar fi vrut să vină mai demult să se plimbe cu mocănița, doar că se gândeau că prețul ar fi mult prea mare, dar realitatea de la fața locului nu a fost aceea care se zvonea. O astfel de plimbare nu este nici pe departe scumpă, ci chiar la îndemâna oricui, 15 lei pentru minori și 30 pentru adulți.

La întoarcere, aceeași atmosferă! Doar traseul a părut mai scurt și asta nu din cauza faptului că vedeam aceleași locuri, ci din dorința de a petrece cât mai mult timp pe acele meleaguri. E de ajuns să ai o singură experiență cu mocănița din Moldovița pentru a-ți dori să te reîntorci în frumoasa Bucovină.

• În zilele marcate cu roșu circulă un tren la ora 14:00.

• În zilele marcate cu verde sunt două curse, prima la ora 10:00 și a doua la 14.00.

• În zilele marcate cu albastru trenul circulă la orele 10:00; 14.00 și 17:00

Program Mocanita Bucovina

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 54-55

  • Publicat în Turism

Jale în Suceava, culturile agricole au fost afectate de lapoviţă şi ninsoare

Episodul de iarnă din a treia decadă a lunii aprilie nu a durat mult, dar a avut efecte asupra stării de vegetaţie a culturilor, singurul aspect pozitiv fiind refacerea rezervei de apă din sol având în vedere deficitul deja acumulat din lunile anterioare. Cultivatorii de legume în spaţii protejate au încălzit solariile, iar pomicultorii au încercat să contracareze efectele temperaturilor prin arderea resturilor vegetale, a crengilor uscate şi rumeguşului pentru a forma o perdea de fum deasupra livezilor. Cu toate aceste măsuri, pagubele sunt însemnate.

Temperaturile negative şi lipsa polenizării au afectat livezile

În zona de deal a judeţului Suceava stratul de zăpadă s-a apropiat de 40 de centimetri grosime, fiind înregistraţi peste 30 litri/mp de apă. Recordul de zăpadă a fost înregistrat pe 16 aprilie 1996, când zăpada a măsurat 67 cm, dar temperaturile nu au scăzut sub zero grade.

Acum însă problemele au fost create de temperaturile scăzute, ca-n plină iarnă, care au provocat îngheţarea plantelor. Cei mai afectaţi de fenomenul neobişnuit din luna aprilie sunt pomicultorii, pomii fructiferi fiind plini de flori. Mii de copaci s-au rupt sub greutatea zăpezii apoase, rapiţa şi grâul au fost culcate la pământ, iar în zonele de şes florile au îngheţat.

„A fost un episod trist din viaţa pomicultorilor, asta se poate întâmpla o dată la 50 de ani. Pe lângă faptul că nu am putut să vindem producţia din 2016, a mai venit şi acest episod cu zăpadă neobişnuit de mare la sfârşitul lunii aprilie. Consider că, până în momentul de faţă, în pericol sunt speciile de sâmburoase, cireş, vişin, prun, dar şi anumite soiuri de măr, principala cultură pomicolă din zonă. În anumite zone, Valea Moldovei, Sasca, Dumbrava, în timpul zilei au fost minus două grade Celsius, iar noaptea temperaturile au coborât sub minus 3 grade, ajungând şi la minus 5 grade. Peste 2-3 săptămâni, cam după 10 mai, putem şti cu exactitate ce a legat şi ce nu a legat, dacă s-a făcut polenizare sau nu. E posibil ca floarea să nu fi fost afectată direct de frig, dar nu au fost condiţii de polenizare. În lipsa temperaturilor pozitive, specifice acestei perioade, albinele şi insectele în general nu au putut zbura şi nu s-a făcut polenizarea.

Nu se pune problema să îngheţe pomul, problemele sunt create de îngheţul florii. Livada a fost învelită de zăpadă îngheţată, a trebuit să scutur atât ramurile tinere, cât și pomii de un an, ramurile fiind firave se puteau rupe sub zăpada îngheţată şi există riscul să se întârzie formarea scheletului. Am cărat material lemnos fumigen, dar vântul a disipat fumul imediat şi nu a avut efectul scontat. Unde nu a fost vânt, temperatura s-a ridicat cu 0,5 grade. Am avut livezi şi cu 40-50 de focuri pe hectar, mai ales spre dimineaţă, când temperaturile scădeau. Această operaţiune a fost foarte grea, materialul lemnos a fost transportat în livadă înainte de ninsoare, când au apărut avertizările, a fost ud şi foarte greu de aprins. Am mai stropit cu îngrăşământ foliar care a mărit rezistenţa la îngheţ.

În 47 de ani de pomicultură am prins câteva zăpezi în luna aprilie, dar nu de o asemenea intensitate, cantitate şi cu temperaturi sub zero grade Celsius. Ziua ningea, noaptea nu venea îngheţul şi a doua zi totul reintra în normal“, ne-a declarat Mircea Costişevschi, preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor din Bazinul Pomicol Fălticeni. Pomicultorul susţine că în acest an vom avea mere româneşti, pentru că nu toate livezile au fost compromise.

Legumicultură în solarii încălzite

Vasile Matrasoaie

Şi în legumicultură temperaturile scăzute, dar mai ales cantităţile mari de zăpadă au creat probleme. Pentru a nu fi distruse sub greutatea zăpezii, legumicultorii au fost nevoiţi să facă foc în sobele montate în solarii sau să pună în funcţiune tunuri de căldură. Vasile Mătrăşoaie este unul dintre cei mai renumiţi legumicultori din judeţul Suceava prin cercetările pe care le face, prin plantele eco cultivate, dar şi prin suprafaţa de teren alocată legumelor. Deţine 90 de ari de culturi acoperite în solarii şi spune că răsadurile nu au fost afectate de vremea capricioasă şi nici construcţiile, dar costurile pentru a le proteja sunt foarte mari.

„În condiţiile schimbărilor climatice, agricultura protejată este unica soluţie, chiar dacă presupune cheltuieli în plus. Trebuie tunuri de căldură, centrale termice ori sobe, motorină sau lemne, trebuie pardosit, trebuie folie dublă sau triplă, groasă, rezistentă la îngheţ. Cu un tun de căldură am acoperit cam 10 ari, consumul este de 30 litri motorină/noapte/tun, temperatura la care am putut ajunge în solar a fost acceptabilă, pentru unele plante temperatura ridicată nefiind prietenoasă. A trebuit să avem căldură mare pentru ca zăpada foarte grea să nu rupă folia, solariile fiind înalte şi late de peste 10 metri, dimensiuni la care este foarte greu de dat jos zăpada. Chiar dacă am asigurat o temperatură cu mult peste limita de îngheţ, răsadurile fiind fragede aceste schimbări bruşte de temperatură le dăunează. Plantele sunt ca un copil mic, care dacă merge desculţ pe o suprafaţă rece îl prinde răceala. Am mai avut ninsori şi temperaturi scăzute în martie, dar nu la sfârșitul lui aprilie, când toate răsadurile sunt pregătite pentru a fi plantate în terenul de producţie. În câmp, schimbările bruşte de temperatură dăunează plantelor, dar la noi, până când nu înfloreşte salcâmul, nu se pun răsaduri în câmp deschis“, susţine Vasile Mătrăşoaie (foto).

Cei care nu şi-au încălzit solariile au înregistrat pagube însemnate în spaţiile protejate pentru culturile legumicole, acestea cedând sub greutatea zăpezii.

Reînsămânţarea, unică soluţie pentru cei care s-au grăbit

Pentru că iarna nu a fost foarte bogată în precipitaţii, în sol existând un deficit de apă, mulţi fermieri suceveni au început lucrările de însămânţare la culturile prăşitoare (porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahar, cartof) mult mai devreme. În localităţile de pe Valea Siretului şi Valea Moldovei, pe lângă cele câteva zile de ninsoare au urmat mai multe dimineţi cu temperaturi negative, fiind brumă, ceea ce face ca procesele de răsărire să fie neuniforme şi lente.

De la Petru Carja, fermier de pe Valea Siretului, am aflat că printre avantajele semănatului timpuriu sunt valorificarea umidităţii din sol şi înflorirea înainte de instalarea stresului hidric, dar în acest an acest semănat a devenit un dezavantaj din cauza pierderilor care ar putea fi cauzate de îngheţurile târzii.

„Controlul culturii se face la o săptămână după producerea îngheţului prin examinarea vârfului de creştere, prin despicarea plantei pe lungime. Dacă vârful de creştere este moale şi de culoare gri sau brună, planta nu va supravieţui, nu-şi va reproduce frunzele. După două zile de zăpadă, pe Valea Siretului au urmat trei zile de brumă, iar prognoza meteo nu este optimistă pentru începutul lunii mai. Dacă va fi nevoie, unica soluţie va fi întoarcerea culturii şi reînsӑmânţarea, ceea ce presupune noi costuri destul de greu de suportat, în condiţiile în care producţia este valorificată la preţuri care, pentru unele culturi, abia acoperă cheltuielile de producţie“, ne-a spus fermierul.

Silviu Buculei

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 6-9

Culturile „terapeutice“ se extind an de an în județul Suceava

Vasile Mătrășoaie este preocupat de un stil de viață sănătos, iar din pasiunea sa pentru plante s-a născut și o afacere care îl ajută să își rotunjească veniturile obținute din legumicultură. La Bursuceni, județul Suceava, împreună cu fiul său Marius, Vasile Mătrășoaie a pus bazele cercetării plantelor medicinale, pe care le cultivă deocamdată pe câteva sute de metri pătrați. Castravetele țepos, castravetele amar, buretele vegetal, maghiranul, agastache, salvia medicinală, ardeiul negru, gălbenelele sau păducelul sunt doar câteva dintre plantele cultivate.

Ceaiul astronauților

Pe lângă vestitele legume, pe terenurile de la Bursuceni se cultivă și plante medicinale, suprafața ocupată de acestea crescând de la an la an. În primă fază, Vasile Mătrășoaie și-a cumpărat semințele de la stațiunile de cercetare, apoi a început să le producă singur. Se bazează pe un teren lipsit de chimicale, pe apa asigurată dintr-un mic pârâu din apropiere și, acolo unde este necesar, pe îngrășăminte naturale precum gunoiul de la ferma zootehnică pe care o deține. Provocarea unei afaceri cu produse terapeutice este după culegere, când o parte dintre ele trebuie păstrate în stare proaspătă o perioadă cât mai lungă, o parte trebuie uscate, iar pentru altele există moduri de prelucrare specifice.

„Am mai multe plante medicinale pe care doresc să le extind în cultură. De exemplu, ceaiul Mursalski, a cărui denumire provine de la localitatea din Bulgaria unde se cul­tivă la peste 2.000 de metri, dar care a fost aclimatizat în România de specialiștii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău, de unde l-am preluat și adaptat cerințelor climatice și solului din nordul țării. Datorită proprietăților sale a fost folosit în programul de pregătire a astronauților sovietici, planta conținând fier, calciu, potasiu, magneziu, zinc, seleniu. Ceaiul este folosit în boli cardiace, renale, digestive și sterilitate. Pentru cultura de Mursalski cel mai important este ca frunzele să nu atingă solul în perioadele ploioase“, ne-a spus Vasile Mătrășoaie.

Castraveți „medicinali“

Kiwano sau castravetele țepos îmbină gustul de banane, lămâie și castravete și a fost o altă provocare pentru adaptarea la condițiile climatice din zona Sucevei. Kiwano este bogat în proteine, vitaminele B2, B5, B6, C, și E, sodiu, potasiu, magneziu, mangan, coaja conține betacaroten, este bogat în antioxidanți, carbohidrați de bună calitate și nu conține grăsimi sau colesterol. Contribuie la scăderea colesterolului, stimulează ficatul în scăderea sintezei de colesterol; fiind sărac în calorii, poate fi consumat la dietă, menține tinerețea pielii, întărește podoaba capilară, unghiile și crește imunitatea.

Castravetele amar pentru diabetici sau momordica cum mai este denumit reduce glicemia din sânge cu peste 50%. „Insulina vegetală“ se consumă câte o bucată în fiecare dimineață, are efecte antitumorale dovedite și asigură o bună funcționare a ficatului și fierei.

„Pentru cei care doresc să cultive kiwano și castravete amar tehnologia este aceeași ca în cultura de castraveți în regim ecologic. Terenul trebuie fertilizat numai cu amestec de bălegar și materii vegetale mai vechi de cel puțin un an și provenite din exploatațiile agricole ce practică agricultura ecologică și îngrășăminte minerale naturale certificate. Foarte importantă este rotația culturilor, astfel încât în sol să fie asigurat necesarul de substanță minerală pentru tipul respectiv de plantă“, a precizat Vasile Mătrășoaie.

Lofantus, „magnetul“ albinelor

Și cultura de Lufa sau „burete vegetal“ va fi mai mare anul viitor. Buretele vegetal elimină celulele moarte de la suprafața pielii și o ajută să respire mai bine. Vasile Mătrășoaie spune că buretele vegetal se taie bucăți, se scoate din el conținutul și prin frecare pe piele la baie elimină toxinele din organism, făcând spumă fără săpun.

Urzica-parfumată sau Agastache este folosită pentru proprietățile antiinflamatorii și de stimulare digestivă, frunzele sunt folosite în salate, condimente la mâncăruri sau prepararea unor băuturi, a ceaiurilor și lichiorurilor.

„Lofantus anitus și Lofantus rugos sunt plante aduse din Peru, recent aclimatizate la Buzău și acum încerc să le cultiv și la noi în nordul țării. Sunt valoroase atât din punct de vedere medical, cât și agricol. Plasat prin culturile cerealiere, lofantus este protector împotriva rozătoarelor prin aroma emanată și este «un magnet» pentru albine, înflorind de la începutul lui iulie până la sfârșitul lunii septembrie. Este cunoscută ca o plantă cu acțiune antistres, antidepresivă, cu efect decongestiv și acțiune analgezică și antispastică și poate fi folosită cu succes în tratarea afecțiunilor respiratorii, amigdalită, faringită, răceală, rinită alergică, tuse și sinuzită“, au fost recomandările lui Vasile Mătrășoaie.

Ardeiul negru, concentrație mare de antioxidanți

Ardeii iuți pot fi consumați direct pentru gustul lor, dar pot fi utilizați în scop terapeutic. Capsaicina este substanța conținută în ardeiul iute care ajută la amorțirea durerii sau la calmarea unor dureri din corp; de asemenea contribuie la distrugerea celulelor canceroase din prostată, plămâni, pancreas, stimulează metabolismul în cazul migrenelor și durerilor cauzate de artrită, completând cu succes tratamentul medicamentos. Studiile medicale au demonstrat că ardeiul iute roșu are proprietatea de a reduce nivelul colesterolului și al trigliceridelor și împiedică formarea cheagurilor de sânge, reducând riscul unui atac de cord sau unui accident vascular cerebral la persoanele care consumă zilnic ardei iute.

„La mine în câmp este lot demonstrativ, de cercetare, pentru experiențe. Cultiv 40 de soiuri de ardei iuți și încerc și cel mai iute ardei din lume din linia 74. M-a impresionat ardeiul negru, îl urmăresc împreună cu băiatul cu mare interes cum se dezvoltă, cum crește. Acesta conține pigmenți cu o concentrație mare de antioxidanți care contribuie simțitor la reducerea celulelor cancerigene. De asemenea, ardeiul galben, care conține caroten, este extraordinar de bun“.

Aclimatizarea plantelor începe la stațiunile de cercetare

Legumicultorul sucevean ne-a arătat și ne-a explicat motivele pentru care dintr-o grădină nu ar trebui să lipsească salvia officinalis și salvia coccinea, chiar dacă cultura acestei plante este una cu risc mare din cauza temperaturilor scăzute din timpul iernii, și preferă un sol lutos-argilos, mai greu de găsit în grădinile de legume. Din Evul Mediul aceste plante sunt cunoscute ca „cele care salvează“, tratând de la sinuzită și bolile respiratorii la indigestie, balonare sau chiar răni și afecțiuni ale tubului digestiv.

„14 soiuri de busuioc cu aromă de lămâie, de portocală, de mentă, de cuișoare, cu frunză mare pentru salată, busuiocul grecesc pentru ghiveci, o încrucișare între busuiocul tailandez și busuiocul românesc, isopul – o plantă biblică, maghiranul, oregano, melisa și alte plante, pe care o să încep să le cultiv pe suprafețe mai mari, nu trebuie să lipsească din casă. Până acum cea mai mare parte a acestor plante au fost cultivate pe suprafețe mici pentru experimente și aclimatizare, dar de anul acesta suprafețele sunt în creștere.

Discuții despre aclimatizare am purtat cu domnul dr. ing. Costel Vînătoru, șeful Laboratorului de Genetică de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, doamna Heitz Minerva, directoarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Iernut, cu Silvia Ambarus, director la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Bacău etc. Fără sprijinul celor implicați în cercetare dai greș cu aclimatizarea. Unele plante s-au aclimatizat foarte bine, stațiunea din Buzău trimite semințe și eu fac loturi demonstrative pentru ca toată lumea să cunoască cum un kivano adus din Tibet se poate cultiva și la noi și, în loc să plătești în supermarket 12 lei pe un fruct, îl poți vinde cu 5 lei kilogramul. Sunt și plante care se adaptează foarte greu. De exemplu, am semănat de trei ori mursalski până am reușit; trebuie praf de piatră, umbrire până se înfige rădăcina în pământ etc. Trebuie pus accent pe cercetarea românească, nu trebuie să pierdem semințele bune pe care le avem. Trebuie să producem și altceva pentru a nu ajunge la mâna altora și cu agricultura. Să fim patrioți și să dez­voltăm agricultura românească“, a fost îndemnul lui Vasile Mătrășoaie.

Ce trebuie să știm când începem să cultivăm plante medicinale

„Pentru cei care doresc să cultive plante cu rol medicinal fie că e vorba de legume sau altfel de plante, în primul rând au nevoie de cultură generală despre beneficiile acestor plante, să-și dorească să se trateze sau să prevină anumite boli în mod natural, să știe cum să le folosească, în ce cantități și în ce combinații și asta se învață din cărțile de specialitate în care sunt descrise plantele medicinale. De asemenea, e necesar să aibă dragoste de plante și să le placă munca câmpului. Trebuie să se știe ce înseamnă tehnologie legumicolă, plantele medicinale se cultivă pe un sol pe care nu s-au aplicat substanțe chimice măcar câțiva ani, îngrășarea solului se face numai cu gunoi de grajd mai vechi de 2-3 ani. Pentru fiecare tip de plantă există un anumit sol, deci asta înseamnă lucrări suplimentare de adaptare a solului la cultură. Pentru tratamente se va folosi numai ceaiuri din plante (pelin amar, crizanteme, urzici, frunze de nuc etc.). Apoi trebuie să se cunoască perioadele optime de culegere, modul de păstrare, de prelucrare, etc. Planta simte cine o îngrijește, cine ține la ea, se dezvoltă altfel și asta se vede. La mine în cultură se poate face comparație între plantele îngrijite de mâna mea și plantele din aceeași cultură îngrijite de oamenii care vin să ajute la muncă“, este de părere Vasile Mătrășoaie.

GALERIE FOTO


Silviu BUCULEI

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 18-20

Comune cu oameni suferinzi, fără medici de familie

Locuitorii din patru comune sucevene se confruntă cu o situaţie extrem de gravă: nu au un medic de familie în localitate. Comuna Crucea, cu o populaţie de 2.100 de locuitori, din care peste 400 lucrează în mina de uraniu, cu oameni suferind de boli cronice profesionale dobândite din minerit nu are de trei ani medic de familie. Există dispensar cu cabinet foarte bine dotat de Primărie, locuinţă de serviciu pentru medic la vilă, dar nimeni nu vrea să meargă acolo pentru că sunt multe probleme medicale şi câştigurile nu sunt pe măsură.

Mineritul, cauza problemelor de sănătate

În comuna Crucea mineritul a fost ocupaţia de bază a locuitorilor, câteva mii de oameni lucrând în minele de uraniu şi cupru până în urmă cu câţiva ani. Minele de cupru s-au închis şi singura mină care a mai rămas este cea de uraniu, dar nici aici nu mai există medic. Prezenţa unui medic este necesară pentru că este vorba de o zonă montană, cu sate răsfirate, cu o populaţie îmbătrânită, cu numeroase probleme de sănătate. Singurul care îi mai poate ajuta pe oameni este viceprimarul, care a absolvit o şcoală de asistent medical.

„În urmă cu trei ani a venit un medic cu familie, în vârstă de 67 de ani, dar nu a câştigat încrederea populaţiei având alte preocupări, iar din cauza datoriilor pe care le avea la fondul naţional de asigurări sociale nu i s-a mai reînnoit Contractul Cadru din 2013. Populaţia comunei s-a înscris pe listele medicilor de familie din oraşele Vatra Dornei şi Broşteni şi la medicul din comuna Dorna Arini. Sunt 400 de persoane care nu sunt înscrise la un medic de familie, majoritatea fiind oameni în vârstă, care nu se pot deplasa pentru a ajunge la un medic. Au fost situaţii când persoane neasigurate au avut nevoie de medic şi atunci am intervenit eu sau domnul primar la medicii din Dorna pentru a-i ajuta pe aceşti oameni, i-am înscris la medic şi le-am dat fişele medicale pentru a se putea trata.

Primăria asigură dispensar complet utilat, oferă gratuit locuinţă la vilă, lemne pentru încălzirea pe timpul iernii, energia electrică consumată atât în locuinţă cât şi la dispensar, utilităţi: apă potabilă şi canalizare. Dacă ar dori un medic să vină, timp de 6 luni acesta va fi plătit de Casa de Asigurări de Sănătate pentru a-şi face lista de pacienţi. Dacă se preocupă de ceea ce trebuie să facă, oamenii se întorc, iar cu banii pe care îi dau la autobuz până în Vatra Dornei pentru a ajunge la un medic îşi cumpără medicamente“, ne-a spus viceprimarul Constantin Prahuza.

Viceprimarul devine uneori și asistent medical

Primaria comunei Crucea Suceava

Viceprimarul Constantin Prahuza spune că în aceşti trei ani a fost doar un singur medic care şi-a exprimat intenţia de a veni în această comună, dar a solicitat ca Primăria să îi asigure garanţii că va avea înscrişi peste 2.200 de pacienţi, un număr mai mare decât populaţia comunei. Conform viceprimarului, acesta a motivat că la un număr mai mic de pacienţi nu îi convine salariul.

„Consider că un medic pune pe primul plan câştigul şi de aceea nu vrea să vină. Nu sunt medici suficienţi în oraşe, în comune mari, cu mii de locuitori, şi atunci o să vină la Crucea, unde un medic are numeroase probleme specifice activităţilor economice care s-au derulat aici?“, se întreabă viceprimarul.

Nefiind medic de familie, la dispensar nu există nici asistent medical, pentru că, conform legislaţiei, acesta ar trebui plătit de medicul de familie din fondurile primite de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. „În urmă cu 5 ani aveam medic de familie şi asistente, aveam medic stomatolog pentru că avem şi un cabinet stomatologic foarte bine utilat. Erau şi un medic, asistenţi şi o maşină de ambulanţă pregătită să intervină 24 de ore din 24 şi la Compania Naţională a Uraniului şi care, când era nevoie, asigurau serviciile medicale şi pentru populaţia comunei. Acum vine o dată pe an caravana medicală la CNU pentru controlul anual al angajaţilor. Eu am cheile de la dispensar, eu am dat fişe medicale, adeverinţe, pentru că în tinereţe am absolvit o şcoală de asistent medical. Cât pot, cât ştiu ajut, mai fac şi tratament injectabil, m-am deplasat şi noaptea pentru a ajuta oamenii bolnavi. Nici la şcoală nu avem asistent sau medic, în caz de nevoie tot pe mine mă sună sau apelează la 112“, a precizat Constantin Prahuza.

Distanţa de 70 de km, de multe ori fatală

Locuitorii comunei Crucea spun că sunt foarte multe nevoi, sunt multe boli cronice, profesionale, sunt mulţi bătrâni, medicii de familie la care sunt înscrişi sunt la 34 de kilometri distanţă, iar drumul până la medicul de familie chiar şi pentru o simplă adeverinţă pentru ca un elev să poată participa la orele de educaţie fizică presupune o zi pierdută, costuri de transport plus taxa pentru adeverinţă. Prezenţa unui medic este justificată pentru consultaţii, prescrierea de reţete, tratamente, acordarea primului ajutor în caz de nevoie, triajul epidemiologic în şcoală şi grădiniţă.

„Când ai o problemă medicală trebuie să suni la 112 să vină ambulanţa de la Vatra Dornei, 70 km dus întors, pe un drum nu foarte bun, cu serpentine, care iarna când este viscol este înzăpezit“, ne-a spus o localnică. Oamenii spun că din Vatra Dornei până în satele cele mai îndepărtate ambulanţa face şi o oră, timp destul de mare de răspuns pentru o consultaţie la un copil care face febră.

Cârlibaba şi Crucea au nevoie mare de medic de familie

La Cârlibaba medicul de familie, în vârstă de 74 de ani, care îi trata din anul 1966 pe localnici şi-a pierdut viaţa în 2014, în urma unui accident rutier şi de atunci cei peste 1.400 de pacienţi înscrişi sunt nevoiţi să-şi caute de sănătate la 16 kilometri depărtare, la medicul de familie din Ciocăneşti, care se află cel mai aproape de comunitatea lor sau să apeleze la serviciile medicilor de familie din Vatra Dornei, localitate situată la o distanţă de 40 km. La fel ca la Crucea, distanţa pe care trebuie să o parcurgă zilnic sătenii pentru o simplă consultaţie sau o banală adeverinţă medicală până la cel mai apropiat doctor reprezintă un impediment major. Cazurile mai grave sunt tratate de specialiştii din Vatra Dornei prin apel la 112, iar cele mai uşoare la medicul de familie din Ciocăneşti, care cu greu face faţă în perioada virozelor, a bolilor sezoniere sau în timpul campaniilor de vaccinare.

Medicii nu sunt interesaţi de localităţile izolate

dispensar Comuna Crucea Suceava

Deşi în ultimul timp autorităţile publice locale şi Direcţia de Sănătate Publică s-au implicat în publicarea anunţurilor de ocupare a posturilor vacante de medic de familie, nu au fost medici interesaţi să se ocupe de sănătatea locuitorilor comunelor Cârlibaba, Crucea, Poinei Solca şi Coşna. „La nivelul judeţului Suceava există patru comune în care serviciile de asistenţă medicală nu sunt asigurate la nivelul medicului de familie. Sunt localităţi cu puţini asiguraţi care nu sunt atractive pentru medici. Cele mai mari probleme sunt la Crucea şi Cârlibaba, comune miniere, îndepărtate de zonele urbane. Aici trăiesc persoane bolnave, copii care au nevoie de asistenţă medicală. Se impune intensificarea eforturilor pentru a atrage medici în cele două comune situate în zona Vatra Dornei, izolate, mai greu accesibile“, ne-a declarat Catălina Zorescu, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.

Silviu Buculei

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 50-51

  • Publicat în Social

Influenţa substanţelor eco în dezvoltarea plantelor

Ziua Porţilor Deschise în Legumicultură a adunat la Bursuceni, judeţul Suceava, legumicultori şi specialişti din ţară. Cunoscut pentru pasiunea lui pentru legumicultură şi rezultatele obţinute la culturile sale în urma cercetării, Vasile Mătrăşoaie este ales de marile firme producătoare şi distribuitoare de material genetic, de noi tehnologii aplicabile în legumicultură şi de substanţe ecologice pentru tratarea plantelor când vine vorba de experienţe în teren.

Pentru a demonstra calitatea produselor obţinute în ferma sa şi influenţa substanţelor eco în dezvoltarea plantelor, Vasile Mătrăşoaie a organizat o întâlnire în câmpul experimental al familiei, cei prezenţi discutând despre tehnologie, seminţe, combaterea dăunătorilor, desfacerea produselor, accesarea proiectelor europene. Alături de fiul său Marius Mătrăşoaie, legumicultorul din Bursuceni a reuşit să se impună pe piaţa legumicolă, oferind consumatorilor peste 100 de soiuri de roşii, mai multe soiuri de cartofi, 40 de soiuri de ardei graşi, 11 soiuri de ardei capia, 42 de soiuri de vinete şi din acest an mai multe plante aromatice sau cu beneficii medicale.

Stimulatori şi fertilizanţi foliari prezentaţi în teren

La această manifestare a participat compania Aectra Agrochemicals, prezenţa firmei fiind legată de faptul că Vasile Mătrăşoaie foloseşte substanţele acestei companii, inclusiv pe cele noi, abia intrate pe piaţă anul acesta.

Aşa cum am aflat de la Lucian Cojoacă, director de vânzări pe partea de fito şi horticultură şi responsabil cu dezvoltarea de produse noi şi promovarea celor existente, „prezentăm tehnologia Aectra propusă de noi pentru acest an agricol pentru tot ciclul de cultură, începând cu refacerea solului, creşterea rădăcinilor, legarea fructelor dar şi noutăţile anului 2017. Pe terenul experimental din Bursuceni putem vedea avantajele şi dezavantajele fiecărui produs folosit, le descriem pe fiecare în parte. Folosirea acestor substanţe certificate ecologic în obţinerea de legume de calitate este foarte necesară pentru că aduce un plus de calitate, un plus de producţie. Sunt stimulatori care imprimă rezistenţă la îngheţul târziu de primăvară sau cel devreme de toamnă, dar şi care induc apariţia de flori şi ulterior legarea fructelor, stimulatori şi fertilizanţi foliari care cresc masa fructelor“, ne-a declarat ing. Lucian Cojoacă.

Produse care îmbunătăţesc calitatea legumelor

De mare interes pentru fermieri a fost prezentarea unui produs care măreşte toleranţa plantei la factorii de stres, cum ar fi frigul, căldura excesivă, seceta sau umezeala ridicată, Terra-Sorb Foliar, un ameliorator care reduce fitotoxicitatea plantei din cauza folosirii în exces a pesticidelor. Acest produs prelungeşte perioada de vegetaţie la culturile de legume cu o lună de zile în timpul toamnei târzii, mărind rezistenţa la frig a plantelor.

Pentru regenerarea solurilor îmbătrânite din cauza exploatării la maximum, pe terenul experimental de la Bursuceni a fost folosit Blackjak, un produs care ajută la îmbunătăţirea structurii solului, fiind în acelaşi timp un stimulator care ajută rădăcinile plantelor să absoarbă mai uşor cantităţi mari de nutrienţi.

„Am venit cu toţii în câmp pentru a vedea rezultatul folosirii biostimulatorilor. Folosirea acestora nu înlocuieşte fertilizarea de bază, însă sporeşte calitatea fructelor şi producţia. Am tratat cu Atonik de la Aectra sămânţa pentru 2 ha de orz şi grâu şi rezultatul a fost foarte bun, a răsărit cu 2 săptămâni mai devreme faţă de seminţele care nu au fost tratate, plantate experimental pe acelaşi teren. Loturile demonstrative se întind pe 1 ha şi 80 de ari. Am un solar în care am o varietate de legume la care am folosit numai produse de la Aectra şi alte solarii în care am folosit alte produse ecologice pentru a avea legume bune, curate, fără toxicitate. Este o diferenţă în ceea ce priveşte calitatea gustativă, vigurozitatea plantei, durata de maturizare. Am încercat la toate culturile diferite substanţe de la diferiţi producători, am folosit câte un pic din fiecare, iar de anul viitor folosesc pentru fiecare tip de cultură ce a mers bine“, ne-a spus Vasile Mătrăşoaie.

Tehnologie aplicată după carte pentru rezultate remarcabile

Specialiştii firmei clujene şi cei ai Direcţiei Agricole Suceava au reamintit celor prezenţi că, indiferent de compania producătoare, când se folosesc substanţe chimice în agricultură, fie că sunt eco sau nu, trebuie să ştie în primul rând ce substanţă se potriveşte cel mai bine la cultura existentă şi ce doreşte să obţină în urma aplicării, să ştie momentul optim de aplicare, să se respecte indicaţiile pe care specialiştii din domeniu le dau, să se aplice numai în dozele prescrise, să cunoască importanţa utilizării stimulatorilor şi fertilizanţilor foliari atunci când trebuie. „Dacă se face tehnologia după carte, se respectă indicaţiile şi recomandările producă­torilor, se cere sfatul specialiştilor şi prezenţa acestora în câmp pentru alegerea celei mai bune soluţii pentru o anumită cultură, întot­deauna vor fi rezultate foarte bune“, a precizat Lucian Cojoacă.

„Agricultura ecologică este practicată la scară mică la noi“

Costurile de producţie pentru legumele obţinute ecologic au fost un alt punct de interes, Vasile Mătrăşoaie precizând că, în primul rând să ai desfacerea asigurată presupune să ai o clientelă bine definită, care să cunoască ceea ce faci, pe care de cele mai multe ori să o inviţi să-şi recolteze produsele direct din câmp şi care să fie dispusă să plătească efortul de a obţine un astfel de produs.

„Agricultura ecologică este practicată la scară mică la noi. Problema este dacă noi, în calitate de consumatori, putem plăti preţul sau nu. Oamenii conştientizează şi fac distincţie între produsele eco şi celelalte, este o nişă care plăteşte şi va plăti, dar marea masă a populaţiei nu este dispusă să plătească preţul produsului eco. La momentul actual preţul mediu al unui kilogram de tomate standard este de 3-4 lei. Ca să ai o cultură ecologică la un profit minim pentru a relua producţia anul viitor şi a acoperi eventualele pierderi preţul nu trebuie să fie sub 10 lei. Cine plăteşte 10 lei? În oraşele mari sunt oameni care dau aceşti bani, dar marea masă a consumatorilor nu este dispusă să plătească“, a fost de părere ing. Lucian Cojoacă.

Selectarea celor mai bune produse

Ziua Porţilor Deschise în Legumicultură a fost un bun prilej pentru Vasile Mătrăşoaie să prezinte rezultatul cercetărilor din ultimul an agricol. „Am testat numeroase soiuri, sunt în retragere la roşii, din 104 soiuri cultivate pentru testare în ultimii ani, mă rezum la doar 10 soiuri, din 40 de soiuri de ardei graşi, în producţie vor fi maxim 8, din 11 soiuri de ardei capia vor rămâne mai puţin de jumătate, din 42 de soiuri de vinete vor rămâne în producţie mai puţin de 10, vinete spic, vinete tip gogoşari, vinete roşii, vinete mov, vinete albe cu capac mov. Mai sunt 9 soiuri de roşii care nu se copilesc deloc, se pun pe biloane la 80 de cm, au gust şi culoare“, ne-a spus Vasile Mătrăşoaie.

Pe lângă vestitele legume, pe terenurile de la Bursuceni se cultivă şi plante medicinale, suprafaţa ocupată de acestea urmând să crească în viitor. Busuiocul cu frunza mare pentru sarmale şi salată, ceaiul Mursalski, Kiwano – castravetele ţepos, castravetele amar pentru diabetici sau momordica, Lufa sau „burete vegetal“, Urzica – parfumată sau Agastache sunt doar câteva dintre noutăţile care de anul viitor vor ocupa suprafeţe mai mari de producţie în ferma familiei

GALERIE FOTO

Silviu Buculei

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 10-12

4.000 de plăcuţe reflectorizante pe căruţele din judeţul Suceava

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava continuă şi în 2016 campania preventivă de dotare a atelajelor hipo cu plăcuţe reflectorizante, 4.000 de materiale de acest gen urmând a fi montate gratuit pe căruţe în acest an. Acţiunea se desfăşoară cu ajutorul unui partener extern spaniol, care s-a ocupat de finanţarea proiectului.

O primă acţiune din acest an a fost în perioada 1-9 aprilie, când poliţiştii de prevenire şi poliţiştii din cadrul posturilor rurale au desfăşurat acţiuni în teren de identificare a conducătorilor de atelaje hipo care nu aveau montate elemente reflectorizante, fiind montate peste 100 de plăcuţe reflectorizante. Odată cu încălzirea vremii, acţiunile de acest gen vor fi repetate periodic, pe drumurile din judeţ fiind din ce în ce mai multe atelaje hipo. „Deşi circulaţia căruţelor este permisă doar pe anumite categorii de drum, experienţa anilor precedenţi evidenţiază faptul că atelajele hipo pătrund pe drumurile naţionale şi europene, constituindu-se în factori de risc pentru siguranţa rutieră“, a precizat comisarul Ionuţ Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

(Silviu Buculei)

Cooperativa Agricolă „Runc“ din Moldoviţa, un exemplu de asociere

La Moldoviţa, judeţul Suceava, s-a înfiinţat Cooperativa Agricolă „Runc“, succesoarea Asociaţiei pentru creşterea animalelor cu acelaşi nume, care şi-a încetat activitatea conform dispoziţiilor OUG nr. 3/2015 modificată şi completată prin Legea nr. 104/2015. Cooperativa are 19 membri fondatori, o treime fiind tineri sub 40 de ani. Ca preşedinte a fost ales Ionuţ Prindii, un crescător de animale de 24 de ani, absolvent al Facultăţii de Silvicultură din Suceava, promoţia 2015.

„În actul constitutiv şi în statut există prevederea că membrii asociaţi în cooperativă rămân şi îşi păstrează dreptul de proprietate asupra terenurilor şi a animalelor, ei asociindu-se doar pentru colectarea, procesarea, depozitarea şi vânzarea la un preţ mai bun a animalelor vii, cărnii şi a laptelui, a derivatelor acestora, precum şi a fructelor de pădure. Cea mai grea problemă pentru unii fermieri din zonele montane este lipsa desfacerii acestor produse. Prețurile pe care le practică în prezent unii procesatori nu acoperă nici cheltuielile, cei mai loviți fiind fermierii mici cu suprafeţe de teren de până la 5 hectare şi cu un număr redus de animale. Laptele care se produce în zonele montane este de cea mai bună calitate, timp de 4-5 luni cât ţine perioada păşunatului animalele fructificând foarte bine flora montană foarte bogată din covorul erbicios. În zona de munte nu se administrează de ani buni îngrăşăminte chimice din cel puţin două motive: nu există depozite de desfacere a acestor produse, iar fermierii, mai ales cei mici şi mijlocii, nu-şi pot achiziţiona îngrăşăminte chimice din cauza preţului exagerat de mare. Fertilizarea pajiştilor se face cu bălegar de grajd, iar la stâni şi în taberele de păşunat fertilizarea se face prin mutarea succesivă a coşerelor şi a solniţelor, fapt ce conduce, pe de o parte, la creșterea producţiei de masă verde pe unitatea de suprafaţă şi, pe de altă parte, la îmbunătăţirea compoziţiei floristice“, ne-a declarat Alexandru Craiuţ (foto), vicepre­şedintele Cooperativei Agricolă „Runc“.

Alexandru Craiut 2Alexandru Craiuţ susţine că, deşi carnea şi laptele din zona de munte sunt de o calitate mai bună, din nefericire marii procesatori recurg la importuri masive de carne în carcasă şi de lapte, în timp ce micii fermieri din zonele montane sunt neglijați şi daţi uitării, iar subvenţiile pe teren şi sprijinul financiar pe cap de animal sunt mult mai reduse faţă de ţările din vestul Europei.

Cooperativa are în vedere să construiască o fabrică de procesare a laptelui

Cooperativa „Runc“ a formulat şi propuneri la comisiile de specialitate din Senatul României care lucrează la modificarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, sperând ca cele mai bune idei ale fermierilor suceveni să fie încorporate în lege şi în sprijinul fermierilor.

„Cooperativele au menirea de a apăra drepturile membrilor asociaţi pe toată filiera începând de la colectarea, procesarea şi mai ales comercializarea produselor de origine animală şi în baza legii contractelor să obţină un preț mai bun şi să producă, acolo unde sunt create condiţii, produse cu valoare adăugată mare, beneficiul respectiv urmând să se resimtă în buzunarul fiecărui fermier, dar şi al consumatorului. Având un preşedinte tânăr, cooperativa va atrage şi alţi tineri care, neputându-şi crea o afacere în satele în care s-au născut şi trăiesc, au luat calea străinătăţii. Acţiunile iniţiate de actualul ministru al Agriculturii, prin simplificarea procedurilor la Ghidurile şi Fişa Măsurii la Submăsurile 6 cu 1, 6 cu 2, 6 cu 3 şi 4 cu 2, vor crea posibilitatea accesării fondurilor europene şi stabilirea tinerilor la sate“, a precizat Alexandru Craiuţ.

Cu sprijinul administraţiei locale şi judeţene şi cu fonduri obţinute prin proiecte europene Cooperativa Agricolă „Runc“ doreşte să construiască o fabrică de procesare a laptelui.

Silviu BUCULEI

Uscăciunea intensă a afectat culturile agricole din judeţul Suceava

Judeţul Suceava nu a mai fost udat de o ploaie serioasă încă din luna aprilie şi, cu toate că semănatul s-a desfăşurat în perioada optimă, acum culturile sunt ameninţate de secetă. Lipsa de precipitaţii şi temperaturile nefiresc de ridicate pentru această perioadă se răsfrâng asupra tuturor culturilor agricole, cel mai mult având de suferit grâul şi cartoful.

Cantităţile de precipitaţii căzute anul acesta în judeţul Suceava sunt mult sub media multianuală, cea mai mare parte din culturile agricole din judeţ fiind afectate, iar în unele zone situaţia este critică. Conform datelor statistice, cantitatea de precipitaţii este cu mult sub media multianuală care cuprinde date adunate din anul 1961 până în prezent, iar temperaturile din judeţ au fost peste medie din luna ianuarie.

Sfârşitul anului 2014 şi primele două luni ale acestui an au fost foarte sărace în precipitaţii. În martie s-au înregistrat precipitaţii care au depăşit media multianuală a acestei luni cu 195%, în aprilie nivelul de preci­pitaţii a atins puţin peste 50% din media multianuală a acestei luni, în mai 28%, iar în luna iulie, cantitatea de precipitaţii medie înregistrată a fost de 6 l/mp, faţă de 50 de l/mp, cât este media pentru acest interval.

Conform specialiştilor, din punct de vedere al meteorologiei nu se poate vorbi de secetă, ci de o perioadă de uscăciune intensă pentru că secetă înseamnă să ai 15-20 de zile fără niciun pic de ploaie. În judeţul Suceava sunt patru ani consecutivi cu precipitaţii puţine (2011-2014), iar 2015 are şanse să fie al cincilea. Ani cu precipitaţii multe, peste medie, au fost 2005, 2008 şi 2010, când s-au înregistrat şi inundaţii. Aceste precipitaţii nu au ajutat agricultura judeţului, cantităţi foarte mari de apă căzând într-un interval foarte scurt de timp, fiind urmate de perioade cu temperaturi foarte ridicate care au dus la uscarea culturilor agricole.

„Seceta a afectat judeţul Suceava chiar din primăvară, de la însămânţarea culturilor. În perioada aprilie – iulie sunt multe zone din judeţ unde nu au fost precipitaţii, motiv pentru care mulţi fermieri se plâng că nu mai pot recupera mare lucru din ce au investit şi aşteaptă un ajutor din partea statului.

Prin Comitetul pentru situaţii de urgenţă s-a format un grup de lucru pentru a analiza, verifica şi constata evoluţia culturilor pentru acordarea unor eventuale despăgubiri. Cele mai afectate zone din judeţ sunt Rădăuţi, Bălcăuţi, Salcea, Fântânele, Liteni, Dolhasca şi Drăguşeni. În zona de munte pădurile au mai atras precipitaţii, dar şi acolo există un deficit de apă în sol, nu aşa de mare ca în zona de şes.

Printre culturile care au avut şi au de suferit din cauza lipsei apei în sol se numără grâul, rapiţa, producţiile fiind mult diminuate faţă de anul trecut. Dacă fermierii cu potenţial, care respectă toată tehnologia, aveau 8-9 tone de grâu la hectar, anul acesta dacă scot 4 tone sunt foarte mulţumiţi. Judeţul Suceava este cel mai mare cultivator de cartofi, dar şi la această cultură avem mari probleme, tuberculii sunt mici, subdezvoltaţi şi este foarte puţin probabil să se mai poată recupera ceva pentru a ajunge la producţiile estimate“, ne-a declarat inginerul Vasile Irinel Costan, directorul executiv al Direcţiei Agricole Suceava.

În campania de primăvară, în judeţul Suceava au fost cultivate 21.577 ha de cartofi, 178 ha cu mazăre, 6.200 ha cu legume, 24.005 ha cu plante furajere, 228 ha de grâu de primăvară, 588 ha de sfeclă de zahăr, 2.202 ha de orzoaică, 11.552 ha de ovăz, 1.910 ha de soia, 30.500 ha de porumb, 23 ha de rapiţă, 550 ha cu fasole şi 1.534 ha de floarea-soarelui.

Silviu Buculei

Bisericile din Văleni - Stânişoara, crâmpeie din istoria locală

Crăciunul şi Sărbătorile Pascale reprezintă pentru cei mai mulţi creştini cele mai importante sărbători de peste an, însă acestora li se adaugă sărbătoarea hramului bisericii. Importanţa acestei sărbători se resimte mai ales la sate, acolo unde tradiţiile şi obiceiurile sunt păstrate din generaţie în generaţie. Pentru locuitorii satului sucevean Văleni – Stânişoara data de 15 august – Adormirea Maicii Domnului reprezintă hramul bisericii şi este una dintre zilele a cărei rânduială se păstrează încă din anul 1886.

Biserică monument

Aflat la poalele Munţilor Stânişoara, satul Văleni are o construcţie lineară de-a lungul râului Suha Mare. La intrarea în sat se află cele două biserici, cea veche, monument istoric, pe partea stângă, iar lângă şcoală, de cealaltă parte a drumului, biserica nouă, sfinţită în anul 2009.

Până nu demult, locuitorii participau la slujbele oficiate de preotul Vasile Ţigănescu în vechea biserică de lemn al cărei istoric l-a detaliat chiar dumnealui. Biserica a fost construită acum mai bine de 100 de ani şi se spune faptul că ar fi aparţinut iniţial călugărilor de la Mănăstirea Slatina – edificiu ctitorit de Alexandru Lăpuşneanu la jumătatea secolului al XVI-lea. „Este posibil ca în satul Drăceni, Slatina de astăzi, să se fi construit o biserică nouă, din cărămidă, iar cea veche, din lemn, a fost demolată şi transportată la Văleni, cu tot inventarul interior. Astfel, putem spune că biserica aceasta, care a funcţionat începând cu anul 1886, are o vechime de cel puţin 150 de ani. Biserica a fost construită pe terenul, în suprafaţă de 30 de prăjini, oferit de Toader Bilboreanu, un locuitor cu o bună stare materială. Temelia este din piatră, iar construcţia în formă de corabie este realizată din bârne. Interiorul este pictat pe un strat subţire de ipsos. Din puţinele mărturii păstrate peste timp s-a dedus faptul că pictura a fost realizată de un oarecare Irimia, originar dintr-o comună alăturată, Baia. Vechea clopotniţă a fost construită în 1915, pe vremea când biserica era păstorită de preotul Ioan Sălăgeanu, iar construcţia clopotniţei noi s-a finalizat în 1998. Tot în timpul păstoririi preotului Sălăgeanu, în anul 1921, se edifică, cu sprijinul Administraţiei Domeniului Coroanei, casa parohială din Văleni“, menţionează părintele Ţigănescu.

Biserica nouă

Începând cu anul 2000, locuitorii satului Văleni, consiliul parohial şi primăria comunei Mălini au început construcţia unei noi biserici. Într-un interval de 9 ani, noua biserică a fost construită modern, dar păstrând tradiţiile monumentelor de cult din zonă. Mult mai încăpătoare faţă de aşezământul care funcţiona până la acel moment, biserica este formată din pridvor, pronaos, naos şi altar. Pictura este realizată în tehnică fresco de către pictorul Nicolae Gavrileanu, un cunoscut artist al zonei Moldovei. Exteriorul bisericii este pictat parţial, fapt ce te poate trimite cu gândul la renumitele mănăstiri din zonă. Stranele, frumos sculptate, au fost realizate de meşterii de seamă din localitatea Vânători – Neamţ cu sprijinul eno­riaşilor şi al Consiliului Local. 

Începând cu luna septembrie 2009, locui­torii se roagă în noua biserică. La sfinţirea lăcaşului de cult au participat numeroşi preoţi, dar şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Cu toate că se practică de obicei ca ziua în care este sfinţită o biserică să devină şi ziua de hram, nu la fel s-a întâmplat şi în acest caz. Asemeni vechii biserici, hramul a fost păstrat în data de 15 august, tocmai pentru a nu schimba rânduiala.

Acasă de hram

„De sărbători toate drumurile duc acasă“, aşa se spune. Dar pentru cei care au plecat din Văleni-Stânişoara şi s-au stabilit căminul în alte localităţi, printre care mă număr şi eu, drumul spre casă trebuie parcurs mai ales de hram. Dacă a trecut Crăciunul sau Paştele şi sunt întrebaţi când mai vin acasă, răspund cu siguranţă „de Sfântă Mărie – adică de hram“. Şi asta pentru că există deja o tradiţie bine împământenită, iar bătrânii locului o accentuează: „Trebuie să vină copiii acasă de hram!“

Hramul bisericii poartă numele sfântului protector şi se ia atunci când se sfinţeşte locul pentru construcţie; în cazul de faţă sărbătoarea datează de la 1886 şi păstrează tradiţiile şi obiceiurile specifice. În ziua de Sfânta Maria Mare, cum i se mai spune în popor Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, sătenii merg la biserică, participă la slujbă, iar înspre final are loc pomenirea morţilor. La oficierea slujbei participă mai mulţi preoţi, în general cei care oficiază slujbele în celelalte biserici ale comunei Mălini sau preoţi care au slujit în cadrul vechii biserici. La final, participanţii la slujbă sunt invitaţi să rămână la masă. O parte dintre gospodinele din sat se ocupă cu preparatul mâncării, la masă se aşază mai întâi musafirii, adică cei care sunt veniţi din alte locali­tăţi ca urmare a unor relaţii bune stabilite de-a lungul timpului între sate.

De la biserică sătenii pleacă spre casă pentru a-şi aştepta musafirii. Un alt vechi obicei al zonei este ca de hram să îţi păşească pragul casei atât rudele, cât şi prietenii din alte localităţi. Din acest motiv, gospodinele se pregătesc pentru această sărbătoare întocmai cum fac şi în cazul celorlaltor mari sărbători creştine.

Loredana Larissa SOFRON

Specialităţi culinare din Bucovina

Se spune că cine ajunge o dată în Bucovina sigur va reveni şi a doua oară! Motivele pentru care această ipoteză se confirmă ţin de frumuseţile naturale care pot fi întâlnite în acest colţ de ţară, de patrimoniul cultural diversificat, dar, cum dragostea trece prin stomac, ţin şi de gastronomia tradiţională. Neam de oameni primitori, bucovinenii îşi întâmpină oaspeţii cu masa plină, iar bucatele sunt preparate cu cele de pe lângă casa omului, brânzeturile, ciupercile ori fructele de pădure fiind de cele mai multe ori vedetele din farfurie.

Sarmale cu urdă

În fiecare anotimp, Bucovina are specificul şi frumuseţea ei care atrage turişti din toată lumea, iar specificul culinar ţine cont de momentul din an deoarece unele reţete se pot pregăti doar într-o anumită perioadă. Ei bine, la sfârşitul primăverii, după 15 mai, atunci când ciobanii adună oile sătenilor, îmbracă straie populare şi păşesc în sunetul trâmbiţei către munţii ce le vor deveni casă până la sfârşitul toamnei, se fac primele sarmale cu urdă din an. Nu mică este mirarea turiştilor când află ce au pe masă, mulţi dintre ei cunoscând reţete de sarmale diversificate - cu carne, peşte, ciuperci sau legume, însă nu şi reţeta cu urdă. Gospodine desăvârşite, bucovinencele fac „din ochi“ bucatele şi nu ţin cu stricteţe cont de gramaje, însă ne-au împărtăşit reţeta sarmalelor cu urdă garantându-ne că vor ieşi gustoase: orez – o căniţă – aproximativ 250 g urdă – 500 g, ceapă – 4 buc. (mai mari), ulei – 200 ml, morcov – 3 buc., bulion – 1 lingură, mărar – o legătură, varză/foi de sfeclă şi condimente – piper şi sare după gust sunt ingredientele necesare pentru a realiza sarmale de poveste.

Balmoş

O altă specialitate bucovineană care are la bază produsele lactate este balmoşul. Cel adevărat, adică cel mai gustos şi autentic este cel făcut de bacii de la stână, însă se poate realiza şi în propria bucătărie. La stână balmoşul se prepară în ceaunul pus pe pirostrii. Primul ingredient folosit este jântuială – zerul rezultat în urma scurgerii caşului, care se pune la fiert până se observă la suprafaţă grăsimea, se adaugă „în ploaie“ mălaiul, aşa cum se face la mămăliga obişnuită, apoi caşul de oaie şi urda fărâmiţate cu sare, se fierbe până se desprinde de pe marginea ceaunului, se adaugă untul, iar la final se „împănează“ cu caş – adică se taie bucăţi de caş care se pun deasupra compoziţiei. Balmoşul se poate face şi acasă, gospodinele preparându-l cu smântână în loc de jântuială, telemea în loc de urdă. Fiind un preparat mai gras, se recomandă a avea o cană cu jântuială rece pe masă sau iaurt de băut dacă se serveşte în altă parte decât pe munte, la stână.

Dresală cu bureţi păstrăvi

Cu siguranţă vă întrebaţi ce este aceea deresală. Ei bine, este o ciorbă, însă în Bucovina ciorbele sunt de fapt borşuri pentru că se acresc cu jântuială, lapte acru sau borş. Dacă termenul deresală este unul străin, nici cel de bureţi păstrăvi nu este unul comun. Polyporus squamosus – păstrăvul de nuc – este o ciupercă care creşte pe copacii vii – nuci, arţari, foioase sau pomi fructiferi, începând din primăvară până în luna octombrie. Chiar dacă pare uşor de găsit, păstrăvul e scump la vedere, uneori bucovinenii străbătând kilometrii întregi pentru a găsi d-un borş. Ciupercile cresc una deasupra celeilalte, au pălăria reniformă (are forma unui rinichi) de culoare albă sau crem acoperită cu scuame maro închis care desenează semicercuri pe suprafaţa pălăriei. Poate ajunge la dimensiuni foarte mari, 50 cm în diametru - o singură ciupercă poate ajunge şi la 600-700 g, dar exemplarele mici au doar câţiva centimetri.

Pentru 5 porţii este nevoie de 700 g de bureţi, ou, zarzavat în funcţie de cât de groasă se vrea a fi ciorba: ardei, roşii, morcov, ceapă şi pătrunjel - tocate, 800 g de smântână, jântuială sau borş acru, sare, leuştean şi hasmaţuchi. Bureţii păstrăvi se pun la fiert, se ia spuma, după care se adaugă zarzavatul. Când legumele sunt fierte se acreşte cu jântuială – iese mai gustoasă faţă de cea preparată cu borş. În funcţie de gust, se mai lasă să dea un clocot-două şi se opreşte focul. Smântâna se amestecă cu oul şi se toarnă în deresală. Deasupra se pune leuştean şi hasmaţuchi. Se serveşte rece, vara fiind o adevărată plăcere culinară.

Alivenci cu brânză

Brânzeturile par a fi vedeta bucătăriei bucovinene, mai ales că se folosesc inclusiv la deserturi şi aici nu este vorba doar despre celebrele „poale-n brâu“, adică plăcintele cu brânză, ci este vorba şi despre diverse reţete de prăjituri. Cu toate acestea, alivanca este delicatesa neobişnuită pe care o descoperă orice turist la prima vizită în Bucovina. Ce-i alivanca? O prăjitură cu brânză şi mălai. Reacţia iniţială poate fi una de respingere, dar gustul cu siguranţă face ca orice îndoială să dispară. Pentru o tavă de alivancă este nevoie de 1 kg de chişleag (aşa cum denumesc bucovinenii laptele bătut), făină de grâu – 200 g, mălai – 400 g, 4 ouă, zahăr după gust – aproximativ 300 g, brânză de vacă sau caş de oaie – 400 g, praf de copt, verdeaţă: cozi de ceapă şi mărar, esenţă de lămâie, sare, smântână – 300 g. Gălbenuşurile se mixează cu zahărul, apoi se adaugă restul ingredientelor, se toarnă compoziţia în tava unsă cu untură. Înainte de a se pune la cuptor se realizează o compoziţie din 2 linguri de făină de grâu, un ou şi 2 linguri de zahăr şi se toarnă deasupra. Se lasă la cuptor până trece testul scobitorii. Smântâna se amestecă cu zahăr, după gust, şi se pune peste alivancă.

Lista delicateselor bucovinene poate continua, dar cu siguranţă reţetele prezentate ne trezesc interesul şi, dacă ne amintim şi de frumuseţea codrilor, a mănăstirilor sau de unicitatea obiceiurilor, atunci plaiul cu flori bucovinean devine unul dintre obiectivele turistice pe care neapărat trebuie să îl vizităm înainte de a ne stabili concediile în pompoasele staţiuni europene.

Loredana Larissa SOFRON

Mănăstirea Vorona

Puţini români ştiu că în Botoşani, judeţul de la margine de ţară, au văzut lumina zilei trei importante figuri ale ortodoxiei: un sfânt, Ioan Iacob de la Neamţ, zis şi Hozevitul, Patriarhul Teoctist şi părintele Cleopa. Dintre numeroasele lăcaşuri de cult care fac din judeţul Botoşani un leagăn al credinţei străbune vă propun, stimaţi cititori, un popas la complexul monastic Vorona, unde Patriarhul Teoctist, pe numele său Toader Arăpaşu, a intrat de tânăr ca frate la Schitul Sihăstria Voronei.

Străjuită de lumea frământată a oraşelor, într-o pitorească poiană din multisecularul codru botoşănean Oneaga - Tudora sălăşluieşte de mai bine de cinci sute de ani Mănăstirea Vorona, loc de evlavie pentru cei care s-au nevoit aici ca şi pentru credincioşii din toate teritoriile locuite de români atraşi de sfinţenia locului. „Însăşi aşezarea sa în mijlocul frumoasei poiene înconjurate de măreţia unui cadru rar întâlnit în alte părţi, scria vrednicul de pomenire Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adaugă distincţie celor trei biserici monumentale şi clădirilor mănăstireşti, atrăgând luarea aminte a celor care se îndreaptă spre ea asupra rostului spiritual al Mănăstirii Vorona.“

Această „insulă de rai“, cum o numea cineva, prielnică rugăciunii, a atras în urmă cu sute de ani monahi din satele moldoveneşti de pe ambele maluri ale Prutului, dar şi din părţile Banatului, schivnici ruşi şi greci care, la începutul secolului al XVI-lea, au ctitorit un mic schit de lemn cunoscut sub denumirea de „Sihăstria din Poiana Voronei“.

De-a lungul veacurilor Sihăstria Vorona a devenit mănăstire cu obşte călugărească. Istoricul acestui vechi lăcaş de ortodoxie ne dovedeşte că Mănăstirea Vorona nu este opera unui singur ctitor. În existenţa sa, de-a lungul veacurilor, sfântul lăcaş a fost sprijinit material de multe familii înstărite, bucurându-se de atenţia domnilor ţării. Să amintim că unele obiecte din muzeul mănăstirii provin din timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi, mult mai târziu, impresionată de sfinţenia locului, prinţesa Safta Brâncoveanu a donat clopotul cel mare. La rândul lor, călugării şi egumenii sfântului lăcaş, „sihaştri vestiţi“, cum îi apreciază Patriarhul Teoctist, au lăsat şi ei file deosebite în istoria monahismului, sporind „rostul spiritual“ al mănăstirii.

La început o modestă bisericuţă din lemn, după secole de existenţă Mănăstirea Vorona prezintă vizitatorilor turnurile zvelte ale celor trei biserici parcă neatinse de urmele timpului.

După biserica din lemn cu hramul „Naşterea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu“, dispărută între timp, în 1793 a apărut prima biserică din piatră cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, ctitorită, cum vorbeşte pisania de deasupra uşii, „Cu ajutorul Domnului Nostru IS XS şi a Maicăi Precista această sfântă lucrare s-a făcut de ctitorii Dumnealui Iordache Panaite paharnic, sora Dumisale Safta şi cucoana Dumisale Maria Kostachi paharniceasa: au săvârşit-o cu toată cheltuiala Dumisale.“

Pictura de o mare frumuseţe a fost realizată, după cum precizează pisania: „în anul 1990 s-a pictat în tehnică tempera grasă de către pictorul Gavrilean Nicolae din Gura Humorului“. Deşi nouă, pictura ajută la crearea unei legături cu veşnicia pe care – spunea un vizitator – Mănăstirea Vorona o trăieşte cu toată evlavia în fiecare zi. Aici pot fi admirate icoana înfăţişându-l pe Iisus Pantocrator, binecuvântând lumea, sau icoana Maicii Domnului dăruită de către vornicul Iorgu Vârnav. Aceasta din urmă o reprezintă pe Maica Domnului în picioare şi nu îl ţine în braţe pe Iisus, ci de mână, fiind „împodobită şi înzestrată cu câteva pietre scumpe, juvaieruri de preţ“, existând şi o strană „săpată şi poleită toată în aur şi o candelă mare de 642 de dramuri“.

A doua biserică a mănăstirii a fost ctitorită în 1835 pe temelie de piatră de către hatmanul Ilie Jore şi soţia sa, Teofana. Între anii 1959 – 1968 biserica a fost transformată în depozit de cereale al CAP Vorona. Odată cu reînfiinţarea mănăstirii, sfântul lăcaş a fost restaurat, înlăturate vechea pictură şi catapeteasma. Aici se păstrează şi o icoană a Mântuitorului Hristos, o alta a Maicii Domnului şi o casetă de argint cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae.

În ordine cronologică, cea de a treia biserică ridicată la Vorona în jurul anului 1836 este lăcaşul cu hramul „Sfântul Nicolae“, avându-l ctitor pe stareţul Rafail, care se remarcă prin bogăţia şi varietatea motivelor sculptural-decorative ale iconostasului din lemn de tisă în stil baroc.

Alături de alte clădiri, în incinta mănăstirii se află sediul Patrimoniului judeţului Botoşani, ridicat tot prin osârdia Patriarhului Teoctist, unde se păstrează icoane vechi, evanghelii, sfeşnice şi alte obiecte de cult.

Tot aici se află Muzeul patrimoniului mănăstirii şi biblioteca care dispune de peste 4.000 de volume: manuscrise, evanghelii – unele dintre ele îmbrăcate în aur şi argint şi donate mănăstirii de mari familii boiereşti.

De-a lungul anilor, Complexul Monastic Vorona a fost vizitat de sute de mii de credincioşi, de mari personalităţi şi pelerini din diferite ţări ale lumii. Din cartea de impresii menţionăm doar fraza unui vizitator anonim: „Comori nepreţuite sunt aici. Sunteţi un colţişor de rai.“

Stelian CIOCOIU

Bălăceana, una dintre cele mai vechi comune din judeţul Suceava

Comuna Bălăceana este una dintre cele mai mici din judeţul Suceava, formată dintr-un sat. Aşezarea a fost menţionată pentru prima dată în 1470, fiind printre cele mai vechi localităţi ale judeţului. Este localitatea în care portul popular este ţinut la loc de cinste, iar numele satului a fost luat de la un dans cunoscut în aproape toată ţara.

Prima atestare a localităţii apare în 1470 într-un hrisov care se găseşte la o biserică din Rădăuţi, prin care satul este trecut în subordinea bisericii ortodoxe de la Rădăuţi. Bălăceana a fost comună până în 1968, apoi satul a intrat în componenţa comunei Ciprian Porumbescu. În 2004, prin referendum, a luat fiinţă comuna Bălăceana, iar din aprilie 2004 Nichita Babor, primar, şi Constantin Todiraş, viceprimar, conduc această comunitate. La fel ca mai toate localităţile din Bucovina, comuna a suferit transformări prin emigrarea populaţiei din Ardeal. „Peste jumătate din populaţia localităţii are rădă­cinile în Ardeal. În perioada în care au fost represaliile maghiare, trecerea la catolicism, oamenii au trecut munţii în Bucovina. Toţi cei care sunt în zona noastră sunt din regiunile Năsăud şi Cluj. Au venit cu tot cu familii, iar cei mai mulţi s-au aşezat la noi şi la Botuşana.

Localitatea are în jur de 700 de gospodării, aproximativ acelaşi număr avându-l şi la 1900, singura diferenţă fiind că atunci locuiau 5.000 de oameni şi acum sunt de 3 ori mai puţin. Cifrele nu sunt reprezentative atunci când se face clasificarea localităţilor în funcţie de numărul de locuitori. Pentru mine este o mare greşeală, numărul de locuitori este o variabilă într-o localitate, constanta fiind numărul de locuinţe. Cifra de 1.500 de locuitori înregistraţi la recensământ nu este corectă pentru că în permanenţă câteva sute lucrează în străinătate, ei vin şi pleacă. Mai avem aproape 1.000 de oameni care locuiesc în comună, dar care au domiciliul în buletin în oraşele apropiate, Suceava şi Gura Humorului. Ei au case, locuiesc aici, dar apar în evidenţele altora“, ne-a spus viceprimarul Constantin Todiraş.

Activităţile principale sunt agricultura şi creşterea animalelor

Conform primarului Nichita Babor, satul este îmbătrânit, majoritatea tinerilor sunt plecaţi la muncă în străinătate, peste 400 de persoane fiind plecate în permanenţă. Majoritatea dintre aceştia şi-au făcut case, cumpără terenuri pentru agricultură, tractoare, utilaje agricole. „Avem două ferme zootehnice, cu 200 de capete şi, respectiv, cu 150 de capete de bovine. Am avut un centru de prelucrare de capacitate mare, 10.000 de litri de lapte zilnic, dar problemele financiare au dus la închidere. Laptele produs în ferme şi în gospodăriile populaţiei este colectat de două firme din Gura Humorului“, ne-a spus primarul Nichita Babor.

Dispensar modern, şcoală spaţioasă şi drumuri bune

Conducerea comunei Bălăceana se mândreşte cu Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, construită în perioada 1894-1897, cu casele vechi cu cerdac şi pictate la exterior cu vechi simboluri tradiţionale asemănătoare celor de pe ceramica de Cucuteni, dar şi cu unul din cele mai moderne dispensare din judeţ reabilitat şi dotat în urmă cu patru ani, de Grupul Rompetrol, cu mobilier, aparatură medicală şi truse de teren pentru medici.

În localitate a funcţionat o bibliotecă înainte de război, dar care în anii ’60 a dispărut. Iubitor de carte şi provenind dintr-o familie în care părinţii au împrumutat cărţi, în urmă cu 12 ani viceprimarul Todiraş a redeschis în sat biblioteca ce numără peste 6.000 de volume, la care pot veni copiii, dar şi adulţii să împrumute cărţi sau să folosească serviciile biblionet.

Primarul susţine că autorităţile locale urmăresc şi materializează fiecare posibilitate care se întrevede pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în localitatea pe care o conduce. După ce a fost reabilitat şi renovat Căminul Cultural, prioritate are Şcoala Gimnazială în care învaţă 212 copii. „Condiţiile sunt foarte bune în şcoală, săli mari, spaţioase, cu mobilier modern, însă grupul sanitar este în alt corp de clădire. Avem proiect, am trecut toate fazele de avizare şi derularea a început în această toamnă, astfel încât până anul viitor vom avea lipit de şcoală un nou corp de clădire în care vor fi toalete moderne şi o centrală termică performantă pe lemne. Cu drumurile stăm foarte bine, şoseaua care străbate comuna este asfaltată, iar în interiorul satului toate drumurile sunt pietruite. Avem un proiect pentru 4,2 kilometri de uliţe comunale şi un drum comunal de 4,5 kilometri care face legătura cu Costâna şi Stroieşti şi care va fi asfaltat de Consiliul Judeţean Suceava printr-un program comun cu Consiliul Judeţean Iaşi de reabilitare a infrastructurii rutiere. Mai avem un proiect de apă-canal, dar, având sub 2.000 de locuitori, nu a intrat la finanţare. Aşteptăm noile reglementări şi sperăm ca acum să intrăm şi noi“, a precizat primarul Nichita Babor.

Bălăceana – un dans unic

În ţară comuna Bălăceana este cunoscută prin acel dans popular numit „bălăceana“. Istoria acestuia am aflat-o de la viceprimarul Constantin Todiraş: „În localitatea noastră erau hramuri, tinerii erau foarte mulţi şi erau nevoiţi să facă balurile şi horile în două - trei locuri pentru că nu era o sală în care să încapă atât de mulţi. Venind din Ardeal, au venit şi cu tradiţii pe care le-au combinat cu ce au găsit aici şi a apărut bălăceana, cea rusească, cum se spune la noi. Este un joc unic, care acum este preluat de toată lumea. Este introdus în «pădureţul» pe care îl vedeţi de sărbători la toate localităţile din zonă; toate ansamblurile mai mici sau mai mari îl folosesc, dar originea este aici, în localitatea noastră.“

Împădurirea se află în atenţia autorităţilor

Bălăceana are o pădure o obştii de 316 hectare şi fiecare cetăţean are drepturi asupra ei, putând procura o anumită cantitate de lemne. Primul proiect mai mare al administraţiei locale a fost împădurirea a 11 ha de teren degradat, pădurea de salcâmi de la intrarea în comună. Acolo a fost o pădure plantată în 1930, care după 1989 a fost rasă şi terenul a plecat la vale. „Am plantat prin forţe proprii peste 13.000 de puieţi oferiţi drept sponsorizare de Direcţia Silvică Suceava. Toate lucrările le-am făcut cu cetăţenii comunei. Mai avem 50 ha împădurite în 2010 şi acum mai avem 32 ha de terenuri degradate pe care le vom împăduri printr-un proiect pe care l-am semnat la mijlocul lunii octombrie. Împădurirea este o prioritate pentru că tăierile au fost masive şi terenurile au fost lăsate să se degradeze după tăieri. Ajungem la aproape 100 ha împădurite în ultimii 12 ani“, a spus primarul Nichita Babor.

Silviu Buculei

Abonează-te la acest feed RSS