update 3 Feb 2023

Tânăr din Suceava - business cu 14.000 euro în domeniul legumiculturii

Dinu Ciosu-Paul Irinel, un tânăr de 22 de ani din localitatea Drăgușeni, județul Suceava, după absolvirea liceului, mai exact în aul 2020, a accesat un proiect pentru dezvoltarea businessului de familie, în valoare de 14.000 de euro. Pentru Paul, totul a început de la micile lucrări din grădină, după orele de școală. Ideea de afacere s-a dezvoltat apoi către comercializarea legumelor și dezvoltarea unui sistem de irigații.

„În total, dețin o suprafață de 2.5 hectare teren cultivat cu legume, printre care 2.800 metri pătrați de solarii. Acest teren este împărțit pentru producție în tot timpul anului, solariile fiind de bază, cu o perioadă aproape nedeterminată de producție, dar tot terenul joacă un rol important. Ca aspect general, în fiecare an se cultiva aproximativ 1 hectar varză, 0.8 hectare cartofi, 0.2 hectare ardei iuți și gras, 0.24 hectare vinete, iar solariile de 0.28 hectare sunt împărțite diferit în tot timpul anului, pe perioada primăvară-toamnă: roșii de diferite soiuri, ardei capia, gogoșar, ardei gras gigant, urmând mai apoi perioada toamnă-primăvară cu verdețuri (ceapă verde, salată, spanac, etc.)“, ne mărturisește tânărul.

Mărirea suprafeței cu 2 solarii încălzite

În familia tânărului, businessul în adevăratul sens al cuvântului a început în urmă cu 3 ani, în momentul în care Paul a accesat proiectul NEETs in Entrepreneurship, prin intermediul căruia a beneficiat de activități de formare pentru dezvoltarea abilităților necesare deschiderii propriei afaceri.

IMG 20221126 WA0022

„La acel moment aveam un prim solar, de unde am observat că îmi place ceea ce fac și că totuși, dacă te implici cât trebuie, obții calitate, iar piața de desfacere apare de la sine. Observând că producția nu acoperă cerința de la momentul acela, am absolvit liceul și, cu ajutorul fondurilor obținute pentru tinerii care doresc o afacere, am mărit suprafață și am mai construit încă două solarii încălzire. Acesta a fost primul pas important și necesar în activitate, mărirea suprafeței. La momentul actual pot spune că totul este din pasiune și îmi dau seama că sintagma „Fă ce îți place și nu vei simți o zi că muncești“ este adevărată. Odată ce facem un lucru ce ne place, nu vom simți că muncim. Mă gândesc pe viitor la accesarea de fonduri europene «Instalarea tânărului fermier» deoarece, prin acest sprijin, dezvoltarea ar fi mai rapidă.“

Prețul s-a dublat la: încălzire, îngrășământ, semințe

În prezent, lucrurile merg bine la Drăgușeni chiar dacă tânărul este afectat de multe din scumpiri, iar încălzirea solariilor este mai dificilă, suceveanul încearcă pe cât posibil să evite costurile mari.

„Avem unele dificultăți atât în producția pe anotimpul rece, cât și pe cel de vara. Iarna avem costuri ridicate cu încălzirea. Dacă în anii din urmă costa în jur de 5.000 de lei, anul asta s-a dublat și aproape depășește 10.000 lei. Dar și în perioada de vară costul de întreținere a plantelor crește deoarece îngrășământul, chiar dacă este natural, s-a scumpit considerabil ca urmare a numărului redus de animale în zonă. Pe lângă aceasta, tot ce ține de la semințe, ajungând la 20.000 de euro – răsad – plantă adultă – recoltare se face mult mai costisitor decât în anii anteriori. Ca investiție, aș putea face comparație pe ani: în primul an am avut un cost de producție a serei de 1.000 mp de 10.000 euro, urmând ca în anul imediat următor să se simtă o creștere, dar nu foarte mare, iar în ultimul an prețul s-a dublat“, adaugă tânărul antreprenor.

Planuri de viitor

Produsele obținute în solariile tânărului sunt împărțite pe toată perioada anului, astfel se distribuie atât în piață, târguri, cât și pe rețelele sociale, dar mai ales prin promovarea de la om la om, adaugă tânărul sucevean.

„Chiar și direct din solarii se comercializează, exact după plăcerea clientului. Anul acesta am fost mulțumit de producție, pot spune că și cu ajutorul experienței necesare s-au îmbunătățit de la an la an atât producția, cât și calitatea. Ca planuri de viitor, doresc să deschid un mic aprozar la strada principală, un punct de desfacere, dar și o cameră de procesare pentru a putea funcționa tot anul și prin asta aș exclude riscul de a nu putea vinde marfa; odată ce procesezi, acoperi multe pierderi“, încheie Dinu Ciosu-Paul Irinel.


Proiectul NEETs in Entrepreneurship este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment, și este implementat de organizațiile Junior Achievement din 6 țări. Până la finalul proiectului, 1.600 de tineri NEET din Bulgaria, Italia, România și Spania vor beneficia de activități de formare pentru dezvoltarea abilităților necesare pentru angajare sau pentru a-și deschide propria afacere.


Beatrice Alexandra MODIGA

Fabricat în Râșca, de la meșteșug la brand

Într-o perioadă în care traiul de zi cu zi parcă ne face de multe ori să alergăm pentru a avea mai mult și mai multe, meșteșugurile și obiectele manufacturate par demult uitate ori subapreciate. Însă Ionel Șchiopu, un sculptor de mobilier bisericesc din comuna suceveană Râșca, a pus bazele unui brand local, Fabricat în Râșca, ce are în prim-plan platourile de lemn.

Mai mult decât o pasiune

Totul a pornit din copilărie, atunci când Ionel își confecționa singur jucării din lemn, iar treptat pasiunea pentru sculptura în lemn a devenit meseria de bază. „Pasiunea pentru lucrul cu lemnul a început în copilărie, atunci când îmi confecționam singur tractorașe, mașinuțe, căsuțe din scândurele și dranițe. Este o moștenire din partea mamei, a bunicul și a unchilor mei, unii fiind dogari și constructori de biserici. Tatăl meu era lăcătuș mecanic, astfel că mi-a folosit atelierul lui de acasă, unde am început să fac utilajele: abric, circular, strung, slaif. În clasa a XI-a aveam mici comenzi“, a declarat Ionel Șchiopu.

Chiar dacă era pasionat de acest meșteșug – realiza tot felul de obiecte, chiar și rame pentru oglinzi ori panoplii pentru coarne – acesta nu a lăsat deoparte cartea, ba chiar a studiat Istorie – Geografie. Însă, chiar și în studenție mergea, într-un atelier improvizat într-o biserică în construcție din Suceava. Acolo, în perioada 2002-2004, a realizat catapetesme, iar în 2005 și-a deschis propria societate comercială. Între timp s-a perfecționat și a avut numeroase comenzi de la biserici din toată țara, iar în curând consideră că va ajunge la 100 de catapetesme sculptate. Este mândru de acest lucru, chiar dacă nu se exprimă prea des, pentru că știe că lucrările sale vor dăinui în timp în cadrul sfintelor lăcașe.

Așa cum se întâmplă în cazul multor persoane, Ionel a fost tentat de drumul Occidentului, iar în 2007 a ales să plece în Spania. Chiar și acolo, în timpul liber lucra la o catapeteasmă. Nu a rezistat mult, un pic peste 5 luni, și, considerând că nu câștigă suficient cât să justifice depărtarea de familie, s-a întors acasă să facă ceea ce știe mai bine și, mai ales, ceea ce-i place cel mai mult, adică să dea o altă viață lemnului.

De la catapetesme la platouri

Afacerea lui a luat o altă amploare atunci când a decis să facă și platouri. Un fel de tocătoare sau funduri pentru mămăligă, după cum se spune în zonă, dar care pot lua locul cu succes chiar și celor mai scumpe platouri de cristal ori porțelan.

„Realizăm acum platouri de diverse mărimi și forme din lemn uscat de frasin, stejar, nuc, cireș, ulm, măr, păr, paltin, tei. Lemnul îl procurăm din zonă, pentru că ne aflăm într-o zonă forestieră. Unele platouri îmbină diferite tipuri de lemn, de aceea le lucrăm cu atenție și folosim un aracet special de exterior. În general, facem produse pe comandă, serii mai mici, dar avem și comenzi pentru diferite restaurante și pensiuni. Realizăm multe platouri sub formă de măr, pentru că suntem în apropierea zonei Fălticeni, o renumită zonă pomicolă“, a mai punctat sculptorul.

Pentru atelier, aparatură și tot ceea ce ține de buna desfășurare a afacerii a folosit doar fonduri proprii. Are parte de susținerea soției care, în acest moment, este la fel de dedicată afacerii de familie. Soțul desenează modelele pentru sculpturi, iar ea le transpune pe bucățile de lemn cu ajutorul indigoului. Tot ea este cea care personalizează platourile pentru că scrie mai frumos, pe care mai apoi le lucrează Ionel cu freza. Se completează reciproc și acest lucru se vede în dezvoltarea afacerii.

Locuri de muncă pentru femei

Chiar dacă pare că platourile se realizează mult mai ușor față de mobilierul bisericesc, nu tot timpul a avut muncitori în atelier alături de care să lucreze. Însă, de ceva vreme a ales să lucreze alături de femei pentru că în zonă sunt puține locuri de muncă și puține femei au unde să lucreze. Are răbdare cu ele și le împărtășește din propria experiență, iar în acest moment se poate baza pe ele și poate lua mai multe comenzi.

„Locuim într-o comună cu peste 5.000 locuitori, unde femeile nu prea au locuri de muncă, de aceea îmi doresc să pot pune la dispoziție cât mai multe posturi. Pentru a putea dezvolta și crea locuri de muncă pentru femei în acest domeniu, nu tocmai obișnuit pentru ele, am început un proiect de zonă, se numește Fabricat în Râșca. Sunt mândru de acest nume și vreau să devină cât mai cunoscut. Avem acum angajate care fac toate fazele de lucru la platouri, mai puțin modelele. Totuși, există lipsă de meseriași, nu doar la noi, ci peste tot, mai ales în partea de sculptură. De-a lungul timpului am fost nevoiți să mai și refuzăm comenzi din acest motiv. Mi-aș dori să dezvolt tot mai mult afacerea cu platouri, nu doar sculptura, și poate chiar să fac din nou mobilier pentru că, la un moment dat, ne-am ocupat și cu acest lucru“, a mai punctat Ionel Șchiopu.

În funcție de comenzi, lunar realizează cca 200-300 de platouri, pe lângă comenzile de mobilier bisericesc. Platourile se lucrează pe comandă și pot avea forma dorită de client și chiar un text pe care acesta îl alege. Prețurile variază: cel mai ieftin este 50 lei, iar cel mai scump poate ajunge la 300 lei. Totuși, media este de 100-150 lei/bucată. Până în prezent, cea mai mare comandă livrată a fost pentru un restaurant din Fălticeni, care a solicitat 140 de platouri, astfel că 5 modele diferite ajung acum zi de zi pe masa clienților.

„În acest moment încercăm să ne dezvoltăm pe partea de vânzări, facem marketing pentru a atrage cât mai multe restaurante pentru care să facem platouri. Ne dorim să facem cât mai cunoscut acest timp de platou și să putem concura mai bine cu produsele din China. Încercăm să ne dezvoltăm pe partea de online, facem reclamă pe Facebook și Instagram. Sigla Platouri Moldovenești-Fabricat în Râșca este prezentă pe toate platourile prin ștanțare termică. Nu lucrăm doar pentru bani pe lumea asta, iar cele mai frumoase momente sunt acelea când văd cum se bucură oamenii de platourile noastre și ne trimit poze cu ele pline de bunătăți. Pot spune că ei ne fac reclamă bună, dar se creează prietenii, ne facem cunoștințe și împreună avem o energie bună. Nu avem susținători financiari, facem totul în regie proprie, ne dezvoltam treptat, nu sărim pași. Aș fi interesat de un proiect de finanțare nerambursabilă pentru a utila atelierul cu mașinării de tâmplărie noi. Pe viitor, îmi doresc ca platourile fabricate în Râșca să ajungă la clienți din toate județele țării, dar și peste hotare, în cât mai multe țări din Europa“, a mai adăugat sculptorul râșcan.

Dincolo de comenzile care vin din mediul online, platourile moldovenești sunt prezente și în 8 băcănii, dar și într-un market. Mai mult, atunci când timpul le permite, participă și la târguri. Planurile de viitor pe care le are familia Șchiopu nu sunt puține și nici nesemnificative. Vor să lucreze în continuare mobilier bisericesc, de aceea pregătesc ucenici, dar și platouri diverse. Pe viitor intenționează să facă și alte obiecte de lemn, cum ar fi suporturi pentru sticle de vin și cutii de suc, blidare, dar și rafturi pentru bucătării sau crame.

În prezent, situația meșterilor și artizanilor nu este cea mai fericită. Nu toată lumea apreciază obiectele realizate manual și poate unii le consideră prea scumpe. De aceea, Ionel Șchiopu crede că în acest segment este nevoie și de susținere din partea administrației zonale atât prin încurajare, promovare, organizarea de târguri, cât și prin stimulare și oferire de fonduri.

De susținerea noastră are parte, așa cum încercăm mereu să încurajăm meșterii și producătorii care au ales să mai păstreze specificul zonei și al satului din care provin. Iar pe voi, dragi cititori, vă îndemnăm să alegeți să le cumpărați produsele deoarece unele dintre ele, cum ar fi aceste platouri, știți sigur că vă vor bucura chiar și peste 50 de ani. În plus, le puteți lăsa moștenire.

Larissa DINU

GALERIE FOTO

Suceava: Ediţia 55 a evenimentelor „Seminţe cu Suflet!“

Zeci de pasionaţi de cultivarea soiurilor româneşti de legume şi de păstrarea acestora în grădinile fiecărui român au oferit, gratuit, la sfârşitul lunii septembrie, seminţe din soiurile vechi pe care le deţin. Oamenii aceştia deosebiţi au venit din toată ţară, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina, la prima piaţă de seminţe de la Suceava. Evenimentul a fost organizat de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava şi Grupul „Seminţe cu Suflet” alături de oameni minunaţi uniţi de o pasiune unică – seminţele.

Strânge, seamănă şi dă mai departe!

„Seminţe cu suflet“ a pornit de la un grup de vecini dintr-o comună din judeţul Buzău, care au început să facă schimb de seminţe pentru a avea fiecare cele mai bune legume şi cele mai frumoase flori. Schimburile s-au extins în satele învecinate şi în şapte ani, aproape 2.000 de pasionaţi din toată ţara au devenit fideli aceluiaşi principiu: „Strânge, seamănă şi dă mai departe!“. Ei nu fac parte dintr-o asociaţie sau fundaţie, activitatea fiind susţinută de fiecare membru în mod voluntar.

Rodica Meiroşu este unul dintre iniţiatorii grupului care oferă grădinarilor care vor să cultive fructe sau legume româneşti seminţe din soiuri vechi, puieţi de pomi fructiferi, seminţe şi puieţi de flori în cadrul unor evenimente de câteva ore, realizate pe munca, cheltuiala şi efortul fiecăruia de a dărui seminţe

„«Seminţe cu suflet» este un târg mai puţin obişnuit pe care îl organizează un grup de voluntari, în aproape toate regiunile din ţară. Prin schimburi, noi am strâns din toate zonele ţării şi din afara ţării soiuri vechi de plante pe care oamenii le cultivă în grădinile lor, de multe ori fără să le ştie valoarea, soiuri pe care le înmulţim şi le distribuim celor care doresc să le aibă în grădinile sau în culturile lor. Punem accent pe soirile româneşti, căutăm să le înmulţim pentru că ne dorim să nu se piardă. De aceea distribuim totul voluntar. Sunt seminţe curate, fără modificări genetice, nehibridizate, fără tratamente chimice de sinteză. Nu decontăm nicio cheltuială, nu cerem sponsorizări sau sprijin material nimănui, iar târgurile se organizează acolo unde obţinem un spaţiu adecvat gratuit şi unde se pot strânge şi donatori zonali. Astăzi, la Suceava avem 30 de reprezentanți ai asociaţiei noastre din toate colţurile ţării şi aş menţiona aici colecţionarii de semințe din Călăraşi, Cluj, Alba, Botoşani, Buzău, Neamţ, avem participanţi din Ucraina şi din Republica Moldova, la care se adaugă eforturile gospodarilor voluntari din judeţul Suceava.

Prin daruri şi schimburi, seminţele româneşti, în special cele de ierburi aromatice – pătrunjel, leuştean, mărar – au ajuns în toată Europa, fiind cultivate tot de români, dar au ajuns şi în Kenya şi India. Dăruim seminţele din suflet, fără a cere nimic la schimb – doar conştiinţa fiecăruia că acele seminţe vor ajunge în pământ, vor fi semănate, multiplicate şi date mai departe“, ne-a spus Rodica Meiroşu

seminte cu suflet 1

Bucuria reîntâlnirii cu gustul din copilărie al legumelor

Grupul de pasionaţi şi-a stabilit un set de principii după care se ghidează permanent: „Seminţe cu suflet“ este un spaţiu al prieteniei, destinat asigurării existenţei şi distribuirii gratuite a seminţelor reproductibile şi a plantelor curate şi sănătoase, pentru perpetuarea soiurilor de calitate şi apărarea biodiversităţii. Seminţele sunt adunate cu migală din grădini de gospodari, fiecare după posibilităţi şi pricepere, apoi sunt ambalate manual în punguţe, etichetate şi oferite în cadrul târgurilor

Stela Zămoiu și familia sa din satul Dâmbroca, judeţul Buzău, sunt producători de seminţe tradiţionale şi face parte din Asociaţia Eco Ruralis a „ţăranilor, producătorilor locali mici şi mijlocii şi a fermelor de familie din România care sigură accesul la hrană sănătoasă atât în satele și familiile lor, cât şi în oraşele de proximitate“. În timpul schimbului de seminţe pe care doamna Stela l-a făcut cu suceveanul Florin Cramariuc, cunoscut meşter popular în ţară, a avut şi un mesaj deosebit: „Seminţele acestea, bine plantate şi îngrijite, vă vor da bucuria reîntâlnirii cu gustul din copilărie al legumelor. Am adus tot felul de tomate pe care noi le selectăm şi le distribuim împachetate. Particip la toate târgurile de «Seminţe cu suflet» pentru a răspândi soiurile româneşti, pentru a le păstra, pentru a le înmulţi deoarece, dacă vor veni vremuri grele, este bine să le avem şi să ne asigurăm singuri tot ce ne trebuie. Noi, ţăranii români, am fost învăţaţi să avem de toate în grădina noastră, iar a dărui înseamnă o calitate a românilor lăsată ani de-a rândul deoparte, dar nu uitată!“, a fost mesajul doamnei Stela Zămoiu. De la doamna Stela, meşterul Florin a luat soiuri de plante perene, bob şi un busuioc deosebit. El a oferit la schimb seminţe de mentă, de mangold (sfeclă elveţiană) şi de la alte plante pe care le cultivă în grădină.

Soiurile tradiționale sunt păstrate cu sfinţenie

În fiecare an se pierd foarte multe soiuri locale de legume şi de pomi fructiferi şi doar puţinii oameni pasionaţi le mai cultivă în grădini şi livezi.

Sorin Pavlenco este un ucrainean pe care războiul l-a determinat să îşi ia familia şi să se mute în România. A venit la „Seminţe cu Suflet!“ în dublă calitate: ca specialist în agricultură şi mic fermier, dar şi ca angajat al unei firme româneşti.

„Reprezint o companie românească, Bioculturi din Oradea, care promovează pe piaţa din România produsele bio pentru agricultură fabricate pe bază de ciuperci şi microorganisme. Înainte de război lucram pentru aceeași companie în Ucraina. După ce a început războiul am venit în România, având aceeași meserie, de consultant agricol la produsele bio pentru agricultura ecologică. Am casa mea în Ucraina, am pământul meu, vreau să fie pace ca să mă întorc. Soţia şi copii sunt aici, cu mine, dar restul familiei este în Ucraina. Ne întâlnim, mă duc la ei, vin ei la mine la Suceava. Vrem pace, vrem să facem o ediţie a acestei pieţe de seminţe şi la noi, în Ucraina, să vină toţi cei care sunt aici, la Suceava, pentru că şi la noi soiurile tradiționale sunt păstrate cu sfinţenie“, ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi Sorin Pavlenco.

Să nu uităm ce ne-a fost dat în dar

Ion Cazacu a venit împreună cu soţia din Republica Moldova pentru a aduce „seminţe de la străbunii noştri“.

„Avem seminţe ale soiurilor tradiţionale care se cultivă la noi, soiuri foarte valoroase comparativ cu cele noi, hibride, foarte productive, rezistente la dăunători, dar la care se pierd calitatea, mirosul și gustul.

Am descoperit, a câta oară, dulcea Bucovină şi istorica capitală a Moldovei lui Ştefan – Suceava, oameni dornici să păstreze seminţele străbune, fără modificări genetice, păstrate cu sfinţenie de la strămoşii noştri. Inimile bune şi darnice ale grupului «Seminţe cu suflet», împreună cu Rodica Meiroşu, în voluntariat cu timpul şi cheltuielile proprii merg din judeţ în judeţ, ca la o datorie. O datorie sfântă în faţa darurilor primite de la Creator... Oare menirea noastră este alta? Să uitam ce ne-a fost dat în dar?“, s-a întrebat Ion Cazacu.

O lume redescoperită

Mihaela Sima, din Văşcăuţi, Suceava, este promotoarea cânepiii în judeţ. Pe lângă seminţe de prune, castravete amar şi alte legume, a promovat şi seminţe de cânepă, făcând precizarea că, pentru a putea fi cultivată această plantă trebuie autorizaţie, deci seminţele nu se pot da oricui. „Cultivăm 30 de hectare cu cânepă, cânepa noastră fiind autorizată ca material genetic. Vindem seminţele pentru a fi însămânţate în continuare. Astăzi sămânţa de cânepă este folosită în scop medical, uleiul de cânepă asigurând echilibrul de Omega 3, 7 şi 9, în mod proporţional cum îl avem noi în organism. Castravetele amar este foarte bun pentru persoanele cu diabet şi pentru cei care vor să îşi ţină glicemia sub control. Se cultivă foarte uşor, are şi seminţe foarte spectaculoase, care iniţial sunt roşu fluid şi, după ce se usucă, pelicula respectivă devine albă, ca o sămânţă obişnuită.

Mai am un soi de prune; surprinzător ele devin verzi la coacere, ceea ce ar putea să ne ducă în eroare, dar sunt foarte gustoase şi iese un gem foarte bun, fără zahăr.“

Ilink Mrz din Tecuci, Galaţi, a adus la Suceava „tot ce cultivăm prin grădină“, inclusiv bumbac.

„Seminţele de bumbac le-am adus din Grecia, îl cultiv în scop ornamental, la aranjamente florale, pentru că nu ai unde să îl valorifici. În alte ţări sunt câmpuri pline cu bumbac. Am adus şi papalău (Physalis alkekengi), în fitoterapie fiind utilizate fructele şi frunzele. Principalele calităţi ale papalăului sunt: antireumatismal, decongestiv, diuretic, febrifug. Fructele culese la maturitate sunt comestibile şi se pot folosi la prepararea dulceţurilor şi marmeladelor. Când planta este uscată, poate fi folosită ca element decorativ, fructele păstrându-şi culoarea.

Sorgul, a cincea cea mai cultivată cereală din întreaga lume, ignorată la noi

Sorgul este a cincea cea mai cultivată cereală din întreaga lume, după grâu, orez, porumb şi orz. Această cereală gustoasă şi fără gluten este destul de puţin cunoscută şi consumată la noi, deşi conţine o gamă variată de fitochimicale care acţionează ca antioxidanţi în corp, aşa cum sunt taninele, acizii fenolici, antocianinele, fitosterolii şi policosanolii.

Victoria Militaru cultivă sorg pentru că este o cereală uşor de digerat, fără gluten, recomandată în boala celiacă. Este folosită la prepararea pâinii şi a aluaturilor coapte, dulci sau sărate, fiind o sursă de fibre şi proteine.

„Păcat că sorgul nu îl mai plantează lumea sau doar pentru a confecţiona mături, cu toate că bobiţele sunt foarte bune şi dau adevărata valoare plantei. Şi ştirul roşu, o altă plantă uitată şi pe care lumea nu o mai cultivă, este foarte bogat în vitamine şi minerale. Denumit şi «boabele lui Dumnezeu», ştirul era la fel de preţios ca aurul, planta fiind menţionată cu rangul de regină a nemuririi în scrierile sanscrite, iar grecii antici o denumeau «amaranthus», planta care nu moare, fiind benefică în bolile de ficat şi inimă, pentru combaterea infecţiilor şi tulburărilor gastro-intestinale, anemie, diabet, boli de piele, stomatită, parodontoză, ulcer, ateroscleroză. Astăzi se foloseşte mai mult în ciorbe, tocăniţe sau salate. Avem şi pelin amar, tătăneasă, rădăcini de tarhon, rădăcini de oregano, o plantă care s-a adaptat şi la noi. Am luat seminţe din pieţe, le-am înmulţit şi acum le dăm mai departe. Acesta este rostul pieţei noastre, să înmulţim şi să dăm mai departe“, ne-a spus doamna Militaru.

Silviu BUCULEI

Cel mai longeviv concurs literar din țară

În comuna Mălini din județul Suceava are loc în fiecare toamnă Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș“. La casa memorială a regretatului poet se adună anual iubitorii ai literaturii din toată țara, iar acest lucru se întâmplă deja de 54 de ediții. Din acest motiv, festivalul este cel mai longeviv concurs literar din țară și cu siguranță unul dintre cele mai apreciate.

foto 5

Zile de sărbătoare

Organizatorii acestei ediții: Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina“, în parteneriat cu primăria municipiului Suceava și în colaborare cu Teatrul „Matei Vișniec“ Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera“, Primăria comunei Mălini, Societatea Scriitorilor Bucovineni au contribuit la desfășurarea unui eveniment de anvergură, ce a avut ca scop principal valorificarea și promovarea patrimoniului muzeal al scriitorului Nicolae Labiș. Festivalul este un prilej extraordinar pentru iubitorii de poezie și mai ales noile talente deoarece an de an sunt premiate cele mai frumoase poezii ce nu au mai participat la alte concursuri și nu au fost publicate. Noutatea acestei ediții a fost introducerea unei noi , „Cea mai bună carte de poezie a anului 2021“.

Așa cum se întâmplă de obicei, festivalul debutează la Suceava, apoi participanții poposesc la Fălticeni și mai apoi la Mălini. În prima zi, la Suceava, au avut loc conferințe, recitaluri de poezie, lecturi publice, dialoguri culturale, dar și un recital de muzică folk. A doua zi, invitații au vizitat Colegiul Național „Nicu Gane“, acolo are sediul și Cenaclul „Nicolae Labiș“ din Fălticeni, apoi Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu“, pentru a vizita spațiul muzeal Ecaterina și Grigore Ilisei. Ziua a continuat cu deplasarea la Mălini, mai întâi la Casa Memorială a poetului, apoi la Centrul Cultural Mălini unde au fost decernate premiile.

Zeci de tineri talentați, numeroși specialiști în literatură, profesori, jurnaliști, dar și invitați speciali, printre care și surorile scriitorului, Margareta și Doina, au cinstit memoria poetului și au celebrat poezia. Mai mult decât atât, cu emoție și mândrie, Margareta Labiș a recitat poemul „Miorița“, semnat de regretatul său frate.

foto 2

Decernarea premiilor

Poate cel mai așteptat moment al festivalului este decernarea premiilor, chiar dacă putem considera că toți participanții sunt câștigători după un astfel de periplu literar.

La prima secțiune, „Cea mai bună carte de poezie a anului 2021“, au fost înscrise 25 de cărți, dintre care s-a evidențiat Principala morengo, autor Mugur Grosu, care a ocupat prima poziție. Au urmat apoi scriitorii Roxana Baltaru – Suceava, Dan Cristian Iordache – Suceava, Marilena Apostu – Galați, Teodora Vasilescu – București, Savu Popa – Sibiu, Andrei Zbârnea – București.

La secțiunea poezie, competiția a fost la fel de strânsă ca și în alte ediții, numeroase poezii valoroase fiind apreciate și lăudate de membrii juriului. Cu toate acestea, marele premiu „Nicolae Labiș“ a fost obținut de Daniela Bejinariu din București. A urmat decernarea premiului special „Carmen Veronica Steiciuc“, obținut de această dată de Adela Șulea din Suceava. Premiul I și premiul Revistei „Hyperion“ Botoşani au fost acordate Anei Maria Murariu din comuna Baia, județul Suceava; premiul II a ajuns la Andreea Duduman din Suceava și la Teodora Barbu din comuna Grămești, județul Suceava; premiul III le-a revenit participanților: Amalia Mayer; Șerban Alexandru, Ana Pasanciuc. Au fost acordate și mențiuni, după cum urmează: mențiunea I a ajuns la Alexia Plăcintă din comuna Mălini, iar mențiunea II i-a fost atribuită lui Alexandru Turculeț.

foto 3

De asemenea, au mai fost acordate următoarele premii speciale: premiul Centrului Cultural „Florin Piersic“ – Corlata – Berchişeşti, obținut de Bianca Mihaela Boboșa din Constanța. Au mai fost acordate șapte premii de reviste:  premiul revistei „Tribuna“ Cluj – Constantin Andrei Pătrăucean; premiul revistei „Orașul“ Cluj – Paul Ungureanu; premiul revistei „Ateneu“ Bacău – Raluca Ilie, Mălini; premiul revistei „Steaua“ Cluj – Alexandra Crăciun; premiul revistei „Vatra“ Târgu Mureș – Ilinca Zmău și premiul revistei „Alecart“ Iași – Daniil Iftime.

Se spune că, la Mălini, toamna este anotimpul poeților. Este anotimpul în care codrul se ofilește, dar poezia renaște din condeiul celor talentați și sub ochii celor interesați. Este anotimpul în care operele poetului Nicolae Labiș sunt citite, recitate și apreciate poate mai mult ca oricând, iar dincolo de bucurie apare mereu acea tristețe a gândului că destinul a fost prea dramatic cu un poet atât de talentat. Multe ar mai fi putut să scrie și multe ar fi putut schimba în literatură, dar să ne bucurăm că n-a fost uitat, că putem păși în casa memorială atât de bine îngrijită și putem admira obiecte valoroase din viața sa. Să ne bucurăm că acest concurs literar stimulează creația, iar după cum au declarat unii participanți, ediția din acest an a fost cea mai valoroasă de după Revoluție.

Larissa DINU

Andrei Octavian Ciocîrlan, interpretul ambițios din Dolheștii Mici

Ghidat încă din copilărie spre tradiții și muzică populară, Andrei Octavian Ciocîrlan este un adolescent care știe ce vrea să facă în viață. Prin talentul său, la care va avea grijă să adauge multă muncă și mult studiu, vrea să bucure oamenii care-l ascultă. Mai știe că nu-i va fi ușor, dar are parte de sprijinul familiei pentru a-și putea îndeplini visul.

Cu pași mărunți

Andrei sau Andi, cum îi spun cei dragi, este din satul Dolheștii Mici, județul Suceava, și face parte dintr-o familie de oameni gospodari care a avut grijă să-i insufle valori importante precum credința în Dumnezeu și dragostea față de valorile lumii satului.

„Muzica este pasiunea mea cea mai mare. În acest moment studiez la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu“ din Suceava, alături de doamna profesor Anca Griga și sunt absolvent al Școlii Populare de Arte „Ion Irimescu“. Pasiunea pentru muzica populară vine încă din copilărie deoarece am crescut cu ea, cu tradițiile și obiceiurile populare care mi-au fost foarte bine întipărite în inimă și gând“, a declarat tânărul interpret.

De fapt, tatăl lui Andrei, Gheorghiță Ciocîrlan, este coordonatorul ansamblului Străjerii din Dolheștii Mici și poate unul dintre cei mai buni cunoscători ai tradițiilor zonei. Un model pentru mulți, acesta știe să pună în valoare fiecare tradiție, dar mai ales știe cum să-i motiveze pe tineri să rămână aproape de obiceiurile zonei. Nu de puține ori i-am văzut împreună la diverse evenimente unde își reprezentau satul cu mândrie, iar mândria din ochii tatălui, care uneori poate deveni mai dur atunci când lucrurile nu ies perfect, spune mai multe decât ceea ce ar putea spune în cuvinte. Cred, cumva, că în adâncul sufletului știe că tradițiile și obiceiurile locului nu vor fi uitate pentru că are un urmaș ce va avea grijă de acest lucru. Și surorile lui Andrei îi sunt alături și îl sprijină, iar mama lui îl însoțește la aproape toate evenimentele la care participă.

„Întreaga familie este alături de mine și este implicată în tot ceea ce îmi doresc să realizez. Nu în ultimul rând, profesorii îndrumători au fost mereu alături de mine și le mulțumesc pe această cale tuturor. Am cântat prima oară pe o scenă în cadrul Grupului Balada alături de doamna profesor Maria Tanasă, la Fălticeni. A fost vorba despre un spectacol cu  tradiție în zonă și care aduce laolaltă oamenii din împrejurimi. Între timp am participat la mai multe concursuri importante și am obținut premii mari atât la nivel național, cât și la nivel european“, a mai punctat Andrei.

N-am putut rezista și l-am mai întrebat pe Andrei ce înseamnă pentru el satul natal, pentru că se simte legătura strânsă dintre pasiunea pentru ceea ce face și locul în care a trăit până acum. A răspuns așa cum poate mă așteptam: „Dolheștii Mici reprezintă pentru mine acasă! Este locul în care mă întorc cu cea mai mare bucurie și în care trăiesc cele mai frumoase momente. Pot spune că viața satului este cea mai frumoasă!“

Planuri mărețe

Andrei Octavian Ciocirlan

Așa cum poate era de așteptat, Andrei face parte și din ansamblul Străjerii Dolheștii Mici, dar și din ansamblul Arcanul – USV. Consideră importantă integrarea în cadrul acestor ansambluri pentru formarea sa, pentru că mereu are ceva de învățat de la colegii săi. Îi place muzica populară, este clar, studiază și vioara din 2015, dar spune că este tentat și de alte genuri muzicale, cum ar fi muzica ușoară pe care a început să o studieze. Are deja propriile melodii și chiar videoclipuri, precum și numeroase apariții la televizor și evenimente importante.

Are doar 16 ani și este atent la mulți artiști mai consacrați precum: Grigore Gherman, Alexandru Brădățan, Călin Brăteanu, Sofia Vicoveanca sau Angelica Fluture, pe care îi admiră și dorește să le calce pe urme.

„Am 5-6 melodii ale mele și aștept cu mare nerăbdare să creez un album. Îmi doresc ca pe viitor să colaborez cu o casă de discuri și vreau să studiez la Conservatorul din București. Îmi place ceea ce fac și mă bucur foarte mult să pot cânta la evenimente și spectacole, chiar și la nunți, să pot crea o atmosferă plăcută și să bucur oamenii prezenți“, a mai precizat tânărul.

Pentru mine este clar, atâta vreme cât mai există tineri ca el, satul românesc nu va muri. Nu vor muri nici folclorul, nici tradițiile, obiceiurile ori cântul popular și ne vom păstra identitatea ca neam. N-aș putea să închei acest articol altfel decât prin vorbele tânărului interpret pentru că însumează mai mult decât un gând, ci poate dorința lui cea mai arzătoare: „Îmi doresc să ajung un artist consacrat și îndrăgit de lume și îmi pun toată încrederea în Dumnezeu!“

Larissa DINU

  • Publicat în Cultura

Fabrica de brânzeturi din Poiana Stampei

Mezdrea Roman, un antreprenor din comuna suceveană Poiana Stampei, oferă tinerilor zilelor noastre o frumoasă și admirabilă lecție despre ceea ce înseamnă să faci un agribusiness eficient dintr-o fermă de vaci prin accesarea de fonduri europene și crearea unui lanț alimentar integrat în exploatație. În prezent, suceveanul este beneficiarul unui proiect european pentru care a muncit mult, dar care poate fi studiu de caz pentru toți tinerii care își iubesc glia și își doresc să fie antreprenori în țara lor.

„În anul 2018 am înființat o întreprindere individuală și am accesat proiectul Tânărul fermier, măsura 6.1., unde am fost declarat eligibil, dar fără finanțare, având punctajul mic. Spre norocul meu, în 2019 a apărut o altă măsură 5.2., pe Gal Bazinul Dornelor, unde am îndeplinit 100% condițiile pentru punctaj și am fost declarat eligibil. Astfel am putut să achiziționez utilaje performante și să dezvolt o mică făbricuță de procesare a laptelui. Una dintre condițiile pentru a obține punctajul mare era să realizez și un lanț alimentar, să procesez laptele din exploatație. Valoarea proiectului este de 144.000 de euro, din care 10% fonduri proprii“, ne specifică suceveanul.

Cantitatea de lapte procesată pe săptămână este în jur de 3.000 de litri. Laptele provine de la propria exploatație și de la fermierii din comuna Poiana Stampei și comunele vecine. De aici, laptele ajunge în spațiul de procesare, unde se obțin produse tradiționale, cum se făceau odinioară din rețete cunoscute de la bătrâni. În această cameră laptele vine prin furtunul alimentar, de la tancul de răcire, prin pompa de transvazare, trece prin filtrul de lapte și ajunge în vana de închegare și pasteurizare. Laptele este dus la o temperatură de 30-35 grade Celsius, unde se dă cheag și se așteaptă să se coaguleze.

Produsele tradiționale obținute sunt cășuțul afumat, cășuțul simplu, telemeaua, smântâna de casă, brânza frământată, iar ca specialități se realizează rulada cu cașcaval și șuncă și rulada cu cașcaval, șuncă și mărar. „Avem un mic magazin de prezentare și vânzare, mai vindem la Suceava, la piața volantă, organizată de DAJ Suceava, dar și la Iași și oriunde suntem invitați. Produsele sunt certificate cu marca de calitate Produs montan, lucru ce conferă clientului credibilitatea că produsul este obținut în zona montană, iar gustul brânzeturilor este diferit față de alte brânzeturi și asta confirmă acest lucru.“


„Planurile de viitor sunt să modernizăm făbricuța, să extindem capacitatea de procesare lapte, să mai achiziționăm o centrală termică pentru a reduce costurile de energie. Ameliorarea rasei este un alt obiectiv. Încerc să văd care rasă se pretează cel mai bine zonei. Noi, în prezent, avem în exploatare rasa Brună, Bălțată românească, Bălțată românească cu negru și Pinzgau. Avem 9 vaci de lapte și tineret. Efectivul total este de 20 de exemplare“.


Beatrice Alexandra MODIGA

Seceta din ultimele 10 luni a afectat grav producţiile agricole

Seceta pedologică afectează culturile agricole din judeţul Suceava. Lipsa precipitaţiilor se vede şi pe cursurile mari de apă. Pe râurile Moldova, Siret şi Suceava, de unde agricultorii mai luau apă în anii trecuţi cu cisternele pentru a-şi uda culturile, nivelul apei a scăzut vizibil, cotele fiind la mai puţin de jumătate faţă de normal, iar alte râuri mai mici au ajuns să fie un firicel de apă.

Deficit de apă în sol de 200 l/mp

Conform datelor oficiale pe care le deţine Direcţia Agricolă Suceava, în baza măsurătorilor efectuate la nivelul solului agricol de specialiştii în pedologie, în ultimele zece luni de zile, din luna septembrie a anului trecut şi până acum s-au înregistrat, în medie, precipitaţii constând în 261 de litri/metrul pătrat.

Îngrijorător este faptul că în mai şi iunie, luni care, în mod normal, erau bogate în precipitaţii în nordul ţării, anul acesta s-au înregistrat valori foarte scăzute. În martie au fost 91 de l/mp, în aprilie 56 de l/mp, în mai doar 26 de l/mp iar în iunie cantitatea maximă de precipitaţii a fost de 39 l/mp.

Conform directorului adjunct al Direcţiei Agricole Suceava, Silviu Bogdan Pricop, într-un an bun, cu precipitaţii suficiente, cum au fost în mare parte ultimii doi ani, la nivelul celor zece luni de zile erau înregistraţi undeva la 450 de litri pe metru pătrat de teren agricol. Deficitul înregistrat în acest an este de 200 l/mp.

Din păcate, în judeţul Suceava irigaţiile pe suprafeţe mari sunt doar o amintire pentru cei care au făcut agricultură până în anii ‘90, perioada în care exista un sistem bine pus la punct de îmbunătăţiri funciare. Acum, irigaţiile sunt doar investiţii izolate ale unor cultivatori de terenuri agricole şi proprietari de livezi, suprafaţa totală irigată în anul 2020 fiind de aproape 3.800 de hectare, din care o mare parte sunt suprafețe acoperite cu livezi.

Producţii mai mici la grâu şi rapiţă, dar comparabile cu cele din 2020

Seceta pedologică accentuată a afectat toate culturile, în special grâul, orzul şi ovăzul, care se usucă şi a căror recoltare a început mai repede în acest an.

Specialiştii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Suceava susţin că, pe fondul precipitaţiilor deficitare, anul agricol 2022 va fi unul greu, cu producţii diminuate, în comparaţie cu anul precedent. Potrivit acestora, grâul a fost semănat pe 20.279 ha, media obţinută fiind de 3.300 kg/ha, cantitate deloc de neglijat în condiţii vitrege, dar mai mică cu 700 kg faţă de cea obţinută în anul 2017.

„Recolta de grâu este afectată de secetă, dar nu în cel mai înalt grad. Aceasta dacă ne raportăm la 2021, când am avut un an de excepţie. Dacă ne raportăm la 2020, după încheierea campaniei de recoltare, cred că la nivelul acestui an ne-am putea situa“, ne-a informat Silviu-Bogdan Pricop, director adjunct al DAJ. Şi orzul a fost treierat de pe toate cele 2.100 ha cultivate, cu o medie realizată de 3.400 kg/ha.

Şi cultura de rapiţă de pe ogoarele din judeţul Suceava a fost pusă în pericol din cauza secetei. După ce anul trecut culturile de rapiţă pe parcele extinse au făcut deliciul amatorilor de peisaje deosebite, anul acesta cultivatorii acestei plante au trecut printr-o situaţie mai grea. O parte din rapiţa însămânţată în toamna anului trecut pe valea râului Moldova a fost „întoarsă“, cum se spune în termeni agricoli, din cauza condiţiilor climatice de pe parcursul toamnei şi de la începutul iernii, sămânţa pusă în pământ la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie a anului trecut germinând mai târziu, după ploile de toamnă care au venit foarte târziu și în cantități infime, iar îngheţul venit mai devreme şi fără zăpadă a omorât efectiv multe din plantele abia răsărite. Culturile care au rămas au suferit din cauza secetei, aşa că în august, la recoltare, producţia de rapiţă este mult mai mică comparativ cu cea estimată. După recoltarea a 350 ha din cele 2.000 ha cultivate producția este de aproximativ 2.440 kg/ha.

Cheltuielile mari cu întreţinerea şi seceta stabilesc preţul final

Seceta şi producţiile mici se suprapun în acest an peste o perioadă critică, în care agricultorii au avut de suportat cheltuieli mult mai mari din cauza dublării preţului carburanţilor, dublării şi chiar triplării preţului la îngrăşământ, creşterii dobânzilor la creditele pe care le au contractate pentru achiziţia de utilaje sau pentru înfiinţarea de culturi. Aproape toţi fermierii spun că anul acesta vor fi preţuri mult mai mari la produsele agricole comparativ cu anul 2021 din cauza costurilor mari care se suprapun peste o producţie scăzută.

Culturile mai târzii, cum ar fi porumbul şi cartoful, sunt afectate la fel de mult ca cerealele şi doar ploile aşteptate în perioada imediat următoare ar putea aduce o parţială salvare a producţiei.

În judeţul Suceava sunt semănate 10.017 ha de floarea-soarelui, „o cultură mai rezistentă la secetă“, însă recoltatul nu a început. În cazul porumbului, cultivat pe 45.069 ha, cultura este un pic încetinită din dezvoltare, talia plantelor fiind puţin mai joasă. Specialiștii spun că a apărut inflorescenţa, a polenizat, s-a format păpuşa, dar important este să plouă în următoarea perioadă.

Cartoful de toamnă este cultivat în acest an pe 45.069 de hectare, aparatul foliar este încă verde, iar strângerea recoltei va începe la începutul lunii septembrie, apreciindu-se că producţia va fi una „acceptabilă“, dar nu va mai fi ca în anii 2017 şi 2018, când, în medie, s-au depăşit 18 tone de cartofi la hectar.

Silviu BUCULEI

Plantația de căpșuni din Hurjuieni, o demonstrație de răbdare și succes

Soții Moloce Costică – Adrian și Simona din comuna Gălănești, satul Hurjuieni, județul Suceava, au muncit ani întregi în Germania pe plantațiile cu căpșuni. După ce au învățat tehnologia de cultivare şi, mai ales, să vândă fructele s-au întors în satul natal unde, în urmă cu opt ani, au pus pe picioare propria afacere cu căpșuni. Astăzi cei doi soți cultivă o suprafață de 10 hectare.

„În ultimii ani ai facultății (2008-2009) ne căutam un loc de muncă, dar nicio firmă nu angaja sau cerea experiență. Am ales să mergem ca sezonieri în Germania la căpșuni, acolo am văzut exact cum se cultivă, am învățat foarte multe despre această cultură și astfel în anul 2014 am luat hotărârea să începem ceva în România. Am realizat că cea mai multă experiență practică o avem în agricultură și nu în domeniile în care ne-am pregătit, astfel am decis să plantăm primii noștri 30 de ari de căpșuni“, ne spune tânăra suceveancă.

Terenul pe care au plantat primii căpșuni le-a fost pus la dispoziție de părinți, iar cu puținii bani strânși din Germania au înființat mica plantație. „Până în anul 2022 nu am accesat fonduri europene, iar tot profitul realizat din căpșunărit și alte culturi adiacente (cultură mare: porumb, grâu și alte cereale) l-am reinvestit în agricultură și utilaje. Folosim soiuri remontante și unifere, alese în așa fel încât să fie cât mai gustoase și să ne asigure căpșuni din luna mai până la venirea brumei în toamnă. Ca tehnologie de cultivare folosim sistemul tradițional cu mulcire pe paie, în câmp liber. În cultura noastră se regăsesc soiuri foarte gustoase și aromate, dar cu o producție mai mică. Am ales aceste soiuri în detrimentul celor foarte productive, dar fără gust, pentru a mulțumi cumpărătorii și credem noi că acesta este atuul nostru și motivul pentru care cumpărătorii ne apreciază produsele și vin de departe pentru a le cumpăra.“

În acest moment, în plantația de la Hurjuieni se cultivă 10 hectare de căpșuni. „Nu folosim erbicide, prășim și plivim totul manual și, la nevoie, aplicăm tratamente pentru dăunători. În ultimii ani vremea ne dă cele mai multe bătăi de cap, sunt ani cu precipitații foarte multe care ne strică fructele și ani în care seceta este cruntă (ca în această primăvară), iar sistemul de irigație nu face față, fructele rămânând mici.“

Spre deosebire de producătorii din alte zone, cei doi tineri nu se plâng de lipsa pieţei de desfacere din ţara noastră şi nici de lipsa zilierilor, dimpotrivă. Spun că forţă de muncă se găseşte la preţul corect. Potrivit celor doi, la început comercializau fructele în pieţe, apoi, cu sprijinul Direcţiei Agricole Suceava, au reuşit să intre în supermarket-urile din judeţ. „Mare parte din producție merge către un lanț de supermarketuri (Carrefour), unde livrăm pe toată zona Moldovei, o parte din producție se vinde printr-un magazin propriu amplasat în comuna noastră, iar ce rămâne livrăm unor colaboratori din zona Sucevei. Prețurile cu care vindem variază între 8 și 15 lei/kg. Contează foarte mult producția pe care o avem, precum și calitatea fructelor din anul respectiv. Pe viitor vrem să ne continuăm afacerea cu căpșuni, să fim mai performanți, să creștem și să fim un mic brand în zona noastră. Ne dorim să ne îmbunătățim tehnologiile de cultivare atât la căpșuni, cât și la celelalte culturi și sperăm cu această ocazie să fie cât mai puțină muncă fizică și să avem măcar puțin timp liber“, încheie Simona Moloce.

Beatrice Alexandra MODIGA

Start-Up Nation. Linie de procesare și plantație pomicolă ecologică în „Livada lu‘ Gavril“

Ferma „Livada lu‘ Gavril“ este situată într-o zonă pomicolă reprezentativă, în satul Antileşti, la 4 kilometri de Municipiul Fălticeni, pe cea mai largă vale, între dealuri molcome, cu livezi roditoare. În acest loc, zice legenda, marele măr este din moşi-strămoşi stăpânul livezii, dând rod bun şi soiuri care mai de care mai gustoase. De aproape cinci ani, inginerul Gabriel Gavril a găsit o cale prin care mărul parfumat să devină suc dulce şi plin de sănătate.

Cum a apărut acest brand

Gabriel Gavril a început chiar din anii studenţiei la Universitatea de Ştiinţe Agronomice și Medicină Veterinară din Bucureşti să dezvolte o afacere de succes în domeniul agricol, axându-se pe procesare. A început cu fabricarea sucului de mere, apoi a dulceţii din caise şi cireşe îndulcită cu suc de mere și, de anul trecut, a sucului din aronia. În prezent, inginerul Gabriel Gavril a ajuns la ultima etapă a certificării ecologice a livezii de măr pe care o deţine. Investiția într-un astfel de business a fost hotărâtă de necesitate“ de a valorifica producţia de mere, cireşe şi caise.

„Am absolvit studiile universitare de licenţă la Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti, după care m-am perfecţionat printr-un master specializat pe managementul calităţii. Părinţii mei deţineau o livadă de mult timp, aşa că am decis că trebuie să fac o facultate de profil pentru a o putea administra aşa cum trebuie. În anul trei de facultate, la disciplina marketing ni s-a spus să facem reclamă unui produs. Împreună cu echipa cu care lucram m-am gândit să creez propriul produs. Așa a apărut «Livada lu’ Gavril». Am vorbit la o fabrică de sucuri de la Miercurea Ciuc despre o colaborare, i-am spus tatei să vină cu o maşină cu mere de la Antileşti, mi-am luat colegii de la Bucureşti şi am plecat la Miercurea Ciuc. Tata a venit cu merele, noi am făcut sucul şi i-am pus o etichetă cu brandul propus de mine: «Livada lu’ Gavril».

Livada lui Gavril 1

„În curând vom primi certificatul eco pe produs“

Tot în facultate, când a obţinut şi primul suc de mere de Antileşti, inginerul agronom a auzit de programul Start-Up Nation. „Am analizat condiţiile de finanţare şi cheltuielile eligibile din program şi am depus proiectul pentru linia de suc. Am câştigat finanţarea, am realizat investiţia şi mi-am dat şi licenţa pe înfiinţare fabrică sucuri de mere. Studiile de specialitate au fost un atu“, ne-a spus inginerul Gabriel Gavril.

Sucul de mere din „Livada lu’ Gavril“ este 100% pur, obținut prin presarea la rece a merelor proaspete şi atent selecţionate, cultivate în mod tradiţional în livada din Antileşti. Este apoi pasteurizat şi ambalat în sticlă sau la pungi bag-in-box. Nu se adaugă zahăr şi nu conţine conservanţi, arome, îndulcitori artificiali sau alţi aditivi.

În anul 2021 a început și producţia de suc de aronia. Produsul este obţinut printr-o singură presare la rece a fructelor obţinute din cultura proprie (spălate, proaspete, sănătoase, atent selecţionate) şi pasteurizat. Pe lângă faptul că sucul este extrem de gustos şi cu un parfum îmbietor, are şi beneficii uimitoare pentru sănătate. Sucul este ambalat în sticle de 1 litru. „Suntem la început de drum cu aronia, dar în timp ne vom extinde. Aronia are atât de multe proprietăţi şi este atât de puţin cultivată încât merită să investești în această cultură. Imediat după ce am înfiinţat plantaţia, am început şi demersurile pentru a obţine certificat ecologic pentru că este vorba de un fruct medicinal. Lumea caută sucul de aronia şi mulţi dintre cei care l-au consumat s-au simțit bine și au revenit pentru a mai lua“, a menţionat ing. Gabriel Gavril.

Închiderea lanțului de producție a fost o prioritate

Primele „capitole“ ale istoriei livezii din satul Antileşti, care are peste 15.500 de pomi plantaţi, s-au scris în urmă cu 12 ani, dar în urmă cu cinci ani pentru ferma familiei a fost un nou început. Tatăl și-a lăsat fiul să ia toate deciziile, iar dorinţa tânărului inginer a fost să închidă cercul producției. A adus în fermă instalaţii de ultimă generaţie pentru a putea lucra cât mai eficient, mai ales că forţă de muncă găseşti tot mai greu, iar „singurii oameni pe care te poți baza în toate anotimpurile sunt membrii familiei“.

Gabriel Gavril ne-a dat ca exemplu mărul. După un an de muncă (noul ciclu de producţie începe de la începutul iernii) îl recoltezi, apoi îl poţi vinde proaspăt (dar acest lucru este greu de realizat într-o zonă pomicolă dezvoltată) sau îl poţi prelucra şi vinde sub formă de produs finit.

„Transformăm merele în suc natural pasteurizat, cu termen de garanţie de la 6 la 12 luni. Astfel valorificăm în timp toată producţia, fără a mai avea pierderi. Recomand prelucrarea fructelor proaspete, nealterate, sănătoase, coapte şi zemoase. Sucul poate fi dintr-un singur fruct/ legumă sau dintr-o combinaţie de fructe/ legume. Anul trecut am făcut pentru prima dată suc din mere verzi şi a fost foarte căutat. Sucul de aronia presat la rece este făcut doar din fructe proaspete, la maximum 2 zile după recoltare. Fructele sunt spălate şi apoi presate la rece. Se îmbuteliază doar în recipiente din sticlă şi se pasteurizează. Sucul ecologic de aronia are termen de valabilitate 12 luni de la data ambalării. Simplu, fără prea multe procese, pentru că ne ajută mult şi antioxidanţii din fructe“, ne-a spus Gabriel Gavril.


„Ne concentrăm pe obținerea sucului de mere în forma lui cea mai pură, care este complet lipsită de orice ingrediente nocive. Este un suc provenit dintr-o livadă aflată în conversie, noi de trei ani nu mai stropim livada şi în curând vom primi certificatul eco pe produs.“ – Gabriel Gavril.


Aronia este un arbust cu origine americană, ce seamănă foarte mult cu afinul, dar ale cărui proprietăți se diferențiază mult de acesta. Studiile au confirmat că fructele sale au cele mai puternice efecte antioxidante. Sucul consumat în mod regulat tratează peste 100 de afecțiuni, reglează tensiunea, glicemia şi luptă împotriva celulelor canceroase. Tratamentul este de 30 de zile, câte 50 ml/zi.


Silviu BUCULEI

În Suceava suprafețele cultivate cu cartofi scad de la an la an

În ultimii 10 ani, în judeţul Suceava suprafeţele cultivate cu cartofi au înregistrat o scădere continuă. Dacă la începutul anilor 2000 în judeţ erau cultivate peste 30.000 ha cu cartofi, anul trecut au mai fost cultivate 17.122 ha cu cartof, iar în 2020 o suprafaţă de 17.797 ha. Inclusiv Staţiunea de Cercetare Agricolă din Suceava, care era cel mai mare cultivator de cartof din judeţ, a renunţat la această cultură, singurele loturi fiind cele pentru cercetare. Cartoful a ajuns pe locul trei – patru într-unul dintre judeţele considerate printre cele mai mari cultivatoare de cartofi din ţară. Putem vorbi de aproape o înjumătăţire a suprafeţei cultivate, ceea ce înseamnă foarte mult şi privind producţia, deşi fermierii mai mari au acum o rată de producţie mai bună, existând vârfuri de producţie şi de 20 de tone la hectar în unele ferme.

Cultivatorii de cartofi din judeţul Suceava spun că situaţia de la începutul anului 2022 îşi are originile în toamna anului 2020 când, pe fondul pandemiei provocate de Covid-19, fermierii trăgeau un semnal de alarmă şi aduceau la cunoştinţa Ministerului Agriculturii necesitatea subvenţionării acestei culturi în condiţiile în care preţul de vânzare a cartofului a atins minimul istoric de 0,30 lei/kg. În primăvara anului 2021, după cheltuieli serioase cu depozitarea, cartoful pentru consum de calibru >50 mm s-a comercializat cu preţuri care nu au depăşit 0,5 lei/kg pentru că de procesare nu se poate discuta, în acest moment în România fiind doar fabrici de procesare a cartofului sub formă de chips. Pentru această industrie este nevoie de anumite soiuri, iar sprijinul  financiar oferit de stat este foarte mic, anul trecut, numai în judeţul Suceava, suprafaţa însămânţată cu cartofi a scăzut cu peste 600 de hectare la fermierii mari.

Cheltuieli mai mari cu sămânţa, lucrările agricole şi depozitarea

Conform centralizării făcute la sfârșitul anului trecut de Direcția Agricolă Suceava, din cele  17.122 ha cultivate cu cartofi, 80 ha au fost cu soiuri semitimpurii, 320 ha cu soiuri de vară și 16.722 ha cu cartof de toamnă. Pentru că aproximativ 5.000 ha sunt în zona montană, cu o producție sub 10 t/ha, media producției pe județ a fost în anul 2021 de 5-6 t/ha pentru semitimpurii și de vară și de 18 t/ha pentru cartofii de toamnă.

Fermierii mari, care cultivă suprafeţe de peste 10 hectare și care fac şi producţie de calitate, spun că nu vor creşte semnificativ suprafeţele cultivate anul acesta, principalele cauze fiind dublarea şi chiar triplarea preţului la îngrăşăminte, creşterea preţului la motorina folosită de tractoare la prelucrarea solului, însămânţare, tratamente, recoltare, transport. Producţia depinde de sămânţă, de cantitatea şi calitatea ei, iar în acest an sămânţa este insuficientă. De la an la an au fost tot mai puţini producători autohtoni de sămânţă de calitate, iar sămânţa din import s-a scumpit foarte mult. Fermierii spun că şi cheltuielile de depozitare au crescut foarte mult din cauza creșterilor de preț la energia electrică, păstrarea cartofilor fiind la fel de importantă ca şi producerea lor. Tuberculul de cartof conţine aproximativ 75% apă, iar, dacă nu sunt îndeplinite toate condiţiile de pregătire pentru însilozare şi păstrare, temperaturi constante situate în +4 şi +8°C în funcţie de destinaţie (consum, sămânţă, chips), ventilaţie mecanică cu aer răcit, pot apărea foarte uşor boli în timpul depozitării. Este vorba despre aşa-numitele boli de păstrare: putregaiul umed, putregaiul uscat, putregaiul din cauza manei, etc. iar pagubele sunt foarte mari. La toate acestea se adaugă şi un uşor deficit de umiditate din sol, care, dacă se va accentua, va limita producţia sau, dacă va fi un an ploios vor fi cheltuieli mai mari cu combaterea dăunătorilor.

„Cartoful este greu de cultivat, necesită utilaje şi forţă de muncă. La cartof nu se poate fără muncă, oricât de performante ar fi utilajele. Cui nu are utilajele proprii îi va fi foarte greu să se reorienteze acum, de la un an la altul. Dacă mă raportez la investiţia din 2021, preţul practicat în primăvară este corect. Anul acesta, la ce costuri sunt, când o tonă de îngrăşământ a ajuns 1.000 de euro, e clar că nu se mai poate face producţie la acelaşi preţ. Estimez că voi cultiva 8-10 hectare în acest an şi cred că preţul la cartof sigur va creşte“, a explicat fermierul Florin Mirăuţ, cultivator de cartofi la o fermă din satul Moara.

Cultivatorii de cartofi spun că, dacă eşti specializat pe producţia de cartofi, te poţi adapta greu pentru o altă producţie. În cazul culturii cartofului, utilajele și tehnologia sunt specifice, nu pot fi folosite petru o altă cultură, doar cele pentru pregătirea terenului sunt universale.

Creşterea preţului cartofului este mai mică la producători și mai mare la vânzători

Micii fermieri spun că până acum investiţia nu se merita, fiind vorba de multă muncă, cheltuieli sporite şi preţ de vânzare scăzut. Situaţia s-a schimbat însă în primăvara acestui an, când preţul cartofului a crescut semnificativ, cu aproximativ 30% la producător şi chiar mai mult în magazine.

Dacă în toamnă kilogramul de cartofi se vindea în judeţul Suceava cu 0,8 până la 1,2 lei, în luna aprilie cartofii pleacă de la producător cu un preţ de 1,3-1,5 lei kilogramul, în magazine un kilogram depăşeşte 3 lei, iar în pieţele agroalimentare preţurile variază de la 2 la 3 lei, în funcţie de calitate.

Deşi datele de pe piaţă indică o creştere a preţului cartofului, specialiştii din cadrul Direcţiei Agricole Suceava spun că nu se aşteaptă la creşteri semnificative şi imediate ale suprafeţelor cultivate cu cartof şi asta din cauza măririi costurilor lucrărilor la hectar. Creşterea preţului la motorină, la sămânţă, îngrăşăminte şi, nu în ultimul rând, la substanţele de combatere a dăunătorilor şi a bolilor fac ca, într-un an cu o producţie de aproximativ 10-12 tone la hectar, preţul de 1 leu/kg să nu mai acopere cheltuielile fermierilor.

Cartoful pentru sămânţă ocupă suprafeţe foarte mici

Chiar dacă este o cultură subvenţionată, cartoful pentru sămânţă ocupă suprafeţe foarte mici pentru că fermierii nu vor să îşi rişte afacerile în domeniul agricol. Ei spun că ideal ar fi să multiplicăm mai multă sămânţă în România, în funcţie de soiuri adaptate fiecărei regiuni. Pentru că acest proces de multiplicare este totuşi destul de costisitor, din cauza inputurilor, acesta ar trebui făcut în primul rând în staţiunile de cercetare. La Suceava exista pe vremuri Staţiunea de Cercetare Agricolă, unde se obțineau rezultate foarte bune.

Aceste culturi cu sămânţă sunt foarte costisitoare, anul trecut depăşind 40.000 lei/ha la clasa A. Există riscul ca într-un an ploios, cu mulţi dăunători şi în care tratamentele nu pot fi efectuate la timp, culturile să poată fi în orice moment declasate, respinse sau, şi mai grav, carantinate. Carantinarea fermei din cauza depistării unui organism de carantină presupune distrugerea întregii culturi de cartofi sau a oricărei cantităţi de cartof dacă boala apare după depozitare şi interzicerea producerii de cartof pentru următorii 5 ani.

Micii cultivatori îşi vând producția la marginea drumului

În judeţul Suceava sunt şi micii cultivatori care vând o parte din producție la marginea drumului deoarece nu au condiţii de păstrare. Ei spun că au suprafeţe mici, de la câţiva ari până la 1-2 hectare și că în primul rând cultivă cartofi pentru consumul familiei, pentru animalele din gospodărie, dar şi pentru vânzare. Cultivatorii de cartofi pe terenurile din jurul gospodăriilor spun că folosesc ca îngrăşământ gunoiul de grajd provenit de la animalele din gospodărie şi îşi asigură sămânţa din producţia proprie, de la o recoltă la alta şi de aceea au producțiile cele mai mici şi cele mai mari probleme cu bolile foliare, îndeosebi cu mana.

Dacă în toamnă vor putea vinde cartofii cu peste 1,5 lei/kilogram, ei spun că îşi vor recupera cheltuielile.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, specialiștii Direcției Agricole Suceava acordă consultanță  privind tehnologia  de producere a  cartofului  în  condițiile în care sămânța  provine din import și tehnologia trebuie  adaptată  schimbărilor climatice, cursuri de formare profesională, consultanță privind constituirea de forme asociative – cooperative și grupuri de producători.

După cum a debutat anul agricol 2022, fermierii suceveni se aşteaptă la producţii, în general, bune la cartof.

Silviu Buculei

18 puncte de lansare a rachetelor antigrindină amplasate în zona Suceava - Botoşani

Guvernul a aprobat, la sfârşitul lunii martie, obiectivele celei de-a XXII-a etape anuale a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor în perioada 2010-2024, precum şi fondurile necesare pentru îndeplinirea lor. Cu suma alocată în acest an, de 75,4 milioane lei, se vor finanţa finalizarea, dotarea şi punerea în funcţiune a 12 noi puncte de lansare (în județele Timiş şi Alba), înfiinţarea a 7 noi grupuri de combatere cu 77 de puncte de lansare (în Suceava – Botoşani, Matca – Galaţi, Giurgiu, Olt, Dăbuleni – Dolj, Dâmboviţa – Argeş şi Maramureş), studiile de fezabilitate pentru înfiinţarea a două unităţi de creştere a precipitaţiilor (în Muntenia şi Moldova), achiziţia unui radar dedicat şi alte activităţi şi programe experimentale de cercetare-dezvoltare de noi tehnologii de intervenţii active în atmosferă.

În urma demersurilor iniţiate de Instituţia Prefectului – judeţul Suceava şi Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava, în cadrul Centrului Zonal de Coordonare Moldova vor fi realizate „studii, proiecte tehnice, execuţie lucrări, achiziţie echipamente şi dotări pentru înfiinţarea Grupului de combatere a căderilor de grindină Suceava – Botoşani, cu 18 puncte de lansare”, după cum a informat Prefectura Suceava.

Potrivit sursei citate, această investiţie va conduce la diminuarea vulnerabilităţii producţiei agricole şi a comunităţilor rurale faţă de fenomenele meteorologice periculoase, fiind o măsură de susţinere a producţiei de fructe, legume şi cereale şi de reducere a vulnerabilităţilor agriculturii meteo-dependente.

Racheta antigrindină este o rachetă nedirijată, cu un calibru de 82,5 mm, lungime de 1,4 m, care transportă o încărcătură utilă de 660 grame material activ pe bază de iodură de argint și îl dispersează de-a lungul traiectoriei la o altitudine de 2,5-6,5 km, timp de 40-45 de secunde. Scopul activității de combatere a grindinei este acela de a reduce semnificativ dimensiunea finală a grindinei care cade la sol, iar dacă este posibil o transformă în totalitate în picături de ploaie.

În 2021, grindina a distrus peste 100 de ha de livezi

După ce grindina căzută în timpul unei furtuni anul trecut, la sfârşitul lunii august, i-a afectat grav pe pomicultorii din Rădăşeni, Fălticeni, Cornu Luncii şi Buneşti, conducerea Direcţiei Agricole Suceava a solicitat din nou extinderea sistemului naţional antigrindină în judeţele Suceava şi Botoşani. Grindina de anul trecut a distrus producţia de mere în bazinul pomicol Fălticeni – Rădășeni în proporţii cuprinse între 80% şi 100%.

„Vorbim de aproximativ 100 de hectare, 50 de hectare pe raza comunei Rădăşeni şi 50 de hectare în zona municipiului Fălticeni. Cel puţin 50 de hectare au fost distruse în proporţie de 100%, fiind afectată atât producţia din anul 2021, cât şi o parte din producţia anului viitor, prin distrugerea mugurilor de rod. Prin afectarea ramurilor se asigură porţile de intrare pentru boli şi dăunători, fapt pentru care pomicultorii au fost nevoiţi să intervină cu tratamente specifice menite să reducă efectele negative. Afectarea masei foliare determină, de asemenea, acumularea de rezerve reduse, motiv pentru care pomii vor fi şi mai sensibili şi mai expuşi la intemperiile din anotimpul rece. Unde bate gheaţa şansele de a avea producţie în livezi sunt minime“, a precizat Elena Gogu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Suceava, în 2021, după ce grindina puternică a pus la pământ cea mai mare parte din mere, iar cele rămase în copaci au fost compromise.

Peste 2,3 mil. ha protejate în 2022

Conform informaţiilor publicate de Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP), în sezonul de combatere a căderilor de grindină de anul trecut (perioada 15 aprilie - 15 octombrie 2021), cele cinci unităţi de Combatere a Căderilor de Grindină (UCCG) din cadrul SNACP au protejat o suprafață de cca 1.500.000 ha, prin funcționarea unui număr de 65 de puncte de lansare (PL), amplasate în judeţul Prahova, care au asigurat, cu 22 de PL, protecția culturilor agricole în județele Prahova, Buzău, Teleorman şi Olt; în judeţul Iași, care a asigurat, cu 12 PL, protecția culturilor agricole din județele Iaşi şi Vaslui; din Vrancea s-a asigurat, cu 10 PL, protecția culturilor agricole în județele Vrancea şi Galați; UCCG Oltenia a asigurat, cu 17 PL, protecţia culturilor agricole din judeţele Olt, Dolj, Vâlcea şi Mehedinţi; UCCG Timiş a asigurat, cu 4 PL, protecţia culturilor agricole din judeţul Timiş.

În ultimii ani, suprafaţa protejată a crescut constant, de peste zece ori, de la 116.000 ha protejate împotriva fenomenelor meteorologice periculoase, în anul 2015, la peste 1,5 mil ha în anul 2021, cu perspectiva de a depăşi 2,3 mil ha în sezonul 2022. Sistemul naţional antigrindină a devenit funcţional începând cu anul 2000, ca urmare a necesităţii adoptării unor măsuri preventive de reducere a riscurilor climatice asociate fenomenelor meteorologice extreme: grindină, ploi torenţiale, secetă ş.a.

Pe suprafeţele protejate de infrastructura SNACP nu s-au înregistrat pagube semnificative cauzate de căderile de grindină, deşi evoluţia din ultimii ani a intervenţiilor active în atmosferă pune în evidenţă intensificarea fenomenelor meteorologice periculoase la nivelul întregii ţări.

Silviu BUCULEI

  • Publicat în Mediu

Adriana Nistor, îndrăgita solistă din Mălini

Deși pare că tinerii din zilele noastre sunt mai atrași de noile tehnologii, de tot ce este modern și poate mai ușor de făcut, există totuși copii și adolescenți care iubesc tradițiile și cântecul popular, chiar dacă o astfel de piesă nu-i va propulsa în trending pe YouTube. Cei care aleg să se dedice acestui segment o fac din suflet și cu suflet. Un astfel de exemplu este Adriana Nistor din comuna Mălini, județul Suceava, o tânără interpretă ce prin dulcele grai moldovenesc încearcă să ajungă la inimile ascultătorilor.

Promovarea tradițiilor, un mod de viață

În prezent, Adriana are 19 ani și este studentă în cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava, Facultatea de Științe ale Educației, și își dorește să devină învățătoare. Deși public performează de puțin timp, iubește cântecul încă de când era la grădiniță, atunci când cânta la serbări și încă nu conștientiza ce dar i-a oferit Dumnezeu, după cum afirmă de fiecare dată atunci când vorbește despre talentul său. „Mi-a plăcut dintotdeauna să cânt, am început la grădiniță, iar cu trecerea timpului am devenit membră a Ansamblului „Flori de Mălin“, iar alături de colegii mei am participat la mai multe festivaluri. Mai târziu am ajuns să fac parte din Formația Lăutarii Bucovinei, alături de care cânt și în prezent. Pe tot parcursul acestui drum am fost înconjurată de oameni minunați, oamenii care și-au dat tot interesul pentru a mă ajuta să fac pași mici către reușită. Încă de când eram elevă în școala generală am fost îndrumată de cadrele didactice să studiez la Școala Populară de Artă Ion Irimescu din Suceava. Așa am făcut, iar timp de 3 ani am studiat pentru a dobândi tot mai multe cunoștințe“, a precizat Adriana.

Tânăra mai are doi frați și provine dintr-o familie modestă. În urmă cu 4 ani și și-a pierdut tatăl și a devenit principalul sprijin al mamei sale. Am avut ocazia să o văd pe mama Adrianei cum o privește atunci când cântă, iar mândria din ochii săi nu prea poate fi explicată în cuvinte.

Am întrebat-o pe Adriana cât de importante sunt tradițiile pentru ea și cât de mult a  ajutat-o faptul că a făcut parte dintr-un ansamblu, iar din răspunsul ei reiese dragostea pentru locurile natale. „Satul din care provin reprezintă pentru mine o bucățică de Rai. Este un loc frumos, cu oameni buni.  Locul în care mi-am trăit întreaga copilărie și unde am învățat despre importanța tuturor tradițiilor. Mă mândresc oriunde în lume cu obiceiurile satului natal și voi face tot posibilul să le duc mai departe. Pentru mine faptul că am făcut  parte din Ansamblul „Flori de Mălin“ a însemnat foarte mult. Am învățat să mă acomodez cu scena, cu camerele de filmat, am învățat să mă împrietenesc cu emoțiile și mi-am dat seama că nu sunt chiar așa de rele cum se zvonește, dacă știi cum să le stăpânești. Am legat prietenii frumoase, am cunoscut persoane și tradiții din diferite colțuri ale lumii și totodată am purtat cu mândrie costumul popular și am făcut cunoscute în toată lumea tradițiile comunei de la poalele Munților Stânișoara“, a mai spus Adriana.

Cel mai mare sprijin, Dumnezeu

Adriana Nistor2

Adriana iubește să cânte și face acest lucru cu mult drag, însă și scrie versuri, mai ales atunci când trece prin momente grele și simte „ca și cum aș rupe bucăți din mine și le-aș pune pe hârtie. În general obișnuiesc să nu împărtășesc cu cei din jur ceea ce scriu, probabil pentru că toate acele mici compoziții înseamnă un fel de jurnal personal“, după cum afirmă.

Întrebată care este piesa preferată din propriul repertoriu, tânăra a răspuns fără ezitare: Mă arde un foc, mă arde, piesa dedicată tatălui ei, care trebuia să fie și prima ei piesă lansată oficial. „Aceasta a fost și prima piesă însă, din cauza unor mici probleme, nu a fost prima melodie adusă în fața publicului. Piesa cu care mi-am deschis repertoriul muzical se numește Din Mălini când sună joc, o piesă veselă care a fost primită cu mult drag de către public. Însă eu îndrăgesc cel mai mult cântecul dedicat tatălui meu, care din cauza unei probleme de sănătate nu se mai află lângă noi. Această piesă cuprinde suferința sufletului meu provocată de  pierderea tatălui. Este piesa pe care o simt cel mai aproape de inima mea și pe care o consider un medicament atât pentru durerea mea, cât și pentru cei care trec prin aceste momente nefericite ale vieții“, a mai completat solista.

Este clar că, prin tot ce face în prezent, Adriana își face mândră familia și este îndrăgită de întreaga comunitate. Consideră că cel mai mare sprijin a fost și-i este însă Dumnezeu, fără de care nu ar fi reușit nimic.

Deși cântă în general muzică populară, îi place să abordeze și alte genuri muzicale și își dorește ca, după ce devine învățătoare, să desfășoare diferite activități muzicale cu copiii și să le insufle dragostea pentru tradiții și poate chiar să formeze un cor sau chiar un mic ansamblu.

Adriana Nistor

Ca orice tânăr dornic să aibă succes într-un domeniu are și ea modele al căror exemplu vrea să-l urmeze, deci și artiști preferați. Dintre toți, o admiră cel mai mult pe Angelica Flutur pe care a avut ocazia să o cunoască și despre care spune că este un artist deosebit care nu a uitat de unde a plecat.

Prin modul său de a interpreta se observă faptul că face acest lucru cu dragoste, de aceea îi este și greu să aleagă un moment preferat pe scenă. „Cred că fiecare apariție în public îmi trezește amintiri frumoase. E greu să exprim în cuvinte acele sentimente pe care le simt atunci când văd că cei din jur apreciază ceea ce fac și mai ales atunci când văd că cei care mă ascultă au lacrimi în ochi, nu pot spune decât că e ceva divin“, a conchis Adriana.

Din propria experiență pot spune despre Adriana că are darul de a-ți atinge sufletul atunci când interpretează. Iar dacă ai norocul să participi la o petrecere unde este invitată, sigur te vei ridica la joc. Acesta a fost și motivul pentru care am dorit ca la cea mai importantă petrecere din viața mea să-mi fie alături și pot spune că nu am dat greș.

Larissa DINU

  • Publicat în Social

Criza forței de muncă din agricultură. Un fermier din Bucovina și-a adus muncitori din Indonezia

Mihai Tivodar, din Câmpulung Moldovenesc, este un om ambițios și, ca orice bucovinean, când se apucă de treabă vrea să o facă cât mai bine. Are o mică fermă de pui de care se ocupă de aproape 10 ani.

„Afacerea are trei componente. Primul segment este vânzarea de pui vii către populație, apoi creșterea și abatorizarea, pe de altă parte. Am investit și într-un punct de abatorizare, de capacitate mai mică decât cele industriale. Al treilea segment este al creșterii și vânzării curcanilor; am un partener în Austria cu care lucrez. Am plecat de la zero, am împrumutat 20 de mii de lei de la mama și așa am pornit. Am făcut totul cu forțe proprii, fără rate la bănci, fără bani europeni.“ Mihai spune că, înaintea beneficiilor financiare, și-a pus, întotdeauna, clienții. „Trebuie să faci muncă de calitate ca să-ți păstrezi clienții, orice compromis te costă pe piață... Ai un client nemulțumit, îți pleacă alți zece. Suntem foarte atenți și cum ne creștem puii pentru sacrificare, vrem ca oamenii să mănânce sănătos. Producem noi hrana pentru păsări, nu folosim antibiotice și, dacă este cazul, întrebuințăm medicamente din plante.“

Din Jakarta la Câmpulung

Lucrurile au mers bine, mărturisește Mihai, până în momentul în care nu a mai avut cu cine să lucreze. „Am muncit eu cu soția, dar cu greu am putut să facem față. Soția mea este din Indonezia, am cunoscut-o grație tehnologiei moderne, pe Internet, ne-am întâlnit, ne-am plăcut, ne-am căsătorit. Acum avem și un băiat de șapte ani și, mai în joacă, mai în serios, ajută și el la hrănirea puilor...Când mi-am dat seama că nu mai găsesc oameni cu care să lucrez, am discutat cu soția și ne-am gândit să aducem din Indonezia.“

Cristina este o femeie curajoasă. După ce l-a cunoscut pe Mihai și s-au căsătorit, a trecut de la cariera în modeling din Jakarta la creșterea puilor și curcanilor în Câmpulung Moldovenesc. „Mi-a fost greu la început, recunosc. Sunt aici de zece ani și în primul an din cauza frigului am făcut tot felul de alergii. Nu eram obișnuită cu iarna și cu gerul, m-am obișnuit treptat și acum chiar mă simt ca acasă, aici în Bucovina, nu mai sufăr când vine frigul. La început eu și cu soțul meu ne ocupam cu toate la fermă. Pentru mine a fost greu până am învățat. Acum am adus  femei din Indonezia să ne ajute. Le-am dat cazare și masă și un salariu mult mai bun decât ar fi câștigat acolo. Sunt harnice, lucrează foarte bine.“

Feny este una dintre indoneziencele care lucrează la fermă. „Mă simt fericită că am venit aici, este o altă lume, am învățat multe într-un an de când lucrez. Nu știam nimic despre creșterea puilor, dar am învățat repede, nu mi se pare foarte greu. De când sunt aici am reușit să strâng bani, acasă, în Jawa, n-aș fi reușit.“

Criza se va accentua...

Mihai Tivodar crede că actuala criză a forței de muncă care a lovit și agricultura României se va accentua în următorii ani și este convins că mulți fermieri îi vor urma exemplul.

„Am ajuns să nu mai avem oameni serioși cu care să putem lucra. Dacă autoritățile nu se vor implica și nu vor găsi soluții eficiente, singura variantă rămâne forța de muncă de afară, din Orient, în special. Fetele care lucrează la mine sunt mulțumite, le dau în jur de 400 de dolari pe lună, echivalentul salariului minim pe economie din acest an. În Indonezia un venit mediu ar fi în jur de 100-150 de dolari. Aici au asigurate toate condițiile și pot să-și economisească banii pe care-i primesc. Probabil că, pe termen lung, nu aceasta ar fi soluția, să importăm și să exportăm, la rândul nostru, forță de muncă. Cei care guvernează ar trebui să se gândească mai profund la acest lucru. Oamenii buni pleacă din țară pentru că sunt dezamăgiți de ceea ce li se oferă. Odată cu pandemia și creșterile uriașe de prețuri nici nu văd lucrurile prea bine în următoarea perioadă. Cred că abia la toamnă se va vedea mai bine efectul scumpirilor din ultimele luni.“

Chiar dacă nu pare prea optimist, în condițiile economice actuale, Mihai și-a făcut, ca orice om întreprinzător, planuri de viitor. Vrea să-și dezvolte capacitatea de abatorizare și să înceapă să investească în agroturism și gastronomia locală pentru că Bucovina este o permanentă atracție turistică. Cristina speră că, dacă proiectele lor vor prinde viață, își va putea întâmpina oaspeții și cu delicatese de la ea de acasă, din Indonezia.

Vasile Braic

Drumul Talienilor, modernizat integral

Pentru toți cei care au auzit de Drumul Talienilor, dar mai ales pentru locuitorii comunelor Mălini din județul Suceava și Borca din județul Neamț, noul an a început cu vești bune. Drumul județean 209 B, care face legătura între cele două comune, va fi modernizat în întregime. Dacă în județul Neamț lucrările au început încă de anul trecut, pentru refacerea porțiunii din județul Suceava abia a fost semnat contractul pentru realizarea proiectului la începutul lunii ianuarie.

Drumul Talienilor, descris atât de frumos de Mihail Sadoveanu în romanul Baltagul, a atras tot timpul atenția a numeroși turiști, însă nu toți aveau posibilitatea să îl parcurgă pentru că nu era accesibil oricărui mijloc de transport. Dacă în anii ’70 exista inclusiv un autobuz pe ruta Borca-Mălini-Fălticeni, la începutul anilor ’90 tot mai puține persoane au circulat pe acest drum. Între timp, turiștii care dețineau mașini de teren au început a-l străbate, iar edilii celor două comune să contribuie la repararea acestuia pe ici pe colo, în special după finalizarea sezonului rece, însă de reparații majore și modernizări nu a avut parte. Deși de mulți ani s-au făcut demersuri pentru asfaltarea acestei rute, nu a existat finanțare, apoi proiectele au fost blocate în stadiul de licitație. În 2020 au început lucrările pe tronsonul din județul Neamț, însă în județul Suceava nici măcar nu era semnat contractul la finele anului trecut. De menționat este faptul că, în județul Suceava, drumul ce necesită lucrări ce se întind pe o lungime de 14,6 km și presupune o investiție de 72,8 milioane de lei.

„Am semnat contractul pentru drumul Mălini – Iesle – Borca, o investiție așteptată de mult care leagă județul Suceava de Neamț. Este un drum extrem de important, care va lega zona Fălticeni – Gura Humorului de Mălini, Borca, Poiana Largului, Borsec, spre Ardeal. (…) Eu aștept o colaborare bună cu cei care au câștigat această licitație și în felul acesta sperăm ca sucevenii, dar și cei care ne vizitează județul să poată beneficia de acest drum, iar traseul din Baltagul al lui Nechifor Lipan să fie practicabil în doi ani și jumătate“, a precizat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.

Între cele două comune există o strânsă legătură. Chiar dacă locuitorii sunt despărțiți de un munte, de-a lungul timpului acesta nu a fost o piedică în migrarea locuitorilor dintr-o parte în alta. Motiv pentru care există asemănări inclusiv în ceea ce înseamnă tradițiile și portul popular care se pot observa și în prezent. Demararea lucrărilor este cu atât mai importantă întrucât comuna Mălini a fost declarată Stațiune Turistică de interes local, ceea ce înseamnă că există un real potențial în atragerea turiștilor în zonă.

Dacă până nu demult în vârful Stânișoarei, acolo unde este și hotarul între județe, nu puteai vedea decât turme de oi pe timpul verii, în ultimii ani acolo a fost construită o biserică, un refugiu turistic și a fost reconstruită Crucea Talienilor conform celei originale. Aceste investiții aparțin primăriei, consiliului local și locuitorilor din comuna Mălini. De menționat este că există lângă Crucea Talienilor un alt monument ridicat de un cetățean al comunei Borca în memoria soției sale, dar care nu are nicio legătură cu vechiul monument.

Așadar, în curând vom putea trece de pe valea Moldovei pe valea Bistriței indiferent de sezon și de mașina de care dispunem, iar Drumul Talienilor își va putea recăpăta importanța de altădată.

Larissa DINU

  • Publicat în Social

Se întoarce gripa aviară?

DSVSA Suceava patrulează în zonele de migrare a zburătoarelor sălbatice, supraveghind atât păsările de curte din luncile Siretului şi Sucevei, cât şi pe cele din preajma iazurilor de la Fălticeni.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava supraveghează cu atenţie sporită cursurile de apă curgătoare, precum şi iazurile şi lacurile de pe raza întregului judeţ. Aceasta după ce gripa aviară înalt patogenă H5N1 s-a reîntors în România, deja fiind înregistrate trei cazuri de infectare la lebede, în judeţele Călăraşi, Tulcea şi Constanţa. Conform dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al DSVSA Suceava, a fost organizată o şedinţă cu toate asociaţiile de vânătoare şi ornitologii din judeţ, în cadrul căreia au fost stabilite şi adoptate măsuri menite a depista din timp păsările suspecte de infectare cu H5N1.

Potrivit medicului veterinar Mihai Voloşeniuc, dacă la păsările domestice controlul răspândirii virusului este relativ mai uşor, în cazul păsărilor sălbatice, ca urmare a migrării acestora în căutarea hranei, misiunea veterinarilor este de-a dreptul dificilă.

„În vederea supravegherii active, vom intensifica patrulările în jurul lacurilor unde migrează păsările sălbatice, pentru a depista zburătoarele moarte, a recolta probe şi a le trimite în laborator, astfel încât să stabilim dacă nu cumva cauza morţii o reprezintă virusul aviar“, a declarat dr. Mihai Voloşeniuc.

Conform conducerii Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, sunt declanşate şi acţiuni de supraveghere a păsărilor de curte, în principal ale celor din gospodăriile din zonele aflate în vecinătatea apelor, cum ar fi luncile Siretului şi Sucevei, dar şi iazurile de la Fălticeni.

Riscul cel mai mare este că această gripă se transmite şi la om

„În judeţul Suceava există puţine exploataţii comerciale de păsări, însă, chiar şi aşa, conform planului de biosecuritate, acestea vor fi obligatoriu închise oricărui contact cu zburătoarele sălbatice, simultan desfăşurându-se şi ample acţiuni de dezinfectare“, a precizat directorul DSVSA Mihai Voloşeniuc.

Dr. Mihai Voloşeniuc subliniază că inspectorii sanitari-veterinari se concentrează şi asupra importurilor de carne de pasăre din ţările terţe, acestea fiind permise numai din acele state care nu sunt supuse vreunei restricţii în acest sens.

„Pe lângă pesta porcină africană, ne confruntăm acum şi cu o altă maladie, riscul cel mai mare fiind că această gripă se transmite şi la om. De aceea, dacă văd păsări moarte pe malul apelor, oamenii trebuie să evite contactul cu acestea şi să anunţe medicul veterinar, paznicii de vânătoare sau alte persoane abilitate“, a transmis dr. Mihai Voloşeniuc.

Spre deosebire de găini, mai susceptibile la gripa aviară sunt raţele şi gâştele, atât cele sălbatice, cât şi cele domestice. Semnele precoce ale prezenţei virusului sunt depresia, anorexia, reducerea consumului de apă şi febra. Păsările bolnave stau cu capul aplecat, prezintă creste şi bărbiţe cianotice, diaree apoasă, respiraţie dificilă şi lăcrimare excesivă.

Focarele de gripă aviară înalt patogenă au cunoscut o creştere fulminantă în Italia (128 de focare), Polonia (33) şi Ungaria (28). Au mai notificat noi focare ale bolii Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germanie, Danemarca, Estonia, Franţa, Irlanda, Olanda, Norvegia şi Slovacia.

Silviu BUCULEI

Molduanca - brânzeturi maturate, fine, produse în Bucovina

De-a lungul timpului am fost preocupați de promovarea micilor afaceri de familie. Din același motiv, de data aceasta am ajuns în comuna Fundu Moldovei, județul Suceava. Laura Usatiuc-Cazac este cea care ne-a vorbit, în numele întregii echipe și a familiei, despre brânzeturile Molduanca, produse fabricate după rețete originale, dar și personalizate, culese de prin toată lumea. Produsele sunt 100% naturale, singurul conservant fiind sarea grunjoasă.

Brânza se produce manual într-o cameră de producție de 5/4 m

Reporter: Care este povestea făbricuței dumneavoastră de brânzeturi?

Laura Usatiuc Cazac: Povestea noastră a început în toamna anului 2019, după ce părinții mei s-au restabilit în România, după aproape 20 de ani petrecuți în străinătate. Ei sunt iubitori de „natural“ și de produse făcute în gospodărie. Tatăl meu, în toată perioada în care a fost plecat, a experimentat tot felul de rețete în baza cărora a realizat produse pe care le găsești în comerț, cu diferența că a folosit ingrediente naturale, făcute în casă. În anul 2018, când a venit în România, a făcut câteva role de brânzeturi și le-a lăsat la maturat până în următorul an, practic am uitat de ele. Pe 1 noiembrie 2019, când a revenit acasă, am intrat în pivniță și am degustat minunățiile. Am dat spre degustare cunoscătorilor, iar ei ne-au încurajat să facem ceva în legătură cu acest lucru. Un an a durat implementarea proiectului deoarece financiar nu eram pregătiți, mă refer la construirea camerelor de producție și maturare, firma, autorizațiile și toate cele necesare pentru a putea începe legal producția. Practic, gândul sclipitor de a valorifica laptele din gospodărie și de a-l îmbina cu pasiunea părinților l-am avut în noiembrie 2018, dar prima bucată de brânză a fost livrată către clienți în vara anului 2021. Am făcut toate acestea și din dorința de a rămâne împreună, după atât de mulți ani în care nu ne-am văzut prea des. Multe persoane se așteaptă ca noi să deținem o întreagă fabrică, cu utilaje mecanizate, cu o fermă mare, cu angajați mulți etc. Dar, de fapt, brânza se produce la nivel de manufactură, fără conservanți și doar cu ingrediente naturale după metoda clasică, manuală, într-o cameră de producție de 5/4 m. Rețetele sunt culese de prin toată Europa, dar majoritatea sunt personalizate.

Temperatura de producție și de maturare, unul dintre secretele de producție

Rep.: Ce efectiv de animale aveți, din ce rase și în ce constă furajarea?

L.U.C.: Noi suntem autorizați ca centru de prelucrare lapte integrat în exploatație, adică avem bovinele proprii, mai exact trei, din care două sunt Metis și o Bălțată românească. Aceste trei vaci ne permit să prelucrăm doar 6 kg de brânză, o dată la două zile. Nu știu cum este la alte ferme, dar iarna noi hrănim animalele doar cu fân uscat obținut pe timpul verii, iar în sezonul cald animalele stau pe pășune, în munții Bucovinei. Avem un teren pe care îl muncim tocmai pentru a putea oferi hrană animalelor.

Rep.: Vorbiți-ne despre fluxul tehnologic, cum se obține brânza în laboratorul dumneavoastră?

L.U.C.: După ce animalele sunt mulse, laptele se pune în tancul de răcire. În acesta avem laptele de la trei mulsori: dimineața, seara și a doua zi dimineața. Sau, dacă este timp, după a doua mulsoare, seara, se produce brânza din cantitatea de lapte din ziua respectivă. După care mama, care prelucreaza brânza, se pregătește pentru a intra în camera de producție. Sunt niște etape pe care le respectă, și anume face duș, se echipează corespunzător, dezinfectează, completează registrele de recepție, iar apoi începe prelucrarea laptelui. După procesare, brânzeturile sunt presate, sărate, sunt puse în loturi și apoi începe procesul de maturare. În tot acest timp sunt spălate foarte des cu saramură, iar umiditatea și temperatura sunt atent monitorizate și în acest sens sunt folosite umidificatoare și dezumidificatoare, aparate de aer rece și cald. După minimum trei luni produsele sunt gata de comercializare, ambalate în vid și etichetate cu toate datele necesare consumatorului. Noi producem brânzeturile după anumiți pași foarte bine definiți, respectăm anumiți timpi de producere și temperaturile specifice fiecărui sortiment de brânză. Dar cea mai importantă etapă, după cea de producție propriu-zisă, este cea de maturare. Așa cum spuneam, între 3 și 12 luni, brânzeturile sunt spălate cu saramură, de două-trei ori pe săptămână, pentru a se săra corespunzător. Periodic, atât brânzeturile, cât și materia primă trec prin proceduri de analize, pentru siguranța tuturor. De altfel, unul dintre secretele realizării brânzeturilor Molduanca are legătură cu temperatura de producție și de maturare. Mai sunt însă și alte secrete pe care le știe tatăl meu.

Amprenta Bucovinei, peste tot în lume

Rep.: Câte tipuri de brânză realizați?

L.U.C.: Practic, noi realizăm două tipuri de brânzeturi, dar pentru mai multe gusturi, și anume brânză maturată trei luni cu condimente și brânză maturată, timp de 12 luni. Brânzeturile maturate trei luni sunt de 11 feluri, realizate după aceeași rețetă, dar cu diferite condimente: brânză maturată cu chimen, ardei iute, nucă, trufe negre (vedeta noastră), cacao și ienibahar, busuioc, mix de semințe, salvie, turmeic (Aurul Bucovinei). Mai avem un sortiment de brânză pe care noi îl numim „Creasta Cocoșului“. I-am dat acest nume pentru că trebuie răzuită în sensul acelor de ceasornic cu o lamă specială și la final are forma unei creste de cocoș. Rolul lamei este de a tăia cât mai subțire brânza pentru un gust extraordinar de intens și diferit. Mai avem un sortiment care stă la maturat între 12-24 de luni, care trece prin aceeași procedură de conservare cu saramură de două ori pe săptămână, timp de 1-2 ani. Avem testate și analizate rețete de brânzeturi cu mucegai extraordinare, personalizate, dar va mai dura puțin până când le vom putea produce. Ne dorim ca brânzeturile noastre personalizate să poarte amprenta Bucovinei peste tot în lume.

Rep.: Cum realizați distribuția produselor?

L.U.C.: Toată publicitatea o facem pe Internet, pe rețelele de socializare, nu plătim pentru promovare, clienții de până acum i-am câștigat organic. Pentru persoanele fizice din țară care doresc să se bucure de brânzeturile noastre le ambalăm în vid, iar împreună cu pungile de geluri termice care le însoțesc pleacă spre client. Avem clienți care vin și le ridică cu mașinile lor frigorifice sau le ducem noi. Suntem la început de drum și dorim să oferim o experiență cât mai plăcută clientului.

Profitul a fost reinvestit

Rep.: Ce perspective de viitor aveți?

L.U.C.: Am folosit doar bani proprii și tot ce am câștigat până acum am reinvestiți. Avem extraordinar de multe idei noi pe care la noi în țară nu le-am prea întâlnit și urmează a fi implementate pe pmăsură ce venitul crește și clienții sunt mulțumiți. Dorim pe viitor să construim o fabrică puțin mai spațioasă, nu neapărat să producem mai mult, deși acum, înainte de Sărbători, stocurile aproape sunt epuizate. Suntem doar patru oameni, iar fiecare are rolul lui bine stabilit, în funcție de viziune și creativitate. Acest lucru ne permite să ne extindem perspectivele. Soțul meu este cel care vine cu creativitatea, cu imaginea de ansamblu și echilibrul în lucruri și viziune, cu imaginea, iar concluzia „la rece“ aparține mamei mele, cea prin a cărei mână trece fiecare bucată de brânză și are grijă ca produsele să fie unice. Tatăl meu este cel care vine cu ideile, cu rețetele noi, cu îmbunătățirile, iar eu cu actele și vânzările. Nu putem exista unul fără altul și le mulțumesc pentru asta. Urmează să implementăm un nou proiect prin care să promovăm altfel Bucovina, veriga care în prezent lipsește din promovarea acestui minunat ținut. Dorim să promovăm altfel atât brânzeturile noastre, cât și turismul din Bucovina. Noi oferim exclusivitate! La fel și viitorul nostru proiect!

Beatrice Alexandra MODIGA

Plantație de aronia în curs de certificare ecologică în comuna Hănțești

Plantația de Aronia Melanocarpa nero din comuna Hănțești, județul Suceava, este o mică afacere de familie a cărei poveste dezvăluie dragostea de produse locale sănătoase și ambiția izvorâtă dintr-o idee venită la timpul potrivit, în anul 2018. Povestea tânărului Alex Andrieși și a familiei acestuia este punctată de dorință și stăruință.

Inamicul diabetului

Reporter: Care este povestea acestei plantații de aronia? Cum ați ajuns să cultivați aronia și de ce ați ales această specie?

Alex Andrieș: Activitatea noastră principală se desfășoară în alt domeniu, noi suntem cel mai vechi producător de parchet masiv, cel puțin din județul Suceava, dar încă de acum 5 ani cochetam cu ideea de a investi în agricultură. Auzisem din 2014 de aronia și paulownia, ca fiind noutăți în țara noastră, însă abia în 2018, după ce tata s-a întâlnit cu un bun prieten din județul Botoșani și a fost servit cu suc de aronia, am decis să plantăm inițial pe o suprafață de 3 hectare, proprietate a familiei. Un an mai târziu ne-am extins cu încă 1,3 hectare. Momentul-cheie în decizia de a alege cultura de aronia a fost atunci când tata și-a făcut analizele după consumul sucului de aronia. Ambii părinți au diabet, iar după o cură cu suc de aronia analizele au indicat că nivelul glicemiei a fost ținut la un nivel rezonabil, nivelul colesterolului „rău“ a scăzut semnificativ, de asemenea nivelul trigliceridelor a scăzut, iar starea generală de sănătate s-a îmbunătățit. Atunci am știut clar că ne dorim să plantăm aronia. Am ales să investim în sănătatea noastră și acum împărtășim și cu clienții noștri beneficiile aroniei. Aronia este recomandată persoanelor care au diabet zaharat tip 2, celor cu probleme de tensiune arterială, infecții urinare, constipație, probleme de vedere, dar totodată este și un tonic bun, conține necesarul de vitamine și minerale pentru consumul zilnic. Avem clienți care iau tratament medicamentos și fac și unități de insulină și după o cură extinsă cu suc de aronia le-au redus. Astfel de exemple ne confirmă că am pariat pe o cultură valoroasă, de viitor.

received 447713450249021

„Vom investi și în componenta de procesare“

Rep: Pentru a înființa această plantație ați accesat fonduri europene sau ați investit din fonduri proprii?

A.A.: Pentru plantația de aronia am folosit fonduri proprii, dar intenționăm să accesăm fonduri europene pe viitor pentru a avea și componenta de procesare. Dorim să avem o gamă diversă de produse, aronia este un fruct care poate fi comercializat sub formă de suc natural, fruct deshidratat, pulbere sau fruct proaspăt atât pentru consum, cât și pentru industria farmaceutică. Costurile pentru înființarea unei plantații de aronia diferă în funcție de situația de la care se pornește această afacere. Respectiv dacă persoana deține sau nu teren în proprietate, dacă are utilaje pentru întreținerea plantației, iar costul plantelor diferă în funcție de vârsta acestora etc. Costul per hectar depășește 6.000 de euro. Trebuie avut în vedere că recoltatul este manual (ce-i drept, o dată pe an) în primii ani și costul cu forța de muncă fluctuează de la an la an. Lipsa forței de muncă rămâne o problemă și în acest domeniu.

Rep: Ce puteți să ne spuneți despre tehnologia de cultivare pe care o folosiți?

A.A.: Pe terenul unde se află plantația am făcut lucrări normale de pregătire a solului (arat, discuit, frezat). Distanța între rânduri este suficient de mare încât să putem folosi tractorul pentru întreținere. În timpul anului folosim tractorul cu un prășitor manual special, pentru a elimina buruienile de lângă tufele de aronia, iar între rânduri folosim tocător și freză. Pentru că suntem la început de drum, recoltatul este manual, de regulă în luna lui august (anul acesta am recoltat la jumătatea lui septembrie). Atunci când producția va fi la un nivel mai mare, se justifică achiziția unui utilaj pentru recoltare pentru a avea un cost optim și pentru a economisi timp.

c received 441015584283313

„Am ales soiul Melanocarpa nero și nu aplicăm tratamente fitosanitare“

Rep: Ce soiuri folosiți?

A.A.: Pentru plantația noastră am ales soiul de aronia Melanocarpa nero datorită proprietăților sale studiate și dovedite științific în combaterea unor afecțiuni precum diabetul zaharat tip 2, tensiunea arterială; unele studii indică un rezultat bun și în combaterea celulelor canceroase. Aronia nero conține o cantitate însemnată de antioxidanți necesari corpului, cu valori peste ale celorlalte fructe de pădure negre (afine, coacăze, soc negru).

Rep.: Pe ce suprafață cultivați și ce producție ati avut anul acesta?

A.A.: Cultivăm aronia pe o suprafață totală de 4,26 hectare, aflată în conversie eco anul 3. Suprafața inițială a fost de 3 hectare, ulterior am extins plantația cu încă 1,26 hectare. Cultura noastră de aronia este tânără, iar anul acesta am avut prima producție mai consistentă de pe cele 3 hectare pentru că plantele sunt mai mari, undeva peste 4 tone de fructe proaspete.

Rep.: Ce tratamente fitosanitare folosiți?

A.A.: Toată plantația este în conversie eco anul 3 și nu am folosit tratamente fitosanitare pentru plante. Împrăștiem gunoi de grajd la tufele de aronia pentru a le da nutrienții necesari. Am folosit mulcire cu lână (colectată de la oierii locali) pe o suprafață mică pentru a testa utilitatea acestei metode, iar rezultatele sunt promițătoare. Lâna păstrează umiditatea solului și îi oferă nutrienți pe parcursul mai multor luni de zile. Din moment ce nu putem erbicida pentru că plantația este în curs de certificare eco, avem în plan să folosim trifoi alb pitic pentru a combate mai eficient buruienile, pentru aspectul  general plăcut al plantației și pentru că fixează azotul în sol. Suntem dedicați conceptului de produs ecologic sănătos, iar cultura de aronia ne face viața mai ușoară pentru că, așa cum ne-au spus și cercetătorii cu care am discutat, nu există boli sau dăunători specifici pentru ea.

„Cultura de aronia nu are boli sau dăunători specifici“

Rep.: Ce probleme ați întâmpinat de la înființarea culturii?

A.A.: Așa cum am precizat anterior, cultura de aronia nu are boli sau dăunători specifici, dar am întâmpinat mici dificultăți cu gândacul păros, dăunător care nu e specific pentru aronia. Acesta atacă florile de măr, prun, cais, căpșuni, rapiță și altele, în lunile aprilie-mai. Mai exact, acest dăunător macină interiorul florii și compromite producția de fruct. Soluția ecologică și cea mai eficientă, aleasă de noi pentru combaterea acestui dăunător, a fost distribuția pe suprafața plantației a capcanelor cu feromoni încă din luna aprilie, înainte de înflorire. Am apelat cu încredere la cercetătorii de la Institutul de Chimie „Raluca Ripan“ din Cluj-Napoca pentru achiziția de feromoni de gândac păros. Am folosit feromonii diluați în apă, în vase de culoare albastră. Masculii sunt atrași atât de culoarea vaselor, cât și de feromoni. În paralel, efectuăm lucrări de frezare a solului când sunt temperaturi scăzute, chiar și cu minus, pentru a scoate la suprafață și a distruge prin îngheț larvele de gândac păros. O problemă comună ar mai fi și atacul graurilor. Am folosit cu succes zmei tip șoim, care au ținut la distanță păsările. Am fost ofertați de o companie pentru un laser special, pentru suprafețe mari, care funcționează pe baza unui tipar aleatoriu, iar păsările îl percep ca pe un pericol iminent și apoi evită zona respectivă. Pe viitor ne gândim să folosim și această soluție tehnologică modernă.

Prețul a trei litri de suc este 65 lei

Rep.: Cum se face distribuția și cât costă un kg de fructe proaspete sau litrul de suc de aronia?

A.A.: În prezent, produsul este promovat pe social media și fizic în piața volantă organizată de Direcția Agricolă Suceava. Cea mai bună reclamă rămâne recomandarea personală făcută de clienții noștri. Astfel se confirmă calitatea produsului nostru, dar și utilitatea pentru sănătate a sucului de aronia. Rata de întoarcere a clienților noștri pentru o achiziție nouă este de peste 90%. Livrăm produsul nostru direct la domiciliul clientului (municipiul Suceava și localități limitrofe), prin curier în toată țara sau prin firme de transport în afara țării (în special Europa). Sucul din aronia noastră este comercializat la pungă de 3 litri, realizat prin presarea la rece a fructelor proaspete și apoi pasteurizat. O pungă la 3 litri se vinde la prețul de 65 lei, tva inclus. Fructul proaspăt se vinde cu 8-10 lei/kg, sub prețul pieței pentru alte fructe precum afinele. Fructul are un gust astringent, dulce-acrișor, astfel că nu ai „spor“ la consum ca la alte fructe cum sunt căpșunele, zmeura, murele etc., de aici probabil și prețul mai mic.

Rep.: Ce perspective de viitor aveți?

A.A.: În viitor dorim să avem lanțul integrat de producție, să ne extindem cu suprafața cultivată, să diversificăm produsele obținute din aronia, să colaborăm cu oamenii de știință pentru a face studii noi pe acest fruct minune (din categoria superberries), să diversificăm și cu alte culturi care au proprietăți similare cu aronia. Totodată, suntem în legătură cu cercetători în domeniul pomiculturii și horticulturii de la USAMV București, ICDP Pitești – Mărăcineni, SCD Iași (Sârca), pentru a învăța de la cei mai buni. Dorim să colaborăm și cu specialiști din industria farmaceutică pentru a pune în valoare proprietățile aroniei.


„Ca în orice afacere, începutul este greu, mai ales în agricultură unde, există factorul incert al precipitațiilor, dar informarea cât mai cuprinzătoare despre cultura de aronia, despre întreținerea și exploatarea ei (durata medie de exploatare este de 25 de ani), despre documentația care stă la baza afacerii reprezintă un punct important de plecare. Fructele de aronia au o cerere suficientă și constantă pe piață. Seriozitatea și implicarea în crearea unui brand credibil sunt ingredientele unei afaceri de succes“ – Alex Andrieș.


Beatrice Alexandra MODIGA

Cum se cultivă cel mai scump condiment din lume, șofranul

Aflăm de la familia Precub, Suceava


Șofranul (Crocus sativus) sau aurul roșu a fost întotdeauna cel mai scump condiment din lume, având o arie de răspândire foarte vastă pentru că este cultivat din vestul Mediteranei și până în India. Cei mai mari producători de șofran sunt Spania și India, care produc împreună mai bine de 240 tone pe an, reprezentând 80% din producția mondială. În țara noastră nu se cultivă șofran la scară largă. Puțini sunt cei care își riscă investițiile într-o astfel de cultură, în special din cauza lipsei informațiilor cu privire la condițiile de cultură și vulnerabilitățile plantelor de șofran. Există totuși fermieri care au suprafețe mici de teren (cu un sol potrivit) care cultivă șofran. Un exemplu în acest sens este familia Precub din comuna Hăntești, satul Berești, județul Suceava. Oana și Dragoș s-au decis acum trei ani să cultive șofran, din pasiune, pe o suprafață de 1.000 mp. Investiția inițială a fost de aproximativ 5.000 euro. În al doilea an, de pe întreaga suprafață cultivată, cei doi au recoltat cca 650 grame șofran uscat, calitatea I.

Investiția inițială a fost în jur de 5.000 euro

„De câțiva ani ne străduim să îngrijim și să susținem cât se poate de bine o restrânsă cultură de șofran. Principalul motiv a fost dorința de a ne restabili în România și de a ne crea o nouă sursă de venit. Soțul (Dragoș) avea deja 12 ani de muncă în Italia, eu urmându-l după căsătorie acolo. Cu toții știm că munca în străinătate nu e deloc ușoară, iar când lucrurile au început «să scârțâie» la patroni am decis retragerea în țară. De ce șofranul? Pentru că am dorit «să atacăm» o nișă care nu este atât de bine deservită în România, pentru că sunt doar câțiva producători, dar cu foarte mult potențial. Ne plac natura, lucrul cu pământ, florile, mai ales că șofranul este și un condiment foarte fin, complex, ulterior descoperindu-i și uriașul potențial curativ.

Nu degeaba se numește și «aurul roșu». Mai mult, produsul finit este foarte ușor, ceea ce înseamnă costuri minime de transport oriunde în lume“, ne povestește Oana Precub.

plantarea sofranului

Bulbii nu sunt greu de achiziționat. Este foarte important să găsești o sursă de încredere, certificată, mai adaugă suceveanca. „Ai noștri sunt originari din La Mancha (Spania), unde solul și clima le sunt deosebit de favorabile, dar comandați din Franța. Investiția inițială a fost de aproximativ 5.000 euro. De menționat că, atunci când am început noi cultivarea șofranului, în anul 2019, nu știam mai nimic despre particularitățile acestei culturi. Pe Internet nu prea se găseau articole informative, nici măcar în engleză, doar câteva generalități. Pe măsură ce înaintam în proiect, am descoperit pas cu pas ce era de făcut și am evoluat. Încă de la început am înțeles importanța deosebită pe care trebuia să o acordăm pregătirii terenului.“

Se obțin 650 grame de șofran uscat de pe 700 mp

„Bulbii i-am achiziționat în luna iunie, lunile iunie-iulie fiind singura perioadă în care aceștia se pot cumpăra deoarece intră în repaus vegetativ și pot fi scoși din pământ. Trebuie însă replantați până maximum la jumătatea lunii septembrie, în luna octombrie aceștia începând să înflorească. Florile vor apărea în funcție de calibrul bulbilor, un bulb de 11+ mm garantându-ți floare din primul an. Cei de 7-8 mm vor înflori din al doilea an, nefiind destul de maturi. Le place un teren nisipos, argilos, de preferat în locul unde anterior au fost cultivate păioase. Noi am pregătit bine pământul și l-am hrănit anterior plantării cu gunoi, dolomită etc. Un alt aspect de care ne era puțin teamă a fost aclimatizarea, nordul țării fiind o zonă mai rece, cu toamne mai aspre. S-a dovedit însă că este o plantă foarte rezistentă (până la -7, -10° C), rămânând verde pe tot parcursul iernii. Nu au înghețat, stratul de zăpadă protejându-i. Am ales să îi plantăm pe piloni, având cărări pentru un acces mai ușor de pe ambele părți, la o adâncime de 15-20 cm, respectiv 20 cm distanță între ei. Acesta este regim intensiv.“

Bulbii sunt din specia Crocus sativus, singurii care dau acest condiment, plus că sunt de Calitatea I, ceea ca asigură o putere de cumpărare mare, specifică cultivatoarea suceveancă. „În perioada de înflorire frumoasele flori mov trebuie culese în fiecare dimineață până la răsăritul soarelui deoarece căldura și razele acestuia pot afecta calitatea stigmatelor. În ceea ce privește producția, primul an este de aclimatizare, acomodare a plantei la solul și clima din zona respectivă. În al doilea an, de pe doar 7 ari am avut o recoltă de cca 650 grame de șofran uscat.


„Am fost foarte bucuroși să aflăm că șofranul nostru este de o calitate optimă (Cal I), fapt confirmat de două laboratoare de specialitate, unul din Franța și altul din Italia. Trebuie într-adevăr insistat pe piața de desfacere, nu e întotdeauna ușor să găsești clientul potrivit care să-ți aprecieze produsul la adevărata sa valoare.“ – Oana Precup

„Este mai greu de distribuit în țară pentru că românii abia încep să descopere acest condiment minunat și să aibă încredere în el. Dat fiind faptul că este destul de scump, raportat la puterea noastră de cumpărare (între 20.000-30.000 euro/kg), în funcție de calitatea acestuia, ne orientăm mai mult spre piața externă.“ –  Oana Precup

„Se găsește mult șofran calitatea a II-a, la un preț sensibil mai mic, preferându-se temporar în locul celui cu adevărat viabil, mai ales că a fost și an pandemic. Credem însă cu tărie că, odată descoperite nenumăratele beneficii (gastronomic, medical – reglează funcționarea sistemului nervos, este antidepresiv, îmbunătățește vederea, reglează digestia), vor fi mult mai mulți cei care vor profita de proprietățile aurului roșu.“ – Oana Precup


Beatrice Alexandra MODIGA

În satul Văleni-Stânișoara, tradițiile de Sărbători se transmit din generație în generație

Anul trecut, pandemia de Covid-19 punea sub semnul întrebării obiceiurile de Crăciun și de Anul Nou, ba chiar mai mult, organizările de cete și mersul din casă-n casă în grupuri mai mari a fost interzis. Așa s-a ajuns ca, în acele zile de sărbătoare, lumea satului de altădată să devină în 2020 doar o amintire. Au existat însă și zone unde păstrarea tradițiilor a fost mai presus decât orice. Așa s-a întâmplat de pildă în satul meu natal, Văleni-Stânișoara, unde câțiva părinți și-au încurajat copiii să nu uite obiceiurile zonei și, chiar dacă nu au mers din casă-n casă să joace Capra de Anul Nou, au reușit să bucure o întreagă comunitate prin gestul lor.

În vremea copilăriei mele, străzile erau pline în ajunul Anului Nou și-n ziua de Sfântul Vasile. Copiii mergeau cu uratul, existau câteva grupuri mai mici de căprițe sau mascați și mai era Capra Mare, adică cea mai importantă ceată formată din adolescenți și chiar și din adulți, care transpuneau într-un mod spectaculos obiceiurile de iarnă. Trebuia să fii suficient de bun pentru a intra în această ceată, să fii responsabil și de cuvânt pentru a nu-i încurca pe ceilalți. Și, ce era cel mai important, din aceste cete nu făceau parte fetele. Doar băieții erau acceptați. Așa era datina! Fetele puteau fie să meargă cu uratul fie să facă o scenetă prin care deveneau „țigănci“ și plecau prin sat cu fărașul de tablă și tolba plină de strigături. Tare mi-aș fi dorit și eu să merg cu ceata de băieți, dar nu se putea! Dar iată că lucrurile se schimbă, iar anul trecut Iasmina Cojocariu și Ilaria Berheci au fost acceptate în grupul băieților care au mers cu capra.

Dacă Ilaria a fost țărăncuța cu trăistuță și batic de la care nu-ți puteai lua ochii, Iasmina a devenit toboșar, rol exclusiv masculin până nu demult, și a impresionat prin determinarea cu care rostea strigăturile. Alături de fete au fost 3 căprițe și un căluț, dar și alți doi toboșari.

M-am bucurat enorm atunci când am auzit că, în ciuda pandemiei, s-a păstrat obiceiul. Sper să se întâmple la fel și în acest an, cel puțin știu că cei mici se pregătesc încă de la începutul postului pentru acest moment.

Andrei Amariei, fiul lui Alin și al Simonei, are 11 ani și a jucat căprița, la fel ca și Andrei Aanei, băiatul lui Gheorghiță și al Elenei în vârstă de 13 ani. Tot un Andrei, de această dată fiul lui Iulian și al Cătălinei Ailincăi – Norocel, în vârstă de 6 ani, a fost căluț.

Iasmina este fiica lui Adrian și a Ancăi Cojocariu, are 6 ani și a dobândit pasiunea cel mai probabil de la tatăl ei, nelipsit ani la rând din ceata de Anul Nou din vremea copilăriei mele.

Ilaria-Elena și Radu-Gabriel sunt copiii lui Tudor și ai Roxanei Berheci. Dacă Ilaria are doar 4 ani și este un pic mai timidă, nu același lucru îl putem spune despre Răducu, care are 7 ani, este toboșar și a moștenit dârzenia tatălui său în tot ceea ce înseamnă tradițiile de Anul Nou. Tudor era motorul cetei de Anul Nou însă, chiar și după ce nu a mai participat activ în cadrul obiceiului, a fost ani la rând organizatorul cetelor de la noi din sat. Ca și în prezent de altfel, pentru că ne-a spus mereu: „Dacă nu ne organizăm într-un an, obiceiul se pierde!“

Sorin și Vasilică Moglan sunt frați, dar nu au crescut de mici copii în Văleni-Stânișoara, însă de când se află în grija unchiului Vasile și a mătușii Mioara Țica s-au alăturat copiilor din sat în păstrarea acestui obicei. Vasilică are 11 ani și a jucat căprița, în timp ce Sorin are 12 ani și a fost toboșar.

Trebuie să menționez că rolurile menționate mai sus sunt cele pe care copiii le-au avut anul trecut, însă vârsta corespunde prezentului.

traditii colind Valeni Stanisoara Suceava

Cu tobele încălzite, căprițele pregătite, căluțul aranjat și cojocelele și căciulile din blană de oaie la purtător, copiii au pornit prin sat în dimineața de Sfântul Vasile. Lângă ei, bineînțeles părinții, care-i sprijină și aranjează neîncetat, ba chiar le suflă din când în când dacă uită ceva ori se încurcă-n versuri. Printre gazde am fost și eu anul trecut și chiar mi s-a făcut pielea de găină când au început a juca.

În fiecare an, strigătura de început e aceeași:

Deschide-ți zăvoarele

C-apar căprioarele!

Și de aici, în funcție de toboșarul care comandă, strigăturile diferă. Iată ce ne spune Radu Berheci:

Frunzuliță foi ca nucul

Vă comandă și Răducu!

Asta-i capra dorului

Din fundul Văleniului!

Asta-i capra de la munte

Cu steluță albă-n frunte,

Cu canaci și cu hurmuz

Și s-aruncă tot mai sus! (…)

Asta-i calul cel bătrân

I-am dat paie, i-am dat fân

Acolo sus în Plai Bătrân!

Încercați să vă imaginați această strigătură rostită din toată inima de copil cu accent moldovenesc. Cuvintele vor avea alt impact, vă garantez.

Și pentru că tot vă povesteam de Iasmina Cojocariu, atunci când a început a comanda, pentru că așa se spune – toboșarul comandă la capre, uimirea a fost și mai mare. Umbla vorba-n sat ca tare frumos mai zice și că-i tare îndrăzneață și abia așteptam s-o aud, dar tot am fost surprinsă. Determinare, entuziasm și mândrie. Asta transmitea! Iasmina ne strigă așa:

Am avut 100 de capre

Și-o dat lupul într-o noapte

Și am rămas cu patru capre!

Patru capre și doi cai

Eu mă duc cu ele-n Rai

Pân’ la Sfântul Neculai!

De trei ori era să mor

Dintr-o gură de izvor

Din pricina caprelor! (…)

Ei, cum credeți că răsună aceste cuvinte rostite de o mână de copilă? Vă asigur că cel puțin la fel de puternic ca din gura celui mai zdravăn flăcău!

Acestea sunt doar câteva strigături, însă trebuie spus că toate au o ordine și-un rost pentru cei din sat. Inclusiv referirile de la diverse persoane ori locuri fac parte din farmecul jocului caprei de la Văleni.

Cum o fi anul acesta? Pandemia va goli iar străzile și ulițele satelor? Momentan n-am ști a spune, însă sperăm că tradițiile vor merge mai departe. Și, din câte am auzit, acasă copiii se pregătesc frenetic, vor avea strigături mai multe în acest an, ba chiar ceata este posibil să se mărească. Important este însă că, indiferent de cât de greu e peste tot în lume, obiceiurile din satul meu nu vor muri, iar pentru acest lucru le mulțumesc celor care știu că, dincolo de mese îmbelșugate și case împodobite, Sărbătorile de iarnă înseamnă tradiții și obiceiuri!

Larissa Dinu

  • Publicat în Traditii

O parte din tinerii suceveni care se întorc acasă din străinătate investesc în agricultură

O parte din tinerii din judeţul Suceava care au muncit în ultimii ani în străinătate vor să revină în ţară şi să înceapă o afacere în agricultură. Deşi un tânăr fermier poate primi până la 50 de mii de euro, bani nerambursabili, ei preferă să investească banii câştigaţi în alte țări în utilaje şi în înfiinţarea culturilor.

S-au apucat de stupărit pentru a fi alături de copiii rămaşi acasă

Cristi Olărița din satul Mihăiești a început albinăritul în 2017, cumpărând primii stupi după ce s-a întors din străinătate. A studiat, dar a şi „furatׅ“ meserie de la apicultorii mai experi­mentaţi din zonă şi, an de an, a crescut numă­rul familiilor, transformând această pasiune într-o mică afacere, de familie. Tot ceea ce are nevoie pentru această pasiune face cu mâna sa, cu truda lui şi a soţiei şi consideră că pentru a avea o miere deosebită trebuie să respecţi o „tehnologie” foarte veche, aproape neschim­bată şi transmisă din generaţie în generaţie, de mii de ani. Fiind într-o zonă înconjurată de livezi, păduri, fâneţe şi terenuri agricole pe care se cultivă rapiţă, floarea-soarelui şi porumb, Cristi reuşeşte să ofere albinelor cadrul natural pentru a obţine miere de o cali­tate foarte bună, preferând apicultura staţio­nară în locul pastoralului.

„Suntem tineri apicultori, de patru ani ne-am apucat de stu­părit, cu gândul să stăm acasă alături de copii, să nu mai plecăm în străinătate, pentru că cei doi copii aveau nevoie de părinţi acasă. Am decis să producem aici, să vindem aici, să avem o afacere de familie, să fie o afacere pe care să o putem lăsa și copiilor şi de aceea am şi dat numele copiilor afacerii noastre: Stupina Ştef & Ane. Începutul este greu, până ne cunoaște lumea, dar merită, apicultura este frumoasă. Avem 60 de stupi, mierea este 100% naturală, stăm pe vatră, nu facem pastoral. Pe vatră mierea este mult mai curată, suntem într-o zonă unde se fac stropiri cu pesticide foarte rar, iar atunci când se fac suntem anunţaţi şi nu mai lăsăm albinele să iasă din stup. Cantitatea de miere este mai mică, nu avem o producţie aşa de mare ca în pastoral, dar ne mulțumim cu mai puțin. Avem și produse apicole, începând cu tinctură de propolis, folosită pentru imunitate, răceli, viroze, miere de primăvară care conține păpădie şi păducel, miere de rapiță, polen, miere cu căpăceală, căpăcelul de la fagure fiind un foarte bun pansament gastric. Păstura este mai greu de scos, onorăm doar comenzile pentru că, fiind un pic mai scumpă, lumea nu prea cumpără, deşi o cură cu păstură are numeroase beneficii în eliminarea toxinelor, reglarea digestiei şi menţinerea sănătăţii organismului nostru“, ne-a spus Cristi Olărița.

Apicultura este mai rea ca pescuitul

Ca să ducă această afacere mai departe, Cristi Olărița şi-a găsit şi un loc de muncă şi toți banii câștigați îi investeşte tot în apicultură pentru a mări numărul de familii de albine şi pentru mici dotări.

„Păcat că apicultorii din România nu sunt sprijiniți, nu am luat ajutorul de minimis, birocrația fiind prea mare, acte foarte multe. Suntem înscriși în Asociația Crescătorilor de Albine ACA, de când ne-am apucat de apicultură. Ne extindem în speranța că pe viitor lumea va aprecia produsele noastre și va fi mai bine. O astfel de pasiune, de afacere – pentru că noi când ne-am apucat de apicultură nu ne-am gândit la profit, a fost un hobby, o plăcere – presupune şi costuri, iar producţia este dependentă de mai mulţi factori climatici. Apicultura este mai rea ca pescuitul. Nu te mai poți lăsa de ea“, consideră Cristi Olărița.

Au învăţat să cultive şi să vândă căpşune în Germania, apoi, întorşi acasă, şi-au făcut propria fermă

Soţii Simona şi Adrian Moloce din satul Hurjuieni, comuna Gălăneşti, sunt doi tineri care, după terminarea facultăţii, în lipsa unui loc de muncă în ţară, au plecat la cules de căpşune în Germania. Cei doi au învăţat de la nemţi tehnologia de cultivarea a căpşunilor şi în urmă cu câţiva ani au decis să nu mai plece la muncă în străinătate şi să înceapă acasă propria afacere în agricultură.

„Este o afacere de familie cu căpșuni care a pornit din afară. În Germania am văzut cum se pot face bani din căpşuni şi am considerat că se poate și în România. Şi chiar se poate. Tot ce am câștigat în Germania timp de 7 ani, pentru că am lucrat pe sezoane, am investit în ferma de la Hurjuieni. Plecarea în străinătate a fost o necesitate la început și s-a transformat într-o mică afacere acum.

Cultivăm o suprafață de 10 hectare de căpșuni, o parte din suprafaţă fiind cu soiuri remontante. În afară de prezența la târgurile agricole, avem câteva contracte cu un lanț de hipermarketuri și în rest vindem în zonă, lumea ne cunoaşte deja şi ne caută. Soiurile de căpșuni sunt din import, soiuri autohtone sunt destul de puține și ca să ai performanță și producție trebuie soiuri performante“, ne-a spus Adrian Moloce.

A lucra propriul teren este o oportunitate

La cei 34 de ani, Adrian lucrează în fermă împreună cu soţia, Simona, de 31 de ani şi tatăl său este singurul angajat permanent. În comparaţie cu alţi fermieri, cei doi soţi nu se plâng de lipsa zilierilor şi spun că forţă de muncă se găseşte, dar trebuie plătită la preţul corect.

La începutul lunii septembrie, pe Simona şi Adrian i-am întâlnit vânzând căpşune în prima piaţă volantă organizată anul acesta în municipiul Suceava de Direcţia Agricolă Suceava, iar câteva zile mai târziu în micul chioşc amplasat la o intersecţie din  centrul comunei Gălăneşti.

„Cultura este în câmp deschis, folosim sistem de irigare prin picurare. Gustul căpșunilor de toamnă este un pic diferit față de cele care se fac primăvara, dar și acestea au un gust foarte bun. Se poate face și dulceață, se poate face orice, dar producția din toamnă fiind mai mică, recomand cele de primăvară – vară, a căror preț este competitiv pentru dulcețuri, siropuri, compoturi. Avem soiuri care sunt numai în primăvară şi soiuri remontante care fructifică atât primăvara cât și toamna. Producția este diferită, se duce de la 6-7 tone la hectar până la 20 de tone la hectar.

Prețul unui kilogram de căpșune în luna septembrie este de 12-15 lei, dar primăvara le avem la 6-7 lei. Nu avem subvenție spe­cială la căpșune, dar ne descurcăm. Sunt ani mai buni, sunt ani mai răi. 2021 a fost un an mediu pentru că am avut un episod de gheață care a diminuat mult recolta de toamnă“, a precizat Adrian Moloce.

Simona şi Adrian au şi un îndemn pentru tinerii români care muncesc în agricultura din alte ţări: „Celor care se află pe meleaguri străine și muncesc în agricultură, pentru că nu este o rușine să culegi fructe, legume în alte țări pentru a-ți câștiga existența, pentru un trai mai bun, le-aș  transmite că se poate reuși și în țara noastră dacă ai economisit ceva bani şi ai în proprietate o bucată de teren. O afa­cere în agricultură este mai grea la început, dar îţi va aduce satisfacţii într-un timp scurt.“

Legumele de Berchișești produse de un tânăr venit din Franţa sunt la mare căutare

Sorin Olari s-a întors din Franța la sfâr­şitul anului 2018 pentru a fi împreună cu fami­lia. Şi, pentru că nu şi-a găsit un loc de muncă stabil, în primăvara anului 2019 s-a apucat de legumicultură în satul natal, Berchişeşti. În primul an a cultivat legume de pe o suprafață mai mică pentru a vedea dacă se fac, fiind cunoscut faptul că în nordul extrem al României toamna vine repede, primăvara târziu, iar loca­litatea în care locuiește tânărul fermier este bătută frecvent de crivăţ.

„Am dorit să revin acasă, nu știam de ce să ne apucăm și, pentru că aveam un pic de experiență în domeniul acesta şi o bucată de teren, am decis împreună cu soția să facem agricultură. În Franța am lucrat în legumicultură. Acolo am învăţat arta cultivării în solarii şi sere, acolo am învăţat tehnologii şi am văzut ce înseamnă investiţiile în echipamente moderne care asigură succesul garantat. Am preluat modelul culturilor legumicole în sistem protejat de la francezi şi ne-am întors acasă pentru a face legumicultură ca în Franţa. Am făcut totul pe cont propriu, toţi banii câștigați afară i-am investit în agricultură pentru că la noi este greu să te extinzi, mai ales că am decis să facem o agricultură folosind doar îngrăşământ natural şi fără chimicale.“

„Faptul că în primul an, în 2019, am avut trufandale bio într-o perioadă a anului când alţi români abia visau la salată sau ceapă verde, iar în toamnă cămările gospodinelor au fost pline cu zacuscă, tocane, dar şi de ridichi negre, ceapă, mor­covi etc. obţinute de mine, m-a determinat să rămân în ţară şi să continui. În anul 2020, în plină pandemie, am mai făcut două solarii pentru legume şi un solar mai mic pentru căpșuni și sper să avem puterea să ne mai extindem cu un solar în acest an sau în primăvara viitoare.

Cele mai căutate sunt roșiile «Inimă de bou», Arawak, soiurile de roșii de Buzău, capia «Ureche de elefant», vinetele, ardeii graşi, gogoșarii, ardeii iuți și semiiuți. Produsele le vând în piața agroalimentară din Gura Humorului, marțea și vinerea. Oamenii deja mă cunosc, nu pot produce legume încât să mulțumesc pe toată lumea, nu fac față cerințelor şi de aceea încercăm să ne extindem, dar numai atât cât ne putem permite, pentru că în agricultură riscul este foarte mare. Vine un îngheţ timpuriu mai puternic sau o grindină de dimensiuni mai mari, aşa cum a fost la sfârşit de august, şi distruge tot. Dacă ai credit, dacă ai accesat proiecte pentru a obţine finanţare, de unde scoţi producţie pentru a face bani?“, se întreabă Sorin Olari.

Silviu BUCULEI