Adama 750x100 30 martie
update 4 Apr 2020

Ocolul silvic Stulpicani

Aproximativ 29% din fondul funciar al României este reprezentat de păduri, care, conform majorităţii analizelor naţionale şi internaţionale, reprezintă una dintre cele mai importante resurse economice şi ecologice ale ţării, dar care în perioada postdecembristă a avut de suferit din cauza exploatării iraţionale. Pe plan intern, de departe cel mai împădurit judeţ, dar şi cel în care s-a exploatat cel mai mult masa lemnoasă în ultimii 10 ani este Suceava. În acest sens, l-am rugat pe inginerul Emanuel Havrici, de la Ocolul Silvic Stulpicani, judeţul Suceava, să ne vorbească mai pe larg despre obţinerea puieţilor, tehnologiile de reîmpădurire, dar şi despre cum ar trebui exploatat legal şi corect fondul forestier.

Obţinerea materialului săditor de molid

– Domnule inginer, ştim că Ocolul Silvic Stulpicani deţine o pepinieră arboricolă. Cum realizaţi materialul biologic?

– Pe raza cantonului silvic Botoşana avem amplasat un solar cu o suprafaţă efectivă de 350 de metri pătraţi în care am semănat în această primăvară molid. Sămânţa provine din conurile de molid recoltate tot de pe raza acestui canton, mai precis dintr-o livadă special amenajată cu arbori seminceri, care ajung chiar şi la vârsta de 160 de ani. Sunt arbori identificaţi şi selectaţi în acest scop, care sunt duşi până la vârsta de la care putem recolta seminţe de calitate, astfel încât să obţinem un arboret sănătos şi adaptat la condiţiile locale. Nu orice molid este bun pentru sămânţă; de aceea arborii din care recoltăm trebuie să îndeplinească anumite criterii şi o anumită vârstă.

– Cât timp îi ţineţi în seră şi ce parcurs urmează ulterior?

– Acum avem în solar aproximativ 270.000 de puieţi de molid pe care îi vom muta în pepinieră primăvara următoare, când facem repicajul, unde vor rămâne încă 2 ani şi apoi vor fi plantaţi în forestier. Pentru semănătura de molid avem un pat germinativ de 20 de centimetri cu turbă, peste care avem un strat de 4-5 cm de humus de fag şi molid în amestec, astfel încât să reproducem cât mai fidel condiţiile naturale ale speciei. Anterior punerii în solar, sămânţa a fost forţată în apă rece timp de 14-28 ore, iar patul germinativ a fost tratat cu Nematorin împotriva dăună­torilor din sol. De asemenea, după însămânţare irigăm în mod repetat sola până la răsărire şi tratăm cu fungicidul Previcur. Molidul este o cultură pretenţioasă, care are nevoie de mai multe tratamente şi de un microclimat stabil.

– Ce suprafaţă de pădure plantaţi peste 3-4 ani cu aceşti puieţi?

– Nu întreaga cantitate de puieţi pe care o producem o utilizăm pe raza ocolului nostru, dar la o medie de 200.000 de puieţi produşi în fiecare primăvară se poate asi­gura împădurirea unei suprafeţe de 350 – 400 ha/an. Noi mai avem încă două solarii, unul la sediul de ocol şi altul la pepinieră, în care în acest moment avem brad. Anul acesta am făcut şi sponsorizări către persoane fizice şi primăria Stulpicani, cu care am avut un proiect prin care am plantat, împreună cu copiii şcolii, pe 1 ha de teren degradat aparţinând autorităţilor locale, aproximativ 4.000 – 5.000 de puieţi.

– Ce diferenţe tehnologice există între semănătura de molid şi de brad?

– În primul rând bradul se seamănă toamna, fără să fie necesar un substrat atât de complex cu surplus de humus şi turbă, cum este cel din solarul pentru molid. Apoi, la brad semănăturile sunt acoperite cu umbrar împotriva soarelui. Bradul este o specie de umbră şi atunci protejăm semănătura de radiaţiile razelor solare fiindcă, altfel, s-ar usca. De asemenea, bradul stă mai puţin în pepinieră, după doi ani de la însămânţare el putând fi plantat în forestier. Pepiniera noastră are 2,6 ha, din care aproximativ jumătate sunt ocupate în prezent cu puieţi şi anul acesta, pentru ce am plantat în masiv, avem o reuşită la intrarea în vegetaţie de 96-100%.

Beneficiile colaborării cu un ocol silvic autorizat

– Care sunt regulile principale pentru exploatarea corectă a pădurilor? Ce trebuie să facă deţinătorul de pădure ca aceasta să fie exploatată legal? Vă întreb acest lucru pentru că în ultimii 20 de ani au fost probleme în acest sens.

– În silvicultură există un principiu al continuităţii şi al durabilităţii, ce presupune să avem aceeaşi structură omogenă a pădurilor, o structură a arboretului care să asigure un mediu şi un climat propice omului. Ceea ce pot recomanda proprietarilor de terenuri private este, în primul rând, în cazul în care nu au un contract de administrare cu un ocol silvic autorizat, să facă acest pas pentru a putea asigura paza şi exploatarea în condiţii legale şi, mai ales, în condiţii de respectare a mediului înconjurător.

– Care ar fi deosebirea între a fi şi a nu fi într-o structură de acest fel?

– La ora actuală, conform prevederilor legale, cea mai mare parte a proprietarilor de pădure, indiferent că sunt primării, persoane fizice sau altă natură de proprietate, au contracte de administrare cu un ocol silvic privat, de stat sau mixt. Ocolul Stulpicani este un ocol care are, în cea mai mare parte, 92-93% din suprafaţa de fond forestier pădure – proprietate a statului român, dar există şi ocoale în care, desigur, proporţia e inversă sau sunt numai ocoale private. Indiferent de natura lor, toate aceste ocoale au specialişti, sunt atestate şi acreditate de către minister şi pot funcţiona în condiţii de legalitate şi normalitate, asigurând totodată şi paza pădurilor.

– Bănuiesc că specialiştii din ocolul silvic le asigură şi asistenţă tehnică, consultanţă de specialitate privind modul de îngrijire a pădurii, modul de exploatare etc.

– Chiar dacă suprafaţa de pădure – proprietate privată este mică, menţinem un contact permanent cu cetăţenii, îi informăm despre modificările legislaţiei în vigoare, despre starea de sănătate a arboretelui, anual le trimitem o informare privind lucrările care s-au făcut, iar proprietarii ne raportează orice probleme ar putea apărea pe raza pădurilor administrate de noi şi până acum nu am avut decât de câştigat de ambele părţi. Un alt avantaj este faptul că, acolo unde sunt prevăzute lucrări, acestea se fac într-un mod legal, suntem un ocol certificat FSCE; acest lucru presupune că respectăm un anumit standard impus la nivel mondial de către un organism de certificare, ceea ce dă o valoarea suplimentară lemnului. Lemnul pe care noi îl lucrăm poartă sigla FSCE; este o siglă pe care, dacă o căutaţi, o să o vedeţi pe mobila de calitate, adică presupune că toate lucrările din arboret se desfăşoară la timp şi în mod corect.

– Sunt multe zone în care mare parte din suprafaţă sau poate chiar în totalitate este în sector privat. Ce reguli sunt acum, după noua legislaţie, privind exploatarea acestor păduri şi care sunt sancţiunile?

– Dacă e să vorbim despre noul cod silvic, acesta este încă în dezbatere în Parlament, nu avem o formă definitivă a lui, dar, la ora actuală, şi legislaţia pe care o avem prevede atât lucrările silvice care trebuie să fie efectuate cât şi sancţiunile aplicate în cazul în care acestea nu sunt respectate. Ceea ce recomand proprietarilor este să efectueze la timp lucrările de îngrijire a arboretelui în aşa fel încât să păstreze starea de sănătate a acestuia; acolo unde amenajamentul prevede – efectuarea lucrărilor progresive în aşa fel încât să se lucreze cât mai mult cu seminţiş natural din zona respectivă. De asemenea, noi suntem deschişi: anul acesta am oferit puieţi către persoane fizice gratuit, prin sponsorizări. Şi colegii mei din teren sunt în permanenţă în pădure, îi îndrumă, avem personal de calitate, cu care se poate discuta orice problemă, care ştiu ce înseamnă lucrările de împădurire şi există o colaborare permanentă între ocol şi celelalte instituţii ale statului, prin care facem o muncă de lămurire cu cetăţenii. De altfel, la noi, cetăţenii, fiind preocupaţi de silvicultură şi de creşterea animalelor, au grijă de pădure fără să fie nevoie să le impunem, adică privesc pădurea ca pe o moştenire tradiţională.

Ion Banu, Daniel Plăiaşu

Stulpicani, cinci secole de tradiţie autentică

În 1488, într-un uric (carte de proprietate) de danie domnească, moşiile „stilbicanilor“ sau ale „stulbucanilor“ (nume derivat de la ştubeu, un stup scobit în trunchiul unui copac) au fost dăruite de domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, noii ctitorii de la Voroneţ, „Capela Sixtină a Estului“, zidită în acelaşi an, în doar trei luni şi trei săptămâni, spre a fi administrată cum se cuvine. Acesta este actul de naştere al comunei sucevene Stulpicani, care va celebra, pe 17 august, 525 de ani de la prima atestare documentară a localităţii.

Comuna Stulpicani este aşezată în Suha Bucovineană, la poalele versantului estic al Rarăului, într-o pitorească depresiune montană, la 10 km de Frasin, 17 km de Gura Humorului şi 34 km de Câmpulung Moldovenesc.

Are în componenţă cinci sate, dispuse pe rute diferite, la distanţe de la 4 până la 10 km de centrul administrativ: Slătioara, Gemenea, Negrileasa, Vadu Negrilesei şi Stulpicani.

Ca teritoriu, este printre primele 15 cele mai mari aşezări ale Sucevei, cu un perimetru total de 21.670 ha, suprafaţa forestieră ocupând 16.405 ha, iar cea agricolă, alcătuită în cea mai mare parte din fâneţe şi pajişti, se întinde pe 4.864 ha.

Populaţia, distribuită în 1.810 gospodării, este, potrivit ultimului recensământ, de 5.905 de locuitori.

Localnicii s-au întors la meseriile tradiţionale

Până nu de mult, activitatea economică din Stulpicani era strâns legată de minele de neferoase de la Tarniţa-Ostra şi exploatarea de ura­niu de la Crucea. După ce acestea au fost închise sau abia mai funcţionează (Crucea), localnicii s-au întors la ocupaţiile tradiţionale, de creştere a animalelor sau de prelucrare a masei lemnoase. Comuna dispune de 2.880 ha de fâneţe şi 977 ha păşune şi are un număr însemnat de ferme profilate pe creşterea oilor şi a vacilor de lapte sau viţeilor pentru carne. În localitate sunt înregistrate 234 de entităţi economice cu personalitate juridică, de la PFA până la societăţi cu răspundere limitată.

Unicitatea Codrului secular Slătioara şi a Rezervaţiei Todirescu

Activitatea rurală este dependentă, pe de o parte, de tradiţiile bucovinene, un real tezaur pentru întregul turism românesc, iar pe de altă parte, de prezenţa pe teritoriul localităţii a Codrilor seculari de la Slătioara, rezervaţie naturală consacrată în anul 1941, şi a Fâneţelor montane Todirescu, denumite şi Rezervaţia floristică Todirescu. Codrul secular Slătioara se întinde pe 1.064,20 ha şi este situat în estul Masivului Rarău, la o altitudine de până la 1.353 m, pe culmile Bâtca Neagră, Bâtca cu Plai şi Bâtca Lesei. Conţine exemplare seculare virgine de molid, brad, pin, tisă, lariţă, fag, scoruş de munte, carpen, platan şi ienupăr şi plante ocrotite, declarate monumente ale naturii, ca şi molidul ori tisa, de altfel, cum ar fi papucul-doamnei, vulturica de stâncă, foaia groasă, alga roşie de apă dulce, omagul, floarea-paştelui, piciorul cocoşului, sărişoara etc. Rezervaţia Todirescu (38,10 ha) este o păşune alpină care mărgineşte Codrul secular şi unde cresc specii montane precum usturoiul siberian, ghinţura, arnica, margarete, clopoţei etc. Ambele sunt în gestiunea Direcţiei Silvice Suceava, care îşi poate trece în cont performanţa de a fi ocrotit zona – a doua ca importanţă în Europa, după speciile de molid secular – şi de retrocedările cu toptanul, şi de defrişări. Ca un amănunt, pădurea virgină de la Slătioara se regenerează în proporţie de 75% pe cale naturală, doar restul fiind în permanenţă completat prin plantarea puieţilor produşi în 2 sere şi în pepiniera proprie de silvicultorii din Slătioara.

Tradiţie şi cultură

Slătioara şi-a conservat moştenirile culturale. În primul rând, păstrează datinile de demult, transformate ori care pot deveni destinaţii turistice: ţesutul şi prelucrarea prin arta ţărănească a lemnului; încondeierea ouălor; urcatul, măsura şi răscolul oilor etc. În localitate sunt 7 biserici, una catolică (se menţine pentru cele 5 familii de confesiune catolică) şi şase de rit ortodox, ultima fiind construită în anul 1998, la Stulpicani, iar cele mai vechi (Slă­tioara şi Negrileasa) datează din anii 1881 şi 1882. Comunitatea şi-a cinstit şi cei mai de seamă fii, prin amenajarea casei muzeu – învăţător Draca Chiril şi ridicarea unui monument închinat arhiepiscopului Cernăuţilor şi mitropolitului Bucovinei, Nectarie Cotlarciuc (1875-1935). În fine, partea de educaţie este asigurată prin 5 şcoli, una de arte şi meserii, trei gimnaziale şi una primară, fiecare având şi spaţii pentru preşcolari, o grădiniţă şi o bibliotecă. Localitatea dispune de cinci cămine culturale, două dispensare umane şi de o bază sportivă.

Infrastructura locală de drumuri şi servicii

Primarul localităţii, ofiţer de formaţie, cu gradul de colonel, Vasile Ostanschi (foto), spune că şi-a organizat treburile obştei plecând de la două principii: fiecare investiţie să răspundă necesităţii imediate a localnicilor; organizarea în amănunt, din punct de vedere tehnic şi financiar, a oricărui proiect. Pe lista de lucrări au figurat reabilitarea drumurilor (comuna dispune de o reţea de 53 km, dintre care doar 25 km sunt drumuri asfaltate), modernizarea unităţilor şcolare, iluminat, alimentarea cu apă potabilă (se realizează greoi, dată fiind dispoziţia geografică a localităţii, cu o soluţie tehnică specială, respectiv surse de apă create pe grupuri de case ori pe sate). În prezent, se lucrează la un nou sediu al primăriei şi la un proiect cu finanţare pe Măsura 322, reabilitarea a 2 km de drumuri, care presupune însă realizarea unui dig de apărare şi a podeţelor de trecere. De altfel, aceasta este o problemă dificilă, cea de întreţinerea a drumurilor, prea des avariate sau surpate din cauza torenţilor căzuţi de pe versanţi, motiv pentru care sunt necesare intervenţii costisitoare pentru apărarea malurilor. Stulpicani face parte şi din mai vastul proiect privind managementul deşeurilor din Suceava, investiţie în derulare la nivel de judeţ. Primarul Vasile Ostanschi este foarte atent însă la dezvoltarea în ansamblu a comunităţii, din punct de vedere social şi economic, fiind preocupat să creeze condiţii pentru a asigura acel „mai bine“ pentru fiecare gospodărie. Poate şi din acest motiv micii agricultori şi crescătorii de animale au accesat într-un număr considerabil Măsura 141- Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă. Viitorul buget european, 2014-2020, îi dă o oarecare stare de confort, promiţându-şi sieşi că va face în aşa fel – împreună cu colegii prin administraţie, consilierii locali şi fermierii – încât în Stulpicani să fie aduşi foarte mulţi bani europeni.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013

Abonează-te la acest feed RSS