reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Jul 2019

Binefacerile traiului la ţară sau există viaţă şi după Bucureşti

Acasă la familia Batin

Mai toţi cei care locuiesc la oraş ajung la un moment dat să simtă cum îi trage satul. Poate nevoia de linişte, poate ritmul de viaţă la care te supune cetatea, poate nostalgia sau o patimă pentru vegetal reprimată până la un anumit moment stau la baza tendinţei noastre de evadare din rigorile nenaturale ale urbanului. Povestea familiei Batin din Secuienii de Bacău ne vorbeşte tocmai despre doi oameni din Bucureşti, persoane importante acolo, care au lăsat Capitala pentru tihna unui sat moldav.

Pe drumul judeţean 241A, cel care leagă Bacăul de Vaslui, ajungi la un moment dat în comuna Secuieni. O aşezare blajină, strecurată printre domoalele cute subcarpatice, unde vremea şi viaţa curg după rostul lor, fără artificii ori constrângeri prea multe. Dacă Lucian Blaga s-ar fi născut aici, şi nu lângă Sebeş, tot la fel de frumos ar fi cuprins într-un vers ideea că „veşnicia s-a născut la sat“: nicio diferenţă între Lancrăm şi Secuieni! Vara pune şi mai mult în valoare paradisiacul Secuienilor prin raiul vegetal al colinelor şi grădinilor, prin verdele copacilor... În aceste împrejurări edenice suntem oaspeţii unei familii care s-a hotărât la un moment dat să înceapă o nouă viaţă la sat şi să recurgă la terapia prin linişte şi vegetal. Nu vin de oriunde la sat, ci din Bucureşti, unde au avut servicii foarte dinamice şi acaparatoare. Este posibil oare să te reinventezi într-o asemenea măsură?

1991, anul zero al vieţii la ţară

– Am ieşit la pensie în 1991, îşi aminteşte Ion Batin. Bucureştiul era deja un oraş aglomerat şi, dintre prietenii mei care ieşiseră la pensie cu doi sau trei ani înainte, unii s-au îmbolnăvit, alţii au decedat. Eu am avut casa construită la Secuieni din 1978, când mi-a trecut prin cap o eventuală retragere la pensie aici. După 1991, când mi-am încheiat serviciul, am venit aici. Am terminat casa şi mi-am deschis iniţial un mic magazin (era cel mai modern magazin din regiune, aşa îmi spuneau cei de la Finanţe şi de la alte controale!).

– Veneaţi cu savoir-faire-ul meseriei pe care aţi avut-o la Bucureşti.

– Eu sunt inginer auto de meserie, iar la Bucureşti am lucrat la o întreprindere de comerţ exterior vreo 30 de ani. Am avut o muncă de stres, destul de dură şi obositoare. Am fost director şi la o firmă româno-canadiană vreo patru ani, am fost în China, am fost în Egipt, în toată Europa, mă rog, aşa cum era perioada pe atunci. Am revenit aici, aşadar, şi încet-încet am reintrat în munca agricolă. Cât am fost copil şi până la 14-15 ani tot am făcut agricultură în câmp, la secerat, la coasă, la strâns fânul, la dormit în căruţă...

„Raiul, de fapt, e pe pământ, şi nu în altă parte!...“

– Cum aţi perceput diferenţa în momentul în care aţi lăsat Bucureştiul, capitala ţării, pentru tihna unui sat din Moldova?

– Schimbarea a fost foarte benefică. Aici am avut ocazia să fac mişcare în fiecare zi. Pretextele erau şi agricole, şi de altă natură. La ţară faci mişcare oricum. Asta a contribuit foarte mult la sănătate.

– Toată lumea care ajunge să facă mişcare spune că e foarte bună pentru sănătate. Spuneţi-mi despre doamna Cornelia Batin, soţia dumneavoastră, ea este munteancă, din Bucureşti. Cum s-a acomodat şi cum a îmbrăţişat ideea de a se muta de la Bucureşti, de la pretenţiile unui oraş-capitală, într-un umil sat moldav?

– Soţia a venit cu nouă ani mai târziu: este cu nouă ani mai mică şi a venit după ce s-a pensionat la rândul ei. Pe tot intervalul cât eu venisem deja la Secuieni şi mă ocupam de gospodărie şi de grădină, ea venea aici în concediu, făcea teste să vadă dacă o să-i convină sau nu. I-a plăcut până la urmă şi acum îi convine şi mai mult: se simte foarte bine aici. Amândoi ne simţim foarte bine în raiul acesta natural!

La sat apare podgoreanul din fiecare bărbat!
– Ce iubiţi dumneavoastră cel mai mult din toată grădina? Văd că aveţi de toate, vă văd bucuros pentru fiecare fir pe care îl creşteţi, dar trebuie să aveţi o alegere în ceea ce priveşte volumul de muncă şi recolta.

– Via! Când veneam de la Bucureşti la Bacău, mai ales toamna, erau pe la Focşani oameni cu struguri. Ştiu că soiul pe care îl aveau era „Ceasla“ – coajă subţire, albi, zemoşi şi foarte dulci! Mi-au plăcut foarte mult strugurii aceştia, totdeauna cumpăram şi eu pentru acasă. La noi, aici, era soiul „Nohan“. După vreo doi sau trei ani după ce m-am instalat am cumpărat 200 de butaşi. Acum, viţa mea de vie e o splendoare! Trebuie să o îngrijeşti, să o sapi de două ori pe an, să o pui pe sârme portante, pe şpalieri, dar merită!

Sfaturi din practica şi înţelepciunea domnului Ion Batin

Tratament natural împotriva manei şi a fungilor. „La început, mărturiseşte Ion Batin, mi-a fost cam greu, căci nu ştiam cu ce să stropesc. Mă uitam la roşiile peste care dădea mana. Nevoia m-a împins să experimentez şi să apelez la felurite surse de documentare. Cele mai potrivite pentru orice fel de plantă sunt, desigur, tratamentele naturiste. O soluţie pe care o sugerez cu toată căldura este cea de urzici şi de coada-calului. Stropite cu o astfel de soluţie, cam din două în două săptămâni, în timp ce toată lumea avea roşiile mănate şi înnegrite, ale mele erau toate o frumuseţe! Soluţia se face în felul următor: la un butoi de 60 litri de apă rece se pun la macerat cam 6 kg de plante de urzică sau de coada-calului. Se lasă la macerat cam 24 de ore, apoi zeama se strecoară, se bagă în pompă şi e bună de făcut tratamentul! Recomand stropirea alternativă, la două săptămâni, o dată cu urzică, o dată cu coada-calului.“

La nuci prefer „strategia ciorii“. „Am învăţat de la ciori cum să plantez nuci. Ştiţi, toamna târziu mai rămân în vârful nucului nuci nescuturate. Cioara vine, ia nuca, iar pe unele le scapă. Din acea nucă, în acele condiţii de toamnă, în anul următor are mari şanse să iasă un puiet. Prin urmare, şi eu mi-am ales nişte nuci de calitate dintr-un sat vecin, de la Buhoci, mi-am făcut apoi o pepinieră şi le-am pus de cu toamnă. În primăvară au răsărit şi până în toamnă au fost buni de transplantat. Pe o mie de metri pătraţi am plantat 49 de nuci, care acum sunt mari şi aproape pe rod!“

Buruienile şi atitudinea „bio“. În ceea ce priveşte combaterea buruienilor prin metode „bio“, acolo unde este posibil putem recurge la smulgerea lor, la acoperirea cu un strat de resturi sau folie de plastic ori prin foc. Smulgerea cu mâna a buruienilor nu este întotdeauna practică dacă plantele sunt în număr mare. Buruienile cu rădăcini superficiale pot fi însă smulse uşor. Apoi, mai este ceva: buruienile au şi părţi bune, pe care trebuie să le ştim: astfel, unele dintre ele sunt adevărate „plante-pionier“ (păpădia şi pălămida). Rădăcinile lor puternice aerisesc solul şi adună nutrienţi din straturile mai adânci ale pământului, dând posibilitatea altor plante să trăiască mai târziu. Altele reprezintă o sursă importantă de hrană pentru insectele şi păsările folositoare. Aşadar, trebuie să reflectaţi în mod serios dacă buruienile sunt o problemă şi în ce locuri, astfel încât să puteţi întreprinde acţiuni ţintite în locurile potrivite.

***

O poveste care pare că o vedem replicată în fiecare sat, o istorie despre care fiecare dintre noi are cunoştinţe mai mult sau mai puţin personale. Lumea satului devine la un moment dat universul spre care tindem, fără să ştim de ce. Poate oraşul ne-a dezamăgit, poate vraja satului ne caută, a unui sat încă al fabulosului, poate dorinţa de autentic. Familia Batin este un exemplu în plus care pledează pentru universul rural.

Răzvan SCURTU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS