Dragobetele, sărbătoarea românească a iubirii este celebrată în toate colțurile țării, în fiecare an pe data de 24 februarie. După varianta împrumutată, Dragobetele este încă o ocazie minunată pentru a celebra sentimentele alături de persoana iubită. În tradiția românească, sărbătoarea Dragobetelui este asociată atât cu sentimentele de iubire cât și cu sfârșitul iernii și vestirea primăverii când pasările se adună și încep să își construiască noile cuiburi. Se spune că păsările care nu își găseau perechea în această zi, rămâneau sigure până anul următor de Dragobete. Asemeni păsărilor, fetele și băieții se întâlneau pentru a se îndrăgosti și peste tot se auzea "Dragobetele sărută fetele!".

În credința românească, Dragobetele este fiul Babei Dochia, un tânăr voinic, și frumos care li se arata tinerilor în vis și îi învăța tainele iubirii. În această zi, se spune că fetele și băieții logodiți trebuie să respecte tradițiile și să-și arate afecțiunea reciprocă. Tot de Dragobete, se crede că tinerii își pot alege partenerul de viață, iar îndrăgostiții își pot dezvălui sentimentele într-un loc special, numit "Colțarul Dragostei".

În România, datele de celebrare a sărbătorii de Dragobete variază în funcție de regiune între 24 februarie şi 28 februarie, 1 martie şi 25 martie. Tot în funcție de regiune, Dragobetele mai poartă numele de „Cap de primăvară”, „Năvalnicul”, „Ioan Dragobete”, „Sântion de primăvară”, „Drăgostiţele”, și „Logodna sau însoţitul păserilor”.

Dragobetele, sărbătoarea românească a iubirii, vine la pachet cu superstiții fascinante care îmbogățesc tradițiile acestei zile. Fetele își spălau părul cu apă de zăpadă topită pentru a rămâne frumoase și sănătoase pe tot parcursul anului. Se credea că această practică avea puterea de a le face și mai frumoase și mai remarcate de către băieți.

Tot în această zi, se spune că băieții fură flori pentru a-și arăta intențiile romantice față de fetele pe care le admiră. Gestul lor romantic este privit cu simpatie și se traduce prin ceea ce astăzi numim, dragoste la prima vedere.

Conform tradiției, sărutul unei fete în ziua de Dragobete aduce noroc în dragoste. Acest gest simbolic este considerat un început al unei relații fericite de iubire. Se crede că mersul pe iarbă în ziua de Dragobete aduce prosperitate familiei și asigură o viață fericită pentru membrii acesteia.

Pentru a preveni certurile și neînțelegerile în cuplu, se spune că ar trebui să ascunzi cuțitul în această zi. Acest gest ar simboliza evitarea disputelor și menținerea armoniei în relație.

Oricare ar fi datinile și obiceiurile din străbuni ale acestei sărbători, ea trebuie celebrată cu iubire și bucurie alături de persoana iubită.

Cum puteți petrece ziua de Dragobete alături de persoana iubită

Cină romantică: Organizați o cină romantică acasă, la lumina lumânărilor sau la un restaurant. Dacă sunteți la prima întâlnire, optați pentru un restaurant intim, un loc confortabil, cu lumină difuză și mâncare senzațională.  Dacă vă place atmosferă intimă de acasă și vă place să gătiți, o cină romantică pregătita acasă și savurată la lumina lumânărilor este doza maximă de romantism.

Indiferent de locul ales, pentru ca prima întâlnire să fie una specială, asigurați-vă că nu uitați de flori. Comandați online un buchet de trandafiri care să ajungă de preferat după primul fel de mâncare când atmosfera s-a mai destins!

Excursie la munte sau la mare: Dacă vremea permite, planificați o excursie la munte sau la mare pentru a vă bucura de peisaje frumoase și de compania reciprocă. La o primă întâlnire puteți merge într-o drumeție de iarnă sau o plimbare lungă pe malul mării, urmata de o cafea fierbinte sau un pahar cu vin.

Plimbări și picnic în natură: Dragobetele este o zi ideală pentru plimbări în aer liber, admirând împreună frumusețea naturii care se trezește la viață. Dacă vremea rece nu este o problemă, ați putea lua în considerare să mergeți la un picnic. Împachetați un coș plin cu gustări, băuturi și desigur florile preferate. Întindeți o pătură într-un pădure sau în parc și admirați frumusețea naturii. Florile sunt un mod fermecător de a încheia prima întâlnire romantică, iar florile de primăvară se numără printre cele mai inspirate alegeri.

Ateliere pentru pasiuni comune: Alegeți să vă înscrieți împreună la un atelier sau curs care vă pasionează pe amândoi. Fie că este vorba de gătit, pictură, bricolaj sau dans, veți crea amintiri de neuitat.

Film romantic: Aveți nevoie de o idee simplă pentru prima întâlnire? Mergeți la film și alegeți, de preferat o comedie romantică.

Idei de cadouri de Dragobete

Buchet de flori: Alegeți flori care simbolizează dragostea, precum trandafiri roșii, alb sau roz. Optați pentru o florarie online care să livreze oriunde și oricând.

Bijuterii personalizate: Un colier sau o brățară personalizată cu inițiala sau o dată specială poate fi un cadou unic.

Experiențe: Cadourile precum o zi la spa, un weekend la o pensiune de vis sau bilete la un concert, aduc bucurie și emoții.

Concentrați-vă pe experiențele comune care vă permit să vă conectați în mod autentic prin activități distractive, conversații vesele și creative. Pentru o doza perfectă de romantism, adaugați un buchet cu florile preferate care să poată fi livrat oriunde și oricând.

Sărbătoarea zilei de Dragobete nu înseamnă doar iubirea dintre doi oameni, ci și legătura specială dintre prieteni și familie. Indiferent de alegerea făcută, important este să aduceți un zâmbet pe fața celor dragi în această zi dedicată sentimentelor pure și frumoase, iar florile rămân cea mai bună modalitate de a-i răsfăța pe cei dragi!

În cultura tradițională din spațiul românesc, se spune că 6 decembrie coincide cu încheierea ciclului  de sărbători magice, care au ca motiv central lupii și spiritele strigoilor, serie începută la mijloc de noiembrie, odată cu Filipii de Toamnă, Filipul cel Șchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor, Sântandrei și continuată în primele zile din decembrie, cu Zilele Bubatului și Varvara. Practica ar ține de un străvechi început de an autohton, probabil cel dacic, când binele și lumina biruiesc răul și întunericul. Dar tot obiceiul popular leagă 6 decembrie de mirajul Sărbătorilor de iarnă, când Moș Nicolae, bătrânul bun, cu plete dalbe, dincolo de celebrarea sa în religia creștină, aduce daruri copiilor cuminți și săvârșește minuni pentru femei și marinari.

Celui care cu drag îi spunem Moș Nicolae sau Nicolae Minunantul a trăit aievea, fiind unul dintre sfinții importanți și în calendarul creștin ortodox, dar și în cel catolic sau alte confesiuni de inspirație creștină. Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, s-a născut la Patra, o așezare din Lichia sau Licia, Asia Mică, în jurul anul 280. Tradiția spune că părinții săi, de altfel foarte credincioși, nu puteau să aibă copii, dar după multe rugăciuni Dumnezeu le-a dat un băiat, numit Nicolae, care înseamnă „învingătorul poporului“ (nikáo- „a învinge“, nike „victorie“, laós sau leós „popor“). În familie a fost învățat să se roage și să facă fapte de milostenie; se afirmă totuși că, înainte de toate, pruncul a refuzat să se alăpteze miercurea și vinerea, înainte de încheierea rugăciunilor, ceea ce prefigura cumva viața sa sfântă. Unchiul său, episcop și starețul unei mănăstiri, văzând și auzind toate acestea, i-a îndemnat pe părinți să-și îndrume fiul spre a-i sluji Domnului. Acest lucru se și întâmplă, Nicolae intrând în viața monahală, fiind curând hirotonit preot. A slujit și a avut o viață de milostenie desăvârșită până când Domnul l-a chemat printre îngeri, în anul 340.

Apărătorul corăbierilor și al soldaților

Secvențe din viața sa religioasă reală au fost însușite de-a lungul anilor ca obiceiuri în cultura mai multor popoare, legate de 6 decembrie. De exemplu, a vrut neapărat să viziteze Țara Sfântă, motiv pentru care s-a îmbarcat într-o corabie, dar care a fost prinsă de o furtună puternică. Unul dintre marinari s-a urcat pe catarg, însă a alunecat și a rămas fără suflare. Marinarii își plângeau colegul cu atâta amar încât Sfântul Nicolae s-a rugat la Dumnezeu, iar omul a înviat. Și tot pentru ruga sa vie furtuna s-a potolit ca prin minune. De atunci se spune că sfântul este apărător al celor aflați în primejdie mare, salvează de la înec corăbierii și apără soldații pe timp de război.

De la palma dată lui Arius la nuielușa sau crenguța de măr

În calitatea sa de episcop, Sf. Ierarh a participat la primul sinod ecumenic de la Niceea (astăzi Ýznik, Turcia), din anul 325, care a pus bazele dogmatice și canonice ale ortodoxiei creștine. Acolo s-au discutat problemele ridicate de Arius din Alexandria, care susținea că Iisus din Nazaret nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din veșnicie, ci doar o creatură a Tatălui care în singurătatea lui l-ar fi creat pe Iisus, oferindu-i și puteri supranaturale. Sau că „Iisus ar fi primit o ființă asemănătoare Tatălui și nicidecum aceeași ființă.“ Acel prim concliu a stabilit clar că Iisus Christos este „de-o ființă (homoousious) cu Tatăl, Fiul este născut, iar nu făcut“. Sf. Nicolae, un mare apărător al ortodoxiei, a avut o controversă îndelungată cu Arius (sau Arie), iar la acel sinod, îngrijorat fiind că s-ar putea produce o ruptură în sânul Bisericii, i-ar fi dat o palmă ereticului. De la acea palmă a viitorului sfânt a rămas până în zilele noastre obiceiul ca, în seara de 5 spre 6 decembrie (ajun), copiii să primească o nuielușă, în semn de avertisment pentru momentele în care sunt neascultători. În spațiul românesc, apropo de versul de colind „florile dalbe, flori de măr“, există tradiția ca nuielușa sfântului să fie una de măr; dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Nașterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui care a primit crenguța.

Moșul copiilor

Se mai spune că, în cetatea Mira, trăia un tată care avea fete de măritat. Fiindcă nu avea zestre pentru ele, a hotărât să-și ucidă fiicele, pentru a nu ajunge batjocura bărbaților bogați, apoi să-și curme viața și el. Auzind despre acest părinte necăjit, Sfântul Nicolae le-a poruncit celor din Mănăstire Mira, unde era stareț, să strecoare în casa bietului amărât trei pungi cu galbeni; aurul a salvat famila de la o tragedie, fetele s-au măritat onorabil și cu zestre suficientă. În iconografia apuseană, momentul este surprins prin pictarea a trei bile cu aur, care reprezintă și simbolul sfântului. La noi, Moș Nicolae ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat. Dar Sf. Nicolae, în ajun, mai face și altceva: lasă dulciuri în ghetuțele copiilor. Și pentru că în general apare pe un cal alb, copiii din anumite regiuni lasă câțiva morcovi și afară, pentru a hrăni animalul.

Ocrotitorul săracilor

Martirologiul roman îl menționează pe Sf. Nicolae în secolul al VI-lea. Episodul se referă la o vedenie pe care ar fi avut-o Constantin cel Mare;  Sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis împăratului roman, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte, lucru care s-ar fi și întâmplat. Faptul s-ar fi petrecut undeva în jurul datei de 6 decembrie, motiv pentru care s-a și stabilit mai târziu sărbătoarea la această dată. În aceeași perioadă, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, a zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Lichiei. De la această întâmplare se spune că sfântul îi ajută pe cei săraci și oropsiți, face dreptate celor judecați strâmb, îi vindecă pe cei bolnavi cu putere de la Dumnezeu, îl alină pe oamenii întristați.

Patronul spiritual al multor țări din Europa

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari. În Occident, cultul apare în secolul al XI-lea, când cruciații din Bari, Italia, au adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira, iar arhiepiscopul Nicolae al Veneției a zidit două biserici, una în 1036, la Bari, iar cealaltă în 1039, la Veneția, în care să așeze moaștele. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari și Nicolae de Veneția, au răspândit, de altfel, cultul sfântului Nicolae în Europa. Mâna dreaptă a sfântului, primită de Mihai Viteazul ca răsplată pentru meritele sale în războiul împotriva musulmanilor, chiar de la cardinalul din Bari, a fost donată Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din București, în jurul anului 1600, o părticică din moaștele Sfântului aflându-se și la  Biserica Vatra Luminoasă.

Maria Bogdan

Visăm tot mai mult la acel sat idilic, cu oameni calzi și primitori, cu ulițele pline de zăpadă, cu hornurile caselor din care iese fumul gros în zilele geroase, satul acela care, în preajma Sărbătorilor de iarnă, să devină, dintr-o comunitate, o mare familie. Ei bine, aș putea spune despre satul Dolheștii Mici din județul Suceava tocmai acest lucru.

Tradiții de peste 150 ani

Dolheștenii sunt oameni credincioși care știu cât de important este să păstrezi tradițiile și portul popular. Încă de cum începe postul Nașterii Domnului, sătenii se pregătesc de marea sărbătoare. Își pregătesc sufletul prin post, casele și curțile cum știu mai bine și repetă pentru obiceiurile de iarnă. Glumind, aș spune că poștașul Gherghiță Ciocîrlan are o baghetă magică cu ajutorul căreia adună întreaga suflare dolheșteană pentru a pune la punct fiecare detaliu al spectacolului pe care-l oferă ansamblul Străjerii în preajma Sărbătorilor. Bagheta magică este de fapt cuvântul în cazul dumnealui, pentru că doar auzindu-l vorbind despre tradițiile și oamenii locului îți dai seama cum reușește să facă atâtea lucruri minunate.

„La noi Sărbătorile de iarnă sunt mirifice iar trăirile sunt extraordinar de puternice. Practic, din ziua de 5 decembrie, atunci când la noi în sat este hram și se arvonește muzica, și până după Anul Nou suntem într-o sărbătoare continuă. Ansamblul a fost înființat în 2006, însă obiceiurile de iarnă nu au încetat niciodată. Spectacolul pe care noi îl oferim are o vechime de peste 150 ani, noi nu facem altceva decât să ducem mai departe ceea ce strămoșii noștri au născocit“, spune nenea Gheorghiță.

Ansamblul este invitat peste tot în țară pentru a oferi spectacole, însă în sat fiecare sătean are parte de această prestație în propria curte. Dacă ajungi în Dolhești în această perioadă te poți considera un om norocos pentru că una este să vezi pe scenă jocul țiganilor, de exemplu, și alta este în curtea unei case, acolo unde poți observa reacțiile oamenilor și mai ales ale copiilor. Și chiar dacă unii dintre ei au văzut spectacolul de zeci de ori, încă așteaptă cu nerăbdare să-l privească.

De prin munți și de prin văi, adunați-vă flăcăi…

Este de fapt strigătura care, acompaniată de muzică, dă startul spectacolului. Ce înseamnă până la urmă acest spectacol? Aș îndrăzni să spun că este o reprezentare a unei piese de teatru, un alt fel de teatru tradițional în care umorul ocupă rolul principal.

Primele interpretate sunt colindele, care, rostite de copiii din ansamblu, transmit acea emoție pură a bucuriei nașterii lui Hristos. De fapt, ei asta fac și în seara de Ajun, când străbat fiecare uliță din sat și intră pe fiecare poartă deschisă cu dorința de a încânta gazdele.

Nici urăturile nu sunt mai prejos, au versurile culese din popor și sunt rostite cu tâlc de străjeri. Însă acestora li se adaugă ideile pe care membrii ansamblului le pun laolaltă pe parcursul anului, atunci când se întâlnesc la clacă, iar aceste noi versuri țin cont și de gazda în curtea căreia are loc reprezentația.

„Gâscă, rață, câine, pui
Sfântă-i urma plugului
Tăți mâncăm în urma lui…“.

Adevărate piese de teatru

Un moment deosebit îl constituie jocul caprei. Poate ați fi tentați să spuneți că ați mai văzut, că mai toate-s la fel, însă nu-i chiar așa. Nu sunt doar strigături, ci o întreagă scenetă, care printr-un text cu iz caragialian stârnește rumoare. Capra, baba și moșneagul, acompaniați de membrii ansamblului, transmit pe linia melodică unică în țară o scenă care arată ce se întâmplă atunci când, din vina babei, capra se îmbolnăvește, iar moșneagul apelează la așa-zisele leacuri băbești pentru a o face bine.

„Melodia pe care o avem la jocul caprei și a căluților este unică. Este energică, emană bucurie și ți-e mai mare dragul să privești spectacolul. Jocul căluților este interpretat de 6 tineri, 4 îmbrăcați în căluți și doi comedianți care conduc momentul“, a mai punctat Gheorghiță Ciocîrlan.

Un moment unic în spectacolul dolheștenilor îl ocupă jocul țiganilor. Este inspirat din traiul coșarilor, adică cei care curățau hornurile. Și înfățișarea lor aduce aminte de coșari: pe față au funingine, pe cap au o podoabă confecționată din strujeni de porumb, adică planta uscată, iar în mână au un fel de „instrument“ confecționat tot din porumb. În mijlocul curții se aprinde un foc mic, tot din pănuși de porumb, iar țiganii joacă-n jurul lui. Au costume amuzate, nu neapărat tradiționale, dar atrag atenția prin sunetul clopoțeilor cusuți pe haine.

După jocul țiganilor urmează jocul măștilor. Ce înseamnă acest lucru? Domni îmbrăcați în straie populare, cu măști confecționate în stil tradițional, au strigături specifice pe care le rostesc într-un mod comic pentru a le atrage atenția gazdelor. Rămânem în același stil pentru că în spectacolul străjerilor urmează jocul babei și al moșului, un moment amuzant, plin de umor, care reflectă în primă fază cererea în căsătorie, însă baba are și alți pretendenți, dar totuși răspunde afirmativ. Scena continuă cu afișarea femeii „cochete“ care are și parfum, iar jocul își păstrează nota comică inclusiv în momentele de tandrețe dintre protagoniști.

Nu lipsește din program nici jocul urșilor sau hora de final în care gazdele sunt invitate să se prindă în jocul dolheștenilor, care este de fapt o horă a prieteniei și a bucuriei în care fiecare este îndemnat să cânte.

Sub bagheta poștașului

Așa arată spectacolul ansamblului în zi de sărbătoare. El este coordonat de nenea Gheorghiță de la un capăt la altul. El nu se sfiește să-i certe pe cei care greșesc; chiar dacă-i vorba despre un ansamblu mic, cu oameni simpli, dar iubitori de tradiții, profesionalismul trebuie să fie literă de lege. Sunt susținuți și de primărie, însă nu le este ușor, de cele mai multe ori pleacă în țară pe banii lor, dar fac totul din dragoste pentru tradiție și locul natal. Iubirea pentru tradiție se citește și în ochii copiilor care așteaptă cu entuziasm fiecare moment artistic.

Pentru mine a fost o experiență unică. Chiar dacă văzusem acest ansamblu și la București, acasă, pe Valea Șomuzului, transmit o altfel de bucurie. Și pentru că de multe ori cuvintele scrise nu pot transmite întru totul emoția și trăirile, vă invit să urmăriți spectacolul pe canalul de YouTube LUMEA SATULUI TV.

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Crăciunul se apropie cu pași repezi, drept urmare ne pregătim să împodobim casa și bradul de sărbătoare. Ca să intrați cu adevărat în spiritul sărbătorilor puteți să dedicați câteva minute din timpul dumneavoastră pentru a vă face singuri decorațiunile. Specialiștii în design floral vin în ajutorul nostru cu două propuneri originale. Folosind câteva elemente din natură și un pic de imaginație, Ștefan Dițu, designer floral, ne arată cum putem realiza un aranjament pentru masa de sărbători cochet, elegant și simplu de realizat. Iată care sunt pașii necesari!

Pentru început ne alegem un vas din ceramică în care vom pune un burete umed. Așezați buretele în vas și ajustați-l din jur împrejur, până ce va lua forma recipientului. Dacă vor rămâne goluri, umpleți-le cu bucăți mici din buretele rămas. După această etapă, fixați o lumânare în centrul aranjamentului și umpleți toată suprafața buretelui cu crenguțe mici de brad. De asemenea, pentru a capătă și mai multă prospețime, se vor adăuga printre crenguțele de brad și câteva fire de eucalipt. După ce am terminat de pus decorul verde, ne pregătim să lipim elementele decorative rând pe rând: ilex, bumbac, scorțișoară, fasole uscată, felii de portocale uscate, crenguțe, merișoare și, la sfârșit, neapărat o fundă. Nu exagerați cu accesoriile, mai puțin înseamnă de multe ori mai mult!

Ornament festiv pentru masă

V-ați plictisit de ornamentele de Crăciun pe care le tot  folosiți an de an? Dacă da, iată încă o nouă idee de decorațiune festivă pentru a vă reîmprospăta atmosfera de sărbătoare. Pentru început avem nevoie de o ghirlandă din brad (un mănunchi format din crenguțe legate cu sârmă), peste care vom pune două-trei rămurele de corylus. Apoi fixați-le cu silicon. Ulterior vom orna aranjamentul cu belicaps, globuri, trei crenguțe de ilex așezate pe marginea rămurelelor de brad, bumbac, puțină scorțișoară, lotus și felii de portocală.

Ruxandra HĂBEANU

În apropierea sărbătorilor de iarnă când, în mod tradiţional, creşte consumul de produse alimentare, A.N.S.V.S.A. recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar.

Aceasta înseamnă că, atât carnea cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

Cumpăraţi carne de porc, produse sau preparate obţinute din aceasta, numai din locuri sau spaţii autorizate şi supravegheate sanitar veterinar, care, prin programul de control implementat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, garantează că acestea provin din abatoare autorizate, unde este asigurată asistenţa sanitară veterinară permanentă.

În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte:

– existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;

– integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării;

– etichetarea produselor alimentare, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate etc.

– comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.

Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc., să fie achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

Sacrificarea porcului şi consumarea acestuia în familie, fără controlul sanitar veterinar al stării de sănătate a animalului şi a salubrităţii cărnii obţinute, poate avea consecinţe grave:

Dacă porcul este bolnav de trichineloză sau de o altă boală infecţioasă, prin vânzarea necontrolată riscaţi să îmbolnăviţi alţi oameni sau alte animale, iar răspândirea bolilor la animale sau om se pedepseşte, conform legii.

Solicitaţi vizita medicului veterinar înainte de sacrificarea porcului, pentru a: 

- verifica starea de sănătate a animalului înainte de sacrificare;

- da sfaturi utile privind probele ce trebuie luate la sacrificare şi analizele ce trebuie făcute pentru a nu vă pune sănătatea în pericol;

- asoma porcul înaintea sacrificării, a scuti animalul de suferinţă şi a respecta cerinţele de bunăstare a animalelor.

În situaţia în care medicul veterinar constată că porcul dumneavoastră este bolnav de trichineloză, nu riscaţi vânzarea, sacrificarea şi consumul cărnii. Veţi fi despăgubit de stat la valoarea de piaţă a animalului, numai dacă acesta este identificat și înregistrat.

Nu consumaţi carnea şi nu o preparaţi, până nu obţineţi de la medicul veterinar rezultatul examinării pentru Trichinella spp., cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă şi pentru carnea obţinută de la porcii mistreţi.

Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea depistării trichinelozei este obligatorie.

Comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.

Comercializarea porcilor vii în târguri se face numai cu respectarea prevederilor legale

Comercializarea porcilor vii din gospodăriile populaţiei în târgurile şi oboarele autorizate sanitar-veterinar ca şi mişcarea porcilor de la exploataţiile nonprofesionale către abator este permisă cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare.

Mişcarea porcilor vii către abator, atunci când trec printr-un târg de animale, se poate efectua numai dacă animalele sunt însoţite de certificatul de sănătate, de formularul de mişcare şi de documentul privind informaţiile pentru lanţul alimentar.

Târgul de animale trebuie să fie autorizat sanitar veterinar şi supravegheat de un medic veterinar.

La intrarea în târg, solicitaţi medicului veterinar responsabil să facă examinarea animalelor pe care doriţi să le vindeţi şi a documentelor pe care vi le-a eliberat medicul veterinar la plecarea spre târg.

Dacă cel care a cumpărat porcul este verificat în trafic de autorităţi şi nu prezintă documentele sanitare veterinare necesare, cumpărătorul, dar şi vânzătorul sunt pasibili de sancţiuni, iar animalele sunt confiscate şi ucise fără a se oferi despăgubiri.

Este interzisă sacrificarea porcilor şi comercializarea cărnii în târgurile de animale şi în vecinătatea acestora!

Este interzisă vânzarea și/sau cumpărarea porcilor vii, fără control sanitar veterinar, la “samsari”, în locuri neaprobate sanitar veterinar !

Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Sursa: ANSVSA

Am venit cu plugușoru’
Să cinstim alegătorul
Și să facem o urare
Pentru veșnica schimbare

Celor care vin, promit și pleacă
De rămâi gură căscată
Ori te bucuri, ori oftezi:
E minciună sau îi crezi?!

Cerșesc voturi, ca la rugă
Nu vorbesc de muncă, trudă…
De economii, ca gospodarii
Ei promit ca ordinarii

Promit apă pe ogoare
Și la iarnă soare.
Că la vară o să ningă
Cu bănuți în pungă

                               Mânați, măi, mânați

                               Și nu ascultați !

                               Hăi, hăi, hăi…

Scot și foc pe nări
Promițând schimbări:
Oameni noi pe la partide,
Fără fețele palide,
Corupți ori șarlatani
Ce ne fură de mulți ani

                               Mânați, măi, mânați,

                               Votați și schimbați!

Nu mai plătim taxe
Le-a tăiat Dragnea pe toate.
Iar Iohannis, mai sadea
Se opune, nici nu vrea!

Alde Mișu Negrițoiu
A făcut taxa cât… bou`
Și ca nimeni să nu-i uite
Va fi er-ce-a și la căruțe

                               Mânați, măi, mânați

                               Și vedeți ce mai votați!

                               Hăi, hăi, hăi…

Un Parlament
Cât un continent!
Cu artiști, sportivi,
Chiar și longevivi.
Zi şi noapte, legi să facă
Să le schimbe cât mai des,
Numai după interes.

                               Mânați, măi, mânați

                               Și vă minunați:

                               Asta am votat !

                               Hăi, hăi, hăi …

De urat am mai ura
Dar aude cineva?
Cei de candidară
Pentru glie, pentru țară
Deputați și senatori,
Sunt tot cei de ieri!     
Zurgălăi și zurgălăi
Opriți plugul, măi flăcăi !
Că la noi, între hotare,
Nu e semn de vreo schimbare !

                Hăi, hăi, hăi..

La Anul și la Mulți Ani!

Ec. Paul C. SCHIOPU – Adamești, Județul Teleorman

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 58

Trandafirii pot trăi o viaţă, atât cât păstrează amintiri şi schiţe ale unor momente frumoase. Dar ei pot trăi o viaţă şi în petale, cu tot cu parfumul lor, mai suav şi mai liniştit, chiar şi după ce aceştia au fost culeşi.

Petalele trandafirilor - terapie pentru liniştea organismului şi rafinament în dulceaţă

Sunt numeroase efectele terapeutice ale florilor de trandafir, aşadar, e bine să ştii că un trandafir precum un trandafir Rosa Damascena sau Rose de Rescht de la FamousRoses.eu va reuşi mai mult decât să te relaxeze cu parfumul său: te va bucura din borcane cu una dintre cele mai fine şi rafinate dulceţuri. Este bine ca dulceaţa să se facă din florile cele mai tinere, netratate, foarte parfumate, de la care se îndepărtează porţiunea albă a petalelor. Dar Rosa Damascena sau Rose de Rescht poate înălţa un parfum duceag şi suav şi dintr-o cană aburindă, numai potrivită pentru un moment de socializare sau de ascultare. Pentru ceai, se pot folosi atât petale proaspete, cât şi boboci uscaţi. Prin conţinutul său ridicat de vitamina C, pectină, acid citric și acid malic, trandafirii consumaţi sub formă de ceai, în dulceaţă sau gem, stimulează procesele interne. Ei ajută la eliminarea toxinelor, la răcorirea şi liniştirea organismului.

Aromoterapia uleiului din roze

Uleiul de trandafiri, o substanţă aleasă şi nobilă, este un tratament folosit de aromoterapeuţi pentru ameliorarea simptomelor depresiei, în calmarea nervilor şi a sistemului nervos. Adăugat în apa de baie, folosit în inhalaţii şi în dispozitive cu flacără destinate aromoterapiei, acesta calmează şi îmbunătăţeşte starea de spirit. Nu puţin cunoscut este şi efectul afrodisiac al acestor flori, legenda spunând că frumoasa Cleopatra făcea băi în apă cu petale de trandafir penru a-şi seduce partenerii.

V-am pregătit împreună cu partenerii noștri de la FAMOUS ROSES un CONCURS aromat! Vom oferi 5 premii dulci, pentru fiecare câștigător câte un trandafir "Rose de Rescht" trandafir la ghiveci pentru dulceață, ceaiuri, siropuri.

Astfel, în perioada 10-19 decembrie 2016 vă invităm să participați la CONCURS și să parcurgeți următorii pași:

- să dați like paginii de Facebook Lumea Satului

- să răspundeți la întrebarea "Cum puteți oferi un trandafir?” printr-un comment la postarea despre concurs de pe pagina de Facebook Lumea Satului.

Câștigătorii vor fi selectați prin prin tragere la sorți (randaom.org) și vor fi afișați pe pagina de Facebook în data de 20 decembrie 2016.

Regulamentul concursului poate fi accesat aici.

Mult succes!

AM VENIT SĂ COLINDĂM ”FLORILE DALBE”!

Festival de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou 17- 18 decembrie

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită, în perioada 17-18 decembrie 2016, să participaţi la cel mai important eveniment cultural al sfârşitului de an, Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou “Am venit să colindăm. Florile Dalbe”.

Cete de colindători şi de mascaţi din importante zone etnografice ale ţării, păstrătoare de valoroase obiceiuri, tineri interpreţi de muzică populară şi meşteri populari se vor aduna pe uliţele Muzeului Satului şi ne vor transpune în minunata atmosferă a sărbătorilor de iarnă în spirit tradiţional. Ne vor însufleţi frumoasele lor costume, bogăţia recuzitei, colindele şi urăturile, zurgălăii şi jocurile cu măşti.

Sâmbătă, 17 decembrie, începând cu ora 13.00 vom cunoaşte datinile locului cu ansamblul Gorjeanca (Tg. Jiu, Gorj) și ne vor colinda Ion Crețeau, Andreea Haisan Braşoveanu, Loredana Streche, Gabriel Dumitru, Petronela Axintioaiei.

Duminică, 18 decembrie, va avea loc adunarea cetelor de colindători şi mascaţi din Buzău, Neamţ, Cluj, Tulcea şi Teleorman într-o spectaculoasă paradă a obiceiurilor specifice de Crăciun şi Anul Nou. Ne vom reîntâlni cu Capra, Turcul, Irodul, Mareşalul, Ţiganii, Fanarioţii, Baba şi Moşneagul, Dracul, Moartea, Moşoaiele, Căiuții și Plugul mare.

Pentru prima dată la muzeu vor fi Grupul de colindători Cercănelul din Maramureș coordonați de Anghelina Timiș Lungu, Grupul de tradiţii Mărişana – Mărişel, Cluj, Ansamblul de datini Străjerii din Dolheşti – Suceava, Urşii de la Preuteşti – Suceava Alături de aceștia, grupuri de tradiție for fi alături în ceata mare de urători - Grupul folcloric Ciobănaşul – Gura Teghii, Buzău, Ansamblul Drumul baltagului – Borca, jud. Neamţ, Ansamblul Tradiţii luncaviţene – Luncaviţa, jud. Tulcea, Grupul folcloric Marin Cotoanţă – Măldăeni, jud. Teleorman.

Vreme de două zile, veţi putea târgui cadouri tradiţionale realizate de meşteri populari, produse gustoase şi aromate din gastronomia tradiţională, cozonaci, covrigi, colaci, ceaiuri, vin şi produse bio.

Veniţi la Muzeu să redescoperiţi datinile strămoşeşti şi fie ca spiritul Crăciunului, colindele, mirosul de iarnă, aroma cozonacului cald şi al vinului fiert să vă umple inimile de bucurie!

La mulţi ani şi Sărbători fericite!

Mai multe detalii
Biroul Relații Publice
021 317 91 03/int. 178

Peste 61.000 de pomi de Crăciun sunt oferiți în acest an spre vânzare de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, cei mai mulți, peste 41.000, fiind brazi și restul, molizi.

Aproape 36.000 de pomi de Crăciun sunt recoltați din culturi dedicate, precum cele sub culoarele electrice, din operațiunile silvice de rărituri, prin îndepărtarea arborilor tineri care împiedică dezvoltarea pădurii din care provin, iar peste 25.000 sunt puieți ornamentali, din pepinierele proprii, aceștia putând fi vânduți cu rădăcină protejată sau direct în ghivece, urmând să atingă dimensiunile pomilor de Crăciun în timp de șapte ani.

Cei mai mulți puieți ornamentali de brad provin din pepinierele Romsilva din județele Suceava, Ilfov, Prahova și Cluj.

Prețurile de vânzare sunt aceleași ca în ultimii ani - pentru pomii de Crăciun recoltați din regenerări naturale, între 10 și 30 de lei, în funcție de specie și înălțime, iar pentru pomii cu înălțimea de peste 3 metri, considerați comenzi speciale, prețurile sunt stabilite de direcțiile silvice, pornind de la 20 de lei pentru fiecare metru înălțime.

Pentru puieții ornamentali, prețurile variază între 30 și 150 de lei.

Vânzarea pomilor de Crăciun se face de către fiecare direcție silvică în parte, în funcție de comenzile primite de la agenții comerciali, sau direct către persoanele fizice.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”  vă invită, în perioada 3 – 6 decembrie, la Daruri de Moș Nicolae, eveniment organizat în preajma sfintei sărbători a Sfântului Nicolae.

Sunteți așteptați, vreme de patru zile, la târgul de cadouri al meșterilor populari unde vă veți întâlni cu ţesătoare, mascagii, păpuşari, iconari, olari… de la  care  puteţi alege și cumpăra daruri minunate pentru cei dragi și unde veți fi îmbiați cu arome din bucătăria tradiţională... plăcinte, cozonaci, turtă dulce, dulceţuri, miere.

Programe de pedagogie muzeală vor avea loc sâmbătă, duminică, 3 – 4 decembrie, orele 10.00 – 12.00, atunci cînd copiii sunt așteptați să participe la ateliere de creaţie cu specific de Sărbători* sau să asculte, la”gura sobei”, povești*, iar marți, 6 decembrie, orele 10.00 – 12.00, cei mici sunt invitaţi la o piesă de teatru de umbre – Legenda lui Moş Nicolae*.

Veniți la Muzeu să intrăm în atmosfera Sărbătorilor de iarnă și să-l întâmpinăm împreună, așa cum se cuvine, pe Moș Nicolae!

Atelierele de creaţie cu specific de Sărbători* - ateliere educative de sfârşit de săptămână pentru cei mici, sub genericul Vin sărbătorile... în sat, la Şosea! desfăşurate în perioada 26 noiembrie – 18 decembrie 2016 - http://www.muzeul-satului.ro/actiuni-culturale/439/vin-sarbatorile-in-sat-la-sosea

Atelier interactiv Căsuța cu povești* destinat copiilor dornici să asculte și să construiască poveşti, desfășurat în perioada 3 – 18 decembrie - http://www.muzeul-satului.ro/actiuni-culturale/441/casuta-cu-povesti

Atelier interactiv Învaţă să faci Teatru de umbre * desfășurat în perioada septembrie – decembrie - http://www.muzeul-satului.ro/actiuni-culturale/425/invata-sa-faci-teatru-de-umbre

În apropierea sărbătorilor de iarnă când, în mod tradiţional, creşte consumul de produse alimentare, A.N.S.V.S.A. recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar. 

Aceasta înseamnă că, atât carnea cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

În cazul în care cetăţenii doresc să achiziţioneze produse alimentare care se comercializează în cadrul unor târguri organizate în această perioadă, sau din pieţe, trebuie să fie atenţi la câteva aspecte.

Trebuie urmărit, în cazul produselor de origine animală ambalate sau neambalate, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătatea publică şi anume:

- existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele de origine animală;

- integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului,depozitării şi comercializării;

- etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, condiţiile de păstrare, data obţinerii după caz, termenul de valabilitate, etc;

Riscul consumului de carne de porc necontrolată sanitar veterinar îl reprezintă îmbolnăvirea de trichineloză, o boală parazitară care poate provoca paralizii şi se poate complica, ducând la deces. 

Carnea de porc trebuie să aibă o culoare roşie, sa fie elastică, iar dacă este apăsată cu degetul trebuie sa revină la forma iniţială, să nu rămână cu forma degetului impregnată.

Carnea trebuie tocată în momentul cumpărării, iar dacă se cumpără carne tocată ambalată, trebuie să verifice eticheta, pentru a vedea care este termenul de valabilitate

Peştele proaspăt trebuie sa aibă ochii lucioşi, limpezi, iar branhiile de culoare roz. Daca peştele este alterat, branhiile sunt cărămizii, solzii se desprind uşor si carnea  este moale. 

Comercializarea brânzeturilor către consumatori trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar) şi să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi.

Este recomandat ca achiziţionarea ouălor să se facă din locuri aflate sub supraveghere sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, ceea ce înseamnă că provin de la păsări sănătoase, din ferme autorizate şi controlate sanitar veterinar. 

Şi alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon, etc. se recomandă a fi achiziţionate din spaţii amenajate şi autorizate aflate sub controlul personalului de specialitate.

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor de origine animală, din locuri specializate în acest sens, asiguraţi-vă că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. este 0800 826 787 şi poate fi apelat gratuit de către cetăţeni, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Sursa: ANSVSA

Mai este puțin și va începe „febra“ cumpărăturilor pentru Sărbătorile de iarnă. Firește că va fi o abundență de oferte în supermarketuri , iar galantarele abia dacă vor respira sub greutatea produselor din carne de porc. Va fi frenezie și prin târgurile de animale, unde crescătorii de porci vor încerca să încline balanța vânzărilor către ei. Va începe un război al prețurilor, iar perdanții se știu de pe acum. Anticipat, am fost la o fermă familială de creștere a suinelor din satul Burduca, comuna Dragodana, județul Dâmbovița. Ne-am așezat la vorbă cu Ion Mihalache, un fermier cu tradiție. Am discutat despre valorificare, despre eforturile micilor producători de a rezista în competiția cu marile magazine și despre istoria fermei sale.

Totul a început cu un cal şi o căruţă

Fermierul din Burduca spune că are în descendența sa generații întregi de agricultori și că această tradiție a fost îmbrățișată și de familia sa. Alături de soție și de cei doi fii lucrează cca 60-70 de hectare de pământ – 20 hectare proprietate personală, restul luat în arendă – pe care cultivă grâu, porumb, orz, floarea-soarelui, plante de nutreț, dovleci plăcintari. Ion Mihalache se mai ocupă şi de creșterea animalelor. Această activitate, care a început cu un cal și o căruță, a căpătat caracter de afacere în urmă cu patru ani, când a hotărât să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea unei ferme familiale de creștere a porcilor. A mers alături de unul dintre fii săi la Grupul de Acțiune Locală Găești și la o firmă de consultanță din Târgoviște pentru a vedea în ce condiții poate accesa fondurile europene pe Măsura 112. Proiectul său a fost aprobat, suma primită a fost de 40.000 de euro, iar ferma, concentrată în 400 mp, a fost populată cu un număr de 52 de porci din rasele Marele Alb și Pietran, care au mai puțină grăsime. În plus, a cumpărat o vacă și doi viței și cca 100 de păsări. În timp, și-a dezvoltat propriul nucleu de reproducție – în așteptare sunt 4-5 scrofițe care vor produce purceii pentru fermă –, iar efectivul a crescut. Acum are 70 de porci, trei vaci cu lapte și două juninci.

Utilajele au compensat lipsa forţei de muncă

Pentru că avea deja o parte din infrastructură, a folosit banii europeni pentru a extinde și moderniza adăposturile și pentru a achiziționa utilajele. Fermierul spune că mecanizarea este extrem de importantă pentru că nu se mai găsește aproape deloc forță de muncă. Astăzi dispune de toate utilajele de care are nevoie pentru munca în câmp și la fermă. Din colecția sa de utilaje fac parte trei tractoare cu pluguri, o grapă cu discuri, semănători, cositoare, greble, instalație de erbicidat, remorci, combină pentru treierat și un tractor adaptat pentru munca în fermă. Cu aceste utilaje lucrează pământul care îi asigură baza furajeră pentru fermă. Porcii sunt hrăniți cu un concentrat din grâu, porumb, orz și floarea-soarelui, iar restul producției este valorificată pe piață. Spune că ar vrea să achiziționeze niște hrănitoare pentru a mai reduce astfel munca în fermă, însă nu știe dacă va reuși să facă asta din resurse personale proprii, pentru că „anul acesta a fost o vară secetoasă și, de parcă nu ar fi fost de ajuns, a început o toamnă ploioasă care a creat probleme în recoltarea producțiilor de pe câmp“.

Pentru a sublinia această problemă a fermierilor, Ion Mihalache ne-a spus că în urmă cu 2-3 ani o parte din producţia de porumb a rămas pe câmp şi a fost recoltată, atât cât a mai rămas din ea după ce a servit ca meniu pentru animalele sălbatice, abia după Paşte.

Extinderea depinde de valorificare

Dl Mihalache spune că prioritatea de acum este de a menține ferma pe această linie. Extinderea depinde de valorificare și cum asta este o problemă, cel puțin deocamdată, dezvoltarea va rămâne în stand-by. Fermierul din Burduca spune că speranța crescătorilor de porci sunt sărbătorile tradiționale. Atunci se înregistrează un apogeu al vânzărilor, pentru că în restul anului acestea nefiind atât de mari. În plus, dl Mihalache ne-a semnalat un aspect deja cunoscut – acela că uneori prețurile de valorificare abia dacă acoperă costurile de producție.

„Dacă ar mai crește un pic prețul kilogramului în viu evident ne-ar fi mai bine. Deocamdată prețul mi se pare destul de scăzut la noi, la producători. Dacă te duci la raftul magazinelor găsești prețul dublu și ne mirăm și noi cum este posibil. Cerealele sunt ieftine, dar doar în timpul campaniilor agricole, când oferta este mare. Spre iarnă prețurile cresc și dacă aș fi fost nevoit să cumpăr, spre exemplu, porumbul cu 1 leu/kg nu mi-ar fi rămas nimic din vânzarea porcilor.“

Dl Mihalache spune că a încercat toate variantele de valorificare care i-au fost la îndemână. A discutat chiar și cu reprezentanți ai abatoarelor, dar prețul oferit era de 4-4,50 lei/kg în viu și spune că dacă ar fi ales să abatorizeze ar fi fost o pierdere clară.

La momentul de față prețul kilogramului în viu este de 7-7,50 lei, dar s-a vândut și cu 6 lei. Fermierul spune că sunt speranțe ca până de Crăciun să mai crească prețul. Deși ferma familiei are clienți constanți care vin să cumpere direct de aici, uneori se întâmplă ca până în Sărbători chiar toți porcii să fie rezervați. Dacă nu reușește să vândă toate exemplarele merge cu ei la obor. Anul acesta are spre valorificare 50 de porci a căror greutate variază între 110-300 kg.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 42-43

În vălmășagul vieții de fiecare zi, apropierea marii Sărbători a Nașterii Domnului prilejuiește multora dintre noi amintiri despre farmecul inegalabil al satului românesc de odinioară despre care Lucian Blaga spunea că „fâlfâia pe lângă noi ca un miros sfios de iarbă tăiată, ca o cădere de fum din streșini de paie, ca un joc de iezi pe morminte înalte“.

Datinile, tradițiile și obiceiurile atât de legate în lumea satului sunt, cu fiecare an, din păcate, tot mai sărace, odată cu inovațiile neinspirate care ajung să determine dispariția lor.

Este ce spunea cu tristețe Vasile Tincu din Bodești-Neamț, un bătrân „de-atâtă cu văleatu“: „Obiceiurile vechi erau la inima omului. Erau așa cum le-au lăsat cei bătrâni. Le știam, le-așteptam și ne bucuram să le mai vedem o dată. Aiestea de-amu îs cam ca nilumea. Îs aduse de cine știe unde și n-au niciun rost.“

Să ne amintim așadar de vremea când, cu mic cu mare, lumea satului aștepta marea Săr­bătoare a Nașterii Domnului care era precedată de multe tradiții și obiceiuri odată cu 30 noiembrie, noaptea Sfântului Andrei, numit în Moldova Sântandrei, Moș Andrei, Andrei Cap de Iarnă, Indrea sau Ziua Lupului.

Atunci tinerii neînsurați organizau în noap­tea Sânandreiului Păzirea usturoiului. Perechi de tineri puneau pe o masă mai multe măciulii de usturoi înconjurate de tămâie și câteva lumânări de la Paști, acestea din urmă aprinse. Se petrecea și la despărțire fiecare fată lua o măciulie de usturoi pe care o ducea a doua zi la biserică. Era păstrată apoi lângă icoane, usturoiul din Noaptea Sfântului Andrei fiind bun de făcut „de dragoste“.

Tot acum pe cercevele, pragul ușilor, hornuri și grajduri se făcea semnul crucii cu un cățel de usturoi și tot cu un cățel de usturoi se făcea semnul crucii pe anumite zone sensibile ale corpului (ochi, gură, frunte, piept) pentru a fi feriți de boli și „bubă neagră“.

În noaptea Sfântului Andrei fetele doreau să afle ce le rezervă viitorul în anul care va urma. Din mulțimea practicilor premaritale amintim turta de Andrei. În noaptea amintită, pentru a frământa aluatul fetele aduceau de nouă ori, și cu ochii închiși, apă cu gura, apa, sarea și făina potrivit unei rețete. Se măsurau acestea cu o coajă de nucă, fiecare fată își făcea turta ei, o mânca, după care se culca așteptând să-i apară ursitul.

Alte candidate la măritiș alegeau să facă plimbări nocturne. Obiectivele vizate erau gardul, fântâna sau cotețul porcilor. La gard începeau a număra nouă pari, la ultimul legau o cordiță roșie. A doua zi, după cum arăta parul, stabileau caracteristicile viitorului soț: drept și neted însemna un soț tânăr etc.

În ziua Sfântului Andrei nu se mătura, nu se făcea pomană, nu se dădea nimic cu împrumut, iar unele obiecte, cum ar fi cleștele, pieptenele de scărmănat lâna se legau strâns cu sfoară și nu se pronunța cuvântul lup, Sfântul Andrei fiind, se știe, patronul lupilor.

În șirul manifestărilor acestei perioade urma Sărbătoarea bubelor. Acum, mai ales femeile care aveau copii nu munceau deloc, altfel riscau să li se îmbolnăvească odraslele de bubat, adică de variolă.

Pe 6 decembrie este sărbătorit Sfântul Nicolae, un fel de patron al iernii, un bătrân care cu barba lui cea albă trebuia să aducă zăpada. Mai mult, Sân Nicoară era perceput ca dătător de bogăție, de noroc.

Se mai spune că în Noaptea de Anul Nou, când se deschid cerurile, Sfântul Andrei este văzut la stânga lui Dumnezeu. Și, în sfârșit, Moșul, care este perceput în ultima vreme drept sfântul care aduce daruri copiilor.

Sigur, sunt mai multe de spus: să amintim de Sărbătoarea vitelor sau Sfântul Modest care era ținută pe 18 decembrie. Atunci era adus acasă preotul care stropea cu agheazmă ograda, grajdurile și toate vitele. Se credea astfel că vitele se vor înmulți mai ușor și vor fi ferite de boli.

După sărbătorile Sfinților Andrei și Nicolae, oamenii trăiau cu nerăbdare fiecare zi, starea de spirit a oamenilor era bucuria, copiii fiind cu gândul la colinde, la stea sau irozii, flăcăii se pregăteau la capră, căiuți sau cetele de urători. Întreaga suflare aștepta marea sărbătoare, o sărbătoare a îndestulării, de aici expresia: Paștele fudulului și Crăciunul sătulului.

Pe 20 decembrie urma sărbătoarea Ignatului, ziua în care se tăia porcul. Și aici erau prezente câteva practici și credințe specifice. La tăierea porcului nu trebuia să asiste niciun milos, altfel porcul murea cu greutate și carnea nu era bună, iar cei care văitau porcul îl supărau pe Dumnezeu. La ceafă se făcea o tăietură în formă de cruce, se zicea că numai așa sufletul porcului va ieși din cap.

Să mai amintim doar că în Ajunul Crăciunului oamenii mâncau puțin din toate bucatele pământului pentru ca acestea să rodească în anul care va urma. Tot acum se gustau plăcintele cu julfă (sămânța de cânepă amestecată cu miere) numite Pelincile sau Scutecele Domnului, în timp ce preotul umbla din casă în casă cu o ceată de copii care strigau din răsputeri „Ni oho!“

În încheiere să ne amintim, stimați cititori, câteva dintre versurile „poetului nepereche“: „Colinde, colinde!/ E vremea colindelor,/ Căci gheața se-ntinde/ Asemeni oglinzilor/ Și tremură brazii/ Mișcând rămurelele,/ Căci noaptea de azi-i/ Când scânteie  stelele.“

Stelian Ciocoiu

Se spune că, dacă vrei să simți cu adevărat magia Sărbătorilor de iarnă, trebuie să poposești în acele sate unde, pe lângă casele mândru împodobite, tradițiile ce se păstrează din neam în neam fac parte din traiul locuitorilor. Cu siguranță sunt multe astfel de localități la noi în țară, însă de această dată vă propun o incursiune în zona Moldovei pentru a descoperi obiceiurile de Anul Nou. Pornim din Bucovina, din Mălinii lui Labiș, pentru a admira jocul caprei, trecem pe la Vorona, unde nea’ Țugui confecționează măștile ursarilor și ne oprim în comuna Grințieș pentru a ne reaminti ce înseamnă dramaturgia folclorică.

Deschideți zăvoarili, vine Capra de la Mălini!

În satele din zona Bucovinei spiritul sărbătorilor se simte încă de la Lăsata Secului, când tinerii încep să bată toba de răsună munții și astfel se dă startul pregătirilor pentru Anul Nou. Numai băieții fac parte din cete, însă asta nu m-a împiedicat atunci când eram copil să stau pe lângă ei și să aud ce strigături pregătesc pentru jocul caprei. Și asta deoarece jocul caprei de la Mălini este cel mai cunoscut obicei al zonei. Fiecare sat din comună își prezintă în data de 31 decembrie, pe scena din fața Căminului Cultural, spectacolul, care mai de care mai frumos. Ceata de la Văleni - Stânișoara, cea pe care o cunosc cel mai bine, prezintă Capra Mare: un mire și o mireasă (tot un băiat) conduc alaiul, apoi damele și împărații, caprele și toboșarii, căiuții, urșii, dar și muzicanți, în total mai mult 40 de flăcăi, mențin viu un obicei vechi de sute de ani. Costumele sunt păstrate din generație în generație, mirele este îmbrăcat diferit, respectă întru totul portul popular din sat, cu cămașă, ițari, cojoc și căciulă din piele de oaie; apoi împărații sunt îmbrăcați la fel, costumele fiind împodobite cu oglinzi și mărgele, iar damele sau împărătesele respectă portul popular femeiesc: poale, catrință, ie, bondiță și basma.

După ce urcă pe scena din centrul comunei, se întorc în sat, unde joacă și cântă, din casă-n casă, până în seara lui Sfântu’ Vasile. Reprezentația începe cu toboșarii care pregătesc strigături speciale ce fac referire mai întâi la căprițele care intră în joc. Apoi în jurul acestora pornesc, acompaniați de muzicanți, în horă, ținându-se unul de altul nu de mână, ci de traistă și de baltag, mirele și mireasa, împărații și damele care interpretează un cântec specific zonei. Pe rând, toboșarii cheamă căiuții și cerbul cel mare (ale cărui coarne sunt grele și cel puțin doi băieți fac cu schimbul să-l joace), uneori chiar și urșii. Vreme de câteva minute gazdelor li se urează un an nou mai bun, iar acestea, la rândul lor, îi răsplătesc pe urători cu țuică și vin, cu prăjituri, cozonac sau plăcinte poale-n brâu, să aibă curaj și putere să ajungă până la capătul satului.

Și celelalte sate se prezintă cu programe speciale în centrul comunei, resimțindu-se o oarecare rivalitate între cete. Însă cel mai așteptat moment, mai ales de către turiști, este reprezentația ansamblului folcloric de la Mălini, care în fiecare an, prin spectacole, duce tradiția de sub Stânișoara în întreaga țară. Strigătura cea mai cunoscută este „Frunzuliță, lozioară/ Bine mai era ast’vară/ Colo sus pe Stânișoară/ Când tăiam câte-o nioară/ Și fumam câte-o țigară“ și face referire la activitatea ciobanilor și la dorul resimțit în timpul iernii când trebuie să stea în propriile case și nu pe vârful munților.

Mascații de la Vorona

Obiceiurile cu mascați datează încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare; treptat a ajuns una dintre cele mai apreciate datini care se păstrează și în zilele noastre mai ales în satele din nord-estul țării. La cumpăna dintre ani, în comuna Vorona din județul Botoșani are loc o adevărată paradă a măștilor, una mai frumoasă ca alta, doar sunt realizate de unul dintre cei mai cunoscuți meșteri populari, Gheorghe Țugui. De la dumnealui am aflat cum s-a păstrat obiceiul de-a lungul timpului, cum se realizează măștile și care este povestea urșilor.

Se presupune că jocul ursului se desprinde din povestea unui țigan. Într-o zi, un țigan mai amărât, cu mulți copii, a plecat în pădure să adune vreascuri. La un moment dat, sub o cetină de brad a găsit doi ursuleți rămași fără mamă în urma vânătorii de sezon. A luat puii, i-a dus acasă și și-a îndemnat nevasta să îi alăpteze ca pe proprii copii. Însă când au crescut, ursuleții au început să atace cu gura și ghearele, iar țiganul a luat măsuri, lăsându-i fără vedere. Inventiv de fel, s-a gândit să îi învețe să joace, să câștige câteva parale. Atunci a început să lovească cu lingura într-o tigaie, iar urșii, ținând câte o rădăcină de copac între gheare, au început a dansa în jurul lui, chiar dacă nu mai vedeau. În timp s-a ajuns ca flăcăii să se îmbrace în piei de oaie, uneori chiar de urs, tocmai pentru a-i speria pe cei adevărați.

Jocul cu măști de urs simbolizează moartea și reînvierea naturii, iar în zilele noastre voronenii cei mai vrednici se îmbracă în urși, purtând pe cap măști războinice, care întruchipează binele sau răul. Nici țiganul din poveste nu a fost lăsat uitării, ci este prezent la întregul obicei în fruntea urșilor. Sunt mai mulți toboșari mascați în țigani, în special acei săteni care știu și strigături. Adesea, cel care dă startul este tot nea’ Țugui, după cum i se spune, care a ținut să ducă mai departe jocul ursului, scenă cu scenă, și care a menționat că astăzi confecționează măști draconice și laice mult mai reușite decât cele confecționate cu ani în urmă când se făceau din pălării vechi, iar dinții aplicați erau de fapt fasole.

Parada începe de pe 31 decembrie, de pe la amiază, din centrul Voronei, apoi ceata merge la pas prin sat în sunetul tobelor, al muzicii și al strigăturilor, până seara, iar a doua zi o iau de la capăt pentru ca toți sătenii să se poată bucura de spectacol.

Ceata lui Bujor de la Grințieș

În zona de munte a județului Neamț, în comuna Grințieș, de Anul Nou se pune în scenă o piesă veche de sute de ani, Ceata/Banda lui Bujor. Se spune că munții Moldovei erau străbătuți de haiduci, unul dintre cei mai de temut fiind Ștefan Bujor. Căpitan de ceată de haiduci, Bujor a devenit cunoscut, la vremea sa, în întreaga țară, numele său apărând în rândurile mai multor scriitori dintre care îi amintim pe Alecu Russo, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu. Învinuit pentru numeroase jafuri, el a fost spânzurat într-o piață publică și se spune că din anul morții lui sătenii din mai multe localități au început să joace această piesă. Dovadă stă faptul că în întreg județul circulă mai mult de 20 de variante ale piesei, rolurile se păstrează, însă participanții cântă alte doine și balade diferite.

Actorii din piesă sunt localnicii care țin la tradiție și o transmit din generație în generație. Căpitanul de jandarmi, grecul Ghincu, un Vânător și un Roşior, bine înarmați, urmați îndeaproape de „Jidanul“ Strul și „Jidoavca“ Rifca, pleacă dis-de-dimineață în căutarea haiducilor. Zvonul se dovedește a fi adevărat, aceștia îi găsesc pe haiduci și încep disputa. Startul este dat prin cântecul „Dare-ar bunul Dumnezeu/ Să vină Bujor al meu/ Să mă-ntrebe de ce plâng/ și de viu intru-n mormânt“, de aici începe o întreagă reprezentație în care se confruntă, prin cântec și joc scenic, cele două tabere, fiecare participant având un rol bine determinat în desfășurarea corectă a scenariului. Piesa are un final neașteptat pentru unii: în mijlocul haiducilor este chemat Jidanul care trebuie să interpreteze un cântec jidănesc ce stârnește amuzamentul tuturor actorilor: „În pădure am venit, Hii buschi!/ Trei haiduci am întâlnit, Histai babiloi!/ I-am bătut de m-o stâlcit!“ Aceste versuri marchează și deznodământul, haiducii pleacă-n munți, din cauza lipsei probelor care să-i învinuiască, iar ceilalți se întorc în sat. De remarcat este faptul că la Grințieș tradiția este păstrată atât prin cântec, cât și prin port, personajele putând fi recunoscute foarte ușor chiar și de către cei care nu cunosc tradiția zonei.

Loredana Larissa SOFRON

Decembrie este cea mai așteptată lună de iubitorii tradițiilor, poate și pentru că obiceiurile din perioada sărbătorilor de iarnă au beneficiat întotdeauna de atenție și nu au pălit în detrimentul preocupărilor vremii.

Denumirea populară – Andrea, Indrea sau Undrea – păstrează amintirea apostolului sărbătorit în ultima zi a lui noiembrie. Luna debutează cu Ziua Națională a României, când au loc manifestări în mai toate localitățile din țară. Apoi, în perioada 4-5 decembrie se sărbătoresc zilele bubatului în care femeile nu trebuie să facă multă treabă, nu se coase, țese sau se spală rufe, altfel li se vor îmbolnăvi copiii, iar ei la rândul lor nu au voie să mănânce boabe de porumb, fasole ori semințe de dovleac.

Urmează sărbătoarea Sfântului Nicolae, una dintre cele mai așteptate zile de către copii. Obiceiul spune că trebuie să-și curețe ghetuțele pentru a primi daruri, asta doar în cazul în care au fost cuminți. Altfel, vor găsi o nuielușă. În popor se spune că ar fi prima zi de iarnă pentru că acum Sfântul Nicolae își scutură barba cea albă. Tot în această zi, în unele zone, tinerii se adună într-o singură ceată și hotărăsc ce obiceiuri vor pune în practică în zilele de sărbătoare.

În data de 20 decembrie se sărbătorește Sfântul Ignatie Teoforul, zi numită în popor Ignatul porcilor. Se spune că în ajun porcii nu se mai îngrașă pentru că știu că vor fi tăiați, de aici și vorba Nu îngrași porcul în ajun. Sunt numeroase tradiții care trebuie respectate în această zi. Unii fac semnul crucii cu sângele animalului sacrificat pe fruntea copiilor pentru a fi sănătoși și roșii în obraji, alții fierb grâu pe care îl consumă toți membrii familiei pentru a le merge bine.

Și… vine Crăciunul. În unele localități colindatul începe încă din data de 23, însă în majoritatea satelor colindatul începe în ziua lui Moș Ajun, pe la prânz sau la amurg. Pe vremuri, copiii și tinerii mergeau din casă în casă, cu traista la şold și îmbrăcați în straie populare pentru a prevesti nașterea Mântuitorului, iar în schimb primeau merinde, nuci, mere, covrigi ș.a.m.d. Și în zilele noastre se mai colindă și se merge cu Steaua, însă portul popular se mai regăsește doar în anumite zone, iar merindele au fost înlocuite cu bani. Se împodobește bradul și se așteaptă venirea lui Moș Crăciun. Şi în acest caz există numeroase obiceiuri, păstrate sau adoptate, magia Crăciunului fiind adesea resimţită diferit de la casă la casă. În prima zi se desfac darurile găsite sub brad, se merge la biserică, se servește masa bogată în preparate tradiționale ce au la bază carnea de porc, se ascunde furca de tors până la Bobotează, iar dacă e cald se spune că de Paști vremea va fi rece. A doua zi, finii își vizitează nașii, iar în cea de a treia zi se sărbă­torește Sfântul Ștefan şi se spune că, dacă va ninge, e semn că anul agricol va fi roditor.

Cumpăna dintre ani este marcată de tradiții și superstiții. De exemplu se spune că în această noapte se deschid cerurile şi animalele vorbesc. Dacă este senin anul va fi secetos, iar dacă este nor vremea va fi ploioasă. Încă din ajun, tinerii din sate merg cu uratul sau pluguşorul, joacă capra, ursul sau fac scenete. În acest caz diferenţele nu se observă doar la nivel de zonă, ci chiar de la un sat la altul. Se mai spune că în această noapte nu se doarme că altfel lenea îţi va fi prieten tot anul. La miezul nopţii uşa casei trebuie să fie deschisă pentru ca anul vechi să plece pentru a-i face loc celui nou care trebuie să aducă sănătate şi prosperitate.

Loredana Larissa SOFRON

O vorbă de-a noastră spune că nunta fără lăutari, Crăciunul fără porc şi Paştele fără miel n-au niciun farmec. Însă, în „goana după miel“, fenomen instalat temporar în săptămâna dinaintea Sărbătorilor Pascale, e bine ca toţi consumatorii să ţină cont de faptul că, pentru preîntâmpinarea toxiinfecţiilor alimentare sau a unor complicaţii mai severe, toate cumpărăturile ce vizează carnea de miel, ied etc. trebuie făcute numai în unităţi autorizate sanitar-veterinar.

Pe de altă parte, tentaţia de a lua un miel „pe alese“ din turma de la stână sau de pe câmp ori chilipirurile cu mieii tăiaţi pe buza şanţului pot duce la ratarea Învierii şi trezirea la Urgenţe. Drept pentru care directorul executiv al DSVSA Mureş, doctorul Vasile Oprea, atenţionează: „În mod special, în perioada 30 martie - 12 aprilie, ţinând cont că în zona noastră avem şi Paştele Catolic şi Paştele Ortodox, s-a aprobat şi înfiinţarea de centre temporare de sacrificare a mieilor. Cel mai important lucru este ca cetăţenii să cumpere din unităţi autorizate sanitar-veterinar. Şi aici mă refer la magazine, supermarket-uri, pieţe agroalimentare, centre de sacrificare temporară a mieilor, unde totul este ţinut sub control de către medicii veterinari, care supraveghează respectarea normelor. În rest, ce se cumpără din portbagaj ori de la marginea şanţului se face pe riscul fiecărei persoane.“

Cu încrederea că ţineţi la sănătatea dumneavoastră şi nu veţi ieşi „ca mielul la tăiere“ în întâmpinarea celor care sacrifică animale şi comercializează carnea fără certificare sanitar-veterinară, vă dorim un Paşti fericit şi sănătos!

Meşteşugul încondeierii ouălor este strâns legat de arta broderiei de pe costumele populare, fiind o adevărată comoară a culturii populare bucovinene. Aurica Aneci, membră a Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova, este dintr-un sat de munte, Paltinu. În copilărie le-a avut mereu aproape pe bunica şi pe mama, amândouă insuflându-i dragostea pentru tradiţii şi obiceiuri, în special pentru încondeierea ouălor şi ţesut, care s-au transformat din pasiune în profesie. La 64 de ani, încondeiază ouă pentru a participa la expoziţii şi târguri, pentru a le dărui celor dragi, dar şi pentru a se relaxa.

La Paltinu se încondeiază ouă tradiţionale şi ouă cu ceară în relief, cunoscute şi sub denumirea de ouă comerciale sau ouă cu bobiţe. Cele tradiţionale sunt cu motive vechi cum ar fi plugul, grebla, coarnele berbecului, crucea etc., lucrate în culorile specifice acestui sat, galben, roşu şi negru. Cele comerciale sunt cu motive abstracte, folosindu-se o diversitate de culori, şi sunt lucrate prin aşezarea succesivă de straturi de ceară colorată. Ouăle tradiţionale sunt cele pe care femeile din Bucovina le pun în coş alături de „babă“ şi celelalte mâncăruri pregătite pentru sfinţit în noaptea de Înviere, în timp ce ouăle comerciale sunt mai mult pentru vânzare.

Aşa cum am aflat de la Aurica Aneci, în târguri proporţia este egală între cele două tipuri de ouă. Cunoscătorii vor ouă tradiţionale, dar mulţi vizitatori le vor pe cele moderne, pentru coloritul lor.

Pregătirea ouălor pentru încondeiere

Se pot încodeia ouă de raţă, gâscă, curcă, găinuşă americană, pichire, găină, struţ şi prepeliţă. După ce ouăle sunt spălate cu apă călduţă, se face o mică gaură, se amestecă conţinutul cu un ac mai lung pentru a se omogeniza şi este scos cu ajutorul unei seringi cu care se introduce aer, creându-se presiune şi conţinutul iese uşor pe lângă ac. Se spală oul în interior tot cu ajutorul unei seringi şi se pune la uscat până se elimină în totalitate apa din interior.

„Înainte, pentru că aveau şi conţinut, ouăle încondeiate nu rezistau mult. Golite în felul acesta, ele se pot păstra şi peste 100 de ani. Golirea oului mai este necesară pentru a elimina riscul ca la o spargere accidentală să avem un miros neplăcut. Golit, oul devine mai uşor la încondeiat. Pentru ouăle de casă nu folosesc detergent, ouăle din comerţ trebuie uneori degresate folosindu-se şi puţin detergent în apă călduţă“, ne-a spus Aurica Aneci.

Unelte necesare încondeierii

Odată oul pregătit pentru a primi o haină nouă avem nevoie de ceară şi chişiţe. Pentru a încălzi ceara de albine înainte se folosea o oală mică din fontă, care se punea la încălzit pe colţul sobei. Astăzi se folosesc diverse recipiente, în general cutii de conserve, care se încălzesc pe reşoul electric, pe o plită sau se foloseşte un sistem asemănător unei veioze, cu un bec de putere mare, 75-100 W, deasupra căruia se pune cutia cu ceară.

Chişiţele sunt de mai multe mărimi, cele cu vârful mai subţire sunt folosite pentru linii subţiri, fine, cele un pic mai groase pentru linii mai late, iar cele mai mari pentru umplere. Atât pentru ouăle cu ceară în relief cât şi pentru cele închistrite, căniţa cu ceară este pusă deasupra becului, până când ceara devine fluidă. Pentru a nu curge pe ou, plusul de ceară din chişiţă se pune pe unghie prin apropierea chişiţei.

Ouă cu ceară în relief

La ouăle cu ceară în relief, prima oară se trasează modelul cu linii foarte fine din ceară neagră. Apoi se aşază cu chişiţa ceara colorată, în bobiţe a căror dimensiune este dată de mărimea chişiţei. Culorile sunt stabilite în funcţie de modelul ales; de obicei se foloseşte o combinaţie de trei, rareori patru culori, a patra fiind de obicei albul.

„Pentru ouăle cu ceară în relief trasarea modelului durează aproximativ o oră, apoi, în funcţie de complexitatea modelului ales, umplerea poate dura şi o zi. Nu se încălzesc şi nu se aşază toate culorile concomitent. Se lucrează mai întâi cu o culoare tot oul, apoi se trece la următoarea. Dacă aveţi de încondeiat mai multe ouă, după ce s-a trasat modelul se lucrează toate ouăle care necesită aplicarea aceleiaşi culori. Astfel economisiţi timp cu prepararea şi încălzitul cerii din respectiva culoare.

Modelul în relief este singurul care se poate aplica şi pe ouă din lemn. Folosirea ouălor de lemn pentru o astfel de decorare este nouă, avantajul fiind rezistenţa la transport“, a precizat Aurica Aneci.

Ouă tradiţionale

Pentru ouăle înnobilate în băi de culoare, primul pas este împărţirea oului pe lungimea sa în două jumătăţi, cu ajutorul unei linii, după care se face împărţirea geometrică a suprafeţei oului cu linii subţiri sau puncte. În funcţie de model, oul poate fi împărţit pe lăţime cu două linii paralele, sub forma unui brâu. Între aceste linii oul va fi decorat cu motive sau poate avea un mesaj scris. Se mai practică şi împărţirea oului în câmpuri cu ajutorul liniilor subţiri, atunci când modelul se repetă. După ce se trasează primul contur cu ceară oul se pune în vopseaua galbenă, apoi se trasează umplerea peste culoarea galbenă şi se pune oul în culoarea roşie, apoi se lucrează oul cu ceară pe roşu şi se pune în culoarea cea mai închisă, negrul.

Pe ouă linia dreaptă verticală înseamnă viaţă, linia dreaptă orizontală – moarte, linia dublă dreaptă – eterni­tate, linia cu dreptunghiuri – gândire şi cunoştinţe, linia ondulată – apă, purificare, spirală – timp, eternitate. La final ceara de pe ou este încălzită şi îndepărtată. Atât ouăle cu ceară în relief cât şi cele tradiţionale sunt lăcuite la final.

Coaja oului dă nuanţa

„Munca este aproape la fel pentru ouăle tradiţionale ca şi pentru cele cu ceară în relief. La cele din urmă se lucrează modelul aşa cum va fi în final, în timp ce pentru cele scufundate în baie lucrezi pe negativ, pentru că suprafeţele neacoperite cu ceară sunt cele care vor fi vopsite. În funcţie de coaja oului depind şi nuanţele culorilor, fiind aproape imposibil să copiezi culorile de la un ou la altul. Pentru ambele stiluri ceara de albine trebuie să fie curată, procurată de la crescătorii de albine. Pentru cele cu ceară în relief se folosesc culori pe bază de ulei, care sunt amestecate cu ceara fierbinte. Pentru ouăle tradiţionale se poate folosi vopsea de lână sau galus. Mai sunt şi culorile naturale din plante, dar procedeul de obţinere a acestora este destul de greu“, a precizat meşterul popular Aurica Aneci.

Silviu Buculei

Pentru toţi creştinii unul dintre momentele trăite cu cea mai mare intensitate era şi este Noaptea Sfântă a Învierii. Sâmbătă noaptea, când începe slujba de Înviere, viaţa triumfă asupra morţii şi lumina biruie întunericul prin vocea solemnă a preotului „Veniţi de luaţi Lumină!“.

Ouăle roşii

„Sângele curs de pe crucea pe care era răstignit Mântuitorul a înroşit ouăle din coşul adus de Maria Magdalena, aşa au apărut ouăle roşii“, ne explică Maria Toma din Codăieşti – Vaslui. De aici obiceiul de a vopsi sau de a împodobi ouăle cu variate semne şi simboluri la sărbătoarea pascală, acestea fiind nelipsite de pe masa fiecărui creştin. În satele româneşti oul roşu simbolizează sănătatea, frumuseţea şi viaţa lipsită de primejdii. „Frumos şi sănătos ca un ou roş“ este o sintagmă care domină încă spiritualitatea satului.

În Moldova ouăle se vopsesc şi se încondeiază în Joia Mare şi uneori Sâmbăta Mare. Meşteşugul este practi­cat în exclusivitate de femei. Altădată femeile obţineau culorile naturale cu care se vopseau ouăle din flori, fructe, coajă de copaci şi rădăcini. Culorile obţinute erau calde şi pastelate, de o frumuseţe pe care nu o vor egala nicicând coloranţii chimici. Astăzi, rar se mai întâlneşte vreo bătrână care continuă să pregătească fierturi din coji de ceapă roşie, frunze de nuc, flori de tei, nuiele de măr pădureţ, pojarniţă sau coajă de sânger în care sunt puse la „înroşit“ ouăle pentru Paşti.

În timp, dimensiunea estetică a ouălor de Paşti a câştigat teren odată cu apariţia celor dintâi desene pe suprafaţa acestora. În satele Moldovei acestea se numesc scrise, închistrite, încrestate, încondeiate sau chiclăzuite. În aplicarea desenelor pe suprafaţa ouălor se folosesc ceara de albine şi un instrument tradiţional numit chişiţă – un beţişor la capătul căruia se face o gaură de mărimea unui ac ceva mai gros în care se introduce un cilindru fin a cărui lungime nu depăşeşte doi centimetri. Tehnologia, destul de complicată, are ca rezultat obţinerea unor „ouă închistrite“ de o mare frumuseţe şi varietate. Motive fitomorfe (spicul grâului, frunza stejarului, cârcelul viei) se întrepătrund cu cele zoomorfe (creasta cocoşului, şarpele, urechile iepurelui) sau cosmomorfe (fulgerul, stelele, soarele).

Multe ouă scrise se adresează membrilor familiei, dorindu-li-se un an cât mai prosper. Plugarului, de pildă, i se dăruiau ouă care priveau îndeletnicirea sa (fierul plugului, coarnele berbecului, unghia caprei, ocolul), gospodinei îi reveneau cele ce ţin de gospodărie (creasta cocoşului, laba gâştei). Alte desene care apar pe ouăle închistrite în mai toate satele moldovene sunt Brâul Maicii Domnului, cărarea pierdută sau calea rătăcită, drumul încurcat, mâna, vârtelniţa, steaua îmbrobodită etc.

Cândva, meşteşugul scrierii ouălor era cunoscut de majoritatea gospodinelor, fiecare lucrând pentru familia sa. În zilele noastre meşteşugul s-a restrâns, devenind apanajul câtorva reprezentante – chiar bărbaţi – ale comunităţii săteşti care uneori sunt atât de solicitate încât nu mai ţin cont de toate rigorile care altădată se respectau cu stricteţe. Astfel încât nu ne mai miră faptul că la mai toate târgurile „artizanale“ şi-au făcut apariţia şi ouă de... struţ pictate cu scene religioase care nu au nimic din sobrietatea şi frumuseţea obiceiului străbun.

În toate gospodăriile pregătirile au fost încheiate. Au fost înroşite şi „închistrite“ ouăle încă din Joia Mare. Pasca şi cozonacul împrăştie miresme îmbietoare, iar în cuptor bucatele din care nu lipsesc sarmalele, friptura de miel, drobul şi nelipsitul borş de găină cu „tocmaci“ sunt pregătite.

Învierea

Odată cu înnoptarea, în curţile bisericilor şi pe dealurile din preajma satelor se aprindeau focuri. Obiceiul se mai păstrează şi astăzi –, oamenii spunând că astfel se păzeşte Paştele. Prin unele locuri, toaca, despre care se spunea că ţine la distanţă duhurile rele, era luată de la biserică şi dusă de nişte flăcăi la cimitir unde era bine păzită, altfel paznicii ar fi dat un mare ospăţ celor care reuşeau s-o fure.

Spre miezul nopţii se trăgeau câteva focuri cu puşca. La auzul acestui semnal, cu mic cu mare, oamenii îmbrăcaţi în straie noi plecau spre biserică. În satele de pe Valea Muntelui din judeţul Neamţ şi din Bucovina există încă obiceiul ca, la un astfel de eveniment, credincioşii să fie îmbrăcaţi în costume populare.

În bisericile devenite neîncăpătoare oamenii „iau Lumina“, ascultă slujba de Înviere, iar la sfârşitul acesteia are loc sfinţirea bucatelor tradiţionale: pasca, ouăle roşii, cozonacii, caşul, mielul etc. Coşurile în care sunt duse bucatele, folosite numai în acest scop, se numesc în judeţul Suceava „păscăriţă“ sau „blid de pomană“, în părţile Neamţului „colivar“, iar pe Valea Trotuşului „coş pentru rodini“. După binecuvântarea preotului, credincioşii străbăteau uliţele satului cu lumânări aprinse, iar în Bucovina se opreau la cimitire pentru a duce  morţilor vestea despre Învierea lui Hristos. Pe morminte se aşterneau feţe de masă şi avea loc un ospăţ nocturn, unde se consumau cele dintâi bucate sfinţite.

Ajunşi acasă, se obişnuia ca în zorii zilei să se aducă un vas cu apă nouă sau apă neîncepută. Turnată într-un vas nou, se puneau un ou roşu şi un ban de argint cu care se spălau pe faţă toţi membrii familiei pentru ca tot anul să fie roşii în obraz şi strălucitori ca argintul.

În unele sate din Moldova, în prima zi de Paşti se colindă. Cete de mici colindători merg din casă în casă, primiţi cu bucurie de gazde, care le oferă ouă roşii, pască şi cozonac. În cadrul colindatului un loc aparte îl ocupă Vălăritul, o datină practicată numai de flăcăi, numiţi vălari. Alaiul cutreieră uliţele satului vestind Învierea Domnului, zăbovind în casele cu fete de măritat care erau udate cu apă.

Prima zi a Paştelui era rezervată reculegerii şi odihnei în familie, doar tinerii adunându-se în curtea bisericii. Aici se trăgeau întruna clopotele şi se bătea toaca, anunţându-se astfel bucuria Învierii Domnului.

Marea sărbătoare a Învierii prilejuieşte şi multe alte datini şi obiceiuri mai mult sau mai puţin legate de semnificaţia ei. O regulă străveche, respectată în multe sate din Moldova, spunea că în prima zi a Paştelui nu trebuie să-ţi plăteşti datoriile, nici să faci împrumuturi. Tot în această zi vacile nu se mulg deloc, viţeii au parte de tot laptele, iar câinii, oricât de răi ar fi, sunt lăsaţi slobozi.

Tot legat de aceste obiceiuri laice să amintim că, în unele sate din Botoşani, fetele mari veneau la biserică cu un ou roşu în sân, în timp ce altele lipeau coji de ouă roşii pe uşile caselor în speranţa că vor veni mai degrabă peţitorii. În biserică, atunci când preotul spunea prima dată „Hristos a Înviat“, fetele bătrâne ziceau repede „Eu o să joc înainte“, sperând să se mărite şi ele. Firimiturile rămase de la mesele de Paşti erau îngropate, din ele răsărind o plantă numită cucoană sau maruncă care, pisată, era pusă în băutura unei femei care dorea să aibă copii.

Să mai amintim şi de Paştile Blajinilor, sărbătoare de cinstire a strămoşilor, deşi acest eveniment se petrece în ziua a opta de la Înviere. Potrivit datinii, blajinii, ascunşi de lumea noastră, ar locui într-o ţară undeva la marginea pământului sau chiar sub pământ şi, spre deosebire de noi, trăitorii de pe Terra, au calităţi morale deosebite: bunătate, blândeţe, simplitate. Blajinii se roagă mereu pentru sufletele noastre. Ei umblă prin lume fără a fi văzuţi de oameni pentru a fi feriţi de multele sudalme şi fărădelegi ale semenilor noştri. Legătura acestor blajini cu lumea noastră este asigurată de cojile sau găoacele de ouă aruncate pe ape curgătoare de unde ajung pe Apa Sâmbetei, râu care s-ar vărsa undeva la marginea pământului sau pe lumea cealaltă.

Oamenii satelor moldovene ţineau cu străşnicie Paştele Blajinilor. Prin Botoşani, bătrânii dădeau de-a dura ouă roşii în amintirea blajinilor, iar în Bucovina, după ieşirea la iarbă verde, multe firimituri şi picături erau lăsate să cadă intenţionat pe pământ întru pomenirea celor omorâţi de hoţi, împuşcaţi, înecaţi.

De Praznicul Praznicilor şi Sărbătoarea Sărbătorilor suntem din nou cu toţi părtaşi Învierii lui Hristos. Luăm cu toţii „Lumină din Lumină“, ne amintim de bucuria Învierii, cum n-o facem în restul anului, şi sperăm ca bunătatea Fiului Domnului să ne fie călăuză.

Stelian CIOCOIU

Din zona frământată a Carpaţilor de Curbură, dintre văile fermecate ale Teleajenului şi Prahovei, răzbat, cale de peste 30 km, apele învolburate ale Doftanei. Pornite din pasul Predeluş, de la o altitudine de peste 1.260 m, acestea se opresc, zăgăzuite, în Marea acumulare de la Paltinu. Aşezarea, care a împrumutat numele acestei ape, este azi una dintre cele mai mari din judeţ şi chiar din ţară, cu o suprafaţă de 28.160 ha şi cu 2.800 de gospodării mari şi chivernisite. Sătenii de aici se numără şi printre cei mai buni păstrători de datini şi de tradiţii pe care le păstrează cu sfinţenie de multe generaţii.

O salbă de sărbători

Debutul se face, în fiecare an, ceva mai înainte. La 1 decembrie, de Ziua Naţională, când membrii Asociaţiei tinerilor săteni pornesc de la sediul lor din centrul comunei în pelerinaj către Biserica Adormirii Maicii Domnului, din Teşila, în marş către centrul aşezării, la Monumentul Eroilor, unde se prind în joc, la Hora Unirii, depun flori şi cântă Imnul Naţional. Despre sărbători stăm de vorbă cu o împătimită păstrătoare a multora dintre tradiţiile locului, Ramona Ţintea, bibliotecara satului Teşila.

„La noi serbările de iarnă încep chiar cu prima zi din decembrie. Urmează, desigur, în ordine, ziua de 6 decembrie, de Moş Nicolae. Cu Steaua, susţinută frenetic de preotul Teodor Lambă, cel care de peste trei decenii, de când a venit în sat, o susţine. Copiii, ca pretu­tindeni, găsesc dimineaţa, în ghetuţe, cadouri. Cu toţii se bucură să pornească apoi, după şcoală, cu Steaua să vestească Naşterea Domnului şi se întorc seara, încărcaţi de daruri. Un alt obicei frumos este cel al colindelor. Acestea încep în seara de 23 decembrie a fiecărui an. Există aici cel puţin patru variante de colinde: Bună vreme, Flori de măr / Flori de măr, Foaie verde portocală, noi suntem copii de şcoală, Foaie verde lămâiţă, suntem copii de grădiniţă. Copii şi tineri, unii ajunşi la maturitate, colindă satele, după ce mai înainte participă la o mare serbare şcolară, mai ales în cătunele lor. Primesc de la gazde covrigi, dulciuri, portocale, dar şi bani.

Colindători de toate vârstele

„În prima seară de colind, grupurile de copii şi de tineri sunt, cum arătam, cam de toate vârstele, aproape cu toţii membri ai Asociaţiei săteşti a tinerilor. Ei au în fruntea lor profesori din comună. Grupurile sunt alcătuite din câte 15-20 de colindători, fie elevi, fie salariaţi şi studenţi. În unele grupuri pot participa chiar şi mămici sau bunici, cu nepoţei. Desigur, se umblă şi cu Moş Ajunul, seara ori dimineaţa.

Un alt obicei frumos este cel al Pluguşorului, desfăşurat în ziua sfârşitului de an. Toate uliţele celor două sate sunt numai chiot şi voie bună. Grupuri de câte 5-6 tineri trag cu ei Pluguşorul cu bicele trosnind, cu clopoţei. Străbat astfel toată aşezarea, cale de mulţi kilometri. La Valea Neagră, noul cartier de vile, tinerii satului le fac plăcere bucureştenilor şi le aduc urări cu plugurile trase de boi frumos împodobiţi, urătorii fiind răsplătiţi pe măsură. Mai sunt prezente aici şi alte serbări tradiţionale, între care sorcova, ursul şi... capra.“ Toate acestea, în zilele de început de an.

Un alt obicei specific locului este şi cel numit „Vasilca“, tot de Sfântul Vasile. Tineri urători, reprezentând cele peste 30 de familii de rromi, vin pe la casele oamenilor cu coşuleţe cu grâu încolţit. Tinerii cântă din vioară, chitară şi acordeon.

Cristea BOCIOACĂ