Rasele de oi străvechi au fost multă vreme bogăţia ţăranului român, dar sentinţa privind viitorul multora dintre ele pare să fi fost pronunţată. În 1968 inginerii Emil Ştefanache şi Nicolae Pipernea au început lucrările de formare a unei rase aparte, profilată exclusiv pe producţia de lână. După şapte ani în care legile geneticii au fost aplicate, România a prezentat pe podiumul raselor de ovine Merinosul de Suseni, o oaie cu o lână extrafină, cu un grad mare de alb şi cu un luciu foarte intens. A fost un succes menit să răspundă cererii lansate de nenumăratele ţesătorii şi filaturi din ţara noastră. Astăzi, aproape toate aceste unităţi s-au închis, iar piaţa lânii este ca şi inexistentă. Aşa se face că şi oaia cu „lâna de aur“ îşi trăieşte ultimele clipe. Agroind Berezeni, din judeţul Vaslui, este singura fermă din ţară unde mai există Merinos de Suseni. Inginerul Neculiţă Măghiran este cel care ne-a vorbit despre soarta acestei rase.

O rasă formată în aproape două decenii

Parcursul Merinosului de Suseni în istoria oieritului începe în 1968, anul în care au debutat lucrările de formare a rasei. Inginerul Emil Ştefănache şi profesorul Pipernea, oamenii de ştiinţă cărora le datorăm existenţa acestei oi, aveau ca obiectiv formarea unei populaţii de ovine Merinos cu lână extrafină şi un grad mare de alb, care să se adapteze condiţiilor colinare şi de podiş din Moldova. A fost un proces de lungă durată în care şi-au adus contribuţia genetică doar exemplare valoroase. Pe linia maternă au fost folosite oi-mame rezultate din încrucişări dirijate între rasele Merinos de Stavropol – 25%, Merinos Transilvănean – 25% şi Merinos de Palace 50%. Pe linie paternă, au fost folosiţi berbeci din rasa Merinos Australian. Ponderea raselor folosite la încrucişări pentru obţinerea genofondului populaţiei este 66% Merinos Australian, Merinos de Palace – 17%, Merinos Transilvănean – 8,5% şi 8,5% Merinos de Stavropol. Formarea rasei s-a derulat în perioada 1968-1987 şi a parcurs două etape distincte. Prima etapă – 1968-1975 – a presupus obţinerea formei materne. În acest sens s-a practicat încrucişarea sistematică concomitent cu aplicarea unei selecţii severe din punct de vedere morfologic. Etapa a doua a presupus creşterea în sine a rasei, fiind păstrate pentru reproducţie doar exemplarele care corespundeau profilului prefigurat pentru Merinosul de Suseni. Astfel s-a obţinut o populaţie de aproximativ 7.000 de ovine.

Caracteristici

Merinosul de Suseni este definită ca o rasă rezistentă, adaptată foarte bine la condiţiile geografice şi climatice din regiunea Moldovei, ce poate fi folosită pentru reproducţie tot timpul anului, având o prolificitate foarte bună. Femelele nasc de două ori pe an, iar mieii au viteză de creştere mare. Creat special pentru producţia de lână, Merinosul de Suseni are câteva particularităţi aparte. Corpul este bine acoperit cu lână deasă, lungă, uniformă, cu un luciu intens. Spre deosebire de alte rase profilate pe producţia de lână, la această oaie gradul de acoperire cu lână este mai mare. Abdomenul este foarte bine acoperit şi lâna se extinde şi către extremităţi. O altă particularitate genetică a rasei este dată de albul intens al lânii. Această caracteristică şi influenţa ei economică au avut un rol primordial în promovarea Merinosului de Suseni. Lâna sa se caracterizează prin fineţe medie de 20-21 de microni, o lungime medie între 8-10 cm, 7-8 ondulaţii uniforme pe centimetru liniar şi un randament la spălare de 55%. Cantitatea de lână obţinută de la oi este de 5-7 kg şi 9-11 kg la berbeci.

De la preamărire la decădere

Asemeni altor rase străvechi, Merinosul de Suseni a cunoscut drumul de la preamărire la decădere. Fără a mai avea vreun impact economic în zootehnia românească, această oaie este astăzi trecută pe lista raselor în conservare şi singurii specialişti preocupaţi de perpetuarea ei sunt cei de la Agroind Berezeni. Nimeni nu este cu adevărat interesat de soarta acestei rase, spune inginerul Măghiran, şi dacă nu ar exista ferma din Berezeni, unde sunt crescute 1.200 de exemplare, Merinosul de Suseni ar dispărea din ţara noastră. Este un context fericit pentru că unitatea are 4.000 de hectare în exploatare, are o anumită dimensiu­nea economică şi poate asigura viitorul rasei. Nu însă fără eforturi.

„La Agroind Berezeni Merinosul de Suseni va rezista pentru că oamenii de aici sunt dedicaţi acestei misiuni, dar cu mari cheltuieli. Primim ceva bani de la Fondul Genetic şi de la asociaţia în care suntem înscrişi, însă mult mai puţin decât ar fi nevoie pentru conservarea acestei rase. Autorităţile se declară interesate de perpetuarea Merinosului de Suseni, însă noi avem lecţiile trecutului şi ştim foarte bine că nimeni nu face nimic concret, nimeni nu ne dă bani pentru eforturile noastre.“

Exportul lânii, salvarea Merinosului de Suseni

Distrugerea fostelor IAS-uri şi dispariţia ţesătoriilor şi filaturilor din ţara noastră au adus piaţa lânii într-un colaps greu de depăşit. De aici şi până la dizgraţia în care a căzut Merinosul de Suseni nu a mai fost decât un pas. Fără posibilitatea de a valorifica lâna, ciobanii şi-au pierdut interesul pentru această rasă, iar efectivele au scăzut până la un prag critic pentru viitorul ei. O şansă pentru salvare ar fi reglementarea exportului de lână, însă dl Maghiran nu este optimist că acest lucru se va întâmpla. Susţine totuşi că piaţa lânii, deşi este un sector ce trebuie resuscitat, nu este definitiv închisă pentru ciobanii români. Chiar dacă există probleme în valorificarea laptelui şi a cărnii de oaie, lâna Merinosului de Suseni este apreciată de străini. Calitatea superioară a lânii exemplarelor din Agroind Berezeni a fost recunoscută printr-un preţ foarte bun, de peste 5 lei/kg. În anii anteriori producţia de lână estimată la aproximativ 6.300 kg a plecat spre export în Germania. Astăzi întreaga producţie pleacă spre Sibiu.

În Agroind Berezeni au fost făcute încrucişări cu berbeci din rasa Ile de France şi au fost obţinuţi metişi destinaţi producţiei de carne. În cazul acestor infuzii dispare lâna de pe abdomen, iar calitatea ei scade pentru că devine o lână grosieră.

Laura ZMARANDA