Puţini români ştiu că în Botoşani, judeţul de la margine de ţară, au văzut lumina zilei trei importante figuri ale ortodoxiei: un sfânt, Ioan Iacob de la Neamţ, zis şi Hozevitul, Patriarhul Teoctist şi părintele Cleopa. Dintre numeroasele lăcaşuri de cult care fac din judeţul Botoşani un leagăn al credinţei străbune vă propun, stimaţi cititori, un popas la complexul monastic Vorona, unde Patriarhul Teoctist, pe numele său Toader Arăpaşu, a intrat de tânăr ca frate la Schitul Sihăstria Voronei.

Străjuită de lumea frământată a oraşelor, într-o pitorească poiană din multisecularul codru botoşănean Oneaga - Tudora sălăşluieşte de mai bine de cinci sute de ani Mănăstirea Vorona, loc de evlavie pentru cei care s-au nevoit aici ca şi pentru credincioşii din toate teritoriile locuite de români atraşi de sfinţenia locului. „Însăşi aşezarea sa în mijlocul frumoasei poiene înconjurate de măreţia unui cadru rar întâlnit în alte părţi, scria vrednicul de pomenire Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adaugă distincţie celor trei biserici monumentale şi clădirilor mănăstireşti, atrăgând luarea aminte a celor care se îndreaptă spre ea asupra rostului spiritual al Mănăstirii Vorona.“

Această „insulă de rai“, cum o numea cineva, prielnică rugăciunii, a atras în urmă cu sute de ani monahi din satele moldoveneşti de pe ambele maluri ale Prutului, dar şi din părţile Banatului, schivnici ruşi şi greci care, la începutul secolului al XVI-lea, au ctitorit un mic schit de lemn cunoscut sub denumirea de „Sihăstria din Poiana Voronei“.

De-a lungul veacurilor Sihăstria Vorona a devenit mănăstire cu obşte călugărească. Istoricul acestui vechi lăcaş de ortodoxie ne dovedeşte că Mănăstirea Vorona nu este opera unui singur ctitor. În existenţa sa, de-a lungul veacurilor, sfântul lăcaş a fost sprijinit material de multe familii înstărite, bucurându-se de atenţia domnilor ţării. Să amintim că unele obiecte din muzeul mănăstirii provin din timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi, mult mai târziu, impresionată de sfinţenia locului, prinţesa Safta Brâncoveanu a donat clopotul cel mare. La rândul lor, călugării şi egumenii sfântului lăcaş, „sihaştri vestiţi“, cum îi apreciază Patriarhul Teoctist, au lăsat şi ei file deosebite în istoria monahismului, sporind „rostul spiritual“ al mănăstirii.

La început o modestă bisericuţă din lemn, după secole de existenţă Mănăstirea Vorona prezintă vizitatorilor turnurile zvelte ale celor trei biserici parcă neatinse de urmele timpului.

După biserica din lemn cu hramul „Naşterea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu“, dispărută între timp, în 1793 a apărut prima biserică din piatră cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, ctitorită, cum vorbeşte pisania de deasupra uşii, „Cu ajutorul Domnului Nostru IS XS şi a Maicăi Precista această sfântă lucrare s-a făcut de ctitorii Dumnealui Iordache Panaite paharnic, sora Dumisale Safta şi cucoana Dumisale Maria Kostachi paharniceasa: au săvârşit-o cu toată cheltuiala Dumisale.“

Pictura de o mare frumuseţe a fost realizată, după cum precizează pisania: „în anul 1990 s-a pictat în tehnică tempera grasă de către pictorul Gavrilean Nicolae din Gura Humorului“. Deşi nouă, pictura ajută la crearea unei legături cu veşnicia pe care – spunea un vizitator – Mănăstirea Vorona o trăieşte cu toată evlavia în fiecare zi. Aici pot fi admirate icoana înfăţişându-l pe Iisus Pantocrator, binecuvântând lumea, sau icoana Maicii Domnului dăruită de către vornicul Iorgu Vârnav. Aceasta din urmă o reprezintă pe Maica Domnului în picioare şi nu îl ţine în braţe pe Iisus, ci de mână, fiind „împodobită şi înzestrată cu câteva pietre scumpe, juvaieruri de preţ“, existând şi o strană „săpată şi poleită toată în aur şi o candelă mare de 642 de dramuri“.

A doua biserică a mănăstirii a fost ctitorită în 1835 pe temelie de piatră de către hatmanul Ilie Jore şi soţia sa, Teofana. Între anii 1959 – 1968 biserica a fost transformată în depozit de cereale al CAP Vorona. Odată cu reînfiinţarea mănăstirii, sfântul lăcaş a fost restaurat, înlăturate vechea pictură şi catapeteasma. Aici se păstrează şi o icoană a Mântuitorului Hristos, o alta a Maicii Domnului şi o casetă de argint cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae.

În ordine cronologică, cea de a treia biserică ridicată la Vorona în jurul anului 1836 este lăcaşul cu hramul „Sfântul Nicolae“, avându-l ctitor pe stareţul Rafail, care se remarcă prin bogăţia şi varietatea motivelor sculptural-decorative ale iconostasului din lemn de tisă în stil baroc.

Alături de alte clădiri, în incinta mănăstirii se află sediul Patrimoniului judeţului Botoşani, ridicat tot prin osârdia Patriarhului Teoctist, unde se păstrează icoane vechi, evanghelii, sfeşnice şi alte obiecte de cult.

Tot aici se află Muzeul patrimoniului mănăstirii şi biblioteca care dispune de peste 4.000 de volume: manuscrise, evanghelii – unele dintre ele îmbrăcate în aur şi argint şi donate mănăstirii de mari familii boiereşti.

De-a lungul anilor, Complexul Monastic Vorona a fost vizitat de sute de mii de credincioşi, de mari personalităţi şi pelerini din diferite ţări ale lumii. Din cartea de impresii menţionăm doar fraza unui vizitator anonim: „Comori nepreţuite sunt aici. Sunteţi un colţişor de rai.“

Stelian CIOCOIU

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti