reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Dec 2019

Trandafiri de Damasc cultivați în grădina străbunicii

Începând cu anul 2016, Adriana Stretean deține o plantaţie de trandafiri pentru petale Rosa Damascena Trigintipetala în localitatea Abucea, comuna Dobra, judeţul Hunedoara, din care face dulceață, sirop, oțet și apă de trandafiri. Și toate după rețetele de la străbunica. Antreprenoarea, absolventă de psihologie, drept, management în turism și limba italiană, a renunțat la munca de birou pentru două mii de butași aduși din faimoasa vale a trandafirilor din Kazanlak, Bulgaria. Plantația de trandafiri Dolce Idea România este crescută și îngrijită în regim de agricultură ecologică în curs de certificare.

Readuce aromele naturale ale trecutului

Ce face Adriana Stretean se numește pasiune! Acum, grădina acesteia este mare, iar din toate amintirile copilăriei sale, pe pământul lucrat de străbunica sa, încă din anii ’40, s-a născut un stil de viață, din iubire pentru trandafiri și tot ce este pur, frumos, proaspăt, sănătos, roz și... dulce. „Trandafirii sunt pasiunea mea, aş putea spune dintotdeauna, de când eram copil, iar străbunica mea era încă în viaţă şi avea o grădină mică cu câţiva trandafiri foarte parfumaţi, din care prepara puţine borcane mici de dulceaţă şi câteva sticluţe de sirop, care nouă, strănepoţilor pofticioşi, nu ne erau niciodată suficiente. De aici a început totul și s-a născut o grădină mare de trandafiri, un stil de viaţă, un vis al maturităţii mele, care azi poartă numele de Dolce Idea România. Totul a început în primăvara anului 2016, când am plantat 2.000 de butaşi de trandafiri Rosa Damascena aduşi chiar din Kazanlak, Bulgaria; aceștia au avut un procentaj de prindere de aproximativ 70% ca urmare a lipsei precipitațiilor timp de cinci săptămâni în perioada plantării de primăvară și neasigurării suficiente a necesarului de apă în perioada de creștere-udare unică, după trei săptămâni de la plantare“, precizează antreprenoarea.

Doar îngrăşământ şi insecticid natural

Dolce Idea România este o companie în întregime românească, administrată prin firma Astradis Dolce SRL, iar plantaţia, distileria şi toate celelalte spaţii de prelucrare au fost realizate exclusiv din fonduri proprii, precizează Adriana. „Terenul pe care s-a înființat în urmă cu trei ani plantaţia de trandafiri a fost tot proprietatea străbunicii mele; acesta are o compoziţie a solului argiloasă cu un pH de 7 şi o expunere solară pe toată durata zilei. Chiar în condițiile climatice capricioase din țara noastră, cu ierni deosebit de grele, trandafirii s-au adaptat și aclimatizat de minune pe acest teren, ei dovedindu-se a fi o specie extrem de rezistentă la ger. Trandafirii au fost cultivaţi şi sunt îngrijiţi încă de la început în regim de agricultură ecologică; de aceea folosim doar mijloace mecanice şi manuale de lucru al terenului, îngrăşământ natural şi insecticide naturale, respectiv macerate de ardei iuţi, de usturoi şi ceapă, ceai de boz sau de urzici“, adaugă Adriana Stretean.

În plantația Adrianei, trandafirii necesită lucrări complexe de întreţinere, care se întind anual pe o perioadă de 8 luni (din luna martie până la sfârşitul lunii octombrie sau cel târziu începutul lunii noiembrie), iar lucrările de tăiere se desfăşoară de două ori/an, primăvara şi toamna. „De altfel, lucrările de stropire ecologică preventivă împotriva dăunătorilor înaripaţi (afide) se fac tot de două ori/an, respectiv una primăvara înainte de apariţia bobocilor şi alta după înflorire, perioadă în care trandafirii au o etapă de vegetaţie puternică. Pe de altă parte, îngrăşământul natural se distribuie doar la tulpinile trandafirilor toamna şi apoi se muşuroiesc, iar lucrările solului au loc de 7-8 ori/an. Dintre toate aceste etape de îngrijire, cele mai dificile şi care necesită cele mai multe resurse umane şi financiare sunt culesul trandafirilor şi prelucrarea lor, care se fac exclusiv manual“, mai adaugă Adriana.

În curând... miere, lichior şi ulei esenţial

Plantaţia are în acest moment un număr de 1.355 de plante mature de trandafiri Rosa Damascena Tigintipetala sau trandafirii de Kazanlak, cu vârsta de 3 ani şi 450 de plante noi din acelaşi soi, sădite în luna noiembrie 2018. Suprafaţa totală cultivată este de 6.037 mp, cultura fiind una perenă, iar producţia sezonieră anuală de trandafiri pentru petale se ridică la aproximativ 5-6 tone, mai spune aceasta. „Pentru anul 2021, când vor intra pe rod 1.800 de plante, estimez o producţie sezonieră de 8-9 tone, recoltabilă în 25-30 de zile de la mijlocul lunii mai până la mijlocul lunii iunie. De altfel, noi comercializăm petale proaspete de trandafiri în lunile de înflorire (mai-iunie), butaşi de trandafiri Rosa Damascena (în luna noiembrie), iar cele mai importante produse procesate realizate în acest moment sunt produse rafinate, 100% naturale, printre care dulceaţa de trandafiri, apa distilată de trandafiri, siropul de trandafiri, siropul de trandafiri şi struguri, precum şi oţetul de trandafiri. În acest moment, comercializarea produselor se face în câteva lanţuri de magazine din Sibiu şi Deva şi am început o colaborare timidă cu câteva firme din Luxemburg, Austria şi Italia. În viitorul apropiat, Dolce Idea România va lansa pe piaţă câteva produse noi tot din trandafiri Rosa Damascena, mai precis mierea de trandafiri, liqueurul de trandafiri şi preţiosul ulei esenţial din trandafiri“, a conchis Adriana Stretean, general manager, Dolce Idea România.

Beatrice Alexandra MODIGA

A lăsat în urmă Londra pentru un cătun din Apuseni

Se întâmplă ceva. Peste tot în lume. Are loc un fel de trezire a conștiinței umane. Oamenii încep să renunțe la aparențe, la bogățiile materiale, părăsesc marile orașe și aleg în schimb o viață retrasă, petrecută într-un soi de înțelegere și contemplare a propriului suflet și a Universului. Cei care aleg acest drum nu se mai întorc la viața de dinainte. După câțiva ani petrecuți într-una dintre cele mai moderne metropole ale lumii, Londra, Andy Hertz, cel a cărui poveste o să v-o spunem, a ales să fie liber. Și libertatea, pe care nu și-o închipuise niciodată așa cum a trăit-o în ultima vreme, a găsit-o în Munții Apuseni, într-un cătun din comuna Buceș, județul Hunedoara. Acolo unde ceasul deșteptător nu sună niciodată pentru că bucuria de te trezi cât mai devreme activează în interiorul tău cea mai sigură alarmă.

Acasă în munți, într-o căsuță de lemn

Andy este un tânăr de 34 de ani, născut în Săvârșin, la limita dintre oraș și sat, într-o gospodărie mică, cu o pisică și un câine, iar povestea lui este excepțională prin faptul că a avut puterea de a renunța la toate promisiunile lumii civilizate.

Pentru el gratiile coliviei aurite în care mulți dintre noi trăim s-au deschis în fața unei lumi de basm. O lume plăsmuită din munți sălbatici peste care soarele răsare și apune de fiecare dată în nuanțe diferite. Pentru acești munți a părăsit Anglia, a renunțat la cariera sa și la beneficiile materiale pe care i le aducea. Andy a înlocuit confortul vieții moderne, care pe mulți dintre tineri îi îndeamnă să renunțe la sine și la libertate. Prin alegerea de a se muta la țară spune că a devenit un om liber.

„În Londra, în fiecare dimineață priveam pe geam către cerul gri de acolo, gândindu-mă la cum o fi acasă? Cât de verde o fi iarba și cât de albastru o fi cerul în România? Mi-a fost atât de dor de țară în fiecare zi, deși în Londra n-am dus deloc o viață plictisitoare.“ Reîntors în România pentru a-și petrece un concediu prelungit, a descoperit o viață nouă în Munții Apuseni.

„Inițial am gândit această reîntoarcere ca pe un concediu de un an, fără să știu că această joacă va deveni un mod de viață. Viața mea calculată, plănuită, gândită, așteptată, lăudată, râvnită era pe cale să se transforme exploziv. Mi-am ascultat inima și bine am făcut! După îndelungi căutări prin județul Hunedoara, am descoperit satul și casa în care trăiesc acum. Am găsit aici oameni frumoși și deschiși care mă văd ca pe unul de-al lor. Și natura cu toată liniștea ei care mă chema de atâta vreme. Înainte să vin nu credeam că este posibil să trăiesc astfel, într-o căsuță de lemn aflată într-o lume verde, în munți, și să o numesc acasă. În Londra stăteam ca să fac bani, acum fac bani ca să pot sta aici și să mă bucur de acest loc. E o diferență colosală între cele două tipuri de abordare.“

„Unii înțeleg, alții nu sunt pregătiți să înțeleagă“

apuseni IMG 6602

Surprinzător pentru unii sau de neînțeles pentru alții, Andy spune că abia după ce a renunțat la tiparele convenționale de existență a început să trăiască cu adevărat.

„Mă simt cu adevărat viu! Niciun job, carieră, ori salariu nu mi-au oferit asta. Am învățat sau am reînvățat aici lucruri care valorează mai mult decât banii! A fost ca intrarea într-o lume de basm. Fiecare lucru făcut pentru casa mea din Apuseni a fost o bucurie pentru că mediul și viața aici sunt de așa natură încât te fac fericit. Mă bucur de simplitate și, chiar dacă sunt multe de făcut, toate se fac și se aranjează așa cum trebuie. Aici am cunoscut oameni calzi și calmi, am cunoscut un mod nou de viață și ritmul ei lent. Lucrurile se întâmplă la un nivel mult mai profund, iar bucuria de a face treburi mărunte sigur că se leagă și de spiritualitate. Conectarea cu Universul nu se poate face în goană, ci în liniște și pace. Nu poți înțelege natura atunci când ești rupt de ea. Nu te poți cunoaște și înțelege atunci când fugi de tine și te amesteci cu oameni stresați, alergi printre mașini și trenuri, respiri un aer poluat, iar mintea îți este plină de reclame publicitare, reduceri, claxoane, știri... în general gălăgie. Aici la țară tot ceea faci ține de spiritual, chiar dacă nu gândești asta. Omul aici are bucuria de a se uita zile în șir la munca pe care a făcut-o cu bucurie, așa cum Brâncuși își admira opera fumând pipă. Unii înțeleg, alții nu sunt pregătiți să înțeleagă“, mărturisește Andy.

Mutat la țară – Viața fără ceas

Toate marile aglomerări urbane transformă omul și îl dezumanizează, spune Andy, dar viața în liniștea munților te purifică. „Știți, unii cred că mutându-mă la munte m-am rupt de lume. Dar, în realitate, legăturile puține și fragile de la oraș s-au transformat aici în prietenii multe și puternice, aproape ca într-o mare familie.“

Conștient de importanța acestei surse incredibile de energie vitală la care se poate conecta oricine este dispus să renunțe la viața în oraș, Andy Hertz a început să pledeze pentru satul românesc în mediul virtual. Mutat la țară – Viața fără ceas este un grup de Facebook în care oamenii împărtășesc din experiența lor în mediul rural și pe care Andy îl definește ca fiind o chemare la adevăr, la lumină, la realitate și la o viață simplă și frumoasă.

„Simțeam că era și este în continuare important să comunic cu ceilalți «mutați la țară» pe care i-am cunoscut. Astfel de la 20 de persoane am ajuns la peste 16.000. Acest grup se pare că arată multor oameni, care s-au mutat deja în mediul rural sau doresc să facă asta, că nu sunt singuri. Grupul arată și oamenilor de la oraș că această opțiune există și că cei care au făcut asta consideră alegerea făcută un succes. Mutarea la țară este un bine personal, dar și unul colectiv. Repopularea satelor nu poate face decât bine întregii planete. Satele plâng după tineri! Satele au nevoie de noi, dar și noi avem nevoie de ele ca și de aerul lor curat!“

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Turism

Fermierii campioni la porumb din județele Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Hunedoara

Știm cu toții deja că 2018 a fost un an excelent pentru cultura porumbului, iar hibrizii Pioneer au oferit producții foarte bune în fiecare județ din țară. Ar fi imposibil să prezentăm fiecare fermă din fiecare județ în care producțiile au fost pe măsura așteptărilor fermierilor, însă vrem totuși să prezentăm performanța obținută de cel puțin un fermier din fiecare județ.

Începem cu județul Gorj, acolo unde își desfășoară activitatea fermierul campion Cristian Marinescu, care lucrează 160 ha, iar cu porumb a semănat anul trecut 60 ha. Cel mai performant hibrid din fermă in 2018 s-a dovedit P9903, care i-a asigurat 14.800 kg/ha. “Am semănat porumbul după grâu, astfel că după recoltatul acestei culturi am arat la 30 cm și am aplicat 200 kg/ha de îngrășăminte complexe 20.20.0. Am continuat cu lucrările de pregătire a patului germinativ în primăvară, am făcut o lucrare cu discul și una cu combinatorul, apoi am semănat în perioada 14-20 aprilie și tot atunci am aplicat 150 kg/ha de azotat. Am erbicidat de două ori și am prășit o dată, atunci am mai aplicat 150 kg/ha de azotat. A fost anul bun, nu am mai aplicat altceva, iar perioada de recoltat a fost între 20 septembrie și 1 octombrie”, a declarat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că în ultimii 4 ani a ales hibridul P9903, a obținut recolte foarte bune, motiv pentru care și în acest an îl va semăna pe 100 ha.

marinescu cristian

Un alt fermier din județul Gorj este Cristian Fulger, care a cultivat hibridul P9903 și a obținut 12.200 kg/ha. “Lucrez 190 ha, iar anul trecut am semănat pe 40 ha, după grâu. În toamnă am arat la 30-35 cm, iar în primăvară am discuit și am aplicat îngrășăminte complexe 16.16.16 – 300 kg/ha și apoi am intrat cu combinatorul. Am semănat după în perioada 20 aprilie -15 mai, cultura a primit un singur erbicid, nu am mai dat nici un fel de substanță sau tratamente, doar atunci când  am intrat cu cultivatorul am mai aplicat azot – 270 kg/ha.  Am recoltat începând cu data de 20 octombrie. În acest an intenționez să semăn cel puțin 130 ha cu porumb, suprafața poate fi mai mare pentru că intenționez să măresc suprafața din fermă. Momentan am ales hibrizii P0023, P9903 și P9874”, a afirmat agricultorul.

fulger cristian

Și în județul Hunedoara s-au înregistrat anul trecut producții foarte bune la porumb. Cele mai bune rezultate le-a înregistrat doamna Vionelia Bălușe, care a obținut 14.150 kg/ha cu hibridul P9903. “În cadrul a 5 societăți lucrăm în total 4.400 ha, iar anul trecut am avut 1.800 ha cu porumb, am semănat după floarea-soarelui, grâu, dar am avut și monocultură. Am arat în toamnă, iar 400 ha le-am scarificat, după care în primăvară am aplicat între 300 și 350 kg/ha îngrășăminte complexe în funcție de fiecare solă, după care am pregătit terenul cu combinatorul sau freza și am efectuat o lucrare cu discul. Am semănat în cea de a doua decadă a lunii aprilie și tot atunci am aplicat 25 kg/ha de îngrășământ starter. În vegetație, acolo unde am putut intra, am aplicat azot în două tranșe a câte 150 kg/ha, iar acolo unde porumbul a fost prea mare am făcut o singură trecere cu 250 kg/ha de azot. Am erbicidat toată suprafața în postemergență, iar unde a fost nevoie am corectat în vegetație. Am aplicat un îngrășământ foliar cu zinc, pe toată suprafața, iar unde a fost nevoie am revenit și cu a doua trecere, în rest nu am mai aplicat nimic, doar 30% din suprafața am prășit-o. Am început campania de recoltat în luna septembrie și am terminat în luna decembrie. În această primăvară voi semăna cel puțin 2.000 ha cu porumb, dar suprafața poate ajunge și la 2.500 ha în funcție de cum se dezvoltă rapița până în luna martie”, a precizat aceasta.

vionelia baluse

Un alt fermier campion din județul Hunedoara este domnul Miron Dragostesc, care a obținut 10.200 kg/ha cu hibridul P9074.

dragotesc miron

În județul Mehedinți cea mai bună producție a obținut-o agricultorul Alexandru Rădoi, care a semănat hibridul P9537 și a obținut 14.000 kg/ha. “Am avut anul trecut 65 ha cu porumb, a fost monocultură. În toamnă am scarificat, după care în primăvară am discuit și pregătit terenul pentru semănat și am aplicat triplu 16 - 200 kg/ha. Am semănat în prima decadă a lunii aprilie, atunci când am aplicat și 150 kg/ha de azot. Cultura a primit 2 erbicide și un foliar cu bor, atunci când plantele aveau 40-50 cm. Nu am aplicat nimic altceva și nici nu am prășit, iar recoltatul a avut loc la începutul lunii septembrie. Nu au fost probleme anul trecut, cultura a mers bine, chiar dacă răsărirea a fost mai greoaie din cauza frigului. Pentru acest an am ales hibrizii P9537, P9241 și un hibrid nou, voi semăna 70 ha cu porumb”, a punctat fermierul.

radoi alexandru

Alin Ancuța este primul fermier campion din județul Vâlcea. Acesta a semănat hibridul P9911 și a obținut 13.580 kg/ha. “Anul trecut am lucrat 1.300 ha, însă am crescut suprafața la 2.000 ha. Am avut 200 ha de porumb și am semănat după orz, rapiță sau grâu. Astfel că am arat sau scarificat, în funcție de solă și planta premergătoare. În primăvară am fertilizat cu triplu 15  - 250 kg/ha și uree - 200 kg/ha, după care am efectuat o lucrare cu discul. Am semănat în jur de 70.000 b.g/ha  în prima decadă a lunii aprilie. Am erbicidat toată suprafața o singură dată, iar unde a fost cazul am corectat cu un alt erbicid. Am prășit pe o suprafață mai mică, în jur de 50 ha, am aplicat 150 kg/ha de azot. Am recoltat în luna octombrie, a fost o campanie bună, fără probleme, motiv pentru care anul acest voi semăna 500 ha cu porumb și am ales pentru toată suprafața hibrizi Pioneer, dintre care doi hibrizi pe care i-am mai cultivat - P9911 și P9903, plus alți doi hibrizi noi ”, a precizat fermierul campion.

ancuta alin

Tot în județul Vâlcea fermier campion a devenit și domnul Elvis Nițu, care lucrează 1.300 ha, porumb a avut pe 200 ha și a obținut 11.100 kg/ha cu hibridul P9903. “Am semănat porumbul după floarea-soarelui, grâu sau chiar după porumb. Am arat din toamnă, iar în primăvară am pregătit patul germinativ și am aplicat 250 kg/ha de îngrășământ complex 20.20.0., după care am semănat 70.00 b.g./ha în perioada 10 aprilie – 12 mai. Am aplicat un singur erbicid, fără alte tratamente și am recoltat în perioada 5-10 octombrie. În acest an voi semăna 300 ha cu porumb și am ales hibrizii P9911 și P9903”, a declarat fermierul.

nitu elvis

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anterior, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Satele dispărute ale României

În România s-ar părea că există 128 de sate total părăsite, deși ele încă figurează pe harta administrativă a localităților. Unele sunt fictive, dar păstrate în nomenclator, deși ele se află pe fundul lacurilor de acumulare, de exemplu în Neamț, Caraș-Severin sau au fost strămutate după inundațiile din 1970 (Satu Mare) ori au fost șterse de pe fața pământului odată cu digul Prut (Botoșani, Iași, Galați) sau Canalul Dunăre – Marea Neagră. Altele au fost pur și simplu depopulate în timp din cauza migrării la oraș și procesului de îmbătrânire (Alba, Hunedoara, Buzău, Bacău, Mureș). La acestea se adaugă cel puțin alte 150, poate chiar 200 de cătune, care au sub 10 locuitori.

În județul Botoșani sunt cele mai multe sate fantomă în sensul în care în vetrele fostelor cătune nu mai este nicio casă, nici măcar din cele părăsite. Toate sau cea mai mare parte sunt concentrate pe malul Prutului, ceea ce înseamnă că ele au avut puțin locuitori și au fost strămutate la realizarea digului. În Alba, cu 11 sate fictive, și în Hunedoara (8), motivele sunt altele, dar despre acestea vom discuta mai târziu. Sate inexistente se mai păstrează în evidențele administrative din județele Băcău și Mureș (fiecare cu câte 10 sate părăsite), Brăila (8), Călărași și Cluj (câte 7 fiecare), Vaslui și Dolj (câte 6 fiecare), Satu Mare, Tulcea și Harghita (câte 3 fiecare), Suceava, Timiș, Buzău, Prahova, Constanța (câte 3 fiecare), Argeș, Sălaj și Mehedinți (2 fiecare), Iași, Gorj, Galați, Caraș-Severin, Covasna, Bihor, Ialomița, Olt (câte 1).

Hunedoara și Alba, proces ireversibil de depopulare a satelor de munte

sat parasit c

În Hunedoara, oficial sunt opt sate abandonate cu totul, iar dintre acestea amintim Mosoru și Curpenii Silvașului (din comuna Toplița), Bastea (Lăpugiu de Jos), Bunești (Balșa), Ciumița (Tolești), Mesteacăn (Răchitova), Ticera (Bulzeștii de Sus). Neoficial situația este mult mai complicată: aproximativ 30 de sate sunt aproape părăsite și altele 40-50 sunt accentuat depopulate. În comuna Balșa, de exemplu, deși figurează drept fantomatic doar cătunul Bunești, părăsite sunt și satele Rotuca și Roșia. În Bulzeștii de Sus, în afară de Ticera, fără locuitori sau cu câte o casă locuită sporadic sunt Grohotul, Străuțu, Ruseștiu și Furdeștiu. Istoricul Daniel Iancu a realizat un amplu studiu pe această temă a fenomenului de depopulare și spune că „satul s-a depopulat pentru că oamenii nu aveau locuri de muncă. Aceștia au coborât către orașe, s-au angajat, au cumpărat case și nu s-au mai întors la vatra părintească“. Și cine s-ar mai întoarce, în condițiile în care acolo se ajungea doar mergând pe jos, nu exista curent electric, oricum viața era de secol XIX, nici măcar de XX?

În Alba, 11 dintre satele de munte sunt desființate cu totul: Ibru (comuna Blandiana), Șasa (Lupșa), Cicârd (Lopadea Nouă), Zărieș (Mihalț), Geamăna (Lupșa), Incești (Poșaga), Medrești (Sohodol), Doptău (Șona), Carpenii de Sus (Șpring), Bordeștii Poieni (Vidra) și Poieni (Vidra). Pe lângă acestea, în 20 de cătune sunt sub 5 locuitori. De exemplu, în 2011, 12 sate erau pe cale de dispariție, având câte unul sau trei locuitori: 1 locuitor – Satul Hărăști (Vidra); 2 locuitori – Petreni (Bucium), Flitești (Blaj), Capu Dealului (Cenade), Joldișești (Sohodol) și Țoci (Sohodol); 3 locuitori – Cocoșești (Avram Iancu), Muntari (Bucium), Mărgaia (Lupșa), Carpen (Șpring), Vâlcești (Vidra) și Mătăcina (Vințu de Jos).

sat parasit d

În alte 28 de sate, și tot la recensământul din 2011, erau înregistrați între 5 și 10 locuitori. Fenomenul a devenit unul de necontrolat. Și este, din păcate, ireversibil. Închiderea minelor, diminuarea activităților legate de exploatările forestiere, viața aspră în general din zonă au făcut ca tinerii să-și caute soarta la oraș sau în afara țării, iar casele părinților dispăruți au rămas părăsite. Fenomene similare se mai întâlnesc în județele Bacău, Buzău și Mureș, ca să cităm doar exemplele unde depopularea este accentuată. Ce e de făcut? Nimic! Cu dispariția ultimilor gospodari care se încumetă încă să înfrunte viața aspră din cătunele rupte de lume, peste 20-30 de ani pesemne vor fi șterse de pe hartă cel puțin 300-400 de așezări rurale.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate

Istorii abandonate - Jules Verne şi Castelul din Carpaţi

Undeva în Hunedoara, la 45 km de inima Daciei preromane, Sarmizegetusa, se desfăşoară comuna Râu de Mori, puţin celebră în România, deşi dispune de o comoară turistică formidabilă. Aici, mai exact în satul Săseni, se află Castelul din Colţ, fortificaţie care probabil ar fi rămas anonimă printre atâtea alte zidiri istorice dacă n-ar fi fost locul unde s-a desfăşurat acţiunea romanului de ficţiune „Castelul din Carpaţi“, semnat de faimosul Jules Verne. Acest uriaş brand european a fost însă omorât puţin câte puţin de indiferenţa vremurilor din urmă. În loc să culeagă foloasele unui produs turistic unic în ţară, comuna Râu de Mori trăieşte ca oricare altă localitate din spaţiul rural. Nici măcar apropierea de Parcul Naţional Retezat nu-i foloseşte cine ştie ce.

Râu de Mori este o aşezare ates­tată documentar în anul 1365. Cam din aceeaşi perioadă vine şi Cetatea Colţ, început de secol XIV, fiind ctitoria cneazului Cândea, nume transformat ulterior, după schimbarea religiei, în Kendeffy. Mica fortăreaţă a fost ridicată la intrarea în defileul Râuşorului, pe un colţ de stâncă, de unde-i vine şi numele, dar nu a folosit niciodată pentru apărare, fiind prea mică pentru a face faţă armatelor; mai degrabă  a servit ca loc de refugiu în cazul unor conflicte locale ale acelor vremuri.

Mulţi ani mai târziu, Cetatea Colţ îşi găseşte o rezonanţă neaşteptată: aici sau cel mai sigur într-o compilaţie descriptivă dintre Castelul Hunedoara şi Colţ şi-a plasat acţiunea Jules Verne, în romanul „Castelul din Carpaţi“, publicat în 1892. În cartea „Pe urmele lui Jules Verne în România“, autorul Simion Săveanu emite ipoteza că, între anii 1882-1884, celebrul autor de anticipaţie ar fi venit pe Dunăre, până la Giurgiu, apoi a plecat cu trenul la Bucureşti şi, de aici, mai departe, cu alte mijloace de transport, la Braşov şi Homorod. Din Homorod provenea frumoasa sa ultimă iubită, Luiza Müller, cea care îl duce să viziteze împrejurimile, astfel ajungând să vadă Cetatea Colţ. Alte surse biografice ale scriitorului francez spun că acesta nu a fost niciodată în Ţara Românească sau Transilvania, dar că ar fi avut o relaţie pasională cu o anume Luiza din România. Povestea de dragoste dintre cei doi se consumă la Paris şi, într-adevăr, aceasta îi povesteşte despre fortăreţele din Transilvania, mai ales despre cele din jurul Sarmizegetusei, cum ar fi Castelul Colţ. Corespondenţa dintre cei doi s-ar păstra şi astăzi, susţin biografii romancierului. Verne îşi plasează acţiunea cărţii în castelul din Săseni, pe care-l descrie cu fidelitate fie din poveştile Luizei, fie din documente oficiale căpătate de la Viena. Alţii spun că şi una dintre cetăţile Hunedoarei s-ar regăsi în ilustrarea castelului, fapt care n-ar face mai neimportantă fortăreaţa din Săseni.

O legendă lăsată să moară

Contează însă mai puţin dacă Jules Verne a fost sau nu în Hunedoara. Importantă este legenda care dăinuie indiferent câte înscrisuri oficiale ar contrazice-o. Şi la fel de importantă este prezenţa unui loc din România într-o ficţiune a autorului francez. Autorităţile din Râu de Mori ar fi dorit să speculeze povestea Castelului Colţ şi s-o transforme într-un brand românesc şi european de răsunet, cu efect pozitiv asupra dezvoltării turistice a localităţii. Dar... mereu există un dar! Cetatea este ruinată, aproape com­promisă, la ea se ajunge pe o cărare năpădită de mărăcini, iar autorităţile judeţene sau cele turistice naţionale n-au socotit că mitul Castelului din Carpaţi poate fi exploatat în vreun fel. Aşa că au lăsat brandul să moară, l-au îngropat în indiferenţă, au abandonat o istorie care poate azi ar fi generat o altă istorie de succes turistic în România.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013

Cele mai faine oi din Hunedoara

Am răspuns pozitiv invitaţiei de a vedea cele mai frumoase oi din Hunedoara şi am descoperit nu doar cele mai apreciate oi, ci şi o fascinantă poveste de viaţă a familiei Bodea, care de patru generaţii se ocupă doar de creşterea animalelor. Oieritul este viaţa lor, rostul lor, hrana şi satisfacţia acestor oameni. Nu au lucrat nicio zi pentru alţii, nu au datorii şi tot ce au obţinut în viaţă este mulţumită oilor pe care le cresc.

Plecând din comuna Boșorod, ultima localitate așezată la poalele Munților Șureanu, lăsăm în urmă asfaltul civilizației și pătrundem pe meleagurile străbunilor daci. Parcurgem 12 km pe un drum de pământ șerpuit, abrupt și alunecos, ca după ploaie, și punem la încercare toate încheieturile mașinii. Trecem de indicatorul ce îndrumă spre vestigiile antice ale cetății Piatra Roșie, parte a sistemului de fortificații care apăra capitala regatului dac de la Sarmizegetusa Regia, și ajungem pe platoul Luncani, a cărui deschidere și peisaj răsfață mintea obosită a oricărui orășean. Între munții Orăștiei și Retezat, pe platoul Luncani, aflat la vreo mie de metri altitudine, stă așezat în vatra dacică satul Târsa. Imaginea acestuia scăldată în liniștea munților, cu câteva case răzlețe înconjurate de mesteceni și turmele de oi păscând alene pe coama dealurilor, dezvăluie un decor magic, al cărui timp pulsează parcă după alte repere, ce te fac să simți vibrația ancestrală a dacilor. Un colț de lume care nu a fost atins de colectivizare, dar care cunoaște azi primele semne ale europenizării, semn că nu este chiar rupt de spectacolul colorat al lumii moderne. Autoturismele de teren cu motoare puternice, utilajele agricole salvează timp și ușurează de câțiva ani viața celor 200 de oameni care populează aceste meleaguri. Din primul moment ne-au întâmpinat mult premiatele țurcane ale domnului Gheorghe Bodea, masive, lățoase, care ne-au privit nepăsătoare doar un moment, pentru ca apoi să-și continue „siesta“. Am înțeles imediat ce anume le face demne de orice concurs de frumusețe. Capul negru cu breton blond, picioare subțiri dar puternice ce duc cojocul gros de lână fină dau aspectul grațios al rasei.

Vizita noastră a picat în momentul în care întreaga gospodărie era cuprinsă de febra fătărilor. Atât oile, cât și vaca, scroafa și cățelușa familiei aduceau pe lume o altă generație de suflete care să anime locul și viața stăpânilor. Deși vizibil preocupată de acest moment, familia Bodea și-a făcut timp să ne primească, să depene cu noi fragmente din lunga istorie a locului, a strămoșilor, a vieții alături de animale, lăsându-ne să întrezărim și o parte din planurile lor de viitor.

Cei mai valoroşi berbeci, 5.000 lei

Membrii familiei își împart zilnic atribuțiile, astfel încât să îngrijească și să întrețină bine cele 180 de oi, 2 vaci, 2 scroafe cu purcei, 1 cal, 1 măgar, 3 câini, 16 ha de fâneață și 20 ha de pășune. E toată avuția lor și sunt mândri de ceea ce gospodăresc. Nici nu e de mirare. Țurcana Bucălaie de Luncani, rasa omologată cu certificat de origine pe care o păstoresc, le-a adus numai satisfacții peste tot pe unde au prezentat-o, fiind premiată ani la rând cu locul I, atât la târgurile locale, cât și la renumita expoziție IndAgra de la București. „Pe vremuri aici nu au fost CAP-uri și s-a păstrat rasa autentică a zonei, crescută de străbuni. Se pretează foarte bine la transhumanță, au multă lână, fată câte 2 miei, dau mult lapte, sunt rezistente la boli, ușor de întreținut pentru că sunt blânde și parcă mai înțelegătoare“, spune domnul Gheorghe (tatăl). Faptul că deține certificat de origine la animale l-a ajutat să le valorifice mai bine. „Anul trecut, în perioada aprilie-septembrie, am vândut berbecuții cu 2.000 de lei, berbecii de montă cu 3.000-3.500 lei, iar mieluțele de 3-4 luni le-am vândut după înțărcare, cu 500-700 lei. Chiar acum am un berbec frumos pe care îl vând cu 5.000 lei. Și pot spune că nu am ce să vând, după cât e cererea. Sunt oameni care vin din toate colțurile țării, deja ne cunosc și dacă le-a mers bine cu rasa asta se întorc după câțiva ani și mai cumpără. Am cei mai frumoși berbeci din Europa“, mai adaugă domnul Gheorghe.

Vara se strâng 24 kg de brânză de la o oaie

Dacă vă întrebați ce se valorifică cel mai bine de la această rasă aflați că răspunsul oierului din Luncani a fost „cam tot“. În momentul vizitei noastre, familia Bodea avea 180 de oi, dintre care 120 oi mamă, de la care erau așteptați 115 miei, dacă nu mai mulți. După fătări strategia va fi următoarea: „O să-i cresc până în toamnă și, în funcție de câte mieluțe și câți miei vor fi, îmi opresc ce este mai bun și restul îi dau. Am o regulă, țin întotdeauna berbecul cel mai bun și mama cea mai bună, pentru că din cele mai bune exemplare am garanția că vor ieși produși cu talie mare, cu lână frumoasă și producție bună de lapte“, ne dezvăluie Bodea. Oierii își direcționează acțiunile în funcție de ceea ce vor să valorifice de la animale. În cazul familiei Bodea, anul acesta oile vor fi ținute pentru reproducție și în curând vor ajunge pe cele mai frumoase pășuni, aflate la 2.500 m altitudine în munții Retezat, pentru ca toamna să le coboare grase și sănătoase. Anii trecuți însă, imediat după încheierea fătărilor, oile erau „puse pe brânză“, adică erau mulse, iar din lapte se pregătea brânza, pe care o valorificau pentru a-și recupera cheltuielile cu iernatul. Doar se spune că „tot ciobanul are caș dulce de Paște, dacă nu, nu-i cioban“. Vara ciobanii „măsoară oile“, cum spun ei și, în funcție de cantitatea de lapte pe care o dă animalul, proprietarii primesc o anumită cantitate de brânză. De obicei, producția de lapte depinde de modul de furajare, dar și de rasă. Țurcanele familiei Bodea au dat vara trecută câte 24 kg de brânză fiecare, din aprilie până în septembrie. Și aceasta pentru că, vorba domnului Gheorghe, „masa, rasa și ochiul stăpânului îngrașă animalul“. Totuși, oricât de performantă ar fi rasa, „au trecut vremurile când cu banii obținuți din lâna de pe 70 de oi tata ținea un om la cosit toată vara și reușea să plătească și ciobanii care stăteau cu oile la munte. Acum plătim pe vară 6.000 lei pentru un om care stă de pază la oi.“

Oieritul – viaţă aspră, cu multe peripeţii

Stilul de viață stă brăzdat pe chipul acestor oameni. Duc o viață simplă, sănătoasă, dar aspră și asta se vede pe obrajii rumeni, înroșiți de vânturile tăioase, ploile sau iernile aprige. Privită din afară, viața acestor suflete pare lipsită de griji, cuvântul stres neavând rezonanță în lumea lor. Însă realitatea confirmă o viață anevoioasă, presărată cu peripeții. „Iarna uneori ne cucerește, sunt ani în care zăpada ține din octombrie până în mai.“ Pentru școală sau alte urgențe locuitorii străbat păduri, dealuri, poteci anevoioase ca să ajungă la un mijloc de transport care să-i ducă la Boșorod sau în Călan. „Aici tot timpul trebuie să fii atent la animalele sălbatice. Lupii și urșii sunt protejați, nu ai voie să le faci rău, trebuie doar să te ferești. Într-o seară veneam spre casă cu oile și ursul era în urma turmei, după mine, să atace oile. Nu am pățit niciodată nimic, pentru că am doi câini buni, unul care știe să bată oile și să le adune și altul care simte ursul, lupul și apără turma. Am văzut urși destui, dar niciodată nu mi-a luat oaia. Dacă nu ești atent, dacă lași oile să scape după un dâmb, atunci atacă ursul. Cu lupul am pățit-o, dar cu ursul nu. Lupul stă la pândă, dacă ai ciopor (turmă) mare și nu le-ai supra­vegheat atent, face minciună la câine și imediat înhață oaia“, povestește oierul.

Familia, la trecut, prezent şi viitor

Cei cinci membri ai familiei Bodea întruchipează perfect trecutul, prezentul și viitorul. Bunicul Gheorghe, zis Sufletul, poreclă moștenită de la mama sa luată de suflet de o familie din zonă și care a păstorit și ea cândva oi, este, la cei 85 de ani, încă senin și luminos, aleargă după oi, vorbește puțin, dar cu tâlc și cosește cot la cot cu tinerii. Gheorghe, tatăl, este cel mai ancorat în prezentul tumultos plin de griji și probleme pe care îl înfruntă bărbătește, cum a făcut-o în toți cei 45 de ani de viață. Îi stă alături soția sa, Maria, și cei doi fii, Gheorghe și Ioan. Cel mic stă toată ziua printre animale și e nădejdea seniorilor, care speră să ducă ferma mai departe. Băiatul cel mare e fascinat de utilaje, „exact ce ne trebuie“, spune zâmbind cu înțeles tatăl, gândindu-se la planurile de viitor. Și-au propus ca de anul acesta să înmulțească oile și să mărească turma. Fiul cel mare a depus deja un proiect pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, cu care speră să obțină 40.000 euro din fonduri europene. Cu ei vrea să construiască un saivan, să refacă gardurile care țin închise animalele peste noapte și să cumpere un tractor. Privind retrospectiv, tatăl spune că „de când mă știu nu am întors banii cu lopata, dar întotdeauna am avut pe ce pune mâna, pentru că am și muncit“.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013

Abonează-te la acest feed RSS