Într-un raport recent, Curtea de Conturi recomandă reducerea consumului și a producției de carne. Obiectivul ar fi îndeplinirea țintelor de reducere a emisiilor de GES care au fost convenite cu Comisia Europeană ca parte a planului de răspuns la schimbările climatice.

În timp ce misiunea Curții de Conturi este de a verifica utilizarea corectă a fondurilor publice (și pe această parte este mult de lucru), acum dorește să reamintească public că și ea dorește să participe la salvarea planetei.

Ea îmbrățișează ideologia momentului purtată de nenumăratele asociații, agenții, mass-media, ONG-uri care își folosesc accesul privilegiat în spațiul public pentru a lua parte într-o dezbatere tehnică și culturală majoră în societatea noastră.

Cu 0,9% din emisiile globale de GES, statul francez, înarmat cu tehnocrația sa, a lansat o provocare demnă de rangul său: să devină exemplu în ochii lumii de reducere a emisiilor de GES.

Deși și-a relocat de mult fabricile și a instalat energie deosebit de curată, Franța a semnat angajamente foarte ambițioase de reducere a GES pentru a le demonstra colegilor săi din G7 cât de exemplară este.

Cu toate acestea, spre deosebire de alte țări, Franța și-a optimizat deja producția de energie și și-a relocat industria, reducerile suplimentare ale emisiilor devenind așadar foarte costisitoare și restrictive. Nu mai rămân decât agricultura și industria alimentară; asupra lor trebuie să se concentreze neapărat eforturile reziduale!

Atunci când calculăm emisiile de GES ale acestei ultime industrii, încă în picioare în Franța, descoperim că producția animală reprezintă o parte semnificativă (12,8%). Dar a ajunge la concluzia că este suficient să le reducă activitatea pentru a rezolva problema constituie o eroare fundamentală care nu este surprinzătoare când nu se cunosc ciclurile naturale care se impun agriculturii și țăranilor.

Producția animală și cea vegetală sunt două părți ale aceleiași activități: producția agricolă. Pe partea animală, rumegătoarele transformă iarba pajiștilor permanente de pe zonele necultivabile în proteine și energie, iar pe de altă parte monogastricele consumă, în principal, coproduse din industriile agricole și de prelucrare a alimentelor. În general, animalele produc mai multe proteine pentru consumul uman decât consumă.

În ceea ce privește plantele, nămolul și gunoiul de grajd de la ferme sunt folosite pentru fertilizarea terenurilor agricole cu materie organică, azot și fosfor. Astfel, prin închiderea ciclurilor naturale, producția animală și cea vegetală se completează reciproc pentru a asigura permanența ciclurilor și, astfel, sustenabilitatea agriculturii.

Prin eliminarea activității din marile câmpii cerealiere din Franța, am asista la o sărăcire a pământului în biodiversitate și în materie organică, iar amendamentele minerale ar fi necesare să fie aplicate în fiecare an.

Dacă admitem că experții în conturi au asimilat noțiunea de circularitate a agriculturii, ei trebuie să înțeleagă acum aspectul economic al activității agricole. Fiecare fermier își optimizează terenul și forța de muncă disponibilă prin producțiile cele mai potrivite vieții economice ale fermei. O fermă cu teren redus va favoriza producția intensivă precum creșterea păsărilor și suinelor.

Dacă clima și pământul o permit și există forță de muncă disponibilă, vor fi posibile producții din sectorul horticol. În munți sau în zonele umede în care pășunile permanente sunt majoritare, creșterea rumegătoarelor este singura activitate posibilă pentru exploatarea pământului și întreținerea fermierului și a familiei sale, în inima zonelor defavorizate.

Un teren în suprafață de 300 ha, în câmpii fertile și consolidate, va permite unei familii să trăiască din cultivarea cerealelor. Producția animală generează suficientă valoare adăugată pentru a susține mai mulți fermieri pe un teritoriu restrâns și astfel să se populeze mediul rural.

Reducerea sau eliminarea agriculturii prin renunțarea la rumegătoare ar perturba echilibrele biologice și economice ale zonelor, fără a influența semnificativ încălzirea globală în sensul diminuării ei. Franța ar avea poate o notă bună la nivel european și s-ar putea lăuda că este un exemplu, dar cu prețul unei noi deteriorări a industriei sale și a autosuficienței alimentare.

Dacă acțiunile favorabile climei și biodiversității ar fi promovate prin politici publice, nu există nicio îndoială că se va reloca producția de proteine în Europa și soia americană va deveni astfel „binevenită“. Pentru a compensa avantajul productivității soiei americane, sprijinul pentru producția națională de culturi proteaginoase: mazăre, fasole de câmp, soia, lupin etc. trebuie să fie esențial.

O a doua politică favorabilă ar fi combinarea din nou a producției animale și vegetale pe aceeași suprafață pentru a finaliza ciclurile la nivel regional.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Într-un nou raport publicat de Curtea de Conturi Europeană, s-a ajuns la concluzia că programele din UE vizând bolile animalelor reușesc să limiteze în mod adecvat răspândirea acestora, însă este dificil de stabilit dacă ele sunt eficace din punctul de vedere al costurilor implicate. De și s-au înregistrat unele succese notabile, de exemplu, scăderile înregistrate în numărul de cazuri de encefalopatie spongiformă bovină (ESB) la bovine, Curtea avertizează asupra caracterului insuficient al unora dintre controale și asupra faptului că unele costuri sunt nejustificat demari.

Programele statelor membre vizând eradicarea, controlul și monitorizarea anumitor boli ale animalelor au implicat fonduri UE în valoare de 1,3 miliarde de euro între 2009 și 2014, pentru a acoperi acțiuni precum vaccinarea și testarea animalelorși despăgubirile acordate pentru animalele sacrificate.

Auditorii Curții au efectuat vizite în șapte state membre (Irlanda, Spania, Franța, Italia, Polonia, România și Regatul Unit), care, împreună, reprezintă 72 % din totalul cheltuielilor efectuate în acest domeniu. Aceștia au constatat că programele examinate contribuiseră în mod adecvat la limitarea răspândirii bolilor animalelor. Abordarea adoptată de Comisia Europeană a fost, în general, solidă și a fost susținută de o bună consiliere tehnică, de analize de risc, precum și de un mecanism pentru prioritizarea resurselor. S-au înregistrat unele succese notabile, de exemplu, scăderea numărului de cazuri de encefalopatie spongiformă bovină (ESB) la bovine, de salmoneloză la păsările de curte și de rabie la nivelul faunei sălbatice. Programele statelor membre fuseseră, în general, bine concepute și puse în aplicare și dispuneau de sisteme adecvate pentru identificarea focarelor de boli animale și pentru facilitarea eradicăriilor.

Cu toate acestea, raportul cost-eficacitate al programelor este dificil de determinat deoarece nu există modele disponibile cu ajutorul cărora să se poată realiza o astfel de analiză. Au existat cazuri de programe care nu fuseseră monitorizate în mod suficient de către statele membre și cazuri în care costurile au fost nejustificat de mari. Domeniile în care rămâne loc de îmbunătățiri includ schimbul de informații epidemiologice și accesul la rezultatele istorice, însă aceste două aspecte erau în curs de a fi îmbunătățite. În cadrul auditului, s-a constatat deasemeneacăuneleprogrameartrebuisăspecificemaibineacțiunileșicontroalelenecesare.

„Bolile animalelor se pot răspândi rapid dincolo de granițele naționale, iar unele dintre aceste boli sunt transmisibile la om”, a arătat doamna Bettina Jakobsen, membra Curții de Conturi Europene responsabilă de

raport. „O vigilență continuă și o acțiune eficace la nivelul UE suntașadar esențiale.”

Potrivit auditorilor, chiar dacă evaluarea realizată de Curte cu privire la programele veterinare specifice a fost pozitivă, eradicarea brucelozei și a tuberculozei bovine și a brucelozei ovine și caprine reprezenta o problemă persistentă pentru unele statemembre.

Curtea recomandăComisiei:

  • să faciliteze schimbul de informații epidemiologice între statelemembre;
  • să examineze dacă actualul set de indicatori ar trebui să fie actualizat, pentru a oferi o mai bună informarecuprivirelaactivitățiledecontrolveterinarșilaraportulcost-eficacitatealprogramelor;
  • să introducă în mod sistematic, acolo unde este relevant, aspectul privind fauna sălbatică în programele veterinare viitoare;și
  • să sprijine statele membre în aprovizionarea cu vaccinuri, acolo unde se justifică din punct de vedere epidemiologic.

Curtea de Conturi a României a dat publicităţii ultimul „Raport de Audit al performanţei modului de administrare a fondului forestier naţional în perioada 2010 – 2013“.

Ce aflăm din respectivul raport? Cel puţin două lucruri care, dacă nu ar fi cât se poate de serioase, ar intra în categoria mioritică a tragi-comicului. Primul – România ar avea nevoie de un mileniu pentru a împăduri cele 2 milioane ha de terenuri degradate. Al doilea – în România pădurile sunt considerate „poluatori“ şi plătesc taxă de mediu. Bineînţeles că aceste lucruri sunt ştiute în „sferele înalte“ ale puterii dar, când sunt spuse „verde-n faţă“ de un Raport al Curţii de Conturi, parcă se schimbă situaţia...

18 din 156

Din raport aflăm că, potrivit programelor de împădurire elaborate la nivelul autorităţii centrale care răspunde de silvicultură, pentru perioada 2005-2013 s-a prevăzut împădurirea a 156 mii ha de terenuri degradate, din care s-au împădurit efectiv 18,5 mii ha, adică 12%. „Având în vedere că România are 2 milioane ha de terenuri agricole degradate, luând în considerare acelaşi ritm de împădurire, ar fi necesari aproape 1000 ani“, se arată în raportul Curţii de Conturi. Se ştie că, începând cu anul 2008, a fost finanţat programul de împădurire a terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor din Fondul pentru Mediu. Dar, potrivit Curţii de Conturi, „procedurile instituite prin ghidurile de finanţare nu au ţinut cont de caracterul specific al acestor tipuri de investiţii care trebuie finanţate continuu până ce plantaţia atinge starea de masiv, când se poate susţine singură, şi nici de riscurile inerente acţiunii factorilor biotici şi abiotici. De asemenea, nu s-a avut în vedere faptul că derularea unor astfel de proiecte nu este posibilă fără participarea instituţiilor specializate ale autorităţii centrale care răspunde de silvicultură. Prin aceasta au fost încălcate chiar prevederile legale care stabileau că autoritatea centrală pentru silvicultură este singura competentă în coordonarea tehnică a împăduririlor în terenuri degradate“, se arată în document.

Explicaţia...

Marian Stoicescu, preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor, a declarat pentru Lumea Satului că autorităţile cunosc toate aceste probleme. „Suprafaţa aceasta coincide cu obiectivul actualului Cod Silvic. Astfel, în textul Legii nr. 46/2008 se menţionează că, până în anul 2035, trebuie împădurite 2 milioane ha terenuri degradate. Dar realitatea este că nu s-au pus la dispoziţie terenurile degradate din sectorul privat, pentru că aici sunt marile probleme cu împădurirea. De fapt, nu s-a întreprins mai nimic în sensul acesta... Aceste terenuri trebuie ori preluate de stat ori convinşi proprietarii să accepte împădurirea acelor terenuri. Mai mult, faptul că aceste terenuri degradate nu au fost împădurite nu s-a datorat unor agenţi economici care aveau datoria să le împădurească sau că autorităţile nu au luat măsurile necesare. Ministerul nu a luat măsuri pentru a pune la dispoziţie terenurile pentru împădurit“, explică Stoicescu. Referitor la derularea Programului de împădurire a terenurilor degradate finanţat de AFM, în Raportul Curţii de Conturi se arată că „s-a constatat că, din 7.048 ha contractate a fi împădurite, numai pe 41 ha s-a atins starea de masiv şi numai pentru 2.836 ha există controale anuale de regenerări avizate de ITRSV, prin care se confirmă reuşita plantaţiei fără a fi încheiate lucrările. Pentru diferenţa de 4.171 ha, la nivelul anului 2013 nu se cunoaşte cu exactitate de către AFM care este starea reală a lucrărilor de împădurire executate“. Legat de această stare de fapt, „este nevoie ca Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să raporteze exact ce terenuri a pus la dispoziţie şi câte au fost împădurite pentru a se şti ce măsuri trebuie luate cât mai curând“, crede Marian Stoicescu.

Pădurile poluează...

Asta ar mai fi încă o aberaţie din lunga listă a aberaţiilor 100% „made in Romania“. Faptul că pădurile sunt considerate un factor poluator ne-a spune acelaşi Raport al Curţii de Conturi. „Contrar principiului poluatorul plăteşte şi al scopului Fondului pentru Mediu (descurajarea poluatorilor prin taxare şi finanţarea proiectelor cu un impact pozitiv asupra mediului), s-a instituit o taxă care, prin modificări legislative succesive, a ajuns să fie în sarcina deţinătorilor de păduri. Aceştia, în procesul de regenerare a pădurilor, exploatează masa lemnoasă prin extragerea arborilor maturi ce trebuie înlocuiţi de arborete tinere, capabile să reia ciclul regenerării.

În acest context, pădurea a fost un contribuitor net la Fondul de Mediu, veniturile realizate din aceste surse fiind de trei ori mai mari decât plăţile efectuate pentru susţinerea programului de împădurire a terenurilor degradate“, se arată în document. Iar preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor confirmă: „Aşa este... Din păcate, spre deosebire de alte ţări, în România se practică acest sistem, care este cel puţin curios, ca să nu spunem dubios. Nu pot să nu mă întreb: cum poţi să iei taxă de mediu de la păduri, în condiţiile în care pădurea este cea care creează «mediul» şi îl susţine? Deci este cel puţin total nepotrivită, dacă nu aiuristică această taxă. Ce ştiu este că s-a atras atenţia asupra acestui paradox, cum că pădurea ar fi «poluatoare», deci trebuie să plătească «taxă de mediu». De aceea considerăm că autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură ori nu ia în considerare această anomalie, ori nu este în stare să susţină în faţa Guvernului sau a Parlamentului modificările care trebuie făcute în privinţa acestei situaţii. E inadmisibil să pui pădurea să plătească taxe de poluare. De ce nu se întâmplă aşa cum se întâmplă în Germania sau în alte state, ca poluatorii să susţină în mod real împăduririle? Cred că, de fapt, nu s-a dorit creşterea suprafeţei pădurilor“, conchide Marian Stoicescu. 

Perdelele forestiere, doar în stadiul de deziderat

Conform programului naţional de împădurire elaborat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Durabile în anul 2004, necesarul de perdele forestiere de protecţie în România este de 300.000 ha. Aceasta presupune asumarea de către autorităţile publice a unor programe pe termen lung, cu obiective ferme pe etape şi cu finanţări continue. Deşi s-au aprobat studii de fundamentare a necesităţii înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie pentru 50.600 ha şi s-au întocmit documentaţii tehnico-economice pentru 20.000 ha, acestea nu au fost transpuse în practică. În perioada 2005-2013 s-au înfiinţat numai 388 ha de perdele forestiere, astfel încât la începutul anului 2014 în România suprafaţa perdelelor forestiere este cu 5.500 ha mai mică decât în anul 1957. (Raport Curtea de Conturi a României).

Bogdan PANŢURU

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti