reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 Feb 2020

La Ciocăneşti, s-a redeschis mina turistică Oiţa

În cadrul celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Naţional al Păstrăvului organizat la Ciocăneşti în perioada 15–17 august, a fost redeschisă pentru public mina turistică Oiţa. Autorităţile locale vor să amenajeze în scop turistic, în prima etapă, 800 de metri de galerii. Este singura mină din România din care se exploata mangan care se vizitează.

Numele satului Ciocăneşti vine de la pricepuţii meşteri fierari, cunoscuţi sub numele de ciocănari, care au făcut săbii şi alte obiecte din metal pe vremea lui Bogdan Vodă şi a lui Ştefan cel Mare. Localnicii spun că şi vestitul buzdugan cu colţi al lui Ştefan cel Mare, care se află într-un muzeu la Istanbul, ar fi fost făcut la ei în sat. Tot legendele spun că nisipurile Bistriţei Aurii ascund praf de aur, iar localnicii se laudă că multe obiecte din metal „erau ciocănite“ din fierul scos din munţii din preajmă. De la această îndeletnicire şi-au luat numele numeroase familii, astfel încât pe fiecare uliţă a satului găseşti cel puţin o familie Ciocan.

Dacă existenţa aurului pe Bistriţa este mai mult sau mai puţin credibilă, prezenţa minereurilor de fier în munţii din zonă este un lucru cunoscut, aici funcţionând mai multe mine, una dintre ele fiind transformată în obiectiv turistic. Majoritatea bărbaţilor din Ciocăneşti au lucrat zeci de ani într-una dintre cele 15 galerii de la Oiţa. Dacă, pentru unii, mina este acum obiectiv turistic, pentru alţii este locul unde au văzut moartea cu ochii sau şi-au şubrezit sănătatea.

Din cele 15 galerii din care se extrăgea minereu de mangan utilizat la producţia de tablă de la Combinatul siderurgic de la Galaţi, se vizitează doar o parte a uneia dintre ele, intenţia primăriei fiind crearea accesului turiştilor pe o distanţă de 800 de metri de galerie, în viitor amenajările urmând a fi extinse pe o distanţă de 1,5 kilometri.

Fost miner, ghid în mină

Petrică Moroşan este unul dintre foştii mineri care au lucrat la mina Oiţa 27 de ani, actualmente fiind administrator, paznic şi ghid pentru turiştii care doresc să intre în subteran. Fostul miner simte regretul anilor în care intra în schimb împreună cu câteva sute de ortaci pentru a câştiga bani frumoşi cu care îşi întreţinea familia, dar şi pentru a da de lucru siderurgiştilor de la Galaţi sau angajaţilor de la uzina de săruri de mangan de la Iacobeni, unică în ţară şi care a asigurat, până în 1994, substanţele necesare industriei de îngrăşăminte chimice şi industriei siderur­gice, livrând chiar şi la export sărurile de mangan produse.

După un scurt instructaj, Petrică Moroşan împarte turiştilor cizme de cauciuc, căşti şi lămpi de miner, recomandându-le să-şi pună şi haine groase, pentru că temperatura în mină este de 3 grade Celsius. Ghidajul începe cu un scurt istoric al minei. Primele documente privind activitatea minieră în regiune datează din 1770, când boierii moldoveni care exploatau rudimentar minereul de fier din zona Iacobeni s-au asociat. În perioada interbelică două societăţi s-au ocupat de exploatarea manganului, minele fiind naţionalizate pe 11 iunie 1948. Până în 1990 minele au fost grupate în cadrul Direcţiei Regionale Miniere Vatra Dornei, apoi au aparţinut de Min Bucovina, până la închidere. La această mină lucrau în trei schimburi peste 1.000 de oameni din Bazinul Dornelor.

Drumul spre „inima pământului“

La intrarea în mină, imediat după gura de acces, la lumina lămpilor se vede un prim utilaj folosit de mineri, un cărucior cu care era transportat minereul. Din drumul spre „inima pământului“, ghidul face o abatere în partea dreaptă pentru a ne arăta spaţiul special amenajat în care se ţinea dinamita, dar şi un front de lucru din care se exploata minereu în momentul închiderii minei.

„Vrem să deschidem în scop turistic 1,5 kilometri de galerii, dar mina, fiind închisă foarte mult timp, sunt unele surpări şi până nu asigurăm condiţiile de securitate nu putem permite accesul. Vrem ca cei care intră în mină să vadă modul de exploatare a manganului. Oricând această mină poate fi deschisă, rezerve de mangan fiind suficiente pentru o exploatare eficientă. Înainte se extrăgeau cam 200 - 300 tone pe zi, dar în anul 2000 s-a luat decizia închiderii minei, galeriile intrând în conservare“, ne-a spus Petrică Moroşan. Fiind vorba de o mină, „ochiul de vultur“ al ghidului „mătură“ în permanenţă turiştii pentru a fi sigur că nimeni nu s-a îndepărtat de grup. Apoi explică: „Acesta este un troc în care se încarcă materialul cu o sapă şi se punea în tona care era la uşă. Aici este o firidă în care se ţinea dinamita. De la schimb la schimb dinamita se preda de artificieri şi se ţinea într-un seif încastrat în firidă la care avea acces doar artificierul de tură. De aici se mai merge 1,5 kilometri în mină, după care se urcă 50 de metri pe un suitor şi se face iar o distribuţie la fronturile de lucru.“

Deşi nu este spectaculoasă ca o mină de sare, nu are statui sculptate, lacuri din care să reflecte lumina, mina de mangan stârneşte interesul atât turiştilor, foştilor mineri care îşi aduc aminte cu nostalgie de tinereţe, cât şi tinerilor care vor să vadă în ce condiţii au lucrat părinţii şi bunicii lor. Fiind o zonă cu izvoare la intrarea în mină, accesul se face prin apă, sistemul de pompe nefiind funcţional pentru că, deocamdată, galeriile nu sunt alimentate cu energie electrică. După primii paşi rămâi impresionat de condiţiile grele de muncă ale minerilor, în frontul de lucru al minerilor apa picurând din tavan.

Muzeul minei

La redeschiderea minei a fost inaugurat şi un mic muzeu în care este expus minereu de mangan, bauxita roşie şi alte metale, planşe care prezintă fluxul tehnologic din mină, norme de protecţie, activităţi specifice din mină.

Din ceea ce s-a mai păstrat s-a amenajat un mic muzeu, astfel încât vizitatorii să-şi facă o idee privind modul de exploatare a minereului din această mină, să vadă cum arată minereul extras din galerie. Expoziţia fiind amenajată într-o fostă sală de şedinţe a exploatării miniere, pe pereţi încă se mai păstrează picturile cu flora şi fauna din zonă. „Mi-a plăcut ceea ce am făcut, era o muncă sigură, aveam unde să vin la lucru în fiecare zi, nu aveam grija zilei de mâine cum este acum. După ce te obişnuiai, cam în două săptămâni ţi se părea că este ceva normal, eram mulţi colegi, veneam peste 1.000 de oameni zilnic, se lucra în flux continuu cu excepţia zilei de duminică.

Ziua de lucru începea la ora 6:00, venea autobuzul şi ne aducea la mină unde mi se dădea o masă gratuită. După ce mâncam ne echipam şi la ora 8 ne apucam de treabă. Ieşeam la 13:30 – 14:00, făceam baie, după care eram duşi acasă. Şase ore stăteam în mină, totul depindea de cum ne îndeplineam sarcinile de serviciu trasate. Aveam o normă, se lucra în acord, trebuia să facem planul şi să dăm minereul care era trecut de şefii noştri în norma de lucru“, ne-a spus Petrică Moroşan.

Silviu Buculei

Casa Muzeu „Leontina Ţăran“

Comuna Ciocăneşti, atestată documentar în anul 1400 într-un hristov prin care se consemnează primirea muntelui Suhard de către domnitorul Alexandru cel Bun, a devenit celebră în lume după 1950, când au apărut primele case decorate cu modele populare cunoscute sub denumirea de case „încondeiate“, modele care se regăsesc şi pe ouăle încondeiate din această localitate. Denumirea de Ciocăneşti vine de la meşterii fierari care, ciocănind metalul, fabricau arme, legendele spunând că „ciocănarii de arme“ din atelierele lui Ştefan cel Mare din această zonă l-au ajutat pe domnitor să apere Moldova şi să câştige numeroase bătălii.

Prima casă încondeiată a fost a Leontinei Ţăran. În 1950 femeia s-a hotărât să-şi renoveze casa în care locuia, casă primită moştenire de la soacră, aşa că l-a tocmit pe Dumitru Tomoioagă, meşter cioplitor în lemn şi zugrav cunoscut în sat. La 92 de ani, Leontina Ţăran îşi aduce aminte cu plăcere cum i-a cerut meşterului Tomoioagă să îi facă pereţii cum nu îi are nicio casă din sat.

Aproape toate casele din Ciocăneşti sunt „încondeiate“

„Am lucrat mult cămăşi populare, ştergare, covoare. Împreună cu meşterul zidar Tomoioagă ne-am gândit să le facem şi pe casă, aşa că am ales şi am creat împreună modelul, apoi am făcut primul «pui» pe peretele casei. A fost mai greu până când Dumitru Tomoioagă a reuşit să găsească modul de a modela tencuiala care era moale. Am văzut cum a ieşit, apoi l-am multiplicat până a ieşit brâul. Acum este casă muzeu pentru că a fost prima casă încondeiată; se opresc turiştii să o vadă, mai ales după ce nişte domni de la Bucureşti mi-au pus la poartă un indicator. După ce am terminat de încondeiat casa s-au apucat şi alţii să facă la fel, fiecare punând pe casă modelul pe care îl ţeseau la stative. Aşa s-a ajuns ca de la un capăt la altul în Ciocăneşti aproape toate casele să aibă motive populare pe ele. Şcoala, grădiniţa, muzeul, magazinele, chiar şi primăria sunt decorate cu motive specifice“, ne-a spus Leontina Ţăran.

Femeia ne-a spus că greul decorării pereţilor începea după ce se usca motivul geometric sau floral făcut în relief pentru că acesta trebuia pictat. Culorile erau cele specifice oului încondeiat de Ciocăneşti, galben, roşu şi negru, la care se mai adaugă verdele.

„Am pictat amândoi motivul popular pe care eu îl făceam cel mai des pe cămăşile ţărăneşti şi pe ouăle încondeiate. Când au văzut cum arată casa oamenii s-au mirat, stăteau aici în drum şi se uitau cum am făcut casa. Ce am făcut noi a devenit foarte repede tradiţie, meşterul Tomoioagă abia mai reuşea să facă faţă, aşa că şi-a luat ucenici pe care i-a învăţat, iar aceştia duc tradiţia mai departe pentru că i-au învăţat la rândul lor şi pe alţii şi tot aşa“, ne-a mărturisit tanti Leontina.

„Toată lumea este frumoasă în costum popular“

Pe lângă exteriorul casei, Leontina Ţăran se mândreşte şi cu comoara din interior. Catrinţe, ii, ştergare, cuverturi, batiste, covoare, lăicere, perne, plapume, perdele, aproape toate sunt făcute de mâna ei, iar restul sunt moştenite de la mama sa sau de la soacră. Ca un adevărat ghid, bătrâna ne povesteşte cum s-a măritat în 1942, la vârsta de 17 ani, şi, cu toate că era vreme de război, lada de zestre a fost plină. Şi-a urmat soţul şi aşa a ajuns în casa soacrei, unde şi-a pus în valoare talentul de a ţese şi a coase cămăşi populare. După ce treci pragul casei îţi prezintă două camere „cu zestre“ lucrată de mâinile ei. Cămăşile populare, aşezate cu grijă în dulap, sunt scoase rând pe rând, fiecare fiind însoţită de o frumoasă poveste despre modul cum a fost lucrată sau despre amintirile de la baluri sau alte evenimente la care a fost purtat acel costum popular.

„Toată lumea este frumoasă în portul popular. Am o garderobă bogată cu costume populare, mi-a plăcut să fiu elegantă. Totul este lucrat de mâna mea, mi-a plăcut să lucrez, am lucrat foarte mult, toate sunt cusute cu fir, nu am nimic pictat. Am ţesut la război, aş mai ţese şi acum dar acum nu mai am putere să apăs la pedale. Ciocăneştiul şi Maramureşul mi-au fost dragi pentru că aici s-au păstrat tradiţiile nealterate“, ne-a spus Leontina Ţăran în timp ce ne arăta costumele populare mirosind a levănţică.

Camera de zestre plină de poveşti

Camera de zestre este plină de dulăpioare, lăzi de zestre, un pat cu saltea din paie de ovăz, un cuier şi multe, multe poze, ştergare şi o icoană. Şi zecile de fotografii, multe dintre ele păstrate în rame vechi, sunt tot atâtea poveşti din viaţa Leontinei Ţăran. Prima poveste este cea despre însemnătatea familiei, respectul şi preţuirea pe care trebuie să le aibă soţii, iar fotografiile alături de soţ aduc lacrimi pe obrajii bătrânei. Îşi prezintă cu plăcere familia şi se bucură când ne spune, cu fotografiile în mână trimise de la mii de kilometri, despre întâlnirile cu turiştii străini.

Gheorghe Tomoioagă, fostul primar al comunei până în 2012, nimeni altul decât fiul meşterului care în urmă cu mai bine de 60 de ani a realizat prima casă încondeiată, a decis ca primăria să le dea oamenilor, pe gratis, tot ce au nevoie pentru a picta casele.

„Comuna Ciocăneşti a fost reînfiinţată în anul 1992 din iniţiativa fostului primar Gheorghe Tomoioagă. Toţi localnicii care au dorit să îşi facă motive tradiţionale pe case au fost sprijiniţi de Consiliul Local cu materialele necesare. Ei primeau vopsele, materiale de construcţii, ciment. Foarte multe persoane au vrut să renunţe la aceste motive tradiţionale de pe case la renovarea acestora. Chiar dacă ei doreau să aibă o casă mai modernă, Consiliul Local a intervenit şi i-a sprijinit pe localnici cu materialele necesare. Chiar s-a dat o Hotărâre de Consiliu Local prin care cine îşi face o casă nouă să respecte arhitectura locală şi să facă motive tradiţionale pe aceasta. Noi le spunem «puii» de pe case. Acum posibilităţile bugetului local nu mai permit acest sprijin, dar tradiţia împodobirii caselor cu pui se menţine, este un brand al Ciocăneştilor, satul este un muzeu în aer liber şi oricine vine vorbeşte în primul rând despre case aici“, ne-a declarat Marilena Niculiţă, muzeograf la Muzeul Ouălor Încondeiate Ciocăneşti.

Silviu BUCULEI

„Satul cultural al României“. Ciocăneşti apelează la specialişti

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului naţional al ouălor încondeiate, desfăşurat în perioada 1-2 martie la Ciocăneşti, judeţul Suceava, a reprezentat debutul pachetului cultural cu care localitatea s-a prezentat în faţa juriului pentru desemnarea „Satului cultural al României“ pentru anul 2014.

De la primarul Radu Ciocan am aflat că, pentru prima dată, calendarul manifestării a fost conturat de administraţia locală împreună cu specialişti în domeniul etnografiei şi folclorului. „Parteneri în organizarea primului eveniment au fost specialişti de valoare care au ajutat autorităţile locale la întocmirea programului pentru cele două zile. Şi celelalte evenimente vor fi realizate numai cu specialişti în domeniu, pentru că îmi doresc ca la sfârşitul acestui an nimeni să nu regrete că ne-a acordat acest titlu. Nu pot să spun că oamenii noştri, cu care am realizat manifestări foarte reuşite zeci de ani, nu se pricep, dar cu ajutorul specialiştilor vrem să prezentăm publicului chintesenţa valorii“, ne-a declarat primarul Radu Ciocan.

Doctor în etnografie Angela Paveliuc Olaru, unul dintre cei mai buni specialişti în etnografie şi etnologie din ţară, care şi-a dedicat toată viaţa pentru a redescoperi universul satului românesc, cu tot cu tradiţii, cântece, costume şi obiecte de mobilier, întemeind Muzeul de Etnografie din Botoşani; Aurica Ichim, coordonatoarea Muzeului Unirii din Iaşi; etnograful Mihai Camilar, de la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina de la Gura Humorului; Minorica Dranca, directoarea Muzeului de Etnografie din Vatra Dornei sunt doar câteva nume cu care cei din Ciocăneşti au colaborat şi vor colabora în continuare pentru reuşita manifestărilor din calendarul cultural al acestui an.

Pentru partea de spectacole artistice consultantul de specialitate şi cel care a pus în scenă primul spectacol artistic împreună cu tinerii din Ciocăneşti este cunoscutul solist de muzică populară Pamfil Roată, fiu al satului.

Aşa cum am aflat de la primarul Radu Ciocan, pentru a pune în scenă spectacolele folclorice ale localnicilor a fost ales Pamfil Roată pentru că este unul dintre cei mai reprezentativi interpreţi de muzică populară din Ţara Dornelor, în cântecele sale regăsindu-se valorile din această zonă, cum ar fi codrul, râul, muntele sau izvorul, dar şi tradiţiile şi obiceiurile.

Pentru că multe dintre cântecele lui Pamfil Roată sunt legate de obiceiul nunţii, prima punere în scenă a fost o nuntă tradiţională de la Ciocăneşti, rolurile celor implicaţi în desfăşurarea nunţii fiind interpretate de membrii ansamblului folcloric Bistriţa Aurie şi ansamblul folcloric de copii şi tineret Bistricioara, ambele din Ciocăneşti.

Pregătirea zestrei, logoditul, plecarea de acasă a fetei cu lada de zestre, chematul la nuntă, urătura de la poarta fetei, datul miresei peste masă, despărţirea fetei de părinţi, legatul naşilor, iertăciunea, hora mare, plecatul şi venitul de la cununie, închinatul paharului dulce, dezbroboditul miresei, hora de dimineaţă sunt doar câteva dintre părţile nunţii tradiţionale prezentate de ciocăneştenii conduşi de Pamfil Roată.

Sufletul şi inima României se află pentru un an la Ciocăneşti

Nicolae Marghiol, preşedintele Asociaţiei „Cele mai frumoase sate din România“, a făcut cunoscut că în acest an vor fi organizate la Ciocăneşti peste 20 de evenimente, aşezarea fiind invitată să participe şi la alte manifestări culturale organizate de asociaţie în alte localităţi din ţară şi străinătate.

„Cu ocazia primului eveniment din acest pachet cultural lansăm şi ceasul cultural – din oră în oră vor fi prezentate valori ale României care vor fi promovate la Ciocăneşti. Vorbim despre 30 de evenimente care vor avea loc aici sau la care va participa acest sat. Vor fi organizate aici mai multe festivaluri: de tradiţii şi obiceiuri, de film, de fotografie, de arte tradiţionale, expoziţii, concerte de diverse genuri. Toate aceste sărbători vor fi organizate sub patronajul Ambasadei Franţei din România. Este o onoare să lucrăm pentru a promova România şi a spune întregii lumi că sufletul şi inima României se află la Ciocăneşti, satul cultural al României.

Oul încondeiat va străbate Europa în această vară pentru că satul cultural al României va fi în Spania, alături de diaspora română, la începutul lunii aprilie, după care, în fiecare lună, va poposi în alte ţări din Europa, prin organizarea de evenimente comune cu ambasadele din ţările respective, inclusiv la Bruxelles, la Comisia Europeană şi la Consiliul European. Trebuie să recunoaştem că în acest an oul încondeiat va fi ambasadorul României în străinătate“, ne-a declarat Nicolae Marghiol.

Silviu BUCULEI

Ciocăneşti „Satul cultural al României în 2014“

Comuna Ciocăneşti a obţinut titlul de „Satul cultural al României“ pe 2014, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia „Cele mai Frumoase Sate din România“ (AFSR), sub înaltul patronaj al Ambasadei Franţei în România, program derulat cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT). Pe poziţia a doua s-a situat tot o comună din Bucovina, Poiana Stampei. Diplomele le-au fost înmânate primarilor Radu Ciocan – Ciocăneşti şi Viluţ Mezdrea – Poiana Stampei de Maria Grapini, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism. Aceasta i-a felicitat personal pe primarii celor două comune fruntaşe. La eveniment au participat ambasadorul Franţei, Excelenţa sa Philippe Gustin, Ambasadorul Elveţiei, Excelenţa sa Jean Hubert Lebet, ministrul Maria Grapini, Răzvan Filipescu – preşedintele ANT,  Corneliu Vişoianu – consilier al prim-ministrului Victor Ponta, Maria Stoian – preşedinte ANTREC, avocata Dana Gruia Dufaut, parteneri, invitaţi şi colaboratori ai AFSR.

„De acum începe greul“

„De acum începe greul. Trebuie să stabilim în perioada următoare calendarul de evenimente pe care le-am propus şi pe care le vom organiza în comun cu AFSR şi ANT. În premieră pentru comuna noastră vom avea un festival de film şi o tabără de creaţie plastică.

Calitatea evenimentelor, diversitatea, parteneriatele complexe cu mai multe instituţii ne-au detaşat faţă de restul comunelor, cu toate că nu pot spune că Poiana Stampei nu a avut evenimente de calitate. Ciocăneştiul a obţinut 87 de puncte din 100 de puncte, ceea ce dovedeşte că mulţi ne-au acordat punctajul maxim. Suntem satul cultural al anului 2014 şi asta ne obligă să facem mai mult“, ne-a declarat primarul Radu Ciocan.

Păstrarea tradiţiilor, cel mai important lucru pentru locuitori

Ciocăneşti este locul unde păstrarea tradiţiilor este cel mai important lucru pentru locuitori. Satul se distinge prin casele care au exteriorul decorat cu motive florale şi geometrice specifice costumului popular, aici existând şi o regulă nescrisă prin care niciun model nu poate să semene cu altul. Secţiile de etnografie, ouă încondeiate şi expoziţia permanentă de fotografii vechi cu oamenii satului şi îndeletnicirile lor din cadrul Muzeului Satului, Casa Muzeu „Leontina Ţăran“, mina turistică Oiţa sunt doar câteva dintre reperele turistice ale comunei Ciocăneşti.

Printre evenimentele cu care Ciocăneştiul se mândreşte sunt Festivalul Ouălor Încondeiate ajuns în acest an la ediţia a XI-a şi organizat pe 1 şi 2 martie, Concursul Interjudeţean de încondeiat ouă „Tradiţie – Valoare sacră“, Festivalul Naţional al Păstrăvului din luna august (în cadrul căruia sunt organizate concursuri de pescuit sportiv şi gastronomice, plutărit în scop turistic, popularea cu păstrăv a râului Bistriţa, parada portului popular, spectacole folclorice, expoziţii), „Cupa Suhard“ la sporturi de iarnă, Cocoşul de munte la rotit în luna aprilie, Boncănitul cerbului şi Balmoş la răscolul stânei, pe 13-14 septembrie, Toamna la Ciocăneşti – Apus de soare pe „Bâtca Armanului“ – Suhard în octombrie, Balul gospodarilor (lăsatul secului), Festivalul Obiceiurilor şi Tradiţiilor Populare din Moldova, Ardeal şi Maramureş, 25 - 27 decembrie.

La Ciocăneşti apare periodicul cultural-informativ „Jurnal de Ciocăneşti“, cântecele şi dansurile populare fiind prezentate în ţară şi străinătate de Ansamblul folcloric „Bistriţa Aurie“ şi Ansamblul folcloric de copii şi tineret „Bistricioara“.

Silviu Buculei

La Ciocăneşti, expoziţie cu lăzi de zestre

Cu ceva timp în urmă, la Casa de Cultură „Florin Gheucă“ din comuna suceveană Ciocăneşti a fost vernisată o expoziţie cu peste 10 lăzi de zestre, unele cu o vechime de peste 100 de ani, şi a fost reconstituită camera pentru oaspeţi dintr-o gospodărie ţărănească.

Aşa cum am aflat de la Marilena Niculiţă, muzeograf la Muzeul ouălor încondeiate Ciocăneşti, în trecut, când o fată se mărita conta cât de bogată era lada de zestre. O fată cu zestre multă era curtată de flăcăii bogaţi şi harnici, iar cea cu zestre puţină risca să se mărite cu un bărbat fără pământ, fără animale sau păduri sau chiar să rămână nemăritată. În lada de zestre trebuiau să fie cât mai multe covoare de pus pe perete, îţate de pus pe pat, iţari, cămăşi şi poale, componentele costumului popular bărbătesc, ii şi catrinţe femeieşti, chingi şi brâie în culorile steagului românesc sau cu motive geometrice specifice zonei, bundiţa, cămaşa cu altiţă, ciorapi de lână, tulpan cu franjuri, trăistuţa, pernuţele lucrate în cruciuliţe, plapuma, pătura frumos ţesută.

„În această ladă trebuiau să existe toate obiectele necesare cu care doi tineri căsătoriţi să înceapă o viaţă nouă. Din lada de zestre nu lipseau crucea şi icoana ca semn de binecuvântare pentru tinerii căsătoriţi, o oglindă unde mireasa se gătea pentru mire, o năframă, ştergare frumos ţesute folosite pentru decor în semn de cinstire a icoanelor. Pregătirea lăzii începea când fetele erau încă mici, la 7 - 8 ani. Uneori, la o cămaşă se lucra şi un an de zile. Se începea toamna şi se termina în primăvară. În expoziţie se găseşte şi o năframă (batistă) veche de 120 de ani cu care tinerii se ţineau de mână atunci când mergeau la cununie, realizată în culori vii, naturale, obţinute din fierturi de plante“, ne-a spus muzeografa Marilena Niculiţă.

De la păstrătoarele vechilor tradiţii am aflat că lada de zestre întâlnită astăzi în casele bătrânilor este întrebuinţată fie pentru a ţine obiecte de îmbrăcăminte sau ţesături vechi, în marea majoritate daruri de la părinţi sau bunici, fotografii de familie sau cărţi vechi, pentru a păstra „pânzeturi“. Se întâmplă însă, din păcate, ca lada de zestre să capete şi alte destinaţii, cum ar fi de exemplu păstrarea făinii sau a cerealelor.

Valeria Ciocan, una dintre posesoarele unei astfel de lăzi, ne-a spus că, în trecut, printre obiectele din lână, bumbac şi in puse în lada de zestre, valurile de pânză şi macaturile ţesute la războiul din lemn, se puneau frunze de nuc, plante de pelin amar şi foiţă de tutun pentru a nu fi atacate de molii sau alte insecte. După ce erau scoase din ladă, obiectele de îmbrăcăminte, covoarele, ştergarele etc. erau spălate la râu şi apoi, după ce erau uscate, printre ele se punea levănţică.

„Aceste lăzi erau făcute de cei mai buni meşteri pentru că trebuiau să fie sculptate sau pictate foarte frumos, cu elemente specifice satului din care provenea mireasa. Din lada cu zestre, printre altele, nu trebuiau să lipsească sacii din pânză de bumbac pentru făină de grâu sau porumb şi sacii din cânepă care erau mai trainici şi mai rezistenţi pentru a păstra cerealele, scoarţa pe care cei doi miri se aşezau în genunchi la biserică, ca să primească sfânta taină a cununiei din partea preotului, dar şi scoarţele din lână de diverse culori cu care se acopereau pereţii camerei de oaspeţi, lăicerele pentru laiţe, dar şi pentru a acoperi cuptorul pe timp de iarnă – când era folosit ca pat – pernele şi plapuma“, ne-a spus tânăra Laura Niculiţă, care a moştenit de la bunica sa o astfel de ladă a amintirilor.

Pe lângă lăzile de zestre, la Ciocăneşti au fost expuse şi obiecte de mobilier vechi, covoare, ştergare, amenajându-se odaia de curat, unde se primeau musafirii. Au fost expuse paturi şi dulapuri sculptate, foarte vechi, noptiere, laiţe, patul cu fân, o oglindă foarte veche, icoane vechi, lăicere.

„Am amenajat o cameră ţărănească, specifică satului Ciocăneşti, din care nu lipsesc lăzile de zestre. În lada de zestre, realizată din lemn de brad sau de fag şi stejar ca să reziste mai mult în timp, vopsite sau sculptate, se păstra tot ce era mai de valoare într-o casă“, a precizat Marilena Niculiţă. 

De la primarul Radu Ciocan am aflat că este bine să ne amintim de aceste obiecte care ne-au încântat copilăria şi de care ne leagă atâtea amintiri, pentru ca şi tânăra generaţie să înţeleagă şi să aprecieze tradiţiile şi obiceiurile din satul românesc.

Silviu BUCULEI

A X-a ediţie a Festivalului Naţional al Păstrăvului de la Ciocăneşti

În perioada 15-18 august, în comuna-muzeu Ciocăneşti, din judeţul Suceava, s-a desfăşurat a X-a ediţie a Festivalului Naţional al Păstrăvului. Prima zi a festivalului a fost dedicată paradei portului popular, unor lansări de cărţi şi CD-uri, printre protagonişti numărându-se solistul Pamfil Roată şi scriitorul Paul Braşcanu, celelalte zile prilejuind întâlniri de suflet ale ciocăneştenilor dar şi turiştilor, care au fost îmbiaţi cu mâncăruri şi băuturi alese, spectacole de muzică populară, concursuri de pescuit şi drumeţii montane pe meleaguri de o rară frumuseţe.

Atracţiile locului - Râul Bistriţa şi stânele din Munţii Suhard

„Anul acesta am desfăşurat Festivalul Păstrăvului pe Bistriţa, unde are loc concursul de pescuit, pe malurile râului desfăşurându-se concursuri culinare, sportive, spectacole şi alte activităţi dar şi la înălţime, pentru că păstrăvul, în anumite perioade, o ia pe pâraie spre izvoare, spre vârful muntelui. Am fost cu peste 200 de turişti pe Suhard pentru a le prezenta frumuseţile locului. În virtutea tradiţiei, toţi cei prezenţi au fost primiţi cu colac, sare şi afinată. Am avut pregătite surprize la toate cele patru stâne construite pe Suhard la standarde europene. Ne face plăcere să prezentăm şi altora ce am făcut noi aici, în speranţa că vor trage învăţăturile necesare şi îi vor determina şi pe alţii să facă la fel. Promovăm Munţii Suhard pentru că dorim ca, pe viitor, acest masiv muntos să îl transformăm într-o destinaţie de vacanţă pentru cei care vin în zona noastră“, ne-a declarat primarul din Ciocăneşti, Radu Ciocan.

„Sus, sus, sus la munte sus, că acolo şi păstrăvu-i dus“ a fost invitaţia lansată celor prezenţi la Ciocăneşti pentru a vizita stânele din Munţii Suhard alături de Ansamblul „Brăduţul“ din Botoş. Toţi cei care au ajuns aici au rămas impresionaţi de condiţiile oferite celor care poposesc pe aceste meleaguri. Turiştii au găsit în vârf de munte stâne cu cabine de duş, toalete moderne, apă la chiuvetă. Gheorghe Giosan, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale din Ciocăneşti, cel care s-a ocupat de acestea, ne-a spus că oamenii care stau cel puţin 4 - 5 luni cu animalele pe munte trebuie să aibă condiţii bune de locuit, iar produsele obţinute la stână trebuie să respecte condiţiile din Uniunea Europeană.

Alexandru Şcheu a fost gazda a peste 200 de oameni la Stâna Şfeţărie, cea mai frumoasă stână din tot Suhardul, aflată pe un întins platou de unde se pot admira toate aşezările din vale. Turiştii au fost interesaţi şi de modul cum se făcea şvaiţerul, mai ales că, lângă moderna stână, au rămas o parte din beciurile vechi de peste 150 de ani în care acesta era păstrat pentru maturare câte 120 de zile.

Plutăritul, o îndeletnicire străveche

Mersul cu pluta pe Bistriţa Aurie, ocupaţie străveche a ciocăneştenilor, a fost un alt punct de atracţie al Festivalului Păstrăvului. Vineri, 16 august, pe lângă Concursul de pescuit la păstrăv ale cărui manşe s-au desfăşurat atât dimineaţa, cât şi după-amiaza, puţin înainte de prânz de la „Podul Negru“ din Botoş au pornit plutele pe Bistriţa.

Obicei vechi de sute de ani, plutăritul a rămas doar o amintire pentru oamenii din Ciocăneşti şi a devenit o atracţie turistică pentru cei care ajung în zonă la mijlocul lunii august. Ca şi în ceilalţi ani, plutele au fost conduse de Vasile Morari, ajutat de Savu Rusu, ciocăneşteni care se apropie cu paşi repezi de 70 de ani, şi de câţiva ucenici. Vasile Morari construieşte plute de la 16 ani, iar de la 17 ani le şi „cârmuieşte“, meserie pe care a învăţat-o de la tatăl său. Călătoria cu pluta a durat aproape cinci ore, din cauza apei mici, de multe ori fiind necesară intervenţia unui utilaj pentru a tracta plutele. Localnicii, îmbrăcaţi în straie populare, au aşteptat cu afinată, ţuică şi plăcinte trecerea plutaşilor pe la poduri, aşa cum o făceau şi în urmă cu mai bine de 40-50 de ani.

Concurs de pescuit păstrăv la muscă

La concursul de pescuit la muscă au participat 15 pescari arbitraţi de tot atâţia arbitri. Aceştia au avut şi rolul de a ecologiza sectoarele de pescuit. Tot pe Valea Bistriţei s-a ţinut etapa finală a Campionatului naţional de pescuit de pe mal la păstrăv stilul spinning, organizat de Liga română de spinning. După această etapă se definitivează lotul naţional pentru pescuit de pe mal la păstrăv. În cadrul concursului s-a populat râul Bistriţa cu 1.500 de bucăţi puiet de păstrăv curcubeu. Pregătirea, desfăşurarea şi premierea concursului de pescuit au fost făcute de membrii clubului Rotary Vatra Dornei, prin Leonard Rey.

Artă culinară cu produse din păstrăv

Concursul de artă culinară i-a reunit pe cei mai buni bucătari în prepararea produselor din peşte. Şase ciocăneşteni au fost premiaţi pentru gustul produselor, modul de aranjare, originalitate şi diversitatea produselor prezentate. Au primit diplome şi premii Ţăran Laurenţia Cecilia – pentru varietatea produselor, Mihalciuc Olguţa – pentru cea mai gustoasă reţetă de borş de peşte, Ţăran Elisaveta – pentru reţeta ingenioasă de pizza cu păstrăv, Şcheul Laura – pentru cea mai originală reţetă, peşte cu nucă, Ţăran Stela – pentru cea mai frumoasă prezentare, Moroşan Vlad – pentru platoul păstrăvarului. Toţi cei care au ajuns la Ciocăneşti au putut servi borş de păstrăv sau păstrăv prăjit cu mămăliguţă sau au putut degusta din „medicamentele naturale ale Bucovinei“, aşa cum a numit Ştefania Chiloti produsele obţinute din fructe de pădure.

Muzică clasică, ansambluri populare şi caricatură pe malul Bistriţei

Iniţiativa primarului Radu Ciocan de a aduce cultura şi artiştii de calitate la Ciocăneşti a fost foarte bine primită atât de localnici cât şi de turişti. Ovidiu Ambrozie Bortă (BOA) a încântat publicul prezent la festival cu o expoziţie de desene şi a exe­cutat portrete celor care au dorit ca artistul să le surprindă partea satirică a feţei.

Pentru aproximativ două ore, Casa parohială din Ciocăneşti s-a transformat în sală de audiţie pentru iubitorii muzicii clasice. Aici a avut loc a treia ediţie a manifestării „Compromisuri muzicale“, organizată de preotul Ilie Rusu. Au evoluat la pian, vioară şi vocal Rusu Mihai, Rusu Gabriel, Niculiţă Laura Maria şi Şcheul Simona. În fiecare seară, de la ora 20.00, toţi cei care au ajuns la Ciocăneşti s-au adunat în jurul focului de tabără alături de solişti şi formaţii îndrăgite de muzică populară.

Festivalul s-a încheiat tot în jurul focului de tabără, cu „Hora plăieşilor“ dansată alături de Elisa Hechelciuc.

Silviu Buculei

Abonează-te la acest feed RSS