reclama youtube lumeasatuluitv
update 5 Dec 2019

Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor

2020 este anul în care Campionatul European de Fotbal vine la București. La cererea fermierilor APPR dar și a partenerilor care vor să se implice în comunitățile locale de fermieri se lansează: „Campionatul Național de Fotbal al Fermierilor”.

CAMPIONATUL NATIONAL DE FOTBAL AL FERMIERILOR reprezintă un eveniment sportiv dedicat amatorilor. La campionat se poate înscrie orice persoana de sex masculin, fermier, atâta timp cât respectă prevederile regulamentului.

Regulamentul poate fi găsit pe pagina oficială a campionatului www.campionatulfermierilor.ro.

Înscrierile de pot face online printr-un email la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau intrând pe site- urile www.campionatulfermierilor.ro si www.apprs.ro.

Organizarea unui astfel de eveniment de către comunitatea fermierilor din Romania reprezintă modul prin care aceștia se vor implica și mai mult în comunitățile din care fac parte.

Inovații în ameliorarea plantelor, evoluții recente și traiectorii viitoare

AgroBioTechRom, Alianța Industriei Semințelor din România și Asociația Producătorilor de Porumb din România au organizat la finalul lunii septembrie un eveniment dedicat biotehnologiilor. Sub titulatura „Inovații în ameliorarea plantelor – evoluții recente și traiectorii viitoare“, întrunirea a reunit specialiști din România, dar și din afara ei.

Andrei Măruțescu, vicepreședinte Alianța Industriei Semințelor din România

„Este un eveniment important pentru industria de semințe a cărei principală temă de dezbatere a fost adoptarea noilor tehnologii în agricultură. Tehnologia modificării genetice nu mai este nouă, are deja o vechime de 25 de ani, cu milioane de hectare cultivate în lume. Ca în orice alt domeniu, inovația și știința câștigă teren și în cazul biotehnologiilor. Unul dintre subiectele abordate este modul în care vor fi reglementate biotehnologiile în Uniunea Europeană și diferite părți ale lumii. Mesajul meu este legat de importanța accesului la tehnologie. Și mă refer la faptul că fermierii din întreaga lume au nevoie de instrumente ca să rezolve anumite probleme, fie că vorbim despre combaterea dăunătorilor și a bolilor sau a schimbărilor climatice. Instrumentele acestea pot fi genetica superioară prin hibrizi cu anumite caractere, chimia convențională (pesticidele) sau agricultura digitală prin practicile de gestiune integrată a dăunătorilor. Despre asta a fost vorba aici. Despre cum să reglementăm o tehnologie nouă, considerând că avem deja un cadru legislativ pentru o tehnologie veche, cea a plantelor modificate genetic în așa fel încât fermierii să aibă acces în viitor la această tehnologie. Industria noastră își dorește să existe un cadru instituțional de reglementări care să permită accesul la astfel de tehnologii. România a avut și are istorie îndelungată de a fi pro știință, a fost deschisă în această direcție. Înainte de aderare în România s-au cultivat plantele modificate genetic. Trăim într-o țară predominant agricolă, iar cei mai mulți oameni au contact cu agricultura. Aici intervine rolul nostru, al industriei, al presei, ai comunității științifice, acela de a aduce lămuriri cu privire la ce înseamnă aceste tehnologii. Percepția greșită nu vine din faptul că ar fi ceva greșit, ci din necunoaștere.“

Prof. Doru Pamfil, Centrul de Cercetare pentru Biotehnologii Vegetale, USAMV Cluj-Napoca

„Ne bucurăm că am ajuns cu aceste discuții și la Iași. Ele fac parte dintr-un șir de discuții de mai mulți ani. Subiectele pe care le-am abordat cu această ocazie au fost deosebit de interesante pentru că privesc nu doar viitorul agriculturii românești, ci pentru că unele pot fi generalizate la perspectivele de a hrăni omenirea de peste

9 miliarde până în 2050. Tot aici vorbim despre felul cum abordăm noile tehnici de editare genetică. Acest aspect este foarte important pentru că se întâmplă de multe ori ca noile tehnologii să depășească legislația sau să se întâmple ca la noi, când legislația, anticipând noile tehnologii, le blochează. Există inițiative atât internaționale, cât și naționale de a transforma o parte din paragrafele Directivei din 2001 care este deja veche pentru noile tehnologii și care se referă la organismele modificate genetic. În cazul noilor tehnologii nu mai facem transfer și transformare de la o specie la alta, ci vorbim exact despre mutațiile punctuale în cadrul aceluiași genom unde, dacă identificăm un caracter care este nefavorabil dezvoltării plantei, putem să îl eliminăm sau să accentuăm efectele altor gene sau multigene favorabile. De fapt, discutăm despre cum putem, în lumea plantelor, să facem față noilor schimbări climatice. Vedem toți că acestea ne-au depășit cu mult așteptările și avem nevoie de plante care să asigure securitate alimentară și calitate.“

Prof. Julian Adams, Departamentul de Biologie Moleculară, Celulară și Dezvoltare, Universitatea Michigan, SUA

Dacă vorbim despre principalele direcții de cercetare în domeniul biotehnologiilor trebuie menționat că acestea sunt mai multe. Este vorba, spre exemplu, despre calitatea genelor. Spre exemplu, sunt anumite gene care fac cartofii mult mai siguri pentru consum. Sunt anumite gene care sunt introduse în varietăți pentru că au o concentrație mai mare de Omega 3, care este considerată a fi foarte sănătoasă. Sunt, de asemenea, dezvoltate culturi și cred că asta este cea mai interesantă parte a cercetărilor care au un rol în bioremediere. Avem, spre exemplu, soluri care au o concentrație mare de substanțe chimice și metale toxice. În acest sens sunt dezvoltate noi varietăți care pot purifica solul. Firește că sunt preocupări și în ceea ce privește schimbările climatice și aici sunt dezvoltate culturi care sunt rezistente la secetă sau la inundații și culturi care rezistă în condiții de salinitate ridicată cauzată de multe ori de irigații. Aș vrea să menționez aici o statistică. În Pakistan au pierdut 10% din terenurile arabile din cauza salinității ridicate ca urmare a irigațiilor. Un alt lucru care ar trebui să ne preocupe atunci când vorbim despre schimbările climatice este nivelul ridicat de ozon și căldura excesivă, care pot afecta cultura de orez, spre exemplu. Cred că este important să încorporăm în culturile agricole aceste gene pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice.

Martina  Helmlinger, cercetător Institutul de Cercetare în Chimie și Tehnologie, Austria

„Inițiativa pe care am numit-o «Să creștem progresul științific» a fost creată și promovată de un grup de masteranzi, din care fac parte, și care solicită o reînnoire a legislației europene privind noile biotehnologii. Este vorba despre tehnici de înmulțire de precizie care nu presupun folosirea de material genetic străin și care sunt foarte folositoare din mai multe motive, unul dintre ele fiind faptul că astfel se pot dezvolta culturi sustenabile, hrană mai nutritivă și soluri mai bune. Trebuie neapărat să folosim această tehnologie în Uniunea Europeană, să ne bazăm mai mult pe știință astfel încât să existe o balanță echilibrată între siguranță, precauție și inovație. Pentru a obține această îmbunătățire a legislației europene avem nevoie de 1 milion de semnături până în iunie anul viitor.“

Laura ZMARANDA

Prioritate agricolă - lupta cu Tanymecus

„În anul 2017, când am început campania noastră pentru obținerea derogării la interdicția privind utilizarea neonicotinoidelor, la Bruxelles nimeni nu auzise despre tanymecus“, povestește Alina Crețu, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR). Însă, pentru agricultorii români, mai ales pentru cei din sud și est, această insectă rămâne unul dintre cei mai temuți dușmani.

Insecta perfectă

Rățișoara porumbului, cum este denumit popular tanymecus, poate fi considerată, fără nicio teamă de a greși, drept inamicul public numărul 1 al majorității fermierilor români. „Este o insectă perfectă“, spune dr. Emil Georgescu, cercetător la INCDA Fundulea, care și-a dedicat mai mulți ani cercetării acestei specii. „Adultul trăiește între 80 și 100 de zile. Dintre acestea, cel mai mult ne interesează aproximativ două săptămâni, acelea care trec de la răsărirea porumbului și până când acesta ajunge în faza de patru frunze“, și-a continuat, cu un umor amar, expunerea.

În prima parte a vieții sale, porumbul este hrana predilectă a acestui gândăcel vorace. După ce crește mai mult, planta nu mai este suficient de atrăgătoare pentru insectă, așa încât aceasta se retrage în pământ, unde își depune larvele. Acestea, avertizează cercetătorul, nu sunt câtuși de puțin inofensive. Doar că activitatea lor se petrece în subteran, astfel încât scapă de obicei neobservată. Ele se hrănesc cu rădăcinile plantelor de porumb. E drept că distrugerile nu sunt la fel de mari ca acelea produse de adulți, dar au ca efect slăbirea capacităților de hrănire a plantelor.

Vorace și imună la insecticide

Deși porumbul este hrana preferată a tanymecus, nici alte culturi nu sunt la adă­post. „Este un polifag care se hrănește cu circa 35 de specii diferite. Floarea-soarelui constituie și ea una dintre țintele predilecte“, a mai arătat Emil Georgescu. La floarea-soarelui, dacă atacul se produce asupra coletului, planta este distrusă. Pagubele pot ajunge, ca și la porumb, în cazul unui atac masiv, până la compromiterea totală a recoltei. Nu sunt ocolite nici soia și nici fasolea. Dintre culturile mai răspândite, singura care este ocolită e mazărea.

O altă armă a acestui dăunător o constituie toleranța sa ridicată, ba în multe cazuri chiar imunitatea, la insecticidele folosite în agricultură, în concentrațiile admise de reglementările în vigoare.

Tocmai acest lucru este cercetat și de către APPR în ferma de la Mihail Kogălniceanu. Acolo au fost semănate 12 loturi învecinate cu porumb. Unul dintre ele, lotul martor, nu a fost tratat în niciun fel. Celelalte 11 au fost tratate cu diferite substanțe uzuale, altele decât neonicotinoide. Scopul urmărit a fost de a se vedea ce efecte au aceste tratamente. Din nefericire, diferențele dintre lotul martor și cele tratate sunt cvasiinexistente...

Rotația culturilor, una dintre puținele arme eficiente

Deocamdată, singura metodă care s-a arătat cât de cât eficientă în lupta cu rățișoara porumbului este rotația culturilor. Dacă este practicată constant și așa cum trebuie, atunci rezerva de dăunători de pe teren scade, au demonstrat cercetătorii. Astfel, pe un teren unde s-a cultivat porumb trei ani la rând, în cel de-al patrulea an se pot găsi între 50 și 70 de exemplare de tanymecus/m². În schimb, acolo unde s-au schimbat culturi de porumb cu păioase, încărcătura a scăzut până la 4-5 exemplare.

O altă metodă care ar putea ajuta fermierii în lupta cu dăunătorul este folosirea unor hibrizi care germinează la temperaturi cât mai scăzute. Tanymecus este o insectă care iese la suprafața pământului atunci când este cald și uscat. Dacă la momentul respectiv porumbul este aproape de faza de patru frunze, efectul atacurilor scade. Desigur, deocamdată această metodă este mai degrabă o țintă decât un instrument practic, dar este un obiectiv tangibil.

Un alt lucru de care fermierii trebuie să țină cont, a mai arătat dr. Georgescu, este că viteza de înaintare a dăunătorului este de aproximativ 11,5 metri/an. Cu alte cuvinte, distanța maximă pe care o parcurge într-un an nu va depăși această cifră, indiferent de cantitatea de hrană pe care o are la dispoziție. Dacă se ține cont de acest lucru și asolamentul culturilor se face și în funcție de această constantă, atunci șansele de a reduce semnificativ atacurile cresc.

Neonicotinoidele – deocamdată singurele substanțe eficace

„Iarna, indiferent cât de grea sau de ușoară este, nu are efect asupra populațiilor de tanymecus“, au mai arătat studiile. Pentru că adultul iernează sub pământ, la adâncimi cuprinse între 40 și 60 cm, dar care pot atinge și un metru, nu este afectat de ceea ce se întâmplă la suprafață. În schimb, mai arată studiile, este sensibil la ce se întâmplă primăvara. Dacă este o vreme rece și umedă, cum s-a întâmplat anul acesta, atacurile sunt reduse considerabil. În schimb, în anii în care sezonul agricol debutează cu perioade calde și secetoase, se poate ajunge chiar la compromiterea totală a culturilor.

Deocamdată, singura soluție cu o eficiență suficient de ridicată este utilizarea la semănat a semințelor tratate cu substanțe din familia neonicotinoidelor. Acestea sunt preluate din sămânță și transportate în corpul plantelor tinere. Odată consumate de către insectă, aceasta moare. Deci, chiar și aceste tratamente pornesc de la premisa existenței unor pierderi asumate. S-a întâmplat chiar ca în anii din urmă, în timpul perioadelor calde și secetoase în care a răsărit porumbul, să existe culturi calamitate în proporție de peste 75%, chiar dacă se folosise sămânță tratată!

Așa că, până una-alta, unii consideră că pragul de 30 exemplare rățișoară/m² este cel al rentabilității culturii, chiar cu sămânță tratată!

„Fără derogări, porumbul românesc nu poate exista!“

Așa cum spuneam la începutul articolului, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate reglementări care interzic utilizarea neonicotinoidelor. Principalul argument este că substanțele din această categorie ar provoca o mortalitate ridicată în rândul albinelor.

„Noi am inițiat anul trecut un studiu care să evidențieze prezența acestor substanțe în plante, în flori, în polen și în corpul albinelor moarte“, a arătat dl Valeriu Tabără, președintele Academiei de Studii Agricole și Silvice. „Deocamdată, după primul an al studiului, concentrațiile acestor substanțe erau situate undeva la a cincea cifră după virgula ce urma 0. Adică, aproape nedecelabile. Desigur că pentru a fi relevant un studiu trebuie să se întindă măcar pe trei ani, dar acestea au fost primele rezultate. Deja am recoltat probe pentru al doilea an de studiu, pe care le-am trimis la laboratoare acreditate din străinătate“, a mai spus președintele ASAS.

„Deocamdată, singura noastră armă rămân neonicotinoidele. Avem sprijinul autorităților naționale, dar presiunile politice de la nivelul UE probabil că vor crește. De aceea e nevoie să ne demonstrăm buna credință, ca și faptul că fără aceste derogări porumbul românesc nu poate exista“, a conchis Alina Crețu.

Alexandru GRIGORIEV

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Recoltă bogată de la Syngenta: 5 hibrizi din grupe de maturitate diferite, testați în două variante cu fertilizare diferită

La platforma expozițională a firmei SC Agro Ilmar SRL din comuna Balș, satul Boureni, județul Iași, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT), din județul Iași, sub egida Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), a cărui membru este, a organizat prima ediție „Ziua Porumbului“, iar compania Syngenta, în calitate de partener principal al acestei prime ediții a venit cu tehnologia completă de protecția plantelor în cultura porumbului precum și cu 5 hibrizi din grupe de maturitate diferite, testați în două variante cu fertilizare diferită.

Cei mai bine adaptați hibrizi la condițiile din regiunea Moldovei

La ediția din acest an au participat 8 companii producătoare de semințe de porumb care au testat nu mai puțin de 37 de hibrizi de porumb din grupe de maturitate diferite: În cadrul platformei de la Iași s-au prezentat o serie de informații tehnice pentru fermieri, precum și cei mai bine adaptați hibrizi, aparținând celor mai importante producătoare companii de porumb „În final, rezultatele definesc hibrizii cei mai bine adaptați la condițiile din zona noastră“, a declarat Emil Bălteanu, Președinte ACCPT județul Iași.

Tot acesta confirmă intenția asociației de a organiza platforma în următorii ani la câte un fermier din zonele cele mai reprezentative ale județului pentru cultura porumbului: „Anul acesta am început cu zona centrală, iar începând cu anul viitor, o să mergem în zona de sud, către limita cu județul Vaslui, și în viitor pe Valea Prutului în condițiile, în care vom putea organiza astfel de platforme, atât în condiții de irigat cât și la neirigat. Sperăm să ducem tradiția organizării Zilei Porumbului și pe zona de vest a județului, undeva la limita cu județul Neamț și spre nordul județului.“

Syngenta: Rezultatele obținute la cultura porumbului și tratamentele efectuate

Syngenta 1

În acest an, Syngenta și-a propus să asigure hibrizilor șansa de a-și exprima potențialul genetic printr-o tehnologie de erbicidare completă și eficientă împotriva principalelor buruieni problemă din cultura porumbului.

În continuare, prezentăm o analiză a companiei Syngenta cu privire la rezultatele obținute la cultura porumbului și tratamentele efectuate. Ionuț Nae, manager de campanie pentru cultura porumbului la Syngenta, ne dă mai multe detalii: „Pentru anul 2018, din punct de vedere meteorologic, primăvara a fost capricioasă din perspectiva diferențelor mari de temperatură apărute în perioada semănatului precum și a secetei care s-a instalat imediat după semănat și care a durat mai bine de două luni. Această situație a dus la o răsărire neuniformă în platforma experimentală, ca de altfel, în toate regiunile din România. Ne punem întrebarea, ce soluții au fermierii la dispoziție de a utiliza în aceste condiții dificile un erbicid selectiv în postemergență atunci când porumbul se află în diferite fenofaze, de la 2-4 frunze până la 6-8 frunze? Până a răspunde la această întrebare, trecem la tratamentele aplicate în preemerență. Este bine știut că aplicarea în preemergență asigură culturii de porumb un start bun în vegetație prin reducerea rezervei de buruieni care intra în competiție cu porumbul consumând astfel elementele nutritive și apa disponibile în sol. Această verigă în tehnologie este mai mult decât necesară, deoarece astfel putem da șansa hibrizilor de porumb să-și exprime potențialul genetic. Cu siguranță sunt foarte mulți factori care influențează potențialul de producție, dar avantajul oferit prin erbicidare ține de noi! Pentru erbicidarea în preemergență s-a aplicat produsul Gardoprim® Plus Gold, în doză de 4.5 l/Ha. Cel mai important de reținut despre acest produs este că asigură controlul buruienilor monocotiledoante și dicotiledonate anuale în condiții de maximă selectivitate, având protecție de lungă durată.“

Elumis® cel mai selectiv erbicid

Revenind la aplicarea tratamentelor în postemergență, Elumis® a fost erbicidul ales, aplicat în doza de 2 l/Ha atunci când porumbul se află în fenofaze diferite, cu ponderea cea mai mare în fenofaza de 6 frunze: „Elumis® este printre cele mai selective erbicide din postemergență, cu aplicarea acestuia în funcție de gradul de infestare cu buruieni precum și a fenofazei acestora. Este mai puțin important fenofaza porumbului deoarece, are cea mai largă fereastră de aplicare, pornind de la 2 până la 8 frunze ale culturii de porumb. Pe lângă acest avantaj, esențial este controlul total împotriva costreiului din rizomi precum și a celor mai dificile dicotiledonate perene. Cel mai important, este că nu influențează negativ producția, fiind printre cele mai selective erbicide omologate în România. Doza de utilizare variază între 1-2 l/Ha fiind recomandat a se ține cont de gradul de infestare cu buruieni și stadiul acestora de dezvoltare. În general, fermierii care cunosc avantajele și eficiența lui Elumis® îl aplică în doze de 1.5-1.7 l/Ha.“

Karate Zeon® inamicul dăunătorilor

Syngenta Karate Zeon

Pe lângă aplicarea erbicidelor Gardoprim® Plus Gold și Elumis®, a fost nevoie și aplicarea insecticidului Karate Zeon®: „În platformă a fost depistată prezența dăunătorului viermelui vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera). Insecticidul Karate Zeon® a fost aplicat în doză de 0.25 l/Ha. În anii care vor urma ne așteptăm ca prezența acestui dăunător să fie din ce în mai mare, astfel că Syngenta le recomandă fermierilor, pe cât posibil, să asigure o rotație corespunzătoare, deoarece monocultura favorizează dezvoltarea acestuia. “

Syngenta Gardoprim Pus

La prima ediție din acest an au participat 8 companii producătoare de semințe de porumb care au testat nu mai puțin de 37 de hibrizi de porumb din grupe de maturitate diferite. Syngenta a participat cu un număr de 5 hibrizi din grupe de maturitate diferite, testați în două variante de ferilizare: „În ambele variante, am testat hibrizi consacrați din portofoliul Syngenta precum NK Cobalt (340 FAO) și SY Zephir (390 FAO), un hibrid alăturat recent portofoliului precum și noua generație de hibrizi de porumb sub umbrela Artesian™: SY Chorintos (300 FAO), SY Orpheus (340 FAO) și ultimul venit și gata de lansare în sezonul 2019, SY Premeo (380 FAO).

Discuțiile și detaliile de producție trebuie înțelese și interpretate în contextul grupelor de maturitate, adică al timpurietății, ne spun reprezentanții companiei: „Este cunoscut faptul că hibrizii din grupele tardive de maturitate au un potențial de producție superior celor timpurii. Uneori, hibrizii tardivi pot fi o alegere bună pentru fermieri acolo unde zonarea geografică permite dar, așa cum știm tot din experiența fermierilor, nu este întotdeauna cazul. În acest sens, Syngenta întotdeauna va recomanda fermierilor din România alegerea a cel puțin doi hibrizi din grupe de maturitate diferită. Înțelegând nevoia fermierilor din zona de nord a Moldovei de a cultiva hibrizi timpurii și semitimpurii, ne-am concentrat atenția să testăm la ediția din acest an, hibrizi din grupa 300-390 FAO. De altfel, acest segment al grupelor de maturitate este cel mai cultivat în România.“

SY Orpheus vedeta sezonului

Syngenta SY Orpheus

Acum se ne concentrăm asupra interpretării rezultatelor obținute: „Dacă ne raportăm la grupa hibrizilor timpurii (340FAO), dintr-un total de 13 hibrizi, SY Orpheus (340 FAO) este vedeta sezonului, nu doar în această platformă ci, la nivelul țării. Mergând pe tehnologia cu fertilizare CICH, SY Orpheus a obținut 13,423 Kg/Ha, la umiditatea STAS de 14% fiind astfel numărul 1, pe locul I. Pe tehnologia clasică aplicată de fermieri, SY Orpheus a avut chiar o producție și mai mare de 13,756 Kg/Ha. Tot pe grupa hibrizilor timpurii, SY Chorintos (300 FAO) pe varianta fertilizării CICH a obținut 12,422 kg/Ha, iar prin aplicarea celei clasice, 12,403 kg/Ha. Ce ne spun aceste producții despre hibrizii timpurii Artesian™? Producțiile în ambele tehnologii sunt apropiate și dovedesc adaptabilitatea la condiții de tehnologie diferită.“

Tot în grupa hibrizilor timpurii, NK Cobalt a obținut pe tehnologia fertilizării CICH 12,643 kg/Ha, iar prin aplicarea celei clasice 12,360 Kg/Ha.

SY Premeo, ultimul venit, primul recomandat

Acum trecând la grupa hibrizilor semi-timpurii (400 FAO): „SY Zephir (390 FAO) dintr-un număr de 29 de hibrizi, ocupă locul 2 în producții pe această grupă de maturitate, înregistrând o producție de 13,809 kg/Ha pe tehnologia fertilizării CICH, iar pe cea clasică, 13,273 kg/Ha (densitatea cu 2,000 de plante mai mică față de tehnologia CICH). Ultimul venit în rândul hibrizilor Artesian™ este SY Premeo (380 FAO), hibrid pe care îl recomandăm ca indiferent de tehnologia aplicată să aibă la recoltare minim 68,000 plante recoltabile/Ha. Acest hibrid cu toleranță sporită la secetă și arșiță are știuletele fix și permite să fie cultivat la densități mari; a obținut pe tehnologia fertilizării CICH 12,013 kg/Ha, iar pe cea clasică 12,213 kg/Ha.

Per ansamblu, Syngenta a adus fermierilor în cele două variante experimentale de fertilizare, 5 hibrizi care au obținut toți producții de peste 12 tone/Ha: „Sunt convins că generația de hibrizi Artesian™ va aduce în sezonul 2019 precum și în anii care vor urma, multe satisfacții fermierilor din România. Este important ca fermierii să aibă posibilitatea să tragă singuri concluziile din rezultatele obținute în această platformă, comparând producțiile în funcție de grupele de maturitate“, a încheiat Ionuț Nae.

Impresii și mulțumiri

Marius Gîrbea, directorul regional de vânzări la Syngenta, dorește să le transmită cititorilor câteva impresii și mulțumi legate de acest eveniment: „Ziua Porumbului organizat în estul României este un eveniment realizat de fermieri pentru fermieri! Toți cei prezenți au avut ocazia să vadă hibrizii prezentați în platformă, în aceeași solă, cu același tip de tehnologie și agrotehnică pentru o analiză corectă a rezultatelor. Syngenta a demonstrat prin noua generație de hibrizi ARTESIAN™  potențial și performanța, ocupând locul I în cea mai importantă grupă de maturitate pentru zona de est, cu hibridul SY Orpheus-340 FAO. Suntem încrezători în hibrizii noștri, potențialul acestora și în același timp, rămânem aproape de fermieri prin profesionalism și pasiune. Mulțumim frumos, dragi fermieri!“

Ziua Porumbului - Iași, o primă ediție "cu de toate"

De curând, la platforma expozițională a firmei SC Agro Ilmar SRL din comuna Balș, satul Boureni, județul Iași, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT), din județul Iași, sub egida Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), a cărui membru este, a organizat „Ziua Porumbului“, eveniment care s-a aflat la prima ediție. Scopul evenimentului a fost promovarea, susținerea și încurajarea culturii de porumb.

Evenimentul în sine a reprezentat o inițiativă a fermierilor, unde s-au prezentat rezultatele de producție a unui lot demonstrativ cu cei mai importanți 39 de hibrizi de porumb, aparținând celor mai importante companii semincere naționale și internaționale.

Corteva și hibrizii care „strălucesc“

Corteva Agriscience a răspuns pozitiv la invitația membrilor ACCPT Iași, de organizare a unei platforme de porumb, lângă localitatea Târgu Frumos. Ionuț Neștian, directorul de vânzări a companiei ne-a vorbit despre cei 5 hibrizi de porumb, din grupa Aquamax, prezentându-ne producțiile obținute de aceștia, cât și punctul forte a gamei prezentate pe platformă: „Compania noastră a fost prezentă în cadrul acestei platforme cu 5 hibrizi de porumb, de la 330 până la 420 FAO, după cum urmează: P9241 (FAO 330), P9415 (FAO 340), P9757 (FAO 370) și P9911 (FAO 410). Toți acești hibrizi fac parte din grupa Aquamax și considerăm că sunt cele mai adaptate produse Corteva pentru zona Moldovei. Ceea ce a propulsat compania noastră, ca cel mai important jucător de pe piața semințelor de porumb din România este comportarea hibrizilor noștri la stresul hidric și termic, mai ales că în zona Moldovei, seceta este cel mai mare inamic al fermierilor. Dacă în condiții bune, cum au fost în anul 2018 avem fermieri, care la hibrizii noștri au obținut producții și de 17-18 tone/ha fără irigații, considerăm că punctul forte al gamei noastre de hibrizi este faptul că „strălucesc“ și atunci când este secetă. Astfel, P9241, P9903 și P9415 sunt hibrizii, cu care un fermier din zona Moldovei își asigură succesul culturii de porumb, fie că avem un an favorabil, fie că este un an secetos.“

Dekalb: Locul I, II și III

podium Deklab Iasi

În cadrul platformei expoziționale, Dekalb a prezentat trei hibrizi din portofoliu, care prezintă o performanță și o stabilitate la un nivel ridicat de producție: „Ne bucurăm de rezultatele pe care le-am obținut în varianta clasică, în care am reușit să obținem poziția unu, doi și trei, cu trei dintre hibrizii noștri, pe care i-am adus la acest eveniment. DKC4670, DKC4943 și DKC5068, sunt cei trei hibrizi, care s-au clasat la un nivel de producție apropiat, ceea ce denotă stabilitatea portofoliului hibrizilor Dekalb, cu producții între 13.700 kg/ha și 14.000 kg/ha. Hibrizii pe care i-am adus aici sunt speciali poziționați pe zona Moldovei! Automat avem o restricție de grupă de maturitate, și din acest punct de vedere n-am reușit să aducem alți hibrizi și mai productivi din portofoliu, dar ne adaptăm condițiilor locale și spunem noi, că ne adaptăm la un standard foarte ridicat“, a precizat Daniel Stanciu, director de marketing România, Bulgaria și Moldova.

KWS, în topul primelor trei companii

ziua porumbului IMG 1540

Reprezentanții KWS ne vorbesc despre productivitate pe toată linia la hibrizii de porumb, aflați și de această dată în topul primelor trei companii multinaționale. Aceștia au venit la „Ziua Porumbului“ cu cinci hibrizi, dintre care patru sunt noi: „Avem Karpatis, Bellavista, Smarald, Kashmir și Pitulis, de diferite grupe de maturități, de la 330 la 410 FAO. Cel mai productiv hibrid, cu care suntem aici este Kapitolis, de grupă 410, un hibrid tardiv. Pe zona Moldovei recomand hibrizii cu grupă până în 400 FAO, dar fiecare fermier care își cunoaște zona, terenul și capacitatea de producție a solului, știe că trebuie să-și adapteze hibridul la ferma lui, pentru că nici o fermă nu seamănă cu alta“, a declarat Costel Ungureanu, director regional de vânzări pentru zona Moldovei.

La acest eveniment au participat în calitate de expozanți pe lângă companiile semincere și alte companii din domeniul agriculturii (protecția plantelor, fertilizanți, dealeri de utilaje agricole, piese de schimb, echipamente și asigurări.

Cich & tehnologii de ultimă generație

Compania Cich a asigurat fertilizarea pentru suprafețele, unde au fost înființate culturile de testare și demo: „Noi am participat la fertilizare cu produse care înglobează tehnologii de ultimă generație, discutăm aici de produsul Cerealfos, care conține Amesal; tehnologia funcționează pe evitarea retrogradării blocajelor fosfo­rului și disponibilizarea fosforului în sol. De asemenea, ureea NG a fost aplicată pe suprafețele din zonă, produs care înglobează tehnologia de eliberare lentă a azotului. În principiu, ideea fertilizării porumbului constă în a asigura producții constante fermierului și a furniza de fapt elementele nutritive, într-un raport optim și constant către plantă. Totodată, trebuie să se îndrepte atenția către aceste produse care creează tehnologii și care furnizează mare parte din elementele nutritive, fără ne opri numai la macroelemente, pe toată perioada de vegetație, în deplină concordanță cu cerințele plantei“, a conchis Cătălin Viorel Popescu, directorul tehnic al Combinatului de Îngrășăminte Chimice Năvodari (Cich) România.

Agritehnica Service …și lucrările minime

În cadrul evenimentul a avut loc și o demonstrație cu un cultivator de cultivație totală; mai exact s-a prezentat o tehnologie de lucrări minime, din partea celor de la Agritehnica Service. Aceasta este o companie românească, cu o acoperire pe zona Moldovei (Galați, Brăila, Botoșani, Suceava, cu cinci puncte de lucru și aproape 100 de angajați): „Suntem reprezentanți Fend Horsch, iar astăzi am făcut o demonstrație cu un cultivator de cultivație totală, respectiv o tehnologie de lucrări minime, care are drept scop păstrarea apei în sol, distrugerea și încorporarea resturilor vegetale, dar și menținerea capacităților fizico-chimice ale solului. Noi am venit cu două inovații, respectiv un cultivator de cultivație totală Terrano, care are cinci câmpuri de lucru, două baterii de discuri pe față, organe active, discuri de acoperire și tăvălug de nivelare, cât și un tractor Fendt de 500 CP. Ca și provocări, pe următorii ani putem spune că reducerea costurilor de producție, împreună cu o mai bună eficientizare a inputurilor, tot ce înseamnă rata variabilă, automatizări vor duce spre o creștere a performanței culturilor fermierului“, a adăugat Bogdan Ancuței, director vânzări Agritehnica  Service.

Fiind divizați, pierdem cu toții!

Din partea organizatorilor, Emil Teofil Bălteanu, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice din județul Iași ne-a vorbit despre asociația sa, importanța asocierii și cât de puternici ar fi fermierii dacă și-ar uni forțele: „Această asociație s-a înființat în anul 2017 și are în jur de 42 de membri, cu cca. 30.000 de ha. Asociația aceasta trebuia să se înființeze din anul 1990 pentru că noi am plecat de la o structură asociativă, la care se face alergie acum, respectiv cooperativa agricolă, care a avut părți mai puțin bune. După anul 1990, toți spuneam să numai auzim de cooperativizare, deoarece veneam cu rana aceasta pe suflet, că asocierea face rău. Ei bine, un prim câștig este că asocierea face bine, dacă se fundamentează întâi de toate niște obiective și se respectă unele principii și totodată dacă sunt calculate diverse responsabilități ale celor care sunt implicați în asociație, și dacă în același timp suntem uniți. Unirea este cea care poate să ne dea putere! Dar, noi uităm acest lucru esențial! Fiind divizați, pierdem cu toții! Acesta este adevărul! Ne bucurăm pe termen scurt că avem hambarul plin și avem în curte ce ne trebuie, dar uităm că aceste mii de hectare, chiar dacă sunt în proprietate se pot pierde foarte ușor. Unirea este cea care ne dă echilibru, și care dă certitudinea că o entitate poate să supraviețuiască și să se dezvolte. Forța de a negocia pentru un număr mai mare de fermieri și pentru o suprafață mai mare, este mult mai mare (…). Este o falsă problemă, aceea că o să beneficiem de ajutorul Uniunii Europene, pe termen nelimitat, lucru care de fapt se întâmplă, Uniunea Europeană a ajutat și ajută până la un anumit punct, până când, copilul ajunge să stea pe propriile picioare, să poarte o sapă în mână și să se poată întreține. Ne va lăsa UE la momentul în care noi nu vom ști ce să facem cu sapa. Al doilea câștig este transferul de informații, care trebuie să se deruleze și pe orizontală. Înainte de a vedea ce fac alții în agricultură, ar trebui să ne uităm ce fac vecinii noștri …ce rezultate au avut ei în urma încercărilor lor și să învățăm unii de la alții. Un al treilea câștig este forța pe care o asociație, o asociere poate să o aibă în negocierile, pe care le poate purta cu reprezentanții  statului.“

În campania viitoare: produs nou de la Syngenta

ziua porumbului IMG 1558

În urma unei dezbateri legate de tema „Inamicul Tanymecus din cultura porumbului: provocări și soluții“, Sergiu Staicu, directorul general al Syngenta România și Republica Moldova, ne spune faptul că tratamentul la sămânță pentru porumb este o necesitate, în contextul dispariției de pe piață a tratamentului pe bază de neonicotinoide: „Până la urmă sămânța este o investiție, și este foarte important să protejăm această investiție încă de la început, prin tratamente. Din perspectiva companiei Syngenta am pus în capul listei de priorități, găsirea unei soluții pentru acest dăunător. Pentru alte culturi, unde ne confruntăm cu aceeași problemă, în lipsa tratamentelor pe bază de neonicotinoide, începând de anul viitor vom avea un produs, care combate eficient dăunătorii de sol.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Trika Expert testat cu succes în loturile APPR

Summit Agro România a testat în 2017 insecticidul unic de sol Trika Expert în cadrul programului de testări al Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR). În urma acordului exclusiv de testare s-a aplicat insecticidul în 3 locații din țară: Alexandria și Mihail Kogălniceanu pentru porumb și la Belciugatele pentru floarea soarelui.

Trika Expert este un insecticid granulat, cu aplicare la sol, care conține în aceeași granulă lambda-cihalotrin 4 g/kg și îngrășământ microgranulat starter (azot 7%, fosfor 35%). Formularea acestuia – tip G Plus, este unică atât în România, cât și la nivel european. Substanța activă – lambda-cihalotrin, în concentrație de 0,4%, este una dintre cele mai eficiente și cu efect de durată dintre toți piretroizii de pe piață. 

Dimensiunea uniformă și redusă a granulelor face ca fosforul să fie disponibil la rădăcinile nou-formate și astfel asimilabil aproape în totalitate. Produsul se aplică la semănat și creează un halou în jurul rădăcinilor pentru a preveni atacul multor dăunători (viermi sârmă, larve de Diabrotica, buha semănăturilor și cărăbușul de mai) la un număr de peste 40 de culturi.

Alexandru Precup, președintele Summit Agro România a declarat: „În ultimii ani compania noastră a reușit să lanseze cel puțin 1-2 produse noi pe an pe piața din România. Produsul lansat în 2017, Trika Expert, este cu adevărat unic pe piața noastră. În principal la porumb îl văd ca o soluție reală pentru controlul viermelui sârmă (Agriotes) și al larvelor de Diabrotica. În plus, are omologare la peste 40 de culturi, este un produs care controlează cu succes și buha semănăturilor (Agrotis), dar și cărăbușul de mai (Melolontha). Rezultatele din teren au fost foarte bune, iar din reacțiile primite de la fermieri reiese că apreciază prezența pe piață a unui asemenea produs“.

Alina Crețu, director executiv APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România) a declarat: „Utilizarea soluțiilor inovatoare în agricultură reprezintă unul din scopurile principale ale testărilor în câmp APPR.

Testăm anual produse utilizate în fermă pentru a găsi răspunsuri la provocările cu care se confruntă fermierii. Anul acesta a fost introdus în testările APPR și insecticidul granulat pentru sol – Trika Expert. Fiind necesare soluții noi pentru combaterea dăunătorilor din sol, interesul este unul major pentru a identifica adaptabilitatea și eficacitatea acestei soluții. Astfel de soluții noi sunt de interes major și vom continua testările și în 2018“.

În ceea ce privește APPR și programul de testare la porumb, Alina Crețu declară: „Testările APPR la porumb au început în anul 2013 iar numărul hibrizilor testați variază între 100 și 150. Anual efectuăm testări ale geneticii la porumb în 12-15 locații de testare, iar începând cu anul 2015 am început să efectuăm și testări pentru fertilizanți și produse de protecția plantelor. În aceeași măsură suntem interesați de eficientizarea costurilor la cultura de porumb, dar și la celelalte culturi de interes major pentru agricultori“.

Summit Agro România este înfiinţată în anul 1997 şi face parte din Sumitomo Corporation cu sediul central în Japonia. Printre mărcile cele mai cunoscute comercializate în România de compania Summit Agro amintim: insecticidele – Mospilan și Inazuma, fungicidele – Cyflamid 5 EW, Topsin, Yamato, erbicidele – Nisshin, Targa Super şi fertili­zanţii – Fertigofol Ultra, Sulfomax și BrasiPro.

Sumitomo Corporation are o istorie care datează din 1630, este prezentă în 116 ţări, cu peste 700 de sucursale si are un număr de aproximativ 74.000 de angajaţi. Corpo­raţia desfăşoară activităţi în diferite industrii: extracția metalelor, transporturi şi sisteme de construcţii, mediu şi infrastructură, media, bunuri şi servicii pentru îmbunătăţirea stilului de viaţă, resurse minerale, energie, produse chimice şi electronice.

APPR cheamă fermierii și producătorii să asiste la testări

„Principalul motiv pentru care cei 26 de membri fondatori ai Asociației Producătorilor de Porumb din România s-au strâns la un loc, acum cinci ani, a fost acela de a crea o rețea independentă de testare. Lobby-ul, reprezentarea în fața unor autorități și alte obiective de acest fel s-au aflat pe planul al doilea“, a declarat dna Alina Crețu, directorul executiv al APPR. „Putem spune că acum dispunem de această rețea, care funcționează după cele mai riguroase norme științifice și care oferă rezultate prețioase membrilor asociației“, a mai adăugat domnia sa.

Aceste declarații au fost făcute cu ocazia vizitării unor puncte din rețeaua de testare, aflate la Furculești, județul Teleorman, și la Caracal. Vizita a fost destinată specialiștilor de la firmele distribuitoare de semințe. Ei au putut să analizeze modul în care au fost cultivate și în care se dezvoltă semințele aflate în testare. În rețea sunt testați hibrizi de porumb, floarea-soarelui, sorg și cereale păioase, împreună cu distribuitorii, pentru membrii APPR, a mai ținut să precizeze Alina Crețu.

Loturi de testare, nu demonstrative!

„Rezultatele pe care le publicăm în cataloagele editate an de an provin de pe loturi de testare, nu demonstrative sau de pe loturi cu suprafețe mari. Acestea sunt loturi tehnice, realizate în mod riguros, științific, urmărite îndeaproape, pentru care se fac notații specifice de la semănat până la recoltat. Aceste loturi sunt monitorizate, iar atunci când este cazul pot fi și eliminate. Chiar dacă pentru un fermier poate părea că un anume lot arată în regulă, anumite criterii pot să nu corespundă standardelor științifice și atunci rezultatele obținute nu se mai iau în calcul“, a explicat directorul executiv APPR.

Activitatea de testare este coordonată de un Consiliu Consultativ format din reprezentanții a trei companii și care se alege anual, prin tragere la sorți. Pentru o maximă transparență, reprezentanții companiilor ai căror hibrizi participă la testare pot vizita punctele de testare oricând doresc, pe tot parcursul perioadei de vegetație, pentru a face propriile observații sau, pur și simplu, pentru a se convinge că se res­pectă uniformitatea tehnologiilor pe același câmp de testare.

Rezultate obiective prin metode validate Arvalis

Pe de altă parte, niciun reprezentant al vreunei companii nu poate face nimic pentru a influența rezultatele. Încă înainte de semănat, o echipă restrânsă din cadrul APPR alocă fiecărui lot de semințe incluse în testare un număr. Astfel, hibridul xyz al firmei ABC, spre exemplu, devine hibridul 2. De-abia după comunicarea rezultatelor finale ale testării este restabilită identitatea hibridului 2. În acest fel obiectivitatea testării este, cu prisosință, asigurată.

Locațiile de testare sunt alese în funcție de numărul de membri APPR din fiecare zonă, fiind preferate cele unde își desfășoară activitatea mai mulți dintre membrii asociației, și în funcție de posibilitățile logistice ale companiilor par­ticipante. În anul acesta se fac testări de hibrizi de porumb și floarea-soarelui în județele Ialomița, Călărași, Tulcea, Brăila, Constanța, Teleorman, Olt, Dolj, Vaslui, Neamț. În total, la ora actuală APPR are 25 de locații de testare.

APPR

În fiecare locație fiecare hibrid este semănat în câte trei repetiții. În prima secvență, hibrizii se seamănă în ordine crescătoare. În celelalte două, ordinea este aleatoare, stabilită de calculator. Scopul urmărit este de a asigura vecinătăți și poziții diferite în cultură pentru fiecare hibrid. Astfel se elimină eventuali factori favorizanți sau defavorizați determinați de aceste aspecte.

Protocolul după care este realizată testarea este preluat de la Institutul Arvalis din Franța, care realizează testări similare în interesul fermierilor din Hexagon.

La Furculești, porumbul și floarea-soarelui arată promițător

În anul acesta au fost incluși în testare 110 hibrizi de porumb – 60 din grupe FAO sub 400 și 50 peste această grupă – în condiții de neirigat.

La Furculești porumbul a fost semănat pe data de 7 aprilie și arăta foarte bine. Înainte de semănat s-a aplicat o fertilizare cu 250 kg/ha de 20:20:0 (N:P:K). După semănat s-a aplicat, ca erbicid preemergent Fronteer, 1,2 l/ha, apoi în faza de 4-6 frunze s-a mai aplicat Titus, iar pe 24 mai a fost prășit mecanic. Tehnologia a fost aplicată de către fermierul Petre Boboc, care este și administratorul fermei pe care se află lotul de testare. De notat că și experiența domniei sale de agricultor, începută în 1968 ca inginer-șef la IAS-ul din localitate, constituie un alt element de garanție a seriozității testării.

În ceea ce privește testarea hibrizilor de floarea-soarelui, aceasta se face pe trei categorii: Clearfield – 32 de hibrizi, convențională – 8 hibrizi și cu tehnologia tribenuronmetil – 8 hibrizi. În zona Furculești semănatul s-a făcut pe 6 aprilie și nu s-a aplicat niciun tratament special. S-a făcut o fertilizare cu 250 kg/ha 20:20:0 și o erbicidare preemergentă, ca și o prășire mecanică la stadiul de șase – opt frunze.

Testarea păioaselor, premiera anului

O premieră pentru acest an a fost includerea în programul de testare, la cererea membrilor asociației, a cerealelor păioase. Deocamdată, testarea acestora se face doar în trei locuri. Unul dintre ele este Caracal, la Stațiunea de Cercetări Agricole. Este testată atât genetica locală, cât și genetică străină.

Ceea ce este cel mai important însă, a subliniat directorul executiv al APPR, este că fermierii români pot avea acces la rezultatele obținute în urma unor testări independente. Aceste rezultate îi pot ajuta să își stabilească mai judicios planul de culturi și să știe ce așteptări pot avea de la hibrizii pe care îi aleg. Pe de altă parte, companiile producătoare de semințe pot participa la aceste testări, unde pot vedea performanțele hibrizilor pe care îi comercializează în raport cu ale altora.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 14-15

Institutul Arvalis, un model pentru cercetarea agricolă

Este un lucru acceptat că Franța este una dintre țările în care cercetarea agricolă se bucură de o atenție deosebită. Cel mai important institut francez din domeniu este Institutul Arvalis. Ceea ce îl deosebește de alte întreprinderi asemănătoare este modul în care este organizat, finanțat și condus. Profitând de prezența la congresul APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România) a dlui Gilles Espagnol, directorul Diviziei de Cercetare în Domeniul Porumbului din acest institut, l-am rugat să explice cititorilor noștri, în câteva cuvinte, specificul Arvalis.

„Arvalis – Institutul tehnic a luat naștere prin fuziunea a două alte institute: Institutul tehnic pentru cereale și furaje, care era axat pe studiul cerealelor păioase, în special al grâului și al furajelor, și al AGPM Technique, divizia tehnică a AGPM (Asociation Générale de Producteurs de Maȉs). AGPM este, ca să spun așa, echivalentul francez al APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România). Prin fuziunea acestora, a fost creat Arvalis, un institut care «acoperă» peste 23 milioane de hectare de terenuri agricole. La ora actuală este cel mai mare institut de cercetări agricole din Franța. Mai există unul, apropiat ca mărime, al cărui domeniu de activitate îl reprezintă plantele oleaginoase, respectiv floarea-soarelui și rapița“, a precizat domnia sa

„Consiliul de administrație al Arvalis este alcătuit din agricultori care reprezintă fiecare sector al agriculturii. Practic, sunt reprezentate interesele generale ale agricultorilor. În consecință, Consiliul de administrație este constituit în exclusivitate din agricultori, legați între ei de taxele pe care le plătesc. Ca rezultat, ei sunt cei care dirijează, ei sunt cei care finanțează. Nu este un institut de stat. Este foarte diferit. Pentru că nu este finanțat absolut deloc de stat, cu atât mai puțin din fonduri publice, se bazează în mare măsură pe autofinanțare, astfel încât să poată fi cât mai autonom posibil. Pentru aceasta, valorifică prestațiile, cercetările și experimentele sale, care reprezintă un mijloc de obținere a veniturilor nece­sare“, a detaliat dl Espagnol.

Rezultatul este că acest institut se află într-o conexiune directă cu nevoile fermierilor și cercetează cu prioritate acele chestiuni care pun cele mai mari probleme agricultorilor.

Cercetările Institutului sunt axate pe cultura cerealelor păioase, a porumbului, a leguminoaselor și cartofului. Spre exemplu, la București, Gilles Espagnol a prezentat rezultatele unui studiu realizat de Institutul Arvalis privind cultivarea porumbului în regim de stres hidric. Fiind vorba despre un organism care funcționează pe baza cotizațiilor plătite de ei, fermierii francezi sunt bucuroși să vină în ajutorul cercetătorilor. Acest lucru se petrece fie prin simpla punere la dispoziție a datelor necesare cercetărilor, fie prin găzduirea unor loturi demonstrative sau prin desfășurarea în ferme a cercetărilor specialiștilor institutului. Cotizațiile plătite reprezintă o sumă mai degrabă simbolică pentru fiecare fermier în parte. Dar, având în vedere numărul total al agricultorilor, care în Franța se ridică la mai multe milioane, suma totală este una de invidiat chiar și pentru institute de cercetare finanțate de mari corporații ori de stat.

Un astfel de model ar putea fi aplicat și la noi în țară, dacă fermierii s-ar asocia. O taxă de, să spunem, 10 euro/hectar/an (adică echivalentul a 10 kg de grâu la cel mai prost curs al pieței), ar însemna, la o suprafață de cca șase milioane hectare de teren arabil, nu mai puțin de 60 milioane euro. Un buget absolut respectabil. Pentru a ajunge aici lipsește doar voința!

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 42

„Fermieri pentru fermieri“, întâlnirea anuală APPR

Asociația Producătorilor de Porumb – APPR a organizat la începutul lunii decembrie congresul „Fermieri pentru Fermieri“. În cadrul evenimentului a fost stabilit Consiliul Director pentru 2017 și au fost premiați fermierii cu cele mai bune producții de porumb în campania agricolă 2016.

Arnoud Perrein, reales președinte

Ca și până acum, președinte APPR va fi pe parcursul următorilor 4 ani Arnaud Perrein, în timp ce vicepreședinte va fi în continuare Adrian Mocanu. Din acest an vor mai face parte din Consiliul Director și fermierii Lucian Buzdugan – Insula Mare a Brăilei, Alin Didă – județul Olt și Costin Telehuț – județul Ialomița.

„APPR s-a dezvoltat destul de mult pe parcursul anului 2016. Suntem mândri că am reușit să creștem numărul de membri, de la 40 la 70, iar suprafața a trecut de la 150.000 la 300.000 de mii de hectare. Dorim să evoluăm pas cu pas, nu trebuie să ne grăbim, dar nici să stagnăm. Știm cu toții că România are un potențial uriaș și de aceea ne dorim să ne mărim echipa, inclusiv pe partea tehnică, pentru a putea avea parte de o mai bună observație a loturilor de testare. Ne propunem să ne dezvoltăm și la nivel reprezentativ, pentru că ne dorim să avem o mai bună legătură cu MARD-ul și să reușim să venim cu propuneri concrete de modificări ale legilor sau documentelor care de multe ori încurcă fermierii“, a declarat președintele reales al APPR, Arnoud Perrein.

PORUMBUL DE AUR 2016

Și în acest an APPR a organizat concursul Porumbul de aur pentru cele două categorii – cultura irigată și cultura neirigată. „La concurs s-au înscris mai mulți participanți, dar unii au renunțat pe parcurs deoarece a fost un an dificil pentru cultura porumbului. Au fost unele județe grav afectate, cum ar fi Olt și Dolj, unde s-au înregistrat producții și sub 4 t/ha. În Ialomița și Călărași, județele în care avem mai mulți membri înscriși, rezultate au fost mulțumitoare, chiar și în neirigat“, a specificat președintele APPR.

Reprezentanții APPR au conceput ideea concursului ca la fotbal. La finalul competiției, câștigătorii înmânează cupa mai departe. Evident, în acest caz nu vorbim de cupe, ci de trofeele Porumbul de aur care la cea de a doua ediție au fost oferite câștigătorilor chiar de premianții de anul trecut. Astfel, trofeul pentru cea mai bună producție în irigat a plecat din vitrina fermierului ialomițean Jean Ilie Cezar către cea din Insula Mare a Brăilei deoarece producția de 20.350 kg/ha a făcut ca reprezentanții Agricost IMB să fie desemnați câștigători. Pentru cultura neirigată, Gheorghe Alexandru, fermier din județul Ialomița și câștigătorul primei ediții, a înmânat premiul Porumbul de aur conjudețeanului Carol Costandache, care a obținut producția de 11.403 kg/ha.

Agricost, din nou un model de urmat

Activitatea din Insula Mare a Brăilei este văzută de mulți specialiști drept o adevărată școală de agricultură. Aici, reprezentanții Agricost aplică cele mai noi tehnologii și respectă toți pașii pentru ca producțiile să fie pe măsura așteptărilor. În acest an, din totalul de 56.000 de hectare, 7.900 ha au fost semănate cu porumb. Pentru concursul Porumbul de aur, reprezentanții Agricost au înscris în competiție 70 de hectare, iar producția medie obținută a fost de 20.350 de kilograme la hectar la o umiditate de 21%. Hibridul folosit a fost din portofoliul companiei Pioneer P1535 – FAO 610, semănat la o densitate de 75.000 de boabe germinabile la hectar și a avut rapița ca și cultură premergătoare.

Pentru a explica modul în care a fost obținut premiul, dar și pentru a oferi un bun exemplu de aplicare ca la carte a tehnologiei, domnul inginer Ovidiu Blănaru, șef fermă Agricost, a prezentat pas cu pas lucrările efectuate: „Expunerea geografică a terenului agricol pe care societatea noastră îl administrează, suma gradelor de temperatură înregistrate anual și capacitatea uriașă de irigat de care dispunem ne-au permis să alegem hibrizi semitardivi și tardivi, care prin genetica lor au făcut posibilă depășirea barierei de 20 de tone de boabe la hectar. Imediat după recoltarea rapiței, terenul a fost prelucrat la adâncimea de 25 de centimetri cu utilajul Tiger care a permis simultan încorporarea a 120 de kilograme de triplu superfosfat la adâncimea de 17 cm. Beneficiind de o lungă perioadă de odihnă, timp în care microorganismele existente în sol au lucrat în favoarea noastră, a făcut posibil ca în ajunul semă­natului să avem un grad de fertilitate ridicat, respectiv o rezervă de 150 de kilograme de azot, 80 de kilograme de fosfor, 250 de kilograme de potasiu, 30 de kilograme de sulf la un pH de 7,6. La semănat, în data de 16 aprilie, am mizat pe cel mai tardiv hibrid Pioneer P1535 – FAO 610 și am folosit o mașină de semănat de mare precizie pe 18 rânduri, marca Horsch tipul Maestro. Profitând de temperaturi situate în jurul valorii de 15 grade Celsius, am aplicat în 17 aprilie o fertilizare cu 130 de litri UAN în ideea de a reduce pierderile de azot cauzate în trecut din cauza volatilizării granulelor de îngrășământ solid. Răsărirea s-a produs la 23 aprilie, moment în care am numărat 73.000 de plante la hectar. La stadiul de două-trei frunze, în data de 15 mai am aplicat erbicidul Lumax în cantitate de 3,5 litri la hectar pentru combaterea buruienilor dicotile, iar pentru monocotile, în 28 mai, Principal – 0,09 kg/ha. La stadiul de 12 frunze, în data de 10 iunie s-a făcut o fertirigare cu UAN de 150 de litri la hectar cu o normă de irigare de 300 de metri cubi, ceea ce a permis ca îngrășământul să ajungă la o adâncime de 20-25 de centimetri, unde aparatul radicular era pe deplin dezvoltat. A urmat un tratament cu Opera – 1 litru la hectar în 21 iunie și cu Terrasorb Complex în data de 2 iulie. Recoltarea a avut loc în jurul datei de 1 noiembrie. Am recoltat 71.000 de știuleți cu 750 de boabe pe știulete, așezate în 20 de rânduri, cu 400 de grame masa a 1.000 de boabe, la o umiditate de 21% realizând o producție medie de 20.350 de kilograme la hectar.“

Peste 11 t/ha în neirigat

Premiul pentru cea mai bună producție de porumb obținută fără irigare a fost adjudecat în acest an de fermierul Carol Costandache, care a mizat la rândul său tot pe un hibrid Pioneer pentru a însămânța cele 27 de hectare înscrise în concurs.

„Anul acesta, din totalul de 2.465 de ha pe care le lucrez, 906 hectare am semănat porumb. Suprafața cu care am participat la concurs a fost de 27 de hectare, iar hibridul a fost Pioneer P0023 la care am obținut producția de 11.293 de kilograme. Am efectuat arătura în luna octombrie, după aproximativ două săptămâni am discuit, iar în primăvară, pe la jumătatea lunii martie, am făcut o fertilizare cu uree – 200 de grame de uree granulată/ha, încorporată cu combinatorul. Am semănat în data 5 aprilie și am optat pentru densitatea de 73.600 boabe/ha. Odată cu semănatul am fertilizat cu complex YaraMila. La stadiul de patru frunze am fertilizat cu azotat – 130 kg azot/ha. Recoltarea a avut loc pe 2 septembrie, iar producția a fost de 11.403 kg/ha, cu umiditate de 13,8%“, a precizat câștigătorul.

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 12-13

Asociația Producătorilor de Porumb din România. Bilanț și plan de evoluție

În urmă cu 3 ani, câțiva fermieri din județul Ialomița au pus bazele Asociației Producătorilor de Porumb Regiunea Sud (APPRS) tocmai în ideea de a fi la curent cu toate noutățile din piață și pentru a putea valorifica cât mai bine cultura ce ocupă un sfert din suprafața agricolă a țării. Deși se spune că începuturile sunt dificile, inițiativa asociației a devenit tot mai apreciată de către agricultori, iar finalul anului 2015 a coincis cu schimbarea statutului, devenind Asociația Producătorilor de Porumb din România. Evoluția este mai mult decât mulțumitoare, susține Alina Crețu, directorul executiv APPR, pentru că în 2014 erau înscriși doar 25 de membri, iar în următorul an numărul lor a crescut la 43.

Fermieri pentru fermieri

Pentru a face un bilanț al activității, APPR-ul a organizat pentru prima oară congresul Fermieri pentru Fermieri la care au participat reprezentați ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai companiilor furnizoare de semințe, ai altor asociații din domeniul agricol și, bineînțeles, fermierii membri. „Am organizat prima ediție a congresului Fermieri pentru Fermieri în care, alături de membrii noștri, am făcut bilanțul pe 2015 și am discutat cam ce am vrea să facem în 2016. Noi organizăm testări în câmp care vizează tocmai răspunsurile pe care le așteptă fermierii, astfel încât să ajungă la un prag de rentabilitate satisfăcător. Astăzi avem 43 de membri, reprezentăm aproximativ 200.000 de ha, iar evoluția este una clară dacă ne gândim că în 2014 eram numai 25. Dar nu contează neapărat numărul, importante sunt proiectele în care ne implicăm cu toții. Pentru a evolua la nivel agricol este nevoie de fermieri activi care să se implice cu câteva zeci de hectare sau cu câteva mii de hectare“, a declarat Alina Crețu.

Ne-am putea întreba de ce o astfel de asociație, când se presupune că accesul la informație este mult mai facil în zilele noastre. Răspunsul vine din partea unui fermier cu experiență și membru fondator al APPR: „Aveam nevoie de o astfel de asociație pentru că porumbul este una dintre principalele culturi în arealul nostru și trebuie valorificată la adevăratul potențial. Este nevoie să îi cunoaștem toate aspectele tehnologice, toate secretele, în așa fel încât să obținem cele mai bune producții. Și cum altfel putem să le cunoaștem dacă nu adunându-ne, testând hibrizi, sfătuindu-ne și furând experiență unii de la alții“, a menționat Gheorghe Alexandru.

„Fermierii care sunt înscriși în această organizație lucrează 200.000 ha de porumb. Dacă lucrurile merg așa, în perioada următoare suprafața va crește și, dacă ar fi să judecăm după numărul de hectare, am putea spune că APPR-ul va deveni una dintre cele mai importante organizații din România. Este o asociație importantă pentru că reprezintă o cultură care ocupă un sfert din suprafața agricolă a țării. Sigur, sunt multe lucruri de făcut și în ceea ce privește relația cu MADR-ul sau cu alte asociații, trebuie făcute mai multe studii de piață, însă este un început bun“, a mai completat și Lucian Buzdugan, directorul general al SC Agricost Insula Mare a Brăilei.

Porumbul de aur

Cu ocazia adunării generale, APPR a organizat și prima ediție a concursului Porumbul de aur. Trofeele, atent realizate de artiști plastici din țară, au fost înmânate fermierilor cu cele mai bune producții de porumb, care le vor păstra până la următoarea ediție, când va avea loc o nouă departajare. O parte dintre membrii asociației s-au înscris în concurs la cele două categorii: cultură irigată și cultură neirigată. Ambele trofee au ajuns în județul Ialomița, câștigător la categoria neirigat fiind desemnat fermierul Gheorghe Alexandru, care a obținut o producție de 13.845 de kg/ha, în timp ce la irigat producția cea mai ridicată a fost înregistrată în ferma domnului Jean Cezar Ilie – 13.938 kg/ha. Rezultate foarte bune, dacă ar fi să ne raportăm la anul dezastruos pe care l-au avut agricultorii din mai toate zonele țării.

Gheorghe Alexandru, fermier din Ciulnița – județul Ialomița, lucrează o suprafață de 3.000 de ha, dintre care 900 ha cu porumb. În anul 2015 a semănat, la începutul lunii aprilie, hibridul P 9911, FAO 410 din portofoliul Pioneer România, a aplicat două fertilizări și două erbicidări, iar cantitatea de precipitații de care a beneficiat cultura a fost de 140 de mm/mp. A recoltat la mijlocul lunii septembrie, densitatea fiind de 70.000 de plante /hectar, iar rezultatele nu i-au adus doar trofeul Porumbul de aur, ci mai ales satisfacția reușitei pentru munca depusă: „Am obținut pe o suprafață de 70 ha, în neirigat, cea mai mare producție de porumb din rândul membrilor care s-au înscris în concurs. Nu am folosit o tehnologie specială, ci am folosit tehnologia recomandată, dar cu un hibrid rezistent la secetă. În total cultiv 900 ha de porumb și în anul care s-a încheiat am obținut producții de 11.500 kg/ha. Sunt foarte mulțumit de rezultate pentru că ele vin și în raport cu munca depusă“, a menționat fermierul.

De partea cealaltă Jean Cezar Ilie, tot din județul Ialomița, lucrează 700 ha, dintre care 250 ha cu porumb numai în condiții de irigat. A semănat pe 23 aprilie hibridul DKC 5276, FAO 479 al companiei Monsanto, a aplicat 3 fertilizări și 3 erbicidări, a beneficiat de 190 mm/mp cantitate de precipitații, la care s-a adăugat un volum de apă de 175 mm/mp din irigații. „Cultiv porumb pe o suprafață nu tocmai mare, dar toate cele 250 ha sunt irigate. Nu intenționăm să mărim suprafața, chiar dacă ne-a mulțumit producția, însă aș vrea să spun că ne-am înscris în APPR tocmai ca să nu mai facem în fermă foarte multe testări, să nu mai tragem cu ochiul la vecini și la Institute de Cercetare din Occident. Ceea ce face APPR-ul este foarte bine pentru noi, fermierii, informațiile pe care le primim de aici sunt foarte importante și ne ajută să ne dezvoltăm cunoștințele și acest lucru să se vadă în producții“, a declarat fermierul.

Ce e de făcut pentru un 2016 mai bun?

Încă de la început, președintele asociației a fost Arnaud Perrein, un fermier cunoscut pentru determinarea de a face agricultură de calitate în țara noastră. Și pentru el, la fel ca și pentru alți membri APPR, anul ce tocmai s-a încheiat a fost unul dificil, dar declară că în 2016 va încerca să ducă lucrurile spre mai bine, atât în propria fermă, cât și la nivelul asociației. „Noi suntem o asociație profesională care se ocupă în special de cultura porumbului, de aspectele tehnice mai exact. Testăm în locații diferite peste 100 de hibrizi, facem acest lucru deja de 3 ani și încercăm să îi sfătuim pe fermieri cu privire la ceea ce se pretează să cultive în anumite zone, pentru că e important să aleagă cel mai bun hibrid“, a declarat Arnaud Perrein.

Bilanțul și planul pentru 2016 au fost prezentate de către directorul executiv, Alina Crețu: „Până acum am realizat numeroase testări, am pus la dispoziție și un catalog pentru ca fermierii să se poată informa mai bine și să vadă cum s-au comportat hibrizii în diferite zone. Nu spunem că aceste testări reprezintă soluția finală, este un instrument de lucru care, alături de consilierii cu care lucrează agricultorii și companiile furnizoare de semințe, sunt convinsă că va conduce la rezultate foarte bune în ferme. Anul acesta vom continua să participăm la evenimente precum Ziua Porumbului deoarece este o manifestare de renume. Suntem implicați direct, iar ceea ce se întâmplă acolo este un lucru deosebit și trebuie apreciat pentru că este un eveniment organizat de fermieri pentru fermieri. Este cumva și deviza noastră: ce putem face noi pentru noi ca fermieri, înainte de a aștepta să facă alții pentru noi.“

Loredana Larissa SOFRON

Abonează-te la acest feed RSS