Adama Sultan iulie 2020
update 15 Jul 2020

Schitul de la Berca va fi restaurat cu bani europeni

Comuna Berca din județul Buzău a intrat pe harta turistică grație vulcanilor noroioși și, poate, este cunoscută și pentru specialitatea culinară a locului, cârnații de Pleșcoi. Curând, agenda va fi completată cu alt obiectiv, Ansamblul Schitul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“, mai ales că lăcașul a intrat într-un program de restaurare, un proiect european în valoare de 21,26 milioane de lei.

Pisania bisericii vorbește nu despre un schit, ci despre o mănăstire cu rol de cetate: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu sporirea Duhului Sfânt, ziditu-s-a din temelie această sfântă și dumnezeiască monastire, întru slava și lauda Atotțiitorului Dumnezeu, de robul lui Dumnezeu Mihalcea vel Stolnicu și de roaba lui Dumnezeu Alexandrina Cantacuzino (...) și s-au zidit în zilele blagocestivului domn I. Constantin Basarab Voievod, la anul 7202 (1694), iunie, 6.“

Așadar, așezământul datează din urmă cu 324 de ani, unele surse indicând existența unei biserici pe cel mai înalt deal din Berca chiar de la începutul anilor 1600. Documentele îi rețin însă ca ziditori pe stolnicul Mihalcea Cândescu împreună cu soția sa, Alexandrina Cantacuzino, și cu fiii lor, Șerban, Mihalcea și Moise.

Mănăstirea a fost ctitorită în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, cam în vremea când la Râmnicu Sărat se înălța o altă bijuterie arhitecturală, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“. Istoricii presupun că mănăstirea avea și rol de observare și apărare. De fapt, otomanii interziseseră boierilor din Țările Române să ridice cetăți fortificate, așa că valahii le-au înșelat vigilența prin tipul de mănăstiri-cetate, unde clopotnița avea rol de supraveghere a mișcărilor de trupe și tot de acolo se bătea clopotul a alarmă. Un alt element ar fi zidul de împrejmuire, caracteristic tuturor construcțiilor din perioada brâncovenească. Inițial, biserica de la Berca avea trei turle, fiind pictată la interior și la exterior. Pe latura sudică au fost construite pivnițe și, peste bolta lor din cărămizi, o casă egumenească. În 1825 se afirmă că stăreția avea cinci camere și un foișor cu stâlpi din piatră, înlocuiți, la consolidarea dintre anii 1832-1834, cu alții din lemn.

schitul berca biserica b

Alte documente din 1860-1864 amintesc că mănăstirea mai deținea o altă clădire cu cinci camere, o pâinărie, o cuhnie, un șopron, o cămară, o velniță, un grajd etc. În acel secol așezământul a găzduit o serie de instituții de învățământ: școala elementară pentru copiii din sat; școala pregătitoare pentru seminarul teologic (școala de gramatici sau școala candidaților de preoți); școala destinată pregătirii monahilor și tinerilor săraci). În 1865 aici a fost instalat sediul subprefecturii Plaiului Pârscov, iar în 1871, o cazarmă a unității de dorobanți. În al Doilea Război Mondial, fiindcă la mănăstire și-a instalat armata sovietică un post de observație, lăcașul a fost bombardat de trupele germane, fiind distruse aproape în întregime zidurile de împrejmuire și alte clădiri anexă. Biserica, devenită între timp de mir, a fost consolidată în anul 1980, iar după 1990 a redevenit schit de maici. În biserică sunt reprezentate mai multe școli de pictură și artă bisericească, de la Pârvu Mutu și Gheorghe Tattarescu la restauratorii din zilele noastre.

În 2004-2005 a fost scoasă la suprafață pictura originală a renumitului Pârvu Mutu. Broderia în piatră, coloanele și portalul sunt de la 1694, catapeteasma este o operă de secol XIX, pictată de Nicolae Teodorescu și Gheorghe Tattarescu, iar înăuntru se mai află trei icoane realizate între anii 1740-1750.

Maria Bogdan

Schiturile rupestre de la Nucu

Este timpul ca legendele să prindă viață. Să istorisească povești despre personaje fabuloase și locuri binecuvântate în care se spune că, în vremurile de demult, coborau zeii. Ținutul Buzăului. Un tărâm fantastic, cu stânci ieșite din coasta munților din care susură ape fermecate, învăluit într-o aură mistică. Cel mai mare mister al acestui tărâm este cel al schiturilor rupestre care se regăsesc între granițele a trei comune – Colți, Bozioru, Brăești. Despre chiliile săpate în inima stâncilor s-au spus multe. Că au o energie incredibilă, purificatoare sau că sunt portaluri către alte lumi. Până acum tot ce știm este că la întunericul acestor stânci primii pustnici creștini și-au început drumul spre asceză. 

Diana Gavrilă, istoric și ghid local comuna Colți:

„Munții Buzăului dețin densitatea cea mai mare de locuințe săpate în piatră. Peste 40 de astfel de așezări au fost descoperite în această regiune, însă doar 30 sunt menționate documentar și doar 20 pot fi vizitate, chiar dacă vorbim în unele cazuri doar de urmele acestor așezări. Ponderea cea mai mare o dețineau grotele naturale amenajate pentru locuire. Acestea sunt cele mai vechi locuințe și pot fi considerate chiar de sorginte paleolitică. Cu alte cuvinte, există de acum 40.000 de ani. Mai târziu apăreau așezările antropice, însă vechimea lor este incertă. Se crede că acestea datează din epoca fierului. Nu știm dacă acestea, săpate cu dalta în burțile stâncilor, sunt dovada propagării creștinismului sau dacă existau deja. Sau dacă au fost folosite, înainte de a se propovădui Sfânta Evanghelie, pentru ritualuri magico-religioase. Știm cu siguranță că la nivelul acestei regiuni s-au retras primii mărturisitori ai lui Hristos care fugeau astfel de persecuții. În aceste așezări au fost descoperite inscripții cu crucea malteză, specifică secolului 4-6 după Hristos, și care este prezentă în majoritatea așezărilor, precum și imaginea peștelui, primul simbol adoptat de către creștini pentru a se recunoaște între ei.“

„În zona Nucu-Bozioru se află densitatea cea mai mare de astfel de schituri rupestre, păstrate în condiții destul de bune. Există aici nouă așezări în piatră, printre care și grota Fundu Peșterii. Este vorba despre o grotă naturală amenajată pentru locuire și dovada clară a unor practici efectuate mult înainte de propagarea creștinismului. Ultimele studii efectuate la nivelul său au demonstrat clar că, din punct de vedere științific, această grotă este mai importantă decât restul obiectivelor și este considerată un fenomen în arheologia românească și unicat la nivelul Europei Centrale și de Est. La nivelul acesteia, încă de timpuriu s-ar fi săvârșit inițieri ale elitei războinicilor, ale tinerilor care trebuiau să devină mari luptători. Aceste practici, spun specialiștii, ar fi putut să înceapă în neoliticul final, adică cu 4.000 de ani înainte de Hristos, și ar fi sfârșit pe la 1.500 înainte de Hristos. Pe pereții grotei există 140 gravuri (au fost mai multe, dar s-au șters) realizate prin scrijelire care reprezintă arme și vârfuri de sulițe, dar în mod special pumnale. În jurul lor s-au iscat cele mai multe controverse. Pe teritoriul României au fost descoperite puține artefacte de tipul acesta, așa că s-a încercat găsirea unei corespondențe cu alte țări ale lumii. Astfel de arme au fost descoperite în Spania, Franța, nordul Italiei, în Maroc și s-a tras concluzia că zona Curburii Carpaților în vechimea îndepărtată ar fi putut reprezenta nu numai punct de intersecție a drumurilor, ci și o zonă de interferență a mai multor culturi. Este posibil ca aici să se fi făcut pelerinaje sau să fi avut loc întâlniri ale inițiaților veniți de la mii de kilometrii depărtare.  Există și însemne de ordin creștin pentru că, ulterior, în grotă s-au adăpostit mai mulți pustnici.“

GALERIE FOTO


 

Laura ZMARANDA

Foto: Cristian ȘERBU

  • Publicat în Turism
Abonează-te la acest feed RSS