Lumea satului 750x100

update 20 Oct 2020

Fermierii pot depune cereri de finanţare pentru obţinerea unui sprijin financiar de 70% din valoarea primei de asigurare plătită în sectorul vegetal

Submăsura 17.1 "Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) va fi deschisă în intervalul 11 mai - 30 noiembrie 2020 şi va începe cu sectorul vegetal, iar perioada în care se vor putea depune cererile de finanţare aferente contractelor de asigurare pentru sectorul zootehnic va fi comunicată ulterior şi anunţată pe pagina de internet.

Ministerul Agriculturii preciza că sesiunea de depunere a cererilor de finanţare va dispune de o alocare totală de aproximativ 40 milioane euro.

"O noutate importantă este faptul că se va organiza o sesiune anuală de primire a cererilor de finanţare, faţă de sesiunea precedentă, când existau sesiuni diferite pentru culturile de primăvară şi pentru cele de toamnă. Precizăm că, faţă de anul trecut, Ghidul solicitantului aplicabil pentru sesiunea din acest an include o serie de îmbunătăţiri şi simplificări. Astfel, o primă modificare o reprezintă intensitatea unică a sprijinului financiar care este acum de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanţării), faţă de sesiunea anterioară când intensitatea era calculată în funcţie de dimensiunea exploataţiei asigurate", precizează AFIR.

O altă simplificare se referă la eliminarea obligativităţii de a prezenta extrasul din Registrul Agricol şi acceptarea documentelor aferente plăţilor prin POS pentru justificarea plăţii a cel puţin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare. Totodată, a fost simplificată şi Cererea de finanţare, în sensul eliminării obligativităţii de a completa suprafeţele asigurate pentru fiecare parcelă, precum şi a calculului privind dimensiunea economică a exploataţiei.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar disponibil în cadrul submăsurii 17.1, solicitanţii trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile eligibile prevăzute de Ghidul solicitantului şi să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract.

Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanţare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arşiţa, inundaţiile, grindina, îngheţul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torenţiale sau ploile excesive şi de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada.

De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanţare se numără şi infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare. Prin intermediul submăsurii 17.1 sunt eligibile pentru decontarea asigurărilor şi riscurile asociate bolilor animalelor care figurează în Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 652/2014 şi care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanţare europeană sau naţională.

În cazul producerii unui fenomen climatic nefavorabil sau a infestării cu organisme de carantină dăunătoare plantelor acesta trebuie să fie recunoscute în mod oficial de către autorităţile competente din România, menţionează AFIR.

"În contextul actual al secetei, dublat de pandemia de coronavirus, venim în sprijinul fermierilor prin relansarea acestei submăsuri, care vine cu o serie de simplificări şi avantaje şi îi încurajăm pe toţi să-şi asigure culturile, prin încheierea acestor asigurări, pentru care Ministerul acordă prin PNDR o finanţare de 70% din valoarea primei, indiferent de dimensiunea fermelor", a precizat recent ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

În ceea ce priveşte sesiunea organizată anul trecut, din cele 1.077 cereri de finanţare eligibile, până la această dată au fost contractate 998 cereri cu o valoare de aproximativ 1,75 milioane de euro, fiind plătite 800 din acestea, diferenţa reprezentând cereri aflate în diferite stadii de contractare sau plată.

Sursa: Agerpres

Noi beneficii importante pentru fermieri prin submăsura 17.1 ce se va lansa la jumătatea lunii mai 2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va relansa la jumătatea lunii mai submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. 

Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare va dispune de o alocare totală de aproximativ 40 milioane euro.

Submăsura va fi deschisă până la sfârșitul lunii noiembrie 2020 și va fi destinată asigurării culturilor de toamnă aferente anului 2019 şi culturilor de primăvară pentru campania 2020. Pentru sectorul zootehnic sesiunea va fi disponibilă la o dată ulterioară.

În contextul actual al secetei, dublat de pandemia de coronavirus, venim în sprijinul fermierilor prin relansarea acestei submăsuri, care vine cu o serie de simplificări şi avantaje şi îi încurajăm pe toți să-și asigure culturile, prin încheierea acestor asigurări, pentru care Ministerul acordă prin PNDR o finanțare de  70% din valoarea primei, indiferent de dimensiunea fermelor”, precizează ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Principalele riscuri eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare acoperă fenomenele climatice nefavorabile, inclusiv seceta. De asemenea, alte fenomene climatice nefavorabile acoperite de submăsură sunt: arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada.

MADR şi AFIR, din analiza pe care au realizat-o la nivelul departamentelor tehnice și prin colectarea unor sugestii ale asociațiilor de fermieri, au realizat îmbunătățiri şi simplificări consistente pentru această sesiune, atât în ceea ce privește fișa măsurii, cât şi condițiile de accesare.

Astfel, acestea vizează:

  • Acordarea unui sprijin de 70% pentru toți fermierii, independent de dimensiunea fermei;
  • Revizuirea procesului de organizare a sesiunilor, prin eliminarea celor două etape aferente culturilor de primăvară, respectiv toamnă și deschiderea unei sesiuni anuale pentru toate tipurile de cultură sau specie.

Totodată, Ghidul solicitantului a fost simplificat semnificativ prin: reducerea numărului de documente obligatorii în cadrul pachetului depus împreună cu cererea de finanțare (de la 7 documente la 4 documente), eliminarea obligativității de a prezenta extrasul din Registrul Agricol şi documente ștampilate, de a completa suprafețele asigurate pentru fiecare parcelă și calculul privind dimensiunea economică a exploatației, precum şi clarificarea posibilității de a prezenta documente aferente plăților prin POS.

În ceea ce privește sesiunea organizată anul trecut, din cele 1.077 cereri de finanțare eligibile, până la această dată au fost contractate 998 cereri cu o valoare de aprox. 1,75 mil euro, fiind plătite 800 din acestea, diferența reprezentând cereri aflate în diferite stadii de contractare sau plată.

Sursa: madr.ro

AFIR: Utilizarea semnaturii electronice conform OUG 38/2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) are capacitatea instituțională de a aplica prevederile Ordonanței de Urgență nr. 38 din 30 martie 2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților şi instituțiilor publice, fără ca beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) să fie obligați să schimbe modalitatea de lucru și de comunicare cu AFIR.

Acest lucru este posibil ca urmare a faptului că AFIR a dezvoltat, începând din anul 2018, o serie de mecanisme electronice on-line de preluare și de procesare a documentațiilor necesare accesării fondurilor europene și implementării proiectelor de investiții finanțate prin PDNR.

În acest sens, se precizează că pentru beneficiarii PNDR 2020, utilizarea semnăturii electronice din etapa de contractare și până la ultima tranșă de plată este obligatorie, începând din august 2018. De asemenea, în ceea ce privește întocmirea proiectului, o serie de documente sunt obținute direct de către AFIR prin interogarea bazelor de date ale instituțiilor publice abilitate în emiterea acestora – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru verificarea înscrisurilor fermierilor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pentru verificarea animalelor din exploatațiile zootehnice prin Registrul Național al Exploatațiilor (RNE), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru cazierul fiscal prin sistemul informatic PatrimVen, Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) pentru verificarea corectitudinii datelor declarate de beneficiari, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) pentru extrasul de carte funciară, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru verificarea cazierului judiciar prin Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român (ROCRIS). Mai mult, începând cu luna martie 2020, corespondența internă și externă a Agenției este complet digitalizată și semnată electronic la toate palierele de decizie.

În urma acestor măsuri aplicate de AFIR, la nivelul PNDR s-a observat un impact direct cuantificabil prin reducerea deplasărilor beneficiarilor PNDR la sediile AFIR, precum și prin scăderea cheltuielilor legate de consum de hârtie și de toner, mentenanță echipamente, reducerea timpului necesar pentru semnarea olografă pe flux a acestora și arhivarea ulterioară a celor aproximativ 172.000 de documente semnate electronic până acum.

Având în vedere cele de mai sus, respectiv faptul că s-au reduse costurile cu materiale, consumabile și cheltuielile legate de serviciile poștale, majoritatea documentelor fiind transmise prin e-mail (economie de aproximativ 60.000 euro), că s-a redus considerabil timpul pentru gestionarea și avizarea documentelor (economie de aproximativ 1,2 milioane de euro, calculată la timpul alocat celor 172.000 documente), se poate spune că AFIR a realizat economii financiare de peste 1,2 milioane de euro din 2018 până în prezent.

Încă de la deschiderea depunerilor online, AFIR a recomandat tuturor solicitanților folosirea semnăturii electronice ca pe o modalitate de a reduce consumul hârtiei și de a elimina unele etape intermediare de procesare a documentelor. În contextul actual, utilizarea semnăturii electronice este vitală, cu atât mai mult cu cât, aceasta are forța juridică a înscrisurilor autentice atât ca reprezentare instituțională, cât și sub semnătură privată.

Peste 160 de milioane de euro au ajuns la beneficiarii PNDR în primul trimestru al anului 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit în primul trimestru al anului 2020 către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) peste 160 milioane de euro, semnificativ superior față de previziunile de plată stabilite anterior. Sumele plătite de către AFIR reprezintă fonduri europene nerambursabile, acordate prin PNDR 2020 (exclusiv contribuția Uniunii Europene), fără contribuția de la bugetul național.

Din totalul sumelor plătite la nivel național pentru primul trimestru al acestui an, în regiunea 1 Nord-Est Iași au fost efectuate plăți prin Centrul Regional, de 21,3 milioane de euro, iar în regiunea 2 Sud-Est Constanța, de 27,7 milioane de euro. La nivelul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Târgoviște s-au efectuat plăți de 15,9 milioane de euro în primul trimestru, iar prin Centrul Regional 4 Sud-Vest Craiova, AFIR a plătit 23,8 milioane de euro beneficiarilor PNDR.

De asemenea, Centrul Regional 5 Vest Timișoara a efectuat, în primul trimestru al acestui an, plăți în valoare de 14,6 milioane de euro. Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest Satu Mare a plătit suma de 28,8 milioane de euro beneficiarilor săi. În regiunea 7 Centru Alba Iulia, AFIR a realizat plăți prin Centrul Regional în valoare de 13,5 milioane de euro, iar Centrul Regional 8 București-Ilfov a plătit 14,8 milioane de euro beneficiarilor investițiilor finanțate prin PNDR 2020.

De la demararea PNDR 2020 în 2015 și până în prezent, AFIR a plătit 5,58 miliarde de euro (fonduri europene și buget național), ceea ce reprezintă un grad de absorbție de peste 59%.

Sursa: afir.info

A fost amânată lansarea sesiunilor de depunere proiecte PNDR 2020

În contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României în urma evoluției situației epidemiologice determinată de răspândirea COVID-19, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (AM-PNDR) a decis amânarea lansării sesiunilor de depunere proiecte pentru următoarele Măsuri/Submăsuri:

  • Măsura 2 „Servicii de consiliere privind măsuri zoosanitare de prevenire și combatere a Pestei Porcine Africane (PPA), măsurile minime de biosecuritate și normele sanitar veterinare în creșterea suinelor„
  • Submăsura 2 „Sprijin pentru investiții  în  procesarea /marketingul produselor agricole"- componenta unități de sacrificare de mica capacitate
  • Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice" - componenta infrastructura de irigații
  • Submăsura 1 „Sprijin pentru investiții în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale"
  • Submăsura 5.2 „Sprijin pentru investiții privind refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastre naturale, de condiții de mediu adverse şi de evenimente catastrofale"
  • Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri"
  • Submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol"
  • Submăsura 17.1 „ Prime pentru asigurarea culturilor a animalelor și a plantelor"

Totodată, vă informăm că MADR, prin AM PNDR, va reprograma activitățile privind organizarea de reuniuni, cursuri, ateliere de lucru, focus grupuri sau alte evenimente care sunt asociate cu un grad crescut de risc de răspândire a virusului COVID – 19.

Sursa: madr.ro

Roboții mulg vacile dintr-o fermă din Bistrița-Năsăud printr-o investiție finanțată prin PNDR 2020

Inovarea și modernizarea în agricultura României este o direcție foarte importantă în implementarea fondurilor europene pe care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale le gestionează. AFIR a primit pentru investiții în ferme (prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatațiile agricole”) solicitări de finanțare în valoare de 2,2 miliarde de euro, din care a contractat proiecte însumând 912,47 de milioane de euro. Pentru decontarea investițiilor realizate până în prezent, AFIR a plătit fermierilor 493,35 de milioane de euro din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

O astfel de investiție, care vizează modernizarea activității unei ferme prin construirea și dotarea sălii de muls și a spațiului pentru procesarea laptelui, a fost finanțată de AFIR în localitatea Orheiu-Bistriței, din comuna Cetate, județul Bistrița-Năsăud. Valoarea finanțării nerambursabile acordate prin PDNR 2020, obținute de beneficiar este de 400.229,41 de euro. Precizăm că valoarea totală a proiectului se ridică la 732.277 de euro.

Obiectivul principal al acestui proiect a fost modernizarea fermei zootehnice. În acest sens, s-a construit și dotat o sală de muls și un spațiu de procesare a laptelui, pe un lot pe care există deja o hală cu destinația fermă de vaci, cu o capacitate de 120 de capete.

Investiția este inedită prin faptul că dispune de un grad mare de robotizare a fermei. Este vorba despre un sistem în care îngrijirea animalelor și mulsul sunt realizate integral de către roboți. Ferma a fost modernizată prin achiziționarea de cușete pentru odihnă a animalelor, tanc de răcire a laptelui, echipamente de procesare, vană mecanizată de procesare brânzeturi, sistem de împingere automată a furajelor, sistem de curățat gunoiul de grajd, dar și alte echipamente.

În total, în fermă lucrează cinci roboți: doi mulg vacile, unul face curat, unul ridică mâncarea animalelor și unul alăptează automat vițeii. Este singura fermă de vaci din regiune care dispune de un grad înalt de tehnologizare, care e funcțională și care are ca scop final sănătatea și confortul animalelor, precum și calitatea produsului finit.

Contractul de finanțare pentru modernizarea fermei de vaci a fost încheiat în 30 iunie 2016, iar investiția s-a finalizat la data de 30 iunie 2018. Societatea vizează realizarea unei producții  totale anuale de 960.000 litri de lapte. Investiția finanțată prin PNDR 2020, deși automatizată, a reușit și crearea a două locuri de muncă.

Sursa: afir.info

Peste 348 de milioane de euro au intrat în țară pentru proiectele PNDR

Comisia Europeană a comunicat oficial României că a aprobat rambursarea a 348.319.323,64 de euro la finalul lunii ianuarie 2020, reprezentând cheltuieli efectuate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și solicitate pentru decontare de către țara noastră în perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2019.

Astfel, conform informării primite de la Banca Națională a României, acești bani au intrat efectiv în conturile statului român în data de 5 februarie 2020.  

Rambursarea cheltuielilor efectuate de către un stat membru certifică corectitudinea acestor cheltuieli și mai ales faptul că AFIR are toate sistemele de implementare și plată în deplină concordanță cu cerințele regulamentelor europene.

Sumele solicitate și rambursate reprezintă plățile efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiții finanțate prin PNDR 2020, dar și plățile compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA).

Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 4,6 miliarde de euro pentru investițiile în agricultură și dezvoltarea durabilă a mediului rural finanțate prin PNDR 2020.

Sursa: afir.info

Actualizare calendar estimativ de lansare a sesiunilor de depunere a proiectelor PNDR 2020

  • M 2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” -  luna aprilie - 7.225.252 euro
  • sM 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate” - luna iulie - 2.008.739 euro
  • sM 3.2 „Sprijin pentru activitățile de informare şi de promovare desfășurate de grupurile de producători în cadrul pieței interne” - luna iulie - 4.072.493 euro
  • sM 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole” - luna aprilie - 6.896.879 euro
  • sM 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice – componenta irigații  - perioada martie – aprilie - 43.222.547 euro
  • sM 5.1 „Sprijin pentru investiții în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale” - luna februarie - 13.039.804 euro
  • sM 5.2 „Sprijin pentru investiții în acțiuni menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale” - luna februarie - 3.677.431 euro
  • sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” - sfârșitul lunii aprilie - 42.681.019 euro
  • sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” - sfârșitul lunii martie - 1.984.801 euro
  • sM 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvo-mediu” - luna martie - 42.289.252 euro
  • sM 17.1 „Contribuții la primele de asigurări” - luna martie - 39.336.228 euro
  • sM 19.3 “Pregătirea și  implementarea activităților de cooperare ale Grupului de Acțiune Locală” - luna aprilie - 4.358.006 euro

Calendarul indicativ de lansare a sesiunilor de depunere a proiectelor în anul 2020 în cadrul PNDR 2014-2020

PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ 2020

Nr. crt.

Submăsuri/Măsuri

Perioadă estimativă

Alocare estimativă
- euro -

1

M 2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei”

aprilie

7.225.252

2

sM 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate”

iulie

2.008.739

3

sM 3.2 „Sprijin pentru activitățile de informare şi de promovare desfășurate de grupurile de producători în cadrul pieței interne”

iulie

4.072.493

4

sM 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice – componenta irigații

martie - aprilie

43.222.547

5

sM 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole”

aprilie

6.896.879

6

sM 5.1 „Sprijin pentru investiții în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale”

februarie

13.039.804

7

sM 5.2 „Sprijin pentru investiții în acțiuni menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale”

februarie

3.677.431

8

sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”

sfârșit aprilie

42.681.019

9

sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”

sfârșit martie

1.984.801

10

sM 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvo-mediu”

martie

42.289.252

11

sM 17.1 „Contribuții la primele de asigurări”

martie

39.336.228

12

sM 19.3 “Pregătirea și  implementarea activităților de cooperare ale Grupului de Acțiune Locală”

aprilie

4.358.006

Formularele de plată pentru investițiile finanțate prin PNDR 2020 trebuie semnate electronic

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale informează beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) că utilizarea semnăturii electronice pe formularele de plată aferente proiectelor de investiții este obligatorie. În acest sens, începând din 24 decembrie 2019, formularele necesare au fost publicate pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Informații utile >> Tipizate.

Astfel, pentru a solicita decontarea cheltuielilor realizate în cadrul proiectului finanțat prin PNDR 2020, trebuie semnate electronic următoarele formulare tipizate:

  • Declarații de eșalonare investiții, TVA și sprijin forfetar;
  • Cereri de plată avans, tranșe de plată, TVA și sprijin forfetar;
  • Declarații de cheltuieli și declarații de venituri;
  • Centralizatorul facturilor AP 1.2.3 și anexă – submăsurile 9.1, și 9.1a.

Beneficiarii finanțărilor PNDR 2020 care semnează electronic trebuie să completeze electronic formularele de plată și să le încarce în sistemul electronic prin intermediul paginii de internet a AFIR. Aplicația nu va mai solicita și încărcarea documentului tipărit, semnat olograf și scanat.

Precizăm faptul că aplicarea semnăturii electronice pe formularele tipizate este opțională acolo unde nu a fost prevăzută anterior în ghidurile solicitantului sau în procedurile de lucru obligația aplicării semnăturii electronice până cel târziu la momentul contractării.

În cazul beneficiarilor care semnează olograf, formularul de plată trebuie completat electronic, trebuie imprimat, semnat olograf, după care se scanează și se depune online împreună cu formularul electronic pe pagina de internet a AFIR.

Completarea formularelor de plată se realizează conform Ghidului solicitantului, a anexelor aferente acestuia și a procedurilor în vigoare, disponibile pe portalul www.afir.info, iar depunerea tipizatelor se realizează online, direct pe site-ul AFIR.

Sursa: afir.info

4 miliarde de euro plătiți de către AFIR în perioada 2017 – 2019

În perioada ianuarie 2017 – octombrie 2019, AFIR a primit 42.304 cereri de finanțare în valoare de aproximativ 6,05 miliarde de euro, din care a selectat 31.218 proiecte în valoare de peste 3,9 miliarde de euro. În aceeași perioadă, AFIR a încheiat 30.759 de contrate de finanțare în valoare de 3,6 miliarde de euro și a efectuat plăți de 4 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice din mediul rural.

În vederea atingerii obiectivelor stabilite privind absorbția fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, AFIR a reușit implicarea activă a instituțiilor cu responsabilități directe, cât şi a celorlalte autorități ale statului de a căror activitate depinde bunul mers al proiectelor finanțate din fonduri europene. În acest sens, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a inițiat o serie de soluții pentru simplificarea procesului de obținere a finanțărilor, prin care a mutat povara administrativă de la beneficiar la Agenție. În acest sens, AFIR a implementat mai multe facilități, printre care amintim: accesul gratuit la Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român (ROCRIS), accesul gratuit la sistemul electronic al ANAF (PATRIMVEN), integrarea sistemului informatic al AFIR cu sistemul informatic al ANCPI (Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară) care permite experților AFIR să verifice direct informațiile cadastrale fără a le mai cere de la beneficiari sau solicitanți.

Totodată, a existat o permanentă preocupare pentru modernizarea sistemului informatic, un obiectiv atins prin digitizarea fluxului de implementare a proiectelor de investiții, de la depunerea cererii de finanțare, până la plata efectivă.

Sursa: afir.info

Sesiuni de primire a proiectelor în desfășurare în cadrul PNDR 2014-2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management a Programului Național de Dezvoltare Rurală reamintește celor interesați perioadele de depunere a proiectelor pentru următoarele submăsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, astfel:

  • sM4.2GBER MINIMIS - Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole, Perioada de depunere proiecte conform anunțului de lansare este 17 iunie 2019 -31 decembrie 2019
  • sM4.2a - Investiții pentru procesarea și marketingul produselor din sectorul pomicol - Perioada de depunere proiecte conform anunțului de lansare este 19 august 2019 - 31 ianuarie 2020
  • sM6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici - Perioada de depunere proiecte conform anunțului de lansare este 22 iulie - 31 decembrie 2019
  • sM8.1 - Împăduriri și crearea de suprafeţe împădurite - Perioada de depunere proiecte conform anunțului de lansare este 16 septembrie - 13 decembrie 2019
  • sM9.1 - Înființarea grupurilor de producători  - Perioada de depunere proiecte conform anunțului de lansare este 26 iunie - 30 septembrie 2019 
  • sM9.1a - Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol - Perioada de depunere proiecte conform anunțului de lansare este 26 iunie- 30 septembrie 2019
  • sM17.1 - Prime pentru asigurarea culturilor, a animalelor şi a plantelor - Perioada de depunere proiecte conform anunțului de lansare este 01 aprilie - 30 noiembrie 2019
  • sM19.3 - Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală - Componenta A "Asistență tehnică pregătitoare, pentru proiectele de cooperare ale GAL-urilor selectate" - Perioada de depunere proiecte conform anunțului de lansare este 19 august - 31 ianuarie 2020

Perioada de depunere a proiectelor pentru submăsura 1.2Sprijin pentru activități demonstrative și de informare - acțiuni de informare pentru fermieri, deschisă în 2018 este încă activă. 

La nivelul AM PNDR se analizează oportunitatea lansării la finalul anului 2019 sau începutul anului viitor de noi submăsuri. Anunțurile de primire proiecte, precum și ghidurile solicitantului se vor putea accesa la adresa

https://portal.afir.info/

Sursa: madr.ro

340 de fermieri vor primi rambursarea primelor de asigurare în agricultură din fonduri europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) acordă sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor de către fermierii activi, prin intermediul submăsurii 17.1- „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Până în prezent, AFIR a primit 603 cereri de finanțare în valoare totală de 1.348.988 de euro, dintre care 340 de solicitări în valoare de 497.311 euro au fost selectate în vederea rambursării unui procent consistent din valoarea primelor de asigurare aferente. Precizăm că prima sesiune de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 este încă deschisă până în data de 30 noiembrie 2019, iar alocarea financiară disponibilă este de 42.797.487 euro. 

Sesiunea curentă are adresabilitate pentru culturile de primăvară și vom deschide o nouă sesiune și pentru asigurarea celor de toamnă. În cazul fermelor mici cu dimensiunea economică de până la 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil  este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite efectiv de către fermier, iar în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil este de 55%. Avem deja aproape 350 de fermieri care beneficiază de acest sprijin în mod concret și în cel mai scurt timp vom aproba și cererile aflate în acest moment în stadiul de verificare. Procesul de obținere a finanțării este facil și, pe această cale, îi încurajez pe toți fermierii să încheie polițe de asigurări pentru riscurile din agricultură, acesta fiind cel mai sigur mod de a preîntâmpina pagubele produse de o climă din ce în ce mai impredictibilă.”, a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR.

Astfel, pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menționate în cadrul submăsurii 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. De asemenea, solicitanții pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă dețin, cresc sau exploatează animale, dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură de la nivelul exploatației și dacă nu creează  condiții pentru a obține în mod necuvenit un avantaj.

AFIR a demarat pregătirile pentru viitoarea sesiune de primire a cererilor dedicate finanțării primelor de asigurare pentru culturile de toamnă. Astfel, la nivelul unui grup de lucru se vor întreprinde toate demersurile pentru simplificarea procesului de obținere a sprijinului financiar ținând cont de experiența de până acum în implementarea acestei submăsuri, precum și de opiniile beneficiarilor. 

Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, iar pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe site, la secțiunea Investiții PNDR în pagina sM 17.1

Sursa: afir.info

Fondurile pentru investițiile în sisteme de irigații au fost epuizate

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță închiderea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în infrastructura de irigații, ca urmare a epuizării fondurilor disponibile pentru această sesiune. Fondurile pentru acest tip de investiții sunt alocate prin submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, componenta infrastructură de irigații, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

În sesiunea deschisă în 6 februarie, AFIR a primit online 306 cereri de finanțare în valoare totală de 300.609.581 de euro. Alocarea financiară aferentă acestei sesiuni a fost de 200 milioane de euro, iar plafonul de primire a solicitărilor de finanțare de 300 milioane de euro[1].

  „Într-un interval de aproximativ 7 luni, AFIR a primit solicitări de finanțare de peste 300 de milioane de euro pentru realizarea investițiilor în infrastructura secundară de irigații. Mi-aș fi dorit să avem o anvelopă financiară mai mare pentru acest sector extrem de important – irigațiile. Am trecut de la o alocare de aproximativ 150 de milioane de euro în exercițiul financiar 2007 – 2013, la o alocare totală de 440,98 de milioane de euro în această programare și sper ca în exercițiul viitor 2021 – 2027, să fim în măsură să majorăm această sumă. Interesul crescut al Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigat (OUAI) se datorează mai multor măsuri administrative pe care le-am aplicat împreună cu partenerii noștri instituționali. Una dintre măsuri a fost extinderea suprafeței vizată pentru aceste tipuri de investiții de la 628.000 hectare la peste 1.800.000 hectare” a precizat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Sprijinul acordat prin submăsura 4.3, componenta infrastructură de irigații este 100% nerambursabil și se ridică la maximum 1.000.000 de euro/ proiect. Finanțarea nerambursabilă se acordă pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigații, a clădirilor aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune, precum și racordarea stațiilor la utilități, construcția şi modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat.

  „O altă măsură importantă, solicitată de mult timp de beneficiarii noștri, a fost să permitem ca, în limita a 30% din valoarea proiectului, să poată fi achiziționate echipamente de irigat, prevedere care a fost aplicată în această sesiune. Subliniez rolul important pe care l-au avut întâlnirile de lucru organizate înainte de lansarea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare, precum și experiența dobândită anterior de către OUAI-uri și de federațiile acestora, astfel încât am putut să avem un feed-back real din partea celor care investesc în infrastructura secundară de irigații din țara noastră” a menționat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

În exercițiul financiar 2014 – 2020, AFIR a primit 537 de solicitări de finanțare a infrastructurii secundare de irigații în valoare de 532,1 milioane de euro. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a încheiat 264 de contracte de finanțare cu reprezentanții Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigat (OUAI), în valoare de 200,8 milioane de euro și a efectuat până în prezent plăți de 99,76 de milioane de euro.

[1] La fiecare sesiune de cereri proiecte se aplică un plafon maxim de depunere care permite depunerea unui număr mai mare de proiecte decât valoarea totală a alocării pentru respectiva sesiune, astfel încât să se poată utiliza întreaga alocare disponibilă,  dacă anumite proiecte sunt retrase, declarate neconforme sau neeligibile.

Sursa: afir.info

Încă 176,41 milioane euro au intrat în conturile României prin PNDR

Ministerul Agriculturii informează că în data de 26 august 2019 au intrat în conturile României pentru fermieri și dezvoltarea satului românesc încă 176,41 milioane euro reprezentând rambursarea din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR).

Valoarea totală a fondurilor europene pe care România le-a primit în 2019 pentru agricultură și dezvoltare rurală se ridică la suma de peste 2,70 miliarde euro (plăți directe și investiții).

Preocuparea constantă a Ministerului Agriculturii pentru accesarea banilor europeni dedicați domeniului agricol a determinat o absorbție de 8,95 miliarde euro, reprezentând totalul fondurilor intrate în conturile fermierilor români în perioada 2017-2019, prin eforturile susținute ale funcționarilor din cadrul celor două agenții de plăți, APIA și AFIR.

Sursa: madr.ro

PNDR și-a atins toate obiectivele de etapă

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că în urma transmiterii de către Autoritatea de Management a Programului Național de Dezvoltare Rurală a Raportului Anual de Implementare pentru anul 2018, Comisia Europeană a certificat faptul că în implementarea PNDR 2014-2020 au fost îndepliniți cu succes toți indicatorii, în acest sens fiind emisă Decizia C (2019) 5766.

Potrivit Regulamentelor europene, toate statele membre sunt evaluate la jumătatea implementării programelor cu privire la performanțele atinse în implementare, conform indicatorilor stabiliți.

Reamintim faptul că bugetul total al PNDR 2014-2020 este de 9.441.583.798 euro. Sunt active 44 de (sub)măsuri/componente/scheme, din care 37 sunt implementate de AFIR/AM PNDR, 6 măsuri de către APIA și o măsură de întărire a capacității administrative la nivelul autorităților responsabile de implementarea PNDR, respectiv Asistența tehnică, gradul de absorbție FEADR fiind de 53,27%.

Informații despre PNDR 2014-2020 sunt disponibile pe www.madr.ro, secțiunea Dezvoltare Rurală, precum și pe www.afir.info și pe www.apia.org.ro

26,8 milioane de euro disponibili pentru prelucrarea produselor pomicole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare aferente submăsurii 4.2a „Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Sesiunea de depunere a proiectelor se desfășoară în perioada 19 august 2019, ora 9.00 – 31 ianuarie 2020, ora 16.00. Precizăm că alocarea financiară pentru sesiunea anuală continuă este de 26.800.000 de euro, împărțită astfel:

  • 10.000.000 euro pentru îmbunătățirea competitivității producătorilor primari printr-o mai bună integrare a acestora în lanțul agroalimentar prin intermediul schemelor de calitate, creșterea valorii adăugate a produselor agricole, promovarea pe piețele locale, a circuitelor scurte de aprovizionare, grupurilor de producători și a organizațiilor interprofesionale ( DI 3A);
  • 16.800.000 euro pentru facilitarea diversificării, a înființării și a dezvoltării de întreprinderi mici și a creării de locuri de muncă (DI 6A).

Investițiile sprijinite în cadrul acestei submăsuri sunt destinate întreprinderilor de prelucrare și comercializare a fructelor și marketingul produselor din fructe pentru:

  • modernizarea și crearea de unități de procesare;
  • introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese tehnologice;
  • creșterea valorii adăugate a produselor din sectorul pomicol;
  • îmbunătățirea controlului intern al calității;
  • creșterea numărului de locuri de muncă.

Prin submăsura 4.2a, sprijinul public nerambursabil este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și 40% pentru întreprinderi mari. Valoarea finanțării acordate poate ajunge până la 1.500.000 de euro în funcție de tipul de beneficiar și de investiția propusă prin proiect.

Cererile de finanțare se depun online, pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info. Toți cei interesați au la dispoziție pe site-ul AFIR, în pagina submăsurii 4.2a, întreaga documentație necesară depunerii proiectelor.

Precizăm că pragul minim de depunere a proiectelor de investiții este de 10 puncte. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferente submăsurii 4.2a este de 31 ianuarie 2020, ora 16:00.

Beneficiarii publici ai PNDR pot opta pentru demararea procedurilor de achiziții înaintea încheierii contractului de finanțare cu AFIR

Beneficiarii publici[1] ai Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 selectați pentru finanțare prin Raportul de selecție publicat pe site-ul www.afir.info, pot opta pentru demararea procedurilor de achiziții  înaintea încheierii contractului de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu respectarea prevederilor procedurale și a legislației în vigoare privind derularea achizițiilor publice.

Reamintesc beneficiarilor publici ai PNDR 2020 că pot utiliza clauza suspensivă în derularea procedurilor de achiziții publice, această prevedere fiind activată prin Manualul de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică începând cu luna mai 2018. Prin această clauză acordăm solicitanților publici de fonduri europene, care au fost notificați în urma aprobării rapoartelor de selecție, posibilitatea de a opta pentru demararea procedurilor de achiziții înaintea încheierii contractului de finanțare cu AFIR. De aceste prevederi pot beneficia și OUAI-urile care urmează să fie selectate pentru finanțare prin submăsura 4.3, componenta de irigații. Acest lucru poate fi făcut cu respectarea prevederilor manualului de proceduri, menționând în conținutul documentațiilor de atribuire o clauză suspensivă care să condiționeze încheierea și executarea contractului de achiziție de încheierea contractului de finanțare a proiectului cu AFIR.” a precizat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Responsabilii legali ai proiectelor trebuie să aibă în vedere faptul că semnarea contractului de finanțare se face, de asemenea, cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.

În acest sens, având în vedere dispozițiile Legii 98/2016 și HG 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul documentației de atribuire se va preciza că beneficiarii vor încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziției vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanțare cu AFIR. În cazul în care, indiferent de motive, contractul de finanțare cu AFIR nu se va semna, beneficiarii publici, după primirea notificării din partea Agenției cu privire la neacordarea finanțării, își rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire în condițiile în care nu există o altă sursă de finanțare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin (1) lit. c) teza 2 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziție publică.

Ofertanții care participă la astfel de proceduri de achiziții vor înțelege faptul că beneficiarii publici ai Programului precum și AFIR nu pot fi considerați răspunzători pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia și indiferent dacă beneficiarii publici și AFIR au fost notificați asupra existenței unui asemenea prejudiciu.

Totodată, ofertanții din cadrul acestei proceduri vor accepta utilizarea condițiilor speciale prevăzute de clauza suspensivă, asumându-și întreaga răspundere pentru eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.

Menționăm că cea mai recentă versiune a Manualului de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică pentru proiectele finanţate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 este disponibilă pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Informații utile/ Proceduri de lucru pentru PNDR.


[1] Beneficiarii care pot opta pentru aplicarea clauzei suspensive sunt beneficiarii eligibili pentru submăsura 7.2, submăsura 7.6 și submăsura 4.3.

Beneficiarii care aparțin de o formă asociativă trebuie să mențină acest statut pe tot parcursul perioadei contractuale cu AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale face o serie de precizări privind condițiile pe care trebuie să le respecte beneficiarii finanțărilor acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) constituiți ca grupuri de producători, în urma modificării Legii cooperației agricole nr. 566/ 2004.

Conform prevederilor legale, persoanele fizice şi juridice care se asociază în cooperative agricole trebuie să fie fermieri activi în concordanţă cu legislaţia în vigoare sau să aibă cod CAEN principal din diviziunea 01 a secțiunii A «Agricultură, silvicultură şi pescuit», din diviziunile 10, 11 și 12 ale secțiunii C «Industria prelucrătoare».

„O condiție esențială asupra căreia doresc să atrag atenția este faptul că beneficiarii care au primit punctaj suplimentar pentru principiul apartenenței la o cooperativă agricolă, trebuie să menţină calitatea de membru în cooperativa agricolă pe toata perioada de implementare şi de monitorizare a proiectului. Actuala modificare a Legii cooperativelor aduce și avantaje consistente pentru beneficiarii noștri constituiți în aceste forme asociative, printre care aș menționa scutirea de la plata impozitului agricol a cooperativelor agricole pentru primii 5 ani de la constituire sau reducerea impozitului pe profit cu 20% în primii 5 ani de activitate. De asemenea, scutirea de la plata taxelor vamale pentru importurile de tractoare, mașini și utilaje agricole, echipamente de irigat și alte echipamente, sunt măsuri concrete în sprijinul fermierilor care se asociază în cooperative”, a menționat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Grupurile de producători din sectorul agricol și pomicol pot depune la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) solicitări de finanțare pentru decontarea costurilor de înființare și funcționare. Cererile de finanțare se pot depune prin submăsurile 9.1 (pentru sectorul agricol) și prin 9.1a (pentru sectorul pomicol) din PNDR 2020, în limita fondurilor disponibile, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2019, ora 16:00.

Fondurile totale disponibile pentru sectorul agricol (submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”) sunt de 7.729.354 euro iar pentru sectorul pomicol (submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”) sunt de 5.300.811 euro. Finanțarea acordată prin PNDR este 100% nerambursabilă, dar nu poate depăși suma maximă de 100.000 euro/an și 10% din valoarea producției comercializate anual, în primii cinci ani de la recunoașterea grupului de producători.

Până în prezent, AFIR a finanțat 57 de proiecte depuse de beneficiari constituiți în diverse forme asociative. Finanțarea PNDR alocată pentru aceste proiecte este de 40.234.620 euro, iar valoarea plăților efectuate de AFIR către formele asociative se ridică la 11.215.632 euro.  Prin PNDR 2020, formele asociative au fost sprijinite financiar direct prin sM 9.1 și 9.1a și prin prioritizare la finanțare prin submăsurile 4.1a (Investiții în exploatațiile pomicole), 4.1 (Investiții în exploatațiile agricole), 4.2 (Investiții pentru procesarea/ marketingul produselor agricole), 4.2a (Investiții pentru procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol), 16.4 și 16.4a (Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol) și prin LEADER.

Sursa: afir.info

15.000 de euro nerambursabili pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole de mici dimensiuni prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici, prin submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fermierii pot depune solicitările on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, începând din 22 iulie 2019, ora 9:00 și până cel târziu 31 decembrie 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile.

Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune este de 45.900.000 euro, din care 13.770.000 euro sunt alocați doar pentru fermele din zona montană.

Finanțarea acordată prin intermediul submăsurii 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” este 100% nerambursabilă și este în valoare fixă de 15.000 euro. Acest sprijin se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului la momentul finalizării obiectivelor propuse de beneficiar prin Planul de afaceri.

Pragul minim de selecție a cererilor de finanțare depuse la AFIR prin submăsura 6.3 (pentru teritoriul național, inclusiv zona ITI Delta Dunării și pentru zona montană) este de 15 puncte. Totodată, precizăm că pragurile de calitate lunare sunt următoarele:

  • 85 de puncte (valabil în perioada 22.07 – 31.08.2019);
  • 80 de puncte (valabil în perioada 01.09 – 30.09.2019);
  • 75 de puncte (valabil în perioada 01.10 – 31.10.2019);
  • 70 de puncte (valabil în perioada 01.11 – 30.11.2019);
  • 15 de puncte (valabil în perioada 01.12 – 31.12.2019).

Toți cei interesați în vederea depunerii cererilor de finanțare pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR, în pagina submăsurii 6.3.

Abonează-te la acest feed RSS