Lumea satului 750x100

update 23 Oct 2020

Mănăstirea Arbore, ctitoria boierească prea puțin vizitată

Despre Bucovina se spune, printre altele, că ar fi Ținutul Mănăstirilor și nu degeaba, pentru că unele dintre cele mai cunoscute mănăstiri se află în această zonă a țării. N-aș ști să spun care este numărul lor exact, dar cu siguranță știu că Voroneț, Putna, Moldovița sau Sucevița sunt printre cele mai vizitate. Aș vrea însă să aduc în atenție o altă mănăstire, despre care nu mulți dintre cei care vizitează zona știu foarte multe lucruri: Mănăstirea Arbore, o ctitorie a unui boier ce purta același nume – Luca Arbore.

Situat în localitatea cu același nume, Arbore, sfântul lăcaș a fost ridicat în anul 1502 de către Luca Arbore, portar al Cetății Sucevei în perioada lui Ștefan cel Mare. Acesta a cumpărat moșia Solca, din care făcea parte și satul Arbore, și a început construcția unei curți boierești și a unei biserici. Construită din cărămidă și piatră, mănăstirea nu are turlă, însă prezintă un excelent echilibru al proporțiilor. Are plan dreptunghiular, iar unul dintre aspectele care atrage atenția este spațiul din spatele bisericii. Acesta a fost obținut datorită prelungirii zidurilor laterale care, unindu-se în partea superioară, oferă un spațiu semideschis despre care se spune că ar fi fost destinat clopotelor. Intrarea în biserică se realizează prin lateralul construcției, iar în interior se remarcă grosimea zidurilor. În pronaos se află mormântul ctitorului, care a fost ucis în anul 1523 din porunca lui Ștefăniță Vodă. Naosul este lărgit la nord și la sud prin două nișe în arc de cerc, săpate în pereții laterali, deasupra naosului se ridică o calotă semisferică, iar abisa altarului este semicirculară.

Pictură rară

Manastirea Arbore 3

În ceea ce privește pictura bisericii încă există multe discuții în ceea ce privește pictorii, însă trebuie menționat că păstrează iconografia stabilită în vremea lui Ștefan cel Mare. La fel ca întregul monument, pictura avea să aibă de suferit în anul 1538, atunci când în urma invaziei armatelor lui Soliman Magnificul fețele personajelor au fost distruse. Așa cum poate era de așteptat, în interiorul bisericii apar și două tablouri votive ale familiei Arbore. Este vorba despre portretele de boier și nu de voievod, iar pictorii au redat nu doar o reprezentare fidelă a trăsăturilor fizionomice, ci și a obiectelor vestimentare. Ei prezintă în detaliu costumele de boier: caftane din materiale bogate, lucrate cu fir de aur și argint, podoabe aur, perle și pietre prețioase, iar cămașa Iulianei, soția lui Luca Arbore, amintește iile care încă se mai poartă în Bucovina.

În ceea ce privește exteriorul bisericii se remarcă asemănarea cu alte sfinte lăcașe din zonă, atât în ceea ce privește culorile folosite, cât și tipologiile figurilor feminine sau scena banchetului din Legenda Sfântului Gheorghe.

În prezent, pictura a fost refăcută în mare parte, chiar și iconostasele, de fapt de-a lungul timpului au existat mai multe reparații, biserica fiind adesea în stare de degradare și chiar a stat în jur de 100 de ani fără acoperiș.

Puțini turiști

Manastirea Arbore 2

Am vizitat mănăstirea pentru prima oară acum 12 ani, timp în care mereu mă gândeam cât de frumoasă este, nu doar mănăstirea, ci și curtea. Mereu îmi aminteam că erau puțini turiști față de câți vizitau alte sfinte lăcașe mai mult promovate. În vara aceasta am mers din nou, la fel de puțini turiști erau în curte, iar în mănăstire era doamna Ileana, o localnică din zonă care voluntar se ocupă de bunăstarea construcției de mai mulți ani. „De la măturat și făcut curățenie, până la a sta de vorbă cu turiști, cei care vin că nu-s așa de mulți cum sunt la mănăstirile mari. Mă înțeleg cât de cât și cu străinii… asta fac“, a spus tanti Ileana. Tot de la ea am aflat că pe fiecare suport pe care este așezată o icoană sunt puse țesături specifice zonei donate de o altă localnică De fapt, în pronaos erau expuse și obiecte tradiționale, majoritatea țesute de localnice și respectând însemnele specifice zonei, pe care turiștii le pot achiziționa.

Am ieșit din mănăstire și am mai zăbovit puțin în curtea destul de bine întreținută, am privit spre turnul clopotniță, construit în anul 1867, impunător și el, spunându-mi că astfel de edificii trebuie mai mult susținute, chiar și de noi, vizitatorii, pentru că reprezintă o parte din trecutul nostru, sunt o comoară pe care ar trebui să o prețuim mai mult acum, când consumerismul ne preocupă zi de zi și parcă uităm de adevăratele valori.

Larissa SOFRON

Cea mai nouă ctitorie din Prahova

Mănăstirea Ianculești, din Șoimari, este una dintre cele mai noi zidiri monastice din Prahova. Piatra de temelie a fost pusă în 2004, prin voia Preafericitului Patriarh Teoctist, iar astăzi încă se completează trebuințele așezării, cu diverse construcții. Întreaga avere, constituită din 32 de hectare, provine dintr-o donație de suflet a surorilor Ianculescu, de la care și-a luat și lăcașul numele.

Mulți alți binefăcători au contribuit însă la zidirea mănăstirii Ianculești. Totul a început de la ctitorii dintâi, surorile Eleonora (economist) și Ecaterina (jurist) Ianculescu, din Ploiești, care au dorit ca, lângă casa în care s-au născut, să fie zidită o mănăstire în amintirea părinților lor, Victoria și Bucur Ianculescu. 32 ha au donat în acest sens, dar numai după ce au primit binecuvântarea duhovnicului, preot prof. dr. Constantin Galeriu și aprobarea P. F. Părinte Patriarh Teoctist, acesta din urmă delegându-l pe I.P.S. prof. dr. Teodosie, arhiepiscopul Tomisului (fost episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor), să se ocupe de ridicarea acestei mănăstiri. La 17 august 2004 au început primele lucrări de decopertare a drumului și tot în acel an a fost adusă din comuna Lunca, Hunedoara, bisericuța din lemn, ca danie a credincioșilor, instalată prin grija și cheltuiala a doi antreprenori din București și Lunca-Hunedoara. Acope­rișul a fost realizat de doi meșteri din Soveja, iar Mănăstirea Crasna a donat obiectele din interiorul bisericii, iar interiorul a fost amenajat, gratuit, de două firme din Ceptura și Ploiești.

Părintele Cristian Prusan, de la parohia Tătărani, a donat catapeteasma și tot prin strădania financiară a sa a fost realizată pictura murală, în tehnica frescă, de către pictorii Adrian și Nicoleta Voicu. Oficial, s-a aprobat înființarea unui schit de călugări care să aparțină de mănăstirea Crasna. Mai apoi, în data de 14 iunie 2005, lăcașul a devenit mănăstire cu autonomie deplină, cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci“, stareț fiind numit pr. protos. Benedict Sbirnau. Pe 14 septembrie 2008 a avut loc târnosirea bisericii, oficiată de PS Varsanufie Prahoveanul, în prezența P.F. Părinte Patriarh Daniel, prilej cu care mănăstirea Ianculești a primit și hramul „Sfântului Mare Mucenic Mina“. În prezent, la așezarea monastică, alcătuită deocamdată din bisericuța din lemn (aceasta va fi transformată în muzeu), pangar și un corp de chilii, plus anexe gospodărești, se desfășoară lucrări la un zid de incintă, camere pentru pelerini și trapeză. În plan ar fi construirea unei biserici mari, a clopotniței, a unui nou corp de chilii și a unei cantine sociale.

GALERIE FOTO


Maria Bogdan

  • Publicat în Turism

Ctitoria lui Ștefan de la Episcopia Hușilor

„Binecredinciosul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început și a zidit această biserică în numele sfinților slăviților și întru-tot lăudaților mai-marilor apostoli Petru și Pavel, care este în Huși pe Draslavat și s-a săvârșit în anul 7003 (1495), iar a Domniei-sale al 38-lea curgător, luna noiembrie 30.“ Aceasta este pisania, scrisă cu litere slavone, lăsată veacurilor mărturie de voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, ziditorul Bisericii „Sf. Apostol Petru și Pavel“ de la Arhiepiscopia Hușilor, păstrată deasupra ușii de intrare.

Stefan cel Mare statuie la Episcopia Husilor

Tradiția, nesusținută nici de istorici și nici de documente, spune că Ștefan cel Mare ar fi ridicat câte o biserică după fiecare bătălie. Unii îi atribuie 44 de ctitorii pe întregul teritoriu al Principatului Moldovei, care se întindea de la Cernăuți la Cetatea Albă și din Carpați până la Nistru. Pisaniile îl atestă cu certitudine drept ziditor al bisericilor Putna, Milișăuți-Bădeuți, Pătrăuți, Sf. Ilie – Suceava, Voroneț, Vaslui („Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“), Iași („Sf. Nicolae“), Hârlău, Borzești, Huși, Dorohoi, Popăuți, Valea Albă, Tazlău, Neamț, Piatra, Volovăț, Dobrovăț și Reușeni, plus Râmnic și Scânteia (cu pisanii târzii). La acestea s-ar mai adăuga cel puțin alte șapte biserici care îi sunt atribuite, dar pentru care nu există documente.

Zidirea voievodului, prin vreme și vremuri

In biserica Episcopia Husilor

La Huși, voievodul a construit biserica în anul 1495. Din ctitoria de acum 520 de ani astăzi se mai păstrează câteva temelii și, cum spuneam, pisania originală, din marmură. Un secol mai târziu, domnitorul Ieremia Movilă a întemeiat, cu biserica în rol de reședință, Episcopia Hușilor, care acoperea zone de pe ambele maluri ale Prutului (Fălciu, Vaslui și Lăpușna), plus Orhei și Soroca, prilej cu care a fost înzestrată cu mai multe averi. Așezământul a fost avariat de două cutremure, în 1692 și în 1708, încât „abia se mai ținea pe picioare“, fiind refăcut de episcopul Sava al Hușilor, jefuit și incendiat de tătari, în 1711 (în timpul Campaniei de la Prut, războiul ruso-turc, când armatei țarului Petru I i s-a opus o oaste de 70.000 de tătari din Crimeea; biserica a fost un fel de pagubă colaterală), renovată de domnitorul Nicolae Mavrocordat și iar prădat de tătari în 1740. Între anii 1753-1756, episcopul Inochenție, ajutat de domnitorul Matei Ghica, a dărâmat complet biserica veche și a reconstruit o alta, înzestrată, rând pe rând, cu catapeteasmă, veșminte lucrate la Viena, clopot, racla de argint cu moaștele Sf. Mucenițe Chiriachi (dăruită de generalul rus Pavel Kiseleff). Biserica este avariată de cutremurul din 1802, a fost iar demolată și reconstruită, prin strădania episcopului Malentie Lefter, iar în anii 1890-1891 se instalează o nouă catapeteasmă pictată de Gheorghe Tăttărescu. După seismul din 1940, lăcașul a fost din nou refăcut și resfințit în 1945. Patru ani mai târziu, comuniștii au desființat Episcopia Hușilor, biserica este ușor neglijată, dar la reînființare și resfințire (1996-1998) capătă rangul de catedrală episcopală. Așa cum o regăsim azi, este zidită în formă de cruce, cu o turlă pe naos și un turn clopotniță pe pronaos, fiind trecută în lista monumentelor istorice și religioase. Ansamblul arhitectural al Episcopiei Hușilor are în componență Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel“, turnul de poartă și clopotnița (1938), Palatul Episcopal (construit între anii 1782-1792), pivnițele casei domnești (secolele XV-XVII), chiliile și zidul de incintă (1849). Tot aici a fost deschis și Muzeul Eparhial, care adăpostește obiecte religioase și personale ale tuturor episcopilor de Huși, picturi, obiecte de cult, cărți, documente.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 53

O ctitorie de suflet la Moieciu de Jos

Mai mult decât în oricare altă zonă, la munte regăsim cele mai frumoase lăcaşe de cult. Le considerăm aşa poate pentru că ne oferă o altfel de linişte faţă de rutina zilnică şi avem posibilitatea de a ne simţim mai aproape de Dumnezeu. Şi când acasă este o zonă de munte, sufletul te trage acolo. Aşa se pare că a gândit şi actriţa Leni Pinţea Homeag care, după o carieră spectaculoasă pe scenă, s-a retras în locul de baştină, la Moieciu de Jos, unde a ctitorit Schitul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

2006, anul binecuvântat

Adesea recunoscute, ambiţia şi credinţa copiilor de la sat stau la baza ulterioarei reuşite pe plan profesional. Cursul vieţii sale a făcut ca satul natal să rămână o bună perioadă doar în sufletul doamnei Leni, iar activitatea zilnică să şi-o desfăşoare la oraş, în Craiova, unde ani la rând a făcut parte din peisajul artistic. Apoi, în urma unei perioade mai dificile, renunţă cu greu la toate cele agonisite de-a lungul vremii, îşi vinde casa din Craiova şi se întoarce acasă cu gândul de a construi ceva deosebit pe pământul natal. Astfel, în 2006 începe construcţia bisericii tocmai pe pământul moştenit de la părinţi. Începe demersurile necesare şi obţine aprobările pentru a construi o biserică în stil maramureşean. În luna iulie a anului 2006 s-a sfinţit piatra de temelie a bisericii, la slujbă participând Visarion Răşinăreanu, episcop-vicar, pr. lect. dr. inspector eparhial Irimie Marga, numeroşi reprezentanţi ai Mitropoliei Ortodoxe Române din Sibiu, dar şi alţi şase preoţi din zona Branului.

Când lemnul prinde suflet

După slujbă a început greul, adică munca depusă pentru ca numai în 4 ani biserica să fie sfinţită. Meşteri veniţi din satul Bârsana au construit din lemn de brad o biserică de suflet căreia astăzi îi păşesc pragul numeroşi credincioşi.

Bisericile construite în stil maramureşean sunt apreciate mai ales prin faptul că sunt construite din lemn. Aşa a fost construită şi biserica de la Moieciu de Jos, inclusiv acoperişul a fost făcut din şindrilă de lemn. Şi în interiorul bisericii predomină lemnul: uşile împărăteşti, iconostasul, jilţul împărătesc şi celelalte obiecte de mobilier sculptate toate în lemn de cireş au fost aduse de la Bacău. Un alt element important este clopotul prin care de cele mai multe ori se înţelege glasul divin care îi cheamă pe credincioşi către biserică, locul unde sufletul se hrăneşte spiritual. Cel de la schit este adus tocmai de la Baia Mare şi este din bronz. Pe el este scris următorul mesaj: „Hramul Bisericii – Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Ctitor – Leni Pinţea Homeag. Anul Domnului 2006. În memoria părinţilor Nicolae şi Maria Pinţea. Veniţi să ne închinăm.“

Icoanele semnificative din biserică au fost realizate de soţii Condrea, cunoscuţi maeştri ai picturilor sacre. De asemenea au existat şi numeroase donaţii, icoane şi obiecte de cult, iar după patru ani de trudă, la data de  21 mai 2010, biserica a fost sfinţită şi deschisă credincioşilor.

Biserica de azi

În locul unde acum 9 ani a fost sfinţită piatra de temelie a bisericii ctitorite de actriţa Leni Pinţea Homeag, astăzi părintele Viorel Damian săvârşeşte slujbe aşa cum rânduieşte credinţa ortodoxă.

Schitul de la Moieciu nu este o biserică parohială şi, poate cum era de aşteptat, a apărut şi necesitatea de fi cineva zi de zi prezent în sfântul lăcaş. Astfel, la doi ani de la sfinţire, două maici sunt primite şi găzduite în propria casă de aceeaşi doamnă Leni, după cum îi spun oamenii locului. Astăzi, 3 maici îngrijesc biserica, se ocupă de activitatea liturgică,  dar şi gospodăria care au pus-o pe picioare alături de actriţă.

„Biserica este deschisă tot timpul pentru că se practică programul mănăstiresc. La slujbe participă mai ales locuitorii din zonă, dar şi turiştii care aleg zona Branului pentru a se odihni. De cele mai multe ori aceştia profită de posibilitatea de a ajunge repede la Schit, vin, se roagă, şi mulţi dintre ei îşi aduc copiii pentru a-i împărtăşi. Este o biserică vie, iar atmosfera este plăcută, liniştitoare“, menţionează părintele Damian.

Dacă paşii vă îndreaptă către Munţii Bucegi, nu ezitaţi să poposiţi la poalele lor, să păşiţi pragul bisericii, să o întâlniţi pe cea care a încântat ani la rândul publicul iubitor de teatru, doar aşa veţi putea cunoaşte cu adevărat mărinimia Schitului Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Loredana Larissa SOFRON

Abonează-te la acest feed RSS