reclama youtube lumeasatuluitv
update 24 Apr 2019

La Sângeru Prahova. Expoziţia de grafică „CETĂŢENI DIN SATUL TERRA“

În ultimele zile ale lui decembrie trecut, în pitoreasca aşezare Sângeru din Prahova a fost mare animaţie la unicul Muzeu al Pietrei din România, muzeu găzduit de casa binecunoscutului poet, Lucian Avramescu. Fratele acestuia, maestrul neîntrecut al penelului, Marian Avramescu a vernisat astfel aici o insolită Expoziţie de grafică, moment onorat de sute de localnici şi de mulţime de oaspeţi de prin tot judeţul.

Această originală Expoziție întregeşte şi înnobilează Muzeul Pietrei de la Sângeru Prahova, aducând în atenția publicului câteva sute de lucrări de grafică, realizate de Marian AVRAMESCU în ultimii ani, lucrări reunite sub genericul CETĂŢENI DIN SATUL TERRA, Vizitatorii se pot întâlni cu lucrări originale despre mari personalităţi ale lumii contemporane. Bunăoară, aici pot fi întâlniţi, alături de preşedintele OBAMA, de Donald TRUMP, preşedintele ales al SUA, celebri scriitori americani precum Hemingway şi Faulkner. La polul opus, apar mari oameni de cultură şi artă ai României, precum Mihai Eminescu şi Radu Beligan.

Expoziţia de la Sângeru rămâne deschisă aproape toată iarna, până pe 8 Martie 2017.

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 47

  • Publicat în Social

În județul Prahova continuă jefuirea pădurilor

Cu cât se apropie anotimpul friguros, cu atât se întețesc atacurile asupra pădurilor din Prahova. Faptul ne este confirmat și de autoritățile în domeniu, care constată acum noi și noi tăieri ilegale de arbori în mai multe localități ale județului. Potrivit ing. Dumitru Drăgoi, șeful compartimentului de profil de la Direcția Silvică Prahova, pe cele nouă luni din acest an, au fost constatate pierderi de peste 1.250 metri cubi de material lemnos, evaluate la peste 230.000 lei, adică două miliarde lei vechi, pagube nerecuperate de la făptași. Sigur, acum nu au mai fost cazuri de versanți întregi defrișați ca în anii anteriori, când pagubele erau și de câteva ori mai mari. Din fericire, nu au fost afectate nici acele păduri virgine, precum cele de la Valea Doftanei și de la Azuga. Dar fenomenul rămâne îngrijorător!

„Prin acțiunile noastre, comune cu Poliția și cu Jandarmeria, la care se adaugă acum și cele cu nou înființata Gardă Forestieră, tăierile ilegale de arbori au fost diminuate mult. Acestea continuă însă în diferite puncte nevralgice din județ, cu comunități paupere, așa cum ar fi cele de la Dițești-Filipeștii de Pădure, Slon-Cerașu, Plaiul Câmpinei, Drăgăneasa, Verbila, Jugureni, Călugăreni, Vălenii de Munte, dar și cele din orașul Boldești-Scăieni. Aici există o importantă comunitate care trăiește chiar în mijlocul pădurii statului, viața acesteia depinzând mult de sustragerile de lemn. O serie de indivizi certați cu legea taie arborii, în voie, ziua în amiaza mare, arbori, pe care îi sustrag și îi valorifică de la ei de acasă. Vă întrebați ce fac pădurarii noștri? Fac razii, îi prind, le confiscă căruțele, camionetele ori camioanele, motofierăstraiele; unora li se întocmesc acte de contravenție, altora li se fac dosare penale, astfel că unii ajung și la pușcărie. Dar mulți dintre aceștia revin la tăieri ilegale. continuă apoi să fure... Așa se face că o treime din lemnul furat pe ansamblul județului, adică 423 mc, nu poate încă să fie justificat de lucrătorii silvici, iar de recuperarea pagubelor, nici pomeneală.“

Aproape 20.000 ha de pădure, în grija nimănui!

Aflăm apoi astfel de la șeful compartimentului de protecția pădurilor că, în afara celor 90.524 ha de păduri ale statului și ale altora 21.168 ha, păduri ale sătenilor, toate acestea aflate sub protecția Direcției Silvice Prahova, ar mai exista acum și alte circa 20.000 ha de fond forestier, proprietate privată, lăsate mai degrabă în grija nimănui. Aceasta deoarece deținătorii lor fie nu doresc să încheie contracte de prestări servicii cu Direcția Silvică Prahova, fie lasă pădurile în grija nimănui. Deși de aici se fură cel mai mult, nimeni nu reclamă tăieri ilegale de arbori! Iată că în felul acesta înțelegem că pagubele puse pe seama pădurilor din județ sunt și mai mari comparativ cu cele prezentate în statisticile oficiale...

Am dorit să cunoaștem și punctul de vedere al Gărzii Forestiere Ploiești, unitate cu competențe în domeniu, atât în fondul forestier din Prahova, cât și în județele vecine, respectiv, Dâmbovița și Argeș, unde furturile de lemn sunt la fel de mari. Șeful acestei unități, ing. Viorel Mihălcioiu, ne-a declarat că existența acestor păduri ale nimănui continuă să amplifice fenomenul furtului de lemn. Interlocutorul nostru ne mai spune că, din datele pe care le deține, pe ansamblul țării ar fi vorba de cel puțin jumătate de milion de ha de pădure aparținând a peste 800.000 de cetățeni, cei mai mulți neidentificați încă. Este vorba de acei săteni care ar fi primit anumite parcele de pădure, prin anii 1990. Interlocutorul nostru ne mai spune că mulți dintre aceștia nu dețin întreaga documentație necesară și nici nu știu exact nici acum limitele suprafețelor primite. Ca urmare, nici nu pot încheia contracte de pază și de alte servicii cu organele silvice respective.

După legea românească, hoțul de pădure rămâne cu un păcat, iar păgubașul, cu două!

„Situația este foarte complicată, mai arată inspectorul-șef de la Garda Forestieră Ploiești, care adaugă că de aici, de la existența acestor păduri ale nimănui, provin și cele mai multe tăieri ilegale de arbori. Unii dintre deținători ar fi plecați în diferite țări ale Europei și Americii, alții au doar calitatea de moștenitori. Fără forme legale, însă. Garda Forestieră a inițiat o amplă acțiune de identificare a tuturor acestor deținători de păduri particulare, cu probleme, pentru a se intra în legalitate. Acțiunea trenează deoarece și cei identificați nu optează pentru a încheia un contract de pază cu Romsilva. Prin acest contract deținătorul poate obține dreptul de a tăia o anumită cantitate de lemn, anual, pe care unii ar prefera să taie cât vor ei. Și nu după lege. Neavând contract de pază, în cazul furtului de lemn, potrivit legii, păgubașul este obligat să plătească jumătate din cuantumul pierderilor constatate. Așadar, hoțul se alege cu un păcat, dacă este prins, iar păgubitul cu două. Așadar, omul rămâne și fără lemn, și cu obligația să suporte jumătate din pagubă! Ce fel de treabă este asta? Ing. Viorel Mihălcioiu aduce în discuție și o altă problemă care generează acum furtul de lemn din pădure – neputința pădurarilor de a acoperi perimetrul încredințat, dar și de absența depozitelor de lemn de foc de la sate. Practic, oamenii satelor nu au de unde cumpăra lemn de foc, al cărui preț este acum exagerat de mare, de peste 400 lei metrul cub, iar omul are nevoie pentru iarnă de cel puțin 5 mc lemn, afirmă șeful Gărzii Forestiere de la Ploiești!

„S-ar cuveni, mai spune acesta, ca atât administrațiile locale cât și cele județene să găsească acele modalități legale de a oferi sătenilor lemnul de foc necesar pentru perioada iernii. Altfel, jaful din păduri ar putea continua, cu urmări grave.“ În același timp, mai afirmă șeful Gărzii Forestiere Ploiești, se pune și problema asigurării unei încărcări corecte de sarcină a pădurarilor. Astfel că un pădurar, potrivit normelor, ar trebui să aibă în grija sa paza a 1.000 ha în zona de munte și a 200-250 ha în zona de câmpie. În fapt ,aceștia au în grija lor suprafețe de pădure cu mult mai mari! Astfel, nu în toate cazurile nu se poate asigura aplicarea corectă a Codului Silvic.

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 46-47

Activități de week-end - târgul cu bunătăți și dichisuri de la Ploiești

În acest week-end se va desfăşura o nouă ediţie a Târgului cu Bunătăți și Dichisuri in Ploieşti, ediţie organizată in centrul Ploiestiului, în Parcul Toma Socolescu. Ca la fiecare ediție, Târgul cu Bunătăți și Dichisuri aduce bunătăți românești și internaţionale, naturale sau tradiționale, minunătii lucrate cu pasiune de meșteri populari și artiști handmade.

În cadrul târhului veți regăsi asociații sau fundații care reușesc să facă producție, fie ea din zona de agro-alimentară, fie din zona meșteșugurilor, acele fundații care nu numai consiliază persoanele aflate în nevoie la un moment dat, ci îi dezvoltă și integrează în societate, dar și acele organizații care reușesc să crească potențialul unor zone defavorizate prin promovarea culturii și tradițiilor zonei.

Și pentru că la târg este vorba de pofte, ploieştenii vor găsi brânză și specialităti din branză de oaie și vacă din zona Fundata și Bran, compoturi, siropuri, zacuscă, şerbeturi și dulcețuri, cu sau fără zahăr de la Bughea de Jos din Argeş, miere de pe Transfăgărășan, toate drese cu un strop de palincă curata de Bihor sau cu un vin de la Valea Călugărească. Veţi putea degusta pâine de secară facută cu maia salbatică, ca pe vremuri, care ajută la absorbția mai bună a mineralelor, este benefică pentru flora intestinală, pâinea continuând să se îmbunătățească nutritiv cateva zile la rând, drojdia naturală din interiorul ei lucrând în continuare. Tot aici veți găsi si bunătăţi dulci, plămădite și coapte de tinerii de la Bruătăria Concordia.

Centrul Rezidențial de Tip Familial Brebu va prezenta si comercializa articole de decor din hârtie de ziar realizate prin răsucirea in fire lungi a acesteia sau prin tehnica servețelului și a sforii. Obiectele sunt create de coordonatorul Centrului împreună cu copii care locuiesc acolo. Și pentru că a venit frigul veti putea găsi și blănuri, meşterite de un om priceput şi cu exprienţă dar și obiecte de artizanat din zona Corund.

GALERIE FOTO

În sfârșit, o sărbătoare rurală decentă!

La „Festivalul legumicultorilor din Balta Doamnei“, Prahova, am ajuns întâmplător. Și n-am stat până la sfârșit. În general nu mai merg la astfel de manifestări, în ultimii ani banalizate la maximum; aproape că poți lua un model de serbare rurală și-l plimbi prin toată țara, schimbând doar numele comunei / orașului gazdă și totul e la fel. S-a ajuns jos, foarte jos ca nivel de exprimare și de prezentare!

Nici la Balta Doamnei, cea mai vestită comună de legumicultori din județ, prima impresie n-a fost una bună: spectacolul-târg a fost exilat pe arena de fotbal din satul Lacul Turcului, teren plasat, la rându-i, într-un soi de izlaz, între două liziere de salcâm, flancate de fâșii de iarbă uscată și mărăcini. Pe urmă m-am întrebat: ce fel de festival al legumicultorilor să fie acela fără pic de legume? Cu vremea m-am lămurit. Sărbătoarea i-a cinstit pe grădinari, i-a scos din solarii și din munca lor de Sisifi capitaliști, nu i-a chemat la o nouă zi de lucru, ca vânzători de legume! I-a adus la odihnă și relaxare, nu la cumpărături. Tocmai din acest motiv au fost foarte puține standuri. Bine, am aflat mai târziu, organizatorii au vrut să evite kitsch-ul de conjunctură. Știți despre ce-i vorba: chinezisme, turcisme sau produse autohtone de o anumită factură prezentate pe post de meșteșug sau tradiție populară! În schimb, au avut întâietate umbrarele, cu mese lungi și canapele din lemn, fix ca la nunțile de altădată, unde se putea servi un grătar. Tot spațiul a fost degajat, neînghesuit și mai ales curat. Însă cel mai mult mi-a plăcut spectacolul oferit de Primăria Balta Doamnei, imaginat și pus la punct de Lucian Florin, el însuși interpret de muzică populară, cu sprijinul renumitului artist Ion Ghițulescu. Ceea ce vreau să spun este că, chiar și la o sărbătoare câmpenească rurală, se poate aduce calitate pe scenă. Sau că, într-o singură zi, pot evolua succesiv nume de rezonanță în folclorul românesc. Cam astfel a procedat Lucian Florin: în șapte ore, a prezentat șase artiști renumiți, cu un repertoriu unul și unul – Maria Văduva, Maria Loga, Ion Ghițulescu, Steliana Sima, Petrică Mâțu Stoian și Niculina Stoican. Și am făcut comparație cu multe alte zile ale comunelor sau orașelor la care am participat și care mi-au lăsat un gust amar. N-am văzut manelizare, n-am văzut fătuci dezbrăcate și flăcăi cântând din... sintetizator. A fost mai degrabă un concert în aer liber, cu vorbe puține și măsurate, folclor adevărat și un public care a știut să guste momentul. Mi s-a părut un semn de respect și pentru interpreți, care n-au fost supuși supliciului de a cânta unei asistențe... „afumate“, și pentru public, căruia i s-a prezentat un act de cultură, nu o lălăială oarecare, urlată la stații de amplificare asurzitoare.

Balta Doamnei Prahova foto2

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 5

  • Publicat în Social

Schimbare de gardă la Direcția pentru Agricultură Prahova

Instalat de curând în funcţie, agronomul Marian Marcu a acceptat cu plăcere un interviu pentru revista Lumea Satului.

– La 41 de ani, sunteţi cel mai tânăr director de la Direcția pentru Agricultură Prahova, cunoscut ca un specialist de marcă în domeniu, dar şi ca om de presă. Cum vedeţi dvs., de la biroul elegant, cu aer condiţionat, din centrul Ploieştiului, agricultura judeţului de azi şi în perspectivă?

– Aer condiţionat găseşti peste tot. Şi pe tractoare, şi pe combine, şi pe alte utilaje complexe la cei mai mulţi dintre cei peste 300 dintre marii fermieri. Prahova, spre deosebire de judeţele vecine, din sudul ţării, are o suprafaţă agricolă oarecum mai redusă, cca 270.000 ha, iar cea arabilă de 143.000 ha, dar cu o populaţie densă, de peste 800.000 locuitori. Pornind de la această realitate, de la acoperirea necesarului de consum ne dorim rezultate pe măsură. Cum vedem aceasta? Foarte bine. Perspectiva, cam la fel.

– Agronomul şi omul de presă...

– Îmi amintesc cu multă plăcere de acea perioadă de presă. Am lucrat în acest domeniu mai bine de 14 ani. Mi-e dor de acele vremuri. De un deceniu, am intrat în agricultură. Chiar în postura de purtător de cuvânt. Munca de aici m-a atras către studiu şi cercetare pedologică, în special. Am ajuns director al Oficiului judeţean de specialitate. De aici am promovat.

– Ce v-a atras către agricultură?

– M-am născut şi am crescut la ţară, la Drăgăneşti – Prahova. Tata şi mama au fost agricultori. Mama, cu sapa, la CAP, iar tata, la IAS. Mai am două surori mai mari, una juristă, iar cealaltă, inginer de îmbunătăţiri funciare. Prima este jurist la o primărie din judeţ, iar cealaltă a ajuns, prin căsătorie, în Austria. Mie mi-a plăcut Agronomia, am făcut-o la Bucureşti.

– Apropo, cum vede azi agronomul care a trecut prin multe în cei zece ani agricultura judeţului?

– Cu optimism. Se văd semne bune dinspre Guvern şi Ministerul Agriculturii. Până acum am tot asistat la tot felul de restructurări. Aşa că tot ceea ce a fost a cam trecut. Pentru că, din peste suta de specialişti de altădată, am rămas, cu timpul, foarte puţini. Acum suntem doar opt persoane. Cu mine, cu tot. Dintre aceştia, numai 2-3 sunt agronomi. Ceilalţi, de alte specialităţi. În timpul din urmă am pierdut cei mai buni specialişti, care cunoşteau bine problemele agriculturii judeţului. Mare păcat! Am mai rămas în schemă şi cu doi agronomi care de trei mandate sunt primari de comune, la Fulga şi la Vâlcăneşti. Cum menţionam mai înainte, perspectivele sunt încurajatoare. Există o lege, deja promulgată, care pune ordine în domeniu, contribuind la întărirea rolului direcţiilor agricole. Prin acest act normativ, s-a ajuns la o formulă de a le dezvolta activitatea. Inspecţiile de specialitate şi alte domenii revin în structura lor. În plus, revin la noi şi camerele agricole, cu personal cu tot. Rămân în activitate doar camerele agricole private, care vor fi ale fermierilor. De acum, Ministerul Agriculturii va avea toate pârghiile, tot aşa şi noi. Va fi, desigur, mai bine.

agronom Marian Marcu

– Ce ne facem cu pregătirea cadrelor ca specialişti?

– O întrebare foarte grea. Totuşi, ne gândim serios la toate cele 300 de mari ferme agricole, dar şi la creşterea numărului acestora, prin extindere şi asociere. Din fericire, ne vine în sprijin şi politica ministerului de a li se acorda acestora stimulente financiare. Dar, ne preocupăm şi de asigurarea personalului calificat în domeniu. În judeţ există mai multe licee agricole de profil, care însă numai astfel de cadre calificate nu fac. Nu am găsit nici măcar o şcoală care să asigure acum meseriaşii de bază: tractorişti, combineri ori lucrători în zootehnie. Am iniţiat deja discuţii cu liceele de profil pe această temă. Sperăm că vom găsi soluţii adecvate. Avem în atenţie până şi acele meserii căutate, dar pe care nu le mai asigură nimeni. Cum ar fi cei care fac tăierile la pomi şi la vie, asta ca să dau doar un singur exemplu. Oricum, dacă vorbim de tehnologie, care se practică mai mult în marile ferme, cu peste 50-100 ha, dar şi în cele care deţin peste o mie de hectare. Astăzi acestea se descurcă cum pot, cu numai 7-8 persoane, plus familia fermierului, cu tot. Trebuie să-i ajutăm concret, cu oameni de specialitate. Or, vin la noi, anual, prea puţini agronomi sau zootehnişti din facultate. Asta din cauza veniturilor neatractive. În cele mai multe cazuri, pe maşinile noi, moderne, lucrează chiar patronii. Mulţi se şcolarizează cum pot, fie unii pe alţii, fie cu ajutorul celor de la firmele de la care achiziţionează utilajele. Însă nu mai poate merge prea mult timp aşa.

– Vă gândiţi şi la organizarea de şcoli profesionale de profil?

– Da. Ne-am propus o discuţie cu liceele de profil, pentru acest tip de personal. Noi nu mai putem să așteptăm. Prahova are de toate: legume, fructe şi cereale; îşi asigură tot necesarul de consum al judeţului şi pentru export. În 2016 avem producţii excelente la grâu, la rapiţă. Stăm bine cam la toate culturile, fiind cele mai bune din ultimii cinci ani. Porumbul şi floarea-soarelui se prezintă excepţional. Din păcate, acestea sunt vândute la preţuri sub aşteptări. Dacă nu ar fi subvenţiile ar fi foarte greu să practici azi agricultura.

– Ar putea fi şi alte soluţii prin organizarea de depozite, de magazii, de centre de achiziţii şi de valorificare, la legume şi fructe, în special, poate şi la culturile ecologice şi chiar cele tradiţionale?

– Avem în vedere toate acestea. La culturile ecologice, din păcate, nu stăm prea bine. Cele peste 1.000 ha pot fi mult extinse. Apoi, în fiecare sector ne gândim să avem în vedere strategii specifice de dezvoltare. Direcţia agricolă trebuie să fie ce a fost odată. Ba mai mult decât atât!

– Vă urăm mult succes!

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 40-41

  • Publicat în Interviu

Agenția pentru Protecţia Mediului Prahova, implicată în depoluarea terenurilor

Interviu cu ing. Florin DIACONU, directorul APM Prahova

– Ce ne puteţi spune despre situaţia dificilă provocată de poluarea terenurilor din zona sudică a județului?

– Potrivit unor studii întocmite de Direcţia Agricolă şi de Oficiul Judeţean de Pedologie Prahova, nu au fost identificate terenuri poluate din cauza activităţilor agricole, însă fenomenul de eroziune afectează circa 45.000 ha, iar poluarea cu rezidii petroliere afectează alte 1.164 ha.

Din fericire, o parte dintre sursele de poluare a solurilor și a apei subterane din această zonă au fost eliminate. Aceasta odată cu ecologizarea și închiderea unor bataluri aparţinând rafinăriilor. Astfel, la SC Petrotel Lukoil SA, 4 bataluri cu produse petroliere au fost ecologizate şi închise încă din anul 2013. Era vorba de o suprafaţă de teren de cca 7,734 ha; la SC Petrom SA Petrobrazi – două bataluri cu produse petroliere, situate chiar în interiorul rafinăriei, iar la SC Rompetrol Rafinare SA Rafinăria Vega Ploieşti, batalul de slam de alumină, aflat în interiorul rafinăriei, a fost închis de ceva vreme.

În acelaşi timp, au fost reabilitate şi alte terenuri pe locul unor depozite menajere vechi, precum cel de la Teleajen, cu suprafaţa de 31 ha, ale cărui lucrări de închidere au fost finalizate încă din anul 2015, cum tot astfel s-a procedat şi cu depozitul de deşeuri menajere de la Mizil.

Primăriile din 40 de comune lasă baltă... gunoiul de grajd!

gunoi teren viran

– Ce ne puteţi spune despre infestarea solurilor cu... gunoi de grajd? Dar despre poluarea terenurilor cu produse chimice, cu deosebire cele din zona fostului Combinat de îngrăşăminte chimice de la Valea Călugărească?

– Las pentru mai târziu chestiunea cu gunoiul de grajd. Cu privire la cealaltă chestiune, de la Valea Călugărească, pot să vă spun că în ultima perioadă nu au fost înregistrate sesizări din partea cetățenilor care dețin terenuri agricole situate în zona haldelor de pirită. Însă unitatea noastră a emis două autorizații de mediu pentru comercializarea deșeurilor de cenuși piritice, cu încărcarea lor în vagoane CF, către societăți care urmau să facă valorificarea lor în afara țării. Deci, şi aici lucrurile se mişcă în sens pozitiv. Cu referire la gunoiul de grajd, aşteptăm acţiuni imediate din partea administraţiilor locale, în consecinţă, ca programele de protecţie a solului şi a apei să fie accelerate. Asta fiindcă doar 60 dintre cele 104 localităţi din judeţ şi-au făcut programe pentru gestionarea gunoiului de grajd în multe locuri, însă gunoiul de grajd se aruncă la marginea satelor noastre.

– Dar cât priveşte calitatea apei din județ...?

– Pentru îmbunătățirea calității cursurilor de apă din județ, în ultimii ani au fost realizate și date în funcțiune o serie de stații de epurare în localitățile: Bucov, Valea Călugărească, Filipeștii de Pădure, Strejnic, Ceptura, Cornu, Brebu, Vâlcănești. La Boldești – Grădiștea, stația de epurare este în curs de realizare. Deși există aceste stații de epurare, avem încă probleme în mai multe localităţi de pe Valea Prahovei, cu efecte nedorite asupra calităţii cursurilor de apă.

– Unii turişti montani ne-au semnalat faptul că ar exista forme de poluare până şi în cazul Parcului Natural Bucegi, precum şi a unora dintre ariile protejate din județ...

– Personal nu cred că ar exista poluare în aceste zone, dar vom verifica, împreună cu colegii de la Garda de Mediu din Prahova. După cum se ştie, Reţeaua Natura 2000 este una europeană, cu zone naturale protejate, care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de larg interes comunitar. În judeţul nostru, această reţea este constituită din situri de două tipuri, conform Directivelor Europene în domeniu. Aceste situri sunt identificate şi declarate pe baze ştiinţifice, cu scopul de a menţine într-o stare de conservare favorabilă o suprafaţă reprezentativă a celor mai importante tipuri de habitate. La nivelul judeţului Prahova sunt declarate nouă astfel de situri, între care: Bucegi, Ciucaş, Lacul Bâlbâitoarea, Pădurea Glodeasa, Cheile Doftanei, Pădurea Plopeni, Stânca Tohani, precum şi Coridorul Ialomiţei. Alături de acestea au mai fost cuprinse şi altele, de exemplu Câmpia Gherghiţei. Aceasta din urmă este Arie de Protecţie Specială Avifaunistică (având ca bază Directiva păsări). Aşa cum menţionam mai înainte, nici aici nu au fost semnalate cazuri recente de poluare.

Dacă ne referim la Parcul Natural Bucegi, înființat încă din anul 1974, declarat prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000, nici aici nu am avut vreun semnal de poluare. Şi, sperăm nici să nu fie!

Intervenţia APM în monitorizarea factorilor de mediu

– Totuşi, ce face APM Prahova pentru protecția mediului în acest an agricol atipic, cu influență pentru activităţile specifice din agricultură?

– APM Prahova își va exercita în continuare atribuțiile de monitorizare a factorilor de mediu, prin autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului şi prin implementarea legislației și politicilor respective la nivel local. Continuăm să punem accent pe implicarea administrațiilor locale în dezvoltarea durabilă a localităților, din etapa de planificare, astfel încât impactul activităților economice asupra mediului să fie cât mai redus.

În conformitate cu cerințele directivelor privind calitatea aerului, vom impune programe de reducere a poluanților în aer și monitorizarea strictă a acestora. De asemenea, se caută pârghii prin care să se acționeze, în colaborare cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, în vederea reducerii cantităților de deșeuri depozitate final. Atenția APM se va îndrepta și spre identificarea proprietarilor și a altor responsabili ai terenurilor degradate fiindcă, cum arătam, în Prahova, potrivit statisticilor, avem multe astfel de terenuri datorită activităților anterioare (bataluri cu reziduuri provenite din activitățile de extracție și rafinare a produselor petroliere, a zonelor afectate de exploatarea resurselor naturale, inclusiv balastiere), precum şi a cca 50.000 ha de terenuri afectate de eroziunea solului. Aceasta, în vederea grăbirii procesului de refacere a mediului, peste tot acolo unde este posibil.

Agenţia angrenează elevii şi cadrele didactice de la sate în diverse acţiuni legate de protejarea mediului; în luna iunie a.c. s-a finalizat un amplu concurs de acest gen, şcolile fiind premiate pentru activităţile lor.

Cristea BOCIOACĂ

  • Publicat în Mediu

Prahova nu contează în strategia ANIF pentru irigații

În comparație cu vecinii din sud, Prahova nu este prin excelență județ agrar și nici nu dispune de foarte mult teren arabil (143.225 ha arabil, din 269.429 ha total agricol). Dar chiar și așa redusă cum este suprafața, înainte de 1989 mare parte din ea era irigabilă fie prin intermediul sistemelor/amenajărilor zonale, fie prin cele naționale. Vechii ingineri vorbesc despre capacități de udare pentru 40-50.000 ha.

În privința suprafeței irigate, lucrurile sunt confuze. La nivelul anului 2000 se vorbea despre existența unor amenajări care ar fi putut acoperi 21.000 ha. În 2002 statistica MADR includea doar 9.781 ha irigabile în Prahova. După investiții guvernamentale în reamenajarea a două sisteme (Leaot și Drăgănești), datele oficiale arătau că suprafața irigată era, în 2002, de 5.229 ha, în 2006 – de 2.008 ha, iar în 2009 s-au încheiat contracte doar pentru 24,5 ha! Tot în 2009 oficialii de la Unitatea de Administrare Prahova din cadrul Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare declarau că potențialul real de udare este de 4.676 ha. Datele sunt contrazise de MADR. În același an, în Proiectul de reabilitare și reformă a irigațiilor – analiza economică a sectorului de irigații, întocmit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale, Prahova este menționată cu amenajări pentru 7.693 ha. În 2016 suprafața pentru care s-a semnat cu ANIF, filiala teritorială Prahova – Ilfov, un contract multianual și sezonier este de 1.894 ha.

Sistem de irigații viabil pentru 7.693 ha

De fapt, județul nici nu contează în viziunea autorităților centrale. În Proiectul de reabilitare și reformă a sistemului de irigații – strategia investițiilor în sectorul irigațiilor, întocmit la nivelul MADR, în 2011 sistemele de irigații din Prahova considerate viabile pare că nu merită efortul unor investiții. De ce infrastructură dispune totuși agricultura județului? Sunt cinci sisteme mari și late: Iazul Morilor – 1.054 ha, Leaot - 2.507 ha, Ciorani – 1.055 ha, Movila Vulpii –1.841 ha (toate irigate gravitațional), Drăgănești-1.236 ha (irigații prin stații de pompare). În total, aceste sisteme acoperă 7.693 ha. Ar mai fi și un subsistem (Iazul Morilor Teleajen) pentru o suprafață mai mică, dar acesta n-a fost menționat în evidențe, iar un alt sistem prin pompare a încăput, nu se știe cum, cu acte cu tot, pe mâna unui investitor, care l-a pus la pământ. Teoretic se spune că, dacă mâine s-ar pune problema să se irige întreaga suprafață amenajată, sistemele pot fi puse imediat în funcțiune. Practic, lucrurile sunt mai nuanțate. De exemplu, canalul Leaot este colmatat pe cea mai mare parte din lungime (4 km numai pe teritoriul comunei Ariceștii Rahtivani). La un moment dat, Ariceștii Rahtivani fiind cea mai bogată comună din Prahova, cu al șaselea cel mai mare buget local (29,5 milioane de lei), incluzând în clasament și cele 14 orașe, s-a pus problema decolmatării și amenajării/dalării Leaotului pe lungimea care corespunde teritoriului administrativ. Ideea nu a mai prins viață, dar nici n-a fost explicit abandonată.

Totuși, în Prahova se irigă!

Și se irigă, în afara suprafețelor contractate, chiar și din amenajările deținute de ANIF. E adevărat, suprafețele sunt mici, în special cultivate cu legume, dar s-ar aduna, în satele cu tradiție în grădinărit (Ariceștii Rahtivani, Târgșoru Vechi, Filipeștii de Târg (Brătășeanca), Mănești, parțial Șirna etc.), câteva sute de hectare. În rest, în comunele în care locuitorii trăiesc exclusiv din legumicultură (Balta Doamnei, Olari, Puchenii Mari, Gherghița, parțial Bărcănești și Tomșani) fermierii și-au amenajat propriile sisteme de irigații și surse de apă pe suprafețe care ar cumula în jur de 1.000 ha. La acestea s-ar mai adăuga sistemele proprii de irigații pentru plantațiile noi de pomi și viță-de-vie, aproximativ 300-400 ha.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 12,16-30 iunie 2016 - pag. 26

Prahovenii își vând pământul

În primele trei luni ale anului, peste 3.000 ha şi-au schimbat proprietarii.

Motivul? Pe cei mai mulți bătrânețea și nevoile îi împing la gesturi disperate.

„Mișcarea“ pământului în Prahova ia, aşadar, amploare. Potrivit statisticilor Direcţiei Agricole, mii de săteni, mânaţi de nevoi de tot felul, dar şi de preţurile tot mai mari, îşi vând acum o parte dintre parcelele lor de teren, îndeosebi arendate la fermierii din sate, în special din zona de sud a judeţului.

Într-un dialog cu ing. Marian Marcu, director al Oficiului judeţean de pedologie şi purtător de cuvânt al Direcţiei agricole Prahova, aflăm astfel că situaţia de acum se explică mai întâi prin fenomenul de îmbătrânire a populaţiei de la sate, dar şi prin ofensiva fermierilor de a-şi mai rotunji perimetrele, motivată şi de nevoia acestora de a accesa mai uşor împrumuturi bancare, dar şi fonduri euro­pene. Fenomenul este mai vizibil în partea sudică a judeţului, importantă zonă cerealieră şi de plante tehnice. Este vorba de circa 3.000 ha care şi-au schimbat proprietarii în primul trimestru al anului acesta. Peste 90% dintre cumpărători sunt fermieri români şi cam peste 5%, cetăţeni din diferite ţări europene: Spania, Italia, Olanda, Franţa, Danemarca, dar şi Turcia şi Israel. Cei mai mulţi dintre aceştia au ferme în judeţ de mai mulţi ani, îndeosebi ferme zootehnice, şi au nevoie de teren pentru extinderea bazei furajere. Interlocutorul nostru mai arată că preţul de tranzacţionare a ajuns acum aproape dublu faţă de cel din anii anteriori, la peste 2.500 euro/ha. Operaţiunea se face şi în cazul existenţei a mai multor parcele risipite pe lângă sate. Mulţi dintre vânzători îşi vând câte două-trei parcele din cele pe care le deţin, cei mai mulţi dintre ei fiind arendatori la marile ferme din satul lor. Iată că Legea nr. 17-2014, care a generat fenomenul de „mişcare“ a pământului, are ca efect reducerea fărâmiţării acestuia şi nu numai.

În discuţie, existenţa clasei de mijloc de la sate...

Marian Marcu

Inginerul Marian Marcu (foto) aduce în discuţie extinderea clasei de mijloc de la sate care, prin acumularea mai multor terenuri la marii fermieri, creşte numărul acestora şi se reduce drastic numărul celor cu ferme mijlocii, familiale şi aşa lipsiţi de sprijin material din partea statului. „Din câte cunosc, spune ing. Marian Marcu, la Ministerul Agriculturii se cam ştie acest lucru. Aici se lucrează acum la un viitor act normativ prin care tinerii de la sate, care au pământ puţin sau deloc, să primească teren de la ADS sau din alte surse, spre a putea porni o afacere pe cont propriu. Avem o experienţă bună din anul trecut, când peste o sută de tineri fermieri din judeţ au accesat fonduri europene. Ştim, avem statistic în judeţ vreo 14.000 de fermieri, dintre care doar 350 deţin peste 50 ha, adevărate ferme familiale, cu bune rezultate de producţie şi economice. Ceilalţi, cu suprafeţe modeste şi cu puţine animale, se cam zbat în nevoi. Nu au bani. Nu pot accesa nici fonduri europene. Mai mult, din acest motiv mulţi dintre ei încă lucrează pământul cam după ureche. Unii au început să vină acum pe la noi, pentru studii agrochimice, îndeosebi cei care doresc să-și dezvolte fermele zootehnice şi siliţi de autorităţi să intre în legalitate la protecţia mediului.“

Cât priveşte existenţa acelor perimetre de ameliorare, interlocutorul nostru ne spune că acestea sunt acum doar o amintire, ce să mai spunem de studiile pe care le-a făcut Oficiul de pedologie în ultimii ani, despre care nu avem veşti prea bune. Statul a renunţat de multă vreme le acele perimetre de ameliorare, azi nici nu se mai vorbeşte de aşa ceva. Dintre cele 140.000 ha teren arabil din judeţul nostru, doar pe 5% se mai fac azi astfel de studii sau alte lucrări specifice, mai ales decartare agrochimică. Odată cu extin­derea mai multor ferme, se speră ca lucrurile să se schimbe, iar specialiştii în domeniu să dea semnalul cuvenit în schimbarea în bine a acestei situaţii...

Cristea BOCIOACĂ

Fazani de Prahova, pentru vânătorii italieni

Situată în pădurea din satul Curcubeu, de la Balta Doamnei, Fazaneria Gherghiţa încântă şi acum după 45 de ani de existenţă prin păsările măiastre care cresc acolo graţie silvicultorilor prahoveni. Pe o suprafaţă de 25 ha, cresc aici cel puţin 15.000 de exemplare care, an de an, ajung în cea mai mare parte pe câmpurile de vânătoare din Italia.

„Puii ieşiţi din ou în aprilie ajung la maturitate în 120 de zile şi iau calea Italiei, unde firme de profil le fac deliciul vânătorilor din peninsulă“, ne spune ing. Dragoş Ciomag, directorul Direcţiei Silvice Prahova. Iar la noi amatorii de fazan îi pot achiziţiona cu numai nouă euro bucata, iar ouăle cu numai 40 de bani. Chiar dacă capacitatea de producţie a fazaneriei este de 35.000 exemplare, cererea redusă pe piaţa externă şi internă continuă să fie tot mai redusă şi creştem anual doar puţin peste 15.000 de exemplare.“

Întrebat dacă mai există cumva concurenţă în judeţ şi în ţară, şeful silvicultorilor prahoveni ne spune că aceasta aproape că nu există fiindcă în România, în afară de Fazaneria de la Gherghiţa, mai există doar alte două unităţi de profil, la Ghimpaţi Giurgiu şi la Timişoara, celelalte dispărând în furia tranziţiei.

(Cristea BOCIOACĂ)

Mănăstirea Zamfira are nevoie de o nouă restaurare

Reabilitată ultima dată între anii 1977-1982 și cu o pictură restaurată între anii 1986-1989, Mănăstirea Zamfira din comuna Lipănești-Prahova are nevoie din nou de ample lucrări de renovare. Acoperișul complet degradat a făcut ca infiltrațiile să pună în pericol structura, obiectele din interior și mai ales faimoasele fresce realizate de Nicolae Grigorescu. Nesperând la bugetul local, județean ori național pentru aceste lucrări de reabilitare, măicuțele pregătesc un proiect pentru finanțarea din fonduri europene, în prezent procedurile fiind în faza de obținere a avizelor. Așezământul monahal Zamfira datează de la jumătatea secolului al XIX-lea, ctitoria fiind atribuită arhimandritului Eftimie, starețul Mănăstirii Ghighiu, din Bărcănești (localitate situată la 20 km distanță).

Complexul are două biserici, una mică, veche, situată în cimitir, și alta mai mare, în curtea mănăstirii. Din pisania bisericii vechi reiese că așezământul a fost construit între anii 1721-1743, în timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, la inițiativa Zamfirei Apostoli, văduva comerciantului Manoil Apostoli, familia fiind una renumită în acele timpuri. După moartea acesteia, lucrările au fost preluate de nora Zamfirei, Smaranda, căsătorită Bălăceanu, nepoata voievodului Șerban Cantacuzino. La moartea Smarandei Bălăceanu – Apostoli, în anul 1780, lăcașul devine metoh al scaunului episcopal din Târgoviște, iar în 1832, schitul de maici este închinat Mănăstirii Câmpulung Muscel. Cutremurele din 1802 și 1838 aduc biserica în ruină, așa cum o găsește, de altfel, și mitropolitul Nifon, cel care decide să construiască o alta, recunoscută azi drept „biserica mare“, finalizată în 1858. Bisericuța Zamfira și Smaranda (cea veche) devine paraclis al noii ctitorii. Ambele construcții sunt afectate de cutremurele din 1940 și 1977, ultima campanie de refacere a clădirilor fiind consemnată între anii 1977-1982.

Manastirea Zamfira langa Blejoi pictata de Nicolae Grigorescu

Biserica nouă este faimoasă și pentru pictura interioară realizată în întregime de Nicolae Grigorescu, între anii 1856-1857, când pictorul avea 18-19 ani. De altfel, Mănăstirea Zamfira este prima și singura din țară care dispune de o biserică pictată integral de marele Grigorescu. În anul 1904, în timpul mitropolitului Ghenadie Petrescu, fiindcă frescele se degradaseră, se execută o nouă pictură în ulei (Toma Vintilescu), care o acoperă pe cea a lui Grigorescu, între 1951-1953 Gheorghe Vânătoru și Constantin Călinescu fac repicturi în tempera și abia în 1986-1989 artistul Ion Chiriac recuperează frescele originale, printr-o migăloasă muncă de înlăturare prin decupare a straturilor succesive adăugate în timpul renovărilor ante­rioare. Chiriac este considerat unicul și adevăratul restaurator al interiorului bisericii.

Maria Bogdan

O familie din Prahova nu și-a primit nici acum terenul conform Legii nr. 18

Moștenitorii defunctului Iliescu Mircea, respectiv Ilie Iliescu Marița și copiii, nu și-au primit nici până în ziua de astăzi terenurile retrocedate conform legilor fondului funciar. Și deja s-a ajuns la a treia generație: Ilie Iliescu Marița și cei doi copii ai săi, Iliescu Stoica și Grecu Victoria, au încetat din viață. Cum a fost posibilă o întârziere atât de mare a reconstituirii dreptului la proprietate încercăm și noi să deslușim astăzi, răspunzând astfel moștenitorului Iliescu și celui care a preluat legal reprezentarea rudelor sale, dir. DAJ, ing. Aurel Anghel.

Scurt istoric

Moștenitorii ne-au expus următoarea stare a lucrurilor:

– 1995: se aprobă transferul dreptului de proprietate în acțiuni pentru 5,25 ha de la SC Agroindustriala Urziceni la SC Rovit Valea Călugărească, pe terenurile deținute de societate în comuna Plopu, pe numele Ilie Iliescu Marița;

– 1996: Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova, la propunerea Comisiei locale de fond funciar, emite titlul de proprietate nr. 56.819, pe numele Ilie Iliescu Marița, pentru 0,85 ha. Diferența de 4,4 ha rămâne la SC Rovit Valea Călugărească;

– 1998: Ilie Iliescu Marița donează cele 4,4 ha copiilor Iliescu Stoica și Grecu Victoria;

– 2003: SC Rovit Valea Călugărească predă Primăriei Plopu 210,575 ha cultivate cu vie și pomi, dispuse în 9 tarlale, și listele cu proprietarii cărora urmează să li se reconstituie dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18, anexa 19; proprietarii încetează de drept să mai dețină acțiuni la Rovit.

În anexe figurează și moștenitorul Ilie Iliescu Marița, cu 4,4 ha. În mod normal, poziționarea pe terenul predat a proprietarilor de pe liste ar fi fost o simplă formalitate;

– 2007: Moștenitorul Ilie Iliescu Marița, deși urma să primească teren arabil sau echivalent în vie sau pomi, este pus în posesie cu 0,21 ha fânețe (acceptate) și 4,19 teren neproductiv (neacceptate);

– 2007: Moștenitorul Iliescu face plângere la Prefectura Prahova;

– 2008: are loc punerea în posesie pentru 0,21 ha fânețe și 2 ha pomi; diferența până la 4,4 ha rămâne în aer;

– 2008: fiul Iliescu Stoica plătește către SC Rovit suma de 9.228, 14 lei recuperare investiție, pentru 2 ha măr (T46, P 2291);

– 2009: cu acordul Primăriei Plopu, familia Iliescu folosește cele 2 ha de livadă pentru care a plătit investiția;

– 2015: Primăria Plopu retrage în mod surprinzător dreptul de folosință acordat în 2009 pentru cele 2 ha de pomi și, în mod curios, după 7 ani, Rovit rambursează familiei Iliescu suma de 9.228, 14 lei, fără dobândă sau penalizări;

– Din 2012 și până în prezent are loc o corespondență permanentă între proprietari, Primăria Plopu și Prefectura Prahova. Proprietarii invocă faptul că, din anul 2003, au fost frustrați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren arabil, timp în care acesta a fost utilizat de altcineva (chiar de către Rovit, între anii 2003-2008), iar din 2009, pentru 2,21 ha. Din 2015 inclusiv din nou au fost deposedați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren. Aceștia au mai spus că au fost predate, cu protocol, vie și livezi către alte localități, situate la zeci de km depărtare (Vălenii de Munte, Urlați, Ștefești etc.), înainte de a se finaliza punerea în posesie a locuitorilor și a celor care au venit pe listele / terenul de la SC Rovit Valea Călugărească, situat pe raza localității, încălcându-se astfel prevederile legale. În plus, Primăria refuză să-i pună în posesie cu echivalentul terenului inițial deținut (arabil), insistând să le ofere „mărăcini și pășune“. În aceeași situație sunt mai mulți proprietari din anexele predate de Rovit Primăriei (Oprescu, Marinov, Sustreanu etc.).

Ce spune Primăria Plopu?

Funcționarii Primăriei Plopu din cadrul Comisiei locale de fond funciar și primarul Adrian Bălănescu ne-au comunicat că a fost trimisă, la Prefectura Prahova, documentația pentru emiterea titlului de proprietate pe numele moștenitorului Iliescu, în T 41, P 1863/3 (cea refuzată în 2007). Punctul lor de vedere a fost însușit și de județ.

„Tarlaua 41 – spun reprezentanții locali – se regăsește în documentele de predare a terenului de la SC Rovit către Primăria Plopu. Pe această suprafață au existat cândva terase și vie, dar astăzi, nefiind îngrijit, terenul prezintă tufăriș și fânețe. Moștenitorul Iliescu revendică proprietatea în baza Legii nr. 18. Unde doresc dânșii livada (T 46), cea pe care au folosit-o în 2014 inclusiv, deși n-au avut niciodată plantație, s-au reconstituit dinainte drepturi pe L 247. În general suprafețele au fost retrocedate locuitorilor din Plopu pe vechile amplasamente sau celor care au avut realmente teren pe raza așezării noastre înainte de 1962. Nu ar fi fost corect să dăm afară un locuitor al comunei sau un proprietar care a demonstrat cu acte că a deținut teren la noi pentru a reconstitui o suprafață cuiva care n-a avut niciodată pământ la Plopu. Dar chiar și așa, Primăria a procedat la mai multe variante de puneri în posesie, toate refuzate de moștenitorul Iliescu, pe motiv că suprafața nu are livadă.“

Situația pare mult mai complicată de-atât. Sunt multe confuzii generate de amplasamentele predate de către ADS Prahova, de multele legi, anexe, proprietari, pretenții apărute în decursul a peste 24 de ani de aplicare a legilor fondului funciar. Cel mai sigur, variantă îmbrățișată de ambele părți, situația se va tranșa în instanță.

Maria BOGDAN

Trei noi parcuri fotovoltaice la Mizil și Dumbrăvești

S-a inaugurat la Dumbrăvești-Prahova parcul fotovoltaic care va furniza energie electrică pentru consumul din instituțiile publice și iluminatul stradal. Investiția, în valoare de 2,76 de milioane de lei, a fost cofinanțată de Uniunea Europeană, prin fondul European de Dezvoltare Regională. Parcul este bazat pe un sistem conceput să maximizeze energia solară, respectiv trackere care orientează panoul în timp real înspre soare, astfel încât razele să cadă permanent perpendicular pe celulele fotovoltaice. În total sunt 8 trackere, fiecare cu panouri solare în suprafaţă de 93 mp, care asigură o putere maximă de 12,5 Kw.

O investiție similară, derulată din bani europeni, în cadrul Programului Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice“, a fost realizată în Mizil și tot cu scopul de a asigura energia electrică pentru iluminatul stradal, școli, grădinițe, spital, sediul administrației și alte instituții din subordinea Consiliului Local Mizil. De data aceasta, centrala electrică fotovoltaică, construită tot pe un sistem mobil (trackere), a costat 10 milioane de euro, dispune de 5.688 de panouri solare, grupate în module de 12 panouri fiecare, 158 de invertoare și o centrală electrică cu punct de conexiune la rețeaua națională de transport energie electrică, având o putere instalată de 1,735 MWh. În subdiviziunea de la Mizil a Parcului Industrial Ploiești, firma Metchim Electric SR a dezvoltat o investiție privată asemănătoare. Parcul fotovoltaic ocupă 2,2 ha, are o putere instalată de 0,99 MWh, având un număr de 4.120 de panouri solare și 33 de invertoare.

Maria BOGDAN

A patra ediție a Colocviului Național „Coregrafia dansului tradițional, astăzi“

Timp de cinci zile, la Bușteni s-a desfășurat Colocviul Național „Coregrafia dansului tradițional, astăzi“, manifestare organizată, ca de fiecare dată, de Asociația Așezămintelor Culturale, Centrul Județean de Cultură Prahova și Centrul Cultural „Aurel Stroe“ din Bușteni. Despre această acțiune, ajunsă deja la a IV-a ediție și care are drept scop schimbul de experiență între generațiile de coregrafi și dansatori din diferite zone etnografice ale țării, ne-a vorbit Marin Văcărelu, vicepreședinte al Asociației Așezămintelor Culturale din România (AACR).

coregrafia dansului traditional astazi 1

„La întâlnirile noastre, ale coregrafilor profesioniști din țară, am zis că trebuie să facem ceva mai mult pentru folclor, în general, și pentru dansul tradițional, în special. Dacă vreți, printre altele ne gândeam că marii specialiști în dansuri populare pot să transmită din știința lor mai tinerilor colegi care doresc să îmbrățișeze această meserie. Este și un fel de a perpetua tradiția în forma sa nealterată fiindcă, în afară de studiul teoretic și practic (demonstrații de dans), prezentăm și costumul popular, vorbim despre tradiții etc. A fost mult până când a încolțit ideea. Încet-încet, după mai multe schimburi de impresii ale maeștrilor coregrafi din Craiova, Tulcea, Slobozia, Maramureș, Prahova etc., la sugestia președintelui AACR, Nelu Gheorghe, și a directorului Centrului Județean de Cultură Prahova, prof. dr. Dragoș Grigorescu, ne-am întâlnit prima dată în octombrie 2014, la Centrul Cultural «Aurel Stroe», din Bușteni, prilej cu care am pus bazele simpozionului. Chiar la acea ediție, la care ne-am reunit 25 de persoane, a avut loc o demonstrație practică de dansuri din Muntenia, cu Ansamblul «Salba Prahovei», condus de maestrul coregraf Nicolae Chiriță“.

90 de profesioniști ai dansului popular, la a patra ediție

coregrafia dansului traditional astazi 2

La edițiile următoare, din martie și octombrie 2015, numărul coregrafilor prezenți la Bușteni a crescut la 42, apoi la 65, pentru ca, în acest an, la simpozion să se înscrie 90 de profesioniști din 21 de județe plus Republica Moldova. Anul trecut s-au prezentat dansuri din Oltenia (Ansamblul profesionist „Maria Tănase“, condus de unul dintre cei mai buni specialiști din țară, maestrul coregraf Ionel Garoafă), Dobrogea (dansuri dobrogene și aromâne, puse în scenă de MC Ștefan Coman, Tulcea), Moldova (MC Mihai Fediuc – Botoșani), Bistrița-Năsăud (MC Ion Simionca) și un spectacol folcloric eveniment, susținut de Ansamblul „Chindia“, cu o coregrafie asigurată de Constantin Dogaru și Sorin Petre.

coregrafia dansului traditional astazi 3

La ediția din acest an, Colocviul Național „Core­grafia dansului tradițional, astăzi“ a avut în program prezentări și studii practice de dans tradițional din zona de munte a Banatului (Ansamblul folcloric „Doina Timișului“ din Timișoara, coordonat de MC Marius Ursu) și din Maramureș (MC Gheorghe Simionca și Ansamblul folcloric „Dorulețul“ din Baia Mare). Spectacolul eveniment a fost susținut de Ansamblul folcloric „Cununa Bodului“ al Asociației Culturale Bod – Brașov, condus de prof. coordonator Luminița Hurlup și coregraful Gheorghe Debu și de Grupul vocal „Haiducii vlădicii“ de pe lângă Casa de Cultură Topoloveni, condus de directorul Emil Antohi și prof. coordonator Grațian Bădescu. Ultimul, înființat în 2012, din opt preoți și un interpret de muzică populară, a reușit deja să câștige publicul argeșean, prin interpretare și repertoriul tradițional abordat. La sfârșitul simpozionului, cursanții au primit câte o diplomă de participare și materiale audio cu toate demonstrațiile practice susținute în timpul manifestării culturale, poate cea mai importantă reuniune a coregrafilor de folclor din țară.

Maria Bogdan

Unitate în diversitate

Unitate în diversitate – o sintagmă a lumii moderne contemporane, care nu trebuie aneantizată. Din contră, ea reprezintă un reper al societății noastre din mai 2000, când bătrânul continent Europa, încercat de vicisitudinile istoriei, și-a ales ca deviză acest slogan.

Conceptul are conotații multiple, mai ales de ordin istoric, geografic, religios, socio-politic sau civic. În detrimentul atâtor controverse la nivel mondial sub diverse aspecte și mai ales al conviețuirii mai multor naționalități și minorități „sub același acoperiș“, s-a ajuns la un compromis: toleranța. Unitatea reprezintă crezul fundamental al națiunilor. Sub spectrul acesteia și-au unit forțele toate instituțiile statului, societățile civile pentru a da o notă pacifistă.

Însuși steagul UE cu cele 12 stele, așezate în cerc, pe fond albastru, semnifică unitatea și identitatea popoarelor Europei, cercul simbolizând solidaritatea și armonia, iar stelele – perfecțiunea. Acestea sunt ridicate la cel mai înalt rang de melodia triumfătoare a imnului Odă bucuriei.

Așadar, o societate democratică, civilizată relaționează numai dacă include toleranța ca modus vivendi în interculturalitate, aceasta fiind adevărata artă. Să știi să-ți tolerezi semenii, să le accepți mentalitatea, credințele, obiceiurile, să înveți din ele, să ajungi la un consens cultural și social, așa cum afirma Balzac: „Europa este un roi, multe albine și un singur zbor“.

Unitate în diversitate – un concept aparent complicat, dar cu o profunzime gingașă a regăsirii visurilor noastre. În cazul de față, școala este instituția care promovează principii precum toleranța, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor.

Printre minoritățile conlocuitoare în România sunt și rromii a căror limbă a fost mereu un bastion al rezistenței în fața pericolului asimilării de către alte populații. Deși nu a existat o cultură rromă scrisă, limba rromani are un argument serios privind consistența și originea acesteia. S-a constatat însă că rromii au supraviețuit tocmai datorită păstrării, aproape intacte, a tradițiilor. Există și grupuri de rromi care se adaptează continuu, lăsându-se influențați de populația majoritară, dar sunt și familii conservatoare care-și mențin tradițiile ancestrale (căsătoria), aspect care se observă și în localitatea Sîngeru, Prahova, unde sunt mulți rromi. Aceștia sunt interesați din ce în ce mai mult să-și școlarizeze copiii, să învețe să scrie, să citească și să socotească.

Cunoașterea operațiilor aritmetice îi ajută pe unii dintre ei să se ocupe de comerțul ambulant pe care îl practică, asemeni unei tradiții, lăsate din tată-n fiu.

În ceea ce privește soarta fetelor de vârstă școlară, se constată un proces de menținere sau chiar creștere a abandonului școlar în ciclul gimnazial, fenomenul petrecându-se la insistențele părinților, pentru a fi păstrătoare ale tradiției.

Din fericire, există și în rândul lor modele demne de urmat: un fost elev al Liceului Tehnologic Sîngeru, Marcel Bălțescu, absolvent al Facultății de Drept de la București, este acum doctorand la Sorbona, iar o altă elevă a terminat de curând facultatea și a ajuns învățătoare. Iată că se poate, dacă se vrea să se încheie pactul între tradiție și inovație, între unitate și diversitate.

Prof. Adriana-Ancuţa Oprea, Liceul Tehnologic Sîngeru

File din istoria şcolii Sîngeru

Mergând pe firul timpului şi cercetând documentele existente în arhiva acestei instituţii, precum şi unele monografii ale unor foşti dascăli ai şcolii, reiese că în anul 1867 se deschide şcoala din satul Sîngeru, avându-l ca prim dascăl pe Dumitru Popescu.

Dată fiind poziţia centrală faţă de satele din jur, şcoala a început să fie frecventată şi de copiii din localităţile învecinate, astfel că în anul 1870 funcţiona cu două săli de clasă, o cancelarie şi o magazie de lemne. Pe lângă învăţătorul existent, este angajat şi al doilea dascăl în persoana preotului satului de atunci. Localul şcolii era construit din piatră, cărămidă nearsă şi învelită cu şindrilă.

Cursurile erau frecventate în medie de 40 de elevi care învăţau cititul, scrisul, religia, aritmetica elementară, precum şi metode de lucrare a pământului (agricultură), creşterea animalelor în gospodăria proprie şi unele îndeletniciri, de exemplu împletitul nuielelor de răchită, unele obiecte din lemn necesare în gospodărie (mese, scaune, cuiere etc.).

Datorită creşterii numărului de elevi şi dorinţei de a învăţa carte a fiilor de ţărani se începe construirea unei şcoli cu mai multe săli de clasă, astfel că în anul 1878 şcoala nou construită avea şase săli de clasă, dintre care una era amenajată cu scenă şi cortină pentru susţinerea serbărilor şcolare şi o cancelarie.

Şcoala era mult mai spaţioasă şi mult mai solidă decât cea veche. La construcţia ei s-au utilizat cărămidă arsă, piatră cioplită şi var. Datorită materialelor folosite şi grosimii zidurilor (cca 70 cm), şcoala a rezistat mai bine de un secol, fără să fie afectată de cutremure sau de alte calamităţi naturale, cu excepţia cutremurului din 4 martie 1977, când s-a renunţat să se mai utilizeze ca spaţiu de învăţământ. În prezent, acest local a fost reparat şi consolidat, dându-i-se altă destinaţie de către comunitatea locală.

Primul corp al noii clădiri, unde funcționează astăzi școala, s-a construit în 1965 – 1967, fiind compus din 5 săli de clasă, o cancelarie a profesorilor, un birou pentru director şi secretar, două încăperi pentru arhivă şi material didactic (bibliotecă). Datorită generalizării învăţământului de opt ani şi, mai târziu, al celui de zece ani, s-a simţit nevoia extinderii spațiului, astfel că în 1979 – 1982 s-au construit încă opt săli de clasă pe două niveluri.

În 2002 s-au adus alte îmbunătăţiri, iar în anul şcolar 2004 – 2005 primeşte denumirea de Şcoală de Arte şi Meserii Sîngeru, în prezent dispunând și de o bibliotecă cu peste 5.000 de volume, un laborator AEL, un altul de informatică, un Centru de documentare şi de informare, grupuri sanitare în interior, un spaţiu amenajat pentru programul „Cornul şi laptele“, un laborator de textile – pielărie adecvat profilului şi un laborator de silvicultură. Inclusă în programul PHARE TVET RO 2003, şcoala a beneficiat de reabilitare şi modernizare conform standardelor europene, iar din 2011-2012 are statutul de liceu tehnologic, purtând denumirea Liceul Tehnologic, Sîngeru.

De-a lungul timpului, şcoala Sîngeru a dat societăţii oameni de valoare, reuşind întotdeauna să-şi îndeplinească menirea. Astfel, an de an elevii coordonați de profesori cu o bună pregătire științifică și pedagogică s-au remarcat prin premii la concursuri și olimpiade școlare județene și naționale (mai ales la limba română, matematică, chimie, fizică etc.), precum și prin rezultate bune la Evaluările Naționale, fiind admiși la liceele de renume din județ.

Prof. Adriana-Ancuţa Oprea, Liceul Tehnologic Sîngeru

Prahova, în lipsa pazei pădurilor sătenilor, tăierile ilegale de arbori ating jumătate de milion de lei

Acum, în anotimpul friguros, asaltul asupra pădurilor devine tot mai puternic. În Prahova valoarea estimată a pagubelor atinge deja o jumătate de milion de lei. Prefectura judeţului Prahova a trecut la măsuri specifice de stopare a jafului, care atinge proporţii alarmante. Echipe de pădurari şi poliţişti au trecut la acţiune, cu mai mult sau mai puțin folos.

Şeful compartimentului de profil al Direcţiei Silvice, ing. Dumitru Drăgoi, ne spune că la lista „punctelor fierbinţi“, unde furturile de lemn sunt foarte mari, se mai adaugă azi şi alte localităţi, „cu comunităţi sărace“, care dijmuiesc, cu deosebire, parcelele de pădure ale consătenilor lor, neadministrate de către Direcţia Silvică Prahova. Peste 20.000 ha, adică aproape jumătate dintre pădurile particulare, care nu beneficiază de pază organizată! Mulţi dintre răufăcătorii care sunt prinşi ştiu că nu pot păţi mai nimic, că pot scăpa cu o amendă, pe care, bineînţeles, nu o plătesc, nefiind solvabili. Şi atacă apoi, nestingheriţi aproape, pădurea. Nu numai pentru un braţ de lemne, jeluindu-se că nu au ce pune în sobă. Practic, din câte ştiu, ne mai spune interlocutorul nostru, niciun hoţ de lemne nu a ajuns după gratii. Legea este foarte blândă pentru ei.

Potrivit actului normativ în vigoare, Legea nr. 85/2001, ca să devii infractor trebuie să furi nu un arbore, ci cel puţin doi arbori, aşa că dacă acesta se dă prins, scapă uşor şi o ia de la capăt. Sunt localităţi în judeţ, precum Jugureni, Călugăreni, din zona Mizil, Slon-Ceraşu, din zona Vălenii de Munte, Măgureni, Diţeşti, Filipeştii de Pădure, din zona Câmpina, unde zi-noapte se aude doar vuietul topoarelor şi al fierăstraielor. Asta mai ales în pădurile particulare, lipsite de pază. Pădurarii noştri, din ce în ce mai puţini, 172 acum, cu greu pot face faţă asaltului hoţilor de lemn, fiecare având în grijă câte 400 ha de pădure în zona de câmpie şi câte 1.500 ha la munte! Ce trebuie să facem? Să-i convingem urgent pe sătenii deţinători de pădure să vină alături de noi, să încheie contracte de pază, altfel riscă să piardă cam toţi copacii. Din fericire, tăierile ilegale de arbori din fondul de stat, de 90.000 ha, sunt tot mai puţine. Pagubele menţionate nu par să afecteze prea mult Direcţia Silvică, care estimează un profit aproape dublu faţă de programul acestui an. Paguba cea mare este a ţăranilor, care se codesc să plătească costul pazei, să facă contracte cu Direcţia Silvică.

Salvarea vine de la reîmpăduriri

Faptul îl remarcă un specialist de la Direcţia Silvică Prahova, ing. Aurel Costache, şeful compartimentului de profil: „Avem rezultate notabile în acest an. Am făcut plantări noi pe 50 ha şi am asigurat regenerări naturale pe cca 200 ha. Ceea ce ne bucură mult este că acest fenomen s-a reuşit şi în cazul unora dintre pădurile particulare, cu specii valoroase, aşa cum a fost cazul şi la Pădurea Secuianca, de la Izvoarele-Măneciu, unde avem acum o pădure în devenire, care necesită numai lucrări de îngrijire pe care trebuie să le facă sătenii. Asta dacă vor şi dacă au şi bani. Pentru salvarea pădurilor noastre, care reprezintă o mare avere, trebuie să muncim mult să trecem la reîmpăduriri, să punem în aplicare proiecte mai vechi la care am lucrat şi au fost abandonate. Se ştie că în judeţ există în mai multe zone o mulţime de terenuri degradate, altele au fost păduri şi au ajuns păşuni şi izlazuri şi figurează încă ca fond forestier. Aşa cum este cazul şi în zona Urlaţi. Pot fi făcute astfel de lucrări şi cu fonduri europene, prin Măsura 2.1.1. După estimări, există astfel de terenuri pe suprafeţe foarte mari. Între 80.000 ha şi 100.000 ha, care sunt în proprietatea consiliilor locale, a unor cetăţeni sau a altor deţinători. Cu toţii invocă lipsa banilor şi nu prea vor să coopereze cu Direcţia Silvică. Am putea ajunge aşadar la dublarea suprafeţei împădurite a judeţului. Este păcat fiindcă avem suficienţi puieţi din specii valoroase chiar în pepinierele noastre. Nu trebuie uitat faptul că pot fi făcute reîmpăduriri şi prin Fondul de ameliorare.“

La pepiniera centrală de la Beizadele, potrivit datelor comunicate de către şeful acestei unităţi, ing. Sebastian Danielescu, există acum peste trei milioane de puieţi din specii valoroase, precum stejar, fag, gorun, frasin, plop negru, salcie şi altele, puieţi apţi pentru a fi sădiţi chiar încă din această toamnă. Ni se mai spune că pot fi oferiţi puieţi şi gratuit sau şi prin sponsorizări. O adevărată mană cerească pentru toţi aceia care iubesc cu adevărat pădurea.

Cristea BOCIOACĂ

Tinerii ţărani din Blejoii Prahovei învaţă pictura pe sticlă

În satul emblemă din vecinătatea imediată a Ploieştiului, acolo unde s-au născut doi scrii­tori celebri, fraţii Radu Tudoran şi Geo Bogza, dar şi alţi oameni de seamă, precum renumitul prof. dr. Valeriu Râpeanu, azi, un om între două vârste, fost ani în şir primar al aşezării, și anume Vasile Stoica, întreţine flacăra unei sticlării, unica acum în judeţ şi în zonă, sat mare şi frumos, unde azi întâlneşti fel de fel de fabrici şi magazine şi unde agricultura a ajuns mai de grabă un moft şi o amintire.

Vasile Stoica, maestrul sticlar, se încăpăţânează să facă, din cioburi, minunăţii de tot felul pe care le vinde mai mult în America, Canada şi în alte ţări îndepărtate. Treaba este grea, desigur din cauza preţului foarte mare la energie, costuri care fac investiţia aproape nerentabilă.

Se fabrică aici vaze de tot felul, ca să nu mai vorbim de multe alte minunăţii, precum globuri şi globuleţe din sticlă, pictate măiastru de patron, de fiii şi nevasta lui, ajunsă şef de atelier, iar acum şi de tineri din sat, care au deprins meşteşugul picturii pe sticlă. Să vezi şi să nu crezi cum, mână în mână, patron şi tineri ţărani se întrec la fabricarea şi la pictatul vaselor de sticlă pentru care se bat acum americanii şi nu românii.

Sticlarul cel isteţ spune că este bucuros de faptul că fiul său, Mihai Mircea, absolvent de facultate, îi urmează pasiunea. El a accesat şi un program guvernamental pentru tineri, cu participare personală de 20 la sută. Beneficiarii permanenţi sunt, desigur, SUA şi Canada, Olanda şi ale ţări ale lumii, sporind astfel faima familiei sale.

Competiţie între patroni şi angajaţi

Vasile Stoica spune că are, deocamdată, 7 angajaţi. Speră la 50, câţi a avut odată. Îşi doreşte o şcoală de pictură la el în fabrică. Crede în reuşita acestui vis. Amatori sunt în sat şi în altele din judeţ. Mai mult, el mai speră ca în primăvară să reia lucrul cu pictura pe sticlă. Aduce în actualitate reuşitele de până acum. „Realizăm acum multe obiecte de decor din sticlă colorată, dar şi din sticlă clară pentru diferite evenimente, mai spune el, adăugând că are contracte ferme în America şi în Canada, dar şi în alte ţări.“ Deocamdată, se descurcă cum poate. Nu prea are concurenţă în ţară. Concurenţă are însă în Olanda şi în Polonia, acolo unde statul subvenţionează fabricile de sticlărie.

„La noi, mai spune el, statul nu ne ajută aproape cu nimic. Nu sunt speranţe nici pentru viitorul apropiat. Poate că Guvernul va vedea totuși ce facem aici şi nu ne va mai ignora ca până acum.“ Vom vedea, dacă va fi aşa. Maestrul sticlar din Blejoii Prahovei este încrezător în reuşita programului său, mai ales cu înfiinţarea şi cu reuşita şcolii de pictură pe sticlă, program în care îşi pune mari speranţe. Este suficient să vedem în imaginile de faţă ce se face aici ca să credem în programul său, în eforturile familiei sale. Argumentele lui pornesc de acolo de unde, recent, fabrica sa, SC FAST BLEJOI, a făcut senzaţie la Târgul de prezentare de la New York. El speră să câştige şi piaţa românească, aşa cum era odată.

Îi dorim deplin succes!

Cristea BOCIOACĂ

GALERIE FOTO

Vadu Săpat – Prahova. Aici găsiţi şi stindardul cel vechi al dacilor liberi

La poalele dealurilor Istriței, din celebra podgorie a Dealului Mare, zonă unde a fost descoperită acea veche comoară, cunoscută drept „Cloșca cu puii de aur“, sălăşluiește azi una dintre cele mai vechi așezări din Țara Românească, unde au fost identificate cele mai clare urme de viețuire din neolitic, dar și din primele secole ale erei noastre, precum și semne evidente ale celei mai vechi reprezentări ale stindardului dacic. Este comuna cunoscută drept Budureasca - Vadu Săpat.

Ca să ajungi aici, pe aceste coline lucrate cu măiestrie de localnici, trebuie mai întâi să treci prin urbea aproape rurală a Mizilului, pe un drum de câțiva kilometri străjuit de o maiestuoasă cunună de nuci, adesea plini de rod.

De la intrare te întâmpină plantații nesfârșite de vii, livezi cu feluriți pomi, între care și migdali. Da, da, migdali care sporesc faima locului. Marginea satului este străjuită azi de edificii zvelte ale unor întreprinzători locali și străini: o fabrică de mobilă, o alta de preparate din pește, iar o alta de îmbuteliere a vinurilor. A unui... italian, cu a sa Vitis Metamorfozis.

În căutarea propriei identităţi...

Pășind în această cochetă așezare, compusă din trei sate, practic lipite între ele, faci cunoștință îndată cu străzi curate, asfaltate, cu case noi, arătoase, dar și cu edificii publice impu­nă­toare: Centrul Cultural, Centrul Medical, Bibliotecă, Farmacie. Dar și cu școli și grădinițe. Aproape în fiecare curte, crame cu vinuri dintre cele mai celebre, Fetească albă, neagră și regală, Cabernet Sauvignon, Merlot.

Primarul Vasile Zamfirescu are ce spune celor care pășesc pragul comunei. Aproape toți sătenii au apă la robinet, trotuare, iluminat stradal modern, dar și două stadioane! Curând vor avea și canalizare. A apărut recent și un nou șantier de locuințe pentru tinerii care au revenit acasă, din drumurile lor prin Europa. Vor fi ridicate aici case noi pentru 70 dintre ei. Alții, pe măsură ce revin tot de pe acolo, vor primi, tot aici, loturi de casă. Gratuit! Cu toții, mândri de satul lor, cu o vechime bimilenară căreia se zbat să-i schimbe înfățișarea...

Şantierul arheologic de la Budureasca

Comuna, cum spuneam, are o mare vechime. Dovada vie a interesului istoricilor este că aici există un mare șantier arheologic, unde se lucrează de peste o jumătate de secol. Au fost făcute în aceste locuri descoperiri de excepție: urme de locuire din neolitic, specifice culturilor Boian și Gumelnița, dar și cea mai veche reprezentare a stindardului dacic, anterior celui prezentat pe Columna lui Traian. Au mai fost descoperite tot aici și urme ale unei așezări din timpul migrației popoarelor, secolele III-IV e.n. Urme vii ale istoriei locale pot fi văzute și prin curțile mai multora dintre gospodari, precum cele ale lui Nicolae Guțu și Nicolae Cătunescu. Iubitorii de istorie se pot extazia și în fața unor monumente de arhitectură românească, precum sunt azi bisericile „Buna Vestire“ și „Sfântu Gheorghe“.

Iată doar câteva motive să faceți acum un drum la Vadu Săpat. Merită!

Cristea BOCIOACĂ

„Due diligence“ în pădurile Prahovei

Direcția Silvică Prahova face parte din cele 28 de ocoale silvice selectate și acreditate pentru a implementa sistemul „Due diligence“. Ce înseamnă această denumire de import pentru păduri ori proprietarii de păduri? Termenul descrie investigarea, examinarea și analiza atentă, sistematică și detaliată a informațiilor legate de o activitate/investiție, un fel de verificare a antecedentelor privind respectivul sector. În cazul pădurilor, sistemul „Due Diligence“ presupune măsuri și proceduri pentru reducerea la maximum a riscurilor privind introducerea pe piață a lemnului recoltat ilegal și a produselor derivate din acesta. El a fost introdus în Europa prin Regulamentul UE 995/2010 propus de Comisia Europeană și aprobat de Parlamentul European, iar România a transpus directiva prin HG 470. Astfel, pentru a urmări trasabilitatea lemnului recoltat din păduri și pentru furnizarea de informații statistice, s-a instituit un sistem informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit SUMAL, obliga­toriu pentru ocoalele silvice și pentru toți operatorii și comercianții care recoltează, depozitează, prelucrează, comercializează sau efectuează operațiuni de import-export cu materiale lemnoase. Principiul de bază al acestui sistem este acela că materialul lemnos destinat comercializării este urmărit electronic, de la constituirea actului de evaluare a masei lemnoase și până la destinația finală. Direcția Silvică Prahova a implementat sistemul „Due diligence“ la toate nivelurile responsabile cu inventarierea și comercializarea materialului lemnos. Cele 9 ocoale silvice componente au personal specializat care introduce în programul SUMAL datele primare de inventariere a masei lemnoase, generându-se astfel un număr unic pentru fiecare act de evaluare.

Tot la nivelul ocolului silvic sunt operate și autorizațiile de exploatare a masei lemnoase.

Un monument al naturii, dispărut

Din Grota Miresei a mai rămas doar numele. Rezervația naturală geologică și geomorfologică din Slănic-Prahova a parcurs, în trei decenii, drumul de la monument unic al naturii la ușoare urme de valoare naturală: un firicel de apă în loc de lac și trei colți de stâncă în loc de un munte întreg de sare.

Muntele de Sare și Grota Miresei au la origine acțiunea omului. În urmă cu sute de ani, prin 1689-1691, au fost deschise primele exploatări de sare de tip clopot, de la Baia Baciului. De fapt, se numeau corect salină verticală sau exploatare descendentă în formă de clopot, în care accesul se realiza prin două compartimente, unul vertical, pentru scoaterea sării cu crivacul, și al doilea oblic, pentru intrarea și ieșirea lucrătorilor din ocnă. În 1865 soluția tehnică a fost abandonată, trecându-se la exploatarea cu mai multe camere. În 1914, prin prăbușirea unei astfel de mine, s-a format Grota Miresei, în suprafață de 425 mp și cu o adâncime de 20 m. Numele a apărut însă în anul 1920 când, potrivit unei legende, la patru zile după nuntă, o mireasă s-a aruncat de pe vârful muntelui în lac pentru că tatăl ei, crescător de oi, poate de aici și numele Baia Baciului, a obligat-o să se mărite cu un fecior avut, deși fata iubea un cioban frumos, dar sărac. În 1954 întregul complex întins pe 2 hectare a fost declarat rezervație naturală geologică și geomorfologică. Cutremurul din 1977 a creat fisuri mari și adânci pe latura estică a muntelui, având de suferit și tunelul de acces de la bază înspre apa lacului din interiorul grotei. Administrația salinei a încercat să oprească fenomenul de fisurare a aflorimentului  prin turnarea unor stâlpi de beton în sare și prin montarea unor ancore cu cabluri de oțel, dar metoda nu a fost eficientă. În jurul anului 2000, complexul Baia Baciului, din care fac parte Muntele de sare, Grota și Lacul Miresei, băile Baciului și Porcului, a fost concesionat către o firmă. Faptul că o arie protejată de interes național a făcut obiectul unei asemenea tranzacții a provocat multe controverse la vremea respectivă, dar nimeni și nimic n-a schimbat decizia. Deși nu se cunoaște în ce fel s-ar fi putut proteja această rezervație unică în România, există cumva tentația de a pune totul în seama lipsei de interes ori a necunoașterii pentru ocrotirea unui monument  al naturii.

În 1993 s-au produs alunecări pe latura sud-vestică a muntelui, în 1999 precipitațiile abundente au condus la surparea masivă a laturii sudice și estice, iar în 2005 o parte din versantul de sare s-a prăbușit în Grota Miresei. Practic, muntele a curs văzând cu ochii. Astăzi, din faimosul monument al naturii au mai rămas ușoare urme: un firicel de apă și trei colți de sare. Restul complexului a primit exclusiv utilitate de agrement, baza fiind bine îngrijită.

Maria Bogdan

Abonează-te la acest feed RSS