reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

Raiul imobiliar de la Cheia

Nu știm cât de cunoscută ar fi fost comuna Măneciu (Prahova) dacă n-ar fi intrat pe harta hidroenergeticii românești prin barajul din amonte de vatra satului. Și nu știm câtă faimă ar mai fi avut fără stațiunea de interes local Cheia. Sau fără Drumul Național DN1A, București – Vălenii de Munte – Cheia – Brașov, traversat zilnic prin pasul Bratocea de mii de mașini. Ori fără vestitele Tigăi ale Ciucașului ori rezervația de bujori care face ca muntele să ia parcă foc în fiecare vară. Ori fără stația seismică de la Cheia, cea care dă prima de veste când și cât se zbuciumă pământul Vrancei.

A doua ca suprafață (23.643 ha), după Valea Doftanei și a treia ca populație (10.761) după Bucov și Valea Călugărească, comuna Măneciu a excelat, după 1990, în construcții private. Fără stațiunea Cheia, situată la 19 km de satul reședință Măneciu Ungureni, comuna n-ar fi intrat pe lista scurtă (județeană și națională) a raiului imobiliar din mediul rural.

Din 1990 (3.289 de locuințe) și până în 2016 (4.503 de locuințe) aici s-au construit 1.214 case sau vile de vacanță. Mai ales vile de vacanță. Cele mai multe dintre acestea, probabil peste 75%, au fost realizate în stațiunea Cheia ori în cătunele dispuse între Măneciu și Cheia.

Între anii 1990 și 1995, când România încă nu se lămurise cam pe ce drum să o ia, la Măneciu se construi­seră deja 201 locuințe. După 1995, râvna imobiliară n-a avut nimic în comun cu boom-ul economic românesc început prin anii 2005 și finalizat fix în criza din 2008. Cele mai multe construcții au fost terminate în 2001 (60 de case) și 2004 (56 de case). După anul 2010, viteza de construire n-a depășit 15 case pe an.

Și totuși...

Cu un potențial turistic major (Mănăstirea Cheia, Mănăstirea Suzana, stațiunea turistică Cheia, Sit Natura 2000 – Munții Ciucaș, Monumentul natural Țigăile Mari, Rezervația naturală a bujorilor de munte din Munții Ciucaș, peste 300 locuri de cazare în 36 de pensiuni, hoteluri și moteluri), localitatea n-a reușit, din punct de vedere economic, să se dezvolte foarte mult. Bugetul pentru 2018 este de 22,39 mil. lei și numai 0,5% din sumă înseamnă impozit pe locuințe (277.000 lei – persoane fizice și 1.025.000 lei, persoane juridice). Infrastructura rutieră și de utilități este departe de a se ridica la pretențiile pe care le emit autoritățile: drumuri asfaltate – 40%, gaze – 0%, apă – 90%, canalizare – 40%. Ca o ironie, deși pe teritoriul localității se află lacul de acumulare Măneciu, 10% dintre localnici nu dispun de acest serviciu! Instituțiile publice au fost modernizate în ultimii 10-12 ani, iar comunitatea locală este deservită de 1 liceu, 3 școli primare, 2 școli gimnaziale, 6 grădinițe (din care una cu program prelungit), o sală de sport (construită la Cheia, prin anii 2004, și care zace cam neutilizată), o bază sportivă acoperită, un stadion, un teren cu gazon sintetic, 2 dispensare, 4 farmacii, 2 cabinete stomatologice, 2 cămine culturale, o bibliotecă. Vorbind despre proiectele viitoare, autoritățile și-au propus următoarele obiective: aducțiune apa potabilă în sistem gravitațional din sursele Grohotiș – Bobu și extindere rețea de distribuție; extindere sistem de canalizare a apelor uzate menajere și realizare stație de epurare biologică; modernizare DC22A, Cheia – Muntele Roșu; modernizare drumuri locale etc. Cu mult timp în urmă, admi­nistrația a gândit un vast proiect turistic și de agrement, constând în realizarea unor pârtii de schi, instalații de transport prin cablu etc. Nu știm dacă Primăria Măneciu a renunțat la acest plan; știm doar că demersurile în acest scop s-au întins pe vreo 15-16 ani și e posibil ca și funcționarii să fi obosit de atâta zădărnicie.

cheia tabel

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate

Programul Bazna și Mangalița în județul Prahova

Programul de sprijin pentru crescătorii de porci, schemă de ajutor lansată în acest an, pentru intervalul 2018-2020, se află, și în Prahova, în linie dreaptă. Autoritățile agrare spun că a fost încheiată faza de pregătire și partea de documentație, iar în perioada următoare se va trece la livrarea gratuită a suinelor către fermieri, în condițiile prevăzute de HG nr. 9/16 ianuarie 2018 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița în vederea producerii cărnii de porc“.

Trebuie să spunem din capul locului că Prahova nu se află printre județele cu tradiție în creșterea vechilor rase Mangalița (de proveniență ungurească) și Bazna (rasă autohtonă). Ca urmare, dat fiind faptul că programul se dezvoltă în interiorul județelor, a fost destul de dificil să fie identificați fermierii care dețin efectiv matcă din rasa Mangalița, de exemplu. Până la urmă au fost găsiți șase furnizori (cea mai mare microfermă deține 10 scrofițe), dar și aici lucrurile au întârziat, fiindcă exemplarele nu erau înscrise în registrul genealogic. Directorul executiv al Direcției Agricole, dr. ing. Mita Enache, ne spunea că, la nivel județean, a fost nevoie mai întâi să fie constituită o comisie, formată din reprezentanți ai DAJ Prahova, Oficiului Județean pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie, Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna și ai Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gh. Ionescu Șișești“, care a parcurs toți pașii procedurali premergători înscrierii în registrul genealogic: deplasarea în teren, descrierea caracterelor de rasă, eliberarea către deținătorii de scrofițe Mangalița sau Bazna a unor adeverințe care să ateste deținerea unor exemplare din aceste rase și înscrierea în registrul genealogic.

42 de crescători declarați eligibili pentru program

Pentru a intra în acest program, inițial au depus cereri 87 de crescători, dar eligibili au rămas 42; ceilalți nu au depus toate documentele în termen de 90 de zile de la apariția HG nr. 9. Totuși, până în prima decadă a lunii mai niciun fermier din cei 42 nu a intrat în posesia purcelușilor pentru simplul motiv că furnizorii nu au dispus până la acea vreme de efectiv pentru livrare (purceluși în greutate de minimum 10 kg). Apoi Prahova nu a găsit acasă un procesator care să dorească să facă parte din acest program. Ca urmare, DAJ a trebuit să caute o firmă în județele limitrofe și a obținut colaborarea unei companii din Ilfov care s-a angajat să preia toată producția, să achite crescătorilor 11 lei/kg și plătească și serviciul de abatorizare, prestat de o unitate autorizată din Prahova.

Reamintim că la această schemă de ajutor participă, pe baze contractuale, furnizorii de purcei, crescătorii și procesatorii sau alte persoane juridice cu activități de prelucrare și conservare a cărnii. Programul constă în transmiterea către crescători a 2 până la 10 purceluși, obligatoriu în număr par, plătiți către furnizori de la bugetul statului cu 250 lei/animal; crescătorii, după ce îngrașă animalele până la minimum 130 kg (în viu), sunt obligați să vândă cel puțin 50% din efectiv abatoarelor și/sau procesatorilor incluși în circuit, diferența putând fi păstrată pentru consum propriu. Crescătorii pot livra și tot efectivul dacă doresc să nu oprească nimic în gospodărie. Durata de aplicare a acestei scheme de ajutor este 2018-2020, iar valoarea totală pentru anul 2018 este de 4,6 mil. lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinație, de la bugetul de stat.

Maria BOGDAN

Comuna în care s-au construit 1.200 de case în 26 de ani

Despre Cornu (județul Prahova) s-au scris sute de pagini în presa centrală și locală. Localitatea a fost considerată, mai întâi, prima din regiune care ar fi atins anumite standarde de dezvoltare. Autoritățile le spun „standarde europene“. Noi nu agreăm sintagma pentru simplul motiv că a asigura un confort decent trebuie să fie țelul oricărei comunități, indiferent în care colț al continentului s-ar afla. Comuna și-a căpătat notorietate și pentru alt motiv: a devenit un soi de paradis imobiliar pentru marii demnitari, după ce mai mulți foști premieri și miniștri, generali de armată sau parlamentari și-au ridicat vile de vacanță aici. Probabil că această comună din gura Văii Prahovei este una dintre puținele din România în care s-a construit mult și masiv, la propriu.

Oficial, în 1990 în Cornu erau 1.324 de locuințe. În 2016 numărul acestora a crescut la 2.524 de locuințe, ceea ce înseamnă că, în cele două sate, Cornu de Sus și Cornu de Jos, în acest interval s-au construit 1.200 de case, rezultând o medie anuală de 46 de unități locative.

Vârful imobiliar s-a înregistrat în 2006, când au fost finalizate 79 de construcții. Din punctul de vedere al autorizațiilor de construire, în 2002 au fost eliberate 6.738 de documente (acestea sunt necesare și pentru extindere gospodării, anexe, garduri, reparații capitale, lucrări publice etc.), iar în 2017 numărul a fost de aproape 3 ori mai mic (2.191). Să nu credeți că veniturile obținute din impozitul pe clădiri este uriaș, pe cât de uriașe sunt unele proprietăți: în 2017, de exemplu, suma colectată la bugetul local de la persoanele fizice a fost de 388.512 lei, o medie așadar de 154 lei/clădire... De fapt, impozitul total pe clădiri (persoane fizice și juridice) și terenuri (intravilan și extravilan, inclusiv ale formelor juridice) se ridică la 1,524 milioane de lei, adică în jur de 10% din bugetul total al comunei, de 15,433 mil. lei.

Infrastructură spre 100%

Dacă infrastructura privată este una la superlativ, comuna Cornu are și o infrastructură publică bine pusă la punct. În 2017 autoritățile au dat următoarele cifre: drumuri asfaltate – 90%, gaze – 100%, apă – 100%, canalizare – 72%. E adevărat, în comparație de alte comune, Cornu a beneficiat de foarte mult sprijin guvernamental, din rațiunile deja știute și despre care am vorbit la început. Cât despre dezvoltarea economică, în localitate sunt 340 de firme, de la buticari la societăți comerciale mari și mijlocii, acestea asigurând, împreună cu alte structuri bugetare, o cotă anuală din impozitul pe venit de 2,4 milioane de lei (16% din total buget). Cu toate acestea, o parte din locuitori au plecat în străinătate, în căutarea unor locuri de muncă bine plătite, 15 persoane au trăit din venitul minim garantat, iar 43 au primit ajutor social pentru încălzirea locuinței. Altfel, comuna are o rețea de clădiri publice completă: o școală gimnazială, două grădinițe, o sală de sport, trei terenuri de sport, două dispensare, o farmacie, un cabinet stomatologic, un cămin cultural, o bibliotecă, două biserici, o mănăstire. Iar ambițiile autorităților locale nu se opresc aici; până în 2020 sunt în program o serie de alte investiții, unele de anvergură.

Dintre proiectele importante amintim: construire sediu primărie și grădiniță cu program prelungit în satul Cornu de Jos; extindere și modernizare infrastructură de alimentare cu apă, extindere capacitate de stocare a apei potabile; extindere și reabilitare rețea de colectare apă uzată; modernizare clădire în care funcționează biblioteca și Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Populară; amenajare mini-teren de fotbal, teren de tenis, bazin de înot, amenajare peisagistică centrul sportiv; crearea infrastructurii serviciilor de sănătate și asistență socială – bază de tratament, clinică de recuperare persoane cu handicap. Ca o pată de culoare, aici se află o expoziție permanentă unicat, Muzeul Hărților, secție a Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi din București, cu 160 de piese donate de fostul premier al României și locuitor al comunei, Adrian Năstase.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Comune și orașe prahovene, înfrățite cu sate din Republica Moldova

  • Grație acestei salutare acțiuni, în diferite așezări basarabene sunt construite, în sistem de parteneriat, centre de cultură, muzee, biblioteci școlare, biserici, grădinițe și diferite alte obiective edilitare.

Cu câțiva ani în urmă, la inițiativa Consiliului Județean Prahova, a demarat o lăudabilă acțiune de înfrățire între comune și orașe din Prahova și administrații locale din Republica Moldova, care în prezent a ajuns să cuprindă aproape totalitatea comunelor și a orașelor din județ.

În legătură cu aceasta am avut un dialog, în exclusivitate pentru revista Lumea Satului, cu doamna Ludmila Sfârloagă, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, coordonatoare a acestei lăudabile și frumoase acțiuni.

– Am început acțiunea noastră la 27 august 2000 cu fostul județ Lăpușna și am continuat apoi cu raioanele formate după reforma administrativă a acelor ani din Basarabia. Acțiunea a fost repede îmbrățișată de ambele părți, astfel că în momentul de față aproape toate cele 86 de comune și cele 14 orașe din Prahova au ajuns să fie înfrățite cu diferite așezări din diferite zone ale Republicii Moldova, ne spune interlocutoarea noastră.

De remarcat că noi, cei de la CJ Prahova, avem astfel de acte de înfrățire cu șapte raioane. Astfel, municipiul Ploiești, cu raionul Hâncești, municipiul Câmpina și orașul Vălenii de Munte au fost înfrățite cu orașul și raionul Cimișlia.

Prahova dsc 1151 import

La rândul lor, acte de înfrățire au și orașele Boldești – Scăeni, Băicoi, Azuga, Bușteni, Sinaia, Breaza și Mizil cu diferite orașe și comune din Basarabia.

Asemenea acte au încheiat și un mare număr de comune din județul nostru. Între acestea menționăm comunele Gorgota, Lipănești, Măgurele, Dumbrăvești, Drajna, Cocorăștii Mislii, Albești Paleologu, Păulești, Ariceștii Rahtivani, Măneciu, Gornet, iar de curând comuna Chiojdeanca s-a înfrățit cu satul Căpriana, așezare apărută din vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cel care a și ctitorit aici celebra mănăstire, cu același nume, din spațiul de puternică românitate de peste Prut.

– Practic, în ce stadiu se află acum acțiunea de înfrățire?

– Se poate spune că acum este o veritabilă competiție între comunele și orașele Prahovei, care mai de care vor să încheie astfel de acte de înfrățire cu diferite localități basa­rabene, astfel că județul Prahova se află, în prezent, pe primul loc pe țară între județele României. Dar alături de noi, cei din Prahova, sunt și săteni și orășeni din județele Iași, Arad, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Cluj și altele. Precizăm, de asemenea, că acțiunea de înfrățire este susținută și coordonată de către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România.

– Ce efecte imediate au astfel de acte de înfrățire între comunele și orașele prahovene și cele din Basarabia?

– Da, acestea au efecte deosebite asupra vieții fraților din Basarabia. Astfel, prin acțiuni în sistem de parteneriat, au fost și continuă să fie realizate numeroase obiective de cultură și artă, construcții social-culturale. Foarte important este și faptul că acțiunea de înfrățire este susținută atât prin donați, cât și prin colecte de fonduri. La donația de la sfârșitul anului 2017 au fost strânse câteva zeci de mii de lei moldovenești.

prahova dsc 1157 qpr

– Puteți menționa unele dintre reușitele notabile ale prahovenilor?

– Da. Bunăoară, CJ Prahova a realizat în orașul Hâncești Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului raional și Sala de conferințe „Constantin Stere“ din același oraș, iar în orașul Cimișlia au fost realizate: Muzeul de istorie și civilizație românească, precum și insolitul obiectiv edilitar denumit „Scările Prahovei“. Totodată, tot noi, cei de la CJ Prahova, am asigurat și dotarea cu mobilier și cărți a Bibliotecii orășenești din Cimișlia. La rândul său, Primăria Câmpina finanțează construirea unei biserici. În același timp, Primăria comunei Măneciu asigură pentru raionul Cimișlia alimentarea cu apă a unor localități din zonă. Tot grație CJ Prahova asigură cărți și mobilier pentru Biblioteca raională „Antonie Plămădeală“ din raionul Călărași. În curând, tot la Călărași, urmează să fie dezvelite statuia lui Mihai Viteazul și cea a lui Alexandru Ioan Cuza. Iar în comuna Ipoteni din același raion va fi construită și o grădiniță.

– Cum potoliți setea de carte a basarabenilor?

– Prin donații masive de carte românească la fiecare deplasare de a noastră , dar și a delegațiilor comunelor și orașelor înfrățite. La toate acestea se mai alătură și frecvente donații de carte de literatură din partea Bibliotecii județene Nicolae Iorga – Ploiești.

– Există și alte obiective?

– Avem, în vedere acum și alte solicitări de aici în plan cultural, așa cum sunt ridicarea mai multor statui. Pe lângă statuile lui Mihai Viteazul și ale lui Al. I. Cuza, în orașul Călărași vor mai fi realizate, în curând, busturile lui Ion Inculeț și al   lui Pantelimom Halippa.

prahova dsc 1166 qpr

– Ce mai aveți în vedere în perioada următoare?

– Acum, principala noastră preocupare este susținerea acțiunilor de UNIRE a Republicii Moldova cu România.

– Însă mai este ceva timp până atunci...

– Într-adevăr. Noi muncim, pe mai departe, pentru deplina reușită a acțiunilor noastre comune.

– Vă dorim mult succes!

Dialog realizat de Cristea BOCIOACĂ

prahova dsc 1170 qpr

  • Publicat în Sate

Comuna care era să fie El Dorado românesc și n-a mai fost

Comuna Secăria, din Prahova, este situată la o altitudine cuprinsă între 700 m și 1.000 m, la 8 km de orașul Comarnic și 6 km de Valea Doftanei. Terenul este greu accesibil, iar singurul avantaj să zicem că-l reprezintă peisajul fantastic; în rest, în clipa de față, fiind destul de izolată, localitatea nu are perspective de dezvoltare cât să le ofere locuitorilor alte soluții în afară de a se îndeletnici cu agricultura (creșterea oilor și pomicultura) ori a face naveta la Comarnic, pentru un loc de muncă. Dacă mai sunt locuri de muncă!

Comuna are un singur sat, cu 1.230 de locuitori, ceea ce, la o suprafață de 47,26 kmp, înseamnă o densitate de 26 de loc./kmp, cu mult sub media județului, de 150 de loc./kmp. Așezarea este atestată documentar din 1538.

Ca toate localitățile din Subcarpații Prahovei, Secăria a fost parțial întemeiată de ardelenii care, din diferite cauze, își părăseau satele de origine și se stabileau în Țara Românească.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul actual era parte integrantă a Comarnicului, situație păstrată și în perioada interbelică. Localitatea s-a separat în 1931, când figurează drept unitate administrativă de sine stătătoare. În 1950 a fost transferată raionului Câmpina, din regiunea Prahova – Ploiești. În 1968 a devenit parte a reînființatului județ Prahova.

Cariera de unde Saligny a luat piatră pentru podul de la Cernavodă

Comuna are, cam tot ceea ce i-ar trebui ca infrastructură socială, respectiv școală, grădiniță, dispensar, farmacie, cămin cultural, bibliotecă, biserică. Ba chiar dispune de o sală de sport. Și, spre surprinderea multora, are sistem de alimentare cu apă și drumuri sătești asfaltate. Ca resurse naturale, în afară de mediul propice pentru oierit și ceva pomicultură, ar mai fi exploatarea pietrișului, prelucrarea lemnului și turismul. Despre turism vom vorbi un pic mai târziu. Revenind la rezerva de pietriș, puțini cunosc faptul că, la câțiva kilometri distanță de centrul localității, în punctul numit Colțul Mare – Gâlma, se află o veche carieră de unde renumitul constructor Anghel Saligny a comandat, în anul 1890, piatră pentru construcția faimosului pod de la Cernavodă. Mărturie în acest sens stă înscrisul păstrat și astăzi pe unul dintre pilonii de susținere a podului peste Dunăre. Piatra a fost  transportată cu carele trase de boi. De aici și denumirea cărării ce unește Secăria de carieră, „Drumul Carului“.

Un megaproiect turistic, eșuat din prea multă fantezie

comuna Secaria PH

Prin anii 2008-2012 exista, la nivelul administrației locale, credința că localitatea va căpăta valențe teribile prin dezvoltarea turismului. La un moment dat a fost concesionată o suprafață de teren unui om de afaceri care promitea că va ridica aici o stațiune cum nu mai era alta în România. Proiectul, unul fabulos pe hârtie și vorbe, prevedea: două lacuri artificiale, teren de golf și heliport pe 100 ha; un sat de vacanță ecologic, cu cartiere de blocuri, vile și hoteluri, pe alte 500 ha; o telegondolă care să lege Secăria de DN1A București-Brașov, cu îmbarcare de la Comarnic; mocăniță și pârtie de schi etc. Ce s-a ales de acest proiect? Bineînțeles, praful! A venit criza, omul de afaceri a pierdut, în instanță, concesiunea pentru că n-a respectat nimic din termenii contractuali, primarul cu planuri mărețe nu a mai fost ales, iar astăzi... Astăzi, toată lumea așteaptă să-și mai ridice o vilă-două oameni importanți, capabili apoi să atragă fonduri publice înspre comună, cum s-a întâmplat la Cornu. De fapt, câteva case de vacanță au fost ridicate, dar altminteri, locuitorii își duc viața ca acum 20 de ani. Sau poate nici măcar atât!

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Comuna cu plugul tras de cai, dar fără datorii la stat

  • Primarul n-a plecat, în 18 ani, nici măcar o zi la mare

A făcut înconjurul Internetului imaginea dintr-o comună din România în care deszăpezirea se face cu un plug tras de cai, iar materialul antiderapant este cărat cu mașina primarului. Șeful administrației, Dan Boștină, din Salcia, județul Prahova, fiindcă despre această localitate este vorba, spune că anul acesta a îndepărtat zăpada de pe drumurile sătești și cu un tractor căruia i-a atașat o lamă, dar cei care au lansat știrea n-au dorit să adauge și acest amănunt. Este de reținut însă un lucru: de 18 ani, de când este primar, Primăria Salcia n-a plătit niciun leu pentru deszăpezire, până și motorina fiind achitată din buzunarul edilului șef.

Aceasta este soarta comunelor mici, ne spunea Dan Boștină: „Dacă ar fi să contractez lucrări de deszăpezire cu o firmă specializată ar însemna ca jumătate din buget să fie cheltuit iarna. Așa că prefer să nu stau la gura sobei, ies la muncă împreună cu viceprimarul și lucrăm cot la cot cu cei care primesc venitul minim garantat.“ Doar drumurile sătești, accidentate și multe dintre ele neasfaltate, sunt întreținute pe timp de iarnă cu plugul tras de cai. Materialul antiderapant este cărat cu mașina primarului, într-o remorcă: „Eu sunt la volan, iar oamenii și uneori și viceprimarul împrăștie nisipul cu lopata“. Anul acesta, prin bunăvoința unui localnic, deszăpezirea s-a efectuat și cu un tractor adaptat: „Noi am improvizat o lamă și am pus-o în fața utilajului.“ Exceptându-i așadar pe beneficiarii venitului minim garantat, deszăpezirea se face prin voluntariat. Drumul județean se află în grija autorităților de la Ploiești.

Primarul și viceprimarul întrețin și iluminatul public

comuna Salcia dan bostinaDar nu numai deszăpezirea se face astfel: „Noi nu angajăm firme nici pentru igienizarea școlii sau grădiniței. Am avut mai demult lucrări complexe de renovare, dar de atunci facem întreținerea curentă cu oamenii din sat. Nu vrem pur și simplu, nu doar pentru că nu avem bani, să oferim firmelor bani cu lopata pentru ceva ce putem face și noi, pe plan local.“ Dan Boștină ne povestea că și mentenanța sistemului de iluminat public o asigură domnia sa cu viceprimarul, alături de alți consăteni: „Nu avem un serviciu de specialitate și nici nu-mi doresc, la câți bani solicită operatorii de profil. Dacă e nevoie să înlocuim becuri o facem noi, sâmbăta și duminica.“ Interesant este că Primăria Salcia, chiar dacă are un buget foarte mic, nu a încheiat niciun an cu datorii. Probabil acest fapt se datorează fix faptului că localitatea apelează la mult voluntariat. Și încă ceva, apropo de disponibilitatea primarului de a munci în felul în care o face, „fără cravată și stat la birou, ci pe teren, cea mai mare parte a zilei“: în 18 ani, de când este primar, nu a avut nici măcar o zi de vacanță la mare sau la munte.

Salcia, o comună cu buget mic și lipsită de resurse economice

Comuna Salcia, alcătuită dintr-un singur sat cu 8 cătune (Rast, Muche, Hilet, Birdea, Hotar, Ciocan, Valea Câinelui, Valea Oancei, Valea Sării și Linie), este situată în zona de deal din nord-estul Prahovei, la granița cu Buzăul. Are 1.045 de locui­tori și un buget anual de 800.000 până la un milion de lei, în funcție de alocările bugetare provenite din cotele pentru echilibrare. Ca orice așezare dincolo de care nu se mai ajunge nicăieri, Salcia abia dacă are câteva firme, forța de muncă angajată făcând naveta la Ploiești (50 km) sau Urlați (24 km). Dispune de școală (două au fost închise), grădiniță, cămin cultural și dispensar uman, însă în general zona este una vitregită, în care agricultura colinară nu dă mari rezultate. Practic, nu asigură nimănui venituri convenabile, cât să trăiască exclusiv din creșterea animalelor sau pomicultură. Localitatea nu are sistem de alimentare cu apă sau gaze. Drumurile locale principale, în schimb, au fost asfaltate.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate

Tradiții noi la Visul Verde

Așezare pitorească din zona colinară a Prahovei, la 17 kilometri nord de municipiul Ploiești, străbătută de două pâraie liniștite - Doftănețul, care își are izvoarele sub dealurile Buștenarilor, localitate bine-cunoscută pentru mulțimea sondelor de petrol de altădată, și Mislea, izvor care își unește apele firave chiar la marginea satului Cocorăștii Mislii, aduce la zestrea sa peste 2.000 ha de pădure, fond forestier de stat, pădure pe care o înconjoară ca pe o verita­bilă cetate verde.

„În comuna aceasta, alcătuită din trei sate – Goruna. Țipărești și Cocorăștii Mislii, a cărei vechime este atestată documentar încă din vremea domnitorului Țării Românești Vlad Dracul, la 23 aprilie 1441, deci de peste 600 de ani, unde azi viețuiesc peste 3.400 de locuitori, există, înainte de toate, o organizație de tineret, obștească, ecologistă și cultural – sportivă ce poartă numele – Visul Verde“, ne spune ing. Daniel Alexandru, primarul comunei. Ca argument al edilului, în centrul așezării tronează un stejar secular, atestat ca fiind monument al naturii.

Mai aflăm că aici apă de băut are toată lumea încă de prin anii 1980, iar acum, după cum ne mai spune primarul, cam toată lumea are baie în casă, lucrările de canalizare urmând să se facă cu bani europeni. Așezarea aceasta are peste 2.000 de gospodării și case arătoase, cu acareturi chivernisite, că se tot construiește mereu. Oriunde îți întorci privirea vezi case noi, după moda timpului, un dispensar modern, cu trei medici de familie, școli moderne, grădini și chiar un Centru cultural, cu o impunătoare sală de spectacole. Ei, bine, la acest Centru cultural încă din 2007 își desfășoară activitatea redacția revistei lunare Glasul, o publicație independentă de informație pentru cetățenii săi. „De ceva vreme, de prin anul 2000, anual, ne mai spune dl Gabriel Neacșu, directorul Centrului cultural, se desfă­șoară Serbarea cultural-artistică numită Sărbătoarea satului!“ În fapt, manifestarea reprezintă un Festival folcloric interjudețean, serbare câmpenească și un veritabil târg meșteșugăresc, manifestare dublată de Târgul toamnei, adică de o zi a recoltei, la care cei mai pricepuți gospodari își etalează reușitele muncii lor de peste an.

Tradițiile, respectate cu sfințenie

La Cocorăștii Mislii se păstrează cu un respect aparte tradițiile sfinte ale așezării, atât cele legate de Serbarea Crăciunului și ale Anului Nou, cât și cele legate de marcarea anotimpurilor. Comuna are în prezent două ansambluri artistice reprezentative, „Stejerelul“, la Cocorăștii Mislii, și „Mărțișorul“, la Goruna, ansambluri a căror participare s-a făcut remarcată la noi, și prin Europa, precum și în Republica Moldova, aşijderea și la numeroase manifestări de gen din Prahova și în multe localități din țară, câștigând numeroase premii. În afară de cele trei impunătoare edificii ale Eroilor, de monumentalul Stejar de peste 300 de ani, de care pomeneam mai sus, călătorii locului au multe altele de văzut. În sat, la Goruna, există și un original Muzeu sătesc, care prezintă importante obiecte reprezentative ale activităților gospodăreşti, dar și ale meșteșugurilor, cum ar fi obiecte realizate din lemn și din piatră, războaie de țesut, broderii, costume populare, iar pe Strada mare, care încă nu are un nume propriu, există și o frumoasă casă de locuit cu verandă și cerdac, autentic monument edilitar de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu o arhitectură specifică locului. Invitația adresată de dl Gabriel Neacșu la acest original muzeu sătesc în aer liber ne-a produs o adevărată revelație, și anume despre măiestria oamenilor locului, obiectele prezentate fiind din cele mai vechi timpuri și până la ceasurile vii ale prezentului.

Cristea BOCIOACĂ

„Alege oaia“ a fost la Ploiești

Prahova este primul județ din țară în care a poposit caravana „Alege oaia“, acțiune a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin care se dorește încurajarea consumului de carne de oaie. Organizatori ai evenimentului au fost MADR, prin Direcția Agricolă Județeană Prahova, Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin structura sa teritorială, și Consiliul Județean Prahova. Locul ales pentru manifestare a fost oarecum unul neașteptat, esplanada din fața Palatului Culturii Ploiești, iar evenimentul i-a avut în centrul atenței, cel puțin în prima parte a programului, nu pe oieri ori preparatele prezentate la standuri, ci pe invitații de la București, primiți de gazde, oficiali ai județului, cu pâine și sare.

„Alege oaia“ a fost un eveniment pregătit într-un timp relativ scurt. Și a avut, presupunem, ceea ce trebuia: o panglică de inaugurare a micuțului târg, o formație artistică însoțită de bucium din comuna Adunați, un berbec la proțap, două tuciuri cu tocăniță servită gratuit, un grătar pentru mici, standuri cu produse din carne de oaie și preparate din lapte, broșuri de informare, ba chiar a existat și un țarc unde au fost expuse câteva oi. Ministrul Agriculturii Petre Daea și secretarul de stat Daniel Butănoiu au fost întâmpinați de președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, prefectul Mădălina Lupea, parlamentari și primari din zonele care au prezentat produse la standuri, directori și funcționari ai struc­turilor agrare teritoriale, reprezentanți ai unor asociații de crescători, oieri – 14 sau 15 la număr și un public pesemne din categoria consumatorilor de carne de oaie.

Trecem peste episoadele care au dat culoare evenimentului (program artistic, o horă în care s-au prins oficialii, vizita la standuri, dialogul între demnitari și crescători, degustarea produselor, strângerile de mâini ori efuziunile sentimentale etc.) și spunem că scopul acțiunii a fost să-i determine pe consumatori să manifeste mai mult interes pentru carnea de oaie, să-i informeze atât despre modul de preparare, cât și de dezvoltare a unei culturi culinare în ceea ce privește consumul acestei cărni. Totul ar veni în sprijinul crescătorilor autohtoni, în ideea de a avea mai multă vânzare pe piața internă, iar ca un pas ulterior, să se poată crea o piață en-gros cu rol de intermediar între crescător și canalele de comercializare. Cei care au dorit au putut să cumpere carne de oaie proaspătă sau preparată, cașcaval, brânză de burduf, cârnați din carne de oaie, ba chiar și must de la producătorii din județ.

În Prahova, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, efectivul de ovine întregistrat în 2016 era de 177.000 de capete. Conform Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, numărul de oi este mult mai mare, de 256.056 capete. În evidențele Direcției Județene Agricole se vorbește despre 20 de mari exploatații profilate pe creșterea ovinelor și caprinelor, dar cu totul sunt înregistrați 800 de crescători - persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și persoane juridice. În schimb, județul nu are niciun produs sută la sută de oaie înscris în registrele de produse tradiționale, rețele consacrate sau de produse montane, fie că vorbim despre preparate din carne sau din lapte.

Maria BOGDAN

„Mediurg“ Ploiești a investit 250.000 euro în ambulanțe noi

Dr. Cristian Anton Vintilescu, directorul general al unității

În comuna Păulești, unitatea sa de elită „Spitalul Sfântul Anton“, care găzduiește și o parte a Serviciului de Ambulanță „Mediurg“ Ploiești, a sărbătorit primirea unei ambulanțe noi și dotarea modernă a altor cinci mașini de salvare. Ambulanțele au fost aduse de la Ambulanz Mobile, cea mai modernă fabrică de profil din Europa, aflată în orașul german Schonebeck. În cadrul acestui eveniment Lutz Fischer, manager de vânzări al acestei unități, a vorbit în fața celor peste o sută de ambulanțieri ai „Mediurg“ despre dotările, calitățile și modul în care trebuie utilizate noile mașini realizate la Schonebeck, dar și despre șansa ca, în perioada următoare, personalul de la „Mediurg“ Ploiești să beneficieze de susținerea tehnică a specialiștilor germani. Prezent la eveniment, doctorul Cristian Anton Vintilescu, directorul general al „Mediurg“ Ploiești, a acceptat un interviu, în exclusivitate, pentru revista Lumea Satului.

– Domnule doctor, sunt aceste mașini apte și pentru drumurile din satele noastre?

– Toate noile mașini ale noastre se pliază pe drumurile pe care le cunoaștem cu toții. Atât cele din lumea satului prahovean, cât și din alte zone rurale ale țării. Serviciile sunt egale atât pentru cei de la orașe cât și pentru cei de la sate. Evident, asta, în principiu... Din păcate, în momentul acesta suntem blocați în Ploiești și în zona Prahovei și nu suntem prezenți și în alte zone din țară. Este o realitate dureroasă că populația de la sate are acces mai greu la serviciile medicale comparativ cu populația de la orașe, cauzele le știm – condițiile financiare ale momentului, dar și distribuirea inegală a serviciilor medicale. Mai clar spus, este vorba de o defavorizare a zonei rurale față de cea urbană!

– Mai aveți și alte puncte de lucru în afară de acest spital și de comuna sa de reședință, respectiv comuna Păulești?

– Da. „Mediurg“ dispune de trei puncte ale Serviciului propriu de Ambulanță. Este vorba de Ploiești și de Păulești, localitatea unde se află amplasat și Spitalul nostru, „Sfântul Anton“, plus municipiul Câmpina. Cât privește zona rurală propriu-zisă, în afară de comuna Păulești mai avem alte două puncte de lucru, unde oferim servicii de medicină generală și medicină de familie, și anume la Cosminele și la Păcureți, tot în Prahova...

– Practic, ce anume marcați la serbarea de astăzi, la acest spital?

– Pentru noi este un moment special. Astăzi lansăm cea mai mare investiție pe care am făcut-o în serviciul de ambulanță. Este vorba de o investiție de aproximativ 250.000 de euro, utilizată la achiziționarea acestei noi ambulanțe, precum și la dotarea cu aparatură și mobilier a altor cinci ambulanțe, produse de aceeași unitate de elită din Germania, în fapt, un carosier nou, care se numește Ambulanz Mobile, din orașul german Schonebeck. Această achiziție din Germania este destinată serviciilor de medicină de urgență – terapie intensivă. Mașina germană – „nemțoaica“, denumită de noi – dispune de cea mai modernă aparatură de gen, amplasată în condiții de siguranță în interiorul ei. Această ambulanță poate face față cu deplin succes oricărei solicitări din zona și din teritoriul pe care-l deservim în prezent.

– În perspectivă, există o posibilitate mai apropiată și pentru o eventuală solicitare din țară sau chiar din afara țării a ambulanțelor „Mediurg“?

– Transporturile medicalizate sunt un lucru comun la această oră atât în țară cât și în Europa și în Asia. Realizăm la această oră, în medie, câte două drumuri pe lună în afara țării. Ambulanțele noastre au lăsat urme în aproape toate țările din Europa, ba chiar și în Asia. Am avut servicii în Turcia, în zona asiatică. Am ajuns cu ambulanțele „Mediurg“ până în inima Angliei, la Bedford, precum și în Nordul Europei, la Malmo, în Suedia sau în sudul Europei, la Roma. Deci, putem spune că ambulanțele circulă, în mod curent, în toată Europa. Serviciile sunt apreciate atât de persoanele din România, cât și de persoane din alte state ale Europei. Avem parteneriate cu multe dintre societățile de asigurări medicale din Europa, prin intermediul cărora primim solicitări pentru astfel de transporturi.

– Puteți spune că pe plan local și județean există o bună conlucrare, în situații în care toată lumea are nevoie de aceste servicii?

– Desigur, Serviciul de Ambulanță „Mediurg“, prin contractul său cu Casa de Sănătate Prahova, asigură transporturi nemedicalizate la solicitarea Dispeceratului Unic Integrat 112 de la care primim comenzi în fiecare zi, atât în Prahova cât și în țară. Avem o cooperare excelentă și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, colaborăm strâns și cu Serviciul de Ambulanță Prahova și cu Serviciul SMURD. Serviciul de Ambulanță „Mediurg“ este integrat în sistemul de intervenție în caz de catastrofă, iar participarea noastră este declarată ca fiind, cu tot parcul său auto, într-o situație de necesitate.

– Cum vedeți dvs., în perspectivă apropiată de viață, sprijinirea acțiunilor de apărare a sănătății în Prahova?

-– În momentul de față există o relație mai amplă cu Casa de Asigurări de Sănătate în ceea ce privește serviciile de urgență, care, deocamdată, conform legislației în vigoare, sunt apanajul exclusiv al serviciului public de ambulanță. Sigur, ne dorim să avem această integrare a Serviciului de Urgență cu Casa de Asigurări de Sănătate și ne dorim, de asemenea, ca serviciile de urgență private să poată primi același regim de finanțare ca și cel public, astfel încât cetățenii care apelează la noi să nu fie nevoiți să plătească serviciile de urgență, așa cum se întâmplă în momentul de față.

– În acest caz se pune acut problema ca raporturile pe care le aveți cu populația, mai ales cu cea de la sate, să fie una care să nu implice niciun cost, în cazul în care apelează la dumneavoastră?

– Observația dvs. este foarte bună. Dar aceasta nu depinde însă de noi.

– Totuși, în cazul apelului la serviciile private de ambulanță, sătenii vor trebui să plătească o taxă...

– Taxa nu este prea mare, de aproximativ 70 de euro. Aceasta este suportabilă, în gene­ral, și pentru solicitantul de la țară. Trebuie să spunem că pentru unii dintre cei care solicită serviciile noastre este totuși cam mare. Cu timpul, este posibil ca această taxă să poată părea ca fiind una prohibitivă pentru populație. În condițiile în care am fi finanțați și pentru aceste servicii de către Casa de Asigurări de Sănătate, prin echipajele suplimentare venite din mediul privat, s-ar putea scurta timpii de așteptare atât pentru solicitanții de la orașe, cât și pentru cei de la sate.

Așadar, dacă astfel de probleme își vor găsi în curând rezolvarea, serviciile medicale private de ambulanță ar putea fi deschise către lumea satului mult mai mult decât în momentul de față. Aceasta ar fi foarte bine pentru toată lumea.

– Să vă audă Cel de Sus ! Noi vă dorim mult succes!

GALERIE FOTO


 

Cristea BOCIOACĂ

  • Publicat în Social

Producție de cereale foarte bună în Prahova

Și pentru Prahova, cel puțin la cultura cerealelor, a leguminoaselor și plantelor tehnice, anul 2017 a fost, ca mai în toată țara, unul foarte bun. Direcția Județeană pentru Agricultură Prahova (director executiv ing. Mita Enache) a luat bunul obicei să întocmească, pentru fiecare cultură în parte, un top al celor mai mari 5 sau 10  producții. Potrivit acestor date, Prahova se află pe primele locuri la nivel național în clasamentele recoltelor realizate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale.

Suprafața agricolă a județului Prahova este de 268.993 ha, din care arabil 142.872 ha, pășuni naturale – 69.167 ha, fânețe naturale – 39.464 ha, vii – 8.175 ha și livezi – 9.315 ha. Terenul arabil a fost cultivat cu cereale de toamnă (grâu, orz, orzoaică, rapiță) – 83.350 ha, cereale prășitoare și plante tehnice (porumb, floarea-soarelui, mazăre, soia) și plante perene (lucernă) – 8.300 ha.

Top 5 recolte la principalele culturi agricole

În marile ferme (și sunt 10 cu suprafața cuprinsă între 1.400 și 3.000 ha) recoltele au fost unele foarte bune în acest an. La grâu, recordul a fost unul neobișnuit pentru țara noastră, de 9,2 t/ha, iar la porumb boabe producția a urcat la 14 t/ha! Atenție, acest lucru s-a produs în condițiile în care în Prahova suprafața irigată este puțin peste 1.000 ha (o singură societate comercială are sistem de irigații și apă la îndemână). Directorul DAJ Prahova ne-a pus la dispoziție clasamentul recoltelor:

Mazăre: Agronatura Geco Urlați – 7 t/ha (producție realizată pe 10 ha); Grano Agro Balta Doamnei – 4,2 t/ha (109 ha); Gavsem International Valea Călugărească – 4,2 t/ha (11 ha); Cedagro Plant Drăgănești – 4,1 t/ha (19 ha); Pris Bărcănești – 4,088 t/ha (307 ha).

Rapiță: Agronatura Geco Urlați – 5,7 t/ha (100 ha), Spuma Serv Tinosu – 5 t/ha (15 ha), Senax Prod Gornet Cricov – 4,9 t/ha (50 ha), Pajo Agriculture Mizil – 4,7 t/ha (89 ha), Iodra Agro Puchenii Mari – 4,4 t/ha (26 ha).

Grâu, secară, triticale: Pajo Agriculture Mizil – 9,2 t/ha (22 ha), Agronatura Geco Urlați – 9 t/ha (65 ha), Cedagro Plant Drăgănești – 9 t/ha (5 ha), Gavsem International Valea Călugărească – 8,6 t/ha (14 ha), Grano Agro Balta Doamnei – 8 t/ha (56 ha).

Orz: Afiliu Trans Mizil – 7,5 t/ha (94 ha), Agrinvest Plant Bărăitaru – 6,5 t/ha (43 ha), Koplax Gorgota – 6,3 t/ha (10 ha), Gegerelul Băicoi – 5,2 t/ha (5 ha), Agricola Rahtivani Aricești – 4,5 t/ha (52 ha).

Floarea-soarelui: Dum Ganea Drăgănești – 4,68 t/ha (26 ha), Iodra Agro Pucheni – 4,2 t/ha (45 ha), Boeru Râfov – 4,1 t/ha (25 ha), Agrinvest Land Albești – 3,8 t/ha (40 ha), Aligrig Agro Drăgănești – 3,8 t/ha (25 ha). Producții de peste 3,5 t/ha au mai obținut Pris, Gavsem International, Jim Agro Dumbrava, Agricola Rahtivani și Agrorali Poienarii Burchii

Porumb boabe: Cedagro Plant – 14 t/ha (20 ha), Boeru, Râfov – 13,8 t/ha (10 ha), Spuma Serv (Șirna) – 13,5 t/ha (15 ha), Pajo Holding Baba Ana – 12 t/ha (50 ha), Agrianca Prodserv Dumbrava – 11,5 t/ha (143 ha). Peste 10 t boabe la hectar au mai realizat și alte cinci firme – Gavsem International, Afiliu Trans, Covalex Agro, Aligrig Agro, Agrinvest.

18 tone de struguri la hectar

Pentru vița-de-vie, în schimb, anul a fost unul slab. Dar chiar și în aceste condiții, în anumite areale și anumite firme recolta a fost excelentă: PFA Cernahoschi Aurel, Urlați – 18,3 t/ha (această medie a fost înregistrată pe 55 ha), Amfiteatru Vitis, Gura Vadului – 17,26 t/ha (3,28 ha), PFA Gavril Mihai, Valea Călugărească – 15,68 t/ha (1,7 ha), Astra Vest, Gura Vadului – 14 t/ha (11,98 ha), Via Regia, Ceptura – 13,2 t/ha (2,7 ha).

Maria BOGDAN

Prahova și parțial Argeș nu contează deloc în ochii celor de la ANIF

La o suprafață arabilă mai redusă cu aproximativ 18% decât Dâmbovița și Argeș, dar cu 80% mai mică decât Buzăul, Prahova nici nu contează pentru autorități din punctul de vedere al irigațiilor. În fine, a contat cândva, dovadă și cele aproape 25.000 ha de teren amenajate, dar județul nu intră în calculele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale(MADR), mă rog, ale Autorității Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), în Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații.

Prahova și Dâmbovița au o suprafață agricolă și arabilă comparabilă, cu deosebirea că, în afară de culturile de câmp, primul a dezvoltat viticultura, al doilea, pomicultura. Ca suprafață arabilă, și județul Argeș se încadrează cam în aceeași categorie cu primele două, de județe mijlocii ca putere agrară. Buzăul se detașează ca potențial agricol din întreagă zonă a Subcarpaților de Curbură și Meridionali. 

irigatii tabel 1

Pe hârtie lucrurile ar sta binișor. În realitate...

Ca suprafață amenajată pentru irigații, ordinea între județe respectă cumva mărimea suprafețelor agricole. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, preluate de la MADR (n.n.-AGR102A, suprafața terenurilor amenajate cu lucrări de irigații pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe), Buzăul dispunea, în 2016, de amenajări pentru 44.927 ha, Dâmbovița – pentru 38.213 ha, Argeș – pentru 35.630 ha, iar Prahova – pentru 35.630 ha. Probabil lucrurile stau așa doar pe hârtie. În realitate, infrastructura este deficitară, distrusă adică, nefuncțională. În 2016, județele Argeș și Dâmbovița n-au irigat nici măcar un metru pătrat de cultură, iar organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI) din Prahova și Buzău au încheiat contracte sezoniere sau anuale pentru 1.897 ha, respectiv, 5.190 ha. MADR spune, în Programul de reabilitare a sistemului de irigații, că viabile din punct de vedere economic – altfel spus, ar merita ca statul să investească bani în infrastructura primară – sunt amenajările din Buzău (Câmpia Buzău Est – 9.941 ha și Buzău Vest – 55.860), Argeș (Ștefănești – Leordeni, 5.675 ha) și Dâmbovița (Titu – Ogrezeni, 40.647 ha). Prahova nici nu este pomenită în strategie, iar în Argeș 30.000 ha amenajări sunt ca și terminate.

irigatii tabel 2

Suprafața irigată, mai mare decât cea raportată!

În prima etapă a programului de reabi­litare ar urma să intre o singură amenajare, cea din Câmpia Buzăului-Canal Vest, care acoperă 35.860 ha. Două OUAI (Lipia și Istrița), din trei înființate, au accesat fonduri europene pentru reabilitarea irigațiilor din ferme. Pentru a doua etapă, care nu se știe când anume va începe, sunt programate să fie reabilitate amenajările Câmpia Buzăului Est (9.941 ha), Ștefănești-Leodeni, Argeș (5.675 ha) și Titu-Ogrezeni, Dâmbovița (40.647 ha). Observați că, după reabilitare, Dâmbovița va avea o suprafață amenajată chiar mai mare decât cea raportată de către autoritățile județene din 1997 și până astăzi.

Maria BOGDAN

Cea mai nouă ctitorie din Prahova

Mănăstirea Ianculești, din Șoimari, este una dintre cele mai noi zidiri monastice din Prahova. Piatra de temelie a fost pusă în 2004, prin voia Preafericitului Patriarh Teoctist, iar astăzi încă se completează trebuințele așezării, cu diverse construcții. Întreaga avere, constituită din 32 de hectare, provine dintr-o donație de suflet a surorilor Ianculescu, de la care și-a luat și lăcașul numele.

Mulți alți binefăcători au contribuit însă la zidirea mănăstirii Ianculești. Totul a început de la ctitorii dintâi, surorile Eleonora (economist) și Ecaterina (jurist) Ianculescu, din Ploiești, care au dorit ca, lângă casa în care s-au născut, să fie zidită o mănăstire în amintirea părinților lor, Victoria și Bucur Ianculescu. 32 ha au donat în acest sens, dar numai după ce au primit binecuvântarea duhovnicului, preot prof. dr. Constantin Galeriu și aprobarea P. F. Părinte Patriarh Teoctist, acesta din urmă delegându-l pe I.P.S. prof. dr. Teodosie, arhiepiscopul Tomisului (fost episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor), să se ocupe de ridicarea acestei mănăstiri. La 17 august 2004 au început primele lucrări de decopertare a drumului și tot în acel an a fost adusă din comuna Lunca, Hunedoara, bisericuța din lemn, ca danie a credincioșilor, instalată prin grija și cheltuiala a doi antreprenori din București și Lunca-Hunedoara. Acope­rișul a fost realizat de doi meșteri din Soveja, iar Mănăstirea Crasna a donat obiectele din interiorul bisericii, iar interiorul a fost amenajat, gratuit, de două firme din Ceptura și Ploiești.

Părintele Cristian Prusan, de la parohia Tătărani, a donat catapeteasma și tot prin strădania financiară a sa a fost realizată pictura murală, în tehnica frescă, de către pictorii Adrian și Nicoleta Voicu. Oficial, s-a aprobat înființarea unui schit de călugări care să aparțină de mănăstirea Crasna. Mai apoi, în data de 14 iunie 2005, lăcașul a devenit mănăstire cu autonomie deplină, cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci“, stareț fiind numit pr. protos. Benedict Sbirnau. Pe 14 septembrie 2008 a avut loc târnosirea bisericii, oficiată de PS Varsanufie Prahoveanul, în prezența P.F. Părinte Patriarh Daniel, prilej cu care mănăstirea Ianculești a primit și hramul „Sfântului Mare Mucenic Mina“. În prezent, la așezarea monastică, alcătuită deocamdată din bisericuța din lemn (aceasta va fi transformată în muzeu), pangar și un corp de chilii, plus anexe gospodărești, se desfășoară lucrări la un zid de incintă, camere pentru pelerini și trapeză. În plan ar fi construirea unei biserici mari, a clopotniței, a unui nou corp de chilii și a unei cantine sociale.

GALERIE FOTO


Maria Bogdan

  • Publicat în Turism

România ar putea deveni furnizor de fructe exotice pentru Europa. Pepenele corean cu gust de pară o demonstrează

Chiar anul trecut, tot în luna august, prezentam pentru prima oară în România pepenele cu gust de pară, o curiozitate asiatică originară din Coreea de Sud, adusă pe plaiurile noastre mioritice de familia Lee. În 2016, micuțul pepene galben cultivat pe 1.000 mp a reușit să-i cucerească cu aroma sa pe austrieci, motiv pentru care de anul acesta și-a cultivat fructele pe o suprafață mult mai mare. Am surprins și noi momentul recoltării, un motiv de mândrie pentru producători, mai ales că totul pleacă la un preț bun către Viena și, mai nou, către Londra.

Ca mai toate plantele cultivate în ferma dlui Lee din Cocorăștii Colț, județul Prahova, pepenele cu gust de pară a urmat același traseu. Cele câteva semințe, cât încap în căușul palmei, sunt adăpostite bine în bagajul de cală. Traversează mări și țări pentru a ajunge pe pământ românesc. Aici sunt preluate de Nicoleta Stanciu, mâna dreaptă a omului de afaceri coreean, cea care ia fiecare sămânță ca pe o provocare și care le testează în cel mai pur stil românesc. „Acum 3 ani dl Lee a venit cu câteva semințe, eu le-am plantat de curiozitate să văd ce iese și am avut surpriza să duc până la recoltare 10 plante. Din acestea am păstrat semințe și anul trecut am plantat acești pepeni pe 1.000 mp“, își amintește Nicoleta Stanciu.

Dacă ne gândim bine, până să apară comercianții de semințe hibrid, așa se făcea agricultură. Oamenii își păstrau sămânță din propria cultură și o multiplicau de la an la an. Principiul funcționează și astăzi, dar doar pentru cei care îl mai pun în aplicare, iar pentru cei de la Cocorăștii Colț a fost singura soluție care le-a permis să-și extindă culturile.

Dar să vă facem cunoștință cu un nou fruct adoptat de pământul românesc.

„Este un pepene diferit de ceea ce avem noi în România, forma este asemănătoare pepenelui galben, însă miezul diferă, fiind mult mai ferm, mai consistent, de culoare albă și are un gust care aduce mai mult cu aroma perelor tari, de vară. Spre deosebire de alți pepeni, la acest soi fructele mici se pot mânca cu tot cu coajă, exact ca un măr. De asemenea, semințele au un gust deosebit, sunt dulci, aromate și se mănâncă. Practic, de la acest fruct nu se aruncă nimic“, explică cea care a dat viață acestor fructe.

Deși mutate de pe un continent pe altul, „micile curiozități“ s-au aclimatizat perfect, fără să aibă prea multe pretenții, cumva neașteptat, dacă ne gândim câte tratamente și „ajutoare“ primesc pepenii de Dăbuleni. „Ca orice pepene, are nevoie de căldură și apă. Cultura a fost irigată prin picurare, dar nu a necesitat foarte multă udare și oricum pepenele, cu cât are mai puțină apă, cu atât este mai dulce. Nu este o cultură pretențioasă, bolile probabil că ar fi aceleași ca și la castravete, mană și altele, însă noi nu am avut probleme din acest punct de vedere. Am plantat o parte din cultură în spațiu protejat, în solar și o parte în câmp. Prima plantare a fost în martie, iar afară a fost la sfârșitul lui aprilie. Am produs mai întâi răsadurile în tăvi alveolare de 70 cm și, când au ajuns să aibă 4 frunzulițe, le-am plantat în solar, menținând o distanță de 50 cm între plante și 1 m între rânduri. Afară am mers pe o distanță mai mare (1 m) între plante. Pe cei plantați în câmp i-am protejat cu tunele joase în prima partea a dezvoltării lor“, ne lămurește Nicoleta Stanciu.

Dezvoltarea plantelor a decurs nesperat de bine, iar acum proprietarii fermei se bucură deja de un profit mulțumitor, pentru că la momentul acesta fructele au fost de mult recoltate, ambalate, etichetate și trimise către magazinele cu specific asiatic din Austria și Marea Britanie. Nu vorbim de cantități impresionante, însă marfa de anul acesta deschide noi perspective pentru anii următori. „Pe data de 17 iunie am început recoltarea și pot spune că obținem cam 15-16 fructe pe plantă într-un sezon. Anul acesta am avut o suprafață de 1.800 mp în spațiu protejat și 1 ha în câmp, iar la anul sperăm să putem mai mult. Pe suprafața pe care o avem acum producția a ajuns la 20 tone“, ne spunea Nicoleta Stanciu.

Vă gândiți dacă veți ajunge să gustați vreodată acest fruct? Ei bine, șansele sunt mari să vedeți acești pepeni chiar din acest sezon în supermarket-uri. Doar că în cantități mici, care probabil că vor dispărea rapid de pe raft. Iar dacă nu vă veți număra printre norocoși puteți face o vizită chiar la fermă, unde cu siguranță veți descoperi și alte plante nemaiîntâlnite în România. „Am încercat să vindem și pe piața românească, deja suntem în discuții cu Carrefour, nu am alte detalii, pentru că nu mă ocup eu de aceste negocieri, însă este posibil ca și românii să guste din acest fruct. Nu vindem sămânță, însă anul trecut am avut clienți care au venit să cumpere alte produse și le-am făcut cadou câte un pepene, au scos sămânța și deja au pepeni în grădina proprie. Românii sunt deschiși să încerce culturi noi, gusturi noi. Cei care au gustat din acest pepene au fost încântați de gustul lui și au revenit cu gândul să cumpere“, ne mai spunea dna Stanciu.

Ceea ce impresionează în această afacere este prețul pe care coreenii îl obțin pe produsele lor. Pe un kilogram de pepene cu gust de pară se încasează nu mai puțin de 2 euro, în această cantitate intrând 2 fructe sau chiar unul. Partea bună este că oamenii de afaceri coreeni sunt deschiși colaborării cu alți cultivatori pentru a obține o recoltă mai mare cu care să-și onoreze comenzile.

„Faptul că avem succes cu acest soi de pepene ne face ca anul viitor să desființăm cultura de lucernă și să plantăm pepene. În felul acesta o să ajungem la 5 ha în câmp, plus spațiul protejat. Așteptăm să avem un contract sigur cu magazinele spre care livrăm acum producția și, dacă acest lucru se va întâmpla, suntem dispuși să găsim colaboratori alți cultivatori care să ni se alăture și să producă acest soi pe care să-l putem livra în toată Europa, de ce nu? Nu se poate să mergi de unul singur și să faci cantitate mare. E de muncă, agricultura e grea și e bine să fim mai mulți. Va fi un câștig de ambele părți, de ce să nu facă și alții ceea ce facem noi? Aceste legume nu pot fi aduse din Asia în Europa, ele trebuie produse aici și livrate pe continent.“

Ei, ce ziceți? Cum sună – România, furnizorul de fructe exotice al Europei?

pepenele corean stanciu

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 22-23

533 de rachete antigrindină au fost lansate până în prezent

Ca urmare a instabilității atmosferice înregistrate în zonele arondate Unităților de combatere a căderilor de grindină (UPCCG) din Prahova și a punctelor de lansare din cadrul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP), au fost lansate rafale de rachete, astfel:

UPCCG Prahova a intervenit cu succes, în data de 6 iulie 2017, cu 18 rachete antigrindină (RAG), lansate din punctele Câmpina, Vărbilău, Viperești, Tătaru, Tohani, Câmpina, Băicoi și Boldești (județele Buzău și Prahova). Acțiunile de combatere a căderilor de grindină au avut efectul scontat.

Precizăm că, în perioada 15 aprilie – 6 iulie 2017, au fost lansate 533 rachete antigrindină. Dintre acestea, 192 au fost lansate de Unitatea de combatere a căderilor de grindină Prahova, 198 de rachete de UCCG Vrancea și un număr de 143 rachete antigrindină au fost lansate de UCCG Iași.

Ministrul Agriculturii, Petre DAEA împreună cu ministrul Economiei, Mihai FIFOR s-au întâlnit cu conducerea ELECTROMECANICA Ploiești, în vederea stabilirii graficului de producere și livrare a rachetelor pentru perioada următoare, ținând cont de consumul crescut de vectori, în condițiile unui sezon de combatere a căderilor de grindină deosebit de dificil.

Scopul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) este de a asigura protecția culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere, etc) precum și a comunităților rurale din zonele de intervenție, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Chiojdeanca, cu oamenii și frământările ei

Chiar dacă nu este cuprinsă pe Harta turistică a Prahovei, comuna Chiojdeanca, localitate aflată la 45 kilometri est de Ploiești, la limita cu județul Buzău, este una dintre micile așezări rurale ale Prahovei cu o atracție naturală deosebită. Ca să ajungi aici din municipiul Ploiești o poți face pe două importante căi rutiere, care mai de care mai atrăgătoare. Fie pe Valea Teleajenului, până la Măgurele, fie pe cea a Cricovului Sărat. Ambele drumuri se unesc în bine-cunoscuta comună Apostolache, așezare mare, cu mănăstire și piață. Însă la numai câțiva kilometri, pe un drum care șerpuiește printre văi și văioage, printre dealuri încărcate de verdeață descoperi localitatea, veche de peste 500 de ani. Printre meri, pruni și nuci, amestecați cu o vegetație ierboasă, afli case și gospodării chivernisite, multe noi, unde la umbra arborilor odihnesc vaci și viței, iar pe micile poieni hălăduiesc o mulțime de capre și oi. Pe firul apei limpezi care vine din dealuri, ce a împrumutat numele său comunei și care taie în două așezarea, cârduri de gâște gălăgioase și rațe exersează, printre bolovani, pluta, cu puii lor. Furați de peisaj, pe nesimțite, ajungem în centrul comunei. Atrag atenția turlele mici ale bisericuței de lemn, lăcaș vechi de mai bine de 200 de ani, alături de casele boierești ale celor doi foști președinți ai Academiei Române, Andrei Rădulescu și Eugen Simion, dar și cruci de piatră, școala, protejată de un pârâiaș, acolo unde mai bine de un secol în urmă a fost învățător al satului transilvanul Romulus Cioflec, cel care a scris romanul „Boierul“, inspirat din realitățile vremii. Mai în jos, o firmă luminoasă ne îndrumă înspre Primărie. O clădire modestă, dar cochetă, atrăgătoare, asaltată de verdeață.

Ne întâmpină un bărbat asemeni brazilor de pe costișele dealurilor din preajmă, vioi, cu ochi albaștri, cu o voce de muntean get-beget, sigur pe sine. Susține că își cunoaște comuna natală ca pe o mănușă. De 20 de ani lucrează la Primărie. Are un nume cam ciudat pentru un bărbat: Gheorghe Baba-Iana. În loc de binețe, începe cu off-urile sale și ale sătenilor: alunecările de teren, drumurile, lipsa cronică a fondurilor și a titlurilor de proprietate, dar și cu visele localnicilor la gaz metan și... canalizare. „Comuna noastră, spune el, este frumoasă, oamenii-s tare vrednici și bucuroși de oaspeți, oricând pot să-și facă casa să arate ca pensiune agroturistică: Dar nu au bani... Noroc că avem apă în toată comuna.“

Sătenii își lucrează pământul și fără a avea titluri de proprietate

„Nu am dat titluri, spune primarul, decât celor care își au terenurile în câmp. La Padina-Buzău, lângă satul ialomițean Tovărășia, unde avem vreo 250 ha, și alții la Colceag, în Prahova. Aici, în deal, în cele trei sate, Nucet, Trenu și Chiojdeanca, niciun sătean nu a primit încă înscrisurile de proprietate. Sigur, oamenii, tot așteptând, și-au cam pierdut răbdarea, dar își lucrează cu suflet pământul. Speră ca într-o zi să devină stăpâni pe pământul lor. Nici eu nu știu când va fi acea zi. Nu avem bani pentru măsurători, pentru cadastru. Ni s-a promis de la județ că problema va fi rezolvată. Dar nimeni nu face treaba asta pe gratis! Sunt, totuși, peste 900 de proprietari. Le trebuie urgent titlul pentru a intra în circuitul civil.“

O altă mare problemă este aceea a alunecărilor de teren. Sunt afectate cam toate drumurile și chiar și mai mult, case ale oamenilor. „Nu avem, zice el, cu ce face ceva! Am făcut o comisie, totul depinde de alții. Este foarte frumos pe la noi, dar drumurile ne omoară. Vine vara și vizitatorii ne-ar putea ocoli din cauza alunecărilor... Până și vacile nu prea au cum să urce la păscut. Ce-i drept, avem tot mai puține bovine. Față de anii '90, când erau peste 600 de capete, acum de-abia au mai rămas vreo 90. Zilele astea am avut o ședință cu ciobanii, care au împreună peste o mie de oi și de capre, la un loc. Dacă nu ar fi subvențiile, cred că am avea și mai puține.“

Ce fac, atunci, tinerii? Devin alpiniști utilitari...

De ceva vreme, la Chiojdeanca a prins avânt alpinismul utilitar. Există acum mai mult de zece firme de profil, cu sediul în localitate, cu peste 100 de persoane care practică meseria asta în marile orașe ale țării. „La noi este acum la modă alpinismul utilitar. O meserie grea, riscantă. Tinerii de la Chiojdeanca pot fi întâlniți azi la Brăila, Galați, Ploiești, Buftea și București. Firmele sunt, în continuare, în căutare de tineri săteni, care să lucreze la... înălțime. Normal, se câștigă bine...“

Poate că s-ar câștiga bine și la creșterea animalelor sau agroturism. Lipsește însă inițiativa, observă primarul. El crede că din vara aceasta comuna va avea mai mulți vizitatori. Natura este deosebit de atrăgătoare. Se pot organiza și drumeții în comunele vecine, la Sângeru, Salcia și Lapoș, chiar și peste dealuri, în județul Buzău. În localitate există mai multe puncte de atracție, două bisericuțe de lemn, dar și alte monumente istorice.

GALERIE FOTO


Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 48-49

  • Publicat în Sate

În Prahova, blestemul poluării persistă

Zilele acestea capricioase de primăvară au readus în Ploiești și în satele din vecinătate blestemul poluării. O serie de noxe încarcă atmosfera, creând un disconfort locuitorilor din zonă.

L-am rugat să ne explice situația pe ing. Florin Diaconu (foto), directorul Agenției Județene de Protecția Mediului. Acesta, nici în glumă, nici în serios ne declară că, de fapt, nu ar fi chiar vorba de o depășire sensibilă de noxe, care oricum sunt cu mult mai reduse, comparativ cu ultimii ani. Asta chiar dacă gradul de poluare atmosferică în zonă este cel cunoscut de toată lumea.

„Pentru liniștea cetățenilor, până prin iunie curent, la una dintre cele patru stații de monitorizare a calității aerului de pe raza marii urbe a petrolului va fi amplasată o aparatură specială, prin care va fi determinat potențialul cancerigen al unora dintre noxele emanate de motoarele diesel și/sau de la arderea combustibililor fosili. De anul trecut, de când au început și reclamațiile cetățenilor agenția noastră monitorizează permanent calitatea aerului din Ploiești, precum și în unele dintre localitățile rurale din imediata noastră vecinătate. La handicapul nostru care pornește de la amplasamentul rafinăriilor din localitate se adaugă și existența mai multor unități de prelucrare a deșeurilor periculoase, dar și neputința de a se asigura o zonă forestieră de protecție. Iată de ce din acest an, asigurăm 24 de ore din 24 monitorizarea calității aerului și influența emisiilor poluante, în principal a dioxidului de sulf, de azot și de ozon, monoxidul de carbon, precum și impactul traficului auto. Pe lângă această aparatură, din toamna lui 2017 dorim să urmărim și o posibilă zonă de dispersie, dar și o posibilă diminuare a unor activități industriale. Însă spre ghinionul ploieștenilor, orașul este situat între două râuri, Prahova și Teleajen, care, în anumite condiții atmosferice și cu curenți reci, produc blocarea, în zona Ploieștiului, a compușilor toxici“, spune interlocutorul nostru.

Noxele pun în pericol sănătatea oamenilor

Solicitat să precizeze dacă mirosul de gaze resimțit de către ploieșteni depășește acum nivelul prevăzut de legislație, directorul Florin Diaconu arată că „noi ne facem mai mult decât datoria și monitorizăm permanent calitatea aerului, comunicăm toate datele la Ministerul Sănătății, dar de aici se cam întârzie anunțurile către cetățeni privitoare la legătura dintre factorii poluatori și starea de sănătate a populației, în special legătura dintre emisiile de noxe și problemele de sănătate. Noi, cei de la APM, anunțăm că la Ploiești va fi instalat, în curând, un aparat cu ajutorul căruia vor fi luate probe de la un compus chimic, benzoapiren, recunoscut ca fiind cancerigen. Iar cum la metale grele nu avem depășiri, rămâne să urmărim și efectul de poluare provocat de traficul auto, poate cel mai puternic din țară. Faptul se impune întrucât în acest domeniu nu au mai fost făcute analize din anul... 2014. Sperăm să reluăm astfel de analize din acest an. Situația se impune, cu atât mai mult cu cât prin acest aparat s-ar putea face primul pas pentru existența unei legături directe între apariția unor tipuri de cancer și arderea combustibililor fosili, proveniți din traficul auto. Deocamdată, nu avem dotarea necesară pentru cunoașterea gradului de poluare cu noxe cancerigene. Asta pentru că orice combustibil care nu arde complet poate produce astfel de substanțe cancerigene! Primele determinări și măsurători vor fi făcute începând din luna iunie a.c“.

Deșeurile periculoase sunt de zece ori mai mari decât în țară

Directorul APM ne mai spune că în județul Prahova există de acum 7-8 ani mai multe unități de procesare a deșeurilor periculoase. Între acestea, există un incinerator, dar și mai multe bataluri de gudroane, rămase de peste ani, bataluri care măsoară peste 15 ha. Mai mult, în zona Ploiești își desfășoară activitatea numeroase alte unități de procesare a substanțelor periculoase. Altele sunt la Băicoi și la Ariceștii Rahtivani.

„Avem o rețea de industrie destul de dezvoltată, iar în zona Corlătești există cinci instalații care fabrică combustibili din deșeuri. Tot în imediata vecinătate a orașului mai există alte trei depozite de deșeuri periculoase. Împreună cu Garda de mediu facem controale permanente și nu avem depășiri de noxe. Aceste fabrici continuă să fie numeroase și oricând ne poate paște pericolul poluării. Este suficient să spunem că în zona Ploiești mai există acum și o unitate care fabrică vată minerală...!“

Cristea BOCIOACĂ

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 42-43

  • Publicat în Mediu

Comuna Brazi a depășit orașele ca dezvoltare

Comuna Brazi – Prahova are un buget local de invidiat: 30,781 milioane de lei, în 2017. Dar nu înseamnă totul să dispui de bani; important este să și știi să-i cheltuiești, în beneficiul exclusiv al comunității. Iar la Brazi chiar se întâmplă acest lucru. Adică se văd investiții la fiecare pas. Comune cu bugete similare mai sunt în România, dar se pare că nu toți primarii/funcționarii și nu toate consiliile locale au capacitatea să folosească resursele financiare cu eficiență maximă.

Localitatea, compusă din satele: Bătești, Brazii de Jos, Brazii de Sus, Popești, Negoiești și Stejaru.

Suprafață: 4.545,6 ha. Populație: 8.390 de locuitori.

Infrastructură și utilități de 85 sau 100%

Infrastructura rutieră și de servicii este comparabilă, dacă nu cumva este mai bună decât a oricărui oraș: drumuri asfaltate – 100%, alimentare cu gaze – 85%, rețea de distribuție apă potabilă – 100%, sistem de canalizare – 85%. Anul acesta, alimentarea cu gaze va fi acoperită sută la sută pentru că Primăria Brazi desfășoară două proiecte de extindere gaze în satul Stejaru și pe străzile unde s-au dezvoltat zone noi rezidențiale. În doi-trei ani toate gospodăriile vor fi branșate și la sistemul de canalizare. Vorbind despre drumuri, acestea sunt fără cusur, cu sistem de colectare a apelor pluviale pe toate arterele, cu poduri și podețe de acces la fiecare casă. Ca să vă dați seama unde s-a ajuns, în afară că nu am văzut gropi în carosabil, exceptând drumurile județene, unde administrația nu poate legal să intervină, Primăria Brazi este prima și singura din țară care și-a permis să construiască o centură ocolitoare din bugetul propriu!

Școli cum n-au nici orașele

Spuneam că este important ca o administrație locală să știe cum să cheltuiască banii, dacă tot îi are. Iar cei de la Brazi fac acest lucru, fie și dacă ne gândim că în patru dintre cele cinci sate s-au construit școli noi (4), grădinițe noi (4) – toate cu spații de joacă și de agrement – și, atenție, săli de sport noi. Brazi este singura comună care are patru săli de sport acoperite și trei baze sportive. Iar clădirile nu sunt edificate oricum, ci cu o grijă deosebită pentru arhitectură. Școli sau grădinițe ca la Brazi nu are nici măcar Ploieștiul! La acestea se adaugă o infrastructură de sănătate (3 dispensare, 3 farmacii, 5 cabinete stomatologice) și de cultură – religie (un cămin cultural, o bibliotecă, 5 biserici ortodoxe, 5 biserici – alte culte) pe măsură.

Parc de agrement pe 12 ha

Investițiile vor continua și în acest an. În afară de alimentarea cu gaze, primarul Radu Leonaș ne-a declarat că programul de dezvoltare va continua cu următoarele proiecte: construire școală în satul Popești; amenajare parc de agrement și bază sportivă în satul Popești; reamenajare cămin nefamiliști cu destinația de locuințe sociale; realizare zonă de agrement și sport în satul Brazii de Sus; realizare centru social pentru bătrâni, cu sală de mese, cantină și centrul medical; amenajare zonă verde și locuri de joacă în colonia Brazi (minioraș dezvoltat înainte de 1989 pe lângă rafinăria Brazi); amenajare șanțuri dalate și podețe în satul Stejaru. Proiectul de suflet rămâne însă restaurarea conacului Nicolau, monument istoric de interes național, construit în prima jumătate a secolului al XIX-lea și, mai ales, amenajarea unei zone de agrement și de sport în perimetrul conacului, pe o suprafață de 12,5 ha. Proiectul, ne spunea primarul, va garanta construirea unuia dintre cele mai frumoase parcuri din câte există în mediul rural.

GALERIE FOTO


Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 10, 16-31 mai 2017 – pag. 48-49

  • Publicat în Sate

Au ajuns pe piață primele tomate produse în solariile din Prahova

Programul MADR pentru susținerea produselor românești deficitare, cu subprogramul tomate, începe să dea roade. Directorul Direcției Județene Agricole Prahova, Mita Enache, a anunțat că prima producție din spațiile protejate a fost livrată en-gross pe piețele ploieștene. Recolta de tomate vine de la Daniel Matei, din comuna Tomșani. Prețul este deocamdată destul de ridicat pentru consumatori, dar extrem de favorabil pentru intermediari ori producători, 15 lei/kg.

În zilele următoare sunt așteptate alte cantități în special din solariile legumicultorilor din Balta Doamei și Olari. În Registrul Unic al DAJ deschis special pentru acest program s-au înscris 186 de fermieri. Sprijinul constă în alocarea sumei de 3000 de euro agricultorilor care dețin minimum 1.000 mp solarii sau sere cultivate cu tomate, cu o producție de cel puțin 2 kg tomate/mp și care fac dovada că valorifică pe piață 2.000 kg de pe suprafața înscrisă pentru ajutor. Valorificarea celor 2.000 kg trebuie să se facă în perioadele ianuarie-mai inclusiv și noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Povestea Schitului Ceptura

Ceptura, județul Prahova, o comună în care vremurile au amestecat viile și cărbunii, într-o conviețuire nepotrivită. Exploatarea cărbunelui a încetat să mai fie o afacere după 1990. Viticultura însă a prosperat, cel puțin în anii din urmă, după o perioadă de decădere de aproape un deceniu și jumătate. Comuna prosperă și ea de la un an la altul. Pesemne așa or fi dorit „Sf. Împărați Constantin și Elena“, ocrotitorii pe care i-au ales pentru aceste meleaguri călugării de la Căldărușani care au ridicat, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, un schit printre podgoriile Cepturei. Așezarea monahală a fost zidită întâi ca metoc al mănăstirii din Gruiu-Ilfov. Un secol avea să existe schitul. O sută de ani mai târziu, călugării au fost alungați de comuniști, iar biserica a devenit depozit de materiale al unui fost IAS. Pe ruinele de demult, alți călugări și preoți au rezidit, după anul 1996, așezământul monahal, punându-l sub același sfânt hram protector.

Vechea mănăstire a fost desființată în anul 1959. După izgonirea călugărilor, a rămas aici de veghe părintele Iezechiel, care s-a adâncit în viața duhovnicească, trăind din hrana adusă de credincioși. După trecerea acestuia la Domnul, chiliile au fost transformate în grajduri, iar biserica a fost neglijată. Și astăzi circulă tot felul de povești pe seama puterii care a ținut zidurile în picioare. Prima dată, biserica trebuia să fie transfor­mată într-un depozit de butoaie. Pentru că unul dintre acestea a strivit, în cădere, piciorul unui muncitor, oamenii au văzut în acest incident un semn divin și au renunțat la noua destinație. Pe urmă, lăcașul a fost umplut cu viță-de-vie, special pentru a i se da foc. Dar nici acest lucru nu a fost dus la capăt. Un timp a ajuns depozit de pesticide. Mai târziu, unul dintre directorii IAS-ului a vrut să dărâme biserica, socotind că zidurile s-au șubrezit și ar prezenta pericol de prăbușire. Un inginer s-a rugat de director s-o mai lase o vreme pentru că s-ar mai putea depozita câte ceva în ea. Până la urmă, lăcașul s-a ruinat de la sine. Un clopot însă a rezistat în timp. Înainte de a pleca din schit, ultimii călugări au îngropat clopotul în partea stângă a bisericii. După 1989 l-au dezgropat, l-au dus la Mănăstirea Jercălăi, iar astăzi se află din nou la Ceptura.

Reînviată din propria cenușă

În 1996, la cererea părintelui paroh Șendroiu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat reînființarea schitului ridicat, în 2009, la rang de mănăstire. Primul care a ajuns aici, în 2010, a fost părintele Teodosie Ciochină, care a trăit vreme de șase ani aproape în pustnicie, locuind într-un container de fier. În 2015 a venit la Ceptura și părintele Augustin Mâzgoiu, starețul așezământului, care a slujit vreme de două decenii la Crasna. Obștea este formată din cei doi părinți și câțiva călugări care vin să ajute la treburi. Biserica, denumită „a călugărilor“, este din zid de cărămidă, în formă de navă, cu altar, naos și pronaos. Altarul, cu catapeteasma din lemn, este luminat de o fereastră la răsărit și alta mai mică, la nord. Naosul și pronaosul primesc fiecare lumină de la câte o fereastră așezată pe zidul din sud și din nord. Pe pronaos se află o turlă înfundată de formă pătrată. Intrarea se face prin sud, pe o ușă din lemn. Pardoseala este din lespezi de piatră. Acoperișul a fost refăcut anii trecuți, dar schitul are nevoie de multă altă trudă pentru a căpăta statutul care i se cuvine.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 56

Satele Prahovei, după 10 ani de accesare a fondurilor europene

În zona de sud a județului Prahova putem vorbi despre o schimbare semnificativă survenită după ce s-au dezvoltat două proiecte majore, de alimentare cu apă și cu gaze, încă nefinalizate în toate cele 10 comune cuprinse în programul început în 2012. Asta chiar dacă gazul și apa n-au ajuns în fiecare casă, dar cel puțin rețeaua este la îndemâna oricui. Astăzi vom vorbi despre două localități situate pe DN1A București – Ploiești, Puchenii Mari și Gorgota, așezări în care oamenii au făcut diferența sau, după caz, administrațiile locale, prin investițiile în infrastructură realizate inclusiv sau mai ales din fonduri europene.

Puchenii Mari – investitori alungați de separatoarele de sens

Suprafață: 5.492 ha în satele Puchenii Mari, Puchenii Mici, Odăile, Moara, Pietroșani, Puchenii Moșneni, Miroslăvești; Populație – 8.500 de locuitori; Gospodării – 2.900; Infrastructură – drumuri asfaltate 95%, gaze 40%, apă 15%, canalizare 9%; Educație – 4 grădinițe, 3 școli gimnaziale, o școală primară cu after-school; Sănătate – 3 dispensare, 3 farmacii, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Handicap; Cultură – 2 cămine culturale, o bibliotecă, 5 biserici.

sate Puchenii Mari gradinita fonduri europene

Nu ne-am fi imaginat vreodată că un drum cu o circulație atât de intensă ca DN1 ar putea fi un dezavantaj pentru o localitate, ci nu un beneficiu, așa cum se spune că ar fi căile rutiere sau infrastructura feroviară pentru investitori. Dar la Puchenii Mari se va întâmpla acest lucru, după ce vor fi montate separatoarele de sens. „Practic – spunea primarul Constantin Negoi – separatoarele vor rupe comuna în două. Mai mult ne încurcă acest drum de mare viteză decât ne ajută. Să treci dintr-o parte în alta cu mașina trebuie să străbați kilometri buni. Este un aspect la care eventualii oameni de afaceri se vor uita cu siguranță și n-am speranțe să fie vreun exces investițional în perioada următoare.“ Șansa ar fi că o parte dintre localnici și-au asigurat un oarecare confort prin ei înșiși: cei din satul Odăile – prin confecționarea teracotelor (în 30 de gos­podării se confecționează cahle), iar cei din Pietroșani și Puchenii Moșneni – prin legumicultură (peste 250 ha cultivate cu legume). În rest, în localitate sunt în jur de 100 de firme, cu activități în special legate de comerț. Vorbind despre infrastructura publică, în mandatul anterior al primarului Negoi (2008-2012) a fost realizată o piață agricolă en-gros singura din bazinul legumicol din sud și din tot județul, a fost accesat un program european în valoare de 3 milioane de euro pentru modernizarea drumurilor (19,5 km), construirea unei grădinițe, after-school, reabilitarea căminului cultural etc. Ulterior a început să se lucreze la alimentarea cu apă și cu gaze, iar planul de viitor ar fi extinderea canalizării.

Gorgota – comuna cu pistă de motocross și teren de golf

Suprafață – 225 ha în satele Gorgota, Potigrafu, Fânari, Poienarii Apostoli, Crivina; Populație – 5.170 de locuitori; Gospodării – 1.609; Infrastructură – drumuri asfaltate 90%, gaze 100%, apă 100%, canalizare 45%; Educație – 4 grădinițe, 2 școli; Sănătate – 3 dispensare; Cultură – două cămine culturale, o bibliotecă, trei biserici.

Comuna Gorgota face notă separată în mediul rural și nu pentru că ar fi mai dezvoltată decât altele, ci pentru că este singura care deține o pistă de motocross, un teren de golf și un lac pe malul căruia chiar se face agrement sau turism piscicol. Pe de altă parte, ar mai fi singulară și pentru că a fost singura unitate administrativ-teritorială din județ care a primit, anul trecut, două finanțări europene, investițiile urmând să înceapă în 2017.

sate gorgota

O cronologie scurtă a ultimilor cinci ani ar arăta astfel:

– în 2012, prin Măsura 322 a fost accesat un proiect în valoare de 2,5 milioane de euro pentru rețeaua de apă, canalizare, modernizare drum și festival meșteșugăresc (brand înregistrat la OSIM). În 2016, rețeaua de apă potabilă a fost extinsă în satele Poienarii Apostoli, Crivina, Fânari și Potigrafu, fondurile (300 de mii de euro) fiind asigurate de la bugetul județean și local;

– în 2016, echipa Primăriei a întocmit și a depus un proiect, acceptat spre finanțare, pentru modernizarea infrastructurii rutiere în localitate. Valoarea proiectului este de un milion de euro;

– tot în 2016, a fost obținută o nouă finanțare (1,3 milioane de euro) pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în satele Crivina, Fânari, Gorgota, Poienarii – Apostoli și Potigrafu.

sate gorgota primarie si gradinita

Anul trecut, printr-o investiție cifrată la 200.000 de euro (parteneriat cu Consiliul Județean Prahova), sediul Primăriei a fost modernizat, clădirea fiind una dintre cele mai reușite din spațiul rural, sub aspectul arhitecturii. Pentru 2017, primarul Dumitru Ionuț Nicolae mai are în plan să realizeze două sensuri giratorii pe DN1 și să înceapă construirea trotuarelor de la DN1, până în centrul satului reședință de comună. Din punct de vedere economic, localitatea se bazează în mare parte pe agricultură, având în jur de 100 ha cultivate cu legume, 10 ha cu pomi fructiferi și 10 ha de vie. Zootehnia este și mai bine reprezentată, aici activând o unitate de creștere a vacilor de lapte, poate cea mai mare din județ, investiție sută la sută israeliană.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 48-49

  • Publicat în Sate
Abonează-te la acest feed RSS