cemrom iulie 2018
update 17 Jan 2019

Complexul arhitectural medieval Brebu

Trebuie să vă spun din capul locului cinci lucruri: dacă vă place relaxarea în natură, comuna Brebu este o destinație ideală; dacă eventual căutați distracții moderne, spuneți pas locului; dacă sunteți interesat de odihnă duhovnicească, Mănăstirea Brebu nu o oferă la aceeași intensitate ca, să zicem, Prislopul; dacă, în schimb sunteți pasionați de arhitectura medievală, de acea călătorie imaginară în timp către ziditorii de altădată, ați nimerit fix în ansamblul care vă oferă această emoție; drumeția este mult mai interesantă primăvara, vara și toamna și mai puțin ispititoare pe timp de iarnă. Și ar mai fi un al șaselea aspect, mă rog, luați-o ca pe o sugestie: cel mai frumos traseu, deși mai lung, este cel care se desprinde din DN1A, Ploiești – Vălenii de Munte, în dreptul localității Gura Vitioarei, și traversează satele Bughea de Jos (DJ 100G), Poiana Vărbilău (DJ 102), Vărbilău și Livedea (101 T), Aluniș, Pietriceaua și Brebu Mănăstirii (DJ 214).

Complexul arhitectural medieval Brebu, alcătuit din biserica mănăstirii, casa domnească, turnul intrării și zidul de incintă, declarat cel mai important monument al secolului al XVII-lea din județul Prahova, este plasat în centrul comunei, lângă primărie, în satul Brebu Mănăstirii. Istoria așezământului începe undeva prin anii 1639-1941, când prin părțile locului a poposit Matei Basarab. Domnul Țării Românești a ordonat să fie ridicată aici o biserică. Unele surse afirmă că ar fi existat, la acea vreme, ruinele unui lăcaș din vremea lui Mihai Viteazul, dar documente oficiale în acest sens nu există. Construcția a început cu clopotnița, zidurile curții și palatul domnesc, începând cu 1941, iar piatra de temelie a bisericii este pusă abia la 27 iunie 1650, așa cum arată și pisania inscripționată în piatră. Totuși, Matei Basarab nu termină lucrările, astfel că ele sunt finalizate patru decenii mai târziu de Constantin Brâncoveanu (1690), care iartă de toate dăjdiile (impozitele de azi) mai mulți săteni, aceștia având însă responsabilitatea construirii așezământului: „Pentru că fiind acest sat al sfintei Mănăstiri Brebu și rămânând acea sfântă mănăstire neisprăvită de Matei Vodă, domnia mea m-am milostivit de am iertat pe acești oameni de toate câte mai sus scrise, ca să poată fi de treabă vărului, să facă cât va trebui pentru direstul acestei sfinte mănăstiri, socotind domnia mea, fiind voia lui Dumnezeu, cât au rămas neisprăvită să isprăvesc domnia mea.“ Vreme de 60 de ani, mănăstirea funcționează independent; la 8 mai 1750, Grigore II Ghica o închină Spitalului Sfântul Pantelimon, iar din această cauză sărăcește. Bine, între timp clădirile se deteriorează, fiind nevoie de reparații în 1790, apoi cutremurul din 1802 face ravagii, iar remedierile (egumenul Isihie și Teodor, între anii 1828-1836) modifică mult stilul în care fusese zidită mănăstirea de Matei Basarab. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în incintă era amenajată biblioteca arhimandritului Ghenadie Pârvulescu, ce conținerea manuscrise vechi și cărți valoroase, multe dintre acestea fiind distruse însă într-un incendiu. Odată cu secularizarea averilor mănăstirești, în 1863, Eforia Spitalelor Civile desființează lăcașul (biserica devine una de mir), dar în schimb preia în patrimoniu toate bunurile mobile și imobile ale lăcașului, cu condiția îngrijirii și conservării clădirilor.

brebu biserica Sf Mihail si Gavriil

În 1901, pictura bisericii este refăcută de Sava Henția. Mai târziu, casele domnești vor fi transformate întâi în casă de vacanță pentru elevele de la „Azilul Elena Doamna“, apoi în sanatoriu și în azil pentru bătrâni (1950-1957). În anul 1959, clădirea domnească este organizată ca muzeu. În anii 1942-1943 s-au reparat stricăciunile provocate clopotniței și bisericii de cutremurul din 1940, iar între anii 1955-1960 s-au restaurat complet biserica, clopotnița și zidurile curții, iar în anii 1962-1963, după un incendiu mistuitor, palatul domnesc.

Replică a bine-cunoscutei Mănăstiri Dealu

Planul bisericii este identic cu cel de la Mănăstirea Dealu; este lucrată din cărămidă cu zidul în grosime de 2 metri, iar exteriorul – în cărămidă aparentă. Naosul este în formă de treflă, prezentând patru puncte de sprijin impresionante sub turlă. Pronaosul este împărțit în două: o parte mai mică spre răsărit, peste care se ridică două turle egale; o parte mai mare spre apus, despărțită de cea dintâi prin două coloane octogonale, sprijinite pe 3 arcade. Clopotnița, lucrată în întregime din cărămidă aparentă, are aproape 30 m înălțime. Este împodobită în exterior cu brâuri, arcade și nișe. Parterul și nivelul imediat următor sunt zidite în pătrat, iar următoarele trei etaje continuă în octogon, în descreștere, spre acoperiș. Clădirea clopotniței este considerată unul dintre cele mai prețioase monumente ale arhitecturii vechi româneşti. Zidul de împrejmuire, gros de 0,90 m și înalt de de 7-8 m, este lucrat din piatră și cărămidă. Palatul domnesc al lui Matei Basarab are 8 camere și o sufragerie mare. La subsol dispune de două pivnițe înalte și frumos boltite. Adaosurile din timpul diferitelor renovări au fost înlăturate cu prilejul restaurării după incendiul din 1961, efectuată de Direcția Monumentelor Istorice, fiind scoasă la iveală arhitectura din vremea lui Matei Basarab. Începând cu anul 1979 au fost începute ample lucrări de salvare a complexului: a fost consolidată catapeteasma afectată de cutremurul din 1977, a fost restaurată pictura murală din biserică, s-au pictat turlele, o parte din glafurile ferestrelor și draperia. În 1998-2000 s-au refăcut acoperișul bisericii și turnul clopotniței și s-a montat o ușă din lemn de stejar cu sculptură specifică secolul al XVII-lea. În 2012, prin grija patriarhului Daniel, mănăstirea s-a născut din nou, cu obște de maici și rânduială călugărească. Casa domnească găzduiește, în prezent, colecția muzeală „Istoria epocii lui Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu“, ce  cuprinde peste 600 de exponate.

Maria Bogdan

Conacul Pană Filipescu, rădăcina unui neam de mari români

Plaiurile Subcarpaților prahoveni sunt pentru Muntenia un tezaur de necuprins. Pe întinderea lor s-au adunat o seamă de bogății. Sub ei se ascund rezerve de sare, petrol, gaze, ba chiar și cărbune. Pe pantele lor domoale cresc păduri nesfârșite cândva și pășuni accesibile timp de mai multe luni pe an decât cele din munte. Astfel, aici oamenii au putut găsi hrană pentru animale, dar și loc bun pentru case și grădini. Iar bogăția naturală atrage după sine și pe cea a oamenilor. În zona Prahovei locuitorii au dezvoltat o cultură tradițională ce și-a câștigat un loc aparte ca latură a culturii naționale. În mijlocul unor astfel de comunități, în mod firesc au apărut și monumente care au sintetizat elemente de vârf ale spiritualității naționale. Printre ele, unul aparte, recent reintrat în circuitul muzeal, este Conacul Pană Filipescu.

Vigoarea rădăcinilor prahovene

Familia Filipescu este una dintre vechile familii boierești din Muntenia. Ea se trage, din câte am putut desluși până acum din cronici, din marele boier Drăghici Vornicul de la Mărgineni (1540), prin fiul său, Udriște, al cărui băiat, Filip, a dat numele neamului și moșiei, aflată pe malurile râului Prahova, între Florești și Mărgineni.

Pană Filipescu, mare spătar al Valahiei, care a trăit în timpul lui Matei Voievod, a construit conacul de la Filipeștii de Târg. Fiul lui Pană, Constantin Filipescu Căpitanul, a scris „Istoriile domnilor Țării Românești“, cuprinzând perioada între Radu Negru și Șerban Cantacuzino.

Nepotul lui Constantin Filipescu, Pană II Filipescu, a fost mare ban. În 1747 era vel șetrar și apoi vel postelnic. Banul Filipescu și soția sa, Ana, au avut patru copii. Unul dintre nepoții lor, Alexandru Filipescu, supranumit „Vulpe“, avea să joace un rol însemnat în istorie. În timpul lui Tudor Vladimirescu a slujit drept mijlocitor între comandantul pandurilor și marii boieri. Unul dintre cei mai înfocați luptători împotriva fanarioților, fost logofăt al Dreptății și mare ban, a murit în 1856. Fiul său, Ion (1811-1863), a fost ministru de Externe, logofăt al Dreptății și caimacam de domn după Alexandru Vodă Ghica, scrie Octav George Lecca în „Familiile boierești romane. Izvoare și genealogie“.

Un alt descendent al acestui neam, Nicolae Filipescu, a devenit primarul Capitalei în 1893. Deși n-a ocupat fotoliul de edil-șef decât doi ani și jumătate, au schimbat radical viața bucureștenilor. În timpul său a fost introduse primul tramvai electric, rețeaua de alimentare cu apă potabilă și s-a extins rețeaua de canalizare. Tot prin grija sa a fost amenajată o baie publică, s-au ridicat trei școli, patru posturi de pompieri și primul ștrand. Mai multe bulevarde noi au fost deschise, iar unele dintre străzile principale mai vechi au fost pavate cu piatră.

În concluzie, putem spune că vigoarea pe care apa Prahovei a dat-o rădăcinilor acestui neam a fost pe de-a întregul dovedită!

Un precursor al stilului brâncovenesc

Conacul Pană Filipescu a fost construit în jurul anului 1650, la Filipești Târg. Boier Pană tocmai se căsătorise cu Maria, zisă și Marica, fiica cea mare a postelnicului Constantin Cantacuzino. Așa cum se cuvenea rangului lor, tinerii și-au construit propria lor curte, la doar câțiva kilometri de cea a postelnicului.

Așa cum era pe atunci la modă, conacul, de fapt un palat în miniatură, era așezat la marginea unei păduri și lângă un heleșteu, care mai există și astăzi. Un beci generos cu bolți arcuite, din cărămidă, era destinat a adăposti proviziile curții. Porți largi permiteau accesul. Dar în zidurile beciului au fost rostuite și două încăperi secrete, care la vreme de restriște să poată adăposti și averea familiei.

Deasupra beciului adânc au fost ridicate zece încăperi, cu tavanele încheiate în bolți frumos arcuite. Ferestrele, încheiate cu arcuri de boltă și ele, erau ornate cu stucaturi bogate. Dar poate că cea mai de preț podoabă a construcției este scara de acces, care conduce la un pridvor larg, susținut de coloane grațioase. Capiteliile lor sunt ornate cu sculpturi în formă de buchete de crengi înfrunzite, după modelul Renașterii italiene. De fapt, întreaga construcție poate fi considerată ca o clădire realizată în stil brâncovenesc. Atât arhitectura conacului în sine, cât și încadrarea în peisajul din jur pledează pentru această afirmație. De altfel, pentru oricine vizitează palatele de la Mogoșoaia și Potlogi, asemănarea conacului cu ele sare în ochi. După Primul Război Mondial întregul ansamblu a fost vândut de către familia Filipescu rudelor sale, Cantacuzini. După 1948 conacul a fost naționalizat. Timp de câteva decenii, beciurile sale au fost folosite drept depozite ale CAP-ului din Filipești – Târg. Ajuns într-o stare destul de avansată de degradare, începând din 2012 a fost reabilitat.

O incursiune în trecut

Astăzi, străvechea curte boierească și-a recăpătat cea mai mare parte a farmecului de odinioară. Dar muzeul organizat aici permite vizitatorilor să facă, ajutați de puțină imaginație, o incursiune în trecut. Expoziţia din spaţiile generoase ale conacului cuprinde documente care prezintă în paralel evoluția celor două familii – Cantacuzino și Filipescu, care au stăpânit domeniul de-a lungul timpului. Portretul în mărime naturală al spătarului Mihai Cantacuzino, realizat de Theodor Aman, stră­juiește una dintre săli. Un tezaur de preț îl reprezintă colecția de carte veche bisericească și icoane, alături de care este expusă copia fidelă a unei tiparnițe de secol XVIII.

O sală aparte a fost dedicată celui mai bogat român de la începutul secolului al XX-lea, Gheorghe Grigore Cantacuzino – Nababul, al cărui portret în mărime naturală se află expus pe peretele sud-estic al încăperii. Alături de mobilierul specific epocii, o colecție de documente inedite și numeroase alte piese care evidenţiază notorietatea și fastul proprietarului completează expoziția. În beciul conacului pot fi vizitate expoziţia de arheologie alcătuită din piese descoperite în timpul lucrărilor de restaurare, aferente primei faze de construire a conacului, și cea dedicată unor momente din activitatea agricolă a zonei, ilustrate prin unelte agricole tradiţionale.

În parcul amenajat cu alei, bănci, flori și pomi fructiferi sunt amplasate statuile domnitorilor Mihai Viteazul și Șerban Cantacuzino, a postelnicului Constantin Cantacuzino, a fiului acestuia, marele spătar Drăghici Cantacuzino, și a ginerelui său, constructorul conacului, marele logofăt Pană Filipescu.

Alexandru GRIGORIEV

  • Publicat în Social

Fermierii campioni la porumb din județele Teleorman și Prahova

Hibrizii care au performat în județele Teleorman și Prahova au fost P0216, P0023, P9903 și P9241. Ca și în alte zone ale țării, aceștia au dovedit încă o dată faptul că atunci când este vorba și despre condiții dificile de cultură, fermierii obțin totuși producții care să-i determine ca și în următoarea campanie să aleagă genetica Pioneer. Așa stau lucrurile și cu fermierii din aceste două județe, deoarece ei seamănă de ani buni hibrizii Pioneer, sunt mulțumiți de rezultatele obținute și mereu sunt dispuși să încerce și hibrizi noi.

Primul fermier campion din județul Teleorman este Cristi Isvoranu, care a avut porumb în acest an pe 80 ha și a obținut 12.700 kg/ha cu hibridul P0216 și 12.000 kg/ha cu hibridul P0023. “Am semănat porumbul după floarea-soarelui, așa că mai întâi am discuit, apoi am efectuat o lucrare cu subsolierul. În primăvară am fertilizat cu 150 kg/ha îngrășăminte complexe 20.20.0 și 150 kg/ha de uree, după care am încorporat cu combinatorul și am semănat la jumătatea lunii aprilie. Cultura a mai primit două erbicide și 200 kg/ha de nitrocalcar. În acest an nu am irigat, pentru că am avut parte de ploaie, și nici nu am aplicat tratamente. Am recoltat în luna septembrie, iar în următoarea campanie voi semăna aproximativ 100 ha cu porumb și am ales hibrizii P0023 - pe care îl cultiv deja de doi ani, P0216 – îl avem în cultură de aproximativ 5 ani și suntem mulțumiți, dar și doi noi hibrizi”, a declarat agricultorul.

isvoranu cristian

Următorul fermier campion este domnul Valentin Coman, care își desfășoară activitatea în localitatea Lisa din județul Teleorman. Acesta lucrează 517 ha și a obținut 12.500 kg/ha cu hibridul P0023. “După recoltatul grâului am semănat 130 ha cu porumb. În toamnă am arat la 25-30 cm, iar în primăvară am fertilizat cu 150 kg/ha de uree, am efectuat o lucrare cu combinatorul și am semănat 70.000 b.g/ha, atunci am aplicat pe rând îngrășăminte complexe 18.46.0 – 150 kg/ha.  În stadiul de 3-4 frunze am aplicat un erbicid, după care atunci când plantele aveau în jur de 1 metru am aplicat un îngrășământ foliar. Am recoltat la jumătatea lunii septembrie, am fost foarte mulțumit de producția obținută. Am semănat câte doi hibrizi de la 3 companii, de departe cele mai bune rezultate le-am obținut cu hibrizii Pioneer, unde am avut o medie la hectar de 12.500 kg, în timp ce la ceilalți hibrizi nu am avut producții care să ajungă la 12.000 kg/ha. Anul viitor voi alege hibridul P0023 pentru 45 ha, iar în total voi semăna 70 ha cu porumb”, a precizat fermierul.

coman valentin

Tot în județul Teleorman, localitatea Izlaz, fermier campion a devenit și domnul Gabriel Mațoi, care a obținut 12.000 kg/ha cu hibridul P9903.

matoi gabriel

Stelian Neblea este un alt fermier campion din județul Teleorman, care a avut în acest an 50 ha de porumb și a obținut 11.000 kg/ha cu hibridul P9903. “Am semănat 72.000 b.g./ha, tot după cultură de porumb. În toamnă am scarificat și am discuit, în primăvară am efectuat o trecere sau două cu combinatorul, în funcție de fiecare solă în parte și la pregătirea patului germinativ  am aplicat 100 kg/ha de uree. Am semănat la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie și tot atunci am aplicat îngrășăminte complexe 18.46.0 – 100 kg/ha. Am aplicat un erbicid în preemergență și unul în vegetație, dar și un tratament cu insecticid, fungicid și îngrășământ foliar”, a specificat fermierul Stelian Neblea. Acesta a mai adăugat faptul că a recoltat în perioada 2-5 septembrie și că este pentru prima dată când obține o astfel de producție la porumb, cel mai mult a obținut până acum 8 tone/ha.

neblea stelian

În județul Prahova fermier campion a devenit domnul inginer Gheorghe Gheorghe, care a obținut 11.000 kg/ha cu hibridul P9903. Agricultor cu experiență, acesta a specificat faptul că a obținut această producție și datorită modului în care a pregătit terenul pentru semănat. “Lucrez 325 ha, dintre care 88 ha au fost semănate în acest an cu porumb. Plantă premergătoare a fost floarea-soarelui, așa că am arat din toamnă la adâncimea de 30-35 cm. Am continuat lucrările de pregătire a terenului în primăvară, mai întâi am discuit, apoi am fertilizat cu 200 kg/ha de uree, am mai făcut o lucrare cu discul și imediat am semănat pentru a nu pierde apa din sol. Am semănat 66.000 – 67.000 b.g/ha și pentru că am verificat prognoza meteo care anunța o secetă puternică, am ales să semăn porumbul la 7 cm, nu la 5 cum era recomandat. Am erbicidat preemergent, apoi am mai aplicat două erbicide, unul în stadiul de 4 frunze, iar celălalt atunci când plantele aveau 6 frunze. În faza de 8-10 frunze am fertilizat cu 90 kg/ha de azotat de amoniu, deci 30 kg/ha substanță activă. Nu prășesc și nici nu a fost nevoie să aplic tratamente. Consider că am obținut această producție pentru că am avut grijă să păstrez apa în sol și am avut o răsărire uniformă. Dispun și de utilaje performante, inclusiv combina este nouă și astfel nu am pierderi la recoltat. Cred că trebuie să fim responsabili și cu ceea ce aplicăm culturilor și să avem grijă de pământul pe care îl lucrăm. În ceea ce privește anul viitor, cred că voi semăna în jur de 100 ha cu porumb, pentru că voi întoarce rapița”, a punctat fermierul campion.

gheorghe gheorghe

Marius Manea este un alt fermier campion la cultura porumbului din județul Teleorman. În cadrul a două societăți a semănat în acest an 100 ha cu porumb, după rapiță și grâu. A obținut 10.300 kg/ha cu hibridul P9241. “În toamnă am arat sau scarificat, după caz, iar în primăvară am discuit și am efectuat o trecere cu combinatorul. Apoi am semănat în perioada 10-15 aprilie și am ales o densitate mai mică – 58.000 b.g din cauza secetei. Am fertilizat cu 200 kg/ha de uree, o parte din cultură a primit erbicid preemergent, iar în funcție de solă, plantele au primit în total unul sau două erbicide. În faza de 8-10 frunze am aplicat un insecticid și un biostimulator, iar jumătate din suprafață a fost și prășită. Am recoltat la sfârșitul lunii august, iar în următoarea campanie intenționez să semăn cel puțin 120 ha cu porumb și am ales hibrizii P9241, P9903 și P9537 ”, a declarat agricultorul.

marius manea

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Comuna care a dat un campion mondial la kaiac-canoe speră să devină un fel de Moieciu al Prahovei

În urmă cu mai bine de 10 ani, comuna Ștefești înregistra un record la nivelul județului Prahova: era localitatea rurală cu cei mai mulți cetățeni – aproximativ 800 (raportat la populație, procentul oscilează între 32% și 25%, în funcție de fluxul de veniri și plecări) – plecați la muncă în străinătate. Aproape toți au trimis banii acasă și sume importante s-au investit în gospodării, astfel că așezarea s-a îmbogățit substanțial sub aspect imobiliar. De atunci și până astăzi încă 100 de diasporeni au revenit definitiv în țară; câțiva dintre aceștia, educați de-acum în simțul respectului pentru anumite valori europene, s-au implicat în viața comunității.

Localitatea este amplasată în zona colinară a județului Prahova, la poalele munților Grohotișu, pe valea râului Varbilău, fiind situată la 3 km de stațiunea Slănic (drumul de legătură însă măsoară 17,5 km) și 46 km față de Ploiești. Este compusă din trei sate – Ștefești, Scurtești și Târșoreni –, având o populație de 2.487 de locuitori (974 de locuințe) și o suprafață de 4.457 ha. Ca infrastructură, comuna dispune de drumuri asfaltate (75%) și alimentare cu apă (90%), salubritate și Internet, telefonie, transport în comun, 3 unități de învățământ (o grădiniță și două școli), teren de sport, dispensar, farmacie, cămin cultural, salon de festivități și două biserici ortodoxe, din care una declarată monument istoric.

Putere economică

Ca putere economică, comuna este lipsită de resurse importante. Din totalul suprafeței, 28,30% înseamnă teren agricol, cu o pondere de 96,35% a pășunilor, fânețelor și livezilor (preponderent plantații clasice, dar și câteva zeci de hectare intensive de prun, măr, păr, plus nuci răzleți), restul însemnând păduri (68,99% din totalul suprafeței localității), ape și construcții. Ca atare, locuitorii se ocupă cu pomicultura, creșterea animalelor, apicultura și exploatarea materialului lemnos. De altfel, așezarea este faimoasă pe plan local pentru producția de miere ecologică și pentru țuica de Ștefești. Din totalul populației ocupate, 7,5% lucrează în agricultură. Altfel spus, agricultura nu oferă suport pentru forța de muncă disponibilă. Unde sunt angajați ceilalți săteni? În administrația publică, în învățământ, sănătate și în mediul privat, la cele 15 societăți comerciale, cu tot cu buticari, care funcționează pe raza comunei și la unitățile de la Slănic (salină) ori Plopeni (parcul industrial). Lipsa locurilor de muncă și a unei perspective imediate de dezvoltare economică a generat exodul masiv despre care vă vorbeam la începutul articolului.

comuna foto caseta 1

Planurile de viitor ale administrației

Consiliul Local și Primăria Ștefești au însă năzuințe mari cu privire la viitorul localității. Primarul Vasile Tăbăraș ne spunea că, peste câțiva ani, după ce vor fi terminate anumite investiții publice, ajutată de cadrul natural, localitatea ar putea deveni un fel de Moieciu al Prahovei. Ca investiții publice, comuna derulează ori va derula mai multe proiecte: modernizare drumuri locale, cu finanțare de aproximativ un milion de euro, asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a (după această lucrare, cele 4-5 străduțe necuprinse în proiect vor fi asfaltate cu bani de la bugetul local, astfel că gradul de modernizare va ajunge la 100%); reabilitare, modernizare, extindere și dotare Căminul Cultural Ștefești, proiect derulat prin Compania Națională de Investiții; modernizarea unei stații de tratare a apei și înlocuirea conductei de aducțiune (cea veche datează de prin anii ’60) și înlocuirea parțială a rețelei de distribuție, proiect realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova, ce cuprinde toată Valea Slănicului; canalizare numai pe străzile principale, unde dispunerea caselor permite o astfel de lucrare, investiție cuprinsă în Master – Planul Apă – Apă Uzată al Județului Prahova etc.

Primarul Tăbăraș și consilierii au însă un alt plan pentru revitalizarea așezării: „Avem un drum de legătură de 3 km între noi și Slănic. Ne-am propus să-l asfaltăm, fiecare pe raza sa teritorială, să-l  facem astfel practicabil; în felul acesta scurtăm cu 15 km actuala cale rutieră dintre noi și stațiunea balneoclimaterică Slănic, care ocolește prin Vărbilău și pe drumul județean Ploiești – Slănic – Teișani. Avem deja două pensiuni în zonă și, credem noi, odată cu acest drum, dar cu sprijinul localnicilor reîntorși din străinătate ori al oamenilor de afaceri, mai ales bucureșteni, să facem din comuna noastră o destinație agroturistică importantă, un fel de Moieciu al Prahovei“. În acest proiect ar putea fi atrasă și-o altă comună din zonă, Bertea; de altfel, cele două localități au facilitat accesul între sate prin modernizarea unui drum care de asemenea scurtează distanța rutieră substanțial. Cadrul natural permite o asemenea abordare, având în vedere situarea comunei în culmile muntoase ale Grohotișului, care ascund și trei formațiuni carstice (Peștera lui Moraru, Peștera lui Mocanu din Plăltinețul și Avenul Păltinețul) ori colinele de-o prospețime și frumusețe asemănătoare oricărui al loc muntos din țară.

comuna scoala

Cel mai modern laborator digital de mate-info din mediul rural

Din 2008, de când a fost ales, primarul Tăbăraș, împreună cu echipa administrativă și consilierii locali, a realizat mai multe investiții: salon de festivități, piață agroalimentară, modernizarea și dotarea școlilor și grădiniței, modernizarea sediului administrației publice, farmacie, teren de sport, modernizare drumuri locale etc. Și corpul profesoral a răspuns pe măsură. De exemplu, Școala Gimnazială Ștefești a reușit, prin intermediul programului Digitalia, să amenajeze un laborator complet echipat cu materiale digitale educaționale pentru matematică și informatică (tablete pentru fiecare elev, laptop pentru profesor, videoproiector, pachet complet de aplicații adaptate curriculei, materiale digitale și planuri de lecții etc.). Profesorii au fost instruiți pentru a utiliza în procesul de predare metode digitale interactive. Despre acest laborator de mate-info se spune – noi nu știm dacă lucrurile stau chiar astfel – că ar fi cel mai modern din mediul rural al județului.

Comuna se mândrește că a dat și câțiva sportivi de talie internațională. Unul dintre aceștia este Alexandru Dumitrescu, dublu campion mondial la kaiac-canoe, la probele de 500 și 1.000 m, în 2010, și triplu campion mondial la competiția similară universitară. Legitimat la Dinamo București, Alex a făcut o echipă formidabilă cu Victor Mihalachi, bucurând o națiune întreagă prin performanțele deosebite obținute. Autoritățile i-au decernat titlul de cetățean de onoare al comunei, distincție pe care sportivul o merită cu prisosință.

Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului“ din satul Scurtești, zidită în anul 1780 și declarată monument istoric grație clopotului pe care îl posedă, adus din Viena în anul 1802.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Fostul schit medieval Lespezi, renovat cu bani europeni

Despre Biserica „Sf. Treime-Schitul Lespezi“ din cartierul Podul lui Neag, Comarnic-Prahova, se spune că ar fi prima pictată de celebrul de-acum zugrav Pârvu Mutu. De fapt, nu se cunosc foarte multe detalii despre această ctitorie întrucât documentele au fost duse în apropiere, la Mănăstirea Poiana, iar acestea au dispărut în anul 1788, când turcii au dat foc așezământului, în timpul războiului ruso-turo-austriac (1787-1791). Primul care vorbește despre mai multe documente arse în incendiu, inclusiv cele ale Cantacuzinilor, este domnitorul Dimitrie Alexandru Ghica, la data de 19 august 1837.

La fostul Schit Lespezi, declarat între timp monument istoric, se ajunge pe un drum pietruit, care se ramifică la stânga, din DN1 București-Brașov, peste râul Prahova, înainte de intrarea în Posada. Distanța aproximativă este 1 km. Accesul este posibil și de la halta CFR Posada. Lăcașul, ridicat în special pentru localnicii din Podul lui Neag, este situat în mijlocul unei păduri de fag, la poalele Muntelui Pleșuva Mică. Spătarul Drăghici Cantacuzino a pus piatra de temelie a bisericii prin anii 1661-1674, dar se pare că n-a apucat să-și vadă ctitoria, pierzându-și viața într-una dintre călătoriile sale înspre Constantinopol. Lucrările sunt preluate de fiul său, logofătul Pârvu Cantacuzino, care le-a și finalizat în perioada 1674-1683, când la domnia Țării Românești se afla unchiul său, Șerban Cantacuzino

La pictura bisericii, un alt colos al artei bisericești, Pârvu Mutu, nevoiește vreme de șase ani, între 1687 și 1693, fiind considerată prima lucrare în frescă a renumitului artist. De la înființare și până în anul 1863, la secularizarea averilor mănăstirești, așezământul funcționează ca schit de călugări, iar după aceea și până în zilele noastre, ca biserică de mir pentru locuitorii – puțini, în urmă cu 150 de ani – răspândiți prin această parte a Carpaților. Lăcașul, închinat Sfintei Treimi, este resfințit în anul 1906, în vremea mitropolitului Iosif Gheorghian. Se spune că regele Carol I ar fi acordat o foarte mare atenție acestei bisericuțe pe care o considera o bijuterie a arhitecturii bizantine, cu ceva inspirații sârbești. Construcția are forma unei cruci, iar naosul este despărțit de pronaos printr-un zid cu ușă de trecere. În interior sunt proiectate arcade laterale și arcuri pe console, ferestrele sunt înguste, iar pictura destul de încărcată. Interesant este că la baza turlei, în zidul din cărămidă, au fost montate oale din pământ, pentru o acustică bună. Catapeteasma de astăzi datează din anul 1911, fiind a treia pe care biserica a avut-o. Clopotnița are peste 200 de ani, clopotul care bate și acum este din 1744, iar construcțiile din curte, cum ar fi casa parohială, au fost ridicate în anul 1906. În vremea din urmă, așezământul a început să se degradeze. Cum comunitatea locală a ocolit mereu fostul schit de la finanțare, într-un final a fost semnat un contract de renovare cu fonduri europene (POR 2014-2020). Valoarea lucrărilor (investiția este în desfășurare) se ridică la 5,059 milioane de lei.

(Maria BOGDAN)

schitul lespezi sfanta treime 4

Comuna Ciorani speră să dea lovitura: s-au anunțat primii 7 investitori în parcul industrial din localitate

Comuna Ciorani n-a fost niciodată un etalon rural pentru județul Prahova. În agricultura de stat, localitatea era depășită de alte centre (Gherghița, Bucov, Puchenii Mari); în sistemul economiei de piață, activitatea agricolă nu aduce un plus de confort locuitorilor, așa cum se întâmplă, de exemplu, în bazinele legumicole din Balta Doamnei sau Olari. Dar localitatea în sine este bine dezvoltată, mult mai dezvoltată decât 80% dintre localitățile de câmpie, beneficiind de ajutor financiar sporit al Consiliului Județean Prahova, mult mai sporit comparativ cu alte așezări.

Așa se face că, de exemplu, comuna a fost racordată la sistemul de alimentare cu gaze când nici măcar orașele mici nu sperau la așa ceva sau asfaltul a mers pe toate străduțele înnămolite, când în țară sunt încă drumuri naționale din pământ. Locuitorii se bucură așadar a se bucura de confortul infrastructurii rutiere (cu asfalt și canale de colectare a apei pluviale) și de utilități (apă, gaze, cablu, Internet), dar investițiile nu s-au oprit aici: primul și cel mai mare centru cultural din spațiul rural la Ciorani s-a ridicat, primul parc industrial tot aici a fost înființat. Să amintim și că, la intrarea sudică, veghează statuia lui Dromihete...

Principala funcțiune economică – agricultura

ciorani amplasament parc

Suprafața totală a comunei Ciorani este de 8.046 ha, din care arabil – 6.471 ha. De altfel, principala funcțiune economică a așezării este cea agricolă. La nivel local își desfășoară activitatea patru societăți cu profil agricol încadrate la ferme mari, șapte exploatații (PFA), considerate unități mici și mijlocii, profilate în cultura cerealelor și plantelor tehnice și o crescătorie de ovine.

Întreaga speranță a fost legată însă de parcul industrial. Acesta a fost deschis ca un soi de filială a Parcului Industrial Ploiești (care aparține de Consiliul Județean Prahova) în 2008.

Racordarea la utilități (rețea de iluminat stradal, de apă potabilă, de canalizare menajeră și pluvială, stație de epurare proprie, rețea de gaze naturale și de energie electrică) sau crearea infrastructurii (drum interior asfaltat) a durat ceva ani. Între timp, numeroși investitori promiteau că-și vor deschide afaceri în parc, autoritățile promiteau același lucruri, ba chiar au și dat amănunte legate de un centru de depozitare și sortare legume, dar în afară de o stație electrică de transformare și o fermă de panouri fotovoltaice, construite pe un teren privat din proximitatea parcului, nu s-a întâmplat nimic.

Parcul public are o suprafață de 45 de hectare. Alături de acesta, tot în 2008 s-au mai vândut către trei persoane (politicieni sau oameni de afaceri) câte 50 ha, astfel că, la un loc, parc public și privat, sunt disponibile 195 ha pentru investiții. Numai să vină investitorii...

Ciorani Liceul Tehnologic

Investiții în parcul industrial la 10 ani de la înființare

La jumătatea lunii iulie, Consiliul Județean Prahova, în calitate de acționar unic al Parcului Industrial Ploiești, deci și al celui de la Ciorani, anunța că a fost semnat un contract de cesiune pe o suprafață de 20 de hectare, cu șapte oameni de afaceri români, fără însă să le dea acestora numele. În baza înțelegerii, întreprinzătorii au promis să înceapă investiții în valoare totală de aproximativ 17 milioane de euro.

Domeniul principal de activitate este legat de creșterea porcinelor. Într-o primă fază vor fi înființate câteva zeci de locuri de muncă, numărul acestora urmând să crească anul viitor, după ce va începe producția propriu-zisă. Fermierii, afirmă autoritățile, vor pune bazele și unei maternități de purceluși care să asigure, în final, exemplarele pentru unitățile de îngrășat. Consiliul Județean nu renunță însă la proiectul mai vechi al unui depozit de legume care să asigure apoi colectarea producțiilor din bazinele de profil din sud-estul județului.

Comuna Ciorani: Sate/cartiere – Cioranii de Jos, Cioranii de Sus. Suprafața: 8.045,69 ha. Populație: 6.872 de locuitori. Gospodării: 3.500. Infrastructură: drumuri asfaltate 97%, gaze 95%, apă 70%. Educație: Liceul Tehnologic Ciorani, 3 școli,  2 grădinițe, stadion, baze sportive. Sănătate: 1 stație ambulanță, 3 dispensare, 2 farmacii, Casa socială „Bucuria ajutorului“. Cultură: Centrul cultural, 2 biblioteci, 3 biserici.

ciorani centrul cultural

PROIECTE DE DEZVOLTARE:

– construire sală de sport în satul Cioranii de Jos;

– sistematizarea și modernizarea centrului localității (amenajare spații verzi, plantare arbori orna­mentali, construire trotuare);

– extindere rețea de alimentare cu apă în satele Cioranii de Jos și Cioranii de Sus;

– amenajare trotuare în satul Cioranii de Sus;

– înființare sistem de colectare a apelor uzate și stație de epurare;

– reabilitare/modernizare iluminat public;

– construire sediu nou primărie.

ciorani primaria

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate

Ploaie de noutăți la Seminis

Pucheni a devenit de ceva vreme un fel de nume codificat pentru legume de calitate. Nu se știe dacă printr-un joc al întâmplării sau în mod intenționat, dar sub acest nume se găsesc două locuri diferite din drumul produselor spre farfuria consumatorului. În localitatea Puchenii Mari și în împrejurimile sale, din județul Prahova, se află unul dintre marile bazine legumicole din sudul României. În Capitală, strada Pucheni este una dintre cele mai mari piețe de legume en-gros. De altfel, când pleacă cu camioanele spre București, producătorii spun că pleacă la Pucheni... De această dată, vom vorbi despre Puchenii Mari, acolo unde există un important centru de testare a semințelor și soiurilor de legume.

Tomate pentru toate gusturile

Centrul de Testare al Universal Grup, reprezentantul Seminis în România, a fost creat în mod special pentru a testa comportamentul unor hibrizi și soiuri de legume în condițiile specifice ale zonei. Orice soi de legume adus din alte părți ale lumii este testat în acest centru măcar doi ani, până să ajungă să fie disponibil pe piață.

„În acest interval de timp, fermierii din zonă sunt invitați să vină și să vadă respectivele plante în diferite faze de dezvoltare, să le evalueze calitățile și producțiile, pentru ca apoi să poată opta sau nu pentru cultivarea lor în fermele proprii“, a explicat d-na Valeria Tudor, managerul Centrului, ceea ce se întâmplă la Pucheni. „Pe lângă solarii și câmpurile de testare mai avem aici și un depozit central de păstrare a semințelor, din care livrăm către producători, în funcție de dorințele lor și de disponibilități”, a întregit domnia-sa tabloul.

Despre cum funcționează mecanismul ne-am lămurit simplu, la fața locului, participând la o întâlnire cu fermierii din zonă. În plin sezon al roșiilor de solar, aproximativ 25 de cultivatori au răspuns invitației celor de la Seminis. Musafirii au vizitat întâi solarul cu roșii. În jur de zece hibrizi diferiți se aflau acolo, plini de fructe. Erau atât dintre tipurile clasice de roșii, cu fructe rotunde, mari, cât și din soiuri de nișă, precum tomatele roz Mei Shuai și roșii cherry, foarte gustoase. Oaspeții le-au putut admira și chiar gusta în voie, în timp ce gazdele prezentau proprietățile fiecărui hibrid în parte.

Pucheni IMG 4870

Noutăți în tehnologie

Deși era încă destul de devreme pentru ardei, fermierii au fost invitați să viziteze și solarul acestora, pentru a vedea la fața locului gradul de dezvoltare al plantelor din Centrul de Testare. Mai mult, decât atât: au fost prezentați și ardeii plantați în mediu deschis, pentru a se putea face comparația. În paralel cu plantele au fost prezentate și tehnologiile folosite pentru obținerea rezultatelor prezentate.

Între elementele principale ale tehnologiilor s-au desprins câteva elemente de noutate, dar pe care specialiștii Seminis le consideră foarte importante.

Unul dintre ele îl reprezintă dezinfectarea solariilor înainte de înființarea culturilor. „Acest element este foarte important, din mai multe motive. Întâi că, în majoritatea solariilor se cultivă plante din aceeași familie, care au aceeași dăunători. Ca atare, practic nu se poate vorbi despre o rotație a culturilor. În afară de aceasta, din cauza căldurilor mari, care se instalează timpuriu, dăunătorii se înmulțesc mult mai repede. Ca atare, dacă nu se face dezinfectarea solului și a solariilor nu avem șanse să scăpăm de dăunători. Chiar dacă o dezinfecție eficientă înseamnă o lună de pauză în ciclul de producție, rezultatul merită“, consideră Valeria Tudor.

Un alt element de noutate în tehnologia culturilor de ardei în câmp îl constituie plasele de protecție împotriva soarelui prea puternic. „Este o cheltuială și un efort, dar dacă veți instala aceste plase veți vedea ce efect extraordinar au“, le-a spus specialista fermierilor prezenți. Practic este vorba despre niște plase destul de dese, instalate pe stâlpi de susținere din lemn la o înălțime de aproximativ doi metri deasupra solului.

Cea mai eficientă: combaterea biologică!

Cea mai mare noutate însă, pare a fi schimbarea paradigmei referitoare la tratamentele aplicate. Principalele mijloace folosite sunt cele biologice. „Am început acum câțiva ani să folosim bondarii polenizatori, în ideea de a înlătura alte mijloace folosite de fermieri, mai ales la florile timpurii, când temperaturile sunt destul de scăzute și erau folosiți diverși stimulatori pentru realizarea polenizării. Acum am trecut și la combaterea biologică a insectelor dăunătoare“, a arătat Valeria Tudor.

Pentru a înțelege cât de importantă este această schimbare de paradigmă, trebuie să reamintim că Seminis este divizia de horticultură a concernului Monsanto. Monsanto, care de curând a fost cumpărat de Bayer. Așadar, divizia de horticultură a giganților chimiei agricole mondiale a trecut la combaterea biologică a insectelor dăunătoare!

Combaterea prin intermediul prădătorilor s-a dovedit a fi mai eficientă decât cea chimică. Există mai multe rațiuni pentru acest fapt. Din cauza modificărilor climatice, înmulțirea insectelor dăunătoare nu mai respectă ciclicitățile cunoscute, ci are loc în cascadă. La acest fapt se adaugă și cel că tripsul, unul dintre principalii dăunători a devenit rezistent la marea majoritate a substanțelor folosite. În această situație, folosirea insectelor care se hrănesc cu acești dăunători pare a fi cea mai bună soluție. Pe lângă trips, prădătorii mai distrug și musculița albă de solar și păianjenul roșu. „Pentru că, așa cum am arătat, nu mai există o ciclicitate a dezvoltării populațiilor de dăunători, este foarte important ca protecția cu prădători să fie asigurată încă din faza de răsad“, a subliniat d-na Valeria Tudor.

Pucheni IMG 4887

Unii dintre fermierii participanți la eveniment și-au exprimat teama că, la un moment dat, insectele prădătoare ar putea aduce, ele însele, pagube însemnate. Specialiștii Seminis au demontat însă ferm aceste zvonuri. Prădătorii sunt insecte care se hrănesc cu ouăle, larvele sau chiar cu anumite alte insecte. În cazul teoretic în care ar fi mâncate toate insectele dăunătoare – ceea ce practic este imposibil – populația de prădători s-ar reduce și ea în lipsa hranei. Practic, populația de prădători se autoreglează în funcție de populația de dăunători.

În privința costurilor, rentabilitatea rezultă inclusiv din faptul că nu mai este necesară nici manopera și nici vreun dispozitiv, ca în cazul insecticidelor. Prădătorii se livrează în cutiuțe, care se instalează din loc în loc în solar. În plus, legumele obținute vor avea un conținut mult mai mic de substanțe chimice!

Alexandru GRIGORIEV

Răsplată vie a înfrățirii comunelor Prahovei cu satele basarabene

De aproape douăzeci de ani, fenomenul înfrățirii dintre cele două maluri ale Prutului a cuprins aproape toate satele și orașele prahovene, județul nostru devenind astfel cap de afiș în această salutară acțiune, cu efecte benefice pentru ambele părți, cu deosebire la susținerea UNIRII celor două state românești.

Dintre localitățile Prahovei, se distinge azi comuna Gorgota, înfrățită cu satul Cenac, prin remarcabile reușite în plan edilitar-gospodăresc și cultural, între care și o modernă casă de cultură, socotită de localnici un dar de mare preț al prahovenilor de la Gorgota, fapt pentru care ei se simt îndatorați. Și, pentru a marca cumva aceasta, ei i-au invitat acum să petreacă împreună la o mare serbare românească, cum rar s-a mai văzut aici. Prilejul a fost oferit de marea lor sărbătoare, cea a hramului satului, prea binecunoscut printre cele din sudul Republicii Moldova.

Manifestarea, desfășurată la sfârșitul lunii mai, a prilejuit și o întâlnire frățească cu numeroasa delegație alcătuită din fruntașii comunei Gorgota, în frunte cu primarul Ionuț Dumitru Nicolae și cu viceprimarul Marin Frățilă, maestru în arta lemnului, care a venit împreună cu cei doi nepoți ai săi, ucenici în arta lemnului și dansatori, membri ai Ansamblului artistic al gimnaziului din comună. A mai venit aici și preotul Enache, părintele paroh de la Gorgota, consilieri locali, alți fii ai satului, distinși în diferite activități.

Ziua hramului a fost o mare și originală sărbătoare, care a reunit tot Cenacul și primarii tuturor localităților vecine așezării. Străzile au fost invadate, așijderea instituțiile de cultură ale așezării, precum și gospodăriile sutelor de săteni din zona centrală, gospodării frumoase, chivernisite, încărcate de verdeață, de pomi fructiferi, mai ales nuci și flori. Cel mai mult a impresionat mulțimea localnicilor, extrem de bucuroși de oaspeți. Întocmai ca și la slujba de la Biserica Sf. Nicolae, plină ochi de lume, unde chiar și în curtea sa nu puteai arunca un ac.

Cântul și jocul românesc au răsunat până hăt departe, pe dealurile și văile din preajmă, până la pescarii aflați pe întinderile de pe celebrul lac Ialpug, acum înstrăinat Ucrainei.

Prahova P1110311

Cine a văzut Cenacul, așezare tipic românească, al cărui nume provine din limba turcă, și anume farfurie, strachină, rămâne profund încântat de poziția geografică a localității, cu văi și vâlcele, cu o puzderie de pâraie și izvoare, cu care măsoară între 80 și 180 de metri, dealuri acoperite cu vii și livezi, cu ogoare lucrate ca la carte, cu pășuni întinse, cu iarbă grasă, pline de cârduri de oi și capre.

Aici omul a locuit încă din vechime. Prima așezare cunoscută grație descoperirilor arheologilor a fost cea din vremea cuceririi romane, din anul 106 e.n, Asta chiar dacă atestarea documentară a localității este cunoscută de-abia de pe la 1789, 1811 și 1817, iar biserica satului, din 1853.

Pe timpul migrației popoarelor această zonă a fost loc predilect al hunilor, până prin anii 376. Mai târziu, cete de nomazi au poposit pe aci în atacuri de jaf și cucerire. Între aceștia tătarii, din urma cărora au rămas mai multe movile și movilițe, morminte ale căpeteniilor lor, trei dintre acestea putând fi văzute și astăzi.

Oamenii locului se ocupă azi, deopotrivă, cu agricultura, creșterea vitelor și cu apicultura. Prezența lor era semnalată încă din vechime pe la târguri și iarmaroace cu produse specifice: lână, brânză, cojoace, miere, ceară și cereale.

Revenind la oaspeții din Gorgota și la pomenita mare serbare românească, stăm de vorbă cu primarul din comună, inginerul Ionuț Dumitru Nicolae, un tânăr vioi, de statură mijlocie, cu ochi vii și vorbă dulce, foarte bucuros că se află în mijlocul fraților din Cenac. Așa cum am amintit mai sus, el a venit însoțit de viceprimar, de consilieri, de preotul satului său, de meșteșugari în arta lemnului și a olăritului, a împletiturilor, precum și de ansamblul artistic al celor două școli gimnaziale, cu toții veniți cu gând de serbare comună, cum s-a și întâmplat, cu deplin succes. El ne vorbește de ceea ce a făcut pentru împlinirea protocolului de înfrățire, de noua casă de cultură cu150 locuri, dar și de alte reușite, de căldura cenecenilor, de primarul satului, Oleg Sandu, un om săritor și tare grijuliu cu sătenii și cu oaspeții din Prahova, de preotul Constantin, sufletul satului său.

Întrebat ce are de gând pentru perioada care urmează, acesta ne-a mai declarat că, în ordinea urgenței, va fi realizat Monumentul eroilor care au luptat aici în cel de-al Doilea Război Mondial. Primarul din Cenac are deja lista eroilor din satul său, așa cum o are primarul din Gorgota pentru cei din comuna pe care o conduce. Astfel de monument al eroilor locului a mai fost pe aici, dar a fost distrus, știm de cine, iar din el a rămas doar... un bloc de beton. Ambii primari vor monumentul repede, chiar în centrul satului, în viitorul parc al tinerilor. Și ca treaba să fie încheiată, primarul din Gorgota dorește să amenajeze și zona centrală cu alei pietonale, betonate, care să schimbe fața satului, ca la anul să aibă cu ce se mândri.

Cu speranța că se vor ține de cuvânt, le urăm deplin succes!

Cristea BOCIOACĂ

  • Publicat în Sate

Familia Cantacuzinilor din Prahova

Iată o nouă înfățișare a grijii statornice a prahovenilor față de istoria lor de dată recentă, exprimată de curând de către conducerea Consiliului Județean Prahova, alături de Comunitatea Elenă din România, precum și de ambasadorul Republicii Elene în România, Excelenţa Sa Vassilis Papadopoulos, eveniment prilejuit de prezentarea şi lansarea oficială a proiectului cultural-istoric „Drumul Cantacuzinilor“.

La această recentă acțiune de prezentare de istorie românească s-a amintit astfel de familia cu origini bizantine care a marcat istoria autentică a neamului românesc, în special în perioada cuprinsă între secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, care a dăruit numeroși domnitori şi nume­roase personalităţi, deopotrivă în Ţara Românească şi Moldova.

Bunăoară, în judeţul Prahova familia Cantacuzino şi-a făcut simţită puternic pre­zenţa, zidind atât biserici cât şi construcţii arhitectonice laice. Edificatoare în acest sens sunt cele care sunt azi Palatul Cantacuzinilor de la Buşteni, Mănăstirea Sinaia, Micul Trianon de la Floreşti, Conacul Pană Filipescu de la Filipeştii de Târg.

Cu prilejul acestei amintite manifestări, doamna Ludmila Sfârloagă, vicepreședinte al CJ Prahova, a menționat faptul că „avem datoria faţă de înaintaşii noştri de a readuce la viaţă construcţiile arhitectonice cantacuzine şi de a le promova, integrându-le într-un circuit turistic nou, cu atât mai mult cu cât acestea reprezintă o prețioasă moştenire de patrimoniu, nepreţuită, pe care trebuie să o lăsăm generaţiilor viitoare“.

Cantacuzino a7

S-a mai spus cu acest prilej că proiectul respectiv se înscrie în Programul România 100, prin care sărbătorim în acest an Centenarul Marii Uniri. „Acesta are, pe lângă componenta sa turistică, şi valenţe culturale, istorice şi spirituale, itinerariul urmărind localităţile din judeţul Prahova unde există edificii ale acestei vechi familii boiereşti menţionate anterior sau alte elemente care au legătură cu aceasta.“

Astfel, pentru cei care nu cunosc îndeajuns harta familiei Cantacuzinilor, trebuie spus că aceasta poate fi străbătută prin următoarele localităţi: Drăgăneşti, Râfov, Filipeştii de Târg, Filipeştii de Pădure, Măgureni, Floreşti, Poiana Câmpina, Drajna, Slănic, Sinaia, Buşteni, Comarnic.

Totodată, la manifestarea amintită s-a mai precizat faptul că la această acțiune despre prezentarea „Drumului Cantacuzinilor“ Uniunea Elenă din România și-a luat misiunea de partener şi este susţinută de către Consiliul Judeţean Prahova.

Ni se pare potrivit să amintim că la acest eveniment cultural de excepție au mai participat și o serie de personalități precum academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici; subprefectul judeţului Prahova Emil Drăgănescu, precum și reprezentanţi ai Uniunii Elene din România, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, parlamentari, oameni de cultură, studenţi şi profesori de la unitățile școlare din județ.

Cristea BOCIOACĂ

  • Publicat în Cultura

Raiul imobiliar de la Cheia

Nu știm cât de cunoscută ar fi fost comuna Măneciu (Prahova) dacă n-ar fi intrat pe harta hidroenergeticii românești prin barajul din amonte de vatra satului. Și nu știm câtă faimă ar mai fi avut fără stațiunea de interes local Cheia. Sau fără Drumul Național DN1A, București – Vălenii de Munte – Cheia – Brașov, traversat zilnic prin pasul Bratocea de mii de mașini. Ori fără vestitele Tigăi ale Ciucașului ori rezervația de bujori care face ca muntele să ia parcă foc în fiecare vară. Ori fără stația seismică de la Cheia, cea care dă prima de veste când și cât se zbuciumă pământul Vrancei.

A doua ca suprafață (23.643 ha), după Valea Doftanei și a treia ca populație (10.761) după Bucov și Valea Călugărească, comuna Măneciu a excelat, după 1990, în construcții private. Fără stațiunea Cheia, situată la 19 km de satul reședință Măneciu Ungureni, comuna n-ar fi intrat pe lista scurtă (județeană și națională) a raiului imobiliar din mediul rural.

Din 1990 (3.289 de locuințe) și până în 2016 (4.503 de locuințe) aici s-au construit 1.214 case sau vile de vacanță. Mai ales vile de vacanță. Cele mai multe dintre acestea, probabil peste 75%, au fost realizate în stațiunea Cheia ori în cătunele dispuse între Măneciu și Cheia.

Între anii 1990 și 1995, când România încă nu se lămurise cam pe ce drum să o ia, la Măneciu se construi­seră deja 201 locuințe. După 1995, râvna imobiliară n-a avut nimic în comun cu boom-ul economic românesc început prin anii 2005 și finalizat fix în criza din 2008. Cele mai multe construcții au fost terminate în 2001 (60 de case) și 2004 (56 de case). După anul 2010, viteza de construire n-a depășit 15 case pe an.

Și totuși...

Cu un potențial turistic major (Mănăstirea Cheia, Mănăstirea Suzana, stațiunea turistică Cheia, Sit Natura 2000 – Munții Ciucaș, Monumentul natural Țigăile Mari, Rezervația naturală a bujorilor de munte din Munții Ciucaș, peste 300 locuri de cazare în 36 de pensiuni, hoteluri și moteluri), localitatea n-a reușit, din punct de vedere economic, să se dezvolte foarte mult. Bugetul pentru 2018 este de 22,39 mil. lei și numai 0,5% din sumă înseamnă impozit pe locuințe (277.000 lei – persoane fizice și 1.025.000 lei, persoane juridice). Infrastructura rutieră și de utilități este departe de a se ridica la pretențiile pe care le emit autoritățile: drumuri asfaltate – 40%, gaze – 0%, apă – 90%, canalizare – 40%. Ca o ironie, deși pe teritoriul localității se află lacul de acumulare Măneciu, 10% dintre localnici nu dispun de acest serviciu! Instituțiile publice au fost modernizate în ultimii 10-12 ani, iar comunitatea locală este deservită de 1 liceu, 3 școli primare, 2 școli gimnaziale, 6 grădinițe (din care una cu program prelungit), o sală de sport (construită la Cheia, prin anii 2004, și care zace cam neutilizată), o bază sportivă acoperită, un stadion, un teren cu gazon sintetic, 2 dispensare, 4 farmacii, 2 cabinete stomatologice, 2 cămine culturale, o bibliotecă. Vorbind despre proiectele viitoare, autoritățile și-au propus următoarele obiective: aducțiune apa potabilă în sistem gravitațional din sursele Grohotiș – Bobu și extindere rețea de distribuție; extindere sistem de canalizare a apelor uzate menajere și realizare stație de epurare biologică; modernizare DC22A, Cheia – Muntele Roșu; modernizare drumuri locale etc. Cu mult timp în urmă, admi­nistrația a gândit un vast proiect turistic și de agrement, constând în realizarea unor pârtii de schi, instalații de transport prin cablu etc. Nu știm dacă Primăria Măneciu a renunțat la acest plan; știm doar că demersurile în acest scop s-au întins pe vreo 15-16 ani și e posibil ca și funcționarii să fi obosit de atâta zădărnicie.

cheia tabel

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate

Programul Bazna și Mangalița în județul Prahova

Programul de sprijin pentru crescătorii de porci, schemă de ajutor lansată în acest an, pentru intervalul 2018-2020, se află, și în Prahova, în linie dreaptă. Autoritățile agrare spun că a fost încheiată faza de pregătire și partea de documentație, iar în perioada următoare se va trece la livrarea gratuită a suinelor către fermieri, în condițiile prevăzute de HG nr. 9/16 ianuarie 2018 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița în vederea producerii cărnii de porc“.

Trebuie să spunem din capul locului că Prahova nu se află printre județele cu tradiție în creșterea vechilor rase Mangalița (de proveniență ungurească) și Bazna (rasă autohtonă). Ca urmare, dat fiind faptul că programul se dezvoltă în interiorul județelor, a fost destul de dificil să fie identificați fermierii care dețin efectiv matcă din rasa Mangalița, de exemplu. Până la urmă au fost găsiți șase furnizori (cea mai mare microfermă deține 10 scrofițe), dar și aici lucrurile au întârziat, fiindcă exemplarele nu erau înscrise în registrul genealogic. Directorul executiv al Direcției Agricole, dr. ing. Mita Enache, ne spunea că, la nivel județean, a fost nevoie mai întâi să fie constituită o comisie, formată din reprezentanți ai DAJ Prahova, Oficiului Județean pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie, Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna și ai Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gh. Ionescu Șișești“, care a parcurs toți pașii procedurali premergători înscrierii în registrul genealogic: deplasarea în teren, descrierea caracterelor de rasă, eliberarea către deținătorii de scrofițe Mangalița sau Bazna a unor adeverințe care să ateste deținerea unor exemplare din aceste rase și înscrierea în registrul genealogic.

42 de crescători declarați eligibili pentru program

Pentru a intra în acest program, inițial au depus cereri 87 de crescători, dar eligibili au rămas 42; ceilalți nu au depus toate documentele în termen de 90 de zile de la apariția HG nr. 9. Totuși, până în prima decadă a lunii mai niciun fermier din cei 42 nu a intrat în posesia purcelușilor pentru simplul motiv că furnizorii nu au dispus până la acea vreme de efectiv pentru livrare (purceluși în greutate de minimum 10 kg). Apoi Prahova nu a găsit acasă un procesator care să dorească să facă parte din acest program. Ca urmare, DAJ a trebuit să caute o firmă în județele limitrofe și a obținut colaborarea unei companii din Ilfov care s-a angajat să preia toată producția, să achite crescătorilor 11 lei/kg și plătească și serviciul de abatorizare, prestat de o unitate autorizată din Prahova.

Reamintim că la această schemă de ajutor participă, pe baze contractuale, furnizorii de purcei, crescătorii și procesatorii sau alte persoane juridice cu activități de prelucrare și conservare a cărnii. Programul constă în transmiterea către crescători a 2 până la 10 purceluși, obligatoriu în număr par, plătiți către furnizori de la bugetul statului cu 250 lei/animal; crescătorii, după ce îngrașă animalele până la minimum 130 kg (în viu), sunt obligați să vândă cel puțin 50% din efectiv abatoarelor și/sau procesatorilor incluși în circuit, diferența putând fi păstrată pentru consum propriu. Crescătorii pot livra și tot efectivul dacă doresc să nu oprească nimic în gospodărie. Durata de aplicare a acestei scheme de ajutor este 2018-2020, iar valoarea totală pentru anul 2018 este de 4,6 mil. lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinație, de la bugetul de stat.

Maria BOGDAN

Comuna în care s-au construit 1.200 de case în 26 de ani

Despre Cornu (județul Prahova) s-au scris sute de pagini în presa centrală și locală. Localitatea a fost considerată, mai întâi, prima din regiune care ar fi atins anumite standarde de dezvoltare. Autoritățile le spun „standarde europene“. Noi nu agreăm sintagma pentru simplul motiv că a asigura un confort decent trebuie să fie țelul oricărei comunități, indiferent în care colț al continentului s-ar afla. Comuna și-a căpătat notorietate și pentru alt motiv: a devenit un soi de paradis imobiliar pentru marii demnitari, după ce mai mulți foști premieri și miniștri, generali de armată sau parlamentari și-au ridicat vile de vacanță aici. Probabil că această comună din gura Văii Prahovei este una dintre puținele din România în care s-a construit mult și masiv, la propriu.

Oficial, în 1990 în Cornu erau 1.324 de locuințe. În 2016 numărul acestora a crescut la 2.524 de locuințe, ceea ce înseamnă că, în cele două sate, Cornu de Sus și Cornu de Jos, în acest interval s-au construit 1.200 de case, rezultând o medie anuală de 46 de unități locative.

Vârful imobiliar s-a înregistrat în 2006, când au fost finalizate 79 de construcții. Din punctul de vedere al autorizațiilor de construire, în 2002 au fost eliberate 6.738 de documente (acestea sunt necesare și pentru extindere gospodării, anexe, garduri, reparații capitale, lucrări publice etc.), iar în 2017 numărul a fost de aproape 3 ori mai mic (2.191). Să nu credeți că veniturile obținute din impozitul pe clădiri este uriaș, pe cât de uriașe sunt unele proprietăți: în 2017, de exemplu, suma colectată la bugetul local de la persoanele fizice a fost de 388.512 lei, o medie așadar de 154 lei/clădire... De fapt, impozitul total pe clădiri (persoane fizice și juridice) și terenuri (intravilan și extravilan, inclusiv ale formelor juridice) se ridică la 1,524 milioane de lei, adică în jur de 10% din bugetul total al comunei, de 15,433 mil. lei.

Infrastructură spre 100%

Dacă infrastructura privată este una la superlativ, comuna Cornu are și o infrastructură publică bine pusă la punct. În 2017 autoritățile au dat următoarele cifre: drumuri asfaltate – 90%, gaze – 100%, apă – 100%, canalizare – 72%. E adevărat, în comparație de alte comune, Cornu a beneficiat de foarte mult sprijin guvernamental, din rațiunile deja știute și despre care am vorbit la început. Cât despre dezvoltarea economică, în localitate sunt 340 de firme, de la buticari la societăți comerciale mari și mijlocii, acestea asigurând, împreună cu alte structuri bugetare, o cotă anuală din impozitul pe venit de 2,4 milioane de lei (16% din total buget). Cu toate acestea, o parte din locuitori au plecat în străinătate, în căutarea unor locuri de muncă bine plătite, 15 persoane au trăit din venitul minim garantat, iar 43 au primit ajutor social pentru încălzirea locuinței. Altfel, comuna are o rețea de clădiri publice completă: o școală gimnazială, două grădinițe, o sală de sport, trei terenuri de sport, două dispensare, o farmacie, un cabinet stomatologic, un cămin cultural, o bibliotecă, două biserici, o mănăstire. Iar ambițiile autorităților locale nu se opresc aici; până în 2020 sunt în program o serie de alte investiții, unele de anvergură.

Dintre proiectele importante amintim: construire sediu primărie și grădiniță cu program prelungit în satul Cornu de Jos; extindere și modernizare infrastructură de alimentare cu apă, extindere capacitate de stocare a apei potabile; extindere și reabilitare rețea de colectare apă uzată; modernizare clădire în care funcționează biblioteca și Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Populară; amenajare mini-teren de fotbal, teren de tenis, bazin de înot, amenajare peisagistică centrul sportiv; crearea infrastructurii serviciilor de sănătate și asistență socială – bază de tratament, clinică de recuperare persoane cu handicap. Ca o pată de culoare, aici se află o expoziție permanentă unicat, Muzeul Hărților, secție a Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi din București, cu 160 de piese donate de fostul premier al României și locuitor al comunei, Adrian Năstase.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Comune și orașe prahovene, înfrățite cu sate din Republica Moldova

  • Grație acestei salutare acțiuni, în diferite așezări basarabene sunt construite, în sistem de parteneriat, centre de cultură, muzee, biblioteci școlare, biserici, grădinițe și diferite alte obiective edilitare.

Cu câțiva ani în urmă, la inițiativa Consiliului Județean Prahova, a demarat o lăudabilă acțiune de înfrățire între comune și orașe din Prahova și administrații locale din Republica Moldova, care în prezent a ajuns să cuprindă aproape totalitatea comunelor și a orașelor din județ.

În legătură cu aceasta am avut un dialog, în exclusivitate pentru revista Lumea Satului, cu doamna Ludmila Sfârloagă, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, coordonatoare a acestei lăudabile și frumoase acțiuni.

– Am început acțiunea noastră la 27 august 2000 cu fostul județ Lăpușna și am continuat apoi cu raioanele formate după reforma administrativă a acelor ani din Basarabia. Acțiunea a fost repede îmbrățișată de ambele părți, astfel că în momentul de față aproape toate cele 86 de comune și cele 14 orașe din Prahova au ajuns să fie înfrățite cu diferite așezări din diferite zone ale Republicii Moldova, ne spune interlocutoarea noastră.

De remarcat că noi, cei de la CJ Prahova, avem astfel de acte de înfrățire cu șapte raioane. Astfel, municipiul Ploiești, cu raionul Hâncești, municipiul Câmpina și orașul Vălenii de Munte au fost înfrățite cu orașul și raionul Cimișlia.

Prahova dsc 1151 import

La rândul lor, acte de înfrățire au și orașele Boldești – Scăeni, Băicoi, Azuga, Bușteni, Sinaia, Breaza și Mizil cu diferite orașe și comune din Basarabia.

Asemenea acte au încheiat și un mare număr de comune din județul nostru. Între acestea menționăm comunele Gorgota, Lipănești, Măgurele, Dumbrăvești, Drajna, Cocorăștii Mislii, Albești Paleologu, Păulești, Ariceștii Rahtivani, Măneciu, Gornet, iar de curând comuna Chiojdeanca s-a înfrățit cu satul Căpriana, așezare apărută din vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cel care a și ctitorit aici celebra mănăstire, cu același nume, din spațiul de puternică românitate de peste Prut.

– Practic, în ce stadiu se află acum acțiunea de înfrățire?

– Se poate spune că acum este o veritabilă competiție între comunele și orașele Prahovei, care mai de care vor să încheie astfel de acte de înfrățire cu diferite localități basa­rabene, astfel că județul Prahova se află, în prezent, pe primul loc pe țară între județele României. Dar alături de noi, cei din Prahova, sunt și săteni și orășeni din județele Iași, Arad, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Cluj și altele. Precizăm, de asemenea, că acțiunea de înfrățire este susținută și coordonată de către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România.

– Ce efecte imediate au astfel de acte de înfrățire între comunele și orașele prahovene și cele din Basarabia?

– Da, acestea au efecte deosebite asupra vieții fraților din Basarabia. Astfel, prin acțiuni în sistem de parteneriat, au fost și continuă să fie realizate numeroase obiective de cultură și artă, construcții social-culturale. Foarte important este și faptul că acțiunea de înfrățire este susținută atât prin donați, cât și prin colecte de fonduri. La donația de la sfârșitul anului 2017 au fost strânse câteva zeci de mii de lei moldovenești.

prahova dsc 1157 qpr

– Puteți menționa unele dintre reușitele notabile ale prahovenilor?

– Da. Bunăoară, CJ Prahova a realizat în orașul Hâncești Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului raional și Sala de conferințe „Constantin Stere“ din același oraș, iar în orașul Cimișlia au fost realizate: Muzeul de istorie și civilizație românească, precum și insolitul obiectiv edilitar denumit „Scările Prahovei“. Totodată, tot noi, cei de la CJ Prahova, am asigurat și dotarea cu mobilier și cărți a Bibliotecii orășenești din Cimișlia. La rândul său, Primăria Câmpina finanțează construirea unei biserici. În același timp, Primăria comunei Măneciu asigură pentru raionul Cimișlia alimentarea cu apă a unor localități din zonă. Tot grație CJ Prahova asigură cărți și mobilier pentru Biblioteca raională „Antonie Plămădeală“ din raionul Călărași. În curând, tot la Călărași, urmează să fie dezvelite statuia lui Mihai Viteazul și cea a lui Alexandru Ioan Cuza. Iar în comuna Ipoteni din același raion va fi construită și o grădiniță.

– Cum potoliți setea de carte a basarabenilor?

– Prin donații masive de carte românească la fiecare deplasare de a noastră , dar și a delegațiilor comunelor și orașelor înfrățite. La toate acestea se mai alătură și frecvente donații de carte de literatură din partea Bibliotecii județene Nicolae Iorga – Ploiești.

– Există și alte obiective?

– Avem, în vedere acum și alte solicitări de aici în plan cultural, așa cum sunt ridicarea mai multor statui. Pe lângă statuile lui Mihai Viteazul și ale lui Al. I. Cuza, în orașul Călărași vor mai fi realizate, în curând, busturile lui Ion Inculeț și al   lui Pantelimom Halippa.

prahova dsc 1166 qpr

– Ce mai aveți în vedere în perioada următoare?

– Acum, principala noastră preocupare este susținerea acțiunilor de UNIRE a Republicii Moldova cu România.

– Însă mai este ceva timp până atunci...

– Într-adevăr. Noi muncim, pe mai departe, pentru deplina reușită a acțiunilor noastre comune.

– Vă dorim mult succes!

Dialog realizat de Cristea BOCIOACĂ

prahova dsc 1170 qpr

  • Publicat în Sate

Comuna care era să fie El Dorado românesc și n-a mai fost

Comuna Secăria, din Prahova, este situată la o altitudine cuprinsă între 700 m și 1.000 m, la 8 km de orașul Comarnic și 6 km de Valea Doftanei. Terenul este greu accesibil, iar singurul avantaj să zicem că-l reprezintă peisajul fantastic; în rest, în clipa de față, fiind destul de izolată, localitatea nu are perspective de dezvoltare cât să le ofere locuitorilor alte soluții în afară de a se îndeletnici cu agricultura (creșterea oilor și pomicultura) ori a face naveta la Comarnic, pentru un loc de muncă. Dacă mai sunt locuri de muncă!

Comuna are un singur sat, cu 1.230 de locuitori, ceea ce, la o suprafață de 47,26 kmp, înseamnă o densitate de 26 de loc./kmp, cu mult sub media județului, de 150 de loc./kmp. Așezarea este atestată documentar din 1538.

Ca toate localitățile din Subcarpații Prahovei, Secăria a fost parțial întemeiată de ardelenii care, din diferite cauze, își părăseau satele de origine și se stabileau în Țara Românească.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul actual era parte integrantă a Comarnicului, situație păstrată și în perioada interbelică. Localitatea s-a separat în 1931, când figurează drept unitate administrativă de sine stătătoare. În 1950 a fost transferată raionului Câmpina, din regiunea Prahova – Ploiești. În 1968 a devenit parte a reînființatului județ Prahova.

Cariera de unde Saligny a luat piatră pentru podul de la Cernavodă

Comuna are, cam tot ceea ce i-ar trebui ca infrastructură socială, respectiv școală, grădiniță, dispensar, farmacie, cămin cultural, bibliotecă, biserică. Ba chiar dispune de o sală de sport. Și, spre surprinderea multora, are sistem de alimentare cu apă și drumuri sătești asfaltate. Ca resurse naturale, în afară de mediul propice pentru oierit și ceva pomicultură, ar mai fi exploatarea pietrișului, prelucrarea lemnului și turismul. Despre turism vom vorbi un pic mai târziu. Revenind la rezerva de pietriș, puțini cunosc faptul că, la câțiva kilometri distanță de centrul localității, în punctul numit Colțul Mare – Gâlma, se află o veche carieră de unde renumitul constructor Anghel Saligny a comandat, în anul 1890, piatră pentru construcția faimosului pod de la Cernavodă. Mărturie în acest sens stă înscrisul păstrat și astăzi pe unul dintre pilonii de susținere a podului peste Dunăre. Piatra a fost  transportată cu carele trase de boi. De aici și denumirea cărării ce unește Secăria de carieră, „Drumul Carului“.

Un megaproiect turistic, eșuat din prea multă fantezie

comuna Secaria PH

Prin anii 2008-2012 exista, la nivelul administrației locale, credința că localitatea va căpăta valențe teribile prin dezvoltarea turismului. La un moment dat a fost concesionată o suprafață de teren unui om de afaceri care promitea că va ridica aici o stațiune cum nu mai era alta în România. Proiectul, unul fabulos pe hârtie și vorbe, prevedea: două lacuri artificiale, teren de golf și heliport pe 100 ha; un sat de vacanță ecologic, cu cartiere de blocuri, vile și hoteluri, pe alte 500 ha; o telegondolă care să lege Secăria de DN1A București-Brașov, cu îmbarcare de la Comarnic; mocăniță și pârtie de schi etc. Ce s-a ales de acest proiect? Bineînțeles, praful! A venit criza, omul de afaceri a pierdut, în instanță, concesiunea pentru că n-a respectat nimic din termenii contractuali, primarul cu planuri mărețe nu a mai fost ales, iar astăzi... Astăzi, toată lumea așteaptă să-și mai ridice o vilă-două oameni importanți, capabili apoi să atragă fonduri publice înspre comună, cum s-a întâmplat la Cornu. De fapt, câteva case de vacanță au fost ridicate, dar altminteri, locuitorii își duc viața ca acum 20 de ani. Sau poate nici măcar atât!

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Comuna cu plugul tras de cai, dar fără datorii la stat

  • Primarul n-a plecat, în 18 ani, nici măcar o zi la mare

A făcut înconjurul Internetului imaginea dintr-o comună din România în care deszăpezirea se face cu un plug tras de cai, iar materialul antiderapant este cărat cu mașina primarului. Șeful administrației, Dan Boștină, din Salcia, județul Prahova, fiindcă despre această localitate este vorba, spune că anul acesta a îndepărtat zăpada de pe drumurile sătești și cu un tractor căruia i-a atașat o lamă, dar cei care au lansat știrea n-au dorit să adauge și acest amănunt. Este de reținut însă un lucru: de 18 ani, de când este primar, Primăria Salcia n-a plătit niciun leu pentru deszăpezire, până și motorina fiind achitată din buzunarul edilului șef.

Aceasta este soarta comunelor mici, ne spunea Dan Boștină: „Dacă ar fi să contractez lucrări de deszăpezire cu o firmă specializată ar însemna ca jumătate din buget să fie cheltuit iarna. Așa că prefer să nu stau la gura sobei, ies la muncă împreună cu viceprimarul și lucrăm cot la cot cu cei care primesc venitul minim garantat.“ Doar drumurile sătești, accidentate și multe dintre ele neasfaltate, sunt întreținute pe timp de iarnă cu plugul tras de cai. Materialul antiderapant este cărat cu mașina primarului, într-o remorcă: „Eu sunt la volan, iar oamenii și uneori și viceprimarul împrăștie nisipul cu lopata“. Anul acesta, prin bunăvoința unui localnic, deszăpezirea s-a efectuat și cu un tractor adaptat: „Noi am improvizat o lamă și am pus-o în fața utilajului.“ Exceptându-i așadar pe beneficiarii venitului minim garantat, deszăpezirea se face prin voluntariat. Drumul județean se află în grija autorităților de la Ploiești.

Primarul și viceprimarul întrețin și iluminatul public

comuna Salcia dan bostinaDar nu numai deszăpezirea se face astfel: „Noi nu angajăm firme nici pentru igienizarea școlii sau grădiniței. Am avut mai demult lucrări complexe de renovare, dar de atunci facem întreținerea curentă cu oamenii din sat. Nu vrem pur și simplu, nu doar pentru că nu avem bani, să oferim firmelor bani cu lopata pentru ceva ce putem face și noi, pe plan local.“ Dan Boștină ne povestea că și mentenanța sistemului de iluminat public o asigură domnia sa cu viceprimarul, alături de alți consăteni: „Nu avem un serviciu de specialitate și nici nu-mi doresc, la câți bani solicită operatorii de profil. Dacă e nevoie să înlocuim becuri o facem noi, sâmbăta și duminica.“ Interesant este că Primăria Salcia, chiar dacă are un buget foarte mic, nu a încheiat niciun an cu datorii. Probabil acest fapt se datorează fix faptului că localitatea apelează la mult voluntariat. Și încă ceva, apropo de disponibilitatea primarului de a munci în felul în care o face, „fără cravată și stat la birou, ci pe teren, cea mai mare parte a zilei“: în 18 ani, de când este primar, nu a avut nici măcar o zi de vacanță la mare sau la munte.

Salcia, o comună cu buget mic și lipsită de resurse economice

Comuna Salcia, alcătuită dintr-un singur sat cu 8 cătune (Rast, Muche, Hilet, Birdea, Hotar, Ciocan, Valea Câinelui, Valea Oancei, Valea Sării și Linie), este situată în zona de deal din nord-estul Prahovei, la granița cu Buzăul. Are 1.045 de locui­tori și un buget anual de 800.000 până la un milion de lei, în funcție de alocările bugetare provenite din cotele pentru echilibrare. Ca orice așezare dincolo de care nu se mai ajunge nicăieri, Salcia abia dacă are câteva firme, forța de muncă angajată făcând naveta la Ploiești (50 km) sau Urlați (24 km). Dispune de școală (două au fost închise), grădiniță, cămin cultural și dispensar uman, însă în general zona este una vitregită, în care agricultura colinară nu dă mari rezultate. Practic, nu asigură nimănui venituri convenabile, cât să trăiască exclusiv din creșterea animalelor sau pomicultură. Localitatea nu are sistem de alimentare cu apă sau gaze. Drumurile locale principale, în schimb, au fost asfaltate.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate

Tradiții noi la Visul Verde

Așezare pitorească din zona colinară a Prahovei, la 17 kilometri nord de municipiul Ploiești, străbătută de două pâraie liniștite - Doftănețul, care își are izvoarele sub dealurile Buștenarilor, localitate bine-cunoscută pentru mulțimea sondelor de petrol de altădată, și Mislea, izvor care își unește apele firave chiar la marginea satului Cocorăștii Mislii, aduce la zestrea sa peste 2.000 ha de pădure, fond forestier de stat, pădure pe care o înconjoară ca pe o verita­bilă cetate verde.

„În comuna aceasta, alcătuită din trei sate – Goruna. Țipărești și Cocorăștii Mislii, a cărei vechime este atestată documentar încă din vremea domnitorului Țării Românești Vlad Dracul, la 23 aprilie 1441, deci de peste 600 de ani, unde azi viețuiesc peste 3.400 de locuitori, există, înainte de toate, o organizație de tineret, obștească, ecologistă și cultural – sportivă ce poartă numele – Visul Verde“, ne spune ing. Daniel Alexandru, primarul comunei. Ca argument al edilului, în centrul așezării tronează un stejar secular, atestat ca fiind monument al naturii.

Mai aflăm că aici apă de băut are toată lumea încă de prin anii 1980, iar acum, după cum ne mai spune primarul, cam toată lumea are baie în casă, lucrările de canalizare urmând să se facă cu bani europeni. Așezarea aceasta are peste 2.000 de gospodării și case arătoase, cu acareturi chivernisite, că se tot construiește mereu. Oriunde îți întorci privirea vezi case noi, după moda timpului, un dispensar modern, cu trei medici de familie, școli moderne, grădini și chiar un Centru cultural, cu o impunătoare sală de spectacole. Ei, bine, la acest Centru cultural încă din 2007 își desfășoară activitatea redacția revistei lunare Glasul, o publicație independentă de informație pentru cetățenii săi. „De ceva vreme, de prin anul 2000, anual, ne mai spune dl Gabriel Neacșu, directorul Centrului cultural, se desfă­șoară Serbarea cultural-artistică numită Sărbătoarea satului!“ În fapt, manifestarea reprezintă un Festival folcloric interjudețean, serbare câmpenească și un veritabil târg meșteșugăresc, manifestare dublată de Târgul toamnei, adică de o zi a recoltei, la care cei mai pricepuți gospodari își etalează reușitele muncii lor de peste an.

Tradițiile, respectate cu sfințenie

La Cocorăștii Mislii se păstrează cu un respect aparte tradițiile sfinte ale așezării, atât cele legate de Serbarea Crăciunului și ale Anului Nou, cât și cele legate de marcarea anotimpurilor. Comuna are în prezent două ansambluri artistice reprezentative, „Stejerelul“, la Cocorăștii Mislii, și „Mărțișorul“, la Goruna, ansambluri a căror participare s-a făcut remarcată la noi, și prin Europa, precum și în Republica Moldova, aşijderea și la numeroase manifestări de gen din Prahova și în multe localități din țară, câștigând numeroase premii. În afară de cele trei impunătoare edificii ale Eroilor, de monumentalul Stejar de peste 300 de ani, de care pomeneam mai sus, călătorii locului au multe altele de văzut. În sat, la Goruna, există și un original Muzeu sătesc, care prezintă importante obiecte reprezentative ale activităților gospodăreşti, dar și ale meșteșugurilor, cum ar fi obiecte realizate din lemn și din piatră, războaie de țesut, broderii, costume populare, iar pe Strada mare, care încă nu are un nume propriu, există și o frumoasă casă de locuit cu verandă și cerdac, autentic monument edilitar de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu o arhitectură specifică locului. Invitația adresată de dl Gabriel Neacșu la acest original muzeu sătesc în aer liber ne-a produs o adevărată revelație, și anume despre măiestria oamenilor locului, obiectele prezentate fiind din cele mai vechi timpuri și până la ceasurile vii ale prezentului.

Cristea BOCIOACĂ

„Alege oaia“ a fost la Ploiești

Prahova este primul județ din țară în care a poposit caravana „Alege oaia“, acțiune a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin care se dorește încurajarea consumului de carne de oaie. Organizatori ai evenimentului au fost MADR, prin Direcția Agricolă Județeană Prahova, Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin structura sa teritorială, și Consiliul Județean Prahova. Locul ales pentru manifestare a fost oarecum unul neașteptat, esplanada din fața Palatului Culturii Ploiești, iar evenimentul i-a avut în centrul atenței, cel puțin în prima parte a programului, nu pe oieri ori preparatele prezentate la standuri, ci pe invitații de la București, primiți de gazde, oficiali ai județului, cu pâine și sare.

„Alege oaia“ a fost un eveniment pregătit într-un timp relativ scurt. Și a avut, presupunem, ceea ce trebuia: o panglică de inaugurare a micuțului târg, o formație artistică însoțită de bucium din comuna Adunați, un berbec la proțap, două tuciuri cu tocăniță servită gratuit, un grătar pentru mici, standuri cu produse din carne de oaie și preparate din lapte, broșuri de informare, ba chiar a existat și un țarc unde au fost expuse câteva oi. Ministrul Agriculturii Petre Daea și secretarul de stat Daniel Butănoiu au fost întâmpinați de președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, prefectul Mădălina Lupea, parlamentari și primari din zonele care au prezentat produse la standuri, directori și funcționari ai struc­turilor agrare teritoriale, reprezentanți ai unor asociații de crescători, oieri – 14 sau 15 la număr și un public pesemne din categoria consumatorilor de carne de oaie.

Trecem peste episoadele care au dat culoare evenimentului (program artistic, o horă în care s-au prins oficialii, vizita la standuri, dialogul între demnitari și crescători, degustarea produselor, strângerile de mâini ori efuziunile sentimentale etc.) și spunem că scopul acțiunii a fost să-i determine pe consumatori să manifeste mai mult interes pentru carnea de oaie, să-i informeze atât despre modul de preparare, cât și de dezvoltare a unei culturi culinare în ceea ce privește consumul acestei cărni. Totul ar veni în sprijinul crescătorilor autohtoni, în ideea de a avea mai multă vânzare pe piața internă, iar ca un pas ulterior, să se poată crea o piață en-gros cu rol de intermediar între crescător și canalele de comercializare. Cei care au dorit au putut să cumpere carne de oaie proaspătă sau preparată, cașcaval, brânză de burduf, cârnați din carne de oaie, ba chiar și must de la producătorii din județ.

În Prahova, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, efectivul de ovine întregistrat în 2016 era de 177.000 de capete. Conform Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, numărul de oi este mult mai mare, de 256.056 capete. În evidențele Direcției Județene Agricole se vorbește despre 20 de mari exploatații profilate pe creșterea ovinelor și caprinelor, dar cu totul sunt înregistrați 800 de crescători - persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și persoane juridice. În schimb, județul nu are niciun produs sută la sută de oaie înscris în registrele de produse tradiționale, rețele consacrate sau de produse montane, fie că vorbim despre preparate din carne sau din lapte.

Maria BOGDAN

„Mediurg“ Ploiești a investit 250.000 euro în ambulanțe noi

Dr. Cristian Anton Vintilescu, directorul general al unității

În comuna Păulești, unitatea sa de elită „Spitalul Sfântul Anton“, care găzduiește și o parte a Serviciului de Ambulanță „Mediurg“ Ploiești, a sărbătorit primirea unei ambulanțe noi și dotarea modernă a altor cinci mașini de salvare. Ambulanțele au fost aduse de la Ambulanz Mobile, cea mai modernă fabrică de profil din Europa, aflată în orașul german Schonebeck. În cadrul acestui eveniment Lutz Fischer, manager de vânzări al acestei unități, a vorbit în fața celor peste o sută de ambulanțieri ai „Mediurg“ despre dotările, calitățile și modul în care trebuie utilizate noile mașini realizate la Schonebeck, dar și despre șansa ca, în perioada următoare, personalul de la „Mediurg“ Ploiești să beneficieze de susținerea tehnică a specialiștilor germani. Prezent la eveniment, doctorul Cristian Anton Vintilescu, directorul general al „Mediurg“ Ploiești, a acceptat un interviu, în exclusivitate, pentru revista Lumea Satului.

– Domnule doctor, sunt aceste mașini apte și pentru drumurile din satele noastre?

– Toate noile mașini ale noastre se pliază pe drumurile pe care le cunoaștem cu toții. Atât cele din lumea satului prahovean, cât și din alte zone rurale ale țării. Serviciile sunt egale atât pentru cei de la orașe cât și pentru cei de la sate. Evident, asta, în principiu... Din păcate, în momentul acesta suntem blocați în Ploiești și în zona Prahovei și nu suntem prezenți și în alte zone din țară. Este o realitate dureroasă că populația de la sate are acces mai greu la serviciile medicale comparativ cu populația de la orașe, cauzele le știm – condițiile financiare ale momentului, dar și distribuirea inegală a serviciilor medicale. Mai clar spus, este vorba de o defavorizare a zonei rurale față de cea urbană!

– Mai aveți și alte puncte de lucru în afară de acest spital și de comuna sa de reședință, respectiv comuna Păulești?

– Da. „Mediurg“ dispune de trei puncte ale Serviciului propriu de Ambulanță. Este vorba de Ploiești și de Păulești, localitatea unde se află amplasat și Spitalul nostru, „Sfântul Anton“, plus municipiul Câmpina. Cât privește zona rurală propriu-zisă, în afară de comuna Păulești mai avem alte două puncte de lucru, unde oferim servicii de medicină generală și medicină de familie, și anume la Cosminele și la Păcureți, tot în Prahova...

– Practic, ce anume marcați la serbarea de astăzi, la acest spital?

– Pentru noi este un moment special. Astăzi lansăm cea mai mare investiție pe care am făcut-o în serviciul de ambulanță. Este vorba de o investiție de aproximativ 250.000 de euro, utilizată la achiziționarea acestei noi ambulanțe, precum și la dotarea cu aparatură și mobilier a altor cinci ambulanțe, produse de aceeași unitate de elită din Germania, în fapt, un carosier nou, care se numește Ambulanz Mobile, din orașul german Schonebeck. Această achiziție din Germania este destinată serviciilor de medicină de urgență – terapie intensivă. Mașina germană – „nemțoaica“, denumită de noi – dispune de cea mai modernă aparatură de gen, amplasată în condiții de siguranță în interiorul ei. Această ambulanță poate face față cu deplin succes oricărei solicitări din zona și din teritoriul pe care-l deservim în prezent.

– În perspectivă, există o posibilitate mai apropiată și pentru o eventuală solicitare din țară sau chiar din afara țării a ambulanțelor „Mediurg“?

– Transporturile medicalizate sunt un lucru comun la această oră atât în țară cât și în Europa și în Asia. Realizăm la această oră, în medie, câte două drumuri pe lună în afara țării. Ambulanțele noastre au lăsat urme în aproape toate țările din Europa, ba chiar și în Asia. Am avut servicii în Turcia, în zona asiatică. Am ajuns cu ambulanțele „Mediurg“ până în inima Angliei, la Bedford, precum și în Nordul Europei, la Malmo, în Suedia sau în sudul Europei, la Roma. Deci, putem spune că ambulanțele circulă, în mod curent, în toată Europa. Serviciile sunt apreciate atât de persoanele din România, cât și de persoane din alte state ale Europei. Avem parteneriate cu multe dintre societățile de asigurări medicale din Europa, prin intermediul cărora primim solicitări pentru astfel de transporturi.

– Puteți spune că pe plan local și județean există o bună conlucrare, în situații în care toată lumea are nevoie de aceste servicii?

– Desigur, Serviciul de Ambulanță „Mediurg“, prin contractul său cu Casa de Sănătate Prahova, asigură transporturi nemedicalizate la solicitarea Dispeceratului Unic Integrat 112 de la care primim comenzi în fiecare zi, atât în Prahova cât și în țară. Avem o cooperare excelentă și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, colaborăm strâns și cu Serviciul de Ambulanță Prahova și cu Serviciul SMURD. Serviciul de Ambulanță „Mediurg“ este integrat în sistemul de intervenție în caz de catastrofă, iar participarea noastră este declarată ca fiind, cu tot parcul său auto, într-o situație de necesitate.

– Cum vedeți dvs., în perspectivă apropiată de viață, sprijinirea acțiunilor de apărare a sănătății în Prahova?

-– În momentul de față există o relație mai amplă cu Casa de Asigurări de Sănătate în ceea ce privește serviciile de urgență, care, deocamdată, conform legislației în vigoare, sunt apanajul exclusiv al serviciului public de ambulanță. Sigur, ne dorim să avem această integrare a Serviciului de Urgență cu Casa de Asigurări de Sănătate și ne dorim, de asemenea, ca serviciile de urgență private să poată primi același regim de finanțare ca și cel public, astfel încât cetățenii care apelează la noi să nu fie nevoiți să plătească serviciile de urgență, așa cum se întâmplă în momentul de față.

– În acest caz se pune acut problema ca raporturile pe care le aveți cu populația, mai ales cu cea de la sate, să fie una care să nu implice niciun cost, în cazul în care apelează la dumneavoastră?

– Observația dvs. este foarte bună. Dar aceasta nu depinde însă de noi.

– Totuși, în cazul apelului la serviciile private de ambulanță, sătenii vor trebui să plătească o taxă...

– Taxa nu este prea mare, de aproximativ 70 de euro. Aceasta este suportabilă, în gene­ral, și pentru solicitantul de la țară. Trebuie să spunem că pentru unii dintre cei care solicită serviciile noastre este totuși cam mare. Cu timpul, este posibil ca această taxă să poată părea ca fiind una prohibitivă pentru populație. În condițiile în care am fi finanțați și pentru aceste servicii de către Casa de Asigurări de Sănătate, prin echipajele suplimentare venite din mediul privat, s-ar putea scurta timpii de așteptare atât pentru solicitanții de la orașe, cât și pentru cei de la sate.

Așadar, dacă astfel de probleme își vor găsi în curând rezolvarea, serviciile medicale private de ambulanță ar putea fi deschise către lumea satului mult mai mult decât în momentul de față. Aceasta ar fi foarte bine pentru toată lumea.

– Să vă audă Cel de Sus ! Noi vă dorim mult succes!

GALERIE FOTO


 

Cristea BOCIOACĂ

  • Publicat în Social

Producție de cereale foarte bună în Prahova

Și pentru Prahova, cel puțin la cultura cerealelor, a leguminoaselor și plantelor tehnice, anul 2017 a fost, ca mai în toată țara, unul foarte bun. Direcția Județeană pentru Agricultură Prahova (director executiv ing. Mita Enache) a luat bunul obicei să întocmească, pentru fiecare cultură în parte, un top al celor mai mari 5 sau 10  producții. Potrivit acestor date, Prahova se află pe primele locuri la nivel național în clasamentele recoltelor realizate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale.

Suprafața agricolă a județului Prahova este de 268.993 ha, din care arabil 142.872 ha, pășuni naturale – 69.167 ha, fânețe naturale – 39.464 ha, vii – 8.175 ha și livezi – 9.315 ha. Terenul arabil a fost cultivat cu cereale de toamnă (grâu, orz, orzoaică, rapiță) – 83.350 ha, cereale prășitoare și plante tehnice (porumb, floarea-soarelui, mazăre, soia) și plante perene (lucernă) – 8.300 ha.

Top 5 recolte la principalele culturi agricole

În marile ferme (și sunt 10 cu suprafața cuprinsă între 1.400 și 3.000 ha) recoltele au fost unele foarte bune în acest an. La grâu, recordul a fost unul neobișnuit pentru țara noastră, de 9,2 t/ha, iar la porumb boabe producția a urcat la 14 t/ha! Atenție, acest lucru s-a produs în condițiile în care în Prahova suprafața irigată este puțin peste 1.000 ha (o singură societate comercială are sistem de irigații și apă la îndemână). Directorul DAJ Prahova ne-a pus la dispoziție clasamentul recoltelor:

Mazăre: Agronatura Geco Urlați – 7 t/ha (producție realizată pe 10 ha); Grano Agro Balta Doamnei – 4,2 t/ha (109 ha); Gavsem International Valea Călugărească – 4,2 t/ha (11 ha); Cedagro Plant Drăgănești – 4,1 t/ha (19 ha); Pris Bărcănești – 4,088 t/ha (307 ha).

Rapiță: Agronatura Geco Urlați – 5,7 t/ha (100 ha), Spuma Serv Tinosu – 5 t/ha (15 ha), Senax Prod Gornet Cricov – 4,9 t/ha (50 ha), Pajo Agriculture Mizil – 4,7 t/ha (89 ha), Iodra Agro Puchenii Mari – 4,4 t/ha (26 ha).

Grâu, secară, triticale: Pajo Agriculture Mizil – 9,2 t/ha (22 ha), Agronatura Geco Urlați – 9 t/ha (65 ha), Cedagro Plant Drăgănești – 9 t/ha (5 ha), Gavsem International Valea Călugărească – 8,6 t/ha (14 ha), Grano Agro Balta Doamnei – 8 t/ha (56 ha).

Orz: Afiliu Trans Mizil – 7,5 t/ha (94 ha), Agrinvest Plant Bărăitaru – 6,5 t/ha (43 ha), Koplax Gorgota – 6,3 t/ha (10 ha), Gegerelul Băicoi – 5,2 t/ha (5 ha), Agricola Rahtivani Aricești – 4,5 t/ha (52 ha).

Floarea-soarelui: Dum Ganea Drăgănești – 4,68 t/ha (26 ha), Iodra Agro Pucheni – 4,2 t/ha (45 ha), Boeru Râfov – 4,1 t/ha (25 ha), Agrinvest Land Albești – 3,8 t/ha (40 ha), Aligrig Agro Drăgănești – 3,8 t/ha (25 ha). Producții de peste 3,5 t/ha au mai obținut Pris, Gavsem International, Jim Agro Dumbrava, Agricola Rahtivani și Agrorali Poienarii Burchii

Porumb boabe: Cedagro Plant – 14 t/ha (20 ha), Boeru, Râfov – 13,8 t/ha (10 ha), Spuma Serv (Șirna) – 13,5 t/ha (15 ha), Pajo Holding Baba Ana – 12 t/ha (50 ha), Agrianca Prodserv Dumbrava – 11,5 t/ha (143 ha). Peste 10 t boabe la hectar au mai realizat și alte cinci firme – Gavsem International, Afiliu Trans, Covalex Agro, Aligrig Agro, Agrinvest.

18 tone de struguri la hectar

Pentru vița-de-vie, în schimb, anul a fost unul slab. Dar chiar și în aceste condiții, în anumite areale și anumite firme recolta a fost excelentă: PFA Cernahoschi Aurel, Urlați – 18,3 t/ha (această medie a fost înregistrată pe 55 ha), Amfiteatru Vitis, Gura Vadului – 17,26 t/ha (3,28 ha), PFA Gavril Mihai, Valea Călugărească – 15,68 t/ha (1,7 ha), Astra Vest, Gura Vadului – 14 t/ha (11,98 ha), Via Regia, Ceptura – 13,2 t/ha (2,7 ha).

Maria BOGDAN

Prahova și parțial Argeș nu contează deloc în ochii celor de la ANIF

La o suprafață arabilă mai redusă cu aproximativ 18% decât Dâmbovița și Argeș, dar cu 80% mai mică decât Buzăul, Prahova nici nu contează pentru autorități din punctul de vedere al irigațiilor. În fine, a contat cândva, dovadă și cele aproape 25.000 ha de teren amenajate, dar județul nu intră în calculele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale(MADR), mă rog, ale Autorității Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), în Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații.

Prahova și Dâmbovița au o suprafață agricolă și arabilă comparabilă, cu deosebirea că, în afară de culturile de câmp, primul a dezvoltat viticultura, al doilea, pomicultura. Ca suprafață arabilă, și județul Argeș se încadrează cam în aceeași categorie cu primele două, de județe mijlocii ca putere agrară. Buzăul se detașează ca potențial agricol din întreagă zonă a Subcarpaților de Curbură și Meridionali. 

irigatii tabel 1

Pe hârtie lucrurile ar sta binișor. În realitate...

Ca suprafață amenajată pentru irigații, ordinea între județe respectă cumva mărimea suprafețelor agricole. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, preluate de la MADR (n.n.-AGR102A, suprafața terenurilor amenajate cu lucrări de irigații pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe), Buzăul dispunea, în 2016, de amenajări pentru 44.927 ha, Dâmbovița – pentru 38.213 ha, Argeș – pentru 35.630 ha, iar Prahova – pentru 35.630 ha. Probabil lucrurile stau așa doar pe hârtie. În realitate, infrastructura este deficitară, distrusă adică, nefuncțională. În 2016, județele Argeș și Dâmbovița n-au irigat nici măcar un metru pătrat de cultură, iar organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI) din Prahova și Buzău au încheiat contracte sezoniere sau anuale pentru 1.897 ha, respectiv, 5.190 ha. MADR spune, în Programul de reabilitare a sistemului de irigații, că viabile din punct de vedere economic – altfel spus, ar merita ca statul să investească bani în infrastructura primară – sunt amenajările din Buzău (Câmpia Buzău Est – 9.941 ha și Buzău Vest – 55.860), Argeș (Ștefănești – Leordeni, 5.675 ha) și Dâmbovița (Titu – Ogrezeni, 40.647 ha). Prahova nici nu este pomenită în strategie, iar în Argeș 30.000 ha amenajări sunt ca și terminate.

irigatii tabel 2

Suprafața irigată, mai mare decât cea raportată!

În prima etapă a programului de reabi­litare ar urma să intre o singură amenajare, cea din Câmpia Buzăului-Canal Vest, care acoperă 35.860 ha. Două OUAI (Lipia și Istrița), din trei înființate, au accesat fonduri europene pentru reabilitarea irigațiilor din ferme. Pentru a doua etapă, care nu se știe când anume va începe, sunt programate să fie reabilitate amenajările Câmpia Buzăului Est (9.941 ha), Ștefănești-Leodeni, Argeș (5.675 ha) și Titu-Ogrezeni, Dâmbovița (40.647 ha). Observați că, după reabilitare, Dâmbovița va avea o suprafață amenajată chiar mai mare decât cea raportată de către autoritățile județene din 1997 și până astăzi.

Maria BOGDAN

Abonează-te la acest feed RSS