Adama Sultan iulie 2020
update 25 Sep 2020

Povestea tractorului românesc, ajuns în toate colțurile lumii

În anul 1946, România se afla în perioada de recuperare după război, Intreprinderea Aeronautice Brașov (IAR) care produsese până în 1945 peste 19 tipuri de avioane, inclusiv celebrul vânător IAR 80, era transformată într-o întreprindere de tractoare. Iar în data de 26 decembrie 1946 era produs primul tractor 100 % românesc, IAR22. Vă prezentăm în continuare, una dintre poveștile de succes ale economiei socialiste care a fost Uzina de Tractoare Brașov.

Uzina unde lucrau jumătate din locuitorii Brașovului

Primul tractor românesc funcționa cu aer de căruță motorizată, cântărea 3,4 tone și era echipat cu un motor Diesel de 34 de cai putere care transporta o tracțiune de numai 1225 de kg forță, după cum se specifică în datele tehnice ale vremii. IAR 22, produs sub licență nemțească, își face ieșirea ”victorioasă” în anul 1946 pe poarta fabricii, unde lucrau aproximativ 15.000 din cei 82.000 de locuitori ai Brașovului, adică jumătate din populația aptă de muncă de la acea vreme.

Încă de la începuturi, uzina a primit o comandă de 5000 de bucăți din partea statului. Între timp, în România a fost abolită monarhia, iar regimul comunist a modificat ritmul și regulile, astfel încât, în aproximativ 2 ani, se produce tractorul cu numărul 1000, la începutul anul 1949. Urmează o perioadă de creștere a producției, rezervată producției interne, mai exact, lucrului pe ogoarele patriei. Uzina de tractoare se extinsese atât de rapid, încât numărul celor care trăiau în cartierul muncitoresc din jurul fabricii se ridica la peste 20 000 de lucrători.

După 2 decenii de muncă, a urmat și marele moment de glorie a fabricii, reprezentat de câștigarea, în anul 1965, a medaliei de aur la Târgul Internațional de la Leibniz, ce a însemnat o adevărată dominare a pieței externe de tractoare de către celebrul model românesc universal 650.

În cele 4 decenii, România a produs și a exportat peste 70 % din producția de tractoare, în peste 100 de țări. Exemplarul de succes românesc a ajuns aproape în toate colțurile lumii. Iar banii câștigați de uzina brașoveană au fost folosiți pentru plata datoriilor externe.

primul tractor romanesc

Comuniștii le-au construit cartiere

U650 a fost un concept integral românesc. Chiar și astăzi, acest model este încă funcțional în România, deși unele dintre ele au o vechime de peste 25 de ani. Cererea de tractoare a explodat, astfel că la fiecare 9 minute pe poarta uzinei de la poalele Tâmpei ieșea câte un tractor ce-și urma destinația în lume. Comuniștii au construit cartiere de blocuri, policlinică, spital, stație de salvare, cantină și sală de spectacole pentru muncitori.

În schimbul a 20.000 de tractoare, România primea petrol și bumbac

Uzina ajunsese să producă un număr de 50.000 de tractoare, anual, în perioada anilor '90. Mai mult de jumătate dintre ele sunt destinate exportului. Nimeni nu putea să își imagineze declinul ce se pregătea să urmeze. Lovitura vine din Iran, unde ajunge anual 40 % din producție. Afacerea considerată extrem de profitabilă fusese perfectată de Nicolae Ceaușescu și de șahul Mohammad Reza Pahlavi. În schimbul a 20.000 de tractoare, România primea petrol și bumbac. Democratizarea nu este însă pe placul statului persan și înțelegerea pică. În ciuda eforturilor, conducerea uzinei, care nu cunoaște rigorile economiei de piață, nu reușește să găsească alți clienți

Fără a mai avea suportul statului pentru negocierea contractelor pentru fabrica, în doar șase ani producția scade de la 50.000 la 6.000 de tractoare. Deși lucrurile nu merg într-o direcție bună, guvernanții îi liniștesc pe angajați. Finanțează găurile fabricii și le promit găsirea unui investitor.

O industrie îngropată

uzina tractorul

În anul 1999, nu există o piață de desfacere și nici nu se bucură de o implicare evidentă și serioasă a Ministerului Agriculturii pentru a plăti subvenționarea utilajelor agricole, 80% din cei aproximativ 10.500 de angajați care mai rezistaseră în fabrică după cei 10 ani de tranziție, sunt trimiși în șomaj. Totul pare că se duce de râpă, datoriile se ridică până la suma de 52 de milioane de dolari, într-o perioadă în care agricultura românească avea nevoie de tractoare ca de aer.  În anul 2002, se obține certificarea europeană și americană referitoare la emisiile poluante pentru tractoarele produse la UTB. Este perioada în care fabrica mai produce 4000 de tractoare.

În anul 2004, Uzina de tractoare Brașov este la un pas de privatizare, doritorul fiind fabrica de tractoare Landini din Italia. A urmat apoi o negociere cu New Holland, cu indienii de la Mahindra&Mahindra, apoi cu Daewoo, dar toate fără succes. UTB bate recordul la privatizări eșuate : în 12 ani, șase încercări nereușite.

În anul 2007 se pune capăt unei industrii vitale pentru România. Atunci, Uzina Tractorul a fost închisă. când mai avea doar 1.900 de angajați.

Anca Lăpușneanu

  • Publicat în Magazin

Biserica Sfântul Nicolae din Schei, izvor de cultură și educație

Partea veche a orașului Brașov, Schei, este un sit turistic prin monumentalitatea bisericii Sfântul Nicolae. Ca și monument istoric, biserica datează din anul 1292. În acest lăcaș au avut loc primele cursuri în limba română prin anul 1583. Azi a devenit Muzeul ”Prima Școală Românească”.

Biserica Sfântul Nicolae a fost construită din piatră încă din 1495 de către localnici, cu sprijinul lui Neagoe Basarab, domnitorul Țării Românești. În locul acestei biserici a existat în trecut un document vechi de cult din lemn atestat în anul 1222. Tradiția spune că satul românesc din această zonă era un centru ortodox puternic. Biserica ortodoxă și școala românească, construită în jurul ei, au reprezentat un important centru spiritual și cultural pentru românii din Ținutul Bârsei. Acțiunea lor se întinde pe întreg spațiul românesc, mai ales după venirea lui Deacon Coresi, care a început să tipărească cărți religioase în limba română. Mulți prinți și familiile lor au făcut donații semnificative bisericii din Schei și chiar împărăteasa Rusiei, Ecaterina II.

Misterul globului poleit cu aur

 Stilul arhitectonic al bisericii era inițial gotic, dar a suferit numeroase restaurări baroce. În secolul al XVIII-lea, planul bisericii s-a extins cu adăugarea de capele și pridvor. Numeroase donații de la conducători ai celor două Țări Române au decorat biserica cu o colecție considerabilă de icoane vechi. Catedrala Sfântul Nicolae a fost restaurată în perioada interbelică cu sprijinul localnicilor și păstrează frescele, lucrările marelui pictor Mișu Pop. În cimitirul bisericii Sfântul Nicolae sunt îngropate figuri importante din istoria locală și națională ca dr. Aurel Popovici, Nicolae Titulescu și preotul Vasile Saftu.

Catedrala ascunde de mai bine de 200 de ani misterul globului poleit cu aur în care au fost ascunse documente vechi. Legenda spune că în cea mai înaltă turlă a bisericii, exact la baza crucii mari a fost așezat un glob poleit cu aur în care a fost ascuns un document misterios cu informații importante despre brașovenii din Şchei.

Până în anul 1965, ușa care duce la turn era zidită. În spatele ei s-a descoperit un tezaur inegalabil: 6.000 de cărți vechi, 30.000 de documente, sute de tablouri, toate manuscrisele lui Andrei Șaguna. Și o dare de seama din 1946, încadrată la obiecte necatalogate. Documentul care menționează  hrisovul din globul de aur are 11 pagini și a fost redactat la 8 septembrie 1887. Dar n-a fost singurul. Autorul scrie „Alt înscris mai pe larg am pus noi în turnul cel mare al bisericii". Originalul nu l-a văzut nimeni.

Anca Lăpușneanu

Produsele locale de la Ferma Hărman, apreciate de brașoveni

Chiar dacă se confruntă cu lipsă de personal, așa cum se întâmplă de altfel în multe alte ferme din țară, Anca Moga crește la Hărman capre, prepelițe și alte păsări de curte. Face acest lucru cu succes și livrează săptămânal produse gustoase brașovenilor. Și-ar dori să găsească oameni alături de care să muncească și să dezvolte produsele pe care le obține în fermă, pentru că în acest moment o ajută în cea mai mare parte doar părinții ei.

Laptele de capră, la mare căutare

lapte de capra

Povestea Fermei Hărman a început în urmă cu 9 ani, atunci când a venit pe lume Diana, primul copil al Ancăi, iar din dorința de a mânca cât mai multe produse sănătoase obținute în propria ogradă a cumpărat o căpriță, câteva găini și ouă de prepeliță pe care le-a pus la incubator. „Așa a început totul, următorul an am mai cumpărat câteva căprițe, iar primii clienți ne-au fost prietenii. Am dezvoltat totul treptat, pentru că nu am avut bani să investim nici în animale, nici în spații. Am achiziționat pe rând animale, am învățat din mers și am amenajat spații pentru a le asigura confortul de care au nevoie. Am început cu rasa Carpatină, acum avem și Alpină Franceză, de curând am mai achiziționat 20 de căprițe, iar întregul efectiv numără 70 de exemplare“, a declarat Anca.

capre

În vizita noastră i-am cunoscut și pe cei doi copii ai Ancăi, Diana și Radu, care au crescut printre căprițe și sunt foarte atașați de ele. Ba chiar mai mult, au dat nume fiecărei capre și fiecărui ied și îi recunosc numaidecât pe fiecare. Peste 60 de iezi au fost obținuți în fermă anul acesta, iar una dintre cele mai mari provocări ale familiei este primăvara, atunci când trebuie să se despartă de o parte dintre iezi, iar atunci fiecare membru al familiei își alege cel puțin un protejat. De obicei ieduțe, pentru că în fiecare an ele sunt cel mai adesea păstrate în fermă.

ied tupeist

La Hărman, caprele sunt mulse de două ori pe zi, iar laptele ajunge la cumpărători cel mai adesea în stare proaspătă și prea puțin este procesat în altfel de produse. „Avem o mașină automată de muls și există o ierarhie atunci când vin la muls, sunt strigate pe nume și respectă ordinea. Laptele de capră este foarte apreciat, în special de familiile cu copii mici. Îl vindem cu 10 lei/litru, momentan ambalat în sticlă de plastic, însă intenționăm să trecem la ambalarea în recipiente de sticlă. Ne rămâne foarte puțin pentru a face brânză, urdă, iaurt deoarece noi nu achiziționăm lapte din altă parte pentru a face produse“, a mai punctat Anca.

mic dejun la tara

Întrebată dacă perioada dificilă prin care am trecut cu toții în această primăvară din cauza pandemiei de Coronavirus i-a afectat afacerea, Anca ne-a mărturisit că nu, din contră, s-a observat o mai mare atenție acordată de consumatori produsului local: „Nouă ne-a mers foarte bine în această perioadă, doar că am făcut livrări aproape zilnice, iar înainte mulți clienți veneau să ridice produse direct de la poarta gospodăriei. Noi nu avem niciodată stocuri, primim comenzi cu 2-3 zile înainte și apoi livrăm, deci laptele, ouăle, carnea sunt proaspete.“

Anca deține 7 hectare de teren, care este însămânțat cu lucernă și lucrează alături de diverși colaboratori pentru a obține un produs de calitate. Are chiar și un tractor și adesea chiar ea merge să adune lucerna. Recunoaște faptul că, nefiind de specialitate, rezultatul obținut nu este întotdeauna pe măsura așteptărilor și trebuie să cumpere din altă parte lucernă sau fân. Dejecțiile obținute în fermă sunt împrăștiate pe acest teren, acesta fiind singurul îngrășământ pe care îl aplică.

Căprițele nu sunt scoase pe pășune, sunt atent îngrijite în fermă și se află sub îndrumarea medicului veterinar, astfel că sunt deparazitate la timp, primesc tratamentele necesare și nu au avut probleme de sănătate.

„Cea mai mare problemă a noastră este forța de muncă. Nu găsim muncitori, nu avem pretenția de oameni specializați, îi ajutăm noi. Am oferit și salariu mai mare, însă dorința de muncă este foarte scăzută. Momentan lucrez doar eu și părinții mei, care sunt trecuți de 70 de ani“, ne-a mai spus Anca.

Carne și ouă

prepelita care cloceste

Pe lângă capre, la Ferma Hărman mai găsim și înaripate: găini, pui de carne, bibilici, rațe și prepelițe, iar cei interesați pot cumpăra atât ouă, cât și carne. De departe, cel mai numeros efectiv este cel de prepelițe, care ajunge la 2.000 de exemplare. „Ne-am luat prepelițe pe care am vrut să le creștem la regim de volieră, însă ne-am dat seama că nu putem face acest lucru, apoi am trecut la cuști speciale. Prepelițele ascund ouăle în fân, în sol, astfel că poți găsi oul astăzi, crezi că este proaspăt și, de fapt, este mai vechi. De aceea, din motive de biosecuritate, am ales soluția cuștilor cu podea înclinată și astfel ouăle vin în fața cuștii, sunt adunate și nu există niciun fel de problemă“, a specificat Anca.

oua

Pentru a le asigura hrana, în fiecare toamnă achiziționează cereale și pregătește în gospodărie furajele după rețete proprii pentru fiecare specie.

Găinile pentru ouă sunt achiziționate la 16 săptămâni, apoi crescute liber cu iarbă și grăunțe. La fel și puii pentru carne și restul păsărilor.

„Avem deja o clientelă formată, sunt oameni care ne mulțumesc pentru ceea ce facem. Prețurile probabil nu sunt ca la supermarket, dar de fiecare dată când vin în fermă ne găsesc la treabă, pasionați de aceea ce facem. Suntem mereu aici, nu muncim 6-8 ore și plecăm acasă, avem mereu grijă de ele. Chiar dacă este destul de greu, nu m-am gândit să renunț, fac acest lucru din pasiune, iar copiii sunt foarte fericiți. Eu nu vând alte produse clienților; ce mănâncă copiii mei, ofer și altora“, a conchis Anca.

Concluzia după ce am vizitat această fermă? Legătura între om și animale este specială, iar doar cei care iubesc cu adevărat animalele muncesc mai cu drag și obțin produse apreciate la adevărata lor valoare.

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Pe urmele patrimoniului UNESCO: biserica fortificată din Prejmer

Despre biserica evanghelică fortificată din Prejmer (Brașov) se spune că este cel mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate medievală din estul Europei. Valoarea sa istorică și de arhitectură este dată de faptul că, în 1999, a fost înscrisă în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, alături de alte 6 cetăți săsești fortificate din Transilvania (Biertan, Câlnic,  Darjiu, Saschiz, Valea Viilor și Viscri), din peste 100 de edificii de acest fel construite în Ardeal.

Începurile sale sunt strâns legate de Ordinul Cavalerilor Teutoni care au primit, în anul 1211, de la regele Andrei al II-lea al Ungariei act de donație și drept de stăpânire peste Țara Bârsei, cu condiția apărării acestui flanc al regatului de invazia cumanilor, care pătrundeau în zonă prin trecătorile Buzăului. Deși se vorbește despre un ținut pustiu, în realitate acesta era locuit de o populație autohtonă predominant română, dar și de sași colonizați în sudul și sud-estul Transilvaniei de regele Geza al II-lea, prin anii 1141-1162, care aveau aceeași misiune de apărare. Biserica în stilul gotic burgund a fost construită de primii cavaleri teutoni pe ruinele unei bazilici romane. Dar nu lor li se datorează întreaga zidire, așa cum o vedem astăzi, deoarece aceștia au fost alungați în anul 1225 din cauza nesupunerii și pentru faptul de a fi închinat bisericile Romei și ar fi încercat numeroase expansiuni în Țara Românească (cetatea de la Tabla Buții).

prejmer7

Clădirea a fost compusă inițial din patru brațe egale dispuse în jurul unui careu centrat de un turn octogonal. Fiecare braț avea câte două travee, una pătrată și alta poligonală, corul fiind flancat pe ambele laturi de câte două perechi de capele rectangulare. Mai târziu, când Sigismund de Luxemburg a dispus ridicarea unor sisteme de apărare în țara Bârsei, a început și fortificarea bisericii din Prejmer, prin construirea unei incinte puternice și amenajarea unor șanțuri umplute cu apă. Aceasta avea ziduri groase de 3-4 m și înalte de 12 m, bastioane, porți de fier, poduri de intrare (dispuse peste șanțuri) care aveau sistem de ridicare și guri de foc fixate în zid. Foarte interesantă este așa-numita „orgă a morții“ alcătuită din mai multe arme care trăgeau deodată, provocând pierderi și panică printre atacatori. Accesul în cetate se realizează prin bastionul de intrare care duce într-o curte interioară și traversează un tunel prevăzut, la un moment dat, de o poartă de fier cu țepușe, acționată cu scripeți. Cetatea țărănească s-a ridicat în jurul bisericii și avea rolul de a adăposti, pe timpul asediului, populația civilă a satului, iar în restul timpului, proviziile. Aceasta număra 272 de camere, dispuse pe patru niveluri, având totodată și o sală care ținea loc de școală.  Biserica a suferit numeroase intervenții de-a lungul timpului, dar cea mai completă restaurare a întregului complex a fost realizată, o să vă mirați, în timpul comunismului între anii 1960 și 1970, când Direcția Monumentelor Istorice a făcut în așa fel încât toată cetatea să capete forma inițială.

Maria BOGDAN

Fermă bio care livrează sănătate „La Borcan“

„La Borcan“ sunt produsele crescute cu grijă în grădina lui Lucian Dragomir, un braşovean de 45 de ani. Din 2018 Lucian are și certificat de confirmare a conversiei spre agricultura ecologică, așa că folosește doar semințe certificate ecologic, pe o suprafaţă de cca 8.900 mp, în satul Vad, comuna Șercaia, județul Brașov.

Din necesitatea de a trăi sănătos

În anul 2013 Lucian a desţelenit toată grădina de acasă; ulterior a făcut un contract de comodat cu familia soţiei pentru o proprietate bătrânească din satul Vad, comuna Şercaia, o suprafaţă de 2.000 mp cultivaţi, din care 150 mp în solar. Toate acestea doar pentru a produce şi mânca legume sănătoase, ne spune acesta. „În urmă cu zece ani am fost diagnosticat cu un sindrom rar, care printre multe alte cauze îşi datorează apariţia în sistemul meu prin alimentaţie cu produse procesate şi excesiv chimizate. Aşa că am început să-mi produc propria mâncare şi am început cu legumele. Am pornit afacerea fără niciun leu, dar am fost ajutat de o mai veche cunoștință care a și fost asociat preț de şapte luni, când în urma unei analize riguroase i-am prezentat situația care cerea o investiție medie și rapidă, moment în care acesta a cerut să se retragă, întrebându-mă: „Tu cât ai de gând să stai cu negru sub unghii?“. Această întrebare m-a ambiționat să vreau să reușesc în acest domeniu! Ulterior, mi-am desţelenit o parte din gazonul grădinii şi în anii următori mi-am încropit câteva solarii. Uşor, uşor am început să mă specializez în procesarea legumelor și fructelor, în preparate tradiționale specifice zonei, la borcan“, adaugă braşoveanul.

Doar seminţe Heirloom

Toate seminţele sunt Heirloom, adică nu sunt hibrizi modificaţi genetic în laborator. Seminţele sunt dezinfectate înainte de plantare în zeamă de cenuşă şi usturoi la temperatura de 70°C, iar pământul folosit la răsaduri conţine pământ de ţelină, biohumus producţie proprie, îngrăşământ din găinaţ de pasăre, turbă, nisip şi perlit, mai adaugă întreprinzătorul. „Răsadurile sunt udate cu atomizorul, iar la interval de două săptămâni aplicăm îngrăşământ foliar în macerat de urzică, alternativ cu macerat de alge marine. Contra insectelor dăunătoare răsadurilor realizăm infuzii de ardei iute şi usturoi. Contra bolilor specifice acţionăm cu diluţii de zer şi săpun de casă. Astfel, îngrăşămintele din întreprinderea noastră sunt 100% organice, iar în marea lor majoritate sunt de natură vegetală, realizate din compost obţinut din resturile vegetale ce se adună de-a lungul ciclurilor de producţie precedente“, specifică cultivatorul.

Coşul bisăptămânal de legume

Pe lângă culturile de tomate, ardeioase, ceapă, salate, fasole, rădăcinoase, dovlecei și castraveți, începând cu anul 2014 Lucian a diversificat producţia adăugând busuioc, ţelină tijă, coriandru, salată verde şi astfel a prins primii clienţi persoane juridice, diferite lanţuri de restaurante. Astfel că un an mai târziu a dublat suprafaţa de cultură în spaţii protejate cu multe noutăţi în cultură: dovlecei chinezeşti, pepeni, fasole verde şi boabe, plante aromatice. De asemenea, a experimentat cu mare succes coşul bisăptămânal de legume proaspete. Astfel, a ajuns să dubleze numărul de clienţi, atât persoane fizice cât şi juridice, iar anul 2016 a venit cu 1 hectar ca suprafaţă de cultură. Întreaga investiţie ajunge la circa 50.000 de euro, investiţie care nu era posibilă fără accesarea unor credite, mai adaugă braşoveanul.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ferma Blajinilor, la 1.200 m altitudine

Ferma Blajinilor din Fundata, județul Brașov, este o fermă la 1.200 m altitudine, îngrijită de Roxana și Marian Blaj. Produsele fermei sunt diversificate, de la brânzeturi tradiţionale, precum caș dulce, caș afumat, telemea, brânză de burduf, aduse vara de la stână, până la ouă din fermă și carne de vită și găină.

Au pornit cu o văcuţă şi o viţeluşă

Marian este antrenor, fost sportiv de performanță și participant la Jocurile Olimpice, iar Roxana este psihoterapeut și antreprenor social în sectorul ONG. Familia este întregită de cei doi copii: Andu, care are 9 ani și Elisa, de 7 anişori, ne spune Roxana. „Soţul a practicat sportul de performanţă încă de mic, fiind astfel mereu în natură, printre munţi. Aşadar, pentru el munca în natură este esenţială. Eu iubesc, apreciez şi respect natura şi mă întorc la ea cât de des pot. Ambii avem meseriile noastre, iar locurile de muncă ne ajută în prezent să susținem această fermă. De altfel, zona în care ne-am aşezat la casa noastră permite creşterea animalelor, fiind chiar o componentă esenţială a acesteia. Am pornit cu o văcuţă şi o viţelușă, rase locale, de munte. Apoi, le-am tot înmulţit, până am ajuns la efectivul actual, ţinta fiind 10 vaci de lapte. Pentru noi nu contează atât rasa, ca imagine şi prestigiu, cât să fie animalul adaptat zonei… zonă cu altitudine mare şi cu pretenţii“, mărturiseşte aceasta.

ferma blajinilor 2

Produse tradiţionale diversificate

Cei doi soţi se îngrijesc ca aceste produse să fie naturale, astfel ferma lor este reprezentată în prezent de 10 vaci, plus vițeluși de anul acesta şi aproximativ 50 de găini. Produsele pe care le pun la dispoziție sunt diversificate, de la ouă până la brânzeturi tradiţionale: caș proaspăt, caș afumat, brânză burduf, caşcaval, până la carne de vită și de găină. „Distribuţia este permanenţă, doar cantitatea variază. Principalii clienţi sunt părinţii cu copii din zona Braşovului, dar am livrat şi în alte localităţi şi chiar în străinătate. În primul rând această investiţie costă pasiune, plus multă muncă şi dedicare. Apoi, da, este vorba şi de investiţii financiare, permanente, însă nu vă pot oferi cifre exacte deoarece nu am ţinut o astfel de evidenţă și nici nu am accesat fonduri“, mai adaugă tânăra.

Cabană cu două camere la mansardă

Pentru a avea roade bogate, terenurile pe care le deţine familia Baj sunt îngrijite cu cosit tradiţional şi îngrășăminte naturale. „Locurile sunt îngrijite permanent încă dinainte de topirea zăpezii atât prin împrăștierea gunoiului, cât şi prin curățat de vreascuri. Apoi, după ce începe sezonul, tăiem iarba tradițional, cu coasa manual; fânul îl uscăm bine, apoi îl strângem și îl transportăm pentru depozitare în locuri special amenajate. Am cumpărat un teren în Fundata, aproape de complexul Cheile Grădiștei, pe care se află și două anexe, un grajd și un coteț, făcute din bârne cioplite cu toporul. În primul an, în acel loc am ținut cele două văcuțe pe care le aveam, iar în următorul an am dezafectat anexa și am transformat-o într-o cabană, cu două camere la mansară. Ulterior, am extins și cealaltă anexă și am mutat animalele acolo. Animalele au adăpători, deci au apă la discreție. Dimineața și seara, la ore stabilite, curățăm bălegarul, resturile de fân, apoi le dăm fân şi ţărâţe“, încheie Roxana Blaj.

ferma blajinilor 4

Despre Fundata

Fundata este un sat între Piatra Craiului și Bucegi, la o altitudine considerabilă. Priveliștea se schimbă spectaculos de la anotimp la anotimp, chiar și de la oră la oră, așa că nu ai cum să te plictisești de această zonă. Dacă ai condiție fizică și echipament potrivit, ești la doar jumătate de oră de Piatra Craiului, „raiul alpiniștilor“, dar și de Bucegi. Tot aici aici este cel mai curat aer din ţară, lucru dovedit şi de o staţie meteo aflată chiar în vârf de munte, care măsoară puritatea aerului.

ferma blajinilor 3

În apropierea localității Fundata se pot vizita numeroase obiective naturale: Parcul Național Piatra Craiului – Trasee în Piatra Craiului, Prăpăstiile Zărneștilor, Cheile Moieciului, Cheile Grădiștei, Rezervațiile naturale La Chișătoare, Peștera și Cheile Dâmbovicioara, Peștera cu lilieci din satul Peștera, Satul Șirnea, Barajul Pecineagu, Lacul Vidraru.

Beatrice Alexandra MODIGA

Fundata - locul de vis pentru turiștii care vor să scape de agitația orașelor

Un record al comunei Fundata – Brașov, poziționată la granița cu județul Argeș, pe culoarul Rucăr-Bran, este sigur: localitatea este situată la cea mai înaltă altitudine din țară, 1.360 m. Un alt record statistic se referă la faptul că așezarea a primit, în 1973, alături de altele 13 din țară, statutul de „sat turistic“, într-un experiment al turismului din acele vremuri. Unii spun că primul sat turistic din România ar fi Șirnea (Fundata), declarat astfel încă din 1968. De aici înainte însă impresiile sunt împărțite, de la vizitator la vizitator: unii sunt încântați de peisajul absolut fermecător, alții sugerează că vacanța le-a fost coșmar din cauza câinilor lăsați liberi pe ulițe sau dealuri; unii sunt interesați de traseele turistice din Parcul Natural Bucegi sau de drumețiile din Piatra Craiului, alții spun că n-ar fi prea multe soluții de petrecere a timpului liber; unii găsesc pensiunile confortabile, alții se plâng că n-ar avea, știm și noi, piscine... Una peste alta, Fundata este un loc fascinant ca peisaj, se adresează mai degrabă iubitorilor de natură, nu și celor care caută luxul și clar se încadrează la turismul rural.

„La Târgul de două țări“

La Fundata se poate ajunge pe Drumul Național 73 dinspre Câmpulung, pe ruta Valea Mare Pravăț – Dragoslavele – Rucăr – Dâmbovicioara – Fundata sau, dinspre Brașov, pe DN 73, ruta Râșnov – Tohanu Nou – Bran – Moeciu de Jos – Drumul Carului – Fundata. Spre satul Fundățica există traseul prin Fundata, pe DJ 730A, iar în cătunul Șirnea, drumul de acces este DJ 730, care se bifurcă din DN 73 fie între Fundata și Drumul Carului, fie la Podul Dâmboviței. Comuna are trei sate, Fundata, Șirnea și Fundățica, numărând 464 de locuitori, potrivit recensământului din 2011. Tradiția turistică este, cum spuneam, veche, iar mărturie stă Muzeul Etnografic „Nicolae Frunteș“ din Șirnea, loc unde profesorul de biologie care a dat numele așezământului cultural a adunat, acum cinci decenii, obiecte tradiționale din zonă, iar astăzi aici are loc un festival denumit „Între tradiții și Zilele Olimpice“, cu sărbători dedicate, rând pe rând, nopților de Sânziene sau tradiției locale „măsura laptelui“, ultima plecând de la cea mai veche meserie a locului, oieritul. Ca atracții care țin de rememorarea obiceiurilor, în Fundata mai au loc evenimente precum Nedeia Munților, denumită în trecut „târg de două țări“, aluzie la faptul că așezarea era chiar la granița de altădată dintre cele două provincii românești, sau „Festivalul de reconstituire istorică“, rezervat luptelor din Primul Război Mondial din Pasul Giuvala.

9 trasee turistice accesibile drumeților neînvățați cu muntele

În toate cele trei sate s-au construit 47 de unități de cazare turistică, cu peste 600 de locuri, condițiile fiind dintre cele mai bune, mare parte dintre acestea dispunând și de bucătărie proprie. Adevărata comoară însă o reprezintă natura. Chiar și fără deplasări în Bucegi sau Piatra Craiului, șederea în oricare dintre cele trei sate înseamnă un câștig pentru turiștii care caută liniște, priveliști rare înspre munți, poieni și fânețe naturale pline cu floră spontană, dimineți cu rouă, susurul apei de munte, cărări neumblate prin văi, crânguri etc. În plus însă, în apropierea localității Fundata se pot vizita numeroase obiective naturale: Parcul Național Piatra Craiului, trasee în Piatra Craiului, Prăpăstiile Zărneștilor, Cheile Moieciului, Cheile Grădiștei, Rezervațiile naturale La Chișătoare, Peștera și Cheile Dâmbovicioara, Peștera cu lilieci din satul Peștera, Barajul Pecineagu, Lacul Vidraru etc. În anul 2016, Centrul de Ecologie Montan a inaugurat 9 trasee ecoturistice în Poarta Carpaților, toate însumând 100 km, însă important este că ele sunt accesibile oricărui turist, ruta neavând niciun grad de periculozitate.

Maria Bogdan

  • Publicat în Turism

Tradiția oieritului, reconfirmată în Sibiu și Brașov

Astăzi vom analiza evoluția zootehniei în două județe, Brașov și Sibiu, care se aseamănă din mai multe puncte de vedere: ambele au atins un nivel economic de dezvoltare ce le clasează în Top 10 după cifra de afaceri; au, alături de Maramureș și Alba, cel mai mare număr de produse tradiționale atestate; sunt asemănătoare ca dispunere geografică, iar relieful a permis ca zootehnia să fie ramura cea mai importantă a agriculturii, în special creșterea oilor.

Agricultura Brașovului, locul 7 între prioritățile autorităților

Suprafața județului Brașov este de 536.309 ha, 52,44 % înseamnă suprafață agricolă (281.251 ha), din care arabil – 120.528 ha, pășuni – 98.548 ha și fânețe – 60.836 ha. Mediul rural reprezintă 77% din teritoriu, iar ca dispunere geografică, relieful muntos ocupă circa 40% din suprafața județului, iar cel depresionar și deluros – 60%. Amplasarea într-un asemenea cadru natural a permis ca agricultura să exceleze în ramura creșterii animalelor, în special a ovinelor. Dacă vreți, economia rurală s-a reglat de una singură în acest sens, dovadă și evoluția efectivelor de animale din 1990 încoace. La o zootehnie centralizată și programată de la centru, numărul de bovine, porcine sau păsări era aproape egal cu cel din oricare alt județ al țării cu posibilități naturale mai bune decât ale Brașovului. Față de 1990, efectivul de bovine a scăzut, în 2015, la 46,21%, cel de porcine – la 43,82%, iar cel de păsări – la 76,51%. Asta cu toate că zona dispune de un important nucleu de cercetare și ameliorare a bovinelor (rasa Bălțată Românească ameliorată prin încrucișarea cu Red Holstein) și păsări (singurul patrimoniu genetic cu populații pure de curci din România). În schimb, populația de ovine, pentru că relieful este compatibil cu dezvoltarea acestei specii, a crescut cu 11,5%. Numărul de caprine a crescut, în același interval, cu 15% (tabelul nr. 1).

Totuși, Brașovul, având alte resurse de dezvoltare (turism, industrie, servicii), autoritățile nu pun extrem de mare accent pe agricultură. În Strategia de dezvoltare a județului, Orizont 2020-2030, măsurile pentru dezvoltarea mediului rural prin agricultură sunt abia pe locul șapte între prioritățile specialiștilor. Și nu orice fel de agricultură, ci doar cea bio, ca posibilă nișă de succes. De altfel, lista produselor tradiționale, termen ce incumbă noțiunea de „natural“, cuprinde produse din lapte de vacă, oaie sau capră (caș, brânză, telemea, urdă, cașcaval), preparate din carne de porc sau de vită (cârnați, slănină, mușchi, mușchiuleț, caltaboș etc.), pâine cu cartofi, dar și produse mai deosebite, ca dulceața de trandafiri sau pește afumat.

Ca măsuri pentru dezvoltarea zootehniei, strategia de dezvoltare a județului are în vedere: susținerea și dezvoltarea activităților pentru creșterea animalelor în special în zona de nord a județului și în zona Făgăraș, folosind material genetic de calitate; importul de rase de ovine și bovine cu randamente sporite la producția de carne, dar și păstrarea raselor tradiționale; refacerea pajiștilor și a pășunilor comunale; sprijinirea creșterii efectivului de bubaline; asigurarea încărcării optime a pășunilor cu animale pentru menținerea calității pajiștilor; diversificarea producției și deschiderea către noi oportunități de piață; folosirea eficientă a programelor de ajutorare și finanțare a agricultorilor etc.

Ce ziceți de Drumul Brânzei?

Sibiul este, ca întindere, cu 1,28% mai mare ca Brașovul, având o suprafață totală de 543.248 ha. 30% din teritoriu este ocupat de munți, 50% – de dealuri și podiș, restul reprezentând aria depresionară de contact desfășurată între cele două forme de relief. Ponderea principală este reprezentată de terenuri agricole (56%) și terenuri cu vegetație forestieră (37%). Suprafaţa agricolă este de 305.280 ha: 117.000 ha arabil, 108.000 ha de pășuni, 73.000 ha de fânețe, 5.000 ha de vie și livezi. Structura agriculturii este adecvată specificului zonei, astfel încât sectoarele vegetal și cel de creștere a animalelor sunt bine reprezentate. În zona montană și submontană, agricultura este profilată pe creșterea animalelor, preponderent a ovinelor, o activitate de mare tradiție în Sibiu. În zona colinară și de podiș se cultivă cereale, cartofi, legume, dar este dezvoltat și sectorul de creștere a animalelor, iar în Podișul Târnavelor condițiile sunt propice culturii viței-de-vie. Vorbind despre creșterea ovinelor, Sibiul deține un fel de brand de țară ca tradiție, aceasta fiind activitatea zootehnică de bază și înainte de 1990, dar și acum. Efectivul de ovine a crescut cu 15,64%, de la 367.500 de capete la 574.770 de capete. În schimb, numărul de bovine a scăzut dramatic (53,27%), la fel stând lucrurile și în cazul porcinelor (61,79%) și păsărilor (80,07%) (tabelul nr. 2).

La fel ca Brașovul, Sibiul a cunoscut o importantă dezvoltare a turismului și a industriei. Dar autoritățile nu ignoră ruralul, un la fel de mare furnizor de turism până la urmă, la fel ca municipiul reședință de județ ori zona de munte. Ca dezvoltare viitoare, autoritățile pun mare accent pe creșterea ovinelor și mai ales pe valorificarea tradiției privind acest sector. Nu-i de mirare, deci, că vom avea o latură turistică a oieritului, printr-un așa-zis Drumul Brânzei. Și neapărat, sibienii vor să extindă latura „agriculturii naturale“, fiind printre județele cu cele mai multe produse de acest fel înregistrate. Obiectivul este așadar promovarea agriculturii extensive – ecologice (organică, biologică), iar ca măsuri ar fi: sprijinirea înființării și funcționării administrative a asociațiilor profesionale și a grupurilor de producători specializați pe creșterea animalelor, procesare sau comercializare de produse agricole; încurajarea instalării tinerilor fermieri prin măsuri active din PNDR; promovarea continuă a producției ecologice; dezvoltarea cu prioritate a zootehniei și creșterea ponderii acesteia în totalul producției agricole; îmbunătățirea pășunilor; introducerea sau continuarea metodelor agricole de producție prietenoase cu mediul, promovarea biodiversității, a solului și a calității mediului.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 36-38

Reorganizare Camera Agricolă Județeană Brașov

Începând cu anul 2017, Camera Agricolă Județeană Brașov a fost reorganizată conform legislației în vigoare, respectiv Legea nr. 157/2016, HG nr. 860/2016 și HCJ Brașov nr. 256/27.12.2016.

Urmare acestei reorganizări, atribuțiile Camerei Agricole Județene Brașov au fost preluate de către Direcția pentru Agricultura Județeană Brașov, instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Datele de contact ale Direcției pentru Agricultura Județeană Brașov sunt următoarele:

Adresa: Brașov, Str. Ecaterina Teodoroiu nr. 38A, Brașov, cod 500450

Telefon: 0268.478.529, Fax: 0268.470.264

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Site: www.daj-brasov.ro

Oameni care sfințesc locul

N-ar trebui azi, instituțional vorbind, să ne îngrijoreze că n-are pe mâna cui rămâne folclorul românesc – tradiția populară. Avem, la nivelul fiecărui județ, direcții de cultură, ca unități descentralizate ale ministerului de profil, centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale, organizate pe lângă consiliile județene, centre sau cămine culturale din localitățile țării, uneori și câte două-trei în fiecare comună. De asemenea, există institute de profil, televiziuni (comerciale, din păcate, care promovează deopotrivă urâtul și frumosul, kitsch-ul și autenticul), secțiuni de ansambluri folclorice în structura unora dintre filarmonici sau foste case de cultură ale sindicatelor. Totuși, cu această rețea instituțională de veghe, s-a întâmplat ca, vreme de peste 20 de ani, acolo, jos, în vatra satului, să nu se întâmple nimic. Să fie nimicit tot ceea ce ar fi semănat a „Cântarea României“. Să nu fie pus nimic în loc. Eventual baruri în căminele culturale. Asta până când niște anonimi – anonimi în sensul în care nu i-a promovat nimeni pentru a fi cunoscuți –, dar oameni mari la suflet, au aprins din nou flacăra tradițiilor rurale. Despre aceștia vom vorbi astăzi și câteva ediții de acum încolo. Iar ei au și un nume: Daniela Gherlea, din comuna Roșia-Bihor, și Luminița-Maria Hurlup, din Bod-Brașov.

Codrenii Bihorului

Cândva, micuța comună Roșia, situată între colinele cu același nume, la granița dintre munții și dealurile Pădurea Craiului, într-un pitoresc și cu monumente ale naturii (peșterile Ciur-Izbuc, Ciur-Ponor, Gruieț) protejate ca rezervații naturale de interes național, avea un ansamblu folcloric care ducea faima așezării în țară și în lume. Și mai avea un lucru de asemenea unic în România, un atelier de confecționat vioara cu goarnă și un rapsod neîntrecut în „zicerile“ populare la acest instrument, Dorel Codoban. După 1989, toată această zestre a fost lăsată de izbeliște. Ansamblul s-a destrămat, satul a intrat într-un alt timp și-apoi o altă rutină, nimeni nu mai avea nevoie sau chef de port, de obicei, de tradiții, de dansuri populare. Asta până în urmă cu șapte ani, când un primar, Florin Bonca, și referentul-bibliotecar Daniela Gherlea au reînființat Ansamblul „Codrenii Bihorului“ aflat și azi în coordonarea Danielei (49 de ani). Aceasta era cumva sentimental legată de vechiul grup de dinainte de 1990, fiind dansatoare a formației populare încă de când avea 14 ani. Dragostea, fiindcă la mijloc este dragoste de cântec și dans bihorean, își are rădăcinile în familie: „Bunicul meu a fost rapsod popular și aș putea spune că am crescut cu așa ceva în casă. Cu cântecul și cu dansul. Bunicul a fost cel care ne-a predat, mie și surorii mele, primele lecții de dans. Țin minte și azi, avea în mână un gen de nuielușă ușoară, învățam pașii sprijinindu-ne de speteaza unui scaun, iar când greșeam ne mai pișca uneori. Așa se face că, la 14 ani, eram suficient de competitivă pentru a evolua, alături de bunicul, în formația de dansuri a comunei, am prins și câteva deplasări în străinătate, în țară nu mai vorbesc la câte turnee am fost.“ Ansamblul are secțiuni de dans popular, soliști vocali și instrumentali, teatru, obiceiuri și tradiții locale. Începuturile au fost dificile, dar astăzi copiii și deopotrivă adulții vin cu drag la repetiții: „Avem cinci perechi de dansatori, cel mai mic are 14 ani, iar cel mai mare 25 de ani. Mă ocup și de un grup de copii, de la 4 la 14 ani, și trebuie să vă spun că, nefiind plătiți de nimeni, micuții vin la repetiții duminică de duminică, străbătând, pe jos, și 4-5 km! Acest lucru spune mult despre dimensiunea freamătului artistic creat pe lângă «Codrenii Bihorului»“, dimensiune la crearea căreia a contribuit și școala. La ansamblu cântă la fluier un domn, Mihai Baciu, care are 80 de ani, la vioara cu goarnă îl avem pe Ioan Isai, sunt și doi copii talentați ca soliști vocali și mai avem pe cineva care este neîntrecut la tragănă (doină).“ Ansamblul folcloric din Roșia este acum nelipsit de la manifestările de profil din zonă, fiind cooptat în programele serbărilor sătești și județene de Centrul pentru Conservarea și Promov­area Culturii Tradiționale Bihor. Grupul participă și la concursuri ori festivaluri de dansuri populare din țară: „Am fost, în această vară, la Eforie. Vă dați seama, pe lângă faptul că au urcat pe scenă, copiii – unii dintre ei – au văzut pentru prima dată marea; altfel n-ar fi avut posibilități să ajungă aici.“ În comuna Roșia sunt două așezăminte, Centrul Cultural „Gheorghe Ciuhandru“ (un academician născut pe aceste plaiuri), și Căminul Cultural „Dorel Codoban“ (meșterul viorilor cu goarne și rapsod popular, trecut în neființă în 2012). Autoritățile locale au pus bazele Festivalului de vioară cu goarnă „Dorel Codoban“, aflat la a cincea ediție, de mare succes tocmai grație unicității sale.

Cununa Bodului

Cu Bodul, localitate situată în Brașov, la nord de Țara Bârsei și în vecinătatea Oltului, s-a întâmplat altceva: înființarea coloniei de pe lângă Fabrica de zahăr Bod și mai apoi plecarea masivă a sașilor (din peste 1.404 familii au mai rămas, în 2002, 64 de sași), urmată de repopularea satului cu români veniți din județele învecinate, a pulverizat orice urmă de tradiție ori specific local. Dezrădăcinați cei plecați, dezrădăcinați cei veniți! Iar ruperea de izvor n-aduce nimic bun, nici unitate, nici apartenență la comunitate, nici suflet. Până mai deunăzi vreme, când niște oameni cu inimi încăpătoare, Luminița-Maria și Doru-Ion Hurlup, au făcut un lucru rar, extrem de rar: au învestit din banii și din timpul lor în înființarea Ansamblului folcloric „Cununa Bodului“. Povestea este una extrem de frumoasă. Luminița – Maria Hurlup (42 de ani) a făcut parte, în urmă cu 28 de ani, din echipa de dansatori din sat, atunci când acesta era încă o colectivitate bine sudată, când sașii confereau nota de specificitate locală: „Am dansat până prin clasa a VII-a. Venise la noi un instructor de la Ansamblul folcloric „Rulmentul“ – atunci fiecare unitate economică avea compartiment cultural – și ne-a învățat o mulțime de jocuri populare, printre care și vestitul dans de Crihalma. Am mers la «Cântarea României», am obținut premii, chiar și primul loc județean sau zonal, nu mai știu, la una dintre ediții. Ne strângeam la «Casa Roșie» săsească, acolo se organizau baluri și discoteci, era ceva viu, așezarea avea viață, trăia. După 1989 și mai ales după plecarea sașilor n-a mai rămas nimic. A mai încercat cineva de la Căminul cultural să facă ceva, dar n-a reușit.“ În 1995 au plecat din țară și soții Hurlup. S-au dus în Italia să-și câștige existența, fiindcă în comună nu mai era nicio șansă de trai bun încă de pe atunci. Au revenit în țară în 2000, apoi au plecat iar și s-au restabilit definitiv la Bod în 2004, dezvoltând propria afacere cu banii câștigați afară. A fost o chestiune de timp până când cei doi s-au implicat în viața localității. În urmă cu câțiva ani au înființat ansamblul folcloric și, atenție, au făcut totul pe cheltuială proprie: au cumpărat costume populare, au plătit deplasările la diverse evenimente artistice, au plătit hrana și cazarea copiilor. Și asta ani la rând, până când s-au implicat școala (director Angelica Tomuță) și Primăria Bod, în sensul în care pentru transport pun la dispoziție microbuzul școlar și plătesc apoi un coregraf din bugetul local. În rest, strădania este tot a familiei Bod, iar demersului artistic i s-a alăturat și fiul soților Hurlup. De ce au făcut toate aceste lucruri? Iată ce spune Luminița Maria-Hurlup: „Pentru că eu am considerat un dar faptul că, în urmă cu aproape trei decenii, cineva mi-a insuflat pasiunea pentru dans. Și consider că e datoria mea să dăruiesc altora ce-am primit. Fac din suflet totul. Avem acum trei generații de dansatori, grupa mare, 17-18 ani, cu 10 perechi, acum au mai rămas șase, grupa mijlocie, 12-17 ani, și grupa mică, elevi de la clasele I-IV. La început i-am învățat tot ceea ce am știut, iar când am considerat că am ajuns la limita cunoștințelor l-am adus pe maestrul-coregraf Gheorghe Debu, plătit acum de administrația locală. Mergem, de câțiva ani, la festivaluri în județ și în țară, am obținut multe premii, suntem extrem de mândri de copiii și tinerii noștri.“ Între timp, Luminița-Maria și-a luat toate atestatele necesare coordonatorilor și coregrafilor de dansuri, urmează Școala Populară de Artă din Brașov și a absolvit studiile superioare la Facultatea de Management - Brașov. Iar dacă vă închipuiți că acest efort a fost mereu apreciat în comunitate, vă înșelați: au existat momente când anumite persoane erau cât pe ce să destrame grupul. Este aspectul pe care familia Hurlup nu l-a înțeles nici în ruptul capului; nu te implici, dar cauți să distrugi...

GALERIE FOTO


Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 46-47

  • Publicat în Traditii

Lipsa forței de muncă și a pășunilor, motivul care ar putea înjumătăți ferma familiei Bangala

Despre Daniela Bangala, din Fundata, Brașov, am scris când aceasta avea 43 de ani. Acum a împlinit 49 de ani. Am dorit, astăzi, să aflăm ce s-a întâmplat în tot acest timp cu ferma pe care o gestionează împreună cu soțul Gheorghe și fiul Mădălin (24 de ani), sprijiniți – ori de câte ori are timp liber – de fiica Alina (22 de ani, studentă în ultimul an la Ingineria Produselor Alimentare-Brașov). Și iată, pe scurt, cum s-au petrecut lucrurile: efectivul de animale a crescut de la 300 de oi, la aproape 700 și de la 40, la 60 de vaci cu lapte; a fost abandonat programul de agromediu, din motive de proceduri mult prea complicate; familia încă nu a deschis pensiunea construită în urmă cu 6-7 ani. Iar renunțările s-ar putea să continue. Un interviu franc, astăzi, cu Daniela Bangala.

– Ultima dată când am vorbit, dna Daniela Bangala, aveați planuri mari: să accesați fonduri europene, să extindeți construcțiile din fermă, să achizi­ționați teren. Ce s-a ales de ele?

– Ce pot să vă spun este că, de la anul, ne gândim să renunțăm la o parte din animale. Nu știu un număr, o să împuținăm din ele cât se poate.

– De ce?

daniela bangala

– Păi, nu ne mai putem descurca. Nu mai găsim teren, fiindcă noi avem numai 8 hectare ale noastre, restul îl închiriem de la oameni și este o nesiguranță continuă, azi ai suprafața, mâine n-o mai ai, fiindcă se răzgândește proprietarul. La noi, la Fundata, primăria nu are loturi pe care să le închirieze, izlazul a fost revendicat de moștenitorii unor boieri. Nici noi n-am fost inspirați să cumpărăm pământ când era ieftin, au luat în schimb străinii, că ei au avut capital, iar acum îl revând la prețuri de care nu ne putem atinge. Cred că acesta a fost lucrul cel mai rău, să le dea voie oamenilor din afara țării să cumpere pământ la noi, în România! 78-80% care au luat terenuri cred că sunt străini, nu-s de-ai noștri. Anul acesta a fost groaznic: am avut animalele în trei locuri, la Codlea, la Vlădeni și acasă, la Fundata, vă dați seama cum a fost să alergăm în tot județul ba cu mâncare, ba cu nutreț, ba după oameni, iar noi, membrii familiei, să ne ducem la târguri, în toată țara, să și vindem produsele. Acum, chipurile, am reușit să împărțim efectivul doar în două, acasă și la Vlădeni, unde am închiriat un spațiu la o fostă unitate militară și am amenajat acolo adăposturi (saivan). Noroc că-n 2016 am dat mieii, că acum doi ani n-am reușit să-i vindem.

– Cum adică n-ați reușit să-i vindeți?

– Nu a mers piața, nu au fost căutați realmente. Bine, nici anul acesta n-au avut preț bun. Să-i vinzi cu 6 sau 7 lei... Dar măcar tot i-am dat și nu am rămas cu ei, am mai scăpat de-o grijă. Dacă intram în iarnă cu miei cu tot chiar că n-am mai fi făcut față... Bine, mai mor din animale, dar oricum am fi rămas cu prea multe la cât nutreț (furaje, inclusiv șroturi de sfeclă de zahăr și cereale, lucerna, baloți, masă verde) am putut noi să procurăm. Pe urmă nici oameni nu mai sunt...

– Vă referiți la muncitorii de la stână sau și la cei ca vă ajută la coasă și strâns fân?

– La toți, dar în principal la cei de la stână. Vorba băiatului meu, pe unul îl iei din gară și alții doi fug. Nu mai sunt oameni de calitate, dornici de muncă, te alegi cu câte un bețiv... Soțul meu s-a îmbolnăvit din cauza asta, la propriu zic, nici eu nu stau mai bine; poftim, cum e să fii la vânzare în nu știu ce colț de țară și să auzi că oile sunt pe calea ferată sau că s-au îmbătat lucrătorii și n-au muls nici oi, nici vaci... Când am fost să căutăm alți muncitori, la 6 dimineața îi găseam la crâșmă, cu băutura și cafeaua la masă, de fapt erau gata beți. Noi nu intrăm în casă mai devreme de unu noaptea, la câtă treabă avem, iar ei se trezesc direct în băutură! Nu știu, părerea mea, mare greșeală face statul că le dă oamenilor venitul minim garantat, să-i țină acasă pe degeaba și pe bani, în loc să-i trimită la lucru, să-și câștige fiecare pâinea așa cum o facem fiecare.

– Subscriu! Cu desfacerea brânzeturilor cum mai procedați?

– Mergem tot așa, dar numai noi, membrii familiei, la târguri, în țară. Am fost la IndAgra, la Romexpo, dar am obținut cu Federația un loc mult prea în spate, nu ne-a fost deloc bine din punctul de vedere al vânzărilor. Acum ne pregătim pentru Galați, unde deja suntem cunoscuți, și pentru București. A trebuit să schimbăm, așa cum a cerut legea, toate atestatele de produse tradiționale, avem 22 de produse – și din carne, și din brânză – atestate, dar să știți că nu avem cine știe ce avantaj ori satisfacție, fiindcă acum toată lumea spune că vinde produse tradiționale, cumpărătorul nu face diferența. La noi nu s-a simțit efectul acestui efort de a avea produse atestate...

A fost o vreme, prin 2009, când chiar erai apreciat pentru calitatea, vechimea și originalitatea mărcii, dar acum nu mai ține nimeni cont, pe urmă avem și puzderie de serbări, festivaluri și târguri, unde nimeni nu mai impune o ținută a standurilor și mai ales a produselor comercializate. Nu se face o triere, un filtru al producătorilor adevărați față de restul.

– Ați mai accesat programele de agromediu ori alte fonduri europene?

– Nu, am renunțat, tot timpul erai sub riscul de a fi penalizat, se cereau o mulțime de condiții, era greu să îndeplinești chiar totul, plus că exista enorm de multă documentație de realizat și de depus la organismele de profil. Am rămas doar cu subvenția pe suprafață (pe 8 hectare doar, ce avem închiriat de la proprietari încasează ei banii) și pe cea pe cap de animal.

pensiunea daniela

– Aveați o pensiune în care vă puneați mare nădejde, spuneați că o să deschideți. S-a întâmplat acest lucru?

– Nu, pentru că n-a avut cine să se ocupe de ea. Mi-aș fi dorit, dar n-am mai făcut față. Așteptăm să termine facultatea fiica noastră și să preia ea afacerea, pe partea astalaltă să redimensionăm și noi ferma...

– Ce merge mai bine, oaia sau vaca?

– Pentru noi a mers mai bine vaca. A avut și subvenție mai bună, am mers mult pe cașcaval din lapte de vacă, am organizat fătările în așa fel încât efectivul să fie tot timpul pe lactație, indiferent de anotimp, ele ne-au ținut din bani, ca să spun așa. La oi, cele de care noi, prin tradiție, suntem foarte atașați, cum spuneam, mieii ori nu se vând, ori au preț mic, lâna nu are căutare deloc, plus că este această problemă delicată a pășunilor.

– Și la cât o să vă redimensionați ferma?

– Ori de câte ori la noi în familie se aduce vorba despre acest subiect mereu se lasă cu lacrimi. Chiar și când vorbim să le împuținăm ne taie plânsul. E o discuție sensibilă. Nu știu cum să vă spun, dar dincolo de ceea ce numim afacere, animalul face parte din familie, este stilul nostru de viață, e ceva mai presus de ceea ce pot unii înțelege. Dar e nevoie să ne restrângem, altfel nu vom rezista. Ne gândim la 200-300 de oi și 20-30 de văcuțe, să realizez produse de câte avem nevoie, să deschidem pensiunea. Cam acesta ne este planul.

– Aș zice că nu v-a mers mai bine...

– Deloc, din păcate. Iar motivele principale ar fi lipsa forței de muncă și a terenurilor de pășunat. Să zicem că am trece peste celelalte obstacole (valorificare), dar aceste două probleme ne-au terminat! Mai ușor e să ne facem un centru de colectare a laptelui, să realizăm produsul tradițional în curte, cum și când vrem, decât să ne mai zbatem în așa hal.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 40-41

FESTIVALUL OIERILOR ediţia VIII - Tohanul Nou - BRAŞOV

A VIII-a ediţie a „FESTIVALULUI OIERILOR - Târgul de produse tradiţionale”, va avea loc în perioada 30 septembrie - 2 octombrie 2016, în Tohanul Nou - zona Tabără spre Bran, judeţul Braşov. Această sărbătoare câmpenească marchează încheierea ciclului pastoral - prin coborâtul oilor de pe munte.

Evenimentul aduce în atenţia participanţilor unul dintre cele mai vechi obiceiuri tradiţionale din zonă, şi anume „Răvăşitul Oilor”, moment în care oile coboară de la munte. Mai exact, în apropiere de Sâmedru (deschizătorul iernii pastorale – 26 octombrie) se încheie ciclul pastoral, care, în calendarul popular, începe la data de 23 aprilie, de Sângiorz, acesta fiind deschizătorul anului şi al verii pastorale.

În cadrul evenimentului, cei prezenţi vor putea să viziteze o expoziţie cu vânzare de maşini agricole şi utilaje specifice zonei montane, expoziţie gastronomică, echitaţie şi plimbări cu trăsura, precum să participe la un concurs privind abilităţile oieritului montan si transhumanţei.

Transhumanţa pastorală reprezintă o formă de deplasare a turmelor de oi - conduse de ciobani - pe durata unui anotimp, pe trasee bine stabilite, pornind de la şesuri pâna spre păşunile de munte în perioada verii şi apoi întoarcerea acestora - cand se apropie toamna - pt iernat în satele de bastina. Fenomenul de transhumanta apartine prin excelenta mocanilor transilvaneni.

Anul acesta am invitat la sărbătoarea noastră artişti şi formaţii de renume: George Rotaru, Nemuritorii, Robert Târnăveanu, Mariana Stănescu, Cătălin Maximiuc, Liliana Oncioiu, Gheorghe Sorea, Viorica Cerbu, Ionel Letcă, Mioara Greavu, Florin Filip, Andreea Jitea, Ştefan Bărbătei, Doina Timu Anton, Ioan Cristian Ţăran, Ansamblul Junii Braşovului, Ansamblul Plaiuri Moiecene şi multe alte surprize

Elevul de azi, fermierul de mâine

Liceenii Colegiului Țara Bârsei din localitatea Prejmăr, județul Brașov vor participa la sesiuni de practică și vizite tematice la companii din întreaga țară. Inițiativa aparținând Fundației World Vision România reprezintă o șansă oferită viitorilor agronomi de a ajunge mai aproape de meseria pe care și-au ales-o. „Elevul de zi, fermierul de mâine“ este un proiect care urmărește să echipeze tinerii din învățământul agricol cu abilități, cunoștințe și experiențe menite să-i stimuleze să continue studiile de profil și să adopte meseriile studiate, se specifică într-un comunicat emis de World Vision România.
 
Chiar din această lună „bobocii“ care au început să studieze agricultura vor avea ocazia să testeze viața de fermier zi de zi, timp de o săptămână, în timp ce tehnicienii veterinari vor petrece cinci zile la Ferma Demonstrativă Agrovision din satul brașovean Criț. „Experienţele pe care elevii le vor dobândi sunt importante, deoarece în mod obişnuit, practica lor se limitează la lucrul în laborator şi mica fermă de păsări a colegiului. Aproape niciodată nu li se oferă ocazia să lucreze în ferme sau pensiuni reale, întrucât companiile private nu au obligaţia să găzduiască stagii de practică“, spun reprezentanții World Vision România.
 
Proiectul va continua și în perioada următoare până la data de 15 decembrie 2015 când vor fi implicați și elevi mai mari pentru care în funcție de profilul studiat se vor organiza vizite tematice în companii și universități, ferme, clinici veterinare, pensiuni și hoteluri sau chiar fabrici de procesare a cărnii și a laptelui din întreaga țară.
 
La finalul proiectului, rezultatele “fermierilor de viitor” vor fi evaluate de către profesori, iar cei mai buni dintre elevii participanţi vor fi recompensaţi cu premii constând în echipamente IT.

Un puternic nucleu de cercetare în domeniul energiei durabile

Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ Braşov,

Într-o societate de consum precum cea în care trăim epuizarea resurselor naturale este o realitate care ar trebui să impună cel puţin o conduită moderată în exploatarea lor. Cum acest lucru nu este respectat pe deplin, cercetarea este o armă redutabilă în faţa provocărilor viitorului. Acestea au fost şi premisele care au stat la baza înfiinţării unui institut unic în România şi sud-estul Europei prin conceptul de organizare şi dotare tehnologică. Pe data de 1 martie 2012, Braşovul a fost „scena“ inaugurării unuia dintre cele mai puternice nuclee de cercetare în domeniul energiei regenerabile, Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ din cadrul Universităţii Transilvania, Braşov. La aproape trei ani de la deschiderea laboratoarelor sale, directorul general Ion Vişa a reconfirmat importanţa existenţei Institutului şi a cercetărilor întreprinse aici.

Unic în România şi în sud-estul Europei

Universitatea Transilvania, autorul moral al înfiinţării Institutului de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ de la Braşov, a parcurs în ultimii ani un proces de structurare şi restructurare ce a vizat asigurarea calităţii educaţiei şi cercetării ştiinţifice. În acest sens s-au dezvoltat linii integrate ce cuprind programe de studii noi, unice la nivel naţional. Aceste programe reprezintă instrumente de implementare a strategiei de dezvoltare integrată a educaţiei cu cercetarea ştiinţifică în Universitatea Transilvania, iar dezvoltarea Institutului de Cercetare Ştiinţifică este o componentă esenţială de promovare a acesteia. Institutul reprezintă o structură care integrează cercetarea de excelenţă în domenii specifice ale dezvoltării durabile: energie durabilă, calitate a vieţii, conservarea şi dezvoltarea resurselor naturale. Obiectivele cercetărilor întreprinse aici vizează elaborarea unor soluţii complexe, flexibile – adaptate unor situaţii variate – pentru implementarea conceptelor energiei durabile în mediul urban. De altfel, sistemele de conversie a energiei regenerabile reprezintă unul dintre domeniile primordiale abordate de centrele de cercetare din institut. Potrivit dlui Vişa, această abordare integrată este necesară pentru a putea da răspunsuri competente pentru probleme complexe. În plus, afirmă domnia sa, în timp institutul va contribui la creşterea economică la nivel regional şi naţional, asigurând competitivitate pe plan internaţional cu precădere în domeniile energiei durabile.

Concepte avansate de eficienţă, economie şi conversie a energiei regenerabile

Situat într-un campus de 30 de hectare, Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse Hight Tech“ cuprinde 12 clădiri cu trei niveluri şi are o suprafaţă totală desfăşurată de cca 20.000 mp, în care îşi desfăşoară activitatea 27 de centre de cercetare ştiinţifică. În afara spaţiilor de cercetare, educaţie şi formare profesională, Green Energy Independent University Campus cuprinde un parc solar, un herbarium, un parc sportiv, dar şi o zonă în care se face transferul produselor şi tehnologiilor high-tech către mediul economic.

În cazul institutului, o mare parte dintre rezultatele cercetării ştiinţifice sunt integrate chiar în construcţia lui. Cele 12 clădiri au fost concepute astfel încât să aibă autonomie energetică ridicată şi dispun de sute de senzori care permit cercetătorilor să testeze diferite sisteme de iluminare şi încălzire. Referitor la consumul de energie electrică, clădirile institutului consumă 70kw/oră/m²/an, în vreme ce consumul clădirilor conectate la reţeaua electrică tradiţională ajunge până la 300 kw/oră/m²/an. Câteva dintre soluţiile implementate integral sunt o noutate la nivel european, un exemplu în acest sens fiind sistemele de vitrare pentru controlul schimbului termic al clădirilor cu mediul exterior. Proiectul de construcţii, structuri şi instalaţii a fost realizat de către colective din Universitatea Transilvania, iar clădirile sunt monitorizate pentru a putea identifica permanent soluţii de optimizare. Astfel, ele cuprind soluţii cu grad avansat de noutate pentru reducerea pierderilor de căldură prin izolaţie termică, fenestraţie, utilizare raţională a sistemelor de încălzire/răcire etc.

Energia termică a institutului este asigurată prin mixuri care cuprind sisteme de energii regenerabile – pompe de căldură, colectoare solaro-termice – şi surse tradiţionale, pentru fiecare laborator fiind proiectată o soluţie diferită. Energia electrică este asigurată printr-un parc fotovoltaic (2MWp) cuplat la reţea prin module şi platforme fotovoltaice instalate pe clădirile institutului. Această varietate de surse reprezintă o situaţie ideală de testare a unor concepte avansate de gestionare a energiei prin sisteme de tip smart-grid. De altfel, Universitatea Transilvania a fost partener principal în realizarea strategiei naţionale de smart-grid şi va fi locaţie-pilot de testare şi implementare a unor soluţii care vor fi apoi aplicate la nivel naţional. Sistemul de monitorizare şi management energetic din cadrul institutului este parte a Data Center-ului care va gestiona şi aplicaţiile informatice şi a fost proiectat după conceptele „IT Green“, având consumuri energetice extrem de reduse.

Soluţii alternative pentru producerea energiei electrice

Colectivele din institut oferă deja soluţii de integrare a sistemelor de energii regenerabile în spaţiul urban şi în mediul construit. Acestea vizează sistemele fotovoltaice – independente sau conectate la reţea – care cuprind module, şiruri sau platforme fotovoltaice mici integrate în clădiri, dar şi soluţii de iluminat stradal sau de mobilier urban bazate pe fotovoltaice. De asemenea, în cadrul institutului s-a dezvoltat o gamă de turbine eoliene de foarte mică putere cu design specific pentru integrare în arealul citadin, precum şi microhidrocentrale care valorifică eficient cursurile mici de apă. În plus, institutul a realizat noi structuri de management energetic pentru sistemele care includ furnizarea de energie electrică din surse regenerabile, precum şi sistemele de tip smart-grid. La fel de importantă ca şi cercetarea, pe partea de educaţie, colectivele din institut oferă cursuri de specializare pentru implementarea sistemelor de energii regenerabile adresate dezvoltatorilor şi cursuri de conversie, umplând astfel un gol la nivel naţional în domeniul forţei de muncă specializate în acest domeniu.

Echipamente de cercetare de ultimă generaţie

Înfiinţarea şi dezvoltarea institutului a fost posibilă prin câştigarea proiectului „Institut CDI: Produse High-tech pentru Dezvoltare Durabilă – PRO-DD“. Acesta a fost depus în prima competiţie a programului POS-CCE – Infrastructuri de Cercetare Mari şi a obţinut punctajul cel mai mare pe domeniul Energie. În martie 2009 s-a semnat contractul de finanţare în valoare de  60 mil. lei din fondurile programului POS-CCE (suma maximă eligibilă acordată prin acest apel de propuneri), 27 mil. lei contribuţie proprie a Universităţii Transilvania. Aproximativ 40% din investiţiile realizate s-au direcţionat spre dezvoltarea celor 12 clădiri, iar 60% din fonduri au fost folosite pentru dotarea cu echipamente de cercetare de ultimă generaţie compatibile cu cele existente în marile entităţi de cercetare din Europa şi din lume.

Laura ZMARANDA

Comuna Moeciu, exemplu de dezvoltare rurală durabilă

Comuna Moeciu – Braşov este una dintre puţinele localităţi din România, poate 20 sau 30 în total, care şi-a rezolvat în mare parte problema dezvoltării economice, exprimată şi ca nivel de trai al locuitorilor. Şi a făcut-o nu pentru că ar fi existat un plan strategic al administraţiei locale, judeţene sau centrale, ci prin efortul şi imaginaţia colectivităţii, inclusiv a ANTREC, care-şi are practic rădăcinile aici din 1994. Cu alte cuvinte, localnicii au generat dezvoltarea, şi nu investitorii străini sau strategici ori autorităţile statului, aşa cum îndeobşte se aşteaptă în ţară. Drumul ales a fost acela al agroturismului, ceea ce presupune şi o componentă de agricultură (creşterea animalelor, întreţinere păşuni şi fâneţe, grădină de legume etc.), combinat cu turismul rural. Aproape fiecare casă din Moeciu de Sus, Moeciu de Jos, Drumul Carului şi Cheia, parţial şi din satele Peştera şi Măgura, s-a transformat în pensiune agroturistică.

Situată pe culoarul Rucăr-Bran, la o altitudine de 800-1.200 m, comuna Moeciu se întinde pe 9.491 ha (d.c. pădure – 5.482 ha) şi are 4.892 de locuitori, 1.428 de gospodării şi 2.164 de clădiri, după rezultatele preliminare ale recensământului din 2011, şi 2.923 de familii, ultima cifră fiind asumată de conducerea administrativă a localităţii. Aproape 700 dintre construcţii sunt sau vor deveni pensiuni agroturistice sau spaţii cu cazare în regim hotelier.

Pionierat în agroturism

În 1990, ca mai toate localităţile necooperativizate din zona montană a judeţelor Braşov, Alba şi Sibiu, comuna Moeciu avea o anumită tradiţie a gospodăriei de munte, axată pe creşterea ovinelor în principal şi, secundar, a vacilor pentru lapte.

În capitalism a intrat aşadar cu un standard de viaţă al locuitorilor oarecum mai ridicat, în comparaţie cu alte perimetre rurale din ţară. Însă un impact negativ ulterior al pierderii locurilor de muncă din industria braşoveană reconvertită la economia de piaţă (în majoritate complet distrusă) a existat totuşi.

Însă a venit la momentul oportun o idee, cea promovată de fondatoarele ANTREC, Mioara şi Marilena Stoian, de dezvoltare a agroturismului, îmbrăţişată la început doar de câteva familii din comună. Toţi împreună au făcut pionierat în agroturism. Pentru că primele pensiuni care practicau genul de sejur „ca la mama acasă“ au fost o reuşită, modelul s-a extins în toată comuna, Moeciu având astăzi în jur de 400 de pensiuni (neoficial sunt mai multe), case de vacanţă şi spaţii de cazare în regim hotelier, plus alte aproximativ 300 în diferite grade de execuţie. Cei care au pus bazele agroturismului montan au făcut totul: au construit imobile după planuri şi proiecte proprii, şi-au asigurat sursele de apă, sistemul de colectare a apelor uzate, încălzire, acces la televiziune etc. Vorba unora dintre locuitori: „dezvoltarea comunei a început de la noi; măcar să facă autorităţile pe jumătate!“

Agricultura, anexă a agroturismului

Agricultura a fost cu timpul subsumată activităţii economice predominante, agroturismul montan, turismul de sejur sau turismul de tranzit. Statistica arată că, în cele 6 sate ale localităţii, există 599 de exploataţii agricole care cultivă 100 ha cu cartofi, 8 – cu legume, 70 ha – cu plante de nutreţ şi deţin aproximativ 15.000 de capete de ovine şi 1.500 capete de bovine (dintre care 1.200 vaci de lapte). Suprafaţa de pajişti şi fâneţe alpine se ridică la 2.125 ha. Majoritatea produselor sunt folosite în bucătăria pensiunilor.

Agroturismul înseamnă însă şi vizitarea stânelor, odăilor (spaţii de cazare a animalelor pe pajiştile montane) sau practicarea activităţilor gospodăreşti, cum ar fi bucătăria, strânsul fânului, îngrijirea păsărilor, recoltarea fructelor de pădure (afine, zmeură) etc.

Călătoriile sunt favorizate de cadrul natural excepţional în care este situată aşezarea – Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Natural Bucegi, Leaota, „Peştera cu lilieci“ din satul Peştera, Cheile Moeciului cu Cascadele Moeciului „La Chişetori“ (rezervaţie geobiologică), dar şi de peisajul antropic – casa tradiţională Runceanu, casele vechi din Măgura şi Peştera, arta cojocăritului etc.

Determinantă pentru dezvoltarea Moeciului a fost apropierea de Bran şi de drumul european care tranzitează munţii prin Câmpulung Muscel – Rucăr – Fundata – Bran – Râşnov. Zona este vizitată lunar de 9.000 de turişti (30% străini), dintre care 3.500 solicită şi cazare.

Drumurile judeţene, sever deteriorate

Paradoxal pentru valoarea aşezării ca destinaţie turistică, infrastructura rutieră este una care lasă de dorit. Drumul judeţean Moeciu de Jos - Moeciu de Sus, în lungime de 8,5 km, este aproape impracticabil. Mă rog, se circulă cu greutate printre gropi, denivelări, şanţuri, asfalt mâncat de timp etc.

Profesorul Nicolae Clinciu, primar la al treilea mandat, ne spunea că, în mod absolut contrariant, autorităţile judeţene din Braşov n-au alocat niciun ban în zece ani pentru asfaltarea acestui drum: „Este adevărat, asfaltul a fost deteriorat şi pentru că am avut lucrări de alimentare cu apă, gaze şi canalizare. Această problemă va fi însă rezolvată în curând pentru că artera de circulaţie despre care vorbim a fost reclasificată în drum naţional, în vederea realizării marelui proiect «TransCarpatica» (n.n. şosea de munte care ar uni Moeciu de Moroeni-Dâmboviţa, cu o trecere complet riscantă pentru conservarea habitatului din rezervaţiile din Parcul Natural Bucegi şi Lacul Bolboci).

În schimb, cum aţi văzut, drumurile locale din Moeciu de Sus sunt asfaltate din 2008, printr-un proiect Sapard, şi arată foarte bine şi astăzi, iar cele înspre Peştera şi Măgura sunt modernizate pe jumătate. Ele vor fi completate cu asfalt în acest an, Guvernul alocând în acest sens un milion de lei. Gazul metan este introdus în toată comuna, mai puţin satul Măgura, există sistem de colectare a apelor uzate la Moeciu de Sus şi Moeciu de Jos, iar pentru alimentarea cu apă şi canalizare în restul satelor (n.n. - reţea de apă nouă s-a realizat în cinci sate, iar canalizare, în două) sunt depuse câteva proiecte cu finanţare europeană. Ar mai fi de spus că Primăria Moeciu se descurcă cu bani de la bugetul local, Consiliul Judeţean Braşov necontribuind cu fonduri pentru dezvoltarea localităţii, lucru destul de nefiresc având în vedere potenţialul turistic confirmat al Moeciului.“

Maria Bogdan

Cum rămânem fără păduri? Infracţiunea comisă fără martori rămâne nepedepsită

Era o vorbă: „România – frumoasă ţară, păcat că e locuită“. O vorbă aruncată de străini şi care jigneşte orgoliul multor români. Şi totuşi, ştim bine că singuri ne aruncăm în derâdere pentru că de multe ori deciziile se iau fără cap şi, aşa cum spune înţelepciunea populară, „acolo unde nu-i cap, vai de picioare“. În cazul nostru, vai de talpa ţării, de oamenii mulţi care sunt nevoiţi să trăiască după reguli negândite, asistând uneori neputincioşi la distrugerea şi dispariţia aurului verde – pădurile.

Trecând prin mijlocul ţării, ne-am abătut pe la Direcţia Silvică Braşov pentru a schimba câteva vorbe cu directorul acestei instituţii, ing. Dan Runceanu. Am ţinut în mod deosebit să purtăm discuţia noastră în natură, pentru că zona este absolut mirifică. Ne-am minunat de peisaj încă de la oprirea motorului maşinii, pentru că ne aflam pe un platou, chiar între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului. Ambele masive sunt încă îmbrăcate în frumoase păduri administrate atât de Regia Naţională a Pădurii, cât şi de ocoale silvice private, acolo unde terenurile aparţineau primăriilor sau composesoratelor.

Ne întrebăm cât timp ne vom mai bucura de imaginea atât de optimistă a verdelui pădurilor pentru că, în urma retrocedărilor, aici, la Braşov, din 185.000 ha RNP administrează azi doar 22.000 de ha, restul intrând în grija ocoalelor publice locale, ale primăriilor. „N-ar fi aceasta problema cea mai mare, pentru că în aceste unităţi lucrează colegi care provin tot din Direcţia Silvică, şi nici legislaţia, pentru că ea există şi se aplică, dar uneori este greu să demonstrezi în justiţie o infracţiune“, a declarat Dan Runceanu.

Afirmaţiile domniei sale au stârnit şi mai mult interes discuţiei noastre şi, firesc, am cerut lămuriri. „Vă dau un exemplu. Sunt situaţii în care noi pierdem în justiţie, deşi există procese verbale de infracţiune sau de contravenţie, pentru că nu am avut martor. Or, de unde să ai martor în vârful muntelui?“

Bună întrebare! Dar mă întreb şi eu, la rându-mi: oare aceasta este legislaţia cu care vrem să stopăm defrişarea abuzivă, furtul şi degradarea zonelor muntoase? „Se pare că nu este suficient că pădurarul descoperă infracţiunea în patrularea lui, trebuie să aibă un martor“, ne lămureşte directorul DS Braşov.

Se tot vorbeşte de programe de împădurire care să ne aducă mai aproape de media europeană, însă întregul proces propus de autorităţi cu greu se materializează în teren.

„Există dorinţa de a prelua anumite suprafeţe limitrofe pădurii, terenuri aflate sub pericolul eroziunii, de la persoane fizice sau primării, pentru a fi împădurite, pentru că suntem încă sub media europeană, dar este greu să convingi proprietarul să le împădurească, chiar şi în condiţiile în care noi îi asigurăm materialul săditor şi asistenţa necesară. Poate ar fi mai uşor dacă ar exista o anumită facilitate, o scutire de impozit sau o altă modalitate prin care omul să fie tentat să împădurească“, mărturiseşte Dan Runceanu.

Aşa stând lucrurile, te gândeşti cine o fi mai „catâr“: proprietarul care nu înţelege importanţa pădurii sau autorităţile care nu ştiu sau nu vor să se impună pentru a rezolva problema dispariţiei pădurilor despre care scriem de atâţia ani?

Patricia Alexandra POP

Institutul Cartofului Braşov, 45 de ani de cercetare

La sfârşitul anului, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ) Braşov a organizat Sesiunea aniver­sară de comunicări ştiinţifice „45 de ani de cercetare-dezvoltare: tradiţie, continuitate şi viitor pentru agricultura României“.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Dr. Victor DONESCU,
director ştiinţific INCDCSZ Braşov

Abonează-te la acest feed RSS