Despre Mănăstirea Cotmeana, situată în localitatea cu același nume, la jumătatea distanței dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea, se spune că este cea mai veche așezare monahală din Țara Românească și unul dintre cele mai importante monumente medievale din sud-estul Europei. Prima atestare documentară datează din 20 mai 1388, un hrisov al domnitorului Mircea cel Bătrân către Mănăstirea Cozia pomenind despre acest lăcaș. Surse istorice și deopotrivă ortodoxe atribuie prima construcție sfârșitului de secol XIII, mai precis lui Vladislav Vlaicu, care ar fi ridicat zidurile unei biserici pe acest loc în anul 1292. Alții susțin că ctitorul ar fi fost Radu I Voievod, domnul Țării Românești între anii 1377-1389.

Documentele istorice susțin următoarea variantă: mănăstirea a fost construită în prima sa formă de Radu I și mai apoi a fost refăcută de Mircea cel Bătrân, între anii 1387-1389, vreme în care a primit hramul Buna Vestire și Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Tot din această perioadă se păstrează și cel mai vechi clopot din Țara Românească, dăruit Mănăstirii Cotmeana de jupânul Dragomir, în anul 1385.

Două secole mai târziu, în 1711, Constantin Brâncoveanu restaurează biserica, înlocuind ancadramentele de piatră ale ferestrelor și ale ușii de intrare în naos. Ieromonahii Ilarion și Sofronie aduc, în anul 1777, alte îmbunătățiri (se lărgește pronaosul și se adaugă un pridvor cu arcade pe latura nordică), iar o ultimă intervenție, înainte de transformarea lăcașului în biserică de mir, după secularizarea averilor mănăstirești, este consemnată în anul 1857, când se construiește clopotnița din zid și turn din lemn. Direcția Monumentelor Istorice restaurează așezământul în anii 1922-1924, 1959, 1972, însă reînflorirea mănăstirii survine după anul 1990, când se zidește, pe lângă biserica veche, o alta nouă, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Picturi păstrate de acum șase secole

Construit în scopuri strategice și de apărare, întregul ansamblu feudal de la Cotmeana este format din biserică, turnul-clopotniță și zidurile de incintă, prevăzute cu creneluri de tragere. Biserica veche, din ziduri groase din cărămidă, este compartimentată în altar, naos și pronaos. Pridvorul din partea nordică este deschis, cu arcadele susținute de două coloane de piatră în față și alte două legate de zidurile pronaosului. Naosul este despărțit de pronaos printr-un zid cu o deschidere de comunicare și, foarte interesant, catapeteasma este în întregime din zid. Pictura este o capodoperă în sine, dat fiind faptul că este păstrată din vremea ctitoriei: cea din naos este din vremea lui Mircea cel Bătrân, iar cea din pronaos, din vremea lui Constantin Brâncoveanu. În exterior, sub cornișa zimțată, pereții sunt ornamentați cu discuri ceramice colorate. Acoperișul este în întregime din șindrilă. Săpăturile arheologice efectuate la Cotmeana au scos la iveală un tezaur de monede de aur, discuri ornamentale din teracotă, toate expuse azi la Muzeul Județean Argeș. În anul 1990, mănăstirea a fost redeschisă și practic rectitorită, în 2005 fiind târnosită o nouă biserică spațioasă, impunătoare. Ansamblul nou dispune de chilii, trapeze și gospodării anexe și adună, săptămânal, mii de pelerini din țară și din străinătate.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 52-53

Mănăstirea Corbii de Piatră e un unicat în sine între zidirile creștine din România. I-a fost redat scriptic rangul de mănăstire, în fine, s-a reînnodat firul vieții monahale din 2003, dar faptic nu are parte de rânduiala și grija atât de evidente în alte așezăminte ortodoxe. Mai degrabă poartă amprenta – ceea ce nu-i rău deloc, până la un punct – vechilor chilii rupestre, de inspirație – spun cunoscătorii – cappadociană, cu unele dintre cele mai vechi picturi murale păstrate în țară. Sigur se știe că aici a fost prima mănăstire de călugărițe atestată documentar la noi în țară.

Acest lăcaș original se află în satul Jgheaburi din comuna Corbi, județul Argeș, localitate situată la poalele Munților Iezer-Păpușa, pe malurile râului Doamnei. Înainte vreme se spune că în stâncă au fost săpate niște adâncituri care serveau ca loc de reculegere pentru asceți, zona în întregime fiind, în urmă cu sute de ani, vatră ascetică românească. La 23 iunie 1512, dată păstrată și în documente, monahia Magdalina, fiică și soție de boier, mătușa domnitorului Neagoe Basarab, proprietara moșiei de la Corbi, reînființează/amenajează mănăstirea Corbii de Piatră, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, pe care o închină nepotului său, astfel că încă de la început aceasta capătă statut de mănăstire domnească. Sintagma „reînființează/amenajează“ lasă să se înțeleagă că aici exista deja un așezământ; așa s-ar explica existența în biserica rupestră a două altare, caracteristică bizantină din secolul al X-lea, nespecifică însă ortodoxiei românești. Mănăstirea a fost slujită întâi de călugărițe, așa cum se specifică în ceasloave, dar în secolul următor, din cauza condițiilor grele de viețuire, la Corbi au fost aduși călugări. Există și o mărturie scrisă despre Corbii de Piatră ai acelor vremuri. În anul 1658, Paul de Alep, care îl însoțește pe patriarhul Macarie al Antiohiei într-o vizită în Țara Românească, spune, ajungând la biserica din stâncă: „Este mică, dar foarte frumoasă, unde se mai pot vedea pe pereți urmele vechii zugrăveli și care a fost redeschisă în urma viziunii pe care a avut-o un eremit sfânt.“

În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, mănăstirea devine biserică de mir, servind românilor care s-au refugiat, în timpul prigoanei religioase din Transilvania, din Jina (Sibiu), la Corbu. Prin anii 1800, biserica ia forma pe care o are și astăzi. Se sapă în stâncă un pronaos de 5,5/4,5m, se sparge zidul despărțitor dintre cele două altare, se construiește o catapeteasmă nouă, pictată de un oarecare Ștefan Zugravul. În 1882, după ce peretele vestic al naosului se surpă, sunt aduși meșteri pietrari italieni din Albeștii de Argeș, care au cioplit din stâncă alți pereți, înlocuind, astfel, porțiunea prăbușită. Tot în stâncă a fost construită și trapeza mănăstirii. Despre aceasta se spune că, în vechime, domnitorii veneau la hramuri, prilej cu care judecau și procese mai grele ori stingeau anumite neînțelegeri ivite în zonă. Astăzi, se păstrează crucea dăltuiră în piatră în anul 1700, dar paraclisul și clopotnița din lemn, realizate în 1890, se află în degradare avansată, cu mare risc de a fi pierdute. Și interiorul are de suferit din cauza întârzierii lucrărilor de restaurare. În martie 2003, PS Calinic Argeșanul a redat așezării rosturile mănăstirești, după mai bine de 200 de ani de întrerupere, însă nu se prea întrezărește aici așteptata revenire la viața monahală intensă.

Cum se ajunge? La ieșirea din Câmpulung – Argeș, urmați DN73C până în dreptul locali­tății Domnești. Faceți la dreapta, pe DJ 731, treceți prin satele Poduri și Corbișori și ajungeți în Corbi. În centrul comunei, mergeți la dreapta, pe DC 4, treceți peste râul Doamnei și, din nou, la dreapta, ajungeți în satul Jgheaburi. Mănăstirea se află chiar în vatra cătunului, undeva pe stânga. Vă va ajuta să găsiți locul chiar stânca, vizibilă din stradă. Dacă veniți dinspre Curtea de Argeș, la ieșirea dinspre nord, părăsiți DN 7C (Transfăgărășanul) înspre dreapta, pe DN 73C, și mergeți până în dreptul comunei Dumnești, iar mai departe, faceți stânga, înspre Corbu.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2016 – pag. 48

La invitaţia ministrului Agroindustriei din Republica Argentina, Ricardo Buryaille, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu,va realiza o vizită oficială la Buenos Aires în perioada 27 - 30 iulie 2016.Programul vizitei va include întâlniri la Ministerul Agroindustriei cu participarea experților dar și ai reprezentanților companiilor din domeniu interesate de stabilirea unor contacte directe cu parteneri din România.

„Cooperarea în domeniul agriculturii între România și Argentina reprezintă un domeniu cu potențial deosebit al relațiilor bilaterale, dat fiind interesele ambelor țări și ponderea semnificativă pe care sectorul agroalimentar o reprezintă în economia acestora”, a afirmat ministrul Achim Irimescu.

Domeniile de interes pentru partea argentiniană rezultate din întâlnirile la nivel de experți sau transmise prin intermediul ambasadelor se referă la cercetarea agricolă, soia, producerea de biocombustibili, agricultura ecologică, biotehnologii (inclusiv OMG –uri), zootehnie, resursele de care dispune țara noastră pentru sectorul agricol, inclusiv fonduri europene.

De asemenea, Argentina manifestă un interes deosebit pentru reconectarea cu piețele internaționale în general și pe domeniul agriculturii în mod special, dată fiind greutatea specifică a acestui sector în economia argentiniană.

Ministrul Achim Irimescu va vizita, în cadrul deplasării în Argentina, expoziția ”La Rural” – a cărei ediție 2016 va fi amplificată de aniversarea a 130 de ani de la înființarea Societății Rurale Argentiniene - pentru cunoașterea, într-un spațiu și timp concentrate, atât a diversității potențialului agro-zootehnic al Argentinei, cât și pentru contacte directe cu ceilalți miniștri ai agriculturii care au confirmat participarea la eveniment, din țări ale Americii Latine (Brazilia, Chile, Columbia, Panama, Cota Rica) și din state de pe alte continente.

Dezvoltarea agriculturii înseamnă şi dezvoltarea zonelor rurale, iar în realizarea acestui lucru un rol important îl are implementarea fondurilor europene la nivel local. Cu ajutorul Grupurilor de Acţiune Locală acest lucru pare a fi mai uşor de realizat, fapt demonstrat de GAL Lunca Argeşului.

De ce GAL Lunca Argeşului?

GAL Lunca Argeşului cuprinde 12 comune din două judeţe: 11 comune din judeţul Argeş: Mozăceni, Slobozia, Ştefan cel Mare, Negraşi, Teiu, Rociu, Suseni, Recea, Izvoru, Popeşti, Râca şi o comună din judeţul Teleorman: Tătărăştii de sus. „GAL-ul a fost înfiinţat în aprilie şi deserveşte peste 32.000 de persoane. Suma de care am dispus este cea maximă de care au dispus GAL-urile nou înfiinţate: 2.850.000 de euro, dintre care 2.550.000 de euro au fost pentru implementare proiecte şi restul pentru funcţionare GAL“, a declarat Lucian Cioran, preşedintele Gal-ului Lunca Argeşului şi primarul comunei Mozăceni.

Peste 50 de beneficiari în cadrul GAL-ului

Toate localităţile care formează acest GAL au realizat proiecte, pe diverse măsuri, având în final peste 50 de beneficiari. Întrebarea firească care se ridică în acest moment este: Unde s-au dus banii? Tot de la Lucian Cioran am aflat că achiziţia utilajelor a avut ponderea cea mai mare în totalul proiectelor depuse. „Achiziţia de utilaje a fost primordială, dat fiind faptul că zona este una agricolă, iar pentru primării au fost achiziţionate utilaje pentru diverse construcţii. Tot pentru beneficiari s-au folosit fondurile pentru instalarea tinerilor fermieri, însă cele mai multe proiecte au fost pentru creşterea albinelor.“

Cu toate că acest GAL pare a fi unul în care lucrurile au curs în direcţia potrivită, au existat şi verigi slabe care ar trebui consolidate în noul PNDR. „Birocraţia a stat în calea GAL-urilor, dar şi schimbarea regulilor în timpul jocului, o planificare este sfântă, nu mai trebuie umblată la ea. Am avut şi fermieri care au renunţat, doi la număr. Schimbarea în bine se vede în cazul fiecărui beneficiar, s-au creat noi locuri de muncă, atât în cadrul primăriilor cât şi în cazul particularilor. Schimbarea se poate observa şi atunci când treci printr-o localitate“, conchide primarul comunei Mozăceni.

Ce spun membrii

De la doi dintre beneficiarii fondurilor europene am aflat că demersurile nu au fost atât de grele pe cât se aşteptau şi că vor continua să se dezvolte apelând şi la programele noului PNDR.

Pe Măsura 121 - Modernizarea exploataţiei, Florina Constantin a obţinut banii necesari pentru achiziţionarea unor utilaje agricole. În vârstă de 29 de ani şi profesoară de meserie, ea s-a implicat în agricultură având la dispoziţie 108 ha şi în 4 ani ajungând să deţină 158 ha. „Am obţinut 25.000 de euro prin instalarea tânărului fermier pe baza cărora am cumpărat o maşină de ierbicidat. Iar pe Măsura 121 am accesat suma de 183.000 de euro, bani cu ajutorul cărora am achiziţionat o combină, două maşini pentru treierat, una pentru păioase şi alta pentru porumb şi floarea-soarelui şi o grapă cu discuri.“

Cel de-al doilea beneficiar, Tianu Cristian Ionuţ, a obţinut, timp de 5 ani, 1.500 de euro/an pentru creşterea albinelor. „Cu banii obţinuţi am cumpărat familii de albine pentru a respecta planul de afaceri, am cumpărat scândură, ceară, rame şi ce a mai fost nevoie. În acest moment am 35 de familii de albine şi, conform proiectului, trebuie să mă dezvolt până la 54 de familii.“

Loredana Larissa SOFRON