Unbeaten 2021    Adama decembrie 2020
update 27 Jan 2021
Lumea Satului

Lumea Satului

Cu definitivarea organizării Camerelor Agricole să se rezolve și problema consultanței agricole

Este bine cunoscut că nivelul și calitatea recoltelor într-o exploatație agricolă, precum și rezultatele sale economice sunt condiționate, în mod direct, de nivelul pregătirii profesionale a celui care o conduce. În țara noastră, problema informării micilor proprietari agricoli s-a pus încă de la începutul sec. al XX-lea, când în 1909, sub egida Casei Rurale, a fost creat „învățământul ambulant agricol“ cu învățători ambulanți pentru informarea profesională a țăranilor.

Acad. Gh. Ionescu-Șișești spre sfârșitul studiilor agronomice în Germania, gândind la preocupările după întoarcerea în țară, spunea: „Știința noastră trebuie s-o punem mai mult în folosul țăranilor, a cultivatorilor mici și nu a marilor proprietari și arendași, care și fără noi au știut a crea situații strălucite.“

În prezent, în România, numărul micilor cultivatori și fărâmițarea suprafețelor agricole sunt mai mari ca atunci.

Acum cum arată statisticile, numărul agricultorilor care dețin sub 5 ha este de 3.140.770, reprezentând 91,8% din totalul proprietarilor de teren, iar cei care dețin peste 50 ha reprezintă 0,6%. Tot din statistici rezultă că 99% din ferme sunt de subzistență, că 96% din agricultori au doar experiență practică și numai 1,6% au studii superioare.

Președintele LAPAR Nicolae Vasile, într-o discuție recentă spunea: „Noi discutăm de digitalizarea agriculturii, dar nouă ne lipsesc lucruri fundamentale, informațiile de bază, pe care unii colegi nu le știu.“

Consultanța nici în prezent nu este necesară marilor fermieri precum: L. Buzdugan, D. Muscă, Gh. Nițu, D. Manole, Gh. Albu, N. Sitaru, N. Șerban ș.a. care oricând pot sta alături de cei mai mari fermieri din Occident.

La nivelul UE există un consultant la 65-100 fermieri, iar în țara noastră, în cele peste 2.680 de comune, există 450 centre de consultanță revenind la un inginer consultant 12.000-13.000 de fermieri, ceea ce este total insuficient. Rezultă clar necesitatea organizării consultanței agricole care să funcționeze sub coordonarea camerelor agricole sau a direcțiilor agricole și nu serviciu de consultanță agricolă la nivelul ministerului. În fiecare unitate de cercetare agricolă, din diferitele zone pedoclimatice, este necesar să existe un colectiv de extensie și propagandă agricolă care testează toate inputurile oferite de companiile care comercializează semințe, pesticide, îngrășăminte etc. Câmpurile de testare să fie periodic vizitate de toți consultanții din zonă și de cât mai mulți fermieri. Rezultatele de producție se vor publica în revistele de specialitate și în broșuri care vor constitui argumentele de recomandare ale consultanților pentru fermieri.

Ar trebui să se instaureze ca regulă că niciun produs nu se comercializează până când nu este testat în condițiile țării noastre. Serviciile de consultanță ar trebui să organizeze, pe zone, câmpuri demonstrative de tipul celor de la Orezu, IMB, Diosig, Iași pe care să le viziteze fermierii în diferite faze de vegetație și să se convingă personal de ceea ce corespunde mai bine pentru ferma lor.

Este lăudabilă inițiativa dlui prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără de a prezenta în luna februarie situația rezervei de apă din sol pe regiuni, aceasta fiind foarte importantă pentru stabilirea tehnologiilor de cultură. Aș sugera dlui președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gh. Ionescu-Șișești“, Valeriu Tabără, ca sub egida ASAS, prin revistele de specialitate agricolă, să apară în fiecare număr 2-3 pagini cu calendarul lucrărilor agricole elaborate de unitățile de cercetare agricolă pe diferitele domenii de activitate. De exemplu, în numărul revistei 1-15 februarie să se prezinte lucrările care trebuie efectuate în perioada 1-15 martie și tot așa în continuare. Acestea ar fi de un real folos consultanților și chiar direct fermierilor care consultă revista.

Poate că organele de decizie din țara noastră vor proceda cum e mai bine pentru progresul agriculturii și al statului român.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

România promovează încă foarte puțin femeile în înalte demnități publice

Mișcarea feministă a pătruns în România acum vreo două secole. Timid și numai în rândul burgheziei. Peste aproape un veac a apărut și primul rezultat: în 1929 femeile știutoare de carte au primit dreptul să voteze, iar în 1930, să candideze la funcțiile publice. Cu acel prilej s-a scris istorie, în sensul că, pentru prima dată în România, trei doamne au fost alese primar: Luiza Zavloschi, în județul Vaslui, Elena Eisenberg, în Dâmbovița și Marilina Bocu, în Arad.

De atunci au trecut 90 de ani. Ce avem astăzi? Avem o mulțime de organizații ale femeilor. O mulțime de comisii care combat discriminarea de orice fel. Și, atenție, nicio statistică la zi privitoare, de exemplu, la femeile primar alese în 2020. Sau prezente în funcții de conducere la nivel înalt. De fapt, semnalul a fost dat chiar la formarea ultimului guvern, când în echipă a avut acces o singură femeie; la 21 de posturi, această unică prezență înseamnă 4,76%. Deci cam la acest procent valorizăm noi femeia... De altfel, aproximativ aceasta este și media la nivel național în ceea ce privește administrația publică centrală și locală. Că-n rest, har, Domnului, la muncă brută – în sistemul sanitar și de învățământ – au loc toate femeile!

Femeile – mai bine reprezentate în Parlament, dar cifra e departe de democrațiile consolidate

În Parlament, lucrurile stau mai bine. De pildă, la Camera Deputaților sunt 61 de femei, dintr-un total de 330 de deputați, cifră care echivalează cu un procent de reprezentare de 18,48%. Confortabil, în comparație cu restul structurilor autorităților publice. Dar puțin, dacă ar fi să ne raportăm la unele democrații consolidate din Europa. În Suedia, Finlanda, Olanda, Islanda, Norvegia sau Danemarca peste 40% din membrii Parlamentului sunt femei. La Senat, din 136 de parlamentari, 24 sunt femei, însemnând 17,64%. Aici, măcar aleșii și-au spălat păcatele, nominalizând o femeie în funcția de lider al Senatului, a doua poziție ca importanță în statul român, după președintele țării.

Sibiu, probabil cel mai feminist județ

Formațiunile politice nu au fost deloc generoase cu femeile în privința impunerii lor drept candidați pentru consiliile județene. În România, din 41 de structuri, doar două (4,87%) sunt conduse de femei, respectiv, CJ Botoșani (Doina Elena Federovici) și CJ Sibiu (Daniela Cîmpean). În cazul prefecturilor, situația este fluctuantă. În luna ianuarie erau doar trei femei prefect (Mureș, Giurgiu și Timiș), post în care numirile sunt realizate de guvern, dar la sugestia organizațiilor locale de partid (sau partide care alcătuiesc majoritatea parlamentară, deci și guvernul), ceea ce aduce, la 42 de prefecturi (județe + Capitala), o reprezentativitate minoră, de 7,14%. În capitalele de județ, unde există o vizibilitate maximă în spațiul public, au fost preferate pentru postul de primar doar trei femei – Clotilde Armand, Sector 1, Lia Olguța Vasilescu, Craiova, și Astrid Fodor, Sibiu, procentul fiind slab, de 6,25%. Dar n-am vrea să nu facem o observație: se pare că Sibiul este cel mai feminist județ din țară, oferind cele mai importante funcții din județ unor doamne.

5,31% reprezentativitate în cadrul primăriilor din țară

În administrația locală, greutatea pornește din a afla câte femei primar au fost alese pe 27 septembrie 2020. Există, în cadrul Asociației Comunelor din România, o structură de acest gen, Liga femeilor primar, dar lista nu este actualizată cu rezultatele ultimului scrutin și nici nu cuprinde toate primăriile din țară. Așa că a trebuit să căutăm în fiecare județ listele cu primarii, dar nici măcar pe acestea nu le-am găsit peste tot. Nicio instituție nu s-a gândit să aibă această bază de date la îndemână, să fie postată pe un portal public des accesat, cum ar fi prefecturile sau consiliile județene. După această aventură de a scotoci prin 42 de județe, am aflat că există 169 de femei-primar în cele 3.181 de unități administrativ-teritoriale de bază (103 municipii, 217 orașe și 2.861 comune), adică o reprezentativitate de 5,31%. Incredibil de mică este această cifră pentru o țară democrată și care oferă, prin Constituție, egalitate de șanse! Care egalitate, de vreme ce partidele promovează atât de puțin femeia?!!

Există un județ, Bistrița-Năsăud, care nu are nicio femeie șef al unei administrații publice. Cele mai multe femei primar sunt la Constanța – 10, Neamț și Dolj – câte 9 fiecare, Arad, Bacău și Vaslui-câte 8 fiecare. Precizând că procentul de reprezentativitate este calculat la numărul total de localități din județ, iată cum arată o situație pe județe, cu numărul de femei-primar:

  • 1 primar (în 8 județe și Capitala): București (Sector 1) – 14,28% reprezentativitate, Galați (Șendreni) – 1,53%, Călărași (Radovanu) – 1,8%, Ilfov (Dascălu) – 2,5%, Gorj (Turceni) – 1,40%, Sălaj (Dragu) – 1,63%, Covasna (Malnaș) – 2,22%, Brașov (Victoria) – 1,72%, Harghita (Ciucsângeorgiu) – 1,49%;
  • 2 primari (în 4 județe): Satu Mare (Negrești Oaș și Erebești) – 3,03%, Buzău (Puiești, Robeasca) – 2,29%, Vâlcea (Prundeni și Popești) – 2,24%, Olt (Icoana și Șopârlița) – 1,78%;
  • 3 primari (în 7 județe): Iași (Ipatele, Mironeasa și Mogoșești Iași) – 3,06%, Vrancea (Nănești, Slobozia Ciorăști, Suraia) – 4,05%, Tulcea (Maliuc, Valea Nucarilor, Valea Teilor) – 5,88%, Prahova (Berceni, Drajna și Valea Călugărească)-2,88%, Mehedinți (Greci, Balta, Godeanu) – 4,54%, Giurgiu (Bulbucata, Crevedia Mare, Mârșa) – 5,55%, Hunedoara (Cârjiți, General Berthelot, Vălișoara) – 4,34%;
  • 4 primari (în 6 județe): Suceava (Baia, Berchișești, Capu Câmpului și Voitinel) – 3,5%, Brăila (Cazașu, Romanu, Unirea și Vădeni) – 9,09%, Ialomița (Făcăeni, Săveni, Scânteia și Gheorghe Lazăr) – 6,06%, Argeș (Câmpulung, Corbi, Mihăești și Mozăceni) – 3,92%, Timiș (Criciova, Fardea, Foeni și Otelec) – 4,04%, Cluj (Așchileu, Borșa, Chinteni și Tureni) – 4,93%;
  • 5 primari (în 4 județe): Botoșani (Călărași, Cristinești, Havârna, Răuseni, Vârfu Câmpului) – 5,9%,
  • Dâmbovița (Bezdead, Bilciurești, Cândești, Nucet și Vlădeni) – 5,61%, Sibiu (Rateiu, Loamneș, Porumbacu de Jos, Racoviță și Sibiu) – 7,81%, Mureș (Beica de Jos, Bogata, Cristești, Deda și Mădăraș) – 4,90%;
  • 7 primari (în 5 județe): Teleorman (Suhaia, Uda Clocociov, Florica, Gălățeni, Nenciulești, Olteni, Storobăneasa) – 7,21%, Caraș-Severin (Fârliug, Lăpușnicu Mare, Pojejena, Prigor, Ramna, Socol și Teregova) – 9,09%, Bihor (Brusturi, Căbești, Câmpani, Ceica, Drăgănești, Drăgești și Sâmbăta) – 6,93%, Alba (Aiud, Lunca Mureșului, Cergău, Crăciunelu de Jos, Doștad, Întregalde și Șpring) – 8,97%, Maramureș (Seini, Băiuț, Bogdan Vodă, Cupșeni, Lăpuș, Poienile Izei, Șieu) – 9,21%;
  • 8 primari (în 3 județe): Vaslui (Bogdana, Codăiești, Dodești, Epureni, Grivița, Solești, Vutcani, Zorleni) – 9,30%, Bacău (Faraoani, Filipeni, Horgești, Mânăstirea Cașin, Odobești, Poduri, Sărata, Tamași) – 8,60%, Arad (Bocsig, Dorobanți, Gurahonț, Hălmăgel, Emlac, Șagu, Târnova și Vărădia de Mureș) – 10,25%;
  • 9 primari (în 2 județe): Neamț (Tașca, Bălțătești, Botești, Crăcăoani, Dobreni, Dumbrava Roșie, Grințieș, Poiana Teiului, Vânători Neamț) – 10,84%, Dolj (Craiova, Almaș, Bistreț, Melinești, Negoi, Perișor, Sălcuta, Scăești, Malu Mare) – 8,10%;
  • 10 primari (1 județ): Constanța (Adamclisi, Bărăganu, Cumpăna, Gârliciu, Grădina, Mihail Kogălniceanu, Oltina, Peștera, Saraiu și Tîrgușor) –14,28%.

Maria Bogdan

  • Publicat în Social
  • 0

Programul Start-Up Nation. Fabrică de sucuri natural în valoare de 200.000 lei, la Oneşti

Victor Dumitru Căruceriu din Oneşti, judeţul Bacău, prin intermediul programului Start-Up Nation a beneficiat în luna mai a anului trecut de suma de 200.000 lei, cu care şi-a deschis o fabrică de sucuri naturale. Cum este la început de drum ca tânăr antreprenor şi ce probleme întâmpină aflăm chiar de la el.

Suc ecologic, ulei de cătină şi colorant natural

Producţia efectivă de sucuri a început-o în luna septembrie a anului 2020, iar utilajele folosite  sunt noi, fiind achiziţionate prin intermediul programului Start-Up Nation, specifică Victor Căruceriu. „Din dorinţa de a fi independent financiar am început o afacere; pasiunea pentru natural este dată de necesitatea de a consuma produse cât mai naturale şi, dacă se poate, ecologice. Când citeşti o etichetă ai nevoie de multe cunoştinţe, de chimie şi biochimie, şi nu cred că trebuie să fie chiar aşa. Noi suntem patru salariați și realizăm o valorificare superioară a producţiei de fructe şi legume. Tot noi am înființat o plantație de cătină și sperăm că în acest an o să avem şi ceva producţie, pentru prima dată. De altfel, pentru a putea maximiza profitul am vrut să realizez şi prelucrarea fructelor. Am început cu sucul ecologic şi o să continuăm cu uleiul de cătină, iar din coajă vrem să obţinem colorant natural. Fructele achiziționate de noi sunt de pe piaţa naţională, iar despre procesare vă pot spune că este una mai mult decât simplă şi constă în următoarele etape: sortare, spălare, tocare, presare, pasteurizare şi ambalare“, adaugă antreprenorul băcăuan.

„Ca să fim mai sănătoşi trebuie să ne hrănim mai sănătos!“

Desfacerea produselor ar fi marea problemă în zonă, mai adaugă băcăuanul. „Pentru că suntem cu un produs relativ nou pe piață, de aceea trebuie să ne formăm încet, încet clienții. Încă se consumă multe lichide care sunt cu apă şi prafuri, dar cred că o să schimbăm acest lucru de a consuma ieftin. Ca să fim mai sănătoşi trebuie să ne hrănim mai sănătos. În acest moment distribuţia este aproape de zero, dar are loc să crească. Am început cu piaţa agrolimentară, urmând şi mici magazine. Începutul nu este greu, este foarte dificil. Cea mai mare problemă este lipsa banilor şi lipsa finanţării celor care sunt la început de drum. Băncile nu lucrează cu tine dacă nu ai trei luni venituri. Cumperi tot cu plata la livrare sau în avans (chirie, salarii, materii prime, ambalaje, echipamente de lucru), produci, dar durează o perioadă până încasezi ceva. Lipsa accesului la finanţare este cea mai mare problemă a acestei ţări. Sperăm să avem o creştere lentă şi stabilă.“

Prin programul guvernamental Start-Up Nation, suma alocată antreprenorului a fost de 200.000 lei, cu respectarea mai multor cerințe. „Obligaţiile asumate prin acest proiect au fost să am un număr de 4 angajaţi din categoria defavorizată, tineri absolvenţi sau şomeri; în acest caz trebuia depusă cererea de finanţare în perioada de depunere, din care să se vadă ce vrei să faci cu banii. După aprobare primeşti un număr de înregistrare şi începi să cauţi finanţare la băncile acreditate. Specific faptul că doar din taxe și impozite pentru patru salariați cu salariul minim trebuie să plătesc lunar în jur 4.000 lei; faceți un calcul să vedeți că se recuperează banii, dar firma ca să plătească salariile trebuie să facă și alte lucruri din care vin taxe și impozite“, încheie Victor Dumitru Căruceriu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Doar 708 comune, din 2.861, sunt racordate la rețeaua de gaze

În următorii 7 ani, autoritățile vor să ducă procentul de acoperire a localităților cu gaze de la 30% la 80%

Anul trecut, Guvernul României a adoptat Programul național de racordare a populației și clienților noncasnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale, utilizând ca sursă de finanțare fondurile europene și naționale (cotele de cofinanțare). Pentru perioada de programare 2014-2020, valoarea apelului de proiecte, derulat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), se ridica la 968 milioane de lei, cu termen de execuție 2023, iar pentru perioada de programare 2021-2027 fondurile estimate a fi consumate erau aproximate la 3,872 miliarde lei. Valoarea maximă a unui proiect este de 25 milioane de euro, cu condiția să deservească minimum 1.000 de gospodării. La primul apel s-au depus 24 de proiecte, în valoare de 1,16 miliarde lei. Acestea sunt în proces de evaluare, respectiv în etapa de verificare administrativă și a eligibilității.

Programul finanțează următoarele investiții: construirea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, inclusiv instalațiile, echipamentele și dotările aferente funcționalităților inteligente; construirea stațiilor de reglare, măsurare-predare a gazelor naturale și a racordului la Sistemul de transport existent exclusiv în scopul alimentării unei rețele inteligente de distribuție propusă printr-un proiect; construirea rețelelor interioare de distribuție a gazelor naturale pentru clădirile administrative publice (clădirea primăriei, centre sociale, școli etc.), în cadrul cărora se desfășoară activități non-economice; construirea branșamentelor pentru consumatorii casnici până la limita proprietății publice.

Rețeaua de gaze din România, la nivelul anului 2019, ultimul pentru care există date statistice

dezvoltare tabel 2

În fundamentarea Ordonanței nr. 128 din 31 iulie 2020 care reglementează programul, sumele și condițiile de accesare a banilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene face precizarea că România are un grad de acoperire a localităților cu sisteme de alimentare cu gaze de aproximativ 30%, iar intenția este ca, până în 2027, să se ajungă la aproximativ 80%. Un plan foarte ambițios, trebuie să recunoaștem! Dar să vedem cum stau lucrurile în realitate. La sfârșitul anului 2019, România avea o rețea de gaze în lungime de 42.287,4 km, iar regiunea Centru avea un grad de acoperire triplu față de Oltenia și dublu față de sudul Moldovei (vezi tabel și grafic). Glumind un pic, lungimea rețelei de gaze înseamnă de 13,42 ori hotarele României (3 149,9 km)! La 80% grad de acoperire, pesemne vorbim despre înconjurul de vreo 50 de ori a granițelor țării.

73 de orașe din țară nu dispun de alimentare cu gaze

dezvoltare tabel 23

Firește că mediul urban este cel mai bine acoperit de această facilitate. Dar nu atât de bine cât ar cere timpurile în care trăim, mai cu seamă că România este producător de gaze. Așadar, din 103 municipii și 217 orașe (total 320 de orașe), sunt conectate la rețea doar 247 de localități, în procent de 77,18%. Sută la sută acoperire se înregistrează doar în regiunea București-Ilfov, iar ca procent major urmează regiunile Sud-Muntenia și Centru. Observăm că ar fi serios de lucru în județele din regiunea Sud-Vest Oltenia (Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj și Mehedinți) și Sud-Est (Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Tulcea și Constanța), unde 15, respectiv, 13 orașe nu au sistem de alimentare cu gaze.

În mediul rural, doar 24,74% dintre comune dispun de această facilitate

dezvoltare tabel 4

Citim așa pe site-ule Ministerului Economiei și pe cele ale diverselor instituții „agățate“ de companiile de stat care se ocupă de acest domeniu: „Producția medie de gaze naturale în ultimii ani a fost de circa 11 miliarde de metri cubi, calificând România drept cel mai mare producător de gaze naturale din Europa Centrală și de Est.“ Ei bine, cu o asemenea statistică și cu o asemenea laudă, cu o asemenea bogăție la tine acasă, să ai doar 708 comune, din 2.861, racordate la rețeaua de gaze seamănă, cum să spunem, a prostie, indolență, nepricepere, dezinteres, politici slabe la nivel local și național etc. La un procent de acoperire de 24,74% la nivel național nici n-ar merita să mai discutăm despre care regiune e mai bine plasată și care a rămas de căruța... căruțelor! Cert este un singur lucru: guvernul, ministerul de resort, consiliile județene și primăriile au uriaș de lucru în mediul rural sub aspectul introducerii acestei facilități în casele oamenilor. Asta dacă mai vrem să salvăm ceva din pădurile și așa decimate ale țării.

Racordarea gratuită la rețea a consumatorilor casnici, un proiect bun, dar care se aplică foarte greu

dezvoltare tabel 1

Tot anul trecut, Parlamentul a adoptat proiectul de lege (155/2020) înaintat de Guvern care prevede că racordarea la rețeaua de gaze naturale va fi gratuită pentru toți consumatorii casnici. Mai exact, acolo unde există o conductă de gaze, lucrările de branșare, eventual subtraversări, se execută gratuit până la limita de proprietate; în gospodărie, costurile revin proprietarului. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat în acest sens, prin Ordinul nr. 178 din 9 octombrie 2020, Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale. Dar cum se întâmplă la noi, acesta parcă țese un soi de birocrație imposibil de pătruns de un consumator oarecare, așa că un lucru care trebuia să fie simplu a devenit extrem de complicat. Deci racordarea nu se va desfășura cu viteza cu care cred autoritățile. Bine, acolo unde primarii s-au implicat documentația și fluxul acesteia sunt mai simple, dar unde autoritățile nu vin în sprijinul oamenilor, este greu pentru un consumator să pătrundă prin hățișurile birocratice.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate
  • 0

Comunele „dormitor“ din jurul Capitalei au dat agricultura pe piața imobiliară și activități non-agricole

  • Construcțiile și afacerile au adus creșteri ale populației, dar domeniul edilitar lasă de droit

Scriam, anul trecut, că Ilfovul este județul cu cele mai multe comune bogate din România. Și mai spuneam atunci că expansiunea nu este legată de agricultură, ci de piața imobiliară ori afaceri economice non-agrare. Din păcate, aceasta este realitatea: domeniul agrar nu este mare aducător de bunăstare în comunitățile rurale. Astăzi vom vorbi despre tendințele de dezvoltare din jurul Capitalei, despre avântul imobiliar și economic, dar și despre infrastructura edilitară rămasă  în urmă, plus despre marile probleme legate de poluarea generată de gropile de gunoi, sprijinindu-ne integral pe datele oferite de dna prof. univ. dr. Elena Matei de la Facultatea de Geografie, din cadrul Universității București.

Județul Ilfov, care înconjoară ca un inel municipiul București, este printre unitățile administrative cu un grad de ruralitate de 54,2%, ocupând locul 14 in cadrul României. În realitate, doar în statistici este rural; luând în considerare piața imobiliară, contrastul urban-rural este mult diminuat. Localitățile tangente Capitalei au devenit foarte atractive prin investițiile rezidențiale din Domnești, Chiajna, Mogoșoaia, Odăile, Corbeanca, Tunari, Ștefăneștii de Jos, Dobroiești, Cernica, Berceni. Succesul acestora și/sau mimetismul în lumea afacerilor au condus la extinderea  complexelor imobiliare și la al doilea inel format din localitățile Ciorogârla, Baloteşti, Brănești și, recent, Bălăceanca, situată la est de cunoscuta Glina sau chiar Vidra, în sudul județului. Dincolo de aceste exemple există un alt areal de înflorire imobiliară, reprezentat de salba de sate situate pe malul limanului fluviatil  Snagov, ce se conturează drept comunități închise, segregate social, cu reședințe exclusiviste.

comunele dormitor imobiliare

Evoluția pieței imobiliare

Piața imobiliară a condus la schimbări în utilizarea fondului funciar. Pe ansamblul județului, suprafața construită s-a mărit cu 534 ha, în perioada 2010-2014 (pentru care sunt date în statistica oficială); 64,2% din această suprafață se regăsea la nivelul mediului rural. Numărul de locuințe noi, implicit complexe rezidențiale, a ajuns, în perioada 2002-2019, la peste 40 mii, ceea ce reprezintă 5,3% din totalul unităților-locative construite în România. Media suprafețelor construite este de peste 180 mp/locuință, variind de la maximum 385 mp, la Dobroiești, la minimum 125 mp, în Dascălu.

Creșterea populației în mediul rural ilfovean

Prof. univ. dr. Elena Matei apreciază că efectele pieței imobiliare – și nu numai – sunt demonstrate de aspectele demografice marcate de creșterea populației rurale cu peste 36.000 de locuitori, în 2020, față de 2005, ultimul an când au fost ridicate la rang de orașe o serie de așezări rurale, la concurență cu județele Timiș și Iași. Dacă se ia în calcul ecartul temporal post-decembrist în spațiul rural al județului Ilfov,  populația acestuia a crescut cu peste 78.000 de locuitori în anul 2020, față de 1992, fiind cea mai mare creștere din România. În panoplia creșterilor demografice spectaculoase se evidențiază comuna Chiajna, a cărei populație s-a mărit de patru ori pe acest interval de aproape 30 de ani, ajungând în prezent la aproape 30 mii de locuitori, ocupând locul  patru între toate unitățile administrative ale județului, după orașele Voluntari, Popești-Leordeni și Pantelimon. Dintre localitățile „paradisuri ale proiectelor imobiliare”, au mai avut creșteri semnificative ale populației  Dobroiești, Corbeanca, Ștefăneștii de Jos, Tunari și Domnești. Restul comunelor au marcat creșteri mai moderate, excepție făcând doar trei unități administrative (Dărăști-Ilfov, Nuci și Gruiu), caracterizate prin scăderi demografice. Viabilitatea acestor creșteri, analizată prin ponderea populației cu vârsta intre 0 și 4 ani, arată că există potențial de menținere a acestui trend în Chiajna, Corbeanca, Dobroiești, Mogoșoaia, la care se adaugă, timid, Berceni, Balotești și Afumați.

comunele dormitor tabel 12

Piața imobiliară vs. locuri de muncă

Susținerea locală a populației, privită prin numărul salariaților angajați pe teritoriul comunei, prezintă un tablou puțin suprapus cu dinamica pieței imobiliare. Mogoșoaia (construcții, activități comerciale farmaceutice etc.), Ștefăneștii de Jos, cu hub-ul de afaceri Pipera-Voluntari, Afumați – axată pe afacerile de depozite en gros, sunt cele care au peste 50% din populație angajată. O umbră se aruncă pe cele mai defavorizate comune – Periș, Dărăști-Ilfov, Nuci- marginalizate în plus și din punct de vedere spațial sau al accesibilității rutiere sau feroviare. Celelalte comunele gazde ale complexelor rezidențiale pot fi considerate doar așezări de tip „dormitor” pentru populația activă cu locuri de muncă în Capitală sau orașele din Ilfov.

Utilități publice care nu se ridică la nivelul secolului XXI

Un element favorizant al reușitelor imobiliare, dar și de confort pentru populația rurală este dat de  existența utilităților urbane. Toate comunele, cu excepția a trei din acestea  (Nuci, Dărăști-Ilfov și Petrăchioaia), au acces la rețeaua de gaze naturale. Aducțiunile de apă sunt în prezent în 26 de comune, din cele 32 ale județului, față de 1992, când doar 16 unități administrative erau racordate la apă curentă. Totuși, în secolul XXI localități precum Clinceni, Dascălu, Dragomirești Valea și, evident,  cele mai vitregite pe totalul dotărilor – Nucu, Periș, Petrăchioaia – nu cunosc această facilitate, aprovizionarea cu apă fiind încă prin sisteme de forare a apelor freatice sau de adâncime.  Deși lungimea rețelei de apă a crescut de 12 ori în perioada post-comunistă, multe din așezările cu dezvoltări imobiliare au părți importante cu alimentare din surse din forare (Tamași). Există pe alocuri și un mare inconvenient: buletinele de calitate a apelor arată o încărcătură mare de mangan și fier, fapt pentru care populația trebuie să asigure  sisteme de reducere a acestora.

La canalizare, situația des întâlnită în România, când sistemele de aducțiune au fost implementate în devans față de cele de canalizare, se repetă și în județul Ilfov. Primăriile comunelor Chiajna, Ciolpani, Găneasa, Grădiștea, Nuci, Periș trebuie să se focalizeze pe programele de dezvoltare a rețelelor de canalizare. În plus, Directiva Europeană 91/271/EEC, cu termen de aplicare la 31 decembrie 2018, stipula că așezările mai mari de 2.000 locuitori trebuie să se branșeze la sisteme de canalizare publice. De asemenea, comunele din sudul județului sau chiar nord-est de București trebuie să extindă lungimea rețelei de canalizare care este subdiminuată.

Cartiere de locuințe în proximitatea unor mari poluatori

Dincolo de aceste aspecte ce pot fi cumva corectate (apă, canalizare), aureola de localități rurale din proximitatea Capitalei este sub incidența poluării istorice sau active de la depozitele de deșeuri menajere (nereciclate). Depozitul de deșeuri Glina, de fapt fosta groapă „Ochiul Boului“, azi Myjnia Cystern, o stație de sortare parțial funcțională sau mai corect temporar închisă, este doar la  5 km vest de noul complex rezidențial Bălăceanca. Depozitul de deșeuri Rudeni sau Chiajna-Iridex este tangent spre nord cu Chitila și nu departe de Dragomirești-Vale. Urmează construcțiile părăsite din apropierea inelului de centură a Bucureștiului (fostele forturi militare etc.), groapa de gunoi ecologic Vidra, dar mai ales fose septice sau stațiile de epurare incomplete sau parțial funcționale amplasate în cartierele lipsite de canalizare. Toate acestea aduc un disconfort din ce în ce mai des acuzat de locatarii noilor zone rezidențiale, iar acest lucru probabil ar trebui controlat măcar de aici înainte de autorități.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate
  • 0

Myanmar, ţara cu mii de pagode (VIII). Legendă și adevăr

Aventura de pe Lacul Inle din Myanmar, pentru că așa pot numi călătoria cu barca pe întinsele ape ale acestuia, ne-a oferit prilejul să vizităm câteva locuri inedite din acea zonă despre care mi-am propus să vă povestesc.

Lacul Inle este locul unde m-a impresionat cel mai mult ingeniozitatea locuitorilor care s-au adaptat unui mod de viață original. Situat în Podisul Shan, lacul are suprafața de 116 km² și o adâncime oscilantă în funcție de sezon de la 1,5 m până la 5 m.

Legendele spun că în urmă cu câteva sute de ani regele a alungat de pe pământurile sale o parte dintre soldații din tribul Intha, descendenți ai grupării etnice Mon, nemulțumit de faptul că aceștia au pierdut lupta cu dușmanul.

Ei au ales să se mute pe Lacul Inle unde și-au construit case suspendate pe piloni de lemn. Comunitatea de pe lac are 70 mii de locuitori răspândiți în patru orașe și mai multe sate lacustre. Deplasarea se face doar cu ajutorul zecilor de ambarcațiuni de mici dimensiuni sau a bărcilor cu motor conduse cu măiestrie pe adevărate trasee marcate de frunze de lotus pe care noi le-am numit „autostrăzi“ pe apă. Toate casele au mai multe bărci la ponton și toată familia vâslește, iar a ieși în curte pentru cei de pe lac înseamnă a urca în barcă sau pur și simplu a înota în preajma casei. Am văzut copii mici de 3-4 ani care se jucau în apă, ceea ce m-a făcut să cred că aceștia mai întâi învață să înoate și apoi să meargă. Tot pe apă sunt construite restaurante, ateliere, școli, temple și magazine.

Însă ce face ca atât de mulți turiști să ajungă în zona lacului Inle sunt grădinile plutitoare. Astfel, pe paturi construite din plante acvatice împletite, impregnate cu nămol adunat de pe fundul lacului și ancorate cu bețe de bambus se cultivă mai multe specii de legume, predominante fiind tomatele. Gustul legumelor obținute aici este considerat cel mai bun din întregul Myanmar, gust dat probabil de nămolul foarte fertil utilizat.

Femeile se ocupă de puținele treburi gospodărești, activități artizanale, dar în special de îngrijirea grădinilor. Le-am văzut cum vâsleau printre rândurile de tomate, vinete, dovlecei și alte legume. Se pare că peste 30% din suprafața lacului este ocupată cu aceste grădini plutitoare, iar faima lor a condus în ultima perioadă la dezvoltarea infrastructurii turistice poate mai mult decât în orice alt loc din Myanmar.

Legumele, dar și alte bunuri sunt vândute pe piețele locale din satele aflate în jurul lacului de cinci ori pe săptămână. Până și acestea sunt plutitoare, iar tranzacțiile au loc în bărci.

O altă curiozitate: piețele nu sunt deschise în zilele cu lună plină și lună nouă.

Masa de prânz la o familie locală și cazarea într-un resort pe malul lacului au fost și ele experiențe unice care ne-au arătat ce potențial uriaș există în zonă pentru a satisface cele mai pretențioase gusturi ale turiștilor. Astfel am experimentat gustul legumelor obținute în grădinile plutitoare precum și ingredientele tradiționale folosite în preparatele culinare.

Experiența călătoriei în zona lacului Inle nu se încheie aici pentru că mai am de povestit despre oamenii locului și obiceiurile lor. Cu promisiunea că voi continua într-un alt episod povestea mea vă îndemn să-mi fiți aproape în această minunată călătorie imaginară.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism
  • 0

Cabo Verde, un paradis all inclusive departe de lumea dezlănțuită

Descoperită de către marinarii portughezi pe la mijlocul secolului al XV-lea și colonizată ulterior tot de ei, Cabo Verde poate fi o alegere bună pentru toți cei care caută locuri exotice, destinații „altfel“ și cumva cu de toate la un loc. Cabo Verde este situată în largul coastelor Africii de Vest, în arhipelagul din zona Macaronesia din Oceanul Atlantic, unde cel mai ușor se poate ajunge cu un vapor.

De altfel, pe vapor mă aflam și eu când am pășit pentru prima dată aici, fiind un „popas“ în drumul către America de Sud. Cabo Verde sau Republica Capul Verde este un arhipelag format din mai multe insule diferite, dar foarte interesante și atrăgătoare. Nu știu dacă se poate spune care este cea mai frumoasă, fiecare având acel ceva ce rămâne în minte și în suflet. Insulele se află la o distanță de peste 100 de kilometri una de cealaltă, ceea ce ar putea fi o problemă pentru vizitatorii care nu au mult timp la dispoziție. Totuși, natura virgină conservată în cele mai multe locuri, parcurile naționale și plajele sălbatice merită tot efortul. Departe de Africa Continentală, Cabo Verde se bucură totuși de o infrastructură bună, insulele fiind conectate prin avioane și bărci sau vaporașe. Cine dorește tot confortul poate închiria o mașină pe toată durata vizitei aici.

Plaje exotice

Cei care iubesc plajele exotice, nisipul fin și apa limpede vor îndrăgi imediat toate insulele ce compun Cabo Verde. Și pentru iubitorii de windsurfing sau alte sporturi pe apă fiecare insulă va oferi multiple variante, pescuitul și scuba divingul fiind alte opțiuni pentru cei pasionați. Dintre toate insulele, cele mai bogate oferte se găsesc în Boa Vista (inclusiv plaje minunate) și Sal. O zonă ceva mai turistică, Sal este și puțin mai aglomerată, dar și ceva mai scumpă. De altfel, aici se găsesc și resorturi exclusiviste de lux. Considerată cea mai veche insulă de pe întreg arhipelagul, Sal este de origine vulcanică și s-a format în urmă cu mai bine de 50 de milioane de ani. Sal înseamnă sare și, de altfel, în Evul Mediu aici maurii veneau pentru sare. După ce a fost descoperită de portughezi, ca întregul arhipelag, Sal a fost colonizată, locuitorii săi extrăgând sare pentru a o exporta mai departe către țări africane sau ale Americii de Sud. Sarea fusese descoperită aici încă din anii 1930 în craterul unui vulcan. De altfel, întregul arhipelag Capul Verde are origine vulcanică, chiar dacă în prezent mai există un singur vulcan activ – Fogu (o înălțime de 2.829 metri)

Resursă de preț, sarea a ajutat foarte mult insula să se dezvolte, astfel că, în zilele noastre, Sal se bucură de o infrastructură bine pusă la punct. Poate și pentru că Republica a avut și are conducători bine intenționați sau poate pentru că deviza statului independent este „Unitate, muncă, progres“, această zonă vinde foarte bine tot ce are. Astfel, mai mult de jumătate din turiștii care vin în Cabo Verde aleg Sal, destinația fiind atractivă atât pentru cei care preferă luxul resorturilor exclusiviste și tot confortul oferit, cât și pentru navigatori, scafandri, surferi, windsurferi, kitesurferi, amatori de snorkeling, pescuit, drumeții etc. Locul îi atrage în egală măsură și pe amatorii de cluburi de noapte și de tot ce derivă de aici.

Paradisuri verzi

Cei care doresc locuri mai liniștite, departe de lumea dezlănțuită, pot alege Brava ori Santa Luzia. Un adevărat refugiu pentru cei care vor doar liniște, aer curat și plajă la discreție, Brava este o insulă unde poți ajunge cu barca. Nelocuită, și Santa Luzia oferă liniște și plaje sălbatice, vizitarea sa fiind un adevărat „retreat“ în mijlocul naturii. Ideală pentru iubitorii de paradisuri verzi, sălbatice, este și Santo Antao (Sfântul Anton), a doua insulă ca mărime din întregul arhipelag Cabo Verde. Considerată a fi insula cea mai verde, Santo Antao atrage prin canioane abrupte, stânci enorme șlefuite de natură în zeci de milioane de ani, munți cu pante împădurite și verzi în tot anul datorită climei blânde. În Cabo Verde este cald întreg anul, temperaturile fiind cuprinse între 24 și 30 de grade Celsius.

Multă culoare oferă și insula San Vincente datorită diversității culturale, a caselor viu colorate și a festivalurilor ce atrag un număr mare de turiști de la an la an. Unul dintre cele mai cunoscute este festivalul ce se ține în februarie în capitală și în Mindelo.

Tratamente pentru tinerețe veșnică și viață...

Insulele Capului Verde oferă și un turism medical foarte bine promovat în special în resorturile hoteliere de lux, unde se găsesc centre spa de elită dotate cu echipamente de ultimă generație. Aceste spa-uri și centre wellness oferă adevărate tratamente miraculoase de întinerire prin masaje variate, terapii cu nămol, talasoterapii, băi în mare sau în ape minerale. Dintre toate insulele, cele mai renumite stațiuni balneoclimaterice sunt Sfântul Anton și Brava, aici găsindu-se izvoare minerale cu ape termale – adevărate leacuri naturale pentru sistemul nervos, sistemul digestiv și cardiovascular.

Peste 450 de specii de plante locale

Cabo Verde oferă surprize plăcute și iubitorilor de plante, arhipelagul având peste 450 de specii de plante native. Astfel, aici pot fi admirați migdali, curmali, baobabi, copaci dragon, mango, nuci de cocos, dar și peste 150 de specii de plante aduse din alte țări și aclimatizate în văile insulelor scăldate de soare întreg anul. Tot aici sunt și păsări exotice, reptile, diferite insecte, țestoase marine și numeroase specii de pești. Pasionații de pescuit pot prinde somon, baracudă, ton, limbă de mare, homar, anghilă și alte specii de pește sau fructe de mare ce pot deveni o cină delicioasă și sănătoasă, căci peștele de captură nu se compară cu cel de crescătorie.

Kachupa, tocănița tradițională cu de toate

De altfel, bucătăria insulelor este foarte apreciată și datorită felurilor de pește preparat în diferite moduri. Abundența mâncărurilor delicioase se compune din tot felul de pești oceanici, caracatiță și fructe de mare. Pe lângă pește, preparatele culinare caboveriene mai atrag atenția prin gustul desăvârșit al cărnii de vânat, precum și al legumelor și verdețurilor crescute aici. Interesantă este și mâncarea tradițională a țării, un fel de tocăniță ce poartă numele de kachupa. Chiar dacă fiecare insulă are propria rețetă de kachupa, aceasta se prepară cu diferite tipuri de carne: vită, porc, pui, pește, slănină și cu legume: ceapă, cartofi dulci, dovleac, fasole, porumb etc. Practic, se pun de toate, în funcție de ce are fiecare în cămara proprie sau în funcție de bugetul familiei.

Sfântul Filip, prima cetate construită de europeni

Și pasionații de cetăți vechi și arheologie ar trebui să viziteze Cabo Verde căci și ei vor avea ce să vadă. Praia, capitala insulei Santiago – cea mai mare insulă a Capului Verde – va încânta vizitatorii cu orașul vechi și cu cetatea Sfântul Filip. Aceasta este, de altfel, și prima construcție a coloniștilor europeni din arhipelag. Zidurile cetății Sfântul Filip sunt apărate de tunuri ce se ivesc din apele Oceanului Atlantic.

Scrieri nedescifrate încă

Pentru cei care adoră misterele lumii antice, Cabo Verde are surprize nedescoperite... În Sao Nicolau se găsesc scrieri vechi nedescifrate încă de oamenii de știință. De altfel, nimeni nu a reușit să descifreze Rotcha scribida, o scriere antică. Se spune că aceste scrieri străvechi au fost lăsate moștenire de cei care au fost pe insule înainte de anii 1400, când au fost colonizate de portughezi.

Simona Nicole David

GALERIE FOTO

  • Publicat în Turism
  • 0

Monumentul paleocreștin de la Niculițel

Situată în nordul Dobrogei și în nord-vestul județului Tulcea, comuna Niculițel, formată doar din satul cu același nume, este vestită pentru podgoriile sale, dar și pentru vestigiile istorice – materiale getice, romane, bizantine, slave – care indică urme ale locuirii încă din secolul al IX-lea î.Hr. Un loc aparte între aceste mari descoperiri arheologice îl ocupă monumentul cu singura criptă cu martiri creștini din Europa care a fost păstrată 1.700 de ani, fiind descoperită, cu totul întâmplător, în anul 1971.

niculitel

Povestea Monumentului paleocreștin de la Niculițel este una fascinantă. Practic, în urma ploilor torențiale din anul 1971, la o intersecție de drumuri, la poalele dealului Piatra Roșie, apa a spălat pământul, scoțând la iveală o cupolă din piatră, sub care localnicii au crezut că se ascunde o comoară. Este și motivul pentru care au spart o porțiune din ea – cu degradarea de conjunctură a monumentului –, iar când au descoperit că acolo sunt doar niște oase au anunțat imediat autoritățile vremii. Specialiștii au găsit în cupolă o criptă pe două etaje: în etajul superior se aflau osemintele a patru persoane, iar dedesubt rămășițele a încă două persoane. Pe peretele criptei scria, în greaca veche, „Martirii lui Hristos“ și „Martirii Zoticos, Atalos, Kamasis, Philippos“, ultima inscripție purtând câte o cruce cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos. S-au mai descoperit două vase de ofrandă și, în etajul inferior, o altă inscripție „Aici și acolo sângele martirilor“. Asta ar însemna că, după ce sfinții au fost martirizați, creștinii le-au luat trupurile în taină și le-au depus într-o criptă martiricon din Niculițel, unde se mai aflau și alte moaște. Cu alte cuvinte, primele oseminte aparțin unora dintre cei 36 de sfinți mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul Dobrogei, la sfârșitul veacului al III-lea și începutul veacului al IV-lea, în cetatea Noviodunum (astăzi, Isacea), respectiv, Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Cele din cripta de jos nu au putut fi atribuite cuiva, fiind totuși cu o vechime mai mare. Pe acel loc a existat și o bazilică construită în perioada împăraților Valens și Valentinian, prin anul 370 d.Hr., fiind distrusă prin secolul al VI-lea de năvălitori, cupola cu oseminte fiind plasată sub altarul vechii biserici.

Cu timpul, zona a fost acoperită de pământ și de vegetație. Nici în 1971 și nici de atunci încoace nu s-au putut efectua săpături care să ofere mai multe amănunte despre bazilică deoarece pe ruinele acesteia au fost construite mai multe case. În fine, se mai spune că autoritățile comuniste au abandonat osemintele în criptă, dar în 1973, Preasfințitul Gherasim Constănțeanul, împreună cu părintele Dumitru Capaciurea, a ridicat sfintele moaște și le-a dus la Mănăstirea Cocoș, fiind păstrate într-un  baldachin de cireș; o dată pe an sfinții se întorc în cripta martirică. Prin anii 1980, Arhiepiscopia Dunării de Jos a construit un edificiu care protejează martiriconul și ruinele basilicii paleocreștine, iar în incintă sunt expuse vestigiile descoperite aici. În 2016 au fost finalizate lucrările de restaurare și renovare, o investiție care a costat în jur de 11 milioane de lei (fonduri europene), iar de atunci monumentul este deschis vizitatorilor.

Maria BOGDAN

Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Mitropolitană din Iași – 2021

La Catedrala Mitropolitană din Iași slujba de sfințire a apei (Agheasma Mare) s-a făcut în ziua de 6 ianuarie, după Sfânta Liturghie, pe esplanada din fața intrării în lăcașul de cult, ca și anul trecut, fiind oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un mic sobor de preoți și diaconi.

Având în vedere situația specială în care ne aflăm, pentru a oferi credincioșilor condiții să poată participa la slujbe păstrând distanța între ei, Sfânta Liturghie de Bobotează a fost oficiată în cinci locații diferite din incinta ansamblului mitropolitan, pe altare diferite și de slujitori diferiți, conform canoanelor. Credincioșii care au ajuns la aceste slujbe au fost îndrumați de voluntari către aceste locații în care

s-a putut intra în număr limitat. „Cei care au dorit să ia agheasma mare de Bobotează au trebuit să stea la un rând organizat. De-a lungul rândului au fost dispozitive automate de soluție dezinfectantă. Pentru sfințire au fost pregătite opt vase mari de câte 500 de litri de apă fiecare. Agheasma Mare a fost oferită credincioșilor doar de către voluntari care au purtat mască și mănuși. Un număr total de aproape 40 de voluntari au vegheat la respectarea măsurile luate, inclusiv de-a lungul rândului. Conform prevederilor tipiconale, aceeași slujbă de sfințire a apei (Agheasma Mare) s-a făcut și în Ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie. Cu această agheasmă se merge apoi și se binecuvântează chiliile călugărești din incinta ansamblului mitropolitan. O parte din ea este pusă în recipiente și este oferită a doua zi (de Bobotează) oficialităților, reprezentanților presei, membrilor corului și altor categorii de persoane“, a declarat Părintele Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Lupta nu trebuie abandonată

La Iaşi, de la primele ore ale dimineții, credincioși din mai multe cartiere şi-au îndreptat paşii spre Ansamblul metropolitan. După citirea Rugăciunii amvonului, soborul slujitor a ieşit pe amplasamentul din faţa Catedralei Mitropolitane, în glasul clopotelor şi al troparelor specifice praznicului Botezului Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, unde a fost săvârşită slujba Sfinţirii celei mari a apei. Pentru sfințire au fost pregătite opt vase mari de câte 500 de litri de apă fiecare.

„De ce S-a arătat Dumnezeu lumii la Betleem, în Iordan, pe Tabor, pe Golgota? Dumnezeu S-a coborât pe pământ și S-a arătat lumii pentru a lua greutatea suferinței noastre asupra Lui. Numai cel care n-a fost niciodată bolnav nu știe cât de bine e să ai un doctor care să te ajute, să ai prieteni care să te caute, creștini care să se roage pentru tine atunci când ești sub greutatea suferinței. Dumnezeu S-a arătat la Iordan tocmai pentru a lua asupra Sa greutatea suferinței întregii umanități sau, mai bine zis, a o duce împreună cu noi. 2020 a fost un an greu, știm bine; nici anul acesta nu se află sub auspicii foarte încurajatoare din punct de vedere omenesc. Se cuvine în același timp a nu ceda, a nu abandona lupta, a nu ne pierde curajul și, Doamne ferește, a nu deznădăjdui. De ce vă îndemn la acestea? Pentru că, iubiți credincioși, mare este Dumnezeu, puternică întru ocrotire este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, puternice sunt rugăciunile sfinților!“, a spus credincioșilor prezenți IPS Părinte Teofan, în cuvântul de învățătură.

La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a stropit cu Agheazmă Mare pe credincioșii care așteptau de-a lungul rândului.

Beatrice Alexandra MODIGA

Crucile de gheaţă ale pompierilor voluntari din Bosanci, înălţate şi anul acesta

În satele sucevene există tradiţia confecţionării crucilor de gheaţă în Ajunul Bobotezei, iar pentru fiecare localitate istoria crucii de gheaţă este una aparte. Sătenii sunt extrem de mândri să ridice crucile de gheaţă, o sarcină sfântă şi deloc uşoară și de multe ori fac eforturi aproape imposibile pentru ca tradiţia să se respecte în fiecare an. Chiar de viscoleşte, plouă sau este foarte cald, oamenii trebuie să facă aceste cruci mai ales la bisericile din Bosanci, unde misiunea revine pompierilor voluntari din această localitate.

O tradiţie din anul 1949, neîntreruptă nici în iernile fără zăpadă

Confecţionarea crucilor de gheaţă de la Bosanci, din Ajunul Bobotezei, este o tradiţie care dăinuie din anul 1949 fără întrerupere. Deşi anul acesta temperaturile au fost de peste cinci grade Celsius, atât ziua cât şi noaptea, pompierii civili din Bosanci au reuşit să îşi ţină legământul. În anii anteriori, cei care se ocupau de confecţionarea crucilor din gheaţă mergeau cu două, trei zile înainte de Bobotează pe Iazul Parţâc din comună pentru a scoate blocurile de gheaţă. În Ajun crucile de gheaţă erau montate în curţile bisericilor din Bosanci, dar şi la biserici din judeţul Suceava şi chiar din Botoşani. Temperaturile crescute din acest an i-au determinat pe vrednicii gospodari să parcurgă 150 de kilometri, până la Lacul Roşu, în judeţul Harghita, pentru a aduce gheaţa pentru crucile de Bobotează.

„Până acum temperaturile au fost neprielnice pentru noi şi am fost obligaţi să mergem să aducem gheaţa de la Lacul Roşu, iazurile noastre din Bosanci nefiind îngheţate. Nu numai anul acesta am fost după gheaţă la distanţe mari, au mai fost ani când am parcurs peste 100 km după gheaţă pentru a nu pierde obiceiul strămoşilor noştri. De fiecare dată am spus că trebuie să facem crucea şi să ne ducem acolo unde este gheaţă.

Două camioane şi 10 pompieri au plecat pe 3 ianuarie la Lacul Roşu pentru a aduce gheaţa necesară confecţionării crucilor montate în faţa celor trei biserici din comuna Bosanci. O altă cruce a fost amplasată în faţa bisericii militare „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“ de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina“ Suceava şi, în funcţie de posibilităţi, vom mai face cruci mai mici şi pentru alte biserici. De pe Lacul Roşu se scoate gheaţa foarte greu, o altă problemă este transportul de la o distanţă aşa de mare, pentru că nu avem maşini special amenajate cu care să ducem gheaţă groasă, care este şi foarte grea. Anul acesta gheaţa este de 15-20 centimetri grosime, destul de subţire, dar se poate lucra. În ani friguroşi, când scoteam gheaţa din iazul de la Bosanci, cu grosime mare, făceam altare impresionante pentru slujba Sfinţirii Apei de Bobotează, cu câte trei cruci, dar anul ăsta am fost nevoiţi să ne limităm la câtă gheaţă am putut aduce“, ne-a spus Constantin Blându, şeful Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Bosanci.

Şablonul, creionul şi drujba, uneltele cu care se face crucea din gheaţă

Pe 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, cu ajutorul drujbelor, nu cu fierăstrăul și toporișca, ca pe vremuri, s-au decupat din aceste blocuri de gheaţă crucile, după forma unui şablon. Pe lângă şabloanele pentru cruci, confecţionate dintr-un carton tare, ceruit, sau placaj, cu o formă specială, trilobată, pe care o folosesc doar bosâncenii, meşterii mai folosesc un liniar din lemn şi un creion chimic pentru a da contur crucii după şablon.

„Faţă de anii când era ger şi gheaţa era groasă, chiar şi de jumătate de metru, anul acesta s-a decis ca decuparea crucilor să fie făcută în Ajunul Bobotezei şi la locul unde vor fi montate, pentru a nu exista riscul să se spargă pe drum. Dacă nu eşti atent la transport, gheaţa se mai poate rupe. După ce le facem la drujbă, le finisăm cu ajutorul unui cuţit şi le montăm pe câte o masă făcută tot din gheaţă, turnăm apă pe ele şi, dacă vom avea parte de puţin ger înainte de Bobotează, gheaţa se va asemăna cu sticla“, ne-a spus Viorel Popovici, un alt pompier din Bosanci, şofer pe maşina de intervenţie a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Crucea din gheaţă ferește localitatea de necazuri şi incendii

cruce de gheata

Tot de la pompierul voluntar Viorel Popovici am aflat că, după ce satul Bosanci a fost mistuit de un incendiu puternic, fiind distruse aproape jumătate din case, s-a luat decizia de a realiza cruci din gheaţă de Bobotează.

„În primăvara anului 1949 am avut în Bosanci cel mai mare incendiu. Era o primăvară foarte uscată, la o casă a fost aruncată cenușa pe gunoi şi de aici au luat foc foarte repede 35 de case. Până nu a mistuit tot până la marginea satului, focul nu s-a liniştit, casele fiind acoperite cu draniță, stuf, paie și, la vântul puternic, focul a ars totul. De atunci, de la acel incendiu, pompierii voluntari din Bosanci au decis să facă în fiecare an o cruce din gheață. Oamenii au făcut un jurământ preoţilor ca în fiecare an, de Bobotează, să taie gheaţă din iazurile din zonă şi să construiască din ea câte un altar la fiecare biserică din sat, care să le ferească întreaga comunitate de necazuri şi catastrofe şi, în acelaşi timp, să fie o mărturie a credinţei lor. Inițiativa a fost dusă mai departe din generaţie în generaţie şi a devenit o tradiție. «Dacă apa este pentru stins focul, iar natura o transformă în gheaţă, oamenii trebuie să ridice cruci de gheaţă de Bobotează», a fost jurământul din acele vremuri. În aceşti 70 de ani de la incendiu nu a existat an în care pompierii voluntari din Bosanci să nu confecţioneze şi să nu ridice pe altare aceste cruci de gheaţă”, ne-a spus Viorel Popovici.

La 72 de ani, Vasile Crăciun participă la realizarea crucilor

Localnicii spun că aceste cruci din gheaţă sunt un semn de recunoştinţă faţă de Dumnezeu că nu a mai trimis nenorociri ca în urmă cu peste 70 de ani peste comună şi alte necazuri mari şi există speranţa că semnul crucii va ocroti cele două sate ale comunei, Bosanci şi Cumpărătura, în fiecare an.

Pompierii voluntari au transmis obiceiul crucilor de gheaţă din generaţie în generaţie, cei bătrâni predând, iar cei tineri preluând cu mândrie obiceiul, dar şi măiestria de a le crea. Vasile Crăciun are 72 de ani şi în acest an încă a mai lucrat alături de tinerii voluntari la confecţionarea crucilor.

„Eu am trecut în rândul veteranilor din formația civilă de pompieri voluntari. De 45 de ani lucrez la realizarea crucilor din gheață din satul Bosanci; la început se făceau greu, trebuia să tăiem gheaţa cu fierăstrăul și toporul, acum cu drujba, cu scule electrice, e mult mai uşor. La 72 ani îi las pe cei mai tineri să lucreze, noi, bătrânii, doar îi ajutăm, îi îndrumăm, le mai dăm sfaturi pentru că această tradiţie trebuie dusă mai departe.

Pentru confecţionarea crucilor e nevoie de şabloane, în acest an fiind folosit doar unul mare pentru crucea din mijloc, pentru că nu am avut gheaţă suficientă. În anii trecuţi altarul era făcut dintr-o cruce mare şi două mai mici. Crucea confecţionată este șlefuită și apoi așezată pe un soclu tot din gheață. Sudura între masă și cruce se face cu zăpadă, anul acesta adusă tot de la Lacul Roşu pentru că aici, la noi, nu avem încă zăpadă”, ne-a mărturisit Vasile Crăciun, veteranul pompierilor voluntari din Bosanci.

De Bobotează se sfinţesc instituţiile din comună

De Bobotează, la Bosanci are loc un adevărat ritual. După Sfânta Liturghie din 6 ianuarie, oficiată lângă crucile de gheaţă la cele trei biserici din comună: Biserica „Sf. Gheorghe“, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“şi Biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva” din satul Cumpărătura, pompieri civili, îmbrăcaţi în uniforma specifică şi purtând steagul care datează din anul 1893, împreună cu corul Bisericii „Sf. Gheorghe“ şi alţi credincioşi îl însoţesc pe preotul Ioan Bujorean pentru sfinţirea instituţiilor din comună (primărie, dispensar medical, şcoli, grădiniţe). Pompierii strigă „Kira Leisa“, pronunţarea românească a grecescului „Kyrie Eleison“ (Doamne miluieşte), iar coriştii cântă „În Iordan, Botezându-Te, Tu, Doamne...“. „Aşa cum Iisus Hristos a ieşit din Iordan şi a început să propovăduiască, aşa acest semn al crucii de gheaţă iese din apă şi ne ajută pe noi să luăm o hotărâre, ca în anul în care am intrat să fim mai buni, să ne înnoim. Astăzi firea apelor se sfinţeşte, însă nu doar firea apelor, ci fiecare dintre noi trebuie să ne sfinţim şi să ne hotărâm să ducem o viaţă mai plăcută lui Hristos“, a precizat preotul Ioan Bujorean.

Devotament şi grijă pentru cei din jur

La Bosanci este una dintre cele mai vechi echipe civile de pompieri din judeţul Suceava, aceasta funcţionând din anul 1867. Tot aici există şi un Muzeu al Pompierilor Voluntari. Puţin cunoscut publicului larg, muzeul funcţionează în cadrul actualei Formaţii Civile de Pompieri din Bosanci, maşinile şi piesele diverse, documentele şi imaginile prezente în cadrul colecţiei înfăţişând mai bine de un secol şi jumătate de activitate specifică a pompierilor voluntari din această localitate.

În prezent sunt peste 20 de pompieri voluntari activi, dar la nevoie întreaga echipă este formată din peste 30 de salvatori din pasiune, care ştiu a dărui fără să aştepte recompense materiale.

„Este o formaţie voluntară de pompieri cu peste 150 de ani de activitate, o formaţie alcătuită din oameni cu care ne mândrim de fiecare dată când avem ocazia. Efortul depus de acești oameni devotați este apreciat de toți. Comunitatea se poate baza pe ei şi de cele mai multe ori pot ajunge înaintea pompierilor militari la intervenții pentru că sunt în localitate; pot fi primii salvatori, cei care limitează incendiul şi pot sprijini pe timpul intervenţiilor cadrele de la ISU cu care avem o colaborare excelentă.

La noi se spune, «se ne ţinem unul de altul» pentru că aşa nu se pierde tradiţia, nu se abandonează niciodată. De multe ori când este un incendiu în comună, prin sistemele de comunicarea care există între noi, în câteva minute se pleacă la intervenţie, băieţii fiind pregătiţi tot timpul. Când ajung caută să salveze în primul rând vieţile omeneşti, animalele şi apoi bunurile materiale. Aceasta ne este doctrina şi asta facem noi de peste 150 de ani. Aş dori ca acest obicei, de a ajuta la necaz, dar şi de a face aceste cruci de gheaţă, să nu se piardă în comuna Bosanci. Înaintaşii noştri au dorit foarte mult ca în comună să existe pompieri voluntari; au fost oameni dârji şi mândri, care au respectat tot ceea ce însemnă apărarea vieţii omeneşti şi a bunurilor materiale“, ne-a spus Constantin Blându, şef serviciu Situaţii de Urgenţă din comuna Bosanci.

Silviu Buculei

Abonează-te la acest feed RSS