Cuprinsă de răcoarea bravilor stejari de pe dealul Cetățuia, de măreția Muntelui Simon, dar mai ales de lumina florilor ce răsar pe pământurile satului Bistrița, de peste șase sute de ani a rămas pe aceste meleaguri, spre binecuvântarea credincioșilor, această vatră monahală ce emană bucuria clipelor, Mănăstirea Bistrița.

Ctitorită de domnitorul Alexandru cel Bun în anul 1407, mănăstirea poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului“ și se remarcă mai ales prin aspectul său, o poveste a stilului bizantin și totodată o bijuterie identificată prin prețioasele ornamente. Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu au fost printre cei care au contribuit la construcția lăcașului de cult prin înălțarea turnului clopotniță, a paraclisului, a picturilor și, treptat, prin renovările făcute până spre sfârșitul anilor 1500.

Zidul de piatră ce împrejmuiește mănăstirea, care a folosit și ca zid de protecție împotriva inamicilor, te anunță cu glasul puțin sobru că dincolo de el s-a păstrat liniștea, fără de care nu ne-am regăsi pe noi înșine. Pășind în mănăstire prin bolta turnului, îmi ridic privirea către paraclisul dedicat Sf. Nicolae ce se află în partea superioară. Acestea au fost ridicate de Petru Rareș la jumătatea anilor 1500.

Cu rondele de iarbă veșnic proaspătă la picioare și răsunet de eliberare la creștet, Turnul clopotniță a fost construit de Sf. Voievod Ștefan cel Mare în anul 1498, iar în partea de sus a acestuia se află paraclisul consacrat Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.

Casa Domnească a lui Alexandru cel Bun, chiliile din secolul al XVIII-lea ce găzduiesc acum bucătăria mănăstirii, biblioteca, cimitirul și biserica acestuia, cancelaria și așezările pentru primirea pelerinilor alcătuiesc un complex monahal ce transmite stabilitate, expiră aerul siguranței sufletești și dau inspirația fără egal în mâinile tuturor.

Cel mai prețios obiect pe care îl are Mănăstirea Bistrița este Icoana Sfintei Ana, apărătoare a copiilor și bolnavilor, unde credincioșii îngenunchează cu evlavie și speranță, căci multe minuni s-au înfăptuit dintre rugăciunile făcute la aceasta, amintind aici de vindecarea ieromonahului Varvara, egumenul Mănăstirii Pângărați. Icoana a fost un cadou al Împărătesei Ana, soția împăratului bizantin Manuil, și al Patriarhului Matei pentru Doamna Ana, soția lui Alexandru cel Bun. Este amintit într-un manuscris atribuit Mitropolitului Gheorghe al Moldovei și Sucevei faptul că această icoană a fost donată Mănăstirii Bistrița în anii 1407-1408, făcându-se totodată o sfeștanie într-o zi fără ploaie.

Un document istoric de seamă al Mănăstirii Bistrița este Pomelnicul acesteia, o adevărată mărturie ce evocă trecutul Moldovei, unde sunt amintiți, printre alții, domnitori, călugări, logofeți, donatori, soldați ce și-au dat viața în lupta de la Podul Înalt. Cel mai probabil scrierea acestuia a început în anul 1407 aici, la mănăstire. Copistul moldovean, Axinte Uricariul, este cel care amintește întâia oară în sec. al XVIII-lea despre existența acestui oracol bisericesc al celor ce au călcat pragul aici și nu numai, de la domnitorul Bogdan I și până la Iuga, membri ai familiilor, rudele lui Ștefan cel Mare, arhimandritul Dionisie, neamul Nicorescului, boieri munteni, monahul Gavriil Scriitorul. În urma cercetărilor făcute de slavistul Damian Bogdan, este posibil ca primele file ale Pomelnicului să fi fost copiate în scris după niște tăblii de lemn sau înscrieri de pe fațada peretelui de la proscomidiar. Ultima mențiune în Pomelnic a fost făcută în anul 1682, deci aproximativ trei sute de ani s-au așternut nume atât de cunoscute poporului sau nu. Probabil că scrisul era al monahilor sau al altor oameni apropiați ai bisericii și era făcut la altar sau în chilii.

Se odihnesc veșnic aici, în biserica mănăstirii, Alexandru cel Bun și soția sa Ana, fiul lui Ștefan cel Mare, Alexandru, Mitropolitul Sucevei, Anastasie și Chiajna, soția lui Ștefan Lăcustă, domnitor al Moldovei.

Pe lângă petale de trandafiri și zidurile puternice precum gândul, adesea cărările sunt bătătorite cu lacrimi din cer sau de pe pământ, însă de ajungi aici, în comuna Alexandru cel Bun, unde râul Bistrița te îndrumă să mergi mai departe puțin, regăsești, trăgându-ți sufletul, rodul calmului, al iubirii adevărate ce izvorăște din privirea Sfintei Ana ori din fiecare parte sfântă a Mănăstirii Bistrița.

Aurora GRIGORE