Spiritualitate 11 Martie 2024, 09:16

Norii puri ai credinței de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

Scris de

Bradul verde-argintiu stă aplecat către turla ce pare că se flutură odată cu fragilii nori albi pictați în contrastul cerului ce îmbrățișează cu atâta iubire pe cea care-i este parteneră de drum prin orice anotimp, Mănăstirea „Sântul Ioan cel Nou“ din Suceava.

Ridicată la începutul anilor 1500 pe locul unei vechi biserici ce nu mai există azi, mănăstirea se află nu departe de Cetatea Sucevei. Lăcașul de cult este monument istoric și, alături de alte șapte mănăstiri din Moldova, face parte din patrimoniul mondial UNESCO; aceasta poartă hramurile Sf. Gheorghe și Sf. Ioan cel Nou.

Fost sediu mitropolitan al Moldovei, mănăstirea găzduiește, în prezent, arhiepiscopii Sucevei și Rădăuților. Componentele din incinta ansamblului mănăstirii sunt Biserica „Sf. Gheorghe“, Turnul Clopotniță, clisiarnița-paraclis, chiliile, stăreția.

Ctitorită de domnitorul Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, mănăstirea nu a fost terminată până la moartea acestuia, fapt pentru care fiul său, Ștefăniță Vodă, a îndeplinit lucrarea în anul 1522, așa cum reiese și din pisania în limba slavonă din incintă. Picturile au fost înfăptuite în prima jumătate a anilor 1500, în vremea domniei lui Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare.

Manastirea Sf Ioan Cel Nou Suceava

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse de la Biserica Mirăuți în timpul domnitorului Moldovei, Petru Șchiopul, cel care a avut cea mai lungă domnie din istoria Principatelor Române. În acea perioadă a fost înființată o școală teologică, unde se învățau limbile greacă, slavonă și română.

La sfârșitul anilor 1600, armata regelui Sobieski a luat tezaurul Mitropoliei și moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. După aproape o sută de ani, moaștele Sf. Ioan cel Nou au fost înapoiate mănăstirii pe când era episcop Dosoftei Herescu; acest lucru a fost posibil doar pentru că orașul Suceava făcea parte pe atunci din Imperiul Habsburgic. În vremea Primului Război Mondial, moaștele au ajuns într-o biserică ortodoxă din Viena, fiind readuse în iulie 1918 la Suceava.

Biserica „Sf. Gheorghe“ se remarcă prin turla octagonală ale cărei ferestre sunt orientate către punctele cardinale, dar mai ales picturile ce încă se mai zăresc pe pereții exteriori, precum o carte de povești de la bibliotecă citită cu ardoare de atâtea ori de generații la rând. Țigla-i proptită ca o copertă atinsă mereu de mâinile credincioșilor și ale Celui de Sus.

Picturile interioare în stil bizantin datează din anii 1500; acestea sunt frescele ce aduc armonia, dar în același timp și starea atât de necesară de contemplare pe care o căutăm atunci când atingem covorul bisericesc. Calendarul creștin, Pantocratorul, Profeții, Liturghia, Patimile lui Iisus, cei patru evangheliști sunt doar câteva dintre picturile ce ne conduc pe atâtea drumuri presărate cu dulce și amar din fabuloasa lume creștină. Chipurile pictate, ale lui Bogdan al III-lea, Petru și Ștefăniță Vodă, se mai zăresc încă lângă racla cu moaște.

Pe pereții exteriori, unde vremea nepriel­nică nu și-a pus amprenta de-a lungul anilor, se zăresc timid fresce precum Acatistul Maicii Domnului, Parabola Fiului risipitor, Cinul, Scara Sf. Ioan Sinaitul și altele. La sfârșitul anilor 1900, picturile au fost restaurate, iar asta este mai vizibil pe fațadele pereților de sud și vest.

Mănăstirea a fost îmbogățită încă din vremurile de demult cu obiecte care mai de care mai valoroase, din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, argintăria cu motive florale de la racla Sf. Ioan cel Nou, gravuri în lemn lucrate de monahul Ioan în anii 1600, o cruce sculptată în lemn de chiparos de Popa Nechifor din anii 1500 și icoane dăruite de violonistul bucovinean Grigore Vindereu, în anii 1800.

Fiind ridicat ca poartă de intrare în mănăstire, Turnul Clopotniță măsoară 34 de metri și datează din anul 1589; prin bunăvoința domnului Moldovei Petru Șchiopul, turnul a fost realizat din piatră și cărămidă și se aseamănă cu o căsuță din basmele îngerești prin care intri, iar miracolele se afundă în inima însetată de frumos ce așteaptă să descopere, dincolo de prag, o altfel de tihnă.

Așa cum se mai poate descifra din pisania în limba slavonă, clisiarnița-paraclis datează din anul 1626 și a fost ctitorită de mitropolitul Moldovei, Anastasie Crimca; aceasta era folosită în anotimpul rece pentru îndeplinirea activităților bisericești. În trecut aici a fost întâia școală catehetică clericală din Suceava, iar azi servește ca pangar (loc pentru vânzarea lumânărilor).

O frunză tomnatică se pleacă acum, atingându-mi creștetul, către acest pământ în care se amestecă atât de domol culorile rubinii și gălbui solare, greutățile amare și împlinirile sufletești, toate cu voia Domnului, ce a socotit să lase cortina deschisă către această scenă a păcii, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava.

Aurora GRIGORE


Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti