Persoană cu aptitudini deosebite, de o intelectualitate rară, Sfântul Antim Ivireanul s-a născut în Iviria (Iberia Orientală – Georgia) în anul 1650. Ne amintim azi de el ca fiind cel care a inițiat prima bibliotecă publică din București și, totodată, este creatorul Manuscrisului Didahia, predici ce se recită la sărbătorile din timpul anului, dar mai ales că a fost mitropolitul Bucureștiului.

Cât a fost la vremea tinereții, Sf. Antim a fost luat de turci ca sclav și dus la Constantinopol. Când a fost eliberat a ajuns la Patriarhia Constantinopolului, loc de seamă pentru lumea creștin-ortodoxă datorită rangului patriarhului considerat a fi în fruntea celorlalți egali cu el. Caligrafia, sculptura, limbile arabă, turcă, greacă, pictura le-a deprins în acest loc, posibil și în acest timp să fi fost călugărit Antim (numele de botez era Andrei) și hirotonit ieromonah.

La sfârșitul anilor 1600, domnul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, l-a luat de acolo și l-a adus în patria sa, unde a luat cunoștințe de limba română, slavonă, și-a îndeletnicit tiparul foarte bine, fapt pentru care a ajuns să supravegheze îndeaproape tipografia domnească din București, unde a tipărit patru cărți, dintre care „Psaltirea“ în limba română și „Învățăturile lui Vasile Macedoneanul“ în limba greacă.

Aproape de satul Siliștea Snagovului, Sf. Antim, egumen la Mănăstirea Snagov prin 1696, a adus aici talentul și priceperea sa revărsate peste tipografie, unde mai imprimă alte cinsprezece cărți în slavo-română, slavonă, greco-arabă („Acatistul Născătoarei de Dumnezei“, „Floarea darurilor“, „Carte sau lumină“).

După anii 1700 își petrece o parte de vreme în București și Govora, unde se concentrează tot pe cărți și cultură, imprimând alte 24 de cărți, printre care „Noul Testament“ și „Învățătura pe scurt pentru taina pocăinței“ în limba română.

A fost numit mitropolit al Ungro-Vlahiei la începutul anului 1708. Aflat la Târgoviște, întemeiază altă tipografie și imprimă optsprezece cărți, de exemplu cele în limba română, „Liturghierul“ și „Învâțătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților“.

Cultura română a cunoscut fără îndoială un progres extraordinar prin contribuția adusă de Sf. Antim, care, prin talentul său de redactor, tipograf, editor, ziditor al cuvintelor bisericești, prin multele limbi vorbite, a inițiat și format elevi și pe cei ce au dorit să ducă mai departe munca sa; astfel, printre multe alte calități, Sf. Antim este socotit unul dintre tipografii de seamă ai perioadei medievale românești. Pe lângă acestea, a tipărit cărți pentru popoarele arabe, slave, grecești, precum „Liturghierul greco-arab“ cu caractere arabe, a pus temelie solidă pentru prima tiparniță cu caractere în limba georgiană pentru țara sa natală.

Pe lângă cultura teologică, Sf. Antim a studiat filosofia antică, acest fapt fiind evidențiat prin manuscrisele sale, unde, de multe ori, aducea critici asupra obiceiurilor din acele timpuri. În „Didahiile“ exprimă regulile oratoriei bisericești asupra predicilor de la diverse sărbători ori grăiri cu ocazia anumitor evenimente.

Aproape de Dealul Mitropoliei, începând cu anul 1713, timp de doi ani, a fost construită Mănăstirea Antim, ctitorită de Sf. Antim Ivireanul; mănăstirea poartă hramul Duminica Tuturor Sfinților și Sf. Antim. Cu un plan foarte bine alcătuit, lăcașul de cult cuprinde biserica, paraclis, clopotniță, chilii, încăperi egumenești și este decorat cu picturi, sculpturi, dar și cu lucrări de arhitectură însemnate.

Sub îndemnul lui Nicolae Mavrocordat, domnul Moldovei și al Țării Românești, în anul 1716 Sf. Antim a fost exclus din comunitatea monahală și condamnat la exil în Mănăstirea

Sf. Ecaterina din Muntele Sinai ca urmare a faptului că Sf. Antim era împotriva otomanilor, pe de o parte, și întotdeauna trup și suflet pentru Biserica Ortodoxă, pe de altă parte. Însă, pe calea înspre exil, Sf. Antim a fost ucis de armata turcă, iar trupul i-a fost azvârlit în râul Marița.

Sfântului Antim i s-a făcut dreptate abia după 250 de ani, atunci când Patriarhia de Constantinopol a îndepărtat caterisirea. Sf. Antim a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română și este sărbătorit anual la data de 27 septembrie.

Apărut ca o minune pe plaiul românesc ce avea nevoie de harul său nemărginit, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a dus credința pe cele mai înalte culmi, în inima oamenilor, iar setea sa pentru cultură a decorat și completat sufletul picturii, sculpturii, scrierilor, totul într-o armonie greu de atins în orice timpuri, fiindcă sufletul i-a fost, la orice mânuire, alături de Dumnezeu.

Aurora GRIGORE