În anul 1991, părintele Iustin Pârvu, cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei și Bucovinei din acele vremuri, Patriarhul Daniel, a pus piatra de temelie a unei mănăstiri în județul Neamț. Sfântul lăcaș avea în așa-numita Poiana Hașca din Munții Stânișoarei și era închinat martirilor care au pătimit și au murit în închisorile comuniste. De fapt, în perioada petrecută în închisorile comuniste, părintele și-a format un vis: misiunea de a ridica, acasă, o mănăstire. Ceea ce a și făcut, ba mai mult decât atât, acesta a fost startul construirii unui complex monahal ce cuprinde astăzi două sfinte lăcașe, un azil, un orfelinat și un dispensar cu mai multe cabinete medicale.

O viață dedicată rugăciunii, indiferent de situație

Am vizitat pentru prima oară complexul monahal Petru Vodă în perioada Sărbătorilor Pascale și ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost devotamentul credincioșilor în ceea ce privește rugăciunile săvârșite la mormântul Părintelui Iustin, ce este situat în curtea bisericii, chiar în dreptul altarului.

Însă cine a fost acesta și de ce oameni de peste tot din țară vin în pelerinaj la mormântul său?

Născut în satul Poiana Largului în anul 1919, acesta și-a început viața monahală încă din adolescență, atunci când la 17 ani a mers la Mănăstirea Durău. În anul 1939 s-a înscris la seminarul monahal de la Cernica, însă în perioada războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de Est. Ceea ce s-a întâmplat mai apoi avea să fie cu adevărat dureros. Imediat după ce comuniștii au preluat puterea, a fost arestat din motive politice și condamnat la închisoare. A stat în spatele gratiilor în închisorile din Aiud, acolo unde se spune că a petrecut cea mai grea perioadă, Jilava, Suceava sau Văcărești. Însă atunci când și-a ispășit „pedeapsa“, a mai primit 4 ani de temniță deoarece nu se lepădase de credința sa. A fost eliberat în anul 1964, iar în următorii doi ani a lucrat la pădure. Apoi a revenit la Mănăstirea Secu, însă nu pentru mult timp deoarece comuniștii l-au trimis la Mănăstirea Bistrița. S-a reîntors la Secu după căderea regimului, iar în 1991 a început construcția complexului de astăzi.

Sub îndrumarea părintelui au fost construite atât biserica, cât și alte clădiri din lemn, chilii, camere pentru oaspeți și alte dependențe, iar în doar 2 ani a început viața monahală la Petru Vodă. Deși avea o vârstă înaintată, acesta nu s-a retras din viața activă, ci a continuat să construiască, așa au luat naștere și mănăstirea de maici, azilul, orfelinatul și publicația Glasul Monahilor.

În anul 2008 a fost ridicat la rangul de arhimandrit și a fost adesea asemănat cu Părintele Arsenie Boca; acesta avea un har aparte, motiv pentru care numeroși credincioși veneau să-l viziteze în chilia sa. De fapt, chilia poate fi vizitată și astăzi, tocmai pentru a vedea cum a trăit acesta. În data de 16 iunie 2013, atunci când avea 94 de ani, Părintele Iustin a trecut la cele sfinte.

Loc de rugăciune și reculegere

În poiana de sub munte a fost mai întâi un schit; în timp, sfântul lăcaș a devenit mănăstire, iar construcțiile au încetat. Drept urmare, biserica nouă a fost finalizată în anii 2000. Are hramul Mihail și Gavril, este pictată interior-exterior, are uși și străni din lemn de stejar, iar iconostasul care este sculptat în lemn de stejar.

Deși poate părea că într-un timp atât de scurt s-au realizat cu ușurință foarte multe lucruri la Petru Vodă, lucrurile au fost destul de dificile, după cum se arată în mărturii. Activitatea a fost susținută prin donații, așa a luat naștere și fundația denumită inițial „Petru Vodă“, iar în prezent poartă numele Părintelui întemeietor.

Dacă ar fi să rezum scurta vizită la această mănăstire în doar câteva rânduri ar fi prea puțin, însă mă voi limita în a spune că este un sfânt lăcaș unic, cu o atmosferă aparte, unde poate intra oricine și sigur este invitat la masă. E un loc unde se simte românismul, liniștea și chiar pacea. E un loc unde altfel poți asculta slujba ori predica de final și, dacă vrei să cumperi ceva de la magazinul bisericesc, ești întâmpinat cu răbdare și ți se răspunde la întrebări. Chiar de știi mai multe ori ai auzit în treacăt de Părintele Iustin este imposibil să n-ai un sentiment unic atunci când ajungi în fața mormântului său și să vrei să te rogi, spunându-ți în gând poate cea mai arzătoare dorință ori suferință.

Concluzia? Cred că misiunea Părintelui Iustin nu doar că a fost îndeplinită, ci nu s-a terminat atunci când a încetat din viață, ci va continua mult timp de acum încolo prin credința enoriașilor ce vor călca pragul mănăstirii și i se vor ruga la mormânt.

Larissa DINU