Monumentul paleocreștin de la Niculițel

Situată în nordul Dobrogei și în nord-vestul județului Tulcea, comuna Niculițel, formată doar din satul cu același nume, este vestită pentru podgoriile sale, dar și pentru vestigiile istorice – materiale getice, romane, bizantine, slave – care indică urme ale locuirii încă din secolul al IX-lea î.Hr. Un loc aparte între aceste mari descoperiri arheologice îl ocupă monumentul cu singura criptă cu martiri creștini din Europa care a fost păstrată 1.700 de ani, fiind descoperită, cu totul întâmplător, în anul 1971.

Povestea Monumentului paleocreștin de la Niculițel este una fascinantă. Practic, în urma ploilor torențiale din anul 1971, la o intersecție de drumuri, la poalele dealului Piatra Roșie, apa a spălat pământul, scoțând la iveală o cupolă din piatră, sub care localnicii au crezut că se ascunde o comoară. Este și motivul pentru care au spart o porțiune din ea – cu degradarea de conjunctură a monumentului –, iar când au descoperit că acolo sunt doar niște oase au anunțat imediat autoritățile vremii. Specialiștii au găsit în cupolă o criptă pe două etaje: în etajul superior se aflau osemintele a patru persoane, iar dedesubt rămășițele a încă două persoane. Pe peretele criptei scria, în greaca veche, „Martirii lui Hristos“ și „Martirii Zoticos, Atalos, Kamasis, Philippos“, ultima inscripție purtând câte o cruce cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos. S-au mai descoperit două vase de ofrandă și, în etajul inferior, o altă inscripție „Aici și acolo sângele martirilor“. Asta ar însemna că, după ce sfinții au fost martirizați, creștinii le-au luat trupurile în taină și le-au depus într-o criptă martiricon din Niculițel, unde se mai aflau și alte moaște. Cu alte cuvinte, primele oseminte aparțin unora dintre cei 36 de sfinți mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul Dobrogei, la sfârșitul veacului al III-lea și începutul veacului al IV-lea, în cetatea Noviodunum (astăzi, Isacea), respectiv, Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Cele din cripta de jos nu au putut fi atribuite cuiva, fiind totuși cu o vechime mai mare. Pe acel loc a existat și o bazilică construită în perioada împăraților Valens și Valentinian, prin anul 370 d.Hr., fiind distrusă prin secolul al VI-lea de năvălitori, cupola cu oseminte fiind plasată sub altarul vechii biserici.

Cu timpul, zona a fost acoperită de pământ și de vegetație. Nici în 1971 și nici de atunci încoace nu s-au putut efectua săpături care să ofere mai multe amănunte despre bazilică deoarece pe ruinele acesteia au fost construite mai multe case. În fine, se mai spune că autoritățile comuniste au abandonat osemintele în criptă, dar în 1973, Preasfințitul Gherasim Constănțeanul, împreună cu părintele Dumitru Capaciurea, a ridicat sfintele moaște și le-a dus la Mănăstirea Cocoș, fiind păstrate într-un  baldachin de cireș; o dată pe an sfinții se întorc în cripta martirică. Prin anii 1980, Arhiepiscopia Dunării de Jos a construit un edificiu care protejează martiriconul și ruinele basilicii paleocreștine, iar în incintă sunt expuse vestigiile descoperite aici. În 2016 au fost finalizate lucrările de restaurare și renovare, o investiție care a costat în jur de 11 milioane de lei (fonduri europene), iar de atunci monumentul este deschis vizitatorilor.

Maria BOGDAN