reclama youtube lumeasatuluitv
update 21 Aug 2019

Mănăstirea Surpatele, lăcaș udat cu lacrimi de Marica Brâncoveanu

Cum ar fi să ne-o imaginăm astăzi pe doamna Marica, soția domnitorului martir și sfânt Constantin Brâncoveanu, umblând și lăcrimând pe cărarea dintre Mănăstirea Dintr-un Lemn și Surpatele, ultima chiar ctitorie a sa, în încercarea de a-și  frânge durerea surdă provocată de uciderea de către turci, la 15 august 1714, într-o mare zi a creștinătății, a soțului său și a celor patru fii, Constantin, Ștefan, Radu și Matei? Pesemne plânsetul său a rămas încremenit in istorii și locuri: chiar și astăzi, poteca se cheamă „Drumul Doamnei“ sau „Drumul Lacrimilor“...

Se spune că, prin anii 1690-1693, când voievodul Constantin Brâncoveanu zidea cea mai de seamă ctitorie a sa, mănăstirea Hurezi, soția sa, Maria sau Marica, așa cum i se spune mai des, a vizitat împrejurimile și a ajuns la Surpatele, sat al comunei Frâncești de astăzi (Vâlcea). Acolo, pe Valea Otăsăului, a găsit o bisericuță din lemn, ridicată în vremea domniei lui Neagoe Basarab, de boierii din neamul Buzeștilor, logofătul Tudor Drăgoescu și fratele său Stanciu. Atât de mult i-a plăcut zona încât a decis să construiască în locul micuțului lăcaș o mănăstire de maici, mai ales că era foarte aproape de alt loc drag inimii sale, Mănăstirea Dintr-un Lemn, sfințită în 1635 și pe seama căreia diaconul arab creștin Paul de Alep, iar mai târziu mitropolitului Neofit Cretanul au scris texte devenite legendă despre un călugăr/cioban care a găsit icoana cu chipul Maicii Domnului într-o scorbură de salcie, construind mai apoi, la îndemnul sfintei, bisericuța din lemnul acelui copac, de unde și denumirea așezării monahale.

Surpatele 2

Revenind la Surpatele, ctitoria, inspirată evident din stilul brâncovenesc, a început prin anul 1703, iar târnosirea s-a produs prin 1706, oficiată fiind de Antim Ivireanul, pe atunci episcop al Râmnicului Noul Severin. Primele mărturii o descriu drept „o mănăstioară frumoasă și iscusită“. Reparată, renovată și restaurată de câteva ori, biserica mănăstirii păstrează și azi câteva icoane originale chiar pe tâmpla bisericii, despre care se spune că ar fi o bijuterie sculptată în lemn rară în țară, după cum ușa de la intrare, lucrată de Filip tâmplarul, grăiește despre gustul pentru frumos al Brâncovenilor. Din vechea zestre de odoare bisericești se mai păstrează, de asemenea, un policandru mare de aramă încununat cu vulturul bicefal cantacuzinesc, creație a vestitului meșter argintar brașovean Hans Georg Beck, două candele de argint pe care sunt încrustate numele lui Constantin Brâncoveanu și al doamnei Marica, un disc de argint dăruit mănăstirii de Șerban Cantacuzino.

Se spune că, după tragicul sfârșit al voievodului și fiilor săi, decapitați pe malul Bosforului, după exilul din Crimeea și, în fine, după ce a adus rămășițele domnești în țară, înhumându-le la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din București, soția domnitorului, doamna Marica, s-a retras la Surpatele, în încercarea de a îndura marea dramă prin care trecuse familia sa. Ore întregi sta nemișcată în fața icoanei Maicii Domnului, rugându-se pentru neamul ei pierdut, iar în restul timpului trebăluia prin mănăstire sau vizita, pe un drum existent și astăzi, Mănăstirea Dintr-un Lemn. Localnicii spun și astăzi că acea cărare a fost udată cu lacrimi, motiv pentru care ei îi spun „Drumul lacrimilor“ sau „Drumul Doamnei“, aluzie la foarte desele plecări de la o mănăstirea la alta. Se pare să doamna Marica ar fi stat pe meleagurile vâlcene până la moartea sa, în 1729.

Surpatele interior 2

Martirul Brâncovenilor i-ar fi inspirat și pe alți mari români eroi. O legendă ne spune că la Surpatele ar fi jurat Iancu Jianu că va lupta până la moarte împotriva domniilor fanariote. Și tot aici Tudor Vladimirescu și oastea sa ar fi jurat pe Drapel, Evanghelie și Cruce, în prezența episcopului Ilarion al Argeșului, că vor duce până la sfârșit  lupta pentru eliberarea poporului român de fanarioți.

Maria Bogdan