reclama youtube lumeasatuluitv
update 21 Nov 2019

Adâncile taine ale Mănăstirii Snagov

De multă vreme lacul Snagov este un punct de atracție pe drumul dintre București și Ploiești. E adevărat că în ultimii 70 de ani locul a fost mai curând un centru elitist, căutat ca loc de recreere pentru fruntașii comuniști, apoi pentru îmbogățiții postrevoluționari. Adevărul este că, încă din vremuri străvechi, Snagovul a fost un loc de adunare a celor de neam mare, dar nu întru veseleală, ci pentru pedepsirea trădării. Dar mai bine să depănăm povestea pe îndelete!

Cine a ctitorit așezarea?

Cândva, pe la începutul veacului al XV-lea, marele voievod Mircea, zis și cel Bătrân, a hotărât să ctitorească o mănăstire pe ostrovul aflat în partea de nord a lacului. Trebuie să spunem că la acea vreme lacul se afla în mijlocul nesfârșitului Codru al Vlăsiei. Era un loc la adăpost de orice dușman străin. Căci, dacă nu s-ar fi pierdut prin păduri, atacatorii s-ar fi oprit la malul apei. Iar pentru călugări nici că se putea găsi un loc mai liniștit pentru rugăciune și pioasă meditație. Cel puțin așa spun vechile legende. Însă un hrisov descoperit recent indică drept ctitor al așezământului pe Dan I, tatăl lui Mircea.

Cercetări arheologice începute în 1933 și continuate până astăzi au arătat că istoria acestui ansamblu este încă și mai veche. În secolul al IX-lea se pare că ar fi existat aici un lăcaș monahal din lemn, distrus de un incendiu. Iar înaintea acestuia, timp de mai multe secole, pe insulă s-a aflat o așezare dacică, după cum dovedesc artefactele găsite în mai multe campanii de săpături. Așadar, indiferent de cine au fost întemeietorii primelor așezăminte de pe ostrovul Snagovului, istoria locului este multiseculară.

Cine e domnitorul înmormântat la Snagov?

Ceea ce știm cu certitudine este că în anul 1453 Vladislav II a construit aici un paraclis, care în jurul anului 1600 s-a scufundat în apele lacului. Însă ușile împărătești ale acestuia se păstrează și astăzi la Muzeul Național de Artă. Trei ani mai târziu, Vlad Țepeș acordă o mai mare atenție dezvoltării acestui așezământ. Probabil că, în gândirea strategică pe care i-o cunoaștem, a plănuit să îl transforme în bază de operații sau cuib de apărare. Nu vom ști, probabil, niciodată... Cert este că în vremea lui Țepeș ansamblul a fost înconjurat cu un zid de apărare. Un pod solid a fost construit pentru a facilita accesul pe insulă, iar o închisoare pentru trădători și tâlhari a fost clădită. Legendele mai spun că s-a construit și un tunel secret, pe sub apele lacului, care ar mai exista și astăzi.

Manastirea Snagov

Vlad Țepeș și-a făcut în biserică și un loc de odihnă veșnică. De altfel, tradiția orală, întărită și de părerea unor istorici precum Alexandru Odobescu și Nicolae Iorga, spune că domnitorul și-ar dormi aici somnul de veci. Se zice că, după ce ar fi fost ucis în 1476, călugării de la Snagov l-ar fi îngropat în taină pe marele voievod în locul pregătit din vreme. Adevărul încă nu a  putut fi  stabilit. Arheologul Dinu Rosetti a cercetat în perioada 1933-1934 mormântul din fața altarului, atribuit domnitorului, dar nu a găsit nimic relevant. În schimb, a fost găsit un alt sicriu, conținând un corp îmbrăcat cu straie prețioase și însoțit de mai multe obiecte specifice unui domnitor. Obiectele găsite au fost depuse la Muzeul de istorie din București, de unde au dispărut înainte de o riguroasă reanalizare. Așa se face că nu se știe cine este domnitorul înmormântat la Snagov.

Închisoare pentru boieri, monetărie și centru de cultură

În epocile care au urmat, aproape toți domnitorii mai de seamă s-au ocupat de refacerea și îmbogățirea sfântului lăcaș. Neagoe Basarab a fost cel care a pus temelia bisericii care există și astăzi. Ulterior, Mircea Ciobanul, Șerban Cantacuzino, Petre Șchiopul și Constantin Brâncoveanu au extins-o și au împodobit-o, fiecare cât a putut. În paralel s-a dezvoltat și închisoarea pentru trădători și tâlhari de neam mare. Probabil că așa s-a creat tradiția Snagovului ca loc de adunare a elitelor. În cimitirul mănăstiri se găsesc mormintele unor personaje importante la vremea lor. Amintim dintre ei pe Dragomir Postelnicul, Stoica Logofatul, Pârvu Vornicul, Ioan Călugărul, Serafim Mitropolitul. Unii dintre ei au sfârșit aici fiind călugăriți cu forța, iar alții fiind pur și simplu decapitați, pentru trădare.

Fruntașii revoluționarilor pașoptiști din Țara Românească, în frunte cu Mitiță Filipescu, au fost printre ultimii întemnițați în Sfântul Lăcaș. Dar, pe lângă mănăstire și temniță, Snagovul a fost și un important centru cultural. Constantin Brâncoveanu a instalat aici una dintre tipografiile sale. Între alții, în fruntea ei s-a aflat Antim Ivireanul, cel care avea să devină mitropolit al Țării Românești. Prima carte cu litere latine tipărită în limba română aici a fost „Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena“. Tot aici s-au tipărit cărți bisericești în limbile română, greacă, arabă, slavonă și gruzină, care au dus faima meșterilor de la Snagov în Grecia, Asia Mică și Egipt.

Pentru că avea o poziție strategică foarte bună și oferea suficientă siguranță, aici a funcționat și un centru de batere a monedelor. Ceea ce astăzi numim monetărie, atunci era cunoscut sub numele de bănie.

Un loc de vizitat în orice anotimp

Manastirea Snagov interior

Astăzi, din întreg ansamblul nu au mai rămas decât biserica, un vechi turn și o fântână. Accesul se face pe o pasarelă pietonală. Vechiul pod a ars încă în 1821 și n-a mai fost refăcut niciodată.

Biserica este construită în stil bizantin, dar conține și numeroase elemente decorative în stil românesc. Exteriorul este lucrat în cărămidă aparentă. Formele perfecte ale cărămizilor și alinierea lor perfectă vorbesc de la sine despre măiestria artistică cu care a fost înălțat acest monument. Biserica are balcon, navă și altar. Balconul este susținut de 16 stâlpi, care au forme geometrice diferite astfel încât să creeze prin aceasta o originalitate a stilului. La rândul lor, stâlpii sunt foarte frumos ornamentați cu cărămidă aparentă.

Pictura actuală a bisericii a fost începută în timpul domniei lui Petru Șchiopul, în 1563, de Dobromir cel Tânăr. Din păcate, acum nu se mai poate vedea decât în pronaos. Pictura naosului și a altarului este făcută în 1815, de Gheorghe Zugravul.

Despre toate legendele țesute în jurul Mănăstiri Snagov, începând cu cele legate de întemeiere și terminând cu cele care vorbesc despre spiritele celor uciși aici, care continuă să bântuie peste apele lacului, s-ar putea scrie volume întregi. Cât despre frumusețea locului, indiferent de anotimp, probabil că nu s-a născut încă cel care să o pună în vorbe. Deci, iată câteva motive suficiente, cred eu, să lăsați câteva ore deoparte preocupările de zi cu zi și să vizitați această veche vatră de credință și cultură.

Alexandru GRIGORIEV