reclama youtube lumeasatuluitv
update 21 Nov 2019

PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: „Satul românesc astăzi - între suferință și speranță“

Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre starea satului românesc cu prilejul deschiderii Conferinței „Spațiul socio-economic rural. Identitate și unitate națională“, organizată de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ din București (ASAS) și Patriarhia Română. În mesajul său, intitulat „Satul românesc astăzi: între suferință și speranță“, Patriarhul României a vorbit despre caracteristicile sociale și comunitare ale satului românesc, între trecut și viitor, informează agenția Basilica. Cu acest prilej, Patriarhul a spus că satul românesc se confruntă cu o criză „atât din punct de vedere practic, cât și spiritual“, subliniind că agricultura nu trebuie redusă la o simplă industrie. În continuare vă prezentăm câteva fragmente din discursul PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Binecuvântarea holdelor...

(...) La sat, cultivarea pământului este adesea însoțită de acte cultice precum binecuvântarea holdelor, a semănatului, a fântânii, a primelor roade ale pămân­tului, iar în unele regiuni Troițele străjuiesc fântânile, colinele sau drumurile din mediul rural. Toate slujbele de binecuvântare a cultivării pământului evidențiază legătura între rugăciune și acțiune, încât omul credincios și harnic se conduce după principiul: „totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!“ După cum observă Părintele Dumitru Stăniloae, țăranul român vede prezența harică și ocrotirea milostivă a lui Dumnezeu în toate cele prezente în jurul său: „Vede pe Dumnezeu în taina naturii. Un peisaj frumos al naturii e pentru el un adevărat rai. El spune în Miorița: «Pe-un picior de plai,/Pe-o gură de rai». […] El simte atât de aproape de om pe Dumnezeu, pe Maica Domnului încât folosește pentru ei diminutive: (de familiaritate – n.n.) «Dumnezeu drăguțu’», «Măicuța Domnului». Metafora „veșnicia s-a născut la sat“ semnifică și percepția relației dintre timpul acțiunii și timpul rodirii. Poți să organizezi totul foarte bine din punct de vedere tehnic sau practic, dar dacă ploaia nu vine la timp sau vine cu grindina mare cultura agricolă poate fi compromisă! Pentru agricultor, între sămânța semănată și recolta scontată este o legătură spirituală trăită existențial în rugăciune, răbdare și speranță. Este vorba de un timp al așteptării, al binecuvântării și al rodirii pe care țăranul îl înțelege altfel decât muncitorul sau inginerul care apasă pe buton în fabrică și obține imediat rezultatul dorit sau programat.

Un colțișor în rai

La sat, viața este înțeleasă și ca „timp binecuvântat pentru a sfinți locul în care trăim“. Iar dacă sfințim locul în care trăim pe pământ putem spera să primim și un loc în ceruri, „un colțișor în rai“ – cum spunea Părintele Paisie Olaru de la mănăstirea Sihăstria de Neamț. De asemenea, satul are un cult al pomenirii morților și al legăturii dintre generații mult mai profund decât orașul. Creațiile populare perene din lumea satului sintetizează filosofia profundă a înțelegerii sensului sfânt al vieții și al morții. (...) De-a lungul secolelor, satul nostru românesc a tezaurizat o mulțime de valori spirituale, morale și culturale care trebuie aduse din nou în actualitate, fără a cădea însă într-o nostalgie a repetiției trecutului. Din nefericire, în zilele noastre se constată o criză a satului românesc atât din punct de vedere practic, cât și spiritual. Astăzi, satul românesc este oarecum răstignit între idealizare nostalgică și abandonare practică, între identitate tradițională și supraviețuire precară. Deși adevărații țărani muncesc din zori și până în noapte, în multe sate din România se practică o agricultură de subzistență, adică de supraviețuire, iar unele sate sunt depopulate și chiar abandonate, încât dispar încet de pe harta României. Vitregiile îndurate în ultimul secol de țăranul român au avut efecte devastatoare la nivelul identității și mentalității sale, lovind adânc în normalitatea sau în firescul vieții sale tradiționale și generând în mediul rural transformări negative de ordin spiritual, cultural și demografic. Criza actuală a satului românesc este amplificată de tensiunea încă existentă între potențialul de dezvoltare și neputința de afirmare. Țară cu pământ bogat, dar cu țărani săraci! Mult teren agricol, dar fărâmițat, multe speranțe, dar puține mijloace de a-l lucra eficient și de a valorifica deplin recolta obținută.

Patriarh Daniel a

De ce este preocupată Biserica de sat?

În contextul provocărilor contemporane, Biserica Ortodoxă Română militează cu responsabilitate pentru dezvoltarea rurală deoarece majoritatea populației sărace din mediul rural aparține Bisericii noastre, iar preoții noștri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin social și pastoral. Sărăcia multor săteni, șomajul, dezvoltarea rurală insuficientă și emigrația spre țări mai dezvoltate au creat o criză majoră a satului românesc, care se zbate între tradiție culturală și supraviețuire materială, cu speranțe firave pentru viitorul apropiat, dacă nu se realizează proiecte majore în acest domeniu. (...) Pe de altă parte, lacom de câștig sau profit imediat și nelimitat, omul individualist din epoca modernă și postmodernă, secularizat exploatează în mod excesiv și nerațional pământul, fără să-i protejeze sănătatea sa naturală. Astfel omul secularizat care a pierdut simțul spiritual al relației sale cu pământul, nu mai sfințește pământul, ci îl otrăvește, îl degradează și-l îmbolnăvește. Ca atare, criza ecologică sau criza mediului înconjurător este și o criză spirituală, o consecință a crizei universului interior al omului secularizat. Agricultura nu trebuie redusă la o industrie agrară, la o lăcomie pătimașă după profit material cu orice preț, ci trebuie avută în vedere și bogăția spirituală a relației om-natură și a oamenilor între ei și între generații succesive. Cu alte cuvinte, nu contează doar cantitatea materială obținută imediat, ci și calitatea relațiilor oamenilor cu natura și întreolaltă.

Natura, cultivată cu responsabilitate

Economicul nu mai trebuie separat de etica socială și de responsabilitatea ecologică. Practic, pentru prezent și viitor, trebuie promovate atât dezvoltarea asociațiilor agricole pentru producție mare (hrana întregii populații a țării și export), cât și fermele de familie în care se cultivă în mod deosebit relația familie-pământ și relațiile interumane. La nivelul acestor ferme de familie, cultura tradițională și relațiile interumane se păstrează mai puternic decât la nivelul fermelor de tip industrial. Noi considerăm că ambele forme pot coexista în mod complementar. Valorile etico-sociale permanente privind generația prezentă și generațiile viitoare trebuie însă cultivate în ambele forme de agricultură. Natura trebuie mereu cultivată cu responsabilitate, ca fiind dar al lui Dumnezeu, pentru noi și pentru generațiile viitoare. Între creație și Creator, între dar și Dăruitor există o legătură de viață, pe care Sfânta Scriptură o descrie ca fiind „legământul veșnic dintre Mine (Dumnezeu) și pământ și tot sufletul viu din tot trupul ce este pământ“ (Facerea 9, 16). (...)

 † Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

(A consemnat B. Panțuru)