Bivolii din Câmpia Română - studiu de zoogeografie
Scris de Lumea Satului„Bivolii din Câmpia Română - studiu de zoogeografie“, semnată de Sorin Geacu, este o lucrare științifică apărută recent sub egida Editura Academiei Române, care-și propune să scoată în evidență importanța acestei rase în context geografic.
De ce credem că este importantă această lucrare pentru specialiști și nu numai? „Lucrarea este rezultatul muncii de cercetare desfășurată timp de 6 ani (2018-2023). Studiile de teren au cuprins 137 de localități din 12 județe, unde s-au crescut sau se cresc bubaline. A rezultat acest studiu despre un element zoogeografic rustic – bivolul, singurul mamifer domestic aflat acum pe cale de dispariție în Câmpia Română.
Salvarea de la extincție are la bază, deocamdată, devotamentul unor crescători care iubesc aceste animale și caută să ducă mai departe – așa cum pot în condițiile grele de astăzi – tradiția creșterii acestora. Mulți crescători au fost și sunt foarte atașați de acest mamifer. Chiar în satul Palilula din apropierea Craiovei, un localnic ne-a mărturisit faptul că «La bivolițe ne uităm ca la niște icoane»“, după cum însuși autorul explică în deschiderea lucrării.
Trebuie spus că zoogeografia este o ramură științifică aflată la conjuncția dintre zoologie și geografie și abordează răspândirea geografică a animalelor în relație atât cu factori din mediul înconjurător, dar și cu feluritele activități umane. De altfel, aceasta este și perspectiva abordată de această lucrare.
(L.S.)
Articole recente - Lumea Satului
- Pesta rumegătoarelor mici (PRM)
- Importanța erbicidării de toamnă a culturilor de cereale păioase
- Darabani: Campionat mondial de borș moldovenesc la „Zilele Nordului“
- Festivalul tomatelor și al biodiversității horticole la Sibiu
- Strategii holistice prin care fermierii români pot îmbunătăți în mod sustenabil productivitatea culturilor
- CU FRUNȚILE PLECATE
- Tranzacție finalizată privind achiziția Deleplanque, Strube și van Waveren de către grupul RAGT Semences
- Fermierii campioni la rapiță din județul Mureș
- APIA anunță că a fost aprobat bugetul pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în anul şcolar 2024-2025
- Cele mai eficiente soluții de combatere a buruienilor în postemergență la cultura porumbului